Analiza istorică- mitul potopului biblic

Beșleagă Ioana

Mitul potopului biblic este împărțit în secvențe și observăm mai multe registre:

1. Ascedența lui Noe

2. Potopul
3. Blestemul fiului lui Ham, Canaan.

Înainte de potop este prezentat genealogia adamică de dinainte de apariția lui Noe. Noe
este descedentul lui Adam prin cel de-al treilea fiu, Set. Acesta este fiul lui Lameh și nepotul lui
Matusalem Noe are trei fii: Sem, Ham și Iafet. Este și bunicul lui Canaan. Omenirea de dinainte
de potop era deja decăzută, ne mai respectându-l pe Dumnezeu și comițând tot felul de
atrocități1. Acesta decide să extermine umanitatea prin potop, dar în același timp decide să cruțe
viața familiei lui Noe, datorită stilului de viață evlavios.

Dumnezeu îl înștiințează pe Noe despre potop și îi sugerează să construiască o ,,corabie

de lemn de salcâm”2, în care să aducă, pe lângă familia sa, diferite animale ( câte două din fiecare
pereche). Potopul a durat 150 de zile până când arca eșuează în muntele Arafat din Armenia.
Noe trimite un corb să vadă dacă pămâmtul s-a uscat, apoi trimite un porumbel, cu care se
întoarce cu o ramură, simbolizând pacea. În ziua de 27 din luna a doua, Dumnezeu îi zice lui Noe
să iasă din arcă împreună cu familia și vietățile. Acolo, Noe sacrifică un animal și construiește un
altar în cinstea lui Dumnezeu. Dumnezeu trimite un curcubeu ca un semn al legământului că El
nu va mai extermina umanitatea prin potop.

După potop, Noe sădește prima vie din care bea vin și se îmbată. Ham descoperă
goliciunea tatălui său și își cheamă frații. Sem și Iafet au acoperit goliciunea întorcând capetele.
După ce se trezește din beție, Noe descoperă fapta și în loc să-l pedeapscă pe Ham, îl blestemă pe
fiul acestuia, Canaan, dar în același timp îi binecuvântează pe Sem și Iafet. 3

1
În Biblie sunt pomeniți nefilimi ( copii Fiilor lui Dumnezeu și ai fiicele oamenilor).
2
Biblia, Geneza 6-9
3
Idem, Geneza, 10
 Mitul potopului a fost creat la sfârșitul anilor ’60. Acești ani s-au remarcat prin revoltă
împotriva sistemului conservator, dar și printr-un avânt tehnologic remarcabil. Jean Giono alege
să transforme varianta potopului biblic în care arca este metafora inimii și a iubirii pentru creație.
Prin faptul că că inima lui Noe este Arca, Giono transferă spre acesta rolul de creator al noii
lumi. Pentru autor, omul este cel care are grijă ca toată creația să supraviețuiască potopului.

Spre deosebire de mitul biblic, în care Dumnezeu îi impune lui Noe un număr exact de
viețuitoare pe care le îmbarcă, în varianta lui Giono, ,,toate trupurile însuflețite din lume” trebuie
lăsate de către Noe să pătrundă în inima sa, Dumnezeu dând o șansă umanității decăzute.

Sfârșitul secolului 19 este marcat de apariția genului muzical gospel, creat de

comunitățile afroamericane. Este un ansamblul coral, care pune pe muzică capitolele din Biblie.
Acesta are influențe din muzica jazz și blues ( tot creații muzicale ale negrilor din America).
Acest gospel surprinde anumite momente din potop, anume includerea toate animalelel în arcă și
că haina lui Noe a fost folosită pe post de pânză.

Ultima variantă a mitului este impregnată de elementele romantice, iar acest lucru este
logic fiindcă Chateaubriand a fost întemeitorul romantismului în Franța. Conceptele ,,război” și
„revoluție” apar în această variantă ca o consecință a evenimentelor din Europa: Revoluția
franceză ( 1789-1799), ascensiunea lui Napoleon ( campania din Egipt și Consulatul). Imaginea
potopului este tragică, arătând o umanitate decăzută și disperată curățată de apele divine.