Vasile IUCAL

PAROHIA
”SFÂNTUL IERARH
NICOLAE”
DIN DĂNUȚENI
- pagini de istorie
și rezistență creștină
la Ungheni

Ungheni 2023
 Vasile IUCAL

PAROHIA
”SFÂNTUL IERARH NICOLAE”
DIN DĂNUȚENI
- PAGINI DE ISTORIE ȘI REZISTENȚĂ CREȘTINĂ LA UNGHENI

Ungheni 2023
Parohia ”Sfântul Ierarh Nicolae” din Dănuțeni - pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni
Vasile Iucal
Concepție grafică și tehnoredactare Nicolae Mihailiuc
Editor: Muzeul de Istorie și Etnografie Ungheni

Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții din RM

Parohia ”Sfântul Ierarh Nicolae” din Dănuțeni - pagini de istorie și rezistență creștină
la Ungheni/Vasile Iucal; Muzeul de Istorie și Etnografie Ungheni. -
Ungheni: (S. n.), 2023 (Bons Offices). - 40 p.: fot., il.
Referințe bibliogr. în note: p. 39 - 40 (75 tit.). - (200) ex.
ISBN 978-5 36241-032-2.
271.22-9(478-22)
I-91

Tipar: Bons Offices SRL

 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni

”O, Moldovo, Moldova mea iubită, cât ești de frumoasă! Dacă soarta nu-mi
îngăduie să trăiesc în sânul tău, cel puțin ochii mei nu te vor mai pierde din vedere, până nu
se vor închide pentru veșnicie. Iar atunci, aicea să mă îngropați, copii, în țarina neagră
moldovenească, în frumoasa biserică ce am s-o clădesc tot aicea pe deal…”.
(Din dialogul prințului C. Moruzi cu soția Ruxanda, în momentul așezării la Dănuțeni, în
anul 1862. D. C. Moruzi, Scrieri, vol. 1, Chișinău, 2014, p. 465).

De la Ștefan сel Mare citire

Din veacuri străvechi, la români, Satul acesta, cu frumos nume

credința în Dumnezeu a însemnat
existența însăși. Toate începuturile unui
lucru sau acțiuni, izbânzile toate, dar și
nereușitele s-au făcut prin și cu voia Celui
de Sus. Tocmai deaceea, atunci când
asupra credinței lor s-au abătut vremuri de
răstriște, străbunii au apărat-o cu ce au
avut la îndemână - uneori cu sabia, alteori
cu durerea în suflet, alteori, așa cum vom
vedea mai jos, cu pana și condeiul.
Voi mărturisi, așadar, în cele ce
urmează, istoria sbuciumată întru lupta
pentru credință a unei mici comunități
ortodoxe de pe malurile bătrânului și
învolburatului Prut - Dănuțenii.
românesc (întemeiat de vre-un anume
Dănuț), așezat în centrul vechii Moldove,
la răsărit de fermecătoarea capitală a
țării, orașul Iași, își trage rădăcinile încă
de pe timpul temerarului voievod Ștefan
cel Mare și Sfânt. Mărturie stă un act scris
la 14 octombrie 1490, în care se amintește
de existența unui cătun Delești la gura
Delei1.
Mai târziu, în secolul al XVII-lea, la
26 noiembrie 1642, pe locul actualului
cartier Dănuțeni este atestat satul Ciurești
la gura Delei2, cu hotare din râul Delea,
până în Țuțora. Cu numele Dănuțeni, însă,
satul apare menționat, pentru prima oară,

3
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni

într-o carte de danie de la domnitorul fost aici un sat mare, dar el a fost dărâmat
Constantin Movilă, din 30 august 16113. de Gherim, hanul tătarilor din Crimeea,
Dănuțeniul a fost o
localitate mare, arondată
administrativ vestitului și
importantului târg domnesc al
Țuțorei.
Cu Țuțora se învecina în
partea de sud, împărtășind același
destin, uneori prosper, alteori
vitreg, cum a fost, de exemplu,
pârjolirea Moldovei de către
tătari în anul 1768. Întâmplarea a
fost relatată de contele Louis
Emmanuel d'Antraiguies, călător
francez pe aceste locuri, care, la
1777, vedea satul pustiit.
”Ieri am sosit, în sfârșit, la
Dănuțeni, mărturisește drumețul, Actul lui Ștefan cel Mare din 14 octombrie 1490, pentru
întovărășit de țărani călări (!) și satul ”Delești la gura Delei”
vom rămâne și azi aici. Locuim cu într-o încălcare a Moldovei pe care a
toții împreună într-o casă destul de bună, facut-o el pe vremuri (1768). Numai
deși mai proastă decât cea din urmă colibă boierul și-a zidit, din nou, aici conacul,
din Europa (!), totuși e așezată într-o fiindcă-i place, pasă-mi-te, locul acesta,
poziție minunată. Ne aflăm în mijlocul dar țăranii au plecat și nu s-au mai intors
unei păduri și în fața ferestrelor se întinde nici unul 4.
Prutul, al cărui mal, de partea cealaltă, e și La începutul secolului al XIX-lea,
el acoperit cu păduri. Dacă nu ne-ar Dănuțenii au constituit proprietatea
mânca țânțarii, am putea petrece o zi vestitului logofăt moldovean Iordache
foarte plăcută. Dar fața și mâinile ne sunt Balș5, rudelor căruia moșia le-a aparținut
umflate și părem toți bolnavi. Altă dată a până prin deceniul trei al aceluiași secol.
4
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni
În 1835, îl vedem deja proprietar
aici pe boierul Constantin Catargiu6. În
sfârșit, la mijlocul secolului XIX, de la
moștenitorii acestuia moșia Dănuțeni a
fost cumpărată de celebrul prinț
Constantin Moruzi, care a deținut-o până
la moartea sa în 18877.
De la urmașii lui C. Moruzi, prin
fiul Alexandru Moruzi, la începutul sec.
XX, așezarea a fost procurată de marele
latifundiar basarabean Mihai Feodosiu,
care, la rândul său, a lăsat-o moștenire
fiicei Elena (Gore), căsătorită cu reputatul
heraldist Paul Gore8. În jurul anului Marii
Uniri, 1918, moșia a fost cumpărată de
doctorul Petre Cazacu, medic, scriitor,
cercetător și Președinte al Sfatului Țării
prin decret regal în același an.
În perioada țaristă, începând cu
jumătatea a doua a secolului al XIX-lea,
datorită ambițiilor și influienței marelui
moșier Constantin Moruzi, Dănuțeniul a
avut șanse mari să devină centru
administrativ de voloste, neobositul prinț
izbutind să înființeze aici o piață agricolă
și chiar un punct vamal, pe la 1873-'74. Și
doar Providența poate ști ce s-ar fi
întâmplat cu Dănuțeniul, dacă lucrurile nu
ar fi fost încurcate de trasarea căii ferate
pe la Ungheniul vecin în anul 1875.
Oricum, la începutul secolului XX,
5
așezarea devenise printre cele mai mari
din regiune, numărând circa 2000 de
locuitori, cifra rămânând constată pe toată
durata primei jumătăți a veacului amintit9.
În anul 1963, satul Dănuțeni a fost
inclus în componența orașului Ungheni,
astăzi constituind un cartier distinct al
acestuia.
O bisericuta din lemn,
marturiseste vechimea credintei
ortodoxe în sat
Este neîndoielnic faptul că
dănuțenenii, de când se știu, au fost
creștini ortodocși și, desigur, de-a lungul
veacurilor, în mijlocul satului a tronat
biserica în calitate de loc pentru închinare
lui Dumnezeu. Deoarece, însă, actele
scrise au fost rare în secolele medievale,
iar comunitățile sătești din acea epocă
complicată au fost deseori puse la
încercări grele de invazii și războaie
străine, știrile despre prezența unui lăcaș
sfânt aici lipsesc cu desăvârșire. Abia la
începutul secolului al XIX-lea, pe 28
februarie 1801, găsim o primă mențiune
scrisă privind existența unei biserici la
Dănuțeni, comună pentru satele Ungheni,
Găureni10 și Ciurești (Dănuțeni)11.
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni
În anul 1812, la Dănuțeni exista o
biserică din lemn nouă, care purta hramul
”Sfântul Ierarh Nicolae”, fiind ridicată,
după toate probabilitățile, cu cheltuiala
enoriașilor și a proprietarului moșiei,
marele boier moldovean Constantin Balș.
Potrivit recensământului bisericilor din
același an, bisericuța a fost construită în
1810 și era îndestulată cu cărți, mai puțin
cu podoabe bisericești12.
În anul 1821, biserica din Dănuțeni,
avea pereții tencuiți, iar acoperișul era din
șindrilă. Parohia dispunea de cărți
bisericești și tot necesarul, iar slujbele
erau oficiate de doi preoți, trei dascăli și
un ponomar. Comunitatea număra 833
enoriași, o cifră relativ mare la acea
vreme.
În 1810, mitropolitul Gavriil
Bănulescu-Bodoni l-a numit preot la
Dănuțeni pe blagocinul Dumitru
Gheorghe. Peste trei ani acesta a fost
înlocuit cu preotul Constantin. În anul
1815, aici a fost numit dascăl Simion,
ungur de origine, și dascălul Nicolae, de
neam grecesc. În 1847, preot era Dimitrie
Tar13. Acesta, se vede după semnătura pe
care o aplica în cartea metricală, era de
origine rusă, căci diaconul Simion, spre
deosebire de preot, continua să semneze și
6
să scrie, în aceeași carte, cu caractere
vechi slave, în limba română.
La 30 ianuarie 1822, proprietarul
Dănuțenilor și ctitorul bisericii, Iordache
Balș, ajuns la bătrânețe, a lăsat testament
de moștenire a Dănuțenilor fiului
Iordache, prin care îl obliga să plătească
anual la biserică 36 de lei, pentru
pomenire14.
Constructia bisericii noi.
Arhitectura
Fiind construită din lemn, după mai
bine de jumătate de secol, biserica
”Sfântul Nicolae” a ajuns într-o stare
fizică deplorabilă, din care cauză s-a pus
problema reparării sale sau înălțării alteia.
În a doua jumătate a secolului al
XIX-lea, situația în privința mijloacelor și
materialelor necesare viitoarei construcții
s-a schimbat radical față de începutul
aceluiași veac. După cum am spus deja,
moșia Dănuțeni aparținea unui mare și
bogat latifundiar de la acea vreme –
prințul Constantin Moruzi, care dispunea
de mijloace bănești importante pentru a
contribui la edificarea unui nou lăcaș
sfânt. Locuitorii (țăranii) înșiși deveniseră
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni

mai numeroși și mai înstăriți după reforma insistent în provincie, inclusiv prin
țărănească din 1868, fapt ce le permitea să intermediul bisericii, impunea reguli noi
inițieze o construcție rezistentă și, evident, în construcția lăcașelor de cult – atât în
mai mare, care să corespundă necesităților privința calității materialelor de
vremii. construcție, cât și, evident, în ceea ce ține

Planul bisericii ”Sfântul Nicolae”alcătuit în 1988 de arhitectul A. Cuevda.

Pe de altă parte, administrația țaristă de arhitectura bisericească în ansamblu,

din Basarabia, atât civilă, cât și cea care, evident, trebuia să fie rusească.
bisericească, reeșind din politica de Deși nu dispunem de mărturii
rusificare, pe care imperiul rus o promova directe, totuși, presupunem, că decizia de
7
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni
a edifica o biserică nouă la Dănuțeni a fost
luată în comun, adică de proprietarul
moșiei, prințul Constantin Moruzi și
comunitatea țărănească. În privința celui
dintâi sântem cu atât mai siguri, cu cât,
astăzi, vedem că arhitectura lăcașului
include și un cavou în care își doarme
somnul de veci ctitorul însuși.
Noua biserică a fost ridicată în anul
1882. Credem însă că lucrările au început
cu cel puțin 2 – 3 ani înainte, așa cum s-a
întâmplat, bunăoară, în cazul bisericii
Nevski din centrul Ungheniului.
Material de construcție a servit
cărămida, făcută, după tradiția vremii, pe
malul Prutului, prin apropiere, unde exista
suficientă apă și nisip.
Cât privește arhitectura edificiului,
evident că aceasta este una curat rusească,
după cum bănuim că însuși autorul
proiectului a fost rus.
Credem, de asemenea, că
arhitectura în cauză relevă mentalitatea
rusofilă a prințului C. Moruzi, personaj
asupra căruia vom reveni mai jos.
Biserica are formă de cruce
simetrică, un plan mai puțin întâlnit în
arhitectura ecleziastică a Basarabiei. În
rest, cu excepția cavoului (aflat la subsol,
în aripa dreaptă, de sud, a edificiului),
vedem aceleași elemente specifice
8
arhitecturii bisericești tradiționale: naos,
pronaos, altar.
Partea superioară, acoperișul, este
elementul de bază care accentuiază
specificul arhitectural rusesc al bisericii,
acesta conținând, pe lângă cupola centrală
și clopotniță, un număr de 7 turle mai
mici, care flanchează cupola centrală în
cele patru părți cardinale.
Cavoul ctitorului este placat cu
marmură albă, având tavanul arcuit în
formă de boltă.
Intrarea în cavou se făcea direct
dinafară printr-o scară lungă de
aproximativ 5 m, construită, deasemenea,
din plăci din marmură albă. Într-un timp
anterior construcției bisericii, jumătate din
scară a fost astupată, intrarea în cavou
făcându-se pe o scară din lemn, fapt ce
complică simțitor accesul în cavou. Acest
lucru necesită a fi remediat, nu atât pentru
ușurarea accesului, cât pentru readucerea
monumentului la situația inițială.
Locul ales pentru amplasarea
bisericii a fost oferit de prințul Moruzi,
din moșia sa, acesta fiind capul unui
platou care domină vatra veche a satului și
lunca Prutului, de aici, în zile senine,
fiind văzut orașul Iași, vechea capitală a
Moldovei, față de care prințul a avut o
nostalgie constantă.
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni
Primul preot în biserica proaspăt
construită a fost Mihail Bârcă15. Acesta a
activat până în anul 1906, fiind înlocuit cu
preotul Gheorghe Malanețchi16, care oficia
slujbe și la biserica ”Alexandru Nevski”
din târgul Ungheni. Din anul 1909 și până
în anul 1942 cântăreț al bisericii a fost
Ioan Spânu, localnic, cu școală primară în
Dănuțeni, absolvită în 1897, apoi
seminarul de cântăreți din Chișinău, în
190817.
Ctitorul
Despre primii ctitori ai bisericii noi,
se poate spune că au avut o conviețuire
conradictorie.
Țăranii, așezați pe moșia
Dănuțenilor erau din categoria vechilor
răzeși - oameni liberi, mândri, cu multă
demnitate. Cu timpul, însă, vânzându-și
pământul, aceștia au sărăcit, căzând în
dependență de marele latifundiar.
La începutul secolului al XIX-lea,
dănuțenenii erau deja țărani lotași, lucrând
pământul primit în posesiune vremelnică
de la boier, pentru care erau obligați să
presteze acestuia boierescul 12 zile pe an.
Abia după reforma țărănească din anul
9
1868, țăranilor le-au fost repartizate loturi
(nadeluri), în mărime de câte 8 desetine de
familie, din contul moșiei prințului C.
Moruzi. Este tocmai cauza care a generat
neînțelegeri dintre părți, deoarece ultimul
a tins constant să reducă din dreptul firesc
al țăranilor de a fi înzestrați cu pământ în
cantitatea prevăzută de lege.
Neîndoielnic, ctitorul principal al
bisericii ”Sfântul Nicolae”, după cum am
arătat mai sus, a fost celebrul prinț
Constantin Moruzi. Acesta era descendent
din faimosul neam de nobili greci fanarioți
al moruzeștilor, așezat în cartierul Fanar
din orașului Istambul. A fost trimis de
turci să domnească peste țările române,
dând acestora doi domni, pe Constantin și
Alexandru.
Despre rolul jucat de această familie
în istoria românilor s-a scris mult,
cunoscându-se, mai ales, implicarea
reprezentanților moruzeștilor în procesul
de semnare a tratatului de pace de la
București, la 6 mai 1812, dintre Imperiul
Turc și Imperiul Țarist, în rezultatul căruia
partea Moldovei dintre Prut și Nistru a
fost anexată de ruși.
Eroul nostru, ctitorul Constantin
Moruzi, nu a fost străin situației, fapt
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni
Prințul Constantin Moruzi (1816 - 1888).
pentru care îl vedem implicat pretutindeni
în cele mai importante evenimente ale
vremii, stând alături de mari personalități
politice ale Moldovei, Basarabiei și
influienți nobili ai Imperiului Rus.
Constantin-Vodă Moruzi a fost
bunicul prințului de la Dănuțeni și se
10
spune că destituirea sa, în 1806, a generat
războiul ruso-turc, care s-a încheiat în
1812 cu dezmembrarea Moldovei în două.
Cel care odihnește somnul de veci
în biserica din Dănuțeni, prințul
Constantin, s-a născut în anul 1816. Este
fiul lui Dimitrie Al. Moruzi, fiul
domnitorului Alexandru Moruzi în
Moldova.
Frații tatălui său, dragomanii
Nicolae și Constantin, au fost decapitați
de turci pentru că ar fi semnat în favoarea
rușilor amintitul tratat de la București.
Aflând despre decapitarea celor doi,
Dimitrie a plecat de la Constantinopol la
Petersburg, intrând în supușenie rusă.
După pacea de la Adrianopol, din
1829, Dimitrie s-a stabilit lângă Galați,
cumpărând moșia Pechea, de la care a și
primit porecla ”Pecheanu”.
A decedat în anul 1844.
Fiul său, prințul de la Dănuțeni,
Constantin, a făcut 2 facultăți la
Miunchen.
Biograful Gh. Bezviconi, spune că
acesta: ”Știa franceza mai bine ca un
francez și era un cunoscător neîntrecut al
legislației”18, iar fiul, romancierul
Dimitrie (care a moștenit, probabil,
numele bunicului său), scrie că tatăl său
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni

era de o frumusețe rară, astfel încât, dese-

ori, prințul însuși spunea despre el că:
”Așa o frumusețe se naște odată la 100 de
ani”.
Romancierul Dumitru mai scrie că
tatăl său: ”Era purtător al vechilor tradiții,
dar și al unui materialism specific grecesc.
Încerca toate mijloacele de îmbogățire,
cultivând pe moșia sa până și tutunul și
năutul, totuși totdeauna era înglodat în
datorii, ba chiar ajuns aproape la ruină19.
Nimeni nu-i putea contesta prestigiul unui
mare boier, dar nici-un om care avea un
ban în buzunar, nu ținea să rămână sub
același acoperiș cu el”.
Scriitorul mai relatează că prințul:
”Ieftin la făină, era scump la tărâță și
râdea el singur de meteahna lui. Cumpăra Ecaterina (Sturza) Moruzi, soția
hojma trăsuri vechi și cheltuia îndoit ca să prințului C. Moruzi.
le dreagă, decât fuseseră ele noi”!20
A avut 2 soții: prima – Pulheria avea o înfățișare despre care ea însăși
Cantacuzino (a decedat în 1844), cu care a zicea că e : „mama pădurii"21. În schimb,
avut un fiu: Alexandru. Credem că, așa ”Era o femee foarte energică, deșteaptă,
cum scrie pe lespedea de marmură din conducând cu autoritate pe cel mai frumos
cavoul bisericii Sfântul Nicolae, unul din bărbat al timpului. Pe unicul ei fiu,
fiii acestuia, Pavel, este înmormântat scriitorul Dimitrie, nu l-a iubit, din cauza
alături de bunic. neascultării acestuia privind alegerea
A doua soție a prințului a fost consoartei de căsătorie. A decedat în
Ecaterina Sturza, nepoată a domnitorului 1893, la Galați.
Ioan Vodă Sturza. Era o femee foarte Prințul Constantin Moruzi a fost
inteligentă, dar, în contrapunere cu soțul, printre liderii revoluției burgeze din anul
11
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni
Dumitru Moruzi, zis și ”Romancierul de la
Dănuțeni”, cel de al doilea fiu al prințului
Constantin Moruzi, scriitor de seamă la
începutul sec. XX. Este înmormântat la Iași,
în cimitirul ”Eternitatea”.
1848, la Iași, din care cauză a fost
expulzat în Basarabia, fiind supus rus.
În mai 1849, însă, neogoitul prinț s-
a reîntors la Iași.
La începutul războiului Crimeei, în
1854, sub motivul că este supus rus, turcii
i-au cerut să părăsească din nou țara, fiind
declarat agent al rușilor. S-a așezat la
12
moșiile soției sale, la Cosăuți și Ciripcău
din județul Soroca, care întruneau vreo
16000 ha de pământ.
A pleacat, apoi, la Petersburg, unde
a participat la încoronarea țarului
Alexandru al II-lea.
În octombrie 1853, prințul s-a
reîntors la Iași. ”Se așează, spune coana
Catinca, din nou ”la masa nebunilor”,
alături de Costache Negri, Vasile
Alecsandri, Alexandru Beldiman, M.
Gogălniceanu”. ”Se zvonea, chiar, că
prințul urma să ajungă domnitor, dar chiar
el a fost cel care l-a propus ca domn pe A.
I. Cuza”, scrie biograful Gh. Bezviconi22.
C. Moruzi a cumpărat moșia
Dănuțeni în anul 1861, de la urmașii
boierului Iordache Balș. Aceasta întrunea
4295 desetine pământ, fiind una dintre
cele mai mari proprietăți de prin părțile
locului. ”Pricinile” care l-au făcut să
procure Dănuțenii le aflăm chiar din gura
sa, datorită scriitorului D. Moruzi.
- ”Vezi tu, dragă, - spunea marele
latifundiar soției sale, Ecaterina Sturza –
că Buzdugana (Ţuţora) are mare viitor!
Nu se poate ca peste câțiva ani să nu se
unească Chișinăul cu Iașii printr-un drum
de fier. În acest caz, vom avea desigur și
stație, și vamă în apropiere, dacă nu chiar
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni

pe moșie și venitul, precum și valoarea țărănoi cu dânsul, c-apoi îl snopea în

pământului se vor înzeci. Apoi închipuiți bătăi”24.
ce înlesnire pentru tine, de s-ar deschide Această ultimă trăsătură a
măcar vama deocamdată, fie la Dănuțeni, caracterului prințului s-a manifestat plenar
fie chiar la noi în dreptul Țuțorei”23. în timpul realizării prevederilor reformei
Aici, în anul următor, la marginea țărănești din 1868, din Basarabia. C.
de sud a satului, prințul și-a zidit o casă, la Moruzi s-a postat în fruntea nobilimii
vreo 300 m de malul
Prutului, pe o înălțime de
unde să poată vedea Iașul.
La Dănuțeni, prințul
s-a manifestat ca un
reprezentant specific
tagmei burgheze a vremii.
Fiul său,
romancierul D. Moruzi,
scrie în romanul ”Pribegi
în țară răpită”, că: ”Ieftin la
făină, era scump la tărâță și
râdea el singur de
meteahna lui. Era liberal și
democrat în firea și în
sufletul lui, disprețuind
titlurile și decorațiile. Își Mormântul ctitorului bisericii”Sfântul Nicolae”, prințul C. Moruzi.
iubea țăranii, era darnic cu
ei și îngrijea de dânșii. Milos și apropiat basarabene care cerea micșorarea lotului
cu oamenii, ședea cu ceasurile la sfat cu de pământ atribuit țăranilor. A constituit o
fruntașii satului, zicând că-i găsește mai delegație ajungând tocmai la curtea
deștepți decât marele cancelar Gorceakoff. imperială, obținând ca țăranilor din jud.
Cu toate astea, să nu se fi obrăznicit vreun Bălți să le fie repartizate doar câte 8

13
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni
desetine de pământ de familie, în loc de 9,
cum prevedea legea25.
După cum era de așteptat, dorința
moșierilor de a acorda țăranilor mai puțin
pământ, precum și intenția lor de a mări
costul pentru lotul acordat în posesie
țăranilor, a generat un val de ostilități în
rândul sătenilor. La Dănuțeni revolta
țăranilor a avut loc pe data de 9 iulie 1872,
fiind un caz caracteristic al modului
defectuos în care a fost efectuată reforma
agrară în Basarabia și care, în cazul
prințului C. Moruzi, vorbea despre
mentalitatea acestuia ca reprezentant
autentic al clasei burgheze, care nu dorea
să cedeze nimic din principiile clasice de
coexistență între bogați și săraci26.
Rezultatul acțiunilor reprezentantului
cneazului Moruzi a fost: patru femei
bătute, călcate în picioare de cai, până la
inconștiență și provocarea unor semne
corporale prin lovituri de bici și săbii
celorlalte femei27.
Despre acest caz de tristă pomină
ziarul „Telegraful Român”, scria, în
ianuarie 1881, că: ”Princepele Muruzi (de
la Ungheni), în zilele din urmă a dat încă o
dovadă boierimii noastre că a rămas tot
același faimos Muruzi, inamicul
28
neîmpăcat al plugarului român” .
14
Hramul (protectorul)
Considerat protector al sufletelor,
săracilor, pescarilor și călătorilor, Sfântul
Nicolae ocupă un loc de seamă între sfinții
creștini, motiv pentu care sărbătoarea care
i-a fost închinată a și fost aleasă ca hram
al multor biserici.
Nicolae, episcop de Myra, a trăit în
secolul al IV-lea. Viața sa, deși este
venerată universal, atât în Răsărit, cât și în
Apus, este, totuși, puțin cunoscută.
Episcopia de la Myra se află în Licia, în
sud-estul Turciei. Cultul său s-a stabilit în
Răsărit începând cu secolul al VI-lea și a
devenit cunoscut pe larg în apus din
secolul al X-lea. Când Myra a fost ocupată
de musulmani, moaștele Sfântului Nicolae
au fost transferate la Bari, în 1087, unde
locuiau numeroși greci emigranți. De
acum înainte, cultul lui Nicolae avea să
devină aproape universal în Apus29.
Reputația sa de făcător de minuni a
fost cauza numeroaselor sale patronaje.
Țări, orașe, copii, marinari, fetele
necăsătorite, negustorii, farmaciștii etc., îl
revendică pe Nicolae ca fiind sfântul lor
protector. Ce motive au servit pentru
alegerea Sfântului Nicolae ca protector al
bisericii de la Dănuțeni? Putem bănui doar
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni
calitatea sa de făcător de minuni, dar și de
ocrotitor al sufletelor după moarte, însușiri
de care muritorii au nevoie atunci când îi
frământă problemele existentialității și
vieții veșnice.
Toate bisericile pe care le-au avut
dănuțenenii până la 1882, l-au avut ca
ocrotitor pe Sfântul Nicolae. Era, prin
urmare, o tradiție veche, pe care enoriașii
localității o păstrează până în zilele
noastre.
În ipostaza sa de protector al
sufletelor după moarte, Sfântul Nicolae a
fost ales ca patron al primelor două
necropole voevodale de la Rădăuți și
Curtea de Argeș30.
Biserica în prima juma tate a
secolului XX
La începutul secolului XX în cadrul
bisericii Sfântul Nicolae funcționa și o
școală parohială. În ea învățau 54 de copii.
Biserica deținea 33 desetine de pământ,
iar veniturile sale anuale ajungeau la 500
ruble, incluzând și veniturile din
administrarea pământului.
Gheorghe Malanețchi continua să
oficieze slujbe și în anul 1922, fiind la
vârsta de 56 de ani31. Evident că slujbele
se făceau în limba rusă, lucru despre care
15
scriitorul Dumitru Moruzi, fiul prințului,
scria în cunoștință de cauză, în 1907, că:
”Biserica e plină numai de ruși; de nu e
goală. Și ce ar putea face în biserică bieții
români, când nu pot înțelege nici
Evanghelia zilei, nici măcar Apostolul”.
Între anii 1918-1940, 1941-1944,
parohia ”Sfântul Nicolae” a activat în
condiții specifice perioadei românești,
când credința ortodoxă s-a dezvoltat în
conformitate cu tradiția națională, firească
neamului românesc, stare care a durat
până în 1944, când sovieticii au reocupat
Basarabia.
Biserica s-a aflat administrativ în
supușenia Episcopiei Hotinului,
protopopiatul Fălești. În componența
parohiei intrau 3 sate: Buzduganii de Sus,
Buzduganii de Jos și Dănuțeniul propriu-
zis, în total vreo 530 de familii, cu 2370
de locuitori ortodocși.
În anul 1925, preot-paroh era
Andrei Tanasiev32. În 1931, s-a construit o
casă parohială nouă din lampaci și cără-
midă, acoperită cu tablă zincată. Starea
bisericii era ”potrivită”. Parohia poseda 7
ha de pământ, iar preoții, cântăreții și
diaconii, împreună, dețineau 18 ha33.
Din 1937, la Dănuțeni a fost numit
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni

În august 1942, o
nouă verificare releva
decesul recent al
cântărețului I. Spânu și
plecarea în Transnistria, ca
misionar, a preotului N.
Nica, din care cauză
biserica a rămas fără paroh,
slujbele făcându-se foarte
rar.
Se mai constata că:
”Biserica a suferit din
cauza războiului și se află
în reparație, pentru care
urma să fie cheltuiți 120000
de lei (40 000 fiind de la
Guvernământul Basarabiei,
restul de la enoriași). Toate
menajele adiacente
bisericii, de asemenea,
necesitau reparație.
Biserica ”Sfântul Nicolae” în anii '30 ai sec. XX.
Tot din perioada
războiului, de la biserica
paroh preotul Nicolae Nica, originar din ”Sfântul Nicolae” avem o superbă troiță-
satul Bogzești, absolvent al Facultății de monument, sculptată în lemn, în cel mai
Teologie din Chișinău în 193334. autentic stil tradițional românesc, piesa
În perioada interbelică în cadrul fiind consacrată memoriei ostașilor
parohiei Sfântul Nicolae au activat: români căzuți în Războiul Doi Mondial
Căminul Cultural ”Dumitru Moruzi”, pentru eliberarea Basarabiei de sub
Societatea ”Mila creștină a femeilor”, ocupația sovietică. Pe axul monumentului
biblioteca căminului cultural35. stă sculptat, în limba română, textul:
16
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni
”Eroilor căzuți în Războiul Sfânt 1941-
194…”. Avem aici dovada existenței unei
conștiințe românești absolut remarcabile a
locuitorilor Dănuțeniului, de care aceștia
au dat dovadă în anii sovietici, salvând de
la pierzanie o excelentă dovadă a crediței
în Dumnezeu și a demnității de neam,
ascunzând troița în cavoul bisercii, unde
aceasta s-a aflat până în anul 1992, când
subsemnatul a descoperit-o și a scos-o la
lumina zilei36.
Că în sânul comunității ortodoxe
din Dănuțeni a licărit totdeauna conștiința
trează a credinței în Dumnezeu și
apartenenței la neamul românesc, vom
vedea și în ce a urmat, când URSS a
reocupat Basarabia, în anul 1944.
Biserica în a doua jumătate a
secolului XX. La voia și batjocura
antihristului. La origini românii și
moldovenii sunt un popor
După reocuparea Basarabiei de
sovietici, în martie 1944, biserica a activat
o perioadă destul de complicat. Noul
regim, anticreștin, antinațional și inuman
s-a străduit din răsputeri să elimine
17
biserica din societate, ca element
primejdios orânduirii comuniste.
Către anul 1951, paroh al bisericii
era preotul Nicolae Savin. La ordinea zilei
pe agenda regimului sovietic era deja
interzicerea religiei, fapt care s-a
manifestat, mai ales, prin închderea
lăcașurilor de cult, iar în 1951 cu un nou
val de deportări, de data asta a celor care
nu doreau să se lase de credința în
Dumnezeu. Lucrurile au continuat până în
anul 1964, când ușa bisericii ”Sfântul
Nicolae” a fost zăvorâtă complet, alături
de cele peste 80 la sută dintre lăcașurile
ortodoxe din Basarabia.
Autoritățile comuniste unghenene
și-au motivat acțiunea prin moartea
preotului. Localnicilor le-a trebuit cinci
ani ca să-și învingă frica pentru a îndrăzni
să ceară autorităților comuniste
redeschiderea bisericii.
La începutul lunii martie 1969,
douăzeci dintre cei mai temerari enoriași
ai parohiei s-au adresat, concomitent,
conducerii însăși a URSS-ului, dar și celei
a Moldovei sovietice, cu o scrisoare în
care rugau să le fie redeschsă biserica. În
capitala imperiului demersul a fost dus și
depus personal la Sovietul Miniștrilor al
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni

URSS, președintelui N.
37
Podgornâi , de localnicul T.
Grubii38.
În adresare enoriașii
relatau, între altele, că: ”În
anul 1964 biserica noastră a
devenit ținta unor acțiuni
neclare și a fost închisă. Noi,
creștinii, considerăm acest act
nelegitim, prin care ne sunt
încălcate drepturile religioase
garantate de legislația URSS.
Noi, credincioșii în vârstă,
între care mulți am participat
în Războiul Civil și Războiul
Doi Mondial, apărând țara și
revoluția…, rugăm, tovarășe
președinte, să dați dispoziție
organelor puterii, care au
închis ilegal biserica noastră,
să nu ne împiedice să intrăm
liber în biserică pentru a ne
ruga…”39.

După cum și era de

așteptat, birocrații de la
Moscova au expediat demersul
dănuțenenilor Sovietului
Miniștrilor de la Chișinău.
Acesta, la rândul său, pe 27
martie, l-a readresat Starea bisericii ”Sfântul Nicolae” în anii '70 ai sec. XX.
18
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni
Comitetului Executiv Raional Ungheni40.
Cercul s-a închis, dar enoriașii nu s-au
descurajat și au reluat-o de la început. Așa
că, pe 1 aprilie ei au ticluit un nou răvaș,
pe care l-au adresat președintelui
raionului, Vizer. De data aceasta, neogoiții
credincioși s-au arătat indignați, iar tonul
adresării lor devenise amenințător.
Dânșii au ținut să reamintească
demnitarului raionului că solicitarea lor a
fost transmisă pentru examinare în
Sovietul Miniștrilor al RSSM, unde li s-a
spus să se adreseze Comitetului Executiv
Raional41.
”Stimate tovarășe președinte –
scriau ei – noi, cetățeni ai URSS,
muncitori ai țării noastre socialiste, nu
putem sta indiferenți când Constituția
noastră sovietică și guvernul URSS, nu ne
acordă dreptul să ne rugăm în biserica
noastră, rămasă moștenire de la strămoși.
Tovarășe președinte, închiderea
bisericii noastre supără mii de credincioși
și este un act de dușmănie împotriva
legilor URSS și a liberei credințe. Mai
ales că, biserica noastră se află în
apropierea hotarului URSS cu țara-
prietenă România. Deaceea, îngrădirea
sentimentelor noastre religioase prin
închiderea bisericii nu face decât să
19
genereze sentimente antisovietice printre
cetățenii URSS.
În caz, tovarășe președinte, că dole-
anța noastră va rămâne fără atenție din
partea dumneavoastră, iar noi, cetățeni ai
URSS, vom fi amenințați, speriați, și, de
asemenea, ni se va refuza dreptul de a ne
ruga și intra în biserica noastră liber,
atunci noi ne rezervăm dreptul să ne
adresăm în organul superior al statului
sovietic cu o cerere specială către
Prezidiumul Sovietului Suprem al URSS
și să solicităm o comisie guvernamentală
specială, care să cerceteze actul tainic și
dușmănos la hotarul URSS cu România,
asupra căruia noi dispunem de materiale
care demască acea forță dușmănoasă, care
a închis ilegal biserica noastră și a furat
odoarele ei”42.
Bănuim că toată dezinvoltura
bieților enoriași din Dănuțeni izvora, de
fapt, din naivitatea lor și din
neconștientizarea adevăratei realități în
care dânșii trăiau.
Peste puțin timp, la 12 mai 1969,
grupul celor douăzeci de la Dănuțeni a
expediat un nou răvaș la Moscova lui N.
Podgornâi.
De fapt, problema petiționarilor
consta în faptul că, ei încercau să împace
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni

două morale absolut incompatibile:

comunistă și creștină, fapt ce-i
făcea naivi și neputincioși în fața
hidosului aparat birocratic de stat și
care le-a jucat festa în tot ce au
întreprins ulterior întru realizarea
demersului lor.
Mai mult, în fața
exponenților unui regim total
antinațional și antiromân, aceștia
încercau să-și fortifice argumentul
prin motivația că biserica lor se
afla la hotar cu România, iar
poporul roman și moldovenii au
origini comune.
”La solicitările noastre,
scriau enoriașii, ni se răspunde
obraznic și birocrartic, de parcă
aceste fețe civile și bisericești sânt
gata să ne doboare ca pe un animal
sălbatec, să necinstească și să
sfideze cetățenii URSS.
Sau pentru ei parcă nici nu
există morala sovietică, umanismul
comunist față de cetățenii săi… Noi Notițe de lucru ale autorităților privind lista nominală
a delegației locuitorilor s. Dănuțeni la Sovietul
considerăm că morala comunistă orășenesc Ungheni, din 3 aprilie 1969,
este și trebuie să fie mai presus de
orice dorință de a minți și dorința noastră legitimă este respinsă
amenințare a cetățenilor, muncitori ai constant și obraznic prin minciună,
ogoarelor, care doresc doar să se roage amenințări și înjosiri. Mai ales că biserica
liber în biserica lor… Ne uimește faptul că noastră se află la hotarul cu România, țară
20
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni

prietenă URSS-ului, iar românii și

moldovenii la origini sunt un popor
prieten, iar mulți cetățeni români veniți în
ospeție la rudele lor intreabă cu interes
despre starea religiei în URSS, când văd
bisericile închise din orașul Ungheni”43.
În încheiere, petiționarii își
exprimau speranța că primul demnitar al
imperiului le va soluționa problema și îl
asigurau de ”dragoste nemărginită față de
guvern și țara noastră”44.
Locul din care enoriașii expediau
scrisori în toate părțile era strada ”50 Лет
Октября”, nr. 177, Creangă Gheorghe
Luca, trezorierul parohiei.
De data aceasta grupul a crescut și
întrunea deja 25 de membri: Starciuc
(starostele bisericii), Cebotari (locțiitorul
starostelui), Rață (președintele comisiei de
revizie) și membrii de rând: I. G. Popa, T.
P. Guțanu, I. I. Budac, Cerimpei (?), T. N.
Bariz, S. Burlacu, T. M. Grubi, I. P.
Hamba, P. Bordianu, I. Burlacu, I. Podari,
P. P. Iurii, P. F. Guțanu, M. I. Cerempei,
(?) Ciornii, T. T. Putină, (?) Matei, Elena
Suman, A. Munteanu, N. T. Blanaru45.
După cum era și de așteptat,
speranțele acestora s-au lovit de aceeași
Fragment din scrisoarea adresată de Ungheneni
atitudine, care reeșea din politica dictată guvernului URSS la 10 martie 1969, privind
cu mult aplomb și obrăznicie de necesitatea redeschiderii bisericii, în care unii
autoritățile comuniste și sovietice semnează cu grafie latină (!)
21
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni
superioare ale URSS. Degeaba credeau
sărmanii oameni că piedicile în calea
credinței le erau puse doar de funcționarii
locali de la Ungheni. Cauza principală se
afla la Moscova, așa cum a fost tot ce s-a
Plângere din 22 martie 1979, adresată lui N.
Podgornâi, președintele Prezidiului URSS.
22
abătut asupra moldovenilor după 1812:
foamete, deportări, desnaționalizare și,
iată, ostracizarea credinței în Dumnezeu,
percept reieșit din teza leninistă, conform
căreia ”Religia este otravă pentru popor”,
pe care, bineînțeles, bolșevicii au ținut s-o
realizeze forțat la mijlocul secolului XX,
inclusiv la Ungheni.
La 7 iulie 1969, guvernul RSSM,
prin vicepreședintele A. Corobceanu,
expedia, repetat, Executivului Raional
Ungheni scrisoarea dănuțenenilor adresată
lui Podgornâi, pentru examinare. În ziua
următoare, președintele P. Vizer aplica
rezoluția pe document, readresând-o
locțiitorului său: ”Clarificați-vă și pregătiți
răspunsul pentru Sovietul Miniștrilor”46.
La subsolul documentului
locțiitorul a lăsat câteva notițe, între care
citim: ”Creangă Gheorghii Lucovici, or.
Ungheni. Str. 50 Let Octiabrea, 177”.
Probabil, acesta a fost invitat la discuții.
Nu cunoaștem detalii privind
discuțiile în cauză, pe data de 18 august,
însă, președintele Executivului Raional
informa Sovietul Miniștrilor de la
Chișinău că scrisoarea colectivă a
locuitorilor orașului Ungheni a fost
examinată în prezența cetățenilor
credincioși care au semnat-o. Acestora li
s-a explicat că în suburbia Dănuțeni
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni

biserica nu funcționează din cauza

lipsei preotului. De asemenea,
funcționarul motiva că pentru
enoriașii din Dănuțeni sânt deschise
ușile bisericilor din satele Cetireni,
Petrești și Măcărești, situate la 10-
15 km de oraș.
În concluzie, Vizer opina că
Executivul Raional Ungheni
consideră nerațional reînceperea
activității bisericii din satul
Dănuțeni și examinează
posibilitatea transformării acesteia
în muzeu47.
Trebuie precizat că, din
1968, în Ungheni exista deja o
biserică transformată în muzeu –
”Sf. Alecsandru Nevski”.
Între timp, biserica Sfântul
Nicolae ajunse în stare deplorabilă.
Bătrâna Eudochia Chiorescu,
în vârstă de 72 de ani, își amintea
în 2004 că: ”Ușile bisericii au fost Icoană contemporană cu chipul”Sfântului Ierarh
scoase din balamale, geamurile – Nicolae”. Biserica ”Sfântul Nicolae”, Dănuțeni.
sparte, iar crucile – rupte. În Paralel, autoritățile au dat enoriașii
ogradă și chiar lângă altar pășteau porcii. pe mâna securității.
Peste tot creștea numai buruian. Casa Dintr-un raport din 15 mai 1969,
Domnului din Dănuțeni a ajuns să se semnat de șeful KGB-ul raionului
ruineze din cauza indiferenței autorităților Ungheni - Jevardan, vedem fixate toate
locale”48. mișcările acestora privind deschiderea

23
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni
parohiei: ”Potrivit datelor de care
dispunem, își nota Jevardan, venind la Dă-
nuțeni, Stoianov P. S. poposește la
cetățeanul Cerempei M. F. Pe timpul
aflării la Dănuțeni Stoianov se alimentează
cu produse colectate de la locuitorii
satului, care îi sânt aduse de Morari Sava,
fost dascăl la biserica din satul
Bratuleni”49.
Pentru a dezbina grupul de militanți,
securiștii inoculează acestora că P.
Stoianov este un excroc și urmărește doar
stoarcerea banilor de la oameni50.
Cu siguranță că acțiunile de șantaj și
intimidare a credincioșilor, declanșate de
politrucii ungheneni au fost severe, căci o
perioadă oamenii s-au ogoit.
Spre lauda dreptcredincioșilor, însă,
ei nu s-au liniștit pentru mult timp. La 2 și
respectiv 26 martie 1976 aceștia au
expediat două plângeri: una aceluiași N.
Podgornâi, alta - lui A. Cosâghin,
Președintele Sovietului Miniștrilor al
URSS. Pe ambele, 70 de semnături, unele
chiar în grafie latină51. Semnatarii
reaminteau mai marilor imperiului că: ”Cu
această problemă noi ne-am adresat
deseori autorităților locale și republicane,
dar doleanța noastră a rămas nesoluționată.
Printre credincioși sânt muncitori sovietici
cinstiți, mulți din ei participanți la Marele
24
Război Pentru Apărarea Patriei. Deoarece,
conform articolului 124 din Constituția
URSS, tuturor cetățenilor le este permis să
creadă, atunci noi considerăm că această
libertate trebuie să fie reală. Iată de ce
solicităm foarte mult ajutorul
dumneavoastră, să ne fie permis a ne ruga
legal lui Dumnezeu în biserica noastră din
orașul Ungheni (Dănuțeni)52.
În mod previzibil, răvașele
demnitarilor moscoviți au aceeași
traiectorie revenind la Ungheni, pe masa
vicepreședintelui Comitetului Executiv
orășenesc Mazuric. Acesta le-a luat la
puricat și a constatat că 20 de semnături
sânt false53. În consecință, timp de două
săptămâni, până spre sfârșitul lunii aprilie,
N. Kos, vicepreședintele raionului, a avut
convorbiri drastice cu fiecare semnatar.
Despre comportamentul perfid al
lacheilor comuniști față de bieții enoriași
putem judeca după însemnările lui Kos,
făcute în timpul interogării lui T. Grubi,
inițiatorul scrisorii către A. Kosâghin.
”Grubi deține în proprietate privată un cal
și o căruță. Lucrează paznic. Inițial am
vorbit despre cal, ce transportă cu el ș. a.
m. d. Apoi am discutat despre
redeschiderea bisericii din Dănuțeni – am
convenit, dacă va ajuta la convingerea
celorlalți bătrâni să renunțe la cererea de a
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni
repara biserica, atunci nu i se va confisca
calul” 54.
Pe data de 3 aprilie, T. Grubii iarăși
a fost invitat la executivul orășenesc, unde
i-a fost pusă în față scrisoarea pe care el a
scris-o lui A. Cosâghin. Grubii a fost
convins să accepte ideea de transformare
în muzeu a bisericii. Pe 19 aprilie a avut
loc discuția cu Ion Văcărița. ”Cine a scris
textul scrisorii către Cosâghin dânsul nu
știe exact, dar știe că a organizat T.
Grubii. Și acesta nu este împotriva
deschiderii bisericii, dar pentru asta este
necesară o reparație mare. Este de acord
ca biserica să fie transformată în muzeu”,
își nota Kos.
Tot în aceeași zi s-a vorbit cu
semnatarul V. Rață, de la care Kos află că:
”El n-a scris, n-a semnat, spune că nu
cunoaște pe nimeni din semnatarii
scrisorii către Podgornâi. Cu referire la
răvașul adresat lui Cosâghin, spune că
dânsul a semnat și își motivează gestul
prin faptul că îi este incomod să stea într-o
parte de societate”.
Dovadă că la Ungheni comuniștii
erau machiavelici, duplicitari și profund
anticreștini, dealtfel ca în tot fostul
imperiu sovietic, a servit și faptul că, deși
aceștia motivau imposibilitatea
redeschderii bisericii din cauza stării
25
avariate a edificiului, totuși, oamenilor li
se inocula ideea posibilității organizării
aici a unui muzeu. Probabil că anumite
rezultate ale convorbirilor au creat
cinovnicilor iluzia izbânzii asupra
neogoiților enoriași, căci, la 20 aprilie
1976, N. Kos raporta Sovietului
Miniștrilor din RSSM: ”Se lucrează
individual cu toți cei care au semnat
scrisoarea. Nimeni dintre ei nu insistă ca
în biserica din Dănuțeni să fie reluată
slujba. Munca în această direcție
continuă”55.
”Pravda„ lui Voronin
Convingăndu-se că este inutil să
mai discute cu demnitarii, pe data de 6
iulie 1977, 18 locuitori ai Dănuțeniului
(Leontie Gheorghie Starciuc, Petru
Haralampie Bădănău, Dumitru Vasile
Rață, Dimitrie Vasile Curus, Dumitru
Manoil Curus, Petru Vasile Grăchilă,
Simion Ion Burlacu, Gheorghe Creangă,
Tatiana Grușețchi, Procopie Huțanu,
Alexandru Tudor Cebotari, Andrei
Cebotari, Ioan Munteanu, Costachi
Simion Canțâru, Costachi Canțâru, Vasile
Rață, Gheorghe Secrieru) au ticluit o nouă
scrisoare. De data asta au expediat-o
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni

cotidianului unional ”PRAVDA”. În ea de hotar. La noi vin în vizită oaspeți din

autorii se plângeau că: ”Putera locală și România, Bulgaria și alte țări, care ne
conducătorii Sovietului Orășenesc au o întreabă de ce biserica nu funcționează și
atitudine barbară față de monumentele de se află într-o stare jalnică. Nouă,

Starea bisericii ”Sfântul Nicolae” în deceniul șapte al sec. XX.

cultură vechi. Lucrul acesta se întâmplă
pretutindeni, îndeosebi cu bisericile, care,
în republica noastră, au fost transformate
în hambare. Și asta la comanda
autorităților locale. Ungheniul este un oraș
26
bătrânilor, ne-a fost înterzis accesul la
biserică (…). Considerăm că nimeni nu
are dreptul să lichideze credința și să
manifeste o atitudine barbară față de
monumentele culturii noastre”.
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni
În încheiere se avertiza: ”Dacă
autoritățile statului nu vor să ne ajute
să redobândim parohia, singuri o vom
repara și deschide, pentru că ea este
ctitoria buneilor și străbuneilor noștri”56.
Și cotidianul comuniștilor din URSS,
în stilul mentorilor săi, a reexpediat
scrisoarea, pe 29 iulie, Comitetului
Executiv orășenesc Ungheni.
De data asta, în fruntea orașului,
cum credeți, cine era? Întocmai - tovarășul
V. N. Voronin. Prin urmare, de el
depindea soarta bisericii Sfântul Nicolae.
”Credeam că noul nacialnic
Voronin, băiat tânăr și vioi, ne va înțelege
durerea. Însă, în zadar am sperat…”,
relata în 2004 Dumitru Bariz, în vârstă de
86 de ani, unul din semnatarii demersului.
Și locuitoarea Irina Cibotaru de 82 de ani
(văduva aprigului luptător pentru
redeschiderea bisericii, A. Cibotaru),
povestea mai târziu cum mai bine de 20 de
ani bărbatul ei a tot trimis la ispolkom
scrisori. ”Și lui Voronin i-o scris! Dar nu
l-a luat nici aista în seamă”57.
Într-adevăr, Voronin lucra de sârg
cu enoriașii.
Pe 15 iunie 1977, dânsul, ca și
predecesorii săi, a discutat cu semnatarii
scrisorii către ziarul ”PRAVDA”, după
27
care își nota scurt: ”A avut loc o discuție
în prezența a 15 persoane, locuitori ai
Dănuțeniului. Au fost date explicații”58.
Cu siguranță, natura acelor
”explicații” a fost în stilul mentorilor săi
de partid. Cu toate acestea, din cele ce au
urmat, constatăm că străduințele lui
Vladimir Nicolaevici au fost zadarnice.
Rebelii de la Dănuțeni au continuat și mai
avan să-i dea bătăi de cap cinovnicului.
La 31 martie 1978, responsabilul
guvernului RSSM pentru culte, A.
Visconski, solicita lui Voronin urgentarea
soluționarii problemei. ”În martie-aprilie
1976, scria Visconski lui Voronin,
credincioșii s-au adresat către noi de trei
ori cu scrisori colective pentru a
redeschide biserica. Atunci, însă, cu
eforturi comune, am izbutit să-i
convingem să renunțe. De aceea,
considerăm că este necesar să studiem
problema scoaterii de la evidență a acestei
comunități religioase. Pentru aceasta, vă
recomandăm să clarificați în ce stare se
află dvadțatca bisericii, se prea poate că
ea s-a desființat, care este dispoziția
credincioșilor, locuitori ai Ungheniului, nu
va provoca pregătirea pentru scoaterea de
la evidență atitudini negative?”59.
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni
Prin urmare, deși biserica era închi-
să din 1964, ea nu fusese scoasă de la
evidență nici în 1978, lucru tăinuit de
autorități, deoarece acest fapt oferea
comunității ortodoxe din Dănuțeni dreptul
de a-și redeschide lăcașul sfânt. Totodată,
scrisoarea lui Visconski către Voronin
deconspira adevărata intenție a În cel mai cinic mod, Voronin a
autorităților bolșevice de a pune capac
definitiv pe problema în cauză, prin
intenția de a scoate de la evidență parohia
Sfântul Nicolae.
Se vede că edilul localității nu prea
avea la dispoziție soluții urgente, căci pe
23 iunie 1978 a urmat o altă somație de la
guvern la care, în final, Voronin s-a văzut
nevoit să răspundă. ”La momentul actual,
scria acesta pe 10 iulie, grupul celor
douăzeci încă nu s-a desființat, dar în
rândul membrilor săi nu există unitate. O
parte din credincioși șovăie în privința
necesității redeschiderii bisericii. Ultima
oară grupul credincioșilor din or. Ungheni
s-a adresat, în privința redeschiderii
acesteia, în iunie 1977. Atunci au scris
redacției ziarului ”PRAVDA”. De atunci
și până astăzi cu aceștia și alți enoriași ai
orașului, îndeosebi oameni în vârstă, a fost
efectuată munca de lămurire. Mulți dintre
ei sânt de acord cu propunerea de a
deschide în localul bisericii o filială a
28
muzeului orășenesc de etnografie. Noi
continuăm lucrul cu creștinii și
considerăm că a venit timpul de a pregăti
scoaterea de la evidență a acestei obști
religioase. Pentru efectuarea acestei munci
avem nevoie de ajutorul
60
dumneavoastră” .
izbutit să scindeze unitatea comunității
religioase. El a convenit cu câțiva membri
din interiorul grupului, ca aceștia să scrie
către el o cerere, prin care, chipurile,
locuitorii din Ungheni pledează pentru
reparația edificiului bisericesc și
transformarea acestuia în muzeu.
Documentul este datat cu 20 august 1978,
iar din cei 13 semnatari, doar câteva per-
soane făceau parte din grupul de inițiativă
anterior 61.
Astfel, se părea că Voronin, prin
abilitatea sa, obținuse ceea ce nu reușise
nici KGB-ul lui Jevardan, nici Kos cu
ipocrizia sa. Dar nu a fost să fie, căci, la
11 februarie 1979, locuitorii Dănuțeniului,
Maria Pascal Ignat (aceasta semnează cu
caractere latine) și Rața Gheorghe Ion,
expediază la Moscova, aceluiași A.
Cosâghin, șef al guvernului URSS, o nouă
plângere, cu precizarea că răvașul este din
partea a mii de credincioși.
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni
”Noi cerem doar una, scriau autorii:
să ni se permită să ne rugăm în biserica
noastră, prin aceasta să ne fie respectat
dreptul constitutional privind garantarea
libertății conștinței. Acest lucru noi îl ce-
rem mai bine de zece ani, dar conducerea
orașului nu ne permite să ne rugăm în
biserica noastră”.
Trebuie observat că această nouă
adresare a tăiat pofta birocraților unghenei
de a mai scoate parohia de la evidență.
Două luni mai târziu, același
Visconski scria noului cap al orașului I.
Strașnic: ”După părerea noastră, a pune
acum problema scoaterii de la evidență a
bisericii nu este oportun, deoarece poate fi
provocată o situație de conflict nedorită pe
fon religios. Rugăm să efectuați lucrul ne-
cesar cu autorii scrisorii, fără a provoca
agravarea situației și în formă delicată să
le explicați poziția autorităților”62.
Un conducator al oras ului
stras nic de minciunos s i
milit ienii turbat i
Văzând opunerea autorităților, în
anul 1980 credincioșii au reînceput
acțiunile mai determinați ca oricând. Au
scris din nou petiții în toate părțile:
29
revistei moscovite ”Celovec i zacon”63,
Guvernului RSSM, Comitetului Executiv
Ungheni etc64. Acum doreau doar un
lucru: să li se permită reparația bisericii.
Observând că spiritele se precipită,
același funcționar guvernamental
Visconski, devine mai prudent și sfătuie
autoritățile orașului să fie atente.
”Nu este exclus ca după reparație,
scria Visconski lui Strașnic pe 30 iulie
1980, credincioșii să pună problema
reluării slujbelor în biserică… În
examinarea demersului rugăm să acordați
atenție deosebită următoarelor
circumstanțe: deși comunitatea religioasă
și biserica și-au încetat activitatea în 1964,
nici una din ele nu au fost scoase de la
evidență de Sovietul pe Problemele
Religiilor de pe lângă Sovietul Miniștrilor
al URSS. Prin urmare, credincioșii se pot
adresa arhiereului cu rugămintea de a le fi
numit un preot pentru a începe slujbele,
iar însărcinatul, neavând motive legale
pentru refuz, va fi nevoit să repartizeze un
preot la biserica din Dănuțeni.
În continuare, înaltul demnitar îl
sfătuie pe Strașnic să: ”Efectueze o muncă
corespunzătoare cu autorii scrisorilor, cu
scopul de a neutraliza tendința anumitor
cetățeni de a solicita redeschiderea
bisericii”.
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni
Evident, apare întrebarea, de ce
autoritățile comuniste nu au scos parohia
de la bun început de la evidență? Era un
detaliu pe care acestea îl tăinuiau adânc de
enoriași. Răspunsul îl aflăm de la același
A. Visconski, când le răspunde ștabilor
comuniști de la Ungheni: ”Scoaterea de la
evidență a comunității religioase și a
edificiului bisericii, conform punctului 4
al Legii Sovietului pe problemele
religiilor de pe lângă Sovietul Miniștrilor
al URSS, este sarcina Sovietului pe
problemele religiilor. Evident că până
când vor parveni cereri privind reactivarea
comunității religioase respective, Sovietul
pe Problemele Religiilor nu va putea
hotărî scoaterea de la evidență a
acestora”65. Văzând că de ani buni tot sunt
purtați pe drumuri de autorități, enoriașii
au decis să întreprindă un pas disperat -
fără a fi conștienți de riscul acțiunilor lor,
ei hotărăsc să repare biserica cu propriile
forțe și s-o redeschidă fără a mai aștepta
permisiunea autorităților.
”Lumea a pus mână de la mână și a
cumpărat scândură, tablă, vopsea etc”, își
amintea Dionisie Macovoz la cei 94 de ani
ai săi, și el aprig luptător pentru repunerea
creștinilor din Dănuțeni în drepturi în anii
de tristă prigoană ateisto-comunistă asupra
religiei. ”Toate materialele de construcție
30
le-am cărat în curtea bisericii. În
primăvară, când am început lucrările, noi,
vreo 30 de bărbați, am fost invitați la
perigavoare, la primărie. Am așteptat
acolo vreo trei ore fără a bănui ce se
întâmplă în deal, la biserică”66.
Între timp câteva zeci de milițieni
au blocat căile de acces spre lăcașul sfânt.
”Nimeni nu avea trecere. Sub ochii noștri
au încărcat în mașini lemnul, tabla, kraska
și au distrus tot ce reușisem să ridicăm.
Apoi duși au fost… Unde? Nu știe
nimeni!”,67 își deapănă amintirile moș
Alexandru Chiriac, alt martor ocular al
fărădelegilor comuniste unghenene.
Acțiunea s-a derulat în luna mai
1981. O aflăm fixată într-o explicație
adresată guvernului de către capul
Ungheniului de atunci I. Strașnic, nume
care caracterizează cu brio
comportamentul de lichea comunistă a
personajului. Acesta, în stilul epocii,
desigur asistat de președintele raionului
Ungheni V. Voronin, comunica
superiorilor săi că: ”Sovietul orășenesc a
interzis enoriașilor să repare biserica în
baza unei expertize tehnice. Cu toate
acestea, cetățeanul D. Cebotri a început,
fără permisul autorităților, să efectuieze
lucrări de reparație”.
La fel de cinic ca și predecesorii săi,
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni

Strașnic susținea că: ”Localitatea nu are

nevoie de biserică, deoarece la cei 30 000
de locuitori, Ungheniul are un număr
de ortodocși nesemnificativ. De exemplu,
în 1980, din 600 nou-născuți doar 43 au
fost botezați. Din 248 de căsătorii doar 7
s-au cununat etc”68. Bineînțeles că erau
minciuni ordinare emanate de diabolica
mașină comunistă, de parcă nu se știa că
lumea, de frica acestor slugoi ai
regimului, se boteza și cununa pe ascuns.
Și miniciunile au tot curs, iar inițiatorii
acțiunii, D. Cibotari și A. Putină, după
cum raporta Strașnic lui A. Delev, prim
secretar al comitetului raional Ungheni al
Partidului Comunist din RSSM, au fost
dați pe mâna organelor judiciare69.
Ca să ogoiască oamenii, apostolii
întunericului la Ungheni au recurs la un
pas disperat. Întru argumentarea
acțiunilor lor de interzicere a dreptului la
credință, în luna iunie au efectuat urgent
o expertiză a edificiului bisericii.
Bineînțeles, rezultatul a ieșit întocmai
cum au dorit ei. Pe 9 septembrie 1981,
vicepreședintele comitetului executiv al
orașului Ungheni E. Ureche, informa
guvernul de la Chișinău, că expertiza
efectuată confirmă faptul că edificiul
bisericii este grav avariat și nu poate fi
exploatat70.
31
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni
O buimaceala comunista ordinara
Oamenii însă nu s-au astâmpărat și
au continuat să scrie în toate părțile.
Erau anii '85–'86, plină perestroică
gorbaciovistă, iar intensitatea luptei pentru
credință la Dănuțeni lua amploare. Pe
deoparte, oamenii, în naivitatea lor
nevinovată, sperau în izbânda dreptății că
își vor putea înălța ruga la cer în vechea și
multpătimita biserică, orânduită de
strămoșii lor. Pe de altă parte, diabolicul
aparat comunist, oprimator și refractar la
tot ce însemna credință în Dumnezeu,
continua să se opună cu înverșunare
năzuinței bieților oameni. Pentru mașina
ideologică de partid nu conta că legea
garanta dreptul la conștiință, nu conta
omenia, cinstea, corectitudinea. Minciuna,
ipocrizia, șantajul, manipularea, erau
calitățile cu care se opera, totul având un
singur scop: menținerea maselor de
oameni într-o stare de incertitudine,
îndobitocire, frică și întuneric.
În 1985, cinovnicii comuniști din
Ungheni cântau același refren din anul
1969.
Țin în mână un document care
constituie o dovadă elocventă a tot ce am
afirmat până acum în privința
32
comportamentului ticălos și fariseic al
comuniștilor față de problema în cauză.
Deși enoriașii nu au slăbit nici pe o
clipă lupta lor cu anticristul, S.
Bogacenco, ultimul primar sovietic al
Ungheniului, găsea de cuviință să mintă
cu nerușinare, în stilul manierelor
predecesorului său Kos. Într-o informație
adresată guvernului RSSM în decembrie
1986, dânsul afirma că: ”În Ungheni
există doar 103 creștini ortodocși și că în
acel an aici sau botezat doar 10 persoane”.
Demnitarul mai susținea, că
deoarece din componența dvadțatkăi au
mai rămas în viață doar 8 persoane, restul
fiind decedați, locuitorii nu mai pun
problema redeschiderii bisericii.
Bogacenco a mers până acolo, până unde
îndrăznise doar Voronin în anii de aprigă
luptă ateistă.
La 18 decembrie același an, el a
propus Sovietului orășenesc Ungheni să
adopte o decizie prin care să se ceară
Sovietului Miniștrilor din RSSM să fie
scoasă de la evidență comunitatea
religioasă pravoslavnică din Dănuțeni71.
Cu un an înainte același lucru a fost
propus de superiorul său, D. Șandru,
președintele comitetului executiv raional
Ungheni, fiind invocată și starea avariată
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni
grav a lăcașului sfânt72.
Prin urmare, aflați într-o
interminabilă buimăceală ideologică,
satrapii regimului comunist pierduseră
pulsul realității cu desăvârșire și rămâneau
în continuare surzi la schimbările care se
derulau în societate în rezultatul
reformelor gorbacioviste. Or, încurajat de
acele schimbări, poporul simplu începea
să-și renască religia, limba, istoria,
tradițiile. Lucrurile, încetul cu încetul, se
limpezeau.
Izba nda
În contextul noilor realități,
dănuțenenii și-au amplificat demersul
pentru repunerea în drept a credinței
ortodoxe la Ungheni.
La scurt timp după afirmația
primarului Bogacenco percum că în
Ungheni comunitatea creștină este moartă,
în iulie 1987 Chișinăul s-a pomenit cu un
răvaș bombă, conținând 150 de semnături
din străvechea așezare pruteană.
Cinovnicii au rămas perplecși când au
văzut că, de data asta, enoriașii nu mai
cereau doar redeschiderea bisericii Sfântul
Nicolae din Dănuțeni, ci și a celuilalt lăcaș
33
sfânt, biserica Alexandru Nevski,
amenajată ca muzeu.
Doar în luna aprilie 1988
autoritățile au primit trei petiții pe
subiectul în cauză și tot atâtea delegații73.
Cu toate acestea, edilii locului au
continuat cu aroganță să se opună
doleanțelor oamenilor.
Deaceea, pe la mijlocul lunii aprilie,
un număr de 80 de enoriași au asaltat
primăria orașului, fiind hotărâți să pună
capăt batjocurii. Și de data asta
autoritățile comuniste au recurs la
metodele tradiționale KGB-iste, luându-i
pe toți participanții la puricat, băgându-i
într-o listă detaliată, cu intenția de a-i
intimida. Dar timpurile nu mai erau cele
de odinioară.
Pe 16 aprile același an, I. Vâșcu,
responsabilul guvernului RSSM pe
problemele religiilor, a expediat în adresa
lui C. Sahanovski, prim secretar al CR a
PC din raion, lui T. Goncearuc, președinte
al Executivului Raional Ungheni și
președintelui Executivului orășenesc S.
Bogacenco o prescripție în care aceștia
erau apostrofați pentru faptul că: ”Pe
parcursul multor ani credincioșii din
Dănuțeni insistent încearcă să-și
restabilească dreptul legal de a redeschide
biserica, lor însă li se refuză, fiindu-le
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni
încălcat dreptul constituțional”. ”Între
timp, se rățoia demnitarul republican (de
parcă dânsul, sau instituția din care făcea
parte, nu au fost decenii la rând complice
directă la batjocura față de enoriași și
credința în Dumnezeu), lăcașul de cult se
ruinează, deoarece credincioșilor nu li se
permite să-l repare. În oraș situația este
alarmantă. Neîncetat, curg scrisori în toate
instanțele, inclusiv la Moscova. Instituțiile
de stat republicane sânt permanent vizitate
de grupuri de enoriași. Numai în trei luni
ale anului 1988 aparatul însărcinatului
Sovetului pe problemele religiilor de pe
lângă Sovietul Miniștrilor al RSSM a fost
vizitat de 3 delegații de la Dănuțeni.
Responsabilitatea pentru urmările care pot
apare în oraș pe motive religioase cad pe
umerii Sovietului orășenesc de deputați ai
poporului. Reieșind din aceasta, cerem să
fie exeminată în regim de urgență
problema privind permiterea reluării
slujbelor religioase în biserica
pravoslavnică din Ungheni (Dănuțeni),
care nu a fost scoasă de la evidență”74.
Impuse de situație, autoritățile
locale au comandat o nouă expertizare a
edificiului bisericii. De data aceasta, ca
prin minune, experții au constatat că
”Biserica Dănuțeni are un edificiu capital
trainic și nu poate fi supus demolării, este
34
monument de arhitectură, iar după
reparația capitală poate fi utilizată
conform destinației”.
A urmat vardictul: ”A permite
enoriașilor reluarea slujbelor religioase în
biserică”.
La 12 iulie 1988, primarul S.
Bogacenco s-a văzut nevoit să semneze o
decizie, prin care permitea efectuarea
lucrărilor de reparație a bisericii din
Dănuțeni sub supravegherea nemijlocită a
arhitectului orașului L. Barsucovschi.
Peste o lună, la 12 septembrie,
paroh al bisericii a fost numit V. Eșanu,
iar în octombrie-noiembrie apăreau deja
primele rapoarte financiare a
multpătimitei comunități ortodoxe din
Dănuțeni, în frunte cu Dilion Maria,
Chiorescu Dumutru și Macovoz Dionisie.
În același an, 1988, pe adresa
autorităților raionului Ungheni au parvenit
încă 10 cereri pentru reactivarea
bisericilor din satele: Alexeevca,
Bogheni Cornova, Chirileni, Todirești,
Condrătești, Sinești, Rădenii Vechi,
Sculeni, Hârcești, închise în anii 1960-
1962.
Astăzi, Voronin, împreună cu
oastea sa de muribunzi, au devenit, peste
noapte, cei mai aprigi apărători ai
valorilor creștine. Îi auzi vorbind despre
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni

credință, înalță și repară biserici, Inițial, în 1988, biserica Sfântul

mănăstiri, îi vezi stand de-a dreapta Nicolae a făcut parte din Mitoropolia
preoților, iar slujitorii altarului, pentru Chișinăului și a Întregii Moldove, aflată
interese străine credinței, se prind ușor sub ascultarea Patriarhiei Ruse. De prin

Unii dintre membrii grupului celor 20, care au luptat consecvent pentru redeschiderea bisericii
”Sfântul Nicolae”. De la stânga la dreapta: Mihai Țâlica, Gheorghe Suman, Ion Popa, Alexandru
Bariz, Dinu Macovoz, Gheorghe Creangă, parohul Vladimir Eșanu, Petru Albot, Leonid Crăciun,
Toader Grubii, Mihail Chiorescu. Foto 1990.

într-un joc hazardat, laș, rușinos, fariseic, anul 2000, însă, comunitatea a decis să
aducând grave prejudicii credinței adere la Mitropolia Basarabiei, aflată sub
ortodoxe. oblăduirea Patriarhiei Ortodoxe Române,
35
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni

Comunitatea ortodoxă a parohiei ”Sfântul Nicolae” în anul 1990, în sărbătoare, la sfințirea

bisericii.
așa cum a fost până la 1940, când
Imperiul Sovietic a rupt de la patria-mamă
multpătimita provincie dintre Prut și
Nistru, transformând-o într-un iad al
nedreptăților, suferințelor și fărădelegii
împotriva credinței în Dumnezeu.
Din 1988 și până astăzi,
comunitatea parohiei ”Sfântul Ierarh
Nicolae” este păstorită cu sârg de preotul-
paroh Vladimir Eșanu. Edificiul este bine
întreținut, periodic fiind efectuate lucrări
de reparație, cu cheltuiala enoriașilor.
De același context, al luptei pentru
apărarea valorilor creștine în perioada de
tristă pomină comunistă la Dănuțeni, ține
și cazul amintit deja – cel al ocrotirii unei
troițe românești, închinată eroilor
ultimului război mondial, pe care
subsemnatul la descoperit în biserica
”Sfântul Nicolae”, în anul 1992 75.

36
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni

Piesa s-a dovedit a fi un autentic

monument istoric și etnografic, consacrat
ostașilor români căzuți pentru eliberarea
Basarabiei de sub ocupația sovietică în
anii 1941-1944. Aceasta a fost realizată în
primii ani ai conflagrației și, probabil, a
fost atârnată pe perete în interiorul
bisericii. Sculptura tradițională, dar, mai
ales, conținutul dedicației cioplite în lemn
cu caractere latine pe partea inferioară a
axului central: ”Eroilor căzuți în războiul
sfânt 1941-194...”, a făcut din troiță o
dovadă veritabilă a prezenței de odinioară
a spiritualității românești în mijlocul
comunității ortodoxe din Dănuțeni.
Când, în 1944, regimul bolșevic a
reocupat Basarabia, enoriașii au înțeles că
monumentul creștin și profund național
închinat înaintașilor lor nu va supraviețui
urgiei roșii, ei s-au gândit să-l ascundă în
cavoul ctitorului bisericii. A stat acolo
până când Imperiul Sovietic și-a dat
obștescul sfârșit. În anul 1992, l-am
descoperit în locul cu pricina, unde a zăcut
decenii la rând printre alte numeroase
odoare bisericești. Nedumerirea m-a
copleșit, încercând să înțeleg destinul
crucifixului, lucru pe care l-am clarificat
Troița-monument de la Dănuțeni, consacrată
peste ani. Ce m-a uimit cu adevărat, însă, memoriei ostașilor români jertviți pentru
a fost același curaj al dănuțenenilor de a-și eliberarea Basarabiei de sub ocupație
apăra valorile creștine pentru vremuri mai sovietică.
37
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni
bune, timpuri despre care, ei, bieții
muritori de rând, credeau că, oricum, vor
veni...
Bineînțeles că, între timp,
valorosul monument a devenit piesă de
muzeu. Pentru continuitatea istoriei și a
necesității comemorării înaintașilor
ungheneni, a tuturor celor care au avut de
suferit sub regimul sovietic, la inițiativa
unui grup de intelectuali, municipalitatea a
realizat o copie, pe care, în 1993, a
instalat-o în centrul orașului, dedicând-o
memoriei tuturor martirilor neamului
românesc.
Așezată pe un loc pitoresc, care
domină lunca Prutului, până către zările
Iașului, biserica ”Sfântul Ierarh Nicolae”
din străvechiul Dănuțeni este încărcată cu
multă istorie și credință. Adăvărat că ea nu
are arhitectura clasică a vechilor biserici
moldovenești și nici pictură de valoare
care să te facă să-ți înghețe sângele în
vene când o privești, dar firul istoriei care
s-a țesut în jurul acesteia, atitudinea
formidabilă a comunității ortodoxe locale,
care a luptat cu o determinare extraordina-
38
ră împotriva sistemului comunist diabolic
întru a-și apăra credința, fac din parohia
”Sfântul Ierarh Nicolae” un exemplu
admirabil de rezistență și demnitate a
spiritului creștin românesc într-o verme de
mare decadență umană și creștină. Este un
lucru de reținut și care poate face din
multpătimita biserică a Dănuțenlor, cel
puțin pentru locuitorii orașului și regiunii
Ungheni, un atractiv reper de pelerinaj
religios, dar și interesant obiectiv de
patrimoniu cultural, lucru de care, dacă se
va ține cont pe viitor, poate aduce
importante beneficii spirituale,
educaționale, culturale și, de ce nu,
turistice comunității.
Altiminteri, istoria își urmează
cursul firesc, fiind, alături de credința în
Dumnezeu, cel mai bun sfetnic al
destinului uman, bineînțeles dacă oamenii
doresc să ia aminte de învățămintele sale.
În caz contrar, lucrurile au tendința să se
repete, cu atât mai mult în Basarabia – o
regiune care s-a aflat mereu la răspântii de
drumuri și vremuri cumplite.
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni

NOTE
Șcedrin”, Sankt-Petersburg (1642 – 1801), Ungheni, 2004,
1
Documenta Romaniae Historica, vol. II, București, 1975, p. 49.
12
p. 101. Н. Халиппа, Сведения о состоянии церквей в
2
Moldova în epoca feudalismului, vol. IV, Chișinău, 1986, Бессарабии в 1812-1813 г., în Труды Бессарабской
p. 57, 100. Архивной Комиссии, Т. 3, Кишинев, 1907, p. 226.
13
3
Documente privind istoria României, veacul XVII, vol. Cartea metricală a bisericii Sfântul Nicolae din Dănuțeni
III, p. 31. pe anul 1847-1848, D.G.A.N. F. 211, inv. 12, d. p. 48
4
Călători străini despre țările române, vol. X, partea 1, verso.
14
București, 2000, p. 298. T. Codrescu, Uricarul, vol. XI, p. 338.
15
5
T. Codrescu, Uricarul, vol. XI, p. 231, 341. Cartea metricală a bisericii Sfântul Nicolae din Dănuțeni
6
Direcția Generala a Arhivelor Naționale, F. 134, inv. 2, pe anul 1887, D.G.A.N, F. 211, inv.1, d. 553, p. 1 verso.
16
d. 103. (D.G.A.N.). Ibidem, anul 1909-1910, inv. 1, d. 555, p. 139 verso.
17
7
Pentru biografia prințului C. Moruzi există o literatură D.G.A.N., F.1217, d. 1119, p. 4. Vezi și Справочная
numeroasă. A se vedea: Gh. Bezviconi, Prințul Constantin книга Кишиневской епархии, 1907, p. 33.
18
Moruzi, în Revista istorică, vol. XXVI, București 1940. nr. Gh. Bezviconi, Prințul Constantin Moruzi, Revista
4-6, p. 154-170; Același autor: Prințul Constantin Moruzi, istorică, vol. XXVI, București 1940. nr. 4-6, p. 31.
19
Cetatea Moldovei, Iași, an. III, nr. 7, 1942; Bezviconi Gh. Dumitru. C. Moruzi, Scrieri, Chișinău, 2014, vol. 1, p.
Fapte trecute și basarabeni uitați, Chișinău, 1990, p. , 495.
20
Moruzi D. C., Rușii și românii, Chișinău, Chișinău, 2001, Idem.
21
p. 137, Moruzi D. C., Scrieri, vol. 1-2, Chișinău, 200.. Revista istorică, vol. XXVI, București 1940. nr. 4-6, p.
Colesnic I., Basarabia necunosctă, Chișinău, 2002, p. 22- 32.
22
35. Vezi și Basarab, Scrisori din Basarabia 1880-1890, Ibidem, p. 40,
23
vol. 1, Chișinău 1996, p. 27, în care proprietarul Ibidem, p. 466.
24
Dănuțeniului este considerat ”Omul intim al curții Dumitru. C. Moruzi, Scrieri, Chișinău, 2014, vol. 1, p.
imperiale”. Vezi, deasemenea, același autor, nota 10 de la 496.
25
p. 36 a editorului, în care se spune că prințul C. Morzi a Ibidem, p. 517-518,
26
fost unul dintre principalii organizatori ai mișcării Ibidem, p. 247.
27
separatiste eșuate, de la Iași, din aprilie 1866, prin care Положение крестьян и общественно-политическое
dorea să-l impună ca domnitor al Moldovei pe cumnatul движение в Бессарабии (1861-1895), Кишинёв, 1964, p.
său, Nicolae Rosetti Roznovanu. Stabilit în Basarabia, unde 246.
28
avea moșii, el a devenit șambelan al țarului și a fost Basarab, Scrisori din Basarabia 1880-1890, vol. 1, p.
recunoscut ca principe rus. 56.
29
8
D. Poștarencu, Basarabia în anii Primului Război Oxford, Dicționar al sfinților, editura Univers
Mondial, Chișinău, 2019, p. 441-442. Enciclopedic, București, 1999, p. 388.
30
9
Recensământul General al Populației din 1930, vol. II, V. Pușcașu, Actul de ctitorire ca fenomen istoric în Țara
partea 1, neam, limbă maternă, religie. p. 48. Datele Românească și Moldova până la sfârșitul secolului al
recensământului general din 6 aprilie 1941, în Indicatorul XVIII-lea, Editura Vremea, București, 2001, p. 197.
31
localităților din România, București, 1943, p. 78. Anuarul Eparhiei Chișinăului și Hotinului (Basarabia),
10
Găureni, sat vechi, dispărut, așezat între Ungheni și 1922, p. 21.
32
Berești. Anuarul ”Socec” al României Mari pe naii 1924-1925,
11
V. Iucal, Documente privind istoria orașului Ungheni, București, 1925, p. 18.
33
Fondul 107, M. Buznea, Biblioteca ”M. E. Saltykov- D.G.A.N., F. 1217, d. 1119, p. 4.

39
 Parohia ”Sfântul Nicolae” din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni

34 53
Idem. Ibidem, d. 4466, f. 5.
35 54
Idem. Idem.
36 55
V. Iucal, Emblema unui sacrificiu – ”Crucea Eroilor”, în Idem.
56
”PYRETUS”, buletinul Muzeului de Istorie și Etnografie Ibidem, f. 5-6.
57
Ungheni, nr. 2, 2006, p. 118. D. Lazur, Luptând cu fariseul..., p. 3.
37 58
Muzeul de Istorie și Etnografie Ungheni, Colecția Muzeul de Istorie și Etnografie Ungheni, Colecția
Documente, mapa ”Biserica Dănuțeni”, d. 4471, f.1. Documente, mapa ”Biserica Dănuțeni”, d.4481, f.6.
38 59
Ibidem, d. 4470, f. 1. Ibidem, d. 4596, f. 1.
39 60
Ibidem, d. 4473, f. 1. Ibidem, d. 4597, f. 1.
40 61
Ibidem, d. 4472, f. 1. Ibidem, f. 3.
41 62
Ibidem, d. 4477, f. 3 Ibidem, d. 4483, f. 1-2.
42 63
Ibidem, d. 4475, f. 2 verso. Ibidem, d. 4484, f. 1.
43 64
Ibidem, d. 4488, f. 1-3. Ibidem, d. 4477, f.1.
44 65
Ididem, f. 3. Ibidem, d. 4478, f. 4 verso.
45 66
Ibidem, f. 3 verso. Dumitru Lazur, Luptând cu fariseul..., p. 4.
46 67
Ibidem, f. 4. Idem.
47 68
Ibidem, d. 4487, f. 1-2. Ibidem, d. 4456, f. 2.
48 69
D. Lazur, Luptând cu fariseul, Jurnal de Chișinău, 2004, Ibidem, d. 4454, f. 2.
70
p. 3. Ibidem, d. 4453, f. 1.
49 71
I. Negru, ”Comunistul Voronin a împiedicat Ibidem, d. 4459, f. 2.
72
redeschiderea bisericii ”Sf. Nicolae din Dănuțeni”, ziarul Ibidem, d. 4457, f. 1.
73
”Strada”, februarie 2001, p. 4 (Colecția Muzeului de Istorie Ibidem, d. 4463, 4448, 4465.
74
și Etnografie Ungheni, presa). Ibidem, d. 4445, f. 1-2.
50 75
Muzeul de Istorie și Etnografie Ungheni, Colecția Pentru mai multe, vezi: Vasile Iucal, Emblema unui
Documente, mapa ”Biserica Dănuțeni”, d. 4481, f. 2 verso. sacrificiu – ”Crucea Eroilor”, Buletinul Pyretus, nr. 2,
Idem, d.4487, f. 2. Ungheni, 2006, p. 118.
52
Ibidem, d. 4481 f. 1.

40
Icoană ”Isus Hristos”.
Începutul secolului XIX.