Legea inducției electromagnetice.

Cuprins

Legea inducției electromagnetice.

Cuprins

Capitolul I: Inducția electromagnetică.

1.1. Fluxul magnetic.

1.2. Inducția electromagnetică.
1.3. Autoinducția. Legea autoinducției.
1.4. Energia câmpului magnetic.
1.5. Efectul Hall.

Capitolul II: Regula lui Lenz și legea lui Faraday.

2.1. Sensul curentului electric indus. (Regula lui Lenz).

2.2. Legea inducției electromagnetice. ( Legea lui Faraday).

Capitolul III: Bibliografie

 Capitolul I: Inducția electromagnetică.
1.1. Fluxul magnetic.
 Definiție:

Se numește flux magnetic al unui câ mp al unui câ mp magnetic uniform printr-o

suprafață normală la direcția câ mpului, mă rimea fizică scalară Ø definită prin relația:
Ø=B × Sn . ¿ , unde: „B” este inducția câ mpului magnetic, iar S} rsub {stack { n. # } ¿” este
¿

aria suprafeței normale .

Legă tura între vectorul inducție magnetică și suprafețele intersectate de liniile de câ mp

magnetic se realizează prin introducerea unei mă rimi fizice numită flux magnetic.

Figura 1.1

Observație 1: Daca suprafața, S, nu este normală la direcția câ mpului magnetic, ci

normala la S face un unghi oarecare α cu această direcție, atunci fluxul magnetic este
B × ⃗S × cos ∝, unde „α” este unghiul format de vectorul inducție „⃗
definit de relația: ∅ = ⃗ B”
cu normala „n⃗ ” la suprafața S.
Observație 2: Atunci câ nd suprafața este paralelă cu liniile de câ mp magnetic, deci
normala sa, „n⃗ ”, face un unghi α¿ 90° cu inducția „⃗
B”, fluxul câ mpului magnetic prin
suprafața S este nul: ∅ =0.

Figura: 1.2.
 1.2. Inducția electromagnetică

 Definiție:

Fenomenul de inducție electromagnetică constă în apariția unei tensiuni electromotoare

într-un circuit stră bă tut de un flux magnetic variabil în timp.

Fenomenul de inducție electromagnetică a fost pus în evidență de că tre fizicianul Michael

Faraday în anul 1831. Experimental, prin introducerea unui magnetic permanent în formă
de bară într-o bobină ce are în circuitul să u un galvanometru, se constă că acul acestuia
deviază într-un sens, iar la scoaterea magnetului din bobină , acul deviază în sens opus.

Figura: 1.3.

Fizicianul J.C. Maxwell a ară tat că în jurul unui flux magnetic variabil în timp apare un câ mp
electric cu liniile de câ mp închise.

Observație 1: Sub formă generală , fenomenul de inducție electromagnetică constă în

apariția unui câ mp electric cu linii închise în regiunea în care există un flux magnetic în
timp.

Observație 2: În interiorul pieselor metalice aflate în mișcare într-un câ mp magnetic sau

în interiorul pieselor metalice aflate într-un câ mp magnetic variabil pot apă rea curenți
electrici induși numiți „ curenți turbionari sau curenți Foucault.

Figura: 1.4.
 1.3. Autoinducția. Legea autoinducției.
 Definiție

Autoinducția este fenomenul de inducție electromagnetică produs într-un circuit datorită

variației intensită ții curentului din acel circuit.

Fenomenul de autoinducție este un caz particular de inducție electromagnetică , la care

circuitul inductor este în același timp și circuit indus. Acest fenomen apare ori de câ te ori
fluxul magnetic propriu ce stră bate un circuit este variabil, la orice variație a intensită ții
curentului din circuit, la închiderea sau deschiderea întrerupă torului K.

Figura: 1.5.

Enunt: Tensiunea electromotoare autoindusă într-un circuit este direct proporțională cu

viteza de variație a intensită ții curentului din acel circuit, factorul de proporționalitate fiind
inductanța L a circuitului.

Figura: 1.6.

Definiție I: Se numește inductanță a unui circuit, mă rimea fizică scalară L, definită prin
∅
relația: „ L= ”, unde „Ø” este fluxul magnetic propriu prin suprafața acelui circuit și „I”
I
este intensitatea curentului din circuitul respectiv.

Figura: 1.7.
Definiție II: 1 Henry este inducția unei spire prin a că rei suprafață pe fluxul magnetic
propriu este de 1 Wb, atunci câ nd spira este parcursă de un curent de 1A.

Observație: Din legea autoinducției, calculâ nd și folosind expresia variației fluxului se

obține pentru inductanța unei bobine, de lungime „l”, aria „S” a secțiunii normale și „N”
spire, expresia:

2
μ∗N ∗S
L=
l
Unde „µ” este permeabilitatea magnetică a miezului bobinei.

1.4. Energia câmpului magnetic

Lucru mecanic efectuat pentru deplasarea sarcinii electrice prin circuit după deconectarea
sursei este efectuat pe seama energiei câ mpului magnetic. Energia câ mpului magnetic se
determină calculâ nd energia electrică „W”, transferată circuitului după deconectarea
sursei, câ nd prin circuit este deplasată sarcina electrică „q” datorită t.e.m. autoindusei: „
W =e∗q ”.

T.e.m. autoindusă se poate scrie: e=-L∆I/∆t=LI/∆t .

Sarcina electrică se poate scrie: q= {I} rsub {m} *∆t= {1} over {2} *∆t .

Energia câ mpului magnetic ( {W} rsub {m} ) dintr-un circuit de inductanță „L”, stră bă tut
de un curent de intensitate „I”, este dată de semiprodusul dintre inductanța bobinei și
pă tratul intensită ții curentului electric.

Figura: 1.8.
 1.5. Efectul Hall.

 Definiție:

Dacă într-un câ mp magnetic uniform se introduce un conductor în formă de bandă , astfel

încâ t planul conductorului să fie perpendicular pe liniile de câ mp magnetic, iar prin
conductor trece un curent electric constant de intensitate „I”, între două puncte situate pe
marginea superioară și respectiv inferioară a conductorului se stabilește o diferență de
potențial transversală Hall ( tensiunea Hall).

Figura: 1.9.

Efectul Hall poate fi folosit pentru mă surarea câ mpurilor magnetice, sau la realizarea de
generatoare Hall.

Pentru tensiunea Hall se obține relația:

BdI
U H=
nqS
 Capitolul II: Regula lui Lenz și legea lui Faraday.

2.1. Sensul curentului electric indus. (Regula lui Lenz).

Sensul curentului indus depinde de felul în care variază fluxul magnetic inductor. Astfel, la
creșterea fluxului magnetic inductor curentul indus are un sens, iar în cazul scă derii
fluxului magnetic, curentul indus își schimbă sensul.

Figura: 2.1.

H.F.E. Lenz stabilește o regulă pentru determinarea sensului curentului indus, regulă ce-i
poartă numele.

H.F.E –Amplificarea curentului sau factorul de amplificare al unui tranzistor.

Regula lui Lenz.

Curentul indus într-un circuit stră bă tut de un flux magnetic variabil are un astfel de sens,
încâ t fluxul magnetic produs de curentul indus se opune variației fluxului magnetic
inductor.

Regula lui Lenz este numit după omul de știință german H.F.Lenz în 1834. Regula lui Lenz
respectă a treia lege a mișcă rii lui Newton ( la fiecare acțiune există întotdeauna o reacție
egală și opusă ) și conservarea energiei (adică energia nu poate fi nici creată , nici distrusă și,
prin urmare, suma tuturor energiilor din sistem este o constantă ). Mai poate fi folosită
pentru a înțelege conceptul de stocare de energie magnetică într-un inductor. Atunci câ nd o
sursă de emf este conectată printr-o bobină , un curent începe să curgă prin ea. Emf-ul din
spate se va opune acestei creșteri a curentului prin inductor. Această lucrare poate fi fă cută
prin emf este stocat în inductor și poate fi recuperat după îndepă rtarea sursei externe.

2.1. Legea inducției electromagnetice. ( Legea lui Faraday).

Michael Faraday a fost un om de știință care a avut mari contribuții la lumea științei și
datorită lui, multe dintre elemenele pe care le folosim în ziua de azi sunt datorate de
„ Legea lui Faraday.”

Există diferite tipuri de forțe care încarcă experiența mișcă rii într-un câ mp magnetic, iar
forța experimentată de un fir care trece un flux este un exemplu clasic al Legii. Mai jos am
prezentat cazul în care forța experimentată de firul care trece prin curentul electric se
datorează electronilor care sunt în mișcare sau în prezența câ mpului magnetic, iar acest
proces se întâ mplă și invers. Se poate deplasa un fir printr-un câ mp magnetic sau se poate
schimba magnitudinea câ mpului magnetic în timp și poate provoca scurgerea unui curent.
„Legea lui Faraday” afirmă o situație: „ Tensiunea indusă într-un circuit închis este direct
proporțională cu rata de schimbare a timpului a fluxului magnetic care trece prin orice
suprafață cu circuitul în sine ca o margine.”

Figura: 2.2.
Enunț: Tensiunea electromotoare indusă într-un circuit este egală cu viteza de variație a
−∆ ∅
fluxului magnetic prin suprafața acelui circuit, luată cu semn schimbat: e= .
∆t

Observații:

∆∅
1. Tensiunea electromotoare indusă într-o bobină cu „N” spire este: e=−N .
∆t

2. Tensiunea electromotoare indusă într-un colector liniar, de lungime „l”, aflat în mișcare
rectilinie cu viteza „ ⃗v ”, într-un câ mp magnetic uniform de inducție „⃗
B ”, perpendicular
pe liniile de câ mp, este: e=B∗l∗v.
3. Dacă conductorul face unghiul „∝≠ 90 °” cu direcția liniilor de câ mp magnetic, valoarea
tensiunii electromotoare incluse este dată de relația:” e=B∗l∗v∗sin ∝”.

Demonstrarea legii lui Faraday.

Figura: 2.3.

În figura de mai sus este prezentat un experiment de inducție electromagnetică

demonstrată prin legea lui Faraday. Avem o baterie care este responsabilă pentru
alimentarea cu curent electric a unei bobine mici. Cu acel pasaj de curent electric „ se
creează un câmp magnetic prin rotațiile bobinei.” În bobină există cabluri metalice
înfă șurate pe axa proprie. Câ nd bobina se deplasează în interior și ieșirea dintru-na mai m-
ai mare, are un câ mp magnetic care generează o tensiune în bobină . Această tensiune ar
putea fi mă surată cu ajutorul unui galvanometru. Din acest experiment, se poate forma
„ Legea lui Faraday” se pot trage numeroase concluzii. Toate concluziile acestui
experiment au avut legă tură cu generarea de energie electrică și au fost cheia legii lui Lenz,
care este utilizată pentru cea mai modernă manipulare a energiei electrice pe care o avem
astă zi.

Faraday a reușit să proiecteze mai multe experimente, iar una dintre ele constă în
desfă șurarea a două solenoizi de sâ rmă în jurul unui inel de fier. Pentru a verifica relația
dintre electricitate și magnetism, el a trecut un curent electric printru-nul dintre solenoizi
printr-un întrerupă tor. Curentul a fost indus în celă lalt. Faraday a atribuit apariția
curenților electrici schimbă rilor de flux magnetic care au avut loc în timp. În consecință și
datorită acestui experiment, „ Michael Faraday „ a reușit să demonstreze relația dintre
câ mpurile magnetice și câ mpurile magnetice și câ mpurile electrice.

Formula și Legea Faraday

Figura: 2.4.

Pentru a stabili relația dintre câ mpurile magnetice și câ mpurile electrice, este sugerată
urmă toarea formulă :

EMF ( ε )=d ∅ /dt

În cazul în care „ EMF” sau „Ɛ „ reprezintă forța electromagnetică indusă ( tensiunea), iar
dØ/dt este rata de variație temporală a fluxului magnetic Ø.
Obiectivele de zi cu zi, precum cuptoarele electrice, sunt posibile prin legea lui Faraday. Se
știe că practic toată tehnologia electrică pe care o avem astă zi se bazează pe legea lui
Faraday, mai ales, este important în ceea ce privește toate aparatele electrice, cum ar fi
generatoarele, transformatoarele și motoarele electrice, de exemplu: pentru a putea genera
un motor de curent continuu, cunoștințele s-au bazat în principal pe utilizarea unui disc de
cupru care se rotea pe capetele unui magnet, iar datorită acestei mișcă ri de rotație s-ar
putea genera un curent continuu.

Fenomenul de inducție electromagnetică poate fi pus în evidență printr-o serie de

experimente.

Figura: 2.5.

Apropiind un magnet de bobină „ L1” acul galvanometrului G deviază indicâ nd un curent

electric. Câ nd magnetul se oprește curentul dispare. La îndepă rtarea magnetului curentul
reapare, dar de sensul opus celui inițial. Analog dacă în locul magnetului permanent se
folosește o bobină alimentară la o tensiune electrică .

Din expresia fluxului magnetic care stră bate o suprafață „S” a că rei normală formează
unghiul φ cu direcția câ mpului de inducție magnetică .

Φ=BS∗cos φ=μHS∗cos φ

Rezultă că fluxul magnetic depinde de patru mă rimi: µ, H, S, φ. Variația orcă rei dintre ele
variația fluxului ϕ, și ca urmare apare un curent de inducție într-un circuit așezat în câ mpul
respectiv. Pentru crearea unui curent este necesară existența unei tensiuni electromotoare.
Acest circuit este așezat într-un câ mp magnetic de inducție ⃗
B, viteză constantă .
O sarcină de valoare q, care se va mișca și ea în raport cu bara cu viteză ⃗
V 0 va fi supusă
atunci unei forțe magnetice:

⃗
F =q (⃗v + ⃗
v 0)× ⃗
B (2)

Ceea ce este echivalent cu a spune că în conductor există un câ mp indus de valoarea:

⃗
Ei =( ⃗v + ⃗v 0 )× ⃗
B , deoarece ⃗
F =q ⃗
E (3)

Dacă separă m din conductorul ab, porțiunea dl, atunci ea este sediul unei t.e.m:

Ei∗ ⃗
dε =⃗ B∗⃗
dl=( ⃗v + ⃗v 0 ) × ⃗ B∗⃗
dl=⃗v∗⃗ B∗⃗
dl +⃗v 0∗⃗ dl

Dar ⃗v 0 paralelă cu ⃗ B∗⃗

dl rezultă ⃗v 0∗⃗ dl=0 , deoarece
B∗perpendicular∗pe∗⃗
⃗v 0∗⃗ B∗⃗
dl ⇒ dε =⃗v × ⃗ dl (4)

Fie ⃗
dx deplasarea elementului ⃗
dl într-un timp dt . Atunci formula 4 se mai poate scrie:

dε = ( ⃗dxdt × ⃗B )∗⃗dl= −ddt ( ⃗x × ⃗dl)∗⃗B= −ddt ( d ⃗S × ⃗B ) (5)

T.e.m indusă ce apare la capetele conductorului:

❑
−d ( ⃗
B∗d ⃗S ) −d ❑ ⃗ ⃗ −d Φ −d Φ
ε =∫ = ∫ B∗d S= ⇒ε= (6)
s dt dt s dt dt

Rezultă că t.e.m indusă este dată de viteza de variație a fluxului de inducție magnetică ce
traversează suprafața matură de conductor. Semnul (-) indică semnul t.e.m induse în
funcție de sensul de variație a fluxului conform legii lui Lenz. Pe baza legii inducției
electromagnetice se poate defini unitatea de mă sură a fluxului de inducție magnetică :

¿ Φ ¿ SI =1 V∗1 s=1 Weber (wb)

Adică 1 WEBER este fluxul magnetic ce stră bate suprafața unui circuit în care induce o
t.e.m de 1 volt, câ nd scade uniform la 0 în timp de 1 secundă . Cu ajutorul unită ții de flux
magnetic se poate defini unitatea pentru inducția magnetică :

1Wb
¿ Φ ¿ SI = 2
=1T
1m
1T este inducția unui câ mp magnetic uniform ce produce un flux de 1Wb printr-o
suprafață de 1 m2 așezată perpendicular pe liniile de câ mp.

Energia electrică produsă prin fenomenul de inducție este egală cu lucru mecanic pe care
forțele exterioare circuitului au trebuit să -l efectueze, pentru a putea echilibra forțele
electromagnetice și să permită deplasarea.

Dacă energia electrică este pozitivă , sistemul se comportă ca un generator. Din contră dacă
energia electrică este negativă , înseamnă că circuitul a absorbit energie electrică , însă a
produs lucru mecanic. Deci el se comportă ca un motor.

Figura: 2.6.
 Capitolul III: Bibliografie.

 Documentație

 Wikipedia

Wikipedia

 Inducție electromagnetică