Comunicarea – definiție.

Elementele și
scopul comunicării.
Comunicarea – termen ce provine din cuvântul latin communis (comun).
Deci, putem spune că ”a comunica” este echivalent cu ”a face ceva comun”
sau ”a face cunoscut”.
Conceptul de comunicare a fost abordat, în timp, din multiple perspective,
iar acest lucru a determinat o proliferare spectaculoasă a definițiilor. Atunci
când ne referim la comunicare, majoritatea ne gândim la ”a aduce la
cunoștință” sau la ”a informa”. Dacă ne vom uita într-un dicționar explicativ
vom găsi menționate trei semnificații ale cuvântului comunicare. Este vorba
despre: înștiințare sau aducere la cunoștință, contacte verbale în interiorul
unui grup, prezentare sau ocazie care favorizează schimbul de idei sau
relațiile spirituale.
Actul de a face anumite lucruri comune se realizează prin schimbul de
gânduri, idei și sentimente. Așadar, comunicarea reprezintă un schimb –
dai și primești. Este un proces bidirecțional la care iau parte atât vorbitorul
cât și ascultătorul. Participanții la procesul de comunicare trebuie să aibă o
înțelegere comună a sensului cuvintelor și al sunetelor, al gesturilor,
expresiilor, simbolurilor și contextului folosite în comunicare.
Comunicarea eficientă = este reprezentată de existența unei înțelegeri
comune a intenției și sensului. Atât cel care transmite cât și cel care
receptează au o înțelegere comună a scopului, sensului și semnificației
mesajului.
Comunicarea – definiții
Definirea conceptului de ”comunicare” implică o serie de dificultăți din
cauza diverselor modalități de abordare a acestuia. Fiecare autor a
încercat să ofere definiția pe care el o considera potrivită.
De exemplu, C. Hovland, I.Janis și H. Kelley definesc comunicarea astfel:
”un proces prin care un individ (comunicatorul) transmite stimuli (de obicei
verbali) cu scopul de a schimba comportarea altor indivizi (auditoriul)”.
Definția oferită de Denis McQuail: ”comunicarea este transmiterea
informațiilor, ideilor și atitudinilor sau emoțiilor de la o persoană la altă
persoană sau de la un grup la altul, în mod esențial prin intermediul
simbolurilor. Comunicarea are loc ori de câte ori un sistem, sursă,
influențează un alt sistem, destinatarul, prin utilizarea diverselor simboluri
transmise prin canalul care leagă cele două sisteme.”
Robert Craig consideră că, cercetarea și teoretizarea comunicării sunt
marcate de șapte tradiții. Acestea prezintă asemănări în ceea ce privește
conținutul teoriei comunicării și diferențe în modul de abordare a
domeniului. Aceste tradiții sunt:

● retorică – teoretizează comunicarea ca fiind arta practică a

discursului;
● semiotică – vede comunicarea ca mediere intersubiectivă cu ajutorul
semnelor;
● fenomenologică – comunicarea este teoretizarea experienței
diferenței și dialogului;
● cibernetică – comunicarea apare ca un proces informațional;
● socio – psihologică (sau a psihologiei sociale) – teoretizează
comunicarea ca proces al expresiei, interacțiunii și influenței ei;
● socio – culturală – comunicarea apare ca proces simbolic ce produce
și reproduce modelele socioculturale împărtășite;
● critică – consideră apariția comunicării autentice ca fiind doar în
procesul reflecției discursive.
Scopul comunicării
Potrivit opiniei lui De Vito (1988), comunicarea are cinci scopuri esențiale:

● decoperirea personală – comunicarea ne ajută să învățăm despre noi

și despre alții, să ne descoperim (în special prin intermediul
comunicării sociale) și să ne evaluăm;
● descoperirea lumii externe – comunicarea oferă o bună înțelegere a
realității exterioare, a obiectelor și a evenimentelor;
● stabilirea relațiilor cu sens – comunicarea oferă posibilitatea de a
stabili și de a menține relații strânse cu alte persoane;
● schimbarea atitudinii și comportamentului – se referă în special la
comunicarea realizată prin mass-media, cu rol semnificativ în
schimbarea atitudinilor și comportamentelor noastre;
● joc și distracții – comunicarea reprezintă un mijloc de a ne distra, de
a râde și de a ne simți bine.
Elementele comunicării
Comunicarea presupune elemente verbale, paraverbale și nonverbale.
Pentru a comunica eficient este bine ca toate aceste elemente să fie
utilizate pentru a realiza două lucruri:
– trimiterea unor mesaje clare;
– receptarea și înțelegerea mesajelor.
Comunicarea verbală – recurge la cuvinte (scrise sau rostite) pentru a
transmite gânduri, idei și sentimente.
Paralimbajul este utilizat în vederea modificării și transmiterii atitudinilor și
emoțiilor prin utilizarea unor strategii și instrumente. Dintre acestea
amintim: tonalitatea, volumul, ritmul, intonația și accentul. Paralimbajul
oferă personalitate comunicării, caracteristicile distinctive care o fac
unică. Orice tip de comunicare are proprietăți paralingvistice influențate de
emoții (modul în care se simte o persoană) și atitudini (modul care
gândește și se comportă o persoană).
Comunicarea nonverbală presupune un schimb de idei, informații și
sentimente, fără a recurge la cuvinte. Include limbajul trupului: postură,
gesturi și expresii faciale. Acest tip de comunicare furnizează indicii despre
atitudinea și sentimentele din spatele cuvintelor folosite de o persoană. De
obicei întărește comunicarea verbală, dar poate fi folosită și independent
pentru a comunica ceva (de exemplu, o privire sau o atingere prietenoasă
pot comunica un anumit mesaj).
Principalul scop al comunicării rămâne acela de cunoaștere. Acest scop
poate fi atins prin comunicarea interpersonală, iar elementul principal al
acesteia este individul, în timp ce mesajele stau la baza comunicării.
Comunicarea interpersonală

Comunicarea interpersonală stă la

baza comunicării umane. Aceasta cuprinde interacțiuni prin care partenerii
exercită o influență reciprocă asupra comportamentelor lor. Caracterul
interacțional al comunicării interpersonale presupune faptul că, în
momentul unei comunicări interindividuale personale, acționează asupra
comportamentelor lor în mod reciproc. Individul este o ființă socială, are
nevoie să se raporteze la ceilalți pentru a se descoperi pe sine și pentru a-
și fixa propriul sistem de valori. Pentru a-și putea construi o imagine de
sine, el trebuie să înțeleagă cine este el cu adevărat, cum se vede el și
cum este perceput de către ceilalți.
De asemenea, comunicarea interpersonală poate fi definită ca un proces
psiho-social în care cel puțin doi indivizi dezvăluie informații, emoții,
gânduri și experiențe. O comunicare interpersonală bună duce la apriția
unor relații profunde, semnificative și satisfăcătoare. Pe de altă parte,
modelele greșite de comunicare duc la apariția unei game mari de
probleme personale și interpersonale.
Comunicarea îndeplinește una dintre nevoile psihologice fundamentale ale
ființei umane, este vorba despre nevoia de interacțiune.