Starea lichidă

Starea lichidă este o stare intermediară între starea gazoasă (fluidă) şi cea solidă

(condensată).

Ca stare condensată se aseamănă cu solidele. Ca şi în acestea, sunt predominante

mişcările vibratorii ale particulelor caracterizate printr-un număr destul de mic de grade de

libertate. De asemenea, este identică şi clasificarea după natura particulelor constituente:

lichide atomice, ionice, moleculare (polare şi nepolare) şi metalice.

Ca stare fluidă se aseamănă cu gazele, prin mişcările termice statistic dezordonate ale

particulelor, care însă nu se ciocnesc între ele propriu-zis, ci alunecă unele faţă de altele (de unde

rezultă şi proprietatea de viscozitate a lichidelor), translaţia lor efectuându-se liniar (mişcare

browniană) şi nu în toate direcţiile ca în gaze.

Deplasarea prin alunecare determină atât existenţa volumului propriu al lichidelor,

caracteristic stărilor condensate, cât şi a fenomenului de curgere datorită căruia lichidele nu au

formă proprie, ci iau forma vasului în care se află, ca şi gazele.

Datele experimentale cumulate cu studiile roentgenografice (raze X) demonstrează că

în lichide, întocmai ca în solide, se produc orientări şi asocieri ale particulelor ce conduc la

constituirea de unităţi structurale numite microroiuri. Acestea se formează şi se desfac

continuu, timpul de relaxare (de existenţă) al fiecărui roi de particule fiind de circa 10 9 s. În

interiorul microroiului particulele se comportă aproape ca şi în starea solidă; ocupă poziţii

reciproce relativ fixe, efectuează vibraţii în jurul acestor poziţii şi prezintă anizotropia5

proprietăţilor. La desfacerea microroiului particulele se comportă ca şi în starea gazoasă:

efectuează mişcări de translaţie şi rotaţie (mult mai lente) şi prezintă izotropia proprietăţilor.

Deci, în lichide apare o structură ordonată numai la mică distanţă datorită mobilităţii particulelor,
care este mai mare decât în starea solidă şi mult mai mică decât în starea gazoasă.
După tipul interacţiunilor dintre particule se disting:
- lichide neasociate, între ale căror particule se exercită forţe Van der Waals;
- lichide asociate, între ale căror particule se exercită legături de hidrogen.
2.1. Proprietăţi generale ale lichidelor
Lichidele se caracterizează prin două tipuri de proprietăţi:
- proprietăţi specifice, determinate de natura particulelor,
- proprietăţi generale (comune), determinate de forţele de interacţiune, indiferent de natura
particulelor. Aceste proprietăţi se exprimă prin mărimi fizice a căror valoare este rezultatul
determinărilor experimentale. Din categoria proprietăţilor generale fac parte: presiunea internă,
căldura de vaporizare (specifică şi molară), tensiunea superficială, presiunea (tensiunea) de vapori,
temperatura de fierbere, temperatura de solidificare, viscozitatea etc.
a) Presiunea internă, Pi (în N / m2 sau atm):
Presiunea internă reprezintă totalitatea forţelor de atracţie (coeziune) dintre moleculele unui lichid.
Sfera de acţiune a acestor forţe intermoleculare este de ordinul 10 6 cm.
Pentru o moleculă aflată în interiorul lichidului (Fig. IV.1a) rezultanta forţelor de atracţie este nulă
deoarece se exercită egal pe toate direcţiile. Pentru o moleculă de la suprafaţa lichidului (Fig. IV.1b)
rezultanta este diferită de zero ş