Ștefan S. Gorovei – Întemeierea Moldovei.

Probleme controversate

Ștefan S. Gorovei (n. 1948) este un istoric român, interesat mai ales de perioada medievală,
heraldică și genealogie. Este membru sau fondator al unor prestigioase instituții, din țară sau din
străinătate (Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, Academia Internațională de Genealogie etc.),
precum și profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universității A.I. Cuza - Iași.

Lucrarea de față, intitulată „Întemeierea Moldovei. Probleme controversate”, al cărei

subiect de cercetare îl supunem atenției istorice este, de fapt, lucrarea sa de doctorat, susținută în
anul 1993, contribuția adusă cunoașterii acestui subiect prin această lucrare aducându-i laude și
aprecieri.

Ștefan Gorovei își începe lucrarea propriu-zisă prin menționarea faptului că evoluția
poprului român între secolele III și XIII este una greu de studiat având învedere zgârcenia
izvoarelor istorice cu care ne confruntăm, această perioadă fiind caracterizată în puținele izvoare ca
fiind un mileniu de tăcere. Istoricul nu pune în valoare premisele care au mai fost studiate în trecut,
pe care le caracterizează ca fiind neguroase și îndepărtate, ci pune în valorifică aspectele speciale
privitoare la geneza statului-cele de ordin general și individual. Subiectul cercetat de Ștefan Gorovei
a fost considerat în permanență o adevărată piatră de încercare în medievistica românească, studiat
de către Dimitrie Onciul, Gheorghe Brătianu, Xenopol, Nicolae Iorga etc.

După ce Ștefan Gorovei analizează actualitatea și importanța subiectului în introducere,

începe să pătrundă în esență prin analizarea factorilor care au contribuit la întemeierea statului, pe
care acesta îi împarte în factori determinanți, factori potențiatori și factori incidentali. Ca factori
determinanți se caracterizează prin durata lungă, acționând pe terenul dezvoltării economice și pe
acela al proceselor sociale. Acestea fiind canavaua profundă pe care urma să se țeasă procesul
închegării statale. Acțiunea factorilor potențiatori sunt cei care au dus la grăbirea proceselor, aici
avem învedere însăși contribuția pe care stăpânirea cumană și apoi cea tătară au avut-o la
impulsionarea sau accelerarea evoluțiilor în spațiul viitoarelor principate. Factorii incidentali sunt
cei care țin de întâmplare și singularizează momentul prin apariția personalităților, a acțiunilor cu
țeluri precise și cu teatre de desfășurare, prin analizarea acestor factori ne vom referi la descășecatul
legendar consemnat în capitolul III al monografiei.

Ne obișnuisem să caracterizăm faza Moldovei prestatale ca fiind perioada dinaintea

statului întemeiat de Dragoș, Bogdan și urmașii lor. Se presupunea existența unei multitudini de
mici formațiuni-uniuni de obști, cnezate, voievodate a căror reunire a fost favorizată de dominația
cumană și apoi de cea tătărească. Faza finală a procesului de închegare într-un singur tot a
diverselor „confederațiuni de cnezate românești” a coincis, cu nașterea statului medieval moldav.
 După socotința generală această formulă ar fi fost singura care se potrivea pentru a explica
apariția principatului românesc din răsăritul Carpaților, fiind susținută și de similitudini din restul
spațiului românesc. Aceasta a fost singura acceptată de toți specialiștii indiferent de opinia lor față
de descălecat, fiind de-a dreptul fertilă și capabilă să redea o imagine veridică acolo unde știrile din
izvoare lipsesc.

În cadrul capitolului III, autorul abordează problema formațiunilor preexistente în Moldova

și anume, a câmpurilor. Autorul afirmă că ele sunt structuri care nu își datorează originile
construcției statale din sec. al XIV-lea, ci sunt „supraviețuiri arhaice” în cadrul statului medieval
moldovean.

Ș. Gorovei își începe argumentația prin a numi câteva dintre câmpurile care, afirmă el, nu se
află doar într-o singură zonă a Moldovei: sunt amintite câmpuri ale căror nume au o rezonanță
maramureșeană sau maghiară (câmpul Perilor, topicele Urmezeu și Sucmezeu), câmpuri-lungi (în
nord și în zona Bârladului) și câmpul lui Dragoș, considerat de autor o inepuizabilă sursă de
viitoare cercetări. Ceea ce ține să sublinieze istoricul, prin exemplul unei lucrări recente, este că
interpretarea defectuoasă a unor izvoare duce la „reconstituiri imaginare” și argumentează că nici
câmpul lui Dragoș, nici câmpul lui Miclin nu au existat pe Valea Moldovei cum eronat au
demonstrat cercetătorii lucrării menționate mai sus.

Alt argument adus de Ștefan Gorovei este cel al legăturii dintre urmașii stăpânilor anteriori
întemeierii și marii boieri ai secolului al XIV-lea: aici este vorba despre „viteji” și boierii indicați
prin particula „de la” din diferite documente sau izvoare pe care istoricul român le comentează.
Acești mari boieri sunt urmași ai unor stăpânitori care au existat înainte de întemeiere și a căror
autoritate s-a integrat statului, începând cu secolul al XIV-lea.

În paginile următoare, autorul aduce alte două argumente, și anume: supraviețuirea unor
vechi formațiuni în cadrul statului medieval al Moldovei și existența celor două Valahii. Vechea
structură care a supraviețuit este ținutul Hârlăului a cărui continuitate o argumentează Gorovei prin:
harta lui D. Cantemir, mențiunea boierului Bârlă de la Hârlău și menționarea faptului că Hârlăul
este unul din orașele moldovenești cu nume dublu.

Prin existența celor două Valahii se înțelege argumentul autorului conform căruia statul
medieval al Moldovei s-a creat din două entități politice, Țara de Sus (la nord) și Țara de Jos (la
sud), care au fost aduse sub autoritate unică în urma acțiunilor lui Dragoș, apoi Bogdan, procesul
desăvârșindu-se sub urmașii acestora. Dovada adusă de autoru în sprijinul acestui argument sunt
mărturiile titulaturilor domnești (documentul de omagiu al lui Roman I, din 1393) și coroana dublă
din tezaurul moldovenesc ( un document din anul 1562, adus în atenția cercetătorilor de către P. P.
Panaitescu și Șerban Papacostea ) care „confirmă alcătuirea țării din două entități politice distincte
și anterioare <<întemeierii>>”, după cum afirma Papacostea.

Trecând la problema “descălecatului”, autorul își propune sa insiste mai mult asupra sensului
acestui cuvânt, dar și a următoarelor concluzii care ar putea apărea. Sunt lansate și unele ipoteze,
care mie mi se par interesante (faptul că unificarea impusă de descalecatori elementului autohton nu
ar fi putut fi acceptată fără opoziție), mai ales ținând cont de suportul pe care îl au. În prezentarea
sensurilor cuvantului “descălecat” am observat tendința de a accentua ideea de acțiune organizata,
mai ales când vine vorba de primele doua sensuri (adică de întemeiere, organizare, așezare ȘI
colonizare, populare, fixare a taberei). Pentru fiecare dintre sensuri ne sunt prezentate fragmente din
documente, pentru ca să ne convingem de motivul pentru care autorul a extras un anumit sens
pentru acest cuvânt controversat.

Așadar, în concluzie, pot afirma că paginile analizate din opera istoricului Ș. Gorovei, cu privire la
întemeierea Moldovei, este unul interesant și ceea ce am apreciat este tendința autorului de a aduce
în discuție atunci când argumentează multiple izvoare istorice, precum și documente pe care le
comentează.