RRDM Nr. 4-2023

REVISTA ROMÂNĂ DE
DREPTUL MUNCII
ROMANIAN LABOUR LAW REVIEW
4/2023
Madlen Dolea, madlen.dolea@unitbv.ro, UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRASOV, 4317754, la data: 2022-12-16, prin comanda: #424
Revista Română de Dreptul Muncii este o revistă indexată în baze de date
internaționale (EBSCO, ProQuest, HeinOnline, Erihplus, ISI).
Romanian Labour Law Review is indexed in international databases
(EBSCO, ProQuest, HeinOnline, Erihplus, ISI).
Revista Română
de Dreptul Muncii
Copyright © Wolters Kluwer
Romanian Labour
Law Review
Director General
Wolters Kluwer România: Adrian MĂNTOIU
Coordonator reviste: Alina CRĂCIUN
Wolters Kluwer
Bdul Tudor Vladimirescu nr. 22,
Green Gate, et. 6
Sector 5, Bucureşti 050881
WoltersKluwer.ro
Revista Română de Dreptul Muncii este o publicaţie Wolters Kluwer România, parte a grupului internaţional
Wolters Kluwer. Editura Wolters Kluwer este recunoscută de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din
Învăţământul Superior.
Copyright © 2023 – Toate drepturile rezervate Editurii Wolters Kluwer România. Nicio parte din această
publicație nu poate fi reprodusă, arhivată sau transmisă sub nicio formă prin niciun mijloc electronic, mecanic,
de fotografiere, de înregistrare sau oricare altul fără permisiunea anterioară în scris a editorului, cu excepția
cazului în care se citează pasaje în lucrări științifice și celelalte excepții permise de Legea nr. 8/1996, privind
dreptul de autor și drepturile conexe, la articolele 33, 34, 35.
DIRECTOR
Prof. univ. dr. h.c. Alexandru ŢICLEA
Universitatea Ecologică din București, Cercetător științific asociat la Institutul
de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române,
Avocat – Baroul București
FONDATORI
Prof. univ. dr. Sanda GHIMPU Prof. univ. dr. Andrei POPESCU
Prof. univ. dr. Ion Traian ŞTEFĂNESCU Prof. univ. dr. Alexandru ŢICLEA
CONSILIUL ȘTIINȚIFIC
MEMBRI
Anthony ARIGANELLO Prof. univ. dr. Dan ȚOP
Președinte și Director executiv al Chartered Membru asociat al Institutului de Cercetări
Professionals in Human Resources din Canada Juridice al Academiei Române
Prof. univ. dr. Raluca DIMITRIU Prof. univ. dr. Nicolae VOICULESCU
Academia de Studii Economice Director al Centrului de cercetare
din București, Cercetător științific grad I din Universitatea Titu Maiorescu din București
la Institutul de Cercetări Juridice
„Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române Prof. univ. dr. Magda VOLONCIU
Universitatea Titu Maiorescu din București,
Ricardo GABALDON GABALDON Avocat - Baroul București
Președinte Consejo General
de los Graduados Sociales din Spania,
Avocat
COLEGIUL DE REDACŢIE
REDACTOR ȘEF REDACTORI
Conf. univ. dr. Laura GEORGESCU Prof. univ. dr. Vlad BARBU
Universitatea Ecologică din București, Universitatea Ovidius din Constanţa
Avocat – Baroul București,
Expert legislația muncii, Referent Conf. univ. dr. Ana ȘTEFĂNESCU
Prorector al Universității Dunărea de Jos din Galați,
REDACTOR ȘEF ADJUNCT Expert legislația muncii
Lect. univ. dr. Corneliu BENȚE Ciprian Aurel POP
Președinte al Uniunii Naționale a Experților Consilier Uniunea Națională a Experților în
în Legislația Muncii Legislația Muncii, Expert legislația muncii
REDACTOR ȘEF ADJUNCT
Lect. univ. dr. Adelina Oana DUȚU
Consilier juridic la Institutul de Lingvistică
al Academiei Române „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”
Cuprins
NOUTĂȚI
11 Elena SAVCIUC
Selecție de noutăți legislative din perioada 01.05‑30.06.2023
DOCTRINĂ
25 Alexandru ȚICLEA
Repausul zilnic și repausul săptămânal – forme ale timpului de odihnă
33 Dan ȚOP
Considerații cu privire la statutul lucrătorului cultural profesionist
65 Laura GEORGESCU
Suspendarea contractului individual de muncă în cazul absențelor
71 Radu Ștefan PĂTRU
Din nou despre acordurile, convențiile și înțelegerile care pot fi încheiate între partenerii
sociali conform principiului recunoașterii reciproce
77 Gabriela Petruţa ȘTIRBU
Interpretarea normei juridice: studiu de caz – refuzul instanțelor de a prelungi detașarea
specialiștilor antifraudă în cadrul unităților de parchet
107 Lăcrămioara TODOSIA
Dificultăți în înregistrarea contractelor colective de muncă la nivelul unității
AUTORITATEA EUROPEANĂ A MUNCII. PRACTICI EUROPENE

123 Ioan Cosmin CONSTANTIN
Premiere în ELA
INSPECŢIA MUNCII. PRACTICI NAŢIONALE

127 Ciprian Aurel POP
Inspecția Muncii: Controale care vizează respectarea măsurilor de protecție a salariaților
în perioadele cu temperaturi ridicate
EXPERTUL RĂSPUNDE
131 Elena SAVCIUC
Recuperare bani reținuți ca urmare a unei sancțiuni disciplinare, în urma anulării deciziei
de sancționare de către instanță
REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | 5

HOTĂRÂRI ALE CURŢII DE JUSTIŢIE A UNIUNII EUROPENE
Selecție de referent conf. univ. dr. Laura GEORGESCU
135 HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua) 16 februarie 2023(*) „Trimitere preliminară –
Politica socială – Protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului –
Directiva 2008/94/CE – Suportare de către instituțiile de garantare a creanțelor salariale
ale lucrătorilor salariați – Limitarea obligației de plată a instituțiilor de garantare la
creanțele salariale aferente perioadei de trei luni anterioare sau ulterioare datei de
deschidere a procedurii de insolvență – Aplicarea unui termen de prescripție – Recuperarea
plăților achitate în mod necuvenit de instituția de garantare – Condiții”
149 HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șaptea) 16 februarie 2023(*) „Trimitere preliminară –
Politica socială – Protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului –
Directiva 2008/94/CE – Articolul 9 alineatul (1) – Întreprindere cu sediul într‑un stat
membru și care își oferă serviciile în alt stat membru – Lucrător salariat care are reședința
în acest alt stat membru – Activitate desfășurată în statul membru în care se află sediul
angajatorului său și, o săptămână din două, în statul membru de reședință – Determinarea
statului membru a cărui instituție de garantare este competentă pentru plata creanțelor
salariale neachitate”
159 HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua) 2 martie 2023(*) „Trimitere preliminară – Politica
socială – Protecția securității și a sănătății lucrătorilor – Organizarea timpului de lucru –
Articolul 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene –
Directiva 2003/88/CE – Articolele 3 și 5 – Repaus zilnic și repaus săptămânal –
Reglementare națională care prevede o perioadă minimă de repaus săptămânal de
42 de ore – Obligația de a acorda repausul zilnic – Modalități de acordare”
169 HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi) 23 martie 2023(*) „Recurs – Funcție publică –
Hărțuire morală – Avize medicale – Absențe nejustificate – Remunerație – Statutul
funcționarilor Uniunii Europene – Articolul 11a – Conflict de interese – Articolul 21a –
Ordin în mod evident ilegal – Articolul 23 – Respectarea legilor și a regulamentelor de
ordine – Procedură disciplinară – Revocare – Retragere a revocării – Nouă procedură
disciplinară – Nouă revocare”
JURISPRUDENȚĂ NAȚIONALĂ
Selecţie realizată de lect. univ. dr. Adelina Oana DUȚU
199 Drepturi salariale necuvenite constatate de Curtea de Conturi. Răspundere patrimonială
(C. Apel București, secția a VII‑a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări
sociale, decizia nr. 2040 din 30 martie 2023, https://sintact.ro/)
AGORA
Uniunea Națională a Experților în Legislația Muncii la Festival del Lavoro 2023
6 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023

NEWS
11 Elena SAVCIUC
Legislative news selection: May 1 - June 30, 2023
DOCTRINE
25 Alexandru ȚICLEA
Daily rest and weekly rest – forms of rest time
33 Dan ȚOP
Considerations on the status of the professional cultural worker
65 Laura GEORGESCU
Suspension of the individual employment contract in case of absences
71 Radu Ștefan PĂTRU
Again on the agreements, conventions and covenants that can be concluded between
social partners in accordance with the principle of mutual recognition
77 Gabriela Petruța ȘTIRBU
Interpretation of the legal norm: a case study - the refusal of the courts to extend the
posting of anti-fraud specialists within the prosecution units
107 Lăcrămioara TODOSIA
Difficulties in registering collective agreements at the unit level
EUROPEAN LABOUR AUTHORITY. EUROPEAN PRACTICES

123 Ioan Cosmin CONSTANTIN
ELA premieres
LABOUR INSPECTION. NATIONAL PRACTICES

Labour Inspection: Controls aimed at compliance with employee protection measures
during periods of high temperatures
THE EXPERT’S ANSWER

131 Elena SAVCIUC
Recovery of money withheld as a result of a disciplinary sanction, following the
annulment of the sanctioning decision by the court
JUDGMENTS OF THE COURT OF JUSTICE OF THE EUROPEAN UNION

A selection by Assoc. Prof. Laura GEORGESCU, PhD, legal expert
135 JUDGMENT OF THE COURT (Second Chamber) of 16 February 2023(*) “Reference for
a preliminary ruling – Social policy – Protection of employees in the event of their
employer’s insolvency – Directive 2008/94/EC – Employees’ salary claims borne
by guarantee institutions – Limitation of the liability of guarantee institutions to
employees’ salary claims relating to the three months prior or subsequent to the date on
which insolvency proceedings are opened – Application of a limitation period – Recovery
of payments unduly made by the guarantee institution – Conditions”

149 JUDGMENT OF THE COURT (Seventh Chamber) of 16 February 2023(*) “Reference
for a preliminary ruling – Social policy – Protection of employees in the event of the
insolvency of their employer – Directive 2008/94/EC – Article 9(1) – Undertaking
that has its registered office in one Member State and offers its services in another
Member State – Worker whose place of residence is in that other Member State –
Work performed in the Member State in which the worker’s employer has its registered
office and, one week out of two, in the Member State in which the worker resides –
Determining which Member State’s guarantee institution is responsible for meeting
outstanding wage claims”
159 JUDGMENT OF THE COURT (Second Chamber) of 2 March 2023(*) “Reference for a
preliminary ruling - Social policy – Protection of the safety and health of workers –
Organisation of working time – Article 31(2) of the Charter of Fundamental Rights of
the European Union – Directive 2003/88/EC – Articles 3 and 5 – Daily rest and weekly
rest – National legislation providing for a minimum weekly rest period of 42 hours –
Obligation to grant daily rest – Rules for granting”
169 JUDGMENT OF THE COURT (First Chamber) of 23 March 2023(*) “Appeal – Civil
service – Psychological harassment – Medical opinions – Unjustified absences –
Remuneration – Staff Regulations of Officials of the European Union – Article 11a –
Conflict of interests – Article 21a – Manifestly illegal order – Article 23 – Compliance
with laws and police regulations – Disciplinary procedure – Removal from post –
Withdrawal of removal – New disciplinary procedure – Fresh removal from post”
NATIONAL CASE LAW
A selection by Senior Lecturer Adelina Oana DUȚU, PhD
199 Medical doctor. Request to terminate a part-time contract for guard duty. Rejection.
Termination cannot be ordered without the termination of the full-time individual
employment contract (Bacău Court of Appeal, Civil Section I, civil decision no. 2040 of
30 March 2023, https://sintact.ro/)
AGORA
National Union of Experts in Labour Legislation at Festival del Lavoro 2023

NOUTĂȚI
Mai 2023
Legislație națională
Parlamentul
LEGEA 140/2023
pentru completarea art. 51 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, pentru modificarea
și completarea art. 514 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, precum și pentru completarea art. 94 din Legea nr. 161/2003 privind unele
măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice
și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției
Completează art. 51 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii cu o nouă situație de
suspendare a contractului de muncă, din inițiativa salariatului.
Modifică și completează și art. 514 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
introduce o nouă situație de suspendare a raportului de serviciu, la inițiativa funcționarului
public si prevede obligația funcționarului public de a informa autoritatea sau instituția
publică despre situația intervenită, cu cel puțin 15 zile lucrătoare înainte de incidența
motivului de suspendare.
Completează și art. 94 din Legea nr. 161/2003 cu o excepție de la situația de incompati
bilitate a funcționarului public prevăzută la alin. (2).
LEGEA 132/2023
pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2021 privind stabilirea unor
măsuri în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în contextul evoluției situației
epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS‑CoV‑2, precum și
pentru abrogarea unor prevederi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020
privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației
epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS‑CoV‑2, pentru prelungirea
unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a
Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor acte normative, pentru modificarea și
completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru modificarea Legii
farmaciei nr. 266/2008
Aprobă O.U.G. nr. 20/2021 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de asigurări
sociale de sănătate în contextul evoluției situației epidemiologice determinate de
răspândirea coronavirusului SARS‑CoV‑2, precum și pentru abrogarea unor prevederi
din O.U.G. nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai
2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului
SARS‑CoV‑2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii
nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor
acte normative, pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în
domeniul sănătății și pentru modificarea Legii farmaciei nr. 266/2008.
NOUTĂȚI | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | 11

Elena SAVCIUC
LEGEA 130/2023
pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 131/2021 privind modificarea și
completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene
NOUTĂȚI
Aprobă O.U.G. nr. 131/2021 privind modificarea și completarea unor acte normative,
precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificări.
LEGEA 126/2023
privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2021 pentru modificarea
art. 5 pct. IV^4 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea
ocupării forței de muncă, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001
privind venitul minim garantat
Aprobă O.U.G. nr. 101/2021 pentru modificarea art. 5 pct. IV4 din Legea nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, precum
și pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.
Guvernul
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ 47/2023

pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap
Modifică și completează Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap. Se elimină posibilitatea reevaluării persoanei adulte cu handicap
de către aceleași entități și în baza acelorași acte care au stat la baza emiterii certificatului
de încadrare în grad de handicap și obligă autoritățile publice locale să utilizeze Sistemul
național de management privind dizabilitatea.

pentru completarea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele
măsuri fiscal‑bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea
unor acte normative
Completează art. I din O.U.G. nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal‑bugetare,
prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte
normative cu o derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea‑cadru nr. 153/2017
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu privire la stabilirea salariilor
de bază ale personalului care ocupă funcțiile prevăzute în anexa nr. VIII la aceeași lege,
care se aplica de la 1 iunie 2023.

pentru modificarea și completarea Legii nr. 367/2022 privind dialogul social și a Legii
nr. 53/2003 – Codul muncii
Completează, modifică, aduce corelări, reformulări prevederilor Legii nr. 367/2022 pentru
fi mai ușor puse în aplicare. Sunt reglementate și definite mai clar părțile care inițiază și
participă la negocierea colectivă.
Modifică și completează Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, după cum urmează:
– Pe durata concediului de îngrijitor salariații au dreptul la zile libere plătite.
12 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | NOUTĂȚI

– Prevederile Codului muncii sunt aliniate cu modificările aduse de Legea 367/2022 cu

privire la numărul de angajați de la care intervine obligația negocierii colective.
– Se stabilește competența materială a tribunalelor de a judeca în primă instanță cauzele
referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă.

pentru modificarea și completarea unor acte normative privind domeniul străinilor și azilului în
România
Modifică și completează Legea nr. 122/2006 privind azilul în România și O.U.G.
nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

privind unele măsuri fiscal‑bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și
completarea unor acte normative
Adoptă unele măsuri fiscal‑bugetare, prorogarea unor termene, precum și modificarea și
completarea unor acte normative. Printre modificările și completările aduse prin O.U.G.
nr. 34/2023 menționăm:
– Suspendarea ocupării prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar
vacante, în anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a ordonanței, cu unele excepții.
– În anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență,
prin derogare de la prevederile art. 374 alin. (5) și (7) din O.U.G. nr. 57/2019 privind
Codul administrativ, persoanele și durata activității desfășurate în regim de telemuncă
se stabilesc de către conducătorii autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul
de finanțare și subordonare.
– În anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență,
personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de
subordonare și de finanțare, poate deține calitatea de membru al consiliului de
administrație și/sau de membru al consiliului de supraveghere la maximum două
întreprinderi publice sau în organele de conducere ale altor entități deținute de stat sau
de unitățile administrativ‑teritoriale al căror sediu se află pe teritoriul României.
– Încadrarea în numărul de posturi prevăzut la art. 546 lit. a)‑h) din O.U.G. nr. 57/2019,
astfel cum este modificat prin art. XVII pct. 1 din prezenta ordonanță de urgență, se
realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu
modificările și completările ulterioare.
HOTĂRÂREA 507/2023
privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.154/2022 pentru aprobarea
Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de
incluziune
Modifică art. 2 din H.G. nr. 1.154/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, respectiv
data de la care intră în vigoare hotărârea.
Modifică și completează Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii
nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, aprobate prin HG nr. 1.154/2022

Elena SAVCIUC
Ministerul Finanțelor
ORDINUL 1447/2023
NOUTĂȚI
pentru modificarea și completarea unor reglementări privind documentele financiar‑contabile

Modifică și completează Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.634/2015 privind
documentele financiar‑contabile, Reglementările contabile privind contabilitatea în partidă
simplă, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 170/2015 și Reglementările
contabile privind organizarea și conducerea contabilității în partidă simplă de către
persoanele juridice fără scop patrimonial, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor
publice nr. 3.103/2017. Se prevede că Registrele de contabilitate obligatorii și documentele
justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în
arhiva persoanelor (...) timp de 5 ani calculați de la data de 1 iulie a anului următor celui
încheierii exercițiului financiar în care au fost întocmite, inclusiv pentru statele de salarii.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Finanțelor
ORDINUL 874/1429/2023
privind aprobarea procedurii de aplicare a prevederilor art. IV alin. (1) și (2) din Legea
nr. 72/2022 pentru anularea unor obligații fiscale și pentru modificarea unor acte normative
Aprobă procedura privind reîncadrarea fiscală a sumelor acordate sub forma indemnizației
de delegare, a indemnizației de detașare, inclusiv a indemnizației specifice detașării
transnaționale, și a prestației suplimentare acordate în baza clauzei de mobilitate,
primite de salariați, care poate fi realizată de organele fiscale în temeiul art. 11 alin. (1)
din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare,
în urma controalelor realizate de organele competente ale Inspecției Muncii, prin care
se constată situațiile de delegare, detașare, detașare transnațională în care se pot afla
salariații, după caz, potrivit legii.
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ministrul Educației,

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale și Ministrul Finanțelor
ORDINUL 20463/3964/967/1415/2023
privind încadrarea în activitatea de creare de programe pentru calculator
Prevede condițiile pe care angajatorii al căror obiect de activitate include crearea de
programe pentru calculator trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de scutirea de
la plata impozitului pe veniturile din salarii și asimilate salariilor, prevăzută la art. 60 pct. 2
din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin (1 iunie 2023) se abrogă Ordinul ministrului
cercetării, inovării și digitalizării, al ministrului educației, al ministrului muncii și
solidarității sociale și al ministrului finanțelor nr. 21.813/6.421/2.246/4.433/2022.
Înalta Curte de Casație și Justiție
DECIZIA 25/2023 [A]

privind interpretarea și aplicarea prevederilor art. 82 alin. (1), prin raportare la cele ale art. 79
alin. (1) lit. c) și art. 65 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice,
cu modificările și completările ulterioare

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – secția I civilă, în Dosarul

nr. 345/40/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință,
stabilește că:
În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 82 alin. (1), prin raportare la cele ale art. 79
alin. (1) lit. c) și art. 65 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii
publice, cu modificările și completările ulterioare, nu este exclusă existența unui drept
de opțiune între pensia de invaliditate și pensia anticipată parțială la data îndeplinirii
condițiilor prevăzute de lege pentru această din urmă categorie de pensie.
DECIZIA 2/2023 [A]

referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 562
alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, modificată și
completată prin Legea nr. 197/2021
Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de condu‑cere al Curții de Apel
Suceava și, în consecință, stabilește că:
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 56^2 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind
sistemul unitar de pensii publice, modificată și completată prin Legea nr. 197/2021,
dispozițiile legale evocate recunosc ope legis o reducere a vârstei standard de pensionare
cu 13 ani pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de 25 de ani,
corespunzător activității desfășurate cel puțin 30 de ani în locurile de muncă prevăzute
de art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice,
modificată și completată prin Legea nr. 197/2021, indiferent de condițiile în care a fost
încadrată activitatea de angajator/fostul angajator, conform legislației anterioare, și
indiferent de tipul contribuției de asigurări sociale datorate de angaja‑tor/fostul angajator.
Legislație europeană
Consiliul Uniunii Europene; Parlamentul European
DIRECTIVA 970/10‑MAI‑2023
de consolidare a aplicării principiului egalității de remunerare pentru aceeași muncă sau pentru
o muncă de aceeași valoare între bărbați și femei prin transparență salarială și mecanisme de
asigurare a respectării legii
Stabilește cerințe minime menite să consolideze aplicarea principiului egalității de
remunerare pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de aceeași valoare între bărbați și
femei („principiul egalității de remunerare”), consacrat la articolul 157 din TFUE, precum
și interzicerea discriminării, prevăzută la articolul 4 din Directiva 2006/54/CE, în special
prin transparență salarială și mecanisme consolidate de asigurare a respectării legii.
Directiva (UE) 2023/970 trebuie transpusă în legislația națională până pe 7 iunie 2026.

Elena SAVCIUC
Iunie 2023
Legislație națională
NOUTĂȚI
Parlamentul
LEGEA 185/2023
privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2022 pentru modificarea art. 34
alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului
plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri
fiscal‑bugetare și pentru reglementarea altor măsuri fiscal‑bugetare
Aprobă O.U.G. nr. 92/2022 pentru modificarea art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 privind
salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene,
precum și unele măsuri fiscal‑bugetare și pentru reglementarea altor măsuri fiscal‑bugetare.
Prevede, prin derogare de la Legea responsabilității fiscal‑bugetare nr. 69/2010, republicată,
cu modificările și completările ulterioare, pentru aplicarea prevederilor art. 17 din Legea
nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar, cu modificările ulterioare, că operatorii
economici cu specific feroviar se exceptează de la prevederile art. 63 alin. (7) din Legea
bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022.
LEGEA 182/2023
privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 129/2022 pentru modificarea art. IV din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2022 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului
de sănătate, precum și pentru interpretarea, modificarea și completarea unor acte normative,
pentru prelungirea unor termene, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății
Aprobă O.U.G. nr. 129/2022 pentru modificarea art. IV din O.U.G. nr. 44/2022 privind
stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, precum și pentru interpretarea,
modificarea și completarea unor acte normative, pentru prelungirea unor termene,
precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății.
LEGEA 179/2023
pentru modificarea art. 26 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind
concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate
Modifică art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de
asigurări sociale de sănătate, respectiv extinde cu 5 ani durata concediului pentru îngrijirea
copilului bolnav, până la vârsta de 12 ani a copilului.
LEGEA 178/2023
pentru completarea art. 9 din Legea nr. 466/2004 privind Statutul asistentului social
Completează art. 9 din Legea nr. 466/2004 privind Statutul asistentului social cu
prevederea că perioada în care titularii cu drept de liberă practică organizați conform
dispozițiilor alin. (2) au furnizat servicii de asistență socială potrivit prezentei legi
constituie vechime în muncă și în specialitate, cu excepția perioadei în care aceștia au
avut suspendat avizul de exercitare a profesiei, cu îndeplinirea cumulativă a unor condiții.

LEGEA 177/2023
pentru completarea Legii‑cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri
publice
Completează Legea‑cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice cu prevederea privind posibilitatea decontării contravalorii cheltuielilor
de transport între localitatea de domiciliu/reședință și localitatea unde se află locul de
muncă al funcționarilor publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale
«Administrație» din aparatul de specialitate al primarilor comunelor și al instituțiilor și
serviciilor publice de interes local, înființate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea
consiliilor locale din comune. Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2024.
LEGEA 172/2023
pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2022 privind unele măsuri pentru
ocuparea posturilor aferente funcțiilor publice vacante și temporar vacante care au atribuții în
implementarea Planului național de redresare și reziliență al României
Aprobă O.U.G. nr. 78/2022 privind unele măsuri pentru ocuparea posturilor aferente
funcțiilor publice vacante și temporar vacante care au atribuții în implementarea Planului
național de redresare și reziliență al României.
LEGEA 169/2023
privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2020 pentru modificarea și
completarea Legii nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare
Aprobă O.U.G. nr. 8/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 145/2019 privind
statutul polițiștilor de penitenciare, cu modificări și completări.
LEGEA 167/2023
privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 47/2021 pentru completarea art. 1
din Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și
văduvelor de război
Aprobă O.U.G. nr. 47/2021 pentru completarea art. 1 din Legea nr. 49/1991 privind
acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război.
LEGEA 161/2023
pentru modificarea art. 11 lit. a) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea
profesiei de consilier juridic
Modifică art. 11 lit. a) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de
consilier juridic care, după modificare, prevede că exercitarea profesiei de consilier juridic
este compatibilă cu: a) activitatea didactică preuniversitară, universitară și de cercetare
juridică, activitatea literară, culturală și publicistică nesalarizată.
Guvernul

pentru stabilirea unor măsuri la nivelul structurii organizatorice aferente unităților sanitare,
precum și stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul sanitar public și
pentru completarea unor acte normative în domeniul sănătății și în domeniul fiscal

Elena SAVCIUC
– Completează cap. II din anexa nr. II la Legea‑cadru nr. 153/2017 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice cu o prevedere care stabilește că începând cu data
de 1 august 2023, personalul de specialitate medico‑sanitar care efectuează gărzi în baza
NOUTĂȚI
unui contract individual de muncă cu timp parțial pentru activitatea prestată în linia de
gardă și personalul de specialitate medico‑sanitar și auxiliar‑sanitar care asigură asistența
medicală beneficiază și de o indemnizație lunară.
– Stabilește, prin derogare de la dispozițiile art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 8/2009 că,
contravaloarea voucherelor de vacanță pentru personalul încadrat în unitățile sanitare
publice, precum și în cele care au ca asociat unic unitățile administrativ‑teritoriale, aflate
în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, cu excepția categoriilor de
personal pentru care voucherele de vacanță sunt finanțate în conformitate cu prevederile
Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, se asigură de la bugetul de stat,
prin bugetul Ministerului Sănătății, prin transferuri către bugetul Fondului național unic
de asigurări sociale de sănătate.
– Completează O.U.G. nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului
contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar cu următoarea prevedere:
Personalul contractual din sistemul public de sănătate beneficiază de concediu de odihnă
anual de până la 38 de zile lucrătoare, în funcție de vechime, calculate în conformitate cu
prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de sector bugetar Sănătate.
În termen de 12 luni de la data concedierii ca urmare a desființării unității sanitare,
salariatul concediat prin concediere colectivă are dreptul de a fi reangajat cu prioritate
pe postul reînființat în aceeași activitate, fără examen, concurs sau perioadă de probă.

privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul
didactic și didactic auxiliar, precum și unei prime de carieră profesională pentru personalul
nedidactic din învățământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile
Are drept obiectiv acordarea unei prime de carieră didactică pentru susținerea în cariera
didactică a personalului din învățământul preuniversitar de stat, cadre didactice, didactice
auxiliare, aflate în activitate în anul școlar 2022‑2023, precum și pentru personalul
didactic având gradul didactic de conferențiar, șef de lucrări/lector și asistent universitar,
precum și pentru personalul didactic auxiliar, din sistemul de învățământ universitar de
stat, aflat în activitate în anul universitar 2022‑2023.

pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de
învățământ de stat
Stabilește unele măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de
stat, care se aplică începând cu salariile aferente lunii iunie 2023.
Prevede că grila de salarizare aplicabilă sistemului național de învățământ începând cu
1 ianuarie 2024 se stabilește pornind de la salariul mediu brut pe economie, utilizat la
fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023 pentru profesori
debutanți/asistenți universitari.

Prevede că personalul didactic, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din

sistemul de învățământ de stat beneficiază, începând cu 1 ianuarie 2024, de 50% din
diferența stabilită între salariul de bază aflat în plată și salariul de bază stabilit prin grila
de salarizare în vigoare la 1 ianuarie 2024.
Abrogă O.U.G. nr. 53/2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului
din sistemul național de învățământ de stat.

pentru completarea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele
măsuri fiscal‑bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea
unor acte normative
Completează art. I din O.U.G. nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal‑bugetare,
prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte
normative după cum urmează:
Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea‑cadru nr. 153/2017, începând
cu luna iunie 2023, salariile de bază ale personalului care ocupă funcțiile prevăzute în
anexa nr. II la aceeași lege se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această
lege pentru anul 2022.
Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea‑cadru nr. 153/2017, începând cu
luna iunie 2023, soldele de funcție/ salariile de funcție ale personalului care ocupă funcțiile
prevăzute în anexa nr. VI la aceeași lege se stabilesc la nivelul soldelor de funcție/salariilor
de funcție prevăzute de această lege pentru anul 2022.
DECLARAȚIE DIN 2023

privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul național de învățământ
și stabilirea unor principii generale în vederea îmbunătățirii statutului personalului didactic,
didactic auxiliar și nedidactic din sistemul național de învățământ și valorizarea carierei
didactice
Aprobă declarația privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul
național de învățământ și stabilirea unor principii generale în vederea îmbunătățirii
statutului personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic din sistemul național de
învățământ și valorizarea carierei didactice.
Sunt avute în vedere:
– Prioritizarea dialogului între Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și reprezentanții
federațiilor sindicale din învățământ cu privire la grila de salarizare din familia ocupațională
subsecventă, ce va fi cuprinsă în viitoare Lege a salarizării.
– Stabilirea unei prevederi în contractul colectiv de muncă la nivel de sector „învățământ
preuniversitar”, prin care pe perioada concediului de odihnă, precum și pentru zilele de
concediu plătit, personalul din învățământ va avea dreptul la o indemnizație de concediu
calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului
de bază și a sporurilor/indemnizațiilor de care beneficiază, potrivit legii, corespunzător
fiecărei luni calendaristice în care se efectuează concediu de odihnă.

Elena SAVCIUC
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale
ORDINUL 955/2023
NOUTĂȚI
pentru aprobarea modelului contractului încheiat între îngrijitorul informal al persoanei

vârstnice dependente și serviciul public de asistență socială
Aprobă modelul contractului încheiat între îngrijitorul informal al persoanei vârstnice
dependente și serviciul public de asistență socială.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Institutul Național de Statistică
ORDINUL 892/291/2023
privind modificarea și completarea Clasificării ocupațiilor din România – nivel de ocupație
(șase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al
președintelui Institutului Național de Statistică nr. 1.832/856/2011
Modifică și completează Clasificarea ocupațiilor din România – nivel de ocupație (șase
caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al
președintelui Institutului Național de Statistică nr. 1.832/856/2011, cu noi ocupații practicate
în cadrul economiei naționale, prevăzute în lista din anexa care face parte integrantă din ordin.
Agenția Națională de Administrare Fiscală
ORDINUL 906/2023
privind aprobarea Procedurii pentru anularea obligațiilor fiscale ce pot face obiectul anulării
prevăzute de Legea nr. 43/2023 pentru anularea unor obligații fiscale, cuprinse în lista întocmită
și transmisă de către structura de control, precum și modalitățile de restituire a acestora
Aprobă Procedura și modelul formularelor pentru anularea obligațiilor fiscale ce pot face obiectul
anulării prevăzute de Legea nr. 43/2023 pentru anularea unor obligații fiscale, cuprinse în lista
întocmită și transmisă de către structura de control, precum și modalitățile de restituire a acestora.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență
HOTĂRÂREA 20/2023
privind constatarea încetării stării de risc epidemiologic și biologic generate de pandemia
de COVID‑19 și a aplicabilității art. 1 din Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de
Urgență nr. 36 din 21.07.2020
Constată faptul că COVID‑19 nu mai constituie o urgență de sănătate publică pe teritoriul
României, iar starea de risc epidemiologic și biologic generată de pandemia de COVID‑19
încetează.
Prevede că măsurile de prevenire și combatere a răspândirii virusului SARS‑CoV‑2 se aplică
în conformitate cu metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul
coronavirus (COVID‑19) elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică.
Înalta Curte de Casație și Justiție
DECIZIA 35/2023 [A]

referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile privind interpretarea și aplicarea
prevederilor art. 513 alin. (1) lit. l) din Codul administrativ

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secția a III‑a contencios administrativ
și fiscal, în Dosarul nr. 230/84/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în
consecință, stabilește că:
În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 513 alin. (1) lit. l) din Codul administrativ,
în contextul abrogării prevederilor art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, acordarea
drepturilor salariale aferente perioadei de suspendare se realizează în condițiile art. 52
alin. (2) din Codul muncii, în raport cu prevederile art. 367 din Codul administrativ.
DECIZIA 33/2023 [A]

referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor
art. 43 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, coroborate cu art. 1 pct. 10 și 11, art. 168, art. 219
din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea
nr. 227/2015 privind Codul fiscal
Admite sesizările conexate, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, formulate
de Curtea de Apel Craiova – Secția de litigii de muncă și asigurări sociale în dosarele
nr. 4.165/63/2021 și nr. 3.735/63/2021, și, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor
art. 4^3 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, coroborate cu art. 1 pct. 10 și 11, art. 168, art. 219
din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea
nr. 227/2015 privind Codul fiscal, stabilește că:
Termenul de prescripție aplicabil acțiunilor în restituirea sumelor reprezentând contribuții
sociale de asigurări de sănătate, reținute din indemnizația de gratitudine prevăzută de
art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, este termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de
art. 219 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
DECIZIA 18/2023 [A]

privind interpretarea sintagmei „venituri obținute în perioada respectivă” din cuprinsul art. 527
alin. (1) din Codul administrativ
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ
și fiscal, în Dosarul nr. 3.575/111/CA/2020* – R, în vederea pronunțării unei hotărâri
prealabile și, în consecință, stabilește că:
În interpretarea dispozițiilor art. 527 alin. (1) din Codul administrativ, sintagma „venituri
obținute în perioada respectivă” se referă la venituri obținute în mod legal între momentul
încetării funcției publice și momentul reintegrării efective în funcția publică, care au
legătură cu încetarea nelegală a raportului de serviciu, provenind dintr‑o activitate care
a înlocuit funcția publică.
Legislație europeană
Consiliul Uniunii Europene
RECOMANDAREA 1339/27‑IUN‑2023
privind aderarea la rețeaua mondială de certificare sanitară digitală instituită de Organizația
Mondială a Sănătății și privind măsurile temporare de facilitare a călătoriilor internaționale în
perspectiva expirării Regulamentului (UE) 2021/953 al Parlamentului European și al Consiliului

Elena SAVCIUC
Recomandă conectarea la rețeaua mondială de certificare sanitară digitală a OMS,

eliberarea și acceptarea certificatelor în cadrul rețelei mondiale de certificare sanitară
digitală a OMS, încurajează statele membre să participe activ la efortul de a dezvolta în
NOUTĂȚI
continuare rețeaua mondială de certificare sanitară digitală a OMS.

Trimite din prezenta recomandare la actele de punere în aplicare adoptate în temeiul
Regulamentului (UE).
Prevede că până când statele membre se conectează la rețeaua mondială de certificare
sanitară digitală a OMS, și în perioada până la 31 decembrie 2023, acestea sunt încurajate
să rămână conectate la portalul UE, în măsura în care un astfel de portal este menținut
de Comisie și cu condiția să existe un temei juridic corespunzător în dreptul lor intern, în
conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679.
Statele membre conectate la rețeaua mondială de certificare sanitară digitală a OMS sunt,
de asemenea, încurajate să asigure, până la 31 decembrie 2023, sincronizarea informațiilor
pe care le încarcă în portalul UE și în rețeaua mondială de certificare sanitară digitală a OMS.
Comisia Europeană
REGULAMENTUL 1177/05‑APR‑2023
de completare a Regulamentului (CE) nr. 767/2008 al Parlamentului European și al Consiliului
în ceea ce privește lista prestabilită de ocupații în scopuri legate de Sistemul de informații
privind vizele
Completează Regulamentul (CE) nr. 767/2008 al Parlamentului European și al Consiliului
în ceea ce privește lista prestabilită de ocupații în scopuri legate de Sistemul de informații
privind vizele.
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene, iar dispozițiile prezentului regulament se aplică de la data
începerii operațiunilor VIS în temeiul articolului 11 din Regulamentul (UE) 2021/1134.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în statele
membre în conformitate cu tratatele.
DECIZIA 1160/31‑MAI‑2023
privind cererea de înregistrare, în temeiul Regulamentului (UE) 2019/788 al Parlamentului
European și al Consiliului, a inițiativei cetățenești europene intitulate „Introducerea efectivă a
noțiunii de precedent judiciar în statele UE”
Înregistrează inițiativa intitulată „Introducerea efectivă a noțiunii de precedent judiciar
în statele UE”.
Obiectivele inițiativei, astfel cum au fost exprimate de organizatori, sunt introducerea
„unui mecanism la nivel național care să garanteze recunoașterea reciprocă a deciziilor
judiciare definitive adoptate de instanțele” din alte state membre și „invocarea
precedentelor judiciare naționale decise de instanțe din statul în cauză”.
Elena SAVCIUC
Expert legislația muncii
Membru acreditat UNELM

DOCTRINĂ
Repausul zilnic și repausul săptămânal –

forme ale timpului de odihnă
Prof. univ. dr. Alexandru ȚICLEA
ABSTRACT
Daily rest and weekly rest are forms of rest time, each with its own physiognomy
and purpose. At the same time, they constitute employee/worker rights that must
be strictly respected by the employer.
The rule is that the daily rest precedes the weekly; the first does not intersect with
the second, but they are cumulative as ruled by the Court of Justice of the European
Union by the Decision of March 2, 2023.
Keywords: employee, employer, weekly rest, daily rest, working time, rest time.
REZUMAT
Repausul zilnic și repausul săptămânal sunt forme ale timpului de odihnă, fiecare
având o fizionomie și o finalitate proprie. Ele constituie, în același timp, drepturi ale
angajaților/lucrătorilor care trebuie să fie respectate întocmai de către angajator.
Regula este că repausul zilnic îl precede pe cel săptămânal; primul nu se

intersectează cu cel de al doilea, ci ele se cumulează așa cum a statuat Curtea de
Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea din 2 martie 2023.
Cuvinte‑cheie: angajat, angajator, repaus săptămânal, repaus zilnic, timp de

muncă, timp de odihnă.
Legislaţie relevantă: C. muncii, art. 135, art. 137
1. Preliminarii
Printre formele timpului de odihnă reglementate de Codul muncii se află repausul zilnic și
repausul săptămânal. Odihna este inseparabil legată de munca angajaților, urmează acesteia,
o întrerupe în anumite perioade, se intersectează cu ea. Pe când munca este necesară pentru
asigurarea existenței lucrătorilor și a familiilor acestora, odihna se impune pentru refacerea forței
de muncă, satisfacerea necesităților firești ale lor, educative, recreative, spirituale.
DOCTRINĂ | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | 25

Alexandru ȚICLEA
2. Repausul zilnic
Este reglementat de art. 135 C. muncii, conform căruia: „(1) Salariații au dreptul între două zile
de muncă la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive; (2) Prin excepție, în cazul
muncii în schimburi, acest repaus nu poate fi mai mic de 8 ore între schimburi”.
Dispozițiile art. 135 alin. (1) sunt mai protective decât cele prevăzute la art. 3 din Directiva
nr. 2003/88/UE a Parlamentului European și a Consiliului, cu privire la unele aspecte ale
organizării timpului de lucru, potrivit cărora perioada minimă de repaus, în decursul unei perioade
de 24 de ore, este de 11 ore consecutive. Dar, ne grăbim să adăugăm, repausul de cel puțin
12 ore stabilit de legea națională privește același angajator; în ipoteza în care se încheie mai
DOCTRINĂ
multe contracte individuale de muncă acestea sunt considerate în ansamblul lor. Nu este vorba
NOUTĂȚI
decide fiecare dintre acele contracte luate în mod separat[1]. Prin urmare, indiferent de numărul
de contracte, parte fiind același angajator, trebuie să se asigure o durată de repaus de 12 ore
consecutive între două zile de muncă.
Constatăm că legiuitorul stabilește o durată minimă a repausului zilnic. În mod normal, pentru cei
care lucrează zilnic, de exemplu, între orele 8 și 16, repausul până la ziua următoare de lucru este
de 16 ore, fiind astfel satisfăcută exigența legii. Dacă un astfel de angajat trece la un alt schimb,
atunci trebuie respectată exigența ca perioada de repaus să fie de 8 ore. Însă, ca regulă, turele se
schimbă săptămâna următoare, începând de luni, ipoteză în care perioada de repaus între două
zile de lucru se suprapune cu repausul săptămânal (de 2 zile). În mod excepțional, dacă se va
trece în ziua următoare de lucru de la schimbul II (de exemplu 16‑24) la schimbul I (de exemplu
de la 8 la 16) și astfel este satisfăcută cerința legii privind repausul de 8 ore. În consecință, este
imposibil să se treacă de la schimbul III (24‑8) la schimbul I (8‑16) în ziua următoare, pentru că
astfel nu mai există niciun repaus între cele două zile consecutive de lucru.
Nu se pune problema unui repaus zilnic minim atunci când durata zilnică a timpului de muncă
este de 12 ore, acesta fiind urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore [art. 115 alin. (2)
C. muncii].
O asemenea situație este permisă de art. 5 alin. (2) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului
European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind unele aspecte ale organizării timpului de
lucru, potrivit căruia „În cazuri justificate datorită condițiilor obiective, tehnice sau de organizare
a muncii, se poate stabili o perioadă minimă de repaus de 24 de ore”.
3. Repausul săptămânal
Conform art. 137 C. muncii, repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă
sâmbăta și duminica [alin. (1)]. Rezultă că acest repaus trebuie să fie asigurat compact (48 de ore
continuu), după cele 5 zile de muncă, la sfârșitul săptămânii, având în vedere că el îndeplinește un
rol important în ceea ce privește securitatea și sănătatea angajaților, refacerea forței de muncă
după efortul depus în cele 5 zile de lucru ale săptămânii încheiate.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Camera a cincea), Hotărârea din 17 martie 2021, în cauza C‑585‑19, Academia
[1]
de Studii Economice din București împotriva Organismului Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman –
Ministerul Educației Naționale (https://curia.europe.eu/juris).
26 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | DOCTRINĂ

În alin. (2) al art. 137 este prevăzută o excepție de la regula instituită de alin. (1): „În cazul în
care repausul în aceste zile ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității,
el poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin
regulamentul intern”.
Conform acestui text, pentru a se lucra sâmbăta sau/și duminica trebuie întrunite mai multe
condiții:
– oprirea lucrului în cele două zile sau a unei dintre ele ar prejudicia interesul public, adică acel
interes, folos, câștig având o importanță socială; ceea ce este util unei colectivități (DEX, p.
563), de exemplu, alimentarea cu apă sau cu energie electrică a populației sau desfășurarea
normală a activității angajatorului, adică în realizarea obiectului său pentru care a fost înființat
și funcționează[2], este vorba, de pildă, de unitățile de alimentație publică, restaurante, de
transport public etc.;
– zilele în care se acordă repausul săptămânal (altele decât sâmbăta și duminica) să fie stabilite
prin contractual colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
Este aplicabil acel contract colectiv de muncă încheiat la nivelul acelei unități sau, după caz,
cel existent la nivelul superior, (grup de unități, sector de negociere colectivă, nivel național).
În absența unui atare contract sau a negocierii condițiilor în care se acordă repausul săptămânal
între partenerii sociali, aceste condiții trebuie stabilite prin regulamentul intern.
Cele două condiții sus‑citate trebuie întrunite cumulativ; lipsa lor sau a uneia dintre ele va
împiedica desfășurarea activității în timpul repausului săptămânal.
Într‑o atare situație, angajații beneficiază de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv
de muncă sau prin contractul individual de muncă [alin. (3)]. Este vorba de un spor contractual
instituit ca o compensație pentru disconfortul pe care salariatul îl suportă condițiile în care este
nevoit să lucreze în zilele de sâmbătă și duminică, zile în care majoritatea populației implicate în
diferite forme de activitate beneficiază de zile libere[3].
O altă excepție este prevăzută la alin. (4) al art. 137 C. muncii care dispune: „În situații de
excepție, zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate
continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de
muncă și cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților”[4].
Constatăm că legiuitorul român nu permite să se presteze munca mai mult de 14 zile (două
săptămâni) continuu, fără să se acorde repaus săptămânal. Într‑o atare situație sunt necesare:
Obiectul de activitate este stabilit în cazul agenților economici potrivit Nomenclatorului de clasificare a activităților din
[2]
economia națională – CAEN, aprobat prin H.G. nr. 656/1997 (publicată în M. Of. nr. 301 și 301 bis din 5 noiembrie 1997).
[3]
Curtea de Apel București, secția a VII‑a conflicte de muncă și asigurări sociale, dec. nr. 3676/2018.
[4]
Printr‑o hotărâre din 9 noiembrie 2017, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că regula directivei privind timpul de
lucru al unui repaus săptămânal minimal de 24 de ore în cursul fiecărei perioade de 7 zile impune ca acest repaus să fie plasat
în interiorul fiecărei perioade de 7 zile fără să impună ca repausul să fie în mod necesar acordat ca urmare a celor 6 zile de
lucru consecutiv. Astfel, angajatorul poate să acorde repausul lunea dintr‑o săptămână și duminica din săptămâna următoare,
munca putând dura 12 zile fără oprire (M. Vericel, Conditions de travail, în Revue de Droit du Travail no 6 juin, 2019, p. 427).
DOCTRINĂ |REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | 27

Alexandru ȚICLEA
– autorizarea inspectorului teritorial (județean sau al municipiului București) de muncă[5];

– acordul sindicatului, iar în lipsa acestuia, al reprezentanților salariaților.
Printr‑o interpretare literală și logică a textelor sus‑citate (oarecum neclare), vom ajunge la
concluziile care urmează.
Prin textul de la alin. (2) se va avea în vedere că, legal, este posibilă prestarea muncii 5 zile în
care se includ cele de sâmbătă și duminică, ceea ce presupune acordarea anticipată a două zile
libere (în perioada luni‑vineri).
În jurisprudență, s‑a reținut că se lucrează continuu doar 5 zile și nu 6 zile într‑o săptămână. Este
adevărat că se pot lucra 48 de ore într‑o săptămână, depășindu‑se astfel numărul de 40 de ore
DOCTRINĂ
săptămânal, însă nu se pot depăși cele cinci zile lucrătoare[6].

NOUTĂȚI
Textul de la alin. (4) presupune prestarea muncii cel puțin 7 zile (de luni până duminică inclusiv) până
la a paisprezecea zi (cel mult) fără repaus. Întrucât apare formularea „zilele de repaus săptămânal
sunt acordate cumulat”, deducem că: dacă este vorba de un singur repaus, cele 48 de ore trebuie
acordate împreună[7]; dacă este vorba de două asemenea repausuri pentru că s‑a prestat munca în
mod continuu două săptămâni, liberul va fi reprezentant de 96 de ore (acordat după cele 14 zile).
Angajatorul, în niciun caz, nu va putea depăși termenul celor 14 zile fără să acorde repausul
săptămânal pe motiv că altfel ar suferi pierderi în producție cu riscul încetării activității sale ori
al creșterii substanțiale a costurilor[8]. Un asemenea procedeu nu poate fi acceptat de vreme ce
se încalcă o dispoziție legală imperativă.
În oricare din situațiile în care se prestează munca sâmbăta sau/și duminica, angajații au dreptul
la un spor, pentru acea zi sau, după caz, pentru acele zile astfel:
– în temeiul alin. (3) al art. 137, sporul la salariu este stabilit prin contractul colectiv de muncă
sau, după caz, prin contractul individual de muncă, deci ca urmare a negocierii colective și/
sau individuale;
– potrivit alin. (5) al art. 137, salariații „au dreptul la dublu compensațiilor cuvenite potrivit
art. 123 alin. (2)”. Acest din urmă text reglementează sporul pentru muncă suplimentară,
stabilit de asemenea, prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz,
al contractului individual de muncă și nu poate fi mai mic de 75% din salariu de bază”.
[5]
Potrivit Regulamentului de organizare și funcționare al Inspectoratului Teritorial de Muncă al Municipiului București (pu
blicat pe http://www.itmbucurești.ro/porganizare.html) pentru obținerea autorizării sunt necesare următoarele documente:
a. cererea de solicitare a autorizării în care să se menționeze perioada efectivă pentru care se solicită autorizarea și situația
de excepție din care să rezulte necesitatea acordării cumulate a repausului săptămânal, conform art. 137 alin. (4) C. muncii;
b. graficul de lucru;
c. tabele nominale cu personalul/funcțiile pentru care se solicită autorizarea;
d. acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților;
e. dovada că angajatorul are alocate fonduri financiare pentru acordarea sporurilor prevăzute la art. 137 alin. (5) C. muncii.
Solicitarea și, evident, autorizarea trebuie să fie anterioare acordării zilelor de repaus săptămânal în mod cumulat.
[6]
Curtea de Apel Oradea, secția a II‑a civilă și de contencios administrativ și fiscal, dec. civ. nr. 1628/2018.
A se vedea și D. Rogozea, M.M. Anghenie, Scurtă analiză privind condițiile și procedura de acordare a repausului săptămânal
[7]
cumulat, în R.R.D.M. nr. 5/2018, p. 70‑74.

[8]
Curtea de Apel Oradea, secția a II‑a civilă și de contencios administrativ și fiscal, dec. civ. nr. 36/2012 (http://www.legis.ro).

Se impun precizările:
– alin. (3) al art. 137 nu prevede o limită minimă a sporului, ceea ce înseamnă că părțile pot
stabili în mod liber conținutul acestuia, el putând fi oricât de mic[9];
– în alin. (5) al art. 137 se utilizează termenul de compensație și se stabilește o limită minimă
a acestuia, de cel puțin 150% din salariu de bază;
– totodată, observăm că, indirect, legiuitorul asimilează munca în timpul repausului săptămânal,
în ipoteza respectivă, cu munca suplimentară.
În opinia noastră, ar fi trebuit instituită o limită minimă a sporului, eventual jumătate din ce e
stabilit la alin. (5), adică cel puțin 75%, și în situația avută în vedere de alin. (2) și alin. (3) din
art. 137. Oricum, nu poate fi stabilit un spor derizoriu, de câțiva lei[10].
S‑a precizat că salariații nu pot renunța la beneficiul acordării sporului la salariu pentru munca
prestată în zilele de repaus săptămânal. Un asemenea acord este lovit de nulitate[11].
Mai adăugăm că art. 21 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri
publice[12] prevede că munca prestată în zilele de „repaus săptămânal și în alte zile în care, în
conformitate cu legea, nu se lucrează se compensează prin ore libere plătite în următoarele
60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia” [alin. (1)]. Este o dispoziție specială față de cea
a art. 137 din Codul mucii. În cazul în care compensarea nu este posibilă în acest termen, munca
va fi plătită în luna următoare cu un spor de 75% din salariu de bază, solda de funcție/salariu
de funcție, indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate” [alin. (2)].
Atunci când compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul indicat (de 60 de
zile), munca prestată în zilele de repaus săptămânal „va fi plătită în luna următoare cu un spor
de 100% din, salariu de bază, solda de funcție, salariu de funcție, indemnizația de încadrare,
corespunzător orelor suplimentare efectuate” [alin. (3)][13].
Art. 138 C. muncii prevede suspendarea repausului săptămânal în cazul unor lucrări urgente, a
căror executare imediată este necesară pentru organizarea unor măsuri de salvare a persoanelor sau
[9]
N. Roș, Dreptul muncii. Curs universitar. Ed. Pro Universitaria, București, 2017, p. 212.
În practica angajatorilor există diversitate în privința cuantumului acestui spor. De exemplu, potrivit art. 57 alin. (4) din
Contractul colectiv de muncă la nivelul Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere, sporul este „de 20% din salariul
de bază, aferent orelor prestate în zilele de sâmbătă și /sau duminică”.
Într‑un alt contract colectiv, cel de la nivel de unitate SNTFC „CFR CĂLĂTORI” – S.A., nu se face nicio referire directă la
sporul amintit, ci se prevede un singur spor de 100 la sută din salariul de bază, corespunzător orelor de repaus, în ipoteza
în care zilele de repaus se acordă cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice
[art. 44 alin. (1) faza II].
În practica judiciară, s‑a reținut că „nu poate fi luată în considerare o sumă derizorie de 1 leu, aceasta fiind în contradicție
[10]
vădită cu legea” (Curtea de Apel Iași, dec. civ. nr. 283/2017, în M.C. Preduț, Codul muncii comentat, ed. a II‑a completată și
revizuită, Ed. Universul Juridic, București, 2019, p. 314).
[11]
Curtea de Apel Oradea, secția a II‑a civilă și de contencios administrativ și fiscal, dec. civ. nr. 456/2013.
[12]
Publicată în M. Of. nr. 492 din 28 iunie 2017, modificată ulterior.
Art. 419 alin. (2) din Codul administrativ (publicat în M. Of. nr. 555 din 5 iulie 2019), modificat ulterior, dispune: „Pentru
[13]
orele prestate peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale ori declarate zile
nelucrătoare, potrivit legii, funcționarii publici au dreptul la recuperarea sau la plata majorată în condițiile legii”. Evident că
astfel este vizată Legea nr. 153/2017.
DOCTRINĂ |
Alexandru ȚICLEA
bunurilor angajatorului, pentru evitarea unor accidente iminente sau pentru înlăturarea efector pe
care aceste accidente le‑au produs asupra materialelor, instalațiilor sau clădirilor unității. Și într‑o
asemenea situație, salariații al căror repaus săptămânal a fost suspendat au dreptul la dublul
compensațiilor cuvenite potrivit art. 132 alin. (2), stabilite ca urmare a negocierii colective și/sau
individuale, al căror cuantum nu poate fi mai mic de 150% din salariu de bază.
Din textul art. 138 rezultă că:
– într‑un atare caz, nu este necesară autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și nici nu
este nevoie de acordul sindicatului sau al reprezentanților salariaților; această soluție este o
consecință a urgenței lucrărilor respective;
DOCTRINĂ
– nu este limitată perioada suspendării la o săptămână, două sau mai multe, ci aceasta durează
NOUTĂȚI
până la finalizarea lucrărilor și înlăturarea pericolului enunțat de textul legal.
Desigur că salariații trebuie să se supună măsurii angajatorului, având în vedere că este vorba de
o obligație impusă de lege [art. 39 alin. (2) lit. g) C. muncii].
În oricare dintre situațiile în care se muncește în zilele de repaus săptămânal trebuie acordat un
spor la salariul de bază[14]. Dar acesta se plătește numai pentru zilele de sâmbătă sau/și duminică în
care s‑a prestat munca. În discuție poate fi o zi, două, trei sau cel mult patru zile. Sporul se adaugă
la salariul lunar la care este îndreptățit lucrătorul. Mai trebuie reținut că sporul se calculează
(procentual), avându‑se în vedere doar salariul de bază și nu salariul total.
În practica judiciară, s‑au reținut de exemplu, următoarele:
– în situația în care salariatul a prestat activitate în zilele de sâmbătă și duminică, dar a beneficiat
de repaus săptămânal în alte două zile din săptămână, nu se poate considera că prin aceste ore
a fost depășit programul normal de muncă săptămânal, în condițiile în care dreptul său la repaus
săptămânal a fost respectat, impunându‑se numai plata sporului corespunzător, așa cum este
reglementat de convențiile colective la nivel de unitate ori de Codul muncii[15];
– compensarea repausului săptămânal se face în mod acumulat, atât cu zile libere, cât și cu un spor la
salariu, aceasta rezultând din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 137 alin. (1) și (2) din Codul
muncii, iar principiul este incident în toate situațiile în care repausul săptămânal nu se acordă, ceea
ce diferă fiind doar cuantumul sporului, iar nu modalitatea generală și integrală de compensare;[16]
– incidența dublului compensațiilor prevăzute la art. 123 alin. (2) din Codul muncii intervine doar
în ipoteza prevăzută de art. 137 alin. (4) din Codul muncii, respectiv în situațiile de excepție când
zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce
nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu
acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților.[17]
Că este vorba de un asemenea spor a se vedea I.T. Ștefănescu, op. cit., p. 638; L. Dima, Dreptul muncii, Ed. C.H. Beck,
[14]
București, 2017, p. 184.

[15]
Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, dec. nr. 970/2019 (sintact.ro).
[16]
Curtea de Apel București, secția a VII‑a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, dec. civ.
nr. 3302/2019 (sintact.ro).
[17]
Curtea de Apel București, secția a VII‑a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, dec. civ.
nr. 4649/2019 (sintact.ro).

4. Semnificația Hotărârii Curții Europene de Justiție din 2 martie 2023[18]

Prin această hotărâre, pronunțată în Cauza C‑477/21, referitoare la o chestiune prejudicială
invocată de o instanță din Ungaria, Curtea de Justiție a făcut precizări importante privind distincția
dintre repausul zilnic și repausul săptămânal, precum și privind raportul dintre acestea, în lumina
Directivei 2003/88/CE cu privire la unele aspecte ale organizării timpului de muncă[19].
În discuție a fost textul art. 3, care prevede un repaus zilnic de 11 ore consecutive și art. 5 din
Directivă, care impune în timpul fiecărei perioade de 7 zile, o perioadă minimală de repaus
neîntrerupt de 24 de ore.
Conform art. 3 sus‑citat, „Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să
beneficieze de o perioadă minimă de repaus de 11 ore consecutive în decursul unei perioade de
24 de ore”. Potrivit art. 5, „Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să
beneficieze, în decursul unei perioade de șapte zile, de o perioadă minimă de repaus neîntrerupt
de 24 de ore, la care se adaugă cele 11 ore de repaus zilnic prevăzut în art. 3”.
Curtea de Justiție a fost chemată să precizeze dacă repausul zilnic face sau nu face parte din
perioada repausului săptămânal sau dacă art. 5 din Directivă fixează doar durata minimă a acestei
din urmă perioade.
Instanța Europeană a reținut că cele două texte ale Directivei consacră drepturi autonome,
distincte, ce sunt garantate angajaților. Curtea a trebuit să se pronunțe dacă perioada de repaus
zilnic se adaugă sau nu celor 24 de ore de repaus săptămânal pentru a forma o perioadă totală
de repaus de 35 de ore sau dacă nu se justifică un asemenea cumul.
Curtea a reținut că cele două categorii de drepturi urmăresc obiective distincte. Repausul zilnic
permite angajatului să se sustragă din mediul său de lucru pe un număr determinat de ore, care
trebuie să fie numai consecutive și să urmeze direct unei perioade de lucru. Repausul săptămânal
permite angajaților să se odihnească în cursul fiecărei perioade de 7 zile. În consecință, repausul
zilnic nu face parte din perioada de repaus săptămânal, ci se adaugă la aceasta, chiar dacă el
precede în mod distinct.
Totodată, Curtea Europeană a reținut, în conformitate cu art. 15 din Directivă, că dispozițiile

mai favorabile prevăzute de reglementarea națională, în raportul cu Directiva în ceea ce privește
durata minimă a repausului săptămânal nu poate priva angajatul de alte drepturi care sunt
conferite de Directivă, în special de dreptul la repaus zilnic. Adică, repausul zilnic trebuie acordat
independent de durata repausului săptămânal prevăzută de legislația națională.
Referitor la dreptul nostru național vom constata că repausul zilnic din România este de 12 ore,
iar repausul săptămânal de 48 de ore. Adiționând cele două cifre, se ajunge la un repaus comun,
final de 60 de ore, superior celui reglementat de dreptul european și reținut de Curtea de Justiție.
Dar, pot exista și situații de excepție în care repausul zilnic nu poate fi acordat anterior repausului
săptămânal. Este situația angajaților care lucrează în ture/schimburi și anume în ipoteza în care
programul începe vineri la ora 24 și se încheie sâmbătă la ora 8:00. Într‑un atare caz repausul zilnic
[18]
Hotărârea este disponibilă pe curia.europa.eu
[19]
Anne-Catherine Creplet, Repos jurnalier et repos hebdemadaire, în „Revue du droit de Travail”, no avril 2023, p. 229.

Alexandru ȚICLEA
de 12 ore este integrat celui săptămânal de 48 de ore, în realitate de 40 de ore. Asemănătoare

este și situația angajaților care prestează muncă vineri, în schimbul II, de la orele 16:00 la 24:00.
Într‑un atare caz, repausul zilnic este integrat, în mod obiectiv, în cel săptămânal de 48 de ore.
O asemenea situație este permisă de art. 5 alin. (2) din Directiva nr. 2003/88 potrivit căruia „În
cazuri justificate datorită condițiilor obiective, tehnice sau de organizare a muncii, se poate stabili
o durată minimă de repaus de 24 de ore”.
5. Concluzii
Repausul zilnic și repausul săptămânal sunt forme distincte ale timpului de odihnă, care nu se
DOCTRINĂ
confundă și, nici nu se pot întrepătrunde. Ele însă, de regulă, se cumulează primul precedându‑l
NOUTĂȚI
obligatoriu pe cel de‑al doilea. În același timp, cele două forme ale timpului de odihnă constituie
drepturi ale angajaților/lucrătorilor care trebuie să respecte întocmai de angajator.
În considerarea statuării Curții Europene de Justiție, repausul zilnic permite angajatului să se

sustragă din mediul său de lucru după încheierea programului dintr‑o zi și refacerea forței sale
de muncă, desfășurarea activităților familiale, personale, cotidiene și pregătirea pentru o nouă
zi de lucru. Repausul săptămânal are ca scop să permită angajatorului să se odihnească după o
săptămână de activitate profesională.
Observăm că legea noastră națională este mai favorabilă decât norma europeană. Astfel, în
timp ce art. 35 alin. (1) C. muncii prevede 12 ore consecutive de repaus zilnic, art. 3 din Directiva
2003/88 instituie un repaus zilnic de 11 ore. Tot astfel, art. 137 alin. (1) C. muncii stabilește
48 de ore consecutive de repaus săptămânal, de regulă sâmbăta și duminica, art. 5 alin. (2) din
Directivă prevede un repaus neîntrerupt de cel puțin 24 de ore. Rezultă un repaus total (zilnic și
săptămânal) reglementat de legea română de 60 de ore (12+40), față de 35 de ore reglementate
de normă europeană (11+24).

Considerații cu privire la statutul

lucrătorului cultural profesionist
Prof. univ. dr. Dan ȚOP*
ABSTRACT
The article presents the legal grounds on which this type of activity can be
performed and presents aspects of the malfunction of the regulations contained
in Government Ordinance no. 21/2023. In carrying out his activity, the professional
cultural worker concludes contracts for the assignment of patrimonial rights
relating to copyright or a contract for carrying out cultural activity, the condition
being registration as a professional cultural worker in the register of professional
cultural workers. Professional cultural workers benefit from: medical leaves and
related allowances, unemployment benefits, training and qualification support
measures and will have the right to participation and collective representation for
the improvement of working conditions and freedom of action in defence of rights,
the right to constitute or to join a professional association.
Keywords: professional cultural worker, contract for the performance of cultural

activity, register of professional cultural workers, professional associations.
REZUMAT
Articolul prezintă temeiurile juridice în care acest tip de activitate poate fi prestată
și prezintă aspecte ale disfuncționalității reglementărilor din Ordonanța Guvernului
nr. 21/2023. În desfășurarea activității lui, lucrătorul cultural profesionist încheie con
tracte de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor sau un contract de desfășurare
a activității culturale, condiția fiind înregistrarea ca lucrător cultural profesionist
la registrul lucrătorilor culturali profesioniști. Lucrătorii culturali profesioniști
beneficiază de: concedii medicale și indemnizațiile aferente, ajutor de șomaj, măsuri
de susținere a formării și calificării și vor avea dreptul de participare și reprezentare
colectivă pentru ameliorarea condițiilor de muncă și libertatea de acțiune în apărarea
drepturilor, dreptul de a constitui sau de a adera la o asociație profesională.
Cuvinte‑cheie: lucrător cultural profesionist, contractul de desfășurare a activității

culturale, registrul lucrătorilor culturali profesioniști, asociații profesionale.
*
Prof. dr. Școala Doctorală de Sociologie și Științe Juridice a Academiei Române.

Dan ȚOP
Legislaţie relevantă: O.U.G. nr. 21/2023
1. Aspecte generale privind noțiunea de „lucrător”

Izvorul juridic principal[1] în materia instituției lucrătorului îl constituie cap. I (Lucrătorii),
art. 45‑48 din Titlul IV din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)[2].
Noțiunea de lucrători vizează lucrătorii salariați, în timp ce nesalariații se circumscriu libertății

de stabilire și libertății de a presta servicii. O persoană păstrează calitatea de lucrător, chiar dacă
salariul său este sub minimul de existență stabilit în statul membru gazdă. La fel, este relevant
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011
privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii Europene[3].
Instituțiile UE utilizează diverse formulări[4] pentru a desemna conceptul de lucrător (lucrător

migrant, lucrător național, lucrător permanent, sezonier și frontalier, lucrătorii care sunt cetățeni
ai celorlalte state membre etc.)
După cum s‑a arătat în doctrină[5], nedefinit de normele UE, conceptul de lucrător a fost conturat
prin jurisprudența Curții de Justiție. Ca regulă, intră în categoria lucrătorilor cei care prestează o
activitate economică, remunerate, o anumită durată de timp, în cadrul unui raport de muncă și
care sunt subordonați beneficiarilor muncii lor. Din această perspectivă, sunt lucrători: salariații,
indiferent de tipul contractului lor individual de muncă; cei care se află într‑un stagiu de pregătire/
formare profesională (la angajatori); funcționarii publici, inclusiv cei cu statut special.
Hotărârea CJUE relevantă este pronunțată în cauza 337/97 C.P.M. Meeusen v. Hoofddirectie
van de Informatie Beheer Groep pe 8 iunie 1999[6]. Ca urmare, definiția preluată de Comisia
Europeană este următoarea: „Fiecare resortisant al unui stat membru are dreptul de a lucra în
alt stat membru. Termenul „lucrător” are un anumit sens în dreptul UE și nu poate face obiectul
unor definiții naționale sau al unor interpretări restrictive. Acesta se referă la orice persoană care
efectuează sub direcția altcuiva o muncă reală și autentică pentru care este plătită. Termenul nu
acoperă lucrătorii migranți din țările terțe”.
Nu sunt lucrători, cei care exercită profesiuni liberale (de exemplu, avocații, persoanele fizice
autorizate, cei care prestează activități independente etc.). Sunt asimilați lucrătorilor, în mod
expres, prin anumite directive U.E. și alte persoane (cei care se află în căutarea unui loc de muncă),
șomerii apți de muncă și care au fost anterior angajați, persoanele aflate în incapacitate de muncă
[1]
Luca Ala, Conceptul de lucrător în Uniunea Europeană, https://ibn.idsi.md, accesat la 12 mai 2023
[2]
Publicat în J. Of., C 326/47 din 26 octombrie 2012.
[3]
http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:32011RO492:RO :NOT, accesat la 8 mai 2023.
[4]
A.C. Popoviciu, Lucrătorul în dreptul european, Ed. C.H. Beck, București, 2014, p. 471.
Al. Țiclea, Directiva (UE) 2022/2041 a Parlamentului European și a Consiliului din 19 octombrie 2022 privind salariile
[5]
minime adecvate în Uniunea Europeană, în R.R.D.M. nr. 1/2023, p. 33.

[6]
https://eur‑lex.europa.eu, 61997CJ0337 – EN – EUR‑Lex – European Union, accesat la 12 mai 2023.

sau boli profesionale, persoanele care au ajuns la limita de vârstă normală de pensionare în timpul
desfășurării activității în statul gazdă[7].
CJUE a statuat, în mod judicios, că definirea acestui concept trebuie să aibă la baza existenței un
raport de muncă. De esența raportului de muncă este că pentru o perioadă de timp o persoană
(salariatul) prestează activitate pentru și sub conducerea unei alte persoane (angajatorul) în
schimbul unei remunerații. Nu contează natura și durata muncii, însă activitățile trebuie să fie
reale și efective[8].
2. Natura juridică a contractului de desfășurare

a activității culturale
În recenta reglementare[9] a lucrătorului cultural profesionist avem menționat și un tip special[10]
de contract pe care lucrătorii îl vor folosi, alături de contractul de cesiune a drepturilor
patrimoniale, și anume, contractul de desfășurare a activității culturale.
Pentru că nu poate încheia contracte de muncă, lucrător cultural profesionist va avea la dispoziție
două tipuri de contracte, aplicabile de la caz la caz:
Contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor este o convenție prin care autorul sau
titularul drepturilor patrimoniale de autor transmite totalitatea sau o parte a drepturilor sale
patrimoniale asupra unei opere către o altă persoană, de regulă, în schimbul unui preț. Conform
art. 42 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe[11], acesta
trebuie să prevadă drepturile patrimoniale transmise și să menționeze, pentru fiecare dintre
acestea, modalitățile de utilizare, durata și întinderea cesiunii, precum și remunerația titularului
dreptului de autor. Absența oricăreia dintre aceste prevederi dă dreptul părții interesate de a cere
rezilierea contractului (referitor la sancțiunea care ar trebui să intervină pentru lipsa condițiilor
de valabilitate a obiectului contractului și a condițiilor de valabilitate a obiectului obligațiilor, în
sensul că aceasta ar fi anularea, iar nu rezilierea contractului[12]).
Contractul de desfășurare a activității culturale, introdus prin O.U.G. nr. 21/2023, care reprezintă
convenția încheiată pentru o durată determinată între un beneficiar al activității culturale și
lucrătorul cultural profesionist, care are ca obiect desfășurarea unei activități culturale.
Lucrător cultural profesionist nu poate fi o persoană fizică care exercită o profesie reglementată
sau liberală, care este funcționar public sau care își desfășoară activitatea de natură culturală sub
forma prestării unei munci salariate desfășurate în temeiul unui contract individual de muncă.
I.T. Ștefănescu, Tratat teoretic de practic de drept al muncii, ed. a IV‑a, revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, 2017,
[7]
pp. 80‑81.
[8]
C.‑A. Moarcăș, Drepturile sociale ale lucrătorilor migranți, Ed. C.H. Beck, București, 2011, p. 298.
[9]
O.U.G. nr. 21/2023 privind Statutul lucrătorului cultural profesionist, publicată în M. Of. nr. 297 din 7 aprilie 2023.
[10]
S. Voiculescu, Care e specificul contractului de desfășurare a activității culturale, avocatnet.ro, 11 aprilie 2023.
[11]
Republicată în M. Of. nr. 489 din 14 iunie 2018.
V. Roș, Dreptul proprietății intelectuale, Vol. I. Dreptul de autor, drepturile conexe și drepturile sui‑generis, Ed. C.H.
[12]
Beck, 2016, p. 406.
DOCTRINĂ |
Dan ȚOP
Pentru a dobândi statutul de lucrător cultural profesionist este necesar, potrivit art. 3 alin. (1),
ca solicitantul să fi realizat, în anul fiscal anterior solicitării de înregistrare, cel puțin 50% din
veniturile supuse impozitului pe venit, așa cum sunt acestea definite în titlul IV „Impozitul pe
venit” din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal[13], cumulat, din: venituri din cesiunea drepturilor
de autor sau a drepturilor conexe; activități independente din categoria celor enumerate în
anexă[14]; contracte individuale de muncă pe durată determinată, pentru activități culturale și în
domeniul cultural, ajunse la termen până la data depunerii cererii de înregistrare.
Condiționarea înscrierii de obținerea anterioară de venituri din activități culturale are drept
consecință că cei la început de carieră nu pot dobândi statutul de lucrător cultural profesionist,
și totodată această calitate este condiționată, în conformitate cu art. 4, de înregistrarea ca
lucrător cultural profesionist, prin cererea pe care solicitantul o depune, oricând în cursul anului,
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
la registrul lucrătorilor culturali profesioniști[15], împreună cu documentele fiscale doveditoare

privind realizarea pragului de 50% de venituri din activități culturale și, după caz, cu declarația
pe propria răspundere privind respectarea condițiilor de la art. 3 alin. (2), însoțite de o declarație
pe propria răspundere privind realitatea și autenticitatea informațiilor transmise.
3. Registrul lucrătorilor culturali profesioniști

Acest registru va fi înființat [art. 73 alin. (1)] în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a
O.U.G. nr. 21/2023, prin ordin al ministrului culturii, care va fi publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Pentru a fi înregistrat ca lucrător cultural profesionist, solicitantul trebuie să fi realizat, prevede

art. 3 alin. (1), în anul fiscal anterior solicitării de înregistrare, cel puțin 50% din veniturile supuse
impozitului pe venit, așa cum sunt acestea definite în Titlul IV „Impozitul pe venit” din Legea
nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cumulat, din:
a) venituri din cesiunea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe;
b) activități independente din categoria celor enumerate în anexă;
c) contracte individuale de muncă pe durată determinată, pentru activități culturale și în

domeniul cultural, ajunse la termen până la data depunerii cererii de înregistrare.
În calcul nu intră veniturile obținute de persoana fizică din exploatarea dreptului de autor sau a
drepturilor conexe dobândite prin cesiune sau moștenire și nici din cesiunea dreptului de autor
pentru opere științifice sau pentru programe de calculator.
[13]
Publicată în M. Of. nr. 358 din 31 decembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare.
Este vorba de CAEN‑urile 5811, 5814, 5911, 5912, 5913, 5914, 5920, 5913, 5914, 5920, 7410, 7430, 7021, 7490, 8230,
[14]
8552, 9001, 9002, 9003, 9004, 9101, 9102, 9103.

[15]
Baza de date publică, administrată de Ministerul Culturii, ce cuprinde informațiile de identificare a persoanelor
fizice înregistrate ca lucrători culturali profesioniști: numărul unic de înregistrare, data înregistrării ca lucrător cultural
profesionist și data încetării acestei înregistrări, mențiunile privind suspendarea calității de lucrător cultural profesionist,
inclusiv încetarea suspendării și, după caz, data încetării de drept.

Odată cu cererea de înregistrare ca lucrător cultural profesionist, solicitantul care a obținut, în

anul fiscal anterior, venituri din drepturi de proprietate intelectuală are obligația, conform art. 3
alin. (3), de a depune o declarație pe propria răspundere privind respectarea condițiilor.
Pentru a fi înregistrat ca lucrător cultural profesionist, solicitantul depune, oricând [art. 4

alin. (1)], în cursul anului, o cerere la administratorul registrului, împreună cu documentele fiscale
doveditoare privind realizarea pragului de 50% de venituri din activități culturale și, după caz,
cu declarația pe propria răspundere privind respectarea condițiilor de la art. 3 alin. (2), însoțite
de o declarație pe propria răspundere privind realitatea și autenticitatea informațiilor transmise.
Reprezintă documente fiscale doveditoare adeverința de venit pentru anul fiscal anterior, emisă
de Agenția Națională de Administrare Fiscală, sau ultima declarație unică de venit depusă în
anul fiscal anterior și, după caz, actul administrativ de autorizare a activității, cuprinzând codul
CAEN al acesteia, emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, și/sau adeverința de venit
eliberată de angajator, cu menționarea explicită a funcției ocupate și a domeniului de activitate
al angajatorului.
Cererea se depune, potrivit art. 4 alin. (4), în format fizic sau prin mijloace electronice, la
administratorul registrului și se aprobă sau se respinge în termen de 30 de zile de la depunere.
Administratorul registrului verifică îndeplinirea condițiilor, aprobă cererea, caz în care admi
nistratorul registrului comunică solicitantului dovada luării în evidență în registru, sau, în cazul
neîndeplinirii condițiilor, respinge motivat cererea.
Aprobarea sau respingerea cererii se comunică, prin mijloace electronice, în termen de 30 de zile
de la depunere. Necomunicarea în acest termen reprezintă aprobarea tacită a cererii.
În cazul respingerii, solicitantul poate, prevede art. 4 alin. (7), introduce plângere prealabilă,
în termen de 30 de zile de la comunicare, la administratorul registrului. Plângerea prealabilă
se soluționează în termen de 30 de zile de la înregistrarea ei. În cazul respingerii plângerii
prealabile sau al nesoluționării ei în termenul prevăzut, persoana vătămată poate sesiza instanța
de contencios administrativ competentă, în condițiile prevăzute de Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004[16].
În termen de 30 de zile de la comunicarea aprobării sau, după caz, de la îndeplinirea termenului

de aprobare tacită, lucrătorul cultural profesionist comunică Agenției Naționale de Administrare
Fiscală de la domiciliul său fiscal, în format fizic sau prin mijloace electronice, o cerere de
înregistrare fiscală ca lucrător cultural profesionist, însoțită de dovada luării în evidență în registru
sau, după caz, de cererea comunicată către administratorul registrului însoțită de o declarație pe
propria răspundere privind îndeplinirea condițiilor de aprobare tacită.
În termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, Agenția Națională de Administrare Fiscală

de la domiciliul fiscal al solicitantului emite un certificat de înregistrare fiscală a acestuia ca
lucrător cultural profesionist, care i se comunică acestuia, prin mijloace electronice, în termen
de 3 zile de la emitere.
Dovada luării în evidență în registru se face, potrivit art. 4 alin. (13), prin:
[16]
Publicată în M. Of. nr. 1154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare.

Dan ȚOP
a) emiterea din oficiu, prin mijloace electronice, de către registru către lucrătorul cultural
profesionist a unui număr unic de înregistrare, însoțit de numele și prenumele persoanei
căreia îi este asociat și data înregistrării, în termen de 48 de ore de la data aprobării cererii;
b) emiterea, la cererea lucrătorului cultural profesionist, a unui extras de registru, cuprinzând

numărul unic de înregistrare, numele și prenumele și data nașterii lucrătorului cultural
profesionist, data înregistrării și, după caz, data suspendării, a încetării suspendării și/sau a
încetării de drept a calității de lucrător cultural profesionist;
c) emiterea, la cererea lucrătorului cultural profesionist, a unui certificat de înregistrare în

registru, cuprinzând informațiile prevăzute la lit. b).
DOCTRINĂ
Prin comunicarea cererii de înregistrare către administratorul registrului, lucrătorul cultural

NOUTĂȚI
profesionist își dă acordul pentru ca informațiile prevăzute la alin. (13) lit. b) să fie accesibile
public în registru.
În cazul constatării neîndeplinirii condițiilor, Agenția Națională de Administrare Fiscală comunică

această constatare registrului, în termen de 30 de zile de la emiterea actului administrativ de
constatare, și procedează la radierea persoanei înregistrate ca lucrător cultural profesionist, în
termen de 15 zile de la comunicarea actului administrativ în cauză.
Actul administrativ de constatare a neîndeplinirii condițiilor pentru dobândirea calității de

lucrător cultural profesionist poate fi contestat [art. 4 alin. (19)], în condițiile prevăzute de Legea
nr. 554/2004. Admiterea contestației, prin hotărâre judecătorească definitivă, se comunică de
către contestatar registrului și repune contestatarul în situația anterioară.
Înregistrarea ca lucrător cultural profesionist este valabilă, potrivit art. 5 alin. (1), pe o durată
de trei ani fiscali consecutivi, termen care începe să curgă de la data înregistrării în registru.
La încheierea duratei de trei ani fiscali, lucrătorul cultural profesionist poate solicita prelungirea
înregistrării, cu condiția ca minimum 50% din veniturile supuse impozitului pe venit, realizate
în acest interval, ca medie anuală, să provină din activități desfășurate ca lucrător cultural
profesionist.
În cazul în care condiția nu este îndeplinită, persoana fizică are dreptul de a solicita înregistrarea
ca lucrător cultural profesionist în anul următor.
Prelungirea înregistrării este valabilă, potrivit art. 5 alin. (4), pentru o durată de trei ani consecutivi
și poate fi solicitată ori de câte ori această durată expiră, și se solicită cu minimum 60 de zile și
maximum 120 de zile înainte de expirarea termenului, iar prelungirea începe să curgă de la data
expirării respectivului termen.
Cererea de prelungire cuprinde numărul de înregistrare în registru și este însoțită de adeverințele

de venit corespunzătoare perioadei în care persoana fizică a fost înregistrată ca lucrător cultural
profesionist, emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Înregistrarea lucrătorului cultural profesionist se suspendă de drept, potrivit art. 6 alin. (1) pentru
cauză de:
a) concediu de maternitate;

b) concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu
handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani;
c) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu
handicap, pentru afecțiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani;
d) concediu paternal;
e) concediu pentru incapacitate temporară de muncă;
f) exercitarea unei funcții de demnitate publică, pe toată durata mandatului;
g) contract individual de muncă, pentru activități culturale pe durată determinată.
Lucrătorul cultural profesionist are obligația de a comunica administratorului registrului și

Agenției Naționale de Administrare Fiscală de la domiciliul său fiscal situația de suspendare de
drept, în termen de 15 zile de la apariția acesteia, suspendarea fiind notată în registru începând
de la data înregistrării comunicării. Nerespectarea obligației atrage încetarea înregistrării
lucrătorului cultural profesionist, începând cu data la care a intervenit cauza de suspendare.
Durata înregistrării se prelungește corespunzător cu perioada de suspendare. Încetarea cauzei
de suspendare se comunică administratorului registrului și Agenției Naționale de Administrare
Fiscală de la domiciliul său fiscal în termen de 15 zile de la momentul în care a intervenit.
Pe durata suspendării, lucrătorului cultural profesionist nu îi sunt recunoscute [art. 6 alin. (6)]
drepturile stabilite prin înțelegerile colective și nici drepturile prevăzute în prezenta ordonanță
de urgență.
Înregistrarea lucrătorului cultural profesionist încetează de drept, potrivit art. 7 alin. (1), în
următoarele situații:
a) la încheierea unui contract individual de muncă, pentru activități culturale, pe durată

nedeterminată[17];
b) ca sancțiune[18] prin nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 6 alin. (2) și art. 10 alin. (1);
c) în caz de deces;
d) la expirarea duratei de trei ani pentru care s‑a făcut înregistrarea.
Înregistrarea lucrătorului cultural profesionist poate înceta la cerere, cererea fiind transmisă în
scris administratorului registrului și Agenției Naționale de Administrare Fiscală de la domiciliul
său fiscal, încetarea operând de la data înregistrării cererii.
Lucrătorul cultural profesionist are obligația de a comunica administratorului registrului și Agenției Naționale de
[17]
Administrare Fiscală de la domiciliul său fiscal, în termen de 15 zile de la încheierea contractului individual de muncă,
situația de încetare de drept.
Lucrătorul cultural profesionist nu va putea depune o nouă cerere de înregistrare în următorii trei ani de la data
[18]
constatării de către Agenția Națională de Administrare Fiscală a situației de nerespectare a obligației.

Dan ȚOP
Administratorul registrului radiază persoana a cărei calitate de lucrător cultural profesionist a

încetat de drept, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii de încetare sau a constatării
că a intervenit una dintre situațiile prevăzute la lit. b)‑d).
4. Regimul juridic aplicabil lucrătorilor culturali profesioniști

În desfășurarea activității lui, lucrătorul cultural profesionist încheie contracte de cesiune a
drepturilor patrimoniale, în temeiul Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe
și/sau contracte de desfășurare a activității culturale.
Potrivit art. 8 alin. (2), contractul de desfășurare a activității culturale reprezintă convenția
DOCTRINĂ
încheiată pentru o durată determinată între un beneficiar al activității culturale și lucrătorul

NOUTĂȚI
cultural profesionist, care are ca obiect desfășurarea unei activități culturale.
În cazul artiștilor interpreți și executanți care realizează o interpretare sau execuție nefixată,
drepturile patrimoniale cesionate sunt prevăzute [art. 8 alin. (3)], ca obiect distinct, în contractul
de desfășurare a activității culturale.
Corespunzător art. 8 alin. (4), contractul de desfășurare a activității culturale se încheie, pentru
desfășurarea unei activități dintre cele enumerate în anexă sau asimilabile acestora sau în situația
prevăzută la art. 8 alin. (2).
Contractele încheiate de lucrătorii culturali profesioniști vor cuprinde, prevede art. 8 alin. (5),
sub sancțiunea nulității, data înregistrării lucrătorului cultural profesionist în registru și numărul
unic de înregistrare. Contractul de desfășurare a activității culturale trebuie să cuprindă [art. 8
alin. (6)], sub sancțiunea nulității, condițiile de asigurare a sănătății și securității în muncă pe
parcursul sau în desfășurarea activității.
Veniturile obținute în temeiul unor contracte de desfășurare a activității culturale încheiate după
înscrierea persoanei fizice în registru constituie venituri din activități independente.
Înscrierea contribuabilului, persoană fizică, în registru este considerată [art. 8 alin. (8)] criteriu
de independență a activității din punctul de vedere al clasificării veniturilor. Pentru veniturile
realizate, lucrătorii culturali profesioniști datorează impozit și contribuții sociale obligatorii,
așa cum sunt ele prevăzute pentru veniturile din activități independente sau din drepturi de
proprietate intelectuală, după caz. Lucrătorul cultural profesionist are obligația depunerii
declarației unice și a plății contribuțiilor sociale, la termenele, în condițiile și cu excepțiile
prevăzute de legislația fiscală aplicabilă, atunci când, potrivit condițiilor legale, datorează
contribuții de asigurări sociale și/sau de asigurări sociale de sănătate. Impozitul datorat de
lucrătorii culturali profesioniști pentru veniturile realizate din contracte de desfășurare a activității
culturale se reține la sursă de către plătitorul de venit la momentul plății veniturilor și reprezintă
impozit final.
Pentru venitul obținut din contracte de desfășurare a activității culturale încheiate în condițiile
alin. (4) lit. a), venitul net fiscal se calculează prin aplicarea asupra venitului brut a unei cote
forfetare de deducere de 40%.

Perioada în care persoana fizică a fost înregistrată ca lucrător cultural profesionist reprezintă,
potrivit art. 9 alin. (1) vechime în muncă și în specialitate.
Contractele încheiate de lucrătorii culturali profesioniști cu beneficiarii ce au calitatea de

autoritate contractantă în sensul Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice[19], sunt eligibile,
în condițiile în care atribuirea acestora s‑a realizat cu respectarea prevederilor legale în materia
achizițiilor publice.
Lucrătorul cultural profesionist care încheie un contract cu o instituție de spectacole sau concerte
și nu are domiciliul în localitatea unde instituția își desfășoară activitatea poate primi din bugetul
instituției, conform art. 9 alin. (3), o sumă lunară forfetară neimpozabilă, în cuantum de până la
50% din salariul mediu net pe economie, pentru a‑și asigura cazarea, pe toată durata contractului.
Contractul de desfășurare a activității culturale, încheiat conform Ordonanței de urgență,

nr. 21/2023, reprezintă cheltuială eligibilă în înțelesul legislației privind finanțarea nerambursabilă
de proiecte și programe naționale.
Toate contractele încheiate de un lucrător cultural profesionist în exercitarea unei activități

culturale, se supun prevede art. 10 alin. (1), reglementărilor prevăzute de Ordonanța de urgență
nr. 21/2023, iar încălcarea obligației se constată de către organele fiscale și poate fi sesizată
acestora de către orice persoană.
Constatarea încetării de drept a calității de lucrător cultural profesionist, în condițiile art. 7

alin. (1) lit. a) și b), atrage [art. 10 alin. (2)], recalcularea obligațiilor fiscale ale persoanei fizice,
prevederile art. 8 alin. (12) nemaifiindu‑i aplicabile pentru perioada dintre data la care a intervenit
încetarea de drept și data constatării acestei încetări.
Plătitorii de venit ai lucrătorilor culturali profesioniști datorează, potrivit art. 11 alin. (1), o
contribuție asiguratorie reprezentând 1% din valoarea fiecărui contract încheiat cu un lucrător
cultural profesionist. Contribuția se declară și se virează în condițiile prevăzute pentru contribuția
asiguratorie pentru muncă, prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 2206 din Legea
nr. 227/2015.
Plătitorii de venit ai lucrătorilor culturali profesioniști au obligația de a depune semestrial, până

la data de 25 inclusiv a lunii următoare semestrului, o declarație privind obligațiile de plată a
contribuției asiguratorii și evidența nominală a persoanelor pentru care a fost plătită contribuția.
Modelul, conținutul, modalitatea de depunere și de gestionare a declarației sunt reglementate
prin ordin comun al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, al președintelui
Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și al președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea
Forței de Muncă, cu consultarea Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială și cu avizul
Ministerului Finanțelor, al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și al Ministerului Sănătății.
Declarația se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță, pe portalul e‑România.
Datele cu caracter personal cuprinse în declarație sunt prelucrate în condițiile prevăzute de
Regulamentul general privind protecția datelor și legislația de punere în aplicare a acestuia.
Declarația va cuprinde cel puțin:
[19]
Publicată în M. Of. nr. 390 din 23 mai 2016, cu modificările și completările ulterioare.

Dan ȚOP
a) date de identificare a persoanei juridice care depune declarația;
b) numărul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal;
c) numele, prenumele, codul numeric personal și numărul unic de înregistrare în registru al

lucrătorilor culturali profesioniști cu care au fost încheiate contracte în perioada de raportare;
d) date privind veniturile aferente contractelor încheiate.
Evidența obligațiilor de plată a contribuției asiguratorii se ține pe baza codului de identificare

fiscală.
Lucrătorii culturali profesioniști au corespunzător art. 12, următoarele drepturi:

DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
a) dreptul de participare și reprezentare colectivă pentru ameliorarea condițiilor de muncă și

libertatea de acțiune în apărarea drepturilor;
b) dreptul de a constitui sau de a adera la o asociație profesională;
c) dreptul la consultare sau de schimb de informații.
Potrivit art. 13 alin. (1) lucrătorii culturali profesioniști contribuabili la sistemele publice de
asigurări sociale de sănătate au, ca asigurați, următoarele drepturi:
a) concedii medicale și indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli

obișnuite sau de accidente în afara muncii;
b) concedii medicale și indemnizații pentru maternitate;
c) concedii medicale și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav;
d) concedii medicale și indemnizații de risc maternal.
Baza de calcul al indemnizațiilor se stabilește conform prevederilor Ordonanței de urgență a

Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006[20].
Evenimentele survenite în timpul desfășurării activității lucrătorului cultural profesionist, în

temeiul unui contract de desfășurare a activității culturale, la sediul, filiala, punctul de lucru al
beneficiarului de activitate sau în spațiul decis de acesta, se comunică și se cercetează conform
prevederilor Capitolului VI „Comunicarea, cercetarea, înregistrarea și raportarea evenimentelor”
din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006[21].
Lucrătorii culturali profesioniști beneficiază, potrivit art. 14, de indemnizație de șomaj dacă
îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei

înregistrării cererii pentru indemnizația de șomaj;
[20]
Publicată în M. Of. nr. 901 din 6 noiembrie 2006.
[21]
Publicată în M. Of. nr. 646 din 26 iulie 2006.

b) nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici
decât valoarea indicatorului social de referință în vigoare[22];
c) nu îndeplinesc condițiile de pensionare, conform legii;
d) se înregistrează, anterior datei înregistrării cererii pentru indemnizația de șomaj, la agențiile

pentru ocuparea forței de muncă în a căror rază teritorială își au domiciliul sau, după caz,
reședința;
e) nu au încheiat niciun contract de cesiune a drepturilor patrimoniale sau de desfășurare a

activității culturale, în calitate de lucrător cultural profesionist, în perioada de minimum 60 de
zile anterioară înregistrării cererii pentru indemnizația de șomaj. Indemnizația de șomaj se
acordă începând de la data expirării termenului.
Indemnizația de șomaj se acordă persoanelor prevăzute de art. 14 alin. (1), pe perioade stabilite
diferențiat, în funcție de stagiul de cotizare, conform prevederilor Legii nr. 76/2002 privind
sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă[23].
Se consideră stagiu de cotizare perioada de timp pentru care persoana fizică a fost înregistrată ca
lucrător cultural profesionist, a fost asigurată obligatoriu în sistemul asigurărilor pentru șomaj și/
sau perioada de timp pentru care persoana a fost asigurată facultativ prin încheierea unui contract
de asigurare pentru șomaj și prin plata în temeiul acestui contract de asigurare a contribuției la
bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Lucrătorii culturali profesioniști care beneficiază de indemnizație de șomaj au conform art. 14

alin. (5), următoarele obligații:
a) să se prezinte lunar, pe baza programării sau ori de câte ori sunt solicitați, la agenția pentru
ocuparea forței de muncă la care sunt înregistrați;
b) să comunice în termen de 3 zile agenției pentru ocuparea forței de muncă la care sunt
înregistrați orice modificare a condițiilor care au condus la acordarea drepturilor;
c) să participe la serviciile pentru stimularea ocupării și de formare profesională oferite de

agenția pentru ocuparea forței de muncă la care sunt înregistrați[24];
[22]
Valoarea indicatorului social de referință este în prezent de 598 lei.
[23]
Publicată în M. Of. nr. 103 din 6 februarie 2002, cu modificările și completările ulterioare.
Obligația nu se aplică în situația în care persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj participă la programe de
[24]
formare profesională, organizate în condițiile legii, a căror finanțare este asigurată din asistența financiară nerambursabilă
primită de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, prin intermediul Fondului european de dezvoltare
regională, Fondului social european și Fondului de coeziune.
Obligația nu se aplică pe perioada în care persoanele participă la aceste programe de formare profesională, în condițiile
în care, anterior includerii în cadrul acestor programe, nu au fost cuprinse în serviciile pentru stimularea ocupării forței de
muncă și de formare profesională oferite de agenția pentru ocuparea forței de muncă și se află în perioada de acordare a
acestor servicii. Au însă obligația să prezinte lunar, la data programării prevăzute la alin. (5) lit. a), agenției pentru ocuparea
forței de muncă la care sunt înregistrate dovada participării lor la programe de formare profesională a căror finanțare este
asigurată din asistența financiară nerambursabilă primită de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene,
prin intermediul Fondului european de dezvoltare regională, Fondului social european și Fondului de coeziune, sau, după
caz, dovada participării la examenul de absolvire a acestora.

Dan ȚOP
d) să caute activ posibilități de reluare a activității culturale sau un loc de muncă;
e) să înștiințeze în scris agenția pentru ocuparea forței de muncă la care sunt înregistrați
apariția stării de incapacitate temporară de muncă și datele de identificare, respectiv numele
medicului prescriptor și unitatea în care funcționează acesta, în termen de 24 de ore de la data
acordării concediului medical. În situația în care apariția stării de incapacitate temporară de
muncă a intervenit în zile declarate nelucrătoare sau împlinirea termenului de 24 de ore se
realizează în zile declarate nelucrătoare, persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj
au obligația de a înștiința agenția pentru ocuparea forței de muncă la care sunt înregistrate,
în prima zi lucrătoare.
Indemnizația de șomaj se plătește lunar. Pentru fracțiuni de lună, indemnizația de șomaj se

DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
calculează proporțional cu numărul de zile calendaristice din luna respectivă.
Încetarea plății indemnizațiilor de șomaj acordate beneficiarilor, conform prezentei ordonanțe

de urgență, are loc după cum urmează:
a) la data încadrării în muncă, conform legii, pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă

determinată mai mare de 12 luni;
b) la data de întâi a lunii următoare lunii în care au realizat, din activități autorizate potrivit legii,
venituri lunare mai mari decât valoarea indicatorului social de referință în vigoare;
c) la data încheierii unui contract, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, în calitate de

lucrător cultural profesionist;
d) dacă perioada de pensionare pentru invaliditate depășește 12 luni;
e) la data îndeplinirii condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă, de la data solicitării

pensiei anticipate ori a pensiei anticipate parțiale sau la data când pensia de invaliditate
devine nerevizuibilă;
f) la data plecării din țară a beneficiarului pentru o perioadă mai mare de 3 luni;
g) la data începerii executării unei pedepse privative de libertate pentru o perioadă mai mare
de 12 luni;
h) în cazul decesului beneficiarului;
i) la data de la care își încep desfășurarea activității în funcții elective sau la data la care sunt
numiți în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului.
Suspendarea plății indemnizațiilor de șomaj acordate beneficiarilor și repunerea în plată au loc

prevede art. 14 alin. (11), în condițiile prevăzute de Legea nr. 76/2002.
Sumele acordate în mod necuvenit din bugetul asigurărilor pentru șomaj, precum și orice
alte debite constituite la bugetul asigurărilor pentru șomaj se recuperează prin aplicarea
corespunzătoare a prevederilor Legii nr. 76/2002.

Beneficiarii de indemnizație de șomaj sunt asigurați în sistemul asigurărilor sociale de stat și în

sistemul asigurărilor sociale de sănătate în condițiile prevăzute de Legea nr. 76/2002.
Statutul de lucrătorii culturali profesioniști nu va reprezenta o formă exclusivă de lucru pentru

cei din domeniul cultural, ci o altă alternativă[25] de lucru pentru aceștia, care să‑i apropie o idee
mai mult de statutul de salariat – din perspectiva unor drepturi.
5. Regimul fiscal aplicabil lucrătorilor culturali profesioniști

Veniturile obținute în baza acestor contracte vor fi considerate venituri din activități
independente. Impozitul datorat de lucrătorii culturali profesioniști (LCP) pentru veniturile
realizate din contracte de desfășurare a activității culturale se reține la sursă de către plătitorul
de venit la momentul plății veniturilor și reprezintă impozit final.
Lucrătorii culturali profesioniști vor putea beneficia de concedii medicale și indemnizațiile

aferente, arată statutul acestora, recent reglementat prin ordonanță, precum și de ajutorul de
șomaj. Dreptul de a primi de la plătitorul de venituri (care va recupera ulterior de la stat) o
indemnizație de concediu medical pe perioada cât nu poate lucra din rațiuni medicale (inclusiv
concediul de maternitate sau de risc maternal) proprii sau care privesc copilul lucrătorului.
Ordonanța nu stabilește[26] însă la acest moment cuantumul acestei indemnizații.
Plătitorii de venit ai lucrătorilor culturali profesioniști datorează o contribuție asiguratorie

reprezentând 1% din valoarea fiecărui contract încheiat cu un lucrător cultural profesionist.
Lucrătorii culturali profesioniști vor beneficia de indemnizație de șomaj dacă îndeplinesc

cumulativ următoarele condiții:
a) au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei

înregistrării cererii pentru indemnizația de șomaj;
b) nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici
decât valoarea indicatorului social de referință în vigoare;
c) nu îndeplinesc condițiile de pensionare, conform legii;
d) se înregistrează, anterior datei înregistrării cererii pentru indemnizația de șomaj, la agențiile

pentru ocuparea forței de muncă în a căror rază teritorială își au domiciliul sau, după caz,
reședința;
e) nu au încheiat niciun contract de cesiune a drepturilor patrimoniale sau de desfășurare a

activității culturale, în calitate de lucrător cultural profesionist, în perioada de minimum
60 de zile anterioară înregistrării cererii pentru indemnizația de șomaj.
În funcție de stagiul de cotizare, indemnizațiile se acordă în mod diferențiat.
[25]
Simona Voiculescu, Care e specificul contractului de desfășurare a activității culturale, loc. cit.
Simona Voiculescu, Lucrătorii culturali profesioniști vor avea dreptul la concedii medicale și ajutoare de șomaj, avocatnet.ro,
[26]
17 aprilie 2023.
DOCTRINĂ |
Dan ȚOP
Statutul de lucrător cultural profesionist ar putea permite[27] o colaborare a lucrătorului cu un

singur plătitor de venituri, fără riscul ca cei de la ANAF să reconsidere situația ca fiind una de
dependență – așa cum o face cu un PFA care lucrează doar cu o companie, unde se consideră
veniturile din activități independente ca venituri din activități dependente, impunând plata
taxelor salariale în consecință, situație din care au de suferit atât compania, cât și PFA‑ul.
Impozitul datorat pentru veniturile realizate din contracte de desfășurare a activității culturale se
reține la sursă de către plătitorul de venit la momentul plății veniturilor și reprezintă impozit final.
6. Formarea și calificarea lucrătorilor culturali profesioniști

DOCTRINĂ
Capitolul V (art. 15‑26) cuprinde o amplă reglementare privind „măsuri de susținere a formării
NOUTĂȚI
și calificării lucrătorilor culturali profesioniști”.
Pentru a susține dezvoltarea carierei profesionale a lucrătorilor culturali profesioniști se instituie,

potrivit art. 15 alin. (1), Programul național de mobilitate, care se finanțează de la bugetul de
stat, prin Administrația Fondului Cultural Național ca autoritate finanțatoare, cu o sumă stabilită
anual, până la data de 15 mai a fiecărui an, prin ordin al ministrului culturii.
La nivelul autorităților locale se instituie programe locale de mobilitate, care se finanțează din
totalul finanțărilor nerambursabile acordate proiectelor culturale, în condițiile prevăzute de
Ordonanța Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 245/2001,
sumă care se adaugă acestora și reprezintă cel puțin 10% din acest total. În funcție de situația
specifică și în scopul maximizării efectelor programelor locale de mobilitate, autoritățile locale
pot decide, în condițiile legii, să constituie un program județean sau interjudețean de mobilitate,
pentru utilizarea în comun a sumelor pe care fiecare le alocă.
Art. 16 arată că principiile care stau la baza Programului național și a programelor locale de
mobilitate sunt:
a) diversitatea culturală – susținerea diversității orientărilor artistice și/sau culturale, precum și

a circulației lucrătorilor culturali profesioniști și a rezultatelor activității acestora;
b) egalitatea de tratament/egalitatea de șanse – tratamentul nediscriminatoriu al solicitanților

și al abordărilor reprezentanților diferitelor comunități sau sectoare culturale, indiferent de
apartenența etnică sau de gen;
c) transparența – punerea la dispoziția tuturor celor interesați a informațiilor referitoare la

acordarea finanțărilor nerambursabile, prin comunicarea lor publică de către autoritatea
finanțatoare și înscrierea informațiilor relevante în Registrul finanțărilor nerambursabile,
administrat de Ministerul Culturii;
d) libera concurență – asigurarea condițiilor pentru ca oricare solicitant să aibă dreptul de a

deveni beneficiar;
e) predictibilitatea – punerea la dispoziție la începutul fiecărui exercițiu financiar de informații

relevante și complete privind condițiile și perioadele de desfășurare a sesiunilor de selecție;
[27]
Simona Voiculescu, Care e specificul contractului de desfășurare a activității culturale, loc. cit.

f) mobilitatea – în sensul prezentei ordonanțe de urgență, desemnează capacitatea lucrătorului

cultural profesionist de a se deplasa în scopul îmbunătățirii cunoștințelor și competențelor
profesionale.
Programul național de mobilitate și programele locale de mobilitate ale autorităților locale au

ca beneficiari (art. 17) lucrători culturali profesioniști care solicită în mod individual finanțare
nerambursabilă pentru una dintre activitățile prevăzute. Programele asigură finanțarea
nerambursabilă a unei părți din cheltuielile eligibile prevăzute în cererea de finanțare, astfel:
a) susținerea cu cel mult 90% a cheltuielilor privind mobilitatea internațională și națională

a lucrătorilor culturali profesioniști pentru participarea la conferințe, ateliere, expoziții,
schimburi de experiență, tabere și rezidențe de creație, precum și altele asemenea, pentru
formare și calificare profesională;
b) susținerea cu cel mult 90% a cheltuielilor pentru dobândirea de noi competențe, cu prioritate
pentru dezvoltarea competențelor digitale ale lucrătorilor culturali profesioniști, pentru
diversificarea formelor de expresie artistică și de comunicare publică a operelor, prestațiilor
artistice și a altor obiecte protejate;
c) susținerea cu cel mult 80% a cheltuielilor de transport și asigurare a operelor și altor obiecte
protejate, precum și a echipamentelor necesare lucrătorului cultural profesionist în perioada
în care are loc activitatea prevăzută la lit. a) și b).
Finanțarea nerambursabilă acordată prin Programul de mobilitate al unei autorități finanțatoare

nu se poate cumula cu o altă finanțare nerambursabilă care are același obiect acordată prin
Programul de mobilitate al unei alte autorități finanțatoare.
Acordarea de finanțări nerambursabile se face, potrivit art. 18 alin. (1), pe bază de selecție a
cererilor de finanțare nerambursabilă. Autoritățile finanțatoare locale sunt obligate să organizeze
anual cel puțin 2 sesiuni de selecție de cereri de finanțare, în temeiul prezentei ordonanțe de
urgență, de îndată ce sunt îndeplinite condițiile legale de angajare a cheltuielilor bugetare.
Administrația Fondului Cultural Național este obligată să organizeze anual 4 sesiuni de selecție
de cereri de finanțare în termen de cel mult 15 zile de la aprobarea bugetelor proprii.
Autoritatea finanțatoare are obligația de a comunica public perioada în care se vor desfășura
sesiunile de selecție cu cel puțin 30 de zile înainte de data‑limită pentru depunerea cererilor
de finanțare. Sesiunea de selecție poate fi structurată pe domenii/sectoare culturale, după caz.
Sesiunea de selecție a cererilor de finanțare se desfășoară, potrivit art. 19, în următoarele etape:
a) comunicarea publică a anunțului privind sesiunea de selecție;
b) verificarea îndeplinirii condițiilor de participare la selecție;
c) evaluarea și selecția cererilor de finanțare;
d) comunicarea publică a rezultatului selecției;
e) soluționarea contestațiilor;

Dan ȚOP
f) comunicarea publică a rezultatului final al selecției;
g) încheierea și executarea contractelor de finanțare;
h) acceptarea raportului final al beneficiarului și, după caz, decontarea ultimei tranșe din
finanțarea contractată.
Odată cu comunicarea publică a anunțului privind sesiunea de selecție, autoritatea finanțatoare

are obligația de a comunica, în același mod, următoarele informații și documente:
a) regulamentul privind organizarea sesiunii de finanțare nerambursabilă și desfășurarea

activității comisiilor de selecție și a celei de soluționare a contestațiilor;
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
b) ghidul solicitantului, care trebuie să cuprindă condițiile de participare, criteriile de eligibilitate

a solicitanților, domeniile/activitățile eligibile, modelul cererii de finanțare;
c) valoarea totală a fondurilor alocate sesiunii de finanțare, cu precizarea limitei superioare a

finanțării nerambursabile care poate fi acordată unui solicitant;
d) criteriile de selecție;
e) modelul contractului de finanțare.
Autoritatea finanțatoare are obligația, conform art. 19 alin. (3), de a comunica public, în termen
de 3 zile lucrătoare de la încheierea fiecărei etape, următoarele:
a) lista solicitanților, cu precizarea obiectului cererii de finanțare și a sumelor solicitate;
b) lista beneficiarilor, cu precizarea obiectului cererii de finanțare și a valorii finanțării

nerambursabile acordate;
c) valoarea finanțării nerambursabile decontate.
Componența nominală a comisiilor de selecție și a comisiei de contestații se comunică public

la încheierea activității acestora, cu respectarea prevederilor legale privind protecția datelor cu
caracter personal. Autoritatea finanțatoare are obligația introducerii în Registrul finanțărilor
nerambursabile a informațiilor în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la comunicarea lor
publică pe pagina de internet.
Selecția proiectelor de mobilitate pe baza cererilor de finanțare nerambursabilă se realizează,

prevede art. 20 alin. (1), de către comisii constituite la nivelul autorității finanțatoare.
Comisiile de selecție sunt alcătuite din reprezentanți ai autorității finanțatoare și specialiști

cu experiență de cel puțin 2 ani în domeniile pentru care se organizează sesiunea de selecție.
Specialiștii nu pot face parte din categoria personalului angajat prin raport de serviciu sau
contract individual de muncă încheiat cu autoritatea finanțatoare, iar numărul acestora trebuie
să fie mai mare decât numărul reprezentanților autorității. Stabilirea numărului de membri ai
comisiei de selecție și numirea acestora se fac prin actul administrativ emis de către autoritatea
finanțatoare. Componența nominală a comisiilor de selecție se poate stabili, în funcție de

expertiza și specializările necesare, fie pentru o singură sesiune de selecție, fie pentru toate
sesiunile de selecție organizate în cadrul unui exercițiu bugetar.
Selecția cererilor de finanțare nerambursabilă se realizează (art. 21) în baza clasamentului

punctajelor finale, rezultate în urma evaluării cererilor, pe baza criteriilor stabilite de autoritatea
finanțatoare. Punctajul final se calculează ca medie aritmetică a punctajelor acordate de fiecare
membru al comisiei care a realizat evaluarea.
Solicitanții au dreptul, potrivit art. 22 alin. (1), să formuleze contestații exclusiv asupra modului
în care a fost respectată procedura privind organizarea și desfășurarea sesiunii și a selecției și să
le depună la sediul autorității finanțatoare în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data
aducerii la cunoștința acestora a rezultatului selecției. Contestațiile se soluționează în termen
de cel mult 10 zile lucrătoare de la data expirării termenului pentru depunerea contestațiilor.
În vederea soluționării contestațiilor depuse de solicitanți, la nivelul autorității se înființează o

comisie de soluționare a contestațiilor, constituită în conformitate cu prevederile art. 20 din
persoane cu competențe în domeniul administrativ, juridic și managerial. În componența comisiei
de soluționare a contestațiilor nu pot fi numite persoane care au făcut parte din comisiile de
selecție din cadrul aceleiași sesiuni.
Pentru activitatea depusă, membrii comisiilor de selecție și membrii comisiei de soluționare

a contestațiilor primesc, arată art. 23 alin. (1), o remunerație al cărei cuantum este stabilit de
autoritatea finanțatoare, cu încadrarea în bugetul alocat, în limita a cel puțin 5% și cel mult 10%
din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, și se aprobă prin act administrativ emis
de ordonatorul de credite. Valoarea totală a remunerațiilor acordate membrilor comisiilor de
selecție și ai comisiei de contestații pentru activitatea depusă în cadrul unei sesiuni de selecție
nu poate depăși 8% din bugetul stabilit pentru acea sesiune de selecție. Activitățile de pregătire
a sesiunilor de selecție și de secretariat al comisiilor de selecție și comisiei de soluționare a
contestațiilor se asigură de personalul propriu al autorității finanțatoare, potrivit atribuțiilor
prevăzute în fișa postului.
Finanțarea nerambursabilă se acordă, se prevede în art. 24 alin. (1), pentru cererile de finanțare
selectate, în baza clasamentului final, în limita bugetului alocat sesiunii de finanțare, pe baza
contractelor de finanțare încheiate între autoritatea finanțatoare și solicitanți, care devin astfel
beneficiari la momentul atribuirii contractului de finanțare. Finanțarea nerambursabilă se acordă
în tranșe, prin virament bancar din bugetul autorității finanțatoare în contul beneficiarului, pe
baza cererii de plată emise de acesta pentru fiecare tranșă.
Cuantumul și eșalonarea tranșelor se stabilesc în contractul de finanțare, în funcție de specificul

activității/activităților ce fac obiectul contractului, prima tranșă fiind plătibilă la cererea
beneficiarului, la semnarea contractului de finanțare. Următoarele tranșe se acordă după
verificarea eligibilității cheltuielilor efectuate de beneficiar din tranșa anterioară, în baza unui
raport al acestuia însoțit de documente justificative. Ultima tranșă nu poate fi mai mică de 10%
din totalul finanțării și se acordă după încheierea activității.
În termen de cel mult 30 de zile de la finalizarea activității, beneficiarul este obligat să transmită
autorității finanțatoare raportul final de activitate și, după caz, documentele justificative pentru
ultima tranșă. Cheltuielile de transport și cazare sunt eligibile în limita plafoanelor stabilite potrivit

Dan ȚOP
prevederilor legale în vigoare pentru secretarii generali din ministere. Nivelul[28] indemnizațiilor
de deplasare se stabilește în limita plafoanelor stabilite potrivit reglementărilor legale în
vigoare pentru secretarii generali din ministere și sumele corespunzătoare se virează odată cu
cele prevăzute la alin. (10). Cheltuielile de cazare și de masă, ca și cheltuielile de transport, în
limita plafoanelor stabilite, reprezintă cheltuieli forfetare și nu necesită depunerea de documente
justificative. Prin excepție, autoritatea finanțatoare virează sumele corespunzătoare pentru taxele
de participare, pentru transport și cazare în termen de cel mult 3 zile de la depunerea de către
beneficiar a solicitării de plată.
Nerespectarea de către beneficiari a obligațiilor asumate prin contractele de finanțare atrage

corespunzător art. 25 alin. (1), obligarea acestora la restituirea parțială sau integrală a sumelor
primite, la care se adaugă dobânda legală calculată la sumele acordate, în conformitate cu
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
prevederile contractuale, în condițiile legii. În urma verificării documentelor justificative,

autoritatea finanțatoare are obligația de a recupera de la beneficiar fondurile utilizate de acesta
pentru acoperirea altor cheltuieli decât cele eligibile, în condițiile prevăzute de Ordonanța
Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 245/2001. Constatarea
de către autoritatea finanțatoare a nerespectării obligațiilor asumate prin contract, inclusiv
utilizarea fondurilor pentru acoperirea altor cheltuieli decât cele eligibile, reprezintă cauză de
reziliere a contractului și titlu executoriu pentru recuperarea sumelor acordate.
În sprijinul dezvoltării carierei profesionale a lucrătorilor culturali profesioniști, autoritățile

administrației publice locale pot acorda acestora, în condițiile art. 26, pe un termen care nu poate
depăși 60 de zile într‑un interval de 12 luni, pentru fiecare beneficiar, dreptul de utilizare a sălilor
de spectacole și concerte sau a altor spații, aflate în proprietatea publică sau privată a unității
administrativ‑teritoriale și în administrarea unor instituții publice, în scopul desfășurării unor
activități de pregătire profesională, cum ar fi, dar fără a se limita la acestea, repetiții, exerciții,
ateliere, cursuri. Modul de atribuire a utilizării spațiilor se stabilește prin hotărâre a autorității
administrației publice locale, în condițiile legii.
7. Asocierea profesională a lucrătorilor culturali profesioniști

În concordanță cu prevederile Legii nr. 367/2022 privind dialogul social[29] care recunoaște
lucrătorului independent dreptul de a constitui și de a adera la un sindicat[30].
Lucrătorii culturali profesioniști vor avea dreptul de participare și reprezentare colectivă pentru
ameliorarea condițiilor de muncă și libertate de acțiune în apărarea drepturilor, dreptul de a
constitui sau de a adera la o asociație profesională sau dreptul la consultare sau schimb de
informații.
Constituirea asociațiilor profesionale ale lucrătorilor culturali profesioniști este reglementată

amplu în Capitolul VI (art. 27‑67) din O.U.G. nr. 21/2023.
Prin excepție de la prevederile art. 76 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare,
[28]
indemnizațiile de deplasare nu sunt impozabile și nu sunt supuse contribuțiilor sociale.

[29]
Publicată în M. Of. nr. 1238 din 22 decembrie 2022.
Marilena Nicoleta Balabuti, Eduard Traian Nicolau, Câteva considerații critice cu privire la noua Lege a dialogului social
[30]
în R.R.D.M. nr. 1/2023, p. 47.

Astfel, potrivit art. 27 alin. (1), în scopul apărării drepturilor și promovării intereselor lor
profesionale, economice și sociale în relația cu beneficiarii activității lor remunerate, lucrătorii
culturali profesioniști au dreptul, fără nicio îngrădire, să constituie și/sau să adere la asociații
profesionale ale lucrătorilor culturali profesioniști.
Asociațiile profesionale ale lucrătorilor culturali profesioniști, sunt independente față de

autoritățile publice, de partidele politice, de organizațiile beneficiarilor de activități și de orice
alte organizații neguvernamentale, inclusiv organisme de gestiune colectivă ori uniuni de creație.
Asociațiile profesionale ale lucrătorilor culturali profesioniști nu pot desfășura, prevede art. 27
alin. (3), activități cu caracter politic.
Constituirea sau aderarea la asociațiile profesionale ale lucrătorilor culturali profesioniști

constituite în baza Ordonanței de urgență nr. 21/2023 nu este incompatibilă și nu îngrădește
se arată în art. 27 alin. (4), dreptul lucrătorilor culturali profesioniști de asociere în alte asociații
sau uniuni de creație constituite sau care vor fi constituite sau dreptul la libera asociere în orice
alt scop.
Pentru constituirea unei asociații profesionale este necesar, conform art. 28 alin. (1), acordul de
voință liber exprimat al unui număr de cel puțin 30 de lucrători culturali profesioniști din același
sector de activitate culturală sau creativă.
Niciun lucrător cultural profesionist nu poate fi constrâns să facă sau să nu facă parte, să se
retragă sau să nu se retragă dintr‑o asociație profesională. Un lucrător cultural profesionist poate
face parte, în același timp, potrivit art. 28 alin. (3), numai dintr‑o singură asociație profesională
într‑un sector de activitate profesională și creativă.
Pe perioada în care un lucrător cultural profesionist deține o funcție de demnitate publică

conform legii, calitatea sa de membru într‑o asociație profesională se suspendă.
Constituirea, organizarea, funcționarea, reorganizarea și încetarea activității unei asociații

profesionale a lucrătorilor culturali profesioniști se reglementează, prevede art. 29, prin statutul
adoptat de membrii săi, cu respectarea prevederilor legale. În absența unor prevederi statutare
exprese cu privire la reorganizarea și încetarea activității asociației profesionale, se vor aplica
dispozițiile Codului civil privind încetarea persoanelor juridice.
Statutele asociațiilor profesionale ale lucrătorilor culturali profesioniști cuprind, potrivit art. 30
alin. (1), cel puțin următoarele prevederi cu privire la:
a) scopul constituirii, denumirea și sediul asociației profesionale;
b) modul în care se dobândește și încetează calitatea de membru al asociației profesionale;
c) drepturile și îndatoririle membrilor;
d) modul de stabilire și încasare a cotizației;
e) organele executive de conducere, denumirea acestora, modul de alegere și de revocare, durata

mandatelor și atribuțiile lor;
f) condițiile și normele de deliberare pentru modificarea statutului și de adoptare a hotărârilor;

Dan ȚOP
g) mărimea și compunerea patrimoniului inițial;
h) divizarea, comasarea sau dizolvarea asociației profesionale, transmiterea ori, după caz,
lichidarea patrimoniului;
i) persoana sau, după caz, persoanele împuternicite să desfășoare procedura de dobândire a

personalității juridice.
Clauzele statutare contrare legilor în vigoare sunt, potrivit art. 3 alin. (2), nule de drept.
Asociațiile profesionale ale lucrătorilor culturali profesioniști au dreptul [art. 30 alin. (3)] de
a‑și elabora reglementări proprii, de a‑și alege liber reprezentanții, de a‑și organiza gestiunea
DOCTRINĂ
și activitatea și de a‑și formula programe proprii de acțiune, cu respectarea legii. Este interzisă
NOUTĂȚI
orice intervenție din partea autorităților publice, a beneficiarilor sau a oricăror alte organizații
neguvernamentale, inclusiv organisme de gestiune colectivă ori uniuni de creație, de natură să
limiteze ori să împiedice exercitarea drepturilor prevăzute mai sus.
Poate fi ales în organele de conducere ale asociațiilor profesionale ale lucrătorilor culturali
profesioniști, se prevede de art. 31, orice membru care are capacitate de exercițiu deplină și nu
execută pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa funcția, de a
exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s‑a folosit pentru săvârșirea
infracțiunii.
Pentru dobândirea de către asociația profesională a lucrătorilor culturali profesioniști a

personalității juridice, împuternicitul special al membrilor fondatori ai asociației profesionale,
prevăzut în procesul‑verbal de constituire, trebuie să depună, prevede art. 32 alin. (1), o cerere
de înscriere la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul aceasta.
La cererea de înscriere a asociației profesionale a lucrătorilor culturali profesioniști se anexează

[art. 32 alin. (2)] originalul și câte două copii certificate de reprezentantul legal de pe următoarele
acte:
a) procesul‑verbal de constituire a asociației profesionale, semnat de membrii fondatori odată

cu statutul și care consemnează acordul membrilor fondatori privind demararea procedurilor
de dobândire a personalității juridice;
b) statutul;
c) lista membrilor organului executiv de conducere a asociației profesionale, cu menționarea

numelui, prenumelui, codului numeric personal, profesiei/meseriei și a domiciliului acestora.
La primirea cererii de înscriere, judecătoria competentă este obligată, potrivit art. 33 alin. (1),
ca, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea acesteia, să examineze dacă s‑au depus actele
prevăzute la art. 32 alin. (2) și dacă statutul asociației profesionale este conform prevederilor
legale în vigoare.
În cazul în care constată că cerințele legale pentru constituirea asociației profesionale a

lucrătorilor culturali profesioniști nu sunt îndeplinite, președintele completului de judecată îl

citează în camera de consiliu pe împuternicitul special, căruia îi solicită, în scris, remedierea

neregularităților constatate, în termen de cel mult 7 zile.
În cazul în care sunt întrunite cerințele prevăzute la alin. (1), instanța va proceda la soluționarea
cererii în termen de 10 zile, cu citarea împuternicitului special al membrilor fondatori ai asociației
profesionale a lucrătorilor culturali profesioniști.
Instanța pronunță [art. 33 alin. (1)] o hotărâre motivată de admitere sau de respingere a cererii.
Hotărârea judecătoriei se comunică semnatarului cererii de înscriere, în termen de cel mult 5
zile de la pronunțare.
Hotărârea judecătoriei este supusă, prevede art. 34 alin. (1), numai apelului. Termenul de apel
este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii. Pentru procuror[31] termenul de apel curge
potrivit art. 468 alin. (4) C. pr. civ.
Apelul se judecă, prevede art. 34 alin. (3), cu citarea împuternicitului special al membrilor
fondatori ai asociației profesionale, în termen de 30 de zile. Instanța de apel redactează decizia
și restituie dosarul judecătoriei în termen de 5 zile de la pronunțare.
Judecătoria este obligată, potrivit art. 35 alin. (1), să țină un registru special al asociațiilor
profesionale, în care se înscriu: denumirea și sediul asociației profesionale a lucrătorilor culturali
profesioniști, numele și prenumele membrilor organului de conducere, codul numeric personal al
acestora, data înscrierii, precum și numărul și data hotărârii judecătorești definitive de admitere
a cererii de înscriere. Înscrierea în registrul special al asociațiilor profesionale se face din oficiu, în
termen de 7 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate de judecătorie. Certificatul
de înscriere a asociației profesionale în registrul special al judecătoriei se comunică acesteia în
termen de 5 zile de la înscriere.
Asociația profesională a lucrătorilor culturali profesioniști dobândește personalitate juridică,

se arată în art. 36 alin. (1), de la data înscrierii în registrul special al asociațiilor profesionale a
hotărârii judecătorești definitive.
Originalul procesului‑verbal de constituire și al statutului, pe care judecătoria certifică înscrierea

pe fiecare pagină, împreună cu câte un exemplar al celorlalte acte depuse, se restituie asociației
profesionale, iar al doilea exemplar al tuturor actelor prevăzute la art. 32 alin. (2), în copii semnate
pe fiecare pagină de împuternicitul special și vizate de judecătorie, se va păstra în arhiva acesteia.
Asociațiile profesionale ale lucrătorilor culturali profesioniști sunt obligate [art. 37 alin. (1)] să
aducă la cunoștința instanței unde s‑au înregistrat, în termen de 30 de zile, orice modificare
ulterioară a statutului, precum și orice schimbare în componența organului de conducere. Instanța
este obligată să menționeze în registrul special al asociațiilor profesionale, modificările din statut,
precum și schimbările din componența organului de conducere al asociației profesionale.
Cererea privind modificarea statutelor și/sau a componenței organelor de conducere ale

asociațiilor profesionale va fi însoțită, de următoarele documente, în două exemplare, semnate
[31]
Pentru procuror, termenul de apel curge de la pronunțarea hotărârii, în afară de cazurile în care procurorul a participat
la judecarea cauzei, când termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii.

Dan ȚOP
pentru conformitate pe fiecare pagină de către împuternicitul special desemnat de organul de

conducere:
a) procesul‑verbal al ședinței statutare a organului abilitat să hotărască modificarea statutului

și/sau a componenței organelor de conducere;
b) copie a hotărârii judecătorești de dobândire a personalității juridice și copie a ultimei hotărâri

judecătorești de modificare a statutului sau a componenței organelor de conducere, după
caz;
c) statutul, în forma modificată;

DOCTRINĂ
d) lista cu membrii organului de conducere, care va cuprinde numele, prenumele, codul numeric
NOUTĂȚI
personal, domiciliul și profesia/funcția.
Bunurile mobile și imobile aflate în proprietatea, administrarea sau folosința asociațiilor

profesionale ale lucrătorilor culturali profesioniști pot fi folosite, conform art. 38, numai potrivit
intereselor membrilor acestora, fără a putea fi împărțite între aceștia.
În vederea realizării scopului pentru care sunt constituite, asociațiile profesionale ale lucrătorilor
culturali profesioniști au dreptul, prevede art. 39, să folosească mijloace specifice, cum sunt:
negocierile, procedurile de soluționare a litigiilor prin conciliere, mediere, arbitraj, petiție, în
condițiile prevăzute de lege.
Asociațiile profesionale ale lucrătorilor culturali profesioniști apără [art. 40 alin. (1)] drepturile
membrilor lor, ce decurg din Ordonanța de urgență și din negocierile colective în fața instanțelor
judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători
proprii sau aleși.
În exercitarea atribuțiilor prevăzute mai sus, asociațiile profesionale au dreptul de a întreprinde

orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor
lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau
continuată de asociația profesională dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod
expres. De asemenea, au calitate procesuală activă.
În exercitarea atribuțiilor lor, asociațiile profesionale declanșează și/sau participă la negocieri

colective cu beneficiarii de activitate care urmăresc stabilirea remunerațiilor minimale pentru
diferitele categorii de activități ale lucrătorilor culturali profesioniști și a condițiilor minimale ce
privesc desfășurarea activității lucrătorilor culturali profesioniști și a relațiilor dintre cele două
părți, precum și orice alte acorduri în probleme de interes comun.
În scopul apărării drepturilor și promovării intereselor profesionale, economice și sociale ale

membrilor, asociațiile profesionale reprezentative vor primi de la beneficiari informațiile necesare
pentru negocierea înțelegerilor colective în condițiile legii.
Asociația profesională a lucrătorilor culturali profesioniști poate (art. 41), în condițiile prevăzute
de statut:
a) să sprijine material membrii săi în exercitarea profesiei/meseriei;

b) să editeze și să tipărească publicații proprii;
c) să constituie fonduri proprii pentru ajutorarea membrilor săi;
d) să organizeze și să sprijine material și financiar activități sociale în interesul membrilor;
e) să organizeze și să desfășoare cursuri și alte forme de pregătire, calificare sau reconversie

profesională, în condițiile legii;
f) să ofere, la cerere, consiliere în probleme de natură juridică sau financiar‑fiscală membrilor săi;
g) să desfășoare și alte activități prevăzute prin statut, în condițiile legii.
Controlul activității financiare proprii a asociațiilor profesionale se realizează prin comisia de

cenzori, care funcționează potrivit statutului și legislației în vigoare.
Raporturile dintre asociațiile profesionale și membrii lor sunt reglementate, prevede art. 42
alin. (1), prin statutele proprii și prin prezenta ordonanță de urgență.
Membrii unei asociații profesionale au dreptul de a se retrage din asociația profesională fără a
avea obligația de a arăta motivele. Membrii care se retrag din asociația profesională nu pot cere
restituirea sumelor depuse drept cotizație sau a sumelor ori bunurilor donate. Membrii aleși în
organele executive de conducere ale asociațiilor profesionale și personalul de specialitate și
administrativ din aparatul acestora pot fi salarizați din fondurile asociațiilor profesionale.
În cazul reorganizării unei asociații profesionale a lucrătorilor culturali profesioniști, destinația

patrimoniului se decide conform art. 43, în conformitate cu prevederile statutare.
Asociațiile profesionale se pot dizolva [art. 43 alin. (2)], prin hotărâre a membrilor sau a
delegaților acestora, adoptată conform statutelor proprii. În cazul dizolvării, patrimoniul
asociației profesionale se împarte conform dispozițiilor din statut sau, în lipsa unor astfel de
prevederi, potrivit hotărârii adunării de dizolvare.
Dacă statutul nu prevede modul de distribuire a patrimoniului și nici în adunarea generală în care
a fost decisă dizolvarea nu a fost luată o hotărâre în această privință, tribunalul județean sau al
municipiului București, după caz, sesizat de oricare membru al asociației profesionale, hotărăște
asupra distribuirii patrimoniului.
În termen de 5 zile de la dizolvare, conducătorii asociației profesionale dizolvate sau lichidatorii

patrimoniului sunt obligați, potrivit art. 43 alin. (5), să ceară instanței judecătorești competente
care a operat înscrierea ei în registrul special al asociațiilor profesionale ca persoană juridică
să facă mențiunea dizolvării asociației profesionale. După împlinirea termenului de 5 zile,
orice persoană interesată din rândul membrilor asociației profesionale poate cere instanței
judecătorești competente efectuarea mențiunii[32] prevăzute mai sus.
Asociațiile profesionale ale lucrătorilor culturali profesioniști nu pot fi dizolvate prevede art. 44, și
nu li se poate suspenda activitatea în baza unor acte de dispoziție ale autorităților administrației
publice.
Mențiunea se va face pe pagina și la locul unde s‑a făcut înscrierea în registrul special al asociațiilor profesionale ale
[32]
lucrătorilor culturali profesioniști.

Dan ȚOP
În cazul în care o asociație profesională nu mai întrunește condițiile minime de constituire

prevăzute la art. 28 alin. (1), orice terț interesat poate solicita instanței competente dizolvarea
asociației profesionale în cauză, în baza unei cereri motivate.
Asociațiile profesionale ale lucrătorilor culturali profesioniști legal constituite se pot asocia
[art. 45 alin. (1)] după criteriul sectoarelor de activitate. Două sau mai multe asociații profesionale
constituite în cadrul aceluiași sector de activitate se pot asocia în vederea constituirii unei
federații a lucrătorilor culturali profesioniști, denumită în continuare federație. O asociație
profesională poate fi afiliată, la nivel național, la o singură federație.
Federațiile lucrătorilor culturali profesioniști constituite prin asociere dobândesc personalitate

juridică, prevede art. 46 alin. (1), potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență.
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
În vederea dobândirii personalității juridice, împuternicitul special al federației lucrătorilor

culturali profesioniști va depune la tribunalul în a cărui rază teritorială își are sediul aceasta o
cerere pentru dobândirea personalității juridice, însoțită de următoarele înscrisuri:
a) hotărârea de constituire a federației;
b) hotărârile asociațiilor profesionale ale lucrătorilor culturali profesioniști de a se asocia într‑o

federație, semnate de reprezentanții legali ai acestora;
c) statutul federației constituite;
d) lista membrilor din organul executiv de conducere, cu numele, prenumele, codul numeric
personal și funcția acestora.
Tribunalul competent este obligat, potrivit art. 47, ca, în termen de cel mult 5 zile de la
înregistrarea cererii, să examineze: dacă s‑au depus actele prevăzute și dacă actul constitutiv și
statutele asociațiilor profesionale sunt conforme cu prevederile legale în vigoare.
În cazul în care constată că cerințele legale pentru constituirea asociațiilor profesionale nu sunt
îndeplinite, președintele completului de judecată îl citează în camera de consiliu pe împuternicitul
special, căruia îi solicită, în scris, remedierea neregularităților constatate, în termen de cel mult
7 zile.
În cazul în care sunt întrunite cerințele prevăzute, instanța respectivă va proceda la soluționarea
cererii în termen de 10 zile, cu citarea împuternicitului special.
Instanța prevăzută pronunță o hotărâre motivată de admitere sau de respingere a cererii.

Hotărârea tribunalului se comunică asociațiilor profesionale, în termen de cel mult 5 zile de la
pronunțare.
Hotărârea tribunalului este supusă numai apelului. Termenul de apel este de 15 zile și curge de
la comunicarea hotărârii. Pentru procuror termenul de apel curge potrivit art. 468 alin. (4) C.
pr. civ. Apelul se judecă cu celeritate, în cel mult 45 de zile, cu citarea împuternicitului special.
Instanța de apel redactează decizia în termen de 5 zile de la pronunțare.
Tribunalul Municipiului București este obligat, prevede art. 48 alin. (1), să țină un registru special
al federațiilor lucrătorilor culturali profesioniști, în care consemnează: denumirea și sediul

asociațiilor profesionale ale lucrătorilor culturali profesioniști constituite prin asociere, numele și
prenumele membrilor organului de conducere, codul numeric personal al acestora, data înscrierii,
precum și numărul și data hotărârii judecătorești definitive de dobândire a personalității juridice.
Înscrierea în registrul special se face din oficiu, în termen de 7 zile de la data rămânerii definitive
a hotărârii pronunțate de tribunal. Certificatul de înscriere a federației în registrul special al
tribunalului se comunică acesteia în termen de 5 zile de la înscriere.
Federația asociațiilor profesionale ale lucrătorilor culturali profesioniști constituită prin asociere
dobândește personalitate juridică de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de
admitere a cererii de înscriere în registrul special.
Originalul procesului‑verbal de constituire și al statutului, împreună cu câte un exemplar al

celorlalte acte depuse, se restituie federației, iar al doilea exemplar al tuturor actelor, în copii
certificate de împuternicitul special, se va păstra în arhiva tribunalului. Federația este obligată
să aducă la cunoștința tribunalului unde s‑a înregistrat, în termen de 30 de zile, orice modificare
ulterioară a statutului, precum și orice schimbare în componența organului executiv de conducere.
Pentru aprobarea modificării statutului sunt aplicabile în mod corespunzător dispozițiile art. 46
și art. 47.
Instanța este obligată să menționeze în registrul special modificările din statut, precum și
schimbările din compunerea organului executiv de conducere al asociației profesionale.
Asociațiile profesionale ale lucrătorilor culturali profesioniști se pot afilia, prevede art. 49, la alte
organizații interne și internaționale, conform statutului acestora.
Asociațiile profesionale și/sau federațiile lucrătorilor culturali profesioniști care îndeplinesc

cumulativ următoarele condiții sunt reprezentative, potrivit art. 50 alin. (1), la nivel de sector de
activitate culturală și creativă:
a) au statut legal de asociație profesională și/sau federație;
b) au independență organizatorică și patrimonială;
c) au un număr de membri de cel puțin 30% din totalul de lucrători culturali profesioniști din
respectivul sector de activitate culturală și creativă.
Îndeplinirea de către asociațiile profesionale și/sau federații a condițiilor de reprezentativitate

se constată, la cererea acestora, de către instanța care le‑a acordat personalitate juridică, prin
depunerea la instanță a documentației prevăzute la art. 51 alin. (1).
Hotărârea se motivează și se comunică în 15 zile de la pronunțare. Hotărârea judecătorească

poate fi atacată numai cu apel, competența materială revenind tribunalului, în cazul asociațiilor,
și curții de apel, în cazul federațiilor.
Dovada îndeplinirii condițiilor de reprezentativitate se face, prevede art. 51 alin. (1), astfel:
a) copie a hotărârii judecătorești definitive de dobândire a personalității juridice a federației

sau, după caz, a asociației profesionale a lucrătorilor culturali profesioniști și a ultimei

Dan ȚOP
hotărâri judecătorești definitive de modificare a statutului și/sau a componenței organelor

de conducere;
b) declarațiile semnate de reprezentanții legali ai asociațiilor profesionale componente sau

declarația reprezentantului legal al asociației profesionale, după caz, în care se specifică
numărul total de membri al fiecărei asociații profesionale, precum și, după caz, o situație
cumulativă a membrilor, semnată de reprezentantul legal al federației;
c) o situație certificată de Ministerul Culturii privind numărul total de lucrători culturali

profesioniști înregistrați în sectorul de activitate culturală și creativă respectiv;
d) dovada depunerii la Ministerul Culturii a unei copii a dosarului de reprezentativitate.

DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
Anterior depunerii dosarului pentru obținerea reprezentativității, în condițiile prevăzute la art. 50,
asociațiile profesionale și federațiile vor depune o copie în format fizic și una în format electronic
a respectivului dosar la Ministerul Culturii, care le va înregistra și va emite dovadă în acest sens.
Ministerul Culturii va afișa pe pagina de internet a instituției dosarul, precum și orice alte
informații cu privire la reprezentativitate puse la dispoziție de asociațiile profesionale.
Îndeplinirea condițiilor de reprezentativitate se constată prin hotărâre judecătorească.

Constatarea menținerii condițiilor de reprezentativitate se face din 4 în 4 ani, prin hotărâre
judecătorească, la cererea asociației profesionale.
Hotărârile judecătorești prin care se constată îndeplinirea condițiilor de reprezentativitate a

asociațiilor profesionale ale lucrătorilor culturali profesioniști, conform prezentei ordonanțe de
urgență, se comunică Ministerului Culturii, care va ține evidența acestora.
Reprezentativitatea asociațiilor profesionale ale lucrătorilor culturali profesioniști poate fi

contestată în instanță de către beneficiarii de activitate ori de asociații profesionale, în condițiile
în care nu mai sunt îndeplinite unul ori mai multe dintre criteriile pe baza cărora a fost obținută
reprezentativitatea în cauză.
Contestația se depune la instanța judecătorească care a acordat reprezentativitatea. Pierderea

reprezentativității de către o asociație profesională a lucrătorilor culturali profesioniști dă dreptul
oricărei părți îndreptățite să negocieze respectiva înțelegere colectivă să solicite renegocierea
înțelegerii în cauză, anterior termenului de expirare a acestuia. Dacă nu se solicită renegocierea,
înțelegerea colectivă în cauză rămâne în vigoare până la expirarea termenului pentru care a fost
încheiată.
Asociațiile profesionale și/sau federațiile reprezentative pot crea conform art. 52 alin. (1) alianțe
cu federațiile sau confederațiile sindicale în scopul susținerii intereselor comune care urmăresc
dezvoltarea sectoarelor culturale și creative, dezvoltarea profesională, formarea și reconversia
profesională a persoanelor care desfășoară, sub orice formă, activități de natură culturală și
protejarea forței de muncă din aceste sectoare.
Alianțele se constituie, în principal, pentru realizarea de negocieri colective cu privire la stabilirea

condițiilor minimale ce privesc desfășurarea activității lucrătorilor culturali profesioniști și a
relațiilor dintre cele două părți, precum și orice alte acorduri în probleme de interes comun.

Nivelurile minime ale remunerațiilor pentru diversele categorii de activități culturale, precum și
condițiile minime de desfășurare a acestor activități se stabilesc prin negocierea colectivă dintre
părțile îndreptățite să negocieze o înțelegere colectivă din sectoarele de activitate culturală și
creativă relevante și se finalizează prin încheierea de înțelegeri colective între aceste părți.
În vederea inițierii negocierii colective, oricare dintre părțile îndreptățite să negocieze o înțelegere
colectivă interesate depune la Ministerul Culturii o cerere, însoțită de lista părților propuse pentru
negociere și elementele de identificare ale acestora, elementele ce fac obiectul negocierii, precum
și dovada notificării părților în vederea negocierii.
Nedepunerea listei sau depunerea unei cereri incomplete, precum și lipsa dovezii notificării atrag
respingerea cererii de inițiere a procedurilor de negociere.
Înțelegerile colective se negociază în cadrul unei comisii cu caracter consultativ, constituite

prin ordin al ministrului culturii, emis în termen de 15 zile de la primirea cererii de inițiere a
procedurilor de negociere și care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe
cheltuiala părții solicitante.
Normele metodologice privind modul de desemnare a membrilor comisiei, procedura de

constituire, procedura de desființare și funcționarea comisiei se adoptă prin ordin al ministrului
culturii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit legii.
Înțelegerile colective se negociază corespunzător art. 53, ținându‑se seama de următoarele criterii
principale:
a) categoriile de lucrători culturali profesioniști și sectorul/sectoarele sau subsectoarele de

activitate culturală și creativă pentru care se poartă negocierea;
b) categoriile de beneficiari de activitate ale lucrătorilor culturali profesioniști pe care îi

reprezintă la negocieri structurile asociative sau entitățile desemnate să negocieze;
c) tipurile de opere și alte obiecte protejate, de interpretări sau execuții artistice și/sau de
activități culturale din domeniul/domeniile pentru care se poartă negocierea și proporția
utilizării acestora în ansamblul activității beneficiarilor;
d) practica europeană privind rezultatele negocierilor colective dintre asociațiile profesionale

ale lucrătorilor culturali profesioniști și beneficiarii de activitate ai acestora;
e) orice alte elemente, date sau informații relevante pentru evoluția economică sau aspectele
sociale din sectorul/sectoarele sau subsectoarele de activitate culturală și creativă pentru
care se poartă negocierea colectivă.
Negocierea colectivă se desfășoară, potrivit art. 54, conform programului stabilit între părțile
îndreptățite să negocieze o înțelegere colectivă, pe o durată de maximum 60 de zile de la data
la care se desfășoară prima ședință de negociere, convocată.
În termen de 5 zile de la data constituirii comisiei, secretariatul acesteia convoacă prima ședință
de negociere, la finalul căreia părțile consemnează în procesul‑verbal următoarele:

Dan ȚOP
a) componența nominală a echipelor de negociere pentru fiecare parte, în baza unor împuter
niciri scrise;
b) nominalizarea persoanelor mandatate să semneze înțelegerea colectivă;
c) locul și calendarul reuniunilor;
d) dovada reprezentativității părților participante la negocieri;
e) dovada convocării tuturor părților îndreptățite să participe la negociere;
f) orice alte elemente sau informații relevante privind negocierea.

DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
Data la care se desfășoară prima ședință de negociere reprezintă data la care se consideră că
negocierile au fost declanșate.
La fiecare ședință de negociere se vor încheia procese‑verbale semnate de reprezentanții

mandatați ai părților în care se va consemna conținutul negocierilor.
La negocierea clauzelor și la încheierea înțelegerilor colective părțile sunt egale și libere.
În termen de 30 de zile de la finalizarea procedurii de mediere potrivit legii, partea care a inițiat
procedura de negociere colectivă are obligația (art. 55) notificării Ministerului Culturii asupra
rezultatului obținut, cu respectarea regulilor aplicabile notificării actelor juridice.
În cazul în care părțile au convenit asupra clauzelor și conținutului înțelegerii colective supuse
negocierii, înțelegerea colectivă cu semnăturile tuturor părților îndreptățite să negocieze o
înțelegere colectivă se depune la Ministerul Culturii și se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I, prin grija Ministerului Culturii, în termen de 10 zile de la primire.
În cazul în care partenerii de dialog nu pot stabili prin negociere colectivă conținutul și clauzele
înțelegerilor colective, aceștia pot recurge la mediere, în condițiile legii. În cazul în care partenerii
de dialog nu au convenit asupra clauzelor și conținutului înțelegerilor colective prin negociere sau
mediere, aceștia pot să se adreseze, în termen de 15 zile de la expirarea termenelor prevăzute la
alin. (5) sau la art. 54 alin. (1), instanței judecătorești competente.
Hotărârea definitivă a instanței judecătorești competente cu privire la clauzele și conținutul

înțelegerilor colective se comunică partenerilor de dialog și Ministerului Culturii, care are obligația
de a o publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 10 zile de la primirea
comunicării. Înțelegerile colective, precum și actele adiționale la acestea vor fi publicate în
Monitorul Oficial al României, Partea a V‑a, prin grija părților semnatare.
Ministerul Culturii va proceda la înregistrarea înțelegerilor colective și le va publica pe pagina sa

de internet, după verificarea conținutului dosarului depus în acest scop, care trebuie să cuprindă:
a) înțelegerea colectivă, în original, redactată în atâtea exemplare câte părți semnatare sunt,
plus unul pentru depozitar, semnate de către părți;
b) dovada convocării părților îndreptățite să participe la negociere;

c) împuternicirile scrise pentru reprezentanții desemnați în vederea negocierii și semnării

înțelegerii colective;
d) dovezile de reprezentativitate ale părților;
e) procesele‑verbale ale negocierii, redactate în atâtea exemplare câte părți semnatare sunt,
plus unul pentru depozitar, conținând poziția părților.
În cazul în care dosarul nu este complet, Ministerul Culturii îl va returna părții care l‑a depus, în
vederea completării sale și a îndeplinirii condițiilor procedurale.
Înțelegerile colective se aplică, prevede art. 56, de la data înregistrării lor la Ministerul Culturii
sau de la o dată ulterioară, potrivit convenției părților. Înțelegerile colective sunt opozabile, din
momentul înregistrării lor, tuturor lucrătorilor culturali profesioniști și tuturor beneficiarilor de
activitate din sectorul sau subsectorul cultural și creativ pentru care au fost negociate.
Înțelegerea colectivă se încheie, conform art. 57 alin. (1), pe o perioadă determinată, care
nu poate fi mai mică de 12 luni și mai mare de 36 de luni. Părțile pot hotărî de comun acord
prelungirea aplicării înțelegerii colective pentru o perioadă de până la 12 luni.
Executarea înțelegerii colective este obligatorie (art. 58) pentru părți. Neîndeplinirea obligațiilor
asumate prin înțelegerea colectivă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Potrivit art. 59, clauzele înțelegerii colective pot fi modificate pe parcursul executării acesteia,
în condițiile legii, ori de câte ori toate părțile îndreptățite să negocieze convin acest lucru.
Modificările aduse înțelegerii colective se consemnează într‑un act adițional semnat de toate
părțile care au încheiat înțelegerea. Actul adițional se transmite în scris Ministerului Culturii, la
care a fost înregistrată înțelegerea colectivă, și tuturor părților semnatare și produce efecte de la
data înregistrării acesteia în condițiile prezentei ordonanțe de urgență sau de la o dată ulterioară,
potrivit înțelegerii părților.
Înțelegerea colectivă încetează, prevede art. 60, în următoarele situații:
a) la împlinirea termenului pentru care a fost încheiată, dacă părțile nu convin prelungirea
aplicării acesteia, în condițiile legii;
b) prin acordul părților.
Înțelegerea colectivă nu poate fi denunțată unilateral, prevede art. 61 alin. (1). Litigiile în legătură
cu executarea, modificarea sau încetarea înțelegerii colective se soluționează de către instanța
judecătorească stabilită prin înțelegerea colectivă.
Conflictele pot fi declanșate, potrivit art. 62, în următoarele situații:
a) beneficiarul de activitate refuză să înceapă negocierea unei înțelegeri colective, în

conformitate cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență, în condițiile în care nu are
încheiată o astfel de înțelegere sau cea anterioară a încetat;
b) beneficiarul de activitate nu acceptă solicitările formulate de lucrătorii culturali profesioniști;

Dan ȚOP
c) părțile nu ajung la o înțelegere privind încheierea unei înțelegeri colective până la data
stabilită de comun acord pentru finalizarea negocierilor.
În toate cazurile în care există premisele declanșării unui conflict, asociațiile profesionale
reprezentative ale lucrătorilor culturali profesioniști vor sesiza [art. 63 alin. (1)], în scris
beneficiarul de activitate despre această situație, precizând revendicările lucrătorilor culturali
profesioniști, motivarea acestora, precum și propunerile de soluționare, pe care beneficiarul de
activitate este obligat să le primească și să le înregistreze.
Cerința se consideră îndeplinită și în cazul în care revendicările, motivarea și propunerile

de soluționare sunt exprimate cu ocazia întâlnirii reprezentanților asociației profesionale
reprezentative cu reprezentanții beneficiarului de activitate, dacă discuțiile purtate au fost
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
consemnate într‑un proces‑verbal.
Beneficiarul de activitate are obligația de a răspunde în scris asociației profesionale, în termen

de 5 zile lucrătoare de la primirea sesizării, cu precizarea punctului de vedere pentru fiecare
dintre revendicările formulate. Potrivit art. 64 în situația în care beneficiarul de activitate nu a
răspuns la toate revendicările formulate sau, deși a răspuns, asociația profesională nu este de
acord cu punctul de vedere precizat, conflictul se poate declanșa. Situația prevăzută mai sus
dă dreptul asociației profesionale reprezentative a lucrătorilor culturali profesioniști să notifice
beneficiarului de activitate declanșarea conflictului și să sesizeze Ministerul Culturii în vederea
concilierii acestui conflict.
Sesizarea pentru concilierea conflictului se formulează în scris și va cuprinde în mod obligatoriu

următoarele mențiuni:
a) beneficiarul de activitate, cu indicarea sediului și datelor de contact ale acestuia;
b) obiectul conflictului și motivarea acestuia;
c) dovada îndeplinirii cerințelor cu privire la declanșarea conflictului;
d) desemnarea nominală a persoanelor delegate să reprezinte la conciliere asociația profesională

reprezentativă.
În termen de 3 zile lucrătoare de la înregistrarea sesizării, Ministerul Culturii își desemnează

delegatul pentru participarea la concilierea conflictului și comunică datele persoanei desemnate
atât asociației profesionale, cât și beneficiarului de activitate. Ministerul Culturii convoacă
părțile la procedura de conciliere într‑un termen ce nu poate depăși 7 zile lucrătoare de la data
desemnării delegatului.
Pentru susținerea intereselor lor la conciliere, asociațiile profesionale reprezentative precum și

beneficiarii de activitate își desemnează fiecare o delegație formată din 2‑5 persoane, care va fi
împuternicită, în scris, să participe la concilierea organizată de Ministerul Culturii.
La data fixată pentru conciliere, delegatul Ministerului Culturii verifică împuternicirile delegaților
părților și face toate diligențele pentru a se realiza concilierea. Susținerile părților și rezultatul
dezbaterilor se consemnează într‑un proces‑verbal, semnat de către părți și de delegatul

Ministerului Culturii, care se întocmește în original câte unul pentru fiecare parte participantă la
conciliere și unul pentru delegatul ministerului.
În cazul în care în urma dezbaterilor se ajunge la un acord cu privire la soluționarea revendicărilor

formulate, conflictul se consideră încheiat. În situația în care acordul cu privire la soluționarea
conflictului este numai parțial, în procesul‑verbal se vor consemna revendicările asupra cărora
s‑a realizat acordul și cele rămase nesoluționate, împreună cu punctele de vedere ale fiecărei
părți referitoare la acestea din urmă. Rezultatele concilierii vor fi aduse la cunoștința membrilor
asociației profesionale de către reprezentanții acesteia la conciliere.
În situația în care părțile au ajuns la un acord parțial sau nu au ajuns la niciun acord ca urmare a
concilierii, asociațiile profesionale reprezentative pot decide, prevede art. 65 alin. (1), cu privire la
continuarea conflictului prin suspendarea executării contractelor de cesiune sau de desfășurare
a activității culturale încheiate de membrii lor cu beneficiarii de activitate.
Durata de suspendare a executării contractelor se stabilește de către asociațiile profesionale

reprezentative, dar nu poate depăși momentul în care părțile ajung la o înțelegere și declară
stins conflictul. Beneficiarii de activitate se pot adresa instanțelor de judecată pentru a solicita
soluționarea conflictului.
Pe perioada de suspendare a executării contractelor în beneficiarii de activitate nu pot:
a) să pretindă lucrătorilor culturali profesioniști repararea prejudiciului suferit sau plata de

penalități;
b) să procedeze la rezilierea contractelor a căror executare este suspendată;
c) să exercite presiuni de orice natură pentru a determina încetarea suspendării executării

contractelor;
d) să recruteze alți lucrători culturali profesioniști pentru realizarea activităților prevăzute în

contractele a căror execuție este suspendată.
În situația în care, după declanșarea conflictului și a măsurii de suspendare a executării

contractelor, mai mult de jumătate din numărul membrilor asociației profesionale reprezentative
care au hotărât această măsură renunță în scris, suspendarea executării contractelor încetează,
arată expres art. 66 alin. (1).
În timpul conflictului, asociațiile profesionale reprezentative continuă negocierile cu beneficiarii

de activitate, în vederea soluționării revendicărilor care formează obiectul conflictului. În cazul
în care asociațiile profesionale și beneficiarii de activitate ajung la un acord, conflictul este închis
și suspendarea executării contractelor încetează.
Pe perioada negocierilor, asociațiile profesionale reprezentative pot conveni cu beneficiarii de

activitate suspendarea temporară a conflictului. Dacă negocierile eșuează, măsura suspendării
executării contractelor va fi reluată, fără a mai fi necesară parcurgerea etapelor procedurale
preliminare prevăzute de lege.

Dan ȚOP
Pe toată perioada de suspendare a executării contractelor se mențin drepturile de asigurări de

sănătate.
Dispozițiile Ordonanței de urgență nr. 21/2023, referitoare la procedura de soluționare

a conflictelor se completează, prevede art. 67, în mod corespunzător cu prevederile Legii
nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă[33].
Având ca obiectiv declarat asigurarea unei protecții mai eficiente a lucrătorilor din sectorul
cultural, O.U.G. nr. 21/2023 privind statutul lucrătorului cultural profesionist este, în privința
dialogului (mai mult sau mai puțin) social, o dublare[34] a dispozițiilor Legii nr. 357/2022 care
reglementează dialogul social.
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
Concluzii
Deși scopul Ordonanței privind Statutul lucrătorului cultural profesionist este unul bun,
răspunzând unei nevoie stringente de a oferi protecție suplimentară lucrătorilor din sectorul
cultural, modul în care a fost gândită dobândirea statutului, care va împărți lucrătorii în
profesioniști și „neprofesioniști”, precum și carențele în reglementare ar putea, dacă Ordonanța
nu va fi semnificativ modificată în Parlament, să facă acestor lucrători o defavoare[35].
Acest act normativ cuprinde, în unele privințe, reglementări foarte ample pentru unele aspecte
adiacente statutului lucrătorilor culturali, cum ar fi formarea profesională sau asocierea acestora,
mai potrivit fiind trimiterea, cel puțin în ultimul caz la legea generală.
Desigur că acest cadru juridic care a conturat Statutul lucrătorului cultural profesionist poate fi
îmbunătățit în viitor, pentru a avea o eficiență adecvată în societate.
[33]
Republicată în M. Of. nr. 545 din 3 august 2012 , cu modificările și completările ulterioare.
Dan Năstase, Dreptul lucrătorului cultural profesionist de a constitui sau de a adera la o asociație profesională –
[34]
comparație între reglementări, avocatnet.ro, 21 aprilie 2023.

Simona Voiculescu, Câteva motive pentru care statutul lucrătorului cultural profesionist trebuie să cunoască modificări
[35]
semnificative în Parlament, avocatnet.ro, 25 aprilie 2023.

Suspendarea contractului
individual de muncă în cazul absențelor
Conf. univ. dr. Laura GEORGESCU
Avocat, Expert în legislația muncii
ABSTRACT
The article discusses the effects of the employee’s absences, especially the
unmotivated ones, on the individual employment contract and disciplinary
liability. In addition to the analysis of the way in which the employer regulates
the conditions of unjustified absences, in the internal documents, the article also
presents other types of absences regulated by the Labour Code as well as the
strategies available to the employer to reduce their frequency.
Keywords: unmotivated absences, suspension of the individual employment

contract, disciplinary liability, internal regulations.
REZUMAT
Articolul dezbate problema efectelor absențelor salariatului, în special cele

nemotivate, asupra contractului individual de muncă și a răspunderii disciplinare. Pe
lângă analiza modului de reglementare de către angajator a condițiilor absențelor
nemotivate, în documentele interne, articolul prezintă și alte tipuri de absențe
reglementate de Codul muncii precum și strategiile pe care le are la îndemână
angajatorul pentru a reduce frecvența lor.
Cuvinte‑cheie: absențe nemotivate, suspendarea contractului individual de muncă,

răspundere disciplinară, regulament intern.
Legislaţie relevantă: C. muncii, art. 51
1. Suspendarea pentru absențe nemotivate

Suspendarea pentru absențe nemotivate a contractului individual de muncă poate avea loc în
temeiul art. 51 C. muncii.

Laura GEORGESCU
Astfel, se prevede la alin. (2): „Contractul individual de muncă poate fi suspendat în situația
absențelor nemotivate ale salariatului, în condițiile stabilite prin contractul colectiv de muncă
aplicabil, contractul individual de muncă, precum și prin regulamentul intern”.
Absența nemotivată este atunci când salariatul lipsește un timp de la serviciu fără permisiunea
angajatorului său. Acest tip de absențe nu sunt programate sau aprobate de către un angajator.
De exemplu, dacă un salariat decide să lipsească o zi sau mai multe de la programul de lucru
fără a comunica acest fapt angajatorului, aceasta reprezintă, în general, o absență nemotivată.
Așadar, în cazul în care un lucrător lipsește nemotivat de la locul de muncă contractul individual
de muncă poate fi suspendat. Reținem că această suspendare nu este una obligatorie, ci este
o posibilitate. Ea este imputabilă salariatului, fiind cauzată de comportamentul lui, acesta fiind
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
motivul pentru care legiuitorul a reglementat acest caz de suspendare în art. 51 C. muncii.
Pentru a constitui un caz de suspendare, condițiile ce trebuie întrunite pentru calificarea

absențelor salariatului ca absențe nemotivate trebuie să fie înscrise în trei acte juridice: contractul
colectiv de muncă aplicabil, contractul individual de muncă și regulamentul intern, ceea ce este
desigur inutil de cele mai multe ori imposibil, în condițiile în care nu se încheie întotdeauna
contracte colective de muncă iar inserarea unei reglementări privind condițiile de suspendare
atât în contractul individual cât și în regulamentul intern nu își dovedește utilitatea.
Se pune firesc întrebarea: dacă nu există contract colectiv sau regulament intern se mai poate
lipsi nemotivat și aceste lipsuri suspendă contractul individual de muncă pentru că nu au fost
stabilite aceste condiții? Răspunsul este foarte clar și logic: în cazul absențelor nemotivate nu
se prestează muncă și nu se primește salariu, iar aceste consecințe sunt efecte ale suspendării
contractului individual de muncă, indiferent dacă există sau nu o procedură contractuală sau
regulamentară ori o solicitare a salariatului referitoare la un astfel de caz[1].
Așadar, angajatorul are posibilitatea să stabilească prin contractul colectiv de muncă aplicabil,
contractul individual de muncă, precum și prin regulamentul intern, condițiile în care contractul
individual de muncă al salariatului care absentează nemotivat poate fi suspendat.
Acest tip de suspendare, dacă angajatorul a dorit acest lucru și a emis actul de suspendare,
se înregistrează în Registrul General de Evidență al Salariaților (REVISAL). Transmiterea în
registru se face în termen de 3 zile lucrătoare de la data suspendării [art. 4 alin. (1) lit. e) din H.G.
nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților[2]].
Având în vedere caracterul sinalagmatic al contractului individual de muncă, dispoziția art. 51

alin. (2) C. muncii este o dispoziție de favoare față de angajator, care, în situația în care salariatul
nu și‑a executat obligația principală de prestare a muncii în cadrul programului de lucru stabilit,
suspendând contractul individual de muncă al acestuia, nu mai are obligația de a‑i plăti salariul[3].
Pe lângă suspendarea contractului individual de muncă a salariatului pentru absențe nemotivate

angajatorul poate să inițieze și procedura pentru răspunderea disciplinară a salariatului.
[1]
Al. Țiclea (coordonator), Codul muncii. Legislație conexă. Comentarii. Jurisprudență, Ed. Universul Juridic, 2020, p. 281.
[2]
Publicată în M. Of. nr. 1005 din 19 decembrie 2017 modificată ulterior.
Curtea de Apel București, secția a VII‑a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia civilă
[3]
nr. 2980 din 4 iunie 2019, (sintact.ro).

După cum știm, nicio sancțiune disciplinară nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea
cercetării prealabile. Așadar, cu această ocazie se va stabili dacă absențele au fost nemotivate
ori salariatul care a lipsit a avut un motiv obiectiv să nu se prezinte la locul de muncă (a fost
bolnav, a suferit un accident, a avut de rezolvat o problemă familială urgentă etc., prezentând
documentele necesare). Dacă a lipsit motivat angajatorul poate constata astfel, de exemplu, că
în cauză a operat o suspendare de drept a contractului conform art. 50 lit. b) sau g) C. muncii și
nu una din inițiativa salariatului.[4]
Dacă se va dovedi că absențele nu au avut la bază un motiv obiectiv, atunci ele au, evident,
caracter nemotivat și vor determina aplicarea unei sancțiuni disciplinare.
De asemenea, trebuie să reținem că art. 251 alin. (3) C. muncii dispune că neprezentarea
salariatului la convocare fără niciun motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună
sancționarea fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile. Așadar, nu este necesar să se refacă
convocarea dacă salariatul nu s‑a prezentat la cercetarea disciplinară.
2. Situația absențelor motivate

Absența motivată este timpul liber care a fost aprobat ierarhic sau de managerul lucrătorului.
Ele includ absențe de la locul de muncă pentru perioadele de concediu care sunt programate în
avans. De asemenea, putem include în această categorie și unele absențe neprogramate, cum ar
fi în cazul unei boli sau a unei urgențe familiale. Absența motivată poate include evenimente pe
care angajatul nu le poate programa în afara orelor de lucru, cum ar fi proceduri chirurgicale și/
sau înmormântări, calamități, incendii.
Pentru acest gen de absențe trebuie să existe reglementare în regulamentul intern, astfel
angajatul va urma procedura reglementată acolo pentru absențele motivate.
Primul pas pe care lucrătorul ar trebui să îl facă ar fi să comunice angajatorului situația în care
se află într‑un timp cât mai scurt, reglementat prin regulament intern.
Art. 152 C. muncii reglementează că „în cazul unor evenimente familiale deosebite, salariații au
dreptul la zile libere plătite, care nu se includ în durata concediului de odihnă”. Aceste evenimente
și numărul de zile libere plătite se stabilesc de regulă prin lege, regulament intern sau contract
colectiv de muncă.
Salariatul are dreptul, în temeiul art. 1521 C. muncii, și la un concediu de îngrijitor în vederea
„oferirii de către acesta de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuiește
în aceeași gospodărie cu salariatul și care are nevoie de îngrijire sau sprijin ca urmare a unei
probleme medicale grave, cu o durată de 5 zile lucrătoare într‑un an calendaristic, la solicitarea
scrisă a salariatului”. Aceste zile sunt stabilite ca fiind zile libere plătite; ele nu se includ în durata
concediului de odihnă anual și constituie vechime în muncă și în specialitate. De asemenea,
lucrătorii care se află în acest tip de concediu sunt asigurați în sistemul asigurărilor sociale de
sănătate fără plata contribuției.
[4]
Al. Țiclea (coordonator), op. cit., p. 281.
DOCTRINĂ |
Laura GEORGESCU
Așadar, în acest caz, salariatul trebuie să solicite în scris anterior angajatorului acordarea de zile
libere, absentând astfel justificat de la locul de muncă.
Art. 2522 reglementează dreptul lucrătorului „de a absenta de la locul de muncă în situații
neprevăzute, determinate de o situație de urgență familială cauzată de boală sau de accident,
care fac indispensabilă prezența imediată a salariatului, în condițiile informării prealabile a
angajatorului și cu recuperarea perioadei absentate până la acoperirea integrală a duratei normale
a programului de lucru a salariatului”. Aceste absențe nu pot avea o durată mai mare de 10 zile
lucrătoare într‑un an calendaristic. Modalitatea de recuperare a acestora se face printr‑un acord
stabilit între părți.
Deci și în acest caz se poate absenta motivat de la locul de muncă cu condiția unei informări
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
prealabile a angajatorului. Legiuitorul, în acest caz, nu prevede obligativitatea unei informări

scrise din partea salariatului, însă această informare este obligatorie și trebuie făcută anterior
absentării. Recomandăm ca această informare să fie una scrisă pentru a fi mai ușor de reținut și
dovedit perioada de absentare.
De asemenea, este necesară stabilirea modalității de recuperare a acestor absențe printr‑un

acord, recomandăm ca și acesta să fie scris, între angajat și angajator. Acest acord scris este mai
simplu de avut în vedere și este o dovadă a faptului că ambele părți au convenit asupra acelui
program de recuperare prin ore suplimentare.
Art. 153 C. muncii stabilește că salariații au dreptul la concedii fără plată pentru rezolvarea unor
situații personale. Durata acestora și modalitatea de acordare se stabilește prin regulament
intern.
3. Concluzii
Este bine ca angajatorul să includă în regulamentul intern o definiție clară a tipurilor de absențe
(motivate – pentru boală, accidente, probleme de sănătate, urgențe familiale etc. și nemotivate).
Recomandăm ca în regulament să se stabilească și tipul de abatere (gravă, foarte gravă) de care

se fac vinovați salariații care lipsesc nejustificat. În acest fel, toți angajații vor avea la cunoștință
situația în care se pot afla.
De altfel, recomandăm ca în regulamentul intern să se regăsească procedura de solicitare a

tuturor zilelor în care salariații pot absenta motivat de la locul de muncă, fie că este vorba de
concediu pentru îngrijitor, fie că este vorba de situații neprevăzute, evenimente personale sau
rezolvarea unor situații personale.
De asemenea, trebuie definită în regulamentul intern urgența familială. O urgență familială

poate fi un eveniment neașteptat care are loc, și care afectează sănătatea sau siguranța familiei
salariatului. De exemplu, poate fi o boală bruscă, o rănire într‑un accident a unui membru al
familiei sau un alt eveniment extrem de important prin consecințele neplăcute pe care le poate
avea.
Este necesar ca salariatul să cunoască această procedura de informare (de exemplu, cu cât timp
înainte este obligatoriu să se facă această informare către angajator etc.) și numărul de absențe

motivate/zile libere de care poate beneficia, dar și documentele (de exemplu, concediul medical
acordat de către medicul specialist în cazul concediului de îngrijitor etc.) ce trebuie să le prezinte
angajatorului pentru a fi considerată absență justificată.
Prin menținerea unei fișe de pontaj zilnice se pot monitoriza ușor perioadele de absentare
nemotivată sau motivată. Astfel, s‑ar putea să descoperi un tipar clar în care un salariat solicită
sau anunță în mod regulat că e bolnav în zilele de luni și vineri. Odată sesizată situația, puteți
interveni și discuta cu angajatul pentru a vă asigura că totul este bine sau chiar să îi propuneți
noi modalități de lucru (program redus, telemuncă etc.).
De asemenea, în situația în care salariatul a absentat de la serviciu și nu a anunțat în prealabil

absența, angajatorul ar trebui să încerce să îl contacteze prin telefon sau e‑mail, apelând la orice
contact de urgență pe care îl aveți în dosarul de personal. Absența s‑ar putea datora totuși unei
situații urgente – accident, calamitate, incendiu, decesul unei persoane din familie etc.
Dacă acesta nu răspunde ar trebui să‑i scrieți o notificare prin email, sms sau orice altă cale
aveți la dispoziție, solicitându‑i o explicație într‑o anumită perioadă (24‑48 ore). Precizați clar
că, dacă salariatul nu ia legătura cu angajatorul în această perioadă, se vor lua în considerare
măsuri disciplinare.
Când salariatul revine la locul de muncă, chemați‑l la o discuție pentru a explica decizia lui de
a absenta sau situația în care s‑a aflat, deoarece ar putea avea un motiv întemeiat. Ar fi putut
fi o urgență familială, care i‑a ocupat tot timpul și atenția. S‑ar putea să se fi simțit copleșit de
stres, anxietate sau altă problemă de sănătate. Sau poate a fost o problemă cu un alt salariat din
companie, o problemă de hărțuire sau bullying. În multe cazuri, se poate ca angajatorul să rezolve
mai simplu situația. Este important, totuși, ca angajatorul să fie corect și consecvent atunci când
gestionează absențele, indiferent de forma acestora.
Grija angajatorului pentru promovarea echilibrului dintre viața profesională și viața privată poate
fi o strategie eficientă pentru reducerea stresului și a epuizării angajaților la locul de muncă și
implicit a absenteismului. Dacă angajatorul acordă timp liber salariaților, sprijin pentru îngrijirea
copiilor și programe de relaxare, toate acestea pot contribui în mare măsură la îmbunătățirea
asumării responsabilităților de către salariați, îndeplinirea atribuțiilor cu eficiență și reducerea
absenteismului.
Managerii companiilor ar trebui, la rândul lor, să identifice cauzele fundamentale ale

absenteismului – volumul de muncă, problemele personale, boala sau hărțuirea la locul de
muncă – și să le abordeze în mod proactiv prin diverse modalități (comunicarea cu salariații, cu
sindicatele, ierarhic cu șefii lucrătorilor etc.) încercând rezolvarea acestora.
Neglijarea acestor cauze poate duce la un moral scăzut al personalului din companie, lipsa
eficienței, neasumarea de responsabilități și evident, absențe excesive care duc la pierderea
productivității. Luând măsuri și abordând aceste probleme, chiar privind absenteismul lucrătorilor,
managerii pot îmbunătăți moralul lor crearea unui mediu de lucru bun, sănătos care promovează
echilibrul dintre viața profesională și viața privată.
Pentru a reduce absenteismul salariaților companiile pot implementa și strategii de flexibilizare

și stimulare a lucrătorului prin oferirea de programe flexibile de lucru, opțiuni de lucru la distanță

Laura GEORGESCU
sau orar flexibil, ce le‑ar permite acestora să gestioneze eficient responsabilitățile personale,
menținând în același timp eficiența și productivitatea.
De asemenea, introducerea politicilor de încurajarea salariaților să‑și ia zilele de concediu,

zilele libere personale și alte tipuri de concediu la care au dreptul, este esențială, deoarece este
important ca aceștia să facă pauze, să aibă timp liber pentru recuperarea capacității de muncă.
Este necesară crearea unei culturi în companie care apreciază și respectă timpul liber al salariaților,
care se asigură că angajații se simt în siguranță când doresc să acorde prioritate vieții personale.
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI

Din nou despre acordurile, convențiile și înțelegerile care pot fi încheiate între partenerii sociali...
Din nou despre acordurile, convențiile

și înțelegerile care pot fi încheiate între
partenerii sociali conform principiului
recunoașterii reciproce
Lect. univ. dr. Radu Ștefan PĂTRU
Facultatea de Drept
Academia de Studii Economice din București
ABSTRACT
The possibility of social partners concluding agreements, conventions,

understandings, other than the collective labor contract, was regulated for the first
time by Law no. 62/2011 of social dialogue. The original normative act, established
in art. 153 the general framework in which these legal acts could be concluded. In
the context of Law no. 367/2022 on social dialogue, the legislator kept the previous
legal approach, adding two more important mentions regarding the relationship
between these agreements, conventions, understandings and the collective labor
contract applicable at the unit level. The analysis will reveal comparative aspects
between the two regulations (the previous one and the current one) and will outline
the legal regime of these agreements, conventions and understandings from the
perspective of concrete applicability in labor relations.
Keywords: agreements, conventions, understandings, collective labor contracts,

the law on social dialogue.
REZUMAT
Posibilitatea încheierii de către partenerii sociali a unor acorduri, convenții,

înțelegeri, altele decât contractul colectiv de muncă a fost reglementată în
premieră prin Legea nr. 62/2011 a dialogului social. Actul normativ amintit, stabilea
în art. 153 cadrul general în care se puteau încheia aceste acte juridice. În cuprinsul
Legii nr. 367/2022 privind dialogul social, legiuitorul a păstrat abordarea legală
anterioară, adăugând încă două mențiuni importante referitoare la relația dintre
aceste acorduri, convenții, înțelegeri și contractul colectiv de muncă aplicabil la
nivelul unității. Analiza va releva aspecte comparative între cele două reglementări
(cea anterioară și cea actuală) și va contura regimul juridic al acestor acorduri,

Radu Ștefan PĂTRU
convenții și înțelegeri din perspectiva aplicabilității concrete în cadrul relațiilor de

muncă.
Cuvinte‑cheie: acorduri, convenții, înțelegeri, contracte colective de muncă, legea

privind dialogul social.
Legislaţie relevantă: Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, art. 119
I. Legiuitorul a reglementat în premieră prin Legea nr. 62/2011 a dialogului social[1], în prezent
abrogată, posibilitatea ca partenerii sociali să poată încheia și alte acorduri, convenții și înțelegeri
(cei trei termeni sunt sinonimi) în afara contractelor colective de muncă, în conformitate cu
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
principiul recunoașterii reciproce.
Articolul 153 din legea amintită, stabilea următoarele: conform principiului recunoașterii reciproce
orice organizație sindicală legal constituită poate încheia cu un angajator sau cu o organizație
patronală orice alte tipuri de acorduri, convenții sau înțelegeri, în formă scrisă, care reprezintă legea
părților și ale căror prevederi sunt aplicabile numai membrilor organizațiilor semnatare.
Această nouă abordare a legiuitorului prezenta relevanță sub imperiul legii anterioare, în principal
din două motive: pe de o parte, posibilitatea de a încheia astfel de acorduri, convenții, înțelegeri,
era discutată atât în doctrina juridică, cât și în mediul partenerilor sociali, iar pe de altă parte, pe
fondul impunerii unui cadru legal restrictiv în materia încheierii contractelor colective de muncă,
aceste alte acorduri, convenții și înțelegeri, au fost percepute ca posibile alternative la o scară
mai mică la contractele colective de muncă, deși în mod evident între acestea există diferențe
semnificative.
Din interpretarea textului legal anterior rezultau următoarele[2]:
– prevederile legale în materia negocierii colective nu se aplicau și convențiilor, acordurilor și

înțelegerilor, deoarece, nefiind contracte colective de muncă nu li se aplicau regimul juridic
al acestora;
– se încheiau în formă scrisă ad validitatem;
– nu era necesar ca sindicatul să fie reprezentativ, ci numai legal constituit, deoarece după cum
prevedea textul legal, aceste acorduri se încheiau în baza principiului recunoașterii reciproce
a părților;
– având în vedere formularea textului legal, convențiile, acordurile și înțelegerile erau încheiate
de sindicate nu și de reprezentanții salariaților[3];
Republicată în temeiul art. 80 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de
[1]
procedură civilă, publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012, dându‑se textelor o nouă numerotare.
A se vedea R.Ș. Pătru, Contractele și acordurile colective de muncă, Ed. Hamangiu, București, 2014, p. 266-273, respectiv
[2]
R.Ș. Pătru, Clarificări necesare, doctrinare și legale cu privire la art. 153 din Legea nr. 62/2011 (a Dialogului social), în volumul
Conferinței naționale Propuneri de lege ferenda privind perfecționarea legislației muncii din România, Sibiu, 10 octombrie,
2014, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 174-176.
[3]
A se vedea A. Țiclea, Tratat de dreptul muncii. Legislație. Doctrină. Jurisprudență, ed. a 8‑a, Ed. Universul Juridic, 2014,
p. 192.

– se puteau încheia și în sistemul bugetar, inclusiv de către funcționarii publici, deoarece

legiuitorul nu făcea distincție;
– se puteau încheia la orice nivel;
– se aplicau în mod exclusiv părților semnatare, neavând o aplicabilitate erga omnes la nivelul
unității precum contractele colective de muncă;
– au calitatea de contracte de dreptul muncii, deci nu sunt contracte civile.
Aspectele menționate, care defineau regimul juridic al acordurilor, convențiilor și înțelegerilor în

vechea reglementare, își păstrează aplicabilitatea și în prezent.
Principalele aspecte de lege ferenda, care ar mai fi trebuit reglementate erau cele referitoare la
clarificarea conținutului acestor acorduri, convenții, înțelegeri, raportat la conținutul contractului
colectiv de muncă, în sensul de a se stabili că pot avea aceleași elemente de conținut și interdicția
de a se încheia aceste acorduri, convenții și înțelegeri, în condițiile în care era încheiat contract
colectiv de muncă la nivelul unității[4].
Rațiunile pentru propunerile de lege ferenda amintite țineau de protejarea instituției contractului
colectiv de muncă, dar și de protejarea salariaților, care ar fi fost avantajați de aceste prevederi,
în special de cea referitoare la conținutul acordurilor, convențiilor și înțelegerilor.
Acordurile convențiile și înțelegerile reglementate de art. 153 din Legea nr. 62/2011 nu au
fost încheiate pe scară largă și în mod evident nu au reușit să suplinească neajunsurile unei
reglementări deficitare a negocierii colective și a contractului colectiv de muncă.
Cu toate acestea, acordurile, convențiile și înțelegerile amintite și‑au dovedit utilitatea în anumite
aspecte care țin de relațiile de muncă, precum închirierea de sedii sau de terenuri sportive de
către sindicatele nereprezentative, reținerea de către angajator pe statele de plată a cotizației
membrilor sindicatului nereprezentativ și de a o vira ulterior acestuia etc., dar și aspecte mai
importante, legiuitorul reglementând în premieră o instituție juridică utilă în cadrul relațiilor
de muncă.
II. Legea nr. 367/2022 privind dialogul social[5] care a abrogat Legea nr. 62/2011, păstrează un
sediu al materiei pentru acordurile, convențiile și înțelegerile amintite, la art. 119, care prevede
următoarele:
(1) Conform principiului recunoașterii reciproce, orice organizație sindicală legal constituită
poate încheia cu un angajator sau cu o organizație patronală, orice alte tipuri de acorduri,
convenții sau înțelegeri, în formă scrisă, care reprezintă legea părților și ale căror prevederi
sunt aplicabile numai membrilor organizațiilor semnatare.
(2) Nu pot face obiectul negocierii unui acord, a unei convenții sau a unei înțelegeri, potrivit
alin. (1), clauzele incluse într‑un contract/acord colectiv de muncă valabil concomitent la
nivel de unitate, clauze care sunt aplicabile erga omnes.
[4]
A se vedea R.Ș. Pătru, Clarificări necesare, doctrinare și legale.., op. cit., p. 176.
[5]
Publicată în M. Of. nr. 1238 din 22 decembrie 2022.
DOCTRINĂ |
Radu Ștefan PĂTRU
(3) Clauzele incluse într‑un acord, convenție sau înțelegere nu pot deroga de la drepturile stabilite
prin contractul/acordul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate și/sau contractul/
acordul colectiv de muncă încheiat la nivel superior aplicabil.
Din analiza comparativă a celor două texte legale, respectiv cel anterior și cel actual, se observă
faptul că legiuitorul, în primul alineat a păstrat cadrul legal general de reglementare în materia
acordurilor, convențiilor și înțelegerilor, raportat la reglementarea anterioară.
Prin recunoaștere reciprocă, se înțelege, conform art. 1 pct. 15 din Legea nr. 367/2022 acordul
voluntar prin care partenerii sociali își recunosc unul altuia legitimitatea în vederea stabilirii unui
demers comun.
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
Elementele de noutate aduse de legiuitor, se află în alin. (2) și (3) din art. 119, care stabilesc pe
de o parte, că prin acordurile, convențiile și înțelegerile menționate nu se pot negocia clauze
care se regăsesc în contractele sau acordurile colective de muncă de la nivel de unitate, iar pe
de altă parte, prin conținutul acestor acorduri, convenții, înțelegeri, nu se poate deroga de la
drepturile stabilite prin contractul sau acordul colectiv de muncă de la nivel de unitate sau de
la nivel superior aplicabil.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, rezultă acum în mod clar și nu indirect, faptul
că aceste acorduri, convenții, înțelegeri, se pot încheia și în sistemul bugetar, dovadă fiind
menționarea de către legiuitor a acordurilor colective de muncă în art. 119.
Cu privire la imposibilitatea de a deroga prin acorduri, convenții, înțelegeri, de la drepturile

conferite de contractul colectiv de muncă, așa cum prevede alin. (3), legiuitorul face referire la
derogare în favoarea salariaților, deoarece o derogare în defavoarea salariaților nu ar fi posibilă,
având în vedere specificul instituției contractului colectiv de muncă.
Având în vedere cele menționate, salariații nu își pot îmbunătăți nivelul drepturilor conferite de
contractul colectiv de muncă aplicabil, prin încheierea unui acord conform art. 119 din Legea
nr. 367/2022, care să se aplice numai salariaților sindicatului semnatar.
Practic, legiuitorul a clarificat relația dintre contractul colectiv de muncă și alte acorduri,
convenții și înțelegeri și a consolidat în mod semnificativ rolul contractelor colective de muncă
în raport cu aceste acorduri, convenții, înțelegeri, atunci când este aplicabil un contract colectiv
de muncă la nivelul unității[6].
III. Legea nr. 367/2022 a adus importante modificări în cadrul relațiilor colective de muncă.
Negocierea colectivă este acum mai flexibilă, iar rolul contractului colectiv de muncă este
consolidat.
Având în vedere rolul deosebit de important al contractului colectiv de muncă, respectiv izvor specific al Dreptului
[6]
muncii, contract regulamentar cu o natură juridică bivalentă (atât convențională cât și normativă), o eventuală
posibilitate de aplicare concomitentă cu acordurile, convențiile și înțelegerile de la art. 119, care eventual ar stabili un
nivel superior de drepturi raportat la conținutul contractului colectiv de muncă, ar însemna o erodare semnificativă a
rolului contractului colectiv de muncă în general. Principalul scop pentru care se încheie contractul colectiv de muncă este
asigurarea păcii sociale. Acest deziderat ar fi afectat în mod semnificativ dacă ar fi posibil ca la nivelul unei unități să fie
aplicabile, concomitent atât contractul colectiv cât și acordurile, convențiile și înțelegerile, care să prevadă eventual un
regim juridic derogator pentru unii salariați, membri ai sindicatului care semnează aceste acorduri, convenții, înțelegeri.

Având în vedere schimbarea paradigmei de reglementare, acordurile, convențiile și înțelegerile

care pot fi încheiate de partenerii sociali conform art. 119 din lege, nu pot submina rolul
contractului colectiv de muncă, având acum un caracter subsidiar în unitățile unde este aplicabil
contractul colectiv.
Cu toate acestea, în instituțiile în care nu se negociază contract colectiv de muncă, aceste

acorduri, convenții, înțelegeri pot avea aceleași elemente de conținut precum contractul colectiv
de muncă, deoarece legiuitorul nu interzice o astfel de opțiune (în sensul că se pot negocia
aspecte precum salarizarea, zile libere plătite etc.)[7].
În acest context, ar fi fost util ca în lege să se stabilească în mod expres faptul că acordurile,
convențiile și înțelegerile pot avea aceleași elemente de conținut care pot fi supuse negocierii
colective atunci când nu este încheiat contractul colectiv de muncă, acest aspect fiind în avantajul
salariaților.
Actuala reglementare nu oferă răspuns și următoarei probleme: ce se întâmplă dacă la nivelul

unei unități este încheiat un acord conform art. 119 fără a exista contract colectiv de muncă
aplicabil, iar înainte de a înceta acordul respectiv devine aplicabil un contract colectiv de muncă
la nivelul unității?
Suntem de părere că, legiuitorul, ar fi trebuit să se pronunțe tranșant în acest caz, respectiv
dacă acordul încetează de drept sau poate fi suspendat de părți însă, din interpretarea textului
legal, respectiv art. 119 alin. (2) reiese faptul că a fost luată în considerare doar situația în care
acordurile, convențiile și înțelegerile se încheie după momentul în care un contract colectiv de
muncă devine aplicabil la nivelul unității nu și invers[8].
Cu privire la situația descrisă anterior, respectiv în cazul în care contractul colectiv de muncă
devine aplicabil la nivelul unei unități pe fondul existenței unui acord, convenție, înțelegere,
încheiate conform art. 119 din lege, pe fondul tăcerii legiuitorului, opinăm că este relevant
conținutul acestor acorduri, convenții și înțelegeri.
Din interpretarea logică a textului legal, reiese faptul că acordurile, convențiile, înțelegerile
de la art. 119 și contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității se pot aplica în mod
concomitent, dacă acordurile, convențiile și înțelegerile sunt încheiate conform alin. (2) și alin. (3)
de la art. 119.
Atunci când legiuitorul a intenționat să limiteze aria de negociere colectivă a partenerilor sociali s‑a pronunțat expres
[7]
așa cum este cazul negocierii colective în sectorul bugetar, art. 105 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 stabilind că prin
contractele/acordurile colective de muncă încheiate pentru angajații/lucrătorii din sectorul bugetar nu pot fi negociate
sau incluse clauze referitoare la drepturi salariale a căror acordare și cuantum sunt prevăzute de legislația în vigoare pentru
categoria respectivă de personal. Cu privire la aspectele de conținut ale acordurilor, convențiilor și înțelegerilor de la
art. 119, nu sunt impuse restricții de conținut, raportat la contractul colectiv de muncă, legiuitorul stabilind doar situația
în care cele două se suprapun, în acest caz aplicându‑se doar prevederile contractului colectiv de muncă valabil la nivelul
unității respective. Mai mult, art. 100 alin. (5) din Legea nr. 367/2022, stabilește un posibil conținut orientativ pentru
contractele colective de muncă, însă elementele de conținut menționate în textul legal amintit, nu trebuie să fie incluse
în mod obligatoriu în contractul colectiv de muncă, așadar și în actuala reglementare este imposibil de determinat un
conținut precis al contractului colectiv, comparativ cu alte acorduri, convenții, înțelegeri.
În Ordonanța de Urgență nr. 42 din 24 mai 2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 367/2022 privind dialogul
[8]
social și a Legii nr. 53/2003 – Codul muncii (publicată în M. Of. nr. 459 din 25 mai 2023), nu se regăsesc dispoziții legale
care să modifice în mod corespunzător art. 119 din Legea dialogului social.

Radu Ștefan PĂTRU
Astfel, într‑o primă situație, dacă partenerii sociali încheie un acord, convenție, înțelegere,
conform art. 119 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, iar ulterior devine aplicabil un
contract colectiv de muncă în care sunt incluse clauze care reglementează aceleași aspecte, se
va aplica doar contractul colectiv de muncă.
În a doua situație, dacă acordul încheiat conform art. 119 conține clauze care nu se suprapun
cu elementele de conținut ale contractului colectiv de muncă aplicabil sau conține clauze care
se suprapun parțial cu elementele de conținut ale contractului colectiv de muncă, acordul va
produce efecte numai cu privire la clauzele care nu se suprapun cu prevederile contractului
colectiv de muncă.
În același timp, opinăm că, având în vedere faptul că legea nu interzice în mod expres, partenerii
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
sociali pot suspenda acordul încheiat conform art. 119 până la momentul încetării contractului
colectiv de muncă, urmând ca acesta să producă efecte ulterior dacă nu intervine un alt contract
colectiv de muncă aplicabil.

Interpretarea normei juridice: studiu de caz...
Interpretarea normei juridice:

studiu de caz – refuzul instanțelor
de a prelungi detașarea specialiștilor
antifraudă în cadrul unităților de parchet [1]
Av. Gabriela Petruţa ȘTIRBU

Doctorand, Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”
Școala de Studii Avansate a Academiei Române
ABSTRACT
The interpretation of legal norms represents the process by which their meaning is
determined in order to apply them in practice. This process is essential in any legal
system, including Romanian law, because it allows the settlement of legal issues
and ensures consistency in the application of legal norms. In Romanian law, the
interpretation of legal norms is carried out by the authorities and the courts, in
the proceedings. In this regard, the interpretation of legal norms can be performed
both in the first instance and in incident procedures or in appeals. There are several
techniques for interpreting legal norms: grammatical, systematic, historical and
teleological interpretation. In case there are several possible interpretations of
a legal rule, the authorities and the courts must choose the interpretation that
ensures a fair and effective application of the rule.
Keywords: legal norm, grammatical interpretation, systematic interpretation,

historical interpretation, teleological interpretation, real will of the legislature, case
study, anti-fraud inspector, posting.
REZUMAT
Interpretarea normelor juridice reprezintă procesul prin care se determină sensul și

înțelesul acestora în vederea aplicării în practică. Acest proces este esențial în orice
sistem juridic, inclusiv în dreptul românesc, deoarece permite soluționarea unor
probleme juridice și asigură uniformitatea aplicării normelor juridice. În dreptul
Procesul s‑a desfășurat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 199/2019 privind unele măsuri referitoare la inspectorii
[1]
antifraudă din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția de combatere a fraudelor, emitent Parlamentul
României, publicat în M Of. nr. 903 din 8 noiembrie 2019 prin care, conform art. II, pct. 2: Persoanele încadrate pe funcția
de inspector antifraudă în cadrul Direcției de combatere a fraudelor la data intrării în vigoare a prezentei legi se transferă și
se reîncadrează în cadrul parchetelor pe posturi de specialiști prevăzuți la art. 116 alin. (5) și art. 1201 din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Gabriela Petruţa ȘTIRBU
românesc, interpretarea normelor juridice este efectuată de către autoritățile și

instanțele judecătorești, în cadrul proceselor. În acest sens, interpretarea normelor
juridice poate fi efectuată atât în procesul de fond, cât și în procedurile incidente
sau în procesele de apel. Există mai multe tehnici de interpretare a normelor
juridice: interpretarea gramaticală, sistematică, istorică și teleologică. În cazul în
care există mai multe interpretări posibile ale unei norme juridice, autoritățile
și instanțele trebuie să aleagă interpretarea care asigură o aplicare echitabilă și
eficientă a normei.
Cuvinte‑cheie: norma juridică, interpretare gramaticală, interpretare sistematică,

interpretare istorică, interpretare teleologică, voința reală a legiuitorului, studiu de
caz, inspector antifraudă, detașare.
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
Legislaţie relevantă: Legea nr. 304/2004, art. 116, art. 1201, O.U.G. nr. 74/2013
1. Introducere
Interpretarea normei juridice reprezintă o activitate foarte importantă în procesul de aplicare a
legii.
Chiar dacă „nimeni nu poate invoca necunoașterea legii”, este important ca destinatarul
acesteia să înțeleagă în mod clar și explicit ceea ce vrea să spună legea, pentru a‑și conforma
comportamentul în modalitatea prescrisă de aceasta.
În dreptul românesc, Codul de procedură civilă și Codul de procedură penală prezintă legile
generale de desfășurare a proceselor, procedurile speciale din alte legi completându‑se cu
acestea.
În ceea ce privește dreptul substanțial, Codul civil și Codul penal reprezintă legile generale, care
se aplică în cazul în care cele speciale nu reglementează anumite situații.
În interpretarea normei juridice, interpretul trebuie să aibă în vedere toate metodele de

interpretare, nu poate realiza o interpretare separat de cealaltă.
Importanța interpretării normei juridice rezultă, în special, din activitatea instanțelor de

judecată, care sunt chemate să aplice normele juridice la situația de fapt dedusă judecății, iar
dacă magistratul nu înțelege sau nu știe ce vrea să spună legiuitorul, atunci practic, nu poate să
aplice norma juridică și nici să soluționeze litigiul cu care a fost investit.
În prezentul articol vom aborda norma juridică sub următoarele aspecte: definiție, clasificare,
trăsături, interpretarea normei juridice, clasificarea interpretării normei juridice, principii de
interpretare.
Totodată, vom prezenta o speță în care, având în vedere că la momentul promovării acțiunii
exista o lacună legislativă, instanțele erau nevoite să realizeze interpretarea normelor juridice
existente conform voinței reale a legiuitorului, respectiv, cu situația existentă în acel domeniu.

2. Considerații privind norma juridică

„Ca element constitutiv al dreptului, celulă de bază” a acestuia, norma juridică poate fi definită
lapidar, ca o regulă de conduită, instituită de puterea publică sau recunoscută de aceasta, a cărei
respectare este asigurată la nevoie, prin forța coercitivă a statului.”[2]
O altă definiție a normei juridice o prezintă ca fiind „modalitatea valorizantă prin care subiectul
generic destinatar adoptă un model de comportare ce tinde să devină tipic. Caracteristicile ei
sunt normativitatea și normalitatea, căci norma formează conduite tipice, uniformitatea în acte.
Norma juridică este o regulă de conduită umană prin realizarea căreia societatea poate să‑și
constrângă direct sau indirect membrii să se comporte într‑un anumit fel, printr‑o presiune
exterioară lor, public organizată, mai mult sau mai puțin intensă.”[3]
Cu privire la norma juridică, Modestinus afirma că puterea legii este aceasta: să poruncească,
să oprească, să permită, să pedepsească – legis virtus est haec: imperare, vetare, permittere,
punire. Astfel, încă din dreptul roman se sublinia importanța legii în societate: lex est cui omnes
obtemperare convenit – legea este cea care i se cuvine să i supună toți.
„Norma juridică este în accepțiune stricto sensu prescriptivă, generală și abstractă, iar, lato sensu
poate cuprinde orice enunț, chiar și individual și concret.”[4]
Având în vedere că „orice normă juridică se formează într‑un limbaj specific dreptului pozitiv
și într‑o limbă oficială proprie legiuitorului[5]”, structura logică a normelor juridice prezintă o
importanță deosebită.
„Structura normei juridice are două aspecte – structura internă și structura externă. Primul
aspect are în vedere structura logico‑juridică a normei, iar cel de‑al doilea, construcția externă,
care este modul ei de exprimare în cadrul unui act normativ, adică structura tehnico‑juridică
(tehnico‑legislativă).”[6]
Astfel, structura normei juridice imperative este tripartită: ipoteza, dispoziția și sancțiunea,
cea a normei permisive este dipartită: ipoteza și dispoziția iar normele definiții relevă două
componente: definitul și definitorul.
Ipoteza stabilește condițiile generice la care, împrejurările generice la care, clasa subiecților
generici pentru care se referă dispoziția ei. Dispoziția impune conduita‑tip de urmat în cazul în
care se întrunesc condițiile din ipoteză. Sancțiunea reprezintă componenta normei juridice care
enunță urmările nefavorabile pe care le suportă cei care încalcă dispoziția.
„Există uneori dificultăți în a discerne ipoteza de dispoziție, după cum alteori sancțiunea pentru
nerespectarea dispoziției unei norme juridice se regăsește în cuprinsul altor norme juridice (norme
incomplete). Norma de drept penal (norma de incriminare) are o structură atipică, în sensul că
uneori, ipoteza fiind subînțeleasă, în cuprinsul ei intră doar dispoziția și sancțiunea. Ce este cert
[2]
I. Craiovan, Tratat de teoria generală a dreptului, ed. a IV‑a, Ed. Universul Juridic, 2020, p. 444.
[3]
G.C. Mihai, Teoria dreptului, ed. a 3‑a, Ed. C.H. Beck, București, 2008, p. 62.
[4]
I. Nefliu, Noțiuni fundamentale de teoria generală a dreptului, Ed. Hamangiu, 2021, p. 40.
[5]
Idem, p. 72.
[6]
I. Craiovan, op. cit., p. 447.
DOCTRINĂ |
este că din structura normei de incriminare nu poate lipsi sancțiunea, întrucât din dispoziție, deși
exprimată asertiv, se subînțelege că acea conduită (la furt, tâlhărie, omor etc.) este de nedorit,
de evitat, prin faptul că ei i se atașează o consecință extrem de gravă (pedeapsa cu închisoarea
sau, uneori, cu amenda penală).”[7]
„Norma juridică, în special cea de drept privat, prezintă trei utilizări principale:
A. norma juridică estimează faptul juridic, de care leagă anumite efecte juridice. Norma juridică
operează cu criterii de calificare, prin care faptele și conduitele umane capătă relevanță
juridică, adică produc efecte juridice.
B. dacă faptul juridic cerut în ipoteza normei juridice se întâmplă/are loc, prin dispoziția normei
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
juridice legiuitorul apreciază ca fiind datorată o anumită conduită.
C. în norma juridică se estimează interesele din viața socială, rezolvându‑se eventualele conflicte
juridice după importanța acestor interese din viața socială, aflate în contradicție.”[8]
În ceea ce privește trăsăturile esențiale ale normei juridice, acestea „reprezintă caracteristicile
fundamentale, definitorii ale unui obiect, fenomen etc.”[9]
Prof. univ. dr. Ion Craiovan consideră ca fiind trăsături ale normei juridice următoarele:
violabilitatea normei juridice, caracterul prescriptiv, expresia valorică, caracterul volitiv, regula
cu caracter general și impersonal, tipicitatea, exigibilitatea, obligativitatea.
În ceea ce privește violabilitatea normei juridice, norma juridică poate să fie nerespectată,
încălcată, ignorată de către destinatar.
Cu privire la caracterul prescriptiv, norma juridică stabilește „ceea ce trebuie să fie”, impunând
conduita de urmat care poate consta într‑o acțiune sau inacțiune, orientată spre o anumită
finalitate.
„Norma juridică este o expresie valorică deoarece optează, în numele unor interese, aspirații,
idealuri pentru o anumită variantă comportamentală, instituind un model care exprimă exigențele
societății unui anumit timp istoric. Norma juridică are un caracter volitiv, ea întruchipează și
oficializează voința socială, iar într‑un stat democratic voința generală majoritară.”[10]
Totodată, aceasta are un caracter general și impersonal, referindu‑se la elemente comune

situațiilor dintr‑o anumită categorie, vom avea în vedere că unele norme se pot referi la toți
cetățenii, iar unele la o anumită categorie[11]. În acest sens, art. 16 din Constituția României
prevede că „cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice.” În art. 8 din Codul
de procedură civilă se prevede în mod expres că „în procesul civil părților le este garantată
exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal și fără discriminări.”
[7]
Idem, p. 43.
[8]
Idem, p. 44.
[9]
Idem, p. 44.
[10]
De exemplu, Legea nr. 51/1995 se referă doar la persoanele care au dobândit calitatea de avocat, neputându‑se aplica
[11]
prin analogie la alte profesii.

Norma juridică este tipică, deoarece reține doar ceea ce este specific unei situații, fără a sugera
diferențele individuale.
De asemenea, ea este exigibilă, deoarece se bucură de garanții exterioare, statale, putând fi adusă
la îndeplinire prin constrângere.
În ceea ce privește obligativitatea (imperativitatea) normei juridice, această trăsătură se referă

la aplicarea imediată a normei, din momentul intrării în vigoare sau de la un moment ulterior
prevăzut în actul normativ, în mod continuu și imediat. Totodată, destinatarul acesteia trebuie să
își conformeze comportamentul celor prescrise de normă, respectiv este obligat a efectua actul
de conduită la care îl obligă aceasta.
O altă trăsătură a normei juridice o reprezintă ipoteticitatea care se referă la faptul că norma
juridică se aplică doar în condițiile în care iau naștere situațiile sau faptele din cuprinsul acesteia.
În ceea ce privește clasificarea normelor juridice, conform doctrinei, acestea pot fi clasificate
după mai multe criterii:
A. După criteriul obiectului reglementării în plan procesual, normele juridice pot fi:
– norme de competență, ce conferă puteri unei autorități publice să acționeze în sfera ei de

activitate;
– norme de organizare, care organizează structura de personal sau instituțională a unei autorități
publice;
– norme de procedură, care conțin reguli de conduită pentru subiecții procesuali.
B. După criteriul modalității de reglementare a conduitei (criteriul modalo‑normativ), avem:
– norme onerative, care impun o anumită conduită pozitivă, prevăd în mod expres obligația de
a săvârși o anumită acțiune;
– norme permisive (dispozitive), care permit o anumită conduită, subiectul având posibilitatea
de a alege singur conduita pe care o va adopta[12]. Normele permisive pot fi supletive (dacă
persoana nu își alege conduita pe care să o urmeze norma stabilește reglementarea ce i
se va aplica), normele de împuternicire sau de competență (prevăd anumite drepturi și
obligații sau competențele subiectelor de drept), normele de stimulare (lasă la aprecierea
organului competent aplicarea lor in concreto, de exemplu acordarea de decorații), normele
de recomandare (acestea doar preconizează conduita pe care să o aibă unele organizații
sociale autonome);
– norme prohibitive, care interzic o conduită. Normele prohibitive împreună cu normele

onerative se mai numesc imperative, deoarece nu permit nicio derogare în realizarea lor.
C. După criteriul elementelor normative conținute (definiții sau enunțuri), există următoarele
norme:
[12]
De exemplu, dreptul părții dintr‑un proces de a exercita calea de atac a apelului sau a recursului.

– norme definitorii sau normele – definiție, adică cele care oferă o definiție. De cele mai multe ori,
pentru formularea unei definiții se folosește de către doctrinari sau de către legiuitor metoda
definitorie. Procedura metodei definitorii aristotelice constă în determinarea apartenenței
termenului de definit la o clasă mai vastă de obiecte (genus) și apoi în stabilirea diferenței
specifice (differentia), adică în stabilirea apartenenței la clasa mai mică de obiecte, cuprinsă/
înglobată în clasa mai vastă de gen;[13]
– normele calificative sau clasificatorii, care conțin o calificare sau o clasificare.
D. După criteriul modalității de completare cu alte norme, avem:
– norme complete, care conțin toate elementele structurii interne, logico‑juridice;

DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
– norme incomplete, adică norme de trimitere, trimit la alte norme pentru completare. Tot
norme incomplete sunt și normele de referire, norme care trimit la alte norme, însă rămân
dependente de acestea.
E. După criteriul importanței lor în sistematizarea materiei juridice avem norme constitutive
(normele definitorii sunt norme constitutive);
F. După criteriul pragmatic al acțiunii conținute în normă și, implicit, al limbajului folosit, normele
sunt:
– norme prescriptive, care conțin un precept de conduită;
– norme descriptive, care conțin un act lingvistic de descriere sau care constată un eveniment.
G. După criteriul metalimbajului folosit[14], există norme primare și norme secundare (această
clasificare corespunde sistemului de norme juridice a lui H.L.A. Hart). Normele secundare sunt
normele care decid asupra conflictului de norme sau normele tehnicii legislative, adică normele
de redactare a normelor juridice etc;
H. După criteriul acțiunii în timp a normelor juridice asupra altor norme juridice, există norme
modificatoare și norme abrogatorii;
I. După criteriul determinării lor la nivel textual, există norme formulate (exprese) și norme
implicite (deduse, desprinse, create de interpret din normele exprese);
J. După criteriul identității sau diferențierii între emitentul și destinatarul normei, normele pot
fi autonome sau heteronome. Normele juridice din Regulamentul Senatului sau al Camerei
Deputaților sunt norme autonome;
K. După obiectul[15] pe care îl reglementează, întâlnim norme de drept constituțional, penal, civil,
administrativ etc.;
De exemplu, căsătoria este definită, potrivit art. 259 C. civ., ca fiind uniunea liber consimțită (genul proxim) dintre un
[13]
bărbat şi o femeie, în condițiile legii (diferența specifică).

[14]
Atât autorul dr. Ionuț Nefliu cât și prof. univ. dr. Ion Craiovan au în vedere acest criteriu de clasificare.
[15]
Relațiile sociale la care se referă normele juridice.

L. După forța juridică pe care o au, raportându‑ne la ierarhia și forma de exprimare a actelor
normative, normele sunt surprinse în legi, decrete, hotărâri ale Guvernului etc.;
M. După sfera de aplicare și gradul de generalitate, normele pot fi:
– generale, aplicându‑se tuturor relațiilor sociale din acea ramură a dreptului;
– speciale, aplicându‑se unui domeniu mai restrâns de relații sociale sau doar la anumite
instituții. Astfel, Codul civil reprezintă dreptul comun în materie și se aplică ori de câte
ori într‑o lege specială nu se prevede altfel. Totodată, dacă un anumit act sau fapt este
reglementat printr‑o lege specială se va aplica legea specială;
– de excepție care se aplică în anumite situații deosebite care derogă de la regula generală
sau specială. De exemplu, conform art. 272 alin. (2) C. civ., pentru motive temeinice,
minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu
încuviințarea părinților săi sau, după caz, a tutorelui și cu autorizarea instanței de tutelă în
a cărei circumscripție minorul își are domiciliul, deși vârsta maritală este de 18 ani conform
alin. (1) al aceluiași articol.
3. Aplicarea normelor juridice în timp, spațiu și asupra persoanelor

O normă juridică nu poate produce efecte decât atât timp cât ea este în vigoare, cu excepția
cazurilor în care legea prevede altfel. Astfel, o importanță deosebită o are momentul intrării în
vigoare și a încetării sau ieșirii din vigoare a actului normativ[16].
Conform art. 78 din Constituția României, legea se publică în Monitorul Oficial al României și
intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.
Totodată, conform art. 12 din Legea nr. 24/2000, legile și ordonanțele emise de Guvern în baza
unei legi speciale de abilitare intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al
României, Partea I, sau la o dată ulterioară prevăzută în textul lor. Termenul de 3 zile se calculează
pe zile calendaristice, începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, și expiră la
ora 24:00 a celei de‑a treia zi de la publicare. Ordonanțele de urgență ale Guvernului intră în
vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiția depunerii lor
prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată
ulterioară.
Actele normative prevăzute la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 (deciziile primului‑ministru,
actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinele, instrucțiunile și
alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale), cu excepția
Există astfel 4‑5 dimensiuni temporale ale normei juridice: 1. timpul existenței sale juridice, adică timpul cât este
[16]
în vigoare (unii autori le tratează separat). Existența normei juridice implică apartenența sa la o ordine juridică, la un
sistem de norme. 2. timpul validității sale, validitatea juridică fiind, pe de o parte, o chestiune logică, nu cronologică,
de compatibilitate a normei juridice cu normele supraordonate, iar, pe de altă parte, presupunând respectarea unei
proceduri de legiferare specifice. 3. timpul aplicabilității sale, adică timpul în care inclusiv o lege abrogată poate fi aplicată
de judecător sau de altă autoritate, dacă, de exemplu, se constituie într‑o lege penală veche mai favorabilă sau într‑o
lege penală intermediară mai favorabilă. 4. timpul eficacității sale, adică timpul producerii faptelor cărora li se aplică
legea respectivă sau timpul în care legea este respectată de destinatarii săi în mod obiectiv, la nivelul corpului social. (I.
Nefliu, op. cit, p. 50‑51).

legilor și a ordonanțelor, intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României,

Partea I, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară. Atunci când nu se impune ca
intrarea în vigoare să se producă la data publicării, în cuprinsul acestor acte normative trebuie
să se prevadă că ele intră în vigoare la o dată ulterioară stabilită prin text.
Un principiu fundamental al normelor juridice îl reprezintă neretroactivitatea acestora. Acest

principiu presupune că legea se aplică doar cât timp este în vigoare.
Atât în Codul civil cât și în Codul penal, întâlnim reglementat acest principiu, precum și derogări
de la acesta.
Conform art. 6 C. civ. – Aplicarea în timp a legii civile: (1) Legea civilă este aplicabilă cât timp este
DOCTRINĂ
în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă. (2) Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz,
NOUTĂȚI
săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice
decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii
lor. (3) Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în
vigoare a legii noi sunt supuse dispozițiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după
caz, eficace potrivit dispozițiilor legii noi. (4) Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și
neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care
le‑au instituit. (5) Dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz,
produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea
sa în vigoare. (6) Dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor
juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor,
din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv
regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă
după intrarea în vigoare a legii noi.
În Codul penal, sunt alocate 5 articole privitoare la aplicarea în timp a acestuia:
– art. 3 prevede: Legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare;
– art. 4 prevede: Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai
sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a
măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale
hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi;
– art. 5 prevede: (1) În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă
a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. (2)
Dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate
neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări
sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s‑au aflat în vigoare au cuprins
dispoziții penale mai favorabile;
– art. 6 prevede: Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la

executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o
pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea
nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim. (2) Dacă după rămânerea
definitivă a hotărârii de condamnare la detențiune pe viață și până la executarea ei a intervenit

o lege care prevede pentru aceeași faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detențiunii pe
viață se înlocuiește cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracțiune. (3) Dacă legea
nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuiește cu
amenda, fără a se putea depăși maximul special prevăzut în legea nouă. Ținându‑se seama
de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea
amenzii. (4) Măsurile educative neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută,
iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute
de aceasta, dacă este mai favorabilă. (5) Când legea nouă este mai favorabilă în condițiile
alin. (1)‑(4), pedepsele complementare și măsurile de siguranță neexecutate și neprevăzute
în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în
conținutul și limitele prevăzute de aceasta. (6) Dacă legea nouă este mai favorabilă numai
sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în
conținutul și limitele prevăzute de legea nouă. (7) Când o dispoziție din legea nouă se referă
la pedepse definitiv aplicate, se ține seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării
în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispozițiilor alin. (1)‑(6);
– art. 7 prevede: (1) Legea penală temporară se aplică infracțiunii săvârșite în timpul când era
în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp. (2) Legea
penală temporară este legea penală care prevede data ieșirii ei din vigoare sau a cărei aplicare
este limitată prin natura temporară a situației care a impus adoptarea sa.
Având în vedere intrarea în vigoare a Noului Cod penal cuprins în Legea nr. 286/2009, la
1 februarie 2014, instanțele de judecată au realizat interpretări diferite a normelor juridice din
cele două Coduri penale, Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională soluționând
conflictele în nenumărate rânduri[17].
Exemplificativ: Decizie de admitere: HP nr. 21/2014, publicată în M. Of. nr. 829 din 13 noiembrie 2014: Stabilește că
[17]
dispozițiile art. 5 alin. (1) C. pen. trebuie interpretate, inclusiv în materia prescripției răspunderii penale, în sensul că legea
penală mai favorabilă este aplicabilă în cazul infracțiunilor săvârșite anterior datei de 1 februarie 2014 care nu au fost încă
judecate definitiv, în conformitate cu Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale. Prin Decizia Curții Constituționale
nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, s‑a admis excepția de neconstituționalitate referitoare
la dispozițiile art. 5 C. pen., constatându‑se că aceste prevederi sunt constituționale în măsura în care nu permit
combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. Decizie de admitere: HP
nr. 2/2014, publicată în M. Of. nr. 319 din 30 aprilie 2014: În aplicarea art. 5 C. pen., stabilește că prescripția răspunderii
penale reprezintă o instituție autonomă față de instituția pedepsei. Decizie de admitere: HP nr. 5/2014, publicată în
M. Of. nr. 470 din 26 iunie 2014: În aplicarea art. 5 C. pen., se are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale
mai favorabile. Constată că nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii
penale mai favorabile cu privire la condițiile de existență și sancționare ale infracțiunii în formă continuată. Decizie
de admitere: HP nr. 6/2014, publicată în M. Of. nr. 471 din 26 iunie 2014: În aplicarea legii penale mai favorabile după
judecarea definitivă a cauzei potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., în cazul tentativei, limita maximă a pedepsei ce trebuie avută
în vedere este maximul prevăzut de lege pentru forma tentată (maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru
infracțiunea consumată, redus sau înlocuit conform dispozițiilor privind tratamentul sancționator al tentativei). Decizie
de admitere: HP nr. 1/2014, publicată în M. Of. nr. 349 din 13 mai 2014: În aplicarea legii penale mai favorabile, după
judecarea definitivă a cauzei înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni,
într‑o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 C. pen., cu privire la pedepsele individuale. În a doua etapă se
verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi,
conform art. 39 C. pen. În cazul în care pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit legii vechi, depășește maximul la care se
poate ajunge în baza art. 39 C. pen., pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim. În caz contrar, pedeapsa rezultantă
va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi. Decizie de admitere: HP nr. 18/2014, publicată în M. Of. nr. 775
din 24 octombrie 2014: Stabilește că în aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei, potrivit
art. 6 C. pen. cu referire la art. 21 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 187/2012: – pedeapsa închisorii executabilă sau pedeapsa
în cazul pluralității de infracțiuni executabilă aplicată pentru infracțiunile comise în timpul minorității al cărei cuantum

Una dintre cele mai esențiale hotărâri pronunțate de Curtea Constituțională cu privire
la aplicarea în timp a legii penale o consider Decizia Curții Constituționale nr. 651 din
25 octombrie 2018, publicată în M. Of. nr. 1083 din 20 decembrie 2018, prin care s‑a admis
excepția de neconstituționalitate, constatându‑se că soluția legislativă cuprinsă în art. 4
C. pen., care nu asimilează efectele unei decizii a Curții Constituționale prin care se constată
neconstituționalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare,
este neconstituțională.
Cu privire la aplicarea în timp a legii, și Codul de procedură civilă conține prevederi exprese:
– art. 24 (Legea aplicabilă proceselor noi): Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai
proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare:
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
– Art. 25 (Legea aplicabilă proceselor în curs): (1) Procesele în curs de judecată, precum și
executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. (2) Procesele în curs
de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să
fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început. În caz de trimitere spre
rejudecare, dispozițiile legale privitoare la competență, în vigoare la data când a început
procesul, rămân aplicabile. (3) În cazul în care instanța învestită este desființată, dosarele
se vor trimite din oficiu instanței competente potrivit legii noi. Dispozițiile alin. (1) rămân
aplicabile;
– Art. 26 (Legea aplicabilă mijloacelor de probă): (1) Legea care guvernează condițiile de
admisibilitate și puterea doveditoare a probelor preconstituite și a prezumțiilor legale este
cea în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii faptelor juridice care fac obiectul
probațiunii. (2) Administrarea probelor se face potrivit legii în vigoare la data administrării
lor;
– Art. 27 (Legea aplicabilă hotărârilor): Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și
termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul;
Având în vedere cele de mai sus, excepțiile de la neretroactivitatea normelor juridice sunt: legea
penală mai favorabilă, legile interpretative, situația în care actul normativ prevede în mod expres
că se aplică și unor situații anterioare sau stabilește o dată a intrării sau ieșirii din vigoare[18].
În ceea ce privește ieșirea din vigoare a legii, aceasta se realizează prin abrogare, declararea ca
neconstituțională, ajungerea la termen a legii temporare, și, în viziunea unor autori: căderea în
desuetudine.
este până în 15 ani se va înlocui cu măsura educativă a internării într‑un centru de detenție pe o perioadă egală cu durata
pedepsei închisorii; – pedeapsa executabilă sau pedeapsa în cazul pluralității de infracțiuni executabilă aplicată pentru
infracțiunile comise în timpul minorității mai mare de 15 ani, însă care nu depășește 20 de ani, se va înlocui cu măsura
educativă a internării într‑un centru de detenție pe o perioadă de 15 ani.
Trebuie amintit că se constituie însă în excepții de la principiul neretroactivității legilor civile unele ipoteze, cu caracter
[18]
excepțional, în care legea civilă retroactivează. Doctrina franceză a sistematizat două tipuri de asemenea situații: 1. legile
civile interpretative, care oricum nu aduc vreo regulă nouă, ci clarifică, pun într‑o lumină mai puternică o regulă de drept
civil deja existentă și 2. acele legi civile noi care se aplică retroactiv, întrucât conțin una sau mai multe dispoziții tranzitorii.
Menționăm că art. 9 alin. (2) C. civ., în acord cu prevederile art. 15 alin. (2) Constituția României, interzice retroactivitatea
legii civile interpretative. (I. Nefliu, op. cit., p. 53).

Scoaterea din vigoare a actului normativ poartă denumirea de abrogare[19]. Aceasta poate fi de
două feluri:
– expresă directă, când actul normativ prevede în mod expres și direct ceea ce abrogă, respectiv,
întregul act normativ sau o parte a acestuia sau indirectă, când noul act normativ prevede
doar că abrogă toate actele normative sau prevederi din acestea contrare dispozițiilor sale;
– tacită sau implicită, când prevederile din noul act normativ cuprind prevederi fundamental
diferite față de cele preexistente.
În ceea ce privește declararea ca neconstituțională a unei legi, conform art. 147 din Constituție:
(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate
ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei
Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun
de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen,
dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (2) În cazurile de
neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat
să reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale.
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată
potrivit articolului 146 lit. b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate.
Tratatul sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării,
deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Cu privire la ajungerea la termen a legii temporare, legea temporară prin definiție are un
termen‑limită până la care să își producă efectele, care poate să fie încetarea situației care a
generat adoptarea ei sau data ieșirii din vigoare care este cunoscută în momentul publicării legii.
În ceea ce privește desuetudinea, aceasta presupune că actul normativ nu își mai produce efectele
ca urmare a schimbărilor din societate, realitatea depășind ceea ce cuprinde actul normativ. In
concreto, adulterul nu a mai fost considerat infracțiune o dată cu Legea nr. 278/2006, care a
abrogat art. 304 C. pen.[20], având în vedere schimbarea realităților sociale, totuși, a fost nevoie
de intervenția legiuitorului.
În ceea ce privește aplicarea în spațiu a normelor juridice, aceasta presupune aplicarea lor
într‑un anumit spațiu delimitat[21]; în principiu, fiecare stat adoptă legile pe care și le dorește și
le consideră necesare cu respectarea însă a anumitor norme externe.
Abrogarea se diferențiază de derogare care este o excepție de la regulă, restrângând sfera de aplicare a unei norme
[19]
juridice. De asemenea se diferențiază de anularea legii care înseamnă că în mod retroactiv legea nu produce nici un efect
precum și de suspendarea legii, care, presupune că se poate reveni la situația anterioară suspendării legii.
Fapta persoanei căsătorite de a avea relații sexuale afară de căsătorie se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni
[20]
sau cu amendă. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a soțului nevinovat. Soțul nevinovat poate
cere oricând încetarea urmăririi penale sau a procesului penal.
Două principii guvernează materia aplicării spațiale a normei juridice: 1. principiul teritorialității, care exprimă ideea că
[21]
o lege se aplică pe întreg teritoriul României, inclusiv uscatul (teritoriul), subsolul, apele interioare (fluvii, râuri, lacuri),
marea teritorială, platoul continental, zona contiguă, spațiul aerian; 2. principiul extrateritorialității, reglementat în
art. 8 C. civ. român, potrivit căruia, în cazul unui conflict de legi în spațiu având cel puțin un element de extraneitate,
legea aplicabilă raporturilor juridice civile se determină cu ajutorul normelor de drept internațional privat. Excepția
extrateritorialității privește situațiile în care legea română nu este aplicabilă pe teritoriul misiunilor diplomatice
(ambasade, consulate) ale altor state. (I. Nefliu, op. cit., p. 61)

Din punct de vedere intern, în cadrul statelor unitare se are în vedere competența teritorială a
organului de stat emitent iar în ceea ce privește statele federale se are în vedere raportul dintre
competența teritorială a fiecărui organ federal și cea a organelor state membre ale federației,
respectiv, raporturile dintre legislația statelor membre ale federației.
Din punct de vedere internațional, normele juridice se aplică în anumite condiții reglementate
în legislația primară: Codul civil (Cartea a VII‑a: Dispoziții de drept internațional privat) și Codul
de procedură civilă (Cartea a VII‑a: Procesul internațional privat).
În Codul penal sunt consacrate 7 articole privind aplicarea legii penale în spațiu:
– art. 8 (teritorialitatea legii penale): (1) Legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite
DOCTRINĂ
pe teritoriul României. (2) Prin teritoriul României se înțelege întinderea de pământ, marea
NOUTĂȚI
teritorială și apele cu solul, subsolul și spațiul aerian, cuprinse între frontierele de stat. (3) Prin
infracțiune săvârșită pe teritoriul României se înțelege orice infracțiune comisă pe teritoriul
arătat în alin. (2) sau pe o navă sub pavilion românesc ori pe o aeronavă înmatriculată în
România. (4) Infracțiunea se consideră săvârșită pe teritoriul României și atunci când pe acest
teritoriu ori pe o navă sub pavilion românesc sau pe o aeronavă înmatriculată în România s‑a
efectuat un act de executare, de instigare sau de complicitate ori s‑a produs, chiar în parte,
rezultatul infracțiunii;
– Art. 9 (personalitatea legii penale): (1) Legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite
în afara teritoriului țării de către un cetățean român sau de o persoană juridică română, dacă
pedeapsa prevăzută de legea română este detențiunea pe viață ori închisoarea mai mare de
10 ani. (2) În celelalte cazuri, legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite în afara
teritoriului țării de către un cetățean român sau de o persoană juridică română, dacă fapta este
prevăzută ca infracțiune și de legea penală a țării unde a fost săvârșită ori dacă a fost comisă
într‑un loc care nu este supus jurisdicției niciunui stat. (3) Punerea în mișcarea a acțiunii penale
se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de
apel în a cărei rază teritorială se află parchetul mai întâi sesizat sau, după caz, a procurorului
general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Termenul în care procurorul
poate emite autorizarea este de până la 30 de zile de la data solicitării autorizării și poate fi
prelungit, în condițiile legii, fără ca durata totală să depășească 180 de zile;
– Art. 10 (realitatea legii penale): (1) Legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite
în afara teritoriului țării de către un cetățean străin sau o persoană fără cetățenie, contra
statului român, contra unui cetățean român ori a unei persoane juridice române. (2) Punerea
în mișcare a acțiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și numai dacă fapta nu face obiectul
unei proceduri judiciare în statul pe teritoriul căruia s‑a comis;
– Art. 11 (universalitatea legii penale): (1) Legea penală română se aplică și altor infracțiuni
decât celor prevăzute în art. 10, săvârșite în afara teritoriului țării de un cetățean străin sau
o persoană fără cetățenie, care se află de bunăvoie pe teritoriul României, în următoarele
cazuri: a) s‑a săvârșit o infracțiune pe care statul român și‑a asumat obligația să o reprime
în temeiul unui tratat internațional, indiferent dacă este prevăzută sau nu de legea penală a
statului pe al cărui teritoriu a fost comisă; b) s‑a cerut extrădarea sau predarea infractorului
și aceasta a fost refuzată. (2) Dispozițiile alin. (1) lit. b) nu se aplică atunci când, potrivit legii

statului în care s‑a săvârșit infracțiunea, există o cauză care împiedică punerea în mișcare a
acțiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei sau când pedeapsa
a fost executată ori este considerată ca executată. (3) Când pedeapsa nu a fost executată
sau a fost executată numai în parte, se procedează potrivit dispozițiilor legale privitoare la
recunoașterea hotărârilor străine;
– Art. 12 (Legea penală și tratatele internaționale): Dispozițiile art. 8‑11 se aplică dacă nu se
dispune altfel printr‑un tratat internațional la care România este parte;
– Art. 13 (Imunitatea de jurisdicție): Legea penală nu se aplică infracțiunilor săvârșite de către

reprezentanții diplomatici ai statelor străine sau de către alte persoane care, în conformitate
cu tratatele internaționale, nu sunt supuse jurisdicției penale a statului român;
– Art. 14 (Extrădarea): (1) Extrădarea poate fi acordată sau solicitată în temeiul unui tratat
internațional la care România este parte ori pe bază de reciprocitate, în condițiile legii. (2)
Predarea sau extrădarea unei persoane în relația cu statele membre ale Uniunii Europene se
acordă sau se solicită în condițiile legii. (3) Predarea unei persoane către un tribunal penal
internațional se acordă în condițiile legii;
Totodată, art. 13 C. pr. pen. prevede că legea procesuală penală se aplică în procesul penal actelor
efectuate și măsurilor dispuse, de la intrarea ei în vigoare și până în momentul ieșirii din vigoare,
cu excepția situațiilor prevăzute în dispozițiile tranzitorii. Legea procesuală penală română se
aplică actelor efectuate și măsurilor dispuse pe teritoriul României, cu excepțiile prevăzute de
lege.
Art. 7 C. civ. prevede că (1) Actele normative adoptate de autoritățile și instituțiile publice centrale
se aplică pe întreg teritoriul țării, afară de cazul în care se prevede altfel. (2) Actele normative
adoptate, în condițiile legii, de autoritățile și instituțiile administrației publice locale se aplică numai
în raza lor de competență teritorială. Iar art. 8 C. civ. prevede că în cazul raporturilor juridice cu
element de extraneitate, determinarea legii civile aplicabile se face ținându‑se seama de normele
de drept internațional privat cuprinse în Cartea a VII‑a din prezentul cod.
Art. 28 C. pr. civ. prevede că (1) Dispozițiile legii de procedură se aplică tuturor proceselor care
se judecă de către instanțele române, sub rezerva unor dispoziții legale contrare. (2) În cazul
raporturilor procesuale cu element de extraneitate, determinarea legii de procedură aplicabile se
face potrivit normelor cuprinse în cartea a VII‑a.
4. Interpretarea normei juridice

„Din perspectiva tradițională, interpretarea normelor juridice desemnează procesul intelectual
de stabilire a sensului exact al normelor juridice în vederea aplicării acestora, a soluționării
unor cauze. Această problematică este deosebit de complexă și ea cuprinde întrebări ca: În ce
ipoteze ale normelor juridice se încadrează o situație de fapt? Care este sensul deplin al voinței
legiuitorului exprimată în norma juridică? Ce înțeles au termenii și expresiile folosite de legiuitor?
Sunt acestea aplicabile sau nu unor împrejurări de fapt stabilite într‑o cauză? Pentru calificarea
juridică este necesar apelul și la alte norme juridice ce aparțin unor instituții juridice sau ramuri
de drept diferite? În ce măsură situații care nu au fost prevăzute de legiuitor pot fi încadrate în

reglementarea existentă? Subsumarea unui caz dat normelor juridice existente asigură o soluție
justă, conformă cu finalitățile urmărite de legiuitor? ș.a.”[22]
„Interpretarea normelor juridice este un proces amplu rațional, logic care explică sensul normei
juridice, printr‑o analiză teoretică a unui text sau al unui sistem de texte în raport de o situație
de fapt, prin care se urmărește punerea în concordanță a voinței legiuitorului cu realitatea, atunci
când norma juridică nu este suficient de clară și de precisă.”[23]
„Interpretarea juridică este unitatea dintre interpretarea dreptului obiectiv din textele normative
în vigoare într‑un drept pozitiv – interpretarea legii – și interpretarea mijlocită sau nemijlocită a
faptelor și făptuitorilor în concretețea lor – interpretarea factuală.[24]”
DOCTRINĂ
O dispoziție legală poate fi susceptibilă de mai multe interpretări, dar ceea ce contează este
NOUTĂȚI
în primul rând voința legiuitorului, iar în al doilea rând, aplicarea acesteia la situația concretă.
Astfel, când realizează o interpretare stricto sensu, interpretul face o interpretare în litera legii și a
spiritului legii și când realizează o interpretare lato sensu, interpretul merge dincolo de litera legii
sau chiar împotriva acesteia.
Unii doctrinari (prof. univ. dr. Gh. C. Mihai) au reținut că sursele interpretării juridice sunt organele
care exercită puterea legislativă, executivă și judecătorească. Astfel, după natura lor reținem trei
tipuri de interpretări: cea legislativă, executivă și judecătorească.
Interpretarea legislativă este cea realizată de organul care a elaborat și a adoptat actul normativ,
fiind o interpretare oficială autentică, în timp ce interpretarea realizată de organele de aplicare
a dreptului este o interpretare oficială concretă, raportându‑se la situația concretă dedusă
soluționării în fața acestuia. Legiuitorul poate să realizeze interpretarea normelor juridice prin
acte normative de interpretare care au caracter autentic (având forța juridică a actului normativ
interpretat și nimeni nu se poate abate de la acestea) și finalist (nemaiputând fi contestate sau
modificate).
În ceea ce privește interpretarea executivă, aceasta revine organelor care execută legea.
Atât interpretarea legislativă cât și cea executivă sunt obligatorii pentru instanțele judecătorești.
Însă, cea mai cunoscută clasificare a formelor de interpretare a dreptului este în interpretare
oficială și interpretare neoficială.
În ceea ce privește interpretarea oficială sau obligatorie, aceasta provine de la un organ de stat
competent.
Conform unor păreri din doctrină (prof. univ. dr. Ion Craiovan) trăsăturile interpretării oficiale
sunt următoarele:
[22]
Dr. I. Friedmann‑Nicolescu, Interpretarea normei juridice – limite în procesul de aplicare a dreptului. Aspecte
[23]
teoretico‑practice în actualitate, în In honorem Gheorghe Mihai, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 137.
[24]
G.C. Mihai, op. cit., p. 83.

– poate fi generală, când se realizează de stat printr‑un act special de interpretare[25]. Cea mai
generală interpretare este realizată de organul care a elaborat actul însuși;
– este dată sub forma unui act normativ;
– poate fi concretă (cauzală sau judiciară) fiind realizată de organele de aplicare a dreptului
raportându‑se la speța concretă aflată spre soluționare în fața acestora. Subiectele acestei
interpretări sunt toate organele care aplică dreptul.
În ceea ce privește interpretarea neoficială (facultativă) ori doctrinară, aceasta cuprinde opiniile
unor persoane neoficiale asupra modului în care trebuie înțeles conținutul unor acte normative.
Această interpretare se bucură doar de o interpretare științifică iar nu și juridică.
Totodată această interpretare nu face parte din procesul de aplicare a dreptului, ea putând doar
servi și ajuta acest proces.
O altă abordare (dr. I. Nefliu) privind subiecții interpretării are în vedere 4 tipuri de interpretare:
interpretarea autentică, oficială, judiciară și doctrinară.
În ceea ce privește interpretarea autentică, această interpretare este efectuată de însuși

legiuitorul sau de entitatea care a edictat actul juridic[26] pentru a clarifica un enunț preceptiv
anterior. Interpretarea oficială este interpretarea realizată de un organism etatic. „Interpretarea
făcută de judecători în sentințele pronunțate este întotdeauna oficială, iar interpretarea făcută
de avocat într‑o speță a clientului său este, desigur, întotdeauna neoficială.”
Interpretarea judiciară este interpretare realizată de un organ jurisdicțional cu atribuții în

soluționarea unor litigii juridice și este destinată să producă efecte directe în cazul concret dedus
judecății.[27]
În ceea ce privește interpretarea doctrinară, aceasta nu este, de regulă, obligatorie, însă se poate
impune „prin forța argumentelor folosite, a rațiunilor invocate, a scopurilor legitime pe care le
urmărește (unificarea practicii judecătorești, aplicarea unitară a legii)”.
Raportat la cele expuse supra, interpretarea normei juridice se poate realiza de cel care a emis
actul, de cel care trebuie să aplice actul precum și de cei care își doresc îmbunătățirea înțelegerii
mecanismului de aplicare a legii (privită lato sensu – ordonanțe, hotărâri ș.a.), respectiv, ca legea
să se aplice în mod concret la situațiile ivite în realitate.
Este evident că o normă juridică nu poate să cuprindă toate situațiile ivite în practică, fiind
necesar însă, ca această să cuprindă liniile directoare în limitele cărora, magistratul să pronunțe
o hotărâre.
Într‑adevăr, și în procedura civilă și în procedura penală, magistratul are o putere de apreciere

proprie, raportat la toate probele administrate în cauză dar și la „lumina și înțelepciunea”
acestuia, totuși, norma juridică trebuie să fie suficientă prin ea însăși fără a fi interpretată într‑un
mod prea extensiv de către magistrat. Acesta trebuie să interpreteze legea raportându‑se la
[25]
Parlamentul interpretează o lege veche sau texte din aceasta printr‑o lege nouă.
[26]
(Act normativ, act de aplicare a legii, act administrativ).
[27]
Interpretarea făcută de organele profesiei de avocat propriilor acte emise este oficială, dar și autentică.
DOCTRINĂ |
ceea ce a vrut să zică legiuitorul în momentul intrării în vigoare a acesteia, trebuind să aibă
proprietatea termenilor și să înțeleagă pe deplin ceea ce norma prescrie.
Astfel, conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 303/2022, judecătorii nu pot refuza să judece pe
motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.
Totodată, conform art. 5 C. pr. civ.: (1) Judecătorii au îndatorirea să primească și să soluționeze
orice cerere de competența instanțelor judecătorești, potrivit legii. (2) Niciun judecător nu poate
refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă. (3) În cazul în care o
pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în
baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor
generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
echității. (4) Este interzis judecătorului să stabilească dispoziții general obligatorii prin hotărârile
pe care le pronunță în cauzele ce îi sunt supuse judecății.
În ceea ce privește interpretarea normelor juridice, Codul civil cuprinde unele reguli:
– art. 9 (Interpretarea legii): (1) Cel care a adoptat norma civilă este competent să facă și
interpretarea ei oficială. (2) Norma interpretativă produce efecte numai pentru viitor. (3)
Interpretarea legii de către instanță se face numai în scopul aplicării ei în cazul dedus judecății;
– art. 10 (Interzicerea analogiei): Legile care derogă de la o dispoziție generală, care restrâng
exercițiul unor drepturi civile sau care prevăd sancțiuni civile se aplică numai în cazurile expres
și limitativ prevăzute de lege;
– art. 11 (Respectarea ordinii publice și a bunelor moravuri): Nu se poate deroga prin convenții
sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau de la bunele
moravuri;
– art. 12 (Libertatea de a dispune): (1) Oricine poate dispune liber de bunurile sale, dacă legea
nu prevede în mod expres altfel. (2) Nimeni nu poate dispune cu titlu gratuit, dacă este
insolvabil;
– art. 13 (Renunțarea la drept): Renunțarea la un drept nu se prezumă;
– art. 14 (Buna‑credință): (1) Orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să își exercite
drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună‑credință, în acord cu ordinea publică și
bunele moravuri. (2) Buna‑credință se prezumă până la proba contrară;
– art. 15: (Abuzul de drept): Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi
pe altul ori într‑un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei‑credințe.
– Art. 16: (Vinovăția): (1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, persoana răspunde numai pentru
faptele sale săvârșite cu intenție sau din culpă. (2) Fapta este săvârșită cu intenție când
autorul prevede rezultatul faptei sale și fie urmărește producerea lui prin intermediul faptei,
fie, deși nu îl urmărește, acceptă posibilitatea producerii acestui rezultat. (3) Fapta este
săvârșită din culpă când autorul fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind
fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, deși trebuia să îl prevadă.
Culpa este gravă atunci când autorul a acționat cu o neglijență sau imprudență pe care nici

persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat‑o față de propriile interese. (4) Atunci
când legea condiționează efectele juridice ale unei fapte de săvârșirea sa din culpă, condiția
este îndeplinită și dacă fapta a fost săvârșită cu intenție.
– Art. 17 (Eroarea comună și invincibilă): (1) Nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe
drepturi decât are el însuși. (2) Cu toate acestea, când cineva, împărtășind o credință comună
și invincibilă, a considerat că o persoană are un anumit drept sau o anumită calitate juridică,
instanța judecătorească, ținând seama de împrejurări, va putea hotărî că actul încheiat în
această stare va produce, față de cel aflat în eroare, aceleași efecte ca și când ar fi valabil,
afară de cazul în care desființarea lui nu i‑ar cauza niciun prejudiciu. (3) Eroarea comună și
invincibilă nu se prezumă. (4) Dispozițiile prezentului articol nu sunt aplicabile în materie de
carte funciară și nici în alte materii în care legea reglementează un sistem de publicitate.
– Art. 1039 (Interpretarea testamentului): (1) Regulile de interpretare a contractelor sunt

aplicabile și testamentului, în măsura în care sunt compatibile cu caracterele juridice ale
acestuia. (2) Elementele extrinseci înscrisului testamentar pot fi folosite numai în măsura în
care se sprijină pe cele intrinseci. (3) Legatul în favoarea creditorului nu este prezumat a fi
făcut în compensația creanței sale.
– Art. 1266 (Interpretarea după voința concordantă a părților): (1) Contractele se interpretează
după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor. (2) La stabilirea
voinței concordante se va ține seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile
purtate de părți, de practicile statornicite între acestea și de comportamentul lor ulterior
încheierii contractului.
– Art. 1267 (Interpretarea sistematică): Clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia
înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului;
– art. 1268 (Interpretarea clauzelor îndoielnice): (1) Clauzele susceptibile de mai multe înțelesuri
se interpretează în sensul ce se potrivește cel mai bine naturii și obiectului contractului. (2)
Clauzele îndoielnice se interpretează ținând seama, între altele, de natura contractului, de
împrejurările în care a fost încheiat, de interpretarea dată anterior de părți, de sensul atribuit
în general clauzelor și expresiilor în domeniu și de uzanțe. (3) Clauzele se interpretează în
sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul. (4)
Contractul nu cuprinde decât lucrul asupra căruia părțile și‑au propus a contracta, oricât
de generali ar fi termenii folosiți. (5) Clauzele destinate să exemplifice sau să înlăture orice
îndoială asupra aplicării contractului la un caz particular nu îi restrâng aplicarea în alte cazuri
care nu au fost expres prevăzute.
– Art. 1269 (Regulile subsidiare de interpretare): (1) Dacă, după aplicarea regulilor de
interpretare, contractul rămâne neclar, acesta se interpretează în favoarea celui care se obligă.
(2) Stipulațiile înscrise în contractele de adeziune se interpretează împotriva celui care le‑a
propus.
– Art. 1671 (Interpretarea clauzelor vânzării): Clauzele îndoielnice în contractul de vânzare

se interpretează în favoarea cumpărătorului, sub rezerva regulilor aplicabile contractelor
încheiate cu consumatorii și contractelor de adeziune.

– Art. 2563 (Interpretarea și aplicarea legii străine): Legea străină se interpretează și se aplică
potrivit regulilor de interpretare și aplicare existente în sistemul de drept căruia îi aparține.
Raportat la cele de mai sus, rezultă că pot fi interpretate legile, hotărârile judecătorești, actele
și faptele juridice, contractele, voința sau intenția autorului actului sau fapta ilicită. Acestea
reprezintă obiectul interpretării, adică ceea ce poate fi interpretat.
În doctrină, interpretarea a fost clasificată după mai multe criterii, fiecare cu scopul de a oferi o
abordare sistematică a procesului de interpretare:
1. În funcție de interpreții care o fac, interpretarea poate fi:

DOCTRINĂ
– interpretarea legală, obligatorie, generală care mai poartă denumirea de autentică. Aceasta
NOUTĂȚI
se realizează prin acte normative ale puterii executive sau legislative;[28]
– judiciară (jurisprudențială), care este realizată de instanță, raportat la speța concretă dedusă
judecății;
– doctrinară (teoretică): care este realizată de doctrinarii juriști.
Toate aceste forme de interpretare se subsumează unor principii de metodă:
– unitatea între litera și spiritul legii: interpretarea trebuie să discearnă voința reală a
legiuitorului;
– supremația voinței legiuitorului: interpretul trebuie să se situeze în sensul voinței reale a

legiuitorului;
– contextualizarea: interpretarea trebuie realizată în conformitate cu dispoziția normei, cu

instituția juridică și cu ramura de drept căreia îi aparține.
– evaluarea: se referă la faptul că interpretul trebuie să distingă acolo unde legea distinge și să
nu distingă acolo unde legea nu distinge;
– corelarea: interpretul trebuie să țină cont de faptul că lex posterior derogat lex prior[29] și că
exceptio est strictissimae interpretationis[30];
– adecvarea formei juridice la semnificația actului normativ: ajută la clarificarea naturii și

importanței actului normativ. Poate fi util în cazul în care există conflicte între acte normative,
ajutând la clarificarea priorității acestora;
– coerența logică: corectitudinea logică este importantă în drept, deoarece ajută la clarificarea
și evaluarea argumentelor și concluziilor și la asigurarea că deciziile și opiniile juridice sunt
bazate pe raționamente logice și coerente;
– validitatea juridică: orice interpretare juridică va avea legitimitate, legalitate și efectivitate.

[28]
Interpretarea normativă a legilor revine exclusiv Parlamentului.
Acest principiu afirmă că o lege mai recentă anulează o lege mai veche, în cazul în care cele două legi sunt incompatibile
[29]
sau contradictorii.
[30]
Acest principiu afirmă că excepțiile trebuie interpretate strict, adică în sens restrâns.

2. După criteriul modului de interpretare, interpretarea poate fi:
– lexicală (literală sau gramaticală): aceea care se concentrează pe sensul cuvintelor și

construcțiilor gramaticale din textul normei juridice;
– logică: se concentrează pe modul în care norma juridică este construită și se bazează pe

regulile logice de raționament;
– teleologică: se concentrează pe scopul sau finalitatea normei juridice;
3. După rezultatul interpretării, interpretarea este calificată:
– ca fiind declarativă, când legiuitorul spune exact cât a dorit să spună (idem dixit quam voluit).
Aceasta poate să fie pură, largă sau strictă. Interpretarea pură se realizează atunci când
termenii legii sunt corect utilizați, textele de lege având în cuprinsul lor enumerări limitative.
Interpretarea strictă se bazează pe litera textului normativ, în timp ce interpretarea largă ține
cont de scopul și spiritul normei juridice;
– ca fiind restrictivă, când legiuitorul a spus mai mult decât a dorit (potius dixit quam voluit).
De exemplu: normele de drept penal, de drept fiscal. Aceasta depășire poate proveni fie din
cauza unui termen folosit greșit, sau din cauza complexității dispoziției;
– ca fiind extensivă, când interpretul a spus mai puțin decât a intenționat să spună legiuitorul
(minus dixit quam voluit). Extinderea se realizează cu ajutorul regulilor a pari[31], a maiori ad
minus[32], ab absurdo sensu[33], etc.
În Tratat de teoria generală a dreptului, prof. univ. dr. Ion Craiovan, sintetizează o serie de principii
care un rol important în interpretarea normelor juridice[34]:
1. În procesul interpretării normelor juridice trebuie să se respecte în primul rând natura acestei
activități subsumată aplicării normei juridice, în cadrul familiei dreptului romano‑germanic,
unitatea dintre litera și spiritul legii, fără exagerări de o parte sau alta, care conduc la soluții
dogmatice, injuste sau la abuz și arbitrar.
2. Trebuie să avem în vedere voința legiuitorului. Dacă legea este limpede, judecătorul nu are
decât sarcina să o aplice; optima lex, quae minimum judici, optimus judex qui minimum sibi –
cea mai bună lege este aceea care lasă cât mai puțin la aprecierea judecătorului și cel mai
bun judecător este acela, care în hotărârea pe care o dă, se întemeiază în așa fel pe lege, încât
arbitrariul să fie cât mai redus.
3. Spre a constata intenția legiuitorului, atunci când textul este neclar, aceasta trebuie să fie în
legătură cu întreaga economie a legii, pentru ca aceasta să lumineze interpretarea. De aici
și maxima: in civile nihil, nisi toto lege prospecta. O regulă consacrată este, de altfel, că orice
[31]
Regula a pari se aplică în cazul în care nu există o interpretare clară sau evidentă a unei norme juridice.
Regula a maiori ad minus presupune că o normă juridică trebuie interpretată într‑un mod care să producă cele mai
[32]
puține restricții sau limitări posibile.

Atunci când există mai multe interpretări posibile ale unei norme juridice, interpretarea care duce la consecințe absurde
[33]
sau nerezonabile trebuie să fie respinsă.

[34]
I. Craiovan, op. cit., p. 537‑538.
DOCTRINĂ |
interpretare trebuie să se facă subiectum materiam, în conformitate cu cadrul în care este

pusă dispoziția respectivă, cu instituția juridică și ramura de drept unde aceasta se găsește.
4. Unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să facă distincție: ubi lex non distinguit, nec
nos distinguere debemus.
5. În procesul interpretării normelor juridice trebuie să se țină seama atât de specificitatea

interpretării dată de „subiectum materiam”, cât și de sistemicitatea normelor juridice, aceste
situații generând alte reguli, lucru semnificativ în ceea ce privește complexitatea interpretării.
În ceea ce privește metoda interpretării, în literatura juridică se apreciază ca având un caracter

general următoarele metode de interpretare a normelor juridice: gramaticală, sistematică,
DOCTRINĂ
istorică, logică, teleologică sau după scop.

NOUTĂȚI
Interpretarea gramaticală se referă la modul de interpretare a textului unei norme juridice în

termeni de gramatică și sintaxă. Aceasta se concentrează pe cuvintele și formulările utilizate în
textul normei juridice, ținând cont de regulile lingvistice, gramaticale, punctuația, morfologia
textelor legale, frazeologia acestora. Totodată, înțelesul unor termeni și expresii din textul legal
poate să fie diferit de cel utilizat în limbajul uzual. Scopul acestei forme de interpretare este de
a determina sensul literal al normei juridice, fără a lua în considerare contextul social sau juridic
în care a fost creată aceasta.
Interpretarea sistematică se referă la modul de interpretare a normelor juridice în contextul

sistemului juridic în care acestea sunt incluse, prin coroborarea normei cu alte dispoziții
normative, aparținând aceleiași instituții publice sau ramuri de drept. În acest mod de interpretare
se iau în considerare toate normele juridice relevante care se află în sistemul juridic respectiv,
precum și scopul și spiritul acestuia.
Astfel, nici o normă juridică nu poate fi înțeleasă privită în mod individual și ruptă de celelalte
norme juridice.
Interpretarea istorică se referă la modul de interpretare a normelor juridice prin prisma

contextului istoric în care acestea au fost create și aplicate. În acest mod de interpretare, se
analizează istoria normei juridice, inclusiv condițiile sociale, politice și juridice care au condus
la crearea acestei norme și la modul în care aceasta a fost aplicată în trecut. Acest lucru poate
fi important pentru a clarifica sensul normei juridice atunci când acesta nu este clar sau când
se află în discuție o interpretare mai largă a acesteia. La unele acte juridice, în preambul sunt
descrise cauzele și scopul elaborării lor.
Interpretarea logică se referă la modul de interpretare a normelor juridice prin prisma

raționamentului și a deducțiilor logice care se pot face din acestea. În acest mod de interpretare,
se analizează structura și conținutul normei juridice și se fac deducții logice cu privire la sensul și
aplicabilitatea acesteia. Scopul acestui mod de interpretare este de a determina sensul normei
juridice prin raționament și deducție, în loc să se aplice interpretări arbitrare sau subiective.
„Metoda logică nu poate fi separată de celelalte metode sau procedee tehnice, deoarece
orice lămurire a sensului normei juridice fie ea istorică sau sistematică, se sprijină pe utilizarea
raționamentelor judecății. Printre procedeele logice frecvent utilizate exemplificăm: „a pari”,

„per a contrario”, „a fortiori”, „ad absurdum” ș.a. Raționamentul „a pari” permite deducerea unor
consecințe logice în urma analogiei care se face între două situații asemănătoare.
În absența unei reguli care reglementează o situație, se poate apela la o regulă care reglementează
o situație asemănătoare. Raționamentul „per a contrario” deduce, de exemplu, din opoziția unei
ipoteze, opoziția unor consecințe: dacă o regulă este subordonată întrunirii certe a unor condiții,
regula inversă trebuie să se aplice când aceste condiții nu sunt reunite. Raționamentul „a fortiori”
are la bază postulatul că „cine poate mai mult, poate și mai puțin”. Raționamentul „ad absurdum”
demonstrează, de pildă imposibilitatea logică a unei situații și ca atare numai o anumită soluție
este posibilă.”[35]
Totodată se mai folosesc și raționamentele:
– „a majori ad minus”: dacă se permite mai mult se permite și mai puțin;

– „a minori ad majus”: dacă se interzice puțin, atunci se interzice și mai mult;
Interpretarea teleologică sau după scop urmărește găsirea sensului actului normativ prin
evidențierea scopului actului normativ interpretat. Scopul acestui mod de interpretare este de
a determina sensul normei juridice prin raportare la scopul sau finalitățile acesteia, în loc să se
aplice interpretări arbitrare sau subiective.
5. Studiu de caz
Prin acțiunea în contencios administrativ și fiscal înregistrată la data de 5 martie 2019,
reclamantul P.R.A.B. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public – Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție prin Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală prin
Președintele ANAF, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea
pârâților la emiterea ordinului comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție și al Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală cu privire
la prelungirea detașării pe o perioadă de 3 ani de zile de la data încetării detașării anterioare
(11 ianuarie 2019) de la Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă
fiscală la Parchetul de pe lângă Tribunalul T., pe postul de specialist antifraudă, având în vedere
acordul exprimat în mod expres ca urmare a solicitării Parchetului de pe lângă Tribunalul T.,
obligarea la plata drepturilor salariale pentru postul de specialist antifraudă începând cu data de
11 ianuarie 2019 și cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. xxx/2019 pronunțată în ședința publică din 24 iunie 2019 în dosarul
nr. XXX/108/2019, Tribunalul A., secția a III‑a contencios administrativ și fiscal litigii de muncă
și asigurări sociale: Respinge acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamantul P.R.A.B.,
în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
prin Procurorul General și Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală
prin președintele ANAF, având ca obiect litigiu cu funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
În motivare, prima instanță reține:
[35]
Idem, pp. 539‑540.

– „Instanța are în vedere că potrivit art. 4 alin. (13) lit. c) din O.U.G. nr. 73/2004 detașarea
încetează înainte de împlinirea termenului de 3 ani în situația aplicării mobilității în funcția
publică. Potrivit Ordinului XXX/14 februarie 2019 al Președintelui ANAF, o astfel de situație
a intervenit în cazul reclamantului. Ori, dacă o astfel de situație constituie motiv de încetare
a detașării, cu atât mai mult ea poate constitui și motiv de refuz al prelungirii ei.
– Ca urmare, pârâtei ANAF nu i se poate nega orice prerogativă în a aprecia oportunitatea

prelungirii detașării. Reiese acest aspect din conținutul Adresei nr. XXX/c/XXXX/2018 a
Procurorului General a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție adresată
ANAF în care se arată: „În speranța că la nivelul instituției dumneavoastră va fi identificată
cea mai bună variantă pentru asigurarea continuității în acordarea de sprijin de specialitate
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
procurorilor care instrumentează cauze complexe în materia criminalității economico –

financiare”.
– Totodată, din interpretarea gramaticală a textului rezultă că prelungirea detașării este

o posibilitate, iar nu o obligație. Ea nu devine obligație nici atunci când există acordul
funcționarului public sau al autorității în cadrul căreia urmează să își desfășoare activitatea,
pentru că prelungirea detașării se face prin ordinul comun al conducătorilor instituțiilor
implicate. Instanța nu va putea reține argumentul invocat de reclamant, în sensul că a
promovat examenul de recrutare, întrucât acesta reprezintă o condiție de a ocupa postul.
– De la început i‑a fost cunoscut că postul pentru care a concurat poate fi ocupat numai pe
perioadă determinată și că prelungirea acesteia reprezintă o facultate, iar nu o obligație.
– A admite că pentru ANAF reprezintă o obligație acceptarea prelungirii detașării, în condițiile

în care există acordul celorlalte părți implicate, echivalează cu negarea prerogativelor sale
organizatorice și cu punerea acesteia în imposibilitatea acoperirii nevoii de personal, dat fiind
că posturile celor detașați nu se vacantează.
– Refuzul pârâtei de a semna ordinul comun de prelungire a detașării nu poate fi apreciat ca

abuziv în cea ce‑l privește pe reclamant și prin prisma faptului că nu s‑a probat că acest refuz
l‑a vizat doar pe el, ci pe toți cei menționați.
– În ceea ce privește capătul de cerere privind plata drepturilor salariale care se cuvin pentru
postul de specialist antifraudă începând cu data de 11 ianuarie 2019, instanța va reține că,
în conformitate cu art. 4 alin. (12) coroborat cu alin. (15) din O.U.G. nr. 74/2013, inspectorii
antifraudă au calitatea de specialiști în cadrul Parchetelor și beneficiază de drepturile stabilite
prin lege pentru aceștia pe durata detașării. Ca urmare, aceste drepturi nu pot fi recunoscute
după încetarea acestei măsuri.”
Împotriva hotărârii primei instanțe reclamantul a formulat recurs, considerând că în cauză este
incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. pr. civ. – când hotărârea a fost
dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material:

A. Reclamantului nu i‑a încetat detașarea înainte de împlinirea termenului de 3 ani, ci prin

ajungerea la termen;
B. Contrar susținerilor primei instanțe, nu rezultă din nici un înscris că postul ar fi fost temporar:
din anunțul concursului depus la dosarul cauzei nu reiese că postul ar fi fost pe o perioadă de
3 ani, sens în care este eronată susținerea primei instanțe că reclamantul a avut cunoștință
de perioada determinată a postului pentru care a participat la concurs;
C. Deși, instanța susține că prin semnarea ordinului de prelungire, ANAF s‑ar afla în
imposibilitatea de a‑și acoperi nevoia de personal, acest lucru este eronat, deoarece
reclamantul a dat concurs pentru postul de specialist antifraudă, concomitent cu numirea în
calitatea de inspector antifraudă a acestuia s‑a făcut și detașarea sa pe postul de specialist
în cadrul Parchetului, totodată, ANAF‑ul nu a făcut dovada lipsei/deficienței de personal.
În acest sens, instanța a apelat la o prezumție, prezumție care nici măcar nu se bazează pe o
asumpție;
D. Prima instanță se referă la faptul că nu poate fi vorba de un refuz abuziv deoarece li s‑a respins
și celorlalți aflați în aceeași situație prelungirea, ori, de asemenea, în primul rând discutăm
despre o prezumție, ANAF‑ul nu a făcut dovada că li s‑a respins și celorlalți, iar în al doilea
rând, chiar dacă mai multe persoane se află în situații similare, vorbim de interese proprii,
ori abuzul poate să se refere atât la un singur individ sau mai mulți indivizi aflați în situații
similare;
E. Totodată, trebuie să avem în vedere și expunerea de motive la proiectul de Lege privind unele
măsuri referitoare la inspectorii antifraudă din cadrul Agenției Naționale de Administrare
Fiscală – Direcția de Combatere a Fraudelor care prevede că: „Persoanele care ocupă funcția
de inspector antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor la data intrării în vigoare
a prezentei legi se transferă în cadrul parchetelor pe posturi de specialiști prevăzute la art. 116
alin. (5)‑(7) și art. 1201 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu
modificările și completările ulterioare”.
I. Conform Legii nr. 144/2014 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013
privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de
Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative publicată
în M. Of. nr. 777 din 24 octombrie 2014:
La articolul 4, alineatul (11) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(11) Numirea inspectorilor antifraudă în cadrul Direcției de combatere a fraudelor, ca urmare

a concursului de recrutare organizat pentru ocuparea funcțiilor publice specifice de inspector
antifraudă sau a mutării definitive în cadrul acestei structuri, se face prin ordin al președintelui
Agenției, cu avizul vicepreședintelui Agenției care coordonează Direcția generală antifraudă
fiscală și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar
detașarea acestora în funcții se face prin ordin comun al procurorului general al Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al președintelui Agenției.”
La articolul 4, alineatele (12) și (13) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(12) Inspectorii antifraudă sunt detașați în interesul serviciului pe o perioadă de 3 ani,

cu posibilitatea prelungirii detașării în funcție, cu acordul acestora. Pe perioada detașării
inspectorii antifraudă beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege în cazul detașării.”
Conform prevederilor art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 74/2013: Numirea personalului antifraudă
se face pe bază de concurs sau examen, începând cu data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului
prevăzute la art. 13 alin. (1), organizat potrivit regulamentului aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Președintele și vicepreședintele comisiilor de concurs sau de examen vor fi vicepreședintele Agenției
care coordonează Direcția generală antifraudă fiscală și inspectorul general antifraudă.
Astfel, reclamantul a promovat examenul organizat de Agenția Națională de Administrare Fiscală

în data de 31 octombrie 2015 pentru ocuparea unui număr de 166 de posturi la Direcția generală
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
antifraudă fiscală, pentru ocuparea postului vacant Direcția de combatere a fraudelor – Serviciul T.
În concluzie, reclamantul a susținut examenul exact pentru postul pe care a fost detașat timp de
3 ani de zile de la Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția generală antifraudă fiscală
la Parchetul de pe lângă Tribunalul T., pe postul de specialist antifraudă.
Din cele enunțate supra, rezultă că pentru a fi specialiști antifraudă, candidații trebuie să
promoveze un examen organizat exact pentru acest post și să îndeplinească anumite condiții.
Ulterior promovării concursului, persoana este numită ca inspector antifraudă și concomitent
este detașată ca și specialist antifraudă, aspect care rezultă din Ordinul nr. 51 din 11 ianuarie
2016, aflat la dosarul cauzei.
II. Prin Hotărârea nr. 677 din 4 septembrie 2013 privind aprobarea Regulamentului de desfășurare
a concursului sau examenului pentru ocuparea funcției publice specifice de inspector antifraudă
în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, publicată în M. Of. nr. 573 din 9 septembrie
2013 s‑a aprobat Regulamentul de desfășurare a concursului sau examenului pentru ocuparea
funcției publice specifice de inspector antifraudă în cadrul Agenției Naționale de Administrare
Fiscală.
Conform art. 3 din Regulamentul menționat supra, (2) În vederea desfășurării concursului, pentru
funcțiile publice specifice de execuție de inspector antifraudă, se solicită avizul Agenției Naționale a
Funcționarilor Publici înaintea publicării anunțului de concurs. (3) Solicitarea prevăzută la alin. (2)
trebuie să conțină următoarele elemente: a) identificarea funcțiilor publice vacante, cu
evidențierea gradului profesional; b) probele stabilite pentru concurs; c) condițiile de participare
la concurs, respectiv condițiile prevăzute de lege pentru ocuparea funcțiilor publice vacante și alte
condiții specifice prevăzute în fișa postului aferentă respectivei funcții public.
Astfel, după cum rezultă din Anexa nr. 1 – Lista posturilor vacante din cadrul Direcției
Generale de Antifraudă Fiscală – Direcția de combatere a fraudelor (anexată la cererea de
chemare în judecată) pentru Serviciul T. s‑a scos un post vacant de inspector antifraudă.
Reclamantul a promovat examenul pentru postul de inspector antifraudă Serviciul T.
Prin Ordinul comun nr. XX/C/XX/2016 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție și al președintelui Agenției naționale de Administrare Fiscală s‑a dispus

detașarea reclamantului pe o perioadă de 3 ani de la Agenția Națională de Administrare Fiscală

la Ministerul Public pe postul de specialist antifraudă.
III. După cum rezultă, inclusiv din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către Ministerul Public –
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție:
– reclamantul și‑a dat acordul în vederea prelungirii detașării;
– unitatea de parchet este de acord cu prelungirea detașării reclamantului, singurul care s‑a
manifestat în sens contrar în mod nejustificat fiind Ministerul Finanțelor Publice – Agenția
Națională de Administrare Fiscală.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și
reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea
și completarea unor acte normative, publicată în M. Of. nr. 389 din 29 iunie 2013 prevede în
mod expres în art. 3: (3) În cadrul structurii centrale a Direcției generale antifraudă fiscală
funcționează pe lângă structurile de prevenire și control Direcția de combatere a fraudelor, care
acordă suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca
obiect infracțiuni economico‐financiare. În acest scop inspectorii antifraudă din cadrul acestei
direcții sunt detașați în cadrul parchetelor, în condițiile legii, pe posturi de specialiști. (4)
În exercitarea atribuțiilor de serviciu, inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a
fraudelor efectuează, din dispoziția procurorului: a) constatări tehnico‐științifice, care constituie
mijloace de probă, în condițiile legii; b) investigații financiare în vederea indisponibilizării de bunuri;
c) orice alte verificări în materie fiscală dispuse de procuror.
Iar, conform art. 4 din Ordonanța menționată supra: (1) Funcțiile utilizate de Direcția generală
antifraudă fiscală în realizarea atribuțiilor stabilite de lege sunt funcții publice specifice de inspector
antifraudă și funcții publice generale. (2) Personalul care ocupă funcții publice de inspector
antifraudă are drepturi și îndatoriri specifice de serviciu care se stabilesc prin statut special, aprobat
prin lege. (3) Personalul care ocupă funcții publice de inspector antifraudă beneficiază de toate
drepturile prevăzute de lege pentru funcționarii publici. Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili
modul de constituire și criteriile de repartizare a unui fond de stimulente salariale pe seama sumelor
atrase suplimentar la bugetul de stat din activitatea desfășurată. (4) Poate fi numită în funcția de
inspector antifraudă persoana care îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (5) și (7). (5) Numirea
personalului antifraudă se face pe bază de concurs sau examen, începând cu data intrării în vigoare
a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 13 alin. (1), organizat potrivit regulamentului aprobat prin
hotărâre a Guvernului. Președintele și vicepreședintele comisiilor de concurs sau de examen vor
fi vicepreședintele Agenției care coordonează Direcția generală antifraudă fiscală și inspectorul
general antifraudă. (6) Numirea personalului antifraudă se face potrivit Legii nr. 188/1999 privind
Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (7) Ocuparea
funcțiilor publice în cadrul structurii antifraudă se face cu respectarea următoarelor condiții minime:
a) absolvirea de studii universitare de licență cu diplomă, respectiv studii superioare, juridice sau
economice, de lungă durată, cu diplomă de licență ori echivalentă; b) promovarea evaluărilor
psihologice complexe, organizate prin intermediul unităților specializate acreditate în condițiile
legii; c) promovarea evaluărilor de integritate, inclusiv prin evaluarea personalului Direcției
generale antifraudă fiscală din punct de vedere psihologic și al comportamentului simulat, de
către personal sau cabinete de specialitate, autorizate în condițiile legii. (8) Funcționarilor publici

care ocupă funcții publice în cadrul structurii antifraudă li se consideră vechime în specialitatea
studiilor absolvite întreaga perioadă în care își desfășoară activitatea în structura antifraudă. (9)
În scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire
a infracțiunilor economico‐financiare, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de
urmărire penală, inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor își vor desfășura
activitatea în cadrul parchetelor, prin detașare. (10) Inspectorii antifraudă prevăzuți la alin. (9)
își desfășoară activitatea sub autoritatea exclusivă a conducătorului parchetului în cadrul
căruia funcționează. (11) Numirea inspectorilor antifraudă în cadrul Direcției de combatere
a fraudelor se face prin ordin al președintelui Agenției, cu avizul vicepreședintelui Agenției
care conduce Direcția generală antifraudă fiscală și al procurorului general al Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar detașarea acestora în funcții se face prin ordin
DOCTRINĂ
comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și

NOUTĂȚI
al președintelui Agenției. (12) Inspectorii antifraudă sunt detașați în interesul serviciului pe

o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii detașării în funcție, cu acordul acestora. (13)
Detașarea încetează înaintea împlinirii perioadei prevăzute la alin. (12) prin revocarea din funcție
dispusă prin ordin comun motivat al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție și al președintelui Agenției. (14) Pe durata detașării la parchet inspectorii antifraudă
din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală nu pot primi de la organele ierarhic superioare din
cadrul Agenției nicio însărcinare. (15) Modul de exercitare a atribuțiilor privind cariera inspectorilor
antifraudă pe durata detașării la parchete se stabilește prin legea privind statutul acestei categorii
de funcționari publici.
Contrar susținerilor primei instanțe, în ipoteza inspectorilor antifraudă – specialiști în cadrul

parchetelor – prelungirea detașării se realizează prin efectul legii fără ca unitatea angajatoare
să aibă posibilitatea să aprecieze asupra oportunității prelungirii detașării, raționamentul adoptării
ordonanței fiind chiar acela de a oferi un sprijin calificat și de specialitatea procurorilor, care să
înlăture paralelismele și să elimine astfel evaluarea fiscală diferită sau chiar contrară a aceleiași
operațiuni economice.
Astfel, pentru prelungirea detașării în virtutea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013
este necesară întâlnirea voinței concordante a:
– unității la care se realizează detașarea și care are interesul prelungirii detașării;
și, respectiv,
– acordul inspectorului antifraudă.
După cum a arătat în mod expres, reclamantul, Parchetul de pe lângă Tribunalul T. i‑a solicitat
acordul în vederea prelungirii detașării, fiind în interesul acestuia prelungirea detașării
reclamantului în cadrul acestuia, respectiv, continuarea activității desfășurate în cadrul acestuia.
A interpreta în sensul că unitatea angajatoarea este cea care apreciază asupra oportunității,
reprezintă un silogism eronat și contrar legii, deoarece ne‑am putea afla în situația în care
unitatea la care s‑a dispus inițial detașarea să nu își mai dorească prelungirea detașării precum
și în situația în care funcționarul nu își mai dă acordul în vederea prelungirii detașării, astfel, Ubi
lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Aplicând raționamentul primei instanțe, ar însemna că dacă ANAF‑ul consideră că se

impune prelungirea detașării va dispune prelungirea, indiferent de voința/poziția celorlalte
2 părți implicate, ori a aprecia astfel înseamnă nu doar a adăuga la lege ci și a interpreta
contrar legii.
Dis bene iuantibus, interpretarea privind suficiența întâlnirii celor două voințe concordante a
inspectorului antifraudă și a unității la care s‑a realizat detașarea este conformă normei legale,
fiind în spiritul și litera legii, având în vedere economia întregii O.U.G. nr. 74/2013, precum și a
art. 4, per se, care reglementează situația inspectorilor antifraudă care devin specialiști în cadrul
Parchetelor, aflându‑ne doar în această situația în ipoteza în care legea ar produce efecte juridice:
Actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat.
Or, rațiunea instituirii acestei categorii de funcționari s‑a realizat în vederea facilitării desfășurării
cercetărilor penale, aspect care rezultă din chiar art. 3 alin. (4) din O.U.G. nr. 74/2013:
În exercitarea atribuțiilor de serviciu, inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a
fraudelor efectuează, din dispoziția procurorului: a)constatări tehnico‑științifice, care constituie
mijloace de probă, în condițiile legii; b) investigații financiare în vederea indisponibilizării de bunuri;
c) orice alte verificări în materie fiscală dispuse de procuror.
IV. În Regulamentul de ordine interioară al parchetelor din 30 iulie 2014 publicat în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 623 bis din 26 august 2014 este cuprinsă categoria specialiștilor antifraudă
fără a se face deosebirea cu privire la modul de încadrare.
De asemenea, conform art. 1201 din Legea nr. 304/2004, În cadrul parchetelor își pot desfășura
activitatea specialiști în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte
domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală.
Cu atât mai mult se susține concluzia că posibilitatea prelungirii detașării s‑a reglementat în
favoarea și în interesul unității de Parchet, interpretare conformă voinței reale a legiuitorului.
V. Pe site‑ul Ministerului Justiției se găsește proiectul de lege privind unele măsuri referitoare
la inspectorii antifraudă din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția
de Combatere a Fraudelor.
În expunerea de motive a acestei legi se prezintă situația: „Astfel, legea prevede expres
modalitatea de încadrare a inspectorilor antifraudă în cadrul parchetelor, acestea neavând în
schemă posturi proprii de inspectori antifraudă, ci doar de specialiști, inspectorii funcționând
în cadrul parchetelor exclusiv prin detașare de la Direcția de combatere a fraudelor. Această
situație atipică – detașarea reprezentând o excepție pentru ocuparea unor posturi, când
există o nevoie temporară a autorității, iar nu principala (sau chiar singura) modalitate de
ocupare a posturilor – a determinat o situație incertă a statutului acestui personal după
expirarea termenelor pentru care s‑au dispus detașările. Inspectorii detașați pe posturi de
specialiști, ca de altfel toți specialiștii din cadrul Ministerului Public, au un rol important
în sprijinirea procurorilor pentru instrumentarea cauzelor complexe în materia criminalității
economico‑financiare, contribuția lor fiind esențială pentru clarificarea unor aspecte tehnice
în activitatea de urmărire penală. Din acest motiv, este necesară clarificarea la nivel legal
a statutului lor profesional și mai ales instituirea unor prevederi care să garanteze
STABILITATEA ACESTORA PE FUNCȚII ÎN CADRUL PARCHETELOR.

Începând cu data de 10 februarie 2014 au fost detașați la parchete, pe posturi de specialiști,

292 de inspectori antifraudă de la Direcția de combatere a fraudelor din cadrul Direcției
generale antifraudă fiscală a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, multora dintre aceștia
încetându‑le detașările ca urmare a expirării termenelor pentru care au fost dispuse. Întrucât
legea reglementează faptul că aceștia funcționează exclusiv prin detașare la parchete, se
impune identificarea unor soluții legislative de clarificarea a statutului lor profesional. În plus,
soluția actuală indisponibilizează în paralel două categorii de posturi: pe de o parte, posturile de
inspectori antifraudă din cadrul Direcției de Combatere a Fraudelor, structură unde sunt numiți
și, pe de altă parte, posturile de specialiști din cadrul parchetelor, pe care aceștia sunt detașați.
Această situație poate conduce inclusiv la deficiențe de natură tehnică și managerială la nivelul
Direcției de combatere a fraudelor, respectiv al parchetelor.
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
În ceea ce privește specialiștii din cadrul parchetelor, legea conține unele reglementări generale
în acest sens. Astfel, art. 116 alin. (5) – (7) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede: „(5) În cadrul parchetelor pot
fi numiți, prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție, specialiști în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în
alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice inactivitatea de urmărire penală. (6)
Specialiștii prevăzuți la alin. (5) au calitatea de funcționar public. (7) Funcția de specialist în cadrul
parchetelor este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor
didactice din învățământul superior”. Potrivit art. 1201 din aceeași lege, „În cadrul parchetelor își
pot desfășura activitatea specialiști în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic,
precum și în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire
penală.”
Astfel, art. II din Legea menționată supra prevede: La data intrării în vigoare a prezentei legi,
Direcția de combatere a fraudelor din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală se desființează,
posturile din cadrul acesteia fiind preluate în cadrul celorlalte structuri ale Direcției generale
antifraudă fiscală.
(2) Persoanele care ocupă funcția de inspector antifraudă din cadrul Direcției de combatere
a fraudelor la data intrării în vigoare a prezentei legi se transferă în cadrul parchetelor pe
posturi de specialiști prevăzute la art. 116 alin. (5)‑(7) și art. 1201 din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Prin Decizia civilă nr. xxx/2019 pronunțată în ședința publică din 24 iunie 2019 în dosarul
nr. XXX/XXX/2019, de Curtea de Apel T., secția contencios administrativ și fiscal, instanța a
respins recursul formulat, pentru următoarele motive: „După cum rezultă din interpretarea
acestor dispoziții legale, Curtea constată că legiuitorul a prevăzut în mod expres că durata
detașării este de 3 ani, existând, totodată, posibilitatea, și nu obligația, prelungirii acesteia.
Însă, pentru a se dispune prelungirea detașării, este necesar, pe lângă acordul celui detașat, și
acordul instituției de la care are loc detașarea. Susținerea recurentului în sensul că instituția
angajatoare nu are nicio posibilitate în a aprecia asupra oportunității măsurii de prelungire a
detașării, aceasta operând în virtutea legii, este neîntemeiată. În sensul celor de mai sus, Curtea,
în acord cu judecătorul fondului, constată că potrivit dispozițiile art. 4 alin. (13) lit. c) din O.U.G.
nr. 73/2004, detașarea încetează înainte de împlinirea termenului de 3 ani în situația aplicării
mobilității în funcția publică. Or, în speță, o astfel de situație a intervenit, tocmai prin adoptarea

Ordinului nr. XXX/14 februarie 2019 al Președintelui ANAF, recurentul fiind mutat temporar,
cu repartizarea postului corespunzător deținute, la Serviciul de control antifraudă 3 – Direcția
Regională Antifraudă Fiscală D. din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală. Astfel, în
condițiile în care o atare situație reprezintă un motiv de încetare a detașării, este evident că ea
poate constitui și motiv de refuz al prelungirii ei, instituției ANAF neputându‑i‑se nega dreptul
de apreciere asupra oportunității prelungirii detașării.
De altfel, Curtea observă că în chiar cuprinsul Adresei nr. XXXX/C/XXXX/2018 a Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, adresată ANAF, este
cunoscut dreptul de apreciere asupra oportunității prelungirii detașărilor. Nu are nicio relevanță
asupra prelungirii detașării faptul că recurentul a promova examenul de recrutare, în condițiile
în care, pe de o parte, dispozițiile legale incidente stabilesc în mod expres durata detașării pentru
o perioadă de 3 ani, iar pe de altă parte, prelungirea detașării reprezintă doar o facultate, și nu
o obligație. A accepta că instituția angajatoare, în speță, ANAF, nu ar avea dreptul de apreciere
asupra oportunității măsurii de prelungire a detașării ar însemna ca acesteia să îi fie negate orice
prerogative în modul de organizare a propriei activități, ceea ce este inadmisibil. Prin urmare,
ANAF este în măsură să aprecieze asupra oportunității prelungirii detașării, acordul celui detașat
fiind insuficient.
Așa fiind, în condițiile în care ANAF nu și‑a dat acordul pentru prelungirea detașării explicând
motivele pentru care este nevoită să procedeze în această manieră – legiuitorul permițându‑i
să aprecieze asupra acestei măsuri – refuzul său nu este unul nejustificat ori abuziv, cum eronat,
susține recurentul.”
6. Concluzii
Interpretarea normelor juridice este vitală în orice proces, situațiile ivite în practică fiind complexe
iar datoria magistratului este de a găsi modelul juridic potrivit pentru acea situație faptică. După
cum am arătat în cuprinsul articolului sunt mai multe metode de interpretare, acestea fiind
necesar a coexista, nefiind posibilă aplicarea unei singure metode de interpretare la același text de
lege, deoarece, după cum am arătat, este necesar a se decela care este voința reală a legiuitorului
și contextul social în care are loc interpretarea juridică.
De asemenea, trebuie avute în vedere regulile poprii ramurii de drept în care se încadrează litigiul
dedus judecății, iar, dacă acestea sunt neîndestulătoare, regulile generale de drept.
În interpretarea normelor juridice, se iau în considerare mai multe aspecte, inclusiv contextul în
care a fost elaborată legea, scopul acesteia, precum și alte norme juridice relevante. De asemenea,
autoritățile și instanțele pot consulta jurisprudența Curții Supreme de Justiție și a altor instanțe
superioare, care poate oferi orientări în ceea ce privește interpretarea normelor juridice.

Referințe bibliografice
Constituția României.
Codul civil al României.
Codul de procedură civilă al României.
Codul penal al României.
Codul de procedură penală al României.
Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Hotărârea nr. 677 din 4 septembrie 2013 privind aprobarea Regulamentului de desfășurare a
concursului sau examenului pentru ocuparea funcției publice specifice de inspector antifraudă
în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției
Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte
normative.
Craiovan Ion, Tratat de teoria generală a dreptului, ed. a IV‑a, Ed. Universul Juridic, 2020.
Friedmann‑Nicolescu Iosif, Interpretarea normei juridice – limite în procesul de aplicare a dreptului.

Aspecte teoretico-practice în actualitate, în In honorem Gheorghe Mihai, Ed. Universul Juridic,
București, 2016.
Mihai Gheorghe C., Teoria dreptului, ed. a 3‑a, Ed. C.H. Beck, București, 2008.
Nefliu Ionuț, Noțiuni fundamentale de teoria generală a dreptului, Ed. Hamangiu, 2021.

Dificultăți în înregistrarea contractelor

colective de muncă la nivelul unității
Lăcrămioara TODOSIA
Expert Legislația Muncii
ABSTRACT
This article is intended to present and analyze the legal provisions regarding
the registration of collective labor contracts, in order to avoid the refusal of the
registration of collective labor contracts by the competent authority.
Thus, the faster resolution of registration of collective labor contracts, can look
at issues related to the summoning of interested parties to participate in the
negotiation, power of attorney granted in order to negotiate and sign the collective
labor contract, proof of the representativeness of the parties and the conclusion
of the negotiation minutes.
An approach with indications in order to promote and facilitate the understanding

of the procedure and the documents that need to be submitted in order to register
the collective labor contract.
Keywords: collective labor contracts, competent authority to register, convener,

powers of attorney, representativeness, verbal negotiation process.
REZUMAT
Prezentul articol este destinat prezentării și analizării dispozițiilor legale referitoare

la înregistrarea contractelor colective de muncă, pentru evitarea refuzului
înregistrării contractelor colective de muncă de către autoritatea competentă.
Astfel, soluționarea mai rapidă de înregistrare a contractelor colective de muncă,

poate privi aspecte legate de convocarea părților interesate să participe la
negociere, împuternicirile acordate în vederea negocierii și semnării contractului
colectiv de muncă, dovada reprezentativității părților și încheierea proceselor
verbale de negociere.
O abordare cu indicații în vederea promovării și ușurării înțelegerii procedurii și a

documentelor ce necesită a fi depuse în vederea înregistrării contractului colectiv
de muncă.

Cuvinte‑cheie: contract colectiv de muncă, autoritate competentă să înregistreze,

convocator, împuterniciri, reprezentativitate, proces verbal de negociere.
Legislaţie relevantă: Legea nr. 367/2022 privind dialogul social
1. Definiții
Potrivit art. 1 pct. 17 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, contract colectiv de muncă
este convenția încheiată în formă scrisă între angajator/organizația patronală, pe de o parte, și
angajați/lucrători reprezentați prin organizații sindicale, sau reprezentanții aleși ai angajaților/
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
lucrătorilor, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea,
precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Art. 1 definește termenii principali, astfel:
– parteneri sociali – sindicate/organizații sindicale și angajatori/organizații patronale, precum

și autoritățile administrației publice, care interacționează în procesul de dialog social;
– sindicat – formă de organizare voluntară a angajaților/lucrătorilor în scopul apărării, susținerii

drepturilor și promovării intereselor lor profesionale, economice, cultural‑artistice, sportive
sau sociale în relația cu angajatorul;
– reprezentanți ai angajaților/lucrătorilor – persoanele alese conform procedurii stabilite prin

prezenta lege și mandatate de către angajați/lucrători să îi reprezinte, potrivit legii;
– angajator – persoană fizică, persoană juridică sau persoană fizică autorizată care angajează
forță de muncă, potrivit legii, pe bază de contract individual de muncă ori raport de serviciu;
– reprezentativitate – atribut al organizațiilor sindicale sau al organizațiilor patronale dobândit

potrivit prevederilor prezentei legi, care conferă statutul de partener social abilitat să își
reprezinte membrii în cadrul dialogului social instituționalizat;
– părți îndreptățite să negocieze contractul colectiv de muncă – angajatori/organizații patronale

și angajați/lucrători reprezentați la negocierea colectivă de către organizații sindicale sau de
reprezentanții angajaților/lucrătorilor care întrunesc condițiile legale pentru a participa la
negocierea unui contract colectiv de muncă.
2. Dispoziții generale legale privind înregistrarea contractelor

colective de muncă
Pornind de la dispozițiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social,
contractele colective de muncă și actele adiționale la acestea se încheie în formă scrisă, se depun
și se înregistrează prin grija părților, la nivel de unitate, la inspectoratul teritorial de muncă.
Mai reținem că, potrivit art. 108 alin. (1) din Legea privind dialogul social, contractul colectiv de
muncă se încheie pe o perioadă determinată, care nu poate fi mai mică de 12 luni și mai mare de

24 de luni, cu excepția situației în care contractul colectiv de muncă se încheie pe durata realizării
unei lucrări determinate.
Remarcăm termenul strict al legii, astfel, contractele colective de muncă care nu prevăd un
termen sau care nu se încadrează în termenul legal vor fi restituite părților semnatare în vederea
stipulării acestuia.
Trebuie să precizăm că potrivit art. 111 alin. (1), contractele colective de muncă se aplică de la data
înregistrării lor la autoritatea competentă sau de la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
Implicit, în cazul în care contractele colective de muncă și documentele aferente înregistrării nu
îndeplinesc condițiile procedurale legale, vor fi remise părților semnatare și se va pierde timp în
defavoarea angajaților unității, ei nu vor beneficia de drepturile negociate, care vor intra în vigoare
doar la data înregistrării acestora de autoritatea competentă.
Legea impune încheierea în forma scrisă și pe o anumită perioadă/durată minimă de un an, maxim
doi ani, a contractelor colective de muncă, dar de subliniat că acestea își produce efectele de la
data înregistrării la Inspectoratul de Muncă sau de la o dată ulterioară, stabilită de părți.
De asemenea, având în vedere că la nivelul unei unități se încheie și se înregistrează un singur

contract colectiv de muncă, unitatea trebuie să negocieze și să prevadă data certă de la care își
produce efectele un nou contract colectiv de muncă, pentru a nu se suprapune, în cazul în care
exista în vigoare un contract colectiv de muncă.
De reținut, contractele colective de muncă nu vor fi înregistrate dacă părțile nu au depus dosarul
în conformitate cu prevederile art. 110 alin. (2) din legea privind dialogul social.
3. Dosarul necesar înregistrării contractului colectiv de muncă

3.1. Documentele cerute și care se vor depune pentru a înregistra contractul colectiv de muncă
sunt:
– contractul colectiv de muncă, în original, redactat în atâtea exemplare câte părți semnatare
sunt, plus unul pentru depozitar, semnate de către părți;
– dovada convocării părților îndreptățite să participe la negociere;
– împuternicirile scrise pentru reprezentanții desemnați în vederea negocierii și semnării

contractului colectiv de muncă;
– dovezile de reprezentativitate ale părților, lista de semnături ale membrilor de sindicat sau
dovada încasării cotizațiilor membrilor, cu specificarea numărului total de membri și/sau a
proceselor‑verbale de alegere a reprezentanților angajaților/lucrătorilor;
– procesele‑verbale ale negocierii, redactate în atâtea exemplare câte părți semnatare sunt,
plus unul pentru depozitar, conținând poziția părților;
– mandatele prevăzute la art. 104.

3.2. Primul document prevăzut de lege este, contractul colectiv de muncă, în original, redactat
în atâtea exemplare câte părți semnatare sunt, plus unul pentru depozitar, semnate de către părți.
Legea prevede expres semnarea contractului colectiv de muncă in original. Ceea ce înseamnă că
doar contractul semnat olograf va respecta condițiile de formă ale încheierii acestuia.
De asemenea și contractul colectiv de muncă semnat pe format hârtie, conform Legii

nr. 455/2001 privind semnătura electronică (art. 5 și art. 7, respectiv înscrisul în formă electronică,
căruia i s‑a încorporat, atașat sau i s‑a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe
un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul
unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește
condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătura privată) cu semnătura electronică calificată
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
va îndeplini condițiile de validitate încheierii acestuia.
De menționat că în cazul în care se vor depune doar două contracte colective în original sau
semnate cu stampilă sub formă de semnătură, acestea nu îndeplinesc condițiile legii, respectiv nu
s‑au redactat în câte părți semnatare sunt, plus una pentru depozitar și/sau nu sunt, în original.
Ca excepție, art. 113 din lege, stabilește că, la nivel de unitate, contractul colectiv de muncă va
fi înregistrat, conform:
– alin. (2), fără semnătura tuturor participanților din partea angajaților/lucrătorilor, numai în
cazul în care partea semnatară care reprezintă angajații/lucrătorii acoperă cel puțin 35% din
totalul angajaților/lucrătorilor;
– alin. (3), contractul colectiv de muncă poate fi înregistrat și fără semnătura organizațiilor
sindicale care nu sunt reprezentative conform prevederilor art. 54;
– alin. (4), la nivel de unitate, în cazul în care există două organizații sindicale care îndeplinesc
simultan condițiile prevăzute la art. 54, contractul colectiv de muncă poate fi înregistrat
și numai cu semnătura organizației sindicale care reprezintă cel puțin 50% plus unu din
angajații/lucrătorii unității, dacă cealaltă organizație sindicală care îndeplinește condițiile de
reprezentativitate conform art. 54 refuză să semneze.
Remarcăm că aceste situații pot duce la ipoteze în care sindicatele reprezentative

(reprezentativitatea fiind atributul organizațiilor sindicale sau al organizațiilor patronale
dobândit potrivit prevederilor prezentei legi, care conferă statutul de partener social abilitat să își
reprezinte membrii în cadrul dialogului social instituționalizat) și/sau sindicate nereprezentative
(per a contrario reprezentativ – nu a fost constatată de instanța de judecată reprezentativitatea
sau nu întrunește condițiile acordării reprezentativității sau numărul de membri ai sindicatului
sau, după caz, ai sindicatelor componente ale federației sindicale nu reprezintă cel puțin 35%
din numărul total de angajați/lucrători aflați într‑un raport juridic de muncă sau un raport de
serviciu cu unitatea) încalcă principiul majorității de a decide, în condițiile în care reprezentanții
angajaților/lucrătorilor sunt aleși cu minim 50+1% din numărul total de angajați/lucrători ai unei
unități, astfel cum prevede legea, ducând la un dezechilibru al puterii majorității.
3.3. Al doilea document menționat de lege pentru depunerea dosarului în vederea înregistrării
este dovada convocării părților îndreptățite să participe la negociere.

De subliniat că dacă nu s‑a depus dovada invitării tuturor părților îndreptățite să participe la
negocieri, conform art. 107 din Legea privind dialogul social, contractele colective de muncă nu
vor fi înregistrate.
Prin părți interesate, putem stabili că acestea sunt angajatorul și angajații.
Astfel, părțile îndreptățite să negocieze colectiv sunt angajatorul și angajații/lucrătorii

reprezentați la negocierea colectivă de către organizații sindicale sau de reprezentanții angajaților/
lucrătorilor care întrunesc condițiile legale pentru a participa la negocierea unui contract colectiv
de muncă.
A. Angajatorul, la nivel de unitate, este reprezentat de către organul de conducere al acesteia,

stabilit prin lege, statut ori regulament de funcționare, după caz, la nivelul regiilor autonome,
companiilor naționale, al societăților cu unic acționar/asociat statul român sau autoritatea
administrației publice locale, precum și la nivelul grupului de unități constituit de acestea, de
către conducătorul regiei autonome, companiei naționale sau al societății.
B. Angajații/lucrătorii la nivel de unitate sunt reprezentați, astfel:
1. de către organizațiile sindicale legal constituite și reprezentative din unitate;
2. la solicitarea și în baza mandatului sindicatelor nereprezentative din unitate și afiliate, de către

federația sindicală la care acestea sunt afiliate și care au în unitate un număr de membri care
reprezintă cel puțin 35% dintre angajații/lucrătorii unității;
3. de către toate sindicatele nereprezentative legal constituite la nivel de unitate și neafiliate la

federații sindicale din sectorul de negociere colectivă;
4. dacă nu există sindicate constituite la nivelul unității, de către reprezentanții angajaților/

lucrătorilor aleși prin votul a jumătate plus unu din numărul total al angajaților/lucrătorilor
din unitate și mandatați special în acest scop, cu respectarea dispozițiilor art. 58 alin. (2);
Diferențiat legiuitorul a stabilit că la nivelul regiilor autonome, companiilor naționale și

societăților cu unic acționar/asociat statul român sau autoritatea administrației publice locale,
la nivelul instituțiilor bugetare, al autorităților și instituțiilor publice care au în subordine sau
în coordonare alte persoane juridice care angajează forță de muncă, negocierea va avea loc
între organizațiile sindicale reprezentative, potrivit legii (în situația în care nu există organizații
reprezentative, reprezentarea se face similar cu cea prevăzută la art. 102 lit. B lit. a) și de
către conducătorul regiei autonome, companiei naționale sau al societății, respectiv, în cazul
autorităților și instituțiilor publice care au în subordine sau în coordonare alte persoane juridice
care angajează forța de muncă, de către conducătorii autorităților și instituțiilor publice).
De precizat că, în situația existenței, la nivel de unitate, a mai multor sindicate nereprezentative,
neafiliate la federații, îndreptățite să participe la negocierea colectivă, acestea își vor desemna
de comun acord echipa de negociere, care va include maximum 10 reprezentanți din partea
sindicatelor.
Ca excepție, în cazul în care reprezentanții angajaților/lucrătorilor nu se aleg pentru participarea

la negociere, negocierile se consideră valide și pot continua numai cu sindicatele.

Ca procedura, legea stabilește că, inițiativa negocierii colective aparține oricăruia dintre partenerii
sociali. Dar în scopul asigurării participării la negocierea contractelor colective de muncă la
nivel de unitate, după caz, partea reprezentând angajatorul, transmite în scris tuturor părților
îndreptățite să negocieze contractul colectiv de muncă anunțul privind intenția de începere a
negocierilor colective, cu cel puțin 15 zile înainte de începerea acestora.
Pentru prima dată în legislație, s‑a dispus expres că, anunțul privind participarea la negociere
trebuie să cuprindă data, ora și locul stabilite pentru începerea negocierilor.
Părțile îndreptățite să participe la negociere vor avea posibilitatea confirmării în scris primirea
invitației cât și acceptul sau refuzul participării la negociere, indiferent de partea care a inițiat
negocierea. De menționat că, lipsa unui răspuns scris, coroborată cu prezentarea dovezii de
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
invitare la negocieri, va fi interpretată ca refuz de participare la negocieri.
Precizăm că nu pot exista neconcordanțe între data stabilită în vederea negocierii și negocierea
propriu zisă, acestea ar putea duce la interpretări, în sensul neparticipării la negocierea efectivă
sau înscrierea în procesul verbal de negociere a unor mențiuni ce ar crea dispute sau ar fi în
neconcordanța cu legislația.
Fața de cele de mai sus, neinvitarea la negocieri a tuturor părților îndreptățite să negocieze
contractul colectiv de muncă constituie motiv de neînregistrare a contractului colectiv de muncă
negociat.
3.4. Împuternicirile scrise pentru reprezentanții desemnați în vederea negocierii și semnării

contractului colectiv de muncă, coroborat cu mandatele prevăzute la art. 104, sunt alte
documente care se depun în vederea înregistrării contractului colectiv de muncă.
Legea stipulează expres, în art. 104 alin. (1), contractele colective de muncă, încheiate la orice
nivel, pot fi semnate numai de reprezentanții mandatați, ai părților care au negociat.
De asemenea, în vederea aplicării prevederilor art. 102, anterior încheierii și semnării contractelor
colective de muncă, angajatorul la nivel de unitate după caz, precum și organizațiile sindicale,
îndreptățite să participe la negocieri, își vor împuternici reprezentanții să negocieze și să semneze
prin mandat special.
Remarcăm caracterul imperativ al legii, prin înțelegerea acordării mandatului în vederea negocierii
contractului colectiv de muncă, anterior începerii procesului de negociere. Un mandat acordat
ulterior negocierii nu ar confirma calitatea de reprezentat la momentul negocierii. De asemenea,
un mandat în vederea semnării, ulterior semnării nu ar confirma viciile de procedură, decât în
momentul reconfirmării de către persoana care are calitatea de a acorda, prin menționarea exactă
a atribuțiilor ce ar fi acoperit la data negocierii și semnării acest viciu.
Trebuie să menționăm că, în situația în care contractul colectiv de muncă este nesemnat de
toate persoanele care au mandat în sensul semnării sau este semnat de persoane care nu apar în
mandatul acordat în vederea semnării, lipsa împuternicirilor duce la neînregistrarea contractului
colectiv de muncă, inspectoratul de muncă având obligația verificării acestor aspecte, înainte
de înregistrare.

În doctrină, s‑a afirmat cu privire la criteriile de reprezentativitate statuate de legea, că acestea

„se cer a fi întrunite nu numai pentru negocierea și încheierea contractelor colective, ci și în alte
situații în care normele de drept – anterioare sau ulterioare acestei legi – cer în mod expres să
existe reprezentativitate legală”. Această susținere este justă, deoarece negocierea colectivă și
încheierea contractelor colective de muncă sunt doar o componentă – este adevărat, esențială –
a dialogului social, care are un caracter mult mai complex. Se poate afirma că relația dintre
dialogul social și negocierea colectivă este ca de la întreg la parte, astfel încât reprezentativitatea
partenerilor sociali este justificată și în alte situații, cu atât mai mult cu cât legea solicită în mod
expres aceasta.
3.5. Dovezile de reprezentativitate ale părților, lista de semnături ale membrilor de sindicat
sau dovada încasării cotizațiilor membrilor, cu specificarea numărului total de membri și/
sau a proceselor‑verbale de alegere a reprezentanților angajaților/lucrătorilor, reprezintă
alt document cerut de lege.
Din partea angajatorului, dovada de reprezentativitate a organului de conducere poate fi

stabilită prin lege, statut sau regulament de funcționare, după caz, la nivelul regiilor autonome,
companiilor naționale, al societăților cu unic acționar/asociat statul român/autoritatea
administrației publice locale, sau printr‑un document care atestă calitatea de reprezentant al
unității.
În cazul în care se va negocia cu un sindicat reprezentativ, dovada reprezentativității va fi sentința

de dobândire a reprezentativității la nivelul unității.
În cazul celorlalte organizații sindicale nereprezentative, impactul de nedorit în practică, va

fi modificarea prin noua lege privind dialogul social a procentului stabilit pentru dobândirea
reprezentativității la nivelul unității a unei organizații sindicale. Din diminuarea acestui
procent, normele legii sunt în dizarmonie, dând naștere la situații interpretative, pornind de la
art. 54 alin. (1) lit. C pct. c din lege, care instituie regula reprezentativității la nivelul unității a
organizațiilor sindicale, astfel:
(a) este reprezentativă acea organizație sindicală care are un număr de membri de cel puțin 35%
din numărul total de angajați/lucrători aflați într‑un raport juridic de muncă sau un raport de
serviciu cu unitatea sau, după caz;
(b) sunt reprezentative împreună acele sindicate componente ale federației sindicale care au un
număr total de membri ce reprezintă cel puțin 35% din numărul total de angajați/lucrători
aflați într‑un raport juridic de muncă sau un raport de serviciu cu unitatea.
Este o prevedere legală care va fi criticată, datorită faptului că nu reliefează în mod corect
situațiile care pot interveni în urma negocierii colective la nivel de unitate. În contextul legal
actual, este posibil ca partea semnatară care reprezintă angajații să nu acopere cel puțin jumătate
din numărul total al angajaților.
Această diminuare a procentului reprezentativității duce la situații precum două sindicate devin
reprezentative în aceeași unitate, generând interpretări în aplicarea practică a articolelor, pe care
legiuitorul a crezut ca vor acoperi cazurile practice în care contractul colectiv de muncă nu va fi
înregistrat potrivit art. 113 alin. (2) din Legea privind dialogul social.

Acest caz este criticabil, deoarece permite oricărei părți participante la negociere să tergiverseze
aplicabilitatea contractului colectiv. Faptul că nu se poate înregistra întregul contract colectiv
de muncă, doar pentru obiecțiile/nesemnarea uneia dintre părți, fie privitor și numai la o singură
clauză, este o prevedere exagerată care nu își găsește justificarea, fiind mult mai indicat să se
înregistreze contractul colectiv de muncă, făcându‑se mențiune cu privire la clauzele neagreate
de una dintre părți, clauze care nu se vor aplica pentru partea respectivă.
Prin art. 113 alin. (2), este stabilit că, la nivel de unitate, contractul colectiv de muncă va fi
înregistrat fără semnătura tuturor participanților din partea angajaților/lucrătorilor, numai în
cazul în care partea semnatară care reprezintă angajații/lucrătorii acoperă cel puțin 35% din
totalul angajaților/lucrătorilor. Deci condiția este fără semnătura tuturor participanților din partea
angajaților/lucrătorilor, ceea ce cuprinde sindicate reprezentative, sindicate nereprezentative,
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
nu in ultimul rând reprezentanții angajaților/lucrătorilor, în practica putem să întâlnim situații

atipice, precum:
– Când în unitate existau două organizații sindicale, legal constituite, reprezentative la nivelul
societății, fiecare cu un număr de membri de 35% dar fără ca fiecare să întrunească 50% plus
unu din totalul salariaților, așa cum se condiționează să fie ales reprezentantul angajaților/
lucrătorilor sau care ar duce la interpretarea art. 113 alin. (4) al legii. Cum amândouă sindicatele
acoperă 35% din totalul angajaților/lucrătorilor cum putem stabili în cazul coexistenței a două
sindicate reprezentative, cum sindicatul care refuză semnarea va decide asupra acestui aspect,
deși reprezintă un procent mai mic față de salariați.
Pe viitor, legiuitorul va trebui să menționeze expres că, în cazul în care în unitate sunt două
organizații reprezentative, contractul colectiv de muncă poate fi înregistrat și numai cu
semnătura organizației sindicale care reprezintă cel puțin 50% plus unu din angajații/lucrătorii
unității, dovedit cu lista de semnături ale membrilor de sindicat sau dovada încasării cotizațiilor
membrilor, cu specificarea numărului total de membri.
– La fel, când în unitate există două organizații sindicale, legal constituite, nereprezentative și
afiliate la federații reprezentative, fiecare cu un număr de membri de 35% sau mai mult din
totalul salariaților, dar fără ca fiecare să aibă 50% plus unu din totalul salariaților, așa cum
prevederile legale impun pentru a fi ales reprezentantul angajaților/lucrătorilor, sau care ar duce
la interpretarea art. 113 alin. (2) și (3) al legii. Cum amândouă sindicatele acoperă 35% din
totalul angajaților/lucrătorilor cum putem stabili corect reprezentarea salariaților în cazul în
care un sindicat refuză semnarea, deși reprezintă un procent mai mic față de reprezentantul ales
al angajaților/lucrătorilor.
Propunere de lege ferenda, respectarea puterii majorității, prin introducerea clară a reprezentării
la negociere și semnarea, de către sindicatele nereprezentative și afiliate (în condițiile în care nu
pot reprezenta 50% plus unu din numărul total de salariați) împreună cu reprezentanții aleși ai
angajaților/lucrătorilor.
– Atunci, când la negociere vin sindicatele legal constituite la nivelul unității, nereprezentative și
neafiliate la federații reprezentative, dacă două sau mai multe dintre ele ajung să îndeplinească
procentul de 35% din însumarea numărului de membri, atunci contractul colectiv va fi înregistrat
fără semnătura celorlalte sindicate, în condițiile procedurale în care legea stipulează la art. 102
alin. (3), reprezentarea salariaților se realizează de către toate sindicatele nereprezentative și

neafiliate. Cu atât mai mult, în vederea respectării pașilor prevăzuți de art. 102 alin. (1) lit. B pct. a,
în cazul în care, de exemplu, într‑o societate cu un număr total de 100 angajați există constituit
un sindicat nereprezentativ și neafiliat la o federație, care are în componența doar 10 membri de
sindicat, cum se poate înregistra contractul colectiv de muncă, nefiind reprezentativi, în condițiile
în care sunt minoritari și nu acoperă nici măcar 35% sau jumătate din numărul total de angajați.
Propunere de lege ferenda, angajații/lucrătorii vor fi reprezentați de sindicatele nereprezentative

și neafiliate împreună cu reprezentanții aleși ai angajaților/ lucrătorilor, în condițiile în care
împreună întrunesc 50% plus unu din numărul total de salariați.
Observăm, diferența de tratament ale organizațiilor sindicale față de reprezentanții aleși ai

angajaților/lucrătorilor, prin care vor fi reprezentativi cu pragul de 50% plus unu din numărul
total al angajaților/lucrătorilor din unitate, generând înlăturarea lor, prin favorizarea sindicatelor
care pot fi reprezentativi doar cu 35% din numărul de angajați, dezechilibrul reprezentării fiind
vizibil pentru a nu respecta regula majorității.
Instituind regula de drept, prin care la negociere sunt favorizate sindicatele, cu atât mai mult,
dacă un salariat refuză să adere la un sindicat, i se încalcă dreptul libertății de asociere, în sensul
de a adera la vreo asociație, instituie Convenția Europeană a Drepturilor Omului, versus dreptul
lucrătorului de a nu se asocia.
3.6. În vederea respectării procedurii de înregistrare, trebuie depus dosarului de înregistrare

a contractului colectiv de muncă și procesele‑verbale ale negocierii, redactate în atâtea
exemplare câte părți semnatare sunt, plus unul pentru depozitar, conținând poziția părților.
În cadrul primei întâlniri a părților se stabilesc informațiile publice și cu caracter confidențial

pe care angajatorul le va pune la dispoziția părții sindicale și/sau a reprezentanților angajaților/
lucrătorilor și data până la care urmează a îndeplini această obligație.
Regimul informațiilor confidențiale puse la dispoziție de angajator este cel stabilit prin Legea
nr. 467/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Remarcăm ca element de noutate, că angajatorii au acum obligația de a invita sindicatul

reprezentativ (sau reprezentantul numit de comun acord de sindicatele nereprezentative și
angajați) să participe la lucrările consiliului de administrație sau ale altui organ asimilat acestuia,
atunci când se discută probleme de interes profesional și social, cu impact asupra angajaților. Ar
putea fi considerate ca intrând în această categorie aspecte precum adoptarea, modificarea sau
retragerea de beneficii, reorganizări de activitate, transformări organizaționale sau transferuri
de activitate, restructurări și orice alte aspecte cu impact asupra angajaților. Neîndeplinirea
obligației se poate sancționa cu amendă între 15.000 și 20.000 RON.
De asemenea, obligația generală a informării și consultării (în temeiul Legii nr. 467/2006 privind
cadrul general de informare și consultare a angajaților) este detaliată și însoțită de sancțiuni
prevăzute de Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, în situația în care nu este îndeplinită
aceasta [art. 30 alin. (1) și art. 31 alin. (1) și art. 36 alin. (2) și art. 97 alin. (1)], respectiv refuzul de a
invita membrii sindicatului reprezentativ la nivel de unitate la lucrările consiliului de administrație
sau a altui organ asimilat în cazul discutării unor subiecte de interes profesional și social cu impact
asupra angajaților; neinformarea și lipsa consultării angajaților cu privire la evoluția recentă și

probabilă a activităților și a situației economice a unității; neînceperea negocierii în vederea

încheierii contractului colectiv de muncă – amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei.
Legea menționează că informațiile pe care angajatorul le va pune la dispoziția părții sindicale

și/sau a reprezentanților angajaților/lucrătorilor, trebuie să permită o analiză a situației
economico‑financiare și vor cuprinde cel puțin:
a) situația economico‑financiară a unității la zi, precum și perspectiva de evoluție a acesteia pe

următoarea perioadă contractuală;
b) situația, structura și evoluția estimată a ocupării forței de muncă, precum și eventualele

măsuri preconizate pe următoarea perioadă contractuală;
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
c) măsurile propuse privind organizarea muncii, programului și a timpului de lucru pe următoarea

perioadă contractuală;
d) măsurile propuse privind protecția drepturilor angajaților/lucrătorilor în caz de transfer al

unității sau a unei părți a acesteia;
e) măsuri propuse de angajator privind promovarea îmbunătățirii securității și sănătății în muncă

a angajaților/lucrătorilor pe următoarea perioadă contractuală.
Ca și în Legea nr. 62/2011 a dialogului social, abrogată, noua lege prevede că, părțile vor înscrie
în procesul‑verbal al primei întâlniri, următoarele, dar nu cu caracter limitativ:
a) componența nominală a echipelor de negociere pentru fiecare parte, în baza unei împuterniciri
scrise;
b) nominalizarea persoanelor mandatate să semneze contractul colectiv de muncă;
c) durata maximă a negocierilor convenită de părți;
d) locul și calendarul reuniunilor;
e) în cazul sindicatului/organizației sindicale, existența dovezii reprezentativității;
f) în cazul în care nu există organizații sindicale, dovada alegerii reprezentanților angajaților/

lucrătorilor, în conformitate cu dispozițiile art. 57 și art. 58;
g) existența dovezii convocării tuturor părților îndreptățite să participe la negociere;
h) pentru negocierile la nivel de unitate existența dovezii personalității juridice a sindicatelor;
i) alte detalii privind negocierea.
Astfel, data primei ședințe de negociere reprezintă data certă la care se consideră că negocierile
au fost declanșate.
Foarte important, de reținut este că la fiecare ședință de negociere se încheie proces‑verbal

semnat de reprezentanții mandatați ai părților, în care se consemnează conținutul negocierilor.
Remarcăm intenția legiuitorului de a încheia în scris toate cele discutate în cadrul procesului de

negociere. Forma scrisă se impune ca și condiție procedurală de înregistrare, cu atât mai mult
cu cât procesul de negociere implică în spiritul dialogului social discuții, schimbul de e‑maluri,
documente, mesaje, ce nu ar putea avea aceeași valoare ca a unui contract colectiv de muncă
negociat, prin înțelegerea părților.
4. Înregistrarea contractelor colective de muncă – practica judiciară

Înregistrarea contractelor colective de muncă are un caracter constitutiv, deoarece, de la această
dată sau de la data ulterioară înregistrării stabilită de părți, contractul colectiv de muncă produce
efecte juridice. Cu privire la acest aspect, s‑a afirmat că producerea efectelor contractului colectiv
de muncă de la momentul înregistrării reprezintă o normă supletivă, pe când norma care permite
părților să stabilească o dată ulterioară înregistrării de la care contractul colectiv de muncă să își
producă efectele are un caracter permisiv.
În practica instanțelor judecătorești s‑a stabilit că un contract colectiv de muncă neînregistrat

„este inaplicabil și inexistent din punct de vedere juridic” (Curtea de Apel Timișoara, secția de
conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 8/2007). Tot în materia înregistrării contractelor
colective de muncă s‑au statuat următoarele: „(...) câtă vreme textul legal dispune imperativ cu
privire la data aplicării și nu există nicio altă dispoziție legală de excepție, rămâne că aplicarea
contractului colectiv de muncă sau a unui act adițional la acesta se face după momentul
înregistrării (...)”.
Se stabilește că autoritatea competentă pentru înregistrarea contractului colectiv de muncă

încheiat la nivelul unităților este inspectoratul teritorial de muncă.
Părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă au obligația de a alcătui dosarul pentru
înregistrarea contractului colectiv de muncă în conformitate cu dispozițiile legale prevăzute de
art. 110 alin. (2) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social.
Poate cel mai controversat articol în materia înregistrării contractelor colective de muncă a
fost art. 145 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, abrogat prin Legea nr. 367/2022 privind dialogul
social [acum art. 112 alin. (1)], care stabilea că autoritățile competente, înregistrează contractele
colective „după verificarea îndeplinirii condițiilor procedurale prevăzute de lege. Dacă aceste
condiții nu sunt îndeplinite, contractele colective de muncă vor fi restituite semnatarilor
pentru îndeplinirea condițiilor legale”. Cu privire la rolul pe care îl au organele administrative în
materia înregistrării contractelor colective de muncă se pune următoarea întrebare: verificarea
contractului colectiv de muncă în vederea înregistrării se face și sub aspectul elementelor de fond
sau este vorba doar de o verificare a condițiilor de procedură pe care părțile semnatare trebuiau
să le îndeplinească?
S‑a conturat o opinie conform căreia instituțiile statului nu verifică elementele de fond a
contractului colectiv de muncă, acesta fiind doar apanajul instanței de judecată. În această
viziune, organele administrative nu sunt îndreptățite să efectueze un control de fond asupra
contractelor colective de muncă, ci ele pot doar să înregistreze sau să refuze înregistrarea
contractului colectiv de muncă cu raportare la îndeplinirea condițiilor procedurale detaliate
mai sus.

S‑a susținut și s‑a afirmat că nici Inspectoratul de Muncă și nici Ministerul Muncii, nu sunt
chemate a efectua un control de legalitate asupra contractelor depuse spre înregistrare,
administrația având doar obligația înregistrării în condițiile legii. Legalitatea sau nelegalitatea
unui contract nu poate fi constatată decât de către instanța judecătorească.
În opinia contrară, se consideră că un control asupra aspectelor de fond este cu atât mai necesar,
cu cât instituția publică girează contractul colectiv de muncă pe care îl înregistrează, nefiind
corect nici logic și nici juridic să se permită aplicabilitatea unui contract colectiv de muncă fără
să se fi analizat în prealabil îndeplinirea condițiilor legale de fond. S‑a susținut și faptul că un
organ al administrației publice centrale nu poate fi obligat să înregistreze un act ilegal, cu atât
mai mult, cu cât este vorba despre un izvor de drept. Persoanele lezate în legătură cu refuzul de
înregistrare al contractului colectiv de muncă se pot adresa instanței de contencios administrativ.
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI
Desigur că părțile vor putea reveni cu solicitarea de înregistrare a contractului colectiv de muncă
după ce vor opera modificările semnalate de autoritățile competente.
Cu toate acestea, verificarea contractelor colective de muncă și sub aspectul condițiilor de fond
de către instituțiile care au competență în materia înregistrării se poate materializa doar după
schimbarea legislației de către legiuitor, deoarece în prezent se stabilește în mod clar competența
instituțiilor publice numai în ceea ce privește verificarea îndeplinirii condițiilor procedurale prin
art. 112 alin. (1) al Legii privind dialogul social.
În practica instanțelor judecătorești, Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia nr. 619 din
1 februarie 2007, a decis că „în condițiile în care legea recunoaște părții vătămate dreptul de
a ataca în fața instanțelor de contencios administrativ refuzul nejustificat de înregistrare a
contractului colectiv de muncă, act administrativ asimilat, cu atât mai mult va exista un drept la
acțiune în baza legii contenciosului administrativ împotriva actului de înregistrare a contractului
colectiv de muncă, act administrativ tipic”. După cum consfințește instanța supremă, se poate
ataca nu numai un act de respingere a înregistrării, ci chiar și actul de înregistrare a unui contract
colectiv de muncă, dacă prin acesta se vatămă interesele legitime ale unei persoane.
În același sens s‑a pronunțat și Curtea de Apel Timișoara, stabilind că „împrejurarea că Direcția
de Muncă, Solidaritate Socială și Familie a înregistrat contractul colectiv de muncă, încheiat cu
nerespectarea art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 130/1996, nu este de natură a asana nulitatea
absolută a acestui contract pentru încălcarea acestor dispoziții legale și nu înlătură dreptul
oricărei persoane, ce consideră că înregistrarea este nelegală, să se adreseze instanței de drept
comun în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale cu o acțiune în constatarea nulității
absolute a unui asemenea contract, instanța fiind obligată să analizeze legalitatea contractului
colectiv de muncă dedus judecății”.
5. Concluzii
Prin redefinirea partenerului de dialog social, noua lege privind dialogului social fața de Legea
dialogului nr. 62/2011, abrogată, își propune, să trateze situația angajaților care, lucrând în
companii cu un număr total mai mic de 21 de angajați, erau excluși de la negocierea colectivă
a contractului colectiv de muncă. Varianta în vigoare a legii impune obligativitatea tuturor

angajatorilor cu un număr de cel puțin 10 angajați de a iniția negocierea colectivă, sub sancțiunea
aplicării unei amenzi contravenționale cuprinse între 15.000 si 20.000 RON.
În același timp, legea instituie mecanisme concrete menite să încurajeze angajații, prin
organismele de reprezentare, să dea curs invitației angajatorilor la negocierea colectivă:
– un sindicat se poate constitui în mod valabil doar cu 10 membri de la nivelul aceluiași

angajator;
– pragul de reprezentativitate la nivel de unitate pentru un sindicat scade la 35% din numărul
total de angajați (față de 50% plus unu, conform vechii reglementări). Vor putea exista astfel
două sindicate reprezentative la nivelul aceluiași angajator (caz în care negocierea colectivă
se va purta cu ambele sindicate);
– dacă totuși sindicatul nu este reprezentativ, negocierea colectivă se va purta cu federația

sindicală la care sunt afiliate sindicatele nereprezentative din unitate, dacă aceste sindicate
au împreună cel puțin 35% din numărul total de angajați din unitate;
– negocierea colectivă se va purta cu toate sindicatele nereprezentative, în măsura în care nu

sunt afiliate la o federație sau nu este împlinit pragul minim al angajaților membri.
Legea conține numeroase necorelări în ce privește posibilitatea participării reprezentanților

salariaților la negocierea colectivă, precizând, pe de o parte, că aceștia vor constitui partenerul de
dialog social în unitățile în care nu există sindicat, și pe de altă parte, că negocierile se consideră
valide și pot continua numai cu sindicatele în cazul în care reprezentanții angajaților nu se aleg
pentru participarea la negociere, de unde s‑ar putea interpreta că în unitățile în care există aleși
reprezentanți ai angajaților pentru participarea la negocierea colectivă, negocierile ar trebui să
continue atât cu sindicatele, cât și cu aceștia.
O interpretare contrară a noii reglementări, în care s‑ar acorda preferință și exclusivitate

sindicatelor nereprezentative în detrimentul reprezentanților salariaților, ar putea anihila
capacitatea de exprimare a voinței reale a angajaților, din moment ce este nevoie de 50% + 1
din numărul total al angajaților pentru a‑și alege reprezentanții, iar un sindicat se poate constitui
valabil doar cu 10 membri, indiferent de numărul total al angajaților. Astfel, ar fi pusă sub semnul
întrebării însăși eficacitatea negocierii colective purtate cu acest partener de dialog social.
Dificultățile operaționale și logistice pe care le poate genera obligația negocierii cu organizații

sindicale multiple (ex. două sindicate reprezentative sau, după caz, toate sindicatele
nereprezentative constituite la nivelul angajatorului și, posibil, împreună cu reprezentanții aleși
ai angajaților), vor îngreuna ajungerea la un consens asupra contractului colectiv de muncă. Ce
trebuie reținut este că legea nu sancționează angajatorul dacă acesta nu va reuși să încheie un
contract colectiv de muncă, ci doar dacă acesta nu inițiază negocierea colectivă.
Practic, dacă angajatorii se vor confrunta cu un blocaj în procesul negocierii colective, pot
constata acest lucru prin procesul‑verbal aferent și pot considera negocierile închise. Firește,
într‑un asemenea caz, ar crește expunerea angajatorului la un potențial conflict colectiv de
muncă, așa încât toate părțile trebuie să rămână rezonabile și să acționeze cu bună credință în
relația cu celelalte.

Deși finalitatea urmărită de noua lege a dialogului social este salutară, aceasta nu poate fi aplicată
în mod unitar, prin urmare, prin propunerile de modificare a legii, mai sus evidențiate, privind
documentele necesare înregistrării unui contract colectiv de muncă, pentru a evita dificultățile
și urmările refuzului neînregistrării acestuia cât și pentru a asigura transparență și uniformitate,
prevederile noii legi ar trebui revizuite de legiuitor, înaintea oricăror alinieri subsecvente ale altor
dispoziții din legislația muncii.
DOCTRINĂ
NOUTĂȚI

AUTORITATEA
EUROPEANĂ A MUNCII
PRACTICI EUROPENE
Premiere în ELA
Autoritatea Europeană a Muncii (ELA) încurajează activ statele membre să își prezinte inițiativele
ce au ca scop îmbunătățirea condițiilor de muncă și respectarea legislației și în acest sens ELA
a lansat un apel de bune practici. Cele mai interesante și inovative au fost premiate cu ocazia
conferinței cu tema Viitorul pieței muncii, ce a avut loc la sediul ELA din Bratislava și premii
simbolice au fost acordate:
– reprezentantului autorității responsabile cu inspecția muncii din Polonia pentru campania de

informare Timpi de conducere și accidentele rutiere[1]. Datorită acestei campanii 141.500 de
persoane au accesat pagina dedicată, spotul radio a fost difuzat de 5.355 de ori, iar 56.200 de
pliante au fost înmânate la diverse târguri și evenimente. Totodată, 2.000 de angajatori și
peste 1.500 șoferi profesioniști au vizitat standul organizat de inspectoratul teritorial de
muncă în cadrul evenimentului anual denumit Master Truck Show.
– reprezentantului Arbeit und Leben DGB/VHS Berlin‑Brandenburg[2] pentru proiectul Cooperare

transnațională și non‑guvernamentală cu scopul informării lucrătorilor sezonieri din Republica
Moldova[3]. Datorită acestui proiect aproximativ 400 de lucrători sezonieri din țara mai sus
menționată au beneficiat de sprijin din partea Agenției de Șomaj din Republica Moldova,
a Organizației Internaționale pentru Migrație și din partea Arbeit und Leben DGB/VHS
Berlin‑Brandenburg în faza de recrutare, dar și pe durata angajării și până la întoarcerea lor
acasă în anul 2022.
– Reprezentantului EURES al Republicii Slovace pentru proiectul Cooperare între Slovacia și

Regatul Țărilor de Jos în vederea angajării sezoniere�. Datorită cooperării EURES Slovacia are
acu posibilitatea să prezinte poziții sezoniere în Regatul Țărilor de Jos și să asiste persoane
interesate în a le ocupa. De la începutul cooperării EURES Slovacia a adunat peste 700 de
CV‑uri de la cetățeni slovaci aflați în căutarea unui loc de muncă în Regatul Țărilor de Jos, iar
41 dintre aceștia au și fost angajați.
În primul semestrul din anul 2023 ELA a intensificat activitățile de control în diverse sectoare de
activitate, dar cu precădere în construcții și transport rutier, iar rezultatele sunt impresionate, în
sensul în care a organizat mai multe controale decât în tot anul 2022.
Au fost organizate controale în 33 de șantiere din 14 state membre UE, peste 59 de societăți
au fost verificate, iar încărcările de la legislație, 185 la număr, au afectat drepturile a 1.131 de
lucrători. La aceste acțiuni au participat 271 de inspectori din diverse instituții competente,
inclusiv din cadrul Inspecției Muncii.
[1]
PL_Good‑practice_Drivers‑campaign_final_1.pdf (europa.eu)
[2]
Arbeit und Leben e.V. DGB/VHS – About us
[3]
DE_Good‑practice_Moldova_seasonal_workers_final.pdf (europa.eu)
AUTORITATEA EUROPEANĂ A MUNCII | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | 123
Ioan Cosmin CONSTANTIN
În ceea ce privește sectorul de transport rutier au fost organizate controale în 10 acțiuni de

control în trafic în 10 state membre UE și ca urmarea a acestor au fost verificate 322 de vehicule
și au fost constatate 288 de încălcări ale legislației privind transportul rutier.
Neconformitățile constatate sunt legate de: lipsa notificării intenției de a detașa transnațional
și/sau sau a formularului A1, inclusiv completarea eronată a acestora, încălcarea prevederilor
privind timpul de muncă și de odihnă, a timpilor de conducere și de odihnă, posibile detașări
transnaționale care nu sunt reale, activități dependente mascate în activități independente,
agenții de muncă temporară frauduloase sau folosirea de firme fantomă, inclusiv muncă ilegală
(cetățeni non UE care nu aveau drept de muncă), muncă nedeclarată, manipularea tahografului
și încălcarea normelor privind securitatea și sănătatea în muncă.
Alte sectoare vizate au fost HORECA, asistență medicală și procesare alimentară, iar ELA sprijinit
organizarea a organizarea a patru acțiuni de control, una dintre acestea în cooperare cu EUROPOL
în cadrul așa numitelor Zile de Acțiune Comună (Joint Action Days).
Anul 2023 a mai reprezentat o premieră pentru Autoritate deoarece este pentru prima dată
când a găzduit la sediul său reprezentanți ai unui stat non UE, respectiv Georgia. Acest lucru a
fost posibil în contextul cooperării ELA cu Organizația Internațională a Muncii care desfășoară
un program de asistență în vederea dezvoltării capacității autorității responsabile cu inspecția
muncii din Georgia. Informațiile primite cu ocazia întâlnirii și contactele stabilite vor contribui la
sprijinirea condițiilor de muncă decente în Georgia pe drumul său spre integrarea europeană, a
declarat Inspectorul Șef din Georgia.
Surse:
Georgian labour authorities visit the European Labour Authority (ilo.org)
European Labour Authority | Bratislava | Facebook
News | European Labour Authority (europa.eu)

E.L.A.
Sinteză realizată de Ioan Cosmin Constantin, ofițer național de legătura ELA.
124 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | AUTORITATEA EUROPEANĂ A MUNCII
INSPECŢIA MUNCII
PRACTICI NAŢIONALE
Inspecția Muncii:Controale carevizează respectarea măsurilorde protecție a salariaților în perioadele cutemperaturi ridicate
Inspecția Muncii:
Controale care vizează respectarea
măsurilor de protecție a salariaților
în perioadele cu temperaturi ridicate
Vara și‑a intrat pe deplin în drepturi, suntem în luna iulie, denumită și „Cuptor” în tradiția
populară, astfel că temperaturile vor atinge valori ridicate, specifice acestei perioade a anului.
Având în vedere că disconfortul termic va fi unul accentuat, ca în fiecare an, pentru protecția
persoanelor încadrate în muncă, inspectorii ITM vor monitoriza respectarea de către angajatori a
prevederilor legale cu privire la măsurile ce pot fi aplicate de aceștia în perioadele cu temperaturi
extreme.
Angajatorii au obligația, în perioadele cu temperaturi ridicate, să ia toate măsurile prevăzute de

lege pentru a asigura condițiile de microclimat la locul de muncă în limitele prevăzute de normele
generale de protecție a muncii. Pentru ameliorarea condițiilor de muncă și pentru menținerea
stării de sănătate, aceștia trebuie să asigure următoarele măsuri minimale:
– reducerea intensității și ritmului activităților fizice;
– asigurarea ventilației la locul de muncă;
– alternarea efortului dinamic cu cel static;
– alternarea perioadelor de lucru cu perioade de repaus în locuri umbrite, cu curenți de aer;
– asigurarea unei hidratări corespunzătoare, câte 2‑4 litri apă/persoană;
– asigurarea echipamentului individual de protecție;
– asigurarea de dușuri.
„Inspectorii de muncă verifică respectarea tuturor reglementărilor prevăzute pentru menținerea

stării de sănătate a lucrătorilor expuși la temperaturi extreme, și anume: asigurarea apei minerale
adecvate, câte 2‑4 litri/persoană/schimb, asigurarea echipamentului individual de protecție și
asigurarea de dușuri, asigurarea primului ajutor și a transportului la cea mai apropiată unitate
sanitară a persoanelor afectate și trecerea, după posibilități, în alte locuri de muncă sau reducerea
ori eșalonarea programului de muncă pentru persoanele cu afecțiuni, care au contraindicații
privind munca la temperaturi extreme. De asemenea, există și posibilitatea întreruperii colective
a lucrului cu asigurarea continuității activităților în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă,
potrivit prevederilor legale, dacă temperaturile ridicate extreme se mențin pe o perioadă de cel
puțin două zile consecutive. De reținut ar fi faptul că, pe durata întreruperii colective a lucrului,
contractele individuale de muncă ale salariaților se mențin, iar perioada de întrerupere constituie
INSPECŢIA MUNCII | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | 127

Ciprian Aurel POP
vechime în muncă. În această situație, se vor stabili modalitățile de recuperare a timpului nelucrat
și modalitățile de plată. Atragem atenția că nerespectarea prevederilor Ordonanței privind
măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor
încadrate în muncă se sancționează contravențional, cu amendă de la 1500 la 2500 de lei în
conformitate cu art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2000”, a declarat Dantes Nicolae BRATU,
inspector general de stat.
Sinteză realizată de Ciprian Aurel Pop, consilier Uniunea Națională a Experților în Legislația Muncii,
pe baza informațiilor puse la dispoziție de Inspecția Muncii pe site‑ul oficial inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
128 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | INSPECŢIA MUNCII

EXPERTUL RĂSPUNDE
Recuperare bani reținuți ca urmare a unei sancțiuni disciplinare, în urma anulării deciziei de sancționare de către instanță
Recuperare bani reținuți ca urmare a unei

sancțiuni disciplinare, în urma anulării
deciziei de sancționare de către instanță
Întrebare: În cazul unei decizii de sancționare disciplinară cu reducerea a 10% pe trei luni
din salariu, contestată și câștigată, cum recuperez banii reținuți de angajator? Menționez
că decizia Curții de apel privind anularea deciziei de sancționare este definitivă.
Răspuns: În temeiul prevederilor art. 247 alin. (1) C. muncii, angajatorul dispune de prerogativă
disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de
câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Iar printre sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul
săvârșește o abatere disciplinară regăsim, la art. 248 alin. (1) lit. c) C. muncii, și reducerea
salariului de bază pe o durată de 1‑3 luni cu 5‑10%.
Trebuie să reținem că, sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția avertismentului
scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile [a se
vedea art. 251 alin. (1) C. muncii].
Totodată, trebuie să ținem cont și de prevederile art. 250 C. muncii potrivit cărora, angajatorul
stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite
de salariat, avându‑se în vedere împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a
salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului și
eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr‑o decizie emisă în formă scrisă, în
termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii
disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Decizia de sancționare se
comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii și produce efecte de la
data comunicării. Decizia de sancționare poate fi contestată de salariat la instanțele judecătorești
competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării [a se vedea art. 252
alin. (1), (3) și (5) C. muncii].
Referitor la sancțiunea disciplinară aplicată prin reducerea salariului pe o durată de 3 luni cu 10%,
acest procent se aplică asupra salariului de bază înscris în contractul individual de muncă. Codul
muncii vorbește de o reducere a salariului de bază și nu de o reținere din salariu.
În cazul în care instanța constată că sancțiunea disciplinară aplicată salariatului este prea aspră
în comparație cu abaterea comisă, este nelegală, constată vicii de procedură etc., decizia de
EXPERTUL RĂSPUNDE | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | 131

Elena SAVCIUC
sancționare dispusă de angajator poate fi anulată, integral sau în parte, iar salariatul poate fi
repus în drepturile avute anterior.
Prin urmare, dacă instanța a anulat decizia de sancționare disciplinară, angajatorul trebuie să pună
în executare hotărârea judecătorească. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, salariatul poate
adresa angajatorului o solicitare de punere în executare a hotărârii judecătorești. În situația în
care angajatorul nu dă curs nici solicitării venite din partea salariatului, acesta se poate adresa,
pentru recuperarea drepturilor salariale, executorului judecătoresc, în condițiile Codului de
procedură civilă.
Iar conform dispozițiilor art. 287 alin. (1) lit. e) și alin. (2) C. pen., neexecutarea hotărârii
judecătorești privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate
angajatorului de către partea interesată se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Însă, în caz de divergențe, trebuie să avem în vedere prevederile Codului muncii care stabilesc, la
art. 2311, că în cazul unui conflict individual de muncă, părțile vor acționa cu bună‑credință și vor
încerca soluționarea amiabilă a acestuia, prin procedura concilierii, dacă au cuprins în contractul
individual de muncă o astfel de clauză. Iar prin conciliere se înțelege modalitatea de soluționare
amiabilă a conflictelor individuale de muncă, cu ajutorul unui consultant extern specializat în
legislația muncii care poate fi un avocat, un expert în legislația muncii sau, după caz, un mediator
specializat în legislația muncii, în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având
liberul consimțământ al părților.
Elena SAVCIUC
Membru acreditat UNELM
EXPERTUL RĂSPUNDE
132 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | EXPERTUL RĂSPUNDE

HOTĂRÂRI ALE CURŢII
DE JUSTIŢIE A UNIUNII EUROPENE
Selecție de referent conf. univ. dr. Laura GEORGESCU
Trimitere preliminară – Politica socială – Protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului...
HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

16 februarie 2023(*)
„Trimitere preliminară – Politica socială – Protecția lucrătorilor salariați în cazul
insolvenței angajatorului – Directiva 2008/94/CE – Suportare de către instituțiile
de garantare a creanțelor salariale ale lucrătorilor salariați – Limitarea obligației
de plată a instituțiilor de garantare la creanțele salariale aferente perioadei
de trei luni anterioare sau ulterioare datei de deschidere a procedurii de
insolvență – Aplicarea unui termen de prescripție – Recuperarea plăților achitate
în mod necuvenit de instituția de garantare – Condiții”
În cauzele conexate C‑524/21 și C‑525/21,
având ca obiect cereri de decizie preliminară formulate în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea
de Apel București (România), prin deciziile din 16 aprilie 2021, primite de Curte la 24 august
2021, în procedurile
IG
împotriva
Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Ilfov (C‑524/21),
și
Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București
împotriva
IM (C‑525/21),
CURTEA (Camera a doua),
compusă din doamna A. Prechal, președintă de cameră, doamna M. L. Arastey Sahún (raportoare)
și domnii F. Biltgen, N. Wahl și J. Passer, judecători,
avocat general: domnul J. Richard de la Tour,

grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru guvernul român, de E. Gane și A. Rotăreanu, în calitate de agenți;

– pentru guvernul spaniol, de I. Herranz Elizalde, în calitate de agent;
– pentru Comisia Europeană, de A. Armenia, A. Katsimerou și B.‑R. Killmann, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 29 septembrie 2022,

pronunță prezenta
HOTĂRÂRI CJUE | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | 135

Hotărâri ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
Hotărâre „În sensul prezentei directive, un angajator

este considerat a fi în stare de insolvență
1. Cererile de decizie preliminară privesc în cazul în care a fost formulată o cerere
interpretarea articolului 1 alineatul (1), a privind deschiderea unei proceduri colective
articolului 2 alineatul (1), a articolului 3 al întemeiate pe insolvența angajatorului,
doilea paragraf, a articolului 4 alineatul (2) și a prevăzută de actele cu putere de lege și de
articolului 12 litera (a) din Directiva 2008/94/ actele administrative ale unui stat membru,
CE a Parlamentului European și a Consiliului implicând lipsirea, în tot sau în parte, a
din 22 octombrie 2008 privind protecția angajatorului de activele sale și numirea unui
lucrătorilor salariați în cazul insolvenței judecător sindic sau a unei persoane care
angajatorului (JO 2008, L 283, p. 36). exercită o funcție similară, iar autoritatea
care este competentă în temeiul dispozițiilor
2. Aceste cereri au fost formulate în cadrul unor menționate:
litigii, primul, între IG și Agenția Județeană de
Ocupare a Forței de Muncă Ilfov (România) (a) fie a hotărât instituirea procedurii;
(denumită în continuare „Agenția Ilfov”) (cauza (b) fie a constatat că întreprinderea sau unita
C‑524/21), și al doilea, între Agenția Municipală tea angajatorului a fost definitiv închisă și că
pentru Ocuparea Forței de Muncă București activele disponibile sunt insuficiente pentru a
(România) (denumită în continuare „Agenția justifica instituirea procedurii.”
București”) și IM (cauza C‑525/21), în legătură
cu recuperarea de către aceste agenții a unor 6. Capitolul II din Directiva 2008/94, intitulat
sume plătite din Fondul de garantare pentru „Dispoziții privind instituțiile de garantare”,
plata creanțelor salariale (România) (denumit cuprinde articolele 3‑5 din aceasta.
în continuare „Fondul de garantare”) cu titlu de 7. Articolul 3 din această directivă prevede:
creanțe salariale neachitate ale lui IG și ale lui
IM, care sunt lucrători salariați. „Statele membre iau măsurile necesare pentru
a asigura că instituțiile de garantare asigură,
Cadrul juridic sub rezerva articolului 4, plata creanțelor ne
achitate ale lucrătorilor salariați care rezultă
Dreptul Uniunii din contracte de muncă sau raporturi de
muncă, inclusiv, în cazurile prevăzute de
3. Capitolul I din Directiva 2008/94, intitulat
dreptul intern, compensația pentru încetarea
„Domeniul de aplicare și definiții”, cuprinde
raporturilor de muncă.
articolele 1 și 2.
Creanțele preluate [a se citi «suportate»] de
4. Potrivit articolului 1 alineatul (1) din această
JURISPRUDENŢĂ
instituția de garantare sunt drepturile salariale

directivă: neplătite referitoare la o perioadă care precedă
„Prezenta directivă se aplică creanțelor sala și/sau, după cum este cazul, succedă o dată
stabilită de statele membre.”
riaților care izvorăsc din contracte de muncă
sau raporturi de muncă încheiate cu angajatori 8. Articolul 4 din directiva menționată are
care sunt în stare de insolvență în sensul următorul cuprins:
articolului 2 alineatul (1).”
„(1) Statele membre au posibilitatea de a
5. Articolul 2 din directiva menționată prevede limita obligația de plată prevăzută la articolul 3
la alineatul (1): pentru instituțiile de garantare.
136 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | HOTĂRÂRI CJUE

(2) În cazul în care statele membre își exercită Dreptul român

dreptul prevăzut la alineatul (1), acestea
specifică durata perioadei pentru care 11. Articolul 2 din Legea nr. 200/2006
creanțele neachitate urmează să fie plătite privind constituirea și utilizarea Fondului de
de către instituția de garantare. Aceasta însă garantare pentru plata creanțelor salariale
nu poate fi mai scurtă decât perioada care (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453
acoperă drepturile salariale pentru ultimele din 25 mai 2006) prevede:
trei luni ale raportului de muncă care precedă „Din Fondul de garantare se asigură plata
sau succedă data menționată la articolul 3 al creanțelor salariale ce rezultă din contractele
doilea paragraf. individuale de muncă și din contractele co
lective de muncă încheiate de salariați cu
Statele membre pot include această perioadă
angajatorii împotriva cărora au fost pro
minimă de trei luni într‑o perioadă de referință
nunțate hotărâri judecătorești definitive de
a cărei durată nu poate fi mai mică de șase luni.
deschidere a procedurii insolvenței și față
Statele membre care prevăd o perioadă de de care a fost dispusă măsura ridicării totale
referință de cel puțin 18 luni pot limita durata sau parțiale a dreptului de administrare, de
perioadei pentru care creanțele neachitate numiți în continuare [«angajatori în stare de
urmează să fie plătite de către instituția de insolvență»].”
garantare la opt săptămâni. În acest caz, 12. Articolul 13 alineatul (1) litera a) din această
pentru calculul perioadei minime se folosesc lege prevede:
perioadele care sunt cele mai favorabile
salariatului. „Din resursele Fondului de garantare se
suportă, în limitele și în condițiile prevăzute
(3) Statele membre pot stabili plafoane ale în prezentul capitol, următoarele categorii de
plăților efectuate de instituțiile de garantare. creanțe salariale: salariile restante […]”
Aceste plafoane nu se pot situa mai jos de un
nivel compatibil din punct de vedere social cu 13. Potrivit articolului 14 alineatul (1) din legea
obiectivul social al prezentei directive. menționată:
În cazul în care statele membre recurg la aceas „Suma totală a creanțelor salariale suportate
tă posibilitate, acestea informează Comisia din Fondul de garantare nu poate depăși
[Europeană] asupra metodelor folosite pentru cuantumul a [trei] salarii medii brute pe
stabilirea plafonului.” economie pentru fiecare salariat.”
9. Capitolul V din Directiva 2008/94, intitulat 14. Articolul 15 din aceeași lege prevede:
„Dispoziții generale și finale”, cuprinde
„(1) Creanțele salariale prevăzute la articolul 13
articolele 11‑18 din aceasta.
alineatul (1) literele a), c), d) și e) se suportă
10. Articolul 12 din această directivă prevede: pentru o perioadă de [trei] luni calendaristice.
„Prezenta directivă nu aduce atingere posibi (2) Perioada prevăzută la alineatul (1) este
lității statelor membre: perioada anterioară datei la care se solicită
acordarea drepturilor și precedă sau succedă
(a) de a lua măsurile necesare în vederea datei deschiderii procedurii insolvenței.”
evitării abuzurilor;
15. Articolul 5 din Normele metodologice
[…]” din 21 decembrie 2006 de aplicare a Legii

nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea 18. Articolul 731 din Legea nr. 500/2002 privind
Fondului de garantare pentru plata creanțelor finanțele publice (Monitorul Oficial al României,
salariale (Monitorul Oficial al României, Partea Partea I, nr. 597 din 13 august 2002), astfel
I, nr. 1038 din 28 decembrie 2006, denumite în cum a fost modificată prin Legea nr. 270/2013,
continuare „normele metodologice”) prevede prevede:
la alineatul (1):
„Recuperarea sumelor reprezentând prejudicii/
„Creanțele salariale prevăzute la articolul 13 plăți nelegale din fonduri publice, stabilite de
alineatul (1) literele a), c), d) și e) din [Legea organele de control competente, se face cu
nr. 200/2006] sunt aferente perioadei de [trei] perceperea de dobânzi și penalități de întârziere
luni calendaristice prevăzute la articolul 15 sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile
alineatul (1) din [această] lege, perioadă pentru veniturile bugetare, calculate pentru
care este anterioară lunii în care se solicită perioada de când s‑a produs prejudiciul/s‑a
acordarea drepturilor.” efectuat plata și până s‑au recuperat sumele.”
16. Articolul 7 din normele metodologice Litigiile principale, întrebările preliminare și

prevede la alineatele (1) și (2): procedura în fața Curții
„(1) În situația în care creanțele salariaților 19. La 13 martie 2017, Agenția Ilfov a admis
ang ajatorului în stare de insolvență sunt cererea unui lichidator judiciar având ca obiect
anterioare lunii în care s‑a deschis pro stabilirea și plata din Fondul de garantare a
cedura insolvenței, perioada de [trei] luni cuantumului creanțelor salariale neachitate
calendaristice prevăzută la articolul 15 pentru lunile mai, iunie și iulie 2013 ale unor
alineatul (1) din [Legea nr. 200/2006] precedă lucrători salariați al căror angajator fusese
datei deschiderii procedurii. declarat în faliment. În acest temei, creanța
salarială a lui IG a fost stabilită la 1 308 lei
(2) În situația în care creanțele salariaților românești (RON) (aproximativ 264 de euro)
angajatorului în stare de insolvență sunt și a fost plătită persoanei interesate (cauza
ulterioare lunii în care s‑a deschis procedura C‑524/21).
insolvenței, perioada prevăzută la articolul 15
alineatul (1) din [această] lege succedă datei 20. La 14 martie 2018, Agenția București a
deschiderii procedurii.” admis cererea unui lichidator judiciar având
ca obiect stabilirea și plata din Fondul de
17. Potrivit articolului 47 alineatul (1) din garantare a cuantumului creanțelor salariale
Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor datorate de un angajator aflat în stare de
pentru șomaj și stimularea ocupării forței de insolvență. În consecință, creanța salarială a lui
JURISPRUDENŢĂ
muncă (Monitorul Oficial al României, Partea I, IM a fost stabilită la 3 143 RON (aproximativ
nr. 103 din 6 februarie 2002): 634 de euro) și a fost plătită persoanei
interesate (cauza C‑525/21).
„Sumele acordate în mod necuvenit din
bugetul asigurărilor pentru șomaj, precum și 21. În urma unei decizii din 6 august 2019
orice alte debite constituite la bugetul asi a Curții de Conturi a României, s‑a dispus
gurărilor pentru șomaj, altele decât cele ca Agenția Națională pentru Ocuparea
provenind din contribuția asiguratorie pentru Forței de Muncă (România) să aplice măsuri
muncă, se recuperează pe baza deciziilor emise pentru recuperarea plăților efectuate în mod
de agențiile pentru ocuparea forței de muncă necuvenit din Fondul de garantare pentru plata
[…], [decizii] care constituie titluri executorii.” salariilor restante datorate de unii angajatori

aflați în stare de insolvență, aferente unor a procedurii de insolvență a angajatorului

perioade care nu intrau în perioada de trei acestuia.
luni imediat anterioară sau imediat ulterioară
deschiderii procedurii de insolvență față de 24. IM și IG au formulat fiecare o acțiune
acești angajatori, prevăzută de dispozițiile la Tribunalul București (România), primul,
articolului 15 alineatele (1) și (2) din Legea împotriva deciziei din 6 decembrie 2019 a
nr. 200/2006, astfel cum fuseseră între timp directorului executiv al Agenției București și
interpretate de Înalta Curte de Casație și al doilea, împotriva deciziei din 31 decembrie
Justiție (România) prin Decizia din 5 martie 2019 a directorului executiv al Agenției Ilfov.
2018, sau care au fost solicitate în afara 25. Prin sentința civilă din 25 mai 2020, Tri
termenului general de prescripție. Prin ordinul bunalul București a respins acțiunea formulată
din 2 septembrie 2019 al președintelui Agenției de IG ca neîntemeiată. Prin sentința civilă din
Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, 14 iulie 2020, acesta a admis acțiunea for
s‑a dispus în sarcina agențiilor județene și mulată de IM.
municipale pentru ocuparea forței de muncă
din România stabilirea întinderii prejudiciului 26. IG și Agenția din București au declarat
suferit de Fondul de garantare și recuperarea fiecare recurs împotriva acestor hotărâri la
acestuia. Curtea de Apel București (România), care este
instanța de trimitere.
22. Prin decizia din 6 decembrie 2019, adoptată
pentru executarea ordinului menționat din 27. Această instanță consideră că în cauzele
2 septembrie 2019, directorul executiv al principale se ridică problema conformității
Agenției București a dispus recuperarea cu finalitatea socială a Directivei 2008/94 a
creanței salariale încasate în mod necuvenit de unei practici administrative constând în in
IM (cauza C‑525/21) pentru lunile octombrie terpretarea reglementării naționale într‑un
și noiembrie 2017, luni care într‑adevăr se mod care repune în discuție creanțe salariale
situau în afara perioadei de referință de trei achitate anterior salariaților unor angajatori
luni imediat anterioare sau imediat ulterioare aflați în stare de insolvență. Această practică
datei deschiderii procedurii de insolvență a administrativă și‑ar avea originea în decizia
angajatorului acestuia, și anume 22 ianuarie Curții de Conturi a României (România) adop
2015. tată în urma interpretării respectivei regle
mentări reținute de Înalta Curte de Casație și
23. Prin decizia din 31 decembrie 2019, Justiție, decizie și interpretare menționate la
directorul executiv al Agenției Ilfov a dispus punctul 21 din prezenta hotărâre.
recuperarea creanței salariale încasate în mod
necuvenit de IG (cauza C‑524/21) pentru lunile 28. Instanța de trimitere consideră că practica
mai, iunie și iulie 2013, majorată cu dobânzi administrativă amintită a creat o situație
și penalități de întârziere, pentru motivul că juridică dezavantajoasă pentru salariații
cererea de suportare a creanțelor salariale menționați întrucât a adus atingere certitudinii
ale acestuia fusese depusă de lichidatorul și securității raporturilor juridice prin
judiciar la 8 februarie 2017, în condițiile în reevaluarea unor creanțe salariale deja plătite
care procedura insolvenței fusese deschisă la acestora din urmă, precum și prin prevederea,
19 martie 2010, astfel încât creanța salarială fără un temei juridic național adecvat, a unei
în cauză se situa în afara perioadei de referință obligații de restituire a sumelor primite în
de trei luni imediat anterioare sau imediat această privință, însoțite, eventual, de dobânzi
ulterioare respectivei date de deschidere și de penalități de întârziere.

29. În plus, această instanță ridică problema garantare pentru plata creanțelor salariale – în
dacă reglementarea națională în discuție interpretarea dată de Înalta Curte de Casație
în litigiile aflate pe rolul său, care prevede și Justiție […], potrivit cu care perioada de
recuperarea de la lucrătorul salariat a sumelor maximum trei luni pentru care Fondul de
achitate în afara termenului de prescripție garantare poate prelua și plăti creanțele
din Fondul de garantare, cu titlu de creanțe salariale ale angajatorului în insolvență se
neplătite ale salariaților unui angajator aflat situează în intervalul de referință de trei luni
în stare de insolvență, poate fi recunoscută ca imediat anterioare deschiderii procedurii de
fiind adoptată „în vederea evitării abuzurilor”, insolvență [și de] trei luni imediat ulterioare
în sensul articolului 12 litera (a) din Directiva deschiderii procedurii de insolvență?
2008/94, în măsura în care plata unor creanțe
3) Este conformă cu finalitatea socială a
salariale către salariat a avut loc în urma
Directivei 2008/94 și cu dispozițiile artico
unei cereri depuse de lichidatorul judiciar
lului 12 litera (a) din [această] directivă o
al angajatorului la Fondul de garantare, și
practică administrativă națională prin care,
aceasta în absența oricărei acțiuni sau omisiuni
în temeiul unei decizii a Curții de Conturi a
imputabile salariatului în discuție.
României și în absența unei reglementări
30. În aceste condiții, Curtea de Apel București naționale specifice de obligare a lucrătorului
a hotărât să suspende judecarea cauzelor la restituire, se procedează la recuperarea de
și să adreseze Curții următoarele întrebări la lucrător a sumelor pretins a fi fost achitate
preliminare, redactate în termeni identici în pentru perioade care excedează cadrului legal
cauzele C‑524/21 și C‑525/21: sau care au fost solicitate în afara termenului
legal de prescripție?
„1) Prevederile articolului 1 alineatul (1),
respectiv ale articolului 2 alineatul (1) din 4) În interpretarea noțiunii de «abuz» de la
Directiva 2008/94, sub aspectul noțiunii articolul 12 litera (a) din Directiva 2008/94,
reprezintă o justificare obiectivă suficientă
autonome de «stare de insolvență», se opun
acțiunea de a proceda la recuperarea de la
unei reglementări naționale de transpunere
lucrător, cu scopul declarat al respectării
a [acestei directive] – [și anume] articolul 15
termenului general de prescripție, a drepturilor
alineatele (1) și (2) din Legea nr. 200/2006
salariale achitate din Fond prin intermediul
privind constituirea și utilizarea Fondului de
lichidatorului judiciar?
garantare pentru plata creanțelor salariale,
coroborat cu articolul 7 din [normele 5) Sunt compatibile cu prevederile și scopul
metodologice] – în interpretarea dată de Directivei [2008/94] o interpretare și o
Înalta Curte de Casație și Justiție […], potrivit practică națională administrativă prin care
cu care perioada de trei luni pentru care Fondul
JURISPRUDENŢĂ
creanțele salariale ce se solicită a fi restituite

de garantare poate prelua și plăti creanțele de către lucrători sunt asimilate unei creanțe
salariale ale angajatorului în insolvență fiscale purtătoare de dobânzi și de penalități
se raportează exclusiv la data deschiderii de întârziere?”
procedurii insolvenței?
31. Prin Decizia președintelui Curții din
2) Prevederile articolului 3 [al doilea paragraf], 22 octombrie 2021, cauzele C‑524/21 și
respectiv ale articolului 4 alineatul (2) din C‑525/21 au fost conexate pentru buna
Directiva 2008/94 se opun articolului 15 desfășurare a fazei scrise și a fazei orale ale
alineatele (1) și (2) din Legea nr. 200/2006 procedurii, precum și în vederea pronunțării
privind constituirea și utilizarea Fondului de hotărârii.

Cu privire la întrebările preliminare angajatorului a fost definitiv închisă și că

activele disponibile sunt insuficiente pentru a
Cu privire la prima și la a doua întrebare justifica instituirea procedurii.
32. Prin intermediul primei și al celei de a 35. Conform articolului 3 primul paragraf
doua întrebări, care trebuie analizate îm din Directiva 2008/94, statele membre
preună, instanța de trimitere urmărește să iau măsurile necesare pentru a asigura
afle în esență dacă dispozițiile coroborate că instituțiile de garantare asigură, sub
ale articolului 1 alineatul (1), ale articolului 2 rezerva articolului 4 din această directivă,
alineatul (1), ale articolului 3 al doilea paragraf plata creanțelor neachitate ale lucrătorilor
și ale articolului 4 alineatul (2) din Directiva salariați care rezultă din contracte de muncă
2008/94 trebuie interpretate în sensul că se sau raporturi de muncă, inclusiv, în cazurile
opun unei reglementări naționale care prevede prevăzute de dreptul intern, compensația
că data de referință pentru determinarea pentru încetarea raporturilor de muncă.
perioadei pentru care sunt plătite de către o
instituție de garantare creanțele salariale ne 36. În această privință, potrivit articolului 3
achitate ale lucrătorilor salariați este data al doilea paragraf din Directiva 2008/94,
deschiderii procedurii de insolvență a anga creanțele suportate de instituția de garantare
jatorului acestor lucrători și care limitează sunt drepturile salariale neplătite referitoare
această plată la o perioadă de trei luni ce la o perioadă care precedă și/sau, după caz,
se înscrie într‑o perioadă de referință care succedă unei date stabilite de statele membre.
cuprinde cele trei luni imediat anterioare și
cele trei luni imediat următoare acestei date 37. Or, Curtea a statuat deja că articolul 3 al
de deschidere. doilea paragraf din Directiva 2008/94 dă sta
telor membre posibilitatea de a stabili data
33. Trebuie amintit că, potrivit articolului 1 anterior căreia și/sau, după caz, ulterior căreia
alineatul (1) din Directiva 2008/94, aceasta se se situează perioada în care creanțele care
aplică creanțelor salariaților care izvorăsc din corespund unor drepturi salariale neplătite
contracte de muncă sau raporturi de muncă sunt suportate de instituția de garantare și
încheiate cu angajatori care sunt în stare de lasă statelor membre libertatea de a deter
insolvență în sensul articolului 2 alineatul (1) mina o dată adecvată (a se vedea în acest
din directiva amintită. sens Hotărârea din 18 aprilie 2013, Mustafa,
C‑247/12, EU:C:2013:256, punctele 39 și 41).
34. Această din urmă dispoziție prevede că
un angajator este considerat a fi în stare de 38. Așadar, nimic nu se opune ca data
insolvență în cazul în care a fost formulată deschiderii procedurii de insolvență desfășurate
o cerere privind deschiderea unei proceduri împotriva unui angajator să poată fi reținută
colective întemeiate pe insolvența an de un stat membru ca dată de referință pentru
gajatorului, prevăzută de actele cu putere de determinarea de către o instituție de garantare
lege și de actele administrative ale unui stat a perioadei pentru care urmează să fie plătite
membru, implicând lipsirea, în tot sau în parte, creanțele salariale neachitate ale lucrătorilor
a angajatorului de activele sale și numirea salariați ai acestui angajator.
unui judecător sindic sau a unei persoane
care exercită o funcție similară, iar autoritatea 39. Pe de altă parte, întrucât existența rapor
care este competentă în temeiul dispozițiilor turilor de muncă și a creanțelor neachitate ale
menționate fie a hotărât instituirea procedurii, lucrătorilor este dovedită în cauzele principale,
fie a constatat că întreprinderea sau unitatea instanța de trimitere urmărește să afle care

este întinderea temporală a obligației unei de insolvență și de trei luni imediat ulterioare
instituții de garantare de a plăti creanțele acestei deschideri.
menționate.
43. Or, o asemenea reglementare națională,
40. Astfel cum a statuat Curtea, Directiva care limitează astfel plata de către o instituție
2008/94 conferă statelor membre posibi de garantare a creanțelor salariale neachitate
litatea de a limita obligația de plată prin fixarea ale lucrătorilor salariați la o perioadă maximă
unei perioade de referință sau a unei perioade de trei luni imediat anterioară sau imediat
de garanție și/sau stabilirea unor plafoane ale ulterioară deschiderii procedurii colective
plăților (Hotărârea din 25 iulie 2018, Guigo, de insolvență a angajatorului îndeplinește
C‑338/17, EU:C:2018:605, punctul 30 și cerințele prevăzute, printre altele, la arti
jurisprudența citată). colul 4 alineatul (2) din Directiva 2008/94.
Într‑adevăr, o asemenea reglementare
41. În această privință, articolul 4 alineatul (1) respectă durata minimă de trei luni prevăzută,
din această directivă prevede în fapt că în temeiul acestei dispoziții, pentru perioada
statele membre au posibilitatea de a limita pentru care pot fi plătite de către instituția
obligația de plată a instituțiilor de garantare de garantare creanțele neachitate, situând
prevăzută la articolul 3. Potrivit articolului 4 totodată această perioadă într‑o perioadă de
alineatul (2) primul paragraf din directiva referință ce respectă durata minimă de șase
menționată, în cazul în care statele membre luni impusă de aceeași dispoziție.
își exercită dreptul prevăzut la alineatul (1),
44. Având în vedere ansamblul considerațiilor
acestea specifică durata perioadei pentru care
care precedă, este necesar să se răspundă la
creanțele neachitate urmează să fie plătite de
prima și la a doua întrebare că:
instituția de garantare.
– articolul 1 alineatul (1) și articolul 2
Această durată nu poate fi însă mai scurtă
alineatul (1) din Directiva 2008/94 trebuie
decât perioada care acoperă drepturile salariale
interpretate în sensul că nu se opun unei re
pentru ultimele trei luni ale raportului de glementări naționale care prevede că data
muncă ce precedă și/sau succedă datei vizate de referință pentru stabilirea perioadei
la articolul 3 al doilea paragraf. Articolul 4 pentru care urmează să fie plătite de către o
alineatul (2) al doilea paragraf din aceeași instituție de garantare creanțele salariale ne
directivă oferă de asemenea statelor membre achitate ale lucrătorilor salariați este data
posibilitatea de a include această perioadă deschiderii procedurii colective de insolvență
minimă de trei luni într‑o perioadă de referință a angajatorului acestor lucrători și
a cărei durată nu poate fi mai mică de șase luni.
– articolul 3 al doilea paragraf și articolul 4
JURISPRUDENŢĂ
42. În speță, din explicațiile furnizate de alineatul (2) din Directiva 2008/94 trebuie
instanța de trimitere, precum și din observațiile interpretate în sensul că nu se opun unei
scrise prezentate de guvernul român rezultă reglementări naționale care limitează plata
că articolul 15 alineatele (1) și (2) din Legea de către o instituție de garantare a creanțelor
nr. 200/2006 trebuie interpretat în sensul că salariale neachitate ale lucrătorilor salariați
prevede o perioadă maximă de trei luni pentru la o perioadă de trei luni ce se înscrie într‑o
care pot fi luate în considerare creanțele perioadă de referință care cuprinde cele trei
salariale neachitate, această perioadă luni imediat anterioare și cele trei luni imediat
situându‑se într‑o perioadă de referință de trei ulterioare datei deschiderii procedurii colective
luni imediat anterioare deschiderii procedurii de insolvență a angajatorului acestor lucrători.

Cu privire la a patra întrebare 48. Cu toate acestea, în speță, după cum reiese
din deciziile de trimitere, în conformitate cu
45. Prin intermediul celei de a patra întrebări, reglementarea națională, lichidatorul judiciar
instanța de trimitere solicită în esență să se al angajatorului aflat în stare de insolvență,
stabilească dacă articolul 12 litera (a) din iar nu beneficiarul, adică lucrătorul salariat
Directiva 2008/94 trebuie interpretat în sensul în cauză, este cel care prezintă la o agenție
că pot constitui măsuri necesare în vederea pentru ocuparea forței de muncă o cerere
evitării abuzurilor, în sensul acestei dispoziții, de plată a creanțelor salariale neachitate
normele adoptate de un stat membru care
ale acestui lucrător, care trebuie efectuată
prevăd recuperarea de către o instituție de
din Fondul de garantare. În aceste condiții,
garantare de la un lucrător salariat a sumelor
în care pare exclus ca lucrătorul respectiv
plătite unui astfel de lucrător, în afara ter
să fi acționat cu rea‑credință sau să poată fi
menului general de prescripție, cu titlu de
considerat responsabil pentru demersurile
creanțe salariale neachitate ale lucrătorilor
efectuate în afara cadrului legal de către
salariați.
lichidatorul judiciar în vederea recuperării
46. În această privință trebuie amintit că, creanțelor salariale, recuperarea, prevăzută de
potrivit articolului 12 litera (a) din Directiva această reglementare, a sumelor care, în baza
2008/94, aceasta nu aduce atingere posi reglementării menționate, ar fi fost plătite în
bilității statelor membre de a lua măsurile mod necuvenit în acest temei nu poate avea ca
necesare în vederea evitării abuzurilor. efect evitarea unui abuz din partea lucrătorului.
47. Cu titlu introductiv, trebuie să se constate 49. De altfel, instanța de trimitere nu a

că, deși instanța de trimitere nu a precizat furnizat în deciziile de trimitere alte elemente,
nici durata, nici temeiul juridic în dreptul în special referitoare la acțiunile sau la omi
național al termenului general de prescripție siunile lucrătorilor în cauză, care să poată
la care se referă această întrebare și nici nu a clarifica modul în care împrejurarea că acești
explicat modul în care acest termen ar fi putut lucrători ar fi primit plăți din partea Fondului
fi încălcat în împrejurările care caracterizează de garantare, cu titlu de creanțe salariale
litigiile principale, se poate totuși presupune neachitate la care, în definitiv, ei nu ar avea
că această instanță are în vedere posibilitatea dreptul întrucât dreptul lor la aceste plăți era
ca, în temeiul unui astfel de termen, dreptul prescris, ar fi în speță de natură să evidențieze
la plata creanțelor salariale ale persoanei o situație de abuz din partea acelorași lucrători.
interesate în discuție în cauza C‑524/21 să
fie prescris, indiferent dacă acest termen 50. Având în vedere cele ce precedă, este
este cel de cinci ani sugerat de Comisie în necesar să se răspundă la a patra întrebare că
observațiile sale scrise și care figurează în articolul 12 litera (a) din Directiva 2008/94
Codul român de procedură fiscală sau cel trebuie interpretat în sensul că nu pot constitui
de trei ani menționat de guvernul român în măsuri necesare în vederea evitării abuzurilor,
observațiile sale scrise și prevăzut în Codul în sensul acestei dispoziții, normele adoptate
civil. Astfel, în cauza C‑524/21, procedura de de un stat membru care prevăd recuperarea
insolvență a angajatorului în discuție a fost de către o instituție de garantare de la un
deschisă la 19 martie 2010, iar cererea de lucrător salariat a sumelor plătite unui astfel
plată a creanțelor salariale a fost depusă la de lucrător, în afara termenului general
8 februarie 2017, respectiv după aproape șapte de prescripție, cu titlu de creanțe salariale
ani de la data deschiderii acestei proceduri de neachitate, în lipsa oricărei acțiuni sau omisiuni
insolvență. imputabile lucrătorului în cauză.

Cu privire la a treia și la a cincea întrebare 54. În aceste condiții, statele membre sunt
în principiu libere să prevadă în dreptul
51. Prin intermediul celei de a treia și al celei lor național dispoziții care să stabilească
de a cincea întrebări, care trebuie analizate modalitățile, printre altele procedurale, în
împreună, instanța de trimitere solicită această privință, cu condiția însă ca aceste
în esență să se stabilească dacă Directiva dispoziții să nu fie mai puțin favorabile
2008/94 trebuie interpretată în sensul că se decât cele aplicabile unor cereri similare de
opune aplicării unei reglementări fiscale a unui natură internă (principiul echivalenței) și să
stat membru în scopul recuperării, însoțită de nu fie concepute astfel încât să facă practic
dobânzi și de penalități de întârziere, de la imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea
lucrătorii salariați a unor sume plătite în mod drepturilor recunoscute de Directiva 2008/94
necuvenit de către o instituție de garantare (principiul efectivității) (a se vedea în acest
cu titlu de creanțe salariale neachitate ale sens Hotărârea din 18 septembrie 2003,
lucrătorilor salariați pentru perioade care nu Pflücke, C‑125/01, EU:C:2003:477, punctul 34,
intră în perioada prevăzută de reglementarea și Hotărârea din 16 iulie 2009, Visciano,
națională a acestui stat și la care se referă C‑69/08, EU:C:2009:468, punctul 39).
prima și a doua întrebare sau solicitate în afara
termenului general de prescripție. 55. Deși a treia și a cincea întrebare privesc
condițiile de recuperare de la lucrătorii
52. În ceea ce privește modalitățile de recu salariați a sumelor plătite de către o instituție
perare a unor sume care, potrivit reglementării de garantare cu titlu de creanțe salariale
naționale aplicabile care transpune Directiva neachitate ale lucrătorilor salariați, iar nu exer
2008/94, ar fi fost plătite în mod necuvenit de citarea ca atare de către lucrători a dreptului
o instituție de garantare, trebuie să se constate lor la prestațiile prevăzute de Directiva
de la bun început că această directivă nu 2008/94, nu este mai puțin adevărat că
conține nicio dispoziție care să reglementeze respectivele condiții de recuperare pot să
aspectul dacă statele membre pot prevedea interfereze cu o asemenea exercitare efectivă
o asemenea recuperare de la lucrători și în ce și să aibă impact asupra întinderii dreptului
condiții, printre altele procedurale, poate fi respectiv. În consecință, cerințele care decurg
efectuată această recuperare. din principiile echivalenței și efectivității, men
ționate la punctul anterior, trebuie într‑adevăr
53. Astfel, articolele 4, 5 și 12 din Directiva
să își găsească aplicarea în cauzele principale.
2008/94, care permit statelor membre
nu numai să stabilească modalitățile de 56. În această privință, referitor, în primul rând,
organizare, de finanțare și de funcționare a la principiul echivalenței, astfel cum rezultă
JURISPRUDENŢĂ
instituției de garantare, dar și să limiteze în din jurisprudența amintită la punctul 54 din

anumite împrejurări protecția pe care aceasta prezenta hotărâre, acest principiu se opune ca
urmărește să o asigure lucrătorilor salariați, nu un stat membru să prevadă modalități, printre
prevăd o limitare a posibilității statelor membre altele procedurale, mai puțin favorabile pentru
de a proceda la recuperarea unor sume care, măsurile de recuperare a prestațiilor a căror
potrivit reglementării naționale aplicabile care acordare este reglementată sau încadrată de
transpune Directiva 2008/94, au fost plătite dreptul Uniunii decât pentru cele aplicabile
în mod necuvenit (a se vedea prin analogie măsurilor de recuperare a prestațiilor de natură
Hotărârea din 16 iulie 2009, Visciano, C‑69/08, similară a căror acordare este reglementată
EU:C:2009:468, punctul 38). sau încadrată doar de dreptul intern.

57. În speță, trebuie să se constate că, după 2003, Pflücke, C‑125/01, EU:C:2003:477,
cum reiese din deciziile de trimitere, recu punctul 36, și Hotărârea din 16 iulie 2009,
perarea în discuție în cauzele principale se Visciano, C‑69/08, EU:C:2009:468, punctul 43).
efectuează în temeiul dispozițiilor naționale
privind recuperarea datoriilor fiscale, aceste 61. În speță trebuie să se constate că, astfel cum
dispoziții fiind aplicate în speță prin analogie. a arătat în esență domnul avocat general la
punctul 63 din concluzii, aplicarea reglementării
58. Or, în măsura în care drepturile garantate naționale privind recuperarea de la lucrătorii
de Directiva 2008/94, a căror finalitate salariați a sumelor plătite în mod necuvenit
socială constă în asigurarea pentru toți de o instituție de garantare cu titlu de creanțe
lucrătorii salariați a unei protecții minime la salariale neachitate ale acestor lucrători
nivelul Uniunii Europene în caz de insolvență salariați nu poate face imposibilă sau excesiv
a angajatorului (a se vedea în acest sens de dificilă pentru aceștia exercitarea dreptului
Hotărârea din 25 iulie 2018, Guigo, C‑338/17, lor de a solicita instituției de garantare plata
EU:C:2018:605, punctul 28), intră în domeniul unor sume datorate cu titlu de salarii neplătite.
dreptului la protecție socială al lucrătorilor,
revine instanței de trimitere sarcina de 62. Mai precis, modalitățile procedurii de
a examina dacă condițiile de recuperare recuperare în discuție nu pot, în consecință,
aplicate în cauzele principale nu sunt mai să se afle la originea unei situații în care
puțin favorabile pentru lucrătorii salariați eventualele drepturi ale lucrătorilor salariați
decât condițiile de recuperare a altor prestații la plata creanțelor salariale care le‑ar fi efectiv
similare datorate în temeiul dispozițiilor datorate ar fi la rândul lor prescrise.
naționale din domeniul menționat.
63. În această privință trebuie subliniat că
59. În vederea acestei comparații, instanța de litigiile principale par caracterizate prin
trimitere trebuie să țină seama de aspectul dacă împrejurarea că temeinicia cererilor de plată a
lucrătorii care încearcă să se opună recuperării creanțelor salariale neachitate ale lucrătorilor
sumelor care le‑au fost plătite în temeiul Direc în cauză este contestată în principal pentru
tivei 2008/94 nu sunt dezavantajați în raport cu motivul că aceste creanțe nu se înscriu în
cei care ar fi implicați într‑o procedură de recu perioada de referință stabilită de reglementarea
perare a unor sume de natură similară a căror națională în temeiul articolului 4 alineatul (2)
acordare este reglementată de dreptul intern. din Directiva 2008/94.
Astfel cum a arătat în esență domnul avocat
general la punctul 59 din concluzii, pot fi luate 64. Prin urmare, nu este exclus ca acești
în considerare în acest scop, printre altele, po lucrători să fi avut dreptul la plata de către
sibilitatea de restituire a plății nedatorate, instituția de garantare a creanțelor lor salariale,
buna‑credință a persoanei despre care se pretin în limita aceleiași sume, corespunzătoare unei
de că a primit în mod necuvenit o sumă și data perioade situate în interiorul acestei perioade
de la care încep să curgă dobânzile de întârziere. de referință, în ipoteza în care aceste creanțe
ar fi rămas efectiv neachitate și ca această
60. În ceea ce privește, în al doilea rând, prin plată să le fi fost acordată dacă lichidatorul
cipiul efectivității, trebuie amintit că stabilirea ar fi identificat în mod corect în cererea pe
unor termene rezonabile sub sancțiunea care a formulat‑o în acest scop respectivele
decăderii este, în principiu, conformă cu acest perioade, în timp ce s‑ar putea ca introducerea
principiu, în măsura în care ea constituie o unei asemenea cereri să nu mai fie posibilă,
aplicare a principiului securității juridice (a se din punct de vedere juridic sau în practică, la
vedea în acest sens Hotărârea din 18 septembrie data la care lucrătorii iau cunoștință despre

decizia de recuperare, printre altele din cauza 68. Așadar, în cauzele principale, recuperarea
eventualei împliniri a termenului general de sumei deja plătite, majorată cu dobânzi și
prescripție. penalități de întârziere, ar avea în mod necesar
drept consecință o atingere adusă drepturilor
65. Într‑o asemenea situație, deși Curtea a de care lucrători în cauză pot beneficia
recunoscut în această materie compatibilitatea în temeiul articolelor 3 și 4 din Directiva
cu dreptul Uniunii a stabilirii unor termene de 2008/94, prin reducerea, în cele din urmă, a
prescripție rezonabile, iar termenul general de sumei globale care le este datorată în virtutea
prescripție prevăzut în dreptul român, astfel cum creanțelor lor salariale neachitate sub limitele
este arătat la punctul 47 din prezenta hotărâre, minime prevăzute de aceste articole.
pare în principiu rezonabil, lucrătorii s‑ar afla
totuși, în definitiv, în imposibilitatea de a‑și 69. Ținând seama de ansamblul considerațiilor
exercita drepturile care le‑au fost recunoscute de care precedă, este necesar să se răspundă
Directiva 2008/94, situație contrară principiului la a treia și la a cincea întrebare că Directiva
efectivității, aspect a cărui verificare este însă de 2008/94, citită în lumina principiilor echi
competența instanței de trimitere. valenței și efectivității, trebuie interpretată în
sensul că se opune aplicării unei reglementări
66. În ceea ce privește obligația lucrătorilor fiscale a unui stat membru în scopul de a
salariați de a suporta dobânzi și penalități proceda la recuperarea, însoțită de dobânzi și de
de întârziere, prevăzută de reglementarea penalități de întârziere, de la lucrătorii salariați
națională în cauză, trebuie să se constate că, a unor sume plătite în mod necuvenit de către
după cum a arătat în esență domnul avocat o instituție de garantare cu titlu de creanțe
general la punctul 64 din concluzii, principiul salariale neachitate ale lucrătorilor salariați
efectivității impune ca eventuala plată a pentru perioade care nu intră în perioada de
acestor dobânzi și penalități de întârziere să referință prevăzută de reglementarea acestui
nu afecteze în niciun mod protecția acordată stat și la care se referă prima și a doua întrebare
lucrătorilor salariați de Directiva 2008/94 sau solicitate în afara termenului general de
și în special să nu aducă atingere, în ipoteza prescripție în cazul în care:
menționată la punctul 64 din prezenta
hotărâre, nivelului minim al protecției – condițiile de recuperare prevăzute de aceas
prevăzute conform articolului 4 alineatul (2) tă reglementare națională sunt mai puțin
din această directivă. favorabile pentru lucrătorii salariați decât
condițiile de recuperare a prestațiilor datorate
67. Astfel, în ipoteza în care se stabilește că în temeiul dispozițiilor naționale din domeniul
lucrătorii ar fi avut, în cazul depunerii unei dreptului protecției sociale sau
cereri corecte, dreptul la plata, în esență,
a aceleiași sume precum cea care le‑a fost – aplicarea reglementării naționale în cauză
JURISPRUDENŢĂ
efectiv plătită ca urmare a cererii eronate face imposibilă sau excesiv de dificilă pentru
formulate de lichidator, în condițiile în care lucrătorii în discuție solicitarea de la instituția
eventuala imposibilitate de a mai introduce de garantare a plății unor sume datorate cu
o cerere corectă este contrară principiului titlu de creanțe salariale neachitate sau plata
efectivității, acești lucrători trebuie efectiv dob ânzilor și a penalităților de întârziere
să poată beneficia integral de dreptul la prevăzute de reglementarea națională men
plata creanțelor lor salariale neachitate în ționată afectează protecția acordată lucră
limitele prevăzute la articolul 3 și la articolul 4 torilor salariați atât de Directiva 2008/94,
alineatul (2) din Directiva 2008/94 și, dacă cât și de dispozițiile naționale de punere în
este cazul, de dreptul intern. aplicare a acesteia, printre altele prin atingerea

adusă nivelului minim al protecției prevăzute de competența acesteia să se pronunțe cu

în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile
directiva menționată. efectuate pentru a prezenta observații Curții,
Cu privire la cheltuielile de judecată altele decât cele ale părților menționate, nu
pot face obiectul unei rambursări.
70. Întrucât, în privința părților din litigiile
principale, procedura are caracterul unui Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua)
incident survenit la instanța de trimitere, este declară:
1) Articolul 1 alineatul (1) și articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2008/94/CE a

Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 privind protecția lucrătorilor
salariați în cazul insolvenței angajatorului
trebuie interpretate în sensul că
nu se opun unei reglementări naționale care prevede că data de referință pentru stabilirea
perioadei pentru care urmează să fie plătite de către o instituție de garantare creanțele
salariale neachitate ale lucrătorilor salariați este data deschiderii procedurii colective de
insolvență a angajatorului acestor lucrători.
2) Articolul 3 al doilea paragraf și articolul 4 alineatul (2) din Directiva 2008/94
trebuie interpretate în sensul că
nu se opun unei reglementări naționale care limitează plata de către o instituție de

garantare a creanțelor salariale neachitate ale lucrătorilor salariați la o perioadă de trei
luni ce se înscrie într‑o perioadă de referință care cuprinde cele trei luni imediat anterioare
și cele trei luni imediat ulterioare datei deschiderii procedurii colective de insolvență a
angajatorului acestor lucrători.
3) Articolul 12 litera (a) din Directiva 2008/94
trebuie interpretat în sensul că
nu pot constitui măsuri necesare în vederea evitării abuzurilor, în sensul acestei dispoziții,
normele adoptate de un stat membru care prevăd recuperarea de către o instituție de
garantare de la un lucrător salariat a sumelor plătite unui astfel de lucrător, în afara
termenului general de prescripție, cu titlu de creanțe salariale neachitate, în lipsa oricărei
acțiuni sau omisiuni imputabile lucrătorului în cauză.
4) Directiva 2008/94, citită în lumina principiilor echivalenței și efectivității,
trebuie interpretată în sensul că
se opune aplicării unei reglementări fiscale a unui stat membru în scopul de a proceda la
recuperarea, însoțită de dobânzi și de penalități de întârziere, de la lucrătorii salariați a unor
sume plătite în mod necuvenit de către o instituție de garantare cu titlu de creanțe salariale
neachitate ale lucrătorilor salariați pentru perioade care nu intră în perioada de referință

prevăzută de reglementarea acestui stat și la care se referă prima și a doua întrebare sau
solicitate în afara termenului general de prescripție în cazul în care:
– condițiile de recuperare prevăzute de această reglementare națională sunt mai puțin

favorabile pentru lucrătorii salariați decât condițiile de recuperare a prestațiilor datorate
în temeiul dispozițiilor naționale din domeniul dreptului protecției sociale sau
– aplicarea reglementării naționale în cauză face imposibilă sau excesiv de dificilă pentru
lucrătorii în discuție solicitarea de la instituția de garantare a plății unor sume datorate
cu titlu de creanțe salariale neachitate sau plata dobânzilor și a penalităților de întârziere
prevăzute de reglementarea națională menționată afectează protecția acordată lucrătorilor
salariați atât de Directiva 2008/94, cât și de dispozițiile naționale de punere în aplicare
a acesteia, printre altele prin atingerea adusă nivelului minim al protecției prevăzute în
conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din directiva menționată.
Prechal Arastey Sahún Biltgen

Wahl Passer
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 16 februarie 2023.
Grefier Președintă de cameră

A. Calot Escobar A. Prechal
JURISPRUDENŢĂ

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șaptea)

16 februarie 2023(*)
„Trimitere preliminară – Politica socială – Protecția lucrătorilor salariați în cazul
insolvenței angajatorului – Directiva 2008/94/CE – Articolul 9 alineatul (1) –
Întreprindere cu sediul într‑un stat membru și care își oferă serviciile în alt
stat membru – Lucrător salariat care are reședința în acest alt stat membru –
Activitate desfășurată în statul membru în care se află sediul angajatorului său
și, o săptămână din două, în statul membru de reședință – Determinarea statului
membru a cărui instituție de garantare este competentă pentru plata creanțelor
salariale neachitate”
În cauza C‑710/21,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de
Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă, Austria) prin decizia din 14 septembrie 2021, primită de
Curte la 25 noiembrie 2021, în procedura
IEF Service GmbH
împotriva
HB
CURTEA (Camera a șaptea),
compusă din doamna M. L. Arastey Sahún (raportoare), președintă de cameră, domnii N. Wahl
și J. Passer, judecători,
avocat general: domnul J. Richard de la Tour;

– pentru HB, de C. Orgler, Rechtsanwalt;

– pentru guvernul austriac, de A. Posch, J. Schmoll și F. Werni, în calitate de agenți;
– pentru guvernul ceh, de O. Serdula, M. Smolek și J. Vláčil, în calitate de agenți;
– pentru guvernul german, de J. Möller și A. Hoesch, în calitate de agenți;
– pentru Comisia Europeană, de B.‑R. Killmann și D. Recchia, în calitate de agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului
general,
pronunță prezenta

Hotărâre care este competentă în temeiul dispozițiilor

menționate:
1. Cererea de decizie preliminară privește
interpretarea articolului 9 alineatul (1) din (a) fie a hotărât instituirea procedurii;
Directiva 2008/94/CE a Parlamentului
(b) fie a constatat că întreprinderea sau
European și a Consiliului din 22 octombrie
unitatea angajatorului a fost definitiv închisă și
2008 privind protecția lucrătorilor salariați
că activele disponibile sunt insuficiente pentru
în cazul insolvenței angajatorului (JO 2008,
a justifica deschiderea procedurii.”
L 283, p. 36).
5. Articolul 3 primul paragraf din directiva
2. Această cerere a fost formulată în cadrul menționată prevede:
unui litigiu între IEF Service GmbH, pe de o
parte, și HB, pe de altă parte, în legătură cu „Statele membre iau măsurile necesare pentru
acordarea în favoarea acestuia din urmă a a asigura că instituțiile de garantare asigură,
unei indemnizații ca urmare a insolvenței sub rezerva articolului 4, plata creanțelor
angajatorului său în temeiul creanțelor neachitate ale lucrătorilor salariați care
salariale rămase neachitate. rezultă din contracte de muncă sau raporturi
de muncă, inclusiv, în cazurile prevăzute de
Cadrul juridic dreptul intern, compensația pentru încetarea
raporturilor de muncă.”
Dreptul Uniunii
6. Articolul 9 din aceeași directivă, care face
Directiva 2008/94 parte din capitolul IV din aceasta, intitulat
3. Potrivit articolului 1 alineatul (1) din „Dispoziții privind situațiile transnaționale”,
Directiva 2008/94: prevede la alineatul (1):
„În cazul în care o întreprindere care desfășoară

„Prezenta directivă se aplică creanțelor
activități pe teritoriile a cel puțin două state
salariaților care izvorăsc din contracte de
membre se află într‑o situație de insolvență
muncă sau raporturi de muncă încheiate cu
în sensul articolului 2 alineatul (1), instituția
angajatori care sunt în stare de insolvență în
competentă pentru plata drepturilor salariale
sensul articolului 2 alineatul (1).”
neachitate ale salariaților este instituția din
4. Articolul 2 alineatul (1) din această directivă statul membru pe al cărui teritoriu aceștia
prevede: lucrează sau își exercită de obicei activitatea.”
„În sensul prezentei directive, un angajator Regulamentul (CE) nr. 883/2004

JURISPRUDENŢĂ
este considerat a fi în stare de insolvență 7. Articolul 3 din Regulamentul (CE)

în cazul în care a fost formulată o cerere nr. 883/2004 al Parlamentului European
privind deschiderea unei proceduri colective și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind
întemeiate pe insolvența angajatorului, coordonarea sistemelor de securitate socială
prevăzută de actele cu putere de lege și de (JO 2004, L 166, p. 1, Ediție specială, 05/
actele administrative ale unui stat membru, vol. 7, p. 82), astfel cum a fost modificat
implicând lipsirea, în tot sau în parte, a prin Regulamentul (UE) nr. 465/2012 al
angajatorului de activele sale și numirea unui Parlamentului European și al Consiliului din
judecător sindic sau a unei persoane care 22 mai 2012 (JO 2012, L 149, p. 4) (denumit
exercită o funcție similară, iar autoritatea în continuare „Regulamentul nr. 883/2004”),

intitulat „Domeniul de aplicare material”, pre „Persoana care desfășoară în mod obișnuit o
vede la alineatul (1): activitate salariată în două sau mai multe state
membre face obiectul:
„Prezentul regulament se aplică tuturor legis
lațiilor referitoare la ramurile de securitate (a) legislației statului membru de reședință, în
socială privind: cazul în care desfășoară o parte substanțială a
activității sale în statul membru respectiv; sau
(a) prestațiile de boală;
(b) dacă el/ea nu desfășoară o parte substan
(b) indemnizațiile de maternitate și de pater țială a activității sale în statul membru de
nitate asimilate; reședință:
(c) indemnizațiile de invaliditate; (i) legislației statului membru în care este

situat sediul sau locul de desfășurare a
(d) prestațiile pentru limită de vârstă; activității întreprinderii sau angajatorului, dacă
persoana este angajată de o întreprindere sau
(e) prestațiile de urmaș; de un angajator; sau
(f) prestațiile în cazul unor accidente de muncă (ii) legislației statului membru în care este
și boli profesionale; situat sediul sau locul de desfășurare a
activității întreprinderii sau angajatorului, dacă
(g) ajutoarele de deces;
persoana este angajată de două sau mai multe
(h) ajutoarele de șomaj; întreprinderi sau angajatori ale căror sedii sau
locuri de desfășurare ale activității sunt situate
(i) prestațiile de prepensionare; într‑un singur stat membru; sau
(j) prestațiile familiale.” (iii) legislației statului membru în care este

situat sediul sau locul de desfășurare a
8. Articolul 12 din acest regulament, intitulat activității întreprinderii sau angajatorului,
„Reguli speciale”, prevede la alineatul (1): altul decât statul membru de reședință, dacă
persoana este angajată de două sau mai multe
„Persoana care desfășoară o activitate salariată întreprinderi sau angajatori care își au sediile
într‑un stat membru, pentru un angajator sau locurile de desfășurare a activității în două
care își desfășoară în mod obișnuit activitățile state membre, unul dintre acestea fiind statul
în acest stat membru, și care este detașată membru de reședință; sau
de angajatorul respectiv în alt stat membru
pentru a lucra pentru angajator continuă să (iv) legislației statului membru de reședință,
fie supusă legislației primului stat membru, cu dacă persoana este angajată de două sau
condiția ca durata previzibilă a activității să nu mai multe întreprinderi sau angajatori, dintre
depășească 24 de luni și ca persoana să nu fi care cel puțin două (doi) au sediul sau locul
de desfășurare a activității în state membre
fost trimisă pentru a înlocui o altă persoană
diferite, altele decât statul membru de
detașată.”
reședință.”
9. Articolul 13 din regulamentul menționat,
Regulamentul (CE) nr. 987/2009
intitulat „Desfășurarea de activități în două
sau mai multe state membre”, prevede la 10. Articolul 5 din Regulamentul (CE)
alineatul (1): nr. 987/2009 al Parlamentului European

și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de Sozialversicherungsgesetz [(Legea generală

stabilire a procedurii de punere în aplicare a privind asigurările sociale, BGBl., 189/1955)
Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind (denumită în continuare «ASVG»)], lucrătorii
coordonarea sistemelor de securitate socială la domiciliu și urmașii lor, precum și
(JO 2009, L 284, p. 1), intitulat „Valoarea avânzii‑cauză ai acestora (beneficiari), pentru
juridică a documentelor și a documentelor creanțele garantate în temeiul alineatului (2),
justificative eliberate într‑un alt stat membru”, dacă aceștia au sau aveau un raport de muncă
prevede la alineatul (1): (raport de muncă freelance, mandat) și sunt
(erau) considerați angajați pe teritoriul na
„Documentele eliberate de către instituția țional, în temeiul articolului 3 alineatul (1) sau
unui stat membru și care fac dovada sta alineatul (2) literele (a)‑(d) din ASVG, și dacă
tutului unei anumite persoane în scopul pe teritoriul național este deschisă o procedură
aplicării [Regulamentului nr. 883/2004] și pe baza legislației privind insolvența împotriva
a [prezentului regulament], precum și do patrimoniului angajatorului (mandant).”
cumentele justificative pe baza cărora au fost
eliberate documentele sunt acceptate de către 13. Potrivit articolului 12 alineatul (1) din
instituțiile celorlalte state membre atât timp această lege:
cât aceste documente nu au fost retrase sau
declarate nule de către statul membru în care „Cheltuielile din fondul de protecție a lucră
au fost emise.” torilor salariați în cazul insolvenței angaja
torului sunt acoperite din:
11. Articolul 19 din acest regulament, intitulat
„Furnizarea de informații către persoanele în […]
cauză și angajatori”, prevede la alineatul (2): 4) […] o majorare a cotei‑părți din contribuția
„La cererea persoanei respective ori a angaja la asigurarea de șomaj datorată de angajator
torului său, instituția competentă a statului […]”
memb ru a cărui legislație este aplicabilă 14. Articolul 3 din ASVG are următorul
în temeiul titlului II din [Regulamentul conținut:
nr. 883/2004] eliberează un atestat conform
căruia respectiva legislație este aplicabilă și „1. Sunt considerați ca fiind angajați pe
indică, dacă este cazul, până la ce dată și în teritoriul național lucrătorii salariați al căror
ce condiții.” loc de muncă […] se află pe teritoriul național,
precum și lucrătorii independenți stabiliți pe
Dreptul austriac teritoriul național.
JURISPRUDENŢĂ
12. Articolul 1 alineatul (1) din Insolvenz‑ 2. Sunt de asemenea considerați ca fiind
Entgeltsicherungsgesetz (Legea privind angajați pe teritoriul național
protecția lucrătorilor în cazul insolvenței
angajatorului, BGBl., 324/1977), modificată cel a) lucrătorii salariați care fac parte din
mai recent prin BGBl. I, 218/2021 (denumită personalul navigant al unei întreprinderi de
în continuare „IESG”), are următorul cuprins: transport internațional fluvial sau lacustru […];
„Au dreptul la o indemnizație de insolvență d) lucrătorii salariați al căror angajator este

lucrătorii salariați, lucrătorii care desfășoară stabilit în Austria și care sunt detașați în
o activitate independentă, în sensul artico străinătate, cu condiția ca perioada de muncă
lului 4 alineatul (4) din Allgemeines în străinătate să nu depășească cinci ani; […]”

15. Articolul 4 din această lege prevede la 21. HB a formulat o cerere de acordare
alineatul (1): a indemnizației de insolvență în temeiul
creanțelor salariale rămase neachitate până
„Beneficiază de asigurare de sănătate, de la deschiderea procedurii de reorganizare
accident și de pensie în temeiul prezentei legi judiciară. Această cerere a fost introdusă atât
federale (acoperire integrală), atunci când la IEF Service, cât și la instituția de garantare
activitatea profesională în cauză nu este germană. Potrivit deciziei de trimitere, modul
exclusă de la asigurarea completă, conform de soluționare a procedurii din Germania nu
articolelor 5 și 6, sau nu conferă decât o este cunoscut încă.
asigurare parțială, conform articolului 7:
22. Prin hotărârea din 14 octombrie 2019,
1) lucrătorii salariați angajați de unul sau de Landesgericht für Zivilrechtssachen Graz
mai mulți angajatori; […]” (Tribunalul Regional pentru Cauze Civile din
Litigiul principal și întrebările preliminare Graz, Austria) a admis cererea formulată de
HB.
16. De la 1 iulie 2017, HB a fost angajat în
calitate de director de dezvoltare strategică 23. IEF Service a formulat apel împotriva
a afacerii de S GmbH, al cărei sediu se află acestei hotărâri la Oberlandesgericht Graz
în Graz (Austria). Această societate își oferea (Tribunalul Regional Superior din Graz, Austria),
de asemenea serviciile în Germania, unde care a confirmat‑o printr‑o hotărâre din
colabora cu un inginer comercial independent, 18 iunie 2020.
fără a avea alți colaboratori angajați. 24. În aceste condiții, IEF Service a declarat
17. Contractul de muncă al lui HB prevedea recurs împotriva acestei hotărâri la Oberster
că activitatea sa esențială, precum și locul Gerichtshof (Curtea Supremă, Austria), care
său de muncă obișnuit se regăseau în Austria. este instanța de trimitere.
HB conducea două departamente și era 25. Această instanță consideră că, astfel cum
responsabil pentru angajații biroului din Graz. reiese din Hotărârea din 6 septembrie 2018,
HB lucra de facto alternativ, o săptămână Alpenrind și alții (C‑527/16, EU:C:2018:669),
în Graz și o săptămână de la domiciliul din un certificat A1 a cărui validitate este în curs,
Germania, unde se afla reședința sa principală. eliberat de instituția competentă a unui stat
18. HB dispune de un certificat eliberat de un membru în conformitate cu articolul 19
organism de asigurare german în conformitate alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009,
cu articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul este obligatoriu nu numai pentru instituțiile
nr. 987/2009, prin care i se aducea la statului membru în care se desfășoară acti
cunoștință că, în materie de securitate socială, vitatea, ci și pentru instanțele din acest stat
îi era aplicabilă legislația germană. membru.
19. La 4 iunie 2019, a fost deschisă împotriva 26. Prin urmare, deși HB a încheiat contractul
societății S o procedură de reorganizare de muncă în Austria și și‑a desfășurat jumătate
judiciară cu declinarea competenței. din norma de activitate salariată la sediul
societății S în Austria, acesta îndeplinește
20. IEF Service reprezintă fondul de despă condițiile privind obligația de asigurare în
gubire în cazul insolvenței angajatorului, și statul său de reședință, și anume Germania,
anume instituția de garantare austriacă, în legislația germană fiind aplicabilă în speță.
sensul Directivei 2008/94. În plus, în conformitate cu această legislație,

probabil, cel puțin în mod fictiv, el ar avea un din Directiva 2008/94, pentru a putea stabili
loc de muncă în Germania. ulterior competența instituției naționale de
garantare.
27. Legiuitorul austriac a transpus Directiva
2008/94 prin articolul 1 alineatul (1) din IESG, 31. Instanța de trimitere adaugă că, presu
prevăzând că se consideră că o activitate este punând chiar că nu există neapărat o legătură
desfășurată pe teritoriul național dacă există între obligația de cotizare și garantarea
un „raport de muncă”, în sensul articolului 3 creanțelor (a se vedea în acest sens Hotărârea
alineatul (1) sau alineatul (2) literele (a)‑(d) din din 25 februarie 2016, Stroumpoulis și alții,
ASVG. În această privință, ar exista pe teritoriul C‑292/14, EU:C:2016:116, punctul 68), pare a fi
austriac o obligație de asigurare. conform obiectivului libertăților fundamentale
să se evite suportarea unei sarcini duble de
28. Conform jurisprudenței Oberster către angajatorii ai căror salariați lucrează în
Gerichtshof (Curtea Supremă), articolul 1 două state membre și, prin urmare, beneficiază
alineatul (1) din IESG nu conferă dreptul la de garanția de a primi o indemnizație în caz de
o indemnizație de insolvență în cazul în care insolvență, finanțată prin contribuții.
un lucrător salariat angajat în străinătate nu
este supus obligației de asigurare în Austria ca 32. În aceste condiții, Oberster Gerichtshof
urmare a activității sale. (Curtea Supremă) a hotărât să suspende jude
carea cauzei și să adreseze Curții următoarele
29. În speță, întrucât HB își împarte timpul de
întrebări preliminare:
lucru în mod egal între Austria și Germania,
fiind totodată supus regimului german de „1) Articolul 9 alineatul (1) din Directiva
securitate socială, se pune problema dacă 2008/94 trebuie interpretat în sensul că o
articolul 9 din Directiva 2008/94, care privește întreprindere desfășoară activități pe teri
situațiile transnaționale, trebuie să fie aplicabil. toriile a cel puțin două state membre, în
Instanța de trimitere consideră că răspunsul la sensul [acestei dispoziții], atunci când își
această întrebare depinde de aspectul dacă oferă serviciile într‑un alt stat membru, an
prestările de servicii oferite de societatea S gajează în acest scop un inginer de vânzări
în Germania, colaborarea constatată cu un liber‑profesionist în acest stat membru, iar un
inginer comercial independent în acest stat lucrător salariat, angajat la sediul întreprinderii,
membru și munca regulată efectuată de HB de lucrează în mod normal o săptămână din două
la domiciliul său în Germania sunt elemente de acasă din celălalt stat membru?
de legătură suficiente pentru a constata o
„prezență economică stabilă” a angajatorului în În cazul unui răspuns afirmativ la prima
Germania, în sensul Hotărârii din 16 octombrie întrebare:
JURISPRUDENŢĂ
2008, Holmqvist (C‑310/07, EU:C:2008:573),

și al Hotărârii din 10 martie 2011, Defossez 2) Articolul 9 alineatul (1) din Directiva
(C‑477/09, EU:C:2011:134). 2008/94 trebuie interpretat în sensul că un
lucrător salariat al unei astfel de întreprinderi,
30. Într‑o astfel de situație, ar trebui să se care își are reședința în al doilea stat membru și
stabilească, ținând cont de repartizarea egală care este supus obligației de plată a asigurărilor
a timpului de lucru cu conținut identic al sociale în acest stat, dar care își desfășoară
activității și aplicând criteriile privind locul de activitatea în mod alternativ o săptămână în
reședință și obligația de asigurare a lui HB, care statul membru în care își are sediul angajatorul,
este statul în care el și‑a exercitat „de obicei” iar apoi își desfășoară activitatea în statul
activitatea, în sensul articolului 9 alineatul (1) membru în care își are reședința și în care este

supus obligației de plată a asigurărilor sociale, că angajatorul care se află în insolvență

desfășoară această activitate «de obicei» în desfășoară activități pe teritoriile a cel puțin
ambele state membre în sensul acestui articol? două state membre, în sensul acestei dispoziții,
întrucât contractul de muncă al lucrătorului
În cazul unui răspuns afirmativ la a doua salariat în cauză prevede că activitatea sa
întrebare: esențială, precum și locul său de muncă
obișnuit se regăsesc în statul membru în care
3) Articolul 9 alineatul (1) din Directiva
se situează sediul angajatorului, iar, în cazul
2008/94 trebuie interpretat în sensul că,
unei împărțiri în mod egal a timpului său de
pentru îndestularea creanțelor neachitate ale
lucru, acest lucrător salariat își îndeplinește
unui lucrător salariat care își desfășoară sau
sarcinile la distanță, din alt stat membru în
și‑a desfășurat de obicei activitatea în două
care se află domiciliul său.
state membre, competentă este:
34. Pentru a răspunde la această întrebare,
a) instituția de garantare din statul membru
trebuie amintit de la bun început că, potrivit
a cărui legislație reglementează asigurarea sa
articolului 3 primul paragraf din Directiva
socială obligatorie, în contextul coordonării
2008/94, statele membre iau măsurile ne
sistemelor de securitate socială (asigurări cesare pentru a asigura că instituțiile de
sociale), în cazul în care instituțiile de garantare garantare asigură, sub rezerva articolului 4
prevăzute la articolul 3 din Directiva 2008/94 din aceasta, plata creanțelor neachitate ale
sunt structurate, în ambele state, astfel lucrătorilor salariați care rezultă din contracte
încât contribuțiile angajatorului la finanțarea de muncă sau din raporturi de muncă, inclusiv,
instituției de garantare să fie plătite ca parte în cazurile prevăzute de dreptul intern,
a contribuțiilor obligatorii de asigurări sociale compensația pentru încetarea raporturilor de
sau muncă.
b) instituția de garantare din celălalt stat 35. Articolul 9 alineatul (1) din Directiva
membru, în care întreprinderea în insolvență 2008/94, care privește „situațiile trans
își are sediul, sau naționale”, prevede că, în cazul în care o
întreprindere care desfășoară activități pe
c) instituțiile de garantare din ambele state
teritoriile a cel puțin două state membre
membre, astfel încât lucrătorul salariat să
se află într‑o situație de insolvență, în sen
poată alege la care dintre ele dorește să
sul articolului 2 alineatul (1) din această
formuleze cererea?”
directivă, instituția competentă pentru plata
Cu privire la întrebările preliminare creanțelor neachitate ale lucrătorilor salariați
este instituția din statul membru pe al cărui
Cu privire la prima întrebare teritoriu aceștia lucrează sau își exercită de
obicei activitatea.
33. Prin intermediul primei întrebări, instanța
de trimitere solicită în esență să se stabilească 36. Pentru a aprecia dacă, într‑un caz precum
dacă articolul 9 alineatul (1) din Directiva cel vizat la punctul 33 din prezenta hotărâre,
2008/94 trebuie interpretat în sensul că, articolul 9 alineatul (1) din Directiva 2008/94
pentru a determina statul membru a cărui este aplicabil, trebuie să se analizeze dacă
instituție de garantare este competentă pentru angajatorul „desfășoară activități pe teritoriile
plata creanțelor neachitate ale lucrătorilor a cel puțin două state membre”, în sensul
salariați, este obligatoriu să se considere acestei dispoziții.

37. În această privință, trebuie constatat că, în 2008, Holmqvist, C‑310/07, EU:C:2008:573,
cauza care a determinat pronunțarea Hotărârii punctul 30).
din 16 octombrie 2008, Holmqvist (C‑310/07,
EU:C:2008:573), Curtea a fost chemată 40. Desigur, având în vedere diferitele forme
să interpreteze articolul 8a alineatul (1) pe care le poate lua activitatea transfrontalieră
din Directiva 80/987/CEE a Consiliului din și luând în considerare schimbările intervenite
20 octombrie 1980 privind apropierea legis în ceea ce privește condițiile de muncă și
lațiilor statelor membre referitoare la protecția progresul în sectorul telecomunicațiilor, nu
lucrătorilor salariați în cazul insolvabilității se poate susține că o întreprindere trebuie să
angajatorului (JO 1980, L 283, p. 23, Ediție dispună în mod obligatoriu de o infrastructură
fizică pentru a asigura o prezență economică
specială, 05/vol. 1, p. 197), astfel cum a fost
stabilă într‑un stat membru, altul decât cel în
modificată prin Directiva 2002/74/CE a
care și‑a stabilit sediul social.
Parlamentului European și a Consiliului din
23 septembrie 2002 (JO 2002, L 270, p. 10, Într‑adevăr, diferitele aspecte ale unui
Ediție specială, 05/vol. 6, p. 149), al cărui raport de muncă, în special comunicarea
conținut este identic cu cel al articolului 9 instrucțiunilor către lucrătorul salariat și
alineatul (1) din Directiva 2008/94. transmiterea rapoartelor de către acesta
din urmă angajatorului, precum și plata
38. Curtea a statuat că, deși articolul 8a
remunerațiilor, pot fi de acum efectuate
alineatul (1) din Directiva 80/987, astfel cum
la distanță (Hotărârea din 16 octombrie
a fost modificată prin Directiva 2002/74, nu
2008, Holmqvist, C‑310/07, EU:C:2008:573,
presupune condiții stricte cu privire la ele
punctul 32).
mentele de legătură, ci are în vedere o legătură
mai slabă decât prezența întreprinderii prin 41. Totuși, pentru a considera că o între
intermediul unei sucursale sau al unui sediu prindere stabilită într‑un stat membru des
permanent, nu trebuie totuși urmat rațio fășoară activități pe teritoriul unui alt stat
namentul potrivit căruia ar fi suficient ca membru, trebuie ca aceasta să aibă în acest
un lucrător salariat să desfășoare o formă ultim stat membru o prezență economică
oarecare de activitate într‑un alt stat membru stabilă, caracterizată prin existența unor
pentru angajatorul său și ca această activitate mijloace umane care să îi permită realizarea
să rezulte dintr‑o nevoie și în urma unor unor activități în acest stat (Hotărârea din
instrucțiuni ale acestuia pentru a se considera 16 octombrie 2008, Holmqvist, C‑310/07,
că o întreprindere desfășoară activități pe EU:C:2008:573, punctul 34).
teritoriul acestui alt stat membru (Hotărârea
din 16 octombrie 2008, Holmqvist, C‑310/07, 42. În speță, astfel cum reiese din elementele
JURISPRUDENŢĂ
EU:C:2008:573, punctul 29). dosarului de care dispune Curtea, deși HB a

efectuat de facto jumătate din activitatea sa,
39. Astfel, noțiunea de „activități” care figu ca durată, de la domiciliul său în Germania,
rează în dispoziția menționată trebuie înțeleasă esența acestei activități, care consta în
ca referindu‑se la elemente ce implică un asigurarea conducerii a două departamente
anumit grad de permanență pe teritoriul unui și în asumarea răspunderii pentru angajații
stat membru. Această permanență se traduce din cadrul biroului angajatorului din Austria,
prin folosirea durabilă a unui lucrător salariat se regăsea, în conformitate cu contractul
sau a unor lucrători salariați pe teritoriul de muncă și practic, în acest din urmă stat
respectiv (Hotărârea din 16 octombrie membru.

43. În plus, împrejurarea că angajatorul lui HB prima întrebare că articolul 9 alineatul (1) din
nu avea alți angajați în Germania, cu excepția Directiva 2008/94 trebuie interpretat în sensul
unui inginer comercial independent cu care că, pentru a determina statul membru a cărui
angajatorul colabora în acest stat membru, instituție de garantare este competentă pentru
confirmă faptul că activitățile desfășurate plata creanțelor neachitate ale lucrătorilor
de HB nu au putut fi legate de vreo prezență salariați, este obligatoriu să se considere
durabilă a acestui angajator în statul membru că angajatorul care se află în insolvență nu
menționat. desfășoară activități pe teritoriile a cel puțin
două state membre, în sensul acestei dispoziții,
44. Trebuie constatat că, în lumina juris
întrucât contractul de muncă al lucrătorului
prudenței menționate la punctele 38‑41 din
salariat în cauză prevede că activitatea sa
prezenta hotărâre, în aceste împrejurări, un
esențială, precum și locul său de muncă
angajator precum cel al lui HB nu desfășoară
obișnuit se regăsesc în statul membru în care
activități pe teritoriile a cel puțin două state
se situează sediul angajatorului, iar, în cazul
membre în sensul articolului 9 alineatul (1) din
unei împărțiri în mod egal a timpului său de
Directiva 2008/94.
lucru, acest lucrător salariat își îndeplinește
45. Această concluzie nu este contrazisă de sarcinile la distanță, din alt stat membru în
faptul că HB dispune de un certificat eliberat care se află domiciliul său.
în conformitate cu articolul 19 alineatul (2) din
Regulamentul nr. 987/2009, în temeiul căruia Cu privire la a doua și la treia întrebare
este supus legislației germane. Astfel, după 47. Având în vedere răspunsul dat la prima
cum a arătat Comisia Europeană în observațiile întrebare, nu este necesar să se răspundă la a
scrise, deși este adevărat că, după cum reiese doua și la a treia întrebare.
din articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul
nr. 987/2009, acest certificat are un efect Cu privire la cheltuielile de judecată
obligatoriu în ceea ce privește obligațiile
impuse de legislațiile naționale în materie 48. Întrucât, în privința părților din litigiul
de securitate socială vizată de coordonarea principal, procedura are caracterul unui
instituită prin Regulamentul nr. 883/2004, un incident survenit la instanța de trimitere, este
asemenea certificat nu are însă nicio incidență de competența acesteia să se pronunțe cu
asupra determinării statului membru în care privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile
HB trebuie să își valorifice creanțele salariale efectuate pentru a prezenta observații Curții,
neachitate, în conformitate cu Directiva altele decât cele ale părților menționate, nu
2008/94. pot face obiectul unei rambursări.
46. Având în vedere ansamblul considerațiilor Pentru aceste motive, Curtea (Camera a
care precedă, este necesar să se răspundă la șaptea) declară:
Articolul 9 alineatul (1) din Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European și a Consiliului

din 22 octombrie 2008 privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței
angajatorului
trebuie interpretat în sensul că,
pentru a determina statul membru a cărui instituție de garantare este competentă pentru
plata creanțelor neachitate ale lucrătorilor salariați, este obligatoriu să se considere că

angajatorul care se află în insolvență nu statul membru în care se situează sediul

desfășoară activități pe teritoriile a cel angajatorului, iar, în cazul unei împărțiri
puțin două state membre, în sensul acestei în mod egal a timpului său de lucru, acest
dispoziții, întrucât contractul de muncă al lucrător salariat își îndeplinește sarcinile la
distanță, din alt stat membru în care se află
lucrătorului salariat în cauză prevede că
domiciliul său.
activitatea sa esențială, precum și locul
său de muncă obișnuit se regăsesc în Semnături
JURISPRUDENŢĂ

Trimitere preliminară – Politica socială – Protecția securității și a sănătății lucrătorilor – Organizarea timpului de lucru...
HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

2 martie 2023(*)
„Trimitere preliminară – Politica socială – Protecția securității și a sănătății
lucrătorilor – Organizarea timpului de lucru – Articolul 31 alineatul (2) din
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Directiva 2003/88/CE –
Articolele 3 și 5 – Repaus zilnic și repaus săptămânal – Reglementare națională
care prevede o perioadă minimă de repaus săptămânal de 42 de ore – Obligația
de a acorda repausul zilnic – Modalități de acordare”
În cauza C‑477/21,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de
Miskolci Törvényszék (Curtea din Miskolc, Ungaria), prin decizia din 28 iunie 2021, primită de
Curte la 3 august 2021, în procedura
IH
împotriva
MÁV‑START Vasúti Személyszállító Zrt.,
CURTEA (Camera a doua),
compusă din doamna A. Prechal, președintă de cameră, doamna M. L. Arastey Sahún (raportoare),
domnii F. Biltgen, N. Wahl și J. Passer, judecători,
avocat general: domnul G. Pitruzzella,

– pentru IH, de L. Tóth, ügyvéd;

– pentru MÁV‑START Vasúti Személyszállító Zrt., de S. Szabó și I. Tóthné Pelle, ügyvédek;
– pentru guvernul maghiar, de Zs. Biró‑Tóth și M. Z. Fehér, în calitate de agenți;
– pentru Comisia Europeană, de D. Recchia și K. Talabér‑Ritz, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 13 octombrie 2022,
pronunță prezenta

Hotărâre În cazuri justificate datorită condițiilor obiec

tive, tehnice sau de organizare a muncii, se
1. Cererea de decizie preliminară privește poate stabili o perioadă minimă de repaus de
interpretarea articolelor 3 și 5 din Directiva 24 de ore.”
2003/88/CE a Parlamentului European și
a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind 6. Potrivit articolului 15 din aceeași directivă,
anumite aspecte ale organizării timpului intitulat „Dispoziții mai favorabile”:
de lucru (JO 2003, L 299, p. 9, Ediție
„Prezenta directivă nu aduce atingere drep
specială, 05/vol. 7, p. 3), citite în lumina arti
tului statelor membre de a aplica sau de a
colului 31 alineatul (2) din Carta drepturilor
adopta și aplica acte cu putere de lege și
fundamentale a Uniunii Europene (denumită
acte administrative mai favorabile protecției
în continuare „carta”).
securității și sănătății lucrătorilor sau de a
2. Această cerere a fost formulată în cadrul favoriza sau a permite aplicarea unor convenții
unui litigiu între IH, pe de o parte, și angajatorul colective sau acorduri încheiate între partenerii
său, MÁV‑START Vasúti Személyszállító Zrt. sociali, care sunt mai favorabile protecției
(denumit în continuare „MÁV‑START”), pe securității și sănătății lucrătorilor.”
de altă parte, în legătură cu acordarea unor Dreptul maghiar
perioade de repaus zilnic cu ocazia acordării
perioadelor de repaus săptămânal. Codul muncii
Cadrul juridic 7. Articolul 104 alineatul (1) din a munka

törvénykönyvéről szóló 2012. évi I. törvény
Dreptul Uniunii (Legea nr. I din 2012 privind Codul muncii)
3. În conformitate cu articolul 1 alineatul (1) (Magyar Közlöny 2012/2., denumită în
continuare „Codul muncii”) prevede:
din Directiva 2003/88, aceasta stabilește
„cerințe minime de securitate și sănătate „O perioadă de repaus de cel puțin 11 ore
pentru organizarea timpului de lucru”. consecutive trebuie să se acorde între sfârșitul
unei zile lucrătoare și începutul următoarei zile
4. Articolul 3 din directivă, intitulat „Repausul
lucrătoare (denumită în continuare «repaus
zilnic”, prevede:
zilnic»).”
„Statele membre iau măsurile necesare pentru
8. Articolul 105 alineatul (1) din acest cod
ca orice lucrător să beneficieze de o perioadă
prevede:
minimă de repaus de 11 ore consecutive în
JURISPRUDENŢĂ
decursul unei perioade de 24 de ore.” „Se acordă 2 zile de repaus pe săptămână

(zile de repaus săptămânal). Zilele de repaus
5. Articolul 5 din aceeași directivă, intitulat
săptămânal pot fi repartizate și în mod
„Repausul săptămânal”, prevede: variabil.”
„Statele membre iau măsurile necesare pentru 9. Articolul 106 din codul menționat prevede:
ca orice lucrător să beneficieze, în decursul unei
perioade de șapte zile, de o perioadă minimă „(1) În locul zilelor de repaus săptămânal,
de repaus neîntrerupt de 24 de ore, la care se lucrătorului i se poate acorda o perioadă de
adaugă cele 11 ore de repaus zilnic prevăzute repaus săptămânal neîntrerupt de cel puțin
în articolul 3. 48 de ore pe săptămână.

[…] (repaus zilnic la domiciliu), calculate de la

sosirea la propriul domiciliu până la plecarea
(3) În cazul în care programul de repartizare a de la domiciliu la locul de muncă (timp de
timpului de lucru este variabil, lucrătorului i se deplasare).
poate acorda, în locul repausului săptămânal
prevăzut la alineatul (1) și sub rezerva aplicării 13. Potrivit articolului 47 punctul 1 din con
mutatis mutandis a alineatului (2), o perioadă tractul colectiv de muncă menționat, mecanicii
de repaus săptămânal neîntrerupt de cel de locomotivă beneficiază de 2 zile de repaus
puțin 40 de ore, inclusiv o zi calendaristică. săptămânal, acordate astfel încât între două
Lucrătorului trebuie să i se acorde în medie o perioade de lucru să existe cel puțin 48 de ore
perioadă de repaus săptămânal de cel puțin de repaus neîntrerupt.
48 de ore, luând drept referință cadrul de
planificare a timpului de lucru sau perioada 14. Articolul 47 punctul 4 din contractul
contabilă.” menționat prevede că, în conformitate cu
articolul 106 din Codul muncii, mecanicilor de
Legea nr. CLXXXIII din 2005 privind transportul
locomotivă li se poate acorda, în locul zilelor
feroviar
de repaus prevăzute la punctul 1, o perioadă
10. Articolul 68/A alineatul (4) din a vasúti de repaus neîntrerupt de cel puțin 42 de ore
közlekedésről szóló 2005. évi CLXXXIII. pe săptămână. În acest caz, lucrătorului trebuie
törvény (Legea nr. CLXXXIII din 2005 să i se acorde în medie o perioadă de repaus
privind transportul feroviar) (Magyar săptămânal de cel puțin 48 de ore, luând drept
Közlöny 2005/172.) prevede: referință cadrul de planificare a timpului de
lucru.
„Prin derogare de la alineatele (1)‑(3),
dispozițiile articolului 68/B alineatul (1) […] Litigiul principal și întrebările preliminare
se aplică și mecanicilor de locomotivă ce nu
sunt considerați lucrători feroviari mobili 15. IH este angajat la MÁV‑START în calitate de
care prestează servicii de interoperabilitate mecanic de locomotivă. Locul său de muncă
transfrontalieră.” este centrul operațional al MÁV‑START din
Miskolc (Ungaria). IH își desfășoară activitatea
11. Articolul 68/B alineatul (1) din această lege exclusiv în Ungaria.
prevede:
16. Lui IH i se aplică contractul colectiv de
„În cazul lucrătorilor feroviari mobili care muncă. Postul său se înscrie în cadrul de pla
prestează servicii de interoperabilitate trans nificare lunară a timpului de lucru, care nu
frontalieră, perioada de repaus zilnic la stabilește zile de repaus săptămânal, ci o
domiciliu trebuie să fie de cel puțin 12 ore
perioadă de repaus săptămânal acordată de
consecutive într‑o perioadă de 24 de ore.”
angajator pe baza unei perioade de referință
Contractul colectiv de muncă săptămânale.
12. Potrivit articolului 46 punctul 1 din con 17. În conformitate cu contractul colectiv
tractul colectiv de muncă încheiat între de muncă, MÁV‑START i‑a acordat lui IH
MÁV‑START și sindicate (denumită în o perioadă de repaus zilnic la domiciliu de
continuare „contractul colectiv de muncă”), 12 ore între două perioade de lucru, la care s‑a
mecanicii de locomotivă trebuie să beneficieze adăugat timpul standard de deplasare de două
de o perioadă de repaus zilnic de 12 ore ori câte 30 de minute.

18. Pe de altă parte, o dată pe săptămână, 23. Astfel, repausul zilnic este de 12 ore, timp
MÁV‑START i‑a acordat un repaus săptămânal care depășește, așadar, minimul de 11 ore
de cel puțin 48 de ore consecutive. Atunci prevăzut la articolul 3 din Directiva 2003/88 și
când, într‑o anumită săptămână, acordarea pe care, în plus, lucrătorul poate să îl petreacă
unui astfel de repaus nu a fost posibilă, în totalitate la domiciliul său, datorită timpului
MÁV‑START i‑a acordat lui IH o perioadă de standard de deplasare.
repaus neîntreruptă de cel puțin 42 de ore,
astfel încât acesta să beneficieze de o perioadă 24. În ceea ce privește repausul săptămânal,
medie de repaus săptămânal de cel puțin instanța de trimitere afirmă că versiunea în
48 de ore, luând drept referință cadrul de limba maghiară a articolului 5 din Directiva
planificare lunară a timpului de lucru. 2003/88 este ușor diferită de versiunile
în limbile engleză, germană și franceză, în
19. În aceste condiții, atunci când a beneficiat special în măsura în care în versiunea în limba
de acest repaus săptămânal, precum și atunci maghiară se definește noțiunea de „repaus
când și‑a luat concediu, IH nu a beneficiat nici săptămânal”, în sensul articolului 5, în așa fel
de repausul zilnic, nici de timpul de deplasare. încât fiecare lucrător trebuie să beneficieze,
în decursul unei perioade de șapte zile, de o
20. IH a sesizat instanța de trimitere, Miskolci perioadă minimă de repaus neîntrerupt de
Törvényszék (Curtea din Miskolc, Ungaria), 24 de ore „și, în plus” („továbbá”), și de cele
pentru a obține plata unor diferențe salariale 11 ore de repaus zilnic prevăzute la articolul 3
și a invocat faptul că avea dreptul la o perioadă din directiva menționată. În ceea ce le privește,
de repaus zilnic imediat înainte sau după versiunile în limbile engleză, germană și
perioadele sale de repaus săptămânal sau de franceză utilizează termenii „plus”, „zuzüglich”
concediu. și, respectiv, „s’ajoutent” în loc de „și, în plus”.
21. În fața acestei instanțe, MÁV‑START 25. Această instanță ridică astfel problema
susține că repausul zilnic trebuie acordat între dacă noțiunea de „repaus săptămânal”
două perioade de lucru succesive din aceeași menționată trebuie interpretată în sensul fie că
perioadă de 24 de ore, iar nu atunci când nu după perioada minimă de repaus neîntrerupt
este prevăzută nicio nouă perioadă de lucru, de 24 de ore trebuie să se acorde și perioada
de exemplu atunci când se acordă repausul minimă de repaus zilnic de 11 ore, fie că,
săptămânal sau concediul. În opinia sa, acest după cum tinde ea să considere, perioada de
lucru este justificat de scopul repausului zilnic, 24 de ore și cea de 11 ore se însumează pentru
care ar fi acela de a permite lucrătorului să își a forma împreună o perioadă minimă de repaus
refacă forțele între două perioade de lucru. săptămânal, astfel încât lucrătorul trebuie să
În plus, în fiecare perioadă de 7 zile ar fi necesar beneficieze în total de o perioadă minimă de
JURISPRUDENŢĂ
să se acorde o perioadă de repaus săptămânal repaus săptămânal de 35 de ore consecutive.

cu o durată mai lungă, care ar înlocui repausul
zilnic. 26. În această privință, instanța menționată
arată că reglementarea maghiară stabilește
22. Instanța de trimitere arată că, după cum durata repausului săptămânal la 48 de ore,
îl abilitează Directiva 2003/88 și Codul cu un minim de 42 de ore, și că noțiunea de
muncii, contractul colectiv de muncă derogă, „perioadă de repaus săptămânal”, astfel cum
în favoarea lucrătorilor, de la dispozițiile este utilizată în Codul muncii și în contractul
referitoare la repausul zilnic și la perioada de colectiv de muncă, nu cuprinde nicio referire la
repaus săptămânal. repausul zilnic sau la durata acestuia.

27. În sfârșit, instanța de trimitere ridică de muncă aplicabil, atât timp cât nu există
problema dacă repausul zilnic trebuie acordat condiții obiective, tehnice sau de organizare a
între sfârșitul programului de lucru din ziua muncii care să împiedice acest lucru?
în cauză și începutul programului de lucru
din ziua următoare (sau, în aceeași zi, între 4) Articolul 3 din Directiva [2003/88] coro
sfârșitul unei perioade de lucru și începutul borat cu articolul 31 alineatul (2) din cartă
următoarei perioade de lucru) ori, mai general, trebuie interpretat în sensul că un lucrător are
între sfârșitul unei zile de lucru și începutul dreptul de asemenea la o perioadă minimă
următoarei zile de lucru, inclusiv în cazul în de repaus care trebuie acordată în termen de
care aceasta din urmă începe câteva zile mai 24 de ore, în cazul în care, indiferent de motiv,
târziu. acesta nu trebuie să lucreze în următoarele
24 de ore?
28. În aceste condiții, Miskolci Törvényszék
5) În cazul unui răspuns afirmativ la a patra
(Curtea din Miskolc, Ungaria) a suspendat
întrebare, articolele 3 și 5 din Directiva
judecarea cauzei și a adresat Curții următoarele
[2003/88] coroborate cu articolul 31 alinea
întrebări preliminare:
tul (2) din cartă trebuie interpretate în sensul
„1) Articolul 5 din Directiva [2003/88] corobo că repausul zilnic trebuie să fie acordat înainte
rat cu articolul 31 alineatul (2) din cartă trebuie de repausul săptămânal?”
interpretat în sensul că repausul zilnic prevăzut
Cu privire la întrebările preliminare
la articolul 3 [din directiva menționată] face
parte din repausul săptămânal? Cu privire la prima și la a doua întrebare
(2) […] [A]rticolul 5 din Directiva [2003/88] 29. Prin intermediul primei și al celei de
coroborat cu articolul 31 alineatul (2) din cartă a doua întrebări, care trebuie analizate
trebuie interpretat în sensul că, în conformitate împreună, instanța de trimitere solicită în
cu obiectivul directivei, articolul respectiv esență să se stabilească dacă articolul 5 din
stabilește doar perioada minimă de repaus Directiva 2003/88, citit în lumina articolul 31
săptămânal, altfel spus perioada de repaus alineatul (2) din cartă, trebuie interpretat în
săptămânal trebuie să fie de minimum sensul că repausul zilnic prevăzut la articolul 3
35 de ore consecutive, atât timp cât nu există din această directivă face parte din perioada
condiții obiective, tehnice sau de organizare a de repaus săptămânal prevăzută la articolul 5
muncii care să împiedice acest lucru? sau dacă acest din urmă articol stabilește
doar durata minimă a respectivului repaus
3) Articolul 5 din Directiva [2003/88] co săptămânal.
roborat cu articolul 31 alineatul (2) din cartă
trebuie interpretat în sensul că, în cazul în 30. Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, sta
care legislația statului membru și contractul bilind dreptul fiecărui lucrător la perioade de
colectiv de muncă aplicabile prevăd acordarea repaus zilnic și săptămânal, Directiva 2003/88
unei perioade minime de repaus săptămânal precizează dreptul fundamental consacrat în
neîntrerupt de 42 de ore, este obligatoriu să mod expres la articolul 31 alineatul (2) din cartă
se acorde de asemenea, după o activitate și trebuie, în consecință, să fie interpretată în
desfășurată în ziua de lucru anterioară lumina articolului 31 alineatul (2) menționat.
repausului săptămânal, perioada de repaus Rezultă în special că dispozițiile Directivei
zilnic de 12 ore garantată împreună cu cea 2003/88 nu pot face obiectul unei interpretări
de repaus săptămânal de legislația statului restrictive, în detrimentul drepturilor de care
membru în cauză și de contractul colectiv beneficiază lucrătorul în temeiul acesteia [a

se vedea în acest sens Hotărârea din 9 martie membre să garanteze respectarea acestor
2021, Radiotelevizija Slovenija (Perioadă de perioade minime de repaus (Hotărârea din
permanență întrun loc izolat), C‑344/19, 14 mai 2019, CCOO, C‑55/18, EU:C:2019:402,
EU:C:2021:182, punctul 27 și jurisprudența punctul 40).
citată].
35. Astfel, ținând seama de obiectivul esențial
31. În aceste condiții, pentru a răspunde urmărit de Directiva 2003/88, care este de a
la întrebările adresate, este necesar să se garanta o protecție eficientă a condițiilor de
interpreteze această directivă ținând seama viață și de muncă ale lucrătorilor, precum și o
de importanța dreptului fundamental al mai bună protecție a securității și a sănătății
fiecărui lucrător la perioade de repaus zilnic lor, statele membre sunt ținute să garanteze
și săptămânal (a se vedea în acest sens că efectul util al acestor drepturi este pe
Hotărârea din 14 mai 2019, CCOO, C‑55/18, deplin asigurat, permițându‑le lucrătorilor
EU:C:2019:402, punctul 33). să beneficieze efectiv de perioadele minime
de repaus zilnic și săptămânal prevăzute de
32. Trebuie amintit totodată că Directiva această directivă. În consecință, modalitățile
2003/88 are ca obiect stabilirea unor cerințe definite de statele membre pentru a asigura
minime destinate ameliorării condițiilor de punerea în aplicare a cerințelor Directivei
viață și de muncă ale lucrătorilor printr‑o 2003/88 nu trebuie să poată goli de
apropiere a reglementărilor naționale conținut drepturile consacrate la articolul 31
referitoare în principal la timpul de lucru. alineatul (2) din cartă și la articolele 3 și 5
Această armonizare la nivelul Uniunii Europene din această directivă (a se vedea în acest sens
în domeniul organizării timpului de lucru Hotărârea din 14 mai 2019, CCOO, C‑55/18,
urmărește să garanteze o mai bună protecție a EU:C:2019:402, punctele 42 și 43).
securității și a sănătății lucrătorilor, punând la
dispoziția acestora perioade minime de repaus 36. În această privință, trebuie amintit de
în special zilnic și săptămânal (a se vedea în asemenea că lucrătorul trebuie considerat
acest sens Hotărârea din 4 iunie 2020, Fetico parte vulnerabilă în cadrul raportului de
și alții, C‑588/18, EU:C:2020:420, punctele 26 muncă, astfel încât este necesar să se prevină
și 27, precum și jurisprudența citată). ca angajatorul să dispună de posibilitatea
de a‑i impune o restricție a drepturilor sale
33. Astfel, în conformitate cu dispozițiile (Hotărârea din 14 mai 2019, CCOO, C‑55/18,
articolelor 3 și 5 din Directiva 2003/88, statele EU:C:2019:402, punctul 44 și jurisprudența
membre sunt ținute să ia măsurile necesare citată).
pentru ca orice lucrător să beneficieze de o
perioadă minimă de repaus de 11 ore con 37. În lumina acestor considerații trebuie
JURISPRUDENŢĂ
secutive în decursul unei perioade de 24 de ore analizată problema dacă repausul zilnic
și, respectiv, în decursul unei perioade de prevăzut la articolul 3 din Directiva 2003/88
șapte zile, de o perioadă minimă de repaus face parte din perioada de repaus săptămânal
neîntrerupt de 24 de ore, la care se adaugă cele vizată la articolul 5.
11 ore de repaus zilnic prevăzute la articolul 3
menționat (Hotărârea din 14 mai 2019, 38. În această privință, este necesar să se
CCOO, C‑55/18, EU:C:2019:402, punctul 38 arate, în primul rând, că directiva menționată
și jurisprudența citată). prevede dreptul la repaus zilnic și dreptul
la repaus săptămânal în două dispoziții
34. Pentru a garanta deplina efectivitate a distincte, și anume la articolul 3 și, respectiv,
Directivei 2003/88, trebuie, așadar, ca statele la articolul 5. Acest lucru indică faptul că

este vorba despre două drepturi autonome este destinat să includă, după caz, perioada
care, după cum a arătat domnul avocat corespunzătoare dreptului la repaus zilnic, ci
general în esență la punctele 49‑51 din trebuie să fie recunoscut în plus față de acest
concluzii, urmăresc obiective distincte ce din urmă drept.
constau, în ceea ce privește repausul zilnic,
în a permite lucrătorului să se sustragă din 42. Totodată, este necesar ca efectul util al
mediul său de lucru pe parcursul unui număr drepturilor conferite lucrătorilor de Directiva
determinat de ore, care trebuie să fie nu 2003/88 să fie asigurat integral, ceea ce
numai consecutive, ci și să urmeze direct implică în mod necesar obligația statelor
unei perioade de lucru, iar, în ceea ce privește membre de a garanta respectarea fiecăreia
repausul săptămânal, în a permite lucrătorului dintre cerințele minime prevăzute de această
să se odihnească în cursul fiecărei perioade de directivă (Hotărârea din 11 aprilie 2019,
șapte zile. Syndicat des cadres de la sécurité intérieure,
C‑254/18, EU:C:2019:318, punctul 33).
39. În consecință, trebuie să se garanteze
lucrătorilor exercitarea efectivă a fiecăruia 43. Rezultă că perioada de repaus zilnic
dintre aceste drepturi. prevăzută la articolul 3 din Directiva 2003/88
nu se adaugă la cele 24 de ore de repaus
40. În al doilea rând, trebuie amintit, după prevăzute la articolul 5 din această directivă
cum reiese din jurisprudența Curții citată la pentru a forma o perioadă totală de repaus
punctul 35 din prezenta hotărâre, că mo săptămânal de cel puțin 35 de ore, ci la
dalitățile definite de statele membre pentru perioada de repaus săptămânal, autonomă și
a asigura punerea în aplicare a cerințelor distinctă, de cel puțin 24 de ore prevăzută la
Directivei 2003/88 nu trebuie să poată goli de această dispoziție.
conținut drepturile consacrate la articolul 31
alineatul (2) din cartă și la articolele 3 și 5 din 44. Din ansamblul considerațiilor care precedă
directivă. În această privință, este necesar să rezultă că articolul 5 din Directiva 2003/88,
se constate că o interpretare potrivit căreia citit în lumina articolul 31 alineatul (2) din
repausul zilnic ar face parte din repausul cartă, trebuie interpretat în sensul că repausul
săptămânal ar echivala cu golirea de conținut a zilnic prevăzut la articolul 3 din această
dreptului la repaus zilnic prevăzut la articolul 3 directivă nu face parte din perioada de repaus
din directiva menționată, privând lucrătorul săptămânal prevăzută la articolul 5, ci se
de valorificarea efectivă a perioadei de adaugă la aceasta.
repaus zilnic prevăzute de această dispoziție,
atunci când beneficiază de dreptul la repaus Cu privire la a treia întrebare
săptămânal.
45. Prin intermediul celei de a treia întrebări,
41. În această privință, trebuie să se constate instanța de trimitere solicită în esență să se
că articolul 5 primul paragraf din Directiva stabilească dacă articolele 3 și 5 din Directiva
2003/88 nu se limitează să stabilească în 2003/88, citite în lumina articolului 31
mod global o perioadă minimă pentru dreptul alineatul (2) din cartă, trebuie interpretate în
la repaus săptămânal, ci are grijă să precizeze sensul că, atunci când o reglementare națională
că la această perioadă se adaugă perioada care prevede o perioadă de repaus săptămânal care
trebuie recunoscută pentru dreptul la repaus depășește 35 de ore consecutive, este necesar
zilnic, subliniind astfel caracterul autonom să se acorde lucrătorului, pe lângă această
al celor două drepturi. Acest lucru confirmă perioadă, și repausul zilnic, astfel cum este
faptul că dreptul la repaus săptămânal nu garantat de articolul 3 din această directivă.

46. În decizia de trimitere, această instanță lucrătorului în cauză i s‑a acordat un repaus
arată, pe de o parte, că reglementarea săptămânal de cel puțin 42 de ore. Într‑un
națională în discuție în litigiul principal asemenea caz, orele de repaus săptămânal
utilizează noțiunea de „perioadă de repaus acordate astfel peste minimul prevăzut la
săptămânal”, pe care o stabilește în principiu articolul 5 din Directiva 2003/88 nu sunt
la 48 de ore, și care nu poate fi mai mică de guvernate de această directivă, ci de dreptul
42 de ore, și, pe de altă parte, că această național (a se vedea în acest sens Hotărârea
reglementare nu cuprinde nicio referire la din 19 noiembrie 2019, TSN și AKT, C609/17
repausul zilnic și nici la durata acestuia. Or, și C610/17, EU:C:2019:981, punctele 34 și 35).
respectiva „perioadă de repaus săptămânal”
depășește cele 35 de ore ce rezultă din 50. Cu toate acestea, faptul de a prevedea
însumarea perioadei minime de repaus de asemenea dispoziții mai favorabile în materia
24 de ore prevăzute la articolul 5 din Directiva repausului săptămânal decât cele pe care le
2003/88 cu perioada minimă de repaus de impune, ca prag minim, Directiva 2003/88
11 ore prevăzute la articolul 3 din aceasta. nu poate priva lucrătorul de alte drepturi care
îi sunt conferite prin această directivă și în
47. În această privință, trebuie subliniat că special de dreptul la repaus zilnic.
articolul 5 din Directiva 2003/88 nu cuprinde
nicio trimitere la dreptul național al statelor 51. Astfel, după cum reiese din jurisprudența
membre. Prin urmare, termenii utilizați în acest Curții, exercitarea unor asemenea competențe
articol trebuie înțeleși ca noțiuni autonome proprii de către un stat membru nu poate,
ale dreptului Uniunii și interpretați în mod totuși, avea ca efect să aducă atingere
uniform pe întreg teritoriul Uniunii, indiferent protecției minime garantate lucrătorilor de
de calificările utilizate în statele membre (a se directiva menționată și în special valorificării
vedea în acest sens Hotărârea din 9 noiembrie efective a perioadei minime de repaus zilnic
2017, Maio Marques da Rosa, C‑306/16, prevăzute la articolul 3 din aceasta (a se vedea
EU:C:2017:844, punctul 38 și jurisprudența prin analogie Hotărârea din 4 iunie 2020,
citată). Fetico și alții, C‑588/18, EU:C:2020:420,
punctul 32).
48. Rezultă că noțiunea de „perioadă de repaus
săptămânal” prevăzută de reglementarea 52. Prin urmare, pentru a garanta lucrătorilor
națională în discuție în litigiul principal nu are exercitarea efectivă a dreptului la repaus
incidență asupra interpretării articolului 5 din zilnic consacrat la articolul 31 alineatul (2) din
Directiva 2003/88. cartă și la articolul 3 din Directiva 2003/88,
el trebuie să fie acordat independent de
49. Acestea fiind precizate, trebuie amintit durata repausului săptămânal prevăzută de
că perioada minimă de repaus săptămânal
JURISPRUDENŢĂ
reglementarea națională aplicabilă.

prevăzută de această dispoziție este de
24 de ore fără întrerupere. Totuși, articolul 15 53. Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să
din această directivă autorizează statele se răspundă la a treia întrebare că articolele 3
membre să aplice sau să adopte dispoziții mai și 5 din Directiva 2003/88, citite în lumina
favorabile protecției securității și sănătății articolului 31 alineatul (2) din cartă, trebuie
lucrătorilor sau să favorizeze și să permită interpretate în sensul că, atunci când o
aplicarea unor convenții colective sau acorduri reglementare națională prevede o perioadă de
încheiate între partenerii sociali mai favorabile repaus săptămânal care depășește 35 de ore
acestei protecții. Astfel, în temeiul contractului consecutive, este necesar să se acorde
colectiv de muncă aplicabil în litigiul principal, lucrătorului, pe lângă această perioadă, și

repausul zilnic, astfel cum este garantat de sale (Hotărârea din 14 octombrie 2010,
articolul 3 din această directivă. Union syndicale Solidaires Isère, C‑428/09,
EU:C:2010:612, punctul 51 și jurisprudența
Cu privire la a patra și la a cincea întrebare citată).
54. Prin intermediul celei de a patra și al celei 57. Rezultă că, după o perioadă de lucru, orice
de a cincea întrebări, care trebuie analizate lucrător trebuie să beneficieze imediat de
împreună, instanța de trimitere solicită în o perioadă de repaus zilnic, independent de
esență să se stabilească dacă articolul 3 din aspectul dacă această perioadă de repaus va
Directiva 2003/88, citit în lumina articolul 31 fi sau nu va fi urmată de o perioadă de lucru.
alineatul (2) din cartă, trebuie interpretat în În plus, atunci când repausul zilnic și repausul
sensul că, atunci când unui lucrător i se acordă săptămânal sunt acordate unul în prelungirea
o perioadă de repaus săptămânal, acesta are celuilalt, perioada de repaus săptămânal nu
dreptul de a beneficia și de o perioadă de poate începe să curgă decât după ce lucrătorul
repaus zilnic care precedă respectiva perioadă a beneficiat de repausul zilnic.
de repaus săptămânal.
58. În aceste condiții, trebuie să se răspundă la
55. Din decizia de trimitere reiese că, în speță, a patra și la a cincea întrebare că articolul 3 din
MÁV‑START a acordat o perioadă de repaus Directiva 2003/88, citit în lumina articolul 31
zilnic numai dacă era programată o nouă alineatul (2) din cartă, trebuie interpretat în
perioadă de lucru în 24 de ore de la sfârșitul sensul că, atunci când unui lucrător i se acordă
unei anumite perioade de lucru. Dacă nu era o perioadă de repaus săptămânal, acesta are
programată o nouă perioadă de lucru, de dreptul de a beneficia și de o perioadă de
exemplu atunci când se acorda un repaus repaus zilnic care precedă respectiva perioadă
săptămânal sau un concediu, MÁV‑START de repaus săptămânal.
consideră că nu mai exista obligația de a
acorda repausul zilnic. Cu privire la cheltuielile de judecată
56. În această privință, trebuie amintit că 59. Întrucât, în privința părților din litigiul
din jurisprudența Curții rezultă că, pentru a principal, procedura are caracterul unui
se putea odihni efectiv, lucrătorul trebuie să incident survenit la instanța de trimitere, este
beneficieze de posibilitatea de a se sustrage de competența acesteia să se pronunțe cu
din mediul său de lucru pe parcursul unui privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile
număr determinat de ore, care trebuie să fie nu efectuate pentru a prezenta observații Curții,
numai consecutive, ci și să urmeze direct unei altele decât cele ale părților menționate, nu
perioade de lucru, pentru a permite persoanei pot face obiectul unei rambursări.
interesate să se destindă și să înlăture
oboseala cauzată de desfășurarea atribuțiilor Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua)
declară:
1) Articolul 5 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din

4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, citit în lumina
articolului 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,
trebuie interpretat în sensul că
repausul zilnic prevăzut la articolul 3 din această directivă nu face parte din perioada de
repaus săptămânal prevăzută la articolul 5, ci se adaugă la aceasta.

2) Articolele 3 și 5 din Directiva 2003/88, citite în lumina articolului 31 alineatul (2) din
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,
trebuie interpretate în sensul că,
atunci când o reglementare națională prevede o perioadă de repaus săptămânal care

depășește 35 de ore consecutive, este necesar să se acorde lucrătorului, pe lângă această
perioadă, și repausul zilnic, astfel cum este garantat de articolul 3 din această directivă.
3) Articolul 3 din Directiva 2003/88, citit în lumina articolului 31 alineatul (2) din Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,
trebuie interpretat în sensul că,
atunci când unui lucrător i se acordă o perioadă de repaus săptămânal, acesta are dreptul
de a beneficia și de o perioadă de repaus zilnic care precedă respectiva perioadă de repaus
săptămânal.
Semnături
JURISPRUDENŢĂ

Recurs – Funcție publică – Hărțuire morală – Avize medicale – Absențe nejustificate – Remunerație...
HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)

23 martie 2023(*)
„Recurs – Funcție publică – Hărțuire morală – Avize medicale – Absențe
nejustificate – Remunerație – Statutul funcționarilor Uniunii Europene –
Articolul 11a – Conflict de interese – Articolul 21a – Ordin în mod evident ilegal –
Articolul 23 – Respectarea legilor și a regulamentelor de ordine – Procedură
disciplinară – Revocare – Retragere a revocării – Nouă procedură disciplinară –
Nouă revocare”
În cauza C‑640/20 P,
având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii
Europene, introdus la 23 noiembrie 2020,
PV, reprezentat de D. Birkenmaier, Rechtsanwalt,
recurent,
cealaltă parte din procedură fiind:
Comisia Europeană, reprezentată inițial de T. S. Bohr, B. Mongin și A.‑C. Simon și ulterior de T. S.

Bohr și A.‑C. Simon, în calitate de agenți,
pârâtă în primă instanță,
CURTEA (Camera întâi),
compusă din domnul A. Arabadjiev, președinte de cameră, domnul L. Bay Larsen (raportor),
vicepreședintele Curții, domnii P. G. Xuereb și A. Kumin și doamna I. Ziemele, judecători,
avocat general: domnul P. Pikamäe,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 29 septembrie 2022,

pronunță prezenta
Hotărâre acesta a respins acțiunile formulate de PV

având ca obiect
1. Prin recursul formulat, PV solicită anularea
Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din – în cauza T‑786/16, anularea, cu titlu principal,
30 ianuarie 2020, PV/Comisia (T‑786/16 și a rapoartelor de evaluare ale lui PV pentru anii
T‑224/18, nepublicată, denumită în continuare 2014‑2016, a deciziilor directorului general
„hotărârea atacată”, EU:T:2020:17), prin care al Direcției Generale (DG) Interpretare a

Comisiei Europene din 31 mai, 5 iulie, 31 iulie al DG Interpretare din 9 februarie, 30 martie,
și 15 septembrie 2016 referitoare la deduceri 5 mai, 24 iunie, 1 octombrie și 12 noiembrie
din salariul lui PV, a deciziei autorității 2015, din 15 ianuarie și 22 aprilie 2016
împuternicite să facă numiri (denumită în referitoare la deducerile din salariul lui PV, a
continuare „AIPN”) din 28 noiembrie 2016 deciziilor AIPN de respingere a reclamațiilor
de respingere a reclamațiilor introduse formulate împotriva acestor decizii referitoare
împotriva deciziilor din 31 mai și din 5 iulie la deduceri din salariu, a scrisorilor de debit
2016 referitoare la deduceri din salariul lui PV, din 10 martie, 11 mai, 10 iunie, 11 august,
a scrisorii de informare prealabilă a Oficiului
13 noiembrie și 9 decembrie 2015, precum
pentru Administrarea și Plata Drepturilor
și din 18 iulie 2016, a deciziilor AIPN din
Individuale (PMO) din 21 iunie 2016 prin
12 martie, 11 august și 13 octombrie 2015,
care PV era informat că datorează suma de
33 593,88 euro, a deciziei PMO din 11 iulie precum și din 7 iunie și 21 septembrie 2016 de
2016 de suspendare a plății salariului lui PV respingere a reclamațiilor privind exercițiile de
începând cu 1 iulie 2016, a notei directorului evaluare pentru anii 2013‑2015, precum și a
general al DG Interpretare din 31 iulie 2016 deciziei AIPN din 14 iulie 2016 de respingere a
prin care anunța intenția de a considera reclamației privind absențele nejustificate ale
nelegale absențele lui PV pentru perioada lui PV din 16 și 17 martie 2016;
2 iunie‑31 iulie 2016 și de a opera deducerile
corespunzătoare din salariul său, a scrisorii de – în cauza T‑224/18, constatarea că PV a fost
informare prealabilă a PMO din 21 septembrie victima unei hărțuiri morale și
2016 prin care PV era informat că datorează
– anularea procedurii disciplinare CMS 17/025,
suma de 42 704,74 euro, a deciziei AIPN din
a deciziei AIPN din 2 mai 2018 de respingere
17 ianuarie 2017 de respingere a reclamației
a reclamației introduse împotriva deciziei de
formulate împotriva acestor acte, a deciziei
AIPN din 26 iulie 2016 de revocare a lui PV, a inițiere a acestei proceduri, a e‑mailurilor DG
deciziei AIPN din 2 februarie 2017 de respingere Resurse Umane și Securitate din 23 octombrie
a reclamației introduse împotriva acestei 2017 și din 16 martie 2018, prin care i s‑a
decizii de revocare, a notei de debit din 20 iulie solicitat lui PV să își redacteze autoevaluarea
2017, a deciziei AIPN din 29 noiembrie 2017 de referitoare la perioadele de activitate 2016 și
respingere a reclamației formulate împotriva 2017, a deciziilor AIPN din 16 martie și 1 iunie
acestei note și a procedurii disciplinare CMS 2018 de respingere a reclamațiilor formulate
13/087 și împotriva acestor e‑mailuri, a deciziei AIPN
din 24 iulie 2017 de retragere a revocării lui
– anularea, cu titlu subsidiar, a avizelor
PV, a deciziei AIPN din 15 ianuarie 2018 de
medicale din 27 iunie și 10 octombrie 2014,
JURISPRUDENŢĂ
retragere a reclamației introduse împotriva

a notelor medicului consultant din 16 iulie,
acestei decizii de retragere a revocării lui
18 iulie, 8 august, 4 septembrie și 4 decembrie
2014, din 4 februarie, 13 aprilie, 4 iunie, PV, a deciziei PMO din 12 septembrie 2017
11 august, 14 octombrie și 4 decembrie referitoare la compensarea datoriilor dintre PV
2015, din 5 februarie, 22 martie, 18 aprilie, și Comisie, a deciziei AIPN din 9 martie 2018 de
3 iunie, 30 iunie și 25 iulie 2016, a deciziilor respingere a reclamației prezentate împotriva
de respingere a cererilor de asistență din acestei decizii de compensare a datoriilor și a
23 octombrie 2014, din 20 ianuarie, 20 martie deciziei directorului general al DG Interpretare
și 30 iulie 2015, precum și din 15 martie și din 13 octombrie 2017 de suspendare a plății
18 mai 2016, a deciziilor directorului general salariului lui PV începând cu 1 octombrie 2017;

– în cauzele T‑786/16 și T‑224/18, obținerea instituției, în măsura în care a acționat cu

reparării prejudiciului material și moral pe care bună‑credință.
PV pretinde că l‑ar fi suferit.
(3) Prin hărțuire morală se înțelege orice
Cadrul juridic conduită abuzivă de lungă durată, repetată
sau sistematică, ce se manifestă prin compor
2. Articolul 1e alineatul (2) din Statutul funcțio tament, limbaj, acte, gesturi și înscrisuri
narilor Uniunii Europene, în versiunea aplicabilă
care sunt intenționate și care aduc atingere
litigiului (denumit în continuare „statutul”),
personalității, demnității sau integrității fizice
prevede:
sau psihice ale unei persoane.”
„Funcționarii în activitate beneficiază de con
5. Articolul 21a alineatele (1) și (2) din statut
diții de muncă ce respectă normele de sănătate
are următorul cuprins:
și de siguranță corespunzătoare, cel puțin
echivalente cu cerințele minime aplicabile în „(1) Atunci când primește un ordin despre
temeiul măsurilor adoptate în aceste domenii care consideră că prezintă nereguli sau a
în temeiul tratatelor.” cărui executare o consideră susceptibilă de
a produce inconveniente grave, funcționarul
3. Articolul 11a alineatele (1) și (2) din statut
prevede: își informează de îndată superiorul ierarhic
direct cu privire la aceasta; acesta, în cazul
„(1) În exercitarea atribuțiilor sale și sub rezerva în care informația îi este prezentată în scris,
dispozițiilor alineatului (2), funcționarul nu îi răspunde, de asemenea, în scris. Sub re
se va ocupa de nicio activitate în care are, în zerva alineatului (2), în cazul în care supe
mod direct sau indirect, un interes personal, riorul ierarhic direct confirmă ordinul, dar
în special un interes de ordin familial sau funcționarul consideră că o astfel de con
financiar, care îi poate afecta independența. firmare nu constituie un răspuns satisfăcător
cu privire la motivele care îl îng rijorează,
(2) Funcționarul care, în exercitarea atribuțiilor funcționarul prezintă problema, în scris,
sale, trebuie să se ocupe de o activitate de tipul
autorității ierarhice imediat superioare.
celor menționate la alineatul (1) comunică de
În cazul în care aceasta confirmă ordinul în
îndată acest lucru autorității împuternicite să
scris, funcționarul are obligația de a‑l executa,
facă numiri. Aceasta adoptă măsurile care se
cu excepția cazului în care este în mod evident
impun și, în special, poate elibera funcționarul
ilegal sau contrar normelor de securitate
de responsabilitățile care îi revin în activitatea
aplicabile.
respectivă.”
(2) În cazul în care superiorul ierarhic direct
4. Articolul 12a alineatele (1)‑(3) din statut
consideră că ordinul trebuie executat de îndată,
prevede:
funcționarul are obligația de a‑l executa, cu
„(1) Funcționarul se abține de la orice formă de excepția cazului în care este în mod evident
hărțuire morală și sexuală. ilegal sau contrar normelor de securitate
aplicabile. La cererea funcționarului, superiorul
(2) Funcționarul care este victima unei hărțuiri ierarhic direct are obligația de a da orice ordin
morale sau sexuale nu suferă niciun prejudiciu de acest tip în scris.”
din partea instituției. Funcționarul care a
adus dovezi ce indică o hărțuire morală sau 6. Articolul 23 primul paragraf din statut
sexuală nu suferă niciun prejudiciu din partea prevede:

„Privilegiile și imunitățile de care beneficiază Funcționarul în cauză trebuie să notifice

funcționarii se acordă exclusiv în interesul instituției sale incapacitatea sa în cel mai
Uniunii. Sub rezerva dispozițiilor Protocolului scurt timp posibil, precizând adresa la care se
privind privilegiile și imunitățile, persoanele află. În cazul în care lipsește mai mult de trei
interesate nu sunt scutite de obligația de a zile, funcționarul este obligat să prezinte un
se achita de obligațiile lor cu caracter privat certificat medical. […] În caz contrar, absența
și nici de obligația de a respecta legile și funcționarului se consideră nemotivată, cu
regulamentele de ordine în vigoare.” excepția cazului în care certificatul nu este
trimis din motive independente de voința
7. Articolul 24 din statut are următorul cuprins: funcționarului în cauză.
„Uniunea oferă asistență funcționarului, în Funcționarul aflat în concediu de boală poate fi
special în procedurile împotriva autorilor de oricând supus unui examen medical organizat
amenințări, ultraj, insulte, acte sau declarații de instituție. În cazul în care acest examen
defăimătoare sau alte infracțiuni împotriva nu poate avea loc din motive imputabile
persoanei și a proprietății, la care funcționarul funcționarului în cauză, absența acestuia se
sau membrii familiei sale sunt supuși ca urmare consideră nemotivată de la data la care era
a calității pe care o are și atribuțiilor sale. prevăzut examenul respectiv.
Ea repară în mod solidar prejudiciile pe care În cazul în care, în urma examenului medical,
funcționarul le suferă în astfel de cazuri, în rezultă că funcționarul în cauză este capabil
măsura în care funcționarul, cu intenție sau să își exercite atribuțiile, absența acestuia se
printr‑o neglijență gravă, nu a fost la originea consideră nemotivată de la data examenului
prejudiciilor în cauză și nu a putut să obțină medical, sub rezerva paragrafului următor.
repararea prejudiciilor din partea autorului
acestora.” În cazul în care funcționarul în cauză consideră
concluziile examenului medical organizat de
8. Articolul 25 primul și al doilea paragraf din autoritatea împuternicită să facă numiri ca
statut prevede: fiind nejustificate din punct de vedere medical,
funcționarul sau un medic acționând în numele
„Funcționarul poate adresa autorității împu său poate înainta instituției, în termen de două
ternicite să facă numiri a instituției sale o zile, o cerere prin care să solicite examinarea
cerere privind orice aspecte reglementate de cazului de către un medic independent.
prezentul statut.
[…]
Orice decizie individuală luată în temeiul pre
(3) Fără a aduce atingere aplicării dispozițiilor
JURISPRUDENŢĂ
zentului statut trebuie comunicată de îndată,

în scris, funcționarului în cauză. Orice decizie privind procedurile disciplinare, după caz, orice
care lezează un funcționar trebuie motivată.” absență considerată nemotivată în temeiul
alineatelor (1) și (2) se scade din durata
9. Articolul 59 alineatele (1) și (3) din statut concediului anual al funcționarului în cauză.
prevede: În cazul epuizării concediului, funcționarul
în cauză pierde dreptul la remunerație pe
„(1) Funcționarul care aduce dovezi în sprijinul perioada corespunzătoare.”
faptului că nu își poate exercita atribuțiile din
motiv de boală sau de accident beneficiază de 10. Articolul 6 alineatul (5) din anexa IX la
drept de concediu de boală. statut prevede:

„Funcționarul în cauză are dreptul de a recuza neaplicarea procedurilor în vigoare și lipsa de

un membru al comisiei în termen de cinci zile performanță.
de la constituirea comisiei. Instituția are, de
asemenea, dreptul de a recuza un membru al 16. Între 8 mai 2014 și 31 iulie 2016, PV nu s‑a
prezentat la locul de muncă, considerându‑se
comisiei.
victimă a hărțuirii morale.
În termenul menționat anterior, membrii
17. La 27 iunie și la 10 octombrie 2014, medicul
comisiei pot solicita să fie scutiți de exercitarea
consultant al Comisiei a emis avize medicale
acestei funcții din motive legitime și au
în care se arăta că PV era apt să reia munca.
obligația să se retragă din această funcție în
Ulterior, PV a fost convocat pentru vizite me
cazul în care există un conflict de interese. dicale de control și nu a răspuns la aceste
[…]” convocări.
Istoricul litigiului 18. Considerând absențele PV ca fiind nejus

tificate, directorul general al DG Interpretare
11. Istoricul litigiului este prezentat la punc a adoptat mai multe decizii de reținere din
tele 1‑33 din hotărârea atacată. În scopul salariul lui PV.
prezentei proceduri, acesta poate fi rezumat
19. La 23 decembrie 2014, PV a depus o a doua
după cum urmează.
cerere de asistență în temeiul articolului 24 din
12. PV, care era funcționar al Uniunii Europene statut. Prin decizia din 12 martie 2015, AIPN a
începând cu 16 iulie 2007, a fost repartizat la decis că nu existau indicii ale vreunei hărțuiri
DG Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale morale față de PV și a concluzionat că aplicarea
și Incluziune a Comisiei până la 30 septembrie unor măsuri de urgență de îndepărtare nu era,
2009. în consecință, justificată.
20. La 10 iulie 2015, Comisia a inițiat procedura

13. Considerându‑se victimă a hărțuirii, PV
disciplinară CMS 13/087 față de PV pentru
a introdus, la 5 august 2009, o cerere de
insubordonare repetată în exercitarea funcțiilor
asistență în temeiul articolului 24 din statut.
sale, comportament inadecvat și absențe
Această procedură a fost încheiată la 9 iunie
nejustificate.
2010, la finalul unei anchete desfășurate
de Oficiul de Investigație și de Disciplină 21. Prin deciziile din 31 mai și din 5 iulie 2016,
al Comisiei, care a concluzionat că nu erau directorul general al DG Interpretare a con
îndeplinite condițiile impuse la articolul 12a siderat absențele lui PV pentru perioadele
alineatul (3) din statut pentru a se putea cuprinse între 5 februarie și 31 martie 2016 și
considera că un anumit comportament între 4 aprilie și 31 mai 2016 ca fiind nelegale
constituie hărțuire morală. PV a fost mutat la și a decis să opereze rețineri din salariul lui PV.
DG Buget a Comisiei la 1 octombrie 2009. Reclamațiile introduse de PV împotriva acestor
decizii au fost respinse prin decizia AIPN din
14. La 1 aprilie 2013, PV a fost repartizat la 28 noiembrie 2016.
Unitatea gestiune bugetară și financiară a DG
Interpretare. 22. Prin decizia din 11 iulie 2016, PMO a decis
să suspende plata salariului lui PV începând
15. La 12 noiembrie 2013, șeful acestei unități cu 1 iulie 2016. Reclamația depusă de PV
a depus o plângere disciplinară împotriva lui împotriva acestei decizii a fost respinsă prin
PV, invocând probleme comportamentale, decizia AIPN din 17 ianuarie 2017.

23. Prin decizia AIPN din 26 iulie 2016, 28. La 20 septembrie 2017, PV a fost informat
adoptată în urma procedurii disciplinare CMS că absențele sale începând cu 16 septembrie
13/087 (denumită în continuare „decizia 2017 erau considerate nelegale.
de revocare din 26 iulie 2016”), PV a fost
29. La 6 octombrie 2017, Comisia a deschis
revocat din funcție începând cu 1 august 2016.
procedura disciplinară CMS 17/025, pentru
Reclamația depusă de PV împotriva acestei
aceleași motive precum cele vizate de
decizii a fost respinsă prin decizia AIPN din procedura disciplinară CMS 13/087. Reclamația
2 februarie 2017. formulată de PV împotriva deschiderii noii
proceduri disciplinare a fost respinsă prin
24. Prin nota din 31 iulie 2016, directorul
decizia AIPN din 2 mai 2018.
general al DG Interpretare i‑a comunicat lui PV
intenția sa de a considera nelegale absențele 30. La 13 octombrie 2017, directorul general
lui pentru perioada cuprinsă între 2 iunie și al DG Interpretare a adoptat o decizie de
31 iulie 2016 și de a efectua rețineri din salariul suspendare a plății salariului lui PV începând
său. Reclamația depusă de PV împotriva cu 1 octombrie 2017.
acestei note a fost respinsă prin decizia AIPN
din 17 ianuarie 2017. 31. Prin e‑mailul din 15 noiembrie 2017, PV a
fost invitat să participe la exercițiul de evaluare
25. Prin scrisoarea de informare prealabilă din FP 2016. Reclamația depusă de PV împotriva
21 septembrie 2016, PMO l‑a informat pe PV acestei invitații a fost respinsă prin decizia
că datora Comisiei suma de 42 704,74 euro, AIPN din 16 martie 2018.
corespunzătoare absențelor sale nejustificate. 32. Prin e‑mailul din 22 februarie 2018, PV a
Reclamația depusă de PV împotriva acestei fost invitat să participe la exercițiul de evaluare
decizii a fost respinsă prin decizia AIPN din FP 2017. Reclamația depusă de PV împotriva
17 ianuarie 2017. acestei invitații a fost respinsă prin decizia
AIPN din 20 iunie 2018.
26. La 24 iulie 2017, AIPN și‑a retras decizia de
revocare din 26 iulie 2016 și PV a fost informat, 33. Prin decizia din 21 octombrie 2019,
prin nota directorului general al DG Resurse adoptată în urma procedurii disciplinare CMS
Umane și Securitate, că urma să fie reintegrat 17/025, Comisia l‑a revocat pe PV din funcție
la 16 septembrie 2017 în cadrul Unității (denumită în continuare „decizia de revocare
sisteme informatice și de conferință din cadrul din 21 octombrie 2019”). Această revocare a
DG Interpretare. Reclamația depusă de PV intrat în vigoare la 1 noiembrie 2019.
împotriva deciziei de retragere a revocării sale
Acțiunea în fața Tribunalului și hotărârea
a fost respinsă prin decizia AIPN din 15 ianuarie
JURISPRUDENŢĂ
atacată
2018.
34. Prin cererea introductivă depusă la grefa
27. Prin nota din 12 septembrie 2017, directorul Tribunalului la 12 decembrie 2017, după ce
PMO a compensat sumele datorate lui PV președintele Tribunalului a admis cererea de
pentru perioada în care a fost revocat din acordare a asistenței judiciare, PV a sesizat
funcție și datoriile acestuia față de Comisie, Tribunalul cu o acțiune, înregistrată sub
ceea ce a condus la o plată de 9 550 de euro numărul T‑786/16, având ca obiect, în primul
către PV. Reclamația introdusă de PV împotriva rând, anularea actelor în litigiu menționate la
acestei note de compensare a fost respinsă prin punctul 1 prima și a doua liniuță din prezenta
decizia AIPN din 9 martie 2018. hotărâre. În al doilea rând, PV solicita obligarea

Comisiei la plata sumei de 889 000 de euro 38. Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins
și, respectiv, a sumei de 132 828,67 de euro cele două acțiuni introduse de PV.
pentru repararea prejudiciului moral și,
respectiv, a celui material pe care pretinde că 39. În primul rând, la punctele 67‑130 din
le‑a suferit. această hotărâre, Tribunalul a respins ca
inadmisibile concluziile lui PV prin care urmărea
35. În susținerea acestei acțiuni, PV a invocat constatarea de către Tribunal a faptului că el
cinci motive întemeiate în esență pe încălcarea, a fost victima unei hărțuiri morale, precum
în primul rând, a articolului 12a din statut, în al și pe cele având ca obiect anularea printre
doilea rând, a articolelor 21a și 23 din statut, altele a deciziei de revocare din 26 iulie 2016,
în al treilea rând, a principiului solicitudinii și a procedurilor disciplinare CMS 13/087 și CMS
a articolului 24 din statut, în al patrulea rând, 17/025 și a deciziilor a căror anulare o solicită
a articolelor 59 și 60 din statut, precum și, cu titlu subsidiar în cauza T‑786/16.
în al cincilea rând, a articolului 41 din Carta 40. În al doilea rând, Tribunalul a considerat, la
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene punctele 131 și 132 din aceeași hotărâre, că nu
(denumită în continuare „carta”). era necesar să se examineze al cincilea motiv
36. Prin cererea introductivă depusă la grefa invocat în cauza T‑786/16, nici al șaselea și al
șaptelea motiv invocate în cauza T‑224/18,
Tribunalului la 11 aprilie 2018, PV a sesizat
din moment ce aceste motive au fost invocate
Tribunalul cu o acțiune, înregistrată cu numărul
în susținerea concluziilor prin care se solicită
T‑224/18, având ca obiect, în primul rând,
anularea primei și, respectiv, a celei de a doua
constatarea de către Tribunal a faptului că PV
proceduri disciplinare, declarate inadmisibile.
a fost victima unei hărțuiri morale, în al doilea
rând, anularea actelor în litigiu menționate 41. În al treilea rând, la punctele 135‑248 din
la punctul 1 a patra liniuță din prezenta hotărârea atacată, Tribunalul a respins celelalte
hotărâre, precum și, în al treilea rând, obligarea motive ale acțiunii.
Comisiei la plata, cu titlu principal, a sumei
de 98 000 de euro și, respectiv, a sumei de 42. În acest scop, el a constatat, pe de o parte,
23 190,44 euro pentru repararea prejudiciului la punctul 173 din această hotărâre, că faptele
moral și, respectiv, a celui material pe care de hărțuire morală invocate de PV nu fuseseră
pretinde că le‑a suferit și, respectiv, cu titlu dovedite corespunzător cerințelor legale.
subsidiar, a sumei de 7 612,87 euro pentru 43. Pe de altă parte, la punctele 177‑241 din
repararea prejudiciului material pe care hotărârea menționată, Tribunalul a înlăturat
pretinde că l‑a suferit. motivele invocate de PV și întemeiate pe
încălcarea articolelor 11a, 21a, 23, 24, 59 și 60
37. În susținerea acestei acțiuni, PV a invocat
din statut, precum și a principiilor legalității,
șapte motive, întemeiate în esență pe
solicitudinii și excepției de neexecutare.
încălcarea, în primul rând, a articolului 12a din
statut, în al doilea rând, a articolelor 21a și 23 44. În al patrulea rând, la punctele 249‑255
din statut, în al treilea rând, a articolului 11a din din aceeași hotărâre, Tribunalul a respins
statut și a articolului 41 din cartă, în al patrulea concluziile în despăgubire formulate de
rând, a principiului solicitudinii, în al cincilea PV pentru motivul că aceste concluzii se
rând, a principiului excepției de neexecutare întemeiază în esență pe pretinsul caracter
și a principiului legalității, în al șaselea rând, a nelegal al deciziilor care fac obiectul acțiunilor
principiului ne bis in idem și, în al șaptelea rând, în anulare și că nelegalitatea acestor decizii nu
a articolului 41 din cartă. a fost stabilită de PV.

Concluziile părților și 185 din hotărârea atacată, cu privire la

argumentația sa întemeiată pe încălcarea
45. Prin recursul formulat, PV solicită Curții: articolelor 21a și 23 din statut.
– anularea hotărârii atacate; 49. Primo, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de
drept atunci când a statuat, la punctul 184
– pronunțarea asupra litigiului și
din această hotărâre, că numai o hotărâre de
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de condamnare ar permite să se stabilească fapte
judecată aferente celor două proceduri. de hărțuire morală sau de fals intelectual și că
o ordonanță de cercetare judecătorească ar fi
46. Comisia solicită Curții: lipsită de orice relevanță în cadrul examinării
temeiniciei unor astfel de fapte.
– respingerea recursului și
50. Secundo, Tribunalul ar fi încălcat
– obligarea lui PV la plata cheltuielilor de articolul 270 TFUE prin faptul că a statuat, la
judecată. punctul 185 din această hotărâre, că raportul
de muncă dintre un funcționar și instituția sa
Cu privire la recurs
este reglementat exclusiv de statut, cu toate că
47. PV invocă zece motive în susținerea și alte surse de drept ar fi relevante, în special
recursului, întemeiate, în primul rând, pe dreptul penal al statului membru pe teritoriul
o încălcare a articolelor 72 și 270 TFUE și a căruia lucrează agentul în cauză. Astfel, orice
articolului 23 din statut, în al doilea rând, pe faptă penală săvârșită de un agent, precum
o încălcare a articolului 4 TUE, a articolului 41 hărțuirea morală, falsul în înscrisuri publice sau
din cartă și a articolului 11a din statut, în al corupția, care ar fi sancționată de Codul penal
treilea rând, pe o încălcare a principiului fraus belgian ar constitui de asemenea o încălcare
omnia corrumpit și a articolului 36 din Statutul a articolului 23 din statut. Or, ordonanțele
Curții de Justiție a Uniunii Europene, în al pronunțate de judecătorul de instrucție belgian
patrulea rând, pe o încălcare a articolelor 1, 3, ca urmare a plângerilor formulate de PV
4, 31 și 41 din cartă, precum și a articolelor 1e împotriva mai multor funcționari ar permite
și 12a din statut, în al cincilea rând, pe o să se stabilească faptul că au fost săvârșite
interpretare eronată a articolului 59 din statut astfel de infracțiuni. Prin faptul că nu a luat
și pe încălcarea unei decizii interne a Comisiei, în considerare probele pe care se întemeiază
aceste decizii judiciare, Tribunalul ar fi încălcat
în al șaselea rând, pe încălcarea principiului
și articolul 2 TUE, precum și articolul 67
excepției de neexecutare, în al șaptelea rând,
alineatul (3) TFUE.
pe încălcarea articolului 41 din cartă și a
articolului 25 din statut, în al optulea rând, pe 51. Tertio, Tribunalul ar fi denaturat faptele
JURISPRUDENŢĂ
o denaturare a faptelor, în al nouălea rând, pe omițând să țină seama de mai multe elemente
încălcarea articolului 15 din cartă, precum și, în determinante. Mai întâi, Tribunalul ar fi omis
al zecelea rând, pe încălcarea interdicției de a să ia în considerare ordonanțele care ar fi
statua ultra petita. fost adoptate de un judecător de instrucție
belgian pentru a proceda la audierea anumitor
Cu privire la primul motiv
funcționari ai Comisiei implicați în adoptarea
Argumentația părților anumitor acte în litigiu, în condițiile în care
aceste ordonanțe ar fi fost adoptate în temeiul
48. Prin intermediul primului motiv, PV critică unui regim procedural care ar demonstra că
aprecierea reținută de Tribunal, la punctele 184 aceste persoane sunt considerate bănuite că

au săvârșit infracțiunile invocate. În continuare, 55. În această privință, trebuie arătat, primo,
Tribunalul ar fi trebuit să ia în considerare că Tribunalul a considerat în mod întemeiat la
reținerea, care ar fi intervenit la 19 septembrie acest punct 184 că, prin natura lor, actele care
2018, de către un judecător de instrucție nu conțin o constatare definitivă a unor fapte
belgian a dosarului disciplinar CMS 17/025 ca care constituie fals intelectual sau hărțuire nu
probă pentru infracțiunea de fals în înscrisuri permit, prin ele însele, să se dovedească aceste
publice. În sfârșit, o semnătură falsă, care ar fapte.
figura pe decizia de reținere din salariu din
15 septembrie 2016, ar fi trebuit să determine 56. Secundo, afirmația lui PV potrivit căreia
Tribunalul să aplice principiul fraus omnia Tribunalul ar fi considerat, la punctul 184 din
corrumpit. hotărârea atacată, că o ordonanță de cercetare
judecătorească ar fi lipsită de orice relevanță
52. În plus, Tribunalul ar fi denaturat faptele pentru a dovedi fapte de hărțuire morală sau
atunci când a constatat, la punctul 184 de fals intelectual rezultă dintr‑o interpretare
din hotărârea atacată, că, în ședință, Co eronată a acestui punct 184.
misia a susținut, fără ca acest lucru să fie
cont estat de PV, că instanțele belgiene îl 57. Astfel, constatând, la punctul 184 men
obligaseră pe acesta din urmă să plătească ționat, că niciuna dintre faptele pe care PV
med icului consultant al Comisiei o sumă le‑a calificat drept hărțuire morală sau fals
de 25.000 de euro cu titlu de compensație. intelectual nu a fost caracterizată ca atare
În realitate, PV nu ar fi fost obligat la plata și nici nu a făcut obiectul unei condamnări
unei asemenea sume cu titlu de compensație. penale de către o instanță belgiană, Tribunalul
În schimb, tribunal correctionnel de Bruxelles a considerat că ordonanțele adoptate în cadrul
(Tribunalul Corecțional din Bruxelles, Belgia) procedurii de urmărire penală invocate de PV
ar fi constatat inadmisibilitatea citării directe nu permiteau, în sine, să se stabilească aceste
a unui medic consultant al Comisiei și l‑ar fapte și nu erau, așadar, decisive în cadrul
fi obligat pe PV la plata unei despăgubiri acestei aprecieri, fără a considera însă că erau
procedurale de 440 de euro. lipsite de relevanță.
53. Comisia consideră că primul motiv trebuie 58. În consecință, argumentația lui PV potrivit
respins. căreia Tribunalul a săvârșit o eroare de drept la
același punct 184 este nefondată.
Aprecierea Curții
59. În al doilea rând, în ceea ce privește
54. În ceea ce privește, în primul rând, eroarea interpretarea articolului 270 TFUE reținută de
de drept invocată de PV în privința constatării Tribunal la punctul 185 din hotărârea atacată,
Tribunalului care figurează la punctul 184 din prin care a înlăturat, în temeiul dispoziției
hotărârea atacată, este necesar să se arate că menționate, orice relevanță a dreptului na
PV reproșează Tribunalului, pe de o parte, că a țional în examinarea argumentelor lui PV
considerat că numai o hotărâre de condamnare referitoare la încălcarea articolelor 21a și 23
ar permite să se stabilească fapte de hărțuire din statut, trebuie arătat că articolul 270 TFUE
morală sau de fals intelectual și, pe de altă prevede că Curtea este competentă să se
parte, că a considerat că o ordonanță de cer pronunțe asupra oricărui litigiu dintre Uniune
cetare judecătorească ar fi lipsită de orice și agenții săi în limitele și condițiile stabilite
relevanță în cadrul examinării temeiniciei unor prin statut și prin Regimul aplicabil celorlalți
astfel de fapte. agenți ai Uniunii.

60. Din această dispoziție rezultă că orice contrar normelor de securitate aplicabile.
litigiu între un funcționar sau un agent al Această dispoziție coroborată cu articolul 23
Uniunii și instituția de care depinde, care își primul paragraf din statut permite, așadar, unui
are originea în raportul de muncă dintre per funcționar să refuze executarea unui ordin pe
soana interesată și această instituție, este care l‑a primit, invocând încălcarea dreptului
de competența exclusivă a Curții [a se vedea penal al statului membru de la locul său de
în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, repartizare pe care ar implica‑o executarea
OH (Imunitate de jurisdicție), C‑758/19, acestui ordin.
EU:C:2021:603, punctele 24 și 34]
67. Din aceste considerații rezultă că Tribunalul
61. În schimb, din modul de redactare a a săvârșit o eroare de drept atunci când a
articolului 270 TFUE nu reiese nicidecum statuat, la punctul 185 din hotărârea atacată,
că raportul de muncă dintre un funcționar că raportul de muncă dintre un funcționar
și instituția sa ar fi reglementat exclusiv de și instituția sa este reglementat exclusiv de
statut. statut, negând astfel, în temeiul articolului 270
TFUE, orice relevanță a dreptului penal
62. Astfel, pe de o parte, după cum a arătat național.
avocatul general la punctele 62‑71 din con
cluzii, alte dispoziții ale dreptului Uniunii, atât 68. Cu toate acestea, chiar dacă motivarea
de drept primar, cât și de drept derivat, se unei hotărâri a Tribunalului relevă o încălcare
aplică raportului de muncă dintre un funcționar a dreptului Uniunii, însă dispozitivul acesteia
și instituția sa. apare ca fiind întemeiat pentru alte motive de
drept, recursul trebuie respins (Hotărârea din
63. Pe de altă parte, anumite dispoziții ale 25 februarie 2021, Dalli/Comisia, C‑615/19 P,
statutului cuprind trimiteri la dreptul național EU:C:2021:133, punctul 165 și jurisprudența
al statelor membre. citată).
64. Aceasta este situația în special în ceea ce 69. În această privință, trebuie arătat că
privește articolele 21a și 23 din statut, care au articolul 21a din statut permite funcționarului
fost invocate de PV în susținerea acțiunilor sale să refuze executarea unui ordin atunci când
în anulare. acesta este în mod evident ilegal sau contrar
65. Astfel, articolul 23 din statut, referitor la normelor de securitate aplicabile.
privilegiile și imunitățile de care beneficiază 70. Rezultă că dispoziția menționată nu poate
funcționarii, precizează la primul paragraf fi invocată în susținerea unei acțiuni având
că persoanele interesate nu sunt scutite de ca obiect anularea unor decizii care nu sunt
obligația de a respecta legile și regulamentele consecința refuzului unui funcționar de a se
JURISPRUDENŢĂ
de ordine în vigoare. Prin urmare, din această conforma unui ordin pe care l‑a primit.
dispoziție reiese că funcționarii sunt obligați să
respecte legile adoptate de statul membru al 71. Or, trebuie să se constate că, în speță,
locului lor de repartizare și a căror respectare niciuna dintre deciziile în litigiu în cadrul
se impune oricărei persoane care se află pe cauzelor T‑786/16 și T‑224/18 nu este urmarea
teritoriul său, ceea ce include dreptul penal al unui refuz al lui PV de a executa un ordin.
acestui stat membru.
72. În ceea ce privește critica întemeiată pe
66. De asemenea, articolul 21a alineatul (1) din încălcarea articolului 23 din statut, trebuie
statut prevede că un funcționar nu este obligat să se constate că simpla afirmație că au fost
să execute un ordin în mod evident ilegal sau săvârșite infracțiuni de către funcționari care

au participat la adoptarea deciziilor în litigiu și asemenea că plângerile depuse de PV la

că au fost începute urmăriri penale cu privire instanțele belgiene au declanșat anchete
la aceste infracțiuni, în cadrul cărora acești penale.
funcționari au fost ascultați, nu este suficientă
pentru a demonstra că astfel de infracțiuni 77. În această privință, trebuie amintit că
au fost săvârșite cu ocazia adoptării acestor rezultă din cuprinsul articolului 256 TFUE,
decizii. În măsura în care argumentația lui PV precum și din cel al articolului 58 primul
la care se referă punctul 185 din hotărârea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii
atacată se întemeiază pe asemenea afirmații Europene că recursul se limitează la chestiuni
nesusținute, ea ar fi trebuit, în orice caz, să fie de drept. Prin urmare, Tribunalul este singurul
înlăturată ca nefondată. competent să constate și să aprecieze faptele
pertinente, precum și să aprecieze elementele
73. Prin urmare, argumentația întemeiată pe o de probă. Aprecierea acestor fapte și a acestor
eroare de drept săvârșită la acest punct 185 de elemente de probă nu constituie, așadar, cu
Tribunal trebuie înlăturată ca inoperantă. excepția cazului denaturării lor, o chestiune
de drept supusă ca atare controlului Curții în
74. În ceea ce privește afirmația lui PV potrivit cadrul unui recurs (Hotărârea din 21 octombrie
căreia Tribunalul a încălcat articolul 2 TUE și 2021, Parlamentul/UZ, C‑894/19 P, EU:C:
articolul 67 alineatul (3) TFUE prin faptul că 2021:863, punctul 46 și jurisprudența citată).
nu a luat în considerare probele pe care se
întemeiază ordonanțele date de un judecător 78. O asemenea denaturare are loc atunci când,
de instrucție belgian și invocate de PV, este fără a se recurge la noi elemente de probă,
suficient să se arate că aceste dispoziții nu aprecierea elementelor de probă existente
au nici ca obiect, nici ca efect să determine apare ca fiind vădit greșită. Totuși, această
normele referitoare la aprecierea faptelor și a denaturare trebuie să reiasă în mod vădit
elementelor de probă de către instanța Uniunii. din înscrisurile dosarului, fără a fi necesară o
nouă apreciere a faptelor și a probelor. Pe de
75. În al treilea rând, în ceea ce privește altă parte, atunci când un recurent invocă
afirmația lui PV potrivit căreia Tribunalul a o denaturare a elementelor de probă de
efectuat „denaturări prin omisiune”, este către Tribunal, trebuie să indice cu precizie
necesar să se arate că, deși argumentația elementele care ar fi fost denaturate de acesta
dezvoltată de PV în cadrul primului său și să demonstreze erorile de analiză care, în
motiv vizează punctele 184 și 185 din opinia sa, ar fi condus Tribunalul la această
hotărârea atacată, Tribunalul nu a efectuat denaturare (Hotărârea din 27 februarie 2020,
constatări factuale la acest punct 185, astfel Lituania/Comisia, C‑79/19 P, EU:C:2020:129,
încât argumentația lui PV întemeiată pe punctul 71 și jurisprudența citată).
o denaturare a faptelor trebuie înțeleasă
în sensul că vizează contestarea faptelor 79. Având în vedere această jurisprudență,
constatate la punctul 184 din această hotărâre. constatările factuale efectuate de Tribunal la
punctul 184 din hotărârea atacată nu ar putea
76. La punctul 184 menționat, Tribunalul a fi repuse în discuție decât dacă s‑ar demonstra
considerat printre altele că niciuna dintre că rezultă în mod vădit din înscrisurile care
faptele pe care PV le calificase drept hărțuire au fost prezentate Tribunalului că aceste
morală sau fals intelectual nu fusese astfel constatări sunt inexacte.
caracterizată și nici nu făcuse obiectul unei
condamnări penale de către o instanță 80. PV invocă mai întâi în această privință
națională belgiană. Acesta a arătat de mai multe înscrisuri pe care le‑a prezentat în

primă instanță și de care Tribunalul nu ar fi principiului fraus omnia corrumpit, trebuie

ținut seama. amintit că, în cadrul unui recurs, controlul
Curții este limitat la aprecierea soluției legale
81. Este adevărat că constatările de fapt date cu privire la motivele și la argumentele
efectuate de Tribunal la punctul 184 din ho dezbătute în fața Tribunalului. Prin urmare,
tărârea atacată se întemeiază pe împrejurarea o parte nu poate invoca pentru prima dată
că plângerile depuse de PV la instanțele în fața Curții motive sau argumente pe care
belgiene au declanșat începerea unor anchete nu le‑a invocat în fața acestuia (Hotărârea
penale, pe două hotărâri ale camerei de punere din 18 martie 2021, Pometon/Comisia,
sub acuzare a cour d’appel de Bruxelles (Curtea C‑440/19 P, EU:C:2021:214, punctul 51 și
de Apel din Bruxelles, Belgia) și pe o altă jurisprudența citată).
hotărâre a unei instanțe belgiene.
85. În speță, PV s‑a prevalat, în primă instanță,
82. Cu toate acestea, limitându‑se la a de principiul fraus omnia corrumpit numai
enumera înscrisurile pe care Tribunalul nu le‑ar în susținerea cererii de anulare a procedurii
fi examinat, PV nu reușește să demonstreze că disciplinare CMS 17/025, astfel încât critica
acestea ar fi susceptibile să repună în discuție întemeiată pe încălcarea acestui principiu
aprecierea efectuată de Tribunal, la punctul 184 trebuie considerată inadmisibilă în ceea ce
din această hotărâre, potrivit căreia niciuna privește celelalte acte în litigiu vizate în cadrul
dintre faptele pe care PV le‑a calificat drept primului motiv de recurs, precum decizia de
fals intelectual sau hărțuire morală nu a fost reținere din salariu din 15 septembrie 2016.
caracterizată astfel și nici nu a făcut obiectul
unei condamnări penale de către o instanță 86. În ceea ce privește procedura disciplinară
belgiană. CMS 17/025, întrucât concluziile prin care
se urmărește anularea acestei proceduri
83. În continuare, în ceea ce privește pretinsa disciplinare au fost declarate inadmisibile de
denaturare a afirmațiilor făcute de Comisie în Tribunal la punctul 94 din hotărârea atacată,
ședința în fața Tribunalului, este necesar să fără ca această apreciere să fie repusă în
se arate că, presupunând chiar că Tribunalul discuție de PV în recursul formulat, nu se poate
a arătat în mod eronat că Comisia a susținut, reproșa în mod valabil Tribunalului că nu a
cu ocazia acestei ședințe, că instanțele examinat, cu ocazia aprecierii acestor concluzii,
belgiene l‑au obligat pe PV la plata către argumentația întemeiată pe încălcarea
medicul consultant al Comisiei a sumei de principiului fraus omnia corrumpit, astfel încât
25 000 de euro cu titlu de compensație, deși, argumentația lui PV întemeiată pe omisiunea
în realitate, PV nu ar fi trebuit să plătească de a se pronunța cu privire la acest principiu
decât suma de 440 de euro, o astfel de eroare trebuie respinsă ca neîntemeiată.
JURISPRUDENŢĂ
nu ar putea în niciun caz să repună în discuție

aprecierea efectuată de Tribunal la punctul 184 87. Rezultă că primul motiv trebuie respins ca
din hotărârea atacată și amintită la punctul 76 fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.
din prezenta hotărâre. Prin urmare, acest Cu privire la al doilea motiv
argument trebuie înlăturat ca fiind inoperant.
Argumentația părților
84. În sfârșit, în ceea ce privește afirmația
lui PV potrivit căreia Tribunalul ar fi trebuit 88. Prin intermediul celui de al doilea motiv,
să examineze dacă pretinsa semnătură falsă PV susține, pe de o parte, că constatarea
care figura pe decizia de reținere din salariu efectuată de Tribunal la punctul 184 din
din 15 septembrie 2016 determina aplicarea hotărârea atacată, potrivit căreia niciuna

dintre faptele pe care PV le‑a calificat drept 90. Potrivit Comisiei, al doilea motiv trebuie
hărțuire morală sau fals intelectual nu a fost respins.
caracterizată astfel și nici nu a făcut obiectul
unei condamnări penale de către o instanță Aprecierea Curții
națională belgiană, rezultă din „sabotarea” 91. În primul rând, în ceea ce privește afirmația
sistematică a procedurilor de cercetare penală potrivit căreia Comisia ar fi abuzat în mod
de către Comisie, cu încălcarea dreptului lui sistematic de imunitatea funcțională și s‑ar fi
PV la un proces echitabil. Această instituție implicat în urmăriri penale în Belgia, trebuie
ar fi abuzat de imunitatea funcțională prin arătat că, în fața Tribunalului, PV a susținut
refuzul sistematic de a autoriza audierea doar că opoziția fostului secretar general al
funcționarilor de către un judecător de in Comisiei față de audierea unei persoane care a
strucție, cu încălcarea principiului cooperării luat parte la adoptarea anumitor acte în litigiu
loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) ar putea constitui o încălcare a principiului
TUE, deși nu ar fi în discuție acte de putere cooperării loiale.
publică. În plus, Comisia și anumiți funcționari
ai săi ar fi intervenit în proceduri de cercetare 92. Prin urmare, această afirmație trebuie
penală desfășurate de autoritățile belgiene, cu înlăturată ca inadmisibilă, conform jurispru
încălcarea articolului 72 TFUE, a articolului 23 denței Curții citate la punctul 84 din prezenta
din statut, precum și a drepturilor pe care hotărâre, în măsura în care se întemeiază pe
articolul 41 din cartă i le‑ar conferi lui PV, în alte pretinse refuzuri de audieri și pe pretinse
calitatea sa de parte civilă în cadrul acestor ingerințe în urmăriri penale în Belgia.
proceduri penale. 93. În ceea ce privește argumentația înte
89. Pe de altă parte, Tribunalul ar fi denaturat meiată pe încălcarea principiului cooperării
dosarul respingând, la punctul 192 din loiale ca urmare a opoziției fostului secretar
hotărârea atacată, critica întemeiată pe general al Comisiei față de audierea unei
încălcarea articolului 11a din statut pentru persoane care a participat la adoptarea
motivul că o simplă plângere penală depusă anumitor acte în litigiu, trebuie arătat că
prima frază a punctului 184 din hotărârea
de PV împotriva membrilor AIPN însărcinați
atacată se limitează să constate că niciuna
cu luarea deciziilor în privința sa nu poate fi
dintre faptele pe care PV le calificase drept
suficientă pentru a plasa aceste persoane
hărțuire morală sau fals intelectual nu fusese
într‑o situație de conflict de interese, în
astfel caracterizată și nici nu făcuse obiectul
condițiile în care mai multe plângeri penale
unei condamnări penale de către o instanță
formulate de PV ar fi condus la începerea unor
belgiană. Or, întrucât o asemenea constatare
proceduri de urmărire penală. Potrivit lui PV,
nu cuprinde nicio apreciere a legalității acestei
această împrejurare ar fi trebuit să determine
opoziții, trebuie să se constate că argumentația
Tribunalul să constate că acești membri ai
lui PV provine dintr‑o interpretare eronată a
AIPN se aflau într‑o situație de conflict de acestei fraze din hotărârea atacată și trebuie,
interese în cadrul procedurii disciplinare CMS prin urmare, să fie înlăturată ca nefondată.
17/025, precum și la adoptarea deciziei de
revocare din 21 octombrie 2019. În consecință, 94. În al doilea rând, în ceea ce privește
Tribunalul ar fi trebuit să constate o încălcare erorile pe care le‑ar fi săvârșit Tribunalul la
a articolului 41 din cartă, a articolului 11a din punctul 192 din hotărârea atacată, trebuie
statut și a articolului 6 alineatul (5) din anexa arătat că argumentația lui PV referitoare la
IX la statut. încălcarea articolului 11a din statut vizează

procedura disciplinară CMS 17/025 și decizia poate invoca pentru prima dată în fața Curții
de revocare din 21 octombrie 2019. motive sau argumente pe care nu le‑a invocat
în fața Tribunalului.
95. Or, astfel cum s‑a arătat la punctul 86 din
prezenta hotărâre, concluziile având ca obiect 102. În speță, PV s‑a prevalat, în primă instanță,
anularea acestei proceduri disciplinare au fost de principiul fraus omnia corrumpit numai în
declarate inadmisibile de către Tribunal, fără ca privința procedurii disciplinare CMS 17/025.
această apreciere să fie repusă în discuție de PV În consecință, al treilea motiv de recurs
în recursul său. În plus, decizia de revocare din trebuie considerat inadmisibil în măsura în
21 octombrie 2019 nu este vizată de concluziile care reproșează Tribunalului că nu a aplicat
lui PV în cadrul acțiunilor sale în cauzele principiul menționat în privința deciziilor
T‑786/16 și T‑224/18. referitoare la salariul lui PV.
96. Prin urmare, argumentația întemeiată 103. În ceea ce privește procedura disciplinară
pe o eroare de drept săvârșită de Tribunal CMS 17/025, astfel cum s‑a arătat la
la punctul 192 din această hotărâre este punctul 86 din prezenta hotărâre, concluziile
inoperantă. prin care se urmărește anularea acestei
97. Rezultă că al doilea motiv trebuie respins ca proceduri au fost declarate inadmisibile de
fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat. Tribunal la punctul 94 din hotărârea atacată,
fără ca această apreciere să fie repusă în
Cu privire la al treilea motiv discuție în recurs. În consecință, nu se poate
reproșa în mod valabil Tribunalului că nu
s‑a pronunțat pe fond cu privire la aplicarea
98. Prin intermediul celui de al treilea motiv, principiului fraus omnia corrumpit. Prin
PV arată că Tribunalul a „denaturat faptele prin urmare, critica lui PV întemeiată pe omisiunea
omisiune” și a încălcat obligația de motivare de a se pronunța cu privire la aplicarea
care decurge din articolul 36 din Statutul Curții principiului fraus omnia corrumpit trebuie
de Justiție a Uniunii Europene, prin faptul că nu înlăturată ca nefondată.
a examinat aplicarea principiului fraus omnia
corrumpit procedurii disciplinare CMS 17/025, 104. Rezultă că al treilea motiv trebuie respins
ca urmare a utilizării, în această procedură, a ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.
unei decizii pe care ar figura o semnătură falsă. Cu privire la al cincilea motiv
99. Examinarea acestui principiu ar fi trebuit
105. Prin intermediul celui de al cincilea motiv,
să determine Tribunalul să anuleze ancheta
care este în esență împărțit în trei aspecte și
administrativă, procedura disciplinară CMS
JURISPRUDENŢĂ
care trebuie examinat în al patrulea rând, PV

17/025 și mai multe decizii referitoare la
susține că Tribunalul a săvârșit mai multe
salariul lui PV.
erori atunci când a respins argumentația sa
100. Comisia susține că al treilea motiv trebuie referitoare la încălcarea articolului 59 din
respins. statut și la utilizarea de către Comisie a unor
falsuri intelectuale.
Aprecierea Curții
Cu privire la al doilea aspect al celui de al
101. Trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței cincilea motiv
Curții citate la punctul 84 din prezenta
hotărâre, în cadrul unui recurs, o parte nu – Argumentația părților

106. Prin intermediul celui de al doilea aspect fi contestată pe calea arbitrajului în temeiul
al celui de al cincilea motiv, care trebuie articolului 59 alineatul (1) al cincilea paragraf
examinat în primul rând, PV arată că Tribunalul din statut. De fapt, cele două condiții impuse
a denaturat faptele și a săvârșit erori de drept de această dispoziție, și anume existența unei
în aprecierea sa, la punctele 112‑116 din concluzii medicale și caracterul nejustificat din
hotărârea atacată, referitoare la argumentația punct de vedere medical al acestei concluzii, ar
potrivit căreia utilizarea de către Comisie a fi îndeplinite atât în ceea ce privește avizele,
unor falsuri intelectuale sub forma unor avize cât și notele în litigiu ale medicului consultant.
medicale emise de medicul consultant al Prin urmare, aceste acte ar trebui anulate,
instituției implică inexistența actelor în litigiu. întrucât medicul consultant ar fi refuzat fără
motiv cererile de arbitraj introduse de PV.
107. În primul rând, Tribunalul nu ar fi putut
constata în mod valabil, la punctul 114 din 111. Comisia susține că al doilea aspect al celui
această hotărâre, că împrejurarea că anumite de al cincilea motiv trebuie respins.
note de neprezentare la controlul medical
erau intitulate „avize medicale” rezulta – Aprecierea Curții
dintr‑o eroare de redactare care ține de un act
112. În ceea ce privește erorile de drept pe care
de neglijență. PV susține că, având în vedere
Tribunalul le‑ar fi săvârșit la punctul 114 din
numărul de avize medicale emise de medicul
hotărârea atacată, trebuie amintit că reiese
consultant al Comisiei, nu poate fi vorba despre
dintr‑o jurisprudență constantă a Curții că
neglijență. Conduita acestui medic ar trebui,
sunt considerate „acte atacabile”, în sensul
dimpotrivă, să fie considerată ca având un
articolului 263 TFUE, orice dispoziții adoptate
caracter deliberat.
de instituții, indiferent de forma acestora, care
108. În al doilea rând, Tribunalul ar fi săvârșit urmăresc să producă efecte juridice obligatorii
o eroare de drept atunci când a constatat, (Hotărârea din 6 octombrie 2021, Tognoli și
la același punct 114, că această eroare de alții/Parlamentul, C‑431/20 P, EU:C:2021:807,
redactare a fost clarificată și rectificată ulterior. punctul 33, precum și jurisprudența citată).
PV arată că avizele medicale în discuție
nu au fost rectificate, astfel încât pretinsa 113. Curtea a precizat de asemenea că unele
nelegalitate ar subzista. De altfel, Tribunalul nu măsuri intermediare al căror obiectiv îl
ar preciza în ce mod ar fi fost rectificate aceste constituie pregătirea, în cadrul unei proceduri
avize medicale. care cuprinde mai multe etape, a deciziei finale
nu constituie, în principiu, acte care pot face
109. Această eroare de drept ar fi determinat obiectul unei acțiuni în anulare (Hotărârea din
Tribunalul să considere, în mod eronat, la 6 octombrie 2021, Tognoli și alții/Parlamentul,
punctele 115 și 116 din hotărârea atacată, că C‑431/20 P, EU:C:2021:807, punctul 35,
nelegalitățile invocate nu prezintă un caracter precum și jurisprudența citată).
de evidență și de gravitate suficient pentru a
declara inexistente actele în litigiu. 114. În speță, astfel cum a arătat Tribunalul în
esență la punctul 114 din hotărârea atacată,
110. În al treilea rând, Tribunalul ar fi săvârșit notele de neprezentare la controlul medical
o eroare de drept atunci când a considerat, la ale medicului consultant constituie măsuri
punctul 114 din această hotărâre, că o notă intermediare care sunt lipsite de efecte juridice
de neprezentare la controlul medical emisă autonome și care vor putea fi contestate, dacă
de medicul consultant nu constituie un act este cazul, în cadrul acțiunilor introduse cu
care lezează și că o astfel de notă nu poate privire la deciziile adoptate în temeiul acestora.

115. Rezultă că afirmația lui PV potrivit căreia 120. Prin intermediul celui de al treilea aspect
Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci al celui de al cincilea motiv, PV contestă
când a statuat, la acest punct 114, că o notă de punctele 112 și 113 din hotărârea atacată, prin
neprezentare la controlul medical nu constituie care Tribunalul ar fi constatat lipsa unei liste
un act care lezează trebuie respinsă ca fiind a deciziilor administrative pe care PV le‑ar fi
nefondată. calificat drept falsuri intelectuale. PV afirmă,
pe de o parte, că a furnizat Tribunalului o
116. În plus, din moment ce reiese din con listă a deciziilor a căror anulare o solicită. Pe
siderațiile care precedă că notele de nepre de altă parte, orice decizie administrativă de
zentare la controlul medical nu constituie respingere sau care lezează întemeiată pe o
acte atacabile în sensul articolului 263 TFUE, constatare a absenței nejustificate ar trebui
este necesar să se înlăture argumentul lui considerată un fals intelectual, întrucât toate
PV întemeiat pe o încălcare a articolului 59 absențele lui PV ar fi fost justificate prin
alineatul (1) al cincilea paragraf din statut ca certificate de incapacitate de muncă.
fiind, în orice caz, inoperant.
121. Comisia apreciază că al treilea aspect al
117. Situația este aceeași în ceea ce privește celui de al cincilea motiv trebuie respins.
celelalte erori de drept invocate de PV în cadrul
– Aprecierea Curții
celui de al doilea aspect al celui de al cincilea
motiv. 122. În primul rând, argumentul lui PV potrivit
căruia Tribunalul i‑ar fi reproșat în mod eronat,
118. Astfel, chiar presupunând că Tribunalul a la punctele 112 și 113 din hotărârea atacată, că
săvârșit o eroare de drept la punctul 114 din nu a furnizat o listă a actelor pe care le califică
hotărârea atacată atunci când a considerat că drept falsuri intelectuale trebuie înlăturat
eroarea de redactare care afectează anumite ca nefondat, întrucât se întemeiază pe o
note de neprezentare la controlul medical interpretare eronată a acestor puncte.
fusese clarificată și rectificată, este necesar
să se arate, pe de o parte, că aceste note nu 123. Astfel, Tribunalul a statuat, la punctul 112
constituie, ca atare, acte atacabile în sensul din hotărârea atacată, că îi revenea lui PV
articolului 263 TFUE și, pe de altă parte, că sarcina de a demonstra, pentru fiecare act
o asemenea eroare nu ar fi susceptibilă, în în litigiu, modul în care pretinsa utilizare de
ceea ce privește actele în litigiu care au fost falsuri intelectuale de către Comisie a viciat
adoptate în legătură cu aceste note, să repună actul printr‑o neregularitate a cărei gravitate
în discuție constatarea efectuată de Tribunal, este atât de evidentă încât nu poate fi tolerată
la punctul 115 din această hotărâre, potrivit de ordinea juridică a Uniunii. În continuare,
JURISPRUDENŢĂ
căreia nu a fost atins pragul de evidență și Tribunalul a constatat, la punctul 113 din
această hotărâre, că PV s‑a limitat să prezinte
de gravitate necesar pentru a determina
afirmații generale în această privință, ceea ce
inexistența acestor acte.
l‑a determinat să statueze, la punctul 115 din
119. Rezultă că al doilea aspect al celui de al hotărârea menționată, că nu a fost atins pragul
cincilea motiv trebuie respins ca nefondat. de evidență și de gravitate care determină
inexistența unui act.
Cu privire la al treilea aspect al celui de al
cincilea motiv 124. Statuând astfel, Tribunalul a considerat
că din argumentația lui PV nu reieșea că era
– Argumentația părților atins pragul de evidență și de gravitate necesar,

fără a se întemeia însă pe neprezentarea de imputabilă lui PV, ar fi eronată în privința

către PV a unei liste a actelor pe care acesta le acestor opt convocări.
califica drept falsuri intelectuale.
130. În al doilea rând, avizele medicale din
125. În al doilea rând, argumentația lui PV 27 iunie și din 10 octombrie 2014 potrivit
întem eiată pe conținutul certificatelor de cărora PV putea relua munca ar rezulta
incapacitate de muncă este inadmisibilă, con probabil din instrucțiunile primite de la DG
form jurisprudenței citate la punctul 77 din Interpretare și ar constitui, așadar, o participare
prezenta hotărâre, întrucât vizează aprecierea activă la hărțuirea morală căreia i‑ar fi
faptelor de către Tribunal fără ca PV să invoce victimă PV, precum și o încălcare a normelor
o denaturare în această privință. deontologice și a principiului precauției.
126. Rezultă că al treilea aspect al celui de al 131. În plus, potrivit lui PV, Tribunalul a omis
cincilea motiv trebuie respins ca fiind în parte să examineze neregularitățile care afectează
nefondat și în parte inadmisibil. avizele emise de medicul consultant al
Comisiei. Aceste avize medicale ar constitui în
Cu privire la primul aspect al celui de al cincilea realitate falsuri intelectuale. Pe de o parte, ele
motiv ar afirma că absențele lui PV erau nejustificate,
deși el ar fi depus certificate de incapacitate
– Argumentația părților de muncă emise de medicul său curant. Pe
de altă parte, ele nu ar fi întemeiate pe niciun
127. Prin intermediul primului aspect al celui examen medical. Lipsa unui examen medical ar
de al cincilea motiv, care trebuie examinat goli, de altfel, de orice semnificație constatarea
în al treilea rând, PV susține, în primul rând, absenței nelegale până la un termen aflat în
că Tribunalul, la punctul 226 din hotărârea viitor, întrucât o astfel de constatare nu s‑ar
atacată, a denaturat faptele. întemeia pe o apreciere a aptitudinii de muncă.
128. Pe de o parte, Tribunalul ar fi constatat că 132. În al treilea rând, Tribunalul ar fi denaturat
neprezentările lui PV la vizitele de control nu faptele omițând să constate inexistența
erau justificate din punct de vedere medical, listei medicilor‑arbitri, care ar fi trebuit să
deși absențele lui PV ar fi fost justificate prin fie stabilită în conformitate cu articolul 59
certificate ale medicului său curant care îi alineatul (6) din statut.
prescriau evitarea oricărui contact cu mediul
său de lucru, ceea ce ar include serviciul 133. Comisia apreciază că primul aspect al celui
medical de control al Comisiei. În plus, de al cincilea motiv trebuie respins.
această instituție ar fi putut, potrivit lui PV, – Aprecierea Curții
să organizeze un control medical la domiciliu,
ceea ce nu ar fi făcut. 134. În primul rând, din moment ce PV invocă
faptul că Tribunalul a denaturat elemente de
129. Pe de altă parte, Tribunalul ar fi denaturat probă prin aceea că a procedat la o interpretare
faptele omițând să arate că opt convocări greșită a certificatelor emise de medicul său
pentru examene medicale fuseseră trimise curant, trebuie să se arate că, deși o denaturare
tardiv și primite de PV după data examenului a elementelor de probă poate consta într‑o
de control în cauză. Ar rezulta că aprecierea interpretare a unui document contrară
care figurează la punctul 220 din hotărârea conținutului acestuia, în vederea stabilirii
atacată, potrivit căreia neprezentarea la unei astfel de denaturări nu este suficient să
diversele convocări la vizitele medicale este se demonstreze că acest document putea

face obiectul unei interpretări diferite față de 138. În al treilea rând, din moment ce critica
cea reținută de Tribunal. Este necesar în acest îndreptată împotriva punctului 114 din
scop să se stabilească faptul că Tribunalul a hotărârea atacată, potrivit căreia o notă de
depășit în mod vădit limitele unei aprecieri neprezentare emisă de medicul consultant nu
rezonabile a acestui document, în special constituie un act care lezează, a fost respinsă
printr‑o interpretare a acestuia contrară la punctul 115 din prezenta hotărâre ca fiind
textului său (Hotărârea din 25 februarie 2021, nefondată, este necesar să se respingă criticile
Dalli/Comisia, C‑615/19 P, EU:C:2021:133, îndreptate împotriva notelor de neprezentare
punctul 139 și jurisprudența citată). ca fiind, în orice caz, inoperante.
135. Or, deși nu este exclus ca certificatele 139. În consecință, primul aspect al celui de al
medicale prezentate de PV, care prescriau, cincilea motiv trebuie respins ca fiind în parte
astfel cum a arătat Tribunalul la punctul 219 nefondat și în parte inadmisibil.
din hotărârea atacată, ca PV să evite „orice
140. Rezultă că al cincilea motiv trebuie respins
contact cu mediul de lucru […] pentru a evita
în totalitate.
un al doilea burnout”, să poată fi interpretate
în sensul că medicul său curant ar fi apreciat Cu privire la al șaselea motiv
că acesta nu trebuia să se supună controlului
medical organizat de Comisie, nu este mai Argumentația părților
puțin adevărat că Tribunalul nu a depășit în
141. Prin intermediul celui de al șaselea motiv,
mod vădit limitele unei aprecieri rezonabile a
PV susține, în primul rând, că Tribunalul a
acestor documente atunci când a considerat, denaturat dosarul constatând, la punctul 237
la acest punct 219, că serviciul medical nu este din hotărârea atacată, că regula concordanței
mediul de lucru al lui PV și că, prin urmare, dintre reclamația administrativă și acțiunea
aceste certificate medicale nu îl autorizau subsecventă nu fusese respectată în ceea
pe PV să nu se supună vizitelor medicale ce privește motivul întemeiat pe încălcarea
organizate de Comisie. principiului de drept belgian al excepției de
136. Argumentația întemeiată pe o denaturare neexecutare, deși acest motiv fusese invocat
în reclamația R/413/17.
a documentelor menționate trebuie, așadar,
înlăturată ca nefondată. 142. În al doilea rând, Tribunalul ar fi săvârșit
o eroare de drept atunci când a considerat, la
137. În ceea ce privește, în al doilea rând,
punctul 239 din această hotărâre, că principiul
criticile prin care PV, pe de o parte, reproșează
de drept belgian al excepției de neexecutare
Comisiei că nu a organizat un control
nu se aplică în speță. PV afirmă că acest
medical la domiciliul său, că a transmis tardiv
JURISPRUDENŢĂ
principiu se aplică în general în raporturile

anumite convocări pentru examene medicale
sinalagmatice.
și că ar fi adresat instrucțiuni medicului
consultant al Comisiei pentru redactarea 143. În al treilea rând, la punctul 241 din
anumitor avize medicale, precum și, pe hotărârea menționată, Tribunalul ar fi respins
de altă parte, se prevalează de inexistența argumentația în susținerea căreia PV invoca
listei medicilor‑arbitri, aceste critici trebuie principiul menționat, „deformând” cronologia
respinse ca inadmisibile, în conformitate cu evenimentelor. Astfel, Tribunalul ar fi constatat,
jurisprudența Curții amintită la punctul 84 din la punctul 240 din aceeași hotărâre, că PV
prezenta hotărâre, din moment ce PV nu le‑a invocase o decizie ulterioară refuzului său de
invocat în fața Tribunalului. a se alătura DG Interpretare pentru a justifica

acest refuz, în condițiile în care evenimentul 149. Prin urmare, argumentația lui PV
invocat de PV în acest scop ar fi anterior întemeiată pe denaturarea dosarului și pe
refuzului menționat. cronologia evenimentelor este, în orice caz,
inoperantă.
144. Comisia susține că al șaselea motiv
trebuie respins. 150. Rezultă că al șaselea motiv trebuie respins
ca nefondat.
Aprecierea Curții
Cu privire la al șaptelea motiv
145. În ceea ce privește, în primul rând, eroarea
de drept pe care Tribunalul ar fi săvârșit‑o la Argumentația părților
punctul 239 din hotărârea atacată, trebuie să
se constate că Tribunalul a constatat în mod 151. Prin intermediul celui de al șaptelea
întemeiat, la acest punct 239, că principiul de motiv, PV susține, pe de o parte, că Tribunalul
drept belgian al excepției de neexecutare nu a denaturat scrisoarea de informare prealabilă
este aplicabil în raporturile dintre un funcționar a PMO din 21 septembrie 2016 constatând,
și instituția sa. la punctul 20 din hotărârea atacată, că
cuantumul datoriei care figurează în această
146. Astfel, raportul de muncă dintre un scrisoare s‑ar ridica la 42 704,74 euro, deși
funcționar și instituția sa este de natură dintr‑un tabel anexat la cererea introductivă
statutară. În consecință, el este reglementat în primă instanță în cauza T‑786/16 ar reieși
de dreptul Uniunii. Principiul de drept belgian că cuantumul acestei datorii era de 58 837,20
al excepției de neexecutare este totuși un euro.
principiu de drept civil belgian care, potrivit
lui PV, are vocația de a se aplica în raporturile 152. Pe de altă parte, Tribunalul ar fi denaturat
contractuale. În aceste condiții, în lipsa unei faptele omițând să ia în considerare caracterul
trimiteri exprese efectuate prin dispozițiile fraudulos al acestui tabel, care ar prelua
dreptului Uniunii aplicabile, nu se poate datorii inexistente. PV susține în această
considera că un astfel de principiu se aplică privință că PMO și‑a încălcat obligația de
raportului de muncă dintre un funcționar și motivare prevăzută la articolul 41 din cartă
instituția sa. și la articolul 25 din statut prin faptul că nu a
furnizat niciun înscris justificativ în susținerea
147. Așadar, acest argument trebuie respins ca reținerilor salariale operate pentru plata
neîntemeiat. acestor datorii. Pe de altă parte, pe decizia de
reținere din salariu din 15 septembrie 2016 ar
148. În al doilea rând, având în vedere figura o semnătură falsă, care ar fi trebuit să
considerațiile care precedă, chiar presupunând, determine Tribunalul să aplice principiul fraus
pe de o parte, că Tribunalul a săvârșit o omnia corrumpit. Aceste denaturări ar fi făcut
denaturare a dosarului constatând că motivul ca Tribunalul să săvârșească o eroare de drept,
întemeiat pe încălcarea principiului de drept la punctele 165 și 206 din hotărârea atacată,
belgian al excepției de neexecutare nu fusese considerând că datoriile au fost constatate în
invocat de PV în reclamația sa R/413/17 și, mod legal, deși datoria globală de 58 837,20
pe de altă parte, că Tribunalul a „deformat” euro ar fi fost întemeiată pe nereguli.
cronologia evenimentelor, astfel de erori
nu ar avea incidență asupra respingerii, la 153. PV invocă de asemenea, în această
punctul 241 din hotărârea atacată, a motivului privință, o încălcare a dreptului său la apărare,
întemeiat pe încălcarea principiului menționat. întrucât s‑ar fi aflat în imposibilitatea de a

contesta aceste datorii ca urmare a încălcării 159. În al doilea rând, argumentele referitoare
de către PMO a obligației sale de motivare. la caracterul fraudulos al tabelului menționat
și la încălcarea dreptului la apărare al lui PV
154. Comisia arată că al șaptelea motiv trebuie sunt inadmisibile, conform jurisprudenței Curții
respins. amintite la punctul 84 din prezenta hotărâre,
Aprecierea Curții întrucât nu au fost invocate în fața Tribunalului.
155. În primul rând, în ceea ce privește pretinsa 160. În ceea ce privește afirmația lui PV
denaturare a scrisorii de informare prealabilă a potrivit căreia Tribunalul ar fi trebuit să aplice
PMO din 21 septembrie 2016, trebuie amintit principiul fraus omnia corrumpit ca urmare
că, în conformitate cu jurisprudența citată a pretinsei semnături false care figurează pe
la punctul 134 din prezenta hotărâre, deși decizia de reținere din salariu din 15 septembrie
o denaturare a elementelor de probă poate 2016, aceasta trebuie, pentru motivele expuse
consta într‑o interpretare a unui document la punctele 84‑86 din prezenta hotărâre, să
contrară conținutului acestuia, în vederea fie înlăturată ca nefondată în ceea ce privește
stabilirii unei astfel de denaturări nu este procedura disciplinară CMS 17/025 și ca
suficient să se demonstreze că acest document inadmisibilă în ceea ce privește celelalte acte
putea face obiectul unei interpretări diferite în litigiu vizate în cadrul celui de al șaptelea
față de cea reținută de Tribunal. Este necesar motiv de recurs.
în acest scop să se stabilească faptul că
161. Prin urmare, argumentația lui PV înte
Tribunalul a depășit în mod vădit limitele unei
meiată pe eroarea de drept care ar fi fost
aprecieri rezonabile a acestui document, în
săvârșită de Tribunal la punctele 165 și 206 din
special printr‑o interpretare a acestuia contrară
hotărârea atacată ca urmare a denaturărilor
textului său.
invocate de PV în cadrul celui de al șaptelea
156. În speță, scrisoarea de informare motiv trebuie înlăturată ca nefondată.
prealabilă a PMO din 21 septembrie 2016,
162. Rezultă că al șaptelea motiv trebuie
care a fost anexată la cererea introductivă în
respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte
primă instanță în cauza T‑786/16 și la care se
nefondat.
referă Tribunalul la punctul 20 din hotărârea
atacată, menționează o datorie care se ridică la Cu privire la al patrulea motiv
42 704,74 euro. În plus, aceeași sumă figurează
în tabelul anexat la scrisoarea menționată, Argumentația părților
anexat de asemenea la cererea introductivă
în primă instanță, în coloana intitulată „sold 163. Prin intermediul celui de al patrulea
restant datorat”. motiv, care trebuie examinat în al șaptelea
JURISPRUDENŢĂ
rând, PV susține, primo, că Tribunalul a săvârșit,

157. Prin urmare, constatarea efectuată la punctele 6, 8, 17, 20, 54, 147, 162, 163, 164,
de Tribunal la punctul 20 din hotărârea 166, 173, 205, 206, 242 și 246 din hotărârea
atacată, potrivit căreia cuantumul datoriei atacată, denaturări și „deformări” ale mai
care figurează în aceeași scrisoare s‑ar ridica multor elemente, pe baza cărora a considerat
la 42 704,74 euro, nu pare vădit inexactă în în mod eronat că hărțuirea morală nu fusese
raport cu tabelul prezentat de PV. dovedită.
158. Argumentul lui PV întemeiat pe o 164. În primul rând, PV reproșează Tribunalului

denaturare a acestui tabel trebuie, așadar, că nu a menționat hărțuirea morală a cărei
înlăturat ca nefondat. victimă ar fi fost în cadrul DG Buget între

luna iulie 2010 și luna decembrie 2011, care ar 171. În al șaselea rând, Tribunalul ar fi ignorat
fi fost dovedită prin rapoartele de expertiză ale în mod deliberat celelalte elemente de probă
psihiatrului său. privind hărțuirea morală pe care PV ar fi
suferit‑o în cadrul DG Interpretare, în special
165. În al doilea rând, Tribunalul ar fi trebuit mărturiile uneia dintre persoanele în cauză și
să țină seama de împrejurarea că DG Resurse
decizia unui judecător de instrucție belgian de
Umane și Securitate ar fi aprobat și ar fi
a considera această persoană drept suspect,
recomandat măsurile de îndepărtare propuse
ceea ce l‑ar fi determinat să considere în mod
de o persoană de încredere la care PV apelase
eronat, la punctul 173 din această hotărâre, că
în perioada sa de repartizare la DG Interpretare,
faptele de hărțuire morală invocate de PV nu
precum și de refuzul celei din urmă DG de a da
erau dovedite corespunzător cerințelor legale.
curs acestei cereri.
166. În al treilea rând, Tribunalul ar fi dena 172. Punctul 163 din hotărârea menționată,
turat faptele atunci când a considerat, la prin care Tribunalul a considerat că rapoartele
punctul 242 din hotărârea atacată, că faptele medicale ale medicului curant al lui PV nu
privind hărțuirea morală suferită de PV, astfel erau de natură să dovedească, prin ele însele,
cum sunt invocate de acesta în înscrisurile sale, existența unei hărțuiri morale, și punctul 206
nu au fost confirmate de martori, deși PV ar fi din aceeași hotărâre, în care Tribunalul a
prezentat mărturiile a doi foști colegi care ar statuat că PV nu a prezentat niciun element
confirma aceste fapte. care să permită să se concluzioneze că a făcut
obiectul vreunei hărțuiri morale în cadrul DG
167. În al patrulea rând, Tribunalul ar fi Interpretare și nici că absențele nejustificate
„deformat” afirmațiile lui PV, utilizând, în care au condus la adoptarea deciziilor atacate
special la punctele 6, 17, 20 și 54 din această ar fi consecința unei astfel de hărțuiri atacate,
hotărâre, termenii „pretinzând” sau „pretins” ar fi de asemenea viciate de o denaturare a
în legătură cu afirmațiile sale și lăsând astfel faptelor.
să se înțeleagă că aceste afirmații ar fi eronate
sau prezentate cu rea‑credință. 173. În al șaptelea rând, Tribunalul ar fi
trebuit să țină seama, la punctele 8 și 162
168. Situația ar fi aceeași în ceea ce privește din hotărârea atacată, de faptul că decizia
aprecierea care figurează la punctul 166 din de respingere a reclamației depuse de PV
hotărârea menționată, potrivit căreia nu a împotriva refuzului adoptării măsurilor de
fost dovedită nicio hărțuire morală în cadrul distanțare solicitate se întemeiază pe o
DG Interpretare.
reticență dolosivă a DG Interpretare, întrucât
169. În al cincilea rând, Tribunalul ar fi refuzul acestei DG de a aplica aceste măsuri de
„deformat” conținutul rapoartelor medicale distanțare ar fi intervenit înainte de redactarea
prezentate de PV, considerând, la punctul 164 raportului de anchetă internă prin care se
din aceeași hotărâre, că aceste rapoarte concluziona că nu există hărțuire.
medicale nu permit să se stabilească faptul că
174. În plus, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare
tulburările lui PV rezultă dintr‑o hărțuire morală.
vădită de apreciere constatând, la punctul 162
170. Situația ar fi aceeași în ceea ce privește din această hotărâre, că decizia de respingere a
considerația care figurează la punctul 205 cererii de asistență introduse la 23 decembrie
din hotărârea atacată, potrivit căreia PV nu 2014 a rămas definitivă. Astfel, hărțuirea ar
furnizase nicio probă privind hărțuirea morală constitui o conduită abuzivă care se manifestă
invocată în cadrul DG Interpretare. în mod durabil și care nu încetează, așadar,

neapărat la data adoptării unei decizii de 181. În această privință, în ceea ce privește,
respingere a unei cereri de asistență. în primul rând, argumentația lui PV potrivit
căreia Tribunalul ar fi omis să menționeze, în
175. În al optulea rând, Tribunalul ar fi dena hotărârea atacată, pretinsa hărțuire pe care
turat faptele atunci când a constatat, la PV ar fi suferit‑o în cadrul DG Buget, este
punctul 147 din hotărârea menționată, că PV necesar să se arate, pe de o parte, că Tribunalul
nu a prezentat niciun element care să permită a constatat, la punctul 150 din hotărârea
să se concluzioneze că AIPN solicitase dovada atacată, că PV susține că a făcut obiectul unui
unei intenții răuvoitoare din partea pretinșilor proces de hărțuire continuu de la 1 septembrie
autori ai hărțuirii, deși această împrejurare ar 2008 și că ar fi suferit diferite episoade de
fi fost atestată printr‑o scrisoare primită de PV hărțuire morală distincte în cadrul a trei direcții
la 12 decembrie 2019. generale diferite, ceea ce include, așa cum
176. Pe de altă parte, Tribunalul ar fi denaturat reiese din cuprinsul punctelor 3 și 4 din această
realitatea atunci când a considerat, la hotărâre, DG Buget, unde PV a fost repartizat
punctul 246 din hotărârea atacată, că anu în perioada 1 octombrie 2009‑31 martie 2013.
mite comportamente, chiar dacă pot părea 182. Pe de altă parte, din cuprinsul
inadecvate, nu sunt suficiente pentru a le punctului 155 din hotărârea menționată, care
califica drept hărțuire. nu este criticat în recurs, reiese că susținerea
177. Secundo, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de către PV a existenței unei hărțuiri morale
de drept prin faptul că nu a recunoscut, având exercitate de superiorii săi ierarhici nu este
în vedere elementele prezentate de PV pentru suficientă pentru a dovedi că orice act
a dovedi hărțuirea morală, că respingerea adoptat de aceste persoane ar fi nelegal și
cererilor de schimbare a repartizării și a că era necesar, în vederea stabilirii acestei
cererilor de asistență în litigiu constituie o nelegalități, ca PV să demonstreze incidența
încălcare a articolelor 1, 3, 4 și 31 din cartă, acțiunilor care ar constitui hărțuire morală
precum și a articolelor 1e și 12a din statut. asupra conținutului fiecărei decizii în litigiu.
178. Tertio, Tribunalul ar fi trebuit să anuleze 183. Or, niciunul dintre actele în litigiu men
respingerile cererilor de asistență introduse de ționate la punctele 129 și 130 din hotărârea
PV, ca urmare a încălcării dreptului său de a fi atacată nu a fost adoptat în perioada în care
ascultat consacrat la articolul 41 alineatul (2) PV a fost repartizat la DG Buget.
litera (a) din cartă. Astfel, dacă PV ar fi fost 184. Prin urmare, Tribunalul a considerat, în
ascultat, ar fi putut depune rezultatele anche mod implicit, dar necesar, că PV nu dovedise
telor penale privind hărțuirea morală pe care ar incidența pe care pretinsa hărțuire în cadrul
fi suferit‑o în cadrul DG Interpretare, ceea ce
JURISPRUDENŢĂ
DG Buget o avea asupra examinării acțiunilor

ar fi putut determina AIPN să adopte măsuri în anulare introduse de acesta. Prin urmare, nu
de distanțare. se poate reproșa Tribunalului că nu a reținut
179. Comisia consideră că al patrulea motiv existența unei hărțuiri morale în cadrul acestei
trebuie respins. DG.
Aprecierea Curții 185. În al doilea rând, în ceea ce privește luarea

de poziție a DG Resurse Umane și Securitate cu
180. Trebuie să se examineze, primo, dena privire la măsurile de îndepărtare propuse de
turările și „deformările” invocate de PV în o persoană de încredere la care PV apelase în
cadrul celui de al patrulea motiv. perioada sa de repartizare la DG Interpretare,

trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Curții punctul 242 din hotărârea atacată, aceasta
citate la punctul 78 din prezenta hotărâre, trebuie înlăturată ca fiind, în orice caz,
atunci când un recurent invocă o denaturare inoperantă.
a elementelor de probă de către Tribunal,
trebuie să indice cu precizie elementele care ar 191. Astfel, reiese dintr‑o jurisprudență con
fi fost denaturate de acesta și să demonstreze stantă a Curții că criticile îndreptate împotriva
erorile de analiză care, în opinia sa, ar fi condus unor motive neesențiale ale unei decizii a
Tribunalul la această denaturare. Tribunalului nu pot determina anularea acestei
decizii și sunt, așadar, inoperante (Hotărârea
186. Or, este necesar să se arate că, în cadrul din 2 octombrie 2019, Crédit mutuel Arkéa/
argumentației sale, PV nu identifică consta BCE, C‑152/18 P și C‑153/18 P, EU:C:2019:810,
tarea efectuată de Tribunal în hotărârea punctul 68, precum și jurisprudența citată).
atacată care ar fi afectată de o denaturare
a faptelor sau a elementelor de probă în te 192. Or, întrucât Tribunalul a respins, la
meiul înscrisului pe care îl invocă, astfel încât punctele 135‑241 din hotărârea atacată, toate
această argumentație trebuie înlăturată ca motivele invocate de PV în susținerea acțiunii
inadmisibilă. sale în anulare, afirmațiile care figurează la
punctul 242 din această hotărâre nu pot
187. În al treilea rând, în ceea ce privește infirma această respingere. Prin urmare,
pretinsa hărțuire morală din cadrul DG aceste afirmații trebuie privite ca fiind motive
Interpretare, PV invocă mai multe înscrisuri neesențiale.
care au fost prezentate în primă instanță.
193. În al șaselea rând, argumentul lui
188. Totuși, invocând aceste înscrisuri, care PV referitor la utilizarea de către Tribunal
ar fi fost ignorate de Tribunal în hotărârea a termenilor „pretinzând” și „pretins” în
atacată, PV nu urmărește să dovedească o legătură cu afirmațiile sale este întemeiat pe
denaturare sau o eroare de drept săvârșită de o interpretare eronată a hotărârii menționate,
Tribunal la punctul 173 din hotărârea atacată, din moment ce utilizarea acestor termeni
ci invită Curtea să efectueze o nouă apreciere urmărește numai să precizeze că elementele la
a acestor elemente de probă, care nu este de care ei se raportează constituie afirmații, fără a
competența sa. cuprinde nicio apreciere cu privire la temeinicia
lor sau la buna‑credință a autorului lor. Prin
189. În al patrulea rând, în susținerea criticii urmare, acest argument trebuie înlăturat ca
potrivit căreia Tribunalul ar fi săvârșit o nefondat.
denaturare a faptelor prin respingerea, la
punctul 147 din hotărârea atacată, a susținerii 194. În ceea ce privește argumentele lui PV
potrivit căreia AIPN ar fi impus dovada întemeiate pe pretinsa reticență dolosivă a DG
unei intenții răuvoitoare a pretinșilor autori Interpretare, precum și pe încălcarea dreptului
ai hărțuirii, PV invocă o scrisoare pe care său de a fi ascultat, întrucât aceste argumente
declară că a primit‑o la 12 decembrie 2019. nu au fost invocate în primă instanță, ele
Totuși, întrucât scrisoarea respectivă nu a fost trebuie respinse ca inadmisibile, conform
prezentată în fața Tribunalului, această critică jurisprudenței Curții amintite la punctul 84
trebuie respinsă ca nefondată. din prezenta hotărâre.
190. În al cincilea rând, în ceea ce privește 195. În al șaptelea rând, în ceea ce privește
argum entația referitoare la denaturarea pretinsele denaturări de care ar fi afectate
faptelor pe care Tribunalul ar fi săvârșit‑o la punctele 163, 164, 166, 205, 206 și 246 din

hotărârea atacată, este suficient să se constate 200. Astfel, nu respectă aceste cerințe și
că PV nu a dovedit că aprecierea faptelor sau a trebuie declarat inadmisibil un motiv a cărui
elementelor de probă efectuată de Tribunal la argumentație nu este suficient de clară și de
aceste puncte este vădit eronată. precisă pentru a permite Curții să își exercite
controlul de legalitate, în special întrucât
196. În al optulea rând, în ceea ce privește elementele esențiale pe care se sprijină motivul
argumentul referitor la eroarea vădită de nu rezultă în mod suficient de coerent și de
apreciere pe care ar fi săvârșit‑o Tribunalul comprehensibil din textul acestui recurs, care
la punctul 162 din hotărârea atacată, tre este formulat într‑un mod obscur și ambiguu
buie arătat că motivele enunțate la în această privință (Hotărârea din 3 martie
punctele 163‑165 din hotărârea menționată, 2022, WV/SEAE, C‑162/20 P, EU:C:2022:153,
care, astfel cum s‑a arătat la punctele 161 și punctul 45 și jurisprudența citată).
195 din prezenta hotărâre, nu au fost contes
tate în mod util de PV în cadrul recursului său, 201. În speță, este necesar să se constate că
sunt suficiente pentru a justifica aprecierea, argumentația lui PV potrivit căreia Tribunalul
care figurează la punctul 173 din hotărârea ar fi săvârșit o eroare de drept prin faptul că
atacată, potrivit căreia PV nu a dovedit nu a considerat că respingerile schimbărilor
corespunzător cerințelor legale faptele de de repartizare și ale cererilor de asistență
hărțuire morală invocate din cadrul acestei constituiau încălcări ale articolelor 1, 3, 4 și 31
unități a DG Interpretare. din cartă, precum și ale articolelor 1e și 12a din
statut nu cuprinde indicații precise referitoare
197. În consecință, motivul enunțat la la punctele din hotărârea atacată care ar
punctul 162 din această hotărâre, care fi eventual afectate de o astfel de eroare de
urmărește să susțină aceeași apreciere, este drept. În plus, PV nu indică argumentele
neesențial în raport cu punctele 163‑165 din juridice care susțin în mod specific această
hotărârea menționată. argumentație, care trebuie, prin urmare, să fie
declarată inadmisibilă.
198. Prin urmare, argumentația lui PV
referitoare la punctul 162 din aceeași hotărâre 202. Rezultă că al patrulea motiv trebuie
este inoperantă, conform jurisprudenței citate respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte
la punctul 191 din prezenta hotărâre. nefondat.
199. În al doilea rând, trebuie amintit că din Cu privire la al optulea motiv

articolul 256 TFUE, din articolul 58 primul
paragraf din Statutul Curții de Justiție a
Uniunii Europene, din articolul 168 alineatul (1) 203. Prin intermediul celui de al optulea motiv,
JURISPRUDENŢĂ
litera (d) și din articolul 169 din Regulamentul PV susține, în primul rând, că Tribunalul a
de procedură al Curții rezultă că un recurs săvârșit o eroare de drept prin faptul că s‑a
trebuie să indice cu precizie elementele întemeiat, la punctul 81 din hotărârea atacată,
criticate ale hotărârii a cărei anulare se solicită, pe compensarea pe care AIPN o efectuase între
precum și argumentele juridice care susțin în datoria lui PV și, respectiv, cea a Comisiei.
mod concret această cerere, sub sancțiunea Astfel, potrivit lui PV, retragerea deciziei
inadmisibilității recursului sau a motivului în de revocare din 26 iulie 2016 a determinat
cauză (Hotărârea din 29 septembrie 2022, dispariția retroactivă a tuturor consecințelor
ABLV Bank/SRB, C‑202/21 P, EU:C:2022:734, acestei decizii, în principal constatările unor
punctul 34 și jurisprudența citată). absențe nejustificate. Ar rezulta că scrisorile

privind datoriile și reținerile din salariul său eronat la acest punct 82 că efectele financiare
nu mai aveau un temei juridic în urma acestei ale deciziei de revocare menționate fuseseră
revocări, așa încât nu ar fi putut fi efectuată o neutralizate anterior introducerii acțiunii în
compensație. cauza T‑786/16, o astfel de eroare nu poate
repune în discuție aprecierea Tribunalului care
204. În al doilea rând, Tribunalul ar fi săvârșit figurează la punctul 85 din hotărârea atacată,
o eroare de drept atunci când a considerat, la potrivit căreia cererea de anulare a acestei
punctul 82 din această hotărâre, că, întrucât decizii este inadmisibilă. Prin urmare, această
decizia de revocare din 26 iulie 2016 a fost argumentație trebuie înlăturată ca fiind în orice
retrasă, iar efectele sale financiare au fost caz inoperantă.
neutralizate anterior introducerii acțiunii în
cauza T‑786/16, cererea de anulare a acestei 209. Rezultă că al optulea motiv trebuie
decizii era lipsită de obiect. respins ca nefondat.
205. În realitate, AIPN nu ar fi compensat Cu privire la al nouălea motiv

consecințele financiare ale deciziei menționate,
întrucât ar fi fost necesar, în acest scop, ca Argumentația părților
PV să primească o despăgubire materială și 210. Prin intermediul celui de al nouălea motiv,
morală. PV susține, în primul rând, că Tribunalul a
206. Comisia apreciază că al optulea motiv denaturat faptele constatând, la punctul 25 din
trebuie să fie respins. hotărârea atacată, că raportul său de muncă
cu un angajator privat începuse în luna iulie
Aprecierea Curții 2017, deși acest raport de muncă începuse la
26 iunie 2017. Această denaturare ar fi permis
207. În ceea ce privește, în primul rând, eroarea Tribunalului să ignore că raportul de muncă
de drept pe care Tribunalul ar fi săvârșit‑o la menționat începuse anterior retragerii deciziei
punctul 81 din hotărârea atacată, este necesar de revocare din 26 iulie 2016.
să se arate că caracterul nelegal al absențelor
reproșate lui PV nu constituia unul dintre 211. În al doilea rând, Tribunalul ar fi săvârșit
efectele deciziei de revocare din 26 iulie 2016. o eroare de drept constatând, la punctul 170
Prin urmare, contrar celor susținute de PV, din această hotărâre, că PV trebuia să revină
retragerea acestei decizii nu poate avea ca în cadrul DG Interpretare în urma retragerii
efect justificarea absențelor respective. Rezultă deciziei de revocare din 26 iulie 2016. Astfel,
că argumentul întemeiat pe eroarea de drept reintegrarea sa ar fi presupus încheierea unui
pe care ar fi săvârșit‑o Tribunalul la acest punct nou raport de muncă, întrucât PV se angajase
81 este nefondat. la un alt angajator înainte de retragerea
acestei decizii, ceea ce ar implica faptul că
208. În al doilea rând, în ceea ce privește consimțământul său trebuia obținut anterior
argumentația lui PV referitoare la eroarea reintegrării sale în această DG. Or, el nu și‑ar
de drept pe care ar fi săvârșit‑o Tribunalul fi exprimat consimțământul pentru această
la punctul 82 din această hotărâre, este reintegrare.
necesar să se arate că acesta a considerat de
asemenea, la același punct, că, întrucât decizia 212. Pe de altă parte, Comisia nu ar fi
de revocare din 26 iulie 2016 a fost retrasă, PV despăgubit pierderea salarială suferită în timp
nu mai avea interesul de a exercita acțiunea ce PV era în șomaj ca urmare a revocării sale,
împotriva acestei decizii. Prin urmare, chiar ceea ce i‑ar fi permis acestuia din urmă să
presupunând că Tribunalul a apreciat în mod aplice principiul de drept belgian al excepției

de neexecutare. În plus, PV nu ar dispune 218. În al treilea rând, argumentația lui PV

de competențele tehnice necesare pentru a referitoare la omiterea menționării reclamației
ocupa noua funcție la care fusese repartizat. introduse împotriva deciziei de revocare din
Constatarea Tribunalului potrivit căreia PV 21 octombrie 2019 este inadmisibilă, conform
trebuia să revină în cadrul DG Interpretare jurisprudenței citate la punctele 199 și 200
ca urmare a retragerii revocării sale ar încălca din prezenta hotărâre, întrucât nu s‑a precizat
astfel și articolul 15 din cartă. în ce mod o astfel de omisiune ar constitui o
denaturare a faptelor.
213. În al treilea rând, Tribunalul ar fi denaturat
faptele omițând să menționeze introducerea 219. Rezultă că al nouălea motiv trebuie
de către PV a unei reclamații împotriva deciziei respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte
de revocare din 21 octombrie 2019. nefondat.
214. Comisia susține că al nouălea motiv Cu privire la al zecelea motiv
trebuie respins.
Aprecierea Curții
220. Prin intermediul celui de al zecelea motiv,
215. În ceea ce privește, în primul rând, critica PV susține, cu titlu subsidiar, că Tribunalul
privind denaturarea cererilor introductive în a încălcat interdicția de a se pronunța ultra
primă instanță, care ar figura la punctul 25 din petita, statuând, în ultima frază a punctului 246
hotărârea atacată, este necesar să se constate din hotărârea atacată, cu privire la un aspect
că PV a precizat, la punctul 131 din cererea sa care nu i‑a fost prezentat.
introductivă în cauza T‑786/16 și la punctul 23
din cererea sa introductivă în cauza T‑224/18, 221. Comisia arată că al zecelea motiv trebuie
că nu putea să revină în cadrul DG Interpretare respins.
ca urmare a existenței unui alt angajament de
muncă din luna iulie 2017. Prin urmare, PV nu Aprecierea Curții
poate reproșa în mod valabil Tribunalului că
222. Din normele care reglementează
a reluat această afirmație la punctul 25 din
procedura în fața instanțelor Uniunii, în
hotărârea atacată. Prin urmare, această critică
special din articolul 21 din Statutul Curții de
privind denaturarea nu este întemeiată.
Justiție a Uniunii Europene, precum și din
216. În al doilea rând, în ceea ce privește articolul 76 și din articolul 84 alineatul (1) din
eroarea de drept pe care ar fi săvârșit‑o Regulamentul de procedură al Tribunalului,
Tribunalul la punctul 170 din această hotărâre, rezultă că litigiul este în principiu determinat
retragerea unui act care implică dispariția și delimitat de părți și că instanța Uniunii nu
JURISPRUDENŢĂ
efectelor acestui act, Tribunalul a considerat în se poate pronunța ultra petita. Astfel, întrucât
mod întemeiat la acest punct 170 că, în urma instanța de control al legalității nu se poate
retragerii deciziei de revocare din 26 iulie 2016, pronunța ultra petita, anularea pe care o
PV era un funcționar cu drepturi depline și cu pronunță nu o poate depăși pe cea solicitată de
obligațiile inerente acestui statut. reclamant (Hotărârea din 22 decembrie 2022,
Parlamentul/Moi, C‑246/21 P, nepublicată,
217. Prin urmare, argumentația lui PV înte EU:C:2022:1026, punctele 55 și 56).
meiată pe eroarea de drept pe care ar fi
săvârșit‑o Tribunalul la punctul 170 menționat 223. În speță, este cert că Tribunalul a respins
trebuie înlăturată ca nefondată. acțiunea, acesta nu a pronunțat, așadar, nicio

anulare și, prin urmare, nu putea statua ultra atunci când recursul nu este fondat, Curtea se
petita. pronunță asupra cheltuielilor de judecată.
224. În plus, întrucât Tribunalul a respins 227. Potrivit articolului 138 alineatul (1) din
toate motivele invocate de PV în susținerea acest regulament, aplicabil procedurii de
acțiunilor sale în anulare la punctele 135‑241 recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1)
din hotărârea atacată, afirmațiile care figurează din acesta, partea care cade în pretenții este
în ultima frază a punctului 246 din această obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de
hotărâre trebuie considerate ca fiind motive judecată.
neesențiale.
228. Întrucât Comisia a solicitat obligarea
225. Rezultă că al zecelea motiv trebuie respins lui PV la plata cheltuielilor de judecată, iar
ca nefondat. acesta a căzut în pretenții, se impune obligarea
acestuia să suporte, pe lângă propriile cheltuieli
Cu privire la cheltuielile de judecată de judecată, și pe cele efectuate de Comisie.
226. În temeiul articolului 184 alineatul (2) Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi)
din Regulamentul de procedură al Curții, declară și hotărăște:
1) Respinge recursul.
2) Îl obligă pe PV să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și pe cele efectuate

de Comisia Europeană.
Semnături

JURISPRUDENȚĂ
NAȚIONALĂ
Selecţie realizată de lect. univ. dr. Adelina Oana DUȚU
Drepturi salariale necuvenite constatate de Curtea de Conturi. Răspundere patrimonială
Drepturi salariale necuvenite constatate

de Curtea de Conturi.
Răspundere patrimonială
C. muncii, art. 256
Potrivit art. 256 C. muncii, salariatul este obligat să restituie angajatorului suma încasată nedatorat.
Restituirea este o formă specifică a răspunderii pentru fapta proprie și, prin urmare, este supusă
regulilor generale referitoare la răspunderea patrimonială. Prin urmare, există o astfel de răspundere
în situația în care salariatul a determinat prin fapta sa ilicită, plata unei sume nedatorate, predarea
unui bun sau prestarea unui serviciu necuvenit.
În cauza de față, tribunalul nu a putut reține existența unei asemenea împrejurări aptă să genereze
obligația salariatului de a restitui suma încasată, aceasta deoarece reclamanta a achitat sumele de
bani corespunzătoare drepturilor salariale, în temeiul clauzelor contractului individual de muncă și
a legislației în vigoare. Din înscrisurile dosarului a reieșit că reclamanta a calculat și plătit drepturi
salariale în perioada în litigiu în acord și cu Ordinul nr. 564 din 7 decembrie 2017 al președintelui ICR.
Împrejurarea că, ulterior, Curtea de Conturi a constatat prin decizie faptul că anumite drepturi
bănești au fost acordate cu încălcarea legilor de salarizare nu poate lipsi automat de efecte clauzele
contractului individual de muncă și a actelor adiționale semnate de părți în baza cărora acestea au
fost acordate. Decizia Curții de Conturi este opozabilă doar angajatorului, în sarcina acestuia fiind
stabilită obligația de a recupera sumele plătite cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie de
salarizare, iar nu salariatului.
Acesta din urmă poate fi obligat la restituirea sumelor doar în situația constatării faptului că plata
drepturilor salariale a fost efectuată din eroare, doar în această ipoteză s‑ar putea susține că plata
drepturilor stipulate în contractul colectiv de muncă este lipsită de temei și prin urmare, supusă
restituirii.
(C. Apel București, secția a VII‑a pentru cauze privind conflicte de muncă
și asigurări sociale, decizia nr. 2040 din 30 martie 2023, https://sintact.ro/)
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată Ordinului Președintelui Institutului Cultural

pe rolul Tribunalului București, secția a VIII‑a Român nr. 564 din 7 decembrie 2017 și salariul
conflicte de muncă și asigurări sociale, sub cuvenit conform Raportului Curții de Conturi
nr. (...)/3/2021, reclamantul Institutul Cultural a României înregistrat sub nr. (...) din 1 august
Român în contradictoriu cu pârâta (...), a 2018, cu cheltuieli de judecată.
solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va
pronunța să dispună obligarea salariatului la La data de 9 august 2021, reclamantul a depus
plata prejudiciului stabilit conform Deciziei la dosar o cerere de precizare a obiectului
Curții de Conturi a României, constând în acțiunii, în sensul că solicită obligarea
diferența dintre salariul stabilit conform pârâtului la plata sumei de 5.314 lei cu titlu de
JURISPRUDENȚĂ NAȚIONALĂ | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | 199

C. Apel București, secția a VII‑a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 2040...
prejudiciu aferent perioadei 7 decembrie 2017 diligențe în vederea stabilirii salariului de

‑ mai 2021. Ulterior a fost precizată din nou bază corespunzător funcției, gradului, treptei,
acțiunea, în sensul că perioada dedusă judecății gradației fiecărui salariat al entității, în
este ianuarie 2019 ‑ mai 2021. conformitate cu prevederile legale aplicabile,
cu termen de realizare 31 octombrie 2018.
Pârâtul, prin întâmpinare, a solicitat admiterea
excepției prescripției dreptului material la S‑a reținut că în anul 2017 a fost achitată
acțiune al reclamantului. salariaților suma de 847.874 lei reprezentând
diferențe de salarii calculate în urma corecțiilor
Prin sentința civilă nr. (...) din data de aplicate pentru perioada iunie ‑ decembrie
15 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul 2017, operațiune efectuată de către entitate
București, secția a VIII‑a conflicte de muncă și asupra modului de calcul al salariilor de care a
asigurări sociale, în dosarul nr. (...)/3/2021, a dispus personalul ICR după intrarea în vigoare
fost respinsă cererea de chemare în judecată
a prevederilor Legii‑cadru nr. 284/2010 privind
formulată de reclamantul Institutul Cultural
salarizarea unitară a personalului plătit din
Român în contradictoriu cu pârâta (...) (...) ca
fonduri publice și până la abrogarea acesteia
neîntemeiată.
prin art. 44 din Legea‑cadru nr. 153 privind
A fost obligat reclamantul să plătească pârâ salarizarea personalului plătit din fonduri
tului suma de 500 lei, cheltuieli de judecată publice, cu intrare în vigoare de la 1 iulie 2017.
reprezentând onorariu avocațial.
Prin promovarea prezentei acțiuni, reclamantul
Pentru a pronunța această sentință, instanța a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei
de fond a reținut următoarea situație de fapt de (…) lei cu titlu de sume încasate nelegal
și de drept: aferente perioadei aprilie 2018 ‑ mai 2021.
Excepția prescripției dreptului material la Potrivit art. 256 C. muncii, salariatul este
acțiune a rămas fără obiect odată cu precizarea obligat să restituie angajatorului suma încasată
acțiunii, prin care s‑a arătat că obiectul cererii nedatorat. Obligația de restituire este o formă
vizează drepturi salariale achitate începând cu specifică a răspunderii pentru fapta proprie și,
luna ianuarie 2019. prin urmare, este supusă regulilor generale
referitoare la răspunderea patrimonială.
Analizând fondul cauzei, s‑a reținut că între
părți au fost stabilite raporturi de muncă, Drept urmare, există o astfel de răspundere
pârâta fiind încadrată în funcția de expert în situația în care salariatul a determinat prin
Administrație (...) gradul IA. fapta sa ilicită, plata unei sume nedatorate,
predarea unui bun sau prestarea unui serviciu
Prin Decizia nr. (...) din 14 august 2018 emisă
JURISPRUDENŢĂ
necuvenit.
de Curtea de Conturi ca urmare a Raportului
de audit financiar nr. 9792 din 27 iulie 2018, În cauza de față, tribunalul nu a putut reține
aceasta a constatat faptul că a fost efectuată existența unei asemenea împrejurări aptă să
plata unor drepturi salariale necuvenite, ca genereze obligația salariatului de a restitui
urmare a interpretării eronate a prevederilor suma încasată, aceasta deoarece reclamanta
legale privind salarizarea personalului plătit a achitat sumele de bani corespunzătoare
din fonduri publice, iar pentru înlăturarea drepturilor salariale, în temeiul clauzelor
acestei abateri, la pct. 9 din decizia nr. (...) contractului individual de muncă și a legislației
din 14 august 2018, s‑a stabilit ca măsură în vigoare. Din înscrisurile dosarului a reieșit că
în sarcina conducerii pârâtului să depună reclamanta a calculat și plătit drepturi salariale
200 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | JURISPRUDENȚĂ NAȚIONALĂ

în perioada în litigiu în acord și cu Ordinul salarială au fost stabilite în baza actelor

nr. 564 din 7 decembrie 2017 al președintelui normative privind salarizarea personalului
ICR. plătit din fonduri publice aplicabile anterior
intrării în vigoare a prezentei legi. Art. 2. ‑ (1) Se
Împrejurarea că, ulterior, Curtea de Conturi aprobă exonerarea de la plată pentru sumele
a constatat prin decizie, faptul că anumite reprezentând venituri de natură salarială
drepturi bănești au fost acordate cu încălcarea încasate în temeiul unor acte administrative
legilor de salarizare nu poate lipsi automat sau clauze ale contractelor/acordurilor
de efecte clauzele contractului individual colective de muncă în vigoare la data plății
de muncă și a actelor adiționale semnate de acestor drepturi, sume considerate a fi încasate
părți în baza cărora acestea au fost acordate. nelegal și pe care personalul prevăzut la art. 1
Decizia Curții de Conturi este opozabilă doar trebuie să le restituie drept consecință a
angajatorului, în sarcina acestuia fiind stabilită constatării de către Curtea de Conturi sau alte
obligația de a recupera sumele plătite cu
structuri/instituții cu atribuții de control a unor
nerespectarea dispozițiilor legale în materie
prejudicii”.
de salarizare, iar nu salariatului.
Tribunalul a reținut că verificarea acestor
Acesta din urmă poate fi obligat la restituirea
condiții se face la data de 31 martie 2018,
sumelor doar în situația constatării faptului
data intrării în vigoare a Legii nr. 78/2018,
că plata drepturilor salariale a fost efectuată
dispozițiile acestui act normativ nefiind
din eroare, doar în această ipoteză s‑ar putea
aplicabile pentru prejudicii constate ulterior
susține că plata drepturilor stipulate în
acestei date de către Curtea de Conturi.
contractul colectiv de muncă este lipsită de
temei și prin urmare, supusă restituirii. Drept urmare, în cazul pârâtului, tribunalul
a constatat că nu sunt supuse amnistiei
Așadar, instanța a apreciat că instituția plății
prevăzute de Legea nr. 78/2018 sumele
nedatorate nu devine incidentă în situația unei
aferente perioadei menționate în cererea
cereri ce vizează restituirea unei sume de bani
precizatoare, începând cu luna ianuarie 2019.
achitate în executarea unui contract individual
de muncă valabil la data efectuării plăților În temeiul art. 453 C. pr. civ. a obligat
drepturilor salariale. reclamantul în culpă procesuală să plătească
pârâtei suma de 500 lei, cheltuieli de judecată
Pentru toate aceste considerente, tribunalul
reprezentând onorariu de avocat.
a apreciat că în cauza dedusă judecății nu
sunt întrunite elementele prevăzute de lege Împotriva acestei sentințe a declarat apel re
referitoare la obligația de restituire prevăzută clamantul Institutul Cultural Român (I.C.R.),
de dispozițiile art. 256 C. muncii, motiv pentru solicitând admiterea, în totalitate, a cererii
care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de apel, schimbarea sentinței civile nr. (...)
acestuia cu privire la restul pretențiilor. din 15 februarie 2022, pe motive de vădită
Tribunalul nu a putut primi sub acest aspect nelegalitate și netemeinicie, și, ca urmare
apărările referitoare la incidența dispozițiilor a rejudecării cauzei, admiterea pe fond
art. 1 și art. 2 din Legea nr. 78/2018 asupra a pretențiilor deduse judecății și anume
creanței. obligarea intimatei‑pârâte la restituirea
diferențelor dintre salariul achitat și salariul
Astfel, potrivit art. 1 și art. 2 din Legea cuvenit conform actelor normative în vigoare,
nr. 78/2018 citate de: „Prezenta lege se aplică care au fost achitate intimatei‑pârâte fără
personalului ale cărui venituri de natură justă cauză, nelegal, schimbarea, în totalitate,

a considerentelor sentinței apelate criticate a prevederilor legale privind salarizarea

prin cererea de apel și înlocuirea acestor personalului plătit din fonduri publice. Este
considerente ale sentinței apelate cu propriile vorba despre diferențele dintre salariul achitat
considerente ale instanței de apel, cu cheltuieli și salariul cuvenit conform actelor normative
pe cale separată. în vigoare. (...) incorectă a drepturilor salariale,
peste limitele impuse de legislația incidență
Apelantul a arătat că prin cererea de che în domeniul salarizării, a fost constatată cu
mare în judecată înregistrată pe rolul Tri caracter cert de Curtea de Conturi a României
bunalului București, având ca obiect acțiune [concluziile și măsurile controlorilor de audit
în răspundere patrimonială, a solicitat fiind confirmate prin hotărâre judecătorească
următoarele: obligarea salariatului la plata definitivă a Înaltei (...) de Casație și Justiție],
prejudiciului stabilit conform Deciziei inclusiv în cadrul acțiunilor de verificare
Curții de Conturi a României, constând în întreprinse în anul 2021.
diferența dintre salariul stabilit conform
Ordinului Președintelui Institutului Cultural Apelantul avea obligația, atât potrivit legii,
Român nr. 564 din 7 decembrie 2017 și cât și potrivit măsurilor dispuse de Curtea
salariul cuvenit conform Raportului Curții de de Conturi a României (obligatorii, la rândul
Conturi a României înregistrat sub nr. (...) din lor, potrivit legii), de a întreprinde toate
1 august 2018; obligarea salariatului la plata demersurile necesare în vederea recuperării
cheltuielilor de judecată ocazionate de cerere. sumelor acordate necuvenit cu titlu de salarii.
A arătat că prin Decizia Curții de Conturi a Prin sentința civilă nr. (...) din 15 februarie
României s‑a stabilit că modalitatea de calcul 2022 pronunțată pe fondul cauzei, în mod
a salariului achitat personalului Institutului greșit instanța de fond a respins acțiunea ca
Cultural Român nu a fost conformă cu neîntemeiată.
dispozițiile legale în materia salarizării per
sonalului plătit din fonduri publice, pe larg Raportat la modalitatea în care s‑a desfășurat
dezvoltate prin cererea de chemare în judecată. judecata în fond a cauzei, apelantul a apreciat
că judecătorul fondului a pronunțat o
De asemenea, a arătat că, în considerarea hotărâre nelegală și netemeinică – în vădită
faptului că Decizia Curții de Conturi a României contradicție cu cadrul normativ în vigoare –, cu
este obligatorie, conform legii, a procedat la precădere dispozițiile Codului civil privind plata
calcularea prejudiciului în raport cu indicațiile nedatorată și condițiile de restituire a acesteia.
oferite de controlorii Curții de Conturi.
Prin urmare, calea de atac este îndreptată
A depus la dosarul cauzei cerere de precizare împotriva considerentelor sentinței apelate,
JURISPRUDENŢĂ
a prejudiciului, prin care a menționat – care sunt greșite (astfel cum acestea sunt
printre altele – suma pe care o impută identificate în partea a II‑a a cererii de apel –
intimatei‑pârâte cu titlu de prejudiciu, în pagina 10 și urm.), dar și împotriva soluției
baza algoritmului fixat de Curtea de Conturi, pronunțate în cauză.
menționat la pct. 7 din cererea de chemare în
judecată, precum și calcul defalcat. Referitor la situația de fapt, stabilirea eronată
a drepturilor salariale, apelantul a arătat
Apelantul s‑a adresat instanței de judecată următoarele:
în vederea recuperării sumelor de bani ce au
fost plătite intimatei‑pârâte necuvenit, fără Controlul de audit al Curții de Conturi din anul
justă cauză, ca urmare a interpretării eronate 2018:

În anul 2018, Institutul Cultural Român a fost privind salarizarea personalului plătit din
supus misiunii de audit financiar a Curții de fonduri publice, aplicarea acesteia s‑a făcut
Conturi a României având ca obiect „Audit vădit greșit, câtă vreme baza de calcul fusese
financiar asupra contului anual de execuție a stabilită „eronat” anterior.
bugetului de stat pentru anul 2017. În urma
auditului, a fost întocmit Raportul de audit În consecință, Curtea de Conturi a emis Decizia
financiar al Curții de Conturi nr. (...) din nr. (...) din 14 august 2018 prin care a stabilit
1 august 2018. anumite măsuri în sarcina Institutului Cultural
Român, printre care:
Una dintre concluziile acestui raport de audit
financiar a fost următoarea (Secțiunea IV.5): Măsura I.9 Conducerea ICR va depune
diligențe în vederea stabilirii salariului de
Institutul Cultural Român a calculat și a stabilit bază corespunzător funcției, gradului, treptei,
în mod eronat, prin interpretarea greșită gradației fiecărui salariat, în conformitate cu
a prevederilor legale, corecții cu privire la prevederile legale aplicabile.
drepturile salariate ale personalului propriu
pentru perioada 1 iunie (…) 2017, în cuantum Măsura II.2 Conducerea ICR va dispune măsuri
total de 847.874 lei. în vederea recalculării salariilor de bază și a
celorlalte elemente ale sistemului de salarizare
Mai mult, Institutul Cultural Român a plătit de care beneficiază salariații entității, inclusiv
către salariați suma de 847.874 lei, cu titlu de pentru persoanele care acordă viză de CFPP
diferențe de salarii calculate în urma corecțiilor și pentru cele care au fost promovate fără
aplicate pentru perioada iunie – decembrie respectarea în totalitate a dispozițiilor legale,
2017, plată ce a fost efectuată odată cu urmărindu‑se recuperarea diferențelor salariale
plata drepturilor salariale pentru noiembrie acordate necuvenit, de la data intrării în
și decembrie 2017. vigoare a Legii nr. 78/2018.
Abaterea de la legalitate constatată: pre Concluziile și măsurile Curții de Conturi au
judic ierea, bugetului de stat cu suma de fost confirmate prin hotărâre judecătorească
847.874 lei. definitivă a Înaltei Curți de Casație și
Justiție – mai 2021. Mai precis, împotriva
Măsurile dispuse de Curtea de Conturi în anul
Deciziei Curții de Conturi nr. 12/2018 Institutul
2018:
Cultural Român a formulat contestație, care a
Urmare a misiunii de audit financiar a Curții de fost respinsă prin încheierea Curții de Conturi
Conturi a României având ca obiect „Auditul nr. 40 din 15 octombrie 2018.
financiar asupra contului anual de execuție a
bugetului de stat pentru anul 2017”, Curtea de Prin Sentința civilă nr. (...) din 5 iulie 2010
Conturi a constatat că „reconstrucția salarială” pronunțată în dosarul (...)/2/2018, C. Ap.
efectuată la nivelul Institutului Cultural Român București, secția a VIII‑a contencios ad
în anul 2017, prin aplicarea art. 11 alin. (3) din ministrativ și fiscal a respins cererea formulată
Legea‑cadru nr. 284/2010, a fost „eronată” de Institutul Cultural Român privind suspen
și că toate acestea s‑ar fi răsfrânt asupra darea executării măsurilor dispuse inclusiv la
drepturilor salariale stabilite de la acel moment punctul II.2 din dispozitivul Deciziei nr. (...)
în timp încolo. din 14 august 2018 a Curții de Conturi și
cererea de chemare în judecată formulată
Cu alte cuvinte, chiar dacă la data de 1 iulie în contradictoriu cu Curtea de Conturi a
2017 a intrat în vigoare Legea nr. 153/2017 României, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. (...) din 5 iulie Conducerea Institutului Cultural Român, care
2019 a C. Apel București, secția a VIII‑a avea obligația de a dispune măsuri în vederea
contencios administrativ și fiscal, Institutul stabilirii întinderii și persoanelor răspunzătoare
Cultural Român a declarat recurs, prin care a pentru producerea prejudiciului, nu a întreprins
solicitat casarea hotărârii recurate. demersuri în acest sens.
Prin Decizia nr. (...) din 12 mai 2021 pronunțată Așadar, s‑a constatat fără putință de tăgadă,
în dosarul (...)/2/2018, Înalta Curte de Casație inclusiv prin hotărâre judecătorească definitivă
și Justiție, secția contencios administrativ și a ÎCCJ, că:
fiscal a respins recursul ca nefondat. Concluziile
În mod corect, Curtea de Conturi a României a
și măsurile Curții de Conturi au fost confirmate concluzionat că modul de stabilire a drepturilor
de Înalta (...) de Casație și Justiție: „Prin urmare, salariale pentru personalul Institutului
de la data intrării în vigoare a legii (n.a.: Legea Cultural Român s‑a făcut în mod eronat, prin
nr. 153/2017, în vigoare din data de 1 iulie interpretarea greșită a prevederilor legale,
2017), reclamanta avea obligația aplicării fiind acordate drepturi salariale în plus, în
dispozițiilor art. 36 alin. (1) potrivit cărora mod necuvenit; „Reconstrucția salarială”
„reîncadrarea personalului salarizat potrivit efectuată la nivelul Institutului Cultural Român
prezentei legi se face pe noile funcții, grade/ în anul 2017, prin aplicarea art. 11 alin. (3) din
trepte profesionale, gradație corespunzătoare Legea‑cadru nr. 284/2010, a fost constatată
vechimii în muncă și vechime în specialitate/ ca fiind „eronată”, iar această „eroare” s‑a
vechime în învățământ avute, cu stabilirea perpetuat în timp și s‑a răsfrânt asupra tuturor
salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor drepturilor salariale stabilite de la acel moment
de funcție, indemnizațiilor de încadrare și în timp încolo.
indemnizațiilor lunare potrivit art. 38.”
Măsurile dispuse de Curtea de Conturi a
Verificările Curții de Conturi din iulie 2021: României sunt legale și temeinice (este
vorba despre Măsura I.9 – stabilirea corectă
Imediat ulterior pronunțării Deciziei ÎCCJ și legală, pentru viitor, a drepturilor salariale
nr. 2824 din 12 mai 2021, Institutul Cultural și Măsura II.2 – recalcularea salariilor de bază
Român a fost supus misiunii de verificare a și a celorlalte elemente ale sistemului de
Curții de Conturi a României având ca obiect salarizare de care beneficiază salariații entității,
„Verificare a modului de ducere la îndeplinire a și recuperarea diferențelor salariale acordate
măsurii dispuse prin Decizia nr. (...)/2018”. necuvenit, de la data intrării în vigoare a Legii
nr. 78/2018).
În urma verificării, a fost întocmit Raportul
JURISPRUDENŢĂ
privind modul de ducere la îndeplinire a măsu De la data de 1 iulie 2017 (data intrării în
rilor dispuse prin Decizia nr. (...)/2018 (Raport vigoare a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea
de follow‑up) înregistrat sub nr. 190/4 din personalului din fonduri publice), Institutul
9 iulie 2021. Cultural Român avea obligația de a recalcula
drepturile salariale în conformitate cu Legea
Concluziile acestui raport de verificare au fost nr. 153/2017 și grilele de salarizare prevăzute
următoarele: de aceasta.
Măsura II.2 dispusă de Curtea de Conturi La data de 9 iulie 2021 (data emiterii Raportului
prin Decizia nr. (...)/2018 nu a fost dusă la de follow‑up a Curții de Conturi), abaterile de
îndeplinire de către Institutul Cultural Român. la legalitate constatate de Curtea de Conturi

în anul 2018 și confirmate de ÎCCJ în mai 2021 cu nivelul de complexitate a activității specifice
subzistau, Institutul Cultural Român fiind supus fiecărui post.
în continuare obligației de a dispune stabilirea
(2) În cadrul fiecărei funcții, salariile de bază
corectă a salariilor, recalcularea salariilor și
se diferențiază pe grade în cazul stadiilor
de a urmări recuperarea diferențelor salariale
superioare, studiilor superioare de scurtă
acordate necuvenit.
durată și pe trepte profesionale în cazul stu
Referitor la evoluția legislativă a drepturilor diilor medii, astfel încât să se asigure posibi
salariale ale personalului plătit din fonduri litatea diferențierii salariilor de bază individuale
publice, apelantul a arătat următoarele: în raport cu nivelul pregătirii profesionale a
fiecărei persoane și cu experiența acesteia în
Evoluția legislativă a drepturilor salariale ale muncă. De regulă, se utilizează 2‑3 grade și,
personalului plătit din fonduri publice a fost respectiv, 2‑3 trepte profesionale.
marcată de incoerență și inconsecvență, dat
(3) În cadrul fiecărui grad sau al fiecărei
fiind numărul deosebit de mare de modificări/
trepte profesionale, diferențierea salariilor
completări/prorogări adoptate în materia
de bază se face pe un număr de 5 gradații,
salarizării unitare, intervențiile solicitate Curții corespunzătoare celor 5 tranșe de vechime
Constituționale față de variile încălcări ale în muncă, prevăzute la art. 16, cu excepția
legii fundamentale, și solicitările de dezlegări funcțiilor publice, unde se utilizează 3 grade
de drept adresate Înaltei Curți de Casație și profesionale și 3 trepte de salarizare.
Justiție.
(4) Salariile de bază, soldele funcțiilor de
Pentru o judicioasă înțelegere a motivelor de bază și indemnizațiile lunare de încadrare se
fapt și de drept pe care se fundamentează determină prin înmulțirea coeficienților de
pretențiile deduse judecății în prezenta cauză, ierarhizare prevăzuți pentru fiecare funcție cu
precum și contextul în care drepturile salariale valoarea coeficientului 1,00, rotunjindu‑se din
au fost stabilite în mod eronat la nivelul leu în leu, în favoarea salariatului.”
Institutului Cultural Român prin interpretarea
greșită a cadrului normativ incident, apelantul Art. 67 din Legea nr. 188/1999, în vigoare la
acea dată, stabilea că avansarea în trepte de
a prezentat cele mai relevante momente
salarizare a funcționarului public se făcea
din parcursul legislativ al reglementărilor
în condițiile legii privind sistemul unitar de
referitoare la salarizarea personalului plătit din
salarizare a funcționarilor publici.
fonduri publice:
În data de 1 ianuarie 2011, au intrat în vigoare
Evoluția legislativă a drepturilor salariale (i) Legea‑cadru nr. 284/2010 privind salarizarea
cuvenite personalului plătit din fonduri publice unitară a personalului plătit din fonduri
a fost marcată de dispozițiile art. 31 alin. (3) publice, și (ii) Legea nr. 285/2010 privind
din Legea nr. 188/1999 privind Statutul salarizarea în anul 2011 a personalului plătit
funcționarilor publici, și ale art. 13 din Legea din fonduri publice.
nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a
personalului plătit din fonduri publice, conform Prin Legea‑cadru nr. 284/2010, au fost
cărora: abrogate dispozițiile art. 67 din Legea
nr. 188/1999. Noua reglementare a stabilit un
„(1) Salariile de bază se diferențiază pe funcții nou salariu, în calitatea funcționarului public,
în raport cu nivelul pregătirii profesionale, clasa/treapta de salarizare definită a fi la nivel
experiența și răspunderea în muncă, precum și minim al fiecărei funcții, grad profesional,

asigurând posibilitatea diferențierii salariilor Ordinul (...)/42/2011 privind aprobarea

de bază individuale la nivelul pregătirii Normelor metodologice pentru aplicarea
profesionale conform gradului, vechimii prevederilor Legii nr. 285/2010 privind
în muncă a fiecărui funcționar și conține 5 salarizarea în anul 2011 a personalului plătit
gradații. din fonduri publice, emis de Ministerul Familiei,
Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor
Conform art. 7 din Legea‑cadru nr. 284/2010, Publice, mai sus citate, rezultând astfel
aplicarea prevederilor legii se realizează înlăturarea efectelor discriminatorii ale acestui
etapizat prin modificarea succesivă, după caz, a ordin, care adaugă la lege.
salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază/
salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor În motivările sale, ÎCCJ a ținut cont de
lunare de încadrare prin legi speciale anuale de următoarele:
aplicare. Prin Legea nr. 285/2010, se stabilea
că personalul plătit din fonduri publice se Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă a
reîncadrează începând cu 1 ianuarie 2011 pe stabilit la art. 77 și art. 78 că ordinele se emit
clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și numai pe baza și în executarea legilor și nu pot
grade prevăzute de Legea‑cadru nr. 284/2010, conține soluții care să contravină prevederilor
în raport de funcția, vechimea și gradul și acestora.
treapta avute de persoana reîncadrată la
Conform art. 2 din Legea nr. 285/2010, s‑a
31 decembrie 2010.
stabilit că „În anul 2011, pentru personalul
Așadar, logica juridică a textului avea în vedere nou‑încadrat pe funcții, pentru personalul
ca, de la data de 1 ianuarie 2011, în cadrul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate
aceleiași funcții, grad și gradație să existe 3 publică pe funcții de același fel, precum și
nivele de salarizare, în funcție de treapta de pentru personalul promovat în funcții sau în
salarizare avută de persoanele încadrate până grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de
la data de 31 decembrie 2010. salarizare în plată pentru funcțiile similare din
instituția/autoritatea publică în care acesta
La stabilirea salariului brut s‑au avut în este încadrat”.
vedere prevederile pct. III lit. b) din Ordinul
(...)/42/2011 privind aprobarea Normelor Prin Decizia nr. (...)/2015, ÎCCJ (Completele
metodologice pentru aplicarea prevederilor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)
Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul a admis sesizarea formulată de Curtea de
2011 a personalului plătit din fonduri publice, Apel Pitești, secția I civilă, în dosarul nr. 2.
emis de Ministerul Familiei, Protecției Sociale și (...)/104/2013* și, în consecință, a stabilit că:
Ministerul Finanțelor Publice, conform căruia:
„În raport cu prevederile art. 7 din Legea‑cadru
JURISPRUDENŢĂ
„În cazul funcționarilor publici nou‑încadrați

sau promovați, nivelul de salarizare în plată nr. 284/2010, ce stabilesc aplicarea etapizată a
pentru funcțiile similare este cel corespunzător dispozițiilor sale, și cu cele ale art. 4 alin. (2) din
treptei 3 de salarizare utilizate în anul 2010”. Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea
nr. 283/2011, art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012,
Prin Decizia ÎCCJ nr. 108 din IF, ianuarie 2013, art. 1 din O.U.G. nr. 103/2013, care opresc
Decizia ÎCCJ nr. 4503 din 26 martie 2013 aplicarea efectivă a valorii de referință și a
și Decizia ÎCCJ nr. 4841 din 5 aprilie 2013, coeficienților de ierarhizare corespunzători
secția de contencios administrativ și fiscal a claselor de salarizare din anexele Legii‑cadru
Înaltei (...) de Casație și Justiție a constatat nr. 284/2010, ținând seama și de prevederile
nelegalitatea prevederilor pct. III lit. b) din art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010,

se va face distincție între reîncadrare, potrivit salarizarea se face la nivelul de salarizare

legii‑cadru de salarizare, și plata efectivă a pentru funcții similare din cadrul instituției/
drepturilor salariale. autorității publice în care acesta este numit/
încadrat sau din instituțiile subordonate
Stabilirea efectivă a drepturilor salariale acestora, în cazul în care nu există o funcție
urmează a se efectua potrivit dispozițiilor similară în plată. (...)
art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare
la nivelul de salarizare în plată pentru funcția (4) În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul
similară, respectiv prin raportare la drepturile instituțiilor sau autorităților publice aflate
salariale acordate unei persoane cu același în subordinea aceluiași ordonator de credite,
grad profesional și aceeași tranșă de vechime având același scop, îndeplinind aceleași
în muncă și în funcție și care a trecut în aceste funcții și atribuții, aflate la același nivel de
tranșe de vechime ulterior intrării în vigoare a subordonare din punct de vedere financiar,
Legii nr. 285/2010.” nivelul salariului de bază/indemnizației de
încadrare se va stabili la, nivelul maxim aflat
După adoptarea Legii‑cadru nr. 284/2010,
în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau
legiuitorul a emis mai multe acte normative,
autorități publice subordonate.”
succedate în timp referitoare la legi speciale
de salarizare (Legea nr. 283/2011, O.U.G. (...) să se constate că, prin adoptarea
nr. 84/2012, O.U.G. nr. 103/2013, O.U.G. Legii‑cadru nr. 153/2017 privind salarizarea
nr. 83/2014, O.U.G. nr. 57/2015 etc.). În acest personalului plătit din fonduri publice, s‑a
context, în realitate, dispozițiile Legii‑cadru urmărit înlăturarea discriminărilor create
nr. 284/2010 nu s‑au aplicat niciodată în prin legislația anterioară, aplicarea integrală
integralitate. și unitară a anexelor legii urmând a se realiza
Or, „reconstrucția salarială” efectuată la nivelul începând cu anul 2023.
Institutului Cultural Român în anul 2017, prin Ținând cont de incoerența și inconsecvența
aplicarea art. 11 alin. (3) din Legea‑cadru
cadrului normativ în materia salarizării
nr. 284/2010, a fost constatată ca fiind
personalului din fonduri publice, este bine
„eronată”, iar această „eroare” s‑a perpetuat în
cunoscut că aplicarea corectă a legii a
timp și s‑a răsfrânt asupra tuturor drepturilor
devenit o problemă acută la nivel național,
salariale stabilite de la acel moment în timp
numărul cauzelor deduse judecății în vederea
încolo.
interpretării și aplicării corecte a legislației
La 1 iulie 2017, a intrat în vigoare Legea‑cadru salarizării personalului bugetar fiind deosebit
nr. 153/2017 privind salarizarea personalului de mare.
plătit din fonduri publice. Potrivit dispozițiilor
Așadar, situația cu care se confruntă Institutul
acesteia, aplicarea tranzitorie a acestei legi se
Cultural Român – de a fi interpretat eronat
va face după cum urmează:
dispozițiile legii – deși regretabilă, nu este
„Art. 39: Aplicarea tranzitorie: nici pe departe singulară/izolată, majoritatea
covârșitoare a instituțiilor publice aflându‑se
(1) Până la aplicarea integrală a prevederilor în situații similare pentru perioade îndelungate
prezentei legi, pentru personalul nou‑încadrat, de timp.
pentru personalul numit/încadrat în aceeași
instituție/autoritate publică pe funcții de Referitor la recuperarea drepturilor salariale
același fel, inclusiv pentru personalul promovat acordate necuvenit, demers obligatoriu,
în funcții sau în grade/trepte profesionale, apelantul a arătat:

În considerarea celor precedente, și având legale în materie [cu precădere, dispozițiile

în vedere și dispozițiile art. 64 din Legea art. 1344 și art. 1635 alin. (1) C. civ.], sentința
nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea civilă nr. (...) din 15 februarie 2022 fiind
Curții de Conturi, republicată, cu modificările motivată și pronunțată cu vădita încălcare a
și completările ulterioare, potrivit cărora prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. pr. civ.
„Nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a
nedispunerii și a neurmăririi de conducerea Judecarea cauzei fără a se intra în mod real
entității a măsurilor transmise de Curtea de în cercetarea fondului: motivarea instanței
Conturi, constituie infracțiune și se pedepsește de fond este una generică și superficială,
cu închisoare de la (...) luni la un an sau cu neavând nicio legătură cu situația de fapt
amendă”. În mod evident la nivelul Institutului efectivă a intimatei‑pârâte și a drepturilor
Cultural Român s‑a dispus luarea tuturor salariale de care a beneficiat aceasta. Prin
măsurilor legale necesare în vederea aducerii la sentința apelată nu se analizează, sub niciun
îndeplinire a dispozițiilor trasate de autoritatea aspect, sumele încasate de către intimată,
de audit public. prin raportare la limitele impuse prin legislația
salarizării personalului bugetar plătit din
Prezenta cauză, prin care apelantul a solicitat fonduri publice, neputând fi determinate –
obligarea intimatei‑pârâte la restituirea atât de către apelant, dar și de către instanța
diferențelor dintre salariul achitat și salariul de apel – considerentele efective ce au format
cuvenit conform actelor normative în vigoare, convingerea instanței cu privire la situația
care au fost achitate intimatei‑pârâte fără justă intimatei‑pârâte, și care ar fi trebuit în mod
cauză, nelegal, aspecte constatate de Curtea obligatoriu indicate în cuprinsul sentinței
de Conturi a României (concluzii confirmate apelate potrivit art. 425 C. pr. civ.
prin hotărâre judecătorească definitivă a ÎCCJ),
Încălcarea principiului disponibilității părților:
face parte din ansamblul măsurilor necesare și
instanța de fond și‑a depășit limitele învestirii
obligatorii în vederea conformării la legalitate.
și a încălcat principiul disponibilității părților,
Institutul Cultural Român a promovat calea cu vădita încălcare a prevederilor art. 22
de atac față de sentința civilă nr. (...) din alin. (6) și art. 397 alin. (1) C. pr. civ., câtă
15 februarie 2022 pronunțată de Tribunalul vreme:
București, secția a VIII‑a conflicte de muncă
Nu s‑a pronunțat asupra a ceea ce s‑a cerut
și asigurări sociale în dosarul nr. (...)/3/2021,
prin cererea introductivă de instanță, în ciuda
pe care a criticat‑o în parte pe motive de
faptului că pretenția dedusă judecății a fost clar
nelegalitate și netemeinicie, având în vedere
precizată în sensul „plata prejudiciului stabilit
următoarele:
conform Deciziei Curții de Conturi a României,
JURISPRUDENŢĂ
Sinteza motivelor de nelegalitate și de ne constând în diferența dintre salariul stabilit

temeinicie: conform Ordinului Președintelui Institutului
Cultural Român nr. 564 din 7 decembrie 2017
Motivare contradictorie și confuză, în contra și salariul cuvenit conform Raportului Curții de
dispozițiilor legale: Conturi a României înregistrat sub nr. (...) din
1 august 2018 (calculat potrivit prevederilor
Instanța de fond a reținut în motivare aspecte legale imperative în vigoare)”.
în contra dispozițiilor legale, cu vădita încălcare
a principiului iura novit curia. Cu referire la Dacă ar fi procedat astfel și ar fi respectat
instituția plății nedatorate, instanța de fond limitele învestirii, instanța de fond ar fi
nu a avut în vedere în mod efectiv dispozițiile constatat că:

În urma controlului de audit public efectuat, ca prima instanță să intre în mod real în
Curtea de Conturi a României a constatat că cercetarea fondului, cu ignorarea totală a
toate drepturile salariale plătite personalului argumentelor pe care apelantul‑reclamant le‑a
încadrat la nivelul Institutului Cultural indicat prin acțiunea introductivă și în cadrul
Român au fost stabilite în mod greșit, prin dezbaterilor.
interpretarea eronată a prevederilor legale
O examinare, chiar și sumară, a sentinței
privind salarizarea personalului plătit din
apelate relevă faptul că, indiferent de ceea
fonduri publice.
ce am susținut și am probat în fața instanței,
Ceea ce a solicitat apelantul în prezenta instanța de fond ar fi pronunțat o soluție
cauză constă în obligarea intimatei‑pârâte la favorabilă intimatei‑pârâte, indiferent de cât
restituirea diferențelor dintre salariul achitat și de evident fondat și temeinic se dovedește
salariul cuvenit conform actelor normative în demersul judiciar promovat în prezenta cauză.
vigoare, care au fost achitate intimatei‑pârâte
Critici aduse sentinței apelate cu privire la
fără justă cauză, nelegal, aspecte constatate de
considerente și cu privire la soluția dată în
Curtea de Conturi a României.
cauză:
Dacă și‑ar fi exercitat rolul activ, instanța de
Procedura de judecată în fața instanței de
fond ar fi constatat cu ușurință că Bugetul fond s‑a desfășurat în cadrul a 3 termene
de Stat a fost prejudiciat prin acordarea unor de judecată. La judecata în fond a cauzei,
drepturi salariale peste limita maximă impusă majoritatea înscrisurilor administrate în
imperativ prin lege (respectiv, grilele de probatoriu au fost cele depuse de către
salarizare prevăzute de Legea nr. 153/2017), Institutul Cultural Român. Raportat la pro
fără justă cauză și, așadar, necuvenit. blema esențială dedusă judecății (restituirea
„Reconstrucția salarială” efectuată la nivelul plății nedatorate – a drepturilor salariale
acordate necuvenit, fără justă cauză),
Institutului Cultural Român în anul 2017, prin
instanța de fond nu a ținut cont de niciunul
Ordinul Președintelui Institutului Cultural
dintre acestea, soluția fiind pronunțată în
Român nr. 564 din 7 decembrie 2017, constând
contra dispozițiilor Codului civil privind plata
în aplicarea art. 11 alin. (3) din Legea‑cadru
nedatorată.
nr. 284/2010, a fost constatată de Curtea
de Conturi și confirmată de ÎCCJ ca fiind Raportat la modalitatea în care s‑a desfășurat
„eronată”, iar această „eroare” s‑a perpetuat în judecata în fond a cauzei, apelantul a apreciat
timp și s‑a răsfrânt asupra tuturor drepturilor că judecătorul fondului a pronunțat o
salariale stabilite de la acel moment în timp hotărâre nelegală și netemeinică – în vădită
încolo, inclusiv în privința drepturilor salariale contradicție cu cadrul normativ în vigoare, cu
ale intimatei‑pârâte. precădere dispozițiile Codului civil privind plata
nedatorată și condițiile de restituire a acesteia.
Intimata‑pârâtă a beneficiat de drepturi
salariale mai mari decât cele la care era Prin urmare, calea de atac este îndreptată
îndrituită în baza Legii nr. 153/2017. împotriva a parte din considerentele sentinței
apelate, care sunt greșite, dar și împotriva
Ignorarea tuturor apărărilor și cererilor soluției pronunțate în cauză, după cum
apelantului: cererea de chemare în judecată, urmează:
astfel cum a fost formulată, a fost respinsă
pe fond în mod nelegal și netemeinic, fără Considerentele criticate – motivarea „pe fond”:

„Analizând fondul cauzei, se reține că între Motivarea instanței de fond este una generică
părți au fost stabilite raporturi de muncă, și superficială, neavând nicio legătură cu
pârâta fiind încadrată în funcția de expert situația de fapt efectivă a intimatei‑pârâte
Administrație (...) gradul IA. și a drepturilor salariale de care a beneficiat
aceasta. Prin sentința apelată nu analizează,
Prin Decizia nr. (...)/2018 emisă de Curtea sub niciun aspect, sumele încasate de către
de Conturi ca urmare a Raportului de audit intimată, prin raportare la limitele impuse
financiar nr. 9792 din 27 iulie 2018, aceasta prin legislația salarizării personalului bugetar
a constatat faptul că a fost efectuată plata plătit din fonduri publice, fiind imposibil de
unor drepturi salariale necuvenite, ca urmare determinat – atât de către apelant, dar și de
a interpretării eronate a prevederilor legale către instanța de apel – considerentele efective
privind salarizarea personalului plătit din ce au format convingerea instanței cu privire
fonduri publice, iar pentru înlăturarea la situația intimatei, și care ar fi trebuit în
acestei abateri, la pct. 9 din decizia nr. (...) mod obligatoriu indicate în cuprinsul sentinței
din 14 august 2018, s‑a stabilit ca măsură apelate potrivit art. 425 C. pr. civ.
în sarcina conducerii Institutului să depună Instanța de fond nu a reținut corect nici
diligențe în vederea stabilirii salariului de măcar perioada pentru care au fost soli
bază corespunzător funcției, gradului, treptei, citate drepturile salariale necuvenite, și
gradației fiecărui salariat al entității, în care este ianuarie 2019 – ianuarie 2020
conformitate cu prevederile legale aplicabile. și decembrie 2020, și nici măcar cuantumul
Termen de realizare: 31 octombrie 2018. sumelor solicitate, care este de 5.314 lei,
potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei.
S‑a reținut că în anul 2017 a fost achitată
salariaților suma de 847.874 lei reprezentând Instanța de fond dă o proprie interpretare
diferențe de salarii calculate în urma corecțiilor raportului Curții de Conturi din 2018, care este
aplicate pentru perioada iunie – decembrie străină de conținutul efectiv al acestuia.
2017, operațiune efectuată de către entitate
asupra modului de calcul al salariilor de care a În realitate, după cum rezultă în mod lesne din
probatoriul administrat, în urma controlului
dispus personalul ICR după intrarea în vigoare
de audit public efectuat, Curtea de Conturi a
a prevederilor Legii‑cadru nr. 284/2010 privind
constatat că toate drepturile salariale plătite
salarizarea unitară a personalului plătit din
personalului încadrat la nivelul Institutului
fonduri publice și până la abrogarea acesteia
Cultural Român au fost stabilite în mod
prin art. 44 din Legea‑cadru nr. 153 privind greșit (nu doar „unele” dintre acestea), prin
salarizarea personalului plătit din fonduri interpretarea eronată a prevederilor legale
JURISPRUDENŢĂ
publice, cu intrare în vigoare de la 1 iulie 2017. privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice.
Prin promovarea prezentei acțiuni, astfel
cum a fost precizată, reclamantul a solicitat În considerarea unui atare aspect constatat,
obligarea pârâtei la plata sumei de (...) lei Curtea de Conturi a României a dispus prin
cu titlu de sume încasate nelegal aferente Decizia nr. (...) din 14 august 2018 un număr
perioadei aprilie 2018 – mai 2021”. de 2 (două) măsuri:
Constatările instanței de fond sunt greșite, Măsura I.9 Conducerea ICR va depune
analiza „pe fond” a pretențiilor deduse judecății diligențe în vederea stabilirii salariului de
fiind realizată în mod superficial: bază corespunzător funcției, gradului, treptei,

gradației fiecărui salariat, în conformitate cu La data de 9 iulie 2021 (data emiterii Raportului
prevederile legale aplicabile. de follow‑up a Curții de Conturi), abaterile de
la legalitate constatate de Curtea de Conturi
Măsura II.2 Conducerea ICR va dispune măsuri în anul 2018 și confirmate de ÎCCJ în luna mai
în vederea recalculării salariilor de bază și a 2021 subzistau, Institutul Cultural Român fiind
celorlalte elemente ale sistemului de salarizare supus în continuare obligației de a dispune
de care beneficiază salariații entității, inclusiv stabilirea corectă a salariilor, recalcularea
pentru persoanele care acordă viză de CFPP salariilor și de a urmări recuperarea diferențelor
și pentru cele care au fost promovate fără salariale acordate necuvenit.
respectarea în totalitate a dispozițiilor legale,
urmărindu‑se recuperarea diferențelor salariale Ceea ce a solicitat apelantul în prezenta
acordate necuvenit, de la data intrării în cauză constă în obligarea intimatei‑pârâte la
vigoare a Legii nr. 78/2018. restituirea diferențelor dintre salariul achitat și
salariul cuvenit conform actelor normative în
Raportat la întregul ansamblu de înscrisuri vigoare, care au fost achitate intimatei‑pârâte
administrate în prezenta cauză, instanța de fără justă cauză, nelegal, diferențe constatate
fond a omis să constate faptul că, inclusiv prin de Curtea de Conturi a României.
hotărâre judecătorească a ÎCCJ, s‑a constatat
Instanța de fond nu a analizat efectiv, în niciun
definitiv că:
fel, înscrisurile administrate în probatoriu, din
În mod corect, Curtea de Conturi a României a care rezultă în mod lesne următoarele:
concluzionat că modul de stabilire a drepturilor
Prin Ordinul nr. 596 din 28 decembrie 2017
salariale pentru personalul Institutului Cultu
emis de Președintele Institutului Cultural
ral Român s‑a făcut în mod eronat, prin
Român, începând cu data de 1 ianuarie
interpretarea greșită a prevederilor legale,
2018 s‑a majorat cu 25% cuantumul brut al
fiind acordate drepturi salariale în plus, în mod
salariilor de bază de care beneficia personalul
necuvenit.
Institutului.
Măsurile dispuse de Curtea de Conturi a Așadar, din analiza materialului probator
României sunt legale și temeinice (este administrat, rezultă cu evidență că la stabilirea
vorba despre Măsura I.9 – stabilirea corectă drepturilor salariale cuvenite personalului
și legală, pentru viitor, a drepturilor salariale Institutului Cultural Român s‑a făcut o eronată
și Măsura II.2 – recalcularea salariilor de bază aplicare a dispozițiilor legale incidente.
și a celorlalte elemente ale sistemului de
salarizare de care beneficiază salariații entității, Inclusiv din raportul întocmit de Curtea de
și recuperarea diferențelor salariale acordate Conturi rezultă că la „reconstrucția sala
necuvenit, de la data intrării în vigoare a Legii rială” efectuată subsecvent întocmirii
nr. 78/2018). procesului‑verbal (...) din 7 decembrie 2017 prin
care s‑a consemnat analiza situației privind
De la data de 1 iulie 2017 (data intrării în aplicarea art. 11 alin. (3) din Legea‑cadru și
vigoare a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea s‑a decis punerea corectă în aplicare a acestor
personalului din fonduri publice), Institutul dispoziții legale, în vederea reîncadrării corecte
Cultural Român avea obligația de a recalcula a personalului ICR conform art. 36 alin. (1),
drepturile salariale în conformitate cu Legea începând cu 1 iulie 2017, modul de calcul al
nr. 153/2017 și grilele de salarizare prevăzute drepturilor salariale a presupus introducerea în
de aceasta. salariul de bază a indemnizației de conducere,

sporului de vechime la nivel maxim în plată Toate categoriile profesionale („familiile

la data corecției precum și a sporului de audit ocupaționale”, în înțelesul Legii nr. 153/2017)
CFPP, la salariul de bază astfel modificat fiind s‑au confruntat cu varii probleme derivate din
acordată gradația aferentă tranșei de vechime aplicarea cadrului specific salarizării (inclusiv
în muncă. grefieri, polițiști, judecători etc.).
Or, un astfel de mod de calcul este vădit Dacă și‑ar fi exercitat rolul activ, instanța de
eronat din mai multe puncte de vedere: o dată fond ar fi constatat cu ușurință că Bugetul
deoarece nici o dispoziție legală nu prevedea, la de Stat a fost prejudiciat prin acordarea
data efectuării corecțiilor, necesitatea acordării unor drepturi salariale peste limita maximă
unui spor de vechime indiferent de vechimea imperativ impusă de lege (respectiv, grilele de
salarizare prevăzute de Legea nr. 153/2017),
efectivă în muncă și în al doilea rând, deoarece
fără justă cauză și, așadar, necuvenit. În esență,
odată introdus cuantumul sporului de vechime
aceasta fusese constatarea pe care o solicitase
în salariul de bază, aplicarea suplimentară a
prin acțiunea formulată.
gradației de vechime apare ca lipsită de suport
legal. Dacă instanța de fond și‑ar fi exercitat rolul
activ și, în plus, ar fi urmărit să înțeleagă care
Toate drepturile salariale plătite personalului au fost împrejurările de fapt în care s‑a ajuns
încadrat la nivelul Institutului Cultural Român, în această situație, raportat la cadrul normativ
inclusiv ale intimatei‑pârâte, au fost stabilite incident în materia salarizării personalului
în mod greșit, prin interpretarea eronată plătit din fonduri publice, ar fi constatat în mod
a prevederilor legale privind salarizarea lesne următoarele:
personalului plătit din fonduri publice.
Fiecare lege a salarizării se raportează la un
Instanța de fond nu și‑a exercitat rolul activ nivel salarial acordat anterior, deși aplicarea lor
și nici nu a urmărit să înțeleagă care au se face etapizat, salariul de la care se calculează
fost împrejurările de fapt în care s‑a ajuns noua grilă fiind salariul acordat prin legea
în această situație (interpretarea eronată anterioară.
a prevederilor legale privind salarizarea
„Reconstrucția salarială” efectuată la nivelul
personalului plătit din fonduri publice), în
Institutului Cultural Român în anul 2017,
ciuda explicațiilor exhaustive prezentate prin
constând în aplicarea art. 11 alin. (3) din
acțiunea introductivă, și confirmate atât de
Legea‑cadru nr. 284/2010, și care a fost
Curtea de Conturi a României, cât și de Curtea
constatată ca fiind „eronată” de Curtea de
de Apel București și Înalta Curte de Casație de Conturi și confirmată ca atare de ÎCCJ, s‑a
Justiție prin hotărârile pronunțate în dosarul
JURISPRUDENŢĂ
perpetuat în timp și s‑a răsfrânt asupra tuturor

(...)/2/2018. drepturilor salariale stabilite de la acel moment
în timp încolo, inclusiv în privința drepturilor
Incoerența și inconsistența din materia
salariale ale intimatei‑pârâte.
legislației privind salarizarea personalului
plătit din fonduri publice este de notorietate, Chiar dacă la data de 1 iulie 2017 a intrat în
atât Curtea Constituțională, cât și ÎCCJ fiind vigoare Legea nr. 153/2017 privind salarizarea
chemate în repetate rânduri să se pronunțe personalului plătit din fonduri publice,
cu privire la constituționalitatea și, respectiv, aplicarea acesteia s‑a făcut vădit greșit, câtă
modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor vreme baza de calcul fusese stabilită „eronat”
incidente. anterior.

Așadar, deși salarizarea intimatei‑pârâte muncă și a actelor adiționale semnate de părți

trebuia dispusă conform Legii nr. 153/2017, în baza cărora acestea au fost acordate.
în limitele de salarizare expres indicate de
aceasta, în realitate încadrarea salarială a Decizia Curții de Conturi este opozabilă doar
acestuia s‑a făcut în mod eronat, din cauza angajatorului, în sarcina acestuia fiind stabilită
faptului că nivelul salarial corespunzător obligația de a recupera sumele plătite cu
nerespectarea dispozițiilor legale în materie
funcției deținute de intimata‑pârâtă fusese
de salarizare, iar nu salariatului.
anterior stabilită eronat la nivelul Institutului
Cultural Român, în baza concluziilor Acesta din urmă poate fi obligat la restituirea
procesului‑verbal înregistrat sub nr. (...) din sumelor doar în situația constatării faptului
7 decembrie 2017, întocmit de comisia numită că plata drepturilor salariale a fost efectuată
în baza Ordinului Președintelui ICR 564 din din eroare, doar în această ipoteză s‑ar putea
7 decembrie 2017. susține că plata drepturilor stipulate în con
tractul colectiv de muncă este lipsită de temei
Considerentele criticate – motivarea „în drept”:
și prin urmare, supusă restituirii.
„Potrivit art. 256 C. muncii, salariatul este
Așadar, instanța apreciază că instituția plății
obligat să restituie angajatorului suma încasată
nedatorate nu devine incidentă în situația unei
nedatorat. Obligația de restituire este o formă cereri ce vizează restituirea unei sume de bani
specifică a răspunderii pentru fapta proprie și, achitate în executarea unui contract individual
prin urmare, este supusă regulilor generale de muncă, valabil la data efectuării plăților
referitoare la răspunderea patrimonială. Drept drepturilor salariale.
urmare, există o astfel de răspundere în situația
în care salariatul a determinat prin fapta sa Pentru toate aceste considerente, Tribunalul
ilicită, plata unei sume nedatorate, predarea apreciază că în cauza dedusă judecății nu
unui bun sau prestarea unui serviciu necuvenit. sunt întrunite elementele prevăzute de lege
referitoare la obligația de restituire prevăzută
În cauza de față, Tribunalul nu poate să rețină de dispozițiile art. 256 C. muncii, motiv pentru
existența unei asemenea împrejurări aptă să care urmează a fi respinsă ca neîntemeiată
genereze obligația salariatului de a restitui cererea acestuia.”
suma încasată, aceasta deoarece reclamanta
a achitat sumele de bani corespunzătoare Constatările instanței de fond sunt profund
drepturilor salariale, în temeiul clauzelor greșite și în vădită contradicție cu prevederile
contractului individual de muncă și a legislației Codului civil în materia plății nedatorate și cu
în vigoare. probatoriul administrat:
Din înscrisurile dosarului reiese că reclamanta a Fără a nega faptul că există o prevedere
calculat și a plătit drepturi salariale în perioada specială din Codul muncii, și anume art. 256
în litigiu în acord și cu Ordinul nr. 564 din alin. (1) (restituirea sumelor nedatorate),
7 decembrie 2017 al președintelui ICR. regimul comun al plății nedatorate este
aplicabil și în cadrul conflictelor de muncă,
Împrejurarea că, ulterior, Curtea de Conturi atâta timp cât legiuitorul nu a înțeles decât să
a constatat prin decizie, faptul că anumite enunțe incidența instituției plății nedatorate
drepturi bănești au fost acordate cu încălcarea și în dreptul muncii, fără a detalia condițiile ce
legilor de salarizare nu poate lipsi automat trebuie îndeplinite pentru a se putea vorbi de
de efecte clauzele contractului individual de o plată nedatorată.

În acest sens, se impune a fi avute în vedere și restituirea unor sume încasate de la angajator,
dispozițiile art. 278 C. muncii, conform cărora întrucât acestea nu i se cuveneau, neexistând
dispozițiile prezentului cod se întregesc cu o justă cauză.”
celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii
și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu Sub aspectul sarcinii probei în litigiile
specificul raporturilor de muncă prevăzute de întemeiate pe dispozițiile art. 256 alin. (1)
prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile.” C. muncii, potrivit dispozițiilor art. 272
C. muncii, sarcina probei în conflictele de
În consecință, și pentru plata nedatorată muncă revine angajatorului, care avea obligația
invocată în dreptul muncii trebuie verificate de a proba următoarele: pârâta a avut calitatea
îndeplinirea condițiilor impuse de dreptul de salariată în baza unui contract individual de
comun. muncă; salariata ori fosta salariată a încasat
de la angajator suma de bani ce se solicită a
Instanța de fond nu a analizat elementele
fi restituită; această sumă nu era datorată, nu
definitorii ale instituției plății nedatorate.
trebuia să fie plătită salariatei.
Dacă ar fi procedat astfel, ar fi constatat
următoarele: Apelantul a solicitat ca, prin materialul
probator administrat în cauză, în condițiile
Potrivit dispozițiilor art. 256 alin. (1) din Legea
prevăzute inclusiv de art. 478 alin. (2) și
nr. 53/2003, invocate de apelantul‑reclamant
ca temei de drept al cererii cu care a învestit art. 479 alin. (2) C. pr. civ., să se constate că
instanța, salariatul care a încasat de la Institutul Cultural Român a dovedit toate
angajator o sumă nedatorată este obligat să aceste elemente, probând lipsa unei juste
o restituie. cauze a acordării sumelor a căror restituire se
solicită.
Textul legal în baza căruia angajatorul solicită
salariatului restituirea sumelor nedatorate Calitatea de salariat al intimatei‑pârâte a
reprezintă transpunerea în dreptul muncii fost dovedită prin înscrisurile administrate
a instituției plății nedatorate, în condițiile în cauză, iar angajatorul‑apelant a plătit
prevăzute de art. 1341 și urm. C. civ., intimatei‑pârâte drepturi salariale mai mari
reîntregirea patrimoniului angajatorului decât avea dreptul și i s‑ar fi cuvenit potrivit
impunându‑se independent de vreo culpă a legii (aspect confirmat de Curtea de Conturi
salariatului. a României și prin hotărârile judecătorești
pronunțate în dosarul (...)/2/2018 de Curtea
Astfel cum s‑a statuat prin Decizia nr. (...) din de Apel București și Înalta (...) de Casație și
24 februarie 2011 a Curții Constituționale, Justiție).
publicată în Monitorul Oficial al României,
JURISPRUDENŢĂ
Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011: „textul Sub aspectul îndeplinirii ultimei condiții,
de lege criticat [n.a. art. 256 alin. (1) din apelantul a solicitat să se rețină că art. 256
Legea nr. 53/2003] nu dă o definiție exactă C. muncii acoperă, prin excluderea tuturor
a noțiunii de «sumă nedatorată» și nici nu celorlalte situații prevăzute de lege care
detaliază condițiile în care se naște obligația antrenează răspunderea patrimonială a
de restituire. El vine să acopere însă, prin salariatului, cazurile când, fără a fi reținută
excluderea tuturor celorlalte situații prevăzute vinovăția acestuia, este obligat la restituirea
de lege care antrenează răspunderea unor sume încasate de la angajator, întrucât
patrimonială a salariatului, cazurile când, fără acestea nu i se cuveneau, neexistând o justă
a fi reținută vinovăția acestuia, este obligat la cauză.

Privitor la instituția plății nedatorate, spre plată despre care se susține că nu era
deosebire de dispozițiile art. 993 alin. (1) datorată obiectiv, eventuala restituire a
vechiul C. civ., conform cărora „Acela care, din plății poate fi solicitată fără a fi condiționată
eroare, crezându‑se debitor, a plătit o datorie, de probarea erorii solvensului, respectiv a
are drept de repetițiune în contra creditorului” apelantului‑reclamant.
și care prevedeau în mod expres eroarea ca
și condiție a plății nedatorate, în alin. (1) a La niciun moment în timp, instanța de
art. 1341 Noul C. civ. nu se mai regăsește o fond nu a pus în discuție chestiunea privind
asemenea mențiune, eroarea nefiind de esența neîndeplinirea condițiilor plății nedatorate
instituției plătii nedatorate. Textul de lege în în prezenta cauză, însă judecătorul fondului
vigoare se limitează la a dispune că „Cel care a „suplinit ” apărarea cu argumente
plătește fără a datora are dreptul la restituire”. menite să securizeze poziția procesuală a
intimatei‑pârâte, chiar dacă acestea sunt
În realitate, instanța de fond nu a întreprins o fundamental eronate.
minimă verificare a prevederilor legale în vigoare
referitoare la instituția plății nedatorate. După cum lesne se poate observa, instanța
de fond și‑a arogat poziția de apărător al
Dacă ar fi procedat astfel, instanța de fond ar
intimatei‑pârâte cu privire la eroare drept
fi constatat că actuala reglementare nu face
condiție esențială a instituției plății nedatorate,
decât să reflecte împrejurarea că eroarea
fără a analiza în mod efectiv cadrul normativ
solvensului nu mai reprezintă o condiție
obligatorie a plății nedatorate, existând cazuri în vigoare.
exprese, precum și situații în care datoria este Potrivit prevederilor art. 1344 Noul C. civ.:
inexistentă absolut (obiectiv), în care condiția „Restituirea plății nedatorate se face potrivit
erorii solvensului nu este cerută pentru dispozițiilor art. (...)”. Potrivit art. 1635 alin. (1)
admisibilitatea plății nedatorate.
Noul C. civ.:
Concluzionând, dacă o plată este nedatorată
„Restituirea prestațiilor are loc ori de câte ori
obiectiv, precum și în cazurile expres prevăzute
cineva este ținut, în virtutea legii, să înapoieze
în Noul Cod civil, restituirea plății se poate
bunurile primite fără drept ori din eroare sau
obține în temeiul plății nedatorate și fără a se
în temeiul unui act juridic desființat ulterior
mai proba eroarea solvensului, în timp ce în
cazul în care plata este nedatorată subiectiv cu efect retroactiv ori ale cărui obligații au
va trebui probat faptul că solvensul s‑a aflat devenit imposibil de executat din cauza unui
în eroare cu privire la faptul că plătește o eveniment de forță majoră, a unui caz fortuit
datorie proprie, deși nu era titularul obligației, ori a unui alt eveniment asimilat acestora.”
respectiv că s‑a aflat în eroare cu privire la
În cauza de față, apelantul a solicitat să
persoana creditorului, plătind unei terțe
se constate că diferențele dintre salariul
persoane.
achitat și salariul cuvenit conform actelor
Potrivit dispozițiilor art. 1341 alin. (1) Noul normative în vigoare au fost achitate de
C. civ., îndeplinirea condiției erorii a căpătat apelantul‑reclamant în lipsa unui temei juridic
un caracter relativ, fiind de natura, iar nu de valabil – fără drept și în contra legii.
esența instituției plății nedatorate.
Dispozițiile art. 1 din Legea nr. 153/2017 privind
Așadar, în cauza de față, instanța de fond salarizarea personalului plătit din fonduri
trebuia să constate că, fiind vorba de o publice sunt deosebit de clare și neechivoce:

„(1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare unor servicii deja efectuate, restituirea se face
stabilirea unui sistem de salarizare pentru prin echivalent. (2) În cazurile prevăzute la
personalul din sectorul bugetar plătit din alin. (1), valoarea prestațiilor se apreciază la
bugetul general consolidat al statului. momentul în care debitorul a primit ceea ce
trebuie să restituie.”
(2) Prezenta lege creează cadrul legislativ
pentru: Orice măsură a angajatorului, precum și orice
acord între salariat și angajator, poate produce
a) dezvoltarea unui sistem de fundamentare efecte atât timp cât nu contravine dispozițiilor
a politicilor salariale în sectorul bugetar și de imperative ale legii.
supraveghere a aplicării acestora;
Cât timp limitele de salarizare a personalului
b) dezvoltarea unui sistem de distribuire a bugetar plătit din fonduri publice preexistau,
resurselor bugetare alocate pentru cheltuielile
nu se poate reține o consolidare a pierderii
de personal, prin stabilirea salariilor de bază
dreptului de a obține restituirea sumelor
în sectorul bugetar, în vederea promovării
nedatorate achitate, prin neatacarea unor
performanței individuale;
ordine administrative/acte adiționale la
c) remunerarea persoanelor care ocupă funcții contractul de muncă emise ulterior.
de demnitate publică.
Altfel spus, preluarea unei aplicări eronate a
(3) Începând cu data intrării în vigoare a legii prin acte administrative/acte adiționale
prezentei legi, drepturile salariale ale per neatacate de emitent (!) nu poate duce la
sonalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân, în concluzia pierderii definitive a dreptului de a
mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege. obține restituirea sumelor nedatorate achitate
în contra legii și fără justă cauză.
(4) Prin contractele colective de muncă/
acordurile colective de muncă și contactele În același sens, nu se poate admite teza
individuale de muncă nu pot fi negociate salarii conform căreia neatacarea actelor admi
sau alte drepturi de natură salarială în bani nistrative/acte adiționale prin care se stabilesc
sau în natură care excedează sau contravin drepturi salariale peste limitele impuse de
prevederilor prezentei legi.” legislația în domeniul salarizării personalului
plătit din fonduri publice ar conduce la
Totodată, apelantul a solicitat să se aibă în definitivarea sau consolidarea respectivelor
vedere împrejurarea că apelantul‑reclamant drepturi salariale.
are dreptul la repararea integrală a prejudiciului
suferit, conform art. 1531 Noul C. civ., În cauza pendinte, dispozițiile Legii
JURISPRUDENŢĂ
actualizarea cu rata inflației a despăgubirii nr. 153/2017 au fost încălcate, prin stabilirea și
cuvenindu‑se în scopul readucerii la puterea acordarea unor drepturi salariale peste limitele
actuală a sumelor acordate. impuse de legea în discuție, sumele achitate
de la Bugetul de Stat în mod suplimentar fiind
În ceea ce privește data de la care se impune plătite fără justă cauză.
actualizarea sumelor compensatorii plătite,
trebuie menționate dispozițiile art. 1640 Apelantul a subliniat, de asemenea, că nu a
alin. (1) și (2) Noul C. civ. care prevăd că „(1) invocat, la niciun moment al judecății în fond,
Restituirea nu poate avea loc în natură din constatările efectuate și măsurile dispuse de
cauza imposibilității sau a unui impediment către Curtea de Conturi cu ocazia controlului
serios ori dacă restituirea privește prestarea efectuat la nivel de angajator în materie de

execuție bugetară ca fiind temei al acțiunii statuările unor hotărâri definitive, cu valoare
deduse judecății/izvor al creanței. de prezumții legale, se răsfrâng în mod indirect
și asupra terților, atâta timp cât nu fac, în
Așa cum rezultă lesne din acțiunea intro condițiile legii, dovada contrară.
ductivă, apelantul a valorificat constatările
rezultate din activitatea de control a Curții de În litigiul având ca obiect legalitatea Deciziei
Conturi ca mijloace de probă în litigiul având Curții de Conturi nr. 12/2018, instanța de
ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale judecată a statuat asupra prevederilor legale
a salariatului, răspundere ce are ca unic temei incidente în materie de salarizare la nivel de
raportul de muncă dintre salariat și angajator, angajator, apreciind că nu se puteau stabili
pentru sumele încasate de la angajator în mod drepturi de natură salarială peste cuprinsul
necuvenit, neexistând o justă cauză (plată legii.
nedatorată).
La judecata în fond, intimatul‑pârât nu a
Legat de soluțiile pronunțate de Curtea de Apel administrat nicio probă/nu a propus admi
București (în fond) și Înalta Curte de Casație nistrarea niciunei probe care să răstoarne
și Justiție (în recurs) – respectiv Sentința civilă prezumția legală recunoscută în virtutea
nr. (...) din 5 iulie 2019 pronunțată în dosarul prevederilor art. 435 alin. (2) C. pr. civ.
(...)/2/2018 de Curtea de Apel București, secția
Superficialitatea motivării rezultă și din
a VIII‑a contencios administrativ și fiscal și
constatările instanței de fond conform cărora
Decizia nr. (...) din 12 mai 2021 pronunțată în
„Din înscrisurile dosarului reiese că reclamanta
dosarul (...)/2/2018 de Înalta Curte de Casație
a calculat și a plătit drepturi salariale în
și Justiție, secția contencios administrativ și
perioada în litigiu în acord și cu Ordinul nr. 564
fiscal, solicităm în mod respectuos Onoratei
din 7 decembrie 2017 al președintelui ICR.”
Instanțe să rețină următoarele:
Or, tocmai din actele dosarului rezultă că
Constatările efectuate și măsurile dispuse de
Ordinul nr. 564 din 7 decembrie 2017 se
către Curtea de Conturi cu ocazia controlului
referă la numirea unei comisii, și nu cuprinde
efectuat la nivel de angajator în materie de
nicio referință la drepturile salariale ale
execuție bugetară au fost confirmate în cadrul
intimatei‑pârâte.
controlului jurisdicțional de către Înalta Curte
de Casație și Justiție. Referința indirectă a instanței de fond la Decizia
ÎCCJ nr. 17/2016 este greșită, neavând nicio
Actul jurisdicțional (ca orice act juridic, în relevanță și nicio aplicabilitate/concludentă în
general) produce, pe lângă efecte obligatorii cauza de față. În acest sens, rugăm Onorata (...)
între părți, întemeiate pe principiul relativității, să aibă în vedere următoarele:
și efecte de opozabilitate față de terți. Ca
element nou‑apărut în ordinea juridică și în În cauza pendinte, temeiul de drept al
cea socială, hotărârea nu poate fi ignorată pretențiilor deduse judecății nu îl constituie
de către terți, sub motiv că nu au participat Decizia Curții de Conturi (spre deosebire de
în procesul finalizat prin adoptarea ei. Față de împrejurările de fapt și de drept avute în vedere
aceștia însă, hotărârea se va opune cu valoarea de ÎCCJ prin Decizia ÎCCJ nr. 17/2016, unde o
unui fapt juridic și cu valoarea unui mijloc de decizie a Curții de Conturi era invocată drept
probă (respectiv, de prezumție). temei al pretenției de restituire).
Că este așa rezultă în mod lesne din dispozițiile Or, prin sentința apelată, judecătorul fondului
art. 435 alin. (2) C. pr. civ., care fac referire la a preluat considerentele ÎCCJ [fără a indica

Decizia nr. (...)/2016 în mod expres], dar care pretențiile deduse judecății fiind dovedite și
nu pot fi scoase din context și aplicate cu titlu temeinice. Apelantul a arătat că își menține,
general în orice alt litigiu având un obiect în acest sens, și toate susținerile și apărările
similar. Este vorba despre considerentele formulate la judecata în fond a cauzei.
potrivit cărora:
A subliniat, din nou, că are obligația, atât
Împrejurarea că, ulterior, Curtea de Conturi potrivit legii, cât și potrivit măsurilor dispuse
a constatat prin decizie faptul că anumite de Curtea de Conturi a României (obligatorii, la
drepturi bănești au fost acordate cu încălcarea rândul lor, potrivit legii), de a întreprinde toate
legilor de salarizare, nu poate lipsi automat demersurile necesare în vederea recuperării
de efecte clauzele contractului individual de sumelor acordate necuvenit cu titlu de salarii.
muncă și a acestor acte adiționale semnate de
părți în baza cărora acestea au fost acordate. Este vorba despre diferențele dintre salariul
achitat și salariul cuvenit conform actelor
Decizia Curții de Conturi este opozabilă doar normative în vigoare. (...) incorectă a
angajatorului, în sarcina acestuia fiind stabilită drepturilor salariale, peste limitele impuse
obligația de a recupera sumele plătite cu de legislația incidență în domeniul salarizării,
nerespectarea dispozițiilor legale în materie a fost constatată cu caracter cert de Curtea
de salarizare, iar nu salariatului.” de Conturi a României (concluziile și măsurile
controlorilor de audit fiind confirmate prin
Considerentele de mai sus, specifice altor
hotărâre judecătorească definitivă a înaltei
motivări de soluții judecătorești (unde se pune
(...) de Casație și Justiție), inclusiv în cadrul
problema dacă indexarea salarială, negociată
acțiunilor de verificare întreprinse în anul 2021.
de părțile raportului de muncă prin contractul
colectiv de muncă, angajatorul fiind finanțat Apelantul a învederat că, dintre salariații/foștii
din fonduri proprii, vine sau nu în conflict cu salariați ai Institutului Cultural Român, parte
limitele Legii nr. 153/2017, răspunsul tranșat din aceștia au restituit sau, după caz, au fost de
pe cale jurisprudențială) sunt total străine de acord să restituie sumele încasate necuvenit,
prezenta cauză. respectiv diferențele dintre salariul achitat și
salariul cuvenit conform actelor normative
În mod evident, sentința apelată a fost
în vigoare, fie voluntar, fie prin achiesarea la
motivată cu încălcarea dispozițiilor art. 425
pretențiile deduse judecății.
C. pr. civ.
De exemplu, în dosarul (...)/3/2021 (rămas
În lumina celor ce preced, apelantul a solicitat
definitiv prin neapelare).
ca – în rejudecare – să se constate că plata
diferențelor salariale ce fac obiectul litigiului În sprijinul tuturor argumentelor invocate
JURISPRUDENŢĂ
de față a fost făcută în contra legii și în în prezenta cauză, apelantul a indicat

lipsa unei obligații valabile de plată legale următoarele soluții judecătorești cu titlu de
sau convenționale a angajatorului, în speță precedente judiciare/jurisprudență relevantă:
fiind incidente prevederile art. 256 alin. (1)
C. muncii, intimata‑pârâtă având obligația de – Decizia nr. (...) din 9 noiembrie 2021, Curtea
a restitui suma primită fără drept, necuvenit, de Apel București, acțiune în răspundere
fără justă cauză. patrimonială (Litigii de muncă):
Raportat la efectul devolutiv al apelului, Referitor la faptul că eroarea solvensului nu

apelantul a solicitat să se constate că cererea mai reprezintă o condiție obligatorie a plății
de chemare în judecată este vădit fondată, nedatorate în accepțiunea Noului Cod civil:

„Cu privire la critica apelantului‑pârât în sensul Concluzionând, dacă o plată este nedatorată
ca nu sunt întrunite condițiile plății nedatorate obiectiv, precum și în cazurile expres prevăzute
și implicit, nu sunt incidente dispozițiile în Codul civil, restituirea plății se poate obține
art. 256 C. muncii, deoarece în speță nu s‑a în temeiul plății nedatorate și fără a se mai
făcut o plată nedatorată, respectiv că plata proba eroarea solvensului, în timp ce în cazul în
nedatorată presupune existenta erorii, iar care plata este nedatorată subiectiv va trebui
temeiul plății sumelor compensatorii l‑ar fi probat faptul că solvensul s‑a aflat în eroare cu
constituit art. 2.80 din CCM, Curtea va avea în privire la faptul că plătește o datorie proprie,
vedere următoarele: deși nu era titularul obligației, respectiv că
s‑a aflat în eroare cu privire la persoana
Fără a nega faptul că este vorba de o prevedere creditorului, plătind unei terțe persoane.
specială din Codul muncii, și anume art. 256
alin. (1), Curtea apreciază că regimul comun Potrivit dispozițiilor art. 1341 alin. (1) C. civ.
al plății nedatorate este aplicabil și în îndeplinirea condiției erorii a căpătat un
cadrul conflictelor de muncă, atâta timp caracter relativ, fiind de natura, iar nu de
cât legiuitorul nu a înțeles decât să enunțe esența instituției plății nedatorate.
incidența instituției plătii nedatorate și în
În speță, fiind vorba de o plată despre care se
dreptul muncii, fără a detalia condițiile ce
susține că nu era datorată obiectiv, eventuala
trebuie îndeplinite pentru a se putea vorbi de o
restituire a plății poate fi solicitată fără a fi
plată nedatorată. În consecință, și pentru plata
condiționată de probarea erorii solvensului,
nedatorată invocată în dreptul muncii trebuie
respectiv a apelantei‑reclamante.”
verificate îndeplinirea condițiilor impuse de
dreptul comun. Referitor la restituirea plătii nedatorate în
accepțiunea Noului Cod civil:
Referitor la susținerea că plata nedatorată
presupune existența erorii, Curtea va avea în Conform art. 1344 C. civ., „Restituirea plății
vedere că spre deosebire de dispozițiile art. 993 nedatorate se face potrivit dispozițiilor
alin. (1) vechiul C. civ. conform cărora «Acela art. 1635‑1649”, iar potrivit art. 1635 alin. (1)
care, din eroare, crezându‑se debitor, a plătit din același act normativ „(1) Restituirea
o datorie, are drept de repetițiune în contra prestațiilor are loc ori de câte ori cineva este
creditorului» și care prevedeau în mod expres ținut, în virtutea legii, să înapoieze bunurile
eroarea ca și condiție a plății nedatorate, primite fără drept ori din eroare sau în temeiul
în alin. (1) a art. 1341 C. civ. în vigoare nu se unui act juridic desființat ulterior cu efect
mai regăsește o asemenea mențiune, acest retroactiv ori ale cărui obligații au devenit
text legal limitându‑se a dispune că «Cel care imposibil de executat din cauza unui eveniment
plătește fără a datora are dreptul la restituire». de forță majoră, a unui caz fortuit ori a unui alt
eveniment asimilat acestora.”
Actuala reglementare nu face decât să reflecte
împrejurarea că eroarea solvensului nu mai Curtea va avea în vedere împrejurarea că
reprezintă o condiție obligatorie a plății apelanta‑reclamanta are dreptul la repararea
nedatorate, existând cazuri exprese, precum și integrală a prejudiciului suferit, conform
situații în care datoria este inexistentă absolut art. 1531 Noul C. civ., actualizarea cu rata
(obiectiv), în care condiția erorii solvensului inflației a despăgubirii cuvenindu‑se în scopul
nu este cerută pentru admisibilitatea plății readucerii la puterea actuală a sumelor
nedatorate. acordate.

În ceea ce privește data de la care se impune imposibil de executat din cauza unui eveniment
actualizarea sumelor compensatorii plătite, de forță majoră, a unui caz fortuit ori a unui alt
trebuie menționate dispozițiile art. 1640 eveniment asimilat acestora.”
alin. (1) și (2) C. civ. care prevăd că „(1)
Restituirea nu poate avea loc în natură din În speță, Curtea reține că sunt întrunite
cauza imposibilității sau a unui impediment cumulativ condițiile plății nedatorate, având
serios ori dacă restituirea privește prestarea în vedere situația de fapt reținută mai sus,
unor servicii deja efectuate, restituirea se face rezultând că nu a existat un temei juridic
prin echivalent. (2) În cazurile prevăzute la valabil pentru plata drepturilor salariale. [...]
alin. (1), valoarea prestațiilor se apreciază la
Prin urmare, întrucât plata sumei ce face
momentul în care debitorul a primit ceea ce
obiectul litigiului a fost făcută în lipsa unei
trebuie să restituie.”
obligații de plată legale a angajatorului, în
Decizia nr. (...) din 7 decembrie 2020, (...) speță sunt incidente prevederile art. 256
de Apel București, acțiune în răspundere alin. (1) C. muncii, intimata având obligația de
patrimonială (Litigii de muncă): a restitui suma primită fără drept, cu titlu de
indexare pentru perioada ianuarie – septembrie
„Art. 256 alin. (1) C. muncii impune 2015.
salariatului care a încasat de la angajator o
sumă nedatorată să o restituie, în acord și cu Pentru aceste considerente, procedând la
decizia Curții Constituționale nr. 274/2011, soluționarea cauzei, în baza art. 480 alin. (2)
textul de lege menționat ce reglementează C. pr. civ., Curtea va admite apelul și va schimba
instituția plății nedatorate în materia dreptului în tot sentința civilă apelată, în sensul că va
muncii vine să acopere, prin excluderea admite în parte cererea de chemare în judecată
tuturor celorlalte situații prevăzute de lege și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a
care antrenează răspunderea patrimonială sumei de 2.935 lei cuantum net reprezentând
a salariatului, cazurile când, fără a fi reținută indexări aferente perioadei ianuarie - septembrie
vinovăția acestuia, este obligat la restituirea 2015.”
unor sume încasate de la angajator, întrucât
acestea nu i se cuveneau, neexistând o justă Decizia nr. (...) din 28 decembrie 2020, Curtea
cauză. de Apel București, obligație de a face (Litigii de
muncă):
Reținând așadar aplicabilitatea prevederilor
dreptului comun în materia plății nedatorate, Referitor la faptul că prin contractele colective
Curtea va avea în vedere dispozițiile art. 1341 de muncă/acordurile colective de muncă și
și art. 1344 C. civ., care statuează în sensul că contractele individuale de muncă nu pot fi
JURISPRUDENŢĂ
„Cel care plătește fără a datora are dreptul negociate salarii sau alte drepturi de natură
la restituire”, respectiv „Restituirea plății salarială în bani sau în natură care excedează
nedatorate se face potrivit dispozițiilor sau contravin prevederilor legale:
art. (...).”
„Prin decizia nr. (...)/2015 a Curții de Conturi
Potrivit art. 1635 alin. (1) C. civ.: „Restituirea a României, la pct. 4 din cuprinsul acesteia
prestațiilor are loc ori de câte ori cineva este (fila 11 verso din dosarul de fond), s‑a constatat
ținut, în virtutea legii, să înapoieze bunurile că în perioada (...), în baza contractului
primite fără drept ori din eroare sau în temeiul colectiv de muncă salariații Administrației
unui act juridic desființat ulterior cu efect Naționale (...) (...) au beneficiat de drepturi
retroactiv ori ale cărui obligații au devenit necuvenite, printre care sunt menționate

sporul de fidelitate de 15% și indemnizația de În plus, Curtea mai reține și faptul că legalitatea
pensionare. acordării drepturilor reprezentate de sporul
de fidelitate și indemnizația de pensionare în
Contestația administrativă formulată împo baza contractelor colective de muncă din anii
triva deciziei nr. (...)/2015 a fost respinsă prin (...) și (...) au făcut obiectul analizei instanțelor
încheierea nr. (...) din 28 iulie 2015 emisă de de contencios administrativ în dosarul nr. (…)
(...) de soluționare a contestațiilor din cadrul în urma unui control al Curții de Conturi din
Curții de Conturi, iar, în urma atacării deciziei anul 2012, context în care atât prin sentința
nr. (...)/2015 și a încheierii nr. (...)/2015 la civilă nr. (...) a Curții de Apel București, secția a
instanța de contencios administrativ, s‑a VIII‑a contencios administrativ și fiscal (filele
dispus în dosarul nr. (...) suspendarea provizorie 32‑50 din dosarul de fond), cât și prin decizia
parțială a executării deciziei nr. (...)/2015 prin nr. (...)/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
încheierea din data de 25 noiembrie 2015 secția de contencios administrativ și fiscal
a Curții de Apel București, secția a VIII‑a (filele 18‑26 din dosarul de fond) s‑a statuat
contencios administrativ și fiscal (filele 27‑31 cu putere de lucru judecat asupra nelegalității
din dosarul de fond). acordării drepturilor care nu își găsesc temeiul
în legislația în materia salarizării.
Însă pe fond acțiunea formulată de Admi
nistrația Națională (...) (...) a fost respinsă în Relevante în sensul celor expuse sunt
mod definitiv prin decizia nr. (...) din 7 iulie considerentele de la filele 25 din dosarul de
2020 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, fond [fila 12 din decizia nr. (...)/2016] referitoare
secția de contencios administrativ și fiscal, la interzicerea acordării indemnizațiilor la
fiind casată sentința nr. (...) din 19 iulie 2017 pensie și de la filele 49 și 50 din dosarul de fond
pronunțată de Curtea de Apel București și (filele 36‑37 din sentința civilă nr. (...)/2014),
rejudecată cauza (conform extrasului de la în care se face referire expresă la sporul de
fila 182 din dosarul de fond). fidelitate și se argumentează că nu se pot
stabili în baza contractelor colective de muncă
Nu poate fi primită susținerea apelantului în sporuri pe care legea nu le acordă.
sensul că abaterile constatate de Curtea de
Conturi nu au legătură cu drepturile bănești, Apelantul nu a avut calitatea de parte în
atâta timp cât o astfel de legătură rezultă cu dosarele menționate mai sus, iar hotărârile
evidență din decizia nr. (...)/2015. pronunțate produc efecte numai între
părțile din litigiu, Curtea subliniază că,
Dimpotrivă, în raport de soluția definitivă potrivit art. 453 alin. (2) C. pr. civ. hotărârile
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție judecătorești sunt opozabile oricărei terțe
în dosarul nr. (...), prin care au fost menținute persoane, atâta timp cât acestea din urmă
constatările Curții de Conturi din decizia nu fac, în condițiile legii, dovada contrară.
nr. (...)/2015, Curtea reține că în contextul Cum prin probele administrate în cauză nu
litigiului respectiv s‑a realizat o analiză de s‑a făcut dovada contrară a celor reținute
legalitate a respectivelor constatări, soluția de instanțele de contencios administrativ cu
dispusă de respingere a acțiunii în întregime privire la nelegalitatea acordării sumelor în
fiind de natură să confirme caracterul nelegal baza contractului colectiv de muncă, Curtea
al acordării drepturilor la care s‑a făcut referire urmează să țină seama de statuările, respectiv
la pct. 4 din decizia nr. (...)/2015 a Curții de soluțiile adoptate de instanțele de contencios
Conturi. administrativ.

Contrar celor susținute de apelant, Curtea seama, în egală măsură, de faptul că instanțele
notează că aceste statuări și soluții se răsfrâng de contencios administrativ au confirmat
asupra clauzelor contractului colectiv de constatările Curții de Conturi în ceea ce
muncă în baza cărora au fost acordate privește nelegalitatea acordării sumelor,
respectivele drepturi, fiind vorba despre raportat și la invocarea de către intimată a
aspecte indisolubile. stipulării drepturilor în clauzele contractului
colectiv cu încălcarea legislației în materia
Potrivit art. 138 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 salarizării, Curtea apreciază că nu poate
privind dialogul social, prin contractele/ da eficiență clauzelor prevăzute de art. 56
acordurile colective de muncă încheiate în alin. (1) lit. b) și art. 59 alin. (1) din contactul
sectorul bugetar nu pot fi negociate sau colectiv de muncă pe anii (...), astfel cum a
incluse clauze referitoare la drepturi în bani fost prelungit, clauze care prevăd sporul de
și în natură, altele decât cele prevăzute de fidelitate și indemnizația de pensionare.
legislația în vigoare pentru categoria respectivă
de personal, iar în acord cu prevederile Într‑adevăr, Legea nr. 284/2010, în vigoare
alin. (4) al aceluiași articol, clauzele cuprinse atât la momentul instituirii acestor drepturi în
în contractele colective de muncă încheiate cu contractul colectiv de muncă, cât și în perioada
încălcarea prevederilor alin. (1)‑(3) sunt lovite pentru care sunt solicitate, nu prevedea
de nulitate. drepturile în discuție.
Sub aspectul verificării conformității clau Mai mult, prin art. 9 din O.U.G. nr. 83/2014
zelor din contractul colectiv de muncă cu privind salarizarea personalului plătit din
leg islația incidență în materia salarizării fonduri publice în anul 2015, precum și alte
pers onalului bugetar prezintă importanță măsuri în domeniul cheltuielilor publice s‑a
și prevederile art. 229 alin. (4) C. muncii, stabilit expres că în anul 2015, dispozițiile
potrivit cărora numai contactele colective de legale privind acordarea indemnizațiilor la
muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor ieșirea la pensie nu se aplică, iar prin art. 11
legale, constituie legea părților, precum alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 privind
și a următorului considerent al Deciziei salarizarea personalului plătit din fonduri
nr. (...)/2016 pronunțate de Înalta (...) de publice în anul 2016, prorogarea unor termene,
Casație și Justiției – Completul pentru precum și unele măsuri fiscal‑bugetare s‑a
dezlegarea unor chestiuni de drept. prevăzut, de asemenea, interdicția acordării în
anul 2016 a indemnizațiilor la ieșirea la pensie.
„55. În cazul în care consideră că respectiva
clauză încalcă dispozițiile imperative ale Întrucât clauzele privind acordarea drepturilor
legilor de salarizare în vigoare la încheierea solicitate de apelant nu‑și găsesc suport
JURISPRUDENŢĂ
contractului colectiv de muncă [în aplicarea în legislația primară care reglementează

dispozițiilor art. 132 alin. (1) din Legea drepturile în sectorul bugetar, acestea,
nr. 62/2011 coroborate cu prevederile art. 138 așa cum s‑a arătat deja, nu pot primi
alin. (1)‑(4) din același act normativ] instanța eficiență, concluzie susținută și prin prisma
va lipsi clauza de efecte juridice, exonerând pe nelegalității acordării drepturilor, stabilită de
angajator de obligația de a executa o astfel de instanțele de contencios administrativ, dar
clauză nelegală.” și a interpretării date de instanța supremă în
decizia nr. (...)/2016, în aplicarea, printre altele,
Pornind de la dispozițiile legale menționate a prevederilor art. 132 și art. 138 din Legea
și cele stabilite de instanța supremă, ținând nr. 61/2011.

Argumentul privind responsabilitatea per Prezentarea situației de fapt:

soanelor din cadrul angajatorului care au
negociat contractul colectiv de muncă nu A fost detașată în cadrul reclamantei, care,
conduce la reformarea soluției date de prima în urma unui raport al Curții de Conturi, i‑a
instanță în privința drepturilor în discuție, câtă solicitat să plătească cu titlu de prejudiciu,
diferența dintre salariul stabilit conform
vreme s‑a concluzionat în privința caracterului
Ordinului Președintelui Institutului Cultural
nelegal al stabilirii acestor drepturi.”
Român nr. 564 din 7 decembrie 2017 și salariul
Pentru toate argumentele invocate și dez cuvenit conform Raportului Curții de Conturi
voltate în cele precedente, apelantul a solicitat a României înregistrat sub nr. (...) din 1 august
ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată, prin 2018.
raportare la întreg probatoriul administrat, să
Prin cererea de chemare în judecată, ICR nu
se dispună: admiterea, în totalitate, a cererii a indicat care este prejudiciul pretins, însă
de apel; schimbarea, în parte, a sentinței ulterior printr‑o precizare a indicat suma de
civile nr. (...) din 15 februarie 2022, pe motive 5.314 lei cu titlu de prejudiciu, reprezentând
de vădită nelegalitate și netemeinicie, și, ca 9,55% din salariul net încasat de aceasta.
urmare a rejudecării cauzei, admiterea pe
fond a pretențiilor deduse judecății, și anume Contrar celor susținute de ICR în apelul
obligarea intimatei‑pârâte la restituirea dife formulat, algoritmul de calcul nu a fost în
rențelor dintre salariul achitat și salariul cu niciun moment indicat, în niciunul dintre cele
venit conform actelor normative în vigoare, 235 de acțiuni formulate împotriva salariaților
care au fost achitate intimatei‑pârâte fără ICR, reclamanta rezumându‑se la a se referi la
justă cauză, nelegal; schimbarea, în totalitate, algoritmul fixat de Curtea de Conturi, algoritm
a considerentelor sentinței apelate criticate care, așa cum a reieșit din probele administrate
prin cererea de apel și înlocuirea acestor la fond, nu este clar sau exact nici măcar la
considerente ale sentinței apelate cu propriile nivel de calcule matematice simple.
considerente ale instanței de apel, cu cheltuieli
Totodată, nici prin apelul formulat, ICR nu
pe cale separată. precizează în concret care este valoarea pre
În drept, apelanta a invocat dispozițiile judiciului imputat, solicitând în mod general
art. 466 - art. 482 C. pr. civ., ale art. 13 restituirea diferențelor dintre salariul achitat și
alin. (1) - alin. (3) C. pr. civ., ale art. 14 alin. (2) - salariul cuvenit, și nici nu indică în mod concret
alin. (5) și ale art. 20 C. pr. civ., coroborate cu care este algoritmul aplicat pentru calculul
presupusului prejudiciu imputat acesteia.
dispozițiile art. 256 C. muncii, art. (...) C. civ.
coroborate cu art. (...) C. civ., prevederile În fapt, începând cu 1 ianuarie 2010, ICR nu
tuturor celorlalte acte normative menționate a aplicat în mod corect prevederile legilor
în prezenta cerere de apel, dar și la judecata salarizării, fapt constatat și de Tribunalul
în fond a cauzei, precum și principiile de drept București, prin sentințele indicate în întâm
relevante în respectivele materii. pinarea depusă în faza procesuală fond, astfel
încât reconstrucția salarială dispusă de ICR în
Intimata (...) a depus întâmpinare prin care 2017 a fost cea prin care s‑a dispus aplicarea
a solicitat respingerea apelului ca nefondat corectă a legilor salarizării, în sensul avut în
și menținerea sentinței civile nr. (...) din vedere de legiuitor.
15 februarie 2022 ca temeinică și legală, cu
obligarea ICR la plata cheltuielilor de judecată Toate drepturile salariale achitate acesteia au
ocazionate cu prezentul dosar. avut drept temei juridic ordinele președintelui

ICR, astfel încât nu se pot reține ca fiind înde Astfel, ICR a stabilit că solicită restituirea de
plinite condițiile plății nedatorate în prezenta către pârâtă a sumei de 5.314 lei cu titlu de
cauză. sumă nedatorată.
Prin Sentința nr. (...)/2022 instanța a apreciat Astfel, în mod corect, instanța de fond a
în mod corect aplicarea dispozițiilor Codului analizat îndeplinirea condițiilor plății neda
civil prin raportare la specificul relațiilor de torate prin raportare la dispozițiile legale
muncă, respectiv cu luarea în considerare a aplicabile, respectiv art. 256 C. muncii,
art. 57 C. muncii, prin care se dispune regimul completate cu dispozițiile Codului civil:
nulității contractului de muncă.
Potrivit art. 256 C. muncii, salariatul este
Instanța de fond a soluționat cauza prin obligat să restituie angajatorului suma încasată
raportare la temeiul juridic indicat de ICR: nedatorat. (...) de restituire este o formă
specifică a răspunderii pentru fapta proprie
În ceea ce privește susținerile apelantei privind și, prin urmare, este supusă regulilor generale
motivarea generică și superficială a Sentinței referitoare la răspunderea patrimonială. Drept
civile nr. (...)/2022, arată că atât doctrina cât urmare, există o astfel de răspundere în situația
și jurisprudența au reținut în mod constant că în care salariatul a determinat prin fapta sa
obligația instanței de a își motiva deciziile nu ilicită, plata unei sume nedatorate, predarea
presupun existența unui răspuns detaliat la unui bun sau prestarea unui serviciu necuvenit.
fiecare argument, o hotărâre fiind apreciată
În cauza de față, tribunalul nu poate reține
ca fiind motivată dacă răspunde aspectelor de
existența unei asemenea împrejurări aptă să
fapt și de drept esențiale.
genereze obligația salariatului de a restitui
Totodată faptul că o hotărâre reține în mare suma încasată, aceasta deoarece reclamanta
parte argumentele unei părți nu semnifică a achitat sumele de bani corespunzătoare
necercetarea pricinii, astfel încât susținerile drepturilor salariale, în temeiul clauzelor
apelantei în acest sens nu pot fi reținute ca contractului individual de muncă și a legislației
fiind temeinice. în vigoare. Din înscrisurile dosarului reiese că
reclamanta a calculat și plătit drepturi salariale
Printre criticile aduse Sentinței civile în perioada în litigiu în acord și cu Ordinul
nr. (...)/2022, apelanta face referire la omi nr. 564 din 7 decembrie 2017 al președintelui
siunea instanței de fond de a intra în mod real ICR.
în cercetarea fondului și că nu s‑a apreciat
Împrejurarea că, ulterior, Curtea de Conturi
situația de fapt efectivă a sa și a drepturilor
a constatat prin decizie, faptul că anumite
JURISPRUDENŢĂ
salariale de care a beneficiat.

drepturi bănești au fost acordate cu încălcarea
Prin cererea de chemare în judecată, ICR și‑a legilor de salarizare nu poate lipsi automat
întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiilor de efecte clauzele contractului individual
art. 253 C. muncii, fără a indica în concret care de muncă și a actelor adiționale semnate de
este obiectul cererii. părți în baza cărora acestea au fost acordate.
Decizia Curții de Conturi este opozabilă doar
Ulterior, printr‑o cerere precizatoare, ICR angajatorului, în sarcina acestuia fiind stabilită
a indicat o sumă globală drept presupus obligația de a recupera sumele plătite cu
prejudiciu și a revenit asupra temeiului legal al nerespectarea dispozițiilor legale în materie
acțiunii, indicând art. 256 C. muncii. de salarizare, iar nu salariatului.

Acesta din urmă poate fi obligat la restituirea necontestate, ordinele președintelui ICR prin
sumelor doar în situația constatării faptului care s‑a dispus detașarea și prin care s‑au
că plata drepturilor salariale a fost efectuată stabilit drepturile salariale fiind valabile și
din eroare, doar în această ipoteză s‑ar putea necontestate.
susține că plata drepturilor stipulate în
contractul colectiv de muncă este lipsită de Ordinele de stabilire a salariului său au fost
temei și prin urmare, supusă restituirii. emise de către Reclamantă, ordine care nu au
fost contestate sau anulate și care continuă să
Așadar, instanța apreciază că instituția plății își producă efectele raportat la perioada pentru
nedatorate nu devine incidentă în situația care au fost stabilite.
unei cereri ce vizează restituirea unei sume
de bani achitate în executarea unui contract Astfel, în acest caz datoria în vederea căreia
individual de muncă valabil la data efectuării s‑a efectuat plata exista între părți în te
plăților drepturilor salariale. meiul raporturilor de muncă, salariul fiind o
contraprestație a muncii sale.
Motivarea instanței are la bază argumentele
sale formulate atât prin întâmpinare, cât și Or, dacă este îndeplinită prima condiție refe
ulterior în cadrul dezbaterilor, instanța pro ritoare la plata voluntară făcută de angajator,
nunțându‑se cu respectarea principiului ins tanța nu poate reține îndeplinirea cu
disponibilității părților și prin aprecierea mulativă și a celorlalte două condiții.
susținerilor ambelor părți precum și a probelor
depuse la dosarul cauzei. Plata nedatorată presupune prin esență
executarea de către o persoană a unei obligații
Așa cum am arătat și în faza procesuală a la care nu era ținută și pe care a făcut‑o fără
fondului și așa cum reiese din înscrisurile intenția de a plăti datoria cuiva.
depuse la dosarul cauzei, a fost detașată în
cadrul ICR în perioada 10 ianuarie (...) 2020, Așa cum reiese din înscrisurile depuse la
după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, dosarul cauzei, sumele a căror restituire
drepturile salariale fiindu‑i stabilite în temeiul se solicită au reprezentat parte a drep
Legii nr. 153/2017, fără a exista nicio recalculare turilor salariale aferente perioadei iulie
a drepturilor salariale așa cum se susține în 2018 – decembrie 2020, astfel cum au fost
cererea de chemare în judecată – astfel încât stabilite prin contractul individual de muncă,
nu i se aplică constatările Curții de Conturi. acte adiționale, rezultând că plata voluntară
nu a fost efectuată din eroare, ci în temeiul
Toate drepturile salariale primite au fost
contractului individual și actelor adiționale,
acordate în temeiul detașării.
ambele fiind rezultatul negocierii dintre
Pentru a se reține existența unei plăți partenerii sociali, exprimând manifestarea
nedatorate, se impune îndeplinirea cumulativă bilaterală de voință a acestora și creând
a trei condiții – prestația trebuie să fie în sarcina lor atât drepturi cât și obligații
efectuată cu titlu de plată, datoria în vederea reciproce, de care erau ținuți, în virtutea
căreia s‑a făcut plata nu trebuie să existe din caracterului de lege pe care îl au asemenea
punct de vedere juridic în raporturile dintre contracte față de părți.
părți, iar plata trebuie să fi fost făcută din
eroare. În consecință, instituția plății nedatorate
nu devine incidentă în situația unei cereri ce
În cazul său, plățile drepturilor salariale vizează restituirea unei sume de bani achitate
au fost efectuate în temeiul unei detașări în executarea unui contract individual de

muncă, valabil la data efectuării plăților care este diferit în cazul celorlalți salariați –
drepturilor salariale. cum pot exista procente diferite pentru calcule
efectuate în baza aceluiași algoritm.
Pe de altă parte, se cuvine a menționa și
regimul juridic al nulității în materia dreptului Totodată, din Raportul de Follow‑up al Curții
muncii, care, conform art. 57 alin. (2) C. muncii de Conturi din 2021 nu reiese dacă presupusele
produce efecte pentru viitor, fără a avea efecte calcule – efectuate până la urmă de contabili
asupra drepturilor și obligațiilor executate și nu de juriști – iau în considerare că între
anterior datei constatării nulității. momentul emiterii Deciziei și Raportului
Curții de Conturi (care stabilesc doar un
Reclamanta nu a dovedit existența sau eventual prejudiciu pentru perioada iunie
certitudinea prejudiciului: 2017 – decembrie 2017) și momentul emiterii
Raportului de Follow‑up au mai existat
Cu titlu prealabil, arată că în temeiul art. 478
modificări salariale efectuate în temeiul legii
alin. (3) C. pr. civ., pretențiile apelantei, deși
și a actelor normative anuale de stabilire
neindicate în cererea de apel, sunt cele
a bugetului (O.U.G. nr. 114/2018, Legea
precizate în fond, respectiv un prejudiciu
nr. 5/2020).
imputat de 5.314 lei, cu un procent calculat
de 9,55%, aferent perioadei ianuarie Analizând susținerile ICR atât din cererea de
2019 – decembrie 2020. chemare în judecată – preluată din Decizia
(...)/2008 a Curții de Conturi și care este
Un aspect important de precizat este că
cel puțin neclară – precum și din apel și din
reclamanta a calculat presupusul prejudiciu
materialul probator depus de aceasta, nu se
prin raportare la toate drepturile salariale
poate susține că aceasta a stabilit un prejudiciu
ale acesteia –‑ respectiv salariu de bază plus
CERT, calculat într‑un mod inteligibil în sarcina
sporuri și alte drepturi salariale – deși raportul
sa.
Curții de Conturi face referire la un calcul
eronat al salariului de bază. Raportul care face referire la algoritmul indicat
de Curtea de Conturi în Raportul de Follow‑up,
Tabelul care conține așa‑zisul calcul al arătăm că acesta nu conține niciun algoritm și
prejudiciului nu este semnat de nicio persoană indică o anexă în acest sens, anexă care însă
din cadrul ICR, iar apelanta nu a depus niciun cuprinde, cu titlu exemplificativ, calcule în
ordin al președintelui privind modul de calcul excel pentru un număr de 10 salariați.
al prejudiciului și persoanele cu atribuții care
să facă aceste calcule. Chiar și acele calcule sunt eronate, astfel
cum reiese din calculele efectuate de Curtea
Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii de Conturi în anexa 28 pentru salariata (...),
JURISPRUDENŢĂ
Române, algoritmul este un ansamblu de Curtea de Conturi calculând în mod greșit pre
simboluri folosite în matematică și în logică, tinsul prejudiciu imputat respectivei salariate.
permițând găsirea în mod mecanic (prin calcul)
a unor rezultate. Or, sarcina probei aparține apelantei, atât
în considerarea poziției procesuale cât și
Din înscrisurile depuse de ICR, nu rezultă în calitate de angajator în temeiul art. 272
niciun algoritm, algoritm care ICR susține că C. muncii.
este stabilit de Curtea de Conturi în Raportul
de Follow‑up nr. 190/4 din 9 iulie 2021, însă în Apelanta însă nici prin apel nu indică ce anume
respectivul raport nefăcându‑se referire la un solicită și cum a stabilit că acele sume sunt
algoritm sau la un astfel de procent – procent datorate de aceasta, insistând în imputarea

unui prejudiciu stabilit la întâmplare fără a eronat salariile începând cu 31 decembrie

indica vreun temei legal sau vreun mod de 2009.
calcul în acest sens.
ICR, în calitate de ordonator de credite, deși
Drept urmare, apelanta avea obligația de avea obligația de a pune în aplicare prevederile
a proba prejudiciul imputat efectiv și nu să legilor având ca obiect stabilirea drepturilor
susțină că orice sumă imputată salariaților săi salariale ale personalului plătit din fonduri
este de drept datorată conform Deciziei Curții publice, nu a făcut acest lucru din 2009 până
de Conturi, o afirmație complet falsă după cum în 2017.
se poate observa.
Astfel, Legea nr. 153/2017, la fel ca și celelalte
Aceasta a indicat în întâmpinare decizii ale acte normative în materia salarizării per
instanțelor care au arătat că ICR a calculat în sonalului plătit din fonduri publice, stabilește
mod greșit drepturile salariale de la intrarea nivelul salarial ce urmează a fi stabilit pornind
în vigoare a Legii și a obligat‑o la plata de la cuantumul stabilit prin prevederile legale
diferențelor salariale pentru perioada (...) anterioare, astfel cum au fost enumerate
pentru respectivii salariați. anterior.
În acest sens, în Sentința nr. (...) Tribunalul Or, așa cum se reiese din Anexa 28 la
București a reținut că începând cu luna ianuarie Raportul de Follow-up al Curții de Conturi,
auditorii apreciază că nu se impunea aplicarea
2010 și până în decembrie 2017, dată la
prevederilor legale privind stabilirea salariilor,
care pârâtul a emis decizii de reconstrucție
ei calculând salariile celor 10 salariați –
salarială și acte adiționale la contractele de
exemple pentru care au furnizat calcule
muncă ale reclamanților, aceștia ar fi trebuit
pornind de la salariul din decembrie 2009
să beneficieze de un salariu de bază calculat în
și aplicând doar prevederile legii și ale Legii
conformitate cu dispozițiile actelor normative
nr. 274/2017.
enumerate, la care s‑ar fi adăugat celelalte
sporuri prevăzute de lege, iar reconstrucția O astfel de interpretare este contrară prin
salarială este necesară în vederea stabilirii cipiilor salarizării unitare care a fost avut în
corecte a drepturilor cuvenite, precum și a vedere de legiuitor la adoptarea legilor‑cadru
nivelului maxim de salarizare. ale salarizării, fiind totodată și cauzatoare de
prejudicii pentru salariați, astfel cum a fost
(...) astfel că drepturile salariale ale salariaților stabilit și de Tribunalul București și Curtea
ICR astfel cum au fost stabilite prin actele de Apel București în dosarele în care o parte
juridice încheiate în considerarea raporturilor din salariații ICR au câștigat drepturi salariale
de muncă – fie contracte de muncă, fie ordine reprezentând diferențele dintre sumele
de detașare – încheiat în luna iunie 2017 sunt încasate și drepturile salariale pe care ar fi
stabilite potrivit legilor salarizării, reconstrucția trebuit să le primească dacă ICR ar fi făcut o
salarială fiind necesară în vederea stabilirii corectă aplicare a legilor salarizării, astfel cum
corecte a drepturilor cuvenite conform in am arătat atât prin întâmpinare cât și mai sus.
terp retării date de Tribunalul București
și confirmate ulterior de Curtea de Apel Față de cele de mai sus rezultă în mod
București. clar că: nu sunt îndeplinite condițiile plății
nedatorate; prejudiciul imputat nu este dovedit
Contrar celor reținute de Curtea de Conturi, și cert; decizia Curții de Conturi precum și
salariaților ICR le‑au fost calculate în mod hotărârile judecătorești prin care s‑au respins

contestațiile ICR nu sunt opozabile acesteia, Instanța de apel va reține că prin motivele
instanța fiind cea care poate determina invocate, apelanta tinde la anularea hotărârii
existența unui prejudiciu în sarcina sa; apelul primei instanțe în condițiile prevederilor
formulat de ICR este nefondat și se impune art. 480 alin. (3) C. pr. civ., invocând atât
respingerea acestuia. încălcarea de către prima instanță a unor
principii ce guvernează procesul civil (principiul
Față de toate cele de mai sus solicit: res rolului activ), cât și prin prisma nemotivării
pingerea apelului formulat de ICR ca nefondat; hotărârii, susținere potrivit căreia hotărârea ar
obligarea ICR la plata cheltuielilor de judecată fi insuficient și necorespunzător motivată, cu
ocazionate cu prezentul dosar. consecință necercetării fondului cauzei.
În drept, și‑a întemeiat întâmpinarea pe În prealabil Curtea arată cu privire la anularea
dispozițiile art. 471 C. pr. civ., precum și hotărârii de primă instanță prin aplicarea
pe dispozițiile menționate în cuprinsul prevederilor art. 480 alin. (3) C. pr. civ.,
întâmpinării. respectiv admiterea cererii de apel și anularea
sentinței civile pronunțată în fond pentru cazul
Analizând actele și lucrările dosarului, prin
în care se constată că, în mod greșit, prima
raportare la criticile efectuate în apel, în
instanță a soluționat procesul fără a intra în
conformitate cu dispozițiile art. 477 alin. (1)
judecata fondului, instanța de apel va constata
C. pr. civ., Curtea reține următoarele:
că o astfel de sancțiune nu poate fi aplicată
Examinând sentința atacată în temeiul dispo hotărârii apelate.
zițiilor art. 479 alin. (1) teza I C. pr. civ., potrivit
Astfel, soluționarea procesului fără a face
cărora „instanța de apel va verifica, în limita
o judecată pe fond presupune ca hotărârea
cererii de apel, stabilirea situației de fapt și
primei instanțe să fi fost pronunțată în temeiul
aplicarea legii de către prima instanță”, Curtea
admiterii unei excepții procesuale, iar nu
reține următoarele:
pretinsa neadministrare a unor probe sau lipsa
Astfel, prin motivele de apel, s‑a solicitat în unei motivări exhaustive în opinia apelantei.
principal, admiterea apelului cu consecința
Textul de lege nu se referă la „necercetarea
anularii în parte a sentinței civile nr. (...) din
fondului”, așa cum susține apelantul, ci la
data de 15 februarie 2022, pronunțată de lipsa pronunțării asupra fondului, respectiv,
Tribunalul București, secția a VIII‑a conflicte cauza s‑a soluționat în mod greșit prin primirea
de muncă și asigurări sociale, în dosarul de către prima instanță a unei excepții sau a
nr. (...)/3/2021, și reținerea cauzei spre unui alt fine de neprimire, fără a se ajunge la
rejudecare, în condițiile art. 480 alin. (3) o soluție asupra fondului pretenției, respectiv
C. pr. civ., cu consecința admiterii în parte a
JURISPRUDENŢĂ
„în mod greșit, prima instanță a soluționat

cererii de chemare în judecată, pentru sumele procesul fără a intra în judecata fondului” iar
reprezentând drepturi salariate achitate nu în cercetarea fondului.
necuvenit pentru perioada 23 iulie (…), astfel
cum aceste sume vor rezulta din calcularea Or, în speța de față, din examinarea sentinței
corectă a drepturilor salariale și schimbarea, civile apelate rezultă că prima instanță a
în totalitate, a considerentelor sentinței examinat fondul pretențiilor, pronunțând
apelate criticate prin prezenta cerere de apel și o soluție pe fondul cauzei, context în care,
înlocuirea acestor considerentele ale sentinței instanța de apel va constata că acest motiv de
apelate cu propriile considerente ale instanței apel nu este fondat și urmează a nu fi primit
de apel. nefiind incidente prevederile art. 480 alin. (3)

teza I C. pr. civ., referitoare la anularea sentinței hotărârii”, arată că „(1) Hotărârea va cuprinde:
primei instanțe și judecarea procesului evocând b) considerentele, în care se vor arăta obiectul
fondul. cererii și susținerile pe scurt ale părților,
expunerea situației de fapt reținută de instanță
Totodată, nu a fost invocat sau identificat pe baza probelor administrate, motivele de
în cauză niciun alt motiv de nulitate care să fapt și de drept pe care se întemeiază soluția,
conducă la anularea hotărârii primei instanțe arătându‑se atât motivele pentru care s‑au
nici în condițiile prevederilor art. 480 alin. (3) admis, cât și cele pentru care s‑au înlăturat
C. pr. civ. cu rejudecarea procesului de cererile părților;”
către instanța de apel, context în care se va
proceda la analizarea apelului în considerarea Curtea reține că dreptul la un proces echitabil
prevederilor art. 480 alin. (6), art. 480 alin. (1) impune motivarea hotărârilor judecătorești,
și (2) C. pr. civ. întrucât numai pe această cale se poate verifica
maniera în care, în circumstanțele concrete
Astfel, se susține existența unor motive de ale cauzei, „justiția a fost servită”. Exigența
nulitate în condițiile prevederilor art. 480 motivării este esențială în administrarea
alin. (6) C. pr. civ. cu rejudecarea procesului adecvată a justiției, în condițiile în care
de către instanța de apel, care ar decurge considerentele reprezintă partea cea mai
din încălcarea de către prima instanță a unor întinsă a hotărârii, locul în care se indică
norme de procedură la a căror respectare era motivele de fapt și de drept care au format
obligată decurgând din aceea că hotărârea convingerea instanței.
primei instanțe nu îndeplinește sub aspectul
analizat exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) Motivarea trebuie să fie pertinentă, com
C. pr. civ. sau nerespectarea/încălcarea pletă, întemeiată, omogenă, concretă, con
principiului disponibilității părților: instanța de vingătoare și accesibilă. Motivarea este de
fond și‑a depășit limitele învestirii și a încălcat esența hotărârilor, reprezentând o garanție
principiul disponibilității părților, cu vădita pentru părți că cererile lor au fost analizate
încălcare a prevederilor art. 9 alin. (2), art. 22 cu atenție. Practica instanței supreme este
alin. (6) și art. 397 alin. (1) C. pr. civ., întrucât orientată în acest sens, afirmând constant că
nu s‑ar fi pronunțat asupra a ceea ce s‑a cerut inexistența motivării atrage casarea hotărârii,
prin cererea introductivă de instanță, în ciuda la fel și o motivare necorespunzătoare. Cu alte
faptului că pretenția dedusă judecății a fost clar cuvinte, o motivare excesiv de succintă sau
precizată în sensul: „plata prejudiciului stabilit necorespunzătoare în raport cu complexitatea
conform Deciziei Curții de Conturi a României, cauzei echivalează, practic, cu inexistența
constând în diferența dintre salariul stabilit motivării.
conform Ordinului Președintelui Institutului
Cultural Român nr. 64 din 7 decembrie 2017 și Astfel, deși sentința apelată îndeplinește
salariul cuvenit conform Raportului Curții de „formal” exigențele art. 425 alin. (1) lit. b)
Conturi a României înregistrat sub nr. (...) din C. pr. civ., prima instanță nu și‑a argumentat
1 august 2018 (calculat potrivit prevederilor suficient în fapt și în drept soluția din
legale imperative în vigoare”; dispozitivul hotărârii de respingere a cererii de
chemare în judecată, expunând foarte sumar
Instanța de apel găsește ca fiind parțial situația de fapt și reținând doar, în esență, că
întemeiată critica potrivit căreia hotărârea ar a existat o justă cauză a plății sumelor acestea
fi insuficient și necorespunzător motivată, în fiind datorate „în acord și cu Ordinul nr. 564
raport de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din 7 decembrie 2017 al președintelui ICR,”
C. pr. civ. care sub marginala „Conținutul astfel încât s‑ar putea reține caracterul datorat

al plății sumelor efectuate de angajator, fără Cu toate acestea, deși hotărârea primei
a detalia raționamentul juridic sau fără a instanțe nu îndeplinește sub aspectul
face vreo analiză a cadrului legal aplicabil, cu analizat exigențele art. 425 alin. (1) lit. b)
excepția faptului că „a apreciat că în cauza C. pr. civ., instanța de apel urmează totuși să
dedusă judecății nu sunt întrunite elementele nu procedeze la anularea acesteia, întrucât,
prevăzute de lege referitoare la obligația de în lipsa unor cauze de nulitate condiționată
restituire prevăzută de dispozițiile art. 256 (ipoteza în care nerespectarea cerinței legale
C. muncii”, fără a arăta la care elemente sau produce părții o vătămare care nu poate fi
cerințe se referă. înlăturată decât prin desființarea hotărârii), nu
se încadrează în prevederile art. 480 alin. (6)
Or, este real că textul de lege invocat C. pr. civ., astfel încât, o astfel de critică poate
mai sus impune instanței să își motiveze conduce cel mult la reformarea sentinței
soluția de respingere a cererii de chemare de către instanța de apel, în măsura în care,
în judecată atât în drept cât și în fapt, reanalizând pretențiile deduse judecății și
fiind evident că o asemenea motivare în readuse în discuție prin cererea de apel și în
drept lipsește din considerentele hotărârii limita devoluțiunii, le va găsi întemeiate.
judecătorești pronunțată în cauză, din care
se poate desprinde doar faptul că instanța a În caz contrar, chiar și în lipsa motivării
expus parțial unele prevederi legale pretins exhaustive, instanța de apel, va putea suplini
incidente în cauză fără însă a arăta cum se insuficienta motivare a hotărârii primei
aplică acestea situației de fapt rezultate din instanțe, în măsura în care va menține soluția
actele și lucrările dosarului în condițiile în pronunțată de aceasta.
care, așa cum rețineam, cu privire la soluție
motivarea s‑a făcut doar prin trimiterea la Or, acesta este și cazul în speță, în care
prevederile legale considerate aplicabile și instanța de apel va constata că, deși fără o
acestea incomplete fără o analiză a acestora motivare exhaustivă și completă și corectă în
la situația de fapt și fără a se răspunde tuturor fapt și în drept, soluția primei instanțe urmează
susținerilor formulate nici măcar în ansamblul a fi reanalizată în apel, în limitele devoluțiunii,
acestora, pe baza probelor administrate în urmând a se verifica și dacă faptul că prima
cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, nefiind instanță nu a îndepărtat motivat toate
respectate sub acest aspect în totalitate argumentele sau motivațiile aduse în apărare
dispozițiile art. 425 C. pr. civ. de reclamantă este rezultatul omisiunii de
verificare a unor apărări esențiale care ar fi
Rezultă așadar că, prima instanță a omis să fost de natură să conducă la admiterea cererii
motiveze sau a motivat insuficient soluția de chemare în judecată, sau dacă lăsarea
pronunțată în cauză. neanalizată a unor susțineri sau apărări sau
JURISPRUDENŢĂ
analizarea acestora în (...) fi consecința faptului

Obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 că aceste apărări nu sunt esențiale sau oricum
din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu ar putea conduce la admiterea cererii de
instanțelor naționale de a‑și motiva deciziile chemare în judecată față de obiectul ei, așa
poate fi complinită și pe calea apelului, care cum vom reține mai jos.
este o cale de atac devolutivă, ceea ce nu
scutește prima instanță de a respecta ea însăși Astfel, așa cum constant s‑a arătat în doctrină,
prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. pr. civ., dar și în jurisprudența în analiza dreptului la
tocmai pentru că procedura de judecată un proces echitabil (hotărârea (...), paragraful
trebuie să aibă, în ansamblul ei un caracter 81; hotărârea (...) der Hurk, paragraful 61;
echitabil. hotărârea Torija, paragraful 29; a se vedea, de

asemenea, decizia Jahnke și Lenoble împotriva drepturilor salariale ale intimatei‑pârâte și că,
Franței, cererea nr. 40.490/98), judecătorul în consecință, intimata‑pârâtă a beneficiat de
nu trebuie să răspundă în mod special tuturor drepturi salariale mai mari decât cele la care
argumentelor invocate de părți, fiind suficient era îndrituită în baza Legii nr. 153/2017.
ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns
acestor argumente în mod implicit. Conform dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. pr. civ.
conform cărora „Instanța este obligată să se
Totodată, cu privire la motivul de apel privind pronunțe asupra tuturor cererilor deduse
eventuala lipsă a unei proceduri echitabile, judecății. Ea nu poate acorda mai mult sau
dedusă din încălcarea, în opinia apelantei, a altceva decât s‑a cerut, dacă legea nu prevede
prevederilor art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6) altfel” se reține că obligația instanței este de
și art. 397 alin. (1) C. pr. civ., întrucât nu s‑ar soluționare a tuturor cererilor (omnia petita).
fi pronunțat asupra a ceea ce s‑a cerut prin
Articolul menționat reflectă unul dintre
cererea introductivă de instanță, în ciuda
principiile fundamentale ale procesului civil,
faptului că pretenția dedusă judecății a fost clar
respectiv principiul disponibilității, consacrat
precizată în sensul: „plata prejudiciului stabilit
expressis verbis de art. 9 C. pr. civ.. (...) în
conform Deciziei Curții de Conturi a României,
discuție este formulată în termeni similari
constând în diferența dintre salariul stabilit
celor în care este redactat și art. 22 alin. (6)
conform Ordinului Președintelui Institutului
C. pr. civ., impunând judecătorului să respecte
Cultural Român nr. 64 din 7 decembrie 2017 și
și să dea eficiență dreptului de dispoziție al
salariul cuvenit conform Raportului Curții de
părților. Astfel, judecătorul are obligația să se
Conturi a României înregistrat sub nr. (...) din
pronunțe asupra a tot ceea ce s‑a cerut, fără a
1 august 2018 (calculat potrivit prevederilor
depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în
legale imperative în vigoare”; Curtea va
care legea ar dispune altfel.
reține că în realitate, partea nu se referă la
vreo cauză de minus sau plus/extra petita De altfel, expresia aplicării principiului
sau la schimbarea cauzei juridice de către disponibilității în procesul civil se referă la
prima instanță, ci tot la neanalizarea tuturor obiectul cererilor, deci la pretențiile concrete
apărărilor părții de către prima instanță, formulate de reclamant în cererea de chemare
ceea ce ar fi condus la o soluție greșită fără în judecată, astfel prin lucru cerut se înțeleg
a se observa că drepturile salariale plătite numai cererile care au fixat cadrul procesual,
personalului încadrat la nivelul Institutului au determinat limitele învestirii instanței și au
Cultural Român au fost stabilite în mod greșit, stabilit obiectul pricinii.
prin interpretarea eronată a prevederilor legale
privind salarizarea personalului plătit din Judecătorul cauzei trebuie să țină cont și
fonduri publice, că „reconstrucția salarială” de prevederile art. 22 alin. (4) C. pr. civ., în
efectuată la nivelul Institutului Cultural conformitate cu care: (4) Judecătorul dă sau
Român în anul 2017, prin Ordinul Președintelui restabilește calificarea juridică a actelor și
Institutului Cultural Român nr. 564 din faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile
7 decembrie 2017, constând în aplicarea art. 11 le‑au dat o altă denumire.
alin. (3) din Legea‑cadru nr. 284/2010, a fost În acest caz judecătorul este obligat să pună
constatată de Curtea de Conturi și confirmată în discuția părților calificarea juridică exactă.
de ÎCCJ ca fiind „eronată”, iar această „eroare”
s‑a perpetuat în timp și s‑a răsfrânt asupra Or, neanalizarea unor apărări nu conduce
tuturor drepturilor salariale stabilite de la acel la încălcarea principiului disponibilității de
moment în timp încolo, inclusiv în privința către instanța fondului, întrucât aceasta

s‑a pronunțat în limitele învestirii nefiind 2017, constând în aplicarea art. 11 alin. (3) din
evidențiate aspecte de plus, minus sau Legea‑cadru nr. 284/2010, a fost constatată
ultrapetita de către apelantă, ci doar de Curtea de Conturi și confirmată de Î.C.C.J.
neanalizarea unor argumente care în opinia ca fiind „eronată”, iar această „eroare” s‑a
apelantei ar fi condus la admiterea cererii sale. perpetuat în timp și s‑a răsfrânt asupra
tuturor drepturilor salariale stabilite de la acel
Totodată, nu a fost identificat în cauză moment în timp încolo, inclusiv în privința
niciun alt motiv de nulitate care să conducă drepturilor salariale ale intimatei‑pârâte și că,
la anularea hotărârii primei instanțe nici în consecință, intimata‑pârâtă a beneficiat de
în condițiile prevederilor art. 480 alin. (6) drepturi salariale mai mari decât cele la care
C. pr. civ. cu rejudecarea procesului de către era îndrituită în baza Legii nr. 153/2017.
instanța de apel, context în care, se va
proceda la analizarea apelului în considerarea Criticile formulate nu sunt fondate, după cum
prevederilor art. 480 alin. (1) și (2) C. pr. civ. urmează:
Cu privire la motivele de apel care vizează Intimata pârâtă este salariată în cadrul re
fondul cauzei, se reține că prin acestea se clamantei începând cu data de 1 ianuarie 2019
susține că în mod nelegal instanța de fond prin Ordinul nr. 7 din 9 ianuarie 2019, în funcția
a respins cererea de restituire a sumelor de expert Administrație (...) gradul IA, Ordin
reprezentând plata nelegală a drepturilor prin care i‑a fost stabilită și salarizarea.
salariale încasate necuvenit de pârâtă
respectiv a „prejudiciului stabilit conform Prin Ordinul nr. 6 din 9 ianuarie 2020 s‑a
Deciziei Curții de Conturi a României, dispus încetarea detașării, începând cu data
constând în diferența dintre salariul stabilit de 9 ianuarie 2020.
conform Ordinului Președintelui Institutului Totodată, prin acte administrative succesive,
Cultural Român nr. 64 din 7 decembrie 2017 și au fost modificate drepturile salariale cuvenite
salariul cuvenit conform Raportului Curții de acesteia, începând cu data de (…) martie 2019,
Conturi a României înregistrat sub nr. (...) din inclusiv sporurile acordate începând cu data
1 august 2018 (calculat potrivit prevederilor de 1 septembrie 2020, în aplicarea Ordinului
legale imperative în vigoare” – Legea‑cadru Președintelui Institutului Cultural Român
nr. 153/2017 privind salarizarea personalului nr. 192 din 24 august 2020.
plătit din fonduri publice, cu modificările
și completările ulterioare, hotărârea fiind Astfel, în perioada de referință, vizată prin
pronunțată cu interpretarea și aplicarea cererea de chemare în judecată, (…) 2019 –
greșită a legii, în speță, cu nesocotirea art. 256 9 ianuarie 2020, stabilirea și modificările
C. muncii, coroborat cu dispozițiile art. (...) privind încadrarea în funcție a intimatei
JURISPRUDENŢĂ
C. civ. reclamante și drepturile salariale ale acesteia

s‑au efectuat prin Ordine/decizii emise de
Se susține că urmare a controlului de audit reclamantul angajator (apelant) în temeiul
financiar întocmit de Curtea de Conturi a dispozițiilor legale care reglementează
României, ca urmare a Raportului de audit stabilirea drepturilor salariale și a încadrării
financiar nr. 9792 din 27 iulie 2018, s‑a salariaților în funcții prevăzute de legislația
constatat nelegalitatea stabilirii drepturilor salarizării personalului bugetar.
salariale ale „reconstrucția salarială” efectuată
la nivelul Institutului Cultural Român în anul În situația particulară a reclamantei, care a fost
2017, prin Ordinul Președintelui Institutului detașată în cadrul reclamantei pe perioada
Cultural Român nr. 564 din 7 decembrie ulterioară datei de 1 ianuarie 2018, nu prezintă

relevanță Ordinul Președintelui Institutului treptei, gradației fiecărui salariat al entității, în

Cultural Român nr. 564 din 7 decembrie 2017, conformitate cu prevederile legale aplicabile.
prin care s‑a decis recalcularea drepturilor
salariale ale personalului reclamantei, inclusiv Decizia nr. (...) din 14 august 2018 emisă
a salariatei pârâte, cu încheierea de acte de Curtea de Conturi a fost contestată de
adiționale la contractele individuale de muncă, către Institutul Cultural Român, iar Curtea
modificatoare ale drepturilor salariale prin de Apel București, secția a VIII‑a contencios
care au fost aplicate la nivelul lunii decembrie administrativ și fiscal, prin sentința civilă
2017 dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. (...) din 5 iulie 2010 pronunțată în dosarul
nr. 284/2010. (...)/2/2018, a respins cererea formulată de
ICR privind suspendarea executării măsurilor
Angajatorul a procedat la încheierea de acte dispuse inclusiv la punctul II.2 din dispozitivul
adiționale modificatoare ale drepturilor deciziei nr. (...) din 14 august 2018 a Curții
salariale (deși, față de împrejurarea că în de Conturi și cererea de chemare în judecată
sectorul bugetar drepturile salariale sunt formulată în contradictoriu cu Curtea de
prestabilite prin lege iar nivelul salariului se Conturi a României, ca neîntemeiată.
stabilește prin act unilateral al angajatorului,
Împotriva sentinței civile nr. (...) din 5 iulie
nu este necesară întocmirea unui act bilateral
2019 a Curții de Apel București, secția a
prin care să se prevadă salariul, acesta nefiind
VIII‑a contencios administrativ și fiscal,
rezultat al convenției bilaterale), aceste acte
Institutul Cultural Român a declarat recurs,
neconferind vreun drept salarial pârâtei,
care a fost respins ca nefondat prin decizia
decât din perspectiva aplicării etapizate
nr. (...) din 12 mai 2021 pronunțată de Înalta
a majorărilor salariilor de bază, conform
(...) de Casație și Justiție, secția contencios
art. 38 din Legea‑cadru nr. 153/2017 privind
administrativ și fiscal.
salarizarea personalului plătit din fonduri
publice, s‑a efectuat prin raportare la salariile Se reține, așadar, că în contextul litigiului
astfel determinate, după efectuarea corecției respectiv s‑a realizat o analiză de legalitate
menționate. și temeinicie a concluziilor și măsurilor Curții
de Conturi. Nu poate fi reținut efectul pozitiv
Prin Decizia nr. (...) din 14 august 2018 emisă
al autorității de lucru judecat în raport de
de Curtea de Conturi, ca urmare a Raportului
acel litigiu în care intimata‑pârâtă nu a avut
de audit financiar înregistrat sub nr. (...) din
calitatea de parte, statuările instanțelor
1 august 2018 (și sub nr. 9792 din 27 iulie
de contencios administrativ din dosarul
2018 la ICR), s‑a constatat faptul că aceste
nr. (...)/2/2018 nu pot fi ignorate, având în
corecții salariale aprobate de conducerea
vedere că, față de prevederile art. 435 alin. (2)
ICR, implementate și plătite personalului C. pr. civ., hotărârile pronunțate sunt opozabile
entității, începând cu luna iunie 2017, au fost oricărei persoane atâta timp cât nu se face, în
stabilite în mod eronat, prin interpretarea condițiile legii, dovada contrară.
greșită a prevederilor legale privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice, iar Sub acest aspect nu poate fi primită ale
pentru înlăturarea acestei abateri, la pct. 9 din gația primei instanțe prin care se arată
decizia nr. (...) din 14 august 2018, s‑a stabilit că „Decizia Curții de Conturi precum și
ca măsură în sarcina conducerii pârâtului să hotărârile judecătorești prin care s‑au
depună diligențe în vederea stabilirii salariului respins contestațiile ICR nu sunt opozabile
de bază corespunzător funcției, gradului, reclamantei”.

Conform art. 435 C. pr. civ. Obligativitatea și angajatorul a învestit instanța de judecată cu
opozabilitatea hotărârii: prezenta cauză prin care solicitat obligarea
pârâtului la plata sumei de 5.314 lei aferent
(1) Hotărârea judecătorească este obligatorie perioadei ianuarie 2019 – ianuarie 2020
și produce efecte numai între părți și succesorii cu titlu de sume încasate nelegal aferente
acestora. perioadei ianuarie 2019 – ianuarie 2020,
(2) Hotărârea este opozabilă oricărei terțe reprezentând diferența dintre salariul stabilit
persoane atât timp cât aceasta din urmă nu conform Ordinului Președintelui Institutului
face, în condițiile legii, dovada contrară. Cultural Român nr. 564 din 7 decembrie 2017
și salariul cuvenit conform Raportului Curții de
Autoritatea de lucru judecat nu trebuie Conturi a României înregistrat sub nr. (...) din
confundată cu efectul substanțial al hotărârii, 1 august 2018.
efect care este reglementat distinct, la art. 435
C. pr. civ., text care arată cum se produce acest Conform tabelului depus la dosar cuprinzând
efect atât în raporturile dintre părți (doar între calculul prejudiciului pretins, suma de
părți și succesorii acestora având caracter 5.314 lei este aferentă perioadei ianuarie
obligatoriu și producând efecte) cât și între 2019 – ianuarie 2020, având în vedere perioada
acestea și terți. de detașare a pârâtei.
În ceea ce privește modul în care se produce Așa cum rețineam supra, având în vedere
efectul substanțial al hotărârii față de că cererea de restituire a sumei repre
terți, art. 435 alin. (2) C. pr. civ. dispune zentând sume încasate nelegal aferente
că „hotărârea este opozabilă oricărei terțe perioadei ianuarie 2019 – ianuarie 2020,
persoane atât timp cât aceasta din urmă nu reprezentând diferența dintre salariul stabilit
face, în condițiile legii, dovada contrară.” conform Ordinului Președintelui Institutului
Cultural Român nr. 564 din 7 decembrie 2017
Rezultă așadar, că actul jurisdicțional, ca și și salariul cuvenit conform Raportului Curții
un contract, își produce efectele substanțiale de Conturi a României înregistrat sub nr. (...)
(modificarea situației juridice dintre părțile din 1 august 2018 a fost fundamentată pe
în litigiu, prin aplicarea regulii de drept la
prevederile art. 256 C. muncii coroborat cu
împrejurările de fapt) numai între părțile și
art. 1341 C. civ., Curtea urmează a analiza
succesorii acestora, neputând crea drepturi
dacă în speță sunt îndeplinite condițiile privind
și obligații în privința terților care nu au fost
existența unei plăți nedatorate.
atrași în niciun mod în proces.
Astfel, art. 256 alin. (1) C. muncii impune
Cu toate acestea, hotărârea li se poate opune
salariatului care a încasat de la angajator o
JURISPRUDENŢĂ
terților având valoarea unui mijloc de probă

sumă nedatorată să o restituie. În acord și cu
susceptibil de probă contrară, astfel încât,
Decizia Curții Constituționale nr. 274/2011,
aceștia pot să combată cele stabilite în
procesul la desfășurarea căruia nu au participat textul de lege menționat ce reglementează
și să invoce apărări proprii, pe care instanțele instituția plății nedatorate în materia dreptului
sunt obligate să le analizeze. muncii vine să acopere, prin excluderea
tuturor celorlalte situații prevăzute de lege
Având în vedere rămânerea definitivă a care antrenează răspunderea patrimonială
Deciziei nr. (...) din 14 august 2018 emisă de a salariatului, cazurile când, fără a fi reținută
Curtea de Conturi și fiind stabilită temeinicia vinovăția acestuia, este obligat la restituirea
concluziilor și măsurilor Curții de Conturi, unor sume încasate de la angajator, întrucât

acestea nu i se cuveneau, neexistând o justă condiția ca plata să fi fost făcută din eroarea
cauză. plătitorului asupra calității sale de debitor și
nici nu au fost analizate dispozițiile art. 993
Or, art. 256 alin. (1) C. muncii nu constituie alin. (1) vechiul C. civ., ci prima instanță a
decât o aplicație a art. 1635 C. civ., care este reținut inexistența dreptului la restituire
mult mai explicit și mai nuanțat și în lumina
dedusă din existența datoriei, respectiv a
căruia trebuie interpretat. (...) în vedere că
temeiului plății, chiar dacă așa cum arătam
dispozițiile art. 1341 C. civ., ce definesc plata
supra motivarea primei instanțe este precară
nedatorată, trimit la cele ale art. 1635 C. civ.,
sub acest aspect.
care stabilesc ce tip de prestații cu caracter
nedatorat pot fi restituite, plata nedatorată Cu toate că invocarea regimului plății ne
nu este doar cea executată din eroare, ci și datorate instituit de Noul Cod civil nu
cea făcută în baza unui act juridic desființat cu cond iționează reîntregirea patrimoniului
efect retroactiv. angajatorului de existența erorii acestuia în
Prin urmare, absența datoriei, situație premisă efectuarea plăților (reținută ca și condiție a
pentru stabilirea caracterului nedatorat al restituirii plății nedatorate în considerentele
plății, poate fi atât originară, cât și survenită, primei instanțe), acest aspect nu este de natură
în modalitatea descrisă de textul de lege. să conducă la reformarea sentinței apelate,
în condițiile în care nu rezultă îndeplinirea
Pentru verificarea condițiilor plății nedatorate condițiilor plății nedatorate, reglementate de
sunt aplicabile prevederile dreptului comun, cadrul normativ în vigoare, după cum se va
respectiv art. 1341 C. civ. care prevede că: arăta în continuare.
„Cel care plătește fără a datora are dreptul
la restituire.” Conform art. 1344 C. civ.: Astfel, în analiza temeiului de drept invocat în
„Restituirea plății nedatorate se face potrivit cauză, Curtea reține că reclamantul susține că
dispozițiilor art. 1635‑1.649.” sumelor pretinse de la pârâtă au fost primite
de aceasta fără drept, în contra legii și în lipsa
Potrivit art. 1635 alin. (1) C. civ.: „Restituirea unui temei juridic valabil.
prestațiilor are loc ori de câte ori cineva este
ținut, în virtutea legii, să înapoieze bunurile Curtea observă, însă, că pârâta nu se află în
primite fără drept ori din eroare sau în temeiul ipoteza normativă acreditată de reclamant
unui act juridic desființat ulterior cu efect din art. 1635 alin. (1) C. civ., aceea a primirii
retroactiv ori ale cărui obligații au devenit drepturilor salariale în lipsa unui temei juridic
imposibil de executat din cauza unui eveniment valabil, în contra legii.
de forță majoră, a unui caz fortuit ori a unui alt
eveniment asimilat acestora.” Sub acest aspect, Curtea are în vedere că
drepturile salariale în perioada de referință au
Instanța de apel va arăta aici că nu poate fost stabilite mai multe ordine ale Președintelui
fi primită sau reținută susținerea apelantei Institutului Cultural Român și acte adiționale
potrivit căreia motivarea judecătorului la contractul individual de muncă al pârâtei.
fondului este fundamentată pe prevederile
vechiului Cod civil, conform cu care plata De necontestat este faptul că actele anterior
nedatorată presupune existența erorii, câtă menționate, prin care pârâta a fost salarizată
vreme din considerentele hotărârii nu rezultă în acord cu grila de salarizare aprobată la
că judecătorul fondului ar fi respins cererea de nivelul Institutului Cultural Român nu au fost
chemare în judecată întrucât nu ar fi îndeplinită desființate în modalitățile prevăzute de lege și,

ca atare, au produs efecte pe toată perioada Astfel, în vederea punerii în aplicare a

care face obiectul pretențiilor. dispozițiilor Legii‑cadru nr. 153/2017, prin
art. 36 din acest act normativ s‑a stabilit că, la
Cu privire la procesul‑verbal nr. (...) din data intrării în vigoare, 1 iulie 2017, trebuie să se
7 decembrie 2017, întocmit de (...) pentru procedeze la reîncadrarea personalului salarizat
analiza elementelor care stau la baza aplicării „pe noile funcții, grade/trepte profesionale,
Legii‑cadru nr. 284/2010, comisie numită gradație corespunzătoare vechimii în muncă și
prin ordinul Președintelui ICR nr. 564 din vechime în specialitate/vechime în învățământ
7 decembrie 2017, Curtea arată că acest avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor
act nu are în sine valoare de just titlu al de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor
plății drepturilor salariale, acesta neputând de încadrare și indemnizațiilor lunare potrivit
reprezenta un fundament juridic al plății art. 38”.
diferențelor de drepturi salariale indexate,
aferente perioadei analizate, nefiind un act Astfel, față de împrejurarea că în sectorul
constitutiv de drepturi în favoarea salariaților bugetar drepturile salariale sunt prestabilite
reclamantei, neavând valoarea unui act prin lege iar nivelul salariului se stabilește
administrativ de stabilire a drepturilor prin act unilateral al angajatorului așa cum
salariale iar în cadrul angajatorilor bugetari rețineam, potrivit înscrisurilor de la dosar,
drepturile salariale nu se stabilesc de către modificările privind încadrarea în funcție a
comisii prin proces‑verbal ci, cel mult acestea salariaților și drepturile salariale ale acestora
pot sta la baza emiterii actelor unilaterale ale s‑au efectuat prin acte administrative cu
angajatorului privind încadrarea personalului și caracter individual emise de apelantul
stabilirea drepturilor salariale. angajator în temeiul dispozițiilor legale care
reglementează stabilirea drepturilor salariale
Astfel, așa cum arătam supra, justa cauză sau și a încadrării salariaților în funcții prevăzute de
temeiul juridic valabil pentru plata drepturilor legislația salarizării personalului bugetar.
cuvenite salariaților pot fi reprezentate de
contractul individual de muncă, prevederile Este real că în emiterea acestora angajatorul
legale aplicabile, acte administrative sau era obligat să respecte etapele aplicării noii legi
dispoziții legale ale persoanelor îndrituite să așa cum sunt prevăzut de art. 38, al acestei legi
dispună efectuarea plăților etc. potrivit cu care, cităm:
În speță, trebuie analizat dacă justa cauză Art. 38:

poate fi reprezentată de actele administrative
cu caracter individual reprezentate de „(1) Prevederile prezentei legi se aplică
Ordinului Președintelui Institutului Cultural etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017.
JURISPRUDENŢĂ
Român nr. 564 din 7 decembrie 2017 și de (2) Începând cu data de 1 iulie 2017: a) se
actele ulterioare de stabilire a drepturilor mențin în plată la nivelul acordat pentru
salariale ale pârâtei. luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017,
La data de 1 iulie 2017 a intrat în vigoare Legea cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de
nr. 153/2017. funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor
de încadrare, precum și cuantumul sporurilor,
Or, după această dată, atât încadrarea cât și indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al
acordarea salariilor se efectuează de angajator celorlalte elemente ale sistemului de salarizare
în conformitate cu prevederile art. 36 și art. 38 care fac parte, potrivit legii, din salariul brut
ale Legii‑cadru nr. 153/2017. lunar, indemnizația brută de încadrare, solda

lunară de care beneficiază personalul plătit din bază, soldele de funcție/salariile de funcție,
fonduri publice, în măsura în care personalul indemnizațiile de încadrare sunt mai mari
ocupă aceeași funcție și își desfășoară decât cele stabilite potrivit prezentei legi
activitatea în aceleași condiții; (…) pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari
ca urmare a majorărilor salariale reglementate,
(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se se acordă cele stabilite pentru anul 2022.”;
acordă următoarele creșteri salariale: a)
cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor (41) Prin excepție de la prevederile alin. (4),
de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor personalul didactic de predare, personalul
de încadrare, precum și cuantumul brut al didactic auxiliar, personalul didactic de
sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, conducere și personalul de îndrumare și control
primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale din învățământ beneficiază:
sistemului de salarizare care fac parte, potrivit
legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută a) începând cu 1 ianuarie 2019 de prima tranșă
de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care de 1/4 din diferența dintre salariul de bază
beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut de lege pentru anul 2022 și cel din
se majorează cu 25% față de nivelul acordat luna decembrie 2018;
pentru luna decembrie 2017, fără a depăși b) începând cu 1 ianuarie 2020 de a doua
limita prevăzută la art. 25, în măsura în care tranșă de 1/4 din diferența dintre salariul de
personalul respectiv își desfășoară activitatea bază prevăzut de lege pentru anul 2022 și cel
în aceleași condiții; d) prin excepție de la din luna decembrie 2018;
lit. a), începând cu 1 martie 2018, cuantumul
brut al salariilor de bază, precum și cuantumul c) începând cu 1 septembrie 2021 de salariile
sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, de bază prevăzute de lege pentru anul 2022”,
primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale cu toate acestea prin Ordinului Președintelui
sistemului de salarizare care fac parte, potrivit Institutului Cultural Român nr. 564 din
legii, din salariul brut, de care beneficiază 7 decembrie 2017 angajatorul a procedat la
personalul didactic din unitățile/instituțiile de o pretinsă „corectare” a salariilor acordate
învățământ preuniversitar și universitar de stat, personalului angajat, considerând că drepturile
inclusiv unitățile conexe, precum și personalul salariale la nivelul acordat pentru luna iunie
din cadrul Agenției (...) de Asigurare a Calității 2017, au fost eronat stabilite și a procedat la o
în Învățământul Superior, se majorează cu 20% „reconstrucție a acestora”.
(…)
Cu toate acestea, Ordinul Președintelui Insti
(4) În perioada (...) se va acorda anual o tutului Cultural Român nr. 564 din 7 decembrie
creștere a salariilor de bază, soldelor de 2017, prin care s‑a decis recalcularea drepturilor
funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor salariale ale personalului reclamantei, inclusiv
de încadrare, fiecare creștere reprezentând a salariatei pârâte, prin care au fost aplicate
1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda la nivelul lunii decembrie 2017 (!) dispozițiile
de funcție/salariul de funcție, indemnizația de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 284/2010 nu a
încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 fost supus controlului judecătoresc nici pe
și cel/cea din luna decembrie 2018. Creșterea cale principală, printr‑o acțiune în anulare și
respectivă și data de aplicare se stabilesc prin nici pe cale incidentală și nici nu a fost invocată
legea anuală a bugetului de stat cu respectarea vreo excepție de nelegalitate a acestora în
prevederilor art. 6 lit. h). (…) (6) În situația în conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea
care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de nr. 554/2004, având în vedere că, față de

soluția primei instanțe care a reținut existența contractului individual de muncă și desființarea
și valabilitatea acestor acte, o astfel de excepție acestuia cu caracter retroactiv și, fie înlăturarea
putea fi invocată oricând în cadrul procesului în acesteia dacă contractul poate continua valabil
apel, câtă vreme, soluționarea litigiului pe fond și în lipsa clauzei contractuale, fie înlocuirea
depinde de actele administrativ cu caracter acesteia „de drept cu dispozițiile legale sau
individual care reprezintă temei al efectuării convenționale aplicabile”, în conformitate cu
plăților. prevederile art. 57 alin. (4) C. muncii.
În baza acestui ordin au fost încheiate mai Evident, că o astfel de problematică nu va fi

multe acte adiționale la contractele individuale analizată însă, în lipsa invocării nulității clauzei
de muncă, prin care a fost stabilit noul salariu contractuale privind modificarea clauzelor
de bază în acord cu grila de salarizare aprobată salariale.
la nivelul Institutului Cultural Român sau a fost
Prin urmare, în condițiile în care actele privi
efectuată salarizarea personalului nou încadrat
toare la salarizare au avut o existență validă
sau detașat.
în perioada care interesează examinarea
Or, cum actele unilaterale ale angajatorului pretențiilor în apel, Curtea notează că, până la
privind stabilirea drepturilor salariale reprezintă constatarea nulității, își produc toate efectele
temeiul plății unui anumit cuantum al care decurg din acestea, neputându‑se reține
drepturilor salariale, chiar și prin raportare la că în speță a dispărut justa cauză pentru plata
faptul că în dosarul nr. (...)/2/2018 instanțele drepturile salariale.
de contencios administrativ au confirmat Cu privire la chestiunea în discuție, contrar
constatările Curții de Conturi în ceea ce susținerilor apelantului, prezintă relevanță
privește nelegalitatea acordării drepturilor decizia nr. (...) din 13 iunie 2016 pronunțată de
salariale, trebuie avut în vedere că sancțiunea Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul
nulității nu operează de plin drept, ea trebuie pentru dezlegarea unor chestiuni de drept,
constatată prin hotărâre judecătorească care poate fi valorificată în prezenta speță
în cazul actelor unilaterale de stabilire a prin raportare la raționamentul juridic ce
drepturilor salariale sau prin acordul părților a stat la baza rezolvării unor chestiuni de
sau prin hotărâre judecătorească definitivă, în drept cu privire drepturi salariale stabilite
acest sens fiind dispozițiile exprese cuprinse în pentru personalul din sectorul bugetar cu
art. 57 alin. (6) și (7) C. muncii. De altfel, chiar nerespectarea prevederilor legale privind
și înlocuirea unei clauze afectate de nulitate salarizarea în instituțiile publice.
cu alte clauze care să corespundă dispozițiilor
legale, în virtutea dispozițiilor art. 57 alin. (4) Astfel, considerentele deciziei s‑au arătat
C. muncii, este întotdeauna subsecventă următoarele: „o decizie a Curții de Conturi,
JURISPRUDENŢĂ
constatării nulității. emisă în exercitarea atribuțiilor sale de

control, prin care s‑a stabilit că anumite
Instanța de apel nu va reține însă susținerea drepturi prevăzute în contractul colectiv de
intimatei privind regimul juridic al nulității muncă încheiat la nivelul unei instituții publice
în materia dreptului muncii, care, conform finanțate integral din venituri proprii au fost
art. 57 alin. (2) C. muncii ar produce efecte acordate nelegal, raportat la prevederile legale
doar pentru viitor, problematica fiind mult mai privind salarizarea în instituțiile publice, nu
complexă, fiind în discuție doar nulitatea unei lipsește de efecte clauzele contractului colectiv
clauze contractuale pretins lovită de nulitate de muncă prin care acele drepturi au fost
iar nu constatarea nulității în întregime a stabilite, a căror nulitate nu a fost constatată

de către instanțele judecătorești, în condițiile organizațiilor sindicale reprezentative, întrucât

legii.” „ar fi fost negociate și prevăzute în favoarea
salariaților adaosuri bănești, suplimentar
„Înalta Curte consideră ca fiind corectă drepturilor stabilite prin lege”, această
opinia conform căreia o decizie a Curții de interpretare se aplică mutatis mutandis și în
Conturi nu poate să înlăture eo ipso de la situația clauzelor contractului individual de
aplicare o clauză a contractului colectiv de muncă, cu diferențele arătate supra față de
muncă. Aceasta întrucât o astfel de decizie, cu prevederile art. 57 alin. (4) C. muncii.
caracter administrativ, nu este opozabilă decât
angajatorului, în sarcina căruia impune obligații Totodată, criticile de nelegalitate privind ne
de recuperare a prejudiciului, nu și salariatului. valabilitatea clauzei sau cu privire la încălcarea
unor prevederi legale la negociere, întrucât
Pentru a se putea repercuta asupra raportului contravin prevederilor legilor de salarizare, nu
juridic de muncă al salariatului bugetar, din pot fi primite direct în cererea în recuperarea
perspectiva drepturilor bănești încasate cu sumelor plătite în baza clauzelor pretins
încălcarea legii, trebuie inițiat un mecanism nelegale.
procesual care să îi fie opozabil acestuia și în
care salariatul să aibă posibilitatea de a se Curtea reține că prevederile contractuale
prevala, în justificarea drepturilor încasate, care sunt în dezacord cu prevederile legilor
de existența clauzei din contractul colectiv de de salarizare sunt lovite de nulitate, însă
muncă (fie pentru a pretinde plata dreptului constatarea nulității se realizează prin hotărâre
acordat prin respectiva clauză, fie, odată plătit, judecătorească.
pentru a se opune unei cereri de restituire).
În acest context, nevalabilitatea nu poate fi
Verificarea conformității respectivei clauze invocată doar ca motiv de admitere a acțiunii,
contractuale cu normele imperative ale ci trebuie să reprezinte obiectul acțiunii sau
legii urmează a ține cont de reglementările prin invocarea pe cale de excepție. În speță,
speciale derogatorii în materia nulității, vizând însă, nu a existat o solicitare, respectiv o
condițiile în care instanța poate constata constatare a nulității actelor de stabilire
nulitatea absolută a unei clauze din contractul a drepturilor salariale, astfel încât acesta
colectiv de muncă, care acordă salariatului din produce efecte pe perioada valabilității.
sectorul bugetar drepturi neprevăzute în legea
Toate aceste acte unilaterale sau bilaterale
de salarizare”.
sunt acte valabile care și‑au produs efectele
Acest text se referă la clauzele contractul și ce nu au fost anulate, acestea stând la
colectiv de muncă, încheiat la nivelul unei efectuării plăților drepturilor salariale în
instituții publice finanțate integral din cuantumul acordat în perioada de referință.
venituri proprii, care au fost negociate cu Astfel, câtă vreme nu a intervenit nulitatea/
încălcarea legislației salarizării personalului constatarea nelegalității, prestațiile achitate
bugetar, în sensul pretinsei nerespectări ale potrivit acestor acte se cuvin în temeiul actelor
prevederilor art. 162 alin. (3) C. muncii în administrative/bilaterale după caz, neanulate
conformitate cu care, sistemul de salarizare indiferent de susținerea aspectului că aceste
a personalului din autoritățile și instituțiile acte nu ar fi respectat normele legale la data
publice finanțate integral sau în majoritate de adoptării/încheierii lor.
la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale
de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor Or, sub acest aspect, în mod corect susține
speciale se stabilește prin lege, cu consultarea pârâta intimată că față de existența actelor

administrative și actelor contractuale prin hotărârile pronunțate în dosarul (...)/2/2018,

care s‑a aprobat și în baza cărora s‑a efectuat nu poate conduce la reformarea hotărârii de
ulterior plata sporului dar și în legătură cu primă instanță, câtă vreme, o astfel de analiză
efectele produse de acestea atât în lipsa ar presupune implicit analiza legalității actelor
anulării sau măcar invocării nelegalității administrative cu caracter individual și a
acestora, nici cererea în restituirea sumelor actelor de încadrare unilaterale și bilaterale
pretins încasate necuvenit din executarea întocmite de angajator în aplicarea art. 36‑39
acestora nu poate fi primită, ca întemeiată. din Legea nr. 153/2017 în lipsa supunerii
acestor acte controlului de legalitate pe
Or, așa cum arătam supra există o justă cale judecătorească, astfel încât, acestea
cauză a diminuării patrimoniului apelantei beneficiază de prezumția de legalitate care nu
reclamante și a îmbogățirii pârâtului pe poate fi răsturnată prin simpla criticare făcută
seama reclamantului, constând în plata chiar de către emitent în cererea de restituire
drepturilor salariale în cuantumul stabilit a plății prestațiilor efectuate și plătite în baza
prin actele angajatorului necontestate, plată acestor acte.
care s‑a efectuat în baza unor acte valabile,
a căror legalitatea nu a fost supusă verificării De altfel, așa cum arată chiar apelantul, Curtea
în condițiile legii și care, pe consecință nu au de Conturi a emis Decizia nr. (...) din 14 august
fost niciodată anulate și nici nu a fost invocată 2018 prin care a stabilit anumite măsuri în
vreo excepție de nelegalitate a acestora în sarcina Institutului Cultural Român, printre
conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea care:
nr. 554/2004, având în vedere că, față de
Măsura I.9 Conducerea ICR va depune
soluția primei instanțe care a reținut existența
diligențe în vederea stabilirii salariului de
și valabilitatea acestor acte, o astfel de excepție
bază corespunzător funcției, gradului, treptei,
putea fi invocată oricând în cadrul procesului în
gradației fiecărui salariat, în conformitate cu
apel, câtă vreme, soluționarea litigiului pe fond
prevederile legale aplicabile.
depinde de actele administrativ cu caracter
individual care reprezintă temei al efectuării Măsura II.2 Conducerea ICR va dispune măsuri
plăților. în vederea recalculării salariilor de bază și a
celorlalte elemente ale sistemului de salarizare
Astfel, în prezenta cauză, plata a cărei restituire
de care beneficiază salariații entității, inclusiv
se solicită nu a fost efectuată nici din eroare și
pentru persoanele care acordă viză de CFPP
nici în baza unui act juridic desființat cu efect și pentru cele care au fost promovate fără
retroactiv. respectarea în totalitate a dispozițiilor legale,
Totodată, susținerea că prima instanță nu ar fi urmărindu‑se recuperarea diferențelor salariale
JURISPRUDENŢĂ
analizat aspectele menționate de reclamantă acordate necuvenit, de la data intrării în

cu privire la nelegalitatea acordării unor vigoare a Legii nr. 78/2018.
diferențe salariale începând cu luna iunie Rezultă așadar că, în considerarea dispozițiilor
2017, care au fost stabilite în mod eronat, imperative enunțate, pentru punerea în
prin interpretarea greșită a prevederilor aplicare a Deciziei nr. III 10 din 27 august
legale privind salarizarea personalului plătit 2020 a Curții de Conturi, conducerea ADS ar
din fonduri publice, iar acest aspect ar fi fi trebuit:
fost stabilit în mod definitiv prin hotărârile
pronunțate de Curtea de Apel București – să stabilească mai întâi dacă salariile care se
și Înalta Curte de Casație de Justiție prin află în plată sunt corecte,

– dacă încadrările nu sunt corecte și nu Conturi, atâta vreme cât nu a dovedit că a

respectă toate dispozițiile legale aplicabile, să obținut o suspendare a aplicării Deciziei nr. (...)
dispună măsuri în vederea aplicării dispozițiilor din 14 august 2018 prin care Curtea de Conturi
legale în vigoare, până la soluționarea contestației formulate
împotriva actului de control.
– după ce se stabilea dacă sunt sau nu corecte
drepturile salariale, să dispună măsuri pentru Într‑un asemenea context, instanța reține
stabilirea persoanelor care se fac vinovate, așadar că, față de obiectul și părțile acestui
litigiu, chestiunea litigioasă nu privește nici
– după ce se stabileau persoanele care se fac legalitatea Deciziei nr. (...) din 14 august
vinovate și doar dacă exista o astfel de situație, 2018 prin care Curtea de Conturi a stabilit
ca urmare a analizării și eventual corectării anumite măsuri în sarcina Institutului
erorilor apărute din varii motive, să atragă Cultural Român și nici legalitatea Ordinului
răspunderea disciplinară sau patrimonială a Președintelui Institutului Cultural Român
acestor persoane.
nr. 564 din 7 decembrie 2017 prin care s‑a
În ultimă instanță să recupereze de la salariați decis recalcularea drepturilor salariale ale
sumele plătite necuvenit după intrarea în personalului reclamantei, inclusiv a salariatei
vigoare a Legii nr. 78 din 28 martie 2018, pârâte, cu încheierea de acte adiționale
privind exonerarea personalului plătit la contractele individuale de muncă,
din fonduri publice de la plata unor sume modificatoare ale drepturilor salariale prin
reprezentând venituri de natură salarială, care au fost aplicate la nivelul lunii decembrie
debitul pentru sumele încasate și nerestituite 2017 (!) dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea
anterior datei de 31 martie 2018 fiind nr. 284/2010 emise sau întocmite pentru
amnistiat, având în vedere că, scopul legii achitarea acestor plăți care nu pot fi discutate
îl constituie exonerarea de la plată pentru în acest cadru procesual, astfel încât, nu se
sumele reprezentând venituri de natură poate reține ca temei al restituirii simpla
salarială, pe care personalul ale cărui constatare în altă cauză a nelegalității acordării
venituri de natură salarială au fost stabilite acestor drepturi, ci aceste acte de control
în baza actelor normative privind salarizarea rămase definitive și hotărâri judecătorești
personalului din sectorul bugetar (prevăzut la puteau fi utilizate ca mijloc de probă
art. 1) trebuie să le restituie drept consecință într‑un eventual demers procesual privind
a constatării de către Curtea de Conturi sau nelegalitatea actelor de încadrare și salarizare
alte instituții cu atribuții de control a unor pe cale separată sau pe cale de excepție.
prejudicii.
În acest cadru procesual, în realitate, ceea
Or, după data de 1 aprilie 2018 și nici ulterior ce părțile supun dezbaterii judiciare, este
Deciziei nr. (...) din 14 august 2018 prin care aspectul datorat al acestor sume, în baza
Curtea de Conturi a stabilit anumite măsuri Ordinului Președintelui Institutului Cultural
în sarcina Institutului Cultural Român, Român nr. 564 din 7 decembrie 2017 și a
apelanta nu a luat vreo măsură de reașezare actelor administrative de încadrare și salarizare
a drepturilor salariale prin stabilirea salariului ulterioare și, pe cale de consecință dacă plata a
de bază a pârâtei corespunzător funcției, fost făcută pentru a stinge o datorie fiind astfel
gradului, treptei, gradației fiecărui salariat, în datorată de reclamantă și încasată cuvenit
conformitate cu prevederile legale aplicabile, de intimata pârâtă sau existența unor cauze
astfel încât, aceasta a fost plătită în continuare legale exoneratoare de răspundere și pe cale de
cu ignorarea măsurilor decise de Curtea de consecință, inexistența obligației de restituire

or, în efectuarea unei plăți nedatorate, apoi în temeiul dispozițiilor actelor normative,
efectuată ori din eroare sau în temeiul unui în 2010 și 2011.
act juridic desființat ulterior cu efect retroactiv
ori ale cărui obligații au devenit imposibil La data de 1 ianuarie 2011, personalul ICR nu
a fost reîncadrat pe noile clase de salarizare și
de executat din cauza unui eveniment de
nici pe gradațiile aferente tranșelor de vechime
forță majoră, a unui caz fortuit ori a unui alt
prevăzute de Legea nr. 284/2010. Sau că „În
eveniment asimilat acestora.
ceea ce privește tranșele de vechime prevăzute
Or, așa cum arătam supra, în prezenta cauză, de art. 11 din Legea nr. 284/2010, acestea
plata a cărei restituire se solicită nu a fost trebuiau acordate salariaților începând cu
efectuată nici din eroare și nici în baza unui act luna ianuarie 2011, pe lângă majorarea salarială
juridic desființat cu efect retroactiv. prevăzută de Legea nr. 285/2010.
Cu toate acestea, Curtea va îndepărta orice În fapt, salariaților le‑a fost acordat
susținere a pârâtei intimate în sensul că în doar salariul de bază stabilit la nivelul
lunii decembrie 2009 diminuat cu 25%
ceea ce privește susținerile apelantei referitor
conform legii și majorat cu 15% conform
la constatările Curții de Conturi, „în ceea
Legii nr. 285/2010. Rezultă astfel în mod
ce privește modalitatea de stabilire în mod
evident stabilirea incorectă a cuantumului
legal a drepturilor salariale ale acesteia (...)
salarial cuvenit salariaților ICR conform legii
există putere de lucru judecat care prevalează
și perpetuarea erorii până în decembrie 2017.”
față de concluziile Curții de Conturi care nu
are atribuții de interpretare a legii, această Astfel, sub acest aspect, contrar susținerilor
prerogativă aparținând în mod exclusiv intimatei pârâte, Curtea arată că pârâta invocă
puterii judecătorești” și că, „contrar celor sentința nr. (...) pronunțată de Tribunalul
reținute de Curtea de Conturi, salariaților ICR București prin care s‑a reținut că „începând
le‑au fost calculate în mod eronat salariile cu luna ianuarie 2010 și până în prezent,
începând cu 31 decembrie 2009, ICR, în reclamanții ar fi trebuit să beneficieze de un
calitate de ordonator de credite, deși avea salariu de bază calculat în conformitate cu
obligația de a pune în aplicare prevederile dispozițiile actelor normative enumerate,
legilor având ca obiect stabilirea drepturilor la care s‑ar fi adăugat celelalte sporuri
salariale ale personalului plătit din fonduri prevăzute de lege, iar reconstrucția salarială
publice, nu a făcut acest lucru din 2009 până este necesară în vederea stabilirii corecte a
în 2017.”, întrucât nu ar fi pus în aplicare drepturilor cuvenite, precum și a nivelului
actele normative privind salarizarea până maxim de salarizare.”
în decembrie 2017, când a dispus reconstrucția Totodată, în susținerea apărărilor din întâm
JURISPRUDENŢĂ
salarială, în principal Legea nr. 284/2010 pinarea formulată a fost depusă o hotărâre
privind salarizarea unitară a personalului ce privește alți salariați, respectiv salariata
plătit din fonduri publice, art. 11 alin. (3) și că (...), (...) sau hotărâri pronunțate în cauze în
la nivelul ICR salariul pentru luna octombrie care pârâta nu a figurat în proces ca parte
2010 ar fi trebuit să fie stabilit în conformitate pronunțate în dosarul nr. (...)/3/2018 al
cu prevederile Legii nr. 330/2009, a O.U.G. Tribunalului București, secția a VIII‑a civilă și
nr. 1/2010 și a Legii nr. 118/2010, astfel încât pentru cauze privind conflicte de muncă și
diminuările și majorările aplicate salariilor asigurări sociale și în dosarul nr. (...)/3/2018 al
trebuiau aplicate unei baze de calcul stabilite Curții de Apel București, secția a VII‑a pentru
prin lege la începutul anului 2010 și perpetuată cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale, în care intimata‑pârâtă nu a figurat ca procesuală, care corespunde unui efect

parte. negativ, extinctiv, de natură să oprească a
doua judecată, autoritatea de lucru judecat
Or, soluția pronunțată în litigiile derulate presupune tripla identitate de elemente
anterior, care au avut ca obiect acordarea unor (de părți, obiect și cauză), însă, nu la fel se
drepturi salariale privind tranșele de vechime întâmplă atunci când acest efect al hotărârii
prevăzute de art. 11 din Legea nr. 284/2010, se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea
nu privește partea în proces, care de altfel în care au fost dezlegate anterior anumite
nici nu era angajata reclamantei apelante la a aspecte litigioase în raporturile dintre părți,
cel moment, astfel încât o astfel de hotărâre fără posibilitatea de a mai fi contrazis, el
nu poate fi invocată nici potrivit art. 431 impunându‑se într‑un al doilea proces care
alin. (2) C. pr. civ., în conformitate cu care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată
oricare din părți, poate opune lucrul judecat anterior, din nevoia de ordine și stabilitate
anterior într‑un alt litigiu, dacă are legătură cu juridică.
soluționarea acestuia din urmă.
Prin urmare, întrucât în relația dintre părți,
Față de aceste prevederi, Curtea constată prezumția puterii de lucru judecat are caracter
că, într‑o judecată ulterioară, partea care a absolut, înseamnă că nu se poate introduce o
câștigat un proces se poate prevala de dreptul nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă
recunoscut prin hotărârea din procesul stabilirea contrariului a ceea ce s‑a statuat
anterior, care este înzestrată cu autoritate judecătorește anterior. [Decizia nr. (...) din
de lucru judecat, fără ca instanța sau partea 8 noiembrie 2013 pronunțată în recurs de
adversă din litigiul ulterior să mai poată supune secția a II‑a civilă a Înaltei Curți de Casație și
dezbaterii dreptul astfel stabilit. Justiție.]
Totodată, invocarea acestei prezumții, este la De asemenea, considerentele Deciziei în
îndemâna oricăreia dintre părțile unui litigiu interesul Legii nr. 21/2016 a ÎCCJ, privind
ulterior. Într‑adevăr, în acest caz nu este examinarea recursului în interesul legii
necesar să existe tripla identitate de părți, formulat de către Avocatul Poporului vizând
obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata „interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 30
ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune alin. (6) și art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea‑cadru
litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s‑a nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a
soluționat anterior, astfel încât aceasta să nu personalului plătit din fonduri publice, art. 4
poată fi contrazisă, indiferent dacă această alin. (1), art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010
rezolvare a fost dată prin dispozitiv sau numai privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a
în considerente. unor categorii de personal din sectorul bugetar
Astfel, din coroborarea art. 431 alin. (2) cu și stabilirea salariilor acestora, precum și alte
art. 435 C. pr. civ. rezultă că poate opune măsuri în domeniul bugetar, cu modificările
autoritatea de lucru judecat, numai partea care și completările ulterioare, art. 1 alin. (5) din
a câștigat pentru sine un drept într‑un litigiu Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul
derulat anterior. În consecință, intimata nu 2011 a personalului plătit din fonduri publice,
poate opune în litigiul de față un drept dintr‑un art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011,
litigiu anterior, în care aceasta nu a fost parte. publicată în Monitorul Oficial al României,
nr. 1002 din 13 decembrie 2016 prin care ÎCCJ
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că au dreptul la sume compensatorii
a hotărât că în manifestarea sa de excepție persoanele care au dobândit titlul de doctor

după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, formulat de apelantul‑reclamant Institutul

ce este obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 Cultural Român nu este fondat, în baza
alin. (4) C. pr. civ., fără însă a analiza situația de art. 480 alin. (1) C. pr. civ., îl va respinge și va
fapt prin raportare la prevederile interpretate, păstra în tot sentința civilă apelată.
nu sunt aplicabile speței de față care nu are ca
obiect sumele compensatorii corespunzătoare Cu privire la cheltuielile de judecată, Curtea
sporului de doctorat de către persoane care constată că, acestea se acordă la cerere, părții
au dobândit titlul de doctor după intrarea în care a câștigat procesul în condițiile art. 453
vigoare a Legii nr. 330/2009. C. pr. civ., potrivit cu care:
Față de cele arătate în precedent, Curtea Art. 453. – (1) Partea care pierde procesul va fi
apreciază că soluția pronunțată de prima obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi
instanță este una corectă, urmând a fi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
menținută.
(2) Când cererea a fost admisă numai în
Păstrarea soluției primei instanțe justifică parte, judecătorii vor stabili măsura în care
respingerea apelului, chiar în condițiile fiecare dintre părți poate fi obligată la plata
suplinirii considerentelor primei instanțe, cheltuielilor de judecată. este cazul, judecătorii
întrucât apelul reclamantului Institutul vor putea dispune compensarea cheltuielilor
Cultural Român este declarat împotriva de judecată.
soluției cuprinse în dispozitiv, iar atacarea
considerentelor sentinței este doar implicită, Cum potrivit prevederilor art. 451 alin. (1)
calea de atac circumscriindu‑se dispozițiilor C. pr. civ., „Cuantumul cheltuielilor de
art. 461 alin. (1) C. pr. civ. și nu celor cuprinse judecată: Cheltuielile de judecată constau în
în art. 461 alin. (2) C. pr. civ. taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar,
onorariile avocaților, ale experților și ale
Pentru a aprecia astfel, Curtea are în vedere că, specialiștilor numiți în condițiile art. 330
în conformitate cu prevederile art. 461 alin. (2) alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru
C. pr. civ. un apel la considerente trebuie să deplasare și pierderile cauzate de necesitatea
le vizeze exclusiv pe acestea, cu menținerea prezenței la proces, cheltuielile de transport și,
soluției din dispozitiv. (...) de atac prin care dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte
se tinde la schimbarea soluției cuprinse în
cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a
dispozitiv nu poate fi exercitată decât în
procesului”, Curtea urmează să aprecieze dacă
temeiul art. 461 alin. (1) C. pr. civ., caz în care
cheltuielile sunt solicitate, pe de o parte, de
apelul declarat împotriva dispozitivului va fi
partea care a câștigat procesul iar pe de altă
îndreptat, în mod implicit, și împotriva acelor
parte, că acestea se încadrează în prevederile
considerente pe care se sprijină soluția apelată.
JURISPRUDENŢĂ
art. 451 alin. (1) C. pr. civ.

În consecință, motivele de apel apar ca ne
fondate, hotărârea primei instanțe este legală În acest context, la cererea părții care a
și temeinică sub aceste aspecte urmând a fi câștigat procesul, urmează să acorde acesteia
păstrată pe cale de consecință. cheltuieli de judecată dintre cele prevăzute de
textul art. 451 C. pr. civ. (Cheltuieli onorariu
Față de cele mai sus reținute, pentru motivele avocat), dovedite cu chitanța depusă la dosar,
anterior expuse, Curtea, constatând că apelul în cuantum de 500 lei.

AGORA
Uniunea Națională a Experților

în Legislația Muncii la Festival del Lavoro
2023
Orașul italian Bologna a găzduit în perioada 29 iunie - 1 iulie 2023 a XIV‑a ediție a Festival del
Lavoro (Festivalul Muncii), eveniment reprezentativ pentru experții din domeniul relațiilor de
muncă și care reușește an de an să adune la un loc, în cele trei zile de dezbateri, mii de specialiști
interesați de noile tendințe în domeniul muncii și securității sociale.
Tema generală a evenimentului din acest an a fost „Competențe și inovație, viitorul în muncă”,
acordându‑se o atenție specială schimbărilor de paradigmă în relațiile de muncă. Inovația este
cheia înțelegerii muncii viitorului. Inteligența artificială, digitalizarea și robotica vor schimba
profund metodele și stilurile de lucru, dar și profilurile și specializările profesionale ale oamenilor
iar lumea muncii se va afla în fața unor provocări complet noi din punct de vedere organizațional,
de reglementare, etic și cultural.
Evenimentul s‑a bucurat de prezența a numeroase oficialități iar în cadrul dezbaterilor au avut
intervenții Prim‑Ministrul Italiei, doamna Giorgia Meloni, care a subliniat faptul că „Festivalul del
Lavoro este locul privilegiat unde se dezbat și se oferă soluții la problemele națiunii” și doamna
Marina Calderone, Ministrul Muncii și Politicilor Sociale din Italia, care a declarat, în contextul
unor modificări legislative importante care au loc în această perioadă pe plan intern, că „trebuie
să dăm valoare muncii și să nu‑i uităm pe cei care sunt cu adevărat în dificultate”.
Și în acest an, Uniunea Națională a Experților în Legislația Muncii (UNELM) a răspuns pozitiv
la invitația de participare la acest grandios eveniment iar delegația UNELM a fost formată din
Corneliu Bențe – Președinte UNELM, Prof. univ. dr. Alexandru Țiclea – Președinte de onoare
UNELM, Ciprian Aurel Pop – Consilier UNELM și Lect. univ. dr. Adelina Duțu – Membru de onoare
UNELM. Intervențiile reprezentanților UNELM au avut loc în cadrul secțiunii Profesii – Obiective
2030 și au vizat, în principal, Munca Inteligentă (Smart working), acel model de lucru care
utilizează noile tehnologii și/sau dezvoltarea tehnologiilor existente pentru a îmbunătăți atât
performanța cât și satisfacția obținută în urma activității întreprinse. În cadrul prezentărilor
susținute, reprezentanții UNELM au subliniat faptul că natura transformării digitale a evoluat
foarte mult în ultimul deceniu și că munca inteligentă a adăugat o mai mare mobilitate și
versatilitate caracteristicilor muncii tradiționale la distanță precum flexibilitatea orară sau
confortul.
Corneliu Bențe, Președintele UNELM „Utilizarea tot mai mare a noilor tehnologii și automatizarea
progresivă a muncii favorizează apariția unor noi paradigme organizaționale, precum reducerea
zilelor de prezență la locul de muncă, facilitându‑se sustenabilitatea mediului înconjurător și
asigurarea unui echilibru între viața profesională și cea familială, fără însă ca acestea să ducă la
scăderea productivității muncii sau a venitului lucrătorului.”
AGORA | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | 247

Ciprian Aurel POP
Alexandru Țiclea, Președinte de onoare UNELM „Adoptarea unui model de lucru inteligent nu
poate avea decât efecte benefice, atât pentru lucrătorul implicat, cât și pentru angajator. Trebuie
să ținem seamă de faptul că fiecare individ are propriile exigențe în materie de organizare a
programului de lucru, de spațiu în care poate manifesta o mai bună capacitate de concentrare
pentru realizarea sarcinilor de serviciu sau de stil de viață, iar dispariția unor constrângeri, face
ca atingerea obiectivelor profesionale să se realizeze mai ușor, mai eficient.”
Festival del Lavoro 2023 în cifre: 11.500 de participanți în trei zile, 424 de vorbitori, 135 de ateliere
de lucru; într‑un cuvânt: Impresionant!
Ciprian Aurel POP

Consilier, Membru acreditat UNELM
AGORA
248 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | AGORA

ABREVIERI
A.G.A. – Adunarea generală a acţionarilor C.D. 199’ – Culegere de decizii ale fostului
A.G.E.A. – Adunarea generală extraordinară a Tribunal Suprem (Curţii de Apel,
acţionarilor Tribunalului etc.) pe anul…
A.P.A.P.S. – Autoritatea pentru Privatizarea şi C.D.H. – Culegere de decizii şi hotărâri ale Curţii
Administrarea Patrimoniului Statului Constituţionale a României pe anul …
A.U.B. – Revista Analele Universităţii C.E.D.O. – Curtea Europeană a Drepturilor
Bucureşti, Seria Drept Omului
A.U.L.B. – Revista „Acta Universitatis Lucian C.N.V.M. – Comisia Naţională a Valorilor
Blaga – Sibiu” Mobiliare
A.V.A.B. – Autoritatea pentru Valorificarea C.S.J. – Curtea Supremă de Justiţie
Activelor Bancare Cah. Dr. Eur. – Cahiers de Droit Européen
A.V.A.S. – Autoritatea pentru Valorificarea cam. – camera... (jurisprudenţa franceză)
Activelor Statului Cas. I, II – Curtea de Casaţie şi Justiţie a
AELS – Asociaţia Europeană a Liberului României, secţia I, a II-a etc.
Schimb Cass. fr. – Curtea de Casaţie franceză
alin. – alineat (jurisprudenţa franceză)
apud. – citat după CE – Comunitatea Europeană / Tratatul de
art. – articolul instituire a Comunității Europene
AUE – Actul Unic European CECO – Comunitatea Europeană a
B. Of. – Buletinul Oficial, partea I Cărbunelui şi Oţelului / Tratatul de
B.N.R. – Banca Naţională a României instituire a Comunității Europene a
BCE – Banca Centrală Europeană Cărbunelui şi Oţelului
BEJ – Biroul de executori judecătoreşti CEDO – Convenţia Europeană a Drepturilor
BNP – Biroul notarului public Omului / Curtea Europeană a
Bul. – Buletinul fostei Înalte Curţi de Drepturilor Omului
Casaţie şi Justiţie a României CEE – Comunitatea Economică Europeană
Bul. jur. 199’ – Buletinul jurisprudenţei Curţii / Tratatul de instituire a Comunității
Supreme de Justiţie a României Economice Europene
(1993-1999) CEEA – Comunitatea Europeană a Energiei
C. aer. – Codul aerian Atomice / Tratatul de instituire a
Comunității Europene a Energiei
C. Apel – Curtea de Apel
Atomice
C. civ. – Codul civil
cf. – a se compara cu
C. civ. fr. (it.) (g) – Codul civil francez (italian) (german)
CEJ – Curtea Europeană de Justiţie
C. com. – Codul comercial
CJUE – Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
C. com. fr. (it.) (g) – Codul comercial francez (italian)
(după intrarea în vigoare a Tratatului
(german)
de la Lisabona)
C. F. – cartea funciară
CML Rev – Common Market Law Review
C. fam. – Codul familiei (Kluwer Law International)
C. fisc. – Codul fiscal col. civ. – colegiul civil
C. m. – Codul muncii COMI – centrul principalelor interese ale
C. pen. – Codul penal debitorului
C. pr. civ. – Codul de procedură civilă compl. – completat
C. pr. fisc. – Codul de procedură fiscală Convenţie – Convenţia pentru apărarea
C. pr. pen. – Codul de procedură penală drepturilor omului şi a libertăţilor
C. silv. – Codul silvic fundamentale (Convenţia europeană
C. vam. – Codul vamal a drepturilor omului)
C.A.B. – Curtea de Arbitraj Comercial COREPER – Comitetul reprezentanţilor
Internaţional Bucureşti de pe lângă permanenţi
Camera de Comerţ şi Industrie a Culegere – Culegere de hotărâri a Curţii de
României Justiţie a Comunităţilor Europene,
C.C. – Curtea Constituţională Tribunalului de Primă Instanţă şi
C.C.I. – Camera de Comerţ şi Industrie Tribunalului Funcţiei Publice
C.C.I.R. – Camera de Comerţ şi Industrie a D. – Decretul
României D.L. – Decretul-lege

Dalloz – „Le Dalloz. Recueil” O.E.C.D. – Organizaţia pentru Cooperare şi
(jurisprudenţa franceză) Dezvoltare Economică
dec. – decizia O.M.C. – Organizaţia Mondială a Comerţului
dec. civ. (pen.) – decizia civilă (penală) etc. O.R.C. – Oficiul Registrului Comerţului
DG – Direcţia Generală (din cadrul Comisiei) O.S.I.M. – Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci
Dreptul – revista Dreptul ONU – Organizaţia Naţiunilor Unite
e.g. – exempli gratia OP – ordin de plată
ECR – European Courts Report (Reports of op. cit. – opera citată
Cases before the Court of Justice and p. – pagina
the Court of First Instance p. n. – paranteza noastră (a autorului)
Ed. – Editura par. – paragraful
Ed. – ediţia passim – în diverse locuri
ELR – European Law Review pct. – punctul
en. – englez / britanic PE – Parlamentul European
etc. – etcaetera („şi celelalte”) PESC – Politica Externă şi de Securitate
Euratom – Comunitatea Europeană a Energiei Comună
Atomice (v. şi CEEA) / Tratatul de Plen T. S. – Plenul fostului Tribunal Suprem
instituire a Comunității Europene a Probleme de drept – Probleme de drept din deciziile Curţii
Energiei Atomice 1990-1992 Supreme de Justiţie (1990-1992)
ex. – (de) exemplu pt. – pentru
F.M.I. – Fondul Monetar Internaţional R.D.C. – Revista de drept comercial – serie nouă
FEI – Fondul european de investiţii R.D.P. – Revista de drept penal
fr. – francez R.R.D. – Revista română de drept
FSE – Fondul social european R.R.D.A. – Revista română de drept al afacerilor
g. – german R.R.D.E. (C) – Revista română de drept european
G.I.E. – Grup de interes economic (comunitar)
H.C.M. – Hotărârea Consiliului de Miniştri R.R.D.M. – Revista română de dreptul muncii
ibidem – în acelaşi loc R.R.D.P. – „Revista română de drept privat”
R.R.J. – „Revista română de jurisprudență”
idem – acelaşi autor
R.T.D.E. – Revue trimestrielle de droit européen
infra – mai jos
(Editions Dalloz)
IR – secţiunea „Informations rapides” Rec. – Recueil de la jurisprudence de la
(jurisprudenţa franceză) Cour de justice et du Tribunal de
it. – italian première instance
Î.C.C.J. – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Rep. (eventual urmat– (începând cu anul 2007) Repertoriul
J. N. – Revista „Justiţia Nouă” de anul apariţiei) jurisprudenţei Curţii de Justiţie
JAI – Justiţie şi Afaceri Interne a Comunităţilor Europene şi a
JCP – „Juris-classeur périodique. éd. Tribunalului de Primă Instanţă a
Générale. La semaine juridique” Comunităţilor Europene (ediţia în
(jurisprudenţa franceză) limba română) (partea I – hotărârile
JO – Jurnalul Oficial al Uniunii Europene CJCE; partea a II-a – hotărârile TPI)
(seria „L” – Legislaţie, seria „C” – Repertoriu I – I. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu
Comunicări şi Informaţii) de practică judiciară în materie
Jud. – Judecătoria civilăa Tribunalului Suprem şi a altor
Jur. Gen. – Jurisprudenţa generală instanţe judecătoreşti pe anii 1952-
Jur. Rom. – Jurisprudenţa română 1969, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Juridica – Revista Juridica Bucureşti, 1970
L. p. – Revista „Legalitatea Populară” Repertoriu II – I. Mihuţă, Repertoriu de practică
l. – litri judiciară în materie civilă a
Tribunalului Suprem şi a altor
lit. – litera
instanţe judecătoreşti pe anii
loc. cit. – locul citat
1969-1975, Ed. Ştiinţifică şi
M. Of. – Monitorul Oficial al României, partea I
Enciclopedică, Bucureşti, 1976
mod. – modificat Repertoriu III – I. Mihuţă, Repertoriu de practică
mp – metri pătraţi judiciară în materie civilă a
n. a. – nota autorului Tribunalului Suprem şi a altor
n. n. – nota noastră (a autorului) instanţe judecătoreşti pe anii 1975-
n.r. – nota redacţiei 1980, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
n.t. – nota traducătorului Bucureşti, 1982
nr. – numărul

Repertoriu IV – I. Mihuţă, Repertoriu de practică t. – tomul
judiciară în materie civilă a T. J. – Tribunalul judeţean
Tribunalului Suprem şi a altor T. pop. rai. – Tribunalul popular al raionului
instanţe judecătoreşti pe anii 1980- T. reg. – Tribunalul regional
1985, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, T.M.B. – Tribunalul Municipiului Bucureşti
Bucureşti, 1986 t.n. – traducerea noastră
Rev. soc. – Revue des sociétés T.S. – Tribunalul Suprem
RFD adm. – Revue française de droit TFP – Tribunalul Funcţiei Publice al Uniunii
administratif Europene
RTD civ. – Revue trimestrielle de droit civil TFUE – Tratatul privind funcţionarea Uniunii
RTD com. – Revue trimestrielle de droit Europene (Tratatul de la Lisabona)
commercial TGI – Tribunal de grande instance
RTD eur. – Revue trimestrielle de droit européen (jurisprudenţa franceză)
s. civ. – secţia civilă TPI – Tribunalul de Primă Instanţă al
s. com. – secţia comercială Comunităţilor Europene
s. cont. adm. – secţia de contencios administrativ Tratatul CE – Tratatul de instituire a Comunităţii
s. pen. – secţia penală Europene (după 1 noiembrie 1993, ca
S.C.J. – Revista „Studii şi cercetări juridice” urmare a modificărilor aduse Tratatului
S.D.R – Revista „Studii de drept românesc” CEE prin Tratatul de la Maastricht)
s.n. – sublinierea noastră Tratatul CEE – Tratatul de instituire a Comunităţii
S.U. – Secţiile Unite ale Curţii Supreme de Economice Europene (semnat
Justiţie (Înaltei Curţi de Casaţie şi la Roma, la 25 martie 1957, cu
Justiţie) modificările ulterioare survenite
S.U.B.B. – Revista „STUDIA Universitatis Babeş- până la Tratatul de la Maastricht)
Bolyai”– Series Iurisprudentia Tratatul UE – Tratatul privind Uniunea Europeană
SA – societate pe acţiuni (în vigoare de la 1 noiembrie 1993)
SC – societatea comercială Trib. – Tribunalul
SEE – Spaţiul Economic European TUE(după intrarea în – Tratatul privind Uniunea Europeană/
sent. civ. (pen.) – sentinţa civilă (penală) etc. vigoare a Tratatului Tribunalul Uniunii Europene
SNC – societate în nume colectiv de la Lisabona)
soc. – secţia de dreptul muncii TVA – taxa pe valoare adăugată
(jurisprudenţa franceză) UE – Uniunea Europeană
SPPI – Societate civilă profesională de UEM – Uniunea Economică şi Monetară
practicieni în insolvenţă urm. – următoarele
SRL – societate cu răspundere limitată V. – a se vedea
supra – mai sus V° – verbo (la cuvântul)
ş. a. – şi alţii (altele) vol. – volumul

CONDIȚII GENERALE DE PUBLICARE
ÎN REVISTELE WOLTERS KLUWER ROMÂNIA
1. Trimiterea unei lucrări în vederea publicării în Revistele Wolters Kluwer România (Pandectele
Române, Revista Română de Dreptul Muncii, Revista Română de Drept al Afacerilor, Revista
Română de Drept European), sub rezerva acceptării sale de către Redacția revistei, constituie
consimțământul autorului pentru cesiunea dreptului de autor în următoarele condiții generale:
2. Colegiul de redacție va accepta lucrarea cu condiția ca aceasta să corespundă într-o măsură

rezonabilă, ca nivel și stil, considerând un minim necesar pentru a fi acceptată, următoarele:
– nivel științific corespunzător;
– tema lucrării să fie actuală;
– lucrarea să conțină un aport de noutate față de doctrina existentă;
– conținutul lucrării să fie adus la zi cu legislația în vigoare în momentul predării.
Dacă lucrarea nu corespunde, Editura are dreptul să refuze publicarea acesteia în forma prezentată
sau să ceară autorului modificarea lucrării conform standardelor revistei.
3. Autorul cedează Editurii, conform Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe,
în exclusivitate și fără o limitare teritorială, următoarele drepturi, în totalitate:
– drepturile de reproducere și distribuire a lucrării pe format hârtie, în cadrul unui număr al
Revistei în care are loc publicarea, pe o perioadă de 4 ani;
– drepturile de reproducere și distribuire a lucrării pe format electronic, pe toată durata lor de
existență;
– dreptul de a crea opere derivate, exclusiv în vederea reproducerii și distribuirii în format
electronic;
– dreptul de a retipări acel număr al revistei care include și lucrarea autorului, pe toată durata
de existență a dreptului de autor.
4. Materialele înaintate Editurii spre publicare se vor trimite la adresa de e-mail

redactie@wolterskluwer.ro și vor respecta următoarele condiții:
– articolele se vor transmite în format Word și vor fi redactate cu diacritice, fără greșeli
gramaticale, cu respectarea abrevierilor indicate în paginile revistei. Editura poate cere
autorului să recorecteze lucrarea;
– fiecare articol va avea titlu, rezumat în limba română și engleză, cuvinte-cheie și va respecta
o structură coerentă (capitole, secțiuni etc.).
5. Autorul garantează că este singurul deținător al dreptului de autor asupra lucrării și că lucrarea
este originală, cu excepția materialelor de domeniu public și a extraselor din alte lucrări, care sunt
făcute cu respectarea dispozițiilor legale în materia proprietății intelectuale. Autorul își asumă
deplina responsabilitate în privința conținutului lucrării.
6. Cu privire la materialele care se publică, redacția își rezervă următoarele drepturi:

– să modifice titlul acestora;

– să corecteze, după caz, să reformuleze ori stilizeze unele formulări, fără a aduce atingere ideilor,
opiniei și argumentelor autorilor.
7. Autorii vor primi o confirmare a recepției în termen de 10 zile. Pentru a evita orice
disfuncționalități în transferarea documentelor, rugăm autorii ca, în eventualitatea în care în
termenul menționat nu au primit confirmarea, să contacteze, printr‑un nou mesaj, redacția.
Decizia de publicare a articolului aparține Colegiului de redacție al revistei și va fi luată în urma

unui proces de analiză a lucrării, conform criteriilor enunțate la pct. 2. În cazul în care există
sugestii de modificare, acestea vor transmise autorilor. Refuzul de a modifica articolele în sensul
dorit de Colegiul de redacție într‑un termen rezonabil convenit de părți, echivalează cu retragerea
articolului de la publicare.
8. Articolele de doctrină se vor trimite în mod obligatoriu însoțite de un rezumat redactat în

limba engleză, de maxim o pagină.
9. Sursele bibliografice vor fi citate complet, cuprinzând: numele și inițiala prenumelui autorului,
lucrarea, ediția, editura, locul de editare, anul apariției, pagina (paginile). Se vor utiliza abrevierile
conform uzanțelor revistei.
10. Hotărârile judecătorești redate in extenso, comentate sau rezumate trebuie să fie definitive.
Se va specifica dacă sunt publicate și sursa.
11. Autorii vor preciza numele și prenumele, profesia (funcția), locul de muncă / locul desfășurării
activității, adresa, email și telefonul. La cererea Editurii, autorul trebuie să furnizeze documentele
cerute de aceasta (acord de editare, declarație).
12. Acceptarea de către redacție a articolelor trimise spre publicare implică încheierea valabilă a
contractului de editare, având în vedere dispozițiile art. 42 teza a II-a din Legea nr. 8/1996 privind
dreptul de autor și drepturile conexe, care prevăd că pentru încheierea contractului de editare
având drept obiect opere utilizate în presă nu este obligatorie forma scrisă.

REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII
www.rrdm.ro

RRDM Nr. 4-2023

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

RRDM Nr. 4-2023

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

REVISTA ROMÂNĂ DE

Coordonator reviste: Alina CRĂCIUN

AUTORITATEA EUROPEANĂ A MUNCII. PRACTICI EUROPENE

INSPECŢIA MUNCII. PRACTICI NAŢIONALE

REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | 5

6 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023

EUROPEAN LABOUR AUTHORITY. EUROPEAN PRACTICES

LABOUR INSPECTION. NATIONAL PRACTICES

THE EXPERT’S ANSWER

JUDGMENTS OF THE COURT OF JUSTICE OF THE EUROPEAN UNION

REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | 7

8 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023

Selecție de noutăți legislative din perioada 01.05‑30.06.2023

NOUTĂȚI | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | 11

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ 47/2023

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ 45/2023

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ 42/2023

12 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | NOUTĂȚI

– Prevederile Codului muncii sunt aliniate cu modificările aduse de Legea 367/2022 cu

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ 35/2023

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ 34/2023

NOUTĂȚI | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | 13

pentru modificarea și completarea unor reglementări privind documentele financiar‑contabile

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Finanțelor

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ministrul Educației,

Înalta Curte de Casație și Justiție

DECIZIA 25/2023 [A]

14 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | NOUTĂȚI

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – secția I civilă, în Dosarul

DECIZIA 2/2023 [A]

NOUTĂȚI | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | 15

16 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | NOUTĂȚI

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ 63/2023

NOUTĂȚI | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | 17

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ 58/2023

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ 57/2023

18 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | NOUTĂȚI

Prevede că personalul didactic, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ 54/2023

DECLARAȚIE DIN 2023

NOUTĂȚI | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | 19

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale

pentru aprobarea modelului contractului încheiat între îngrijitorul informal al persoanei

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Institutul Național de Statistică

Agenția Națională de Administrare Fiscală

Comitetul Național pentru Situații de Urgență

Înalta Curte de Casație și Justiție

DECIZIA 35/2023 [A]

20 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | NOUTĂȚI

DECIZIA 33/2023 [A]

DECIZIA 18/2023 [A]

NOUTĂȚI | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | 21

Recomandă conectarea la rețeaua mondială de certificare sanitară digitală a OMS,

continuare rețeaua mondială de certificare sanitară digitală a OMS.

22 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | NOUTĂȚI

Repausul zilnic și repausul săptămânal –

Regula este că repausul zilnic îl precede pe cel săptămânal; primul nu se

Cuvinte‑cheie: angajat, angajator, repaus săptămânal, repaus zilnic, timp de

Legislaţie relevantă: C. muncii, art. 135, art. 137

DOCTRINĂ | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | 25

26 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | DOCTRINĂ

DOCTRINĂ |REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII NR. 4/2023 | 27

– autorizarea inspectorului teritorial (județean sau al municipiului București) de muncă[5];