MISIUNE

Viitorul Astăzi este o comunitate de credincioși Adventiști de Ziua a Șaptea ce are ca scop
proclamarea ultimei solii de har din partea lui Dumnezeu pentru poporul advent. Aceasta este
solia adevărului prezent. În fiecare generație, Dumnezeu a trimis un mesaj care să descopere
poporului Său timpul cercetării lui. Noi trăim în ultima generație, în cele mai solemne timpuri
din istoria sacră. Venirea Celui Preaînalt în slavă și mărire este chiar la ușă. Astăzi Dumnezeu
are o solie specială pentru poporul Său. Această solie are menirea de a ne pregăti pentru criza
legii duminicale ce ne stă în față și de a ne ajuta să vedem mai clar pericolele care ne amenință.
Acum, chiar înainte de venirea Sa, se petrec evenimente despre care Spiritul Profetic
spune că „sunt puncte de cotitură în istoria popoarelor și în cea a bisericii. În providența lui
Dumnezeu, când aceste crize neobișnuite sosesc, este dată lumina pentru acel timp. Dacă este
primită, atunci are loc un progres pe plan spiritual; dacă este respinsă, urmarea este declinul și
ruina spirituală.” (Ellen White, The Bible Echo, 26 august 1895). După cum observați, a primi
sau a nu primi lumina despre aceste puncte de cotitură este o chestiune ce ține de viață veșnică
sau de moarte veșnică. Este un lucru teribil a desconsidera lumina pe care Cerul o trimite pentru
timpul prezent și a neglija privilegiile date pentru o înțelegere mai profundă a planului de
Mântuire. Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea i-a fost oferită cea mai mare cantitate de lumină
în privința profețiilor, a planului de mântuire și a Legii lui Dumnezeu. De aceea, noi suntem cei
mai răspunzători înaintea lui Iehova pentru folosirea acestei lumini. Dacă vom neglija să o
folosim și să o cercetăm stăruitor, atunci vom primi același răspuns pe care l-a primit și
ispravnicul necredincios: „Rob stricat şi leneş, ai ştiut că secer de unde nu am semănat şi adun
de unde nu am vânturat; De aceea trebuia să dai banii Mei schimbătorilor de bani şi Eu venind,
aş fi primit ce este al meu cu dobândă. Luaţi de aceea talantul de la el şi daţi-l celui ce are zece
talanţi;” (Matei 25:26-28).
Așadar, scopul acestei reviste este de a extrage din comorile Bibliei și Spiritului Profetic
bijuterii pentru timpul prezent. Cercetând istoriile sacre ale Bibliei, vom înțelege cum acestea
ilustrează experiențele prin care noi vom trece. Astfel vom pricepe mai bine modul de lucru și
principiile caracterului lui Dumnezeu!
Domnul să vă binecuvinteze, iar Duhul Său să vă dea multă înțelepciune și perseverență
în studiu!

Revista Viitorul Astăzi este distribuită gratuit! Costul de tipărire

și expediere al unei reviste este de aproximativ 6 lei. Pentru
donații sau oricare alte întrebări, nu ezitați să ne contactați:

CONTACT
• Telefon: 0773 948 283
• Email: viitorul.astazi@gmail.com
• Website: viitorulastazi.ro

2
 CUPRINS

Introducere ________________________________________________________ 4
Repetarea Istoriei ___________________________________________________ 6
Evanghelia Veșnică _________________________________________________ 16
Structura Generală A Unei Linii De Reformă ___________________________ 41
Linia De Reformă A Lui Noe ________________________________________ 45
Linia de Reformă a Lui Moise____________________________________ 51
Linia De Reformă A Lui Ilie _________________________________________ 61
Linia De Reformă A Celor Trei Decrete _______________________________ 69
Linia De Reformă A Domnului Cristos _________________________________ 81

3
 INTRODUCERE

4
 În numărul trecut al revistei Viitorul Astăzi am văzut motivele pentru care un studiu serios
al profețiilor și al marilor mișcări de reformă este esențial pentru salvarea noastră în aceste
timpuri. Apoi, înainte de a începe studiul mișcărilor de reformă și al profețiilor din Scripturi,
ne-am îndreptat atenția spre regulile corecte pe care le vom folosi în interpretarea Cuvântului
Domnului – regulile lui William Miller. Pentru a începe să cerceteze Cuvântul Domnului,
studentul profeției trebuie să fie motivat – să recunoască importanța studiului pe care îl va
începe. În al doilea rând, este esențial ca el să folosească principii corecte de interpretare, pentru
a nu ajunge la concluzii greșite.
Continuăm cu ajutorul Domnului studiul pe care l-am început numărul trecut. Vom
înțelege și mai deslușit principiile pe care le vom folosi în studiul marilor mișcări de reformă.
Vom dedica acest capitol principiului repetiției istoriei. Vom înțelege de ce istoria sacră s-a tot
repetat. Vom vedea cum noi trăim în vremuri ce au fost prefigurate de diferite istorii Biblice.
În al doilea capitol, după ce am înțeles principiul repetării istoriei, vom desluși modelul pe care
Dumnezeu îl folosește în fiecare repetare. El lucrează după un anumit model sau tipar, iar acesta
este tiparul Evangheliei Veșnice. Vom cerceta, în următoarele cinci capitole, primele cinci
mișcări de reformă: Noe, Moise, Ilie, Cele 3 decrete de reconstruire a Ierusalimului, Domnul
Cristos. Acestea urmează cu exactitate tiparul Evangheliei Veșnice.
Domnul să ne dea înțelepciune la studiu, să pricepem din ce în ce mai bine principiile de
lucru ale lui Dumnezeu. El să ne ajute să ne familiarizăm cu procedeele Lui în istorie, iar în
acest fel cu caracterul Său. Căci „aceasta este viaţă eternă: să te cunoască pe Tine, singurul
Dumnezeu adevărat şi pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis.” (Ioan 17:3)

5
 REPETAREA ISTORIEI

6
 „În gura a doi sau a trei martori va fi întemeiat fiecare cuvânt.” 2 Corinteni 13:1.

Pentru a demonstra principiul repetării istoriei, avem nevoie de cel puțin doi martori din
surse inspirate. Primii doi sunt pasaje din Biblie scrise sub îndrumarea Duhului Sfânt de
înțeleptul Solomon:

„Ce a fost, aceea va mai fi; şi ce s-a făcut, se va mai face; şi nu este nimic nou sub
soare. Este ceva despre care s-ar putea spune: Vezi, acesta este nou? Era deja în vechimea
care a fost înainte de noi.” Eclesiastul 1:9-10

Există în Adventism teologi care susțin că vremurile în care trăim s-au schimbat. Condiția
socială și politică a vremurilor noastre nu corespunde nicidecum cu cea din vremea scriitorilor
Bibliei. Tehnologia a avansat, iar omul s-a adaptat acestori schimbări. De aceea, spun ei, este
normal să adaptăm doctrinele teologice și concepțiile morale ale oamenilor la vremurile
moderne în care trăim.
Cred din toată inima că gândirea acestor teologi este greșită din acest punct de vedere. Cu
astfel de argumente au venit ei în favoarea hirotonirii femeii la Conferința Generală din August
2015. Ei au susținut că vremurile „noi” pe care le trăim ne permit să adaptăm sau să schimbăm
principiile Cuvântului lui Dumnezeu. Și probabil tot ei vor susține în curând că este normală
sărbătorirea duminicii – pentru că vremurile în care trăim s-au schimbat, iar principiile lui
Dumnezeu trebuie adaptate timpurilor moderne. Cât de greșite sunt aceaste idei! Acești oameni,
atunci când se aude întrebarea: „Vezi, acesta este nou?”, răspund – „da!”. Însă Cuvântul
Domnului ne spune că „era deja în vechimea care a fost înainte de noi!” (Eclesiastul 1:10) Mai
mult, știm că „ce a fost, aceea va mai fi, și ce s-a făcut, se va mai face; și nu este nimic nou sub
soare”. Noi avem un Dumnezeu care spune despre Sine însuși:

„Căci eu sunt DOMNUL, Eu nu mă schimb” Maleahi 3:6.

Caracterul Său este imuabil. Istoria se repetă. Principiul repetării istoriei are la bază
imuabilitatea caracterului și procedeelor lui Dumnezeu! Cei care nu vor folosi acest
principiu nu vor avea nici cârmă, nici pânză în studiul Bibliei. Ei vor pluti „aruncaţi încoace şi
încolo şi purtaţi de fiecare vânt de doctrină prin şiretlicul oamenilor şi prin viclenie iscusită,
prin care pândesc să înşele;” (Efeseni 4:14).
Tot în cartea Eclesiastul, Cuvântul Domnului evidențiază aceeași idee pentru a doua oară:

„Ceea ce a fost este acum, şi ceea ce va fi a fost deja; şi Dumnezeu cere ceea ce a
trecut.” Eclesiastul 3:15.

Acest principiu este și mai mult subliniat în numeroase pasaje ale Spiritului Profetic:

„Din nou și din nou mi-a fost arătat că experiențele trecute ale poporului lui
Dumnezeu nu trebuie să fie considerate ca fapte moarte. Nu trebuie să tratăm raportul
acestor experiențe ca și cum am trata un almanah de anul trecut. Raportul trebuie păstrat

7
 în minte, pentru că istoria se va repeta. Întunericul misterelor nopții stă să fie iluminat de
lumina din cer.” Lucrarea de Publicare, 175

Satana îi ispitește pe oameni să trateze istoriile biblice ca „un almanah de anul trecut”. Dar
ele nu trebuie tratate în acest fel. De ce? „Pentru că istoria se va repeta”. Dacă nu ar fi așa,
Cuvântul Domnului ar fi mort – „un almanah de anul trecut.” Însă nu, el este viu. „Căci
Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi puternic şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri”,
spune în Evrei 4:12. El este viu prin istoriile și profețiile pe care le prezintă. Ele sunt istorii vii
și profeții vii, ce au o împlinire simbolică în generația noastră, „peste care au ajuns sfârşiturile
lumii.” (1 Corinteni 10:11).
Aș dori să observăm un lucru. Am citit că raportul experiențelor trecute ale poporului lui
Dumnezeu „trebuie păstrat în minte, pentru că istoria se va repeta.” Interesant... De aici
înțelegem că degeaba ținem în minte raportul experiențelor trecute dacă nu dorim să
conștientizăm repetarea acelor experiențe în generația noastră. Ele nu sunt decât un
almanah de anul trecut pentru noi. Sunt doar niște scrieri moarte care și-au pierdut esența
profetică. Devin precum niște fabule din care extragem învățături morale după bunul nostru
plac. Iar aceia care neagă aceste principii neagă imuabilitatea caracterului lui Dumnezeu. De
aceea eu ajung la concluzia că nici măcar învățăturile morale nu sunt toate aplicabile în timpul
nostru, pentru că, nu-i așa, „timpurile s-au schimbat, iar păcatele de atunci nu mai sunt păcate
acum”. Folosind principiul repetării istoriei putem să beneficiem pe deplin atât de paralelele
profetice corecte ce vor fi „o lampă pentru picioarele noastre și o lumină pe cărarea noastră”,
cât și de lecțiile morale ce își vor păstra puterea pentru generația noastră.
Importanța studiului Bibliei în contextul repetării istoriei este subliniată din nou de Ellen
White în Review and Herald:

„Vechiul și Noul Testament sunt unite de încheietoarea de aur a lui Dumnezeu.

Trebuie să devenim familiarizați cu Scripturile Vechiului Testament. Imuabilitatea lui
Dumnezeu ar trebui să fie văzută clar; similitudinea procedeelor Sale cu poporul Lui din
era religioasă trecută și prezentă ar trebui studiată. Sub inspirația Duhului lui Dumnezeu,
Solomon a scris: "Ce este a mai fost, şi ce va fi a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăşi înapoi
ce a trecut." In mila Sa, Dumnezeu repetă procedeele din trecut. El ne-a dat un raport al
procedeelor Sale din trecut. Acesta trebuie să fie studiat cu atenție; pentru că istoria se
repetă. Noi suntem mai răspunzători decât au fost aceia a căror experiență este înregistrată
în Vechiul Testament; pentru că atât greșelile lor cât și rezultatul acelor greșeli au fost
înregistrate pentru beneficiul nostru. Semnalul de pericol a fost ridicat pentru a ne ține
departe de terenul interzis, și noi ar trebui să fim avertizați să nu facem precum au făcut
ei, altminteri o pedeapsă mai rea va veni peste noi. Binecuvântările date acelora din
generațiile trecute care l-au ascultat pe Dumnezeu sunt înregistrate pentru ca noi să fim
încurajați și să mergem cu băgare de seamă, în credință și ascultare. Judecățile aduse
asupra celor greșiți sunt desfășurate pentru a ne teme și a tremura înaintea lui Dumnezeu.
Această biografie Scripturistică este o mare binecuvântare. Această învățătură prețioasă,
experiența veacurilor, ne este lăsată ca moștenire.” Review and Herald, 20 Aprilie, 1897.

Citatul de mai sus exprimă cu atâta claritate principiul repetării istoriei încât nu mai este
nevoie de niciun comentariu. Cât de recunoascători ar trebui să fim pentru această repetare!...
Ea are loc numai prin harul Său. „În mila Sa, Dumnezeu repetă procedeele din trecut. El ne-a

8
dat un raport al procedeelor Sale din trecut. Acesta trebuie studiat cu atenție; pentru că istoria
se repetă”. Nu desconsiderăm noi mila Domnului dacă respingem acest principiu minunat?
Însă cum poate fi ilustrat acest principiu? Iată cum:

„Lucrarea lui Dumnezeu de pe pământ prezintă, de la un veac la altul, o asemănare

izbitoare în fiecare reformă mare sau mişcare religioasă. Principiile lui Dumnezeu în
procedeele cu oamenii sunt totdeauna aceleaşi. Mişcările importante ale prezentului îşi
au paralele în acelea ale trecutului, iar experienţa bisericii din primele veacuri are lecţii de
mare valoare pentru timpul nostru.” Tragedia Veacurilor, pag. 343.

Există „o asemănare izbitoare în fiecare reformă mare sau mișcare religioasă”. Cu alte
cuvinte, istoria s-a repetat în fiecare mare mișcare de reformă religioasă consemnată în Cuvântul
Domnului. De ce? Pentru că „principiile lui Dumnezeu în procedeele cu oamenii sunt totdeauna
aceleași”. Caracterul Său este imuabil.
Iar aceste evenimente se repetă în timpul nostru, chiar în istoria Bisericii Adventiste de
Ziua a Șaptea:

„Biblia a acumulat și legat împreună comorile Sale pentru această ultimă generație.
Toate marile evenimente și tranzacții solemne din Vechiul Testament s-au repetat și se
repetă în biserică în aceste zile din urmă.” Solii Alese, Cartea 3, 339;

Istoria se repetă tocmai pentru că „Biblia a acumulat și legat împreună comorile Sale
pentru această ultimă generație”.
Iată încă două pasaje ce ne arată că istoria se repetă. Ele au fost publicate și în numărul
anterior al revistei:

„Ne aflăm în pragul unor evenimente mari și solemne. Multe dintre profeții sunt pe
punctul de a se împlini într-o succesiune rapidă. Fiecare element al puterii este pe punctul
de a fi pus la lucru. Istoria din trecut se va repeta, vechile controverse vor fi readuse la
viață, iar pericolul va asalta poporul lui Dumnezeu din toate părțile. Puterea pune stăpânire
pe neamul omenesc. Ea pătrunde pretutindeni pe pământ....
Studiați Apocalipsa în legătură cu cartea lui Daniel, deoarece istoria se va repeta....
Având în vedere toate avantajele noastre religioase, ar trebui să cunoaștem astăzi mult mai
mult.
Îngerii doresc să înțeleagă adevărurile descoperite poporului care cercetează
Cuvântul lui Dumnezeu cu inima smerită și se roagă pentru o mai mare lungime, lărgime,
adâncime și înălțime a cunoștinței pe care o poate da numai Dumnezeu.”Mărturii pentru
Pastori și Slujitorii Evangheliei, 116.

Cum putem ști ce cărare să alegem atunci când „pericolul va asalta poporul lui Dumnezeu
din toate părțile”, atunci când „vechile controverse vor fi readuse la viață”? Dacă nu vom
înțelege modul cum se repetă procedeele lui Dumnezeu din trecut, nu vom putea trece testul
acestor controverse – pentru că „istoria din trecut se va repeta” Controversele și pericolele ce
vor asalta poporul advent astăzi au fost prefigurate de experiențele trecute ale poporului lui
Dumnezeu antic.

9
 În istorie și profeție, Cuvântul lui Dumnezeu descrie conflictul îndelungat și continuu
dintre adevăr și ideile false. Conflictul acesta se desfășoară încă. Lucrurile care au fost
în trecut se vor repeta. Vechile controverse vor învia din nou și teorii noi vor apărea
continuu. Totuși cei din poporul lui Dumnezeu care, în credința lor ca și împlinire a
profeției, au luat parte la propovăduirea primei, a celei de a doua și a celei de-a treia solii
îngerești știu unde se află. Ei au o experiență mai prețioasă decât aurul curat. Ei trebuie să
fie neclintiți ca o stâncă, păstrând cu statornicie până la sfârșit încrederea de la început.”
Solii Alese, volumul 2, 109.

Dumnezeu nu a fost lipsit niciodată de un popor care să fie reprezentantul Său pe pământ.
El a ales un grup de oameni cu care a intrat în Legământ. La început, Domnul l-a ales pe Avraam
și urmașii săi. Lor le-a fost încredințată făgăduința Legământului – „Şi în sămânţa ta toate
naţiunile pământului vor fi binecuvântate, pentru că ai ascultat de vocea Mea.” (Geneza 22:18).
Poporul Israel trebuia să îndeplinească condiția Legământului. El trebuia să fie o binecuvântare
pentru națiunile pământului. Dumnezeu dăduse poporului Său cele două table ale Legii pe Sinai,
iar păzirea acelei Legi urma să fie un izvor de binecuvântare atât pentru poporul ales, cât și
pentru neamurile înconjurătoare. Ea era o dovadă a imuabilității caracterului lui Dumnezeu.
Treptat, evreii și-au permis să ignore unele precepte ale Legii și să adauge ‘clarificări’ menite
să le satisfacă dorințele egoiste. De aceea, Dumnezeu le-a trimis solii de mustrare și avertizare
prin profeți credincioși. Împletite cu mesajele judecății lui Dumnezeu asupra poporului Său,
erau mesaje despre marea făgăduință a Legământului – Mesia. Împlinirea deplină a profeției
date lui Avraam urma să aibă loc prin Domnul Cristos. În El, toate neamurile au fost
binecuvântate. Însă poporul căruia i-au fost încredințate Legea și Prorocii nu a îndeplinit
condițiile Legământului. Lungul șir de respingeri ale avertizărilor trimise de Cer a fost pecetluit
prin respingerea soliei Mântuitorului Isus Cristos. Ei au sigilat lepădarea Evangheliei. Dar
scopul lui Dumnezeu urma să fie îndeplinit în ciuda necredinței iudeilor. El urma să dea via
altor vieri, care să îndeplinească cu credincioșie îndatoririle Legământului. El urma să
statornicească un nou Legământ. Apostolul vorbește despre aceste lucruri în cartea Evrei:
„Fiindcă acesta este Legământul pe care îl voi face cu casa lui Israel după acele zile, spune
Domnul; voi pune Legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; şi le voi fi Dumnezeu
şi ei Îmi vor fi popor;” (Evrei 9:10). „Casa lui Israel” despre care se vorbește aici este Israelul
spiritual. Pentru că „dacă voi sunteţi ai lui Cristos, atunci sunteţi sămânţa lui Avraam şi
moştenitori conform promisiunii.” (Galateni 3:29).
După cum Dumnezeu a făcut legământ cu Avraam, Isaac și Iacov – strămoșii Israelului
literal, tot așa el a făcut legământ cu biserica primară – strămoșii Israelului spiritual. Apoi, după
cum Israelul literal a fost în captivitate 430 de ani, tot așa Israelul spiritual a fost în captivitatea
papalității timp de 1260 de ani. După aceea, Domnul dă Israelului literal cele două table ale
Legământului la Sinai – semnul imuabilității caracterului Său. Tot așa, la sfârșitul celor 1260
de ani de dominație papală are loc reforma Millerită, în care Israelul spiritual primește cele două
table ale Legământului – tablele lui Habacuc. La vremea potrivită, vom studia în detaliu aceste
table. Poporul advent este acum Israelul spiritual. Domnul a încredințat poporului nostru Legea
și Profețiile. Însă, după cum Satana l-a condus pe Israel la o generală decădere spirituală și
ignoranță cu privire la profețiile despre prima venire a Mântuitorului, tot așa vrăjmașul a condus
poporul Advent la o generală decădere spirituală și ignoranță cu privire la profețiile despre a
doua venire a Mântuitorului. Noi suntem în aceeași situație în care a fost Israelul după sânge pe

10
vremea Domnului Hristos. Istoria se repetă, iar noi suntem tragic de nepregătiți pentru venirea
Mântuitorului – mai ales pentru că nu conștientizăm repetarea istoriei și ignorăm studiul
profețiilor. Iată ce spune Spiritul Profetic:

„Ar trebui să înțelegem timpul în care trăim. Noi nu îl înțelegem nici pe jumătate și
nu îl folosim nici pe jumătate. Inima îmi tremură în mine când mă gândesc ce vrăjmaș
avem de înfruntat și cât de puțin suntem pregătiți. Încercările copiilor lui Israel și
atitudinea lor chiar înainte de prima venire a lui Hristos mi-au fost prezentate din nou și
din nou pentru a ilustra situația poporului lui Dumnezeu în experiența lui de
dinaintea celei de-a doua veniri a lui Cristos – cum a căutat vrăjmașul fiecare ocazie
pentru a pune stăpânire pe mintea iudeilor, iar astăzi el caută să orbească mintea slujitorilor
lui Dumnezeu, așa încât să nu fie în stare să discearnă adevărul prețios.” Solii Alese, vol
1, 406.

Deși ni s-a spus cu claritate că istoria respingerii Domnului Cristos de către iudei se va
repeta în poporul advent de astăzi, tu poți alege să fii printre cei care primesc darul Împărăției
veșnice a lui Dumnezeu. Poți alege să fii printre aceia care nu resping lumina pe care El o trimite
pentru poporul Său. Istoria cu siguranță se va repeta. Însă depinde de alegerile noastre dacă se
va repeta în favoarea sau defavoarea noastră:

„Iudeii Îl așteptau pe Mesia; dar El n-a venit așa cum au prezis ei că va veni, iar dacă
El ar fi fost primit ca Cel făgăduit, învățații lor ar fi fost obligați să recunoască faptul că
au greșit. Acești conducători s-au despărțit de Dumnezeu și Satana a lucrat asupra minții
lor și i-a determinat să-L respingă pe Mântuitorul. Decât să-și supună mândria opiniilor,
mai degrabă au întors inima poporului împotriva lui Isus. Istoria lor ar trebui să fie o
avertizare solemnă pentru noi. Să nu ne așteptăm niciodată ca, atunci când Domnul are
o lumină pentru poporul Său, Satana să stea liniștit, calm și să nu facă niciun efort pentru
a-i împiedica să o primească. El va lucra asupra minții pentru a trezi neîncredere, gelozie
și necredință. Să fim atenți ca nu cumva să respingem, să refuzăm lumina pe care
Dumnezeu ne-o trimite, pentru faptul că ea nu vine într-un fel în care să ne placă. Să nu
îndepărtăm binecuvântările lui Dumnezeu de la noi pentru că nu știm timpul cercetării
noastre. Dacă sunt unii care nu văd și nu primesc lumina pentru ei, aceștia să nu stea în
calea altora. Să nu se spună despre acest popor foarte favorizat ceea ce se spunea despre
iudei atunci când vestea cea bună a Împărăției le-a fost vestită: «Nici voi nu intrați în ea,
și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați să intre».” Mărturii, vol 5, 728.

Așa cum am înțeles din paragrafele anterioare, noi suntem Israelul spiritual în aceeași
măsură în care și evreii erau Israelul literal. De aceea noi nu repetăm doar istoria din timpul
umblării Domnului Cristos pe pământ, ci și istoria începutului Israelului antic. Experiența lor
de la porțile Canaanului pământesc ilustrează experiența noastră de astăzi, de la porțile
Canaanului ceresc. Iată:

„Cursele lui Satana sunt întinse înaintea noastră tot așa cum au fost întinse pentru
copiii lui Israel, chiar înaintea intrării lor în țara Canaanului. Noi repetăm istoria acestui
popor. Comoditatea, deșertăciunea, iubirea unei vieți ușoare și a plăcerilor, egoismul și

11
 necurăția cresc în mijlocul nostru. Este nevoie acum de bărbați care sunt neclintiți și
neînfricați în a face cunoscut pe deplin sfatul lui Dumnezeu; oameni care să nu doarmă
așa cum fac alții, ci să vegheze și să fie sobri.” Mărturii, vol 5, 160.

Dumnezeu a trimis proroci cu solii de mustrare și judecată pentru Israelul din vechime.
Atât robia Babiloniană, cât și distrugerea Ierusalimului de către Romani au fost profetizate de
către Domnul Hristos prin proroci. Dar ne punem întrebarea: „Oare profețiile date Israelului din
vechime mai sunt valabile pentru noi?” „Nu!” - ar răspunde acei teologi despre care am vorbit
la începutul capitolului. „Timpurile s-au schimbat”, ar spune ei. „În plus”, întreabă ei „cum
puteau ei să prorocească despre noi? Se gândeau ei la evenimentele din timpul nostru?”
Răspunsul este unul simplu și clar. Este adevărat că prorocii au profețit despre evenimente
legate de istoria Israelului antic. Ele s-au împlinit în decursul acelei istorii. Însă nu cumva
Israelul spiritual repetă acea istorie? În mod sigur, DA! De aceea, și profețiile date Israelului
literal se aplică în mod figurat Israelului spiritual. Se gândeau profeții din vechime la noi atunci
când au vestit acele prorocii? Probabil nu. Însă Duhul lui Dumnezeu, care i-a inspirat, se gândea
cu siguranță

„Noi nu lipsim niciodată din gândurile lui Dumnezeu. Domnul este bucuria și
mântuirea noastră. Fiecare dintre profeții din vechime au vorbit mai puțin pentru
timpul lor și mai mult pentru timpul nostru, prin urmare, profețiile lor sunt valabile
pentru noi. ‘Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise
pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor.’(1 Corinteni 10:11)
‘Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe
care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din
cer şi în care chiar îngerii doresc să privească.’(1 Petru 1:12)” Solii Alese, volumul 3, 338.

Așadar, atunci când studiem profețiile date prin „profeții din vechime”, să ne gândim că
se aplică „mai mult pentru timpul nostru”, și că ele „sunt valabile pentru noi”. Care este
diferența? Diferența este că acum ele se aplică figurat, adică spiritual. În sensul că ele nu mai
vorbesc despre Israelul literal, ci despre Israelul spiritual. În consecință, și puterile asociate
Israelului literal devin puteri spirituale. Edomul, Moabul și Amonul literal devin Edom, Moab
și Amon spiritual. Babilonul literal devine Babilonul spiritual. Împăratul de la miazănoapte
literal devine împăratul de la miazănoapte spiritual. Tirul literal devine Tirul spiritual. Egiptul
literal devine Egiptul spiritual. Și tot așa... Cred că am înțeles ideea acum. Dar cum vom ști pe
cine prefigurează aceste puteri simbolice? Ca și studenți ai profeției, trebuie să determinăm
amprenta spirituală a puterilor literale din acea vreme. Apoi, trebuie să-i găsim ca și
corespondent din timpul nostru, o putere ce are aceeași amprentă spirituală. De exemplu, în
scrierile pionierilor AZȘ și ale Spiritului Profetic este explicat cu claritate că Babilonul spiritual
este Papalitatea. Dominația papală are aceeași amprentă spirituală precum dominația
Babilonului antic. Tot în acest mod, folosind îndrumarea Spiritului Profetic și cumpăna
regulilor lui William Miller, studentul profeției poate să găsească semnificația puterilor
simbolice ale Bibliei din timpul nostru.
Având în minte că toți profeții din vechime au vorbit pentru timpul nostru, să studiem un
pasaj din Isaia 28. Isaia ni se adresează nouă:

12
 „Pe cine va învăţa el cunoaştere? Şi pe cine va face să înţeleagă doctrină? Pe cei
înţărcaţi de lapte şi luaţi de la sâni. Fiindcă precept trebuie să fie peste precept, precept
peste precept; rând peste rând, rând peste rând; aici puţin şi acolo puţin; Căci cu buze
bâlbâite şi o altă limbă va vorbi el acestui popor. Căruia i-a spus: Aceasta este odihna cu
care să faceţi pe cel obosit să se odihnească; şi aceasta este răcorirea; totuşi ei au refuzat
să asculte. Dar Cuvântul DOMNULUI le-a fost precept peste precept, precept peste
precept; rând peste rând, rând peste rând; aici puţin şi acolo puţin; ca ei să meargă şi să
cadă pe spate şi să fie frânţi şi prinşi şi luaţi.” Isaia 28:9-13.

Cuvântul Domnului va fi pentru noi în această generație „precept peste precept, precept
peste precept; rând peste rând, rând peste rând”. El nu este prezentat oricum. El are o anumită
metodologie. Metodologia pentru noi este „precept peste precept, precept peste precept; rând
peste rând, rând peste rând.” În acest mod trimite Domnul Cuvântul Său poporului. Dar ce
semnifică acest „precept peste precept”, „rând peste rând”? Biblia King James a tradus aceste
expresii cu „line upon line”, „precept upon precept”, care înseamnă „linie peste linie”, „precept
peste precept”. Aceste expresii ne îndreaptă din nou spre principiul repetării istoriei. Pentru că
Biblia Fidela a tradus „rând”, iar Biblia King James (line – linie), vom consulta Concordanța
Strong’s, pentru a înțelege seminifația cuvântului în limba ebraică. El se găsește la referința
H5967:

H6957 qav kav sau qav {kawv};

• din H6960 (compară cu H6961); o coardă (de legătură), în special pentru măsurat; în
sens figurat, o regulă; de asemenea un cerc, o coardă muzicală sau un acord. Compară
cu H6978.

Înțelegem acum că este vorba despre o coardă, sau linie. Rând poate fi de asemenea o
traducere bună. Dar vom prefera să folosim expresia „linie peste linie”, pentru că este în
concordanță și cu Biblia King James – Biblia folosită de Ellen White și de pionierii adventiști
și milleriți.
Cum așa? Cuvântul Domnului este pentru noi astăzi „linie peste linie” și „precept peste
precept”. Ce înseamnă acest lucru? Ce sunt aceste linii și precepte care sunt puse unele peste
altele? Ele sunt linii profetice. În spiritul profetic găsim adesea aceste expresii.

Tremurând, William Miller a început să desfășoare înaintea oamenilor tainele

Împărăției lui Dumnezeu, conducându-i pe ascultătorii lui pe firul profețiilor până la cea
de-a doua venire a lui Hristos.” Scrieri Timpurii, 229.

William Miller îi conducea pe ascultătorii lui „pe firul profețiilor”. Profețiile sunt așezate
pe fire, sau linii. Le numim linii profetice, iar în Isaia ni se spune că trebuie așezate unele peste
altele. De asemenea, despre proclamarea profețiilor de către Milleriți, Ellen White scrie:

„Evenimentele istorice care arată împlinirea directă a profeției le-au fost prezentate
oamenilor, iar profeția a fost înțeleasă ca o schiță simbolică a evenimentelor care conduc
până la încheierea istoriei acestui pământ.” Solii Alese, vol 2, 102.

13
 Cuvântul din engleză tradus în română cu „schiță” este „delineation”. El este definit de
dicționarul contemportan Ellenei White ca:

„Prima schiță a unui lucru; reprezentarea unei forme sau figuri prin linii; schemă;
desen.” (Webster’s 1828 Dictionary).

Milleriții schițau profețiile prin linii. Ei foloseau liniile profetice pentru a ilustra
evenimentele „care conduc până la încheierea istoriei acestui pământ”.
Mai mult, în numărul trecut al revistei, am folosit un pasaj din Spiritul Profetic ce spunea
așa:

„Există lecții care trebuie învățate din istoria trecutului; și trebuie atrasă atenția
asupra acestor lucruri, pentru ca toți să înțeleagă faptul că Dumnezeu lucrează acum după
aceleași linii după care a lucrat dintotdeauna. Mâna Sa poate fi văzută și acum în
lucrarea Lui și în cadrul popoarelor, la fel cum a fost încă din momentul în care Evanghelia
i-a fost proclamată pentru prima dată lui Adam în Eden.” The Bible Echo, 26 august 1895,
par. 10.

Observați liniile profetice? Domnul lucrează întotdeauna „după aceleași linii după care a
lucrat dintotdeauna”. În generația noastră, el ne descoperă principiul „linie peste linie”. Ne arată
cum toate liniile profetice sunt paralele una cu cealaltă. Așa cum am citit în Tragedia Veacurilor
pagina 343, „Lucrarea lui Dumnezeu de pe pământ prezintă, de la un veac la altul, o asemănare
izbitoare în fiecare reformă mare sau mişcare religioasă.” Iar acest lucru se întâmplă pentru
că „principiile lui Dumnezeu în procedeele cu oamenii sunt totdeauna aceleaşi.” De aceea,
„mişcările importante ale prezentului îşi au paralele în acelea ale trecutului, iar experienţa
bisericii din primele veacuri are lecţii de mare valoare pentru timpul nostru.” Marile mișcări de
reformă trebuie ilustrate sub forma unor linii paralele, puse una deasupra celeilalte – „linie peste
linie, precept peste precept”. Liniile sunt atât paralele, cât și egale între ele, deoarece există „o
asemănare izbitoare în fiecare reformă mare sau mișcare religioasă”.
Iar Cuvântul este „odihna cu care să faceți pe cel obosit să se odihnească;” (Isaia 28:13)
el este „răcorirea;”. Despre aceeași răcorire vorbește și apostolul Petru sub inspirație divină,
când exclamă:

„De aceea pocăiţi-vă şi întoarceţi-vă, ca păcatele voastre să fie şterse când vor veni
timpurile de înviorare din prezenţa Domnului;” Faptele Apostolilor 3:19.

Și timpurile de înviorare nu sunt altceva decât revărsarea Ploii Târzii:

Marea lucrare a Evangheliei nu se va încheia cu o manifestare mai slabă a puterii lui

Dumnezeu decât a marcat-o începutul ei. Profeţiile care s-au împlinit la revărsarea Ploii
Timpurii, la începutul predicării Evangheliei, urmează să se împlinească iarăşi în Ploaia
Târzie de la încheierea ei. Acestea sunt „vremurile de înviorare” către care privea în
viitor apostolul Petru când spunea: „Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru
ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremile de înviorare, şi să trimită pe

14
 Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos” (Faptele Apostolilor 3,
19.20). Tragedia Veacurilor, 611-612.

Vom înțelege în numerele următoare că timpurile de înviorare deja au început! De aceea,

iată, Cuvântul Domnului în această revistă vă este prezentat „linie peste linie, linie peste linie,
precept peste precept, precept peste precept”. El ne zice acum: „Aceasta este odihna cu care să
faceţi pe cel obosit să se odihnească; şi aceasta este răcorirea!” (sau înviorarea). Să ne ferească
Dumnezeu ca să ne încadrăm în dreptul acelora despre care s-a scris: „totuşi, ei au refuzat să
asculte.” (Isaia 28:12).
Având clar în minte acum principiul „linie peste linie” al repetiției istoriei, vom înțelege
că pasajul din Ezechiel 12:21-28 are o aplicație specială în timpul nostru. În vremea în care casa
lui Israel declară că „zilele sunt prelungite și orice viziune se sfârșește”, Domnul va spune:
„zilele sunt aproape și împlinirea fiecărei viziuni”. Așadar, noi trăim în timpul în care fiecare
viziune și fiecare istorie din Biblie se împlinește simbolic. Ce ocean imens de adevăr prezent
se deschide astfel în fața cercetătorului Scripturii ce folosește principiile corecte! Ce minunat
Dumnezeu avem, că descoperă acestei generații din urmă principiile veșnice ale Cuvântului
Său!

„Şi cuvântul DOMNULUI a venit la mine, spunând: Fiu al omului, ce este acel
proverb pe care voi îl aveţi în ţara lui Israel, spunând: Zilele sunt prelungite şi orice viziune
se sfârşeşte? Spune-le, de aceea: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Eu voi face acest
proverb să înceteze şi nu îl vor mai folosi ca proverb în Israel; ci spune-le: Zilele sunt
aproape şi împlinirea fiecărei viziuni. Fiindcă nu va mai fi vreo viziune deşartă, nici
ghicire linguşitoare în casa lui Israel. Fiindcă Eu sunt DOMNUL; voi vorbi şi Cuvântul
pe care îl voi vorbi se va întâmpla; acesta nu va mai fi prelungit, pentru că în zilele voastre,
casă răzvrătită, voi spune cuvântul şi îl voi împlini, spune Domnul DUMNEZEU. Din nou
Cuvântul DOMNULUI a venit la mine, spunând: Fiu al omului, iată, cei din casa lui Israel
spun: Viziunea pe care el o vede este pentru multe zile ce au să vină şi el profeţeşte despre
timpuri îndepărtate. De aceea spune-le: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Niciunul din
Cuvintele Mele nu va mai fi prelungit, ci Cuvântul pe care l-am vorbit va fi împlinit,
spune Domnul DUMNEZEU.” Ezechiel 12:21-28.

15
 EVANGHELIA VEȘNICĂ

16
 T IPARUL L UI D UMNEZEU

În capitolul trecut, am citit acest pasaj:

„Imuabilitatea lui Dumnezeu ar trebui să fie văzută clar; similitudinea procedeelor

Sale cu poporul Lui din era religioasă trecută și prezentă ar trebui studiată.” Review
and Herald, 20 Aprilie, 1897.

Cu alte cuvinte, noi ar trebui să studiem modul în care istoria se repetă. Să studiem
asemănarea procedeelor lui Dumnezeu din istoria sacră. Ar trebui să căutăm asemănările dintre
diferitele mișcări de reformă, pentru că acum știm că „Lucrarea lui Dumnezeu de pe pământ
prezintă, de la un veac la altul, o asemănare izbitoare în fiecare reformă mare sau mişcare
religioasă.” (Tragedia Veacurilor, 343).
Căutând aceste asemănări, cercetătorul profeției va găsi un model sau un tipar pe care
Dumnezeu îl folosește pentru fiecare mișcare de reformă. Modelul acesta este modelul
Evangheliei Veșnice, pe care îl vom demonstra în continuare:

D EFINIȚIE
Evanghelia veșnică este lucrarea Domnului Cristos, de a
produce și a demonstra două categorii de închinători prin
introducerea unei solii profetice de testare în trei pași.

Definiția de mai sus nu se găsește cuvânt cu cuvânt în Spiritul Profetic sau în Biblie, însă
este cea mai exactă descriere a lucrării veșnice a Evangheliei Domnului Hristos. Fiecare parte
a definiției va fi demonstrată în continuare. Vom împărți definiția în patru părți, și ne vom lua
timp să demonstrăm fiecare parte cu dovezi din Biblie și Spiritul Profetic.
În primul rând, vom înțelege că în fiecare generație Domnul Hristos trimite o solie care
produce două categorii de închinători. Aceasta este o nouă dezvoltare a adevărului. Solia pe
care El o trimite este Evanghelia Veșnică, și are rolul de a testa pe oamenii din acea generație,
separând pleava de grâu. Ea se numește „Veșnică” tocmai pentru că această lucrare de separare
a avut loc în fiecare generație, dintotdeauna.
În al doilea rând, vom pricepe că solia trimisă în fiecare reformă este o solie profetică.
Evanghelia Veșnică este o solie ce se întemeiază pe profeții. De la făgăduința venirii
Mântuitorului dată lui Adam în Eden până la solia despre a doua Sa venire în timpul nostru,
vestea bună a Evangheliei a fost una profetică.
În al treilea rând, studiem cum solia profetică de testare a Evangheliei Veșnice are trei
pași. Iar fiecare pas are propriile lui caracteristici. Procesul progresiv de testare al Evangheliei
Veșnice se termină la al treilea pas, atunci când grâul și neghina s-au copt.
De aceea, în al patrulea rând, vom vedea că la al treilea pas al Evangheliei Veșnice vine
judecata. Ușa harului se închide pentru aceia care au refuzat lumina și privilegiile oferite, și
s-au împietrit ultimei solii din partea lui Dumnezeu pentru salvarea lor.

17
 O N OUĂ D EZVOLTARE A A DEVĂRULUI

Cuvântul Domnului spune:

„În fiecare generație se poate vedea o nouă dezvoltare a adevărului, a soliei

adresate de Dumnezeu oamenilor din acea generație. Toate adevărurile vechi sunt
esențiale, iar adevărurile noi nu sunt independente față de cele vechi, ci sunt o continuare,
o descifrare a lor. Numai când adevărurile cele vechi sunt înțelese, numai atunci le putem
pricepe pe cele noi. Când Domnul Hristos a dorit să prezinte ucenicilor Săi adevărul cu
privire la învierea Sa, El „a început de la Moise și de la toți proorocii, și le-a tâlcuit în
toate Scripturile ce era cu privire la El.” Luca 24, 27. Dar lumina care strălucește din
proaspăta desfășurare a adevărului, este aceea care glorifică vechile adevăruri. Cel care
respinge sau neglijează pe cele noi, în realitate nu cunoaște nici pe cele vechi. Pentru el,
ele își pierd puterea lor vitală și devin numai o formă lipsită de viață. […]” Parabolele
Domnului Cristos, 127.

Primul procedeu al lui Dumnezeu care se repetă în fiecare generație este „o nouă
dezvoltare a adevărului”. De fapt, fiecare mișcare de reformă începe cu această nouă dezvoltare
a adevărului. Dar „adevărurile noi nu sunt independente față de cele vechi, ci sunt o continuare,
o descifrare a lor”. Acesta este testul prin care trebuie să verificăm soliile ce pretind a fi „o nouă
dezvoltare a adevărului”. Noi trebuie să verificăm dacă ele au ca temelie adevărurile vechi.
Dacă da, dacă „lumina care strălucește din proaspăta desfășurare a adevărului, este aceea care
glorifică vechile adevăruri”, atunci știm că avem într-adevăr de a face cu o nouă dezvoltare a
adevărului. Este datoria noastră să „cercetăm toate lucrurile și să păstrăm ce e bun” - vezi 1
Tesaloniceni 5:20-21. Dacă găsim că solia prezentată nu are ca temelie adevărurile vechi, ci
mai degrabă le contrazice și le înlocuiește, atunci să fim siguri că ea nu poate fi o nouă
dezvoltare a adevărului. În Mărturii, volumul 8, suntem avertizați:

„Nimeni să nu caute să înlăture temeliile credinţei noastre — temelii care au fost

puse la începutul lucrării noastre, prin cercetare cu rugăciune a Cuvântului şi prin
descoperire. Pe aceste temelii am clădit noi de cincizeci de ani încoace. Oamenii îşi pot
închipui că au găsit o cale nouă şi că pot pune o temelie mai puternică decât cea care a fost
pusă. Însă aceasta este o mare amăgire. O altă temelie decât cea pusă nu poate fi aşezată
de niciun om. În trecut, mulţi s-au apucat să clădească o nouă credinţă, să statornicească
principii noi. Însă cât a dăinuit clădirea lor? A căzut degrabă, căci nu era întemeiată pe
Stâncă.” Mărturii, vol.8, pag. 296-297.

Care sunt temeliile credinței advente? Se găsesc în istoria începutului poporului nostru –
în istoria Millerită, și sunt susținute de autoritatea Bibliei și Spiritului Profetic. Ele formează o
cumpănă prin care putem să testăm orice solie. Cu ajutorul Domnului, numărul următor al
revistei va fi dedicat studiului istoriei Millerite și a temeliilor credinței advente.
Am înțeles că în fiecare generație există o nouă dezvoltare a adevărului. Prin această
dezvoltare a adevărului, Dumnezeu descoperă acelui neam de oameni un adevăr special
aplicabil pentru timpul acela:

18
 „În fiecare generație, Dumnezeu a avut pentru Biserica Sa un adevăr special și o
lucrare specială. Adevărul care este ascuns înțelepților și celor prevăzători ai lumii, este
descoperit celor umili și asemenea copiilor. El cere sacrificiu de sine. El are bătălii de
purtat și biruințe de câștigat. De aceea, la început, au fost puțini cei care i s-au alăturat. Iar
aceștia au fost întâmpinați cu opoziție și dispreț de către mai marii acestei lumi și de către
o Biserică ce s-a acomodat lumii.” Parabolele Domnului Hristos, 78.

Descoperim un alt procedeu pe care Dumnezeu îl repetă. El nu numai că trimite o nouă

dezvoltare a adevărului în fiecare generație, ci acea dezvoltare a adevărului aduce „un adevăr
special” pentru acel timp. Astfel, se desfășoară „o lucrare specială”. Adevărurile noi pe care El
le descoperă, deși sunt puse la dispoziția tuturor, nu sunt acceptate decât de foarte puțini la
început. Îndeosebi „mai marii acestei lumi” și „o Biserică ce s-a acomodat lumii” sunt aceia
care se opun lucrării speciale de reformă. Acest fenomen s-a tot repetat. Pentru că adevărul
prezent „cere sacrificiu de sine”, „la început, au fost puțini cei care i s-au alăturat”.
Este acel adevăr special un test pentru oamenii din acea generație? Oare oamenii își pot
permite să îl accepte sau să îl ignore după bunul lor plac, și totuși să fie mântuiți? Nu! Deși
mulți sunt care cred că este așa, acest lucru este o mare amăgire. Atunci când Dumnezeu trimite
poporului Său adevărul prezent, oamenii, prin acceptarea și trăirea lui sau prin respingerea lui,
își pecetluiesc destinul veșnic. Iată de ce:

„Scripturile se deschid continuu pentru poporul lui Dumnezeu. Întotdeauna a fost

și va fi adevăr aplicabil în mod special pentru fiecare generație. Solia dată lui Noe era
adevăr prezent pentru acel timp; și dacă oamenii ar fi acceptat solia, ar fi fost salvați de
apele ce au înghițit totul la potop. Acum să presupunem că anumiți oameni ar spune: „Noi
avem tot adevărul pe care părinții noștri l-au avut; nu vrem mai mult,” și Dumnezeul
cerului le-ar trimite o solie așa cum a făcut pentru Ninive. Care ar fi rezultatul? – La fel
cum ar fi fost pentru Niniveni dacă nu s-ar fi pocăit. Sentința a fost pronunțată asupra lor,
dar pocăința lor i-a salvat. Cât de recunoscători ar trebui să fim că avem un Dumnezeu
care se va întoarce de la răul amenințat, când cei greșiți se întorc cu adevărată căință a
sufletului!” Review and Herald, 29 Iunie, 1886.

Cât de clar se vede acum că adevărul prezent testează oamenii dintr-o generație! Noi nu
suntem testați de adevărul prezent de pe vremea lui Noe, pentru că „solia dată lui Noe era
adevăr prezent pentru acel timp”. Ea este adevărată și astăzi, însă nu este adevăr prezent astăzi.
Nu este o nouă dezvoltare a adevărului pentru acest timp, nu este un adevăr special aplicabil
generației noastre. Noi vom fi testați de o solie diferită de solia dată de Dumnezeu lui Noe.
Totuși ea nu este diferită în esență – este tot o solie a judecății. Dar este diferită în conținut –
astăzi Dumnezeu nu mai trimite o solie despre un potop literal.
Al doilea exemplu pe care îl avem despre un adevăr prezent pentru acel timp este solia lui
Dumnezeu prin Iona. Atât solia lui Noe, cât și cea a lui Iona au fost solii de viață și de moarte.
Iar noi am citit că „întotdeauna a fost și va fi adevăr aplicabil în mod special pentru fiecare
generație”. Deci, și în generația noastră va exista „o nouă dezvoltare a adevărului”, „un adevăr
special și o lucrare specială”, un „adevăr aplicabil în mod special” pentru timpul nostru.
Dumnezeu va trimite și în timpul nostru o solie de viață și de moarte. Această solie se va baza
pe vechile adevăruri, dar ele vor fi prezentate într-o lumină nouă, astfel ca vechile adevăruri să

19
fie glorificate și explicate prin lumina nouă. Vechile adevăruri vor sta la temelia noii dezvoltări
a adevărului în generația noastră. Iar din înțelegerea mai profundă a temeliei credinței advente,
„adevăruri care nu au fost văzute și ascultate de veacuri, vor izbucni de pe paginile iluminate
ale Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu.” Iată:

„Praful și gunoiul erorii au îngropat bijuteriile prețioase ale adevărului, însă lucrătorii
Domnului pot să dezgroape aceste comori, astfel încât mii de oameni să le privească cu
încântare și uimire. Îngerii lui Dumnezeu vor fi lângă lucrătorul umil, oferind har și
iluminare divină, iar mii vor fi conduși să se roage ca David: „Deschide-mi ochii să văd
lucrurile minunate din Legea Ta!”. Adevăruri care nu au fost văzute și ascultate de
veacuri, vor izbucni de pe paginile iluminate ale Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu.
Bisericile care în general au auzit, au refuzat și au călcat în picioare adevărul, se vor
comporta într-un mod și mai stricat; însă „cei înțelepți”, aceia care sunt sinceri, vor
înțelege. Cartea este deschisă, și cuvintele lui Dumnezeu ajung la inimile acelora care
doresc să-I cunoască voia. La marea strigare a îngerului din cer care se asociază celui
de-al treilea înger, mii se vor trezi din amorțeala în care lumea stă de veacuri și vor vedea
frumusețea și valoarea adevărului.” Review and Herald, 15 Decembrie 1885, par 15.

Procesul de cernere este declanșat atunci când noua dezvoltare a adevărului este pusă în
fața oamenilor. „Bisericile care în general au auzit, au refuzat și au călcat în picioare adevărul,
se vor comporta într-un mod și mai stricat; însă „cei înțelepți”, aceia care sunt sinceri, vor
înțelege.”
Comorile adevărului prezent sunt scoase din „praful și gunoiul erorii” care „au îngropat
bijuteriile prețioase ale adevărului”. De exemplu, în reforma făcută de Domnul Hristos, El a
dezgropat aceste bijuterii ale adevărului. Doctrina lui era asemănată cu vinul cel nou. Deși ea
era o nouă dezvoltare a adevărului, noi citim că:

„Învățătura lui Hristos, deși era reprezentată prin vinul cel nou, nu era o doctrină
nouă, ci descoperirea aceleia care se dăduse la început. Dar, pentru farisei, adevărul lui
Dumnezeu își pierduse semnificația și frumusețea de la început. Învățătura lui Hristos era
pentru ei, aproape în toate privințele, ceva nou și era nerecunoscută și neștiută de ei.”
Hristos Lumina Lumii, 279.

Satana știe că în poporul lui Dumnezeu din acest timp urmează să aibă loc o redeșteptare
prin introducerea unei solii speciale a adevărului prezent. El întotdeauna a făcut tot posibilul să
împiedice mișcările de reformă din istoria sacră. Oamenii au fost întotdeauna conduși la crearea
unor tradiții, iar principiile Evangheliei curate a cărărilor celor vechi au fost înlocuite adesea cu
„fântâni, fântâni crăpate, care nu pot ţine apă.” (Ieremia 2:13). În numărul trecut al revistei, am
înțeles pe scurt cum încearcă Satana să împiedice poporul advent să primească Ploaia Târzie și
să-l conducă să repete istoria Iudeilor. El îi conduce să nu conștientizeze importanța istoriei
exodului Millerit și a profețiilor desigilate în acea perioadă. Vrăjmașul știe că „numai când
adevărurile cele vechi sunt înțelese, numai atunci le putem pricepe pe cele noi.” Astfel,
împiedicând poporul advent să priceapă pietrele de hotar profetice din istora de început a
Israelului modern, el îl împiedică să înțeleagă adevărurile noi. Pentru că adevărurile noi au ca
temelie adevărurile vechi. În timpul nostru va avea loc o creștere a cunoștinței, „o nouă

20
dezvoltare a adevărului” ce va avea rolul de a pregăti poporul advent pentru criza ce-i stă în
față:

„Acum cartea lui Daniel este desigilată, iar descoperirea făcută de Cristos lui Ioan
trebuie să ajungă la toţi locuitorii pământului. Prin creşterea cunoştinţei, urmează a fi
pregătit un popor care să reziste în zilele de pe urmă”. Solii Alese, vol. 2, pag 105.

Această creștere profetică a cunoștinței va fi „un adevăr aplicabil în mod special” pentru
generația noastră. Iar „’cei înțelepți’, aceia care sunt sinceri, vor înțelege”. Vor înțelege aceia
care recunosc că trebuie să se întoarcă la cărările cele vechi și să studieze cu seriozitate
adevărurile vechi date de Dumnezeu poporului Său. Însă Satana nu dorește acest lucru. El
dorește ca poporul lui Dumnezeu să fie cufundat într-o stare tot mai adâncă de adormire și de
autosuficiență. Replica citită mai devreme în Review and Herald răsună adesea în mințile și
atitudinea credincioșilor adventiști: „Noi avem tot adevărul pe care părinții noștri l-au avut; nu
vrem mai mult!”.

„Este adevărat că noi deţinem adevărul şi că trebuie să ne ţinem tari pe aceste poziţii
care nu pot fi dărâmate; dar nu trebuie să privim cu suspiciune orice lumină nouă pe care
Dumnezeu ar putea s-o trimită şi să zicem că nu vedem niciun motiv pentru care am avea
nevoie de mai multă lumină decât adevărul cel vechi pe care l-am primit până acum şi pe
care stăm tari. Dacă vom gândi în acest fel ne vom găsi sub incidenţa mustrării adresate
de Martorul credincios: „Şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol.” Adevărata
stare în faţa lui Dumnezeu a acelora care se cred bogaţi şi având o mulţime de bunuri,
nesimţind nevoia de a mai primi ceva, este una de orbire, iar ei nu ştiu asta.” — The
Review and Herald, 7 august, 1894. / Sfaturi către Editori, 33.

Pentru a putea primi Solia Adevărului prezent, există două poziții de care să ne ferim.
Prima este a acelora care ignoră complet lumina profetică dată Milleriților, refuzând să se ocupe
de studiul ei. Astfel de persoane cred că acele cunoștințe nu sunt necesare pentru mântuirea lor.
Ei nu pot primi noua dezvoltare a adevărului pentru că nu au nici măcar temelia pe care să
primească adevărul prezent. În a doua categorie se încadrează aceia care au ajuns la concluzia
că adevărurile Millerite sunt complet greșite, și își permit să le înlocuie cu teorii asupra cărora
Spiritul Profetic nu își pune sigiliul de aprobare. Acești oameni nu pot primi Adevărul prezent
pentru că au construit o altă temelie decât cea construită de Marele Arhitect. Atunci când
șuvoaiele vor veni, vor realiza că de fapt au construit pe nisip.

„De aceea ascultaţi cuvântul DOMNULUI, voi oameni batjocoritori, care domniţi
peste acest popor care este în Ierusalim. Fiindcă aţi spus: Am făcut legământ cu moartea
şi cu iadul avem o înţelegere; când va trece urgia copleşitoare nu va veni la noi; căci din
minciuni ne-am făcut un loc de scăpare şi ne-am ascuns sub falsitate;” Isaia 28:14-15.

Am fost avertizați ca „nimeni să nu caute să înlăture temeliile credinţei noastre — temelii

care au fost puse la începutul lucrării noastre, prin cercetare cu rugăciune a Cuvântului şi prin
descoperire.” (Mărturii, vol 8, 296).

21
 Ce am citit în pasajul de mai sus? „Dacă vom gândi în acest fel” – adică în oricare din cele
două feluri despre care am vorbit – „ne vom găsi sub incidenţa mustrării adresate de
Martorul credincios: „Şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol.” Astfel, înțelegem
că orbirea laodiceanului este chiar această atitudine de mulțumire de sine în ce privește
adevărul. Poporul laodicean este mulțumit cu lumina pe care o are, în timp ce este orb față de
Adevărul prezent. Satana dorește ca lucrurile să rămâna așa în biserică, însă Dumnezeu trimite
o Solie de trezire poporului Său. „Cine are urechi de auzit, să audă.” (Matei 11:15).
Am citit că pentru farisei, „adevărul lui Dumnezeu își pierduse semnificația și frumusețea
de la început. Învățătura lui Hristos era pentru ei, aproape în toate privințele, ceva nou și era
nerecunoscută și neștiută de ei.” (Hristos Lumina Lumii, 279). Vă amintiți că în numărul trecut
al revistei am răspuns la întrebarea „Care este asemănarea dintre sfârșitul Israelului antic și
poporul advent de astăzi”? Am văzut că istoria aceea se repetă. Starea bisericii adventiste de
astăzi este reprezentată de biserica Laodiceea. Este biserica atotsuficientă. Analizând istoria și
profeția, observăm că nu numai adventismul de astăzi este laodiceean, dar și evreii din vremea
Domnului Hristos. Și ei erau într-o stare de orbire, ca și noi. Domnul Isus le-a spus fariseilor
din vechime „călăuze oarbe”. Dar tot El spune poporului de astăzi că „a fost cuprins de un spirit
de fariseism”. Iată de ce:

„Poporul care pretinde că are credinţa în adevărul prezent a fost cuprins de un spirit
de fariseism. Ei sunt mulţumiţi de starea în care se află. Ei afirmă: „Noi avem adevărul.
Nu mai este altă lumină pentru poporul lui Dumnezeu.” Dar noi nu suntem în siguranţă
când adoptăm o astfel de poziţie în care nu vom mai accepta nimic altceva decât ceea ce
am convenit până atunci ca fiind adevărul. Fiecare dintre noi ar trebui să cerceteze cu
sârguinţă Biblia în modul cel mai personal. Ar trebui să săpăm după adevăr în mina
Cuvântului lui Dumnezeu. „Lumina este semănată pentru cel neprihănit, iar bucuria pentru
cei cu inima curată.” Unii m-au întrebat dacă eu cred cumva că mai este lumină pentru
poporul lui Dumnezeu. Noi ne-am închis minţile într-atât încât se pare că nu înţelegem ce
lucrare măreaţă are Dumnezeu pentru noi. O lumină tot mai mare trebuie să
strălucească asupra noastră. „Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare,
a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.” — The Review and Herald,
18 iunie, 1889 / Sfaturi către Editori, 34.

Sperăm ca studiul pe care l-am avut până acum să ne ajute să deschidem ochii și să primim
alifia oferită de Martorul Credincios. A deschide ochii înseamnă să cercetăm „cu sârguință
Biblia în modul cel mai personal”. Nu înseamnă să acceptăm orice teorie ca fiind adevăr
prezent. Aceasta este orbire. Noi trebuie să știm pe ce temelie stăm și să fim siguri că temelia
pe care stăm este una cioplită de Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să fim pregătiți, căci „o
lumină tot mai mare trebuie să strălucească asupra noastră”. Lumina aceasta a și început să
strălucească. Ea este lumina Evangheliei Veșnice ce se revarsă peste ultima generație a
adventismului, pentru coacerea și purificarea lui. Domnul folosește aceste mijloace pentru a
pregăti un „popor care să stea în aceste zile din urmă”. Vei accepta privilegiile și datoriile
adevărului prezent?

22
 C UVÂNTUL D OMNULUI F ORMEAZĂ D OUĂ C ATEGORII D E
Î NCHINĂTORI

Să ne reamintim definiția Evangheliei Veșnice:

Evanghelia veșnică este lucrarea Domnului Cristos, de a

produce și a demonstra două categorii de închinători prin
introducerea unei solii profetice de testare în trei pași.
Până acum am înțeles că în fiecare generație Dumnezeu trimite o nouă dezvoltare a
adevărului, care este Solia Adevărului prezent pentru acel timp. În continuare, vom vedea cum
Adevărul prezent produce și demonstrează două categorii de închinători.
Una dintre cele mai cunoscute definiții ale Cuvântului Domnului se găsește în Evrei 4:12

„Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi puternic şi mai ascuţit decât orice sabie cu
două tăişuri, străpungând până la separarea sufletului şi a duhului şi a încheieturilor şi a
măduvei şi este cel ce discerne gândurile şi intenţiile inimii.” Evrei 4:12.

El esta asemănat cu o „sabie cu două tăișuri”. Această sabie străpunge „până la separarea
sufletului și a duhului și a încheieturilor și a măduvei.” Atunci când sabia taie un obiect, el este
împărțit în două. Acesta este separat în două părți. Tot așa Cuvântul Domnului străpunge un
grup de ascultători. El „este cel ce discerne gândurile și intențiile inimii”. Atunci când sunt
confruntați cu Adevărul prezent, gândurile și intențiile oamenilor sunt date pe față. De exemplu,
sabia Cuvântului Domnului Hristos a îndeplinit acest rol de cernere. El a spus:

„Să nu gândiţi că am venit să trimit pace pe pământ; nu am venit să trimit pace, ci

sabie. Fiindcă am venit să întorc pe om împotriva tatălui său şi pe fiică împotriva mamei
sale şi pe noră împotriva soacrei sale. Şi duşmanii omului vor fi cei din casa lui.” Matei
10:34-36.

Domnul Cristos a spus o pildă prin care a ilustrat procesul de cernere pe care îl produce
Evanghelia Veșnică. Este vorba de pilda grâului și a neghinei:

„Câmpul este lumea; sămânţa bună sunt copiii Împărăţiei; dar neghinele sunt copiii
celui rău. Iar duşmanul care i-a semănat este diavolul; secerişul este sfârşitul lumii; şi
secerătorii sunt îngerii.” Matei 13:38-39.

La început, cele două categorii de închinători nu se diferențiază. Însă pe măsură ce recolta

se coace și se apropie secerișul, începe să se manifeste o distincție clară între grâu și neghină.
Ele sunt separate abia la seceriș, nu înainte. Iar secerarea este făcută de îngeri. De asemenea,
trebuie să observăm că există și o ordine la seceriș:

23
 „Lăsaţi-le să crească împreună amândouă până la seceriş; şi la timpul secerişului, voi
spune secerătorilor: Strângeţi întâi neghinele şi legaţi-le în snopi să le ardeţi; dar grâul
adunaţi-l în grânarul Meu.” Matei 13:30.

La timpul coacerii, este strânsă mai întâi neghina și apoi grâul. Ele sunt legate în snopi. În
numerele următoare, vom acorda o atenție specială secerișului. Este perioada de legare, în care
ușa harului se închide progresiv, iar cei reprezentați prin grâu sau neghină își manifestă
caracterul.
Ce produce coacerea grâului și a neghinei? Există două elemente care coc recolta: lumina
soarelui și ploaia cerului. Fără aceste două ingrediente, recolta ar rămâne necoaptă și nu ar
exista seceriș. Domnul Isus Hristos folosește lucrurile naturale pentru a ilustra pe cele spirituale:

„Totuşi, primul nu a fost spiritual, ci natural; după aceea, spiritual.” 1 Corinteni

15:46.

Dacă ploaia naturală și lumina naturală aduc coacerea grâului și a neghinei, atunci Ploaia
spirituală și Lumina spirituală sunt ingredientele ce coc recolta spirituală. Revărsarea Ploii și a
Luminii duhovnicești sunt lucrarea Domnului, după cum și Evanghelia Veșnică este lucrarea
Domnului Cristos:

„Atunci vom cunoaşte, dacă urmărim a cunoaşte pe DOMNUL; ieşirea Lui este
pregătită ca dimineaţa; şi El va veni la noi ca ploaia, ca ploaia târzie şi timpurie pentru
pământ.” Osea 6:3

În pasajul din Osea citim că „ieşirea Lui este pregătită ca dimineaţa”, precum lumina
dimineții, dar în același timp „El va veni la noi ca ploaia, ca ploaia târzie şi timpurie pentru
pământ.” Dumnezeu se descoperă oamenilor prin Ploile duhovnicești sau prin Lumina
duhovnicească. Ambele contribuie la lucrarea de coacere a secerișului. Observați că în Osea
6:3 ni se vorbește despre cele două Ploi – timpurie și târzie. Ele au o semnificație profetică
importantă în generația noastră, pe care o vom înțelege puțin mai târziu. În continuare vom
înțelege că Lumina este un simbol al Cuvântului Domnului:

„Cuvântul Tău este o lampă pentru picioarele mele şi o lumină pentru cărarea mea.”
Psalmii 119:105.

„Fiindcă porunca este o lampă şi Legea este Lumină; şi mustrările instruirii sunt
Calea vieţii;” Proverbe 6:23.

Înțelegem acum că unul dintre ingredientele necesare coacerii recoltei, Lumina, este
reprezentat prin Cuvântul lui Dumnezeu. În continuare vom pricepe că și celălalt ingredient,
apa sau Ploaia, este reprezentat tot prin Cuvântul lui Dumnezeu:

24
 „Deschideţi urechea voi, cerurilor, şi voi vorbi; şi ascultă, pământule, cuvintele gurii
mele. Doctrina mea să picure ca ploaia, vorbirea mea să cadă ca roua, ca ploaia
măruntă peste verdeaţa proaspătă şi ca ploile peste iarbă” Deuteronom 32:1-2.

„Căci aşa cum cerurile sunt mai sus decât pământul, tot așa căile Mele sunt mai înalte
decât căile voastre şi gândurile Mele decât gândurile voastre. Căci aşa cum coboară ploaia
şi zăpada din cer şi nu se întoarce acolo, ci udă pământul şi îl face să încolţească şi să
înmugurească, pentru a da sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot așa va fi
Cuvântul Meu care iese din gura Mea, nu se va întoarce la Mine gol, ci va împlini ceea
ce Îmi place şi va prospera în lucrul la care l-am trimis.” Isaia 55:9-11.

Așadar, revărsarea apei sau a Ploii duhovnicești nu este altceva decât o „revărsare” a
Cuvântului Domnului. Ea are rolul de a aduce înviorare plantelor, dar și de a le duce la coacere.
Tot așa, Cuvântul Domnului aduce înviorare asupra aceluia care îl primește cu bucurie și se
conformează cerințelor lui, dar în același timp grăbește procesul de cernere.
Este clar acum că rolul Cuvântului Domnului este de a coace recolta și de a despărți două
categorii de închinători, reprezentate prin grâu și neghină. De aceea, trebuie să privim cu multă
seriozitate Cuvântul Său, acum când știm rolul crucial pe care îl are în planul de mântuire.
De exemplu, Spiritul Profetic afirmă în Tragedia Veacurilor că Cele trei solii îngerești din
Apocalipsa sunt „Soliile de încheiere care vor coace secerișul pământului fie ca roade pentru
grânarul ceresc, fie ca paie pentru focul nimicitor”. Iată:

„Lui Ioan i-au fost descoperite scene de un interes profund și emoționant în

experiența bisericii. A văzut poziția, primejdiile, conflictele și eliberarea finală a poporului
lui Dumnezeu. El raportează Soliile de încheiere care vor coace secerișul pământului
fie ca roade pentru grânarul ceresc, fie ca paie pentru focul nimicitor. Subiecte de o
importanță colosală i-au fost descoperite, îndeosebi pentru biserica sfârșitului, ca aceia
care se vor întoarce de la rătăcire la adevăr să fie instruiți cu privire la primejdiile și luptele
ce le stau înainte. Nimeni nu trebuie să fie în întuneric față de ceea ce va veni peste
pământ.” Tragedia Veacurilor, 341.

Cele trei Solii îngerești sunt Cuvântul Domnului. De aceea, ele au rolul de a coace recolta.
Ele sunt solii de avertizare ce au un ecou profetic puternic în timpul nostru.
Nu numai cele trei Solii îngerești îndeplinesc această lucrare. Solia Domnului Cristos a
copt secerișul acelei generații. Cuvintele Lui „făceau ca neghina să fie despărțită de grâu”.
Despre discursul Lui din sinagoga din Capernaum, Spiritul Profetic ne spune:

„Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria, şi Îşi va strânge grâul
în grânar” (Matei 3, 12). Acesta era un timp de curăţire. Cuvintele adevărului făceau
ca neghina să fie despărţită de grâu. Pentru motivul că erau prea îngâmfaţi şi încrezuţi
în propria dreptate pentru a primi mustrarea, prea iubitori de lume ca să accepte o viaţă de
umilinţă, mulţi s-au îndepărtat de Isus. Mulţi fac şi astăzi la fel. Oamenii sunt şi astăzi
încercaţi ca acei ucenici din sinagoga din Capernaum. Când adevărul pune stăpânire pe
inimă, văd că viaţa nu le este în acord cu voia lui Dumnezeu. Văd nevoia unei totale
schimbări, dar nu vor să primească o lucrare care cere lepădare de sine. Din cauza aceasta
25
 se mânie atunci când li se descoperă păcatele. Ei pleacă ofensaţi ca ucenicii care L-au
părăsit pe Isus, spunând: „Vorbirea aceasta este prea de tot; cine poate s-o sufere?” Hristos
Lumina Lumii, 392.

„Mulți fac și astăzi la fel” – această lucrare de separare are loc și astăzi. „Oamenii sunt şi
astăzi încercaţi ca acei ucenici din sinagoga din Capernaum.” Noi nu suntem responsabili pentru
greșelile celor ce l-au respins pe Domnul Cristos, pentru că noi vom fi testați la fel ca ei acum.
Oare câți dintre noi s-au gândit vreodată ce poziție ar fi avut dacă ar fi trăit în Israel în
timpul Domnului Cristos? Mulți, cu încredere în sine, afirmă că „nu m-aș fi luptat împotriva
Cuvintelor Lui, sau să fi interpretat fals învățătura Lui”. Însă acestora Spiritul Profetic le spune:

„Mulți spun: „Dacă doar aș fi trăit în zilele lui Cristos, nu m-aș fi luptat împotriva
Cuvintelor Lui, sau să fi interpretat fals învățătura Lui. Nu L-aș fi respins și crucificat așa
cum au făcut evreii.”, dar acest lucru va fi dovedit prin modalitatea în care tu tratezi
solia Sa și solii Săi astăzi. Dumnezeu testează poporul de astăzi tot așa de mult precum
i-a testat și pe iudeii din acel timp. Când El trimite soliile Sale de har, Lumina Adevărului
Său, El trimite Duhul Adevărului la tine și dacă accepți Solia, Îl accepți pe Isus. Aceia
care declară că dacă ar fi trăit în zilele lui Cristos, ei nu ar fi făcut precum respingătorul
harului Său, vor fi testați astăzi. Aceia care trăiesc în această zi nu sunt răspunzători pentru
faptele acelora care L-au crucificat pe Fiul lui Dumnezeu; dar dacă cu toată lumina care a
strălucit peste poporul Său antic desfășurată înaintea noastră noi mergem pe același teren,
nutrim același spirit, refuzăm să primim mustrare și avertizare, atunci vina noastră va fi
mult mai mare, și condamnarea care a căzut asupra lor va cădea asupra noastră, numai că
ea va fi cu atât mai mare cu cât Lumina este mai mare în aceste timpuri decât a fost în
acele timpuri.” Review and Herald, 11 Aprilie, 1893.

„Dumnezeu testează poporul de astăzi tot așa de mult precum i-a testat și pe iudeii din acel
timp.” Ce implicații deosebite are acest lucru! Când Dumnezeu trimite Solia adevărului prezent
la tine, atunci tu ești testat. Atunci se va vedea dacă L-ai fi acceptat sau nu pe Domnul Isus dacă
ai fi trăit pe vremea Lui. Am citit că atunci când „El trimite soliile Sale de har, Lumina
Adevărului Său, El trimite Duhul Adevărului la tine și dacă accepți Solia, Îl accepți pe Isus”.
Sau dacă respingi solia, Îl respingi pe Isus. În secțiunea trecută am înțeles că Domnul Cristos
trimite în fiecare generație o nouă dezvoltare a Adevărului, care este un Adevăr prezent pentru
oamenii din acel timp. El trimite o Solie de viață și de moarte, care descoperă oamenilor timpul
cercetării lor. Atunci când ei acceptă Solia, ei Îl acceptă pe Domnul Cristos. Dacă o resping, Îl
resping pe El. De exemplu, în anii 1798-1844, El a trimis Solia adevărului prezent pentru
bisericile protestante prin milleriți. Solia adevărului prezent era prezentată sub forma celor trei
Solii îngerești. Ellen White ne spune în Scrieri Timpurii că respingerea celor trei solii îngerești
de către protestranți a fost o repetare a respingerii soliei lui Ioan și a Domnului Isus de către
iudei:

„Atenția mi-a fost îndreptată către vestirea primei veniri a lui Cristos. Ioan fusese
trimis în puterea și în duhul lui Ilie pentru a pregăti calea pentru Isus. Cei care au respins
mărturia lui Ioan nu au beneficiat de învățăturile lui Isus. Împotrivirea lor față de Solia
care prevestea venirea Sa i-a plasat într-un loc în care nu puteau primi cu plăcere cea mai

26
 puternică dovadă că El era Mesia. Satana i-a condus pe cei care au respins Solia lui Ioan
să meargă încă și mai departe, să-L respingă și să-L răstignească pe Cristos. Făcând acest
lucru, ei s-au plasat într-un loc în care nu puteau primi binecuvântările Zilei Cincizecimii,
care i-ar fi învățat Calea către Sanctuarul ceresc. Sfâșierea perdelei de la Templu a arătat
că jertfele și rânduielile iudaice nu aveau să mai fie primite. Marea Jertfă fusese adusă și
acceptată, iar Duhul Sfânt, care a coborât în Ziua Cincizecimii, a purtat mintea ucenicilor
de la Sanctuarul pământesc către cel ceresc, în care Isus intrase prin propriul Său sânge,
pentru a revărsa asupra ucenicilor Săi foloasele ispășirii făcute de El. Dar iudeii au fost
lăsați într-un întuneric total. Au pierdut toată Lumina pe care ar fi putut-o avea asupra
planului de mântuire și s-au încrezut mai departe în jertfele și arderile lor de tot inutile.
Sanctuarul ceresc luase locul celui pământesc — cu toate acestea, ei nu știau nimic de
această schimbare. Din acest motiv, ei nu au putut beneficia de mijlocirea lui Isus în Locul
Sfânt.
Mulți privesc cu oroare la calea urmată de iudei când L-au respins și L-au răstignit
pe Cristos; iar când citesc istorisirea rușinoasei Lui maltratări, ei cred că Îl iubesc și nu
L-ar fi tăgăduit ca Petru sau răstignit ca iudeii. Dar Dumnezeu, care citește inimile tuturor,
a pus la probă acea iubire pe care ei mărturiseau că o simt față de Isus. Tot cerul a privit
cu cel mai adânc interes primirea primei Solii îngerești. Dar mulți care au mărturisit că-L
iubesc pe Isus și care au vărsat lacrimi când au citit povestea crucii, au luat în râs vestea
cea bună a venirii Sale. În loc să primească Solia cu bucurie, au declarat că este o amăgire.
I-au urât pe cei care iubeau venirea Sa și i-au dat afară din biserici. Cei care au respins
prima Solie nu au putut avea vreun avantaj de la cea de-a doua; și nu au avut nimic de
câștigat nici prin Strigătul de la miezul nopții, care trebuia să-i pregătească să intre cu Isus
în Locul Preasfânt din Sanctuarul ceresc. Și, respingând primele două Solii, ei și-au
întunecat în așa măsură priceperea, încât nu pot vedea nici urmă de lumină în cea de-a
treia Solie îngerească, care arată Calea către Sfânta Sfintelor. Am văzut că, după cum
iudeii L-au răstignit pe Isus, tot așa bisericile cu numele răstigniseră aceste trei Solii
și nu au, prin urmare, nici cea mai vagă cunoștință în ce privește Calea către Sfânta
Sfintelor și nici nu pot beneficia de mijlocirea săvârșită de Cristos acolo. Asemenea
iudeilor, care își aduceau jertfele inutile, ei își înalță rugăciunile nefolositoare către
încăperea pe care Isus a părăsit-o; și Satana, mulțumit de această amăgire, își ia o aparență
religioasă și îndreaptă către sine mintea acestor așa-ziși creștini, lucrând cu puterea lui
semne și minuni mincinoase pentru a-i imobiliza în capcană.” Scrieri Timpurii, 259-260.

În primul paragraf al citatului de mai sus se vorbește despre un proces de testare

progresiv. În timpul umblării Domnului Cristos pe pământ, acest proces progresiv de testare
este ilustrat prin lucrarea lui Ioan și a lui Isus. „Cei care au respins mărturia lui Ioan nu au
beneficiat de învățăturile lui Isus.” Și tot așa, cei care L-au răstignit pe Mântuitorul nu au putut
beneficia de Ziua Cincizecimii și nici de binecuvântările mijlocirii Sale în Sanctuarul ceresc.
În timpul milleriților, acest proces progresiv de testare s-a repetat. Cele trei Solii îngerești
au fost teste prin care oamenii își puteau închide ușa. Cei ce picau primul test, nu beneficiau
de următoarele două. Cine pica pe al doilea, nu beneficia de al treilea, iar cei ce picau pe al
treilea, nu puteau cunoaște Calea spre Sfânta Sfintelor. Aceasta este definiția unui proces
progresiv de testare. Însă vreau să ne oprim asupra unei fraze: „Am văzut că, după cum iudeii
L-au răstignit pe Isus, tot așa bisericile cu numele răstigniseră aceste trei Solii”. Oamenii sunt
testați de Adevărurile prezente trimise în generația lor, nu de adevărurile vechi pe care toată

27
lumea le acceptă. Prin atitudinea pe care o au față de Adevărul prezent, ei Îl acceptă sau Îl
resping pe Mântuitorul. Deși mulți „au vărsat lacrimi când au citit povestea crucii”, foarte puțini
au acceptat Adevărul prezent.
De aceea, mulți vor fi surprinși când la Judecata de apoi se vor întâlni cu privirea
dezaprobatoare a Mântuitorului. Iată:

„Când Fiul omului va veni în gloria Sa şi toţi îngerii sfinţi cu El, atunci va şedea pe
tronul gloriei Sale; Şi înaintea Lui vor fi adunate toate naţiunile; şi îi va separa pe unii de
alţii, precum păstorul separă oile de capre; Şi va pune oile la dreapta Sa, dar caprele la
stânga. Atunci Împăratul va spune celor de la dreapta Lui: Veniţi binecuvântaţii Tatălui
Meu, moşteniţi Împărăţia pregătită pentru voi de la întemeierea lumii; Fiindcă am fost
flămând şi Mi-aţi dat să mănânc; am fost însetat şi Mi-aţi dat să beau; am fost străin şi
M-aţi primit; Gol şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi M-aţi vizitat; am fost în închisoare
şi aţi venit la Mine. Atunci cei drepţi Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut
noi flămând şi Ți-am dat să mănânci? Sau însetat şi Ți-am dat să bei? Când Te-am văzut
noi străin şi Te-am primit? Sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut noi bolnav
sau în închisoare şi am venit pe la Tine? Și Împăratul va răspunde şi le va zice: Adevărat
vă spun: Întrucât aţi făcut acestea unuia dintre cei mai neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie
mi le-aţi făcut.” Matei 25:31-40.

Oamenii care vor fi numărați în rândul caprelor, sunt aceia care resping „Solia Sa și solii
Săi astăzi”. Ei se măgulesc la gândul că Îl iubesc pe Domnul Cristos, dar aceasta este o
minciună. Dacă L-ar iubi cu adevărat, ar accepta Solia adevărului prezent, întrucât Domnul
Cristos nu este altceva decât Cuvântul făcut trup. (Ioan 1:14). Respingând Cuvântul, ei Îl
resping pe El. De asemenea, tot Domnul a spus:

„Cel ce vă primeşte pe voi, Mă primeşte pe Mine; şi cel ce Mă primeşte pe Mine, îl

primeşte pe Cel ce M-a trimis. Cel ce primeşte un profet în numele unui profet, va primi
răsplata unui profet; şi cel ce primeşte pe un om drept în numele unui om drept, va primi
răsplata unui om drept.” Matei 10:40-41.

În acest fel oameni din toate generațiile au respins Adevărul prezent. Profeții au fost
prigoniți de aceia care stăteau pe scaunul lui Moise. Domnul Cristos a fost respins de aceia care
zideau mormintele prorocilor. Cele trei Solii îngerești au fost respinse de aceia care pretindeau
că Îl iubesc pe Mântuitorul.

„După cum Hristos, lumina și viața oamenilor, a fost lepădat de autoritățile

ecleziastice în zilele Lui, la fel a fost lepădat și în generațiile următoare. Iarăși și iarăși
s-a repetat istoria retragerii lui Hristos din Iudea. Atunci când au predicat Cuvântul
lui Dumnezeu, reformatorii nu se gândiseră să se despartă de biserica existentă; dar
conducătorii religioși n-au vrut să tolereze lumina, iar aceia care o purtau au fost siliți să
caute pe alții care tânjeau după adevăr. În zilele noastre, puțini dintre cei care susțin că
sunt urmașii reformatorilor sunt mânați de spiritul lor. Puțini ascultă de glasul lui
Dumnezeu și sunt gata să primească adevărul fără să țină seama de modul în care el poate
fi prezentat. Adesea, aceia care merg pe urmele reformatorilor sunt obligați să se

28
 îndepărteze de bisericile pe care le iubesc, pentru ca să poată vesti învățătura lămurită a
Cuvântului lui Dumnezeu. Și, de multe ori, aceia care caută lumina sunt obligați de către
aceeași învățătură să părăsească biserica părinților lor, ca să-i poată da ascultare.” Hristos
Lumina Lumii, 232.

Aceasta este o dovadă îndestulătoare că atașamentul de vechile adevăruri nu garantează

mântuirea. Este necesar să avem credință în adevărurile de temelie, însă vom fi testați de
Adevărul prezent, care se bazează pe aceste adevăruri.
De asemenea, fiecare generație a fost confruntată cu acest proces progresiv de testare. Pe
măsură ce Dumnezeu trimite oamenilor Soliile Sale de har, despărțirea dintre grâu și neghină
devine din ce în ce mai mare. Există puncte de cotitură în care oamenii iau o decizie. Fie
continuă să meargă alături de Adevărul prezent, fie consideră experiența lor o amăgire și
părăsesc rândurile rămășiței. Ei atunci au picat procesul progresiv de testare. Au fost copți în
neghină. În acest fel, pe măsură ce Ploaia și Lumina Cuvântului lui Dumnezeu se revarsă peste
plantație, tot mai mulți oameni sunt pecetluiți. Unii sunt pecetluiți pentru moartea a doua, alții
pentru viața veșnică.
Atunci când ultimul bob de grâu și de neghină s-a copt, vine secerișul. Se poate spune
despre neghină: „Cel ce este nedrept, să rămână nedrept; şi cel ce este murdar, să rămână
murdar;”, iar despre grâu: „cel ce este drept, să rămână drept; şi cel ce este sfânt, să rămână
sfânt.” Vezi Apocalipsa 22:11. Acest moment se numește „Ușa închisă”. Ea a avut loc în multe
generații, și este cea care încheie o mișcare de reformă:

„Pentru un timp după dezamăgirea din 1844, am susținut, asemenea corpului

credincioșilor adventiști, că ușa harului fusese pentru totdeauna închisă pentru lume.
Această poziție fusese luată înainte ca prima viziune să-mi fie dată. A fost lumina dată de
Dumnezeu care a corectat eroarea noastră, și ne-a ajutat să vedem adevărata poziție.
Sunt încă o susținătoare a teoriei ușii închise, dar nu în sensul în care aplicam
termenul sau în care este folosit de oponenții mei.
A fost o ușă închisă în zilele lui Noe. A fost în acel timp o retragere a Duhului lui
Dumnezeu de la neamul păcătos ce a pierit în apele Potopului. Dumnezeu Însuși i-a dat
solia ușii închise lui Noe: „Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururi în om
[nu se va lupta, nu va stărui pentru totdeauna cu omul n. tr.], căci şi omul nu este decât
carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.”
A fost o ușă închisă în zilele lui Avraam. Harul a încetat să mai insiste pe lângă
locuitorii Sodomei, și toți în afară de Lot împreună cu soția și cele două fiice au fost
devorați de focul trimis din cer.
A fost o ușă închisă în zilele lui Isus Cristos. Fiul lui Dumnezeu a declarat Iudeilor
necredincioși din acea generație, „Iată că vi se lasă casa pustie” (Matei 23:38)”
Privind prin timp în zilele din urmă, aceeași putere infinită a proclamat prin Ioan:
„Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide, şi
nimeni nu va închide, Cel ce închide, şi nimeni nu va deschide” (Apocalipsa 3:7)
Mi-a fost arătat în viziune, și încă cred că a fost o ușă închisă în 1844. Toți care au
văzut lumina primei și celei de-a doua Solii îngerești și au respins-o, au fost lăsați în
întuneric. Și aceia care au acceptat-o și au primit Duhul Sfânt care a însoțit proclamarea
mesajului din cer, și care apoi au renunțat la credința lor și au considerat experiența lor o

29
 amăgire, astfel au respins Duhul lui Dumnezeu, și El nu a mai stăruit pe lângă ei.” Solii
Alese, vol 1, 62-63.

L UCRAREA V EȘNICĂ A E VANGHELIEI

Deocamdată am demonstrat din Scriptură doar o parte din definiția Evangheliei Veșnice.
Până acum am înțeles că este o Solie specială ce formează și demonstrează la închiderea ușii
două categorii de închinători. Este Adevărul prezent, iar în același timp o nouă dezvoltare a
Adevărului.
Acum ne vom pune întrebarea: de ce se numește „Veșnică”? Răspunsul pe care îl vom afla
în această secțiune este unul simplu: pentru că ea s-a manifestat în toate timpurile, de la creația
omului până la Apocalipsa. Lucrarea ei este veșnică. În fiecare generație și mișcare de reformă
s-a manifestat Evanghelia Veșnică. De aceea, în toate timpurile există acest proces de separare
ce este rezultatul lucrării Evangheliei Veșnice. Mereu au existat două categorii de închinători.
Mai devreme am înțeles că cele două categorii de închinători sunt rezultatul unei Solii de testare,
adică unui Adevăr prezent. Fie că este vorba de Cain și Abel, de capre și de oi, de fariseu și
vameș, de fecioare înțelepte și neînțelepte, de neghină și grâu, închinătorii sunt împărțiți în două
clase, iar aceste clase sunt formate de lucrarea veșnică a Evangheliei. Iată câteva pasaje din
Spiritul Profetic ce demonstrează cele de mai sus:

„Cain și Abel reprezintă două clase de oameni, care vor exista întotdeauna în lume
până la încheierea vremurilor.” Patriarhi și Profeți, 72.

„Întotdeauna au fost două clase printre cei care mărturisesc a fi urmașii lui
Cristos. În timp ce o clasă studiază viața Mântuitorului și caută cu stăruință să-și corecteze
greșelile pentru a se asemăna Modelului, cealaltă clasă ocolește adevărurile clare, practice,
care le descoperă rătăcirile.” Tragedia Veacurilor, 43.

Aceste două categorii de oameni sunt reprezentate prin diverse ilustrații: Cain și Abel,
fariseul și vameșul, fecioarele neînțelepte și cele înțelepte, neghina și grâul, caprele și oile, și
tot așa:

„Fariseul și vameșul reprezintă două mari clase de oameni în care se împart cei care
vin să se închine înaintea lui Dumnezeu. Primii doi reprezentanți ai acestor clase se află
în primii doi copii ce au fost născuți în această lume.” Parabolele Domnului Hristos, 152.

„Ioan și Iuda îi reprezintă pe aceia care mărturisesc că sunt urmași ai lui Cristos.
Acești doi ucenici au avut aceleași ocazii să studieze și să urmeze Modelul divin. Amândoi
au fost în strânsă legătură cu Isus și au avut privilegiul să asculte învățătura Sa. Fiecare
avea serioase defecte de caracter; și fiecare a avut acces la harul divin care transformă
caracterul. Dar, în timp ce unul învăța în umilință de la Isus, celălalt s-a dovedit că nu era
un împlinitor al Cuvântului, ci numai un auzitor al Lui. Unul murea zilnic față de eu și,

30
 biruind păcatul, era sfințit prin adevăr; celălalt, împotrivindu-se puterii transformatore a
harului și îngăduindu-și dorințe egoiste, a ajuns rob al lui Satana.” Faptele Apostolilor,
559.

E VANGHELIA V EȘNICĂ E STE O S OLIE P ROFETICĂ

Definiția de la începutul capitolului nu ne spunea doar că Evanghelia Veșnică este o Solie

ce produce și demonstrează două categorii de închinători. Ne spunea că Evanghelia Veșnică
este o Solie profetică. Prin intermediul acestei Solii profetice Dumnezeu desfășoară o lucrare
de reformă într-o generație.
În continuare vom analiza martori din istoria sacră pentru a înțelege că Evanghelia este o
Solie întemeiată pe profeții. Oare unde se găsește în Scriptură expresia „Evanghelia Veșnică”?
O găsim în Apocalipsa 14:6-7. Este vorba de prima Solie îngerească:

„Şi am văzut un alt înger zburând în mijlocul cerului, având Evanghelia Veşnică,
pentru a predica celor ce locuiesc pe pământ şi fiecărei naţiuni şi rase şi limbi şi popor,
Spunând cu voce tare: Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I glorie, pentru că a venit ora
judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui care a făcut cerul şi pământul şi marea şi izvoarele
apelor.” Apocalipsa 14:6-7.

Solia primului înger este „Evanghelia Veșnică”. În același timp, ea este o solie profetică.
Prima Solie Îngerească a fost vestită de William Miller și colaboratorii lui în marea mișcare
adventă de la începutul secolului al XIX-lea. Ei au vestit casei lui Dumnezeu din acel timp –
bisericilor protestante – „ora Judecății Lui”. Au dat acelei generații vestea bună a Evangheliei,
și au demonstrat-o cu dovezi profetice din Scripturi. Milleriții proclamau venirea Celui
Preaînalt pentru a face judecată în anul 1843-1844, iar mai apoi pe 22 octombrie 1844. Spiritul
Profetic spune că William Miller predica mulțimilor Evanghelia Veșnică:

„Îngeri ai lui Dumnezeu l-au însoțit pe William Miller în misiunea sa. El era ferm și
netulburat, proclamând neînfricat solia ce îi fusese încredințată. O lume care zăcea în
fărădelege și o biserică rece, lumească au fost de-ajuns pentru a-i pune la lucru toată
energia și pentru a-l face să îndure de bunăvoie truda, lipsurile și suferința. Deși i se
împotriveau așa-zișii creștini și lumea și era lovit de Satana și de îngerii lui, nu a încetat
să predice mulțimilor Evanghelia Veșnică, oriunde era invitat, făcând să răsune în
depărtare și în apropiere strigătul: „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a sosit
ceasul Judecății Lui!” Scrieri Timpurii, 232.

Însă vestea bună a Evangheliei nu trebuie doar spusă. Ea trebuie demonstrată. Nu era de
ajuns ca Milleriții să le spună oamenilor că Domnul va veni în 1844. Ei trebuiau să îi conducă
pe ascultători „pe firul profețiilor până la cea de-a doua venire a lui Cristos”. William Miller le
predica oamenilor profețiile:

31
 Tremurând, William Miller a început să desfășoare înaintea oamenilor tainele
Împărăției lui Dumnezeu, conducându-i pe ascultătorii lui pe firul profețiilor până la cea
de-a doua venire a lui Cristos. El căpăta putere cu fiecare efort depus. Așa cum Ioan
Botezătorul a vestit prima venire a lui Isus și a pregătit calea pentru venirea Sa, William
Miller și cei care i s-au alăturat au vestit cea de-a doua venire a Fiului lui Dumnezeu.”
Scrieri Timpurii, 229.

William Miller proclama Evanghelia Veșnică, iar în același timp el predica profețiile.
Concluzia logică este că Evanghelia Veșnică predicată de Milleriți este o Solie profetică.
Prima Solie îngerească este o Solie ce se întemeiază pe profeții.
Ellen White compară lucrarea lui William Miller cu lucrarea lui Ioan Botezătorul. Ambii
au pregătit calea pentru venirea Domnului Cristos. Ioan pentru prima venire, iar Miller pentru
a doua venire.
Ne întoarcem așadar în vremea Domnului Cristos. Și El a predicat Evanghelia. În
Evanghelia după Marcu, stă scris:

„Şi după ce Ioan a fost pus în închisoare, Isus a venit în Galileea predicând
Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu, și, spunând: Timpul este împlinit şi Împărăţia lui
Dumnezeu este aproape: pocăiţi-vă şi credeţi Evanghelia.” Marcu 1:14-15.

Despre aceste versete din Marcu, Spiritul Profetic ne spune:

„Tema predicării lui Cristos era: „S-a împlinit vremea și Împărăția lui Dumnezeu
este aproape. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie”. În felul acesta, Solia Evangheliei, așa
cum era prezentată de Mântuitorul Însuși, se întemeia pe profeții. „Timpul” despre
care El spunea că s-a împlinit era perioada făcută cunoscută lui Daniel de către îngerul
Gabriel.” Hristos Lumina Lumii, 233.

Este limpede ca lumina zilei că Evanghelia Domnului Cristos se întemeia pe profeții. El

vestea împlinirea profeției de 70 de săptămâni din Daniel capitolul 9. Acea profeție arăta spre
timpul cercetării Israelului antic, căruia îi era alocat ultima săptămână din cele 70. La fel ca și
William Miller și Ioan Botezătorul, Domnul Cristos a vestit venirea ceasului judecății pentru
casa lui Dumnezeu din acel timp.
Apostolii au preluat misiunea vestirii Evangheliei pe care a început-o Domnul Cristos.
Apostolul Pavel avertizează credincioșii să nu se îndepărteze de la evanghelia primită de la ei:

„Dar chiar dacă noi sau un înger din cer vă va predica orice altă evanghelie decât
aceea pe care v-am predicat-o noi, să fie blestemat! Cum am spus noi mai înainte, aşa spun
acum din nou: Dacă vă va predica cineva orice altă evanghelie decât aceea pe care aţi
primit-o, să fie blestemat!” Galateni 1:8-9.

Oare și Evanghelia apostolului Pavel se întemeia pe profeții? Desigur! Iată ce spune

Spiritul Profetic:

32
 „Pavel declara că schimbarea credinței sale nu fusese determinată de un impuls sau
de fanatism, ci el ajunsese la aceasta printr-o dovadă covârșitoare. În felul lui de
prezentare a Evangheliei, el a căutat să lămurească profețiile cu privire la prima
venire a lui Hristos. El a arătat, în mod convingător, că aceste profeții se împliniseră
întocmai în Isus din Nazaret. Temelia credinței lui erau cuvântul cel sigur al profeției.”
Faptele Apostolilor, 124.

Dar Evanghelia Veșnică nu a fost proclamată pentru prima dată de Milleriți, de Domnul
Cristos sau de apostoli. Ea a fost vestită încă de la căderea omului în păcat, prin sentința dată
de Dumnezeu omului și șarpelui:

„Solia proclamată de îngerul care zbura prin mijlocul cerului este Evanghelia
Veșnică, aceeași Evanghelie care a fost proclamată în Eden, când Dumnezeu i-a zis
șarpelui: „Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și Sămânța ei. Aceasta
îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Geneza 3:15).” Solii Alese, cartea 2, 106.

Textul din Geneza 3:15 este „prima predică a Evangheliei”:

„Prima predică a Evangheliei s-a predicat în Eden, atunci când Dumnezeu a spus
șarpelui, ‘Şi voi pune duşmănie între tine şi femeie şi între sămânţa ta şi Sămânţa ei; el îţi
va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul.’” Youth Instructor, 22 Februarie, 1900.

În același timp, „prima predică a Evangheliei” sau Evanghelia Veșnică din Eden este
prima profeție:

„Spiritul care L-a dus pe Cristos la moarte îi inspiră și pe cei răi să-i nimicească pe
urmașii Lui. Toate acestea sunt prevestite în acea primă profeție: „Vrăjmășie voi pune
între tine și femeie, între sămânța ta și Sămânța ei”. Și aceasta va continua până la
încheierea timpului.” Tragedia Veacurilor, 507.

Prima manifestare a Evangheliei Veșnice este cea care definește efectele ei. Efectul
Evangheliei Veșnice este de a forma două categorii de închinători. Aceste două categorii de
închinători sunt reprezentați prin sămânța femeii și sămânța șarpelui, în Geneza 3:15. Între cele
două categorii de închinători există întotdeauna vrăjmășie, precum între Cain și Abel.
Avem destui martori care să ne convingă de faptul că Evanghelia Veșnică este o solie
profetică:
1. Evanghelia Milleriților a fost o solie profetică.
2. Evanghelia lui Ioan și a Domnului Hristos a fost o solie profetică.
3. Evanghelia apostolilor se întemeia pe cuvântul cel sigur al profeției.
4. Evanghelia din Eden a fost prima profeție.

Până acum, am înțeles că

33
 Evanghelia Veșnică este lucrarea Domnului Cristos, de
a produce și a demonstra două categorii de închinători
prin introducerea unei solii profetice de testare.

Ce lipsește? În definiția de la început am spus că solia profetică de testare are trei pași.

C EI T REI P AȘI A I E VANGHELIEI

Ne reamintim de un pasaj citit mai devreme:

„Imuabilitatea lui Dumnezeu ar trebui să fie văzută clar; similitudinea procedeelor

Sale cu poporul Lui din era religioasă trecută și prezentă ar trebui studiată.” Review
and Herald, 20 Aprilie, 1897.

Până acum, am studiat cu ajutorul Domnului „similitudinea procedeelor Sale cu poporul

Lui din era religioasă trecută și prezentă”. Am înțeles cum istoria se repetă și deja începem să
pricepem repetarea procedeelor lui Dumnezeu. De exemplu, unul din procedeele pe care El le
repetă este o nouă dezvoltare a Adevărului în fiecare generație. Altul este despărțirea a două
categorii de închinători ca rezultat al acelei noi dezvoltări a Adevărului. Ușa închisă este un alt
procedeu care se repetă. De asemenea, un alt procedeu este introducerea unei Solii profetice în
fiecare mișcare de reformă.
Repetarea tuturor acestor procedee este ceea ce definește Evanghelia Veșnică. Însă
Evanghelia Veșnică mai are o caracteristică. Mai există un procedeu pe care nu l-am studiat.
Acela că Dumnezeu folosește trei pași pentru a-i testa pe oameni. El desfășoară o lucrare în trei
pași, iar pasul al treilea ilustrează ușa închisă.
Vom vedea în continuare 16 exemple din Scriptură în care găsim acești trei pași:

1.
Probabil lucrarea în trei pași care este cea mai ușor de văzut sunt cele trei Solii îngerești.
Ele se găsesc în Apocalipsa 14:6-12 și, așa cum am tot vorbit mai devreme, au avut o împlinire
în istoria Millerită. În numerele viitoare ale revistei vom pricepe foarte clar că ele au o împlinire
și în timpul nostru, sub forma Îngerului din Apocalipsa 18. Spiritul Profetic ne spune că cele
trei Solii îngerești sunt teste, sau „Solii de testare”.

„Mulți care au înaintat să Îl întâlnească pe Mire sub Soliile primului și celui de-al
doilea înger, au refuzat-o pe a treia, ultima Solie de testare ce urmează să fie dată lumii,
iar o poziție similară va fi luată atunci când se va face ultimul apel.” Review and Herald,
31 Octombrie 1899, par 12.

Astfel, cele trei Solii îngerești sunt un exemplu desăvârșit al unui proces de testare în trei
pași. Ele sunt un proces progresiv de testare, iar ușa se închide la cea de-a treia Solie îngerească.
Vom înțelege mai bine cele trei Solii îngerești, când vom studia istoria Millerită în numărul
următor.

34
2.
Este foarte interesant că în cele trei Solii îngerești, se găsește un alt proces de testare în
trei pași. Acesta se găsește chiar în prima Solie îngerească, în Solia ce vestește Evanghelia
Veșnică:

Şi am văzut un alt înger zburând în mijlocul cerului, având Evanghelia Veşnică,

pentru a predica celor ce locuiesc pe pământ şi fiecărei naţiuni şi rase şi limbi şi popor,
Spunând cu voce tare: Temeţi-vă de Dumnezeu (1) şi daţi-I glorie (2), pentru că a venit
ora Judecăţii Lui; (3) şi închinaţi-vă Celui care a făcut cerul şi pământul „şi marea şi
izvoarele apelor.” Apocalipsa 14:6-7.

Observați cei trei pași? Sunt notați în paranteze în verset. De asemenea, al treilea pas este
ușa închisă, pentru că „a venit ora Judecății Lui”.

3.
Sanctuarul este un alt exemplu al unei lucrări de testare în trei pași. El are trei
compartimente: Curtea, Locul Sfânt, și Locul Preasfânt. Cele trei compartimente ale
Sanctuarului pământesc prefigurează lucrarea Domnului Cristos în cortul acela „mai mare şi
desăvârşit, nu făcut de mâini, altfel spus, nu din această clădire” (Evrei 9:11). În anul 31, El
S-a înălțat pentru a începe lucrarea în Locul Sfânt, iar din anul 1844 are loc lucrarea de judecată
în Locul Preasfânt. La cel de-al treilea pas avem o ușă închisă – atunci când judecata se va
încheia, iar Domnul Cristos se va îmbrăca cu hainele răzbunării. Oamenii au fost testați prin
lucrarea Domnului Cristos în Sanctuar. Evreii au fost testați cu privire la începutul lucrării Sale
de mijlocire, iar protestanții cu privire la începutul lucrării Sale de judecată. Vom înțelege mai
târziu că și noi vom fi testați, cu privire la lucrarea Sa de judecată a celor vii.

4.
Legate de serviciul de la Sanctuar, erau sărbătorile iudaice. Iudeii trebuiau să se înfățișeze
înaintea Domnului la Ierusalim de trei ori pe an:

„De trei ori într-un an toţi copiii tăi de parte bărbătească să se arate înaintea
Domnului DUMNEZEU, Dumnezeul lui Israel. Pentru că voi arunca afară naţiunile
dinaintea ta şi voi lărgi hotarele tale; niciun om nu va dori ţara ta, când te vei urca să te
arăţi înaintea DOMNULUI Dumnezeul tău, de trei ori într-un an.” Exodul 34:23-24.

De ce nu trebuiau să se înfățișeze de 2 ori sau de cinci ori? Pentru că „principiile lui

Dumnezeu în procedeele cu oamenii sunt totdeauna aceleaşi”. El lucrează după anumite
modele, și este datoria noastră să identificăm aceste modele, pentru a ne familiariza cu
caracterul Său.

35
5.
Când prezența trupească a Mântuitorului urma să se retragă din rândul ucenicilor, El le-a
făgăduit că le va da un ajutor. Ajutorul acesta urma să înlocuiască prezența Sa fizică. Este vorba
de Duhul Sfânt, sau Mângâietorul. Este a treia persoană a Dumnezeirii. Lucrarea Sa se
desfășoară tot în trei pași:

„Totuşi Eu vă spun adevărul: Vă este de folos să plec; căci dacă nu plec,

Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă plec, vi-l voi trimite. Şi când vine, el va mustra
lumea de păcat (1) şi de dreptate (2) şi de judecată. (3)” Ioan 16:7-8.

6.
Domnul Isus însuși se definește ca fiind o lucrare în trei pași:

„Isus i-a spus: Eu sunt Calea (1) şi Adevărul (2) şi Viaţa (3): nimeni nu vine la Tatăl
decât prin Mine.” Ioan 14:6.

El este Calea pe care găsim Adevărul ce duce la Viață. Doar mergând pe această Cale în
trei pași putem veni la Tatăl.

7.
Aceia care vor fi alături de Miel trec printr-un proces de testare în trei pași. Este vorba de
cei 144.000, despre care citim în Apocalipsa 14:1-5. Procesul de testare prin care ei trec este
ilustrat în Apocalipsa 17 astfel:

„Aceştia vor face război cu Mielul şi Mielul îi va învinge, pentru că El este Domnul
domnilor şi Împăratul împăraţilor; şi cei ce sunt cu El sunt chemaţi (1) şi aleşi (2) şi
credincioşi. (3)” Apocalipsa 17:14.

8.
Lucrarea de persecuție a papalității a avut ca efect purificarea Bisericii creștine.
Persecuțiile din veacurile întunecate au fost profetizate în cărțile Daniel și Apocalipsa. În Daniel
11 se vorbește despre oamenii care vor trece prin acea perioadă de încercare. Ei au fost încercați
printr-un proces de testare în trei pași:

„Chiar şi din cei înţelepţi, mulţi vor cădea, ca să fie încercaţi (1), curăţaţi (2) şi albiţi
(3), până la vremea sfârşitului, căci sfârşitul nu va fi decât la vremea hotărâtă.” Daniel
11:35;

36
9.
În Daniel 12 ni se vorbește despre creșterea cunoștinței în domeniul profețiilor ce a avut
loc în reforma Millerită, dar care va avea loc și în timpul nostru. Creșterea cunoștinței a fost
pentru acea generație un proces de testare în trei pași:

„Mulţi vor fi curăţaţi (1), albiţi (2) şi lămuriţi (3); cei răi vor face răul şi niciunul din
cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege." Daniel 12:10;

10.
Martorul Credincios îi oferă Laodiceei un leac în trei pași. Acest leac ilustrează un proces
de testare în trei pași. Acest proces de testare nu este altceva decât Solia Martorului Credincios
către Laodceea:

„Îţi recomand să cumperi de la Mine aur încercat în foc (1), ca să te îmbogăţeşti; şi

haine albe (2), ca să te îmbraci, şi ruşinea goliciunii tale să nu se arate; şi să îţi ungi ochii
cu alifie (3), ca să vezi.” Apocalipsa 3:18.

11.
Acceptarea leacului Martorului Credincios aduce o lucrare de restaurare în trei pași. Ea
este ilustrată în Osea 6:1-2:

„Veniţi să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne-a sfâşiat, dar tot El ne va vindeca; El

ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile. El ne va da iarăşi viaţa în două zile; a treia zi ne va
scula, şi vom trăi înaintea Lui.” Osea 6:1,2;

12.
Înainte de crucificare, Domnul s-a rugat în grădina Ghetsimani. De trei ori a făcut El
rugăciune înaintea Tatălui, și tot de trei ori i-a îndemnat și pe ucenici să se roage:

„Și le-a spus: Sufletul Meu este foarte întristat, chiar de moarte; rămâneţi aici şi
vegheaţi. Şi s-a dus puţin mai înainte şi a căzut la pământ şi se ruga ca, dacă ar fi posibil,
timpul acesta să treacă de la El. Şi a spus: Abba, Tată, toate Îţi sunt posibile; ia de la Mine
acest pahar; cu toate acestea, nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu. Şi a venit şi i-a găsit
dormind şi i-a spus lui Petru: Simone, dormi? Nu ai putut veghea o oră? Vegheaţi şi rugaţi-
vă, ca nu cumva să intraţi în ispită. Într-adevăr, duhul este plin de zel, dar carnea fără
putere. Şi din nou S-a dus deoparte şi S-a rugat şi a spus aceleaşi cuvinte. Şi când S-a
întors, i-a găsit din nou adormiţi, (fiindcă ochii le erau îngreunaţi) şi nu ştiau ce să îi
răspundă. Şi a venit a treia oară şi le-a spus: Dormiţi de-acum şi odihniţi-vă; este destul,
a sosit timpul; iată, Fiul omului este trădat în mâinile păcătoşilor.” Marcu 14:34-41.

37
13.
Ca împlinire a profeției din Osea 6, Domnul Cristos a stat în mormânt trei zile. Bineînțeles
că aceste trei zile sunt o ilustrare a lucrării în trei pași a Evangheliei Veșnice:

„şi-L vor da în mâinile Neamurilor, ca să-L batjocorească, să-L bată şi să-L

răstignească; dar a treia zi va învia.” Matei 20:19;

14.
În experiența lui, Petru a fost trecut de două ori printr-un proces de testare în trei pași. Pe
primul l-a picat:

"„Adevărat îţi spun”, i-a zis Isus, „că tu, chiar în noaptea aceasta, înainte ca să cânte
cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.”" Matei 26:34;

Iar pe al doilea l-a trecut:

„Şi după ce au mâncat, Isus i-a spus lui Simon Petru: Simone,fiul lui Iona, Mă iubeşti
tu mai mult decât aceştia? El I-a spus: Da, Doamne; Tu ştii că Te iubesc. Isus i-a spus:
Paşte mieluşeii Mei. I-a spus din nou a doua oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? El
I-a spus: Da, Doamne; ştii că Te iubesc. El i-a spus: Paşte oile Mele. El i-a spus a treia
oară: Simone, fiul lui Iona, mă iubeşti tu? Petru s-a mâhnit că îi spusese a treia oară: Mă
iubeşti? Şi I-a spus: Doamne, Tu toatele ştii; Tu ştii că Te iubesc. Isus i-a spus: Paşte oile
Mele.” Ioan 21:15-17.

Este în regulă să găsim două procese de testare în trei pași la același personaj? Da! La
finalul unui proces de testare în trei pași, un închinător se va încadra în una din cele două
categorii reprezentate prin vameș sau fariseu. Însă Spiritul Profetic ne spune că experiența lui
Petru s-a încadrat întâi în dreptul fariseului, apoi al vameșului. Petru fariseul a picat primul
proces de testare în trei pași.

„Pentru fiecare dintre clasele reprezentate prin Fariseu și vameș, găsim o lecție în
istoria vieții apostolului Petru. În primii ani ai apostolatului său, Petru gândea despre sine
că este puternic. Asemenea Fariseului, după propria sa judecată, el „nu era ca ceilalți
oameni.” Când Domnul Cristos, în ajunul trădării Sale, îi înștiința pe ucenicii Săi: „în
noaptea aceasta toți veți avea un prilej de poticnire în Mine”, Petru, plin de încredere în
sine declară: „Chiar dacă toți ar avea un prilej de poticnire, eu nu voi avea.” Marcu 14,
27.29. Petru nu cunoștea atunci primejdia în care se găsea, încrederea în sine l-a amăgit.
El gândea despre sine că este în stare să se împotrivească ispitei, dar când, numai după
câteva ore, încercarea veni, el se lepădă de Domnul său blestemând și jurându-se.”
Parabolele Domnului Hristos, 152.

Însă Petru vameșul a trecut cel de-al doilea proces de testare în trei pași:

38
 „La ultima întâlnire a lui Cristos cu ucenicii Săi la mare, Petru, încercat prin
întrebarea de trei ori repetată: „Mă iubești?” (Ioan 21, 15-17), a fost reașezat la locul său
printre cei doisprezece. Lui i-a fost încredințată lucrarea pe care avea s-o facă, să hrănească
turma Domnului. Întors acum la Dumnezeu și primit, el avea nu numai să caute a salva pe
cei din afara staulului, dar avea să fie un păstor al oilor.” Faptele Apostolilor, 515.

15.
În istoria lui Iosif găsim un proces de testare în trei pași. Cei doi întemnițați au trebuit să
aștepte trei zile până la aplicarea sentinței. Sentințele paharnicului și brutarului au fost total
opuse, simbolizând cele două categorii de închinători manifestate la sfârșitul celor trei pași de
testare:

„Şi Iosif i-a spus: Aceasta este interpretarea lui: Cele trei ramuri sunt trei zile.
Totuşi până în trei zile Faraon va înălţa capul tău şi te va restaura la locul tău; şi vei da
paharul lui Faraon în mâna sa, după rânduiala dinainte, când ai fost paharnicul lui. […] Şi
Iosif a răspuns şi a zis: Aceasta este interpretarea lui: Cele trei coşuri sunt trei zile. Totuşi
până în trei zile Faraon va ridica al tău cap de la tine şi te va atârna pe un lemn; şi îţi vor
mânca păsările carnea de pe tine.” Geneza 40:12-13.

16.
Avraam a fost testat de Dumnezeu atunci când i s-a cerut să îl aducă jertfă pe fiul său. Cât
a durat drumul până la locul rânduit de Dumnezeu pentru jertfă?

„Şi Avraam s-a sculat devreme dimineaţa şi a înşeuat măgarul său şi a luat doi dintre
tinerii săi cu el şi pe Isaac, fiul său, şi a despicat lemnele pentru ofranda arsă şi s-a ridicat
şi a mers la locul despre care Dumnezeu îi spusese. Apoi în a treia zi Avraam şi-a ridicat
ochii şi a văzut locul de departe.” Geneza 22:3-4.

Trei zile a durat drumul. Cele trei zile au fost un timp de testare pentru patriarh. Ele
ilustrează procesul de testare în trei pași al Evangheliei Veșnice.

„La locul rânduit, ei au zidit un altar și au pus lemnele pe el. Apoi, cu glasul
tremurând, Avraam îi descoperi fiului său Solia divină. Cu groază și uimire află Isaac ce
soartă îl aștepta, dar nu se împotrivi. El ar fi putut să scape de ceea ce-l aștepta, dacă ar fi
ales să facă așa; bătrânul, paralizat de durere, istovit de lupta celor trei zile îngrozitoare,
nu s-ar fi putut împotrivi voinței tânărului plin de vigoare.”Patriarhi și Profeți, 152.

Însă Leul din Seminția lui Iuda nu se oprește aici. Vom pune câteva teste în 3 pași ale
Evangheliei Veșnice „linie peste linie”, și vom vedea cum ele că nu ne învață doar lecții pe
orizontală, ci și pe verticală. Aceasta demonstrează încă odată că cei trei pași de testare ai
Evangheliei Veșnice urmează un model prestabilit de Dumnezeu. Acest model este veșnic, și

39
se repetă în fiecare generație la diferite scări – după cum vom vedea mai târziu. Este modelul
Evangheliei Veșnice.

Referința Biblică Cei trei pași

Apocalipsa 14:6-12 Prima Solie A doua Solie A treia Solie
Îngerească Îngerească Îngerască
Evrei 9:1-7 Curtea Locul Sfânt Locul Preasfânt
Ioan 16:8 Păcat Neprihănire Judecată
Apocalipsa 14:7 „Temeți-vă de „Dați-I Glorie” „Căci a venit ora
Dumnezeu” judecății Lui”
Apocalipsa 17:14 Chemat Ales Credincios
Daniel 12:10 Curățit Albit Lămurit
Ioan 14:6 Calea Adevărul Viața

Vom analiza acum acest tabel pe verticală.

Prima coloană: Dacă primești prima Solie îngerească, atunci intri prin credință în curtea
Sanctuarului. Acolo, când vei vedea Melul înjunghiat, Duhul Sfânt te va convinge de păcat.
De aceea, te vei teme de Dumnezeu. Atunci ești chemat și curățit. Psalmul 77:13 spune:
„Calea Ta, Dumnezeule, este în Sanctuar, cine este un Dumnezeu atât de mare ca Dumnezeul
nostru?”
A doua coloană: Dacă primești a doua Solie îngerească, vei avea experiența Locului Sfânt
din Sanctuar. Acolo îți va fi atribuită neprihănirea Domnului Hristos. De aceea Îi vei da glorie.
Atunci ești ales, și albit de mudăria păcatelor tale.
A treia coloană: Dacă primești a treia Solie îngerească, vei înainta prin credință în Locul
Preasfânt din Sanctuar. Acolo se defășoară lucrarea de judecată și vei fi judecat. De ce? Pentru
că „a venit ora judecății Lui”. Iar dacă vei fi credincios, vei fi lămurit.

Credeți că aceste lucruri sunt întâmplătoare? Credeți că este o coincidență? Eu nu cred.

Fiecare pas al Evangheliei Veșnice are propriile caracteristici distincte. Ce minunat este El că
descoperă procedeele Sale de lucru unor muritori limitați! Ce uimitor că înțelepciunea finită
poate gusta din înțelepciunea infinită!

În concluzie, avem toate dovezile să credem că:

Evanghelia Veșnică este lucrarea Domnului Cristos, de a produce și a demonstra la

închiderea ușii două categorii de închinători – grâul și neghina – prin introducerea unei
solii profetice de testare în 3 pași.

40
STRUCTURA GENERALĂ A UNEI
LINII DE REFORMĂ

41
 Bazându-ne pe concluziile din secțiunile anterioare, putem deja să ne formăm o idee
despre modelul de lucru al lui Dumnezeu. Pentru a ilustra cu claritate repetarea istoriei, vom
studia în continuare Marile Mișcări de Reformă din istoria sacră. Vom studia marile mișcări de
reformă pentru că:

„Lucrarea lui Dumnezeu de pe pământ prezintă, de la un veac la altul, o asemănare

izbitoare în fiecare reformă mare sau mişcare religioasă. Principiile lui Dumnezeu în
procedeele cu oamenii sunt totdeauna aceleaşi. Mişcările importante ale prezentului îşi
au paralele în acelea ale trecutului, iar experienţa bisericii din primele veacuri are lecţii de
mare valoare pentru timpul nostru.” Tragedia Veacurilor, pag. 343.

Astfel, cunoscând structura generală a unei mișcări de reformă și modul în care ea s-a
aplicat în istorie, putem să aflăm structura mișcării de reformă din timpul nostru. Pentru că „nu
este nimic nou sub soare”.
Fiecare mișcare de reformă este o manifestare a Evangheliei Veșnice. Dumnezeu trimite
o nouă dezvoltare a adevărului, sau o creștere a cunoștinței pentru oamenii din acea generație.
Vom numi momentul în care începe să se desigileze adevărul prezent Timpul Sfârșitului.
Se numește așa pentru că atunci începe timpul sfârșitului pentru acea generație, atunci încep
ultimele ceasuri de probă și de har pentru oamenii din acel timp. El este în general declanșat de
o împlinire a profeției.
Creșterea cunoștinței conduce la formularea unui adevăr prezent care testează oamenii și
coace grâul și neghina. De asemenea, Evanghelia Veșnică este o solie profetică de testare în
trei pași. Așadar, testarea oamenilor se desfășoară în trei pași, iar al treilea pas este în general
o ușă închisă, sau cel puțin o ilustrare a ușii închise.
Un alt procedeu care se repetă în fiecare mișcare de reformă este perioada de întuneric.
Fiecare mișcare de reformă este precedată de o astfel de perioadă. Cred că ea este chiar unul
din motivele pentru care Dumnezeu declanșează o mișcare de reformă. Dacă nu facem curățenie
în casă pentru o bună perioadă de timp, atunci este nevoie de „mișcare de reformă” în casă. Este
nevoie de curățenie. Este nevoie ca mizeria și gunoiul să fie îndepărtate, iar lucrurile să fie
curățate. Tot așa, Dumnezeu declanșează o mișcare de reformă pentru a-i curăța pe oameni de
întunericul spiritual în care se află. Perioada de întuneric este cauzată de un amestec nesfânt
între sacru și profan. Vom înțelege mai târziu că acest amestec nesfânt este de fapt taina
fărădelegii, adică o fărădelege ce se introduce în taină, treptat și pe neobservate.
Mai există câteva particularități pe care liniile de reformă le prezintă. De exemplu, ceea
ce marchează în general începutul procesului de testare în trei pași este coborârea unui simbol
divin. Fie că este un înger, sau porumbelul de la botezul Domnului Cristos, găsim acolo un
simbol divin coborându-se.
Mai mult, odată cu începerea procesului de testare, pornește lucrarea de temelie.
Temeliile sunt în general unele spirituale. Studiind liniile de reformă și lucrările de temelie ce
se manifestă în fiecare generație, împlinim profeția din Isaia:

„Și cei care vor ieși din tine vor reconstrui locurile vechi, risipite, vei ridica temeliile
multor generaţii; şi vei fi numit: Reparatorul spărturii, Restauratorul cărărilor de locuit.”
Isaia 58:12.

42
 În acest fel, noi ridicăm temeliile multor generații.
Un alt procedeu pe care îl găsim în toate liniile de reformă este acțiunea vrăjmașilor.
Vrăjmașii lucrării lui Dumnezeu încep să răspundă la lucrarea de reformă prin diverse piedici.
În general, acțiunea vrăjmașilor este un răspuns la lucrarea de temelie.
Apoi lucrarea intră în cea de-a doua fază, sau cel de-al doilea pas al Evangheliei Veșnice.
Atunci se manifestă în mod accentuat puterea lui Dumnezeu. Atunci au loc ultimele apeluri
de intrare în legământ. Atunci se revarsă ultimele torente de Ploaie, ultimele raze de Lumină.
Atunci se coc ultimele boabe de grâu și de neghină.
Vom trata cel de-al treilea pas deocamdată ca un punct în timp, deși vom înțelege mai
târziu că este de fapt o scurtă perioadă de timp, numită perioadă de legare. Legate de cel de-al
treilea pas sunt două pietre de hotar. O dezamăgire și o manifestare a simbolului 7. Vom
înțelege la timpul potrivit cum se aliniază aceste pietre de hotar în mișcările de reformă pe care
le vom studia.
Mai există și un al patrulea pas, care este despărțit de cei trei prin faptul că nu face parte
din testul Evangheliei Veșnice. Câteodată, cel de-al patrulea pas constituie o mișcare de
reformă de sine stătătoare. Caracteristicile lui nu se pot vedea așa de deslușit la toate mișcările
de reformă, așa că ne vom concentra în mod special pe cei trei pași ai Evangheliei Veșnice.

43
LINIA DE REFORMĂ A LUI NOE

45
P ERIOADA D E Î NTUNERIC
Orice mișcare de reformă este precedată de o perioadă de întuneric. Nu este greu să
identificăm perioada de întuneric ce a precedat reforma lui Noe. În general, ea este provocată
de un amestec dintre sacru și profan. Amestecul dintre sacru și profan ce a cauzat întunericul
spiritual din vremea lui Enoh și Noe a fost căsătoria dintre „fiii lui Dumnezeu” și „fiicele
oamenilor”:

„Şi s-a întâmplat, pe când oamenii au început a se înmulţi pe faţa pământului şi li

s-au născut fiice, că fiii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase şi
şi-au luat soţii din toate pe care le-au ales. Şi DOMNUL a spus: Duhul Meu nu se va lupta
întotdeauna cu omul, căci el este de asemenea şi carne; totuşi zilele lui vor fi o sută
douăzeci de ani. Erau uriaşi pe pământ în acele zile şi, de asemenea, după aceea, când fiii
lui Dumnezeu au intrat la fiicele oamenilor şi ele le-au născut copii, aceştia au fost
războinicii, care au fost în vechime oameni de renume. Şi Dumnezeu a văzut că
stricăciunea omului era mare pe pământ şi că fiecare imaginaţie a gândurilor inimii
sale era numai facere de rău continuă.” Geneza 6:1-5.

T IMPUL S FÂRȘITULUI
Timpul sfârșitului este elementul care declanșează mișcarea de reformă. El este un marcaj
profetic. Reforma lui Noe a fost profetizată cu sute de ani înainte ca el să se apuce de construit
corabia. Domnul i-a arătat lui Enoh prin Spiritul Profeției ce urma să se întâmple cu neamul
omenesc păcătos, iar el s-a străduit să dea avertizarea. Așadar, putem marca avertizările
profetice ale lui Enoh ca fiind timpul sfârșitului pentru acea mișcare de reformă:

„Dumnezeu a comunicat cu Enoh prin îngerii Lui și i-a dat învățături divine. El i-a
făcut cunoscut că nu va îndura la nesfârșit răzvrătirea omului și că avea în plan să
nimicească neamul cel păcătos printr-un potop de ape, care avea să vină pe pământ.
Domnul i-a prezentat mai îndeaproape lui Enoh planul mântuirii și, prin Spiritul
profeției, l-a dus în decursul generațiilor care aveau să trăiască după potop, arătându-i
marile evenimente legate de cea de-a doua venire a Domnului Cristos și sfârșitul lumii.
Enoh era preocupat de starea celor ce mor. I se părea că și cei neprihăniți și cei
nelegiuiți se întorc în țărână deopotrivă și că acesta le este sfârșitul. El nu putea vedea
viața celor drepți dincolo de mormânt. În viziune profetică, el a primit învățături cu privire
la Fiul lui Dumnezeu, care avea să moară ca jertfă pentru om și i-a fost arătată venirea
Domnului Cristos pe norii cerului, însoțit de oastea cerească, pentru a da viață celor
neprihăniți dintre cei morți și să-i elibereze din mormintele lor....
Enoh a relatat cu credincioșie oamenilor tot ce-i fusese descoperit prin Spiritul
profeției. Unii au crezut cuvintele sale și s-au întors de la nelegiuirea lor, temându-se de
Domnul și aducându-I închinare.” The Signs of the Times, 20 februarie, 1879.

C REȘTEREA C UNOȘTINȚEI
Odată cu timpul sfârșitului începe și creșterea cunoștinței pentru acea mișcare de reformă.
În această reformă, Enoh, Metusala, fiul lui Enoh „și mulți alții s-au străduit să păstreze vie
46
cunoașterea adevăratului Dumnezeu și să pună stavilă puhoiului de decădere morală”. Creșterea
cunoștinței începe înainte de venirea acelor ultimi 120 de ani de har vestiți în Geneza 6:3. Enoh
l-a născut pe Metusala la 65 de ani, iar Metusala a trăit 969 de ani și a murit chiar înainte de
revărsarea potopului. Astfel, solia despre potop a fost descoperită cu cel puțin 669 de ani înainte
de venirea lui, întrucât „Enoh a umblat cu Dumnezeu, după ce l-a născut pe Metusala, trei sute
de ani;” (Geneza 5:22).

„În mijlocul decăderii ce se întindea tot mai mult, Metusala, Noe și mulți alții s-au
străduit să păstreze vie cunoașterea adevăratului Dumnezeu și să pună stavilă puhoiului
de decădere morală. Cu o sută douăzeci de ani înainte de potop, Domnul i-a făcut cunoscut
lui Noe, printr-un înger, planul Său și l-a îndrumat să construiască o corabie. În timp ce
lucra la corabie, el trebuia să vestească faptul că Dumnezeu avea să aducă un potop de ape
pe pământ, spre a nimici pe cei nelegiuiți. Aceia, însă, care aveau să primească, să creadă
această Solie și care aveau să se pregătească pentru acest eveniment, prin pocăință și
schimbarea vieții lor, vor găsi iertare și vor fi salvați. Enoh le-a repetat copiilor săi cele
ce Dumnezeu i-a arătat în legătură cu potopul, iar Metusala și fiii săi, care au trăit să
audă propovăduirea lui Noe, au dat ajutor la construirea corăbiei.” Patriarhi și Profeți, 92.

S IMBOLUL D IVIN
Simbolul Divin care se coboară este îngerul Domnului care coboară pentru a-l instrui pe
Noe cu privire la construcția corăbiei. Atunci începe primul pas al lucrării Evangheliei Veșnice.
În citatul de mai sus am citit că „Domnul i-a făcut cunoscut lui Noe, printr-un înger, planul
Său și l-a îndrumat să construiască o corabie”. Aceste lucruri s-au întâmplat „cu o sută douăzeci
de ani înainte de potop”. Biblia spune:

„Şi Dumnezeu i-a spus lui Noe: Sfârşitul a toată făptura a ajuns înaintea Mea, fiindcă
pământul este umplut cu violenţă prin ei; şi, iată, îi voi nimici împreună cu pământul.
Fă-ţi o arcă din lemn de gofer, să faci camere în arcă şi să o smoleşti pe dinăuntru şi pe
dinafară cu smoală. Şi acesta este modelul după care să o faci: lungimea arcei să fie de trei
sute de coţi, lăţimea acesteia cincizeci de coţi şi înălţimea acesteia treizeci de coţi. Să faci
arcei o fereastră, deasupra, să o termini la un cot de la acoperiş, şi uşa arcei să o aşezi în
latura arcei; să faci arca cu trei nivele: cel de jos, al doilea şi al treilea. Şi iată, Eu, chiar
Eu, voi aduce un potop de ape peste pământ, pentru a nimici toată făptura de sub cer, în
care este suflarea vieţii şi fiecare lucru care este pe pământ va muri. Dar cu tine îmi voi
întemeia legământul Meu; şi să intri în arcă, tu şi fiii tăi şi soţia ta şi soţiile fiilor tăi cu
tine.” Geneza 6:13-18.

L UCRAREA D E T EMELIE
Lucrarea de temelie începe după coborârea Simbolului Divin. Temelia ce a fost pusă în
generația lui Noe a fost una fizică – temelia corăbiei. Spiritul Profetic ne spune că ea „semăna
mai mult cu o casă”:

47
 „Dumnezeu i-a dat lui Noe dimensiunile exacte ale corăbiei, cum și îndrumări
amănunțite cu privire la construirea ei. Inteligența omenească n-ar fi putut proiecta o
construcție atât de rezistentă și de durabilă. Dumnezeu a fost proiectantul, iar Noe,
constructorul. Vasul a fost construit — asemenea corpului unei corăbii — ca să poată pluti
pe apă, dar în unele privințe semăna mai mult cu o casă. El avea înălțimea unei case cu
trei etaje, dar cu o singură ușă, care era așezată pe una din laturi.” Patriarhi și Profeți, 92.

Bineînțeles că și construcția ei s-a desfășurat în conformitate cu modul în care arăta. Noe

a pus temelia ei, apoi a înălțat-o și a căptușit-o cu lemn de gofer.

L UCRAREA V RĂJMAȘILOR
În timp ce lucrarea lui Dumnezeu înainta și corabia se contura, „lumea petrecea pe seama
nebuniei bătrânului fără minte”. Vrăjmașii lucrării lui Dumnezeu împrăștiau influența
otrăvitoare a necredinței și batjocurii printre oameni:

„De partea adevărului nu se găsea mulțimea sau majoritatea. Lumea se aliase contra
dreptății și Legii lui Dumnezeu, iar Noe era privit ca fanatic. Când a ispitit-o pe Eva ca
să nu asculte de Dumnezeu, Satana i-a zis: „Hotărât, că nu veți muri” (Geneza 3, 4).
Bărbați de seamă, oameni onorați și înțelepți ai lumii au repetat același lucru.
„Amenințările lui Dumnezeu”, au spus ei, „au ca scop numai să vă intimideze și nu se vor
împlini niciodată. Nu trebuie să vă speriați. Un asemenea eveniment, cum este nimicirea
lumii de către Dumnezeu, care a făcut-o, și pedepsirea ființelor pe care El le-a creat, nu se
va întâmpla niciodată. Fiți liniștiți și nu vă temeți. Noe este un mare fanatic.” Lumea
petrecea pe seama nebuniei bătrânului fără minte. În loc să-și umilească inima înaintea lui
Dumnezeu, ei au stăruit în neascultarea și nelegiuirea lor, ca și când Dumnezeu nu le-ar fi
vorbit prin servul Său.” Patriarhi și Profeți, 96.

M ANIFESTAREA P UTERII L UI D UMNEZEU

Cel de-al doilea pas al lucrării Evangheliei Veșnice aduce cu el manifestarea deosebită a
puterii lui Dumnezeu. Această manifestare are rolul de a coace recolta. Ea servește ca ultimul
apel de har adresat de Dumnezeu oamenilor din acea generație. Iată ce s-a întâmplat în timpul
lui Noe:

Timpul pentru punerea lor la probă era aproape să se încheie. Noe a urmat cu
credincioșie instrucțiunile pe care le-a primit de la Dumnezeu. Corabia a fost terminată
din toate punctele de vedere, așa după cum dăduse Domnul îndrumările, și era încărcată
cu hrană pentru oameni și animale. Acum solul lui Dumnezeu adresă ultimul său apel
solemn oamenilor. Cu o dorință până la agonie, pe care cuvintele nu o pot exprima, el
i-a chemat să caute un adăpost cât timp acesta se mai putea găsi. Ei au respins din nou
cuvintele lui și și-au ridicat vocea rostind cuvinte de ocară și de batjocură. Deodată,
o tăcere cuprinse mulțimea batjocoritoare. Fiare de tot soiul, de la cele mai fioroase și până
la cele mai blânde, au fost văzute venind din munți și păduri, croindu-și liniștit drumul
spre corabie. S-a auzit un zgomot ca vântul ce suflă și iată că din toate părțile păsările au
48
 venit în zbor, întunecând cerul cu mulțimea lor, și într-o ordine perfectă au intrat în
corabie. Animalele au ascultat de porunca lui Dumnezeu, în timp ce oamenii s-au
dovedit a fi neascultători. Conduse de îngerii cei sfinți, ele „au intrat două câte două la
Noe în corabie”, iar dintre animalele curate, câte șapte perechi. Unii priveau cu uimire,
alții cu teamă. Au fost chemați filozofi să dea explicații cu privire la întâmplarea aceasta
unică, dar zadarnic. Era o taină pe care ei n-o puteau descifra. Dar oamenii se împietriseră
așa de mult, datorită lepădării luminii, încât și această scenă n-a produs decât o impresie
de moment. Când neamul omenesc sortit pieirii a văzut soarele strălucind în toată
splendoarea lui și pământul înveșmântat într-o frumusețe aproape edenică, atunci ei au
alungat temerile, tot ce se furișase în suflet, dedându-se la petreceri zgomotoase, iar prin
faptele lor de silnicie ei păreau că invită asupra lor mânia, și așa trezită, a lui Dumnezeu.”
Patriarhi și Profeți, 97.

C OACEREA R ECOLTEI
Manifestarea deosebită a puterii lui Dumnezeu are rolul de a coace recolta. Lucrul acesta
s-a întâmplat în reforma lui Noe:

„Dacă oamenii dinainte de potop ar fi dat crezare avertizării și s-ar fi pocăit de faptele
lor rele, atunci Dumnezeu S-ar fi întors din mânia Sa, așa cum avea să facă mai târziu cu
Ninive. Dar datorită împotrivirii încăpățânate față de mustrările de conștiință și avertizările
profetului lui Dumnezeu, generația aceea a umplut măsura nelegiuirii și s-a copt pentru
nimicire.” Patriarhi și Profeți, 97.

Î NCHIDEREA U ȘII
Atunci când recolta este coaptă, urmează secerișul. Secerișul este o ușă închisă. Timpul
de probă s-a închis pentru oamenii din acea generație. În timpul lui Noe, ușa închisă a fost ușa
corăbiei, însă Spiritul Profetic ne asigură că ea prefigurează închiderea harului pentru omenire
din generația noastră:

„Şi cele ce au intrat, au intrat partea bărbătească şi partea femeiască din orice făptură,
aşa cum Dumnezeu i-a poruncit lui; şi DOMNUL l-a închis înăuntru.” Geneza 7:16.
Mila încetase să mai mijlocească pentru neamul omenesc vinovat. Fiarele
câmpului și păsările cerului intraseră în locul refugiului lor. Noe și familia sa se aflau în
corabie și „Domnul a închis ușa după el” (Geneza 7, 16 u.p.). A fost văzută licărirea unei
lumini orbitoare și un nor de lumină mult mai puternică decât fulgerul a coborât din ceruri
și s-a așezat înaintea intrării în corabie. Ușa masivă, pe care cei dinăuntru nu ar fi fost în
stare s-o închidă, a fost împinsă încet la locul ei de către mâini nevăzute. Noe a fost închis
înăuntru, iar cei care lepădaseră mila lui Dumnezeu au fost lăsați afară. Sigiliul Cerului
era pe ușa aceea: Dumnezeu a închis-o și numai Dumnezeu o putea deschide. Tot astfel,
când Cristos va termina lucrarea mijlocirii Sale în favoarea omenirii vinovate, mai înainte
de venirea Sa pe norii cerului, ușa milei va fi închisă. După aceea, harul divin nu îi va mai
ține în frâu pe cei nelegiuiți, iar Satana va avea stăpânire deplină asupra acelora care
resping mila lui Dumnezeu. Ei se vor strădui să nimicească pe poporul lui Dumnezeu; dar,

49
 așa cum Noe a fost închis în corabie, tot astfel cei neprihăniți vor fi ocrotiți prin puterea
divină.” Patriarhi și Profeți, 98.

A STĂZI CA A TUNCI
Istoria aceasta se va repeta astăzi. Avertizările lui Noe prefigurează ultima solie de har pe
care Dumnezeu o va trimite poporului Său și lumii întregi. Oamenii, în general, vor trata această
avertizare cu același spirit:

„Și aşa cum au fost zilele lui Noe, tot aşa va fi şi venirea Fiului omului. Fiindcă, aşa
cum a fost în zilele dinainte de potop, mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în
ziua când a intrat Noe în arcă, și nu au ştiut, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi;
aşa va fi şi venirea Fiului omului..” Matei 24:37-39.

S IMBOLUL Ș APTE
Legat de al treilea pas este simbolul șapte. În reforma lui Noe, acesta se găsește în cele
șapte zile de așteptare în corabie a familiei lui Noe înainte de începerea potopului.

„Timp de șapte zile după ce Noe și familia sa au intrat în corabie, nu s-a ivit nici un
semn al furtunii ce trebuia să vină. În decursul acestui timp, credința lor a fost încercată.
A fost un timp de triumf pentru cei din afara corabiei. Întârzierea aparentă a întărit în
ei credința că solia lui Noe era o înșelăciune și că potopul nu va veni niciodată. În
ciuda scenelor solemne la care fuseseră martori — fiarele și păsările intrând în corabie,
îngerul Domnului închizând ușa — ei continuau încă batjocurile și petrecerile lor, luând
chiar în râs aceste semne vădite ale puterii lui Dumnezeu. S-au adunat grămadă în jurul
corabiei, batjocorind pe cei dinăuntru cu o violentă îndrăzneală, cum nu mai făcuseră
niciodată până atunci.
Dar în a opta zi, nori întunecoși au acoperit cerul. Apoi, bubuiturile tunetelor și
fulgerelor sfâșiară cerul. Nu peste mult timp, stropi mari de ploaie au început să cadă.”
Patriarhi și Profeți, 98-99.

D EZAMĂGIREA
Dezamăgirea legată de ușa închisă nu este greu de recunoscut. Noe și familia lui au fost
dezamăgiți când „puţine, adică opt suflete, au fost salvate prin apă;” (1 Petru 3:20). Experiența
potopului a fost o experiență amară, ce a avut rol de purificare pentru cele opt persoane salvate.

50
REFORMA LUI MOISE

51
P ERIOADA DE Î NTUNERIC
Începem să studiem mișcarea de reformă a lui Moise. Vom cerceta despre reforma
uimitoare pe care Dumnezeu a făcut-o pentru poporul Său atunci când l-a scos din țara Egiptului
„pe aripi de vultur”. Această mișcare de reformă prezintă o asemănare izbitoare nu numai cu
linia de reformă a lui Noe ci cu toate celelalte linii de reformă, în mod special cu cea din timpul
nostru.
Orice mișcare de reformă este precedată de o perioadă de întuneric. Întunericul spiritual
din vremea lui Moise a fost cauzat de asuprirea grea ce a fost așezată de egipteni peste evrei.
Biblia ne spune:

„Şi s-a ridicat un nou împărat peste Egipt, care nu a cunoscut pe Iosif. Şi a spus
poporului său: Iată, poporul copiilor lui Israel este mai numeros şi mai puternic decât noi;
Haideţi să ne purtăm înţelept cu ei, ca nu cumva să se înmulţească şi să se întâmple ca,
atunci când s-ar întâmpla vreun război, să se alăture şi ei duşmanilor noştri şi să lupte
împotriva noastră şi astfel să iasă din ţară. De aceea au pus peste ei asupritori, ca să îi
chinuiască cu poverile lor. Şi au construit pentru Faraon cetăţi de provizii: Pitom şi
Raamses. Dar cu cât îi chinuiau mai mult, cu atât se înmulţeau şi creşteau mai mult. Şi
s-au mâhnit din cauza copiilor lui Israel. Şi egiptenii au constrâns cu asprime pe copiii lui
Israel să îi servească; Şi au amărât vieţile lor cu o robie aspră: în lucrări de mortar şi în
cărămizi şi în tot felul de munci în câmp; toată munca lor, în care ei i-au făcut să
muncească, era cu asprime.” Geneza 1:8-14.

Acest jug greu nu le-a mai permis iudeilor să păzească Sabatul cu sfințenie. Importanța
poruncilor lui Dumnezeu începuse să pălească în mintea lor. Spiritul Profetic aseamănă
întunericul spiritual din „țări care au respins lumina Reformațiunii” cu întunericul spiritual
„care predomina în Egipt în zilele lui Moise”:

„Prin intermediul Papalității, Satan a controlat pentru multă vreme puterile care au
stăpânit Biserica și Statul. Rezultatele înfricoșătoare au fost vizibile în mod special în acele
țări care au respins lumina Reformațiunii. Exista o stare de degradare morală și corpuție
asemănătoare condiției Sodomei înainte de distrugere și idolatriei și întunericului
spiritual care predomina în Egipt în zilele lui Moise.” Spiritul Profetic, volumul 4, 190.

Perioada de întuneric ce precedă o mișcare de reformă este cauzată de un amestec între

sacru și profan. Înainte de exod, poporul sfânt al lui Dumnezeu a început să se amestece cu
națiunea idolatră a Egiptului:

„Domnul a îngăduit ca poporul său, Israel, să meargă în robie în Egipt pentru că ei

nu au mers în căile Sale și L-au dezonorat prin păcatele lor fără sfârșit. Aici, supuși
asupririi și robiei grele, ei nu puteau ține Sabatul lui Dumnezeu, iar prin îndelunga lor
amestecare cu o națiune de idolatri, credința lor a devenit confuză și coruptă.
Asocierea cu cei neevlavioși și necredincioși va avea aceeași influență asupra acelora care
cred adevărul prezent dacă ei nu Îl țin pe Domnul mereu înaintea lor ca Duhul Său să le
fie scut …” Christ Triumphant, 109.

52
 Este important să reținem faptul că robia aspră a fost adusă asupra poporlui datorită
faptului că „ei nu au mers în căile Sale și L-au dezonorat prin păcatele lor fără sfârșit”. Așa cum
am spus, această asociere a condus poporul la nerespectarea poruncilor lui Iehova. De aceea,
era nevoie de o reformă – reforma lui Moise.
Astăzi, „asocierea cu cei neevlavioși și necredincioși va avea aceeași influență asupra
acelora care cred Adevărul Prezent dacă ei nu Îl țin pe Domnul mereu înaintea lor ca Duhul
Său să le fie scut”. Așadar, cât este de important să ne păstrăm curați și fără compromis în
asocierile noastre!

T IMPUL S FÂRȘITULUI
Timpul sfârșitului este un marcaj profetic ce declanșează lucrarea de reformă. Atunci
începe creșterea cunoștinței și pornesc pregătirile pentru procesul de testare al Evangheliei
Veșnice. Evenimentul care are aceste caracteristici este nașterea lui Moise. El urma să fie omul
rânduit de Dumnezeu pentru a elibera pe poporul Său. Pregătirea pentru reformă a început încă
din pruncia lui, prin educația primită de la mama lui.
Dumnezeu profetizase lui Avraam atât robia, cât și eliberarea copiilor Săi:

„Iar DOMNUL i-a spus lui Avram: Să ştii cu adevărat că sămânţa ta va fi străină
într-o ţară care nu este a lor şi vor servi pe aceia, iar ei îi vor chinui patru sute de ani; Şi
de asemenea pe acea naţiune, căreia ei îi vor servi, o voi judeca; şi după aceea vor ieşi din
ea cu mare avere. Iar tu vei merge la părinţii tăi în pace şi vei fi îngropat la o bătrâneţe
frumoasă. Dar în a patra generaţie vor veni din nou aici, pentru că nelegiuirea amoriţilor
nu este încă deplină.” Geneza 15:13-16.

Așadar, nașterea lui Moise a avut loc chiar la timp pentru a putea lucra eliberarea poporului
de la sfârșitul celor 400 de ani profetizați. În acest fel, nașterea sa este asemănătoare cu cea a
Domnului Cristos. Și El s-a născut chiar la timp pentru a împlini profeția de 70 de săptămâni
din Daniel 9. Încă o asemănare este că la nașterea amândurora, Satana a încercat să-i omoare
printr-un decret de ucidere a pruncilor. Iată ce citim despre nașterea lui Moise:

„Împăratul și sfetnicii lui nădăjduiseră să îi supună pe israeliți prin munci grele și în

acest fel să facă să li se micșoreze numărul și să zdrobească spiritul lor independent.
Neizbutind să-și ajungă scopul, ei au recurs la măsuri și mai crude. Au fost date porunci
femeilor a căror ocupație le dădea posibilitatea să aducă la îndeplinire aceste porunci, și
anume să ucidă la naștere pruncii evrei de parte bărbătească. Satana era inspiratorul
acestui plan. El știa că din mijlocul poporului Israel se va ridica un eliberator; și,
inspirându-l pe împărat să poruncească nimicirea copiilor lor, el spera să facă fără
efect planul divin. Dar femeile s-au temut de Dumnezeu și n-au îndrăznit să execute
porunca aceea crudă. Domnul a privit cu plăcere la purtarea lor și a făcut ca ele să prospere.
Împăratul, mâniat pentru că planul său nu izbutise, a făcut ca porunca să fie mai aspră
și mai cuprinzătoare. Întreaga națiune a fost chemată să vâneze și să ucidă victimele
neajutorate. „Atunci Faraon a dat următoarea poruncă la tot poporul: «Să aruncați în râu
pe orice băiat care se va naște și să lăsați pe toate fetele să trăiască»” (Exod 1, 22).
În timp ce acest decret era în plină putere, lui Amram și Iochebed, izraeliți pioși
din seminția lui Levi, li s-a născut un fiu. Copilul era „frumos” și părinții, crezând că

53
 timpul eliberării lui Israel se apropia și că Dumnezeu va ridica un eliberator pentru
poporul Său, s-au hotărât să nu îngăduie uciderea pruncului. Credința în Dumnezeu
le-a întărit inimile și „nu s-au lăsat înspăimântați de porunca împăratului” (Evrei 11,
23).”Patriarhi și Profeți, 242.

C REȘTEREA C UNOȘTINȚEI
Ea are rolul de a pregăti calea pentru procesul de testare în trei pași al Evangheliei Veșnice.
Creșterea cunoștinței l-a pregătit pe Moise să rămână statornic la principii atunci când era
înconjurat de luxul și senzualitatea curții împărătești. Dumnezeu a lucrat prin educația dată de
mama lui. Atunci când a fost înfiat de fiica lui Faraon, însăși mama sa a fost aleasă ca doică
prin intervenția surorii sale Maria. Dumnezeu lucra la salvarea poporului Său:

„Dumnezeu ascultase rugăciunile mamei; credința ei fusese răsplătită. Cu profundă

recunoștință, ea a început să-și îndeplinească sarcina fericită și de-acum lipsită de griji. Cu
credincioșie a folosit ocazia pe care o avea de a-l educa pe copilul ei pentru Dumnezeu.
Ea avea încredere că acesta fusese păstrat cu viață în vederea unei mari lucrări și
mai știa că, în curând, el trebuia să fie predat mamei sale imperiale, unde avea să fie
înconjurat de influențe care vor tinde să-l îndepărteze de Dumnezeu. Toate acestea au
făcut-o să fie mai plină de râvnă și mai grijulie în învățătura pe care i-o dădea decât în
aceea pe care o dăduse celorlalți copii ai ei. S-a străduit să-i umple mintea cu simțământul
temerii de Dumnezeu și al iubirii pentru adevăr și dreptate, rugându-se cu stăruință să fie
ferit de orice influență stricăcioasă. Ea i-a arătat nebunia și păcătoșenia idolatriei și l-a
învățat de mic să se plece și să se închine viului Dumnezeu, singurul care-l putea auzi și
ajuta în orice situații grele. Ea l-a ținut pe băiat cât a putut mai mult, dar a fost nevoită
să-l predea pe la vârsta de doisprezece ani.
Din umila sa căsuță, el a fost luat și dus în palatul regal, la fiica lui faraon, „și el i-a
fost fiu”. Dar chiar și aici, el n-a uitat învățăturile pe care le-a primit în copilărie.
Lecțiile învățate lângă mama sa nu puteau fi uitate. Ele erau ca un scut împotriva
mândriei, necredinței și a viciului ce înfloreau în mijlocul strălucirii de la curte.
Cât de larg cuprinzătoare în urmările ei a fost influența acelei singure femei
evreice, și aceea o exilată și o sclavă! Întregul viitor al vieții lui Moise, marea misiune pe
care el a adus-o la îndeplinire în calitate de conducător al lui Israel dau mărturie despre
importanța lucrării unei mame creștine. Nu există o altă lucrare care să-i poată sta alături.
Într-o foarte mare măsură, mama ține în mâinile sale destinul copiilor ei. Ea se ocupă cu
dezvoltarea minții și a caracterului, lucrând nu numai pentru prezent, ci și pentru veșnicie.
Ea seamănă semințe ce vor răsări și vor aduce roade fie spre bine, fie spre rău.
Lucrarea ei nu este aceea de a picta pe pânză un chip frumos sau a-l dăltui în marmură, ci
de a imprima într-un suflet omenesc chipul divin. În mod deosebit în timpul primilor ani,
stă asupra ei răspunderea de a forma caracterul copiilor ei. Impresiile făcute acum
asupra minții lor în dezvoltare vor rămâne de-a lungul întregii lor vieți. Părinții
trebuie să îndrume învățătura și educația copiilor lor în timpul când aceștia sunt destul de
mici, cu scopul ca ei să poată fi creștini. Ei sunt în grija noastră ca să fie instruiți nu ca
moștenitori ai unui tron imperial de pe acest pământ, ci ca împărați pentru Dumnezeu,
pentru ca să domnească de-a lungul veacurilor nesfârșite.” Patriarhi și Profeți, 243-244.

54
 Nu numai Moise era pregătit pentru reforma ce urma să aibă loc, ci și bătrânii Israelului.
Ei au fost înștiințați de îngeri cerești despre eliberarea ce urma să aibă loc:

„Bătrânii lui Israel au fost învățați de către îngeri că timpul pentru eliberarea lor
era aproape și că Moise era omul pe care Dumnezeu avea să-l folosească pentru a aduce
la îndeplinire această lucrare. Tot îngerii au fost aceia care i-au făcut cunoscut lui Moise
că Iehova l-a ales ca să rupă lanțurile robiei poporului Său. Închipuindu-și că ei aveau
să-și obțină libertatea prin forța armelor, el se aștepta să conducă armata poporului Israel
împotriva armatelor Egiptului. Având lucrul acesta în vedere, Moise și-a păzit inima, ca
nu cumva atașamentul său față de mama adoptivă sau de faraon să-l împiedice să facă voia
lui Dumnezeu.” Patriarhi și Profeți, 245.

Însă graba și lipsa de încredere în Dumnezeu l-au condus pe Moise să facă gestul necugetat
de a-l ucide pe egiptean. El „se aștepta să conducă armata poporului Israel împotriva armatelor
Egiptului”, însă a fost nevoit să fugă în pustie, unde a găsit adăpost la viitorul său socru în
Madian. Acolo, creșterea cunoștinței a continuat. Moise l-a avut ca profesor pe Însuși
Dumnezeu în acea perioadă de pregătire:

Dumnezeu l-a transferat pe Moise din curțile luxului, unde fiecare dorință era
îndeplinită, la o școală mult mai retrasă. Aici Domnul putea să comunice cu Moise și să
îl educe în așa fel încât să obțină o cunoștință despre greutățile, încercările și pericolele
pustiei.” Comentariul Biblic AZȘ, volumul 1, 1099.

„Moise învățase multe lucruri de care trebuia să se dezvețe. Influențele care-l

înconjuraseră în Egipt — iubirea mamei sale adoptive, poziția sa înaltă ca nepot al
împăratului, risipa în toate privințele, rafinamentul, subtilitățile și misticismul unei religii
false, splendoarea închinării idolatre, măreția solemnă a arhitecturii și sculpturii — toate
acestea lăsaseră urme adânci asupra minții sale în dezvoltare și, într-o măsură oarecare,
modelaseră obiceiurile și caracterul său. Timpul, schimbarea condițiilor și a locului și
comuniunea cu Dumnezeu puteau să îndepărteze aceste influențe. Din partea lui
Moise însuși se cerea o luptă ca, pentru propria sa viață, să lepede ce era greșit și să accepte
adevărul, dar Dumnezeu avea să fie ajutorul său atunci când lupta avea să fie prea
grea pentru puterea omenească.” Patriarhi și Profeți, 248.

F ORMULAREA S OLIEI
Solia este formulată la rugul aprins, acolo unde Domnul pune cuvintele Sale în gura lui
Moise și a fratelui său Aaron.

„Şi Moise i-a spus DOMNULUI: O, Domnul meu, eu nu sunt elocvent, nici mai
înainte nu am fost, nici de când i-ai vorbit servitorului tău, ci eu sunt greu la vorbă şi încet
la limbă. Şi DOMNUL i-a spus: Cine a făcut gura omului? Sau cine face pe cel mut, sau
pe cel surd, sau pe cel văzător, sau pe cel orb? Oare nu Eu, DOMNUL? Şi acum mergi şi

55
 voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce să spui. Iar el a spus: O, DOMNUL meu, trimite
mesajul te rog, prin mâna aceluia pe care îl vei trimite. Şi mânia DOMNULUI s-a aprins
împotriva lui Moise şi a spus: Nu este Aaron levitul fratele tău? Ştiu că el poate vorbi bine.
Şi de asemenea, iată, vine să te întâlnească; şi când te va vedea, se va bucura în inima sa.”
Exodul 4:10-14.

C OBORÂREA S IMBOLULUI D IVIN

Pe drum spre Egipt, se coboară Simbolul Divin. El marchează începutul întreitului test al
Evangheliei Veșnice. În general Simbolul Divin se coboară pentru a împuternici sau a
confirma solia. În cazul lui Moise, El s-a coborât pentru a împuternici lucrarea lui. Este vorba
de Îngerul care a coborât pentru a-l mustra pe Moise pentru că nu a îndeplinit ritualul
circumciziunii:

„Şi s-a întâmplat pe cale, la han, că DOMNUL l-a întâlnit şi a căutat să îl ucidă.
Atunci Sefora a luat o piatră ascuţită şi a retezat prepuţul fiului ei şi a aruncat-o la
picioarele lui şi a spus: Cu adevărat tu îmi eşti un soţ sângeros. Aşa că el l-a lăsat să
meargă, atunci ea a spus: Un soţ sângeros eşti, din cauza circumciziei.” Exodul 4:24-26.

Spiritul Profetic ne explică de ce lucrarea Îngerului a adus împuternicirea lucrării lui

Moise. Ne spune că „în timp ce Moise trăia în neglijență cu privire la una din poruncile lui
Dumnezeu, viața sa nu ar fi fost în siguranță; pentru că îngerii nu îl puteau proteja în
neascultare”:

„În timp ce Moise călătorea spre Egipt, îngerul Domnului l-a întâlnit și a luat o
poziție amenințătoare, ca și cum ar fi vrut să-l ucidă. El nu a explicat motivul pentru
apariția sa în acest mod, însă Moise știa că există un motiv. El mergea în Egipt, ascultând
porunca clară a lui Dumnezeu; de aceea călătoria trebuia să fie în regulă. El și-a amintit
dintr-o dată că fiul său cel mai tânăr nu a fost circumcis. În conformitate cu dorințele
Seforei, el a amânat ceremonia, însă împotriva cerinței divine. Acum, soția lui, de teamă
ca soțul ei să nu fie ucis, și-a depășit simțămintele de afecțiune nepotrivită pentru fiul ei
și a înfăptuit ritualul. După aceasta, îngerul l-a lăsat pe Moise să meargă mai departe. În
misiunea sa la Faraon el urma să fie pus într-o postură periculoasă, în care viața sa
ar fi fost expusă voinței împăratului dacă Dumnezeu nu l-ar fi protejat prin puterea
Sa și prezența îngerilor. În timp ce Moise trăia în neglijență cu privire la una din
poruncile lui Dumnezeu, viața sa nu ar fi fost în siguranță; pentru că îngerii nu îl
puteau proteja în neascultare.” Signs of The Times, 26 Februarie, 1880.

L UCRAREA D E T EMELIE
Ajungerea lui Moise în Egipt marchează începutul unei reforme în popor. Eforturile lui
Moise pentru restaurarea păzirii Sabatului au constituit lucrara de temelie pentru linia de
reformă din acea generație.

56
 „În robia lor, israeliții dăduseră uitării — într-o măsură oarecare — cunoașterea Legii
lui Dumnezeu și se îndepărtaseră de preceptele ei. Sabatul fusese îndeobște desconsiderat
și asprimea supraveghetorilor lor făcea ca ținerea lui să fie aparent imposibilă. Dar Moise
a arătat poporului său că ascultarea de Dumnezeu era prima condiție a eliberării, iar
eforturile făcute pentru restatornicirea păzirii Sabatului au ajuns la cunoștința
asupritorilor lor.”Patriarhi și Profeți, 257.

Dar Spiritul Profetic ne spune că Sabatul este „temelia închinării divine”:

„Importanța Sabatului ca monument al creațiunii este că el păstrează totdeauna

prezent motivul adevărat pentru care închinarea se cuvine lui Dumnezeu” — pentru că El
este Creatorul, iar noi suntem făpturile Sale. „De aceea Sabatul stă chiar la temelia
închinării divine, căci el ne învață acest mare adevăr în modul cel mai impresionant și
nici o altă instituție nu face lucrul acesta.
Adevăratul temei al închinării divine, nu numai acela din ziua a șaptea, ci al întregii
închinări, se găsește în deosebirea dintre Creator și creaturile Sale. Acest fapt important
nu se poate învechi niciodată și nu trebuie uitat niciodată”. (J.N.Andrews, History of the
Sabbath, cap. 27).” Tragedia Veacurilor, 437.

De aceea, lucrarea lui Moise pentru restaurarea păzirii Sabatului este o lucrare pentru
restaurarea temeliei închinării divine.

L UCRAREA V RĂȘMAȘILOR
Ca urmare a reformei începute de Domnul prin Moise, asupritorii lor au îngreunat jugul și
așa apăsător al poporului ales:

„Să nu mai daţi poporului paie pentru a face cărămidă, ca până acum, să meargă ei
să îşi adune paie. Şi numărul de cărămizi, pe care l-au făcut până acum, să le impuneţi; nu
scădeţi nimic din el, pentru că sunt leneşi; de aceea strigă, spunând: Lasă-ne să mergem şi
să sacrificăm Dumnezeului nostru. Îngreunaţi munca acestor oameni, ca ei să ostenească
în ea; şi să nu dea atenţie la cuvinte deşarte.” Exodul 5:7-9.

M ANIFESTAREA P UTERII L UI D UMNEZEU

Plăgile asupra Egiptului au fost ca o ultimă strigare din partea lui Dumnezeu pentru acea
națiune idolatră. Acesta este al doilea pas al lucrării Evangheliei Veșnice. Din păcate,
manifestarea deosebită a puterii Sale a adus pe faraon și pe majoritatea națiunii la împietrire.
Ca și antedeluvienii care priveau animalele cum intrau în arcă, ei nu s-au întors de la idolatria
și apăsarea pe care o exercitau, ci au căutat explicații științifice sau mistice pentru a-și liniști
conștiința. Domnul a spus:

57
 „Și sunt sigur că împăratul Egiptului nu vă va lăsa să mergeţi, nu, nici chiar cu mână
tare. Şi Îmi voi întinde mâna şi voi lovi Egiptul cu toate minunile Mele pe care le voi
face în mijlocul acestuia; şi după aceea vă va lăsa să mergeţi.” Exodul 3:19-20.

„El a fost încunoștințat de faptul că monarhul nu va ceda până când Dumnezeu nu

Își va trimite judecățile asupra Egiptului și va scoate afară pe Israel prin manifestarea
puterii Sale. Însă, înainte de revărsarea fiecărei plăgi, Moise trebuia să descrie natura și
urmările ei, pentru ca împăratul să poată să scape de ea, dacă alegea lucrul acesta. Fiecare
pedeapsă respinsă avea să fie urmată de alta și mai severă, până când inima lui îngâmfată
avea să fie umilită și până când el avea să-L recunoască pe Creatorul cerului și al
pământului ca viul și adevăratul Dumnezeu. Domnul avea să le dea egiptenilor prilejul de
a vedea cât de zadarnică era înțelepciunea celor mai de seamă oameni ai lor, cât de slabă
era puterea zeilor lor, atunci când se împotriveau poruncilor Domnului. El avea să-i
pedepsească pe locuitorii Egiptului pentru idolatria lor și să aducă la tăcere lăudăroșenia
lor cu privire la binecuvântările primite din partea idolilor lor fără viață. Dumnezeu urma
să-Și glorifice Numele, pentru ca celelalte națiuni să poată auzi despre puterea Lui și să
tremure în fața faptelor Lui mărețe și pentru ca poporul Său să poată fi condus să se
întoarcă de la idolatrie și să-I aducă o închinare curată.” Patriarhi și Profeți, 263.

A L T REILEA P AS
Al treilea pas al Evangheliei Veșnice în reforma exodului este cea de-a zecea plagă. Atunci
a avut loc o ușă închisă atât pentru poporul lui Dumnezeu, cât și pentru țara în care locuiau.
Evreilor li s-a cerut să îndeplinească ritualul Paștilor în noaptea în care întâii născuți ai
egiptenilor urmau să fie uciși. Au uns ușiorii ușilor cu sângele mielului, și au fost închiși
înăuntru. În acest timp, egiptenii au fost închiși afară. Vezi Exodul 12:1-14.

„Când cererea pentru eliberarea lui Israel a fost prezentată pentru prima dată
împăratului Egiptului, s-a dat avertizarea celei mai teribile plăgi. Moise primise porunca
să-i spună lui faraon: „Așa vorbește Domnul: «Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut».
Îți spun: «Lasă pe fiul Meu să plece, ca să-Mi slujească; dacă nu vrei să-l lași să plece, voi
ucide pe fiul tău, pe întâiul tău născut»” (Exod 4, 22.23). Deși disprețuiți de egipteni,
israeliții fuseseră onorați de Dumnezeu prin faptul că fuseseră puși deoparte ca să fie
păstrătorii Legii Sale. Datorită binecuvântărilor și privilegiilor speciale care le erau
acordate, ei aveau întâietate între națiuni, așa cum avea primul născut între frații săi.
Pedeapsa despre care Egiptul fusese avertizat de la început avea să fie cea din urmă.
Dumnezeu este îndelung răbdător și bogat în milă. El are o grijă duioasă față de ființele
făcute după chipul Său. Dacă pierderea recoltelor și a turmelor și cirezilor ar fi adus
Egiptul la pocăință, atunci copiii n-ar mai fi fost loviți; dar națiunea s-a împotrivit cu
încăpățânare poruncii divine și, de aceea, lovitura finală era gata să cadă.” Patriarhi
și Profeți, 273.

Lucrarea care a avut loc în Egipt la miezul nopții celei de-a paisprezecea zi a lunii întâi,
prefigurează lucrarea de sigilare care se desfășoară în timpul nostru. Atunci au existat două

58
categorii: cei sigilați cu sânge urmau să fie eliberați, în timp ce aceia care nu erau sigilați urmau
să moară. În Ezechiel 9 ni se vorbește despre lucrarea de sigilare ce va avea loc în poporul lui
Dumnezeu din acest veac:

„Şi DOMNUL i-a spus: Du-te prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului şi
pune un semn pe frunţile oamenilor care suspină şi care strigă din cauza tuturor urâciunilor
care sunt făcute în mijlocul lui. Şi celorlalţi le-a spus în auzul meu: Duceţi-vă după el prin
cetate şi loviţi, ochiul vostru să nu cruţe, nici să nu aveţi milă; Ucideţi fără cruţare pe
bătrân şi pe tânăr, deopotrivă pe fecioare şi pe copilaşi şi pe femei; dar nu vă apropiaţi de
vreun om asupra căruia este semnul; şi începeţi la sanctuarul Meu. Atunci ei au început de
la bătrânii care erau înaintea Casei.” Ezechiel 9:4-6.

S IMBOLUL Ș APTE
La ieșirea lor din Egipt, Domnul le-a spus copiilor Săi:

„Șapte zile să mănânci azime şi în a şaptea zi să fie o sărbătoare pentru DOMNUL.

Azime să fie mâncate şapte zile; şi să nu fie văzută pâine dospită la tine, nici nu va fi
văzută dospeală cu tine în toate hotarele tale. Şi să arăţi fiului tău în acea zi, spunând:
Aceasta se face din cauza a ceea ce DOMNUL mi-a făcut când eu am ieşit afară din Egipt.
Şi aceasta să îţi fie ca semn pe mâna ta şi pentru o amintire între ochii tăi, ca legea
DOMNULUI să fie în gura ta, căci cu mână puternică DOMNUL te-a scos din Egipt.”
Exod 13:6-9.

Sărbătoarea azimelor dura șapte zile și a început chiar în ziua ieșirii lor din Egipt.

D EZAMĂGIREA
Când a ajuns la Marea Roșie, poporul a fost confruntat cu o amară dezamăgire:

„Şi când Faraon s-a apropiat, copiii lui Israel şi-au ridicat ochii şi, iată, egiptenii
mărşăluiau după ei; şi au fost grozav de înspăimântaţi; şi copiii lui Israel au strigat către
DOMNUL.” Exodul 14:10.

A L P ATRULEA P AS
Atunci când este mai clar definit, cel de-al patrulea pas are structura unei mici mișcări
de reformă separată de primii trei pași ai Evangheliei Veșnice. Al patrulea pas nu este
întotdeauna așa de clar definit, însă în reforma exodului se pot observa deslușit caracteristicile
lui.
Se obsevă o perioada de pregătire, manifestarea puterii lui Dumnezeu și judecata.
Cele două zile de sfințire a poporului pentru primirea Legii la Sinai corespund cu perioada
de pregătire despre care vorbeam:

59
 „Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Du-te la popor şi sfinţeşte-i astăzi şi mâine şi să
îşi spele hainele, şi să fie gata pentru a treia zi, pentru că în a treia zi DOMNUL va coborî
înaintea ochilor întregului poporul pe muntele Sinai.” Exodul 19:10-11.

Apoi urmează manifestarea puterii lui Dumnezeu:

„Și muntele Sinai fumega în întregime, din cauză că DOMNUL a coborât pe el în

foc; şi fumul lui se ridica asemenea fumului unui cuptor şi întregul munte se cutremura
grozav. Şi când sunetul trâmbiţei a sunat lung şi a crescut tot mai tare şi mai tare, Moise a
vorbit şi Dumnezeu i-a răspuns printr-o voce.” Exodul 19:18-19.

„Niciodată de când a fost omul creat nu s-a văzut o astfel de manifestare a puterii
divine ca atunci când a fost proclamată Legea pe Sinai. „S-a cutremurat pământul,
s-au topit cerurile dinaintea lui Dumnezeu, s-a zguduit Sinai dinaintea lui Dumnezeu,
Dumnezeul lui Israel” (Psalmii 68, 8). În mijlocul celor mai teribile convulsii ale naturii,
vocea lui Dumnezeu, asemenea unei trâmbițe, s-a auzit din nor. Muntele se clătina de la
bază spre vârf și oștile lui Israel, palide și tremurând de groază, s-au aruncat cu fețele la
pământ. El, a cărui voce scutura atunci pământul, a declarat: „Voi mai clătina încă o dată
nu numai pământul, ci și cerul” (Evrei 12, 26). Sfânta Scriptură spune: „Domnul va răcni
de sus; din Locașul Lui cel sfânt”, „de se zguduie cerurile și pământul” (Ieremia 25, 30;
Ioel 3, 16). În ziua cea mare, ce stă să vină, cerurile se vor strânge „ca o carte de piele, pe
care o faci sul” (Apocalipsa 6, 14). Chiar munții și insulele vor fi mutate din locurile lor.
„Pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade și nu se
mai ridică” (Isaia 24, 20).” Patriarhi și Profeți, 340.

În timp ce Moise era pe munte pentru a primi Legea, poporul a apostaziat și a turnat un
vițel de aur. Au făcut un chip turnat al unei fiare. Acesta prefigurează chipul fiarei care se va
înălța în viitorul foarte apropiat. Ca răspuns la apostazia poporului, Dumnezeu a început prin
Moise o acțiune hotărâtă de judecată:

„Atunci Moise a stat în picioare în poarta taberei şi a spus: Cine este de partea
DOMNULUI? Acela să vină la mine. Şi toţi fiii lui Levi s-au adunat la el. Iar el le-a spus:
Astfel spune DOMNUL Dumnezeu al lui Israel: Să-şi pună fiecare bărbat sabia la coapsă
şi să intre şi să iasă de la poartă la poartă prin tabără, şi fiecare bărbat să ucidă pe fratele
său şi fiecare bărbat pe însoţitorul său şi fiecare bărbat pe vecinul său. Şi copiii lui Levi
au făcut conform cuvântului lui Moise: şi au căzut din popor în acea zi în jur de trei mii
de bărbaţi.” Exodul 32:26-28.

60
LINIA DE REFORMĂ A LUI ILIE

61
P ERIOADA D E Î NTUNERIC
Un mare întuneric cuprinsese Israelul antic în vremea în care a început reforma lui Ilie.
Seceta ce a venit peste popor nu a fost decât urmarea naturală a îndepărtării lor de Dumnezeu:

„Făgăduința ploilor îmbelșugate fusese dată cu condiția ascultării. „Dacă veți asculta
de poruncile Mele, pe care le dau astăzi, dacă veți iubi pe Domnul, Dumnezeul vostru și
dacă-I veți sluji din toată inima voastră și din tot sufletul vostru, El va da țării voastre
ploaie la vreme, ploaie timpurie și ploaie târzie, și-ți vei culege grâul, mustul și
untdelemnul; de asemenea va da iarbă pe câmpiile tale pentru vite și vei mânca și te vei
sătura.
Vedeți să nu vi se amăgească inima, și să vă abateți, ca să slujiți altor dumnezei și să
vă închinați înaintea lor. Căci atunci Domnul S-ar aprinde de mânie împotriva voastră; ar
închide cerurile și n-ar mai fi ploaie; pământul nu și-ar mai da roadele și ați pieri curând
din țara aceea bună pe care v-o dă Domnul” (Deuteronom 11, 10-17).
„Dar dacă nu vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă nu vei păzi și
nu vei împlini toate poruncile Lui și toate Legile Lui”, fuseseră avertizați israeliții, „cerul
deasupra capului tău va fi de aramă, și pământul de sub tine va fi de fier. Domnul va trimite
țării tale în loc de ploaie praf și pulbere, care va cădea din cer peste tine până vei fi nimicit”
(Deuteronom 28, 15.23.24).
Acestea erau unele din sfaturile înțelepte ale lui Iehova către Israelul din vechime.
„Puneți-vă dar în inimă și în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun. Să le legați ca un
semn de aducere aminte pe mâinile voastre, și să fie ca niște fruntarii între ochii voștri. Să
învățați pe copiii voștri în ele, și să le vorbești despre ele când vei fi acasă, și când vei
merge în călătorie, când te vei culca și când te vei scula” (Deuteronom 11, 18.19). Aceste
porunci erau lămurite; cu toate acestea, pe măsură ce veacurile treceau și generație după
generație pierdea din vedere măsurile luate pentru bunăstarea lor spirituală, influențele
distrugătoare ale apostaziei amenințau să dea la o parte orice opreliște pusă de harul
divin.” Profeți și Regi, 136.

Perioada de întuneric este provocată de un amestec nesfânt. În acea vreme, închinarea la

adevăratul Dumnezeu se amestecase cu închinarea la dumnezei falși. Apa limpede și clară a
Evangheliei se tulburase de mocirla idolatriei. Unul câte unul, împărații Israelului au îndepărtat
poporul de Dumnezeu prin introducerea ritualurilor degradante ale închinării idolatre.

T IMPUL S FÂRȘITULUI
Ce marcaj profetic a declanșat reforma lui Ilie? Bineînțeles că este foametea profetizată
de proroc:

„Şi Ilie tişbitul, care era dintre locuitorii Galaadului, i-a spus lui Ahab: Precum
DOMNUL Dumnezeul lui Israel trăieşte, înaintea căruia stau în picioare, nu va fi nici rouă
nici ploaie în anii aceştia, decât conform cuvântului meu.” 1 Împărați 17:1.

Foametea a durat trei ani și jumătate:

62
 „Ilie era un om cu aceleaşi sentimente ca noi; şi s-a rugat insistent să nu plouă şi nu
a plouat pe pământ trei ani şi şase luni. Şi s-a rugat din nou şi cerul a dat ploaie şi
pământul şi-a dat rodul.” Iacov 5:17-18.

„Și a spus: Adevărat vă spun: Niciun profet nu este acceptat în patria lui. Dar în
adevăr vă spun, erau multe văduve în Israel în zilele lui Ilie, când a fost închis cerul trei
ani şi şase luni, când a fost foamete mare peste toată ţara;” Luca 4:24-25.

Cei trei ani și jumătate în care Izabela a domnit cu curviile și vrăjitoriile ei sunt paraleli
cu cei trei ani și jumătate profetici în care papalitatea a asuprit pe sfinții Celui Preaînalt. Despre
ei se vorbește de exemplu în Daniel 7:

„Și cele zece coarne din această împărăţie sunt zece împăraţi care se vor ridica; şi un
altul se va ridica după ei; şi va fi diferit de primul şi va supune trei împăraţi. Şi el va vorbi
cuvinte mari împotriva celui Preaînalt şi va obosi pe sfinţii celui Preaînalt şi va gândi să
schimbe timpurile şi legile; iar ei vor fi daţi în mâna lui până la un timp şi timpuri şi
împărţirea timpului.” Daniel 7:24-25.

Mai mult decât atât, Apocalipsa identifică papalitatea cu apelativul Izabela. Astfel, cei trei
ani și jumătate profetici ai papalității sunt guvernați tot de domnia Izabelei:

„Cu toate acestea am câteva lucruri împotriva ta, pentru că rabzi pe acea femeie,
Izabela, care se numeşte pe ea însăşi profetesă, ca să înveţe şi să amăgească pe robii Mei
pentru a curvi şi a mânca lucruri sacrificate idolilor. Şi i-am dat timp să se pocăiască de
curvia ei şi nu s-a pocăit. Iată, o voi arunca în pat, şi pe cei ce comit adulter cu ea îi voi
arunca în mare necaz, dacă nu se pocăiesc de faptele lor.” Apocalipsa 2:20-22.

C REȘTEREA C UNOȘTINȚEI
Veștile despre pedeapsa națională au ajuns repede la tot poporul. Totuși, în afară de cei
șapte mii care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal, oamenii s-au împietrit la auzul
sentinței divine:

„Împăratul a făcut cercetări amănunțite, dar proorocul n-a putut fi găsit. Împărăteasa
Izabela, mâniată la auzirea soliei care a încuiat comorile cerului, fără să piardă timp, s-a
sfătuit cu proorocii lui Baal care s-au unit cu ea să blesteme pe prooroc și să sfideze mânia
lui Iehova. Dar în ciuda dorinței lor de a-l găsi pe acela care rostise cuvântul de nenorocire,
urmau să fie dezamăgiți. Nu puteau nici să ascundă pentru alții cunoașterea judecății
pronunțate ca urmare a apostaziei predominante. Veștile denunțării păcatelor lui Israel
de către Ilie și despre profeția privitoare la venirea grabnică a unei pedepse s-au
răspândit repede în țară. Temerile unora erau trezite dar, în general, Solia cerească a
fost primită cu batjocură și dispreț.” Profeți și Regi, 123.

63
F ORMULAREA S OLIEI
Solia este formulată pe buzele lui Ilie atunci când se întâlnește cu Ahab să îl cheme pe el
și prorocii lui la testul de pe Carmel:

„Şi s-a întâmplat, când Ahab l-a văzut pe Ilie, că Ahab i-a spus: Eşti tu cel care
tulbură pe Israel? Iar el a răspuns: Nu eu am tulburat pe Israel, ci tu şi casa tatălui tău, în
aceea că aţi părăsit poruncile DOMNULUI şi tu ai urmat Baalilor. De aceea acum, trimite
şi adună la mine tot Israelul pe muntele Carmel şi pe cei patru sute cincizeci de profeţi ai
lui Baal şi pe cei patru sute de profeţi ai dumbrăvilor, care mănâncă la masa Izabelei.”
1 Împărați 18:17-19.

L UCRAREA D E T EMELIE
Lucrarea lui Ilie a refăcut temelia închinării adevărate în generația lui. Ilie i-a întrebat pe
oameni:

„Până când veţi şchiopăta voi între două opinii? Dacă DOMNUL este Dumnezeu,
urmaţi-l pe El; dar dacă este Baal, atunci urmaţi-l pe el. Şi poporul nu i-a răspuns un
cuvânt.” 1 Împărați 18:21.

Temelia închinării era stricată, iar altarul lui Iehova era dărâmat. Ilie a refăcut temelia
altarului lui Dumnezeu pe muntele Carmel:

„Și Ilie a spus către tot poporul: Apropiaţi-vă de mine. Şi tot poporul s-a apropiat de
el. Şi el a reparat altarul DOMNULUI care era dărâmat.” 1 Împărați 18:30

L UCRAREA V RĂȘMAȘILOR
Îndrăzneala și sfidarea oamenilor lui Baal constituie lucrarea vrășmașilor în reforma lui
Ilie. Preoții și profeții păgâni ar fi pus cu bucurie foc străin pe altar. Însă lucrarea aceasta a fost
împiedicată de Dumnezeu.

„Vrând să pară îndrăzneți și sfidători, dar îngroziți în inimile lor vinovate, preoții
falși au pregătit altarul, punând pe el lemnele și jertfa după care au început să rostească
formulele lor magice. Strigătele lor stridente răsunau, iar ecoul se întorcea de prin pădurile
și înălțimile vecine atunci când ei invocau numele zeului lor zicând: „Baale, auzi-ne!”.
Preoții s-au adunat în jurul altarului lor cu sărituri, zvârcoliri și strigăte, și smulgându-și
părul, își făceau tăieturi în carne, chemând pe dumnezeul lor să le vină în ajutor.
Dimineața trecu, veni amiaza și încă nu se arăta nici o dovadă că Baal auzea strigătele
slujitorilor lui amăgiți. Nu se auzea niciun glas, niciun răspuns la rugăciunile lor frenetice.
Jertfa rămase nemistuită.
În timp ce continuau devoțiunile lor exaltate, preoții cei puternici încercau fără
încetare să născocească vreun mijloc prin care să aprindă focul pe altar și să-i facă
pe oameni să creadă că focul vine direct de la Baal. Dar Ilie supraveghea orice mișcare,

64
 iar preoții, nădăjduind împotriva oricărei speranțe să prindă ocazia să înșele, continuau
să-și desfășoare ceremoniile lor fără sens. „La amiază, Ilie și-a bătut joc de ei și a zis:
«Strigați mai tare, fiindcă este dumnezeu; se gândește la ceva, sau are treabă, sau este în
călătorie, sau poate că doarme și se va trezi ». Ei au strigat tare, și, după obiceiul lor, și-au
făcut tăieturi cu săbiile și cu sulițele, până ce a curs sânge pe ei. Când a trecut amiaza, au
aiurat, până în clipa când se aducea jertfa de seară. Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns,
nici semn de luare aminte” (1 Împărați 18, 27-29).
Bucuros ar fi venit Satana să-i ajute pe aceia pe care îi amăgise și care erau
devotați servirii lui. Bucuros ar fi trimis el fulgerul să le aprindă jertfa. Dar Iehova a pus
hotare lui Satana — i-a restrâns puterea — și chiar toate născocirile vrășmașului nu
au putut trimite nici măcar o scânteie pe altarul lui Baal.” Profeți și Regi, 149-150.

M ANIFESTAREA P UTERII L UI D UMNEZEU

Acum lucrarea Evangheliei Veșnice intră în cea de de-a doua fază. Puterea lui
Dumnezeu pentru slava Lui s-a manifestat prin focul din cer revărsat peste jertfa lui Ilie. Atunci
profeții, preoții și oamenii idolatri au primit ultimele apeluri de har din partea lui Dumnezeu:

„Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Israel!” se ruga profetul, „Fă să se știe
astăzi că Tu ești Dumnezeu în Israel, că eu sunt slujitorul Tău, și că toate aceste lucruri
le-am făcut după porunca Ta. Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, pentru ca să cunoască
poporul acesta că Tu, Doamne, ești adevăratul Dumnezeu, și să le întorci astfel inima spre
bine” (1 Împărați 18, 36.37).
O tăcere apăsătoare se așternu peste toți. Preoții lui Baal tremurau de groază.
Conștienți de vinovăția lor, se așteptau acum la o pedeapsă grabnică.
Nici nu s-a sfârșit rugăciunea lui Ilie, că flăcări de foc, ca niște fulgere strălucitoare
de lumină, au coborât din cer peste altarul înălțat, mistuind jertfa, secând apa din șanț și
mistuind chiar și pietrele altarului. Strălucirea focului ilumină muntele și orbi ochii
mulțimii. În văile de jos, de unde mulți priveau cu încordare îngrijorată mișcările celor de
sus coborârea focului s-a văzut clar și toți au fost uimiți de priveliște. Aceasta semăna cu
stâlpul de foc care, la Marea, Roșie, a despărțit pe copiii lui Israel de oastea egipteană.”
Profeți și Regi, 152.

A L T REILEA P AS
Al treilea pas este caracterizat de coacerea grâului și neghinei. În urma manifestării puterii
lui Dumnezeu, prorocii lui Baal și-au împietrit inimile în continuare și „s-au dovedit copți
pentru nimicire”.

„Preoții lui Baal priveau cu consternare descoperirea minunată a puterii lui Iehova.
Însă, cu toată înfrângerea lor și aflându-se în prezența slavei divine, ei au refuzat să se
pocăiască de nelegiuirea lor. Ei doreau să rămână tot profeți ai lui Baal. În felul acesta,
s-au dovedit copți pentru nimicire. Pentru ca Israelul cel pocăit să fie protejat de
rătăcirile acelora care îl învățase să se închine la Baal, Ilie a fost îndrumat de Domnul
să-i distrugă pe acești învățători falși. Mânia poporului era deja trezită împotriva

65
 conducătorilor în nelegiuire, și când Ilie le dădu porunca: „Puneți mâna pe proorocii lui
Baal, nici unul să nu scape”, ei au fost gata să asculte. Au prins pe preoți, i-au adus la
pârâul Chison și acolo, înainte de încheierea zilei care a marcat începutul unei reforme
hotărâte, slujitorii lui Baal au fost înjunghiați. Niciunuia nu i s-a îngăduit să trăiască”
Profeți și Regi, 153.

S IMBOLUL Ș APTE
De șapte ori s-a rugat Ilie pentru ploaie:

„Astfel Ahab s-a urcat să mănânce şi să bea. Şi Ilie s-a urcat pe vârfulCarmelului; şi
s-a plecat la pământ şi şi-a pus faţa între genunchi, Şi a spus servitorului său: Urcă acum,
priveşte spre mare. Şi el s-a urcat şi a privit şi a spus: Nu este nimic. Iar el a spus: Du-te
din nou de şapte ori. Şi s-a întâmplat a şaptea oară, că el a spus: Iată, se ridică un nor
mic din mare, ca o mână de om. Iar el a spus: Urcă-te şi spune lui Ahab: Pregăteşte-ţi carul
şi coboară, ca să nu te oprească ploaia.”

P LOAIA
„Și s-a întâmplat între timp, că cerul s-a înnegrit cu nori şi vânt şi a fost o ploaie mare. Şi
Ahab s-a urcat în carul său şi a mers la Izreel.” 1 Împărați 18:45.

C ONCLUZIE
În final vom citi câteva pasaje din Spiritul Profetic despre reforma lui Ilie, ce au aplicație
specială pentru noi, peste care au venit sfârșiturile veacurilor:

Și astăzi este nevoie de un glas de mustrare aspră, deoarece păcate grele îi despart
pe oameni de Dumnezeu. Necredința devine cu grabă o modă. „Nu vrem ca omul acesta
să împărățească peste noi ”(Luca 19, 14 ) este vorbirea miilor de oameni. Predicile plăcute
rostite prea adesea nu fac o impresie durabilă, trâmbița nu dă un semnal lămurit.
Oamenii nu sunt străpunși în inimă de adevărurile tăioase și lămurite ale Cuvântului
lui Dumnezeu.
Sunt mulți creștini cu numele care, dacă și-ar da pe față adevăratele sentimente, ar
spune: De ce este nevoie să vorbim atât de lămurit? Ei ar putea tot așa de bine să întrebe:
De ce a trebuit ca Ioan Botezătorul să le spună fariseilor: „Pui de năpârci, cine v-a învățat
să fugiți de mânia viitoare?” (Luca 3, 7). De ce a trebuit el să stârnească mânia Irodiadei
spunându-i lui Irod că nu este drept să trăiască cu nevasta fratelui său? Înainte-mergătorul
lui Cristos și-a pierdut viața din pricina vorbirii lui lămurite. De ce nu a putut să treacă cu
vederea fără să provoace neplăcere acelora care trăiau în păcat?
În acest fel, bărbați care trebuia să stea ca păzitori credincioși ai Legii lui Dumnezeu
argumentează, până când diplomația ia locul credincioșiei, iar păcatul este îngăduit să
meargă înainte fără a fi mustrat. Cum se va auzi glasul unei mustrări credincioase în
biserică?

66
 „Tu ești omul acesta!” (2 Samuel 12, 7). Cuvinte tot atât de lămurite ca acelea spuse
de Natan lui David se aud astăzi rar la amvoane, se văd rar în publicații. Dacă nu ar fi
atât de rare, am vedea mai mult din puterea lui Dumnezeu, descoperită între oameni.
Solii Domnului să nu se plângă de faptul că străduințele lor sunt fără rod până nu se
pocăiesc de propria lor plăcere de a plăcea oamenilor, care-i face să înăbușe adevărul.
Acei slujitori care vor să placă oamenilor și care strigă: „Pace, pace!”, atunci când
Dumnezeu nu vorbește de pace, mai bine să-și umilească inimile înaintea lui Dumnezeu,
cerând iertare pentru nesinceritatea lor și pentru lipsa lor de curaj moral. Nu datorită
iubirii față de aproapele îndulcesc ei Solia încredințată, ci pentru că sunt comozi și
îngăduitori cu ei înșiși. Dragostea adevărată caută mai întâi onoarea lui Dumnezeu
și mântuirea sufletelor. Aceia care au această iubire nu vor evita adevărul ca să scape de
urmările neplăcute ale unei vorbiri lămurite. Când sufletele sunt în primejdie, slujitorii lui
Dumnezeu nu vor ține seama de eu, ci vor rosti Cuvântul lui Dumnezeu dat lor să-l
rostească, refuzând să scuze sau să ascundă păcatul.
O, dacă fiecare slujitor și-ar da seama de caracterul sacru al slujbei sale și de sfințenia
lucrării sale și ar arăta curajul pe care l-a arătat Ilie! Ca soli rânduiți de divinitate, slujitorii
Evangheliei sunt într-o poziție de responsabilitate. Ei trebuie să mustre, să certe, să
îndemne „cu toată blândețea și învățătura” (2 Timotei 4, 2). În locul lui Cristos ei trebuie
să lucreze ca ispravnici ai tainelor Cerului, încurajând pe cei ascultători și avertizând
pe cei neascultători. Procedeele lumești nu trebuie să aibă nici un preț în lucrarea lor.
Niciodată nu trebuie să se abată de pe calea pe care Isus le poruncește să meargă. Trebuie
să meargă înainte în credință, amintindu-și că sunt înconjurați de un nor de martori. Nu
trebuie să vorbească propriile lor cuvinte, ci cuvintele pe care Cel ce este mai mare decât
potentații pământului le-a poruncit să le rostească. Solia lor trebuie să fie: „Așa vorbește
Domnul”. Dumnezeu cheamă bărbați ca Ilie, Natan și Ioan Botezătorul - oameni care vor
duce solia Sa cu credincioșie, indiferent de urmări, oameni care vor rosti curajos
adevărul, chiar dacă acesta cere să jertfească tot ce au.
Dumnezeu nu poate folosi pe oamenii care, în vreme de primejdie, când sunt necesare
puterea, curajul și influența tuturor, se tem să ia o atitudine hotărâtă pentru dreptate. El
cheamă bărbați care vor putea purta cu credincioșie bătălia împotriva celui rău, luptând
împotriva domniilor și puterilor, împotriva stăpânirilor întunericului acestui veac,
împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. Unora ca aceștia El le va spune:
„Bine, rob bun și credincios ... intră în bucuria stăpânului tău” (Matei 25, 23)” Profeți și
Regi, 140-142.

Și totuși, deși este nevoie de mustrare și de reformă, ea trebuie prezentată cu toată

înțelepciunea și dragostea:

„Oamenii aspri și severi adesea se scuză sau încearcă să justifice lipsa lor de politețe
creștină prin faptul că unii reformatori au lucrat cu un astfel de spirit, și ei pretind că
lucrarea pentru acest timp cere același spirit; dar aceasta nu este așa. Un spirit calm și sub
control perfect este mai bun în orice loc, chiar și în cea mai grosolană societate. Un zel
furios nu face bine nimănui. Dumnezeu nu i-a ales pe reformatori pentru că erau oameni
autoritari și furioși. El i-a acceptat așa cum erau, cu toate aceste trăsături de caracter, dar
El ar fi pus răspunderi de zece ori mai mari asupra lor, dacă ar fi fost smeriți cu inima,
având spiritul sub controlul rațiunii. În timp ce slujitorii lui Cristos trebuie să denunțe

67
 păcatul și impietatea, necurăția și minciuna, în timp ce uneori sunt chemați să mustre
nelegiuirea printre cei de sus, cât și printre cei de jos, arătându-le că asupra călcătorilor
Legii va cădea indignarea lui Dumnezeu, totuși ei nu trebuie să fie autoritari sau tiranici;
trebuie să arate amabilitate și iubire, un spirit de a salva mai degrabă decât de a nimici.”
Mărturii, vol 4, 486.

68
LINIA DE REFORMĂ A CELOR TREI
DECRETE

69
P ERIOADA D E Î NTUNERIC
Datorită apostaziei lui neîntrerupte, Domnul a îngăduit poporului ales să fie dus în
captivitate în țările păgâne. Întâi cele zece seminții din nord, apoi cele două seminții din sud au
fost așezate sub jugul robiei. Armatele Asiriene au dus pe Israel în robie, iar apoi armatele lui
Nebucadnețar, împăratul Babilonului, au dus pe Iuda. Prin robul Său Ieremia, Dumnezeu
profetizase iudeilor atât robia lor, cât și durata acesteia:

„Iată, voi trimite şi voi lua toate familiile din nord, spune DOMNUL, şi pe
Nebucadneţar împăratul Babilonului, servitorul meu, şi îi voi aduce împotriva acestei ţări
şi împotriva locuitorilor ei şi împotriva tuturor acestor naţiuni de jur împrejur şi le voi
nimici cu totul şi le voi face o înmărmurire şi un motiv de şuierare şi pustiiri veşnice. Mai
mult, voi lua de la ei vocea bucuriei şi vocea veseliei, vocea mirelui şi vocea miresei,
sunetul pietrelor de moară şi lumina lămpii. Şi toată această ţară va fi o pustiire şi o
înmărmurire; şi aceste naţiuni vor servi împăratului Babilonului şaptezeci de ani. Şi
se va întâmpla, după ce se vor împlini şaptezeci de ani, că voi pedepsi pe împăratul
Babilonului şi acea naţiune, spune DOMNUL, pentru nelegiuirea lor şi ţara caldeenilor şi
o voi face pustiiri veşnice.” Ieremia 25:9-12.

Iar raportul istoriei sacre confirmă împlinirea acestei profeții:

„Și pe cei care au scăpat de sabie i-a dus la Babilon, unde i-au fost servitori lui şi
fiilor lui, până la domnia împăratului Persiei, pentru a împlini cuvântul DOMNULUI prin
gura lui Ieremia, până când ţara s-a bucurat de sabatele ei, fiindcă atât cât a fost pustie a
ţinut sabatul, pentru a împlini şaptezeci de ani. Şi în anul întâi al lui Cirus, împăratul
Persiei, ca să se împlinească cuvântul DOMNULUI, vorbit prin gura lui Ieremia,
DOMNUL a stârnit duhul lui Cirus, împăratul Persiei, încât a vestit prin toată împărăţia
sa şi a pus de asemenea în scris, zicând:” 2 Cronici 36:20-22.

Cei șaptezeci de ani de robie ai Israelului literal în Babilonul literal sunt o paralelă a celor
1260 de ani de robie ai Israelului spiritual în Babilonul spiritual. Spiritul Profetic ne vorbește
despre această asemănare:

„Ceea ce Dumnezeu a urmărit să facă pentru lume, prin Israel, națiunea aleasă, va
aduce la îndeplinire până la urmă, prin biserica Sa de pe pământ, de astăzi. El „a dat via
altor vieri”, chiar poporului care păzește legământul Său și care, cu credincioșie, „Îi dau
roadele la vremea lor”. Niciodată Domnul nu S-a lăsat fără reprezentanți adevărați pe
pământ, care au făcut din interesele Sale propriile lor interese. Acești martori pentru
Dumnezeu sunt socotiți ca aparținând Israelului spiritual, și față de ei se vor împlini toate
făgăduințele Legământului, făcute de Iehova poporului Său de odinioară.
Astăzi biserica lui Dumnezeu este liberă să ducă mai departe împlinirea planului
divin pentru mântuirea neamului omenesc pierdut. Timp de multe secole, copiii lui
Dumnezeu au suferit o restrângere a libertăților lor. Predicarea Evangheliei în curățirea ei
a fost interzisă și asupra acelora care au îndrăznit să nu asculte de poruncile oamenilor au
fost trimise cele mai aspre pedepse. Ca urmare, marea vie morală a Domnului a fost
aproape în întregime nefolosită. Oamenii au fost lipsiți de lumina Cuvântului lui

70
 Dumnezeu. Întunericul rătăcirii și al superstiției amenința să șteargă cunoașterea religiei
adevărate. Biserica lui Dumnezeu de pe pământ a fost într-o adevărată robie în timpul
acestei perioade lungi de prigoană neîntreruptă, așa cum copiii lui Israel au fost robi în
Babilon în timpul exilului.
Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, biserica Sa nu mai este în robie. Israelului
spiritual i-au fost restatornicite privilegiile acordate poporului lui Dumnezeu la vremea
eliberării din Babilon. În toate părțile pământului, bărbați și femei răspund soliei trimise
de cer, despre care Ioan descoperitorul a proorocit că va fi vestită înainte de a doua venire
a lui Cristos : „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-l slavă, căci a sosit ceasul judecății Lui”
(Apocalipsa 14, 7).” Profeți și Regi, 714.

După cei șaptezeci de ani de robie în Babilonul literal, copiii lui Dumnezeu au fost
restaurați la suveranitate națională și spirituală prin acțiunea a trei decrete. În urma acestor trei
decrete, Templul de la Ierusalim a fost rezidit, dar și începutul profeției de 2300 de seri și
dimineți a fost marcat. Din Spiritul Profetic înțelegem că perioada celor 1260 de ani de
persecuție a Israelului spiritual este paralelă cu perioada de persecuție și întuneric spiritual prin
care Israelul literal a trecut în timpul celor 70 de ani. În timpul celor 1260 de ani, Israelul
spiritual a fost rob Babilonului Spiritual, iar în timpul celor 70 de ani, Israelul literal a fost rob
Babilonului literal. În ambele cazuri, robia se încheie cu primirea unei răni de moarte, fie de
către Babilonul literal, atunci când Cirus a venit și l-a asediat, sau spiritual, când în anul 1798
generalul lui Napoleon îl duce în exil pe Papa iar dominația spirituală a Papalității în lume se
încheie. De asemenea, încheierea perioadei de 1260 de ani de persecuție aduce cu ea o mișcare
de reformă ce a restaurat Israelul spiritual la suveranitate spirituală. Nu prin trei decrete a avut
loc restaurarea suveranității spirituale a Israelului modern, ci prin trei Solii Îngerești. După cum
sosirea celui de-al treilea decret marchează începutul profeției de 2300 de zile, tot așa sosirea
celei de-a treia Solie marchează încheierea profeției celor 2300 de zile.
Așadar, perioada de robie a celor 70 de ani este perioada de întuneric ce precede mișcarea
de reformă a celor trei decrete.

T IMPUL S FÂRȘITULUI
Timpul sfârșitului este marcajul profetic ce declanșează lucrarea de pregătire pentru
procesul de testare al Evangheliei Veșnice. Cele trei decrete reprezintă cei trei pași ai
Evangheliei Veșnice. Sfârșitul celor 70 de ani declanșează creșterea cunoștinței ce pregătește
calea pentru cele trei decrete. Așadar, sfârșitul celor 70 de ani reprezintă timpul sfârșitului
pentru reforma celor trei decrete.

C REȘTEREA C UNOȘTINȚEI
Creșterea cunoștinței este în general despre evenimentul profetic de la timpul sfârșitului.
În acest caz, vorbim despre sfârșitul celor 70 de ani. Daniel înțelege că cei 70 de ani s-au
terminat și mijlocește prin rugăciune pentru poporul său în Daniel 9:

„În anul întâi al lui Darius fiul lui Ahaşveroş, din sămânţa mezilor, care a fost făcut
împărat peste domeniul caldeenilor, în anul întâi al domniei lui, eu, Daniel, am înţeles din

71
 Cărţi că numărul anilor pentru care fusese Cuvântul DOMNULUI către profetul Ieremia,
pentru împlinirea pustiirilor Ierusalimului, era şaptezeci de ani. Şi mi-am îndreptat faţa
către Domnul Dumnezeu, să caut prin rugăciune şi cerere, cu postire şi pânză de sac şi
cenuşă.” Daniel 9:1-3.

El se roagă pentru împlinirea eliberării făgăduite de Dumnezeu pentru poporul Său:

„Încă apăsat de povara lui Israel, Daniel a studiat din nou proorociile lui Ieremia.
Ele erau foarte clare, atât de clare încât a înțeles prin aceste mărturii raportate în „Cărți că
trebuiau să treacă șaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor
despre care vorbise Domnul către proorocul Ieremia”. (Daniel 9, 2).
Cu credință întemeiată pe cuvântul cel sigur al proorociei, Daniel s-a rugat Domnului
pentru împlinirea grabnică a acestor făgăduințe. El s-a rugat pentru ca onoarea lui
Dumnezeu să fie păstrată. În această rugăciune s-a identificat deplin cu aceia care nu
împliniseră planul divin, mărturisind păcatele lor ca fiind ale lui.” Profeți și Regi, 554.

Primul decret ce oferea libertate Iudeilor a fost dat de Cirus. Misiunea lui fusese profetizată
cu mult timp înainte de prorocul Isaia:

„Care spune despre Cirus: El este păstorul Meu şi va împlini toată plăcerea Mea,
chiar spunând Ierusalimului: Tu vei fi zidit; şi Templului: Temelia ta va fi pusă. Astfel
spune DOMNUL unsului Său, lui Cirus, a cărui dreaptă am ţinut-o, pentru a supune naţiuni
înaintea lui; şi voi dezlega coapsele împăraţilor, pentru a deschide înaintea lui cele două
porţi părăsite; şi porţile nu vor fi închise;” Isaia 44:28-45:1.

Nu numai Daniel a înțeles împlinirea celor 70 de ani, ci și Cirus a înțeles „profețiile despre
sine însuși”. De aceea, creșterea cunoștinței se referă și la înțelegerea dobândită de Cirus:

„Domnul are resurse. Mâna Sa ține totul sub control. Când a venit vremea ca Templul
Său să fie reconstruit, El a mișcat inima lui Cirus pentru a fi reprezentantul Său prin a
înțelege profețiile despre sine însuși și a da libertate poporului evreu. Mai mult, Cirus
le-a oferit facilitățile necesare pentru reconstruirea Templului Domnului. Lucrarea a
început sub Cirus, iar succesorul său a continuat lucrarea începută.” Comentariul Biblic
AZS, vol 4, 1175.

P RIMUL D ECRET
Primul decret a fost dat de Cirus, în anul 536 î.Hr. El este primul pas din tiparul
Evangheliei Veșnice. Raportul inspirat ne spune:

„Şi, în anul întâi al lui Cirus, împăratul Persiei, ca să fie împlinit Cuvântul
DOMNULUI rostit prin gura lui Ieremia, DOMNUL a stârnit duhul lui Cirus împăratul
Persiei, încât el a făcut o proclamaţie în toată împărăţia sa şi a pus-o de asemenea în
scris, spunând: Astfel zice Cirus, împăratul Persiei: DOMNUL Dumnezeul cerului mi-a

72
 dat toate împărăţiile pământului; şi mi-a poruncit să îi construiesc o casă în Ierusalim,
care este în Iuda. Cine este dintre voi din tot poporul Său? Dumnezeul său să fie cu el şi
să se urce la Ierusalim, care este în Iuda, şi să construiască acolo Casa DOMNULUI
Dumnezeului lui Israel (El este Dumnezeul), care este în Ierusalim. Şi pe oricine rămâne,
în orice loc unde el locuieşte temporar, oamenii locului să îl ajute cu argint şi cu aur şi cu
bunuri şi cu animale, în afară de darul de bunăvoie pentru Casa lui Dumnezeu care este în
Ierusalim.” Ezra 1:1-4.

Însă acest decret nu a fost dat fără ajutorul Providenței Divine. Simbolul Divin s-a coborât
pentru a pune în efect decretul:

C OBORÂREA S IMBOLULUI D IVIN

„Atunci el mi-a spus: Nu te teme, Daniele: fiindcă din prima zi când ţi-ai pus inima
să înţelegi şi să te disciplinezi înaintea Dumnezeului tău, cuvintele tale au fost auzite, iar
eu am venit datorită cuvintelor tale. Dar prinţul împărăţiei Persiei mi s-a împotrivit
douăzeci şi una de zile, dar, iată, Mihail, unul dintre mai marii prinţilor, a venit să mă
ajute; şi am rămas acolo cu împăraţii Persiei.” Daniel 10:12-13.

Lupta dintre forțele lui Dumnezeu și puterile întunericului este descrisă în al zecelea
capitol din Daniel. Acesta postește pentru trei săptămâni, timp în care Gabriel se luptă cu Cirus
pentru împlinirea decretului profetizat. La sfârșitul celor trei săptămâni, Însuși Domnul Cristos,
arhanghelul Mihail, coboară pentru a pune în efect primul decret. El este simbolul Divin care
împuternicește primul pas al Evangheliei Veșnice:

„În timp ce Satana se lupta să influențeze cele mai înalte autorități în împărăția
Medo-Persiei ca să manifeste dezaprobare față de poporul lui Dumnezeu, îngerii lucrau în
favoarea exilaților. Lupta era de așa natură încât întreg Cer era interesat. Prin proorocul
Daniel ni se dă o priveliște a acestei lupte puternice dintre forțele binelui și ale răului.
Timp de trei săptămâni Gabriel a luptat cu forțele întunericului, căutând să anihileze
influențele care lucrau asupra minții lui Cir și înainte ca lupta să se încheie, Însuși Cristos
a venit în ajutorul lui Gabriel. „Căpetenia împărăției Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci
și una de zile”, declară Gabriel; „însă iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă,
mi-a venit în ajutor, și am ieșit biruitor acolo lângă împărații Persiei” (Daniel 10:13). Tot
ce a putut face Cerul în favoarea poporului lui Dumnezeu, a fost făcut. Biruința a fost în
cele din urmă câștigată, forțele vrășmașului au fost ținute în frâu în toate zilele lui
Cir și în toate zilele fiului său Cambise, care a domnit aproape șapte ani și jumătate.”
Profeți și Regi, 571-572.

L UCRAREA D E T EMELIE
Odată cu primul pas al Evangheliei Veșnice începe și lucrarea de temelie în reforma celor
trei decrete. Temelia Templului a fost așezată în timpul primului decret:

73
 „Și când constructorii au pus temelia Templului DOMNULUI, ei au aşezat pe
preoţi în îmbrăcămintea lor cu trâmbiţe şi pe leviţi, fiii lui Asaf, cu chimvale, pentru a
lăuda pe DOMNUL, după rânduiala lui David, împăratul lui Israel. Şi cântau împreună
răspunzându-şi unii altora, lăudând şi dând mulţumiri DOMNULUI: Pentru că este bun,
pentru că mila Lui dăinuieşte pentru totdeauna faţă de Israel. Şi tot poporul a strigat cu un
strigăt mare, când au lăudat pe DOMNUL, pentru că temelia Casei DOMNULUI fusese
pusă.” Ezra 3:10-11.

Însă mulți erau descurajați și plângeau cu ocazia așezării temeliei Templului Domnului:

„Dar mulţi dintre preoţii şi leviţii şi mai marii părinţilor, bărbaţi în vârstă, care
văzuseră Casa dintâi, când temelia acestei Case a fost pusă înaintea ochilor lor au plâns cu
voce tare; şi mulţi strigau tare de bucurie; Astfel încât poporul nu putea deosebi
zgomotului strigătului de bucurie de zgomotul plânsului poporului; căci poporul striga cu
strigăt mare şi zgomotul s-a auzit de departe.” Ezra 3:12-13.

În acest fel încep să se despartă două categorii de închinători. Încep să se vadă efectele
lucrării Evangheliei Veșnice:

„Nu este nevoie să menționăm că aceste laude și mulțumiri erau cu totul potrivite.
Casa asupra cărora ochii lor erau ațintiți era de o așa importanță pentru Domnul încât
să-Și trimită Cuvântul din nou și din nou pentru a încuraja constructorii. Domnul dă robilor
Săi cuvinte pentru a vorbi; iar toți trebuie să-și fi exprimat recunoștința atunci când au
văzut că temelia Casei fusese construită.
Însă a venit încă o dificultate. Plânset, vaiet și jale erau auzite pentru că Templul nu
era așa de glorios în exterior ca și primul. Existau oameni care își foloseau puterea
conversației pentru a vorbi despre inferioritatea clădirii față de cea construită de Solomon.
Un sunet nearmonios, nu de bucurie sau laudă ori recunoștință, ci de nemulțumire era
amestecat cu muzica și cântecul, cu bucuria și lauda lui Dumnezeu.
„Dar mulţi dintre preoţii şi leviţii şi mai marii părinţilor, bărbaţi în vârstă, care
văzuseră casa dintâi, când temelia acestei Case a fost pusă înaintea ochilor lor au plâns cu
voce tare; şi mulţi strigau tare de bucurie;”
Ei văzuseră destule pentru a-i face să-L laude pe Dumnezeu. Ei au văzut că Domnul
i-a cercetat după ce i-a risipit din cauza nerecunoștinței și necredincioșiei față de poruncile
Sale. El a mișcat inima lui Cirus pentru a ajuta pe aceia care erau rânduiți cu reconstruirea
Casei. Însă aceia care se descurajau ușor nu mergeau prin credință. Ei întrețineau
sentimente descurajatoare, ce nu erau o mireasmă de viață pentru fapte bune.
(Manuscrisul 116, 1897)” Comentariul Biblic AZȘ, 1133-1134.

L UCRAREA V RĂȘMAȘILOR
Samaritenii s-au oferit să ajute la construirea Casei lui Dumnezeu. Însă ei au fost refuzați
de Iudei. Astfel, gelozia lor a fost aprinsă și au început să își răspândească influența spre a opri
lucrarea Casei lui Dumnezeu. Au trimis o scrisoare împăratului Smerdis (Artaxerxes) pentru

74
a-l îndemna să oprească lucrarea Iudeilor. Impostorul Smerdis a oprit construcția Templului
„prin forță și putere”.

„Daţi acum poruncă să facă pe aceşti oameni să înceteze şi această cetate să nu fie
construită, până va fi dată o altă poruncă din partea mea. Luaţi seama acum să nu greşiţi
în a face aceasta: de ce să crească paguba spre vătămarea împăraţilor? Şi, când copia
scrisorii împăratului Artaxerxes a fost citită înaintea lui Rehum şi a lui Şimşai, scribul, şi
a tovarăşilor lor, ei s-au urcat în grabă la Ierusalim la iudei, şi i-au făcut să înceteze, prin
forţă şi putere. Atunci a încetat lucrarea Casei lui Dumnezeu care este în Ierusalim.
Astfel, a încetat până în anul al doilea al domniei lui Darius împăratul Persiei.” Ezra 4:21-
24.

„În timpul domniei lui Cambise, lucrarea la Templu a înaintat încet, iar în timpul
domniei falsului Smerdis (numit în Ezra 4, 7 Artaxerse), samaritenii au amăgit pe acest
impostor fără scrupule să dea un decret prin care se interzicea iudeilor să-și reclădească
Templul și cetatea.” Profeți și Regi, 572.

A L D OILEA P AS – M ANIFESTAREA P UTERII L UI D UMNEZEU

Cel de-al doilea decret marchează intrarea în cea de-a doua parte a lucrării Evangheliei
Veșnice. El a fost dat de Darius:

„Lăsaţi în pace lucrarea acestei Case a lui Dumnezeu; guvernatorul iudeilor şi

bătrânii iudeilor să construiască această Casă a lui Dumnezeu pe locul lui. Mai mult, eu
dau o hotărâre despre ce să le faceţi bătrânilor acestor iudei pentru construirea acestei
Case a lui Dumnezeu; ca din bunurile împăratului, din tributul de dincolo de râu, să fie
date îndată cheltuielile acestor oameni, ca să nu fie împiedicaţi. Şi de ceea ce au nevoie,
deopotrivă tauri tineri şi berbeci şi miei pentru ofrandele arse ale Dumnezeului cerului,
grâu, sare, vin şi untdelemn, conform cu rânduiala preoţilor care sunt în Ierusalim, să li se
dea zi de zi negreşit; Ca ei să aducă sacrificii de arome dulci Dumnezeului cerului şi să se
roage pentru viaţa împăratului şi a fiilor săi. De asemenea eu am dat o hotărâre, ca oricine
va schimba acest cuvânt, să fie scoasă din casă lemnăria şi fiind ridicată, să fie acesta
spânzurat de ea; şi să fie făcută casa lui un morman de balegă pentru aceasta. Şi
Dumnezeul care a făcut ca numele Său să locuiască acolo să nimicească pe toţi împăraţii
şi popoarele, care îşi vor întinde mâna să schimbe şi să distrugă această Casă a lui
Dumnezeu care este în Ierusalim. Eu Darius am dat această hotărâre; să fie împlinit în
grabă.” Ezra 6:7-12.

Însă poporul a interpretat greșit profeția, și „au declarat că nu venise încă vremea să
construiască”:

Atunci când a venit la tron Darius, el a îndreptat lucrarea și piedica uzurpatorului.

Însă chiar și atunci poporul care trebuie să fie cel mai interesat a continuat în indiferență.
Ei au aplicat greșit profeția dată de inspirație. Ei au interpretat greșit Cuvântul lui

75
 Dumnezeu și au declarat că nu venise încă vremea să construiască, iar până ce nu se
vor împlini zilele, ei nu se vor apuca de lucrare. Dar în timp ce părăseau construirea
Casei Domnului, Templul în care se puteau închina lui Dumnezeu, până încheierea vremii
robiei evreilor, ei și-au construit case pentru ei.” Comentariul Biblic AZȘ, vol 4, 1175.

De aceea, puterea lui Dumnezeu s-a manifestat prin faptul că a trimis profeți ca să-i
îndemne la lucru. Ei „au construit și au prosperat”:

„Și bătrânii iudeilor au construit şi au prosperat prin profeţirea lui Hagai, profetul,
şi a lui Zaharia fiul lui Ido. Şi au construit şi au terminat-o, conform cu porunca
Dumnezeului lui Israel şi conform poruncii lui Cirus şi a lui Darius şi a lui Artaxerxes,
împăratul Persiei. Şi această Casă a fost terminată în ziua a treia a lunii Adar, care era în
anul al şaselea al domniei lui Darius, împăratul.” Ezra 6:14-15.

Profeția lui Zaharia a fost un tip al celei de-a doua Solii îngerești. Ca și îngerul din
Apocalipsa 14:8, el îndemna poporul să iasă din Babilon:

„Hei, hei! ieşiţi şi fugiţi din ţara nordului, spune DOMNUL, pentru că v-am
împrăştiat ca pe cele patru vânturi ale cerului, spune DOMNUL. Eliberează-te, Sioane,
care locuieşti cu fiica Babilonului! Pentru că astfel spune DOMNUL oştirilor: După glorie
m-a trimis el la naţiunile care v-au prădat, pentru că cine se atinge de voi se atinge de
lumina ochiului Său. Pentru că, iată, Eu îmi voi scutura mâna peste ele şi vor ajunge o
pradă servitorilor lor; şi veţi cunoaşte că DOMNUL oştirilor m-a trimis. Cântă şi
bucură-te, fiică a Sionului, pentru că, iată, Eu vin şi voi locui în mijlocul tău, spune
DOMNUL. Și multe naţiuni se vor alătura DOMNULUI în acea zi şi vor fi poporul Meu;
şi Eu voi locui în mijlocul tău şi vei cunoaşte că DOMNUL oştirilor m-a trimis la tine.”
Zaharia 2:6-10.

Astfel, cel de-al doilea decret este paralel cu cea de-a doua Solie Îngerească. Chemarea
celui de-al doilea decret a fost o ocazie pentru a evita vremurile de persecuție ce urmau să vină
în timpul Esterei. Dumnezeu a prevăzut aceste vremuri și i-a chemat pe robii Săi afară din
Babilon înainte ca ele să sosesască:

„Au trecut mai mult de zece ani, când al doilea decret, aproape tot atât de favorabil
ca și primul, a fost emis de Dariu Histaspe, monarhul care conducea pe atunci. În felul
acesta, Dumnezeu, în îndurarea Sa, a oferit o altă ocazie iudeilor din Împărăția
medo-persană să se reîntoarcă în țara părinților lor. Domnul a prevăzut vremurile grele,
care aveau să urmeze în timpul domniei lui Xerxe Ahașveroș din cartea Esterei și El
nu numai că a lucrat o schimbare de sentimente în inimile bărbaților cu autoritate, dar l-a
și inspirat pe Zaharia să stăruiască pe lângă exilați să se întoarcă.
„Fugiți, fugiți, din țara de la miazănoapte” a fost solia dată semințiilor împrăștiate
ale lui Israel, care se așezaseră în multe țări, departe de căminul lor de mai înainte. „Căci
v-am împrăștiat în cele patru vânturi ale cerurilor”, zice Domnul.
Scapă, Sioane, tu care locuiești la fiica Babilonului! Căci așa vorbește Domnul
oștirilor: „După slavă m-a trimis El la neamurile care v-au jefuit; căci cel ce se atinge de

76
 voi se atinge de lumina ochilor Lui. Iată, Îmi ridic mâna împotriva lor zice Domnul și ele
vor fi prada celor ce le erau supuși, ca să știți că Domnul oștirilor m-a trimis” (Zaharia 2,
6-9).” Profeți și Regi, 598-599.

„Prin profetul Zaharia, precum și prin experiența timpurilor de strâmtorare din

vremea Esterei și a lui Mardoheu, Dumnezeu Și-a avertizat cu claritate poporul să plece
din Babilon. Venise vremea când era periculos să mai trăiască în continuare în mijlocul
influențelor păgâne. În vederea acestor condiții schimbate, preoții din Babilon ar fi trebuit
să răspundă rapid la chemarea „Cine este de partea Domnului?” – o chemare specială
pentru întoarcerea în Ierusalim.” Review and Herald, 13 Februarie, 1908, par 5.

Evenimente paralele vor avea loc în linia de reformă din generația noastră. Chemarea de
a ieși din Babilonul spiritual va fi dată din nou la legea Duminicală:

„Apoi am auzit din cer un alt glas care zicea: «Ieşiţi din mijlocul ei poporul Meu, ca
să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au
îngrămădit şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.” —
Apocalipsa 18, 4-5. Când ajung păcatele ei până la cer? Când Legea Lui Dumnezeu
este în cele din urmă anulată prin legislaţie.” - The Signs of the Times, 12 iunie, 1893.

Iar decretul de moarte ce va fi dat împotriva sfinților care păzesc poruncile lui Dumnezeu
este prefigurat de decretul lui Haman împotriva evreilor:

„Experiențele grele, care au venit peste poporul lui Dumnezeu din zilele Esterei,
n-au fost specifice numai acelor vremuri. Ioan descoperitorul, privind de-a lungul
veacurilor până la încheierea timpului, a declarat: „Și balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus
să facă război cu-rămășița seminței ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, și țin mărturia
lui Isus Cristos” (Apocalipsa 12, 17). Unii dintre cei care trăiesc astăzi pe pământ vor
vedea împlinindu-se aceste cuvinte. Același spirit, care în veacurile trecute i-a condus
pe oameni să prigonească biserica cea adevărată, va conduce în viitor la manifestarea unei
atitudini asemănătoare față de aceia care își păstrează credincioșia față de Dumnezeu.
Chiar acum se fac pregătiri pentru această ultimă mare luptă.
Decretul care va fi dat în cele din urmă împotriva rămășiței poporului lui
Dumnezeu va fi foarte asemănător cu acela emis de Ahașveroș împotriva iudeilor.
Astăzi, vrășmașii adevăratei biserici văd în grupa cea mică a păzitorilor poruncii Sabatului
un Mardoheu la poartă. Respectul poporului lui Dumnezeu față de Legea Sa este o
mustrare continuă pentru aceia care au lepădat temerea de Domnul și calcă în picioare
Sabatul Său.” Profeți și Regi, 605.

A L T REILEA D ECRET
„La aproximativ șaptezeci de ani după reîntoarcerea primei grupe de robi sub
conducerea lui Zorobabel și losua, Artaxerxe Longimanus s-a urcat pe tronul
Medo-Persiei. Numele acestui împărat este strâns legat de istoria sfântă printr-o serie de

77
 providențe remarcabile. În timpul domniei lui, au trăit și au lucrat Ezra și Neemia. El este
acela care, în anul 457 î.Hr., a dat al treilea și ultimul decret pentru restaurarea
Ierusalimului. Domnia lui a fost martoră la reîntoarcerea unei grupări de iudei sub
conducerea lui Ezra, la terminarea zidurilor Ierusalimului de către Neemia și tovarășii lui,
la reorganizarea slujbelor Templului și la Marile Reforme religioase, instituite de Ezra și
Neemia. În timpul acestei domnii lungi, el a dat pe față deseori înțelegere față de poporul
lui Dumnezeu; și în prietenii lui iudei, preaiubiți și demni de încredere, Ezra și Neemia, a
recunoscut bărbați rânduiți de Dumnezeu, ridicați pentru o lucrare deosebită.” Profeți și
Regi, 607.

Acest decret a marcat începutul celor 70 de săptămâni din Daniel 9 și totodată a celor
2300 de seri și dimineți din Daniel 8:

„Decretul căutat se găsea în capitolul șapte din Ezra, versetele 12-26. În forma lui
cea mai completă fusese dat de Artaxerxe, împăratul Persiei, în anul 457 în. Hr. Însă, în
Ezra 6, 14 se spune că a fost clădită Casa Domnului din Ierusalim „după porunca (decretul)
lui Cirus, Darius și Artaxerxe, împăratul Persiei”. Acești trei împărați, prin emiterea,
reafirmarea și completarea decretului, l-au adus la desăvârșirea prevăzută de profeție,
pentru a marca astfel începutul celor 2300 de ani. Luând deci anul 457 în. Hr., timpul
când a fost completat decretul, ca dată a poruncii, s-a văzut că toate precizările profeției
cu privire la cele șaptezeci de săptămâni se împliniseră.” Tragedia Veacurilor, 326.

Ezra, la fel ca și Zaharia, a chemat evreii să iasă din Babilon. Ușa s-a închis pentru aceia
care au ales să nu iasă din Babilon. Ei se acomodaseră cu stilul de viață păgân, și lucrarea de
reformă nu mai era atrăgătoare pentru ei. Datorită acestui fapt, Ezra a fost dezamăgit de numărul
mic de oameni care l-a urmat spre Ierusalim:

D EZAMĂGIRE
„Numărul acelora care au răspuns chemării de a părăsi Babilonul era dezamăgitor
de mic. Ezra s-a așteptat ca un mare număr să se întoarcă.” Review and Herald, 13
Februarie 1908, par. 3.

„Ezra se așteptase că un număr mare se va întoarce la Ierusalim, dar numărul celor

care au răspuns chemării era descurajator de mic. Mulți, care cumpăraseră case și
pământuri, nu erau dispuși să-și sacrifice averile. Ei iubeau tihna și confortul și s-au
mulțumit să rămână. Exemplul lor s-a dovedit o piedică pentru alții, care altfel ar fi ales
să se împărtășească de experiența acelora care înaintau prin credință.
Când Ezra a privit la grupa adunată, a fost surprins să nu găsească pe nimeni dintre
fiii lui Levi. Unde erau membrii seminției puse deoparte pentru slujba sfântă a Templului?
La chemarea „Cine este de partea Domnului”, leviții ar fi trebuit să răspundă primii.
În timpul robiei și după ceea, li se acordaseră multe privilegii. Se bucuraseră de
libertatea deplină să slujească nevoilor spirituale ale fraților lor de robie. Fuseseră clădite
sinagogi, în care preoții conduceau închinarea la Dumnezeu și învățau poporul. Li se

78
 permisese în mod liber să păzească Sabatul și să îndeplinească ritualurile sfinte, specifice
credinței iudaice.” Profeți și Regi, 612-613.

S IMBOLUL Ș APTE
Odată cu cel de-al treilea decret, au început cele șaptezeci de săptămâni profetizate în
Daniel 9:

„Să ştii de aceea şi să înţelegi, că de la ieşirea poruncii de a restaura şi de a construi

Ierusalimul până la Mesia Prinţul vor fi şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni;
strada va fi construită din nou şi zidul, chiar în timpuri de necaz.” Daniel 9:25.

Cele șaptezeci se săptămâni sunt împărțite în trei părți: Șapte săptămâni, șaizeci și două
de săptămâni și o săptămână. Primele șapte săptămâni au început în anul 457 î.Hr. Ele sunt
simbolul șapte în linia de reformă a celor trei decrete.

A L P ATRULEA P AS
În această linie de reformă putem să vedem în al patrulea pas o altă lucrare în trei etape.
Ea începe cu o lucrare de pregătire, care este rugăciunea lui Neemia din capitolul 1 al cărții cu
același nume. El se roagă Domnului pentru prosperitatea lucrării Sale din poporul Israel.
Al doilea pas este hotărârea dată de împăratul Artaxerxe pentru Neemia. El urma să se
ducă să continue construcția cetății Dumnezeului părinților săi:

„Atunci împăratul mi-a spus: Ce cauţi? Astfel, m-am rugat Dumnezeului cerului. Şi
am spus împăratului: Dacă place împăratului şi dacă servitorul tău ar găsi favoare înaintea
feţei tale, să mă trimiţi în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, să o construiesc. Şi
împăratul mi-a spus (împărăteasa de asemenea şedea lângă el): Cât de lungă va fi călătoria
ta? Şi când te vei întoarce? Astfel a făcut plăcere împăratului să mă trimită; şi i-am hotărât
un timp. Mai mult, am spus împăratului: Dacă ar plăcea împăratului, să mi se dea scrisori
către guvernatorii de dincolo de râu, ca să mă lase să trec până voi ajunge în Iuda; Şi o
scrisoare către Asaf păzitorul pădurii împăratului, ca să îmi dea lemnăria să fac bârne
pentru porţile palatului care aparţinea de casă, şi pentru zidul cetăţii şi pentru casa în care
voi intra. Şi împăratul mi-a dat, conform cu mâna cea bună a Dumnezeului meu peste
mine.” Neemia 2:4-8.

În reforma lui Neemia se găsește și acțiunea vrășmașilor. Sanbalat, Tobia și Gheșem s-au
opus lucrării lui Dumnezeu în acea vreme.

„Dar când Sanbalat horonitul şi Tobia, servitorul, amonitul, şi Gheşem arabul, au

auzit aceasta, au râs de noi în batjocură şi ne-au dispreţuit şi au spus: Ce este acest lucru
pe care îl faceţi? Vă răzvrătiţi împotriva împăratului?” Neemia 2:19.

79
 Al treilea pas este judecata. Este vorba de judecățile făcute de Neemia în capitolul 13.
Acolo el mustră și pedepsește poporul din cauza alianței cu popoarele păgâne, din cauza
neorânduielii în serviciile preoțești și a călcării Sabatului.

80
LINIA DE REFORMĂ A DOMNULUI
CRISTOS

81
P ERIOADA D E Î NTUNERIC
Satana a afundat națiunea iudaică într-un întuneric spiritual extraordinar înainte de
întruparea Mântuitorului. Prin aceasta, el a încercat să împiedice reforma lui Mesia și să se
asigure că urmașii Săi vor fi persecutați. Din păcate, vrășmașul a reușit să introducă în poporul
iudeu practicile păgânilor. De data aceasta nu mai erau idoli sau chipuri cioplite. Dacă înainte
de captivitatea Babiloniană iudeii împrumutau închinarea idolatră a națiunilor păgâne
învecinate, după robie ei au început să împrumute alte practici.
Despre acest proces de degradare vom citi într-un articol al fratelui F.C. Gilbert, un pionier
adventist de ziua a șaptea ce s-a convertit de la religia mozaică. El a scris mult încercând să-i
convingă pe conaționalii lui de greșeala de a-l respinge pe Isus Cristos ca și Mesia. Articolul a
fost publicat în revista Ministry, în decembrie 1933:

„Întrebarea din titlu este una repetată adesea. Multora le este dificil să înțeleagă cum și
de ce L-a respins poporul evreu pe Isus ca și Mântuitor și Mesia, când Scripturile Vechiului
Testament erau pline de preziceri, tipuri și profeții legate de venirea Sa în această lume. Este
greu de înțeles în special refuzul Sinedriului de a-L primi pe Isus ca și Mesia, mai ales pentru
că apostolii, inspirați, au afirmat în mod repetat că: dacă aceștia și-ar fi dat seama de ceea ce
fac, ei nu L-ar fi răstignit pe Domnul slavei. Jertfirea vieții Sale a fost făcută din ignoranță.
Pentru unii pare aproape imposibil să armonizeze respingerea lui Isus de către Farisei, în timp
ce ei erau recunoscuți ca și conducători ai poporului care stăteau în scaunul lui Moise.
Faptul că cei din poporul evreu erau sinceri, zeloși și onești este evident din Scriptură.
Pavel zice despre ei:
„Fiindcă le aduc mărturie că au zel pentru Dumnezeu, dar nu conform cunoaşterii.”
Romani 10:2.
Iar despre propria instruire și educație, înainte de a-L accepta pe Isus ca Mântuitor, el
adaugă:
„Şi în aceasta mă deprind pe mine însumi, să am întotdeauna o conştiinţă fără poticnire,
faţă de Dumnezeu şi oameni.” Fapte 24:16.
„Şi mulţumesc lui Cristos Isus, Domnul nostru, celui ce m-a întărit, în aceea că m-a socotit
credincios, punându-mă în serviciu; Eu, cel care mai înainte eram blasfemator şi persecutor şi
insultător; dar am obţinut milă, pentru că am lucrat din ignoranţă în necredinţă.” 1 Timotei
1:12-13, traducerea Fidela.

Evreii dornici să-L urmeze pe Dumnezeu

Din cauza experienței amare prin care sămânța lui Avraam a trecut în timpul captivității
Babiloniene timp de șaptezeci de ani, după eliberarea lor din exilul babilonian, conducătorii
erau hotărâți să nu mai respingă vreodată sfatul din Cuvântul lui Dumnezeu. Oamenii influenți
ai Israelului se temeau de severitatea consecințelor care ar putea veni peste ei dacă ar fi
îndepărtați de la adevăratul Dumnezeu. Următoarea afirmație din Ezra vorbește despre
aceasta:
„Să călcăm noi din nou poruncile tale şi să ne încuscrim cu popoarele acestor urâciuni?
Nu te vei mânia pe noi până ne vei mistui, astfel încât să nu fie nicio rămăşiţă nici scăpare?”
Ezra 9:14.
Într-o carte evreiască intitulată „Ethics of the Fathers” (Etica părinților – vezi referința
nr.1 de mai jos), scrisă cam în secolul al doilea înainte de Hristos, în capitolul 1, paragraful 2,
spune: „Fiți chibzuiți în judecată; pregătiți mulți ucenicii; și apărați legea.” Înțelepții

82
Israelului și-au dat toată silința să facă un zid de apărare pentru lege. Ei au multiplicat
comentarii, explicații, tratate, targume (interpretări ale Scripturilor – n.tr.) și alte materiale
ajutătoare astfel încât poporul să poată înțelege mai bine Cuvântul lui Dumnezeu. Din
nefericire, în strădania lor de a familiariza poporul cu cerințele conținute în Scriptură despre
cum să-L urmezi pe Dumnezeu, ei s-au poticnit de o mare piatră de poticnire.
După ce Alexandru cel Mare s-a închinat în templul din Ierusalim, după primirea sa de
către Iuda, marele preot (2), între greci și evrei s-a dezvoltat un spirit de prietenie. Generalii
lui Alexandru nu reușeau să înțeleagă de ce conducătorul lor l-ar îmbrățișa pe marele preot
atunci când s-au întâlnit pe Muntele Scopus, în loc să-l ucidă. Alexandru le-a spus generalilor
săi că ceea ce s-a întâmplat în acea zi i-a fost arătat într-o viziune pe când se afla în Macedonia,
și el și-a dorit să aibă privilegiul de a intra în templu și de a se închina Dumnezeului lui Iuda.
Grecii i-au asigurat pe evrei că ei doreau să le fie cu adevărat prieteni și binefăcători (3).
Ei doreau să afle mai multe despre Dumnezeul evreilor. S-a făcut o înțelegere care permitea
ca un mare număr de rabini din Ierusalim să meargă în Alexandria și acolo să traducă scrierile
Scripturilor din limba ebraică în greacă. Învățătura și educația grecească căuta orice cale
posibilă pentru a spori și a perfecționa valorile propriei culturi. Grecii au sugerat de asemenea
ca evreii să-i trimită pe cei mai talentați dintre tinerii lor în Alexandria pentru instruire și
educație în privința filozofiei, a științelor și a învățăturilor grecilor.
Multora din bătrânii Israelului le era teamă de consecințele unei astfel de acțiuni;
înțelepții își aduceau aminte de necazurile înaintașilor lor care au intrat în contact cu stilul de
viață și obiceiurile păgâne. Ei i-au sfătuit pe tineri să nu urmeze un astfel de curs. Aceștia, în
schimb, au argumentat că ar fi un avantaj acela ca tineri puternici, înțelepți și statornici să
meargă la școlile grecești, pentru că astfel ei i-ar putea influența pe filozofii și învățații greci
să vadă valoarea și frumusețea religiei iudaice, și astfel unii din învățații greci s-ar putea să
îmbrățișeze iudaismul. Cu toate acestea, bătrânii Israelului i-au sfătuit să nu facă acest lucru.
Ei considerau că dacă tinerii ar fi încurajați să intre în contact cu învățătura păgânilor, aceasta
ar putea ruina viitorul rasei iudaice.
Treptat, școlile evreiești au ajuns să ofere titluri academice (diplome) absolvenților lor.
Existau mai multe grade: Rav sau rabi, Tana, Gayon, Sadi și Rabbon. S-a considerat necesar
pentru absolvenții școlilor rabinice să arate un semn al gradului lor prin aceea că purtau
îmbrăcăminte diferită. Cel care avea un anumit grad, trebuia să poarte o robă și o tichie
diferită și distinctivă. Încetul cu încetul s-a format o aristocrație educațională numită Sinedriu.
Acest termen este de origine greacă, denumirea ebraică fiind Beth din ha-go-dol, „Marea casă
a judecății”.

Declinul Spiritualității
În timp ce școlile religioase au continuat să funcționeze, era vizibil un declin evident în
ce privește puterea și influența spirituală. An după an, Cuvântul lui Dumnezeu era studiat din
ce în ce mai puțin, pe măsură ce cursurile și studiile bazate pe cultură și filozofie creșteau.
Curriculum-ul școlilor rabinice a fost influențat spre intelectualism. Pe măsură ce anii treceau,
omul a ajuns să fie înălțat iar la Dumnezeu se gândeau tot mai puțin. Rabinii erau preamăriți,
în timp ce cei neînvățați erau subestimați. Evlavia s-a diminuat treptat pe măsură ce formele și
ceremoniile creșteau. Multe legi au fost date pentru a favoriza rabinismul și obiceiurile
școlilor, totuși elevii erau încurajați să-L iubească și să asculte de Dumnezeu.
În „Ethics of the Fathers” (Etica părinților) rabinii învățau: „Un copil de cinci ani ar
trebui să studieze Biblia, la zece ani ar trebui să studieze Mishna, la 15 ani Gemara.”

83
 Mishna este un comentariu voluminos al Bibliei; Gemara este un comentariu la Mishna.
Așa că, pe măsură ce un elev înainta în vârstă și în dezvoltare mintală, el studia tot mai puțin
Cuvântul lui Dumnezeu și tot mai mult scrierile oamenilor.

Intelectualismul a pus la o parte inspirația

Pentru ca bărbații să fie acceptați de adunările evreiești, ei trebuiau să fi parcurs un curs
în cadrul școlilor rabinice. Aceia care nu reușeau să urmeze procedura trasată de Marele
Sinedriu (sau de către micile Sinedrii localizate în orașele și localitățile din zona Palestinei în
afara orașului Ierusalim, sedii ale Beth din ha-go-dol, Marea casă a judecății), nu primeau nici
un fel de recunoaștere din partea poporului. Rabinul care absolvise un curs era recunoscut
după îmbrăcămintea sa. Era esențial ca o persoană să întrunească cerințele rabinice pentru a
putea câștiga audiența copiilor lui Avraam.
Acestea erau condițiile existente în Iudeea în vremea când Ioan și Isus au apărut în ținutul
Israelului.
Următoarele din Hristos Lumina Lumii se potrivesc aici:
„În timpul captivităţii babiloniene, israeliţii au fost vindecaţi pe deplin de închinarea la
chipuri cioplite. În decursul secolelor care au urmat, ei au suferit din cauza asupririi din partea
vrăjmaşilor păgâni, până când s-au convins pe deplin că prosperitatea lor depindea de
ascultarea de Legea lui Dumnezeu... După întoarcerea din Babilon, s-a acordat mare atenţie
învăţământului religios. Pretutindeni în ţară s-au clădit sinagogi, unde legea era explicată de
preoţi şi cărturari. S-au întemeiat şi şcoli care, pe lângă meserii şi ştiinţe, se ocupau cu
predarea principiilor neprihănirii. Dar aceste instituţii s-au schimbat în rău... În multe lucruri,
ei s-a conformat practicilor idolatrilor.
Deoarece se depărtaseră de Dumnezeu, iudeii au pierdut din vedere în mare măsură
învăţătura cu privire la slujbele ceremoniale... Dar iudeii au pierdut viaţa spirituală din
ceremoniile lor şi s-au agăţat de forme moarte... Pentru a pune ceva în locul celor pe care le
pierduseră, preoţii şi rabinii au înmulţit cu de la sine putere cerinţele de împlinire a formelor;
dar, cu cât acestea deveneau mai aspre, cu atât mai puţin se manifesta iubirea faţă de
Dumnezeu. Ei îşi măsurau sfinţenia după mulţimea ceremoniilor lor, în timp ce inimile lor erau
pline de îngâmfare şi ipocrizie.” Hristos, Lumina Lumii, pag. 29.
„Deoarece iudeii se despărţiseră de Dumnezeu, credinţa se întunecase şi speranţa
aproape încetase de a mai lumina viitorul. Cuvintele proorocilor erau neînţelese.” Idem, pag.
32.
Din moment ce Ioan și Isus nu au fost la școlile rabinice, poporul nu recunoștea
autoritatea lor ca și învățători. Cu toate acestea, Dumnezeu a dat acestor bărbați o solie plină
de putere divină și de Duhul cerului. Din cauză că conducătorii Israelului nu au acceptat solia
lui Ioan ca venind de la Dumnezeu, ei nu erau pregătiți pentru a-L primi pe Mântuitor, deși El
i-a asigurat că viața și venirea Sa aveau la bază sfintele Scripturi. Rabinii întrebau: „Cum are
Omul acesta învăţătură, căci n-a învăţat niciodată?”
Din moment ce membrii familiei lui Isus erau loiali sinagogilor, nici chiar frații Săi nu
credeau în El ca Mesia. (vezi Ioan 7:4,5) Deoarece standardele de instruire erau stabilite de
Sinedriu și nimeni nu putea fi recunoscut ca învățător dacă nu accepta învățăturile rabinilor,
nu e dificil să înțelegem de ce, atunci când Mântuitorul a venit la aceia care erau posesorii
profețiilor lui Dumnezeu, ei nu au reușit să-L recunoască ca fiind împlinirea tipurilor și
profețiilor scrise în cărțile lui Moise și ale profeților.

84
 Prin amestecarea Cuvântului lui Dumnezeu cu filozofiile omenești, forța și puterea
spirituală a Scripturilor lipsea din viața învățătorilor și a oamenilor de rând. Ei nu aveau
discernământ spiritual. Filozofia greacă, cultura Alexandriană și Ateniană, au secătuit puterea
spirituală a casei lui Israel. Influența acestei instruiri lumești-religioase a făcut ca toate clasele
sociale să fie nepregătite să-L întâlnească pe El atunci când „El a venit la ai Săi, și ai Săi nu
L-au primit”. Pretențiile (afirmațiile) Sale erau cerești; poporul era de pe Pământ, pământesc.
Cerul și pământul nu erau în armonie.
La începutul lucrări Sale, Isus a spus poporului că gloata Îl va ucide. Farisei L-au acuzat
ca fiind samaritean și având drac. Orbiți de păcat și hipnotizați de învățăturile omenești și de
tradițiile rabinice, masele erau lipsite de pătrundere spirituală. În final, ei au respins unica lor
speranță, unica lor sursă de eliberare. Nici sinceritatea, nici zelul sau sârguința nu-i puteau
scăpa sau salva de păcat. Doar Isus, lumina lumii, Mântuitorul omenirii, putea aduce eliberare.
Conducătorii Israelului au cedat în mare măsură pretențiilor culturii și educației grecești,
sperând ca prin aceasta să obțină prestigiu și influență. Ei au fost conduși să creadă că puteau
să avanseze mai bine în sarcina pe care le-a dat-o Dumnezeu prin acceptarea (asimilarea) unor
standarde lumești de educație decât dacă se agățau strâns de standardele pe care le-au
moștenit de la înaintașii lor credincioși. Astfel, israeliții au pierdut mult din influența lor, nu
au reușit să-și păstreze prestigiul și L-au respins pe mult așteptatul lor Messia și Mântuiror.”

(1) Introdusă în Cartea de rugăciuni „zilnice” a evreilor (Jewish „daily” Prayer

Book), ediția 1890, publicată de Rosenbaum & Werbelowsky, New York City.
(2) Josephus, Antichități (Antiquities), cartea 11, capitolul 8, paragraful 5.
Timpurile Nou Testamentare în Palestina (New Testament Times in
Palestine), Shailer Mathews, Cap. 1, pag. 13, 14. Ghidul Palestinei
(Palestine Guide), de G. O. Matson, ediția 1930, publicată de American
Colony Stores, Ierusalim, Palestina.
(3) Istoria evreilor (History of the Jews) de Graetz, vol. 1, pag. 440, 457, 487.
Istoria poporului evreu în timpul lui Isus Hristos (History of the Jewish
People in the Times of Jesus Christ), de Schurer, div. 1, pag. 199-218. Istoria
Israelului (History of Israel) de Ewald, cap. 5, pag. 260, 293-302. Timpurile
Nou Testamentare în Palestina (New Testament Times in Palestine), Shailer
Mathews, Cap. 2, pag. 15-26, cap. 3, pag. 30, cap. 4, pag. 38, 40, 42.

Educația grecească a introdus întuneric în școlile evreiești. Lucrarea Domnului Hristos a

fost să „dea lumină celor ce șed în întuneric și în umbra morții”.

„Și tu Copile, vei fi chemat profet al celui Preaînalt; fiindcă vei merge înaintea feţei
Domnului, să pregăteşti căile lui; Să dai cunoştinţa salvării poporului Său, prin iertarea
păcatelor lor, prin blânda milă a Dumnezeului nostru; prin care răsăritul din înalt ne-a
vizitat, să dea lumină celor ce şed în întuneric şi în umbra morţii, să ne îndrepte
picioarele pe calea păcii.” Luca 1:76-79.

Prin El, „Lumina strălucește în întuneric și întunericul nu a cuprins-o”:

85
 „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu.
Acelaşi era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute de El şi fără El nu a
fost făcut nimic din ceea ce a fost făcut. În El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi
lumina străluceşte în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.” Ioan 1:1-5.

T IMPUL S FÂRȘITULUI
Timpul sfârșitului pentru generația Domnului Cristos a început cu nașterea Sa. Ea a fost
profetizată de Isaia, dar și de alți profeți:

„Căci un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul lui şi îi va fi
pus numele Minunat, Sfătuitor, Dumnezeul puternic, Tatăl veşnic, Prinţul Păcii.” Isaia
9:6.

„De aceea Domnul Însuşi vă va da un semn: Iată, o fecioară va rămâne însărcinată şi

va naşte un fiu şi îi va pune numele, Emanuel.” Isaia 7:14.

„Şi ea va naşte un Fiu şi îi vei pune numele ISUS, pentru că El va salva pe poporul
Său de păcatele lor. Şi toată aceasta s-a făcut ca să se împlinească ce fusese rostit de
Domnul prin profetul, care a spus: Iată, o fecioară va fi însărcinată şi va naşte un Fiu şi Îi
vor pune numele Emanuel, care tradus este: Dumnezeu cu noi.” Matei 1:21-23.

C REȘTEREA C UNOȘTINȚEI
Magii au fost conduși de Duhul lui Dumnezeu să înțeleagă mai bine profețiile despre
nașterea pruncului din Betleem:

„Lumina lui Dumnezeu strălucește totdeauna în mijlocul întunecimii păgânismului.

Atunci când au studiat cerurile înstelate și au căutat să pătrundă taina ascunsă în căile lor
luminoase, acești magi au contemplat gloria Creatorului. Căutând să înțeleagă mai bine,
ei s-au îndreptat spre Scripturile evreilor. În țara lor, scrierile profetice, care preziceau
venirea unui învățător divin, au fost păstrate ca o comoară. Balaam făcea parte din rândul
magilor, deși cândva fusese un profet al lui Dumnezeu; inspirat de Duhul Sfânt, el
proorocise despre prosperitatea lui Israel și arătarea lui Mesia; iar proorociile lui trecuseră
prin tradiție de la generație la generație. Dar, în Vechiul Testament, venirea Mântuitorului
era mai clar descoperită. Magii au aflat cu bucurie că venirea Sa era aproape și că lumea
întreagă avea să fie plină de cunoașterea Slavei Domnului.” Hristos Lumina Lumii, 59.

Păstorii s-au bucurat și ei de creșterea cunoștinței:

„Dumnezeu declară: „Voi turna ape peste pământul însetat și râuri pe pământul
uscat.” (Isaia 44, 3.) „Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric.” (Psalmii 112,

86
 4.) Acelora care caută Lumina și care o acceptă cu bucurie le vor răsări razele
strălucitoare de la tronul lui Dumnezeu.
Pe câmpiile unde tânărul David își condusese turma, păstorii încă mai vegheau în
timpul nopții. În orele acelea de liniște, ei vorbeau împreună despre Mântuitorul făgăduit
și se rugau pentru venirea Împăratului pe tronul lui David. „Și iată că un înger al Domnului
s-a înfățișat înaintea lor, și slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoșat
foarte tare. Dar îngerul le-a zis: «Nu vă temeți: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare
bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care
este Cristos, Domnul».”” Hristos Lumina Lumii, 47.

Ana și Simeon „nu studiaseră profețiile în zadar”. Și ei au cunoscut timpul nașterii

Domnului:

„Ana, o proorociță, de asemenea a intrat și a confirmat mărturia lui Simeon cu privire

la Cristos. În timp ce Simeon vorbea, fața ei se luminase de slava lui Dumnezeu și din
adâncul inimii își exprima mulțumirea pentru că i se îngăduise să-L vadă pe Cristos,
Domnul.
Acești umili închinători nu studiaseră profețiile în zadar. Dar cei care dețineau
poziții de conducători și preoți în Israel, deși aveau în fața lor prețioasele cuvinte ale
profeției, nu umblau în Căile Domnului și ochii lor nu erau deschiși să vadă Lumina vieții.”
Hristos Lumina Lumii, 55.

F ORMULAREA S OLIEI
Ioan Botezătorul a fost acela care a pregătit calea înaintea lucrării Domnului Cristos. El a
fost mesagerul folosit de Cer pentru a formula Solia Mântuitorului:

„Iată , voi trimite mesagerul Meu şi el va pregăti calea înaintea mea; şi Domnul, pe
care îl căutaţi, va veni deodată la Templul Său, chiar mesagerul Legământului, în care
găsiţi plăcere; iată, El va veni, spune DOMNUL oştirilor.” Maleahi 3:1.

„Vocea celui ce strigă în pustiu: Pregătiţi calea DOMNULUI, faceţi în pustie un

drum mare şi drept pentru Dumnezeul nostru.” Isaia 40:3.

„Ana şi Caiafa fiind înalţii preoţi, Cuvântul lui Dumnezeu a venit la Ioan, fiul lui
Zaharia, în pustie. Şi a venit în tot ţinutul din jurul Iordanului, predicând botezul pocăinţei
pentru iertarea păcatelor; Aşa cum este scris în Cartea cuvintelor lui Isaia, profetul,
spunând: Vocea unuia strigând în pustie: Pregătiţi calea Domnului, faceţi-I cărările
drepte.” Luca 3:3-4.

Ioan Botezătorul este al doilea Ilie.

87
 „Fiindcă toţi profeţii şi legea au profeţit până la Ioan. Şi dacă voiţi să primiţi, acesta
este Ilie care trebuia să vină.” Matei 11:13-14.

Lucrarea lui Ilie se va repeta astăzi, la sfârșitul veacului. Vom înțelege că cei 144.000 sunt
un simbol al lui Ilie.

C OBORÂREA S IMBOLULUI D IVIN

Are în general rolul de a împuternici și de a confirma lucrarea de reformă. În cazul acestei
linii de reformă, Duhul lui Dumnezeu ce a coborât la botez în chip de porumbel a fost simbolul
divin ce a pus sigiliul pe lucrarea sfântă a Mântuitorului:

„Şi Isus, după ce a fost botezat, a ieşit din apă îndată; şi iată, cerurile i s-au deschis
şi a văzut Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel şi aşezându-se uşor pe el. Şi
iată, o voce din cer a spus: Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc toată
plăcerea.” Matei 3:16-17.

Suntem în toamna anul 27 e.n, când a început ultima săptămână profetică a celor 70 de
săptămâni prezise în Daniel 9. Prorocia ne spune despre această ultimă săptămână:

„Și El va confirma Legământul cu mulţi pentru o săptămână; şi în mijlocul

săptămânii El va face ca sacrificiul şi ofranda să înceteze şi din cauza împrăştierii
urâciunilor îl va pustii, chiar până la mistuire şi ce s-a hotărât se va turna peste cel pustiit.”
Daniel 9:27.

Botezul Domnului Cristos marchează începutul ultimei săptămâni din Daniel 9. Atunci El
și-a început lucrarea de slujire. „În mijlocul săptămânii” – peste trei ani și jumătate – „El va
face ca sacrificiul și ofranda să înceteze” – Își va da viața ca răscumpărare pentru mulți.
Despre evenimentul botezului, Spiritul Profetic ne spune:

„Îndată ce a ieșit din apă, Isus S-a plecat în rugăciune pe malul râului. În fața Lui se
deschidea o eră nouă și însemnată. Acum începea lupta vieții Sale pe o scară mai largă.
Cu toate că era Domnul Păcii, venirea Lui trebuia să fie ca străfulgerarea unei săbii.
Împărăția pe care venise s-o întemeieze era contrară aceleia dorite de iudei. El, care era
temelia ritualurilor și organizării poporului Israel, urma să fie privit ca vrășmașul și
distrugătorul lui. El, care proclamase Legea pe Sinai, urma să fie condamnat ca unul care
o calcă. El, care venise să sfărâme puterea lui Satana, urma să fie acuzat ca fiind Beelzebul.
Nimeni nu L-a înțeles pe pământ, și în timpul lucrării Lui trebuia să rămână singur. Cât a
trăit, nici mama și nici frații Lui nu I-au înțeles lucrarea. Nici chiar ucenicii nu L-au înțeles.
El locuise în lumina veșnică, fiind una cu Dumnezeu, dar viața pe pământ trebuia să o
ducă în singurătate.
Privirea Mântuitorului părea că străbate cerul în timp ce lăuntrul Său se revărsa în
rugăciune. El știa bine cât de mult împietrise păcatul inima oamenilor și cât de greu le va
fi să înțeleagă lucrarea Lui și să primească darul mântuirii. El a cerut cu stăruință putere

88
 de la Tatăl să biruie necredința lor, să sfărâme lanțurile prin care Satana îi ținea în robie
și, pentru binele lor, să-l învingă pe distrugător. Ceru o dovadă că Dumnezeu primește
omenirea în persoana Fiului Său.
Niciodată nu auziseră îngerii o rugăciune ca aceasta. Ei erau nerăbdători să aducă
iubitului lor Conducător un cuvânt de asigurare și de mângâiere. Dar nu; Tatăl Însuși va
răspunde la cererea Fiului Său. Direct de la tron au pornit razele slavei Sale. Cerurile
s-au deschis și asupra frunții Mântuitorului a coborât un chip de porumbel din cea
mai curată lumină — simbol potrivit pentru El, Cel umil și blând.
Din mulțimea imensă de lângă Iordan, puțini, în afară de Ioan, au înțeles această
descoperire cerească. Cu toate acestea, întreaga adunare era pătrunsă de prezența
Dumnezeirii. Lumea stătea în picioare, privind în tăcere la Cristos. Trupul Lui era scăldat
în lumina veșnică, ce înconjoară tronul lui Dumnezeu. Fața Lui înălțată spre cer era plină
de slavă, așa cum niciodată nu văzuseră ei o față de om. Din cerurile deschise s-a auzit un
glas zicând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea”.
Cuvintele acestea de recunoaștere au fost date pentru a inspira credință în inima
celor de față și pentru a-L întări pe Mântuitorul în lucrarea Lui. Cu toate că păcatele
unei lumi vinovate se adunau asupra lui Cristos, cu toate că Se umilise ca să ia asupră-Și
firea noastră decăzută, glasul venit din cer L-a declarat ca Fiu al Celui Veșnic.” Hristos
Lumina Lumii,pag. 111, 112.

L UCRAREA D E T EMELIE
Temelia așezată în mișcarea de reformă a Domnului Cristos este El însuși:

„De aceea astfel spune Domnul DUMNEZEU: Iată, Eu pun în Sion, ca temelie, o
Piatră, o Piatră încercată, o preţioasă Piatră unghiulară, o Temelie sigură; cel ce crede
nu se va grăbi.” Isaia 28:16.

„Fiindcă nimeni nu poate pune altă temelie decât cea pusă, care este Isus Cristos.”
1 Corinteni 3:11.

L UCRAREA V RĂȘMAȘILOR
Din păcate a fost prezentă pe tot parcursul reformei Mântuitorului. El „a venit la ai săi şi
ai săi nu l-au primit.” (Ioan 1:11) Alegem ca punct de referință decizia Sinedriului de a-L omorî:

„Atunci preoţii de seamă şi fariseii au adunat consiliul şi au spus: Ce facem? Pentru

că Omul acesta face multe miracole. Dacă Îl lăsăm astfel în pace, toţi vor crede în El şi
vor veni romanii şi ne vor lua deopotrivă şi locul şi naţiunea. Dar unul dintre ei, Caiafa,
fiind marele preot în acel an, le-a spus: Voi nu ştiţi nimic, Nici nu gândiţi că este în folosul
nostru să moară un singur om pentru popor şi să nu piară toată naţiunea? Dar nu a spus
aceasta de la el, ci, fiind mare preot în anul acela, a profeţit că Isus avea să moară pentru
naţiune;” Ioan 11:47-51.

89
M ANIFESTAREA P UTERII L UI D UMNEZEU
Cea de-a doua parte a lucrării Evangheliei Veșnice într-o mișcare de reformă aduce cu ea
manifestarea puterii lui Dumnezeu. Ea are rolul de a pregăti calea pentru al treilea pas, care este
ușa închisă. Prin această desfășurare a slavei Domnului, oamenilor le este dată ultima șansă de
a se alătura Soliei Adevărului prezent. În linia de reformă a lui Noe aceasta a fost intrarea
animalelor în arcă. În linia de reformă lui Moise au fost plăgile revărsate asupra Egiptului. În
linia de reformă a lui Ilie focul din cer; în linia de reformă a celor trei decrete apelurile profetice
ale lui Zaharia și Hagai.
În linia de reformă a Domnului Cristos, manifestarea puterii lui Dumnezeu este intrarea
Sa triumfală în Ierusalim. Atunci oamenii s-au adunat și, cu strigăte de bucurie, au proclamat
pe Domnul Cristos ca împărat al iudeilor:

„Și l-au adus la Isus; şi şi-au aruncat hainele pe măgăruş şi l-au aşezat pe Isus călare
pe el. Şi pe când mergea El, ei îşi aşterneau hainele pe cale. Și pe când Se apropia, chiar
la coborâşul muntelui Măslinilor, toată mulţimea discipolilor a început să se bucure şi să
laude pe Dumnezeu cu voce tare din cauza tuturor faptelor puternice pe care le văzuseră,
Spunând: Binecuvântat fie Împăratul care vine în numele Domnului; pace în cer şi glorie
în cele prea înalte. Şi unii dintre fariseii din mulţime, i-au spus: Învăţătorule, mustră-Ți
discipolii. Iar El a răspuns şi le-a zis: Vă spun că dacă aceştia vor tăcea, pietrele imediat
vor striga.” Luca 19:35-40.

A T REIA E TAPĂ
A treia etapă a lucrării Evangheliei Veșnice este crucificarea Domnului Cristos. Atunci se
manifestă cele două categorii de închinători. Cele două categorii de închinători sunt cei mulți
care l-au ales pe Baraba și cei puțini care au rămas lângă Domnul Cristos în acele momente.
Alegerea dintre Baraba și Domnul Cristos prefigurează o decizie la care vom fi supuși și noi,
astăzi.
Conform concordanței Strong’s, numele Baraba semnifică:

G912 Barabbas bar-ab-bas'

De origine caldeeană (H1347 și H5);
Fiul lui Abba; Bar-abba, un Israelit.

În primul rând este un nume de origine caldeeană sau babiloniană. Bar înseamnă „fiul lui”,
iar Abba înseamnă „tată”:

„Și a spus: Abba, Tată, toate Îţi sunt posibile; ia de la Mine acest pahar; cu toate
acestea, nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu.” Marcu 14:36.

Așadar, Bar-Abba înseamnă fiul tatălui. Și Domnul Cristos este Fiul Tatălui. De aceea
Baraba este un Cristos contrafăcut. Bar-Abba îl simbolizează pe antihrist. Este un nume de
origine babiloniană, ce prefigurează Babilonul spiritual de astăzi – papalitatea. Prin alegerea
lor, Iudeii îi simbolizează pe aceia care astăzi vor alege să se închine antihristului.

90
 Națiunea iudaică, prin răstignirea lui Mesia, și-a pecetluit propria soartă. Ei înșiși și-au
rostit condamnarea:

„Când Pilat a văzut că nu poate fi de niciun folos, ci mai degrabă s-a făcut tumult, a
luat apă şi şi-a spălat mâinile înaintea mulţimii, spunând: Sunt nevinovat de sângele
acestui Om drept. Vă priveşte! Atunci tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele Lui fie asupra
noastră şi asupra copiilor noştri.” Matei 27:24-25.

D EZAMĂGIRE
Amarnică a fost dezamăgirea ucenicilor la moartea Domnului lor. Mai amarnică chiar
decât dezamăgirea milleriților de la 22 octombrie 1844. Ellen White compară dezamăgirea lor
cu dezamăgirea ucenicilor în următorul pasaj:

„Dezamăgirea noastră nu a fost atât de mare ca dezamăgirea ucenicilor. Când Fiul

omului a intrat triumfător în Ierusalim, ei s-au așteptat să fie încoronat ca rege. Oameni,
veniți din toate regiunile țării, erau adunați la un loc și strigau: „Osana, Fiul lui David!”
(Matei 21, 9). Iar când preoții și bătrânii I-au cerut Domnului Isus să liniștească mulțimea,
El a declarat că, dacă oamenii ar tăcea, până și pietrele ar începe să strige, ca să se
împlinească profeția. Cu toate acestea, după câteva zile, aceiași ucenici L-au văzut pe
Domnul lor iubit, despre care crezuseră că va domni pe tronul lui David, țintuit pe crucea
nemiloasă și înconjurat de fariseii care Îl ridiculizau și Îl batjocoreau. Totuși Domnul
Cristos Și-a împlinit făgăduințele. Cât de plăcută a fost mângâierea pe care a dat-o
poporului Său și cât de bogată a fost răsplata acordată celor credincioși și loiali! Domnul
Miller și cei care au fost alături de el au presupus că lucrarea de curățire a Sanctuarului,
despre care se vorbește în Daniel 8, 14, înseamnă curățirea pământului prin foc, înainte ca
acesta să devină locul de reședință al sfinților. Ei credeau că această lucrare urma să se
desfășoare la cea de a doua venire a lui Cristos. Prin urmare, noi am așteptat ca
evenimentul revenirii să aibă loc la încheierea celor 2300 de zile, adică ani. Dar, după
dezamăgire, Scripturile au fost cercetate atent, cu rugăciune și seriozitate și, după o
perioadă de incertitudine, lumina a alungat întunericul care ne învăluia, iar îndoiala și
nesiguranța au fost spulberate.
În cele din urmă, am înțeles cu claritate că, în loc să se refere la curățirea pământului,
profeția din Daniel 8, 14 indica ultima lucrare a Marelui nostru Preot în cer, și anume
finalizarea ispășirii și pregătirea poporului pentru a întâmpina ziua venirii Sale.” Schițe
din Viața Mea, 62-63.

S IMBOLUL Ș APTE
Domnul Cristos a fost în mormânt a șaptea zi!

„Și L-a luat jos şi L-a înfăşurat în pânză de in şi L-a pus într-un mormânt tăiat în
piatră, în care nu fusese pus nimeni niciodată. Şi acea zi era pregătirea; şi Sabatul se
apropia.” Luca 23:53-54.

91
A L P ATRULEA P AS
În linia de reformă a Domnului Cristos al patrulea pas este definit ca o mică mișcare de
reformă separată de cei trei pași de care am vorbit anterior. În cel de-al patrulea pas se repetă
structura celor trei pași ai Evangheliei Veșnice. Putem să vedem din nou în al patrulea pas o
lucrare în trei etape.
Astfel, găsim o perioadă de pregătire – pregătirea ucenicilor pentru Ziua Cincizecimii. Ea
este prima etapă a celui de-al patrulea pas. Domnul a suflat peste ei Duh Sfânt imediat după
învere:

„Atunci, în seara aceleiaşi zile, fiind prima zi a săptămânii, pe când uşile, unde
discipolii erau adunaţi de teama iudeilor, erau închise, Isus a venit şi a stat în picioare în
mijloc şi le-a spus: Pace vouă! Şi, spunând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Atunci
discipolii s-au bucurat când L-au văzut pe Domnul. Atunci Isus le-a spus din nou: Pace
vouă; cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi Eu. Şi după ce a spus aceasta, a suflat peste
ei şi le-a spus: Primiţi Duhul Sfânt!” Ioan 20:19-22.

De asemenea El, „aflându-se împreună cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim,

ci să aştepte promisiunea Tatălui, pe care, a spus El, aţi auzit-o de la Mine.” (Faptele Apostolilor
1:4). Ucenicii trebuiau să se pregătească în Ierusalim pentru evenimentul Cincizecimii. Apoi,
le-a spus Domnul Cristos, „veţi primi putere după ce Duhul Sfânt va fi venit peste voi; şi Îmi
veţi fi martori deopotrivă în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la cea mai
îndepărtată parte a pământului.” (Faptele Apostolilor 1:8). Lucrarea lor avea să crească în
influență treptat, lucrând „în primul rând pentru cei apropiați, iar în al doilea rând pentru cei de
departe.”. Trebuiau să se pregătească ei înșiși, să propovăduiască în Ierusalim, apoi „în toată
Iudeea”, apoi „în Samaria” iar în final „până la cea mai îndepărtată parte a pământului”.

În planul Domnului Cristos pentru luminarea lumii, este de făcut în primul rând
lucrare misionară în familie. Ucenicii trebuiau să înceapă din Ierusalim, deși era cel
mai întunecos câmp pentru lucrare. Câmpurile cele mai nepromițătoare sunt acelea
unde a fost dată o mare Lumină. Picioarele acelora care duc lampa vieții, cercetând după
bijuterii ascunse prin gunoiul întunecat al lumii vor fi asaltate de pericole deosebite. Totuși
Domnul Cristos le-a poruncit să facă această lucrare și i-a asigurat că vor fi sub scutul
Omnipotenței, în timp ce lucrau în primul rând pentru cei apropiați, iar în al doilea
rând pentru cei de departe.” Review and Herald, 6 Noiembrie, 1894.

Ucenicii s-au conformat instrucțiunilor Mântuitorului:

„Și când au intrat, au urcat într-o cameră de sus unde stăteau deopotrivă Petru şi
Iacov şi Ioan şi Andrei, Filip şi Toma, Bartolomeu şi Matei, Iacov al lui Alfeu şi Simon
Zelotes şi Iuda, fratele lui Iacov. Toţi aceştia, într-un gând, continuau stăruitor în

92
 rugăciune şi cereri, împreună cu femeile, şi Maria mama lui Isus, şi cu fraţii Lui.” Faptele
Apostolilor 1:13-14.

De aceea, sosește cea de-a doua etapă – ziua Cincizecimii:

„Şi când se împlinea Ziua Cincizecimii, erau toţi într-un gând la un loc. Şi dintr-o
dată a venit un sunet din cer ca al unui vânt vijelios, puternic şi a umplut toată casa unde
şedeau ei. Şi le-au apărut limbi despicate ca de foc şi s-au aşezat peste fiecare dintre ei. Şi
toţi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, cum le dădea
Duhul să vorbească clar.” Faptele Apostolilor 2:1-4.

Evenimentele de la ziua cincizecimii s-au desfășurat progresiv. Întâi ucenicii au fost

pregătiți de Domnul Cristos pentru acest eveniment, iar apoi torentul bogat al puterii lui
Dumnezeu de la Ziua Cincizecimii a încununat pregătirea lor cu manifestarea Duhului Sfânt.
Spiritul Profetic spune despre această lucrare progresivă:

„Actul lui Cristos de a sufla peste ucenicii Săi Duhul Sfânt, și de a le împărtăși pacea
Sa lor, a fost ca și câțiva stropi înainte de torentul bogat ce sta să fie revărsat în Ziua
Cincizecimii.” Spirit of Prophecy, volume 3, 244.

Ea vorbește despre Ziua Cincizecimii în contextul Ploii, pentru că atunci s-au împlinit
profețiile despre Ploaia Timpurie:

„Atunci vom cunoaşte, dacă urmărim a cunoaşte pe DOMNUL; ieşirea lui este
pregătită ca dimineaţa; şi el va veni la noi ca ploaia, ca ploaia târzie şi timpurie pentru
pământ.” Osea 6:3.

„Fiţi veseli, voi copii ai Sionului, şi bucuraţi-vă în DOMNUL Dumnezeul vostru,

pentru că El v-a dat Ploaia Timpurie cu măsură şi va face să cadă pentru voi Ploaia, Ploaia
Timpurie şi Ploaia Târzie în luna întâi.” Ioel 2:23.

„Creştinii să ceară cu credință binecuvântarea făgăduită, iar ea va veni. Revărsarea

Duhului Sfânt din zilele apostolilor a fost Ploaia Timpurie, iar rezultatele au fost pline
de slavă. Totuşi Ploaia Târzie va fi mai îmbelşugată.” The Signs of the Times, 17 februarie,
1914.

Astfel, există două Ploi. Ploaia Timpurie a fost dată în vremea apostolilor. Ea reprezintă
revărsarea Duhului Sfânt la Ziua Cincizecimii. Ploaia Târzie se va revărsa în generația noastră.
Atunci se vor repeta evenimentele de la Ziua Cincizecimii. Același proces de pregătire urmat
de manifestarea puternică a Duhului lui Dumnezeu se împlinește astăzi. Aceiași stropi, urmați
de un „torent bogat”. Repetarea acestor evenimente va fi declanșată de sosirea Îngerului din
Apocalipsa 18:

93
 „Cu o dorinţă fierbinte privesc înainte la timpul când evenimentele din Ziua
Cincizecimii se vor repeta cu o putere mult mai mare decât în acea ocazie. Ioan spune:
«Am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a
luminat de slava lui.» Apocalipsa 18; 1. Atunci, la fel ca în vremea Cincizecimii, poporul
va auzi adevărul vestindu-li-se, fiecărui om în propria lui limbă.
Dumnezeu poate să insufle o nouă viaţă în fiecare suflet care doreşte să-I servească
în mod sincer, şi poate atinge buzele cu un cărbune aprins de la altar ca să-l facă să devină
elocvent pentru slava Sa. Mii de voci vor fi păstrunse de puterea de a vorbi despre
adevărurile minunate ale Cuvântului lui Dumnezeu. Limba bâlbâită se va dezlega şi cel
timid va fi întărit pentru a da mărturie curajoasă despre adevăr. Domnul poate să-şi ajute
poporul să cureţe templul sufletului de orice pervertire şi să menţină o aşa de strânsă
legătură cu El, încât să poată primi Ploaia Târzie, când aceasta va fi revărsată.” The Review
and Herald, 20 iulie.

Cea de-a treia etapă este judecata – ca de obicei. De această dată, vorbim de încheierea
ultimei săptămâni din cele 70 scrise în Daniel 9, care a adus cu ea închiderea ușii pentru Israelul
literal, și deschiderea ușii pentru Israelul spiritual. Atunci „iudeii au sigilat lepădarea
Evangheliei”:

„Săptămâna aceasta — șapte ani — s-a încheiat în anul 34 d.Hr. Atunci, prin
omorârea lui Ștefan cu pietre, iudeii au sigilat lepădarea Evangheliei; ucenicii,
răspândiți în toate părțile din cauza persecuțiilor, „mergeau din loc în loc și propovăduiau
Cuvântul” (Faptele Apostolilor 8, 4) și nu mult după aceasta s-a convertit Saul,
persecutorul, care a devenit Pavel, apostolul neamurilor.
Timpul venirii lui Cristos, ungerea Lui prin Duhul Sfânt, moartea Lui și vestirea
Evangheliei la neamuri erau arătate cu precizie. Iudeii avuseseră privilegiul de a înțelege
aceste profeții și a le recunoaște împlinirea în lucrarea lui Isus. Cristos a stăruit ca
ucenicii Lui să înțeleagă însemnătatea studiului profețiilor. Referindu-Se la profeția
dată lui Daniel cu privire la timpul lor, El le-a zis: „Cine citește să înțeleagă.” (Matei 24,
15.) După înviere, El le-a explicat ucenicilor din toți profeții „ce era cu privire la El.”
(Luca 24, 27.) Mântuitorul vorbise prin toți profeții. „Duhul lui Hristos care era în ei ...
vestea mai dinainte patimile lui Cristos și slava de care aveau să fie urmate.”” Hristos
Lumina Lumii, 234.

Atunci când Ștefan a fost omorât, a văzut persoana Domnului Cristos în Sanctuarul din
cer:

„Dar el, fiind plin de Duhul Sfânt, se uita cu atenţie în cer şi a văzut gloria lui
Dumnezeu şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu,” Faptele Apostolilor
7:55.

Poziția „stând în picioare” a Domnului Isus denotă judecata. Aceasta este dovada unei
schimbări de dispensațiune. El începuse lucrarea Sa în Locul Sfânt, iar națiunea iudaică a fost
lăsată în întuneric. Iudeii au respins lumina prin care păcatele lor ar fi putut fi acoperite.

94
 Aceeași istorie s-a repetat în timpul Milleriților. Pe 22 octombrie 1844, Domnul Isus a
început judecata de cercetare în Locul Preasfânt. Atunci protestanții care au respins lumina
despre lucrarea Sa de slujire au fost lăsați în întuneric total – ca și evreii. Despre intrarea Sa în
a treia parte a Sanctuarului, prorocul Daniel scrie:

„Am văzut în viziunile nopţii şi, iată, unul ca Fiul omului a venit cu norii cerului şi
a venit la Bătrânul de zile şi l-au adus aproape, înaintea Lui. Şi I s-a dat domnie şi glorie
şi o împărăţie, ca toate popoarele, naţiunile şi limbile să Îl servească; domnia Lui este o
domnie veşnică, ce nu va trece şi împărăţia Sa una care nu va fi distrusă.” Daniel 7:13-14.

Poziția Domnului a fost aceeași în această schimbare de dispensațiune. Spiritul Profetic

ne spune că El „S-a ridicat și a închis ușa de la Locul Sfânt din Sanctuarul ceresc, a deschis o
ușă dătre Locul Preasfânt și a intrat pentru a curăți Sanctuarul”:

„Am văzut dureroasa dezamăgire a celor din poporul lui Dumnezeu pentru faptul că
nu L-au văzut pe Isus la timpul la care se așteptau să-L vadă. Ei nu știau de ce nu venise
Mântuitorul lor; căci nu puteau vedea nici o dovadă că timpul profetic nu se terminase.
Îngerul a spus: „A greșit Cuvântul lui Dumnezeu? Nu a reușit Dumnezeu să-Și
împlinească făgăduințele? Nu; El a împlinit tot ceea ce a promis. Isus S-a ridicat și a
închis ușa de la Locul Sfânt din Sanctuarul ceresc, a deschis o ușă către Locul Preasfânt și
a intrat pentru a curăți Sanctuarul. Toți aceia care așteaptă cu răbdare vor înțelege taina.
Omul a greșit; dar nu a existat nicio greșeală din partea lui Dumnezeu. Tot ce a făgăduit
Dumnezeu a fost împlinit întocmai; dar omul a crezut în mod eronat că pământul este
sanctuarul care trebuie curățit la sfârșitul perioadelor profetice. Așteptările omului au fost
cele care au eșuat, nu făgăduința lui Dumnezeu.” Scrieri Timpurii, 250.

El va avea aceeași poziție la ultima schimbarea de dispensațiune – încheierea judecății

celor vii și revărsarea mâniei lui Dumnezeu neamestecată cu milă pentru omenirea nepocăită.
El „Se va ridica” în curând din nou. Daniel 12:1 vorbește despre acest moment solemn, iar
Ellen White scrie în Tragedia Veacurilor:

„„Şi în acel timp Mihail se va ridica, marele prinţ care stă în picioare pentru copiii
poporului tău; şi va fi un timp de necaz, cum nu a mai fost de când a fost vreo naţiune
până la acel timp; şi în acel timp poporul tău va fi eliberat, fiecare ce va fi găsit scris în
Carte.” (Daniel 12:1).
Când se încheie Solia îngerului al treilea, harul nu mai mijlocește pentru locuitorii
vinovați ai pământului. Oamenii lui Dumnezeu și-au îndeplinit lucrarea. Ei au primit
„Ploaia Târzie”, „înviorarea de la fața Domnului”, și sunt pregătiți pentru ceasul încercării
care le stă înainte. Îngerii se grăbesc încoace și încolo, în ceruri. Un înger care vine de pe
pământ anunță că și-a terminat lucrarea; încercarea finală a fost adusă asupra lumii, și toți
aceia care s-au dovedit credincioși față de preceptele divine au primit „sigiliul viului
Dumnezeu”. Atunci Isus Își încetează mijlocirea în Sanctuarul de sus.” Tragedia
Veacurilor, 613.

95
 Israelul lui Dumnezeu – fie literal, fie spiritual – a fost testat cu această schimbare de
dispensațiune în lucrarea de slujire a Sanctuarului. Dumnezeu a trimis mereu Lumină din
Sanctuar poporului ales, invitându-l să se bucure prin credință de beneficiile judecății și
mijlocirii Sale. Dumnezeu trimite poporului advent de astăzi lumină despre lucrarea Sa din
Sanctuar. Ca și evreii, noi vom fi testați printr-o schimbare de dispensațiune. Însă „aceia care
leapădă Lumina ce scoate în evidență această lucrare de slujire nu sunt ajutați prin ea”:

„Aceia care prin credință Îl urmează pe Isus în marea lucrare de ispășire sunt cei care
primesc binefacerile mijlocirii Sale în favoarea lor, în timp ce aceia care leapădă Lumina
ce scoate în evidență această lucrare de slujire nu sunt ajutați prin ea. Iudeii care au
lepădat Lumina dată la prima venire a lui Cristos și au refuzat să creadă în El ca Mântuitor
al lumii n-au putut primi iertarea prin El. Când Isus, la înălțarea Sa, a intrat cu propriul
sânge în Sanctuarul ceresc, pentru a revărsa asupra ucenicilor Săi binecuvântările
mijlocirii Sale, iudeii au fost lăsați în întuneric total, pentru a continua jertfele și darurile
lor inutile. Slujba simbolurilor și umbrelor încetase. Ușa prin care oamenii găsiseră până
atunci intrare la Dumnezeu nu mai era deschisă. Iudeii refuzaseră să-L caute pe singura
cale prin care putea fi găsit după aceea, prin slujba Sanctuarului din ceruri. De aceea, ei
nu mai aveau nicio legătură cu Dumnezeu. Pentru ei, ușa era închisă. Nu aveau nicio
cunoștință despre Cristos, ca fiind jertfa adevărată și unicul Mijlocitor înaintea lui
Dumnezeu; de aceea ei n-au putut primi binefacerile mijlocirii Sale.
Starea iudeilor necredincioși ilustrează starea de neglijență și necredință a acelora
care pretind că sunt creștini și care sunt neștiutori de bunăvoie cu privire la lucrarea
milosului nostru Mare Preot. În serviciul simbolic, când marele preot intra în Locul
preasfânt, întregului Israel i se cerea să se adune în jurul Sanctuarului și, în modul cel mai
solemn, să-și umilească sufletele înaintea lui Dumnezeu, ca să primească iertarea păcatelor
lor pentru a nu fi dați afară din adunare. Deci, cu mult mai important este ca, în această zi
reală a ispășirii, să înțelegem lucrarea Marelui nostru Preot și să știm ce ni se cere să
facem.
Oamenii nu pot lepăda avertizările pe care Dumnezeu le trimite în mila Sa și să
rămână nepedepsiți. O solie a fost trimisă din cer lumii din zilele lui Noe și salvarea lor
a depins de felul în care ei au tratat Solia. Pentru că au lepădat avertizarea, Duhul lui
Dumnezeu a fost retras de la cei păcătoși, care au pierit în apele potopului. În timpul lui
Avraam, mila a încetat să mai stăruie pe lângă locuitorii vinovați ai Sodomei și toți, în
afară de Lot împreună cu soția și cele două fiice, au fost mistuiți de focul trimis din cer.
Tot așa a fost și în zilele lui Cristos. Fiul lui Dumnezeu le-a declarat iudeilor necredincioși
din generația aceea: “Vi se lasă casa pustie” (Matei 23, 38). Privind spre zilele de pe urmă,
aceeași Putere infinită declară cu privire la aceia care “n-au primit dragostea Adevărului
ca să fie mântuiți”. “Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să
creadă o minciună; pentru ca toți cei ce n-au crezut Adevărul, ci au găsit plăcerea în
nelegiuire, să fie osândiți” (2 Tesaloniceni 2, 10-12). Când ei leapădă învățăturile
Cuvântului Său, Dumnezeu Își retrage Duhul de la ei și-i lasă pradă amăgirilor pe care le
iubesc.” Tragedia Veacurilor, 430-431.

96