Începutul anului 1665 - două morți suspecte sunt raportate deja

într-o suburbie săracă a Londrei, dar nimeni nu le ia cu adevărat în

seamă, fiindcă cine și-ar fi putut închipui că vesteau Marea Ciumă
care avea să nimicească, în optsprezece luni, un sfert din populația
Londrei, aproximativ o sută de mii de oameni.
In anii 1665 – 1666, Londra a fost crunt lovită de epidemia de ciumă
bubonică, care a luat viețile a circa o sută de mii de oameni, ceea ce
constituia, pe atunci, cam un sfert din populația orașului. În
momentul în care a izbucnit molima, Daniel Defoe avea doar cinci ani,
ceea ce nu-l împiedică să o descrie, mult mai târziu, într-o manieră
care amintește de reportajul jurnalistic, în cartea sa Jurnal din anul
ciumei
Mărturia oferită de Jurnal din anul ciumei merită să fie luată în
seamă tocmai datorită realismului de care vorbeam mai sus, Daniel
Defoe folosind, în romanul său, date exacte din buletinele mortuare,
precum și informații din alte relatări ale evenimentelor din acea
vreme

Romanul mai prezinta si la felul în care au reacționat, emoțional și

spiritual, oamenii la năpasta ce s-a abătut asupra-le.

Câteva date istorice poate că ar fi potrivite pentru a înțelege că

epidemia descrisă în Jurnal nu i-a găsit pe londonezi în cele mai
liniștite timpuri: Londra anului 1665 se frământă în zbuciumul
schimbărilor și incertitudinilor. Monarhia a fost de curând
restaurată (1660).

Cateva secvente : cîte un bărbat sau cîte o femeie cădeau morţi

chiar în mijlocul pieţei, căci mulţi dintre cei ce purtau boala în ei nu
ştiau nimic de acest lucru pînă cînd cangrena lăuntrică nu le ataca
organele vitale, caz în care mureau în cîteva clipe. Din care pricină
erau numeroşi cei ce se prăbuşeau morţi în plină stradă, fără să fi
dat nici un semn de boală. Alţii aveau timp să se tîrască pînă în prima
dugheană, ori la prima bancă sau poartă, unde se aşezau jos şi-şi
dădeau sufletul.
În încheiere voi scrie câteva rânduri din carte care din punctul meu
de vedere reflectă în totalitate simplitatea şi stilul acestei opere.
Este un citat care pe mine m-a impresionat şi cred că sunt nişte
rânduri foarte adevărate: „Nici un om nu trebuie să vadă în
asemenea lucruri mâna răzbunătoare a Domnului şi să le pună doar în
seama Proniei cereşti. Numeroase persoane bolnave de ciumă au fost
tămăduite, iar mulţi alţii au fost ocrotiţi de infecţie, ceea ce
dovedeşte că nu de răzbunare e vorba. Socotesc o minune şi faptul
că eu am fost cruţat de boală, şi vorbesc despre aceasta cu
nemărginită recunoştinţă.”