You are on page 1of 3

“Monastirea Argeșului”

Balada este o specie a genului epic înfățișându-se ca un amplu


poem narativ, fără a exclude și unele accente lirice, unde, în general,
se proiectează un eveniment eroic, având protagoniști, fie din timpuri
istorice, fie din vremuri legendare, mitice, sau fantastice, fie din
realitatea imediată, personaje prezentate mai ales în antiteză.
"De asta-dată avem de-a face cu un mit estetic și ca atare a fost
dezvoltat. El simbolizează condițiile creațiunii umane, încorporarea
suferinței individuale în opera de artă. În moartea meșterului și în
indiferența voievodului pentru ființa lui concretă s-a putut vedea un
simbol al obiectivității absolute a creației.” (G. Călinescu)

În opinia mea, opera literară ”Monastirea Argeșului” este o


baladă populară, deoarece prezintă toate trăsăturile acestei specii, atât
la nivel al formei, cât și al conținutului.

Pe de o parte, ca orice creație populară, are caracter oral,


anonim, colectiv și sincretic. Ilustrează mitul jertfei pentru creație,
conform căreia nimic durabil și unic prin frumusețe nu se poate clădi
fără sacrificiul de sine al autorului. Are elemente de baladă, deoarece
explică existența reală a mănăstirii Argeșului, monument de o
frumusețe deosebită. Este alcătuită din 5 tablouri, în care se manifestă
mai multe motive populare. Balada începe cu motivul zidului părăsit
și fixează timpul și spațiul în care se desfășoară acțiunea: în vremea
domniei lui Negru Vodă, pe malul Argeșului. Domnitorul însoțit de 9
meșteri pricepuți și de Manole "care-i și întrece" merg să aleagă un
loc anume pentru zidirea mănăstirii. Negru Vodă promite meșterilor
averi și ranguri în caz de reușită, dar îi și amenință că ii va zidi în
temelii în caz de eșec. În tabloul al doilea se declanșează intrigă, prin
motivul surpării zidurilor fiindcă ce construiau ziua se surpă noaptea.
Desfășurarea acțiunii începe cu prezentarea lui Manole care, adoarme
și visează că Dumnezeu îi dezvăluie taină creației: mănăstirea va
putea fi ridicată numai dacă vor zidi prima soție sau soră care va sosi
cu mâncare. Povestindu-le visul, toți fac jurământ să păstreze
taină(motivul visului și al juratului). În zorii zilei, Manole o vede pe
soția sa, Ana venind cu mâncare. El invocă divinitatea să dezlănțuie
stihiile naturii pentru a o întoarce din drum, dar iubirea și
devotamentul Anei îi dau putere să le învingă (motivul probelor).
Scena zidirii Anei este dramatică și constituie punctul culminant pe
măsură ce construcția se înalță, crește gradat și durerea femeii(motivul
zidirii treptate) și tensiunea dramatică din sufletul lui Manole. Când
Negru Vodă vine să vadă mănăstirea terminată este pus în antiteza cu
Manole, ilustrând motivul conflictului feudal și deznodământul
baladei. Vodă îi întreabă pe meșteri dacă pot construi o altă mănăstire
mai frumoasă. Deoarece ei răspund afirmativ, poruncește să fie
abandonați pe acoperiș. Aceștia încearcă să se salveze construindu-și
aripi din șindrilă, dar se prăbușesc (motivul lui Icar). Manole aude din
nou glasul îndurerat al Anei, se prăbușește și pe locul unde cade se
ivește o fântână cu apă sărată(motivul fântânii), provenită din
lacrimile suferinței celor doi soți.

Pe de altă parte, textul este epic, deoarece are personaje.


Domnitorul în antiteză cu Manole, este arogant și egoist, autorul
anonim caracterizându-l indirect prin faptele lui, este orgolios și
autoritar, crud și violent, el îi amenință cu moartea pe meșteri, dacă
aceștia nu vor reuși să clădească mănăstirea atât de frumoasă precum
și-o dorește el. Manole este meșterul cel mai priceput, singurul
capabil de a zidi ceva măreț. De la început este caracterizat direct de
către autorul anonim, prin detașarea de ceilalți meșteri, este inteligent
și stăpânit de patima creației, suferă cumplit atunci când zidurile se
prăbușesc. Narațiunea evidențiază calitățile morale ale personajelor,
lucrul zadarnic al meșterilor, iar dialogul evidențiază stările sufletești
și gândurile personajelor, precum si relațiile dintre ele.

"Variantele transilvănene circulă sub formă de colind, deci


aparțin acelui mod vechi de realizare a cântecelor epice in cadrul
obiceiurilor, care presupunem că a fost propriu satului patriarhal de
obște.” (Mihai Pop)
În concluzie, pe baza argumentelor amintite putem spune că
opera literară opera literară ”Monastirea Argeșului” este o baladă
populară.

You might also like