LOCUTIUNI ADVERBIALE

LOCUTIUNI ADVERBIALE ALE LIMBII ROMANE

GRUPURILE DE DOUA SAU MAI MULTE CUVINTE CARE INDEPLINESC
ROLUL UNUI ADVERB SE NUMESC LOCUTIUNI ADVERBIALE.

Locutiunile adverbiale sunt formate din:

a) substantiv, pronume sau adverb repetat cu una sau doua prepozitii: zi de zi, din vreme
in vreme, rand pe rand, din ce in ce, din cand in cand;

b) substantiv, adjectiv substantival, participiu (de obiecei negativ), numeral sau adverb
cu una sau mai multe prepozitii: de dimineata, de voie, de nevoie, in graba. in tacere, din nou, pe de
rost, pe nepusa masa, de-a pururea, pe neasteptate, pe negandite, incetul cu incetul, cu una cu
doua, etc.

c) din parti de vorbire de acelasi fel: calea-valea, harcea-parcea, vrand-nevrand, taras-

grapis, hodoronc-tronc, ici-colo, etc.

SE SCRIU CU CRATICA:

 locutiunile adverbiale ale caror prime termene de compunere sunt prepozitiile intru sau
dintru. Aceste prepozitii au pierdut vocala u inaintea unui cuvant care incepe cu o vocala:
intr-acolo, intr-adins, intr-adevar, dintr-adins, dintr-acolo.
 locutiunile adverbiale formate din prepozitia dupa sau din adjectivul demonstrativ asta si un
substantiv cu sens temporal: dupa-amiaza, asta-vara, asta-seara etc.
 marea majoritate a locutiunilor adverbiale formate prin unirea a doua parti de vorbire
identice: substantive, a unui substantiv cu un adverb, a doua verbe, a doua adverbe sau
doua interjectii: calea-valea, val-vartej, vrand-nevrand, harcea-parcea, taras-grapis,
hodoronc-tronc.
 propozitia compusa de-a din locutiunile: de-a binelea, de-a pururea, de-a dreptul, de-a
curmezisul.

Ca structura, expresiile adverbiale sunt mult mai complexe si deseori in diferite lucrari de
specialitate, in manuale scolare se confunda sau se asmileaza cu locutiunile adverbiale propiu-zise.

Spre deosebire de locutiunile adverbiale autentice, expresiile adverbiale sunt mai putin sudate si
in mod obligatoriu purtatoare de expresivitate. De aceea unitatile lexicale componente pot fi
analizate si separat din punct de vedere sintactic.
In categoria expresiilor adverbiale pot fi incadrate:

la voia intamplarii
la pastele cailor
pe toate cararile
cat vezi cu ochii
cum scrie la carte
cu lacrimi de sange

Faptul ca unele expresii adverbiale sunt propozitii intregi si ca ele sunt incluse printre locutiuni
inseamna ca granitele fintre cele doua concepte sunt totusi foarte labile si greu de fixat.

LOCUTIUNI ADVERBIALE
PREDICATIVE DIN LIMBA ROMANA
LOCUTIUNI ADVERBIALE PREDICATIVE DIN MORFOLOGIA
LIMBII ROMANE
Imaginea generala asupra locutiunilor adverbiale trebuie intregita cu unele detalii referitoare la
asa-numitele locutiuni adverbiale cu functie sintactica de predicat.

Aceste locutiuni adverbiale predicative exprima siguranta, necesitatea si probabilitatea.

Ele sunt: de prisos, cu siguranta, fara indoiala, de buna seama, fara doar si poate etc.

Pentru ca acestea sa constituie singure predicatul unei regente si sa aiba drept subordonata o
propozitie subiectiva este necesar sa fie urmate de conjunctia ca ori sa (in cazul locutiunii adverbiale
“de prisos”).

Cu siguranta 1/ ca vor intarzia. 2/

De prisos 1/ sa continuam. 2/

Ori de cate ori predicatul este exprimat prin adverbe sau locutiuni adverbiale predicative, el poate fi,
dupa imprejurari, nominal sau verbal.

Se considera ca daca o astfel de locutiune adverbiala poate admite pe langa ea verbul copulativ a fi,
atunci formeaza un predicat nominal.
Cand locutiunea adverbiala nu poate primi verbul copulativ a fi, atunci ea se comporta ca un
predicat verbal.

Fara doar si poate 1/ ca timpul va sterge acele amintiri.2/

(impreuna cu verbul copulativ “a fi” subinteles alcatuieste predicat nominal)

Sa se compare constructiile paralele:

De prisos 1/ sa muncesti. 2/

E de prisos 1/ sa muncesti. 2/

CONJUNCTIA DIN GRAMATICA LIMBII

ROMANE
CONJUCTIA
CONJUNCTIA ESTE PARTEA DE VORBIRE NEFLEXIBILA, LIPSITA DE
AUTONOMIE SINTACTICA SI SEMANTICA, CARE REALIZEAZA
LEGATURA INTRE UNITATI SINTACTICE AFLATE IN RELATII DE
COORDONARE SAU SUBORDONARE (INTRE DOUA PARTI DE PROPOZITIE
DE ACELASI FEL SAU INTRE DOUA PROPOZITII).

Dupa structura conjunctia poate fi:

a) simpla: si, dar, iar, ca, sa, ci, fie, sau, ori etc.
b) compusa: ci si, ca sa, incat sa etc.

Dupa criteriul sintactic, al raporturilor pe care le realizeaza, conjunctiile sunt:

A. coordonatoare – realizeaza, de regula, jonctiunea intre unitati sintactice aflate pe acelasi plan
(parti de propozitie sau propozitii de acelasi fel):
a) copulative: si, nici;
b) disjunctive: ori, sau, fie;
c) adversative: ci, dar, iar, insa, ba;
d) conclusive: deci, asadar.

Bunicuta era o fiinta mititica si blanda. (leaga doua atribute)

Cerul era inalt si albastru. (leaga doua nume predicative)
„Nu-mi trebuie flamuri 1/
Nu voi sicriu bogat2/
Ci-mi impletiti un pat
Din tinere ramuri.”3/
(M. Eminescu)

(leaga doua propozitii principale in raport de coordonare adversativa)

„Soarele rasare 1/ sau apune pe Rarau,2/ norii se aduna 3/ sau se imprastie de pe Rarau 4/… turmele
urca 5/ sau coboara de pe Rarau…6/”
(Geo Bogza)

Conjunctia “sau” realizeaza un raport de coordonare disjunctiva intre propozitii de acelasi fel
(propozitii principale).

B. Conjunctiile subordonatoare realizeaza jonctiunea intre unitati sintactice aflate in planuri

diferite, exprimand relatii de subordonare a unor propozitii fata de un termen regent: ca, sa, daca,
de, fiindca,deoarece, incat, ca sa, fara sa, desi etc.

Conjunctia “sa“ are un dublu rol:

- marca a modului conjunctiv

- element de relatie intre doua propozitii.

„E nevoie 1/ sa spunem 2/ca toti si-au purces pipele 3/deoarece nu se stia 4/ daca fumeaza 5/ ori nu
6
/…”
(M. Sadoveanu)

Propozitia 6 (SB.) are predicatul verbal incomplet, este prezent doar adverbul de negatie, verbul fiind
subinteles (fumeaza).

Observatie:

Cuvintele nici, si, iar, ba au valoare de conjunctie sau adverb in functie de context.
LOCUTIUNI VERBALE
LOCUTIUNI VERBALE DIN MORFOLOGIA LIMBII ROMANE
LOCUTIUNILE VERBALE SUNT GRUPURILE DE CUVINTE (IN CARE SE
AFLA OBLIGATORIU UN VERB) CU POZITIE FIXA, ALCATUIND UN TOT
CU SENS UNITAR, ECHIVALENTE IN MAJORITATEA CAZURILOR CU UN
VERB SIMPLU:

a-i parea rau(a regreta),

a da ajutor (a ajuta),
a se lua la harta (a se certa),
a-si aduce aminte (a-si aminti).

Lociutiunile verbale sunt alcatuite din :

a) verb si determinari substantivale: a-si da sufletul (a muri), a-si baga mintile in cap (a se cuminti),
a ajunge la sapa de lemn (a saraci), a da de veste (a instiinta);

b) verb cu determinari intre care apare si un pronume cu valoare neutra: a o lua la fuga (a fugi), a o
scalda (a raspunde evaziv);

c) verb si numeral: a da pe din doua (injumatati);

d) verb si adverb sau locutiune adverbiala : a da de-a dura (a rostogoli), a se da huta (a se legana).

Verbul care intra in componenta locutiunii verbale are rolul gramatical de a preciza modul, timpul,
numarul si persoana actiunii, iar celalalt cuvant (substantiv, numeral, adverb) da, de obicei, sensul
locutiunii.

Cand, in analiza gramaticala, se intalnesc locutiuni verbale, trebuie stiut ca functia sintactica a
acestora este de predicat verbal si ca analiza morfologica nu i se aplica decat verbului.

Verbele care intra in structura locutiunilor verbale (a da, a face, a lua, a duce, a aduce, a baga etc)
sunt instrumente lexicale sau auxiliare lexicale. Exista locutiuni care sunt echivalente cu un verb
insotit de o complinire: a baga de seama (a observa, a fi atent); a baga in seama (a acorda atentie).

Asemenea verbelor (cu care sunt echivalente din punct de vedere semantic), locutiunile verbale pot
avea complemente directe, indirecte sau circumstantiale si pot fi complinite chiar prin propozitii
intregi:
Adu-ti aminte ce ai spus.
Baga de seama ce vorbesti.

Concludent este faptul ca intre elementele componente ale locutiunilor verbale pot fi intercalate alte
parti de vorbire:

Ii lua pe toti la rost.

Isi bate foarte rau joc de el
Sta adeseori de vorba cu prietenul sau.