PORTOFOLIU TEME

ISTORIA PEDAGOGIEI
IASI 2023

STUDENT: RUSNAC, CĂS.RĂDEANU, RAMONA-MIHAELA

SPECIALIZARE:PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

ANUL: I/ID, GRUPA:1
CADRU DIDACTIC: LECT. DR. MAGDA SAMOILĂ
 CUPRINS

TEMA NUMĂRUL 1: Analizați specificul și argumentați actualitatea metodei socratice.

TEMA NUMĂRUL 2: Precizați și argumentați trei trăsături definitorii ale concepției

platoniciene cu privire la educație.

TEMA NUMĂRUL 3: Precizați și argumentați trei trăsături definitorii ale pedagogiei creștine.

TEMA NUMĂRUL 4: Exemplificați și argumentați trei trăsături definitorii ale pedagogiei

clasice.

TEMA 5: Explicați conceptul de educație negativă la J.-J. Rousseau. Arătați valoarea și

limitele acestei idei în plan educațional.
 TEMA NUMĂRUL 1
Analizați specificul și argumentați actualitatea metodei socratice.

Metoda socratică își are originile în Grecia Antică și poartă numele filozofului grec care a
folosit-o: Socrate (469-399 Î.Ch.). Despre viața și concepția lui Socrate putem afla din
scrierile lui Platon, Socrate nu a lăsat nimic scris. Socrate a fost un adversar al sofiștilor,
având ca filozofie unirea ideii morale cu practica virtuții., întemeierea științei morale ca știința
a valorilor universale. Pricipiile de la care pleacă Socrate sunt principiile care stau după
Decartes la baza filosofiei moderne. Prin învățământ omul își cultivă virtutea necesară omului
pentru a fi bun.

Folosindu-se de ironie -eironeia Socrate începea un dialog cu discipolii pretinzând că nu știe

nimic în legătură cu un subiect. Socrate punea întrebări și discipoli erau puși în situația de a
gândi logic, de a descoperi adevărul și de a avea încredere în sine și de a-și dezvolta
cunoștințele. Prin ironie Socrate încearcă a corecta confuzia și falsa cunoaștere a sofiștilor.
Ironia era folosită cu scopul de a-l stimula pe celălalt. Aristotel denumește arta de a pune
întrebări cu un discurs inductiv. (Momanu) Tehnica întrebărilor este un instrument utilizat și
în ziua de azi de către profesori la toate nivelurile de învățământ, în diferite etape a unei lecții.
Prin dialogul disciplinat elevi sunt puși să gândească independent, să analizeze, să dezbată un
subiect dat. Atât profesori cât și elevi au nevoie de practică.

Prin maieutica sau arta moșitului Socrate, idealist, urmărește scoaterea adevărului la lumină
folosindu-ne și de ,, un tact pedagogic”. La fel ca mama lui care era moașă, mayeuta în
greacă, Socrate trebuie să ajute la adevărul lăuntric. Maieutica implică atât conștiința elevului
cât și conștiința profesorului. Educatorul după Socrate trebuie prin tact pedagogic să -l facă pe
discipol să -și cunoască capacitățile care îl ajuta să descopere adevărul. Cunoașterea pe sine
era pentru a se perfecționa în scopul benefic al societății. Metoda lui Socrate este opusă
metodei tradiționale prin care profesori expuneau informațiile. Socrate a folosit acest
procedeu a-l dialogului pentru ca o persoană să descopere adevărul așa cum Hristos în
dialogurile sale pentru a-și transmite învățăturile. Pentru Aristotel etapa maieuticii este
asimilată cu generalizarea inductivă. Maieutica socratică înseamnă a descoperi în interior nu
în exterior, iar în discuția cu celălalt nu trebuie să spui totul.
 Principalul dezavantaj al convorbirii socratice este timpul. Oricât aș încerca eu să-l învăț pe
un copil înmulțirea de exemplu, nu voi reuși dacă elevul nu se implică.
Socrate considera că tot ce noi avem nevoie deja știm și este nevoie de un set de întrebări
pentru a accesa cunoștințele. Dictonul ,,știu că nu știu nimic” face trimitere la o persoană
avansată care cu cât avansează își dă seama că nu știe suficient. Educația noastră nu se
termină odată cu finalizarea școlii, ci continuă pe tot parcursul vieții.

Metoda socratică este una dintre metodele verbale utilizată în școală cu scopul de a-i
determina pe elevii să folosească gândirea, logica, de a-și completa cunoștințele. Astfel elevii
sunt concentrați în căutarea unui răspuns la întrebările adresate de profesor. Emițătorul
profesorul este cel îi conduce pe elevii să răspundă logic și nu mecanic folosindu-se de cărți.

Chiar dacă cineva dă un răspuns greșit prin întrebări potrivite cel care a greșit va descoperi
singur eroarea făcută. Prin cunoaștere putem avea o viață bună, iar prin ignoranță un
comportament rău.

Socrate acordă o importanță deosebită educației, pentru că doar prin educație se poate trata
sufletul.

În concluzie, Socrate a fost un dascăl care deși nu a lăsat nimic scris, a crezut că este de
datoria lui să moșească sufletește pe ceilalți către virtuții înalte.
2. Precizați și argumentați trei trăsături definitorii ale concepției platonice cu privire la
educație.

Platon, pe numele său adevărat Aristocles, s-a născut la Atena 427-347 Î.Hr. într-o
familie aristocrată, și a fost discipolul lui Socrate. A fost interesat de matematică, filozofie,
fapt pentru care a călătorit în Egipt, la Cirene și în Italia, în Sicilia. A deschis prima instituție
de învățământ superior Academia din Atena. Academia era o școala de studii superioare unde
se studiau filozofia, științele politice, era pusă la dispoziția suveranilor și a republicilor.
Disciplina privilegiată era geometria. Învățământul se realiza prin lecții, prin metode active
cum ar fi metoda dialectica, iar relația profesor-elev era una deosebită.

Educația pentru Platon are o artă prin care se formau bunele deprinderi și de a dezvolta
aptitudinile native.

În mitul peșterii găsim concepția filozofică a lui Platon despre educarea viziunii
viziunilor. Întunericul peșterii reprezintă lipsa de educație. Lanțurile reprezintă convingerile
personale care țin într-un blocaj, într-o zonă de confort. Umbrele sunt realitatea distorsionată.
Cel care este eliberat cel care depune un efort, iar când se întoarce pentru a elibera o va face
cu forța chiar dacă este criticat, respins. Prin demersul paideutic, prin educație putem avea
acces la lumină. Accesul la educație este reprezentat simbolic prin soare, prin foc. Prin
educație omul se poate elibera.

La baza sistemului de educație a lui Platon este adevărul, Paideia iar prin reamintirea
ideilor anamnesis omul își restabilește condiția divină. Statul ideal pentru Platon este statul în
care fiecare are rolul său precis în societate, pentru că fiecare se naște cu un talent. În stat
există o ierarhie, trei clase sociale ce corespund celor trei forțe sufletești: clasa producătorilor
( poftele în suflet), clasa războinicilor (curajul), clasa conducătorilor sau a filozofilor
( rațiunii). Pentru a domni armonia și dreptatea este nevoie ca cei care conduc să primească o
educație specifică, și se acordă o importanță deosebită educației morale a tuturor indivizilor.
Statul are nevoie de moralitate pentru a fi dreptate în cetate, iar cei doi inamici ai cetății sunt
proprietatea privată și familia, de aceea ele trebuiesc desființate. Adeptul unui comunism
aristocratic, Platon consideră că statul este cel care trebuie să hotărască cum să se realizeze
căsătoriile și cum să fie crescuți copiii, pentru ca tinerii să fie sănătoși și curajoși.

Sistemul educațional propunea următoarele etape:

-3-6 ani: jocuri educative, legende, mituri;

-6-10 ani: exerciții de călărie, trasul cu arcul., la 7 ani începea educația prin gimnastică și
muzică , prin care se urmărea dezvoltarea armonioasă fizică și spirituală a copilului;
-10-13 ani se învăța cititul și scrisul;

-13-16 ani: era consacrată matematicii, dansului și cântecului;

-16-20 de ani se efectua stagiul militar;
-20-30 de ani pregătirea filosofică a celor care trebuiau să aibă funcții la conducere în stat;
-30-35 de ani: desăvârșirea pregătirii;

-după 35 de anii individul primea funcții în sta dar numai după 50 de ani putea devenii
conducătorul statului.

Astfel se poate observa următoarele clase în cetate: clasa conducătorilor, clasa apărătoare și
clasa producătoare. Prin educație se pregătește fiecare clasă socială pentru a se menține
ordinea și dreptatea în cetate.
Sistemul lui Platon s-a prăbușit s-a prăbușit pentru că era un sistem totalitarist , în care toate
lucrurile erau subordonate statului, în care libertatea de exprimare prin poezie era condamnată
dacă era contra zeilor sau a cetății.

Platon respinge cunoașterea pe senzație, el consideră învățarea este de fapt o amintire.

În concluzie, Platon considera că scopul omului și al educației era de a îndrepta omul

către adevăr, bine și frumos, de a sprijini reprezentări și noțiuni adecvate cu realitatea.
3.Precizați și argumentați trei trăsături definitorii ale pedagogiei creștine.
În perioada republicană, romanii au preluat zeii grecilor și le au dat nume noi. Filosofii erau
nemulțumiți de zei și propuneau o religie monoteistă.
Dumnezeu Fiul a devenit om pentru a ne educa pe noi oamenii. Iisus Hristos nu este doar fiul
lui Dumnezeu, este Mesia care ne dă vieții un țel, o învățătură. Alături de Socrate și Buddha,
învățătura lui Hristos îndruma pe oamenii la credință și la mântuire. A educa un creștin
înseamnă a forma un om de sacrificiu, un om pentru pace, un om pentru iubirea vrășmașului.
Sensul creștinului este de a se asemăna cu Dumnezeu. Iisus semăna cuvântul lui Dumnezeu în
orice loc în care era ascultat. Iisus a respectat tot ceea ce a predicat, pentru ca prin ca prin
faptele sale el să fie un exemplu demn de urmat. Învățăturile Mântuitorului sunt pentru toți, nu
se adresează unei categorii sociale. Învățăturile sale erau sub formă de pilde, apropiate de
nevoile celor care ascultau. Una dintre cele mai cunoscute pilde este ,, Pilda semănătorului”
care este citită la început de an școlar. Prin pilda semănătorului Iisus este profesorul care
predă materia, o seamănă. Solul este reprezentat de copil. Sămânța poate cădea pe lângă cale
și păsările să o mănânce. Aici păsările sunt părinți sau colegi noștri, școala. Dacă sămânța
cade între spini , spini sunt problemele noastre interioare, temerile noastre, lipsa de
neîncredere. Solul bun este acel sol care nu e amenințat de păsări sau de spini, si care are un
rezultat favorabil. Pentru a ne înmulți rodul noi trebuie să fim responsabili. În buna creștere a
unui tânăr sunt trei factori importanți: Familia, Biserica și Școala.
Pentru ca creștinii să nu fie considerați oameni neinstruiții, s-a început transmiterea
învățăturii creștine în familie sau în întâlnirile creștine. Întâlnirile creștine erau pentru
învățarea Scripturii, Cina Domnului și rezolvarea problemelor.
Pentru a instrui apar școlile catehumenice, unde erau învățați copii creștinilor, evrei adulți
sau convertiți. Scopul acestor întrunirii era pregătirea moral- spirituală, inițierea de prezbiterii
bisericii, de diaconi și laici la o perioadă de probă înainte de a primi botezul. Răspândirea
practicii botezului copiilor a dus la diminuarea rolului acestor școlii.
Având la bază doctrina platonică , în Alexandria în anul 179 este înființată școala catehetică
de către Pantaenus. Școala din Antiohia are la bază doctrina aristotelică, folosea metoda
inductivă și propune o interpretare istorică despre Iisus. Cu timpul școlile catehetice au
devenit seminarii teologice.
Diocletian a construit biblioteci unde a adus copiii și a trimis în Alexandria învățați pentru a
transcrie textele clasicilor. Constantin, succesorul lui Diocletian a proclamat o toleranța față
de creștini și față de păgâni. Învățați romani influențați de școlile grecești și-au făcut
propria programa de arte liberale în perioada de glorie a Imperiului Roman. În secolul I î.Hr.
erau nouă domenii de studiu: logica, retorica, gramatica, geometria, aritmetica, medicina,
arhitectura și astronomia. Apoi în perioada de destrămare a Imperiului Roman arhitectura și
medicina au fost eliminate, și celelalte arte liberale au fost clasificate în trivium ( gramatică,
logică, retorică) și quadrivium (astronomie, muzică, geometrie și aritmetica). Sistemul școlar
este afectat de declinul Imperiului Roman și influența lumii islamice.
Regenerarea sistemului școlar se face în perioada lui Carol cel Mare de către Bede sau
Venerabilul. Elevul său Egbert, episcop de York, a înființat o școală. La conducerea școlii a
fost Alcuin care avea un program bazat pe 7 arte, și doar cel care urca cele 7 coloane
ajungea la înțelepciune. Se pleca de la gramatică, retorică, dialectica, aritmetica, geometrie,
muzica și astrologie. În fiecare mânăstire conform lui Carol cel Mare, băieții trebuie să învețe
cititul, scrisul, cântatul psalmilor, aritmetica, gramatica latină.
Dacă la început erau primiți în mânăstiri doar cei care doreau să intre în ordinul monahal din
secolul al IX-lea scopul mânăstirilor devine educația însăși care se realiza prin disciplină,
post, prin predarea limbii latine și cele șapte arte liberale.
Apar școlile episcopale sau de la catedrale unde cel care se ocupa de educația elevilor era
episcopul iar în secolul IV-V, rolul este luat de un profesor de retorică și gramatică care s-a
convertit. Școlile care au devenit cunoscute în secolele al XI-XIII pentru că pregăteau atât
clerici cât și profesori de arte liberale și teologie. Școlile sunt cele de lângă catedralele din
Paris, Chartres, Orleans, Liege, care au stat la apariția universităților. Alții factori care au
contribuit la apariția universităților au fost: existența unor centre de învățământ superior pe
lângă catedralele, existența unui mare învățat , de exemplu Abelard, conflictele din secolul al
XII-lea între regele englez și cel francez au determinat pe studenți englezi să plece de la
Universitatea din Paris la Oxford, Anglia., ulterior în urma unei revolte în 1209 de la Oxford
la Cambridge. Cu timpul breslele studenților de la Paris sau Bologna s-au transformat în
universitas. În 1215 universitatea era recunoscută ca o organizație politică, de o bulă papală ,
era subordonată papei și avea drept de a se întruni și de sigiliu. Abia la sfârșitul secolului al
XVI-lea denumirea de universitate era folosită asupra unei instituții școlare.
Cruciadele, contactul cu lumea islamică și dezvoltarea comerțului au dus la apariția primelor
universității în 1119 la Bologna, 1160 Paris, Oxford 1160, către 1400 existând în Europa
peste 75 de universități. Studiul lui Aristotel și studierea logicii formale au fost câteva
modificări în cadrul universităților apusene.
În concluzie, pedagogia creștină este inseparabilă de pedagogia generală, pentru că educația
se referă la dezvoltarea omului pe toate planurilor și desăvârșirea caracterului moral-religios.
 Tema 4: Exemplificați și argumentați trei trăsături definitorii ale pedagogiei clasice.

Etapa pedagogiei clasice este inaugurată de lucrarea pedagogului ceh Comenius

Didactica Magna din secolul al XVII-lea.

Comenius a scris,, Informatorul școlii materne” prima lucrare pedagogică destinată

părinților în care le erau prezentate părinților metodele educației copilului până la șase ani.
Manualul a fost scris în cehă și latină, în 100 de ediții, a fost tradus în 12 limbi europene și 4
limbi asiatice.

Între 1634 și 1636 a tradus Didactica cehă în limba latină , și a intitulat-o Didactica
Magna , subliniind rolul major al educației pentru ființa umană. Prin cunoaștere omul poate
fi scos din decăderea originală și poate fi îmbunătățit. Comenius este adeptul cunoașterii
totale, pansofice. Cunoașterea totală presupunea cunoașterea lui Dumnezeu, cunoașterea lumii
înconjurătoare și cunoașterea de sine. Acestea trei alimentau: simțurile, rațiunea și credința.

Împreună cu 12 filosofi a pus bazele unui sistem pansofic și a scris o lucrare politică ,, Via
lucis,, în care propune iluminarea minții universal prin cărți, școli, religie și o limbă În Suedia
și Franța este chemat să reorganizeze învățământul. În 1657 apare Opera didactica omnia în
care pe prima pagină este clasa de elevi cu un învățător. Însuși Comenius explică imaginea
care face referire la arta de a preda și la arta de a învăța.

Comenius influențat de realizările lui Aristotel, identifică patru etape de vârstă în

Didactica Magna, etape care corespundeau celor patru anotimpuri ale anului: prima copilărie,
a doua copilărie, adolescența și tinerețea. Educația se făcea în: schola maternă sau educația
realizată în familie (până la 6 ani), schola vernacula sau școala populară (6-12 ani), schola
latina sau gimnaziul (12-18 ani) și academia sau învățământ superior.

În schola vernacula sau școala populară copiii învățau să citească în limba maternă, să
scrie repede și corect, să calculeze și să măsoare. Școlile materne trebuie să fie în fiecare sat,
Școala Latină în fiecare oraș,, iar academia în fiecare provincie. Viitori educatori trebuie
educați într-un ,,collegium didactium ,, sau o școală a școlilor.
 În 1977 Comenius mai adăugă alte etape ale educației: școala prenatală, sfaturi
referitoare la căsătorie și comportamentul părinților în sarcină, școala bărbaților, școala
bătrâneții, școala morții sau cum trebuie să mori.
Principiile didactice de astăzi au fost exprimate de Comenius în Didactica Magna: principiul
conformării cu natura, principiul conformării cu vârsta, principiul intuiției. Toate principiile
didactice sunt inspirate din exemplul cu natura . Comenius propune și dezvoltă nouă principii
ale unei predării și învățării sigure.
Instruirea se va face mai bine dacă va începe de la o vârstă timpurie, de la ușor la greu, de la
general la particular, ușor pentru a nu solicita mintea, predarea va fi în funcție de vârstă și
metodă.
Disciplina este foarte importantă, Comenius fiind contra pedepselor corporale, inutil folosite
în secolul al XVII-lea.

Comenius este pentru o educație a fetelor care sunt înzestrate cu aceeași ageritate și capacități
ca și bărbați. În Pandemia Comenius vorbește despre o școală a vieții, inclusiv pentru
perioada prenatală, școala copilăriei, școala tinereții, școala bărbăției, școala morții. Comenius
, supranumit părintele educației permanente, se gândește la școală încă din perioada pre
uterină până la moarte.
Caracteristici ale pedagogiei clasice sunt:
-apar primele manuale școlare, în care lumea este zugrăvită în imagini pentru a-i ajuta pe
elevi, manualele școlii primare sunt create după principiul concentric;
-la 1 septembrie se stabilește timpul bun de a începe școala oriunde în lume, pentru că atunci
încep primele lucrări ale pământului;
-Profesorul este văzut ca un grădinar care stabilește drepte în educație;
-se realizează un învățământ a maselor, un învățământ pentru toți;
-nevoia instruirii tuturor este marcată de concepția filozofică pansofia, care după Comenius
este o reflectare a lumii reale ;
-prin educația intelectuală, educația morală și educația religioasă se dezvoltă personalitatea
umană;
- apare ideea școlii universale, a învățării continue ;
-sistemul educațional propus de Comenius se aseamănă cu cele de astăzi;
-Comenius propune o structurare a lecției în trei etape: demonstrație, explicație și aplicare;
-Comenius neagă disciplina tradițională și este pentru o disciplină conștientă în care elevul să
înțeleagă greșeala și să nu o mai repete;
-manualul să fie evaluat după utilitatea lui și nu după volum;
- a inventat orarul școlar și a propus patru cicluri de învățământ în funcție de vârstă.
În concluzie, Comenius a fost părintele didacticii propunând principiile didactice , din care
principiul intuiției fiind și astăzi în forma inițială, a stabilit etapele unei lecții și sistemul
metodelor de predare.
Tema 5: Explicați conceptul de educație negativă la J.J. Rousseau. Arătați valoarea și limitele
acestei idei în plan educațional.

Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) pornește de la idea că omul este bun iar societatea
îl strică. Educația copilului este negativă dacă nu este în concordanță cu natura interioară a
copilului.

Termenii cheie ai pedagogiei propuse de Rousseau sunt: natura, libertatea și egalitatea.

Romanul Emil este un roman pedagogic clădit pe respectarea naturii copilului. Rousseau
consideră că până la 12 ani educația copilului se face prin încercările și greșelile pe care le
face copilul. Rousseau susține rolul experiențelor de viață în educație. Singura carte
recomandată până la 12 ani după Rousseau este Robinson Crusoe. Emil este un tratat
pedagogic, format din cinci cărți, în care se urmărește evoluția psihologică a lui Emil pe etape
de vârstă. În cartea I se pune accentul pe ,,vârsta naturii” pe dezvoltarea fizică din primul an
de viață a lui Emil. Rousseau susține atât educarea mamelor cât și a educatorului pentru a
putea fi apropiat de copil. Cartea a II-a face referire la dezvoltarea copilului între 2 și 12 ani ,
la educarea simțurilor, la educația morală, la educația de viață dictate de legea necesități,
punând accent pe educația naturală. Cartea a III-a se referă la copilul între 12-15 ani care prin
educație intelectuală și educație manuală încearcă să observe și să descopere lumea, și să
învețe ,,legile utilității,,. Dacă primele trei cărți abordează educația fizică și educația
simțurilor, educația intelectuală, cartea a patra este destinată educației sentimentelor. În cartea
a IV-a se referă vârstei de la 15 ani până la căsătorie, se urmărește educația impulsurilor,
formarea judecății, a comportamentului etic și estetic, educația sexuală, educația religioasă.
Considerând terminată educația lui Emil în cartea a cincea, Rousseau vorbește despre educația
intelectuală, estetică, morală a viitoarei soții a lui Emil. Cartea a V-a dedicată educației Sofiei
și căsătoriei cu Emil. Educația Sofiei este diferită de a lui Emil , ea trebuie să placă
bărbatului, să fie tot timpul ocupată, să evite petrecerile, să fie blândă, înțeleaptă ca să placă
bărbatului.
După Rousseau totul este bun când este creat de Creator , dar omul este cel care schimbă .
După Rousseau educația nu constă în cunoștințe, tipare sau modele de urmat ci a îndrepta
orice obstacol din dezvoltarea copilului.
Ideile pedagogice a lui Rousseau susțineau:
-pedagogia să fie fundamentată pe observații psihologice;
-mai multe etape ale dezvoltării copilului (-2 ani îngrijirea fizică a copilului, 2-12 ani
dezvoltare fizică, educare, simțuri, repere morale, 12-15 ani formare intelectuală, 15-20
educație morală și religioasă);
-cunoașterea să se facă prin metodele active;
-copilul trebuie stimulat să învețe.
Educatorul trebuie să facă posibilă dezvoltarea ajutând la producerea acesteia prin înlăturarea
oricărui obstacol. El nu dă ordine , nici sfaturi, intervine cât de puțin poate, veghează ca nimic
din exterior să nu împiedice dezvoltarea copilului. Rolul din umbră a profesorului este de a
pregăti un mediu securizat, să- cunoască foarte bine pe copil. Dacă un profesor îl cunoaște
foarte bine pe elev îi poate stârni curiozitatea și îi poate propune alte surse de cunoaștere.
Copilul trăiește cu iluzia libertății până la 12 ani , de la 12-15 ani începe educația intelectuală.
Rousseau prin metoda lui considera că oamenii sunt perfecții de la natură, iar prin educație
trebuie să se formeze oameni armonios dezvoltați și sănătoși. Rousseau minimalizează rolul
cunoștințelor, punând accent pe intuirea lucrurilor. Conținutul din învățământ trebuie să fie
util în viață, de care va avea nevoie. Rolul elevului în dobândirea de cunoștințe va fi unul
activ, prin efort propriu. Educatorul trebuie să-și cunoască bine natura pentru a și ce-l
interesează, ce-l motivează.
Rousseau abordează și educația religioasă care se va realiza la vârsta adolescenței la tineri, iar
în cazul fetelor, ele trebuie să accepte credința familiei. Instruire fetelor este mult mai
modestă, ele trebuie să se pregătească pentru rolul de mamă și de soție. Educația sexuală era
și ea importantă de început de la vârsta adolescenței.