You are on page 1of 4

Ce va învăța copilul meu la grupa mică?

În cazul în care copilul tău va începe grupa mică, probabil


te întrebi ce va învăța în acest an. Grădinița urmărește
dezvoltarea socio-emoţională, cognitivă, fizică, a limbajului
și a comunicării dar și formarea unor capacități și atitudini
în învățare.
Temele studiate pot fi diferite în funcție de grădiniță, acest
document fiind un ghid general, menit să vă prezinte ce va
învăța copilul pe parcursul grupei mici.

Domeniul Limbă și comunicare

Comunicare orală
• Copilul tău va participa la discuțiile unui grup ascultând interlocutorii pentru o scurtă
perioadă.
• Va fi încurajat să utilizeze propoziții simple pentru a comunica nevoi, idei, acțiuni sau
sentimente.
• Va audia povești cu acțiuni simple și două sau trei personaje și va reda succesiunea logică
a evenimentelor prin scurte dramatizări, dezvoltându-și astfel vocabularul, memoria,
capacitatea de exprimare.
• De asemenea, va fi încurajat să participe la jocuri de rol cu subiecte din viața cotidiană sau
din basme și povești.
• Va recita poezii scurte respectând intonația, ritmul, pauza, în acord cu mesajul transmis.
• Își va dezvolta vocabularul cu substantive comune și proprii, adjective, verbe, pronume
personale, numerale cardinale, adverbe.

Premisele citirii și scrierii


• Pe parcursul grupei mici, copilul va fi antrenat în activități de citire a cărților de povești cu
ilustrații, poezii și enciclopedii. Va înțelege că orice carte are
titlu, autor iar imaginile sunt realizate de ilustrator.
• Va începe să conștientizeze faptul că literele compun cuvinte.
• Va identifica mesaje scrise sub formă de semne sau simboluri
în sala de grupă, de exemplu simboluri precum „Stop”.
• Își va ajusta poziția corpului la scris, precum și poziția foii.
• Va învăța să respecte conturul imaginilor și să coloreze în
interior.

vizitează twinkl.ro
• Pe parcursul acestui an școlar, copilul va exersa pronunția tuturor sunetelor limbii române.
• Va face exerciții de pronunțare a unor cuvinte pentru înlăturarea tendinței de înlocuire sau
omitere a unor sunete.
• Va recunoaște cifre.

Domeniul științe

• Activități matematice
Relațiile spațiale
• La grupa mică, copilul tău va învăța să plaseze
obiectele în diferite poziții spațiale (sus, jos, în față,
în spate).

Evenimentele temporale
• În cadrul orelor de matematică, va învăța să identifice
diferite momente ale zilei (dimineața, seara etc.).

Mulțimile
• Va învăța să formeze mulțimi de obiecte după diverse criterii (culoare, formă, mărime).

Numerele
• La grupa mică, va învăța să formeze grupe cu 1-3 obiecte.
• El va învăța să numere conștient până la 3 cu sprijinul materialului intuitiv (jucării, jetoane).

Formele geometrice
• Copilul tău va învăța despre formele geometrice plane (cercul, pătratul).
• Va face exerciții de explorare a mediului înconjurător și de identificare a figurilor geometrice
care au formă de cerc, pătrat.
• Va forma grupe după criteriul formei (obiecte rotunde, pătrate).
• Va realiza construcții după model.
• Cunoașterea mediului
• Pe parcursul acestui an școlar, copilul tău va studia anumite
teme care îl vor încuraja să exploreze și să cunoască
mediul în care trăiește. Aceste teme se vor referi la: om
(părțile corpului omenesc), plante (părțile componente),
animale (părțile componente, hrană, foloase), diverse
obiecte (jucării, obiecte de uz personal, îmbrăcăminte),
mijloace de locomoție și transport, anotimpuri.
• Va învăța despre modul de îngrijire a mediului.

vizitează twinkl.ro
• Va cunoaște regulile de igienă necesare în toate împrejurările vieții și va învăța despre
alimentația sănătoasă.

Domeniul om și societate

• Educație pentru societate


• În cadrul activităților de educație pentru societate,
copilul tău își va consolida regulile de igienă personală
(alimentație, mișcare, odihnă), va învăța noi reguli de
comportare în societate, va învăța să respecte munca,
lucrurile din jurul lui și să aprecieze faptele pozitive.
• Va învăța norme referitoare la circulația pietonilor.
• Își va însuși reguli de protecție a vieții și va înțelege riscurile nerespectării lor.
• Își va forma trăsături de voință și caracter: politețe, sinceritate, hărnicie, prietenie, toleranță
față de persoanele cu nevoi speciale.
• Va învăța numele orașului, satului în care locuiește.
• Va afla lucruri interesante despre tradițiile și obiceiurile neamului.
• Tot în cadrul acestor activități va afla care sunt drepturile dar și îndatoririle sale.
• La grupa mică se pune accent pe dezvoltarea socială a fiecărui copil, acesta învățând să
se alăture unui grup, să coopereze și să respecte regulile grupului, dar și pe dezvoltarea
emoțională, copilul asociind emoțiile cu cuvinte și expresii faciale.
• Activități practice
• La grupa mică, va rupe hârtia în bucăți mici, pentru a realiza diferite lucrări.
• Va lipi elementele date în ordinea cerută de educatoare.
• Copilul tău va realiza jucării prin îndoirea hârtiei (batista).
• Va învăța să bobineze ața, să înșire mărgele, să șnuruiască ața pentru a realiza rama
unui tablou.
• Elemente de activitate casnică
• La grupa mică, va dobândi comportamente igienice corecte:
folosirea toaletei, spălarea mâinilor, păstratrea curățeniei.
• Își va forma deprinderi de comportare civilizată: deplasarea
în rând, păstrarea liniștii, vorbirea în șoaptă, familiarizarea
cu formulele de politețe etc.

vizitează twinkl.ro
Domeniul estetic și creativ

Educație muzicală
• Copilul va învăța cântece sau jocuri muzicale din folclorul
copiilor, potrivite temei pe care o studiază în acel moment.
• Prin intermediul acestora va diferenția intensitatea
sunetelor (tare-încet), tempoul (repede-rar), caracteristicile
cântecului (vesel, marș), înălțimea sunetelor (înalte-joase),
va învăța despre ritm acompaniindu-se cu mișcări corporale sau
jucării muzicale.
• Va face audiții ale unor cântece pentru copii, colinde, cântece populare și va
efectua mișcările sugerate de cântece.

Activități artistico-plastice
• În activitățile artistico-plastice, copilul tău va folosi instrumente diverse (creioane colorate,
cretă, acuarelă, ștampile etc.) pentru a crea compoziții plastice pe teme variate.
• Copilul va fi încurajat să folosească linia, punctul și pata de culoare ca elemente de limbaj
plastic și își va dezvolta creativitatea, imaginația și exprimarea artistică.
• În activitățile de pictură, va explora diverse tehnici de lucru: pensulație, amprentare,
tamponare.
• Modelajul cu plastilina îl va ajuta să își exerseze mușchii mici ai mâinii și îi va dezvolta
imaginația.
• Aceste discipline au rolul de a încuraja și dezvolta creativitatea, imaginația și exprimarea
artistică.

Domeniul psihomotric

Educație fizică
• În grupa mică, al tău copil va avea suficient timp pentru
activități în aer liber, va învăța noi mișcări și va fi supus
unor noi provocări în permanență pentru a-și exersa viteza,
forța, precizia și rezistența fizică. Activitatea fizică fortifică
musculatura, oasele și articulațiile, sporește nivelul de oxigen
din organism și întărește sistemul imunitar.
• Copilul va învăța diverse forme de mers (pe loc, pe vârfuri, în echilibru), de alergare,
sărituri, târâre, tracțiuni și împingeri de obiecte, transport de greutăți.
• De asemenea, copilul tău va învăța să prindă și să arunce mingea cu ambele mâini.
• Va învăța pași de dans popular și gimnastică ritmică.

vizitează twinkl.ro

You might also like