TIPURI DE EXERCIȚII

Formarea deprinderilor ortografice și de punctuașie constituie una din

principalele sarcini ale studiului limbii, sarcină a cărei îndeplinire trebuie
urmărită cu perseverență și fermitate de- a lungul anilor de școală de către toate
cadrele didactice- fără deosebire.

Învățătorii sunt cei dintâi care răspund de formarea acestor deprinderi și

trebuie să asigure organizarea și desfășurarea în cele mai bune condiții a
procesului învățării scrierii corecte, proces care presupune elaborarea unor
categorii ale limbii, transformarea elementelor limbajului practic în fapte
conștiente și o anume automatizare a activităților de operare cu fenomenele de
limbă. Cu alte cuvinte, învățătorul trebuie să- i ajute pe elevi să- și însușească
conștient și temeinic cunoștințele care fundamentează teoretic deprinderile
respective, să dirijeze și să controleze exersarea aplicării în practică a normelor
ortografice și de punctuație , dar e de asemenea dator să- i lămurească și să- i
convingă de necesitatea și importanța învățării și scrierii corecte. În acest sens, e
bine să explice elevilor că, pentru ca limba să- și poată exercita funcția socială e
necesar ca ea să fie vorbită și scrisă la fel de toți cei care o folosesc. Ca atare,
aceștia trebuie să cunoască și să stăpânească perfect normele sale de pronunțare
și de scriere și să se conformeze lor, adică să le aplice întocmai- fără nicio
abatere, consecvent – în orice împrejurare.

Bazele deprinderilor ortografice și de punctuație se pun concomitent cu

învățarea citit- scrisului și cu formarea primelor cunoștințe teoretice elementare,
se amplifică și se consolidează cu trapta însușirii noțiunilor și sistemului de
limbă.Aceste cunoștințe și noțiuni constituie punctul inițial și fundamental
teoretic al deprinderilor respective, cele mai multe dintre regulile și deprinderile
ortografice derivând din, și sprijinindu-se pe cunoștințele de fonetică,
morfologie și chiar de lexic, iar cele de punctuație fiind legate mai ales de
cunoștințele de sinteză. Cum aceste cunoștințe se dobândesc treptat și progresiv,
formarea cunoștințelor și deprinderilor ortografice și de punctuașie urmează
același drum; nivelul și volumul cunoștințelor de limbă determină nivelul
constituirii și volumul regulilor ortografice și de punctuație.Cuantumul,
eșalonarea pe clase, numărul de ore atribuit însușirii lor și dobândirii deprinderii
de a le aplica sunt stabilite prin programa scolară. Volumul cunoștințelor și al
deprinderilor ortografice și de punctuație prevăzut pentru fiecare clasă e destul
de redus; în schimb din totalul de ore atribuit fiecărei clase, cea mai mare parte e
afectată activităților practic- aplicative, între care un loc foarte important îl
ocupă cele care vizează formarea, consolidarea și dezvoltarea deprinderilor de
scriere corectă.

Pentru clasa I, programa prevede însușirea- în mod practic a câtorva

reguli simple, generalizări abstracte din cele câteva fapte sau fenomene de limbă
putând fi cunoscute de școlarii mici. Astfel: scrierea cu literă inițială mare a
cuvântului cu care începe propoziția și titlul, folosirea punctului,a semnului
întrebării și exclamării la sfârșitul propoziției. De asemenea, se formează
deprinderea scrierii separate a cuvintelor care alcătuiesc propoziția, se învață
scrierea corectă a cuvintelor care conțin grupurile de litere ( ce, ci, ge, gi, che,
chi, ghe, ghi) , grupuri de consoane, diftongi, litera x.

Pentru clasa a II-a este prevăzută reluarea și consolidarea cunoștințelor și

deprinderilor ortografice și de punctuație dobândite în slasa precedentă,
straduindu-se asupra scrierii grupurilor de litere ( ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe,
ghi) , a cuvintelor cu consoană dublă n etc. Pe cale practică, elevii se deprind cu
folosirea virgulei și se fomiliarizează cu linia de dialog.

Regulile ortografice și de punctuație însușite în aceste clase au o redusă ,

o slabă fundamentare teoretică ( unele reguli au chiar un caracter empiric).
 Fiind și puțin numeroase, ele nu pot rezolva diversele probleme ale
scrisului pe care le întâlnesc elevii în practică. În lipsa unor reguli – deduse din
determinarea științifică a fenomenelor de limbă- cu care să poată opera și
motiva, se recurge frecvent la explicații și rezolvări situaționale care au menirea
de a preveni eventuale greșeli și chiar de a pregăti elaborarea unor reguli noi.

În această etapă, datorită particularităților vârstei elevilor, însușirea

scrierii corecte implică formarea unor reperezentări a grafiei cuvintelor,
îndeosebi cu contribuția analizatorilor auditiv, vizual și verbo- motor.

Aportul analizatorului auditiv apare mai pregnant în însușirea ortografiei

acelor cuvinte care se scriu cum se pronunță potrivit principiului fonetic, ca și ăn
formarea reprezentării ortografierii unor cuvinte pentru care elevii nu posedă
încă nicio regulă( de pildă scrierea cu doi sau trei de i la plural a unor
substantive masculine; scrierea diferită a genitivului singular la unele
substantive feminine: cărții, cutiei).În această situație, având în vedere
corespondența dintre ortografie și modul corect de pronunțare a cuvintelor și,
recurgându- se la analizatorul auditiv, se pot preveni grafiile greșite, iar regulile
necunoscute elevilor sunt suplinite prin analiza fonetică.

Foarte util , analizatorul auditiv prezintă însă unele limite în însușirea

scrierii corecte, în primul rând pentru că auzul nu păstrează mult timp
impresiile. Ori, dacă pronunțarea corectă se uită repede, transpunerea grafică a
structurii fonetice se poate realiza greșit.

În comparație cu cel auditiv, analizatorul vizual păstrează mai mult timp

imaginea grafiei cuvintelor.Redarea grafică corectă a formelor cuvintelor se
bazează pe percepția vizuală a modelului, pe reprezentările grafice însușite pe
cale vizuală. De aici, necesitatea folosirii unui bogat material exemplificator, a
ortogramelor, a tabelelor ori fișelor ortografice etc.
 Pe baza interacțiunii analizatorilor menționați, se formează reprezentările
motorii ale redării ortografice. Faptul că memoria motrică păstrează multă
vreme complexul de mișcări necesar ortografierii diverselor cuvinte arată că
exersarea, efectuarea a cât mai numeroase și variate aplicații practice este
indispensabilă formării deprinderilor ortografice și de punctuașie.

Cu tot ce se acumulează, cu tot progresul intelectual care se realizează în

aceste clase, nici în domeniul formării cunoștințelor și deprinderilor ortografice
și de punctuație nu se pot depăși anumite limite, acelea ale posibilităților vârstei
elevilor. Din această cauză, cunoștințele respective nu se pot preda exhaustiv, iar
procesul formării deprinderilor nu se poate considera nici acum încheiat; din
această cauză, unele dintre generalizările la care se ajunge nu ating nivelul
regulilor deplin elaborate și sunt încă dependente de modelul intuit; se mai
recurge la explicații și motivări situaționale și mai e nevoie ca unele acțiuni
practice să fie însoțite de verbalizare orală.

Totuși, în această a doua etapă a predării, învățarea ortografiei și

punctuației nu se mai sprijină în aceeași măsură pe analizatorul vizual și
auditiv,deprinderile au o mai solidă fundamentare teoretică. Regulile ortografice
și de punctuație, având caracter de principii generalizatoare sunt utilizate acum
nu numai curent , dar și conștient în dirijarea, controlul, autocontrolul și reglarea
activității practice. Elevii raportează la ele problema ortografică sau de
punctuație pe care o au de rezolvat, operează și motivează cu ele adecvat în
practica exprimării scrise.

Întrucât aproapefiecare regulă ortografică sau de punctuație reprezintă

generalizarea mai multor fapte sau fenomene, procesul constituirii sale
asemănător cu acela al formării noțiunilor gramaticale și implică la rândul său
diverse activități ale gândirii, operații logice. Treptat elevii dobândesc și o
anumită orientare asupra modului , a tehnicii efectuării acestor procese și
operații, ca și a executării unor acțiuni practice, a exersării aplicării în practică a
regulilor, ceea ce presupune o serie de operațiuni mintale.

Astfel, după împrejurări și în primul rând, în funcție de posibilitățile

elevilor, se poate recurge la analogie ( se scrie : n-aude, n-ascultă așa cum se
scrie și pentru aceleași motive pentru care se scrie n-avem), la diferențiere( în
cazul ortografierii unor omofone: se scrie ” s-a dus”, spre deosebire de “ cartea
sa, să- i dea”, spre deosebire de colegii săi), la analiză ( de pildă, pentru
folosirea liniuței de unire în situații ca cele din exemplele de mai sus, când se
identifică pe bază de analiză morfologică , elementele, unitățile din care sunt
alcătuite grupurile respective de cuvinte și pe bază de analiză fonetică pentru
determinarea fenomenelor cu care se termină și cu care se încep cuvintele legate
prin liniuță).

Calea cea mai sigură pentru formarea deprinderilor de aplicare a acestor

norme o constituie exersarea lor sistematică. O regulă se fixează și intră în
deprindere pe două căi correlate: prin exercițiu și prin practica spontană a
scrierii.

Exercițiul este o formă de antrenament sistematic, organizat.Prin el se

realizează executarea repetată și conștientă a unei acțiuni, spre a se apropia de
un model.

Tipurile de exerciții ce se pot folosi sunt extreme de numeroase și

variate.Ele se pot clasifica astfel: ( 3)

a. Exercițiile de limbă tradiționale, care pot și trebuie folosite și ca

exerciții de ortografie;

b. Exercițiile de ortografie tradiționale;

c. Exercițiile de educare a auzului fonematic și a pronunției;

d. Exerciții de educare a percepției limbajului;

 e. Exerciții structurale;

Indiferent de tipul său, exercițiul presupune respectarea unor etape: cunoașterea

obiectivelor de către elevi; explicarea și demonstrarea modelului de către
învățător; gradarea operașiilor și repetarea lor eșalonată în timp; integrarea
exercițiului învățat în sistemul de exerciții.

Scopul general al exercițiilor este formarea deprinderilor de muncă

independentă la elevi. Pe lângă acesta, exercițiile contribuie la înțelegerea
conceptelor, regulilor, teoriilor, întrucât presupun aplicarea cunpștințelor la
situații noi și variate: consolidarea cunoștințelor și deprinderilor formate ajută la
evitarea confuziilor și a interferențelor în mintea elevului.

a.Exerciții de limbă tradiționale

Metodica recomandă ca exerciții de limbă tradiționale să fie folosite

pentru a motiva scrierea unui cuvânt sau folosirea unui semn de punctuație,
precum și folosirea unei reguli. Aceste exerciții se folosesc cu precădere în etapa
predării ortografiei și punctuației pe baze raționale( clasele a III-a și a IV-a), dar
și în primele clase.

Exerciții de recunoaștere simplă- prin care se cer: recunoașterea și

sublinierea( cu o linie sau cu mai multe) dintr-un text a unei ortograme, a unor
cuvinte cu sens propriu, a diferitelor semne de punctuație, a unor diftongi etc.

Exerciții de grupare, care cer: recunoașterea și ordonarea unor fapte

dintr-un material lingvistic dat, după anumite criterii. Faptele de izolat și de
grupat pot fi asemănătoare sau contrastante, iar criteriul de grupare poate fi dat
sau nu. Acest tip de exercițiu obligă la comparații și diferențieri.
 Exemplu: Grupați propozițiile în care ortograma “ sa, s-a” se scrie legat
sau dezlegat în două coloane:

Sa/ S-a dus să se plimbe cu bicicleta.

Mama sa/ s-a nu îl lasă niciodată singur.

Bunica sa/ s-a supărat pentru că a vărsat vaza.

Marian a plecat la bunici împreună cu sora sa/ s-a.

În primele clase se pot folosi, cu bune rezultate în practica pedagogică

și exercițiile de completare pentru a consolida regulile de punctuație și de
ortografie, dar și pentru scrierea corectă a unor substantive care deseori sunt
ortografiate greșit de elevi. Pot fi omise litere sau cuvinte întregi.Faptele de
completet pot fi sugerate de context și cu sprijinul unor indicații suplimentare.
Informația oferită de material este mai mică decât în cazul exercițiilor de
modificare, făcând să sporească efortul de a o interpreta și de a răspunde corect
la sarcină.

Exemplu: Completează semnele de punctuație necesare:

a) Ogarul îl întreabă pe iepuraș

Iepurașule unde mergi

Eu merg la târg ca să îmi cumpăr ciuboțele Ce grabit sunt

b) Maria s-a întâlnit cu Ana Ea îi spune Anei

Ana vrei să te joci cu mine

Cu ce ne vom juca

Cu păpușa cea nouă cu ursulețul cu bagheta magică și cu coronița

prințesei

O Maria sunt foarte încântată

 Exemplu: Completați literele omise apoi modificați forma cuvintelor în
așa fel încât să arate mai multe ființe, lucruri etc. Zo_logic, fi_nță, ide_, ale_,
po_t, po_zie.

În alte exemple pot fi omise cuvinte:

Prietenul pe care ............întâlnit.

Cartea care..................rupt.

Pomii pe care...............îngrijit.

Florile care.................ofilit.

Sarcini: completați punctele cu ortogramele potrivite.

Exerciții de recunoaștere și motivare prin care elevii recunosc faptele

de limbă și le argumentează.Prin motivare înțelegem două lucruri: precizarea
argumentelor pe care se întemeiază o regulă de ortografie și punctuație;
precizarea argumentelor pe care se întemeiază un fapt de ortografie concret,
existent într-un material dat sau în scrisul copilului. Exercițiul are în vedere al
doilea sens al motivării, dar explicarea unui fapt concret ne obligă de obicei să
luăm în considerare și primul înțeles al conceptului.

Motivarea este de obicei încorporată în alte activități, de comunicare a

regulii, de fixarea ei, de formare a deprinderilor și de corectare a greșelilor,
căpătând astfel funcția de operație, de acțiune componentă a activității
respective.

Exemplu: Ionel cere câtorva prieteni să alcătuiască câte o propoziție în

care să comunice ceva despre cuvântul păsări. A primit următoarele răspunsuri:

Păsările călătoare.

În crâng păsările sprintene cântă voios.

 Păsările în văzduhul necuprins.

Păsările zboară.

Lasă punctul acolo unde răspunsul este corect și motivează răspunsurile

incorecte.

Exerciții de recunoaștere și disociere. Acest tip de exerciții constă în

recunoașterea, compararea și opunerea trăsăturilor distinctive a două fapte a
căror asemănare poate provoca sau a și provocat interferențe reciproce.
Disocierea , ca inhibare a tot ce este accidental asemănător prin formarea unor
legături inhibitive negative, este necesară în tot procesul de învățare a ortografiei
și punctuației. Diferențierea prin opuneri are efect maxim, dacă se produce
aproape de momentul familiarizării cu faptul și regula lui. Introducerea unui fapt
opus sau a unei reguli opuse după ce primul fapt sau prima regulă au fost
comunicate și întărite printr-un număr de exerciții ar avea randament maxim. Ca
atare, opunerea succesivă este cea mai indicată, ea ducând la îmbunătățirea
continuă a performanței.

Exemplu:

Bine e să ai prieteni.

Bine e să ai prieteni?

Bine e să ai prieteni!

Din analiza îndrumată cu competență de învățător, a acestor propoziții,

elevii vor desprinde faptul că, deși propozițiile au aceeași structură lingvistică,
ele comunică lucruri diferite, în conformitate cu intențiile vorbitorului. Astfel
elevii vor înțelege mai bine importanța semnelor de punctuație pentru
determinarea sensurilor pe care le poate avea o propoziție sau text. Tot prin
diferențiere elevii își pot însuși intuitiv, ortografia unor omofone: se scrie s-a
dus,spre deosebire de cartea sa, să-i dea spre deosebire de colegii săi etc.
 Exerciții de modificare- elevul intervine în material transformând
faptele ,înlocuindu-le sau restaurându-le în forma lor corectă. Indiferent de
natura modificării, elevul desfășoară în aceste exerciții următoarele operații (a)
prelucrează informația oferită de material și de cerințele exercițiului și
elaborează o schemă de răspuns; (b) acționează în consecință modificând
materialul conform schemei de răspuns elaborate; ( c) apreciază rezultatul
acțiunii.

Acest tip de exerciții se pot aplica începând cu clasa I pentru modificarea

unei propoziții prin schimbarea semnelor de punctuație de la sfârșitul acesteia și
în a II-a , dar numai după un model dat când este vorba de ortografie.

Exemplu: Transformați următoarele propoziții în întrebări:

La noi a venit Maria.

Ei se duc la pescuit.

Bunicul citește ziarul toată ziua.

Colega mea a luat un calificativ bun.

Exemplu: Transformați după model:

Model: Gâscanul a plecat să caute papucii.

Gâscanul a plecat să-i caute.

Ionuț merge să mănânce toți cartofii.

Sora mea se duce să citească bunicii o carte de istorie.