GEORGE ENESCU (19 August 1881 la Liveni-Varnav, Jud. Dorohoi - 4 Mai 1955 Paris) George Enescu se definea ca find o personalitate in care se oglindese cinci ipostaze: compozitorul, violonistul, pianistul si profesorul. o(...) Cel mai mult prefuiese darul de a compune muzica si nici un muritor nu poate poseda o fericire mai mare...” spunea Enescu. intr-o zona fertil din nordul Moldovei, a sesurilor si colinelor blande, la Liveni-Varnay, Jud. Dorohoi pe atunci, s-a nascut la 19 august (7 august in stil vechi) in 1881, George Enescu. Astizi satul poarti numele compozitorului. in familia mamei, Maria si Costache, existau preocupari muzicale: stribunicul — Ene Galin era cAntaret de strand daruit cu o voce deosebiti, bunicul — Gheorghe Enescu a fost preot, vestifi pentru vocea sa Tatél compozitorului, inzestrat cu muzicalitate si voce plicut’, mu _va urma preotia dar va deveni invayator, apoi agricultor, prin luarea in arendi a unei mosii. Mama compozitorului mai putea fi auzita cantand la chitaré, insotind cAntul lui Costache Enescu George Enescu era al optulea copil al parinfilor, ceilali murind foarte devreme, ultimii cinci fusesera seceraji de o molima in 1878 Amintirea anilor copiliriei de la jara cu linistea su blandejea ei si legatura fireascd. cu natura vor réméne adanc intiparite intiparite in memoria compozitorului, ca 0 comoara pe care o va purta cu sine, toati viata, pe indepartatele meleaguri. Impresiile acelor ani ai copilariei si atmosfera muzicali farineasc4 se vor regasi in imaginile sonore ale unor creatii ale compozitorului. Una dintre primele sale amintiri despre care pomeneste George Enescu este aceea a unui taraf de Iautari care céntau la viori la viori, fambale, contrabas, auzit la o stajiune balnear’, la Baltajesti-Neamt, precum si acela ce cinta la hore duminica, in curtea casei de la Craclia, unde se mutase familia Enescu pe cand compozitorul avea in jur de trei ani. Tatal compozitorului cinta si la vioara. Talentul lui George Enescu se manifesta spontan in reproducerea melodiilor pe care le auzea, cu mare exactitate, Este adus de la Dorohoi un Iautar vestit, Niculae Chioru care, dup’ citeva lectii, nu mai avea ce sii arate copilului EnescuTatal compozitorului il aduce pe George Enescu la Iasi pentru a-l prezenta profesorului si compozitorului Eduard Caudella. Acesta recunosednd talentul copilului recomanda ca, mai intai, acesta 4 invete notele muzicale. Dupi cateva lectii luate cu un inginer, vecin din sat, George Enescu citea si scria cu usurinja notele pieselor pe care trebuia sa le invete in casa de la Cracalia fusese adus un pian, un instrument, chiar dacd modest, avand posibilitéti sonore mai ample decat vioara. Acum, Enescu isi va pune in gdnd si ajunga compozitor. Primele compozitii ale sale erau numite ,opere” — la fel ca .,Jara Roméaneasca”, opera pentru pian si vioar’i de George Enescu, compozitor roman, in varsti de ani”, asa sta scris pe manuscrisul pastrat de catre compozitor. in 1888, Enescu este adus din nou in fafa profesorului Eduard Caudella. Déndu-si seama de posibilitajile muzicale exceptionale ale copilului si fiind totodata, constient de stadiul in care se afla invatamantul muzical romanese, profesorul il sfatuieste pe tatalsiu si-si trimita baiatul la Viena ca sa invete muzica. Viena mai pastra inca vie amintirea marilor compozitori care au activat si au compus aici, viaja muzicala fiind marcaté de creatiile lui Mozart, Haydn, Beethoven, Schubert, iar Brahms fiind inca prezent printre muzicienii orchestrei Conservatorului. Directorul Conservatorului Joseph Hellmesberger ii scria si povestea lui George Enescu despre obiceiurile si felul de a dirija al lui Beethoven, miarturii pastrate de la tatal care fusese contemporan cu Beethoven. George Enescu canta la vioara I in orchestra Conservatorului vienez: aici se cfntau simfonii de Beethoven dupa partituri, scrise de ména, copiate probabil de muzicienii contemporani cu Beethoven. Pe Brahms, Enescu la intélnit adesea cénd acesta asista la repetitiile orchestrei de elevi din care ficea parte si compozitorul si violonistul roman. La pupitrul viorii I, Enescu a interpretat simfonia T in prezenta Ini Brahms. Eneseu era gizduit de profesorul sau de vioara, Joseph Hellmerberger — junior. Aici a avut parte de o atmosferA muzicali superioara in cadrul sedintelor de muzica ce aveau loc in casa profesorului, sedine sustinute de cei mai de frunte muzicieni. Aici a putut si invefe modul cum trebuie interpretati Beethoven si Schubert — dupa indicatiile care ramasesera vii de la compozitori. Aici a asimilat invataturile marii traditii muzicale transmise prin profesorii sai Enescu este admis la cursurile de pregatire ale conservatorului — invata vioara cu profesorul Sigismund Bachrich, violonist al Cvartetuuli ,Rose” si in orchestra OpereiRevine in fara, dupa primul an de scoala, si apare pentru prima data in public in 1889 (24 iulie) la Slanic, intr-un concert ,,in folosul saracilor din localitate™ Cu talentul si sarguinja sa deosebita Enescu reuseste s4 depaseased ani pregatitori, in doi in loc de trei ani, iar varsta de noua ani este admis la cursurile superioare, studiind vioara cu profesorul Josepf Helemsberger — junior, la care era in continuare gizduit. Armonia, contrapunetul si compozitia le studiazi cu profesorul Robert Fuchs. in 1893, dupa 3 ani de studii, George Enescu absolva cu excelent cursurile superioare, obfinand gi calificativul de .excelent” si Medalia .Asociatiei Prietenilor Muzicii” (Gesellschaft medaliile”), acordaté foarte rar absolventilor exceptional Setea gi pasitunea pentru muzica ale lui Enescu nu puteau fi linistite prin absolvirea studiilor. Dupa terminarea studiilor Conservatorului, Enescu ramdne in Viena unde continua compozitia cu Robert Fuchs, freeventeaz concertele, spectacolele de oper. Acum va avea gi revelatia muzicii lui Wagner. In primavara anului 1894 profesorul Hellmesberger il sfatuieste pe Costache Enescu si-si trimité baiatul la Paris pentru a-si completa studiile. Tot acum in primavara lui 1894, Enescu se prezinta pentru prima data in fata publicului bucurestean, acompaniat la pian de profesorul Hellmesberger — in program va avea: Concertul pentru vioari de Mendelssohn, Vieuxtemps, Godard si Sarasate. in 1894, cand Enescu vine la Paris, capitala franceza trecea printr-un proces de innoire muzicala. Prin infiinjarea ,,Societatii nationale de muzica” (dupa 1871) C. Saint-Saens, alfituri de alsi mari muzicieni francezi cautau sa promoveze valorile nationale invataturile lui C. Franck, Ch. Gounod, Chabrieu care se stinseserA mu demult, erau inca vii in memoria generafiei vremii. Vincent d’Indy, care il urmase pe Saint-Saens la presedentia Societatii, se preocupa de ridicarea tinerilor talente, pregatindu-se a infiinja a doua mare scoala de muzica a Parisului Schola Contorum™ in acel moment de rascruce dintre cele doua secole, muzica viitorului incepea sa se contureze in creafia tinerilor compozitori: Paul Dukas, Claude Debussy (care atrasese deja atentia prin limbajul muzical al liedurilor sale, acela folosit in piesele pentru pian si cu cvartetul de coarda) cu Ravel, Florent Schimitt, Enescu va fi coleg la conservator. Climatul artistic al Parisului, foarte deosebit de acela al Vienei, a contribuit la intregirea experienfei muzicale si a cunostinjelor lui Enescu, pe atunci in varsta de 13 ani, Contactul cu tradifia culturii franceze i-a imbogatit formagiasa intelectuala gi i-a stimulat dorinfa sa de a invata, maturizindu-i treptat capacitatea de a-si judeca impresiile muzicale. Parisul i-a dat si ocazia sa afirme, s4 se confrunte, dar nu |-a schimbat in substanta. Gandirea sa muzicala a fost uneori marcata — mai cu seama in primii ani —de impresiile muzicii franceze. Din punct de vedere artistic, Enescu marturiseste ca lumea de aici era prea cerebral, el raménand ,,in ciuda kilometrilor parcursi, micul baiat, duios si incapafanat, care vazuse lumina acolo departe, pe sesurile Roméniei” Conservatorul din Paris a insemnat pentru Enescu, mai ales, un centru, un mediu de emulatie artistica infruntand, uneori rigiditatea unui vechi conservatorism, Enescu va intalni, cu toate acestea, profesori cu vederi largi si generoase, ca acelea ale profesorilor Andre Gedalge, Jules Massenet si Gabriel Faure, la fel ca prietenia rodnica a unor colegi deosebiti ca: Ravel, Florent-Schimitt. Studiile de vioara le-a continuat cu profesorul Martin Pierre Marsick (elev a lui Joseph Joachim) primind prin aceasta marea traditie a scolii violonistice franco-belgiene si germane. Aceste studii cu Marsick au largit orizontul violonistului, facdnd-ul s4 cunoascd unele opere si si cante la vioara. Andre Gedalge L-a ajutat si-si perfectioneze scriitura componistica. La clasa de compozitie, Enescu I-a avut ca profesor pe Jules Massenet, iar dupa doi ani pe Gabriel Faure. Cu asemenea personalitti ca profesori, Enescu si-a verificat fortele creatoare. Primul sau mare succes I-a obtinut pe planul compozitiei, el care fusese trimis sa studieze vioara. in 1898 (6 februarie) a fost executat in prima auditie ,Poema romana” opus 1 la Paris, sub bagheta sefului de orchestra Eduard Colonne si orchestra ce-i poartd numele Lucrarea a avut un succes imens. La | martie 1898, Enescu isi dirijeaza la ,Ateneu” compozitia, in cadrul ‘unui concert simfonic al ,,Filarmonicii” condusa de Eduard Wachmann. Mai aparuse la Bucuresti in 1894-1896 — cand se afirmase ca violonist. Acum, Enescu apirea in calitate de compozitor. Enescu incununeazi prin lucrarea sa, incercarile depuse de inaintasii sai pe taramul artei componistice romanesti. La Paris va avea loc 0 alta prima auditie — Sonata I pentru vioara si pian opus 2 — in 1897 compusa, prima audifie in 17 februarie 1898 cu compozitorul acompaniat la pian de Alfred Cortot Anii 1897-1898 sunt deosebit de rodnici. Enescu compune:- Suita Tin ,,stil antic” pentru pian (opus 3). - Trei melodii pentru voce si pian pe versuri de Sully-Prudhomme si Jules Lemaitre - Fantezie pastorala pentru orchestra - Sonata I pentru violoncel si pian - Variatiunile pe o tema original pentru doua piane (opus 5) - Sonata a I-a pentru vioara si pian. ‘Toati munca sa se imparte intre creafie si studiul viorii Anul 1899 marcheaz’ un moment esenfial in viafa sa creatoare. Acum, confruntandu-se cu colegii s4i muzicieni, cu publicul, dar mai ales cu propria sa severitate Enescu devine stapan pe forfele sale creatoare. Odata cu cea de-a doua sonata pentru vioara si pian Enescu a simtit ca a depagit un prag, o etapa de acumuliri si asimilari in 1899 Enescu se prezinta la concursul final, studiile sale de vioara find incununate cu ,.Marele premiu al Conservatorului” acordat in unanimitate de juriu. Aceasti distinctie ii deschidea posibilitatea unei cariere de violonist, insemnand totodata si incheierea nei perioade de dependente Perspectivele unei cariere de compozitor nu erau incurajatoare asa cum putea constata prin exemplele colegilor sai. Uneori acestia trebuie si accepte anumite compromisuri pentru afirmare ca tineri compozitori, in viata muzicala pariziand in tara, progresele realizate in invatamantul muzical si in viafa artistica nu ofereau totusi perspective deosebite. Enescu este obligat, astfel, sa aleaga profesia de violonist pentru a putea si- si obfina independenta unei cariere de compozitor. in 1900 (11 februarie) Enescu da primul sau mare concert public cu Orchestra Colonne, ca solist al concertuhti pentru vioari de Beethoven, concert ce-i aduce consacrarea. Faima sa va creste an de an, la Paris gi in fara, cucerind apoi admiratia in marile centre europene, in Germania, Belgia, Ttalia, Olanda, Spania, Portugalia in concerte apare si alaturi de mari muzicieni ca: Al. Cartot Eugene Ysaye, Jaques Thibaud, Fritz Kreisler, Pablo Casals. Cei mai de seama compozitori ii incredinqeaz adesea prima auditie a creafiilor lor pentru vioar’ in paralel cu evolutia sa ca violonist compozitorul Enescu se afirma tot mai mult, cu Rapsodiile romane nr.1 opus 2 (1901-1902) — Iucrari care vor cuceri lumea Enescu compune octuorul pentru instrumente de coarde — Simfonia 1 — 1905, Suita I si a I-a pentru orchestra gi Dixtorul pentru instrumente de suflatin fiecare an, se intoarce in fara, dupa ce strabate lumea ca violonist. Aproape toate lueririle sale sunt concepute sau compuse in fara, majoritatea find localizate, datate cu numirile unor locuri familiare: Cracalia, Tefeani. Faget Sinaia. in anii primului razboi mondial, Enescu igi intrerupe turneele, raméndnd tot timpul razoiului in fara. Aici, pe léngé munca sa de creatie desfasoara o bogata si neobosita activitate concertistic’. Ca violonist sau conducator al orchestrei simfonice a Ministerului instructiunii”, el contribuie la imbogatirea programului si la ridicarea nivelului profesional. Tot intre 1914 si 1918 incearcd sa ridice nivelul spectacolelor de opera cu ajutorul cantaretilor romani. Tot intre 1914 gi 1918 incearca sa ridice nivelul spectacolelor de opera cu ajutorul cAntirefilor romani. in anii refugiului la Iasi, continua activitatea concertistica si infiinteazd orchestra simfonica George Enescu” in aceasti perioada intemeiaza, din veniturile proprii ale concertelor sale .Premiul de compozitie George Enescu” — pentru a-i stimula pe tinerii compozitori romani. Creeazi Simfoniile a Il-a si a Ill-a inspirate de tragedia razboiului. Dupa terminarea rizboiului, Enescu va porni in turnee de concerte in 1923 va intreprinde primul sau turneu in America de Nord impundndu-se ca violonist dar si ca dirijor, aparind in fruntea celor mai mari orchestre simfonice americane, la Philadelphia, New-York, Washingtown, San- Francisco, Pittsburg. De aici va aparea si in fruntea orchestrelor de la Paris, Roma, Londra, Amsterdam, Monte Carlor, Schweningen. Dupi fiecare turneu revine in fara Succesele sale concertistice se impletesc cu bucuria creatiei. in perioada dintre cele doua rizboaie mondiale Enescu creeazi cateva din lucririle capitale: - sonatele pentru pian - evartetul de coarde nr.1 - sonata a 2-a pentru violoncel si pian - sonata a 3-a pentru pian si vioara in caracter popular romanesc care marcheazi un moment esential in creafia sa, dar si pentru muzica romaneasca Declansarea celui de-al doilea rizboi mondial pune capit tuneelor sale si de data aceasta Enescu se intoarce in tari desfisurand o activitate artistic’ si concertistica, dirijind, dnd recitaluri si concerte. Important’ era activitateasa de repetitii de muzica de camera, sedinfe pe care le tinea in saloane — intalniri pe care le organiza sotia sa Maria Cantacuzino Rodul acestor ani sunt: Suita ,.Sateasca” pentru orchestra si suita pentru vioara si pian ,,Impresii din copilarie”. in anul 1944, Enescu isi reincepe activitatea concertistic’ fiind obligat s4 plece din tara datoriti tragediei in care intra tara noastra. 1946 — turneu la Moscova, la New-York 1949 — dirijeaz uvertura de concert pe motive in caracter romanese. Este nevoit si-si reducd activitatea concertistica si si dea lecfii de interpretare (,.Mannes Music scholl”) New York — Universitatea Ilinois in ciuda agravarii sinatatii sale Revenit in Europa, Enescu va continua un timp si dea concerte la Paris si Londra, la Strasburg dar si cursuri de interpretare la .,$coala de Interpretare” din Paris. Boala il obligi sa renunfe definitiv la activitatea concertistica Creafiile compuse acum sunt: Cvartetul nr2 de coarde, Poemul simfonic ..Vox Maris” (ramas neterminat). Simfonia de camera este ultima sa creatie. ‘Ultimii ani e tintuit la pat, umilit de cumplita suferinta. La 4 mai 1955 se stinge din viata la Paris. Creatia Ini George Enescu se poate imparti in anumite perioade, corespunzand liniei de desfagurare si evolutie a limbajului su muzical. I. Prima perioada de creaie ar putea fi cuprinsa intre ani 1897-1915 (cuprinzand atat anii de studii, la Viena cat si inceputul cursului la Paris) Aceasti perioada este caracterizata prin sinteza pe care Enescu o realizeazi in cadrul_limbajului muzical, prin asimilarea caracteristicilor de creatia a unor compozitori romantici tarzii - traditia muzicii europene facuse obiectul studiilor sale vieneze si parisiene — si ,amintirile” Iasate in cugetul sau de muzica lautareasca de pe meleagurile natale. Compozitorul a fost atras mai cu seamé de muzica lui Wagner, de simfonismul complex al lui Brahms, dar pastreaz4 totodata viu, in memorie, folclorul, cantecul faranese IL. Cea de-a doua perioada este cuprinsa intre anii 1915-1937, perioadé in care Enescu incepe si-si croiasca propriul siu drum componistic, bazaindu-se mult pe experienfa capatata in urma studiului tradifiei muzicale europene ins luand in considerare — si prin contactul cu folclorul altor popoare — bogatia folclorului romanese Este perioada prelucrarilor motivelor folclorice si a credrii de melodii proprii, in spirit popular, care-i vor servi ca filon in constructia melodica, armonicd gi ritmica a nerarilor saleIIL. A treia perioada marcata de profunde confruntari si contorsionari ale travaliului componistic — intrerupt fie de necesitatea reluarii turneelor de concerte, fie de razboi — se intinde intre anii 1937-1955. Este perioada de creatie dominat de o gandire proprie Enescu exprima tot mai hotirat ideea sa ca in muzica se oglindese trasaturile psihice ale oamenilor. Daca ar fi s4 esalonam in ordine cronologica creafia reprezentativa a hui Enescu prima perioada ar cuprinde: Poema romana 1897; suita simfonica a cdrei premiera a avut loc la Paris. Sonata I pentru pian gi vioari — 1897 Suita I in stil antic” pentru pian -1897 Sonata a I]-a pentru pian si vioara: Octuarul de coarde Simfonia concertanta pentru violoncel si orchestra — 1901 Suita nr.2 pentru pian — 1902 Rapsodia Romana nr.1 — 1901 Simfonia T in Mi bemol major — 1905 Dixtuorul pentru instrumente de suflat — 1906 Sapte céintece pe versuri de Clement Marot ~ 1907-1908 Cvartetul nr.1 pentru pian, vioara gi violoncel — 1911 Simfonia a II-a II. A doua perioada cuprinde lucririle, creatiile urmatoare: 1915-1937 Suita a doua pentru orchestra — 1915 Simfonia a treia cu pian, orga si cor — 1919 Doua cvartete de coarde op.22 — 1921 Trei Sonate pentru pian — 1924, 1934, 1937 Sonata a IIl-a ,,in caracter popular romanesc” pentru pian si vioara Sonat pentru violoncel si pian. Il. A treia si ultima perioada de creatie cuprinde: 1937-1955 Suita a Illa ,,Sateasca” in cinci parfi — a carei prima auditie a avut loc la New-York in 1939 a fost compusa in 1938 _[mpresii din copilarie” Suita pentru vioara si pian — 1940 Poemul simfonic ,,Vox Maris” — 1950 Piese de concurs — 1948 (Cantabile si presto pentru flaut si pian) Allegro de concert pentru harpa si pian — 1948 Koncertstiick pentru viola si pian — 1948 _ Legenda pentru trompeti si pian — 1948 in 1954 compune ultima sa creatie Simfonia de camera. Nu de mult timp a fost redescoperit mamuscrisul .Baladei pentru vioara gi orchestra (pian)”.Prin cea de-a doua Sonata pentru pian gi vioara, in fa minor, Enescu a simjit dupa cum el insusi marturiseste, cd venise momentul unui popas, umui liman care avea si-i aduci o serie de clarificari in privinta drumului sau componistic, constituind primul pas catre cristalizarea atitudinii artistice a compozitorului Caracteristica esentiala a acestei sonate este aceea a semnului de maturitate artistica gi a ,.perceperii contemplativ lirice a viefii” Aici aproape cd nici nu putem vorbi de contrast tematic, Enescu aducdnd in prim plan o constructie melodico-armonioasi evocatoare, visitoare, amintind de confesiunea unui artist in comunicarea sa cu semenii Succesiunea ritmica egala vine s& sustina atmosfera poetica. Tematica — melodia — raspandeste un ,,parfum romanesc”, Enescu devine la varsta de 19 ani, un ,,simbol muzical” al romanilor, pe cand isi incheiase, cu mare succes studiile la Viena, Berlin si Paris. in evolutia sa ctre originalitatea unui limbaj muzical autentic Octetul pentru coarde in Do major, reprezinta o lucrare de o importanga covarsitoare, profunzimile tulburatoare ale muzicii enesciene se pot intui, ele aflandu-se latent in discursul muzical stapanit al octetului. Aceasta lucrare ciclica urmérind ideea, draga Iui Enescu (preluata de la postromantici) a unitafii tematice si a transformarii, metamorfozarii temei de baz, pastreaza in ciuda efuziunilor muzicii, 0 anumiti masuri si discretie, pe care Enescu le-a deprins probabil la clasa lui Faure. Totusi, desfisurarea tematica, melodica, polifonicd se revarsi si se dezlinquie, dezvoltand firea sensibila si fondul frematator, clocotitor ale personalitijii compozitorului .o fire intens furtumoasa, insa intotdeauna stapanita” (Tehudi Menuhin). Tema de baz a octetului este un strigat patetic nascut din suferinga si neliniste. Mai cu seama structura, scriitura polifonic’ a octetului poate traduce intregul fond de idei cu maximum de sugestivitate. $i aici este prezent lirismul in teme de o caldura aparte Simfonia concertanta contine inflexiuni armonice si melodice care pot fi cu greu integrate unui stil cunoscut, unui curent de la finele secolului (trecut) XIX. Sonoritatea aparte a Simfoniei Concertante poate fi cdutatd in existenta unor motive melodice care amintesc folclorul romanese. Dar inrudirile sunt relative aici, deoarece, chiar daci putem recunoaste anumite intonafii familiare noua, atmosfera intregii simfonii concertante pastreaza un caracter ‘vag romanese Probabil cf nostalgia, dorul, care l-au facut pe Enescu sa revina, atunci cénd a fost posibil, in ari, pentru a se ocupa in liniste de munea sa decompozitor, l-au determinat si-si indrepte atenfia, amintirea, catre o mai directa exprimare a folclorului romanesc. La cdteva saptimani dupa terminarea simfoniei concertante Enescu compune Rapsodia I in La major, reluind intr-un fel, ideea care |-a inspirat in compunerea Poemei romane Enescu termina studiile, aflandu-se la Paris, si perspectiva noii sale vieti care i se deschide il determina s4 arunce din nou privirea, dintr-o alta perspectiva, asupra sursclor de bogata inspirafie folcloric’. Enescu va imprumuta si aici melodii din folelor, pe care le va folosi in ansamblu, ca citate”, fird a le modifica in esenta lor. Prelucririle tematice nu sunt supuse formei sonatei clasice ci se deruleaz’ pe baza principiului _prelucrarii variationale si a contrastului, Farmecul Rapsodiei sta in modul de prezentare a temelor, in originalitatea armoniilor si a combinatiilor timbrale ale instrumentelor, in ansamblul orchestrei, fara ca Enescu si insiste pe dezvoltarea tematica. Compozitorul considera incompatibilé dezvoltarea tematicii bazate pe citatul folcloric intr-un cadru specific simfonic. ,Socotesc folclorul perfect in sine” marturisea Enescu. Orientérile noi ale artei sale si cristalizarea limbajului stu muzical capata forme concrete de manifestare in cele doua Suite pentru orchestra, La varsta de 24 de ani Enescu compune Simfonia I Eroica, in Mi bemol major, simfonie ancorata oarecum in atmosfera limbajului muzical romantic (cu ecouri brahmaniene) insa totodata original. | La baza simfoniei sta expresivitatea psihologica a tematicii muzicale. in aceasta simfonie Enescu se releva ca un muzician preocupat de problemele sensurilor existenfei ,Esenta romantica a lirismului enescian” este manifestata in Simfonia I in mod direct, patetie chiar, Suita I sia II-a pentru pian, ca si sapte céntece pe versuri de Clement Marot reprezinti 0 orientare neoclasic’ in creafia enescian’, un moment de infranare a elanurilor romantice. Enescu a amintit de multe ori faptul c& a fost nevoit si tempereze mereu excesiva sa sensibilitate mostenitd de la mama sa si de ao contrabalansa cu © gdndire viguroasa, iar concretizarea sa pe plan muzical este, invesmantarea lirismului intr-o constructie severa si armonioasa. Meditand asupra nenorocirilor aduse de dezlantuirea razboiului, Enescu a dezvaluit o anume inclinatie filozofica ce avea sa se concretizeze in Simfoniile a I-a gi a IIl-a.Simfonia a IL-a reprezinta si un moment de defilare a stilului sau personal, tradifia german inc prezenta in substratul simfoniei dnd nota personal a lucratii. in Simfonia a II-a in Do major, Enescu suprima partea lent’, desfigurdnd o succesiune de doua parti, prima parte, 0 forma de sonata, iar cea de-a doua find un Scherzo. Simfonia este compusi in anii primului rizboi mondial si este profund marcati de dramatism. Pasul hotarator cdtre o definitiva orientare stilistica, il reprezintd Sonata a I1-a pentru pian si vioara in care Enescu intrevedea un drum muzical posibil pentru viitorul artei sale, acela de ..a canta in caracterul popular fara aservirea la motiv” Aici Enescu nu va folosi nici un citat foleloric si mai cu seam datorita acestui fapt, compozitorul realizeazi o ambiantA sonora in caracter romanesc avand o putere generalizatoare Sonata a Ill-a se bazeazA pe unitatea de expresie, fondat’ pe derivarea tematica. Tema de baz va crea unitatea de ansamblu a sonatei in trei parti, din aceast tema derivand si teme ale partilor a II-a gi a IlI-a. Cu toate ci nu sunt bazate pe melodii populare. temele au un autentic stil popular. A fost nevoie de o tehnicd miestrita, de multi truda, pentru ca Enescu si modeleze temele atét de firese pentru a le putea integra in caracteristicile formelor clasice, pentru ca, in fapt, Enescu mu paraseste aici principiul formei clasice. Partea I, cu toate ca desfisoara o tematicd nostalgic, este construita intr-o forma de sonata, Partea a II-a este mai liber’ din punct de vedere formal, putandu-se integra mai greu in tiparele clasice, avand in vedere caracterul improvizatoric al evolutiei muzicale. Partea a I1J-a este un Rondo ~ original Simfonia de camera, compusa in anul 195 concert de catre Enescu. Ca si Suita Siteasca” si Cvartetul cu pian, Simfonia de camera este 0 lucrare mai greu accesibila, lucrare care nu mai aminteste romantismul liric dar si tumultuos al creatiilor de tinereje _ nu a mai putut fi auzita in OEDIP Enescu marturisea in ,AMINTIRI” (Interviuri realizate de Bernard Gavoty in anul 1951) faptul ci un subiect ca acela abordat pentru opera sa ..nu-l alegi, ci te alege el pe tine”inca din anul 1906, Enescu era framantat de dorinta de a compune muzica pentru teatru. in 1906 el urmareste la Comedia Franceza drama Oedip Rege, de Sofocle, avandu-I ca interpret al personajului principal pe unul dintre cei mai impresionangi actori — Mounet-Sully. Chipul artistului s-a fixat definitiv in mintea compozitorului si totodati expresivitatea pe care a dat-o subiectului. Lalo il va prezenta, dupa cateva siptaméni de la spectacol, lui Edmond Fleg cu care Enescu va colabora pentru infiptuirea libretului. in anul 1924, pe cand Enescu se afla la New York, primeste manuscrisul libretuuli constituit din esenta celor doua tragedii ale lui Sofocle, care au stat Ia baza lui ,Oedip Rege” si .Oedip la Colona”. Enescu a gandit drama muzicala construita pe patru acte si sase tablouri - Tabloul I — infitiseazA sirbatorirea nasterii lui Oedip, fiul regelui Tebei Laios si a reginei Jocasta. Totodata se intémpla un eveniment cutremurator, acela prin care batrinul infelept orb, Tiresias prevesteste cd Oedip va fi ucigasul tatdlui sau si sogul mamei sale. Pentru a impiedica implinirea destinului, Laios incredinfeaza pruncul unui pastor care trebuia s4-] ucida. - Tabloul II — Oedip se afla la Corint, tanar si credincios parintilor sai (Polybos si Meropa), far a sti cA acestia sunt parintii lui adoptivi, care gasindw-l prune, |-au luat si Lau crescut. EI stie c& oracolul a proorocit cA-si va ucide tatal si va infaptui incestul. De aceea el fuge de aici nevrand sa-si urmeze destinul si hotirnd s4 lupte cu el. - Tabloul Ill — Oedip se afla la rascrucea a trei drumuri. Un bitran trece i il loveste. Oedip se intoarce la randu-i si aruncand ghioaga, il ucide. Cel ucis este Lajos, dar Oedip nu stie acest Iucru. Asadar, prima proorocire s-a infaptuit, - Tabloul IV — in faja uneia dintre cele sase porti ale Tebei se afl Sfinxul. Oedip apare si trezeste monstrul. Sfinxul il intreaba cine este mai puternic decat destinul. Oedip desfide adevarul raspunzand ca omul este mai puternic decat destinul. Sfinxul ride, plinge hohotind si dispare Poporul Tebei vine in intimpinarea eroului care |-a eliberat de monstru. incununat cu aur, Oedip o intalneste pe Iocasta. - Tabloul V — concentreaza intreaga tragedie a operei lui Sofocle — Oedip Rege in timpul unei ciume care se abate asupra cetatii, Tiresias, proorocul, cere pedepsirea ucigasului necunoscut al Ini Lajos Oedip descopera acum taina nasterii sale, paricidul si incestul. N culmea deznadejdii isi stripunge ochii. Gonit din cetate el pleaca sprijinit de fiica sa Antigona.- Tabloul VI rezuma tragedia Oedip la Colona. Oedip mu este ucigas ci o Victima a destimului care s-a dovedit mai puternic incerednd totul pentru a evita infaptuirea celor prezise, Oedip nu este vinovat. Trupul lui Oedip este inhumat, ca acela al unui martir, in piméntul Aticei, ocrotind cetatea si conducand-o spre biruinta. Enescu a inceput Iucrul la aceasta opera aflandu-se in Elvetia. Compozitorul porneste de la trei principii: actiunea trebuie si se inchege repede, fara reludri inutile, fara patos. Apoi el a avut in vedere faptul cA publicul sa nu se plictiseasea. Tar pe urmé, important era ca auditorul sa infeleaga textul .O drama reusit’ trebuie si aiba o actiune si un text inteligibil”. Enescu marturiseste cd nu a intrebuintat vreun sistem in compunerea muricii acestei drame: doar procedee Unul din procedeele importante este acela al leit-motivului, ca fir conducator al dramei. Esneta muzicalé a dramei este cuprinsa in cele trei teme ale preludiului tema Tocastei, motivul patricidului si cele patru note care sugereaza disputa verbala dintre Sfinx si Oedip, dialogul dintre om si monstru. Enescu considera punctul culminant al dramei actul III, Oedip Rege. Enescu fine seama de crearea unei atmosfere pe baza reintoarcerii la modurile grecesti — pe care nu le va aborda. Oedip este considerat a fi un personaj al tuturor timpurilor. Enescu evitd limbajul arhaic utilizénd un limbaj muzical modern. Cuceririle limbajului muzical modern este prezent in drama lui. El utilizeaza pasaje declamate, pe jumitate cantate, pe jumatate vorbite, folosind si sfertul de ton, capabil sa redea efecte deosebite. Se afla aici un limbaj diferit de cel al simfoniilor sale. Instrumentele au un grai aparte dar direct. Predomina simplitatea, discretia. "Orchestra nu comenteaza pe larg evenimentele, le suporta, ins, cu un fel de pasivitate tremuratoare”. La 10 martie 1936 a avut loc premiera operei. Franfa |-a distins cu ordinul CRUCEA LEGIUNII DE ONOARE. Anexe la activitatea si creafia lui George Enescu-dn 1889 Viena era inca un Parnas demn de Euterpe, un Panos frivol, dar totusi un Parnos. Publicul vienez — uguratic — prefera lui Wagner, pe Mascagni, Massenet, Delibes, Gounod”. Acest lucru il marturiseste George Enescu in ,,Amintiri” de Bernard Gavoty. Umbrele lui Enescu la Viena erau: Beethoven, Brahms, Wagner. Enescu era atras i spre alte ramuri ale artei: pictura cu raporturile de culori, lectura il pasiona, considerand-o o hrana pentru inclinatia sa catre vis si nostalgie. Cu toate acestea doar muzica I-a atras, toate experienfele in diferite domenii ii dezvoltau pasiunea pentru universul sonor. in 1894 — 1a Paris, Vincent d’Indy conducea Schola Cantorum, Saint-Saéns era in viata iar Fauré compusese deja Requiem-ul, lieduri si muzica de camera, Debussy compusese Suita bergamasca, Cvartetul de coarde si luera la Pelleds, Paul Dukas incepea si fie cunoscut, Maurice Ravel si Roger Ducasse se dovedeau talente precoce. Parisul prevestea forte si sperante noi. Teatrul liric avea destul de mult succes, cu repertoriul francez de opera. Massenet ii recomanda lui Enescu in varsté de 13 ani si invefe contrapunct —.,si-l manance”. Gédalge va decreta, uitindu-se la schitele lui Enescu: va fi un compozitor”. Enescu ..scrisese” deja 3 Simfonii la varsta de 13 ani (Amintiri — Alfred Cortat) 1897 — compune Poema Roménd care va fi interpretaté in prima auditie la Colonne. Cu toate ca profesorii si criticii priveau cu oarecare ostilitate manifestarea sa componistica, privindu-] oarecum, ca pe un ,.tzvritit” Ambitia ui Enescu era de a compune (fusese ,,incurajat” cu un premiu II pentru vioara). Saint-Saéns il incurajeaza in arta violonisticd. Pe Enescu il atragea muzica in toate ipostazele ei si nu performantele violonistice. Poema Roméni cuprinde tablouri cdmpenesti, evocdnd episoade ale viefii fardnesti. Privind-o dupa o jumatate de veac Enescu mérturiseste; incercarea sa de a aduce in lucrare amintiri ale copilului ,,transpuse, stilizate”. Poemul constituie 0 ,evocare indepartata” realizaté cu dragoste gi naivitate”, Enescu isi amintea de fara sa pe care 0 parasise de opt aniPoema Romana are un caracter descriptiv, indicand tendintele .,realiste”, la inceputul drumului sau creator. Ea constituie o legitura fireasc’ ficuta spre continuarea tendinfelor creatoare incepute de primii compozitori romani. Dar Enescu realizeazi de la buninceput ..transpunerea, stilizarea” folclorului romanese la un nivel artistic superior realizirilor de pana atunci Folclorul lautaresc a constituit un fond de muzica pe care Enescu l-a utilizat si din care s-a inspirat. Poema Romina, suiti simfonici pentru orchestra (1897), in care compozitorul a concentrat elanul su creator cu aspiratia de a arta virtutiile originale ale ritmului si intonafiilor cdntecelor si dansurilor romanesti Apreciata de profesorul siu A. Gédalge si de C. Saint-Saéns, Poema a fost Teprezentata in 1898 la 6 februarie sub directia lui Ed. Colonne la Theatre de Chitelet din Paris. Succesul a fost extraordinar, critica retinuta insa a fost confirmat gi in alte ari ale Europei si in America. Impresioneaza arhitectura, forma in care e invesmantata ideea muzicala — de fapt cele dowd idei care domina introducerea. ImpresioneazA logica desfasurarii interioare. ‘Are un caracter pastoral — programatic in dowd parti. Primul tablow zugraveste atmosfera de sear de vara la fara, intr-o sarbatoare. Partea a II-a pune in evidenta contrastul, in momentul declansarii furtunii. Prin tehnica orchestral, Enescu realizeazi pagina simfonica descriptiva. ‘Dupa stingerea furtunii, cdntecul cocosului si clopotele vestese zorii zilei si anunti sirbatoarea. Melodiile de dans conduc catre apoteoza finalului. Partea I este meditativa, linistita, interiorizata, impletind experientele muzicale ale comopzitorului cu amintirea cdntecului doinit moldovenese © parte mai umbrita urmata de luminozitatea melodica a incheierii primei parti ABAB, Reamintirea inceputului e impletit cu elementele sugernd furtuna. Dupa furtuna, in partea a Il-a revin, stilizate idei muzicale din partea I. Ideea unititii tematice domind géndirea enesciand inci de la inceput. Hora moldoveneasci marcheazi momentul sarbatorii (episodul contrapunctic. fugato) Dupa consacrarea sa ca violonist, Enescu se relanseaz cu un nou elan creator in Rapsodia Romana nr.2 in Re major op.11 (1901-1902). in Rapsodii compozitorul utilizeazi melodii din repertoriul unor violonisti faimosi, virtuozi ai artei interpretative populare (Grigoras Dinicu), pastratori ai tradigiei ancestrale, cntarefi de fluier sau la colezi — Enescu le stilizeaza intr-o maniera maiestrit, dindu-le un sens dinamic care a devenit cu timpul un mesaj vibrant. Rapsodia Romana nr. in La major e construita pe teme ale céntecului si dansului — find un tablou amplu care exprima veselia, exuberanta sipitorescul. Gasim aici: .Hora lui Dobrica”, cantecul .Mugur, mugurel) si ~Ciocarlia” Rapsodia Rom4ni nr.2 in Re major — se bazeaza pe tema baladei care evoca pagini de istorie a Moldovei (Balada: ,,Pe 0 sténcd veche, intr-un vechi castel”) Suitanr.2 in Re major op.10 (1903) ..in stil antic” pentru pian: Toccata, Sarabanda, Pavana, Bourré Ocazional influengat de Debussy si de Ravel, se face simfit, ca personalitat componistica puternica — dar méarturiseste ci aceste influente sunt mai puternice in aceasti Suita pentru pian decat in alte lucrari Poate c& intentia sa de a participa la concursul din Paris i-a dat acest impuls, de a cduta un astfel de accent componistic Enescu foloseste si un dans francez — Bourrée — iar aici gasim unele sonoritaji pe care le vom regasi in Sapte cantece pe versuri de Clément Marot — pe care le compune in 1907 In 1899 compune aceste dowa sonate: a I-a in fa minor si a II-a in la minor pentru pian si vioara (1897-1899), sonate care marcheaza evolutia gandirii muzicale, componistice a compozitorului dezvaluind un alt mod de abordare a ideilor tematice muzicale. Sonata a I-a marcheaza, dupa cum marturiseste compozitorul, emanciparea creatoare a compozitorului, factura. sa dezvaluie __personalitatea compozitorului, Odata cu Sonata a Il-a pentru pian si vioari si Octuorul, compus tot in aceasta perioada, compozitorul marturiseste cA a simfit cum devine el insusi. Fara sa caute originalitatea, cu orice pref, Enescu a reusit si imprime primelor sale lucrari personalitatea sa, gandirea sa proprie, viziunea sa asupra creafiei muzicale, din perspectiva acumulrilor unor tradifii solide. Simftirea sa gi sinceritatea stau pe primul plan. ..Nu cAuta un nou limbaj — spunea el — cauti-fi limbajul tau, adied mijlocul de a exprima exact ce este in tine. Originalitate obfine cel ce n-o cauta” Asa se intimpli si in cele Trei melodii pe versuri de Sully-Prudhomme ~ si J. Lemaitre si in Octuorul pentru instrumente de coarde, compozitorul aprofundeazi mijloacele de creafie, se confrunta cu propriile forje de constructie, de elaborare a materialului muzical fn Sonata a Ila, la 18 ani Enescu posed o formatie solida, bazata pe traditia clasica. Avea de asemenea privilegiul si oportunitatea de a cunoaste foarte bine posibilitiile de expresie ale viorii sipianului. Toate acestea sunt exprimate clar in Sonata a I]-a. Ceea ce apare ca nou este limbajul oarecum impersonal Enescu pune de acord forma clasica cu expresia poetic, liricd a muzicii, a tematiciiEste ca si cum, in forma sever clasica (proprie si priemi sonate compune cu doi ani in urma) ar fi turnat un limbaj muzical usor mareat de experienta muzicala franceza. Fara a fi o clipa eclectic, Enescu, dezvaluie dragostea sa pentru scriitura lui Brahms, limbajul contrapunctic fiind foarte stapanit Partea a II-a dezvaluie melodicitatea cu accente romanesti, atmosfera este creat de melancolia melodic4-tematica, bazati pe motivul tematic al primei parti, lirismul si cAldura expresiei Unitatea tematica a Sonatei este clara gi evident. in structura armonica se simte apartenenta de C Franck iar pe plan melodic si al constructiei frazei — de muzica lui Brahms. Toate acestea poarta in mod evident personalitatea compozitorului Pentru creafia roméneasca, Sonata a Il-a pentru pian si vioara reprezint un pise al creatiei de muzica de camera. Este prima luerare de muzica de camera care inglobeaza in ea in mod transfigurat, elementele folclorului roménese, folosindu-se aici o tehnicd avansata, perfectionata Partea a IIl-a, Vif, este atacata brusc. Predomina constructia polifonicd. Din nou, tema generatoare leaga ideile muzicale ale celor 3 parfi. Regasim aici ideile tematice ale Sonatei: ale partilor, si o tehnicd interpretativa imitand intr-un ritm, acompaniamentul si modul de executie al Tautarilor, suprapunand-se in mod savant temele centrale ale Sonatei pe aceasta scriitura. Sonata a Il-a exprima o gami larga de simfiri omenesti ce se intalnese in mod fericit cu romantismul francez. I Pasiune, impetuozitate II ,,Tranquillement” ‘Assez mouvementé elan poetic, evocator sunet fin, al dorului de casi III Vif — cu revocarea temei primei parti, e o sinteza a elementelor tematice. Sonata a III-a pentru pian si vioara — aici alege solutia asimilarii folclorului, compuniind-o de o factura cu totul noua Aici adopta acel element specific romanese al folclorului ~Parlando rubato” pe care il foloseste pentru prima data in sonata sa. Aparent liber, in afara timpului Sonata a II-a are o structura organici. Aceasta sonata confine o structura muzicala care foloseste unele moduri cromatice de origine populara, de culoare oriental si sfertul de ton — la vioar’. Modurile cromatice si unele microintervale au fost explorate de Enescu inainte de cercetarile lui Messiaen.Corespunzand structurii cromatice si infra-cromatice ritmul liber preluat din .parlando — ruleato” — al cAntecului doinit, imbogafese cu aspecte noi, in mod absolut noi, metrica dominata de bara de masura a ritmului clasic apusean. Alaturi de Bartok, Enescu contribuie la explorarea elementelor ritmice, folosind ca sursa folclorul autentic. Este o emancipare a conceptiei componistice. Enescu pune in valoare si posibilitatile cromatice ale viorii si elementele tehnice: flageolete flautando pizzicato glissando muzica sonatei reunind o multitudine de culori sonore — melodice sustinute de acel parlando — rubato (apropiat de sprechgesang) ca noua tehnica de concepere a discursului muzical Toate aceste incorporeaza aceste aspecte noi ale limbajului muzical in forma echilibrata a sonatei clasice. I Moderato malinconico — Allegro de sonata tema — lina melodica a pianului si motive scurte dispuse la vioard. Ideea inifiala e prelucrat — modificata II Andante sostenuto e misterioso — are forma de lied — cu elemente onomatopeice. ~ ,fresed, bazat pe o singura imagine (Ciortea) IIL Allegro con brio ma non troppo mosso ~ Rondo — sonata folosind ca refren, un dans moldovenesc. - al doilea cuplet = ,doinit” ~ urmate de serii de variatiuni - se incheie cu 0 Coda Sonata foloseste elemente ciclice Octuorul este terminat in 1900 — in care unele dintre pagini ale lucrarii, compozitorul le considera eclectice Patrunzind in esenta muzicii ne dim seama de prezenta autencitatii — cel pufin in modul de construire si in conceptia tematic. Exista aici o generoasi melodicitate si o ampla contructie polifonica Aici mu a apelat la materialul folcloric ins rezonanta personalitifii enesciene ca si cea romaneasca strabate atmosfera liricd — melancolica a lucrarii. Exista anumite inflextuni melodice care ne dezvaluie climatul sufletesc romanesc. Creatie a tinerefii, Enescu dezvaluie calitati artistice remarcabileOctuorul contine o lume expresiva extrem de bogata strabatuta de efuziuni lirice si sensuri poetice delicate care par a fi legate de trecutul unor scene de viata rustica. Dupa propria sa expresie, compozitorul caut si realizeze in Octuor o creafie dominata de conceptia monolitica Cele 4 parti sunt legate prin acelasi filon melodic — avand aici un aspect ciclic real. Desfagurarea acestei creatii pastreaz4 caracteristicile unie sonate intinse pe intreaga evolutie a Octuorului care capita aspectul unei fantezii. Partea I a Octuorului debuteaza printr-o tema ampla expusa de viori, alto gi primii violoncei. Aminteste de Preludiul la unison al Suitei I. Temele primei parti — Trés modéré - dezvaluie si nostalgia tonului viorii I Se degaja sentimentul de Dor. Partea a doua incepe intr-un tempo viguros - Trés fougueux — (Enescu spune ca aceasta pagina pare scrisi de Berlioz). Finalul, puternic fugat — temele initiale Lentement — e o berceuse. Ca in partea precedenta, spre final intélnim temele initiale a parfii L . Mouvement de Vajse bien rythmée” — este o sublimare, o spiritualizare a valsului, comparabili cu ideea lui Ravel despre Valse. Aici G. Enescu atinge un inalt pise ale creatiei — un pinct culminant — in ceea ce priveste maiestria polifonicd. Temele sunt deja cunoscute si revin sub aspecte noi, cu noi forte expresive. Elementele tematice si melodice sunt esentiale si acestea trebuie puse in valoare, nu trebuie insistat pe artificii contrapunctice (marturiseste compozitorul). Astfel Enescu atrage atentia asupra factorului expresiv primordial: tema melodica ce respirA pe parcursul intregii lucrari. Dupa Rapsodii, in 1903, compune Suita I pentru orchestra. Preludiul la unison care deschide Suita foloseste transfigurarea folclorului, topit in substanja muzicala XXXX — tema: 0 monodie, originalé si expresiva esentializind spiritul folclorului, mijloc de exprimare personala a compozitorului. Celelalte piese ale Suitei, pastreazi un parfum rom4nese printr-un motiv din preludiu care revine in fiecare parte. in preajma razboiuluimondial, Enescu este preocupat de a compune lucriri ample, grandioase, abordand marile forme _ Dixtuorul pentru instrumente de suflat -1906. In 1905 compusese Simfonia I in Mi bemol major. Este de fapt o Simfonie in Re avand o forma exemplara, intrei pargiPe langa forma care merge catre perfectiune se recunoaste emotia adanea si vitalitatea gandirii si simfirii enesciene - varietate sonora - combinare de timbre - astarnit interesul in randul muzicienilor francezi, la prima ei auditie. Muzica Dixtuorului este deosebit de profunda, tehnica de compozifie — admirabila, nu pofi ramane indiferent la bogatul ei fond de idei muzicale Enescu avea 25 de ani, dar creatia este expresia unei gandiri profunde. mature. I. Doucement mouvementé — 0 migcare moderata, compusa intr-o forma liber de sonata, accentul cdzind pe dezvoltarile ample tematice. Aici Enescu s-a indepartat simtitor de forma clasica, Patru teme stau la baza primei parti: 1. — 0 melodie blanda, tipicd Ini Enescu (flaut) —> intonafii de cantec popular; 2. —tema viguroasa, de larga respiratie (fagofi si cornul I; 3. —apoi, o cantilena expresiva, nobilé (com englez): 4. —un nou element tematic, inrudit cu cdntecul popular — (cornul I). Acest material tematic de bazi e supus unei ample dezvoltari. Temele vor apirea in forma inifiala si transfigurate sau doar fragmentar — imbinate, pe rand, invesmAntate intr-o polifonie, armonia schimbandu-se mereu. Travaliul tematic — dezvoltarea, exprimé profunda cunoastere a posibilititilor expresive ale fiecdrui instrument, o arti contrapuncticd foarte mestesugita, un simf al proporfiilor si al coloritului orchestral. Prima parte nu se incheie cu reexpunerea temelor ci apare doar cantilena cornului englez, facdnd trecerea spre coda seurta, bazata pe inceputul primei parfi, care apare ca o ultima coneluzie. Partea a doua (Modérément), compusa in forma de lied. Flautele realizeaza un acompaniament discret, oboiul si cornul englez, intoneazi o melodie de caracter nostalgic, cu inflexiuni ale cantecului popular. Dupa un episod improvizatorie — flaut si fagot — revine melodia nostalgica, supusi unei amplificdri, invesmantaté intr-o fesitura polifonic tot mai bogata. © a doua temi isi face aparitia la flaut, fara o tranzitie, aducdnd un contrast puternic, fata de inceput. Scaderea nuantei marcheaza trecerea citre un episod in care tema initiala reluata de oboi, in fundal cu ,,dansul” — structura e mai amplificata. Acompaniamentul e schimbat — desenul melodic se bazeazi pe tema vioaie, fagotul incheind sectiuneaPartea a IIJ-a (Allégrement, mais pas trop vif) — este o parte strabatuta de elan tineresc, construita pe principiul rondo-ului sonata Tema initial e prospata, senina si revine mereu, in intregime sau in ce are mai caracteristic. E o expresie a bucuriei. Alaturi de tema initiala mai apar dona elemente melodice noi, integrdndu-se coloristic in atmosfera general Simfonia I in Mi bemol major, op.13, este compusé in 1905 Pana acum, Enescu abordase formele rapsodice si de suita, in gemul simfonic. in prima auditie a fost prezentat’ in 1906, la Paris. Simfonia I este aleatuita din 3 parti: I Assez vif et rythné I Lent II Vif et vigoureux omifand Scherzo-ul, dupa modelul inaugurat de C. Franck $i devenit tot mai frecvent in muzica moderna. Concentrarea simfoniei prezinté 0 anbundenja tematica, un suflu larg al discursului muzical — amintind de Brahms, si un colocit orchestral si armonic in care se simt influente ale lui Wagner si Berlioz. Enescu realizeaza insi o sintezi personala. Forma are echilibru si cursivitate Ideile muzicale sunt nobile, inspirate, sau robuste, ferme. 1. Partea I= forma de sonata (Destul de vioi si bine ritmat) Caracterul eroic al temei a dat si numele acestei simfonii, Este o parte stralucitoare prin fora expresiei. Partea I se bazeazi pe doua idei muzicale — ample, prima viguroasa, a doua, lirica. Ele se inrudesc ritmic, alcatuind un tot cu toate ca sunt contrastante, prin caracterul expresiei Dezvoltarea prelucreaz4 intregul material tematic din expozitie, mai cu seam fragmente din ideea principala. Cresterea tensiunii este perfect dozati, Enescu folosind procedee armonice si polifonice variate si o scriitura orchestrala diversificata. Incordarea tinde spre un punct culminant — spre o intensitate maxima, cnd apare: la trombon apoi in registrul grav al orchestrei, capul temei inifiale Repriza e ampla, ca sonoritate, exceptind ideea secundara, prima parte incheindu-se apoteotic Partea a Tl-a, Lent — are o introducere, refinuta si linistit’ in aparenfa, dar, pe masura desfasurarii, se incarca cu tensiune devenind tulburatoare Cornul intoneaz’ un motiv de trei sunete care se repet obsesiv — semnal insofit de o replicd a orchestrei, pregatind aparitia primei melodii, expusa liric, poetic de caitre coarde.Moment caracteristic simfonismului enescian — intensitate a expresiei, noblefe, adancime Coardele realizeaz un acompaniament — pe motivul de 3 sunete —pe care se desfigoard o noud melodie, mai dinamica. O trecere — revine motivul de 3 note — care duce spre expunerea celor dowd melodii, amplu dezvoltate, pe baza ueni maiestrite scriituri polifonice. Se suprapun fragmente tematice ale celor doua melodii — ajungandu-se la 0 maxima expresivitate. Incordarea se linisteste, revine introducerea, pe motivul obsedant de 3 sunete, 3 note — Finalul — vioi si puternic — in forma de sonata, este o parte in care viata izbucneste, clocoteste, coloritul orchestral luminos amintind de prima parte. Tdeea muzicala initiala este alcatuita din doua elemente (distincte): ritmul — dinamic, expus de coarde, altul melodic alcatuit din cateva motive foarte pregnante, prelucrarea si transfigurarea lor conduc la cresterea extensici, tensiunii, Un episod de trecere e bazat pe 2 din motivele ideii initiale, ugor modificate = trecere Urmeaza ideea a doua, plind de energie si vioiciune. Aceasta dezvaluie, melodic si ritmic inrudiri cu tema viguroasd din prima parte a simfoniei. Dezvoltarea materialului tematic e scurta. Apoi temele (ideile) revin in intregime. Episodul de incheiere este punctul culminant al finalului si concluzia uminoasa a simfoniei. Simfonia a II-a, compusa in 1913, si executata in 1915 la Bucuresti, dezvaluie maiestria mult maturizata. Alaturi de Dixtuor Simfonia I, Cvartetul cu pian nr1, Simfonia a Il-a se inscrie printre lucrarile in care Enescu a urmarit materializarea idealului stu, al formelor monumentale, dovedind o tehnic& a scriiturii excepfionala, noblete muzicala si sims al proportiilor. Sursa nu a reprezentat-o folclorul si totusi strabate aici o vibratie special si tipic enesciana. in timpulprimului razboi mondial — Enescu compune — Trei melodii pe versurile poetului francez Fernand Gregh, Suita a I-a pentru orchestra gi Simfonia a TII-a. Ecoul anilor sangerosi se regaseste in Simfonia a ITL-a. Simfonia a Ill-a, in La major, op.17- creat intre 1912-1914 nu este ugor de receptat, datorita polifoniei instrumentale XXX. Se constituie pe un fir conducdtor” care constituie liantul constructiei ciclice. Ea a cunoscut 0 unica executie in timpul vietii compozitoruluiCompzitorul intentiona si aduci unele modificari acestei partituri foarte complexe, in sensul simplificarii facturii orchestrale Versiunea actualaa suferit doar cateva retusari din partea compozitorului Este o etapa insemnata pentru drumul creator al compozitorului iar pentru literatura romand ea reprezinta una dintre marile creafii simfonice Simfonia este impunitoare si este realizati cu mijloace componistice diferite fata de lucrarile compuse pan acum. Simfonia a Il-a se afla la rascruce, intre etapa de tinerefe si cea a maturitatii regisindu-se aici mijloace de expresie ale limbajului sau vitor. Ea e dominata de: spiritul constructivist suflu romantic melodica ampla idei concise economia lor artistic’ contraste puternice dar si atenuarea lor, mijloace ale polifoniei si etenofoniei Cele trei parti prezinta particularitati de constructie distincte dar se incadreazi, in general, in forma de sonat& (Wagner e evocat....). Unitatea organic’ este sustinuta de idei muzicale care circula in cele trei parti si care genereazi substanja muzicala a intregii simfonii I Vivace ma non troppo — confine patru idei ciclice: 1— tema viguroasa (Influente:Wa gner, Berlioz) 2. — idee de tranzitie 3.— tema »secundara” evocatoare (colorit autohton) 4. — idee expusa la inceputul Dezvoltarii (cormul) Apoi urmeaza transformarea lor si prelucrarea intr-o ampla fesatura, polifonica IL Andante giusto + inca doua idei ciclice: = prima, liried, senina - adoua, nostalgica, tanguitoareIL. Finalul e precedat de o lunga introducere — Un poco lento, marziale. 0 pagina singulara. Presimtirea unei apropiate primejdii este infatisat in mod sugestiv, de la indepartatele tobe, la cresterea si izbucnirea finalului — Allegro vivace, marziale — O tema noua, cu caracter de mars se adauga tuturor ideilor anterioare care trec prin metamorfoze. Sunt redate succesiunile de stari sufletesti Scrisa in ajunul primului razboi mondial si terminate pe cand razboiul cuprinsese 0 mare parte a continentului, Simfonia dezvaluia puternica traire a compozitorului Finalul e marcat de incredere in triumful binelui. Simfonia a IIL-a in Do major, op.21 (1919) Pare a fi creat sub impresia miscarilor partilor lente ale simfoniilor anterioare. Este o lucrare enigmaticd, daci nu e priviti prin prisma_luerarilor anterioare Baza ei se afla in drama simfonica romantica, Enescu neaga, dealtfel faptul ca tipul clasico-romantic ar avea un finalism. Programul launtric, sensul, esn{a simfoniei sunt inca discutabile Este privité ca o ampla fantezie de orchestra — ,,0 meditafie prin trei poeme asupra muzicii” — a muzicii trecutului imediat, al prezentului si al viitorului (1916-1918). Enescu a intentionat si puna in evident un sentiment de comunitate cu oamenii. Spre final durerile sunt depagite, dorul e sentimentul dominant — compozitorul ,.se interpreteazA pe sine” Trei parti — trei tablouri ale vietii 1. Moderato, un poco maestuoso II. Vivace, ma non troppo III. Lento, ma non troppo Primnul evartet de coarde, Enescu |-a compus, dupa o activitate creatoare lung, in jurul varstei de 40 de ani Elaborarea Cvartetului nr. 1 de coarde, op. 22 in Mi bemol major a necesitat patru ani (1916-1920), timp in care terminase si Simfonia a TIT-a Dispunand de o experienta simfonica vasta, Enescu abordeaza cvartetul mu numai de o maniera concertanta, solicitand de la fiecare instrument o virtuozitate solisticd dar gi orchestral.in consecin{a scriitura forte complexa (mai ales partea a IL-a, complexitate care va fi regasita in istoria evartetului, abia dupa cafiva ani in Suita lirica de A. Berg I. Allegro moderato — forma de sonat4 cu un grup de idei tematice Il Andante pensieroso — pe principiul variatiunii, cu tensiuni si contraste romantice III Allegretto scherzando, non troppo vivace — construita tot pe tehnica variatiunii — conceputa in contrast cu partea precedent si reducand ideile anterioare IV. Allegretto moderato — 0 migcare extinsi, cu sonorititi orchestrale, uneori. V.La sfirsit sunt reamintite, intr-o ultima varianta, ideile tematice ale intregii lucrari VI. E dedicat cvartetului Flouzaley — care a executat in p. a. lucrarea in 19 octombrie 1921 in Salle Gaveau, din Paris. VIL Este una din marile creatii de muzica de camera compusa in al doilea deceniu al secolului nostru, in Europa. Cvartetul de coarde nr.2 in Sol major op.22 nr.2 A fost compus in 1951, pemultima lucrare. El poart pecetea unei mari tensiuni launtrice. Se remarca efortul de esentializare si purificare clasica al compozitorului A fost afirmatd unitatea formal-afectiva, acordul intre ideile muzicale, forma, continut si starea psihicd sufleteasca, moral a compozitorului. .Pendulare intre vis si viata” Cvartetul de coarde nr2 op.22 in Sol major confine patra parfi — in care primele dowd par a fi inscrise in stiri de ,,confesiune dezolati” — subliniate pana la o inaltd spiritualitate. - unitatea de ansambhu care e dati de circulatia ideilor muzicale, prin factorul melodic dominant, prin mobilitatea limbajului sonor. in contrast (de la vis la realitate) — ultimele dow parfi aduc o schimbare de atmosfera, prin izbucnirea vitalitatii populare — dans folcloric stilizat Forfa energicd a ritmului impune o expresie directa, simpl4, de o simplitate rafinata (0 apropiere de ideile artistice ale lui Bartok) Esenfializarea folclorului si depasirea deznadejdii sunt remarcabile pentru substanfa muzicala a acestui al doilea cvartet. Cvartetul n.2 pentru pian, op.30 (3 parti) Universul timbral e diferit joara, viol si violoncel in re minor,Pianului i se atribuie un rol foarte important, pianul susfine discursul, cantand tot timpul, intrand in dialog cu instrumentele de coarde, intr-o fesituraconsistenta Gandirea este complexa — simfonicd, prin punerea fafa in fafa a timbrurilor diferite — pianul — corzile. Cele doua lucrari sunt compuse doar la cativa ani diferenté (separate de Uvertura de concert) cele dowa creatii — Concertul nr.2 in Sol si Concertul cu pian si orchestra — se afla intr-o continuitate, in care fiecare opera ¢ legata de precedenta. Cvintetul pentru pian, doua viori, viola si violoncel in la minor, op.29 — Sinaia, Luminis — 1940 I. Con moto molto moderato IL Andante sostenuto e cantabile TI. Scherzo TV. Vivace ma non troppo Finale Prineipiul ciclic sti la baz’. E conceput ca o desfigurare muzicala neintrerupti — metamorfozarea materialului este un procedeu stilistic I. — apare miscarea ,.tempo rubato”, imprumutat din folclor ~ 2 idei care stau Ia baza unei forme de sonata —-4 in dou I Con moto molto moderato II Vivace ma non troppo gindire profunda luciditate pasaje contrapunctice intinse monumentalitatea constructiei - larga cuprindere a unui are muzical care uneste toate pirtile. Ultimele note ale Simfoniei de Camera au fost scrise la 28 mai 1954 — ultimul mesaj al compozitorului Tragedia suferinfei sale in urma gravei tulburari a sanatitii si durerea de a mu se putea intoarce in fara sunt cuprinse in Simfonia de camera. Ea (confine) reprezinta intreaga infelepciune muzicala acumulata de-a lungul unei viefi intreaga tragedie a sfnatafii si psihice sunt cuprinse in simfonie. Simfonia de camer’ e compusa pentru 12 instrumente soliste: vioar’, viol’, violoncel, contrabas, flaut, oboi, clarinet, cor englez, fagot. trompeta, com, pian. Aceasta e dedicat lui Fernand Aubradous si Asociatiei concertelor de camera din Paris.Creafia e dominata de un motiv scurt, de 6 note, cu sensuri diferite ale expresiei pe parcurs, variindu-le. Ele apar ca un fir conducittor. Motivul apare (la corn) in coda primei parti in prima parte: Poco moderato, un poco maestuoso — se afirma pe prim plan doua alte idei muzicale principale: 1. — suflu cantabil, nostalgie tipic enesciana si se desfasoara linistit, in acompaniamentul pianului. 2. a doua idee, apare la flaut, e delicata, accentuand atmosfera lirica, poetic’. Pe aceste doua idei muzicale, Enescu realizeaza o forma de sonata libera, fara o dezvoltare propriu-zisa. Partea I: Tema I — dezvoltare, Tema II — dezvoltare din non temele T si IT dezvoltate, apoi Coda Partea a I-a — Allegretto, molto moderato — are la inceput motivul dominant al simfoniei, care imbraca un caracter oarecum grotesc. Partea a II- a are o atmosfera de scherzo, cu elemente fantastice, in contrast cu ea, clarinetul intoneazi o noua linie melodica, nostalgicé, emotionanta — dinamismul creste si e oprit brusc de trecerea la partea urmatoare. Partea a IIl-a — Adagio (Funebre) este una din paginile cele mai emotionante ale creatiei enesciene. Pe un fond sumbru: violi, contrabas, pian se inalfa céntul trompetei, ca o lamentatie, dar in care recunoastem motivul dominant al simfoniei. in desfasurarea muzicala, atmosfera incepe s& se insenineze si migcarea se anima. Se afirma Allegro molto moderato ~ in cadrul careia se atinge punctul culminant al simfoniei (printr-o gradatie continua, sensibila). Momentul de tensiune este extrem, pana in momentul reaparitiei atmosferei poetice din prima miscare Este aici 0 sintezi poeticA a simfoniei, 0 meditatie tulburatoare asupra tuturor celor expuse Simfonia se incheie cu un strigat penetrant, Bibliografie George Balan Bernard Gavoty