SEMNIFICAȚIA/MESAJUL POEZIEI
ÎNAINTE DE A SCRIE COMPUNEREA
1.Citești titlul textului. Scrii aleatoriu, pe ciornă,
2-3 idei/cuvinte (tema, stări etc.) pe care le
asociezi cu acel titlu.
2. Recitești textul cu foarte mare atenție,
întrebându-te după fiecare strofă:
-Care sunt cuvintele cele mai importante din
această strofă? Din ce camp lexical fac parte?
Dacă textul nu este împărțit în strofe, îți vei pune
aceste întrebări după fiecare 3,4 versuri.
-Ce se prezintă în această strofă?
-Ce sentiment transmite această strofă?
3. După ce ai recitit tot textul, reflectezi la
legătura dintre titlu și poezie.
CE TREBUIE SĂ INCLUZI ÎN COMPUNERE
Partea I:
 menționezi tema și sentimentul
dominant
 menționezi cuvinte/sintagme din câmpul
lexical al temei
 menționezi câteva imagini artistice prin care
se sugerează sentimentul dominant
 menționezi 2,3 figuri de stil care
impresionează și explici de ce
!!!!!Ai grijă să integrezi toate elementele
menționate în cerință
Partea a II-a
 comentezi relația dintre titlu și poezie
Partea a III-a
 formulezi o concluzie (aceasta trebuie să
conțină mesajul efectiv al textului, desprins
din starea transmisă și din tematică)
Comentează, în 150-200 de cuvinte semnificația textului Poeziei, scrisă de Virgil Carianopol. În
compunere vei avea grijă să comentezi două figuri de stil la alegere și să prezinți relația dintre titlu și
conținut.
Poeziei, de Virgil Carianopol
Se făcură codrii iarăşi de aramă,
Frunzele căzură, iar s-au ofilit.
Tot ce-a fost lumină astăzi se destramă,
Dar ca altădată tot n-ai mai venit. [...]
Stau în orice noapte, aşteptând la masă,
Cu lumina-aprinsă până către zori,
Şi-ţi aştept zadarnic pasul de mătasă
Ce preschimbă vorba-n aur şi culori.
N-ai venit de secoli, parcă niciodată,
Mi-ai uitat tristeţea, gândul mi-ai uitat,
Nu mai ştii când singuri şedeam noaptea
toată
Şi plângea cu frunze teiu-nfiorat.
Pun şi-acuma cheia tot la locu-n care
O găseai pe vremuri, tot acolo-n cui.
Plopu-aprins de toamnă ca o lumânare,
Luminează locul cu lumina lui.
Îţi aduc aminte, iar se face rece,
Nu mai pot rămâne dacă întârzii,
Stau şi-acum în strada Mierlei,
cincisprezece,
În aceeaşi curte cu aurării…
Titlul răspunde la întrebarea cui îi vorbește eul liric?
Ce trebuie să faci înainte de a te apuca de compunere
Titlul:
- substantive, numele unui tip de text
- are forma unei dedicații sau a unui elogiu
(forma de genitiv-dativ este specifică
dedicațiilor)
- trimite către tema creației (atunci când în titlu
apar cuvinte precum numel de texte,
instrumente de scris, verbe care au legătură cu
scrisul, cel mai probabil în text există tema
creației)
 cuvinte importante: codrii (de arama), frunze
(căzute), lumina (destrămată)
 se prezintă un peisaj de toamnă târzie
 eul liric se adresează cuiva spunându-i că nu a
mai venit. Cui se adresează?
 sentiment de neliniște și tristețe
 cuvinte importante: stau, aștept, pasul (...)
reschimbă
 se prezintă starea de aștepate a eului liric
 eul liric așteaptă pe cineva care transformă
cuvintele obișnuite (vorba) în aur (metal
prețios) și culori. Pe cine așteaptă?
 cuvinte importante:n-ai venit, ai uitat, nu mai
știi
 starea de așteptare și deznădejde
 eul liric îi face reproșuri ființei care se lasă
așteptată, amintindu-i de vremurile trecute
când erau împreună
 eul liric îi amintește alterității unde se găsește
 se menționează cuvinte din sfera naturii: plopu-
aprins de toamnă
Compunere

Textul intitulat ,,Poeziei’’, scris de Virgil Carianopol, are în centru tema creației, care se împletește
armonios cu tema naturii. Starea dominantă din poezie este aceea a unei așteptări pline de suferință pe
pe care eul liric o are față de inspirația ce îl ajuta în trecut să nu se simtă singur și să creeze. Câteva
cuvinte din câmpul lexical al creației sunt ,,poezia’’, menționată în titlu, și ,,vorbe’’. Din câmpul lexical al
naturii fac parte cuvintele ,,codrii’’, ,,frunzele’’, ,,plopul’’, prin intermediul lor redându-se cadrul în care
eul liric își duce existența tristă.

Sentimentele așteptării și tristeții sunt evidențiate prin imagini vizuale precum ,,Se făcură codrii iarăşi
de aramă,/Frunzele căzură, iar s-au ofilit.’’ și ,, Plopu-aprins de toamnă ca o lumânare,/Luminează locul
cu lumina lui.”. Prin aceste imagini se face o paralelă între starea sufletească de amorțire a eului liric și
starea naturii la finalul toamnei.

Două figuri de stil deosebit de expresive din această poezie sunt metafora ,,pasul de mătasă” și
personificarea ,,pasul […] preschimbă vorba în aur și culori”. Prin intermediul primei figuri de stil
menționate se sugerează delicatețea și discreția inspirației, a cărei prezență nu poate fi simțită de către
oricine. Cu ajutorul personificării, inspirația este asemănată unei ființe vii, uluitoare, care transformă
prin simpla sa prezență vorbele, cuvintele commune, într-un material prețios cum este aurul. Astfel,
ispirația care duce la apariția poeziei preschimbă normalul în extraordinar.

Titlul poeziei îi ajută pe cititori să dezlege misterul țesut în jurul ființei căreia eul liric i se adresează în
text. El îi repoșează poeziei, mai precis inspirației poetice, că l-a abandonat: ,,Mi-ai uitat tristeţea, gândul
mi-ai uitat’’, lăsându-l pradă nefericirii. Păstrând totuși o urmă de speranță, sugerată subtil în versurile ,,
Plopu-aprins de toamnă ca o lumânare,/Luminează locul cu lumina lui.” , eul liric îi mărturisește
inspirației poetice că încă o așteaptă la aceeași adresă ca întotdeauna.

În concluzie, mesajul poeziei este acela că în lipsa inspirației poetice sufletul omului se află într-o stare
de de tristețe și așteptare asemănătoare cu cele experimentate de natură în vreme de toamnă.