You are on page 1of 22

1

Cartea originală : TALISMANUL

Cuvine-se cu adevărat
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de
Dumnezeu, cea pururi fericită şi prea nevinovată şi Maica
Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât
heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii,
care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe
tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Crezul sau Simbolul Credinţei


Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul,
Făcătorul cerului şi al pământului, a tuturor celor văzute şi
nevăzute.
Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui
Dumnezeu, Unul Născut, care din Tatăl S-a născut mai
înainte de toţi vecii: Lumină din Lumină, Dumnezeu
2

adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o


fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră
mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul
Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat
şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi după Scripturi.
Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăşi va să vie cu slavă, să judece vii şi morţii, a
Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul,
Care din Tatăl purcede. Cel ce împreună cu Tatăl şi Fiul
este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una sfântă, sobornicească şi apostolească
Biserică.
Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor.
Aştept învierea morţilor.
Şi viaţa veacului ce va să vie.
3

Amin.

TALISMANUL

Această rugăciune a fost găsită în anul 1585, sub


mormântul Mântuitorului. Acela care va citi această
rugăciune sau o va asculta când o va citi altcineva, sau o va
purta asupra sa, acela nu are să moară subit, nu va fi învins
în luptă şi nici nu va cădea în mâinile duşmanilor. El nu va
fi niciodată învins. Când o femeie se află în durerile
naşterii, de se va citi sau va citi din această rugăciune, va
avea naştere uşoară. De se va atinge cu el partea dreaptă a
copilului, acel copil va fi ferit de toate bolile şi accidentele
şi va fi cu noroc. Acela care va purta asupra sa această
rugăciune, va crede şi va face numai fapte bune, va fi ferit
de toate felurile de boli, inclusiv de epilepsie. Când veţi
vedea pe cineva în prada acestei boli, se spune că este de
ajuns a atinge partea dreaptă a bolnavului cu această
rugăciune ca să se vindece cu desăvârşire.
4

Acela care va scrie această rugăciune, fie pentru el,


fie pentru alţii, îl vor binecuvânta, zice Domnul
Dumnezeu, iar acela care va rămâne nepăsător, bătându-şi
joc şi dispreţuind-o, va fi miluit. Când această rugăciune va
fi dusă într-o casă, acea casă va fi ferită de orice fel de
primejdii, acea casă nu va fi inundată, nici distrusă de
duşmani. Acela care va citi în fiecare zi această rugăciune
va fi prevenit printr-un semn divin cu trei zile înaintea
morţii sale.
Această rugăciune trebuie citită în numele Tatălui,
al Fiului şi al Sfântului Duh.
Amin.
Eu, Domnul Dumnezeu atotputernic, trimit pe
pământ această rugăciune de rezistenţă în faţa duşmanilor.
Puterea sa este mare, atât pentru cel care o poartă
cât şi pentru cei care o aud citită, fiind valabilă, timp de
douăzeci de zile, timp în care nu ţi se poate întâmpla nimic
rău. Cel care o citeşte este ferit de incendii, de înec şi de
vrăjitorii. Când o femeie naşte, i se pune rugăciunea pe
5

cap, spunând de trei ori rugăciunea Sfintei Treimi şi Tatăl


nostru şi ea va naşte uşor. Acela care va purta această
rugăciune şi va crede în cele înscrise întrânsa va învinge
asupra duşmanilor săi.
Se începe cu Sfânta Cruce a lui Iisus Hristos, se va
pune înaintea ta sau sub o pernă când dormi; ziua a se purta
în partea dreaptă, zicând:
Crucea lui Iisus să mă apere împotriva răutăţilor şi
a duşmanului.
Ţine-mă, Iisuse Hristoase şi mă apără cu puterea ta.
Fereşte-mă de toţi duşmanii văzuţi şi nevăzuţi, care
doresc nimicirea mea.
Acest lucru te va ajuta, deoarece acest talisman a
fost scris de Iisus Hristos şi de Sfânta Fecioară Maria şi
puterea lui este mare.
Acela care va auzi despre această rugăciune, să o
ceară sau să o scrie, cu gând curat şi cu litere de aur în
mintea şi sufletul său.
6

Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cu Sfânta


Treime poruncesc ca acest Talisman să îl aibă numai acela
care respectă zilele de lucru şi sărbătorile.
Câştigul nostru să nu-l câştigăm în zilele de
sărbătoare.
De aceea s-au dat şase zile de lucru ca, cea de-a
şaptea zi, Duminica, să rămână zi de repaus, reculegere şi
rugăciune; să se ţină cu curăţenie şi fapte bune. Să se mai
ştie că Dumnezeu s-a născut din Sfânta Fecioară Maria
într-o noapte sfântă.
Cei care nu respectă cele 10 porunci vor fi
blestemaţi cu boli şi foamete, cu război şi multe altele.
Pentru cei mai puţin răi voi face să existe întotdeauna un
îndrumător, un stăpân unul peste celălalt şi necredinţa va fi
pedepsită cu tunete şi fulgere.
Poruncesc ca întotdeauna să se meargă la biserică,
tineri, femei, bătrâni şi copii, în toate duminicile şi
sărbătorile. Să-şi recunoască greşelile, înainte de
spovedanie să se ducă pregătiţi, pentru a nu se uita vreun
7

păcat. Să nu se înjure niciodată pe drept sau pe nedrept. Să


nu vă fie ruşine de sărăcie, nici de semenii voştri. Cel care
are păcate mari sau câte stele pe cer, va fi iertat de ele dacă
va purta acest TALISMAN asupra sa, citindu-l măcar o
dată pe săptămână.
Acela care îl va da şi altora sa-l copieze, îl va citi
sau îl va da de scris, sau îl va dărui, acelui om bine-i va
merge, iar care nu crede în el va fi blestemat în vecii
vecilor.
Afară de această poruncă, să credeţi şi să ţineţi
acest TALISMAN al lui Iisus Hristos care s-a născut din
Fecioara Maria. Faceţi acest lucru în numele Tatălui, al
Fiului şi al Sfântului Duh.
Amin.
Eu, Iisus Hristos, port rănile Mele cu putere de
rezistenţă în faţa durerii şi deşertăciunilor lumii prin
ajutorul acestui TALISMAN! Cine are acest
TALISMAN, acela să stea liniştit aşa cum am stat şi Eu,
8

Iisus Hristos, în reculegere. În numele Tatălui şi al Fiului şi


al Sfântului Duh.
Amin.
Cine va purta această binecuvântare,
TALISMANUL, asupra sa, din partea duşmanilor rău nu
va suferi, căci sufletul încărcat de nenorociri şi catastrofe
nu se va înspăimânta de nimic, nici în faţa glonţului unui
criminal sau dement. Va învinge în faţa unui furt imediat
sau dinainte complotat, ori alte răutăţi, încă dinainte va fi
ferit de orice împrejurare rea. În cazul unui atac direct de
arme, ele nu vor acţiona, nu vor putea să nimicească pe
nimeni dintre cei care poartă acest talisman asupra lor, sau
cel care l-a auzit citindu-se, fiind ferit de tot răul timp de
douăzeci de zile, conform poruncii Domnului nostru Iisus
Hristos.
În al doilea rând, toate armele văzute şi nevăzute
vor sta nemişcate, prin botezul lui Iisus Hristos care s-a
botezat în apa Iordanului.
9

În al treilea rând, toate armele vizibile şi invizibile


vor sta nemişcate prin nevinovăţiile Fecioarei Maria.
În al patrulea rând, vor sta nemişcate toate armele
vizibile şi invizibile din porunca Sfântului Duh.
În al cincilea rând, vor sta nemişcate toate armele
vizibile şi invizibile prin firea Domnului nostru Iisus
Hristos care m-a creat şi pe mine.
În al şaselea rând, vor sta nemişcate toate armele
vizibile şi invizibile în numele tuturor Sfinţilor şi în
mărirea Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Amin.
Dumnezeu pe toţi care vor purta acest TALISMAN
îi va binecuvânta în vecii vecilor.
Amin.
Cel care poartă acest TALISMAN va fi scutit de
rele şi de vrăjitorii, nici în judecată nu va fi nedreptăţit, de
asemenea nici doborât de un fel de armă. Jur prin adevărul
acestor spuse de Sfântul Fiu Iisus!
10

Aşadar, iubiţi creştini, luaţi acest TALISMAN să


fie pentru mine călăuza vieţii şi reuşita tuturor duşmanilor.
Să fie de folos acelora pentru care am scris şi să le ajute
Dumnezeu în toată viaţa lor.
Amin.

LUARE AMINTE

Biserica a aprobat purtarea unor obiecte sfinte, cum


sunt: cruci, iconiţe, chipul mielului, lemn din Crucea
Domnului, scrieri sfinte, în credinţa că aceste obiecte sunt
sfinţite în biserici.
Primii creştini purtau medalioane cu crucea şi cu
monograma lui Hristos, simbolizând scăparea lor sub
scutul crucii; mai purtau cărţile Evangheliei, după cum
mărturisesc toţi Sfinţii Părinţi. Creştinii poartă şi azi în sân
sau pun la capul bolnavului cărţi de cuprins religios,
precum sunt:
11

„Visul Maicii Domnului”, „Brâul Maicii Domnului”,


„Epistola Maicii Domnului”, „Talismanul”, „Cruce
Crucii”, „Cele 12 Vineri Mari de peste an”, „Dezlegare
de blesteme”, ş.a.

TATĂL NOSTRU

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească numele


Tău, vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi
pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă
astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi
iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne
izbăveşte de cel rău.
Amin.

BRÂUL MAICII DOMNULUI


(sărbătoare, 31 august)
12

„Iată de acum mă vor ferici toate neamurile”


(Luca 1, 48).

CUVÂNT ÎNAINTE

În zilele împăratului Iustinian a fost adus brâul


Născătoarei, din Episcopia Zila şi s-a pus în sfânta raclă, şi
aşezat într-o casă deasupra osemintelor împăraţilor Zoe şi
Leon, în cetatea Halcopatri. Iar mai târziu, acest brâu sfânt
a fost dus în cetatea sfântă a Ierusalimului, pus împreună
cu veşmântul Preacuratei Maria. Arhadie, feciorul
împăratului Teodosie cel Mare, a adus brâul Născătoarei de
Dumnezeu din cetatea Ierusalimului şi transportat cu mare
evlavie şi cinste la Constantinopol şi l-a aşezat într-un
sicriu luminat, numit racla sfântă. După 410 ani, de la
această mare sărbătoare, împăratul Leon a rugat pe patriarh
să deschidă sfânta raclă pentru soţia sa Zoe, care era
chinuită de duhuri rele. Împărăteasa Zoe a avut în vis o
vedenie Dumnezeiască, spunându-i că, dacă ar fi aşezat şi
13

atins de trupul ei sfântul brâu, s-ar tămădui de boala


cuprinsă. Patriarhul, prin rugăciuni umile, a scos şi aşezat
sfântul brâu pe trupul Împărătesei Zoe, care îndată s-a
tămăduit, prea mărind pe Dumnezeu. Cei care au văzut cu
ochii marea minune, prin rugăciuni şi laude smerite au
adus mulţumiri lui Dumnezeu, după care prea cinstitul brâu
a fost aşezat în sfânta raclă, păstrându-se pentru veşnică
pomenire şi amintire.
Acest brâu se citeşte bolnavilor, sau pentru cei
năpădiţi de necazuri. Înainte de a se folosi de mângâierea
puterii tămăduitoare s sfântului brâu, să-şi facă sfinte
liturghii, dar numai în zilele de miercuri şi vineri, când să-
şi petreacă timpul numai în post şi rugăciuni. Acest brâu să
fie purtat de fiecare creştin credincios până trăieşte, căci va
fi scăpat de boli şi necazuri, fiindcă preacurata fecioara
Maria Născătoare de Dumnezeu este ocrotitoarea noastră, a
tuturor în veci.
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Amin.
14

Sfinte dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de


moarte, miluieşte-ne pe noi. (de 3 ori)
Mărire Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi
acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.
Preasfântă Treime miluieşte-ne pe noi. Doamne
curăţeşte păcatele noastre;Stăpâne iartă fărădelegile
noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre,
pentru numele Tău.
Doamne miluieşte-ne pe noi (de 3 ori).
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh…
Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se
numele Tău, vie Împărăţia ta, facă-se voia Ta, precum în
cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele
dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă păcatele noastre,
precum şi noi iertăm greşiţilor noştri, şi nu ne duce pe noi
în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.
Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor, Amin.
Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te ceea
ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine. Binecuvântată
15

eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecului


Tău, că ai născut pe Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre.
Prea Sfântă Marie, roagă-te pentru noi păcătoşii
acum şi-n ceasul morţii noastre.
Sub îndurările Tale scăpăm şi noi. Rugăciunile
noastre nu le trece cu vederea şi de primejdii de scapă, una
Curată şi Binecuvântată.
Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, apără,
mântuieşte şi păzeşte pe robul tău de tot răul şi necazul, de
toate bolile şi durerile, de toate farmecele, vrăjitoriile şi
blestemele, ca întreg şi sănătos să fie robul Tău, Amin.
Bucură-te, uşa mântuirii.
Bucură-te, dătătoarea darului celui Dumnezeiesc.
Bucură-te, cămaşa nunţii celei fără de sămânţă.
Bucură-te, lauda cea de cinste a preoţilor celor
cuvioşi.
Bucură-te, prin cad vrăjmaşii.
Bucură-te, mântuirea sufletului meu.
Bucură-te, Mireasă pururi Fecioară.
16

Data-i robului tău Preamărită, tare îngrădire, pe


acesta scăpându-l de toate primejdiile, cu dumnezeieştile
lucrări şi nebiruit de vrăjmaşi păzindu-l şi care strigă către
tine cu credinţă. Tăria, puterea şi cuvioasa mea bucurie este
Fiul tău, şi Domnul ca un bun şi milostiv.
Ca şi cu o cinstită coroană cu brâul Tău, robul Tău
cu bună credinţă luminat fiind, încununat cu dumnezeiasca
ta mărire, să-l mântuieşti ca pe un milostiv. Încinge pe
robul Tău întărindu-l asupra vrăjmaşilor, ca să lupte
nebiruit contra patimilor celor ce-l muncesc şi nepătimire
biruitoare dăruindu-i, ca pururea să Te mărească pe Tine şi
Fiul Tău şi să strige: Iisuse, mântuieşte-mă pe mine
păcătosul ca un milostiv.
Naşterea fără stricăciuni şi fericire, numai Tu ai
avut prea binecuvântată şi încingerea de mântuire ai dăruit
oamenilor, brâul Tău cel sfânt, care până acum a rămas
nestricat.
Dumnezeiască Mireasă prin care robul Tău ia de la
Dumnezeul nostru mare milă. Cei între Sfinţii părinţii
17

noştri mari dascăli şi ierarhi ai lumii: Vasile cel Mare,


Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, Atanasie şi Chiril
şi toţi Sfinţii apostoli şi întâiul mucenic Ştefan, Sfinţilor
mucenici Gheorghe, Teodor Tiron, Teodor Stratilat,
Dumitru şi toţi sfinţii mucenici şi muceniţe. Sfinte Ioane,
proorocule şi Înaintemergătorule, Botezătorul lui Iisus
Hristos, Sfinţilor prooroci: Moise, Avraam, Ilie, Eliseu şi
toţi sfinţii apostoli şi mucenici rugaţi-vă domnului, pentru
viaţa, pacea, buna norocire şi iertarea păcatelor robului lui
Dumnezeu, pentru apărarea şi mântuirea lui şi să-l
păzească de tot răul şi necazul, de toate bolile şi durerile,
de toate farmecele şi vrăjitoriile. Inima se îndoieşte,
atingându-se cu călduroasă credinţă de brâul Fecioarei,
încingându-se cu putere nebiruită împotriva patimilor
necurate şi a vrăjmaşilor fără trupuri nevătămat rămânând
în veci. Brâul Tău, întru bucuria inimii cu cinste toţi să-l
purtăm, care este spre ajutor tuturor credincioşilor de
Dumnezeu Născătoare, dă celui ce s-a atins de prea cinstit
trup al Tău. Celor bolnavi dă vindecare, celor ce alunecă,
18

întărire, celor leneşi, îmbărbătare, cârmuire celor ce înoată,


celor rătăciţi, întoarcere este cu adevărat.
Curată Fecioară, Dumnezeiescul dar al prea
cinstitului tău brâu, tuturor celor ce cu credinţă îl purtăm
şi-l sărutăm cu dragoste în veci.
Sfinţilor tămăduitori fără de argint şi de minuni
făcător, Cozma şi Damian, Chir şi Ioan, Pantilimon,
Ermolae, Samson, Diomid, Mochie şi Anichit, Talaleu
Trifor şi toţi sfinţii mucenici, drepţilor părinţi Ioachim şi
Ana, tu cuvioase părinte Nicolae, împreună cu arhiereul
Ioan Gură de Aur, rugaţi-Vă Domnului pentru viaţa,
sănătatea, buna norocire şi iertarea păcatelor robului lui
Dumnezeu şi pentru ca bunul Dumnezeu să-l păzească de
tot răul ca întreg şi sănătos să petreacă în veci.
Sfinţilor evanghelişti: Matei, Marcu, Luca, Ioan,
Arhanghelii Mihail şi Gavril, Serafimii şi Heruvimii cu
318 sfinţi părinţi de la Niceea şi toţi sfinţii pomeniţi în
Sfânta noastră biserică, rugaţi-Vă Domnului pentru
sănătatea, viaţa, pacea, buna norocire şi iertarea păcatelor
19

robului lui Dumnezeu să-l apere şi mântuiască de tot răul,


necazurile, de toate bolile şi durerile de tot blestemul şi
vrăjitoriile şi totul sănătos şi întreg să fie în veci, Amin.
Blastămă-te pe tine diavole cu puterea Sfintei Cruci, cu
Fecioara Maria şi Sfânta Treime, cu toate Fecioarele
martire şi cu toţi Sfinţii Îngeri şezători pe cele nouă tronuri
în jurul Tronului Tatălui Ceresc şi cu toţi sfinţii pomeniţi în
acest brâu, ca să nu ai nici o putere asupra robului lui
dumnezeu, cu nici un fel din vicleniile tale. În numele
Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
De înşelătoria dragostei, a patimilor şi de vrăjmaşul
de-l ispiteşte cu greutatea păcatelor şi de cumplita lene de
robire degrabă să mântuieşti pe robul Tău mult milostivă
Fecioară Maria, care cu credinţă aleargă la Tine, ca singură
apărătoare şi mântuitoare în veci. Amin.
Doamne miluieşte-ne pe noi (de 3 ori).
Mărire Tatălui, şi al fiului şi al Sfântului Duh…
Apărătoare Doamnă, Mulţumiri pentru biruinţă
aducem Ţie, noi robii Tăi, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită,
20

slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm Ţie: Bucură-


te Mireasă, pururi Fecioară.
Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Preacinstitul Tău brâu ce a cuprins pântecele tău,
cel de Dumnezeu primitor, este cetăţii Tale, tărie nebiruită
şi vestire de bunătăţi neîmpuţinată.
Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul şi
acoperământul meu este Sfântul Duh. Treime Sfântă,
Mărire Ţie. Stăpână, primeşte rugăciunile noastre şi ne
mântuieşte de toată nevoia şi întristarea.
Mărire Ţie, Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului
Duh. Preasfântă Treime, mărire Ţie. Amin.

Psalmul 14

Doamne, cine va locui în lăcaşul Tău; şi cine se va


sălăşlui în muntele cel sfânt al Tău?
Cel ce umblă fără prihană şi face dreptate, cel ce
are adevărul în inima sa.
21

Cel ce n-a viclenit cu limba, nici n-a făcut rău


împotriva vecinului său şi ocară n-a rostit împotriva
aproapelui său.
Defăimat să fie înaintea Lui cel ce vicleneşte, iar pe
cei ce se tem de Domnul îi slăveşte, cel ce se jură
aproapelui său şi nu se leapădă.
Argintul său nu l-a dat cu camătă şi daruri
împotriva celor nevinovaţi n-a luat.
Cel ce face acestea, nu se va clinti în veac.

Cele 10 Porunci ale lui Dumnezeu către omenire

1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău; să nu ai alţi


dumnezei afară de Mine.
2. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici
să te închini lor.
3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în
deşert.
4. Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte.
22

5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca bine să-ţi


fie şi ţie şi mulţi ani să trăieşti pe pământ.
6. Să nu ucizi.
7. Să nu fii desfrânat.
8. Să nu furi.
9. Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva
aproapelui tău.
10. Să nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui
tău.

You might also like