Romantismul este un curent ideologic, artistic si literar se naste in prima jumatate a

Odă(în metru antic)

de Mihai Eminescu

Romantismul este un curent ideologic, artistic și literar se naște în prima

jumătate a secolului al 19-lea in spațiul european, având la baza filozofia idealistă
germană, ca o reacție împotriva clasicismului.
Poezia “Odă (in metru antic)”, scrisă de unul din marii clasici al literaturii
române, Mihai Eminescu, a apărut in prime ediție realizată de Titu Maiorescu în
decembrie 1883, dupa ce a parcurs un proces complex de elaborare de aproximativ
nouă ani, poezia își modifică atât tema cât și tonalitatea lirică, cunoscând o
succesiune de variante, prima fiind dedicata lui Napoleon, erou al istoriei.
Titlul "Odă (in metru antic)" relevă antiteza dintre sensul cuvântului
"odă", care inseamnă laudă, imn de slavă, și tristețea profundă, chinurile
sfașietoare ale poetului, care a rămas nemuritor prin puterea geniului sau ilustrată
si în versurile acestei poezii. Totodată, titlul sugerează și compoziția strofelor,
poezia fiind alcătuita din 5 strofe safice, tip folosit în antichitate format din trei
versuri endecasilabice și un vers de cinci silabe.
Tema poeziei este iubirea, romantismul ilustrând atitudinea superioară a
poetului privind cunoașterea și mai ales autocunoașterea, prin opoziția dintre
atitudinea contemplativă a trecutului și prezentul mistuitor, construind imaginea
eului poetic. In poezie se manifestă, așadar, lirismul subiectiv. Viziunea romantică
despre lume și viață este dată de tema poeziei, care se conturează lent prin lectura
repetată și circulară a textului care permite corelarea tuturor observațiilor despre
elementele structurale ale poeziei. Se poate vorbi despre o stratificare tematică:
singurătatea geniului într-o lume ostilă: ”steaua/Singurătății”; atracția iubirii care
aduce doar suferință: ”Suferință, tu, dureros de dulce” si soarta schimbătoare și
neîndurătoare: ”Când deodată tu răsăriși în cale-mi/Suferință, tu…”
Iubirea înseamna, așadar, moartea libertații din trecut si presupune o
dependență sufleteasca care aduce, pe langă fericirea trăirii sentimentului și
suferința a cărei proporții este sugerată in strofa a treia, când sentimentul s-a
instaurat, fapt indicat de utilizarea modului indicativ prezent: “ard”, “nu pot”.
Poetul face trimitere la personajele mitice, Hercule si Nessus, care și-au găsit
tragicul sfârsit tocmai din dragoste. Nessus, unul din centauri, se îndrăgostește de
Deianeira, soția lui Hercule, fapt care îl determină pe Hercule să-l rănească mortal
cu una dintre săgețile sale otrăvitoare. Înainte de a muri Nessus îi dăruiește
Deianeirei o haină îmbibată în sângele său miraculos, care ar trebui să îl aducă
înapoi pe Hercule, atunci când el va dori să o părăsească pentru o altă femeie.
Îmbrăcând veșmantul de la Deianeira, haina i se lipește lui Hercule de corp și ia
foc, iar eroul iși înalță singur un rug și se pregătește să moară. Ambii suferă din
dragoste, Nessus fiind expresia dorinței ardente, dar neîmplinite. La fel ca și cele
două personaje mitice, eul este mistuit, perceput ca un chin, focul ce îl simte
neputând fi stins cu “cu toate apele mării”, vers ce indică tocmai intensitatea
acestui sentiment.
Ultima strofă sugerează dorința de eliberare prezentă prin folosirea
imperativului “piară-mi”, eul rugându-se la o purificare și o întoarcere în prima
etapă, a “nepăsării triste” si de recăpătare a propriei identități, de care se simte
înstrăinat prin dragoste “Piară-mi ochii turburatori din cale”. Eul iși dorește o
revenire la libertatea pe care o avea, sperând la regăsirea eului: “Ca să pot muri
liniștit, pe mine / Mie redă-mă”, omul de geniu respingând sentimentul iubirii.
“Odă (in metru antic)” este, așadar, o poezie filosofică pe tema iubirii și
sintetizează marile probleme ale existenței umane: cunoașterea, dragostea,
moartea, într-un cadru riguros, având ca sursă de inspiratie antichitatea greco-
latină.