SEMINAR 2 - VEGHEŞ OVIDIU

Octombrie 2016 / Facultatea de CIG

Tema seminarului: Analiza matematică - limite, continuitate, derivate parţiale, diferenţiala de

ordinul întâi, diferenţiala de ordin doi a unei funcţii de mai multe variabile.
1.2.1 Exerciţiu Fie f : A ⊆ R2 → R o funcţie, unde A este domeniul său maxim de definiţie.
Determinaţi A, mulţimea punctelor interioare, mulţimea punctelor aderente, mulţimea punctelor
de acumulare, mulţimea punctelor frontieră şi mulţimea punctelor izolate. Să se precizeze în
care din punctele din R2 se poate studia continuitatea funcţiei f, se pot calcula derivatele sale
parţiale şi respectiv se studiază diferenţiabilitatea de ordinul întâi a funcţiei f . În punctele
√ indicate
studiaţi proprietăţile menţionate ale funcţiei f . Se consideră
 cazurile i) f (x, y) = x 3 + 3x2 − 4 +

√
y3 − 3y − 2; ii) f (x, y) = arcsin x2 + xy; iii) f (x, y) = 1−x 1−y .
1.2.2 Exerciţiu Să se calculeze:

xy 2 2
i) lim 2
x +y 2 ; iv) lim (x − 3) + (y − 4) ;
(x,y)→(0,0) (x,y)→(0,0)
x2 +y 2
ii) lim x + y sin x1 ; v) lim x4 +y 4 ;
(x,y)→(0,0) (x,y)→(0,0)
x=0
x2 y3
iii) lim xy ; vi) lim x2 +y 2 .
(x,y)→(0,0) (x,y)→(0,0)
x,y>0

1.2.3 Exerciţiu Considerăm f : A ⊆ R2 → R şi (a, b) ∈ A′ . (i) Daţi exemplu de funcţie f

pentru care lim lim f (x, y) şi lim lim f (x, y) există şi sunt egale şi totuşi lim f (x, y) nu
x→a y→b y→b x→a (x,y)→(a,b)
există. (ii) Daţi exemplu de funcţie f pentru care lim lim f (x, y) şi lim lim f (x, y) există şi nu
x→a y→b y→b x→a
sunt egale.
1.2.4 Exerciţiu Să se studieze diferenţiabilitatea următoarelor funcţii:
2
i) f (x, y) = (x − 1) + y2 în punctul (1, 1); ii)
 f (x, y) = x + y în punctul (2, 1).
2
2 2
xy xx2 −y , dacă (x, y) = (0, 0)
1.2.5 Exerciţiu Fie1 f : R2 → R, f (x, y) = +y 2 . a) Să se arate
0 , dacă (x, y) = (0, 0)
că f este continuă în origine. b) Să se cerceteze existenţa derivatelor parţiale de ordinul 1 şi 2 în
punctul (0, 0). c) Să se cerceteze existenţa diferenţialei de ordinul 1 şi 2 a lui f în origine. d) Să
se studieze aplicabilitatea criteriilor Schwarz şi Young în punctul (0, 0). 
2
2 y 2 ln 1 + xy2 y = 0
1.2.6 Exerciţiu Să se arate că f : R → R, f (x, y) =
2
satisface
0 y=0
2 2
∂ f ∂ f
condiţia condiţia ∂x∂y (0, 0) = ∂y∂x (0, 0) fără a fi satisfăcute ipotezele lui Schwarz şi Young.
1.2.7 Exerciţiu Să se scrie diferenţialele de ordinele unu şi doi pentru funcţiile de mai jos în
punctele specificate:
i) f (x, y) = x2 + y 2 + xy − 2x − 3y în punctul (1, −2);
ii) f (x, y) = x3 + y 3 − 3x2 + 2xy 2 − 5x + 6y în punctul (1, 2);
iii) f (x, y) = xy 2 + x2 y + 3xy − 2x + 5y în punctul (−3, 3);
iv) f (x, y) = x3 + 2y 3 + 5xy2 + 6x2 y în punctul (1, 2);
v) f (x, y) = x2 y 3 + x3 y 2 în punctul (−1, 1).

1 A se consulta [9], pag.66.

2 A se consulta [9], pag.69.

1
2 SEM INAR 2 - VEGHE Ş OVIDIU

Bibliografie recomandată:

Bibliografie
[1] Popescu O. (coord.), ... — Matematici aplicate în economie. vol.1. Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1993.
[2] Purcaru I. — Matematici generale & elemente de optimizare. Ediţia I. Ed.Economică, Bucureşti, 1997.
[3] Beganu G., Giuclea M. — Elemente fundamentale de matematică în economie. Ed.ASE, Bucureşti, 2011.
[4] Dedu S., Şerban Fl. — Matematici aplicate în economie. Culegere de probleme. Ed.Teocora, Buzău, 2007.
[5] Serban Fl., Dedu S. — Matematici aplicate in economie. Culegere de probleme, Tipogrup Press, Bucureşti, 2005.
[6] Pripoae C. — Matematici pentru economişti. Ed.ASE, Bucureşti, 2008.
[7] Cenuşă Gh (coord.) — Matematici pentru economişti. Culegere de probleme. Ed. CISON, 2000.
[8] Popescu, O. (coord.) — Matematici aplicate în economie. Culegere de probleme. Ed. Didactică şi Pedagogică,
1996.
[9] Şerban R. (coord.) — Exerciţii privind tehnicile computaţionale. Introducere, Ed.ASE, 2009.
Terminologie:
◦
Se notează prin A (respectiv A, A′ , ∂A, As ) mulţimea punctelor interioare ale mulţimii A
(respectiv punctelor aderente, punctelor de acumulare, punctelor frontieră, punctelor izolate).
Fie A ⊆ Rm , cu m
2, o mulţime nevidă şi f : A → R o funcţie.
(i) Spunem că l ∈ R este limita funcţiei f în punctul x0 ∈ A′ dacă
∀ε > 0, ∃δ (ε) > 0, ∀x ∈ Bδ(ε) ∩ A  {x0 } avem |f (x) − l| < ε.
şi notăm prin l = lim f (x) acest fapt.
x→x0
(ii) Spunem că funcţia f este continuă (global) în punctul x0 ∈ A dacă
∀ε > 0, ∃δ (ε) > 0, ∀x ∈ Bδ(ε) ∩ A avem |f (x) − f (x0 )| < ε.
◦
Fie m
2, f : A ⊆ Rm → R o funcţie şi a ∈ A astfel încât ai ∈ pri A. Spunem că f
are derivată parţială în punctul a în raport cu argumentul i ∈ {1, . . . , m} dacă există în
[−∞, +∞] limita
f (a1 , . . . , ai−1 , xi , ai+1 , . . . , am ) − f (a1 , . . . , ai−1 , ai , ai+1 , . . . , am )
lim .
xi →ai xi − ai
∂f
Dacă această limita există şi este finită, ea se notează prin ∂xi
(a), fx′ i (a) sau Dxi f (a) şi spunem
că f este derivabilă parţial în punctul a în raport cu argumentul i.
◦
Fie m
2, f : A ⊆ Rm → R o funcţie şi a punct interior domeniului de definiţie a lui f (a ∈ A)
∂f
astfel încât ∂x există pe o întreagă vecinătate a punctului a. Derivatele parţiale de ordinul
i  
∂ ∂f ∂2 f
doi în punctul a se notează ∂x j ∂xi (a), ∂xj ∂x1 (a), fxi xj (a) sau Dxi xj f (a) atunci când limitele
′′

∂2f
implicate există şi sunt finite. În cazul i = j se mai notează ∂x2i
(a), fx′′2 (a) sau Dx2i f (a).
i
◦
Fie m
2, f : A ⊆ R → R o funcţie şi a ∈ A. Se spune că f este diferenţiabilă de ordinul
m

unu în punctul a dacă există o funcţională df (a) : Rm → R (numită diferenţiala funcţiei f în

a) astfel încât lim f (x)−f (a)−df
x−a
(a)(x−a)
= 0. Diferenţiala de ordinul k > 1 a funcţiei f în
x→a 2
◦
punctul a ∈ A, se defineşte, în condiţiile în care toate derivatele parţiale de ordinul k − 1 există
pe o vecinătate a lui a şi sunt diferenţiabile în a, prin
 (k)
dk f (a) = ∂x ∂
1
dx1 + . . . + ∂
∂xm dx m f (a)
în care exponentul k semnifică "ridicarea formală" a parantezei la puterea k.
Teoremă [Schwarz]. Fie G ⊆ Rm o mulţime deschisă şi f : G → R o funcţie pentru care fx′ i
şi fx′ j există pe G. Dacă a ∈ G, fx′′i xj există pe G  {a} şi există lim fx′′i xj (x), atunci există şi sunt
x→a
egale derivatele parţiale mixte fx′′i xj (a) şi fx′′j xi (a).
Teoremă [Young]. Fie G ⊆ Rm o mulţime deschisă şi f : G → R o funcţie pentru care fx′ i
şi fx′ j există pe G. Dacă a ∈ G, fx′ i şi fx′ j sunt diferenţiabile în a, atunci există şi sunt egale
derivatele parţiale mixte fx′′i xj (a) şi fx′′j xi (a).