NUVELA PSIHOLOGICĂ

Tema și viziunea despre lume într-o nuvelă realist-psihologică studiată

Moara cu noroc (Ioan Slavici)

I. PREZENTAREA A DOUĂ TRĂSĂTURI CARE FAC POSIBILĂ

ÎNCADRAREA OPEREI ÎNTR-O PERIOADĂ/CURENT
1. Autor, text
Ioan Slavici este unul dintre cei patru mari clasici, alături de Eminescu, Creangă şi
Caragiale. El este un creator al realismului social prin volumul Novele din popor, iar nuvelele
sale (aproximativ 100 de lucrări) au fost scrise în trei mari perioade de creaţie, identificate de
Magdalena Popescu, în studiul monografic Ioan Slavici: etapa idilismului şi a reveriei
(Scormon), etapa dramatică şi obsesivă (Moara cu noroc, Pădureanca)și etapa didactică,
instructivă (Comoara ).
2. Particularităţile nuvelei realist - psihologice
a. nuvela :
Fiind o nuvelă, opera are un singur fir narativ, un număr mediu de personaje, accentul
punându-se pe complexitatea de caracter a protagonistului.
b. Caracterul realist este marcat prin trăsăturile specifice acestui curent: veridicitate și
verosimilitate (caracter credibil și plauzibil, poate corespunde realității), obiectivitatea
naratorului, personaje tipice acționează în împrejurări tipice (ilustrează tipuri umane),
circularitatea operei (simetria incipit-final).
c. caracterul psihologic este dat de tehnica analizei psihologice : prezentarea detaliată a
gândurilor, trăirilor, sentimentelor personajului, până la cele mai mici nuanțe, pâna la modul în
care acestea se reflectă în conștiința personajului
II. PREZENTAREA TEMELOR PRIN RAPORTARE LA DOUĂ SECVENȚE
NARATIVE
1. Tema principală este dezechilibrul interior al protagonistului sub presiunea unei
realităţi exterioare devastatoare, banul, temă ce vizează nivelul de proză psihologică al textului.
O secvență sugestivă este cea din finalul operei, când Ana devine soţia adulterină, victimă a
propriei slăbiciuni, a atracţiei pentru un bărbat puternic și a nepăsării soţului. Ghiţă îşi ucide
nevasta, scenă ce reprezintă punctul maxim al dezumanizării protagonistului. La rândul său, el
este ucis de oamenii lui Lică, moartea celor două personaje reprezentând o modalitate de
moralizare a prozatorului ardelean care nu iartă îndepărtarea personajelor sale de la perceptele
morale.
2. O altă temă a operei ar putea fi familia prin prezentarea relațiilor din cuplul Ana –
Ghiță. Viaţa cuplului cunoaşte două etape: în incipit, până la apariţia lui Lică Sămădăul se
remarcă o perioadă de calm, bunăstare şi prosperitate, iar în final intervine destrămarea şi
înstrăinarea, odată cu decizia lui Ghiță de a accepta tovărășia lui Lică.
3. Nu în ultimul rând, tema destinului, este evidențiată în incipit și în final prin vorbele
bătrînei. Prologul, reprezentat de vorbele soacrei lui Ghiţă, are un ton axiomatic / de proverb,
moralizator, anticipând destinul personajelor principale: „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa,
căci, dacă este, nu bogăţia ci liniştea colibei tale te face fericit.” În mod sugestiv, discursul rostit
de bătrână este un exemplu de înţelepciune populară şi de experienţă de viaţă, anunţând tema
nuvelei (consecinţele nefaste pe care setea de înavuţire le are asupra individului) şi
deznodământul tragic.
 În mod simetric, epilogul textului pune întreaga nuvelă într-o lumină nouă prin replica
bătrânei soacre („Simţeam eu că n-are să iasă bine, dar aşa le-a fost dată”): omul este victima
unui destin implacabil.
III. PREZENTAREA A DOUĂ ELEMENTE ALE TEXTULUI NARATIV
1. Conflictele
a. Conflictele exterioare ale nuvelei menţin tensiunea dramatică a textului.
Principala confruntare este cea dintre Ghiţă şi Lică, antagonistul nuvelei. Proaspăt mutat
la han, Ghiţă trebuie să urmeze regulile impuse de Lică, protejat în faţa autorităţilor de baronul
ale cărui turme le are în grijă. Lică devine o autoritate pentru că ştie să exploateze slăbiciunile
celorlalţi, iar lui Ghiţă îi intuieşte punctul vulnerabil: setea de bani. Pe de altă parte, se teme de o
singură slăbiciune a hangiului, cea pentru Ana, de aceea cultivă cu inteligenţă malefică situaţii
care să accentueze înstrăinarea celor doi, petrecând tot mai mult timp la han în lipsa soţului.
De asemenea, conflictul dintre Ghiță și Ana se adâncește pe parcursul operei prin lipsa
de comunicare. În final, Ghiţă alege cea mai periculoasă soluţie, duplicitatea, fără a-şi asuma
consecinţele: Ana devine adulterină, împinsă de soţ în braţele unui bărbat mai autoritar, iar el
sfârşeşte plătind cu viaţa îndepărtarea de preceptele morale.
b. Accentul se pune însă pe conflictele interioare ale personajelor. Ghiţă oscilează între
fondul său moral pozitiv şi patima pentru bani, justificată iniţial prin determinism social, prin
dragostea faţă de familie şi prin dorinţa de a-i oferi Anei un trai superior. Ulterior această patimă
atinge dimensiunile patologice ale lăcomiei, astfel încât familia este resimţită ca o piedică în
calea împlinirii protagonistului. Pe de altă parte, Ana luptă, în calitate de soţie fidelă, inocentă,
copilăroasă, cu revelaţia unui proces de autocunoaştere pe care îl declanşează venirea lui Lică:
preferă unui ins banal, slab de înger şi lipsit de fermitate un bărbat autoritar, cu spirit de
iniţiativă.
2. Prezentarea personajelor
Principala trăsătură a nuvelei psihologice este clasificarea personajelor în mobile şi imobile,
în funcţie de măsura în care rămân sau nu egale cu ele însele pe parcursul operei.
a. Ana sau Ghiţă se încadrează în prima categorie, mobile/rotunde. Tipul inadaptatului,
Ghiţă reprezintă individul patriarhal, care evoluează de la statutul de cizmar nevoiaş / soţ iubitor
şi protector la cel de hangiu lacom / soţ ursuz, capabil de victimizarea propriei soţii. Ana, la
început nevastă frumoasă, tânără, cuminte, supusă şi neştiutoare, devine femeia căreia nu-i scapă
nimic, intuieşte relaţiile soţului său cu Lică, adulterină atrasă irezistibil şi fatal de Lică.
b. La polul opus, Lică este imobil/plat, rămâne o întruchipare a maleficului pe tot parcursul
operei, fiind un personaj cu alură romantică; lipsit de slăbiciuni şi de scrupule, cu o putere de
convingere în spatele căreia se ascunde abilitatea de a specula vulnerabilul din fiecare, Lică
rămâne măreţ şi în moarte, preferând sinuciderea decât să cadă în mâinile lui Pintea.
3. Tehnica narativă
Naratorul este obiectiv, omniscient, heterodiegetic, iar perspectiva narativă este
auctorială (relatare la pers a III-a ).
IV. Concluzie
Prin urmare, având în vedere aspectele menționate, putem considera că tema și viziunea
despre lume este reliefată în text prin elemente specifice acestui tip de nuvelă precum: simetria
dintre incipit și final, prezentarea unor personaje tipice ce acționează în împrejurări tipice,
caracterul monografic al acțiunii, obiectivitatea naratorului și preocuparea pentru tehnica
analizei psihologice.