You are on page 1of 11

MINISTERUL JUSTIȚIEI

ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR


COMISIA DE CONCURS
PENIȚENCIARUL BUCURESTI-JILAVA unitate
organizatoare
Nr. /PBJB/ IG.

BAREM DE EVALUARE SI NOTARE


Proba scrisă de examinare a cunoștințelor specifice postului
Concurs: Penitenciar - Spital București — Jilava — 7 posturi agent operativ
(bărbați)
Baza de Aprovizionare, Gospodărire și Reparții 2 posturi agent operativ (bărbați)

VARIANTA NR. 2

1 Conform Legii nr 254/2013 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor și a


măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, regimul
de executare se stabilește de către comisia pentru stabilirea regimului de executare a pedepselor
privative de libertate la prima întrunire a acesteia după:
• terminarea perioadei de carantină și observare;
• b, 3 zile de la depunerea în locul de deținere de către organele de
poliție;
c. 14 zile de la depunerea în locul de deținere de către organele de poliție;

di 20 de zile de la depunerea în locul de deținere de către organele de poliție.

2. Conform Legii nr. 254/2013 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor și a
măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, dacă
persoana condamnată a fost inclusă în categoria celor cu grad de risc pentru siguranța
penitenciarului, se dispune schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de
libertate în regimul:

a„ deschis;
b.
C. semideschis;
d. maximă siguranță.
3 Conform Legii nr. 254/2013 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor și a
măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal,
persoanele condamnate se depun în penitenciarul:
a cel mai apropiat de domiciliul acestora} indiferent de profilarea penitenciarului;
• cel mai apropiat de locul în care acestea au fost arestate sau detinute, indiferent de
profilarea penitenciarului;
• cel mai apropiat de locul unde acestea au săvârșit infracțiunea;
• cel mai apropiat de domiciliul victimelor infracțiunilor săvârșite de persoanele
condamnate.

4. Conform Legii nr. 254/2013 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor și a
măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, bunurile
interzise și sumele de bani găsite asupra deținuților, cu prilejul perchezitiilor:
• se predau aparținătorilor;
• se introduc la bagajul de la magazia unității;
• se păstrează la casieria locului de deținere;
• se confiscă-
5. Conform Legii nr. 254/2013 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor și a
măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal,
persoanele condamnate au următoarele obligații'.
• să întrețină În mod corespunzător bunurile încredintate de administrația
penitenciarului și bunurile din dotarea unităților unde prestează munca;
• să participle la activitățile lucrative;
• să substituie identitatea unei alte persoane în cazuri justificate;
• să participe la activitățile sportive organizate de administrația
penitenciarului.
6, Conform Legii nr. 254/2013 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor și a
măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal,
transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, ca urmare a stabilirii sau schimbării
regimului de executare a pedepselor privative de libertate sau pentru alte motive întemeiate, se
dispune, la propunerea comisiei prevăzute la art. 32 sau la cererea persoanei condamnate, cu
avizul comisiei prevăzute la art. 32, de către:
• șeful serviciului siguranța detinerii;
• directorul penitenciarului; c„ directorul general al Adminstratiei
Nationale a Penitenciarelor;
d. șeful serviciului sau biroului evidentă din penitenciarul respectiv;

7. Conform Legii nr. 254/2013 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor și a
măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în cazul
decesului unei persoane condamnate, efectuarea autopsiei medico-legale și eliberarea
certificatului medical constatator al decesului:
• sunt facultative;
• sunt obligatorii;
• se efectuează doar la solicitarea aparținătorilor;
• nu se realizează 'in cazul persoanelor condamnate.

8. Conform Legii nr. 254/2013 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor și a
măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, 'in
situația în care persoanele condamnate nu dispun de mijloace bănești la punerea în libertate și au
domiciliul sau reședința în România, Administratja Națională a Penitenciarelor va asigura
acestora:
• contravaloarea transportului până la cea mai apropiată autogara de localitatea în
care se află locul de detinere;
• contravaloarea transportului până la domiciliul sau reșediniă, la nivelu" tarifelor
practicate de Compania Națională de Căi Ferate ”CBF.R.'" S.A.;
C. transportul cu mijloacele auto proprii până la domiciliul sau reședința persoanei
condamnate;
d. niciuna dintre variantele de mai sUs,

9. Conform HG Nr. 157/2016 din 10 mame 2016 pentru aprobarea Regulamentului de


aplicare a L.eqii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, sunt persoane private de libertate:
• persoanele reținute, arestate la domiciliu, arestate preventiv, internate,
condamnate, după caz;
• doar persoanele condamnate;
• doar personale arestate preventiv; d doar persoanele arestate la domiciliu.
10. Conform HG Nr. 157/2016 din 10 martie 2016 pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a Le ii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, detinutii sunt obligati să se supună
percheziției:
• doar la depunerea 'in locul de deținere;
• doar cu ocazia revenirii de la organele judiciare;
C. doar cu ocazia revenirii de la punctele de lucru exterioare;
d. ori de câte ori este necesar.
1 1 Conform HG Nr. 157/2016 din 10 martie 2016 pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a Le ii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, refuzul deținutului de a se supune
recoltării probelor biologice se consemnează în fișa medicală și constituie:
• Infractiune;
• Abatere disciplinară foarte gravă; Abatere disciplinară
gravă;
d. Abatere disciplinară ușoară.
12. Conform HG Nr. 157/2016 din 10 martie 2016 pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a Leaii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, deținuții pot fi vizitați de notari publici,
executori judecătorești, mediatori autorizați ori de alte persoane cu atribuții oficiale:
a. în timpul programului de lucru al directorului locului de deținere;
b. în timpul programului de lucru al sectorului vizită din cadrul penitenciarului;
• în timpul programului de lucru al serviciului evidență și organizarea muncii din
cadrul penitenciarului;
• oricând, inclusiv pe timpul nopții.
13. Conform HG Nr. 157/2016 din 10 martie 2016 pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a Legii nr, 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal,măsura de cazarea temporară în camera
de protecție poate fi luată până la încetarea stării care a generat-o, dar nu mai mult de:
a, 12 ore;
• 24 de ore;
• 36 de ore;
• 4 ore.

14. Conform HG Nr. 157/2016 din 10 martie 2016 pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a Leqii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, folosirea mijloacelor de imobilizare și a
armamentului, cazarea temporară a delinutului în camera de protectie și supravegherea prin
intermediul camerelor de luat vederi sunt aduse la cunoștința judecătorului de supraveghere a
privării de libertate, cu celeritate:
prin adresă scrisă;
• telefonic;
• personal de către directorul locului de deținere;
• personal de către directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim
penitenciar.
15. Conform HG Nn 157/2016 din 10 mame 2016 pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, mijloacele de imobilizare aplicate
persoanelor private de libertate sunt îndepărtate la:
• minim 48 de ore de la aplicare;
• hotărârea comisiei de disciplină;
c. încetarea stării care a impus această măsură;
d. dispoziția persoanei care aplicat mijloacele de imobilizare.
16. Conform HG 157/2016 din 10 martie 2016 pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, deținuții care prezintă risc pentru
siguranța penitenciarului sunt cazați:
a. la comun, în camere special amenajate din cadrul secțiilor de maximă
siguranță; b„ separat, în camere special amenajate în cadrul secțiilor de maximă
sigurantă;
• separat, în camere special amenajate în cadrul secțiilor de regim închis;
• în camerele de protecție din cadrul locurilor de deținere,
17. Alegeți varianta corectă privind interdicțiile ofițerilor și agenților din sistemul
administrației penitenciare așa cum sunt ele prevăzute în Legea Nr. 145/2019 din 22 iulie 2019
privind statutul polilișfilor de penitenciare:
• să recurgă la forță sau la folosirea mijloacelor de imobilizare împotriva
persoanelor private de libertate în condițiile expres prevăzute de lege;
• să intervină pentru soluționarea unor cereri sau lucrări care sunt de competența lor
m
ori le au fost repartizate de conducătorii ierarhici sau care sunt activități specifice functiei pe
care au fost numiți;
• să adere la asociații, organizații religioase sau de altă natură, nerecunoscute
potrivit legii sau interzise prin lege;
• să întârzie la programul normal de lucru, chiar și în situații justificate.
18. Care dintre următoarele variante considerați că reprezintă varianta corectă cu privire
la principiile care guvernează conduita profesională a funcționarilor publici din sistemul
administrației penitenciare, așa cum sunt ele prevăzute în Ordinul nr. 2794/C din 8 octombrie
2004, pentru aprobarea Codului deontologic al personalului din sistemul administratiei
penitenciare ?
• fidelitatea fata de instituție;
• supunerea fata de interesele generale ale societății;
• eficiență în utilizarea resurselor materiale personale; responsabilitate și
imparțialitate.
19, Alegeți dintre următoarele variante, mijloacele de exprimare a reacției organismului
la o modificare survenită în mediul exterior sau interior, conform Manualului privind structurile
asociate pentru măsuri de securitate specială, constrângere și control Volumul 1 — Siguranfă
Personală:
• înțelegerea și prejudecata;
• postura;
• contactul fizic;
• pătrunderea în spațiul personal.

20. Conform Ordinului nr, 4800/C/2018 din 27 noiembrie 2018 pentru aprobarea
Regulamentului privind siguranta locurilor de delinere din subordinea Administrației Naționale
a Penitenciarelor, reprezintă mijloc de protecție și imobilizare care se aplică persoanelor private
de libertate:
• curele de imobilizare de unică folosință;
• camera de protecție;
• armele cu electrosocuri;
• ciocanul din lemn.

21. Conform Ordinului nr. 4800/0/2018 din 27 noiembrie 2018 pentru aprobarea
Regulamentului privind siguranta locurilor de delinere din subordinea Administratiei Na(iona/e
a Penitenciarelor, în vederea păstrării secretului privind data și locul executării percheziției
generale, planul de acțiune se prelucrează cu personalul participant:
• înaintea începerii perchezitiei;
• imediat după începerea percheziției;
• înainte cu 48 de ore de la data planificării percheziției;
• imediat după încheierea percheziției.

22. Conform Ordinului nr, 4800/C/2018 din 27 noiembrie 2018 pentru aprobarea
Regulamentului privind siguranla locurilor de de(inere din subordinea Administratiei Naliona/e
a Penitenciarelor, se numește post fix, postul de pază instalat în foișor sau la sol, în care
personalul execută serviciul prin observare și ascultare, fără a se deplasa mai mult de:
a, 15
metri;
b„ 5
metri;
• 10 metri;
• 20 de metri.

23. Conform Ordinului nr. 4800/C/2018 din 27 noiembrie 2018 pentru aprobarea
Regulamentului privind siguranta locurilor de detinere din subordinea Administratiei Nationale
a Penitenciarelor, personalul destinat controlului accesului este compus din:
• agenți supraveghetori;
• agenți post pază;
• agenți șef de schimb; d„ ageMi șef post control;
24. Conform Ordinului nr. 4800/C/2018 din 27 noiembrie 2018 pentru aprobarea
Regulamentului privind siguran'a locurilor de detinere din subordinea Administrației Nationale a
Penitenciarelor, accesul cu telefonul mobil personal pentru personalul unui loc de deținere, care
în baza atribuțiilor de serviciu necesită menținerea legăturii în exteriorul instituției, este permis:
• Oriunde în interiorul locului de detinere;
• Numai în cadrul sectorului de detinere;
c. Numai în cadrul sectorului administrativ;
d. Numai în cadrul sectorului vizită.
25. Conform Ordinului nr. 4800/C/2018 din 27 noiembrie 2018 pentru aprobarea
Regulamentului privind siguran(a locurilor de deținere din subordinea Administra(iei Nationa/e
a Penitenciarelor, personalul destinat supravegherii persoanelor private de libertate în locurile
de deținere este compus din:
• agenț supraveghetori și agenți Însoțitori;
• doar agenți supraveghetori;
C. agenți supraveghetori și agenți escortă;
d. agenți șef post control și sef schimb.
26. Conform Ordinului nr. 4800/C/2018 din 27 noiembrie 2018 pentru aprobarea
Regulamentului privind siguranta locurilor de detinere din subordinea Administra(iei Nationale
a Penitenciarelor} personalul destinat supravegherii persoanelor private de libertate în locul de
deținere se repartizează pe:
• minimum 5 schimburi;
• minimum 4 schimburi;
• maxim 2 schimburi;
• maxim 3 schimburi.
• Conform Ordinului nr. 4800/C/2018 din 27 noiembrie 2018 pentru aprobarea
Regulamentului privind siguranta locurilor de detinere din subordinea Administratiei Nationale
a Penitenciarelor, escortarea sau însoțirea persoanelor private de libertate pe jos se poate executa
în formațiune, pe itinerare stabilite și recunoscute, evitându-se, pe cât posibil, locurile
aglomerate sau traseele turistice, precum și orice alte zone care prin natura lor pun în pericol
siguranța misiunii pe distanțe de maxim:
a„ 3 kilometri de locul de deținere;
• 2 kilometri de locul de deținere;
• 5 kilometri de locul de deținere;
• 4 kilometri de locul de deținere.
• Conform Ordinului nr. 4800/C/2018 din 27 noiembrie 2018 pentru aprobarea
Regulamentului privind siguranta locurilor de detinere din subordinea Administra!iei Nationale
a Penitenciarelor, cu ocazia escortării sau însoțirii persoanelor private de libertate pe jos, șeful
de escortă sau șeful punctului de lucru se deplasează:
• în fata coloanei;
• pe partea stângă a coloanei; C. pe partea dreaptă a
coloanei; d, în spatele coloanei„

• Conform Ordinului nr. 4800/C/2018 din 27 noiembrie 2018 pentru aprobarea


Regulamentului privind siguranta locurilor de detinere din subordinea Administra(iei Nationale
a Penitenciarelor, scoaterea persoanelor private de libertate din incinta punctului de lucru
exterior se poate face numai dacă persoana din cadrul locului de deținere care a venit să le ridice
prezintă legitimația de serviciu și delegația sau dovada prevăzută în prezentul Regulament
aprobată de director și înregistrată la secretariatul locului de deținere, doar în prezenta:

• șefului serviciului siguranța deținerii;


• sefului de tură;
• directorului adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar; șefuEui
punctului de lucru.

• Conform Ordinului nr. 4800/0/2018 din 27 noiembrie 2018 pentru aprobarea


Regulamentului privind siguran(a locurilor de deținere din subordinea Administrației Nationale
a Penitenciarelor, evadarea poate fi de două feluri:

• observată sau neobservată;


• individuală sau colectivă;
• directă sau indirectă;
• cu intenție sau din culpă.

• Conform ordinului nr. 4800/C/2018 din 27 noiembrie 2018 pentru aprobarea


regulamentului privind siguranla locurilor de de(inere din subordinea administratiei nationale a
penitenciarelor, postul de pază constituie parte a dispozitivului de pază și în funcție de modul de
executare a serviciului, poate fi:

a. permanent sau
temporar; fix sau mobil;
C. liber sau controlat;
d. mare sau mic,

32 Conform Ordinului nr. 4800/C/2018 din 27 noiembrie 2018 pentru aprobarea


Regulamentului privind siguran(a locurilor de delinere din subordinea Administraiiei Na(ionale
a Penitenciarelor, reprezintă principii de utilizare a mijloacelor de imobilizare următoarele:
• principiul gradualității;
• principiul nonsurprinderii;
• principiul apărării fiintei umane;
• principiul securității.
33. Conform Ordinului nr. 4800/C/2018 din 27 noiembrie 2018 pentru aprobarea
Regulamentului privind siguranta locurilor de detinere din subordinea Administra(iei Naționale
a Penitenciarelor, persoana care efectuează percheziția corporală sumară, efectuează controlul
corporal, prin palpare și observareF în următoarea ordine:
• membrele inferioare (partea exterioară și interioară), brațele, de la umăr la
încheieturile mâinilor, zona trunchiului și a bazinului (fată, spate), capul și gâtul (se scoate
pălăria, căciula, șapca etc.);
• brațele, de la umăr la încheieturile mâinilor, zona trunchiului și a bazinului (față,
spate), capul și gâtul (se scoate pălăria, căciula, șapca etc.h membrele inferioare (partea
exterioară și interioară), c- capui și gâtul (se scoate pălăria, căciula, șapca etc), bratele, de la
umăr la încheieturile mâinilor, zona trunchiului și a bazinului (fată, spate), membrele inferioare
(partea exterioară și interioară);
d. membrele inferioare (partea exterioară și interioară), brațele, de la umăr la
încheieturile mâinilor, capul și gâtul (se scoate pălăria* căciula, șapca etc.) zona trunchiului și a
bazinului (fată, spate);
• Conform Ordinului nr. 4800/C/20f8 din 27 noiembrie 2018 pentru aprobarea
Regulamentului privind siguranța locurilor de detinere din subordinea Administrarjei Nationale
a Penitenciarelor, în locurile de deținere, structurile de intervenție autorizate să aplice
procedurile standard de intervenție și imobilizare sunt de regulă:
• echipele operative;
• grupele operative;
• structuri autorizate din cadrul firmelor particulare de pază și intervenție;
• detașamentele de intervenție.
• Precizați care dintre situațiile de mai jos nu reprezintă abateri disciplinare ale
polițiștilor de penitenciare conform Legii Nr. 145/2019 din 22 iulie 2019 privind statutul
poli(ișfilor de penitenciare:
întârzierea repetată și nejustificată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu;
• absenta nemotivată ori întârzierea repetată la serviciu
• părăsirea nejustificată a locului de muncă în timpul programului de lucru;
• refuzul justificat de a îndeplini o atribuție de serviciu cuprinsă în fișa postului.
• Conform Legii nr. 254/2013 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor și a
măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, la
stabilirea regimului de executare se au în vedere următoarele criterii:
• vârsta și starea de sănătate ale persoanei condamnate;
• sexul;
• conduita persoanei condamnate, pozitivă sau negativă, inclusiv în
perioadele de detentie anterioare;
• etnia.

• Conform Legii nr. 254/2013 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor și a
măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal,
schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate într-unul mai sever se
poate dispune, în orice moment al executării pedepsei:
a. dacă persoana condamnată a comis o infracțiune; dacă persoana condamnată a fost
sancționată disciplinar pentru o abatere disciplinară foarte gravă;
C„ dacă persoana condamnată a fost sancționată pentru mai multe abateri disciplinare
grave;
d. dacă persoana condamnată a refuzat să presteze activități lucrative.
• Conform HG. nr. 157/2016 din 10 martie 2016 pentru aprobarea Regulamentului
de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de
libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în fiecare penitenciar
funcționează o infirmerie în cadrul căreia sunt amenajate camere a căror destinație este stabilită
de medicul penitenciarului, cu circuite funcționale distinctel având paturi la un singur rând,
pentru:
• cazarea persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra libertății și integrității
sexuale;
• cazarea unor lideri marcanți ai lumii interlope;
• tratamentul direct observat al deținutilor bolnavi de tuberculoză necontagioși,
aflați în tranzit; detinutii aflati în refuz de hrană.

• Conform HG. nr. 157/2016 din 10 martie 2016 pentru aprobarea Regulamentului
de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de
libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, directorul locului de detinere
poate dispune, în baza informării personalului direct implicat în activități cu detinutul, cazarea
acestuia în camera de protecție dacă există un pericol iminent de producere a unuia din
următoarele evenimente:
autovătămare corporală sau suicid;
• rănirea altei persoane, dacă nu există posibilitatea separării acestora;
• refuzul de a servi masa oferită zilnic de administrația locului de deținere'$
distrugerea de bunuri ori tulburarea În mod grav a ordinii.
• Conform Manualului privind structurile asociate pentru măsuri de securitate
specială, constrângere și control, Volumul 1 — Siguran\ă Personală, reprezintă motive ale
comportamentului agresiv:
• maturitate emoțională;
• epuizarea fizică;
• C. etnia;
d. niciuna dintre variantele de mai sus.
• În data de 14.10.2020, 'in jurul orei 15,00, agentul însoțitor P.M. s-a deplasat în
cadrul secției El și a preluat patru deținuți clasificați în regim închis pentru a-i însoți la curtea de
plimbare.
La sosirea în zona atelierului de tâmplărie, agentul însoțitor s-a oprit din deplasare
întrucât unul dintre cei patru deținuți aflați în spatele său au început să le adreseze injurii
deținuților selectionați la activitățile lucrative. Acesta i-a atras verbal atenția, iar misiunea s-a
desfășurat fără alte probleme.
Care sunt erorile comise?
• pe timpul deplasării agentul însoțitor nu s-a amplasat în spatele formatiunii de
persoane private de libertate, astfel încât să poată observa în orice moment întregul efectiv de
persoane private de libertate;
• agentul însoțitor nu I ma informat pe șeful serviciului logistică cu privire la
comportamentul deținutului;
• agentul însoțitor nu a consemnat abaterea disciplinară într-un raport de incident;
• agentul însoțitor nu l-a informat pe judecătorul de supraveghere a privării de
libertate cu privire la abaterea constatată.

• Deținutul D,V. aflat pentru prima data în executarea unei pedepse privative de
libertatet condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani și 2 luni pentru săvârșirea
infracțiunii de furt, fără antecedente penale, este depus de către organele de poliție la
Penitenciarul X în data de 01 .122019, fiind cazat în cadrul secției de carantină și observare.
În data de 12.12.2019, deținutul D.V. este mutat în cadrul secției de regim închis, 'In data
de 19.12.2019, deținutul a fost discutat în cadrul comisiei pentru stabilirea regimului de
executare a pedepselor privative de libertate, care a hotărât clasificarea sa în regim închis.
Identificati ce erori au fost comise.
a„ Deținutul nu a fost cazat în sectia de carantină și observare, pentru o perioadă de 21
de zile;
b. Comisia a stabilit în mod eronat regimul Închis de executare, în loc de regim
semideschis;
C. Comisia a analizat tardiv situatia detinutului;
d. Deținutul a fost cazat în mod eronat în cadrul secției de carantină si observare
având în vedere faptul că acesta era condamnat definitiv la o pedepsă privativă de libertate,
43. Deținutul O.D. a fost introdus la camera de protecție în data de 1 1 . 1 1.2020, ora
14.00, întrucât acesta amenințase că se va sinucide. În data de 12.1 1 .2020, ora 14.001 cu
ocazia încetării măsurii cazării la camera de protecție, a fost demarată procedura scoaterii
deținutului din cameră în vederea cazării în cadrul altei sectii de detinere.
Cu această ocazie șeful secției a constatat că deținutul prezenta mai multe plăgi tăiate la
nivelul antebrațelor, iar pereții camerei de protecție erau perforați în mai multe zone.
În urma unui control amănunțit pe pardoseala camerei a fost descoperit un cuțit
improvizat de aproximativ 15 cm.
Identificati ce erori au fost comise.
• agentul supraveghetor din data de 11.11.2020 nu a efectuat în mod corespunzător
percheziția corporală amănunțită la introducerea deținutului în camera de protecție;
• agentul supraveghetor din data de 1 1.1 1 .2020 nu a efectuat în mod
corespunzător perchezitia corporală sumară la introducerea deținutului în camera de protecție.
• agentul planificat Să execute serviciul în data de 12.12.2020 a
părăsit postul fără aprobare și fără a fi înlocuit; deținutul O.D. nu a fost monitorizat permanent
prin sistemul de supraveghere video.

44. în data de 12.10.2019, deținutul clasificat în regim semideschis a beneficiat de vizită


fără dispozitiv de separare cu soția acestuia. După acordarea acestui drept, agentul
supraveghetor din cadrul sectorului vizită a procedat la efectuarea percheziției corporale sumare
asupra acestuia și l-a 'insoțit înapoi în cadrul secției de deținere în cadrul căreia era custodiat.
Cu ocazia controlului corporal efectuat de către agentul supraveghetor din cadrul secției
de deținere anterior introducerii la cameră, asupra deținutului a fost descoperit un telefon mobil,
Identificati ce erori au fost comise.
• deținutul R.M. nu ar fi trebuit să beneficieze de vizită fără dispozitiv de separare;
• după efectuare vizitei fără dispozitiv de separare a fost efectuată percheziția
corporală sumară în locul percheziției corporale amănunțite;
• agentul supraveghetor de la sectorul vizită nu a manifestat permanent spirit de
observatie si responsabilitate pentru a descoperi la timp încercările vizitatorilor și ale
persoanelor private de libertate de a transmite obiecte interzise;
• agentul supraveghetor din cadrul secției de deținere nu ar fi trebuit să execute
controlul corporal cu ocazia introducerii la cameră având în vedere că deținutului i-a fost
efectuată percheziția corporală sumară în cadrul sectorului vizită.

45. În data de 12.12.2020, în jurul orei 09:00, medicul unității hotărăște prezentarea unei
persoane private de libertate care execută pedeapsa în regim închis la unul din spitalele din
rețeaua Ministerului Sănătății, în vederea internării.
Cu aprobarea directorului unității, persoana privată de libertate este escortată la spital
unde rămâne internată într-un salon al spitalului aflat la etajul 1 . În data de 13,122020, fratele
deținutul internat s-a prezentat la salon și a solicitat polițiștilor de penitenciare să îi permită
efectuarea unei vizite.
Astfel, cu acordul agenților care asigurau paza și supravegherea deținutului, fratele
acestuia îl vizitează în salon și îi lasă o pungă cu produse alimentare, acestea fiind verificate de
către polițiștii de penitenciare.
În data de 14.12.2020, deținutul este externat, iar la percheziția efectuată cu ocazia
întoarcerii în penitenciar se constată că acesta deținea mai multe produse alimentare.
Identificați ce erori au fost comise de către polițiștii de penitenciare:
a. polițiștii de penitenciare care realizau paza și supravegherea deținutului internat au
permis efectuarea vizitei fără avizul medicului curant și fără aprobarea directorului unitatlł;
polițiștii de penitenciare care realizau paza și supravegherea deținutului internat au permis
efectuarea vizitei fără a fi prezent un lucrător din cadrul sectorului vizite;
c. polițiștii de penitenciare care realizau paza și supravegherea deținutului internat au
permis efectuarea vizitei fără aprobarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate;
d. niciuna dintre variantele de mai sus.

You might also like