Tema 1 : Configurația juridică a dreptului contravențional în RM

- Diacronica legislației contravenționale. Noțiuni. Termeni. Scop

- Dreptul contravențional – ramură de drept, știință și disciplină didactică
- Coordonatele de acțiune ale legislației contravenționale
- Principiile și izvoarele specifice dreptului contravențional
- Norma juridică, raportul juridic și subiecții dreptului contravențional
- Particularitățile esențiale ale Codului contravențional

Subiectul 1
Pune în evidență următoarele trăsături ale dreptului contravențional:

o Caracterul autonom. Autonomia dreptului contravențional este justificată de

obiectul său specific de reglementare. Această ramură a dreptului reglementează
numai acele relații sociale care apar între subiecții dreptului contravențional în
legătură cu: necesitatea respectării normei contravenționale (prevenirea de
contravenții), comiterea faptei contravenționale (curmarea faptei ilicite), înfăptuirea
jurisdicției contravenționale (aplicarea sancțiunilor contravenționale și a altor măsuri
de reeducare a persoanelor vinovate de comiterea contravențiilor). Acest grup de
relații sociale aparține numai dreptului contravențional și nu poate constitui obiectul
de reglementare al altei ramuri de drept.

o Inegalitatea părților în relațiile contravenționale. Această trăsătură a dreptului

contravențional este condiționată de unul dintre principiile acestei ramuri a
dreptului – prescriere unilaterală de voință a subiectului administrării în domeniul
combaterii contravenționalității.
Una dintre părțile relațiilor sociale reglementate de dreptul contravențional este
reprezentată de stat. Această parte a relațiilor apare în calitate de subiect al
administrării și, prin competența sa, are prioritate față de celelalte părți ale relațiilor
sociale reglementate de dreptul contravențional.

o Apartenența la dreptul public – prin reglementările sale, dreptul contravențional

aparține dreptului public, deoarece în toate raporturile juridice de drept
contravențional statul este subiectul dominant, care pretinde o anumită conduită de
la subiecții de drept cărora le sunt destinate normele juridice contravenționale și
statul, prin organele sale abilitate, exercită tragerea la răspundere contravențională
a celor vinovați de săvârșirea acestor fapte.

o Caracterul extrajudiciar de aplicare a sancțiunilor contravenționale deosebește

esențial dreptul contravențional de alte ramuri ale dreptului. Activitate de aplicare a
sancțiunilor contravenționale de către organele abilitate și de constrângere statală
față de persoanele care au comis fapte contravenționale are caracter extrajudiciar.

o Caracterul dinamic este o trăsătură importantă a dreptului contravențional,

deoarece normele juridice contravenționale suportă deseori modificări, în funcție de
schimbările intervenite în evoluția societății. Nici una dintre ramurile dreptului nu
este supusă unor modificări atât de dinamice ale cadrului normativ.
 Dreptul contravențional poate fi definit ca o totalitate de norme juridice strict
determinate, instituite de legislația contravențională, cu scopul de a ocroti drepturile și
libertățile legitime ale persoanelor, alte valori sociale determinate, pentru a soluționa
cauze contravenționale, precum și a preveni comiterea contravențiilor.

Subiectul 2
Gruparea largă de norme și instituții juridice, care sunt legate între ele prin obiectul
lor comun (un anumit complex de relații sociale pe care le reglementează), prin principii
comune ce stau la baza lor, precum și prin unitatea de metodă folosită în reglementarea
relațiilor sociale respective, potrivit intereselor din societatea respectivă, formează o
ramură de drept.

Obiectul de reglementare al dreptului contravențional este format din grupul

relațiilor sociale, ca apar în contextul soluționării cauzelor contravenționale, precum și
relațiile sociale cu privire la prevenirea săvârșirii de noi contravenții.

Respectiv, deducem 2 grupuri de relații sociale

 Care apar în contextul soluționării cauzelor contravenționale și include etapele ce
trebuie parcurse de organele abilitate ale statului în acest sens:
- Relațiile sociale cu privire la constatarea faptelor contravenționale;
- Relațiile sociale privind examinarea cauzelor contravenționale;
- Relațiile sociale în legătură cu adoptarea unor decizii în cauze contravenționale;
- Relațiile sociale apărute în legătură cu contestarea deciziei contravenționale;
- Relațiile sociale în privința executării deciziilor pe cauze contravenționale.

 Care se referă la prevenirea săvârșirii de noi contravenții și include un șir de

instrumente utilizate de autoritățile statului:
- Relațiile sociale cu privire la informarea publică ( prin elaborarea, difuzarea de
materiale, ghiduri și plasarea informațiilor pe paginile oficiale ale instituțiilor);
- Relațiile sociale cu privire la instruire și organizarea cursurilor, a seminarelor de
instruire);
- Relațiile sociale privind îndrumarea socială (prin publicarea celor mai des întâlnite
spețe, alături de soluțiile de îndrumare valabile în aceste cazuri, exercitarea de către
funcționari a rolului de îndrumător în cadrul controalelor efectuate).

Metoda de reglementare în dreptul contravențional stabilește modul în care sunt

reglementate relațiile sociale. Ea cuprinde căile, procedeele de acțiune a normelor juridice
ce determină caracterul relațiilor sociale, admit sau interzic un anumit comportament
oamenilor. Dreptul contravențional se caracterizează prin metoda imperativă, care poartă
un caracter autoritar.

În raporturile juridice contravenționale subiectele se află pe poziție de inegalitate

juridică una față de altele. Se are în vedere că una dintre părțile acestor relații este statul în
ipostaza de subiect special, care impune reguli de conduită obligatorii și asigură respectarea
lor, iar cealaltă parte – persoana fizică sau juridică, este obligată ca să le respecte sau să
suporte consecințele, în cazul nerespectării acestor prevederi, manifestate prin măsuri de
constrângere statală.
Pentru a defini dreptul contravențional ca ramură de drept autonomă a mai fost
identificat un criteriu – sistemul terminologic.
Contravenție – fapta, acțiunea sau inacțiunea, ilicită, cu un grad de pericol social mai
redus decât infracțiunea, săvârșită cu vinovăție, care atentează la valorile sociale ocrotite de
lege, este prevăzută de prezentul cod și este pasibilă de sancțiune contravențională.
Răspunderea contravențională – este reacția statului la săvârșirea unei fapte
contravenționale prin aplicarea de către organul împuternicit față de făptuitorul ei a
constrângerii statale prevăzute de legea contravențională, în modul și în termenele stabilite
de lege, în limitele sancțiunii contravenționale comise, precum și obligația contravenientului
de a suporta sancțiunea aplicată.
Aplicarea punctelor de penalizare – sancțiune contravențională complementară
prevăzută pentru săvârșirea contravențiilor stabilite în Cap. XII, XIII din Codul
contravențional.
Agentul constatator – este reprezentantul autorităților publice care soluționează, în
limitele competenței sale, cauza contravențională în modul prevăzut de lege.

Știința dreptului contravențional – totalitatea ideilor, concepțiilor, teoriilor și principiilor

despre normele și instituțiile dreptului contravențional formează știința dreptului
contravențional, care explică și fundamentează necesitatea și sarcinile dreptului
contravențional, metodele și mijloacele de prevenire și combatere a fenomenului
contravențional.
Obiectul de studiu al științei dreptului contravențional îl formează însăși dreptul
contravențional ca o totalitate de norme și instituții având menirea să explice care este
originea acestora, conținutul și structura lor, evoluția istorică, condițiile obiective care
impun apărarea valorilor sociale ce cad sub incidența legii contravenționale, precum și
măsurile necesare de a fi adoptate pentru prevenirea și combaterea contravențiilor.
Ca și disciplină de studiu dreptul contravențional include în sine un număr limitat de
informație juridică, sistematizat într-un număr concret de teme referitoare la caracteristica
contravențiilor, etapele soluționării cauzelor contravenționale, prevenirea și combaterea
faptelor contravenționale, care ar permite inițierea, pregătirea viitorului jurist în domeniu.

Subiectul 3
Normele juridice sunt adoptate în vederea realizării practice, în caz contrar normele își
pierd din valoare. Finalitatea adoptării normelor juridice este reglementarea relațiilor
sociale și asigurarea ca aceste relații sunt protejate de stat.
Astfel, este foarte important să identificăm coordonatele de acțiune a normelor juridice
și să le deslușim pe larg. Acestea sunt: timpul de acțiune a normei, spațiul de acțiune și cerul
de persoane față de care se aplică norma dată.

Acțiunea legii contravenționale în timp – conform legislației, caracterul contravențional

al faptei și sancțiunea ei contravențională se stabilesc exclusiv de Codul Contravențional în
vigoare la momentul săvârșirii faptei. Legea contravențională care înăsprește sancțiunea sau
înrăutățește situația persoanei vinovate de săvârșirea unei contravenții nu are efect
retroactiv, iar fapta care, printr-o lege nouă, nu mai este considerată contravenție nu se
sancționează. Sancțiunea stabilită și neexecutată anterior intrării în vigoare a noii legi nu se
mai execută.

Acțiunea legii contravenționale în spațiu și asupra persoanei – prin teritoriu se

subînțelege spațiul geografic delimitat de frontiere, în limitele căreia se exercită
suveranitatea exclusivă de stat, ce cuprinde nemijlocit solul, subsolul, spațiul aerian și
spațiul acvatic. Astfel, orice contravenție săvârșită pe teritoriul RM se sancționează conform
Codului contravențional.
Locul săvârșirii acțiunii se consideră locul în care a fost săvârșită acțiunea prejudiciabilă,
indiferent de timpul survenirii urmărilor, iar, în caz de inacțiune, loc al săvârșirii faptei se
consideră locul unde ar fi trebuit să se desfășoare acțiunea pe care persoana a omis dă o
efectueze, indiferent timpul survenirii urmărilor. Scopul acestor prevederi este de a evita
dublarea aplicării sancțiunii pentru încălcarea comisă, individualizarea sancțiunii, restabilirea
echității sociale și a ordinii de drept.

Subiectul 4
În ramura dreptului contravențional, principiile sunt idei directoare, care călăuzesc
elaborarea și realizarea normelor de drept contravenționale, fiind, deci, prezente în întreaga
reglementare juridico-contravențională. Toate normele și instituțiile dreptului
contravențional se subordonează principiilor fundamentale, iar acestea din urmă exprimă
anumite concepții de politică contravențională.
O parte din aceste principii se atribuie la principiile generale ale dreptului, adaptate în
acest caz la materia contravențională, iar altele se referă în exclusivitate la dreptul
contravențional și poartă u caracter mai restrâns.

Principiile generale ale dreptului contravențional

- Principiul legalității – nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârșirea unei
contravenții, nici supus sancțiunii contravenționale decât în conformitate cu legea
contravențională.
- Principiul egalității în fața legii – persoanele care au săvârșit contravenții sunt egale
în fața legii și a autorităților publice și sunt supuse răspunderii contravenționale fără
deosebire de rasă, naționalitate, limbă, religie, sex, apartenență politică, avere,
origine socială sau de orice alte situații.
- Principiul caracterului personal al răspunderii contravenționale – persoana este
supusă răspunderii contravenționale numai pentru fapte săvârșite cu vinovăție. Este
supusă răspunderii contravenționale numai persoana care a săvârșit cu intenție sau
din imprudență o faptă prevăzută de legea contravențională.
- Principiul individualizării răspunderii contravenționale și sancțiunii
contravenționale – la aplicarea legii contravenționale se ține cont de caracterul și de
gradul prejudiciabil al contravenției, de persoana făptuitorului și de circumstanțele
atenuante ori agravante. Nimeni nu poate fi supus de 2 ori răspunderii
contravenționale pentru una și aceeași faptă.

Subiectul 5
Norma contravențională la rândul ei este o specie a normei juridice, care se
caracterizează prin conținutul și structura lor specifică, stabilind reguli de drept
contravențional, precum și sancțiunile aplicabile în cazul încălcării acestor reguli.
 Referindu-ne la raportul juridic contravențional, acesta reprezintă singura
modalitate prin intermediul căreia se realizează legile contravenționale și normele juridice
contravenționale. Structura raportului juridic contravențional este asemănătoare oricărui alt
raport juridic și cuprinde următoarele componente: subiect, conținut și obiect. Aceste
elemente reprezintă unele particularități în cazul raportului juridic contravențional, datorită
relațiilor deosebite ce se nasc în procesul de apărare socială, împotriva contravențiilor.
Subiecții raportului juridic contravențional sunt însăși participanții la acest raport,
având în vedre prevederile Codului contravențional, sunt persoanele fizice, juridice și
persoanele cu funcție de răspundere (subiecți speciali) cât și reprezentanții statului cu drept
de examinare a contravențiilor.
Conținutul raportului juridic contravențional este format din drepturile și obligațiile
corelative ale participanților la acest raport.
Obiectul raportului juridic contravențional este reprezentat de conduita pe care
urmează să o adopte subiectele raportului în funcție de drepturile și obligațiile ce constituie
conținutul raportului juridic.

Tema: Contravenția și răspunderea juridică contravențională ca

instituții fundamentale ale dreptului contravențional

2.1. Definiția și trăsăturile esențiale ale contravenției

După cum este cunoscut orice societate există și evoluează pe baza unor legi, norme și
reguli care formează, în întregul lor, un sistem normativ ce reglementează raporturile
sociale ce luau naștere între indivizi, ca persoane fizice, sau între aceștia și diverse
organisme sociale sau persoane juridice.
În cadrul acestui sistem normativ ce guvernează societatea, un rol important îl au
normele juridice care impun membrilor societății un anumit comportament în raporturile ce
le stabilesc cu semenii sau cu organisme sociale, și a căror încălcare, în raport cu caracterul
și natura acesteia, atrage după sine răspunderi și sancțiuni contravenționale, disciplinare,
materiale, administrative sau penale.

Conform prevederilor art. 10 al Codului contravențional constituie contravenție fapta

– acțiunea sau inacțiunea – ilicită, cu un grad de pericol social mai redus decât infracțiunea,
săvârșită cu vinovăție, care atentează la valorile sociale ocrotite de lege, este prevăzută de
prezentul cod și este pasibilă de sancțiune contravențională.

Elementele (trăsăturile) contravenției sunt:

 Caracterul ilicit al faptei – întrucât faptele contravenționale produc o dezorganizare
a sistemului de raporturi sociale, ele au un caracter dăunător și sunt interzise prin
acte juridice. Contravenționalizarea și decontravenționalizarea faptei sociale
concrete țin de competența legiuitorului. Odată cu prevederea faptei în legea
contravențională, ea obține o formă juridică, devine o categorie contravențională cu
toate consecințele ce decurg din acest statut.

 Caracterul antisocial al faptei – prin fapta contravențională se înțelege manifestarea

exterioară a conduitei unei persoane sub formă de acțiune sau inacțiune social
periculoasă.
  Culpabilitatea faptei (vinovăția) – simpla constatare a prevederii faptei social
periculoase în legea contravențională nu este suficientă pentru calificarea acesteia
drept contravenție. O asemenea calificare poate fi dată numai în măsura în care
fapta a fost săvârșită cu vinovăție. Atât acțiunea, cât și inacțiunea social periculoase
prevăzute în lege trebuie să reprezinte o manifestare psihică conștientă și volitivă a
persoanei. Astfel făptuitorul poate fi supus răspunderii contravenționale numai
pentru fapte săvârșite cu vinovăție art. 14.

 Legislația trebuie să stabilească răspunderea pentru fapta dată – numai prin

stabilirea pedepselor pentru săvârșirea contravențiilor legea contravențională își
atinge scopurile prevăzute în art. 2 din CC – de a ocroti personalitatea, drepturile și
interesele legitime ale persoanelor fizice și juridice, proprietatea, orânduirea de stat
și ordinea publică , precum și de a depista, preveni și curma contravențiile, de a
lichida consecințele lor, de a contribui la educarea cetățenilor în spiritul respectării
întocmai a legilor.

 În lipsa a cel puțin unuia dintre aceste elemente fapta nu poate fi calificată drept
contravenție.

2.2. Conținutul contravenției și relevanța sa juridică. Veritățile contravenției

Contravenția este compusă din 4 elemente constitutive:
- Obiect
- Latura obiectivă
- Subiect
- Latura subiectivă
Aceste 4 elemente trebuie îndeplinite cumulativ pentru fiecare contravenție. Lipsa
oricăruia dintre ele duce la inexistența contravenției și implicit la imposibilitatea tragerii
la răspundere a făptuitorului.

Obiectul contravenției
Prin obiectul contravenției înțelegem relația – bunul, interesul, valoarea socială căreia
fapta îi aduce atingerea sau o pune în pericol. Obiectul este reprezentat de relațiile
sociale ocrotite prin normele de drept. Fiecare contravenție are un obiect specific, ce
rezultă din textul actului normativ care o prevede.

Obiectul contravenției are 2 forme:

1. obiectul juridic, care la rândul său, se divizează în:
- obiect general
- obiect generic
- obiect nemijlocit (specifice)
- obiect complex
2. obiect material

Obiectul juridic general reprezintă totalitatea valorilor sociale ocrotite de drept

contravențional, care sunt prevăzute în art. 2 Cod contravențional (drepturile și libertățile
legitime ale persoanei, proprietatea, ordinea publică, alte valori ocrotite de lege).
 Obiectul generic este valoarea socială protejată de mai multe norme
contravenționale materiale. Obiectul generic este folosit de către legiuitor în calitate de
criteriu de grupare a normelor materiale din Partea specială a Cărții întâi – Dreptul material
al Codului contravențional.

Obiectul juridic nemijlocit al contravenției constă în valoarea socială ocrotită de o

anumită normă contravențională și relațiile sociale generate de aceasta. Obiectul juridic
nemijlocit este subordonat celui generic, corelația dintre cele 2 categorii fiind una de tip
specie – gen. Orice contravenție afectează atât obiectul juridic nemijlocit, cât și pe cel
generic. Pentru calificarea juridică corectă a faptei sociale o importanță deosebită o are
anume obiectul nemijlocit.

Obiectul juridic complex – majoritatea contravențiilor au un singur obiect juridic

nemijlocit, cu excepția contravențiilor complexe, care au 2 sau mai multe obiecte juridice
specifice. Obiectul juridic complex este acea specie de obiect al contravenției ce cuprinde 2
sau mai multe obiecte juridice nemijlocite reunite. Dintre ele unul este principal , iar
celelalte sunt secundare.

Obiectul material al contravenției – dacă obiectul juridic al contravenției este

reprezentat de valoarea socială și relațiile generale de aceasta, atunci obiectul material al
contravenției îl constituie entitatea fizică împotriva căreia este orientat elementul material
al contravenției. EX art. 265 – obiectul material îl constituie mărfurile și produsele fără
dovada originii.

Latura obiectivă a contravenției

Prin latura obiectivă a contravenției se înțelege fapta propriu-zisă, adică un complex
de elemente obiective, și anume:
- Acțiunea sau inacțiunea , adică a face, a executa ceva care este oprit, a nu face sau a
nu executa ceva ce este cerut printr-o normă juridică.
- Urmările social-periculoase, adică rezultatul produs sau care îl putea produce fapta
în mod obiectiv.
- Legătura cauzată între faptă și consecințe
- Modul și mijloacele folosite la comiterea faptei, timpul și locul unde se săvârșește.

Subiectul contravenției
Este atât persoana fizică, cât și persoana juridică care comite fapta contravențională.

Latura subiectivă a contravenției

Se referă la atitudinea psihică a contravenientului față de fapta săvârșită și urmările sale. În
cazul aplicării sancțiunii contravenționale față de persoana juridică, acest element
constitutiv al contravenției nu este obligatoriu.
Elementul principal al laturii subiective este vinovăția și formele ei. Fără vinovăție nu
există componența contravenției, deși lipsește temeiul juridic pentru aplicarea pedepsei
contravenționale.
Art. 14 Cod contravențional nu definește noțiune de vinovăție, dar atât alin. 1
stabilește 2 forme ale vinovăției: intenția și imprudența. Existența și delimitarea acestor 2
forme ale vinovăției contribuie la realizarea principiului individualizării pedepsei
contravenționale.

În ceea ce privește definiția formelor vinovăției, legea contravențională stipulează că:

Contravenția se consideră săvârșită cu intenție dacă persoana care a săvârșit-o își dădea
seama de caracterul prejudiciabil al faptei sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, a dorit
sau a admis în mod conștient survenirea acestor urmări.
Contravenția se consideră săvârșită din imprudență, dacă persoana care a săvârșit-o
își dădea seama de caracterul prejudiciabil al acțiunii sau inacțiunii sale, a prevăzut urmările
ei prejudiciabile, dar considera în mod ușuratic că ele vor putea fi evitate, ori nu îi dădea
seama de caracterul prejudiciabil al acțiunii sau inacțiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea
survenirii urmărilor ei prejudiciabile, deși trebuia și putea să le prevadă.

În cazul unor contravenții, pentru completarea laturii subiective, în textele de

incriminare a acestora este prevăzute și alte condiții referitoare la motiv și la scop.

Prin motiv al contravenției se înțelege impulsul intern din care se naște decizia
contravențională și, pe cale de consecință, punerea în executare a deciziei.

Prin scop al contravenției se înțelege obiectul urmărit de făptuitor prin săvârșirea

acțiunii sau inacțiunii ce constituie elementul material al contravenției.

Varietățile contravențiilor
Ca instituție de bază a dreptului contravențional contravenția poate avea diverse
varietăți. Cunoașterea lor este necesară pentru încadrarea juridică corectă a faptei comise.
Potrivit fazelor desfășurării activității contravenționale, în funcție de etapa în care se află sau
la care s-a oprit activitatea respectivă, pot fi deosebite următoarele varietăți:
- Contravenția continuă art. 11
- Contravenția prelungită art.12
- Tentativa art. 13
- Contravenția consumată
- Contravenția flagrantă art. 4401
- Contravenția neînsemnată art. 28

Contravenția continuă se consideră fapta care se caracterizează prin săvârșirea

neîntreruptă, timp nedeterminat, a activității contravenționale. Aceasta se consumă în
momentul încetării acțiunii sau inacțiunii contravenționale sau al survenirii unor evenimente
care împiedică această activitate. În cazul contravenției continue nu există pluralitate de
contravenții. Aceasta se caracterizează prin faptul că latura obiectivă a acesteia constă într-o
acțiune/inacțiune care durează în timp în mod natural, până la încetarea activității
contravenționale. EX art.333

Contravenție prelungită se consideră fapta săvârșită cu o unică intenție, caracterizată

prin 2 sau mai multe acțiuni/inacțiuni contravenționale identice comise cu un singur scop,
alcătuind în ansamblu o contravenție. Această contravenție se consumă în momentul
săvârșirii ultimei acțiuni contravenționale sau al ultimei omisiuni în cazul inacțiunii.
Contravenția este prelungită în cazul în care subiectul răspunderii contravenționale
săvârșește, la diferite intervale de timp, dar pentru realizarea unui scop unic, acțiuni sau
inacțiuni care prezintă, fiecare aparte, conținutul aceleiași contravenții. Acțiunile distincte
din care se compune contravenția prelungită consumată sunt considerate numai ca etape,
faze ale contravenției finale.

Se consideră tentativă de contravenție acțiunea/inacțiunea intenționată, îndreptată

nemijlocit spre săvârșirea unei contravenții care, din cauze independente de voința
făptuitorului, nu și-a produs efectul.

Contravenția se consideră consumată dacă fapta săvârșită întrunește toate semnele

constitutive ale componenței de contravenție. La contravenția consumată se realizează o
unitate deplină între elementul obiectiv și cel subiectiv al conținutului contravenției, în
sensul că acțiunea și urmările care se produc reprezintă tocmai sensul urmărit de
contravenient prin desfășurarea întregii activități contravenționale.

Contravenția flagrantă este contravenția descoperită în momentul săvârșirii ei sau

înainte ca efectele ei să fie consumate. În cazul depistării contravenției flagrante, agentul
constatator este obligat să întreprindă toate măsurile ce nu suferă amânare și se impun în
vederea constatării acesteia. Procesul contravențional în cazul contravenției flagrante se
consideră pornit din momentul descoperirii acesteia. Aceasta urmează a fi înregistrată, prin
decizie privind examinarea contravenției în temeiul constatării agentului constatator, cel
târziu, în următoarea zi lucrătoare din momentul depistării. În acest caz, decizia privind
examinarea contravenției în temeiul constatării agentului constatator va conține și acțiunile
procesuale efectuate până la înregistrare.

Se consideră neînsemnată contravenția pentru care prezentul cod prevede în calitate de

sancțiune maximă amenda de până la 10 unități convenționale. În cazul contravenției
neînsemnate sau a tentativei de contravenție neînsemnată, autoritatea competentă să
examineze cauza contravențională poate înlătura răspunderea contravențională, limitându-
se la adresarea unei observații verbale făptuitorului.

2.3. Delimitarea contravenției de alte fapte ilicite

Orice încălcare a normelor juridice pune în pericol sau lezează o anumită valoare
socială, aduce atingere unor relații sociale sau interese ocrotite de ele. În raport de pericolul
social al acestor încălcări și de natura relațiilor și intereselor lezate, faptele ilicite se clasifică
în infracțiuni, contravenții și abateri disciplinare.
În legislația noastră aceste categorii de fapte ilicite sunt stabilite și sancționate prin
acte normative emise de organele abilitate ale statului, iar problema diferențierii gradului
de pericol social, de regulă, se stabilește cu ocazia elaborării acestora.

Contravenția în raport cu abaterea disciplinară

Abaterile disciplinare sunt fapte care aduc atingere numai raporturilor de muncă
stabilite în cadrul instituției în care s-a săvârșit fapta, neavând consecințe care să lezeze un
interes general. Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca, care constă într-o
acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către un salariat, prin care acesta a încălcat
normele legale, regulamentul intern, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor
ierarhici.
 Contravenția se deosebește de abaterea disciplinară și prin aceea că la abaterea
disciplinară subiectul este calificat, fapta respectivă fiind comisă de către o persoană ce are
calitatea de angajat, se află în raport de subordonare, pe când contravenția poate fi comisă
de orice persoană.

Contravenția în raport cu infracțiunea

Spre deosebire de infracțiune, care are un grad de pericol social mai ridicat, cu
consecințe mai grave, lezând valori sociale importante, la contravenție acest pericol social
este mai redus, la urmările sale sunt mai restrânse, neafectând valori importante.
Contravenția se deosebește de infracțiune și prin modul de sancționare diferit.
Astfel, infracțiunile sunt pedepsite cu închisoare penală sau amendă penală, pe când
contravențiile sunt sancționate cu avertisment, amendă contravențională, arest
contravențional, precum i cu o serie de sancțiuni contravenționale.

2.4 Condițiile răspunderii contravenționale ale persoanei fizice și juridice

Codul contravențional stabilește că subiecți ai răspunderii contravenționale pot

fi atât persoanele fizice, cât și cele juridice art. 16-17.

Persoana fizică ca subiect al contravenției

Contravenția, fiind o activitate ilicită, este atribuită unei persoane care a încălcat obligația
de conformare.
Potrivit art. 16 Codul contravențional, este pasibilă de răspundere
contravențională persoana fizică cu capacitate de exercițiu care, în momentul săvârșirii
contravenției, are îndeplinită vârsta de 18 ani, totodată pentru anumite categorii de
infracțiuni persoana fizică este atrasă la răspundere de la vârsta de 16 ani.

Deosebim subiectul general și special al contravenției

Pentru ca o persoană fizică să devină subiect general al unei contravenții, ea trebuie să
îndeplinească următoarele condiții:
- Să aibă în momentul săvârșirii contravenției vârsta de 18 ani, iar pentru anumite
fapte expres prevăzute de legea contravențională – între 16 și 18 ani
- Să fie responsabilă, adică să fie în deplinătatea capacităților mintale, să poată
înțelege și judeca caracterul faptelor sale, prevăzând consecințele lor.
Responsabilitatea este o condiție a subiectului, fiind categoria psihologică ce vizează
capacitate psihofizică a omului de a realiza semnificația acțiunilor sau inacțiunilor
sale și a consecințelor acestora, asupra cărora ea are control.
- Să dispună de libertatea de voință și acțiune, adică să nu fie constrânsă să comită
contravenția, deci să-și poată determina și dirija liber voința și acțiunea sa

Persoana fizică cu vârsta între 16 și 18 ani este pasibilă de răspundere contravențională

pentru săvârșirea faptelor prevăzute la:
o Art. 69 alin. 1 -injuria adusă în public, vorbele sau faptele care înjosesc onoarea și
demnitatea persoanei
o Art. 78 – vătămarea integrității corporale
 o Art. 85 – procurarea ori păstrarea ilegală de droguri, precursori, etnobotanice și a
analogilor acestora în cantități mici sau consumul de droguri fără prescripția
medicului
o Art. 87 – cultivarea ilegală a plantelor ce conțin droguri, precursori și analogi ai
acestora și fabricarea etnobotanicilor
o Art. 88 alin. 1 – aducerea minorului la starea de ebrietate produsă de alcool sau de
alte substanțe
o Art. 89 – practicarea prostituției
o Art. 91 alin.1 – consumul băuturilor alcoolice în locuri în care acesta este interzis
o Art. 352 – ultragierea militarului
o Art. 353 – ultragierea colaboratorului organelor de ocrotire a normelor de drept,
opunerea de rezistență
o Art. 354 – huliganismul nu prea grav
o Art. 355 – consumul de băuturi alcoolice în locuri publice și apariția în astfel de locuri
în starea de ebrietate produsă de alcool
o Art. 356 – jocurile de noroc și ghicitul în locuri publice
o Art. 357 – tulburarea liniștii
o Art. 363 – tragerea din arma de foc în locuri publice, în locuri neprevăzute pentru
tragere sau cu încălcarea modului stabilit
o Art. 365 – distrugerea sau deteriorarea intenționată a obiectelor activității de
publicitate
o Art. 366, 367, 368, 370, 372 alin.2 – contravenții în domeniul evidenței militare

Subiectul special al contravenției, pe lângă condițiile generale obligatorii

susmenționate ale subiectului general, trebuie să întrunească și o condiție suplimentară – să
aibă o anumită calitate, de ex. persoana cu funcții de răspundere.

Legea contravențională alin. 6 și 7 ai art.16 Cod contravențional stipulează că persoana cu

puncție de răspundere este pasibilă de răspundere contravențională pentru săvârșirea unui
fapte prevăzute de Codul contravențional în cazul:
1. Folosirii intenționate a atribuțiilor sale contrar obligațiilor de serviciu
2. Depășirii vădite a drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege
3. Neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu
Astfel, în lipsa acestor condiții, persoana cu funcție de răspundere vinovată de săvârșirea
unei contravenții răspunde conform dispozițiilor generale.

În cazul minorului care a săvârșit o faptă ce se încadrează în dispoziția normei

din partea specială a cărții întâi, agentul constatator, procurorul sau instanța de judecată
expediază materialele cauzei contravenționale autorității administrației publice locale
pentru problemele minorilor.

La demersul agentului constatator, instanța de judecată poate aplica față de

minor măsuri de constrângere cu caracter educativ, conform art.104 din Codul penal.
Minorului îi pot fi aplicate concomitent câteva măsuri de constrângere cu caracter educativ.
Măsurile de constrângere cu caracter educativ se aplică minorilor până la atingerea
majoratului, în funcție de caracterul și gradul prejudiciabil al faptei săvârșite.
 Din momentul înregistrării, persoana juridică devine subiect al dreptului
contravențional. Însă nu orice persoană juridică poate fi subiect al contravenției. Autoritățile
publice și instituțiile publice nu sunt pasibile de răspundere contravențională.

Art. 17 Codul contravențional stipulează – este pasibilă de răspundere

contravențională persoana juridică – pentru contravențiile săvârșite în numele său ori în
interesul său de către organele sale ori de reprezentanții acestora, dacă aceasta corespunde
uneia dintre următoarele condiții:
1. Este vinovată de neîndeplinirea sau de îndeplinirea necorespunzătoare a dispozițiilor
legii ce stabilesc îndatoriri sau interdicții pentru desfășurarea unei anumite activități
2. Este vinovată de desfășurarea unei activități ce nu corespunde actelor sale
constitutive ori scopurilor declarate
3. Fapta care a cauzat sau a creat pericolul cauzării de daune în proporții considerabile
unei alte persoane, societății ori statului a fost săvârșită în interesul acestei
persoane, a fost admisă, sancționată, aprobată, utilizată de organul său împuternicit
ori de persoana cu funcție de răspundere

Persoana juridică răspunde contravențional doar dacă norma juridică din Codul
contravențional prevede expres sancționarea ei. Răspunderea contravențională a persoanei
juridice nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru contravenția săvârșită.

Astfel, determinăm următoarele semne ce caracterizează persoana juridică ca

subiect al dreptului contravențional:
 Constituirea în modul prevăzut de lege
 Comiterea contravenției expres prevăzute de norma juridică din Codul
contravențional
 Săvârșirea contravenției în numele ori în interesul persoanei juridice de organele sale
ori de reprezentanții acestor organe.

2.5. Cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei

Se consideră cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei:

1. Legitima apărare
2. Starea de extremă necesitate
3. Constrângerea fizică și/sau psihică
4. Riscul întemeiat
5. Cazul fortuit
6. Executarea ordinului sau dispoziției superiorului

Art. 21 Codul contravențional prevede – este în stare de legitimă apărare persoana care
săvârșește o faptă pentru a respinge un atac direct, imediat, material și real, îndreptat
împotriva sa, împotriva unei alte persoane sau împotriva unui interes public.

Legitima apărare este o acțiune pe care o realizează o persoană, săvârșind o

faptă prevăzută de legea contravențională, pentru a înlătura efectele unui atac care
periclitează valorile sociale, ocrotite de lege.
 Oamenii se folosesc de dreptul la legitima apărare, nu numai pentru a se ocroti
pe sine sau interesele lor de la atentatul făptuitorului, ci și pentru a apăra interesele statale
sau sociale, drepturile sau interesele altor persoane, ocrotite de lege. Existența stării de
legitimă apărare face ca forța aplicată pentru înlăturarea atacului să nu constituie o
contravenție, deoarece persoana care a apreciat-o nu a acționat cu voința liberă, ci a fost
constrânsă de necesitatea de a apăra propria persoană sau de a apără o altă persoană, ori
un interes public, întrucât lipsește vinovăția, starea de legitimă apărare eliminând caracterul
contravențional al faptei și, respectiv, răspunderea contravențională a făptuitorului.

Starea de extremă necesitate constă în asemenea activitate a persoanei care

este îndreptată spre apărarea intereselor statale, obștești și individuale, chiar dacă pe cale
încălcării altor interese ocrotite de normele dreptului, dar, la acel moment – mai puțin
importante.

Starea de extremă necesitate implică 2 laturi: pericolul și salvarea de la pericol

În cazul stării de extremă necesitate, pot fi înfăptuite diferite acțiuni cum ar fi:
- Pentru evitarea unui accident rutier, șoferul încalcă regulile de circulație la trafic,
pricinuind daune considerabil mai mici decât cele evitate.
- Pentru a transporta la spital o persoană grav rănită, este folosit un automobil, fără
permisiunea proprietarului.

O altă cauză care înlătură caracterul contravențional al faptei este constrângerea

fizică și/sau psihică, reglementată de art.23 Codul contravențional, care prevede – nu
constituie contravenție fapta prevăzută de prezentul cod săvârșite din cauza unei
constrângeri fizice căreia persoana nu i-a putut rezista și care nu putea fi înlăturată în alt
mod. Nu constituie contravenție fapta prevăzută de prezentul cod, săvârșită, din cauza
unei constrângeri psihice, exercitate prin amenințarea cu un pericol iminent pentru sine
ori pentru o altă persoană, care nu putea fi înlăturat în alt mod.

O faptă comisă sub imperiul constrângerii fizice nu constituie contravenție,

deoarece îi lipsește trăsătura esențială a vinovăției sub aspectul factorului volitiv,
întrucât vinovăția nu poate exista când făptuitorul nu are libertatea de acțiune. Fapta,
nefiind contravenție, pe cale de consecință, nu atrage răspundere contravențională.
Constrângerea psihică constă în exercitarea unei presiuni pe care o persoană o
realizează prin orice mijloace asupra psihicului altei persoane, astfel încât, sub
stăpânirea unei temeri grave, persoana constrânsă nu-și mai poate dirija în mod liber
voința și săvârșește o faptă prevăzută de legea contravențională.

Riscul întemeiat – nu constituie contravenție fapta care a cauzat daune

intereselor ocrotite de lege în cazul riscului întemeiat în atingerea unor scopuri
socialmente utile. Se consideră întemeiat riscul fără de care scopul socialmente util nu a
putu fi atins, iar persoana care a riscat a luat măsuri de prevenire a cauzării de daune
intereselor ocrotite de lege. Nu poate fi considerat întemeiat riscul îmbinat cu buna
știință cu pericolul pentru viața persoanei sau cu pericolul provocării unui dezastru
ecologic ori social.
 Cazul fortuit – conform Codului contravențional nu constituie contravenție
fapta, al cărei rezultat este consecința unei împrejurări ce nu putea fi prevăzută. Nu
constituie caz fortuit împrejurările create prin concursul contravențiilor.

Nu constituie contravenție fapta prevăzută de legea contravențională, săvârșită

de persoana în vederea executării unui ordin sau dispoziții a superiorului care sunt
obligatorii pentru aceasta, dacă ordinul sau dispoziția nu sunt vădit ilegale și dacă
persoana care le-a executat nu a știut că ordinul sau dispoziția sunt ilegale. Răspunderii
contravenționale pentru fapta săvârșită este supusă persoana care a emis ordinul sau
dispoziția ilegală.
Persoana care a comis intenționat contravenția în vederea executării ordinului
sau dispoziției vădit ilegale a superiorului răspunde contravențional în temeiuri generale.
Neexecutarea ordinului sau dispoziției vădit ilegale exclude răspunderea
contravențională pentru neexecutare și/sau producere de daune în legătură cu aceasta.

2.6. Cauzele care înlătură răspunderea contravențională

Înlăturarea răspunderii contravenționale pentru fapta ce conține elemente constitutive

ale contravenției are loc în cazul:
- Renunțării benevole la săvârșirea contravenției
- Stării de iresponsabilitate
- Contravenției neînsemnate sau al tentativei de contravenție neînsemnată
- Împăcării victimei cu făptuitorul
- Încheierii tranzacției conform legii cu privire la mediere
- Prescripției răspunderii contravenționale
- Amnistiei
- Constatării amiabile a accidentului rutier

Renunțarea benevolă la săvârșirea contravenției

Se consideră renunțare benevolă la săvârșirea contravenției încetarea acțiunii
îndreptate nemijlocit spre săvârșirea contravenției, dacă persoana este conștientă de
posibilitatea finalizării faptei.
Renunțarea se consideră benevolă atunci când autorul unei fapte
contravenționale, nefiind constrâns de nimeni și de nimic, din propria voință, conștient,
dându-și seama că poate continua activitatea contravențională abandonează executarea
acțiunii.
Renunțarea nu poate fi considerată voluntară, în cazul în care făptuitorul a
abandonat executarea, din cauză că a întâlnit în calea sa diverse obstacole ce nu puteau fi
depășite ori în urma convingerii că mijloacele și instrumentele pe care le avea asupra sa în
condițiile date nu-i permiteau să ducă contravenția până la capăt.
Renunțarea benevolă la săvârșirea contravenției trebuie să fie definitivă. Ea este
considerată definitivă din momentul în care activitatea contravențională a fost întreruptă
nu doar temporar, ci pentru totdeauna.

Iresponsabilitatea presupune atât un factor intelectual, care constă în

capacitatea persoanei de a înțelege ceea ce face, de a distinge caracterul periculos a unor
fapte de caracterul nepericulos al altora, cât și factorul volitiv, care constă în puterea ei de a
se conduce și a fi stăpână pe faptele sale. Persoanele, cărora le lipsesc asemenea însușiri, nu
pot fi considerate subiecți ai contravențiilor, deoarece faptele lor nu oglindesc o poziție
conștientă, astfel că sancțiunea nu ar fi în măsură să le corecteze.
Doar persoana responsabilă este pasibilă de pedeapsa contravențională, fiind
inadmisibil a sancționa pe cineva pentru comiterea unei fapte, de pericolul și caracterul ilicit
al căreia făptuitorul nu-și dă seama.
Este în stare de iresponsabilitate persoana care săvârșește o faptă, aflându-se în
imposibilitatea de a conștientiza sau a dirija acțiunile sale, din cauza unei boli psihice
cronice, unei tulburări temporale a activității psihice, a alienării mintale sau a unei alte stări
psihice patologice.

Contravenția neînsemnată sau a tentativei de contravenție neînsemnată

Legea contravențională stipulează că, în cazul contravenției neînsemnate, organul
împuternicit să rezolve cazul poate înlătura răspunderea contravențională, limitându-se la
adresarea unei observații verbale făptuitorului.
Se consideră neînsemnată contravenția pentru care codul contravențional
prevede în calitate de sancțiuni maximă aplicarea unei amenzi de până la 10 u. c.

Împăcarea victimei cu făptuitorul

Legea contravențională prevede că procesul contravențional pornit încetează în cazul
împăcării victimei cu făptuitorul în cazul contravențiilor prevăzute la art. 69 – injuria, art. 78
– vătămarea integrității corporale, art.69 alin.1 lit. a și alin.3 – încălcarea dreptului de autor
și a drepturilor conexe, art.104 – distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor
străine, art.105 – sustragerea în proporții mici din avutul proprietarului, art.242 alin.1 –
încălcarea regulilor de circulație rutieră soldată cu deteriorarea bunurilor materiale ori cu
cauzarea de vătămări corporale ușoare. Împăcarea este personală.

Încheierea tranzacției conform legii cu privire la mediere

Acordul părților cu privire la soluționarea amiabilă a conflictului ivit se exprimă prin
încheierea unei tranzacții. Tranzacția este acordul încheiat de părți și contrasemnat de
mediator, ca urmare a procesului de mediere , prin care părțile consimt asupra soluționării
amiabile a unui litigiu.

Prescripția înlătură răspunderea contravențională, din cauza nerealizării acesteia

în termenele stabilite de lege. Astfel, prescripția aplicării sancțiunii contravenționale este o
cauză de stingere a raportului juridic contravențional de conflict, deoarece acesta nu a fost
rezolvat într-o perioadă de timp rezonabilă, prevăzută în legea contravențională. Pentru a fi
eficientă, răspunderea contravențională trebuie să intervină într-un moment cât mai
apropiat de cel al comiterii faptei contravenționale.
Termenul general de prescripție a răspunderii contravenționale este de un an.
Termenul special de prescripție pentru contravențiile prevăzute la art. 78 prim – violența în
familie, art.155 prim – încălcarea regulilor de desfășurare a activităților nucleare și
radiologice și art.179 – construcții neautorizate și intervenții neautorizate la construcțiile
existente, codul contravențional este de 18 luni.
Termenul de prescripție a răspunderii contravenționale se reduce la jumătate
pentru persoanele care la data săvârșirii contravenției erau minore.
 În cazul săvârșirii unei noi contravenții de către aceeași persoană, termenul de
prescripție se calculează pentru fiecare contravenție separat.
Persoana nu poate fi trasă la răspundere contravențională, dacă de la data
săvârșirii contravenției a trecut un an și în această perioadă nu a fost săvârșită o nouă
contravenție. În cazul contravenției continue și al contravenției prelungite, termenul de
prescripție curge de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni.

Amnistia este o instituție juridică contravențională, al cărei scop este înlăturarea

pentru viitor a caracterului delictual al unor fapte contravenționale.
Reglementarea efectelor amnistiei este cuprinsă în dispoziția art.31 Cod contravențional și
are următoarele efecte juridice:
- Elimină răspunderea contravențională
- Înlătură executarea deciziei privind aplicarea sancțiunii contravenționale
- Reduce sau cumulează sancțiunea contravențională

Constatarea amiabilă a accidentului rutier este o circumstanță nouă de

înlăturare a răspunderii contravenționale, care se aplică doar pentru contravenția prevăzută
la art.242 alin.1 Cod contravențional., în cazul în care în accident sunt implicate 2 vehicule,
accidentul fiind soldat numai cu deteriorarea nesemnificativă a vehiculelor, fără cauzare de
vătămări corporale victimei, iar proprietarii și/sau utilizatorii vehiculelor dețin, la data
producerii accidentului, polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă sau
certificatul de asigurare Carte Verde valabile.
Procedura de constatare amiabilă a accidentului rutier nu se aplică în cazul
accidentului care s-a soldat cu vătămări corporale și/sau cu deteriorarea bunurilor, altele
decât autovehiculele implicate în accidentul rutier. Procedura de constatare amiabilă a
accidentului rutier constă în completarea, semnarea și prezentarea de către conducătorii de
vehicule implicați în accident a formularului – Constatare amiabilă de accident – către
asigurator.

Tema 3. Sancțiunile contravenționale

1. Noțiunea, trăsăturile, scopul și funcțiile sancțiunii contravenționale
2. Sistemul și caracteristica sancțiunilor contravenționale
3. Criteriile generale de individualizare a sancțiunilor contravenționale
4. Circumstanțele atenuante și agravante la aplicarea sancțiunilor contravenționale
5. Repararea prejudiciului cauzat în urma săvârșirii contravenției