Vinul - Zorica Laţcu

Îmi strâng durerea în inima, ca-n teasc.

Din ea, mustind, poemele se nasc;

Si fierbe mustu-n clocot rubiniu,

În buti cu cerc de fier de-abia-l mai tiu.

S-a limpezit apoi în cani de lut

Si locul de mireasma s-a umplut.

Ulcelele-nflorite îl cuprind

În smaltul lor? si mâinile se-ntind.

Sa ia din rodul viei. Dar ce vreti,

Voi, buze întinate, voi ochi beti?

Voi de-nzadar ati ars si-ati însetat,

Ca nu veti bea din vinul meu curat.

Sa spumege poemul lucitor

Din strofele cu flori în smaltul lor,

Sa-l duc la Cina Domnului în dar,

Sa stea-n potir, pe masa din Altar.

Atunci din ranile lui Dumnezeu

Va curge Sânge Sfânt în vinul meu.

E clipa jertfei. Voi cei luminati,

Voi cei desavârsiti, luati, mâncati.

Cei tintuiti pe cruci si trasi pe roti,

Cu sete, beti dintru acesta toti.