SENTINTE FILIATIE

Stabilirea filiaţiei faţă de tată

Sentinţă civilă 127 din 27.02.2014

Potrivit art. 47 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a codului civil – „ Stabilirea filiaţiei,
tăgăduirea paternităţii sau orice altă acţiune privitoare la filiaţie este supusă dispoziţiilor Codului civil şi
produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuţi după intrarea lui în vigoare. Potrivit
art. 56 Codul familiei - „filiaţia faţă de tată se stabileşte, în afară de cazurile prevăzute în art. 53, prin
recunoaştere sau hotărâre judecătorească”, iar potrivit art. 59 alin. 1 Codul familiei – „acţiunea în
stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului”. Conform art. 59 alin 3, „acţiunea
aparţinând copilului nu se prescrie în timpul vieţii acestuia”.

Legiuitorul consacră întâietatea stabilirii paternităţii din afara căsătoriei prin recunoaştere, apoi, în
plan secundar, prin hotărâre judecătorească. Odată dovedită prin administrarea oricărui mijloc de
probă, convieţuirea pretinsului tată cu mama copilului în perioada timpului legal al concepţiei,
există o prezumţie relativă de paternitate faţă de pretinsul tată, care o poate răsturna în condiţiile
alin 2 al art. 426 C civ.

Prin Sentinţa Civilă nr. 127 din 27.02.2014, instanţa a admis acţiunea civilă, formulată de reclamantele P
P, P N şa. în contradictoriu cu pârâţii S P şa. şi a stabilit că defunctul S V , decedat la data de ------ este
tatăl reclamantelor . S-a dispus efectuarea menţiunilor necesare în actul de naştere al reclamantelor.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că mama reclamantelor este P M, căsătorită S V,
potrivit certificatului de căsătorie iar paternitatea (filiaţia faţă de tată) consta în legătura juridică, bazata
pe concepţie, care exista între tata şi copil.

Conflictele de paternitate apar atunci când tatăl este necunoscut sau atunci când tatăl juridic este diferit
de tatăl biologic. În România, Codul Familiei a prevăzut doua căi de stabilire a paternităţii: recunoaşterea
şi stabilirea pe cale judecătorească.
Astfel, ori de câte ori tatăl nu-şi recunoaşte copilul, mama, ori în lipsa ei, reprezentantul legal, îl pot
acţiona în justiţie, cerând ceea ce i se cuvine de drept copilului, dând curs principiilor care guvernează
aceasta materie: principiul ocrotirii copilului, al stabilirii adevărului cu privire la paternitate, al egalităţii
în drepturi dintre copilul din căsătorie şi cel din afara ei.

Legea stabileşte o prezumţie de filiaţie faţă de pretinsul tată dacă se dovedeşte că acesta a convieţuit cu
mama copilului în perioada timpului legal al concepţiunii. Astfel, potrivit art. 61 din Codul familiei, timpul
legal de concepţie este perioada cuprinsă între a trei sute şi a o sută optzecea zi înainte de data naşterii
copilului, socotită de la zi la zi.

Potrivit declaraţiilor martorilor audiaţi în prezenta cauză, defunctul S V a convieţuit cu mama

reclamantelor în perioada conceperii reclamantelor, neexistând nici un dubiu asupra legăturii de
paternitate dintre reclamante şi defunct.

Din coroborarea probelor administrate, instanţa a constatat că a fost dovedită relaţia de concubinaj
dintre mama reclamantelor şi defunctul S V, aceştia trăind împreună, fără a fi despărţiţi, mai mulţi ani,
începând din perioada de concepţie a reclamantei P P, prima născută dintre reclamante, până la decesul
lui V S.

Astfel, instanţa a apreciat că acţiunea este întemeiată, şi a admis-o constatând că defunctul S V, este
tatăl reclamantelor.

Stabilire paternitate. Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune

Sentinţă civilă 510 din 14.09.2017

Cuprins pe materii:

Judecătoria Târgu Bujor, secţia civilă, sentinţa civilă nr. 510/14.09.2017

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T B , judeţul G sub nr. /2016, reclamanta B E , în numele
şi ca reprezentant legal al minorei N M L , născută la data de , a chemat în judecată pe pârâtul B I ,
pentru stabilirea paternităţii, în sensul că acesta este tatăl copilului său N M L , să se încuviinţeze ca
minora să poarte numele pârâtului, să fie obligat pârâtul să plătească copilului pensie de întreţinere.

A solicitat de asemenea obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii a învederat următoarele :

A trăit cu pârâtul şi a întreţinut relaţii intime cu acesta în perioada noiembrie 2006 - martie 2007
perioadă în care a rămas însărcinată.

I-a adus la cunoştinţă pârâtului, acesta a observat că este gravidă, a recunoscut că el este tatăl copilului
situaţie recunoscută de pârât de mai multe ori în faţa părinţilor ei dar după naşterea copilului acesta nu
a fost de acord ca numele său şi prenumele să fie trecute pe certificatul de naştere al copilului, cu alte
cuvinte nu a fost de acord cu recunoaşterea copilului.

Copilul a fost înregistrat sub nr. /01.10.2007 iar la rubrica mama N E iar la rubrica tata este trasată o
linie.

În drept şi-a întemeiat acţiunea pe disp. art. 424 şi urm. din Codul civil, art. 524 din Codul civil şi art. 82
din Codul civil.

În dovedirea acţiunii a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului şi proba testimonială cu doi
martori.
Pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii introductive şi a invocat
excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru următoarele :

Prin cererea principală s-a solicitat stabilirea paternităţii sale în ceea ce priveşte pe minora N M L
născută la data de , copil ce are statutul unui copil născut în afara căsătoriei, el nefiind căsătorit
niciodată cu reclamanta.

Deşi temeiul juridic al acţiunii este întemeiat pe disp. art. 424 şi 524 din Noul Cod civil, în realitate,
discutând de un copil născut la data de 28.09.2007, temeiul juridic este reprezentat de dispoziţiile
articolului 60 din Codul familiei, în forma sa nemodificată ce prevede că, acţiunea de stabilire a
paternităţii din afara căsătoriei poate fi pornită în termen de 1 an de la data naşterii copilului.

Având în vedere data naşterii copilului – 28.09.2007, această acţiune se subscrie disp. art. 60 din Codul
familiei în vigoare la momentul naşterii minorei, şi astfel, având în vedere că de la momentul naşterii şi
până la momentul introducerii acţiunii - anul 2016 – au trecut aproape 9 ani, a apreciat că dreptul la
acţiune este prescris.

A arătat că nici nu a convieţuit cu reclamanta şi nici nu a avut în îngrijire acest copil, astfel că nu este
incident nici unul din cazurile ce întrerup cursul prescripţiei.

A avut cunoştinţă despre naşterea acestui copil însă niciodată nu au fost discuţii despre paternitatea
acestuia, fiind doar un alt copil născut în comunitatea rurală din care provine.

În drept şi-a întemeiat cererea pe disp. art. 205 Cod procedură civilă.

În dovedirea susţinerilor a solicitat proba cu înscrisuri şi martori.

Reclamanta prin apărător a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea
excepţiei şi să se constate că temeiul juridic al acţiunii în stabilirea paternităţii este prevăzut de art. 424
şi 524 din Noul Cod civil iar dacă pârâtul prin apărător solicită ca temeiul juridic să fie reprezentat de
dispoziţiile Codului familiei atunci temeiul juridic este art. 60 alin. 4 din Codul familiei.

Analizând cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa constată că este
întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea de faţă, reclamanta B E – în numele şi ca reprezentant legal al minorei N M L , a solicitat

instanţei stabilirea paternităţii minorei, în sensul că pârâtul B I este tatăl acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 71/2011 „Stabilirea filiaţiei, tăgăduirea paternităţii sau orice
altă acţiune privitoare la filiaţie este supusă dispoziţiilor Codului civil şi produce efectele prevăzute de
acesta numai în cazul copiilor născuţi după intrarea lui în vigoare”.

Cum minora a fost născută la data de .2007, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, în speţă sunt
aplicabile dispoziţiile Codului familiei, respectiv art. 60 alin. 1 Codul familiei, potrivit căruia acţiunea în
stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei poate fi pornită în termen de 1 an de la data naşterii
copilului.
Art. 60 Codul familiei, în forma în vigoare la data naşterii minorei, a fost modificat prin art. I pct. 5 din
Legea nr. 288/2007, prin care s-a introdus alineatul 4, care a precizat că acţiunea aparţinând copilului nu
se prescrie în timpul vieţii acestuia.

Totodată art. II al Legii nr. 288/2007 a prevăzut că dispoziţiile privind acţiunea în stabilirea paternităţii
copilului din afara căsătoriei sunt aplicabile şi în cazul copiilor născuţi înainte de intrarea sa în vigoare,
chiar dacă cererea este în curs de judecată.

Cu privire la art. II al Legii nr. 288/2007, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin decizia nr.
1345/9.12.2008, în sensul că este neconstituţional.

S-a reţinut în considerentele deciziei că prevederile art. II din Legea nr. 288/2007 contravin dispoziţiilor
constituţionale cuprinse în art. 15 alin. 2, neconstituţionalitatea reglementării rezultând din faptul că
legea nouă se aplică şi copiilor născuţi înainte de intrarea ei în vigoare, din vreme ce aceasta se aplică
unui drept născut sub imperiul legii vechi.

În urma pronunţării acestei decizii a Curţii Constituţionale, obligatorie potrivit art. 31 alin. 1 din Legea nr.
47/1992, s-a tranşat definitiv problema referitoare la categoria de copii cărora le este aplicabilă Legea
nr. 288/2007 – doar celor născuţi după intrarea în vigoare a acestui act normativ.

Dispoziţia legală incidentă în cauză este art. 60 alin. 1 Codul familiei, în forma în vigoare la momentul
naşterii minorei N M L , aspect ce reiese atât din principiile aplicării legii civile în timp ( al
neretroactivităţii şi al aplicării imediate a legii civile noi, tuturor situaţiilor născute după intrarea ei în
vigoare, cu excepţia ultraactivităţii legii civile), cât şi cele statuate cu titlu obligatoriu prin decizia nr.
1345/4.12.2008 a Curţii Constituţionale.

Faţă de cele ce preced, instanţa va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi va
respinge acţiunea ca fiind tardiv formulată.

Prin decizia civilă nr. 699/25.05.2017 pronunţată de Tribunalul Galaţi a fost admis apelul, a fost respinsă
excepţia prescripţia dreptului material la acţiune, a fost anulată sentinţa civilă nr. 510/14.09.2016
pronunţată de Judecătoria T . B şi s-a reţinut cauza spre rejudecare, pentru evocarea fondului şi
completarea probatoriului.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut referitor la aplicarea legii civile în timp, că în mod corect a reţinut
instanţa de fond că potrivit art. 47 din Legea nr. 71/2011 stabilirea filiaţiei, tăgăduirea paternităţii sau
orice altă acţiune privitoare la filiaţie este supusă dispoziţiilor Codului Civil şi produce efectele
prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuţi după intrarea lui în vigoare.

Aşadar, s-a apreciat că dispoziţiile Codului familiei sunt aplicabile în speţă, deoarece minorul este născut
la o dată anterioară datei la care a intrat în vigoare noul Cod Civil.

Tribunalul a reţinut că, iniţial, art. 60 alin. 1 din Codul familiei a prevăzut că acţiunea în stabilirea
paternităţii se prescrie în termen de 1 an de la naşterea copilului.
Prin Legea nr. 288/2007 s-a modificat alin. 1 al articolului menţionat, numai în ce priveşte prescripţia
dreptului la acţiune. Astfel, s-a introdus un alineat final - alin. 4 - prin care s-a prevăzut "acţiunea
aparţinând copilului nu se prescrie în timpul vieţii acestuia."

Totodată art. II al Legii nr. 288/2007 a prevăzut că dispoziţiile privind acţiunea în stabilirea paternităţii
copilului din afara căsătoriei sunt aplicabile şi în cazul copiilor născuţi înainte de intrarea sa în vigoare,
chiar dacă cererea este în curs de judecată.

Tribunalul a reţinut că într-adevăr cu privire la art. II al Legii nr. 288/2007, Curtea Constituţională s-a
pronunţat prin decizia nr. 1345/9.12.2008, în sensul că este neconstituţional cu motivarea că ele
„contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2), neretroactivitatea fiind un principiu
constituţional, prevăzut în mod expres, legiuitorul neputând adopta norme juridice cu aplicare
retroactivă, în materie civilă, indiferent dacă este vorba de legi materiale sau legi procesuale. Astfel,
neconstituţionalitatea reglementării rezultă din faptul ca legea nouă se aplică şi copiilor născuţi înainte
de intrarea ei în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de soluţionare, de vreme ce aceasta se aplică
unui drept născut sub imperiul legii vechi”.

Conform art. 11 alin. 2 din Constituţie „tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din
dreptul intern”, iar potrivit art. 20 alin. (2) din aceeaşi Lege fundamentală, „dacă există neconcordanţe
între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi
legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau
legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”

Tribunalul a reţinut că argumentul că legea nu poate fi aplicată retroactiv şi copiilor născuţi înaintea
momentului intrării ei în vigoare, nu poate să constituie o justificare rezonabilă şi obiectivă, deoarece ar
fi combătută prin evocarea obligaţiei pozitive a statului de a-şi crea şi respectiv adapta legislaţia în
vederea asigurării respectării egale a drepturilor resortisanţilor săi şi tot astfel, obligaţia negativă, de a se
abţine de la orice tratament discriminatoriu. Dreptul material la acţiunea în stabilirea paternităţii este şi
trebuie să fie în mod egal recunoscut tuturor subiecţilor de drept aflaţi în această situaţie juridică,
indiferent de data naşterii, fără a considera că legea ar retroactiva, deoarece aplicabilitatea imediată a
textului s-ar asigura doar de la momentul intrării normei juridice în vigoare, inclusiv în cazul situaţiilor
obiective şi durabile a copiilor existenţi, născuţi înainte.

Astfel cum s-a reţinut în mod constant, o soluţie contrară, în lipsa unor justificări obiective şi rezonabile,
reprezenta o veritabilă violare a dispoziţiilor art. 8 şi art. 14 în Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 20 decembrie 2007 dată în Cauza Phinikaridou
contra Cipru, a reţinut că „sarcina Curţii era aceea de a determina dacă statul respondent a respectat
obligaţiile pozitive în gestionarea acţiunii reclamantului de recunoaştere judecătorească a paternităţii. O
perioadă limită în sine nu era incompatibilă cu dispoziţiile Convenţiei, iar în procesele de paternitate era
justificată de dorinţa de a asigura certitudinea juridică şi finalitatea în relaţiile de familie. Întrebarea era
dacă natura termenului limită şi/sau maniera în care a fost aplicat era compatibilă cu dispoziţiile
Convenţiei şi dacă a fost păstrat un echilibru just între drepturile şi interesele contrarii. Printre factorii
relevanţi avuţi în vedere în acest caz, au fost existenţa unor mijloace alternative de reparaţie sau
prevederea unor excepţii în cazurile în care cunoaşterea realităţii biologice a avut loc după ce termenul
limită a expirat. Curtea a analizat dacă prezumţia legală putea să prevaleze realităţii sociale şi biologice şi
dacă a fost compatibilă cu obligaţia de a asigura respectarea efectivă a vieţii private şi de familie. Deşi nu
a existat o abordare uniformă în legislaţia statelor contractante, un număr semnificativ de state nu au
impus copiilor o perioadă limită de deschidere a unui proces de paternitate (spre deosebire de situaţia
în care reclamantul era tatăl) şi o tendinţă poate fi percepută în direcţia unei mai bune protejări a
dreptului copilului de a i se stabili paternitatea.
Curtea a avut dificultăţi de a accepta perioade limită inflexibile aplicabile indiferent de cunoaşterea de
către copil a factorilor relevanţi şi a considerat că o distincţie trebuia făcută între cazurile în care copilul
nu a avut oportunitatea să cunoască faptele şi acelea în care nu a iniţiat procedurile în timpul
termenului limită prevăzut de lege din alte motive. În cauza de faţă, a rezultat clar din hotărârea Curţii
Supreme că s-a acordat o importanţă mai mare interesului general şi drepturilor şi intereselor
prezumtivului tată şi ale familiei sale, decât dreptului reclamantului de a-i fi dezvăluite originile. Chiar
având în vedere marja de apreciere a statului, aplicarea unui termen limită rigid în exercitarea
procedurilor de paternitate, fără a avea în vedere circumstanţele individuale ale cauzei şi în special
cunoaşterea de către copil a faptelor interesând paternitatea, a adus atingere chiar esenţei dreptului
reclamantului la respectarea vieţii sale private”.

În mod similar, prin hotărârea din 27.10.1994 - cazul Kroon şi alţii contra Olandei - Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a reţinut că „respectul faţă de viaţa de familie cere ca realitatea biologică şi socială
să prevaleze asupra unei prezumţii legale care loveşte frontal atât faptele stabilite cât şi dorinţele
persoanelor în cauză, fără a aduce beneficii reale cuiva.”

În acord cu deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului, tribunalul a reţinut că, în cauză, pentru a se
stabili realitatea biologică, reclamantului trebuie să i se asigure accesul la justiţie, proces în cadrul căruia
ar trebui să se administreze în acest scop probe legale, utile, pertinente şi concludente, or prin
respingerea acţiunii sale ca fiind prescrisă, acesta nu-şi va mai putea îndeplini niciodată dorinţa privind
stabilirea filiaţiei.

Faţă de aceste considerente, având în vedere că instanţa de fond s-a dezînvestit pe o excepţie, potrivit
art. 480 alin. 3 C.pr.civ. a admis apelul, a anulat sentinţa apelată, a respins excepţia prescripţiei dreptului
material la acţiune şi a reţinut cauza pentru evocarea fondului.

Instanţa a dispus efectuarea unei expertize de specialitate, raportul de expertiză medico-legală fiind
depus la dosarul cauzei.

Prin decizia civilă nr. 1391/28.11.2017 Tribunalul G a constatat următoarele:

În ceea ce priveşte dispoziţiile legale aplicabile în cauză, instanţa reţine că se aplică noul Cod civil doar în
ceea ce priveşte obligaţia legală de întreţinere, potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 71/2011 pentru
punerea în aplicare a noului Cod civil şi nu în ceea ce priveşte stabilire filiaţie, întrucât s-a stabilit că
dispoziţiile noului Cod civil se aplică doar în cazul copiilor născuţi după intrarea în vigoare a acestuia.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 56 din Codul familiei, filiaţia faţă de tatăl din afara căsătoriei se stabileşte
prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească.

În acest ultim caz, pentru stabilirea paternităţii trebuie să se dovedească atât faptul că pretinsul tată a
avut relaţii sexuale cu mama copilului în timpul legal al concepţiei, cât şi faptul că din aceste relaţii a
rezultat copilul.

În prezenta cauză, minora N M –L s-a născut la data de .2007 şi are filiaţia stabilită doar faţă de mamă,
reclamanta N E , astfel cum reiese din certificatul de naştere al minorei , care solicită stabilirea filiaţiei şi
faţă de tată, pârâtul B I .

Din susţinerile ambelor părţi, instanţa reţine că părţile au avut o relaţie de prietenie, iar din concluziile
raportului de expertiză medico-legală, examen ADN, efectuată la solicitarea reclamantei că pârâtul este
tatăl biologic al minorei N M –L .

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 59 şi 60 din Codul familiei,
instanţa reţine că acest capăt de cerere este fondat, urmând a constata că pârâtul B I este tatăl
minorei N M –L.

Pe cale de consecinţă instanţa va dispune şi modificarea actului de naştere al minorei în sensul celor
reţinute anterior. În acest sens se va comunica o copie de pe prezenta hotărâre către Primăria T B ,
judeţul G .

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în
favoarea minorei, conform art. 516 C.civ. „obligaţia de întreţinere există între (...) rudele în linie
dreaptă”, iar potrivit art. 499 C.civ. tatăl şi mama sunt obligaţi în mod solidar să dea întreţinere copilului
lor minor, potrivit cu nevoia acestuia şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti, conform art. 529 C.civ.

Prin urmare, avându-se în vedere dispoziţiile art. 516 cu referire la art. 499 C.civ., ce reglementează
obligaţia de întreţinere cu caracter general şi cu caracter special dintre părinţi şi copii lor minori, instanţa
apreciază drept întemeiată şi această cerere.

Instanţa are în vedere dispoziţiile art. 529 al. 2 C.civ., conform cărora atunci când întreţinerea este
datorată de către unul dintre părinţi, aceasta se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net
pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru trei sau mai mulţi copii. În cauză pârâtul a
arătat că mai are doi copii în întreţinere, fiind depuse în acest sens certificatele de naştere a minorilor B
D –M şi B L –A , astfel că va fi avut în vedere pentru stabilirea pensiei procentul de 50% din venit,
pentru cei trei copii.

Faţă de faptul că minora se află în nevoi, faţă de dispoziţiile art. 527 C.civ., potrivit cărora la stabilirea
pensiei de întreţinere se ţine seama de veniturile, bunurile şi posibilităţile pârâtului de realizare a
acestora, instanţa consideră întemeiată cererea reclamantei şi urmează să o admită şi să oblige pârâtul
să plătească reclamantei pentru minoră, lunar, pensie de întreţinere în procent de 16% din venitul net.
Referitor la momentul de la care se impune obligarea pârâtului la plata respectivei pensii, instanţa reţine
că hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit paternitatea produce efecte şi pentru trecut, până la
concepţia copilului, având caracter declarativ, astfel încât instanţa va dispune obligarea pârâtului la plata
pensiei de întreţinere de la data introducerii acţiunii şi până la majoratul minorei, în condiţiile în care nu
s-a dovedit că tatăl ar fi contribuit în vreun mod la cheltuielile de creştere şi educare a minorei până în
acest moment.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la încuviinţarea ca minorei să poarte numele de familie al
pârâtului, instanţa reţine ca potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. 2 Codul familiei, în cazul în care filiaţia a fost
stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, instanţa judecătorească va putea da încuviinţarea copilului să
poarte numele acestuia din urmă.

Pentru a încuviinţa copilului să poarte numele tatălui, instanţa va avea în vedere în primul rând interesul
copilului.

Or, în cauza de faţă, instanţa reţine că nu s-a făcut dovada faptului că este în interesul minorei să poarte
acelaşi nume cu tatăl său având în vedere împrejurarea că părinţii săi nu au o relaţie, că pârâtul s-a opus
acestei cereri, motiv pentru care instanţa va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

Stabilirea filiaţiei faţă de tată a copilului din afara căsătoriei născut în strainătate având ca
mamă o persoană de cetăţenie română se realizează potrivit legii române

Sentinţă civilă 3076 din 19.08.2011

Prin cererea înregistrata sub numar 5051/740/2011 la Judecatoria Alexandria, reclamanta D.D. a chemat
în judecata pe pârâtul R.C.G. , solicitând instantei ca prin sentinta ce va pronunta: sa dispuna
recunoasterea paternitatii minorului D.L.C., nascut la data de 03.12.2003, în localitatea VAXJO , Suedia;
sa dispuna ca tatal minorului, pârâtul R.C.G. , sa fie mentionat la rubrica „ tatal” din certificatul de
nastere al minorului; sa încuviinteze ca minorul sa poarte numele de familie al tatalui sau, acela de „ R”.

În speta nu au fost solicitate cheltuieli de judecata.

În fapt, reclamanta a aratat ca l-a cunoscut pe pârât în anul 2000 si a avut cu acesta o relatie de
concubinaj , din care a rezultat minorul D.L.C.

Copilul a fost crescut de reclamanta si de pârât , iar autoritatile suedeze l-au mentionat pe pârât ca tata
al acestui copil. Autoritatile române nu l-au înscris însa pe pârât , în actele de stare civila, ca tata al
acestui copil.

În drept, au fost invocate dispozitiile art. 53, art.56 si art. 58 din Codul familiei.
Desi legal citat , pârâtul nu s-a înfatisat în instanta si nu a depus întâmpinare.

Au fost depuse la dosar urmatoarele înscrisuri: certificatul de nastere al reclamantei D.D.; certificatul de
nastere al pârâtului R.C.G.; certificatul de nastere al minorului D.L.C.; extras din registrul –dosar nr.
F0702 26848 03 emis la data de 09.02.2004 de Biroul de impozite nr.2 din Vaxjo, Suedia.

Analizând înscrisurile aflate la dosar , instanta retine în fapt urmatoarele:

Conform art.4 si art.5 alin.1 din Legea nr.21/1991 republicata a cetateniei române, reclamanta D.D. si
pârâtul R.C.G sunt cetateni români , fiind nascuti pe teritoriul României , conform certificatelor de
nastere aflate la dosar.

Conform certificatului de nastere seria NZ nr. 960398, emis la data de 03.12.2004 de Ambasada
României din Stockholm, nastere înregistrata sub numar 15/03.12.2004 la aceasta ambasada, minorul
D.L.S, nascut la data de 03.12.2003, în Vaxjo, Suedia, are ca mama pe reclamanta D.D., care este
cetatean român, astfel ca si minorul este cetatean român, conform art.4 si art.5 alin.2 lit.b) din Legea
privind cetatenia româna nr.21/1991 republicata.

Nasterea minorului D.L.C. figureaza si în registrele autoritatilor suedeze.

În consecinta, înregistrarea nasterii minorului la Ambasada României din Stockholm s-a facut în temeiul
art.42 din Legea nr.119/1996.

În certificatul de nastere emis de Ambasada României din Stockholm nu apar date privind numele
tatalui, astfel ca acest minor este din afara casatoriei, cu filiatia stabilita doar fata de mama, astfel cum
rezulta din art.13 si art.17 din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civila.

Conform art.11 din Legea nr.105/1992 privind raporturile de drept international privat, starea ,
capacitatea si relatiile de familie ale persoanei fizice sunt cârmuite de legea sa nationala, afara daca, prin
dispozitii speciale , nu se prevede altfel. Conform art.12 din aceeasi lege, legea nationala este legea
statului a carui cetatenie o are persoana în cauza, iar legea nationala a cetateanului român care , potrivit
legii straine, este considerat ca are alta cetatenie, este legea româna. Conform art.28 din aceeasi lege,
filiatia copilului din afara casatoriei se stabileste legii nationale a copilului de la data nasterii.

Având în vedere cele de mai sus , instanta apreciaza ca în speta sunt aplicabile dispozitiile legii române
în materie de stabilire a filiatiei din afara casatoriei.

Raportat la mentiunile din actul de nastere al copilului si la scopul urmarit la promovarea prezentei
actiuni, în temeiul rolului activ reglementat de art. 129 C.pr.civ., instanta apreciaza ca este învestita cu o
actiune în stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei si pentru încuviintarea ca minorul sa poarte
numele de familie al tatalui astfel stabilit.

Potrivit art.57 din Codul familiei, copilul conceput si nascut în afara familiei poate fi recunoscut de tatal
sau.Recunoasterea se face : prin declaratie facuta la serviciul de stare civila , fie odata cu înregistrarea
nasterii , fie dupa aceasta data; prin înscris autentic; prin testament. Recunoasterea, chiar facuta prin
testament, nu se poate revoca.

Conform practicii judecatoresti, are caracter de înscris autentic si recunoasterea facuta în fata instantei
judecatoresti.În legatura cu acest aspect , în decizia nr. 962/1973 , instanta suprema s-a pronuntat în
sensul ca , daca pârâtul recunoaste la interogatoriu ca este tatal copilului, nu este necesar sa se judece
actiunea în stabilirea paternitatii , ci instanta doar constata recunoasterea. În acest context, este lipsit de
relevanta faptul ca actiunea în stabilirea paternitatii din afara casatoriei este promovata dupa expirarea
termenului de 1 an, prevazut de art.60 din Codul familiei.

În cursul procesului de fata, respectiv prin declaratia autentificata sub numar 1437/ 18.08.2011 de
Notar public A.V.C. din mun.Timisoara, numitul R.C.G. a recunoscut paternitatea copilului D.L.C., nascut
la data de 03.12.2003 în Vaxjo, Suedia, care are ca mama pe reclamanta D.D., fiind de acord ca acesta
sa poarte numele sau de familie, acela de „ R”.

Având în vedere cele de mai sus , instanta nu va mai judeca capatul de cerere privind stabilirea
paternitatii din afara casatoriei, care devine lipsit de interes , ci , în temeiul art.111 C.pr.civ. raportat la
art.57 din Codul familiei si la decizia nr.962/1973 a instantei supreme, va constata ca pârâtul R.C.G ,
având CNP 1761001250541 , a recunoscut paternitatea minorului D.L.C., cu CNP 5031203410153, nascut
la data de 03.12.2003 în VAXJO Suedia , de catre reclamanta D.D. , având CNP 276 0702340028 , nastere
înregistrata la Ambasada României din Stockholm, Suedia , sub numar 15/03.12.2004 , conform
certificatului de nastere seria NZ nr. 960398.

Conform art.64 alin.1) si alin.2) din Codul familiei, copilul din afara casatoriei dobândeste numele de
familie al aceluia dintre parinti fata de care filiatia a fost mai întâi stabilita; în cazul în care filiatia a fost
stabilita ulterior si fata de celalalt parinte, instanta judecatoreasca va putea da încuviintarea copilului sa
poarte numele acestuia din urma.

Având în vedere ca ambii parinti sunt de acord ca minorul sa poarte numele de familie al tatalui sau,
acela de „ R” , ceea ce nu este de natura sa afecteze interesul minorului , în temeiul art.64 din Codul
familiei, instanta va încuviinta ca minorul Lucas-Cosmin sa poarte numele de familie al tatalui, acela de
„ R”.

În temeiul art.46 si art.49 din Legea nr.119/1996, se va dispune efectuarea cuvenitelor mentiuni în
registrul de stare civila.

Vazând dispozitiile art.274 C.pr.civ., instanta va lua act de faptul ca în speta nu au fost solicitate
cheltuieli de judecata.
 Sentinţă civilă 1128 din 29.04.2014

INSTANTA

Cu nr.X din 17.02.2014 s-a inregistrat cererile prin care prin care reclamanta M M, CNP X in
contradictoriu cu paratii M H, C.N.P. X, in prezent in Penitenciarul I si paratul S M CNP Xa solicitat
instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa stabileasca faptul ca paratul M H, C.N.P. X nu este cu
putinta sa fietatal minorului M M A, nascut la data de 09.01.2014. Sa constate ca minorul M M A, nascut
la data de 09.01.2014, fiul reclamantei M M are ca tata pe paratul, S M CNP X, sa incuviinteze ca pe viitor
minorul sa poarte numele tatalui, S si sa dispune efectuarea cuvenitelor modificari in ceea ce priveste
certificatul si actul de nastere al minorului M M A. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Motivand cererea reclamanta a sustinut ca este casatorita cuparatul M H. A convietuit cu acesta din anul
1998 si pana in luna iunie 2011. Din iunie 2011 s-a separat in fapt de parat datorita violentelor sale
exercitate fata de ea si copii.

In data de 8 noiembrie 2011 paratul M H a fost condamnat la pedeapsa de 19 ani si 9 luni inchisoare
deoarece si-a omorat mama si se afla in prezent in Penitenciarul I.

Din anul 2012 traieste in concubinaj cu paratul S M, locuieste cu acesta Din relatia de concubinaj s-a
nascut minorul M A, nascut la data de 9 ianuarie 2014. In prezent a introdus si actiune de divort fata de
sot. Paratul S M isi recunoaste copilul.

Motivat cererea in drept pe dispozitiile art.414 al.2, art.431 din codul civil. In proba a depus copii de pe
urmatoarele acte: certificatul de nastere al minorului, cartea de identitate a paratului S M, cartea de
identitate a reclamantei si certificatul de casatorie.

Prin intampinare paratul S M a fost de acord cu cererea reclamantei. A sustinut ca minorul M A, nascut
la data de 9 ianuarie 2014 este fiul sau, nascut din relatia de concubinaj cu reclamanta. A fost trecut pe
numele paratului M H deoarece reclamanta nu era divortata de acesta. A fost de acord ca minorul sa-i
poarte numele de familie, S.

Paratul M H nu a depus intampinare. S-a prezentat in instanta si a fost de acord cu cererea reclamantei.
A sustinut ca din iunie 2011 nu mai convietuieste cu reclamanta. Din luna noiembrie 2011 se afla in
Penitenciarul I, condamnat pentru omor. Nu a mai avut relatii intime cu reclamanta de la separarea in
fapt si este de acord ca minorul sa aiba ca tata pe concubinul actual al reclamantei si sa-i poarte numele
acestuia.

Fata de pozitia procesuala a partilor nu s-au mai administrat alte probe fata de actele depuse la dosar.

Cu privire la legea aplicabila instanta retine ca cerereade chemare in judecata a fost introdusade catre
reclamantla aceasta instanta dupa intrarea in vigoare a noului cod de procedura civila si a noului cod
civil. MinorulM A, nascut la data de 9 ianuarie 2014 fata de care se solicita tagada paternitatii si
stabilirea paternitatii s-a nascut dupa intrarea in vigoare a noului cod civilsi potrivit art.47 din Legea
71 /2011 pentru punerea in aplicarea Legii 287/2009 privind codul civil, intrat in vigoare la data de 1
oct.2011, ”Stabilirea filiatiei, tagada paternitatii, orice actiune privitoare la filiatie este supusa
dispozitiilor codului civil si produce efectele prevazute de acesta numai in cazul copiilor nascuti dupa
intrarea lui in vigoare”. In consecintase vor aplica dispozitiile art.431, art.426, art.424, art.415, art.438
din codul civil precum si art.436 din codul civil. Potrivit ultimului articol ”Parintii si copilul vor fi citati in
toate cauzele referitoare la filiatie, chiar si atunci cand nu au calitatea de reclamant sau de parat”. Prin
urmare minorul va fi introdus in cauza prin reprezentantul legal.

In temeiul art.431 din codul civil ”(1) Actiunea in tagada paternitatii poate fi pornita de catre mama in
termen de 3 ani de la data nasterii copilului.” iar in temeiul art.. 426 Cod civil „ (1) Paternitatea se
prezuma daca se dovedeste ca pretinsul tata a convietuit cu mama copilului in perioada timpului legal al
conceptiunii. (2) Prezumtia este inlaturata daca pretinsul tata dovedeste ca este exclus ca el sa il fi
conceput pe copil.” art. 424 prevede „ Daca tatal din afara casatoriei nu il recunoaste pe copil,
paternitatea acestuia se poate stabili prin hotarare judecatoreasca”;art. 414 Cod civil „(1) Copilul nascut
sau conceput in timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei. (2) Paternitatea poate fi tagaduita, daca
este cu neputinta ca sotul mamei sa fie tatal copilului.” art. 415 ”(2) Copilul conceput si nascut in afara
casatoriei poate fi recunoscut de catre tatal sau” iar in temeiul art.” 438” (1) Prin hotararea de admitere
a actiunii instanta se pronunta si cu privire la stabilirea numelui copilului, exercitarea autoritatii
parintesti si obligatia parintilor de a-l intretine pe copil.”

In baza textelorde mai sus rezulta ca reclamanta, in calitate de mama a minorului M A, nascut la data de
9 ianuarie 2014, are calitate procesuala activa atat cu privire la tagada paternitatii cat si cu privire la
stabilirea paternitatii.

Prin atitudinea procesuala a paratului M H, avand in vedere si situatia acestuia de persoana privata de
libertate, inca din anul 2011, instanta apreciaza ca s-a inlaturat prezumtiade paternitatea paratului si s-a
doveditca este exclus caacesta sa il fi conceput pe copilul M A, nascut la data de 9 ianuarie 2014. In
perioada de conceptie a copilului minor sotul mamei, paratul era privat de libertate, fiind in
Penitenciarul I. Reclamanta a convietuit cu paratul S M. Acesta a recunoscut situatia convietuirii cu
reclamanta in perioada de concepere a minorului si a recunoscut ca este tatal copilului minor. Urmeaza
sa se stabileasca ca minorul M A, nascut la data de 9 ianuarie 2014 nu are ca tata pe sotul mamei, M H si
sa se admita cererea de tagada a paternitatii. Ca urmare a admiterii cerererii in tagada paternitatii
minorul M A, nascut la data de 9 ianuarie 2014 a devenit copil din afara casatoriei. Avand in vedere
pozitia procesuala a paratului S M si recunoasterea filiatiei fata de minor instanta urmeaza sa constate
ca minorul M M A, nascut la data de 09.01.2014, fiul reclamantei M M are ca tata pe paratul, S M, CNP
X. In temeiul art. 438 din codul civil se va dispune ca pe viitor minorul M M A sa poarte numele tatalui, S.
Minorul locuieste cu reclamanta si paratul S M prin urmare ambii urmeaza sa contribuie in natura la
intretinerea copilului minor si tot impreuna in raport cu interesul superior al minorului cei doi parintivor
exercita autoritatea parinteasca. Se va dispune efectuarea cuvenitelor modificari in ceea ce priveste
certificatul si actul de nastere al minorului M M A. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.