IOAN POPA STUDII

SOȚIA A MURIT! TRĂIASCĂ CONCUBINA!

AUG. 25, 2022 BY REDACTOR COMMENTS: 0 TAGS: ANUL XXVI NR. 3, IOAN POPA

1. Introducere

Problema cotității disponibile speciale a soțului/soției supraviețuitor/suprav

doua sau subsecventa căsătorie a defunctului a preocupat de-a lungul timpului
puțin din spațiul european de drept continental. Unele sisteme de drept (care ch
această măsură de protecție a copiilor defunctului în raport cu posibilitatea exe
cea de a doua – sau subsecventă – soție a defunctului a unei influențe nefaste a
acestuia, în speță, sistemul francez) au renunțat la ea, altele nici nu au mai regle
considerând-o desuetă, inutilă.

Codul civil român, deși în principiu a avut (sau trebuia să aibă) în vedere modificările făcute de Codul civil francez în acea
(ultima dintre ele a fost făcută în 2006), nu a urmat „linia franceză” de gândire, continuând să meargă pe linia tradițională
gândire juridică, de această dată, în problema care ne interesează total neinspirat (opinie personală).

Așadar, în prezentul studiu vom analiza succint oportunitatea acestei măsuri de protecție a copiilor defunctului care nu su
ultima sa soție care vine la moștenire în calitate de soție supraviețuitoare, modul cum legiuitorul român a reglementat ac
faptul dacă opțiunea legiuitorului român este modernă, actuală, nediscriminatorie sau ar fi fost mai bine dacă legiuitorul
renunțat la o asemenea măsură.

Situația apare cu atât mai paradoxală cu cât „pericolul” influenței nefaste asupra viitorului de cujus poate veni chiar din p
soții, de la cea de-a doua soție (sau subsecventă) și cu atât mai mult de la concubina defunctului. Dacă în privința primei
defunctului, mama copiilor acestuia, pericolul dezmoștenirii propriilor copii în interesul soției supraviețuitoare este mai p
privința celorlalte două ipoteze când la moștenire pot veni cea de-a doua soție a defunctului sau concubina acestuia, în a
copiii fiind dezmoșteniți direct, pericolul influențării voinței defunctului în sensul gratificării de către acesta a celei de-a d
concubinei sale poate fi real. Cu toate acestea, să preferi concubina în locul soției defunctului parcă devine din ce în ce m
acceptat mai ales atunci când opțiunea aceasta este a legiuitorului.

Cuvinte-cheie: cotitate disponibilă, rezervă succesorală, exheredare, soț supraviețuitor

2. Definirea problemei

Teoria protejării intereselor copiilor din prima căsătorie de influența (nefastă) a soțului din a doua căsătorie a defunc
originile în dreptul roman (cum altfel?). Astfel, Constituția din 382 (Feminae quae) oprea femeile care se măritau, având c
căsătorie anterioară, să înstrăineze bunurile primite de la fostul lor soț, obligându-le să le transmită copiilor născuți din a
altă constituție din 469 (Hac edictali) prevedea că cel care se recăsătorea, având copii dintr-o căsătorie anterioară, va put
titlu gratuit, în favoarea noului soț, de bunurile sale personale (nu și cele dobândite de la fostul soț), numai până la concu
cuvenite copilului care lua mai puțin.

Apoi, în Franța, în urma scandalului provocat de o văduvă cu copii, care se remăritase cu un bărbat mult mai tânăr dec
făcuse o donație considerabilă, Francisc al II-lea promulgă în 1560, cu aplicare în toată Franța, edictul cunoscut sub num
secondes noces” prin care se interzicea văduvelor (ulterior și văduvilor) să facă noului soț donații sau legate care ar fi dep
cuvenită copilului celui mai defavorizat. Apoi, văduva (sau văduvul) era obligată să păstreze, în favoarea copiilor din căsăt
tot ceea ce primise din acea căsătorie. Așa a apărut art. 1098 C. civ. fr. care nu a mai menținut regula ca bunurile primite d
căsătoria anterioară de la soțul decedat să fie păstrate doar pentru copiii rezultați din acea căsătorie, ci a generalizat regu
se mai face distincție între bunurile soțului dobândite din căsătoria anterioară de la soțul decedat și propriile sale bunuri
cvasiidentică, a fost preluat textul art. 1098 din Codul civil francez și a devenit vechiul articol 939 C. civ.[1]

Continuator al liniei de gândire exprimate prin art. 939 C. civ. (vechi), legiuitorul din 2011, prin art. 1.090, stabileşte co
disponibilă specială a soţului supravieţuitor[2]. Din analiza textului de lege, putem desprinde câteva concluzii:

a) Noţiunea de „descendent” la care se referă textul are în vedere copiii defunctului din căsătorie, din afara căsătoriei
dar şi descendenţii lor, toți fiind descendenți ai defunctului, alții decât cei comuni cu ultima lui soție. Situaţia prezentată
[art. 1.090 alin. (1) C. civ.] este aceea în care soţul supravieţuitor ar veni la moştenire în concurs cu „alți descendenți decât
copiii rezultaţi din căsătoria anterioară a defunctului sau din afara căsătoriei acestuia, inclusiv din adopția recunoscută de
sale de la data încheierii adopției. Prin chiar ipoteza legii, descendenții lui de cujus sunt separați în două categorii: desce
cu soția supraviețuitoare și cei comuni lor care, așa cum vom vedea, vor avea drepturi diferite ca moștenitori rezervatari.

b) Noțiunea de „soț supraviețuitor” trebuie înțeleasă în sensul că are această calitate soțul (soția) defunctului din momen
de cujus, indiferent al câtelea soț (soție) este acesta. Precizăm că ipoteza art. 1.090 C. civ. se referă strict la situația în care
a avut copii cu soțul supraviețuitor, dar a avut copii din căsătorii anterioare sau în afara căsătoriei, care vin la moștenire î
acesta. Dacă defunctul nu a avut copii deloc și se află la a doua sau o subsecventă căsătorie, dispozițiile cuprinse în art. 1
găsesc aplicabilitatea.

c) Liberalităţile neraportabile la care se referă art. 1.090 C. civ., text care trebuie interpretat strict („liberalitățile neraport
depăși un sfert din moștenire și nici partea descendentului care a primit cel mai puțin”) se coroborează cu art. 1.150 C. ci
menţionează expres. Or, în condiţiile art. 1.150 C. civ., nu sunt supuse raportului donaţiile precizate în textul legii, după cu

– donațiile pe care defunctul le-a făcut cu scutire de raport. Scutirea poate fi făcută prin chiar actul de donație sau pr
întocmit în una dintre formele prevăzute pentru liberalități;

– donațiile deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros sau efectuate prin persoane interpuse, cu excepția caz
dovedește că cel care a lăsat moștenirea a urmărit un alt scop decât scutirea de raport;

– darurile obișnuite, donațiile remuneratorii și, în măsura în care nu sunt excesive, sumele cheltuite pentru întreținere
cazul, pentru formarea profesională a descendenților, a părinților sau a soțului și nici cheltuielile de nuntă, în măsura în c
moștenirea nu a dispus altfel;
 – fructele culese, veniturile scadente până în ziua deschiderii moștenirii și echivalentul bănesc al folosinței exercitate
bunului donat;

– de asemenea, raportul nu este datorat nici în cazul în care bunul donat a pierit fără culpa donatarului. Cu toate aces
fost reconstituit prin folosirea unei indemnizații încasate ca urmare a pieirii sale, donatarul este ținut să facă raportul bu
care indemnizația a servit la reconstituirea acelui bun. În cazul în care indemnizația nu a fost utilizată în acest scop, ea în
raportului. Dacă indemnizația rezultă dintr-un contract de asigurare, aceasta se raportează numai în măsura în care depăș
total al primelor plătite de donatar.

Putem deduce astfel că soţul supravieţuitor dintr‑o căsătorie subsecventă poate fi gratificat de către de cujus prin testam
impuse de lege și sub rezerva reducţiunii liberalităţilor excesive, liberalităţi având ca obiect bunuri de genul celor cuprin
civ.

Aşadar, în baza libertăţii sale testamentare, de cujus ar putea să‑i lase celui de‑al doilea soţ (soţie) legate până la limita r
succesorale a moştenitorilor rezervatari, dar numai în limitele cotității disponibile speciale, așa cum vom arăta în continu

d) Limitele cotităţii disponibile speciale sunt fixate de partea descendentului care a primit cel mai puţin, dar în niciun
depăşi un sfert din moştenire. Un descendent nu poate primi mai puţin decât rezerva sa succesorală (va putea el oare pri
ciuda actelor cu titlu gratuit făcute de defunct, care sunt de natură să altereze echilibrul presupus existent între descend
făcute cu scutire de raport, legate, exheredări etc.). Prin urmare, descendentul care a primit cel mai puţin este cel care a p
sa succesorală. Apreciem astfel că limitele cotităţii disponibile speciale sunt minimum rezerva succesorală a descendentu
mai puţin şi maximum cota de 1/4 din moştenire.

e) Dezmoștenirea la care face referire art. 1.090 C. civ. are în vedere în primul rând descendenții defunctului care prin
trebuie dezmoșteniți direct, folosindu-se formule exprese de dezmoștenire, nefiind suficientă instituirea de legatari (instit
exhereder nu este întru totul adevărată). Așadar, instituirea soțului supraviețuitor ca legatar universal nu constituie o exh
descendenților, astfel încât aceștia ar putea moșteni mai mult decât rezerva lor succesorală. Condiția impusă de legiuitor
este aceea ca descendenții să fie exheredați direct de către de cujus, voința legiuitorului fiind neechivocă.

Prin instituirea soției supraviețuitoare ca legatar universal, se produce indirect și dezmoștenirea tuturor rudelor nerez
defunctului.

f) Există posibilitatea ca prin aplicarea regulilor mai sus evocate, cotitatea disponibilă ordinară să fie mai mare decât
disponibilă specială a soţului supravieţuitor. Luând ca exemplu situaţia în care la moartea lui de cujus au rămas ca moşte
supravieţuitor din ultima sa căsătorie care este și legatar universal şi un copil al defunctului rezultat în afara acestei ultim
putem constata că, în condiţiile art. 972 lit. a) C. civ., primul moşteneşte cota de 1/4, iar copilul cota de 3/4 din întreaga m
Deducem astfel cotele de rezervă ale celor doi rezervatari, şi anume cota de 1/8 pentru soţul supravieţuitor şi cota de 3/8
totală de rezervă fiind de 2/4 din moştenire (1/8+3/8), iar cotitatea disponibilă ordinară de 2/4.

Din această cotitate disponibilă ordinară, defunctul putea să facă soţului supravieţuitor liberalităţi neraportabile num
maximă de ¼, conform art. 1.090 C. civ.

Diferenţa evidentă dintre cotitatea disponibilă ordinară şi cea specială de 1/4 se va atribui copilului. Din analiza art. 939
art. 1.090 C. civ. rezultă, credem cu evidenţă, principiul limitării drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor dintr‑o c
subsecventă din care au rezultat sau nu au rezultat copii, prin stabilirea cotităţii disponibile speciale, dar şi prin faptul că
cotitatea disponibilă generală şi cea specială, atunci

când există, se atribuie descendenţilor [avem în vedere toţi descendenţii defunctului, inclusiv cei rezultaţi din ultima sa c
care se desprinde prin interpretarea art. 1.090 alin. (2) C. civ.].

În această ipoteză, copiii defunctului, deși exheredați direct în condițiile art. 1.090 alin. (3) C. civ. (prin ipoteză, soțul supra
legatar universal, însă ipoteza legii prevede ca descendenții să fi fost dezmoșteniți direct, simpla instituire de legatari nefi
instituer c’est exhereder nu este întotdeauna adevărată), vor primi pe lângă rezerva lor succesorală și diferența dintre cot
generală și cea specială. Este oare posibil?

3. Lege versus doctrină

În literatura juridică a fost exprimată opinia potrivit căreia diferența dintre cotitatea disponibilă generală și cea specială
atribui soțului supraviețuitor, care nu poate primi mai mult decât cotitatea disponibilă specială, nu se poate atribui desce
aceștia au fost dezmoșteniți direct și, pe cale de consecință, această diferență ar trebui atribuită moștenitorilor din clasa
ordinea chemării la moștenire[3].

Interesantă opinia acestor autori care nu găsesc o altă soluție pentru aplicarea totuși a unui text de lege care în opinia no
de deficitar. Deși această opinie aparent este corectă [avem în vedere dispozițiile art. 1.075 alin. (4) C. civ. potrivit cărora „
dezmoștenirii, o persoană este înlăturată total de la moștenire, cota ce i s-ar fi cuvenit se atribuie moștenitorilor cu care a
concurs sau, în lipsa acestora, moștenitorilor subsecvenți” (s.n.)], nu credem că aceasta a fost intenția testatorului care a te
parte, ca întreaga sa avere să-i revină soțului (soției) său și, pe de altă parte, și-a dezmoștenit direct toți descendenții.

Mai mult chiar, prin instituirea soțului supraviețuitor ca legatar universal, toate rudele nerezervatare ale lui de cujus au fo
dezmoștenite indirect, astfel încât nu se va putea face aplicarea art. 1.075 C. civ. mai sus evocat.

Legiuitorul, în „înțelepciunea” lui, prin art. 1.090 C. civ., poate voit sau poate nu, a alterat voința testatorului, atribuind dife
cotitatea disponibilă generală și cea specială unor persoane pe care testatorul le-a dezmoștenit!

Cotitatea disponibilă specială vine să confirme faptul că soţul supravieţuitor, în general, nu este un moştenitor rezervatar
cum s-a afirmat în doctrina anterioară), care ar avea „prioritate” în deducerea drepturilor sale dintr‑o masă succesorală ma
celorlalţi rezervatari.

Să nu‑i atribuim soţului supravieţuitor mai multe drepturi decât a dorit însuşi legiuitorul să-i atribuie, dar nici mai puține
fel voința testatorului, cu atât mai mult cu cât prin noua reglementare drepturile rudelor rezervatare se micşorează semn
beneficiul legatarilor defunctului (cum se va arăta în continuare) şi nu ale soţului supravieţuitor.

Din analiza art. 1.090 C. civ. mai sus citat rezultă că textul respectiv s-ar putea aplica în cazul exheredării directe a de
decât cei comuni soților.

Ca urmare, în cazul dezmoștenirii indirecte a descendenților (prin instituire de legatari) întregul text al art. 1.090 C. civ. de

De aici se pot naște o serie de întrebări: către cine se va atribui diferența dintre cele două cotități dacă descendenții prev
art. 1.090 C. civ. au fost dezmoșteniți direct? Către celelalte rude ale defunctului care ar veni la succesiune și care la rând
exheredate indirect? Este oare posibil ca descendenții defunctului, deși exheredați direct, să poată moșteni mai mult decâ
ereditară? Se constituie oare art. 1.090 C. civ. mai sus evocat, ca excepție în raport cu art. 1.074 C. civ. potrivit căruia moșt
sunt înlăturați de la moștenire, parțial, cum este cazul moștenitorilor rezervatari, dar care moștenesc totuși rezerva succes
urmare a voinței legiuitorului, chiar mai mult, adică și diferența dintre cotitatea disponibilă ordinară și cea specială, adică
generalibus derogant? Este greu de apreciat.

Pentru a găsi totuși o soluție la problema aflată în discuție sau o explicație a soluției alese de legiuitor de a atribui desce
descendenților, și celor necomuni, și celor comuni) diferența dintre cotitatea disponibilă ordinară și cea specială, am apela
doctrinară ceva mai veche[4], în care, explicându-se vechiul art. 1.098 C. civ. fr. (precursorul art. 939 din vechiul Cod civil),
„restricția adusă cotității disponibile ordinare prin art. 1.098 a fost stabilită în mod direct în favoarea copiilor rezultați din
precedent. Diferența care există între cele două cotități disponibile constituie, în favoarea acestor copii, în raport cu noul
relativă la rezervă”[5] (s.n.). O teorie similară regăsim și în doctrina românească fidelă celei franceze[6] unde se arată că s
sporită „se va divide în părți egale, între descendenți, indiferent dacă ei provin din căsătoria anterioară sau din cea nouă”.

Legiuitorul român a adoptat prin art. 1.090 al Codului civil aceeași teorie, stipulând că „dacă defunctul nu a dispus prin lib
diferența dintre cotitatea disponibilă stabilită potrivit art. 1.089 și cotitatea disponibilă specială, atunci această diferență
descendenților”[7]. Precizăm că potrivit textului evocat anterior, defunctul ar putea să dispună prin testament de diferenț
disponibilă generală și cea specială în favoarea oricărei persoane, dar nu și în favoarea soțului supraviețuitor a cărui capa
este limitată.

Iată că, deși exheredați direct de către de cujus, copiii acestuia din prima căsătorie împreună cu ceilalți copii ai defunctul
cote egale diferența dintre cele două cotități mai sus precizate. De aici rezultă cu claritate faptul că moștenitorii rezervat
defunctului din prima căsătorie, deși exheredați direct, vor putea moșteni mai mult decât rezerva lor succesorală ca urma
legiuitorului care prevalează în acest caz asupra voinței defunctului.
4. Este oare benefică această diferență de tratament dintre soțul supraviețuitor și o terță persoană (eventual concubina d

Dacă vom continua analiza speței mai sus propuse, iar în locul soțului supraviețuitor vom avea ca beneficiar al testament
concubina (sau orice terță persoană) defunctului, vom constata că descendentul lui de cujus va culege din moștenire cota
3/8, iar concubina defunctului va putea culege întreaga cotitate disponibilă ordinară de 5/8 din moștenire.

De aici se naște o altă serie de întrebări: Este posibil ca o terță persoană (de exemplu, concubina defunctului) să primeas
testamentului universal o cotă de moștenire mai mare decât cota soției supraviețuitoare?

Este oare posibil ca descendentul dezmoștenit direct să poată moșteni mai mult decât rezerva sa succesorală?

Da, este posibil, prin aplicarea art. 1.090 C. civ. În discuție, dar este moral, echitabil, nediscriminatoriu să se întâmple aces
prin „soluția” Codului civil, statutul unei concubine (sau al oricărei terțe persoane) este mai favorabil decât al soției supra
din a doua sau o subsecventă căsătorie a defunctului.

Prăpastia se poate adânci și mai mult constatând că, cu cât crește numărul copiilor defunctului cu atât mai mică va fi par
pe care o va culege soțul supraviețuitor, putându-se ajunge la situația în care soțul supraviețuitor dintr-o căsătorie subse
defunctului să moștenească o cotă mai mică decât cota sa ereditară de drept (de 1/4 atunci când vine în concurs cu desce
defunctului).[8]

Deși dispozițiile legale speciale menționate anterior nu modifică rezerva succesorală a soțului supraviețuitor, deși s-a înc
modernizare a art. 939 al vechiului Cod civil (articol corespunzător art. 1098 din Codul civil francez nemodificat și care în
modificărilor ulterioare, ultima fiind făcută în 2006, a fost schimbat radical, practic, legiuitorul francez a renunțat total la
protecție” instituită inițial prin articolul respectiv[9]) în opinia noastră, aceste norme cuprinse în actualul art. 1.090 din Co
anacronice și, ca urmare, trebuie eliminate în întregime din legislația civilă românească[10]. Din câte cunoaștem, Codul ci
singurul Cod civil la nivel european care mai menține o reglementare anacronică de tipul cotității disponibile speciale a
supraviețuitor dintr-o căsătorie subsecventă a defunctului.

Dacă asemenea norme au avut ca scop protejarea copiilor din prima căsătorie a defunctului împotriva influențelor „nefas
defunctului dintr-o căsătorie subsecventă, trebuie să constatăm că protecția copiilor, în general și indiferent din ce căsăto
sau chiar din afara căsătoriei, se realizează prin instituția rezervei succesorale, prin cotele de rezervă și nu prin limitarea
testamentare a defunctului, mai ales atunci când acesta încheie legate către soția sa.

Aceleași legate încheiate în favoarea terțelor persoane ar fi posibile, dar în favoarea propriei soții (din căsătorie subsecve
cel mult, la cota copilului care a luat cel mai puțin din moștenire. O asemenea reglementare contravine, credem, chiar un
drept comunitar (nefiind cazul aici să ne referim la acestea). Posibila discriminare ar putea fi constatată nu între prima so
și a doua sau o subsecventă soție, ci între cea de-a doua soție a defunctului și o terță persoană, aceasta din urmă având u
favorabil decât soția defunctului (nu are importanță din care sau a câta căsătorie a defunctului). Așadar, soția a murit! Tră

5. Concluzii privind cotitatea disponibilă specială a soțului supraviețuitor

În urma succintei analize efectuate în materia cotității disponibile speciale atribuite soțului supraviețuitor din a doua sau
căsătorie a defunctului, putem desprinde câteva concluzii:

1. între moştenitorii rezervatari, în special între descendenții defunctului, indiferent din câte căsătorii au provenit a
din afara căsătoriei, sau copii adoptați, nu există niciun fel de ierarhii, priorităţi sau orice forme de discriminare. N
afirma că drepturile descendenților din prima căsătorie ar trebui protejate într-o mai mare măsură decât cele ale
rezultați din căsătoriile ulterioare, prin alte mijloace decât consacrarea unor instituții, cum ar fi raportul donațiilo
liberalităților excesive sau rezerva succesorală.

b) Rațiunile de la care au plecatromanii sau, ulterior, Francisc al II-lea, și anume acelea de a nu-i permite soției supraviețu
donații sau testamente în favoarea noului soț din bunurile primite de la fostul soț, aceste bunuri trebuind să fie transmise
născuți din acea căsătorie, nu mai pot fi susținute cu aceeași legitimitate. Dacă regula inițială, ca bunurile dobândite de la
fie transmise prin liberalități către noul soț, în detrimentul copiilor născuți din căsătoria cu primul soț avea o justificare m
prezent, când nu se mai face distincție între bunuri (dobândite de la fostul soț sau propriile bunuri), o asemenea justificar
cu atât mai mult cu cât limitarea capacității de a primi liberalități îl vizează doar pe noul soț, nu și pe terțul beneficiar al
liberalități (eventual concubinul sau concubina lui de cujus).

c) Credem că nu este moral, iar legea trebuie să țină seama de moralitatea reglementării (o lege care este imorală încetea
autoritatea necesară pentru a fi considerată obligatorie) ca soțul/soția defunctului, din a doua sau o subsecventă căsători
puține drepturi succesorale decât o persoană străină (am numit concubina defunctului caz în care imoralitatea reglement
Nu mai există de mult rațiunile din vremea lui Francisc al II-lea, iar francezii înșiși și-au modificat reglementarea în așa fe
supraviețuitor, indiferent din ce căsătorie, nu poate avea drepturi succesorale de la soțul decedat mai mici decât o persoa

Francezii care au generat regula, dându-și seama de atemporalitatea ei, și-au schimbat-o. Doar noi am rămas consecvenți
nu întotdeauna este un factor pozitiv, în special atunci când devine sinonimă cu inflexibilitatea.

Bibliografie

Eliescu, M., 1997, Curs de succesiuni, București, Humanitas.

Macovei, C., Dobrilă, M.C., comentariul sub art. 1.090, în Baias, Fl.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), 201
Comentariu pe articole, București, C.H. Beck.

Isache, D., 2021, Lichidarea voluntară a succesiunii, Solomon.

Aubry & Rau, 1897 – 1902, Cours de droit civil français, ediția a 5-a, vol. XI, Paris, Imprimerie et Librairie Générale de Droi
Jurisprudence.

Deak, F., 2002, Tratat de drept succesoral, ediția a II-a, București, Universul Juridic.

Chirică, D., 2003, Drept civil. Succesiuni și testamente, București, Rosetti.

Chirică, D., 2014, Tratat de drept civil, Succesiunile și liberalitățile, București, C.H. Beck.

[1] Pentru considerațiile cu caracter istoric, a se vedea M. Eliescu, Curs de succesiuni, Humanitas, 1997, p. 156.

[2] Textul art. 1.090 C. civ. este următorul: „Liberalităţile neraportabile făcute soţului supravieţuitor, care vine la moştenire
descendenţi decât cei comuni lor, nu pot depăşi un sfert din moştenire şi nici partea descendentului care a primit cel mai
„Dacă defunctul nu a dispus prin liberalităţi de diferenţa dintre cotitatea disponibilă stabilită potrivit art. 1.089 şi cotitate
specială, atunci această diferenţă revine descendenţilor” [alin. (2)]. „Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzăt
descendentul menţionat la alin. (1) a fost dezmoştenit direct, iar de această dezmoştenire ar beneficia soţul supravieţuito

[3] În acest sens, a se vedea C. Macovei, M.C. Dobrilă, comentariul sub art. 1.090, în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovi
(coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, C.H. Beck, București, 2012, p. 1120. În sens contrar, doctrina dominantă în m
adăugat și D. Isache, Lichidarea voluntară a succesiunii, Solomon, 2021, p. 255 unde autorul se întreabă retoric: „Unde s-a
porțiunea reductibilă să beneficieze, chiar și indirect, cel gratificat peste limitele legale, printr-o interpretare artificială a t
Nu ne putem reprima o altă întrebare: unde s-a mai întâlnit ca un moștenitor rezervatar, exheredat direct, să moștenească
rezerva succesorală?

[4] A se vedea Aubry & Rau, Cours de droit civil français, ediția a 5-a, vol. XI, Imprimerie et Librairie Générale de Droit et d
Paris, 1897 – 1902, p. 163.

[5] În doctrina românească mai veche, s-a arătat că diferența dintre cotitatea disponibilă ordinară și cea specială urma să
potrivit regulilor moștenirii legale, adică ¼ soțul supraviețuitor și ¾ copiilor (a se vedea F. Deak, Tratat de drept succesor
Universul Juridic, București, 2002, p. 326).

[6] A se vedea M. Eliescu, Curs de succesiuni, Editura Humanitas, 1997, p. 158.

[7] O interesantă teorie a fost exprimată de D. Chirică, Drept civil. Succesiuni și testamente, Rosetti, București, 2003, p. 322
arată că „diferența se va trece în partea rezervată a moștenirii care se va împărți între toți rezervatarii cu vocație succesor
soțului supraviețuitor) conform cotelor de moștenire legală”.
[8] Putem constata că, la trei copii ai defunctului, cota de moștenire a soțului supraviețuitor este de ¼, dispărând astfel e
La peste trei copii ai defunctului, soțul supraviețuitor moștenește sub cota de ¼ din moștenire, adică mai puțin chiar decâ
ereditară de drept. În același sens, pentru o critică a actualului art. 1.090 din Codul civil, a se vedea D. Chirică, Tratat de dr
Succesiunile și liberalitățile, C.H. Beck, București, 2014, p. 407.

[9] În urma reformei dreptului succesoral francez făcută în 2006 (L. Nr. 2006-728 din 23 iunie 2006), problema cotității di
a soțului supraviețuitor din a doua sau o subsecventă căsătorie a fost modificată radical. În prezent, această problemă est
de art. 1094, 1094-1 și 1098 C. civ. fr. Astfel, regula în materie este stabilită de art. 1094 potrivit căruia, soțul care nu a lăs
descendenți va putea lăsa soțului/soției său/sale tot ce va putea lăsa unui străin. Art. 1094-1 vine și nuanțează arătând că
care soțul lasă copii sau descendenți, va putea să dispună în favoarea celuilalt soț, fie de proprietatea bunurilor pe care le
unui străin, fie de un sfert din proprietatea acestor bunuri și trei sferturi din restul bunurilor în uzufruct, fie de totalitatea
uzufruct. În sfârșit, prin art. 1098, dacă soțul recăsătorit a făcut în favoarea celui de-al doilea soț o liberalitate în propriet
care nu aparține celor doi soți „va avea în afara voinței contrare și neechivoce a dispunătorului, facultatea de a substitui l
acestei liberalități, abandonul uzufructului părții din succesiune pe care ar fi primit-o în absența soțului supraviețuitor” (s
rezultă în urma unei analize sumare a acestor texte este constatarea faptului că legiuitorul francez elimină orice posibilă
drepturile soțului supraviețuitor, indiferent din a câta căsătorie cu defunctul și drepturile unui străin, precizând că dreptu
supraviețuitor nu pot fi mai mici decât cele ale unui străin. Mai mult, legiuitorul francez acordă prioritate absolută voinței
precizând că facultatea de substituire la care face referire art. 1098 C. civ. fr. se aplică doar în situația în care transmițător
neechivoc, contrariul. Aceste texte (din 2006) erau cunoscute legiuitorului român (din 2011) care a preferat să reia aceast
controversată a cotității disponibile speciale a soțului supraviețuitor, din vechiul Cod, și să o readucă în actualitate ca și c
indispensabilă unei reglementări moderne.

[10] Menționăm totuși că jurisprudența Curții Constituționale, analizând art. 1.090 C. civ., a considerat că textul de lege co
exigențelor de claritate și previzibilitate (CCR, dec. nr. 442 din 24 iunie 2020, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 9
octombrie 2020) și este nediscriminatoriu (ÎCCJ, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dec. nr. 4 din 14 ian
publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 132 din 19 februarie 2019). Caracterul nediscriminatoriu al instituției în sine r
câtă vreme francezii, dându-și seama de discriminare, au stipulat în Codul civil francez faptul că soțul supraviețuitor nu p
mai mici în raport cu un străin.

   