Ce ştiţi despre Comentariile – Cuvântările Fericitului Augustin la Psalmi.Comentarii la Psalmi.

Fer.Augustin are peste 50 de cuvântări la V T şi peste 200 de cuvântări la psalmi (la toţi psalmii). VT
este începutul, iar NT este sfârşitul Revelaţiei divine. FerAugustin vede în aproape fiecare psalm un
caracter mesianic. Plecând de la psalmul 127, el învaţă că Biserica este mireasa lui Hristos şi Biserica
suntem noi. De cele mai multe ori, FerAugustin vede în psalm vocea noastră, care înalţă rugăciuni lui
Dumnezeu. Prin cuvântările la Psalmi, Fer.Augustin ia atitudine şi faţă de schisme.
Ce ştiţi despre ca mai cunoscută operă augustiniană : Confesiuni, Mărturisiri.
Acesta este un dialog, dar nu există un interlocutor. Este povestea convertirii Fer Augustin, o
biografie a sa. Înainte scrisese o lucrare Sf.Ciprian (Către Donatus). Autorul slăveşte mila lui
Dumnezeu, care intervine în viaţa lui, îl face să se convertească, venind de la păcat, la creştinism.
Ultimele cărţi, care alcătuiesc Confesiunile (cărţileXI-XIII) tratează teme teologice şi filosofice,
tâlcuiesc primele versete ale cărţii Facerii şi altele. În final, FerAugustin formulează o mărturisire
de credinţă creştină şi aduce laudă lui Dumnezeu. Confesiunile pot fi împărţite în două părţi. Prima
parte este autobiografică (cărţile I-IX), iar a doua este doctrinară. Confesiunile arată evoluţia
spirituală a Fer Augustin. Sunt cea mai reuşită operă augustiniană, din punct de vedere artistic.Viaţa
sa este puternic marcată de personalitatea Monicăi, despre care scrie în Confessiones,sau
Mărturisiri. Este prima lucrare de autocritică din literatura creştină.
Ce învaţă Dionisie Pseudo-Areopagitul despre starea sufletului după moarte.
Moartea este o parte a bucuriei şi păcii veşnice. Despărţirea sufletului de trupul creştinilor
este diferită de moartea păcătoşilor. Sufletele credincioşilor sunt luate de Hristos. Dionisie combate
4 rătăciri la această temă. Iată care sunt ele. Unii spuneau că, prin moarte, se trece la neexistenţă.
Alţii, tritopsihiţii şi fotinienii, spuneau că sufletul moare cu trupul şi revine la viaţă la Parusie. Alţii
socoteau că trupurile se desfac de suflete pentru totdeauna, căci sufletele merg la viaţa fericită.
Alţii atribuie sufletelor legături cu trupuri străine. Sunt curentele filosofice şi religioase de
metensomatoză: teosofia brahmanică, orfismul, gnoza păgână, neoplatonismul, chiar “origenismul”.
Ce ştiţi despre cuprinsul lucrării Scara a Sf. Ioan Scărarul.
Cuprins: 1)Despre lepădarea de lume; 2)Despre neîmpătimire, adică neîntristare; 3)Despre
înstrăinare; 4)Despre ascultare; 5)Despre pocăinţă; 6)Despre amintirea de moarte;8)Despre
nemâniere şi blândeţe; 9)Despre ţinerea de minte a răului; 10)Despre grăirea de rău; 11)Despre
limbuţie şi tăcere; 12)Despre minciună; 13)Despre trândăvie; 15)Despre puritate şi înfrânare;
16)Despre iubirea de arginţi; 17)Despre sărăcia alergătoare către cer; 18)Despre nesimţire;
22)Despre slava deşartă; 23)Despre mândrie şi blasfemie; 25)Despre minunata smerenie; .
Ce ştiţi despre lucrarea lui Leonţiu de Bizanţ 3 scrieri contra nestorienilor şi eutihienilor
(monofiziţilor) este o serie de trei tratate, cu un prolog unic.Cuprinsul lucrării pe scurt este
următorul: 1)deosebirile dintre fiinţă şi ipostas; combaterea celor două erezii cu aceleaşi argumente,
pentru că au ca puncte de plecare aceleaşi erori; 2)combaterea monofiziţilor eutihieni, mai ales
iulianişti sau aftartodocheţi; 3)combaterea nestorienilor, mai ales a lui Teodor de Mopsuestia.
Lucrarea se mai numeşte Combaterea şi izbânda asupra tuturor ereziilor.
Ce ştiţi despre lucrarea lui Dionisie Pseudo-Areopagitul Despre numele divine are 13 capitole şi
vorbeşte despre numele date lui Dumnezeu. Nu trebuie să folosim alte nume decât cele din
Scriptură. Unele nume divine aparţin divinităţii în întregul Ei. Alte nume se aplică fiecărei Persoane
în parte (Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt). Se face distincţie între “unitate” şi manifestările divine.
Ce ştiţi despre lucrarea Fericitului Augustin cu titlul Despre doctrina creştină
Autorul înţelege că singura sursă reală de bucurie pentru om este Sfânta Treime şi cere mărturisirea
adevărului credinţei. Cuvintele cele mai importante sunt cele ale Scripturii, ce trebuie înţelese. De
aceea, Fericitul Augustin îndeamnă pe orice creştin să se apropie de textul scripturistic. Scrierea
lucrării De doctrina christiana a durat pe tot parcursul vieţii, până spre bătrâneţe (anul 427).
Desprindem de aici principiile omileticii sistematice: 1)predicatorul să se servească de arta retoricii;
2)este dator să apere adevărurile de credinţă; 3)să vorbească mai degrabă cu înţelepciune, decât cu
elocinţă; 4)să nu prezinte subiecte dificile şi obscure în faţa poporului; 5)să insiste asupra clarităţii
şi stilului plăcut; 6)stilul trebuie să fie diferit, în funcţie de subiect; 7)slujirea adevărului este mai
importantă ca forma; 8)mai presus de toate este legea iubirii.
Ce ştiţi despre lucrarea lui Dionisie Pseudo-Areopagitul cu titlul Despre teologia mistică.
-cuprinde o rugăciune către SfTreime- Are 5 capitole scurte- Dumnezeu se află în întunericul divin
- tema lucrării este teologia apofatică- se arată ce nu este Dumnezeu- pentru a ne apropia de ceea ce
este divin, trebuie să aplicăm o teologie negativă-ne trimite la episodul urcuşului lui Moise pe
muntele Sinai, când el intră în întunericul divin- Acest întuneric este de fapt mai luminos decât
lumina Astfel înţelegem că nu-L putem nici vedea, nici cunoaşte pe Dumnezeu, Care este mai
presus de vedere şi cunoaştere.
Prezentaţi lupta Fericitului Augustin cu pelagianismul. Pelagiu a trăit la Roma şi a cunoscut operele
augustiniene contra maniheismului. A ajuns în Africa şi Fericitul Augustin nu l-a combătut imediat.
Ucenicii lui Pelagiu negau necesitatea botezului copiilor, considerând că ei nu erau pătaţi de vreun
păcat, nici de cel strămoşesc. Adam, considerau ereticii, a fost creat muritor. Nici Învierea lui
Hristos nu aduce învierea tuturor oamenilor. Când a început lupta contra acestei erezii, Fer Augustin
avea peste 60 de ani. A scris în 412 lucrarea Despre pedepsirea şi iertarea păcatelor şi despre
botezul copiilor. Fericitul Augustin ia atitudine faţă de lucrarea lui Pelagiu numită Comentariu la
Epistola către Romani. Pelagiu a mers în Palestina şi a adoptat poziţii mai moderate cu erezia sa. A
fost susţinut de mai mulţi ierarhi răsăriteni. Fer Augustin a încercat să obţină sprijinul Romei,
informându-l pe papa Inocenţiu. Papa îl condamnă pe Pelagiu la anul 417, dar moare .Pelagiu scrie
o nouă lucrare Despre liberul arbitru, iar FerAugustin răspunde prin lucrările:
Despre harul lui Hristos şi Despre păcatul originar. Pelagianismul a găsit un apărător şi în Iulian,
episcop de Eclanum, în Italia. Fericitul Augustin insistă însă asupra vinovăţiei naturii umane,
datorită păcatului originar. Concupiscenţa este prezentă peste tot. Liberul arbitru este pentru el
irelevant pentru facerea de bine, în raport cu harul lui Dumnezeu. Răspunzând lui Iulian de
Eclanum, Fer Augustin scrie Despre nuntă şi concupiscenţă, Contra celor două epistole ale
pelagienilor şi Contra lui Iulian Pelagianul. Iulian a găsit sprijin în răsărit la Teodor de Mopsuestia.
Împotriva pelagienilor, care spuneau că păcatul originar nu se transmite real, ci se imită, Fer
Augustin arată că păcatul lui Adam este moştenit de întreg neamul omenesc.
Raportul dintre raţiune şi credinţă la Fericitul Augustin. FerAugustin nu dispreţuieşte raţiunea, ci
arată rostul ei limitat. El subordonează raţiunea credinţei, ca una ce îi este auxiliară.Căci pentru el,
cunoaşterea este fruct al virtuţii. A fixat graniţele între cunoaşterea raţională şi cea creştină. A văzut
în creştinism o disciplină de viaţă, o realitate şi o trăire, care nu se reduce la vreo filosofie.
FerAugustin supune doctrina lui Platon şi a neoplatonicilor la o critică pătrunzătoare şi severă.
Filosofia este o auxiliară, dar dată tot de Dumnezeu, pentru a înţelege şi cu mintea ceea ce
se poate înţelege din adevărurile creştine.
Raportul dintre har şi libertate la Fericitul Augustin. Harul. Pentru că omul nu putea să se ridice din
starea de păcat, Domnul se întrupează, pentru răscumpărarea şi îndreptarea lui. Fer Augustin, spune
“dacă omul n-ar fi pierit, Fiul Omului n-ar fi venit”. Harul este un ansamblu de daruri, izvorâte din
dragostea lui Dumnezeu, oferite pentru ridicarea naturii omeneşti. el porneşte aşadar de la
Dumnezeu. FerAugustin susţine că există o distincţie între oamenii aleşi şi cei chemaţi. Dacă cei
chemaţi nu sunt mişcaţi de har, ci sunt incapabili să-l primească, în schimb cei aleşi răspund
milostivirii lui Dumnezeu, fiind chemaţi pe măsura voinţei lor într-un mod convenabil Între darurile
cele mai de preţ ale harului, FerAugustin aminteşte: începutul credinţei şi perseverarea în credinţă
până la sfârşitul vieţii. Este dat ca exemplu Sf Ap Pavel, care a fost chemat printr-un har mai
puternic decât voinţa sa, har care, lucrând, l-a schimbat din persecutor. După semipelagieni, harul
urmează după credinţă. Dacă credinţa ar fi înaintea harului, atunci şi voinţa ar fi înainte şi am
deveni pelagieni. Există pentru Fer Augustin o deosebire între liberul arbitru şi libertate.
Ce ştiţi despre Epistolele lui Dionisie Pseudo-Areopagitul. Sunt în număr de 10 autentice. 1.Reia o
temă din alte tratate. Epistola 1 este adresată unui călugăr 2. raportului dintre Dumnezeu ca
persoană şi iradierea voită din Sine a darului îndumnezeitor, dat celor vrednici. 3.Ep hristologică.
4Ep afirmă existenţa şi lucrarea celor două firi în Persoana Mântuitorului, 5.Ep precizează sensul
“întunericului” divin.6.Ep este adresată lui Sosipatru, preotul, cerând moderaţie.7.Ep cere din nou
evitarea polemicilor.8.Ep combate părăsirea ordinii ierarhice şi lipsa de milostenie. 9.Ep.este
hristologică. 10.Ep.vorbeşte despre persecutarea celor buni de cei răi.
Sfântul Maxim Mărturisitorul
Viaţa. S-a născut la 579-580 în Palestina, în Golan. La vârsta de 10 ani a intrat în monahism,
primind numele de Maximos. Din 626, când perşii asediază Constantinopolul, se refugiază în
Africa de Nord. În 629, Heraklios îi învinge pe perşi şi înalţă Sfânta Cruce în Ierusalim. În anul 632,
Sf Maxim se afla la Cartagina. După apariţia Ektesis-ului (638), Sf Maxim intră în luptă deschisă
contra monotelismului. În anul 645, Sf Maxim are o dispută la Cartagina cu Pyrrhus. Disputa cu
Pyrrhus este una dintre “cele mai preţioase din istoria disputelor monotelite”, atât din punct de
vedere dogmatic, cât şi istoric. Sf Maxim mânuieşte toate argumentele contra monotelismului. În
final, Pyrrhus îşi recunoaşte eroarea, la care va reveni mai târziu. Pleacă la Roma, combătând erezia
monotelită. În anul anul 649, papa Martin I condamnă monergismul şi monotelismul, la Sinodul
Lateran. Actele şi canoanele sinodului sunt redactate de Sf Maxim. În 653, Constans II cere
arestarea lui Martin I la Roma, fiind judecat pentru înaltă trădare la Constantinopol. Papa moare în
anul 654, în exil. În timpul procesului, Sf Maxim este arestat la Constantinopol. Este judecat în
iunie 654 şi exilat în Tracia. În 662, Sf Maxim este judecat din nou, condamnat la mutilare şi la exil
în Caucaz. Moare la 13 aug 662, fiind înmormântat la mănăstirea Sf Arsenie, în castrul Schiomaris
Opera. Lucrările exegetice ale Sfântului Maxim sunt: Către Talasie, despre diferitele
chestiuni şi nedumeriri (scrierile lui Talasie, în Filocalia IV); Către Teopempt scolasticul, 79 de
întrebări şi răspunsuri; Tâlcuire a Rugăciunii Domneşti; Chestiuni, întrebări şi răspunsuri;
Ambigua.
Lucrări dogmatice sunt: Opuscule teologice şi polemice (contra monofizismului şi
monotelismului, între care: Despre cele două firi ale lui Hristos, Despre cele două voinţe ale unui
singur Hristos, Despre calitate, proprietate şi diferenţă); Despre suflet (antropologie).
Alte lucrări: Cartea ascetică; 400 de capete despre iubire; 243 de capitole teologice şi
iconomice; 500 de diferite capitole teologice şi iconomice; Calcul bisericesc; 45 de scrisori.
Doctrină. Cunoaşterea lui Dumnezeu. Sfântul Părinte subliniază forţa firii omeneşti, dar şi
neputinţa noastră. Nu putem să Îl cunoaştem pe Dumnezeu fără Dumnezeu şi înainte de El, ci prin
Dumnezeu şi după Dumnezeu, Cel necuprins. Cunoaşterea apofatică nu este iraţională, ci
supraraţională, căci Fiul lui Dumnezeu este Logosul care are în sine raţiunile tuturor creaturilor.
Logosul. La Sfântul Maxim, Logosul este o existenţă personală, este Mântuitorul întrupat,
pentru mântuirea oamenilor. El este mereu prezent în viaţa oamenilor. Hristologie. Pentru Sf
Maxim, există 3 trepte ale vieţii duhovniceşti: practică, contemplativă şi mistică. Răscumpărarea în
Hristos. Aceasta înseamnă pentru Sf Maxim restaurare, înseamnă întoarcerea omului la condiţia sa
naturală, aşa cum era înainte de cădere. Voinţa naturală şi voinţa gnomică. Monoteliţii confundau
natura cu persoana, atribuind proprietăţile naturii persoanei şi invers. Monoteliţii spuneau că în
Hristos există o singură voinţă, pentru că este o singură persoană, iar voinţa aparţine persoanei, nu
naturii.Critica monofizismului patriarhului Sever al Antiohiei.
Harul şi libertatea. Învăţătura Sfântului Maxim Mărturisitorul despre har şi libertate se
leagă de hristologie, de Persoana divino-umană a lui Hristos, căci sunt învăţături ce se împletesc.
Biserica. Este chipul lui Dumnezeu şi imită perfect pe Acesta. Biserica adună oameni de
rase, naţionalităţi, vârste şi caractere diferite, care sunt uniţi prin credinţa în Hristos. În El,
membrele Bisericii capătă o unitate organicăSfânta Liturghie. Este înălţarea Bisericii spre
Dumnezeu. Biserica nu poate fi concepută în afara Sfintei Liturghii. Desăvârşirea omului.
Virtutea iubirii. În lucrarea sa “400 de capete despre iubire”, Sfântul Maxim dezvoltă tema
iubirii creştine. Despre stat. Pornind de la exemplul împărăţiei,

Sfântul Sofronie al Ierusalimului

Viaţa. Născut pe la anul 550, la Damasc, Sfântul Părinte şi-a făcut o cultură vastă. A mers la
Ierusalim, unde a fost monah. A călătorit în Siria, Palestina, Egipt şi Roma, împreună cu Ioan
Moshu. A luptat contra ereziei monoteliste. A adunat mărturii patristice în apărarea învăţăturii
ortodoxe. Din anul 634, a fost patriarhul Ierusalimului. În anul 638 a murit, după ce arabii au ocupat
Oraşul Sfânt.
Opera. Scrisoare sinodală către Sergiu al Constantinopolului. Se expune învăţătura ortodoxă,
împotriva ereziei monoteliţilor. Cele două firi ale Mântuitorului au fiecare o lucrare diferită.
Cuvântarea a V-a: Despre Sărbătoarea Sfintei Cruci. Această Omilie a fost rostită în Postul
Mare, în Săptămâna Sfintei Cruci. Anacreontica. Este o colecţie de 23 de poezii sau ode, cu versuri
în metru anacreontic. “Te rog fierbinte, Marie, dă-mi şi mie o limbă de foc de la Duhul Sfânt, Care
s-a pogorât peste apostoli”.Despre mărturisirea păcatelor. Este o lucrare cu un caracter pastoral mai
pronunţat. Cuvântarea a doua la Naşterea Domnului. Este rostită când oraşele Ierusalim şi Betleem
erau ocupate de arabii conduşi de Omar, la anul 637.Cuvânt la Întâmpinarea Domnului. Cuprinsul
Cuvântului este următorul: despre prăznuirea Tainelor lui Hristos; măreţia acestei sărbători;
întâmpinarea lui Hristos; Dreapta învăţătură despre Sfânta Treime şi tâlcuirea ortodoxă a textului
scripturistic (Luca I, 24-38). Laudă Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Este o lucrare omiletică-
pastorală, iar nu dogmatică,cu mod de exprimare liber, literar, poetic. La Înălţarea Creştineştii
Cruci şi la Sfânta Înviere. Sfântul Părinte exclamă:“O, strălucire a învierii! O, închinare luminată a
crucii! Acestea ne sunt cele două semne de biruinţă ale întregii mântuiri. Cuvânt de laudă pentru
arhangheli şi îngeri şi pentru celelalte cete ale puterilor cereşti. Lauda Sfântului Ioan Botezătorul.
Sfântul Ioan Damaschin
Viaţa. S-a născut în jurul 675 în Damasc, dintr-o familie nobilă. Împreună cu fratele său Cosma,
viitorul episcop de Maiuma, Sfântul Ioan Damaschin a primit o educaţie aleasă. După 726 a început
să scrie pentru apărarea sfintelor icoane. La 732 era la lavra Sfântul Sava, la Ierusalim. A fost toată
viaţa preot şi monah. În 754 a fost anatematizat împreună cu Gherman, fostul patriarh al
Constantinopolului, dar a fost reabilitat de Sinodul al VII-lea ecumenic. A murit la 749.
Opera. A lăsat lucrări polemice, dogmatice, moral-ascetice, oratorice, exegetice şi poetice.
Lucrări polemice şi dogmatice: 1)Cuvântări (trei la număr) contra celor care resping
sfintele icoane (tratate); 2)Contra maniheilor; 3)Contra nestorienilor; 4)Contra iacobiţilor;
5)Dialog între un saracen şi un creştin; 6)Introducerea elementară în dogme; 7)Despre firea
compusă; 8)Despre Sfânta Treime. Opere moral-ascetice: Sfintele Paralele (un manual de morală,
cuprinzând un florilegiu de texte scripturistice şi patristice, mai ales din lucrări ale Sfântului Vasile
cel Mare şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur; este o paralelă între virtuţi şi vicii); Despre Sfintele
Posturi; Despre virtuţi şi vicii. A scris şi un Comentariu la Epistolele Sfântului Apostol Pavel.
Cuvânt la Naşterea Maicii Domnului. Cuvânt la Bunavestire.
Doctrină. Hristologie. Sfântul Ioan Damaschin tratează probleme hristologice mai mult în
cartea a treia şi începutul cărţii a patra din “Dogmatica” sa, Sfântul Ioan Damaschin spunea că
“cinstea adusă icoanei se îndreaptă către cel înfăţişat în icoană“.

Sfântul Grigorie cel Mare

Viaţa. A fost papă între anii 590-604. Italia era în perioada de decădere. Papa era nevoit să
intervină. Longobarzii ameninţau Roma. Bizanţul nu îi putea respinge pe barbari. Sărăcia era
prezentă peste tot. Grigorie s-a născut la Roma, în anul 540, într-o familie bogată, cu tatăl senator.
Mama saeste cinstită ca Sfânta Silvia. A avut trei surori, ce trăiau ca monahii. În anul 573 era
prefectul Romei. Între timp studiază dreptul. La 30 de ani renunţă la toate. O parte din avere o
împarte săracilor, iar cu o altă parte întemeiază 7 mănăstiri. Sfântul Grigorie era înclinat spre viaţa
retrasă şi spre studiul Scripturii şi Tradiţiei. Papa Benedict I l-a hirotonit diacon. Papa Pelagiu II l-a
trimis la Constantinopol (579-590), ca reprezentant al Romei, apocrisiar. Atunci a scris “Moralia”.
Aici a lucrat şi la Sfânta Liturghie, care îi poartă numele. Se pare însă că nu a vrut să înveţe limba
greacă. Reîntors în patrie, s-a instalat la mănăstire. La moartea papei, la anul 590, a fost ales el
papă. Atunci Roma era ocupată de longobarzi, pe care mai târziu i-a creştinat. A trimis misionari în
insulele britanice. A avut legături cu francii şi cu goţii din Spania. A ajutat pe cei săraci. A
administrat averile Bisericii. A organizat asistenţa socială în vreme de ciumă şi foamete. Spunea că
patrimoniul Bisericii este patrimoniul celor săraci. A arătat râvnă, ca Sfinţii Vasile cel Mare şi Ioan
Gură de Aur. A iniţiat evanghelizarea Angliei. A murit la 12 martie 604.
Opera. Este autorul lucrării Moralia sau Comentariu la Iov, în 35 cărţi, scrisă poate la
Constantinopol şi inspirată din Origen. Grigorie insistă asupra datoriei slujitorului bisericesc de a
predica. De aceea, scrie: 40 de Omilii despre Evanghelie (590-591); 20 de Omilii despre Iezechiel;
Comentariu la prima carte a Regilor; Comentariu la Cântarea Cântărilor, de autenticitate nesigură.
A alcătuit şi Dialoguri despre viaţa şi minunile Părinţilor italieni, arătând că nu numai în Orient au
existat asceţi (şi) făcători de minuni. S-a păstrat un Epistolar cu 854 de scrisori, care reflectă
activitatea sa. În 591, la începutul activităţii, a scris Cartea Regulei pastorale,
Doctrina. Urmează pe Fericitul Augustin, fără a-i repeta erorile. Între raţiune şi minune,
preferă minunea. Vorbeşte despre cele 9 cete îngereşti. Hristos este al doilea Adam. Este
răscumpărătorul şi mijlocitorul, împăcându-ne cu Dumnezeu. Susţine existenţa purgatoriului şi
indisolubilitatea căsătoriei. Episcopul poate fi hirotonit de cel puţin alţi 2 episcopi.
Pacea. Sfântul Grigorie arată importanţa virtuţii păcii. Atrage atenţia “semănătorilor de
ceartă“ că trebuie să chibzuiască asupra gravităţii păcatului lor. Uneori “pacea” înseamnă liniştea
sufletului împăcat cu Dumnezeu. Adevărata pace numai Hristos a avut-o. În cele aproximativ 850
de scrisori, Sfântul Părinte arată duhul împăcării şi al păcii, de care era stăpânit. Războiul este
expresia degradării sufletului omenesc dominat de păcate. Personalitatea preotului. Sfântul Părinte
le cere celor ce vor să fie preoţi să se pregătească pentru a putea învăţa pe alţii.