Povestea ceasului cu inimă

de Vladimir Colin
-caracterizarea Piticului din ceas-

Fragmentul face parte din „Povestea ceasului cu inimă” de Vladimir Colin, care
are darul de a trece prin aventura lecturii,de a deosebi binele de rău.
Pentru a caracteriza Piticul din ceas, autorul foloseşte atât caracterizarea directă,
cât şi cea indirectă.
Caracterizarea directă este făcută direct de narator, precum şi de alte
personaje.
Din spusele directe ale naratorului Piticul este un cunoscător al meșteșugului tainic
al ceasului.Salvat de un meșter ceasornicar dintr-un ceas care suferise un
accident,își găsise adăpost într-un sertar.Intrat într-un ceas găsit,Piticul este bucuros
și harnic să măsoare ritmul timpului.Ceasul cu pitic ajunge în sala tronului, unde un
împărat ascultă vorbele oamenilor bogați și ale celor nevoiași.Piticul din ceas devine
un sfetnic ascuns al împăratului:reglează ceasul în ritm rapid pentru bogații care se
plâng, contrar adevărului,iar pentru sărmanii care-și duc o viață grea
prelungește,milos,timpul ,astfel încât durerile lor să fie înțelese și ascultate.Piticul
inteligent,isteț,binevoitor avea,,o inimă”plină de bunătate,iubire-cupa care se umple
de haruri divine.Meșterul înțelege că timpul dorit de împărat este contrar celuia
măsurat de Pitic și se adresează unui alt meșter.Piticul cel bun este înlocuit cu un
Pitic de fier-inflexibil,dur,iar ceasul devine un instrument al răului.
Modalităţile de caracterizare indirectă sunt în special comportamentul şi
vorbele personajului, dar şi chiar din numele lui care-l definește.
Piticul din ceas este înțelegător,mărinimos față de suferințele, mâhnirile, întristările
nevoiașilor. Mărturisește meșterului că inima sa vibrează numai la necazurile
oamenilor, că acestea trebuie ascultate. Încearcă prin inima lui bună să prefacă
necazul în bucurie, în ceva bun.
În acest fragment,autorul povestește întâmplările la persoana a treia, acțiunea
fiind desfășurarea unui crâmpei de viață,când o ființă
minusculă,neînsemnată ,cunoscătoare a tainelor lumești ajută cu inteligență și
bunătate,compasiune pe cei sărmani ce-și căută dreptatea.
Limbajul este de poveste,preferat al copiilor: cuvinte simple, care nu-și pierd
sensul de bază,astfel că prin intermediul căutărilor neobosite ale Piticului, dornic a
găsi împlinirea, se găsește dorința umană de a descoperi sensul profund al
existenței:
În jurul unui om bun timpul curge altfel, lumina poposește mai mult, spațiul
însuși se ondulează.
Antiteza în care sunt prezentați cei doi pitici este asemenea dintre bine și rău:
cel bun privește cu duioșie, vorbește cu iubire și dăruiește cu drag; cel rău are
gândurile și faptele care conduc la distrugere, furie, ură, nedreptate. Finalul prezintă
dispariția piticilor înlocuiți cu „cuci” nepăsători, singuratici, cu lanțurile robiei,
simbolizând graba de a măsura altfel timpul.
Modurile de expunere: narațiunea și dialogul,