Sisteme de ordonare a culorilor

în artă și știință

Cercuri ale culorilor

3000 de ani din istoria culturii culorilor

interacțiune
reprezentare
efect psihologic
considerații filosofice și artistice

Rezumat succint după colorsystem

Colour order systems in art and science
O istorie a culturii culorilor de Narciso Silvestrini și Ernst Peter Fischer.
Introducere
Încă din timpuri străvechi, oamenii se ocupau de culori, de interacțiunea lor,
de înfățișarea lor, de efectele lor psihologice și fiziologice sau de aspectele
lor filosofice și artistice.
Indiferent de cultură, fie că e vorba de Europa ori Asia, fie strict sub aspect
științific sau, artistic ori dintr-o perspectivă Feng Shui, s-a încercat mereu
reprezentarea vizuală a tematicilor legate de culoare. Pentru aproape fiecare
zonă, au fost elaborate modele care să inspire referinte relevante.
Cercuri cromatice au fost create pentru a surprinde ipostazele fizice, tehnice,
psihologice, estetice și artistice ale spectrului de culorii dar până acum nu a
fost posibilă combinarea tuturor aspectelor într-un singur model.
Aranjamentul circular al majoritătii reprezentărilor se înemeiază pe faptul că
aproape toate modelele cromatice oferă, din punct de vedere perceptiv,
aproape invariabil aceeași alcătuire configurativă. Începutul și sfârșitul
acestui șir sunt atât de asemănătoare încât distribuția circulară se impune de
la sine, chiar dacă fizic acest lucru este un nonsens.
În cadrul unei astfel de dispuneri în cerc, compozițiile de culoare pot fi
ordonate conform unor modele geometrice.
În funcție de proprietățile culorilor care urmează să fie scoase în evidență, fie
că sunt aspectele fizice care formează criteriul de bază sau percepția vizuală
a oamenilor, se vădesc posibile și alte modele formale, precum cuburi,
poligoane ori corpuri geometrice foarte complexe. Cu toate acestea, niciunul
dintre aceste sisteme nu este capabil să surprindă toate aspectele sub care
poate fi studiată culoarea, ducând până și astăzi la discuții aprinse.
În consecință, vom prezenta, pe scurt, câteva din modelele schemelor
cromatice elaborate în trecut și în prezent. Înșiruirea următoare nu are
pretentia exhaustivității, altminteri unele dintre modelele amintite ar depăți
cadrul acestei expuneri.
Pythagoras, Aristoteles, Platon
Pitagoras din Samos
* circa. 570 î.e.n.. în Samos; † după 510 î.e.n.

Aristotel
* 384 î.e.n. in Stageira; † 322 î.e.n. în Chalkis din Euböa

Platon
* 428/427 î.e.n. in Athen sau Aegina; † 348/347 î.e.n. în Athen

Deja în timpul lui Pitagora (în jurul anului 570 î.e.n.

- 510 î.e.n.), Aristotel (384 î.e.n. - 322 î.e.n.) și
Platon (428/427 î.e.n. - 348/347) culorile au
constituit un subiect de preocupare atât pentru
efectul lor perceptiv cât si pentru înfățișarea lor.
Probabil că Aristotel a fost primul din Europa care
a studiat compoziția culorilor și a cugetat asupra
felului cum acestea trebuie să fie create și
aranjate. Prin experimente cu cioburi colorate de
sticlă el a ajuns la opinia că suprapunerea luminii
galbene cu cea albastră dă lumina verde. Faptul că
un ciob colorat nu adaugă culoare, ci îndepărtează
o parte din spectrul luminii, nu i-a fost cunoscut în
acele vremuri.
El a preluat aranjamentul culorilor din observațiile
culese din mediul natural. Deoarece lumea se află
într-o luptă continuă între alb și negru, spectrul
culorilor trebuia să se situeze în mod logic la
hotarul dintre negru și alb. Aristotel a dedus
dispunerea individuală a culorilor din variația
luminozității de-a lungul zilei, de la lumina albă a
miezului de zi, trecând prin galben, roșu, violet
până la negrul nopții.

Platon a presupus că percepția vizuală se bazează

pe o rază emisă de ochi, care interacționează cu
particulele pe care le întâlnește în drum. O
abordare interesantă pe care fizica a infirmat-o
curând.
Robert Grosseteste, Leonardo da Vinci, Leon Battista Alberti
Robert Grosseteste
* înainte de 1170; † 9. octombrie 1253

Leonardo da Vinci
* 15. aprilie l1452 in Anchiano bei Vinci; † 2.mai 1519 la castelul Clos
Lucé, Amboise

Leon Battista Alberti

* 14. februarie 1404 in Genua; † 25. aprilie 1472 in Roma

Robert Grosseteste (înainte de 1170 – 9. Oktober

1253), primul cancelar al Universității din Oxford,
s-a ocupat de cugetările lui Aristotel și și-a
construit propria viziune asupra lumii.

El a definit culorile nu doar după nuanță, ci și după

luminozitate și intensitate. În plus, el a făcut
pentru prima dată o distincție între culorile
monocrome (negru, gri și alb) și cele policolore
(toate celelalte).
Leonardo da Vinci (15 aprilie 1452 - 2 mai 1519) s-a
ocupat de culori în calitate de pictor. Inițial nu a
admis culoarea verde ca întruchipând o tonalitate
primară, deoarece ea rezulta din amestecarea
galbenului cu albastru.

Era prima distincție dintre o culoare primară și una

secundară.
Leon Battista Alberti (18 februarie 1404 - 20 aprilie
1472) dorea, de asemenea, să dezvolte un sistem
de culori pentru folosul pictorilor. El a pornit de la
patru culori de bază: galben, verde, albastru și
roșu, care puteau fi aranjate prin alăturare într-un
pătrat sau un cerc.
Franciscus Aguilonius
Franciscus Aguilonius sau François d'Aguilon
* 1567în Brüssel; † 1617 în Antwerpen

Franciscus Aguilonius (1567-1617), un călugăr

iezuit din Bruxelles, s-a ocupat mai puțin de
culorile concrete folosite în pictură cât de calitățile
teoretice ale cromaticii.
Pentru el, în afară de aranjamentul liniar deja
cunoscut al culorilor, există și o desfășurare
arcuită. Cele cinci culori primare curente, negru,
alb, roșu, galben și albastru, sunt considerate culori
simple. Din ele putea fi obținută o infinitate de
culori mixte.
De asemenea, el distinge între culorile adevărate
ale lucrurilor corporale, culorile aparente ale
secretelor divine (cele inexplicabile) și culorile
intenționate.
Robert Fludd
Robert Fludd
* 1574 la Milgate Park (Milgate House) din Thurnham lângă Bearsted, Maidstone /
astăzi în Maidstone, Kent; † 8 septembrie 1637 la Londra

Englezul Robert Fludd (1574 - 1637) a conceput

primul cerc de culori imprimat vreodată, care este
alcătuit din albastru, verde, roșu și două tipuri de
culori galbene, negru și alb, așezate una lângă alta
cu roșu amplasat în mijloc.

În reflecțiile sale privind culoarea, el a pornit de la

dualitatea dintre alb și negru, care se manifestă în
lumea terestră prin lumină și întuneric. Cercul său
de culori a servit la exprimarea acestui aspect.
Pentru el culorile erau esențe care făceau parte
integrantă din creaturile existente.
Athanasius Kircher
Athanasius Kircher (în latibă: Athanasius Kircherus Fuldensis)
Născut la 2 mai 1602 în Geisa (Rhön) din Hochstift Fulda; † 27 noiembrie 1680, la
Roma

Athanasius Kircher (1601-1680) a presupus un

aranjament liniar al culorilor compus din negru,
alb, galben, roșu și albastru. Posibilele culori mixte
au fost reprezentate prin arce semi-circulare
Richard Waller
Richard Waller
(d. 1715), a fost un naturalist englez, traducător și ilustrator, membru îndelungat și
secretar al Societății Regale.

Richard Waller încearcă să aranjeze culorile într-un

pătrat. Cele patru culori primare galben, roșu,
albastru și verde sunt amplasate pe părțile laterale
ale pătratului. Câmpurile spațiale care rezultă sunt
rezervate culorilor mixte.

El a obținut nuanțele compuse amestecând

pigmenții culorilor primare după greutatea (masa)
lor într-un raport de 1:1.
Isaac Newton
Sir Isaac Newton
* 25 decembrie 1642Jul / 4 Ianuarie 1643greg. în Woolsthorpe-de-Colsterworth din
Lincolnshire, † 20 martie 1726jul./ 31. martie 1727greg. în Kensington.
.

Isaac Newton (1642-1726) este cu siguranță unul

dintre cei mai influenți naturaliști din istoria
noastră și s-a ocupat intens de culori și formarea
lor.

Prin experimente optice cuprinzătoare utilizând

prisme, el a descoperit că lumina alba este
constituită din diferite raze colorate și nu, după
cum credeau predecesorii săi, o lumină pură. În
realitate, lumina pură este cea colorată. Lumina
albă este creată prin combinarea acestor culori
pure în proporții adecvate.

Newton a conceput pentru prima oară un cerc

menit să ilustreze cele șapte culori create prin
refracție în prismă. Culorile spectrale roșu,
portocaliu, galben, verde, cyan, albastru ultramarin
și albastru violet au fost aranjate în această ordine,
cu albul în mijloc.
Newton era de părere că lumina este compusă din
particule (corpusculi), care determină refracția ei în
prismă. Particulele mari, cele roșii, erau cel mai
puțin frânte iar cel mai accentuat deviate erau cele
albastre. El a ales șapte culori primare bazate pe
cele șapte intervale de tonuri ale unei octave
(muzicale), tonuri cu un caracter individual care
coincideau cu secvențele intervalelor de culoare.
Tobias Mayer
Tobias Mayer (Majer)
Născut la 17 februarie 1723 în Marbach pe Neckar; † 20 februarie 1762 în
Göttingen

Matematicianul și astronomul german Tobias

Mayer (1723-1762) a încercat să determine
numărul de culori perceptibile de ochiul uman. El a
folosit culorile de bază roșu, galben și albastru.
Albul și negrul l-a folosit pentru a produce nuante
mai deschise sau mai închise.
Mayer a recunoscut că nuanțele de culoare prea
apropiate nu mai pot fi recunoscute de ochi, motiv
pentru care gradația nu poate fi aleasă în mod
arbitrar. Drept bază pentru calculele sale, el a luat
douăsprezece trepte între două culori primare.
Prin urmare, o nouă culoare mixtă trebuie să difere
de culoarea inițială pură cu cel puțin douăsprezece
unități față de culoarea alăturată pentru a fi
perceptibilă. Apoi a transformat culorile pure în
noduri ale unui triunghi, construind astfel o figură
geometrică care, teoretic, putea reprezenta cele
91 de culori mixte create.
Prin adăugarea de alb sau negru luminozitatea
acestor 91 de culori mixte putea fi schimbată
obținându-se, pur teoretic, 910 de nuanțe.
Moses Harris
Moses Harris
* 1731; † 1785

Naturalist, entomologul și gravatorul englez

Moses Harris (1731-1785) și-a propus să studieze
relațiile dintre culori. El a descoperit, printre
altele, că cele trei culori de bază roșu, galben și
albastru erau suficiente pentru a produce orice
altă culoare și că suprapuse toate cele trei dădeau
culoarea neagră. Acest fapt nu trbuie confundat
cu amestecul luminii colorate care dă culoarea
albă.

Harris a creat mai multe cercuri de culoare pentru

nuanțele primare (roșu, galben și albastru) și
culorile mixte (portocaliu, verde și purpuriu)
precum și un sistem care îmbină culorile principale
adiacente pentru a produce 18 tonuri diferite,
separate prin diferența de saturație într-un total
de 360 de nuanțe.

Pentru culorile mixte, el a dezvoltat un sistem

similar care permitea obținerea a 300 de nuanțe
prin 15 amestecul a 20 de saturații fiecare.
Johann Heinrich Lambert
Johann Heinrich Lambert
Născut la 26 august 1728 în Mülhausen (Alsacia); † 25 septembrie 1777 în Berlin)

Johann Heinrich Lambert (1728-1777) a încercat

să insereze toate culorile naturale într-un singur
corp geometric. El a folosit o piramidă bazată pe
câteva reprezentări triunghiulare, asemănătoare
cu cele propuse deja de Tobias Mayer.

Ca și în diagrama lui Mayer, triunghiul de bază

era alcătuit din albastru, galben și roșu în colțuri
iar culorile mixte pe laturi. Peste acest triunghi se
se ridică alte triunghiuri, care, cu cât sunt
amplasate mai sus devin mai estompate.
Triunghiul de bază conține 45 de nuanțe, cel de la
partea superioară e format din doar trei.
În total, pot fi afișate 112 culori, partea de sus a
piramidei rămâne albă. El spera că sistemul său
va fi apreciat de negustorii de pânzeturi, boiangi
și tipografi.
Ignaz Schiffermüller
Johann Ignaz Schiffermüller
* 2 noiembrie 1727 în Hellmonsödt; † 21 iunie 1806 în Linz

În același timp cu Lambert, Ignaz Schiffermüller a

publicat un cerc al culorilor alcătuit din 12 culori,
având particularitatea că tranziția de la o culoare
la alta este reprezentată printr-o gradație
continuă .
James Sowerby
James Sowerby
* 21 martie 1757 în Londra; † 25 octombrie 1822 în Lambeth, Londra

Englezul James Sowerby (1757-1822) și-a propus,

pe de o patre, să accentueze din nou importanța
luminozității și a întunecimii culorilor iar, pe de
altă parte, să limpezească diferența cromatică
dintre culori. Căci culorile generate de lumină și
cele obținute din pigmenti au o aparență diferită
atunci când sunt amestecate.

În timp ce culorile complementare generate de

lumină devin albe atunci când sunt amestecate,
în cazul pigmenților efectul este contrar.
Pigmenții culorilor complementare dau în
amestec culoarea neagră.
Sowerby pornește de la culorile primare devenite
deja familiare: roșu, galben și albastru, pe care le
combină între ele.
Teoria culorii elaborată de Goethe
Johann Wolfgang von Goethe
* 28 august 1749 în Frankfurt pe Main; † 22 martie 1832 în Weimar

Johann Wolfgang von Goethe nu era preocupat

doar de arta poeziei, ci și de studiul culorilor. În
1810 a publicat cartea sa “Zur Farbenlehre” (Pentru
o teorie a culorii), în care a contrazis concluziile lui
Isaac Newton formulate în teoria luminii.

Newton interpreta lumina albă ca sumă a tuturor

culorilor, în timp ce Goethe credea că lumina albă
nu este o combinație și că culorile ar proveni din
interacțiunea între lumină și întuneric.

Deși teoria culorii cocepută de Goethe a fost bine

primită de artiști, ea nu s-a putut impune în
confruntarea cu legile fizicii.
Sistemul cromatic conceput de Philipp Otto Runge
Philipp Otto Runge
* 23. Juli 1777 in Wolgast; † 2. Dezember 1810 in Hamburg

Cam în aceleeași perioadă ca și Goethe, pictorul

Philipp Otto Runge (23 iulie 1777 - 2 decembrie
1810) s-a ocupat de descrierea culorilor si a
raporturilor dintre ele în percepția umană. El a
dezvoltat o diagramă sferică, deci tridimensională,
dedicată culorilor pe care a publicat-o în 1810,
adică în anul morții sale.

El nu era atât de preocupat să consemneze

diferitele proportii ale amestecului de culori. Mai
degrabă, el a vrut să prezinte într-un mod
concludent corelațiile armonice ale culorilor și,
prin urmare, să arate nu doar niște aspecte pur
tehnice, ci și efectele artistice și consecințele
filozofice ale consonanțelor cromatice.
Runge s-a plâns, printre altele, că oamenii de
știință contemporani cu el au luat în considerare
doar aspectele care puteau fi explicate prin
procese fizice. El a încercat să includă în modelul
său toate efectele care nu au putut fi explicate în
acest fel.
El a văzut în cele trei culori primare: albastru, roșu
și galben un simbol al "triadei Divine", iar alb și
negru nu erau pentru el culori, ci embleme ale
binelui și răului.
Cercul de culori conceput de Runge seamănă cu
globul pământesc. La poli sunt negrul și albul. De-a
lungul ecuatorului sunt aliniate culorile pure,
pornind de cele primare: roșu, galben și albastru,
care sunt poziționate la distanțe egale între ele.

Între culorile primare sunt amplasate culorile

mixte. Fiecare dintre culorile de pe suprafața sferei
se poate deplasa în cinci direcții. La dreapta și la
stânga, în sus și în jos și în direcția centrului
globului pe scara griurilor, iar către culoarea
complementară corespunzătoare de pe cealaltă
parte a sferei.
Particularitatea acestei sfere este că centrul ei
reprezintă griul, care rezultă din amestecarea
albului cu negru, dar și prin combinația
(suprapunerea) culorilor complementare.
Charles Hayter
Charles Hayter
Născut la 24 februarie 1761 la Londra; † 1 decembrie 1835 ibid

Arhitect și pictor, Charles Hayter (1761-1835) a

pornit, de asemenea, de la cele trei culori
primare: roșu, albastru și galben, din care pot fi
combinate toate celelalte nuanțe. Schema lui
este foarte asemănătoare cu cea elaborată de
Moses Harris, deci nu putem constata lucruri cu
adevărat noi.
Michel Eugène Chevreul
Michel Eugène Chevreul
* 31. August 1786 in Angers, Frankreich; † 9. April 1889 in Paris

Chimistul Michel Eugène Chevreul (1786-1889) s-

a ocupat și el de culori, tălmăcindu-le însă din
perpectiva vopsirii și în special din cea a
contrastelor de culoare. Pentru prima dată, rolul
creierului uman a fost înglobat în studiul culorilor
luând în considerare și efectele perceperii
acestora.

El a conceput un cerc al culorilor din 72 de parti,

constituit din cele trei culori primare: rosu, galben
si albastru, precum si trei culori secundare:
portocaliu, verde si violet la care se adaugă sase
culori secundare mixte. Aceste culori de bază au
fost reprezentate și în diferite trepte de
luminozitate.
George Field
George Field
1777?–1854

Chimistul George Field (1777-1854) a creat, de

asemenea, un cerc colorat din culorile de bază
roșu, galben și albastru.

De asemenea, a încercat să combine culorile cu

sunete și semnificații. El a atribuit culorilor
proprietățile cald și rece, precum și alte
semnificații.
James Clerk Maxwell
James Clerk Maxwell
* 13 iunie 1831 în Edinburgh; † 5. noiembrie 1879 în Cambridge

James Clerk Maxwell (13 iunie 1831 - 5 noiembrie

1879), un fizician foarte renumit în comunitatea
științifică, și s-a ocupat, în mod firesc, de aspectul
fizic al culortilor. Formularea celor patru ecuații
care descriu modul în care se propagă lumina, este
meritul lui. El a conceput, de asemenea, ecuațiile
care puteau surprinde combinația amestecurilor
culoristice și era interesat de teoria percepției
vizuale a colorilor.

El a reprezentat combinațiile de culori într-un

triunghi, în ale cărui vârfuri au fost aranjate cele
trei culori spectrale primare: roșu, verde și
albastru. Cu această constelație triunghială a reușit
să calculeze și să prezică componența unui
amestec al culorilor, chiar dacă formulele lui și-au
atins repede limitele.
Hermann von Helmholtz
Hermann Ludwig Ferdinand (din 1883 cu apelativul „von”) Helmholtz
* 31 august 1821 în Potsdam; † 8 septembrie 1894 în Berlin Charlottenburg

Hermann von Helmholtz (1821-1894), de

asemenea un fizician, precum Maxwell, s-a
ocupat de explicația fizică a amestecurilor de
culori. El a modificat triunghiul colorilor elaborat
de Maxwell, deoarece observase că culorile
spectrale trebuie să aibă distanțe diferite față de
alb, care se află în centrul triunghiului.

El a definit cele trei variabile care sunt încă

folosite și astăzi: nuanță (tonalitate cromatică),
saturație și luminozitate.
William Benson
William Benson
a publicat sistemul sub formă de cub în 1868 la Londra.

Arhitectul englez William Benson și-a construit

sistemul de culori pe un cub. Acesta este proptit
pe colțul negru, de unde trei margini duc la
colțurile marcate cu roșu, verde și albastru. Din
colțul alb poziționat la partea superioră a celor
trei laturi coboară galbenul, verdele marin și
rozul.

Cu toate acestea, scara luminozității nu a putut fi

reprezentată de acest cub, de aceea a fost în
curând criticat.
Wilhelm von Bezold
Johann Friedrich Wilhelm von Bezold
Născut la 21 iunie 1837 în München; † 17 februarie 1907 la Berlin

Wilhelm von Bezold (1837-1907), profesor de

meteorologie, a dorit să ofere artelor și
meșteșugurilor un sistem de culori, în ciuda
faptului că pregătirea sa de bază era științifică.
El isi prezintă sistemul de culori în forma unui
con, pe suprafața căruia se află culorile perfect
saturate. Ele sunt afișate în diferite trepte de
luminozitate și devin mai întunecate spre vârf.

Cercul de bază este împărțit în douăsprezece

sectoare de dimensiuni diferite, astfel încât
verdele ocupă cel mai mare spațiu iar nuanța
roșie cel mai mic. Albul este în mijlocul cercului
de bază, negru în vârful conului.

Diferența în mărimea segmentelor de culori

individuale se datorează faptului că, cu o
distribuție uniformă, nuanțele par să se schimbe
mult mai lent în gama de albastru și verde decât
în cazul gamei purpurii și violete. El compensează
acest fapt prin ajustarea dimensiunii zonelor.
Wilhelm Wundt
Wilhelm Maximilian Wundt
Născut la 16 august 1832 în Neckarau; † 31 august 1920 în Großbothen lângă
Leipzig

Fiziolog și psiholog, Wilhelm Maximilian Wundt

(16 august 1832 - 31 august 1920) a elaborat
două modele cromatice diferite. El a studiat
culorile pentru a înțelege mai bine procesul de
percepție și senzație.

Pe de o parte, a proiectat un sistem sferic și, pe

de altă parte, unul conic. Pe glob culorile primare
sunt marcate pe ecuator, polii sunt unul alb și
celălalt negru. Conul se sprijină pe un cerc cu cele
șase culori: galben, verde, albastru, violet, roșu și
portocaliu, iar albul e în mijlocul cercului aflat la
bază, negrul în partea de sus a conului.
Ewald Hering
Karl Ewald Konstantin Hering
Născut la 5 august 1834 în Alt-Gersdorf / Saxonia în Lusatia; † 26 ianuarie 1918 în
Leipzig

Fizologul Ewald Hering (1834-1918) a fost de

părere că nu ar trebui să existe trei, ci patru,
senzații cromatice elementare: roșu, verde,
galben și albastru. În plus, el a adăugat alb și
negru pentru a putea include luminozitatea.
Charles Blanc
Charles-Alexandre-Philippe-Auguste Blanc
Născut la 17 noiembrie 1813 în Castres, Franța; † 7 ianuarie 1882, la Paris

Teoreticianul de artă Charles Blanc (1813-1882) a

creat un cerc de culoare, alcătuit din șase
triunghiuri colorate. Acestea includ roșu, galben,
albastru, portocaliu, verde și purpuriu. Albul și
negrul nu sunt disponibile.
Nicholas Odgen Rood
Ogden Nicholas Rood
* 3. Februarie 1831 în Danbury (Connecticut); † 12. noiembrie 1902 în Manhattan

Fizician și pictor, Nicholas Odgen Rood (1831-

1902) s-a ocupat de culori din punct de vedere
științific și artistic oferind două sisteme diferite
cu care dorea să ordoneze culorile.
Sistemul artistic este bazat pe cercuri concentrice
alcătuite din culorile primare roșu, verde și
albastru. Albul și negrul sunt adăugate atunci
când discul este transformat într-un cilindru

Sistemul științific se bazează pe cercul cromatic a

lui James C. Maxwell.
Charles Lacouture
Charles Lacouture
1832-1908

Botanistul și naturalistul Charles Lacouture (1832-

1908) și-a construit sistemul de culori pe cele trei
culori de bază: roșu, albastru și galben pe care le-a
configurat într-o formă aproximativ triunghiulară.
Particularitatea sistemului său era că el nu schimba
culoarea cernelei pentru a produce nuanțe de
culoare diferite, ci numărul și intensitatea liniilor
trasate.
Alois Höfler
Alois Höfler
Născut la 6 aprilie 1853 în Kirchdorf pe Krems, Austria Superioară; † 26 februarie
1922, la Viena

Educator și filozof, Alois Höfler (1853-1928) a

prezentat două piramide duble construite în
oglindă pe un triunghi sau pătrat. Albul este în
partea de sus, negrul în partea de jos, iar griul se
află între ele.

Cvadrilateralul de bază constă în culorile galben,

roșu, albastru și verde. Triunghiul de bază din
galben, cian și purpuriu. El a dorit ca astfel să
ilustreze relația dintre perceperea prin văz a
culorilor și efectul lor psihologic.
.
Hermann Ebbinghaus
Hermann Ebbinghaus
24 ianuarie 1850 în Barmen; † 26 februarie 1909 în Halle (Saale)

Specialist în psihologia percepției, Hermann

Ebbinghaus (1850-1909) prezintă sistemul său
cromatic sub forma unei piramide duble, a cărei
bază este formată din cele patru culori: roșu,
galben, verde și albastru. Albul și negrul se află în
vârfurile piramidelor. Caracteristica specială a
sistemului Ebbinghaus este că pătratul e așezat
într-o poziție înclinată, astfel încât galbenul
relativ strălucitor să se apropie de vârful alb iar
albastrul întunecat să fie mai aproape de vârful
negru.
El, de asemenea, rotunjește muchiile și vîrfurile,
fiindcă punctele de cotitură ale culorilor nu sunt
clar definite.
Robert Ridgway
Robert Ridgway
* 2. iulie 1850 în Mount Carmel, Illinois; † 25. martie 1929 în Olney, Illinois

Ornitolog și botanist, Robert Ridgway (1850-

1929) își construiește sistemul de culori pe un
cerc, care este împărțit, în mod egal, în 36 de
culori pure. Din acest cerc a construit un con
dublu. Cercul reprezintă ecuatorul, pe axa
centrală sunt configurate nuanțele de gri de la alb
la negru.

Culorile cercului scad în intensitate spre centru,

pe când tonul culorilor rămane neschimbat.
Astfel, prin cinci atenuări ale nuanțelor, rezultă
159 de culori pe cercul de bază, care sunt
prelungite fiecare cu trei gradații în direcția
vârfurilor alb și negru, izvorând un total de 1113
combinații.
Împreună cu cele două vârfuri au rezultat 1115
de culori cu care Ridgway a vrut să marcheze
culorile păsărilor.
Albert Henry Munsell
Albert Henry Munsell
* 6. ianuarie 1858 în Boston, Massachusetts; † 28 iunie 1918 în Brookline,
Massachusetts

Pictorul Albert Henry Munsell (1858-1918) a

construit unul dintre cele mai utilizate sisteme de
culoare într-o formă destul de idiosincratică. În
jurul unui stâlp central vertical alcătuit din nuanțe
de gri, el a grupat un cerc de zece culori cu un
contur neregulat. Perechile de culori opuse se
amestecă generând nuanțe atenuate.
Wilhelm Ostwald
Friedrich Wilhelm Ostwald (în rusă Вильгельм Фридрих Оствальд)
* 21 august / 2 septembrie 1853greg. în Riga, guvernatul Livland; † 4 aprilie 1932,
în Leipzig.

Chimistul Wilhelm Ostwald (1853-1932) a

abordat tema culorilor din punctul de vedere al
armoniei. El a vrut să identifice o lege care să
explice de ce unele culori sunt percepute ca
plăcute iar altele ca neplăcute.

El își construiește sistemul de culori pe un con

dublu al cărui vârfuri sunt unul alb și altul negru.
Cercul care constituie baza de pornire este
împărțit în 24 de culori complete. Termenul de
culoare completă se referă la o culoare care nu
conține nici părți albe, nici negre, deci are o
aparență pur teoretică.
Michel Jacobs
Michel Jacobs
1877, Canada - 1958 Rumson, New Jersey, Statele Unite ale Americii

Sculptor și pictor, Michel Jacobs (1877-1958) își

întemeiază cercul de culoare pe cele trei culori:
roșu, verde și violet, cărora le sunt opuse culorile
secundare: galben, albastru și roșu-carmin.
Principala sa preocupare a fost aceea de a oferi
studenților din învătământul artistic un
instrument cu care să poată învăța cum să
utilizeze culorile.
Max Becke
Chimistul colorist Max Becke, care a condus un institut de cercetare pentru
industria textilă, a publicat "teoria culorilor naturale" în 1924, la Viena
.

Chimist și colorist, Max Becke a prezentat un cub

cromatic colorat în cele opt colțuri ale sale. Cubul
se sprijină pe vârful negru, albul este situat la
partea superioară. Din vârful alb pe muchii
coboară culorile: galben pur, albastru pur și violet
pur, de la vârful negru urcă culorile: verde plin,
violet plin și purpuriu plin
Arthur Pope
Arthur Pope
1880 Cleveland, Ohio - 1974 Westport, Massachusetts

Pedagog și teoretician de artă, Arthur Pope

(1880-1974) a construit un corp cromatic, bazat
pe cele trei culori primare: roșu, galben și
albastru, pe care le asamblează într-un corp
neobișnuit, dar nostim, în jurul unei axe alb-
negre.
Cercul de culori în 12 părți conceput de Itten
Johannes Itten
Născut la 11 noiembrie 1888 în Wachseldorn, Elveția; † 25 martie 1967, în Zürich

Pe cele trei culori primare: roșu, galben și

albastru, este construit cercul de culori în 12
segmente de Johannes Itten (11 noiembrie - 25
mai 1967), profesor la scoala de arte și meserii
“Bauhaus”. Mobilul elaborării acestui cerc de
culori a fost căutarea unor linii directoare și
rapoarte armonice destinate meșteșugurilor
artistice.

Modelul lui Itten a fost construit pe baza

experienței în educația artistică și era destinat să
ilustreze relațiile dintre culori. Nuanțele mixte
rezultate trebuiau să devină cognoscibile prin
activitatea practică de amestecare (combinare) a
culorilor primare și să ofere elevului o înțelegere
mai profundă a culorii.
Structura cercului de culoare a lui Itten este la fel
de simplă pe cât este și logică. În mijloc sunt cele
trei culori primare: roșu, galben și albastru,
considerate drept culori de prim ordin.
Prin combinarea (amestecarea) a două culori
primare sunt create, în jurul culorilor primare,
culorile de ordinul doi: portocaliu, violet și verde.
Dacă se combină o culoare de ordinul doi cu
culoarea adiacentă de prim ordin, se obține o
culoare de ordinul trei în șase etape
intermediare. Acestea sunt înșiruite într-un al
treilea inel în jurul culorilor primare și secundare
Amestecate, culorile de ordinul doi dau culori
terțiare în tonuri de maro și de măsliniu. Culorile
complementare situate în opoziție reciprocă
formează un gri.

În practică, s-a ivit problema că cercurile de

culoare prezentate în manualele lui Ittens au fost
distorsionate prin tipar. Aplicația practică nu a
dat niciodată rezultatele prevăzute de teorie, deci
s-a impus perseverența în expermentare.

Dacă cercul de culori este alcătuit în mod corect,

pot fi concepute compoziții de culoare foarte
armonioase prin suprapunerea unor modele
geometrice. Prin intermediul triunghiurilor
echilaterale pot fi create triade cromatice
armonioase. Prin modele geometrice
suplimentare s-a ajuns până la dodecagon.
Compozițiile armonioase nu au rezultat mereu în
mod automat, deoarece percepția culorii umane
este supusă multor influențe iar estimarea în
avans este așadar arbitrară. Astfel că, talentul
artistului încă si-a mai păstrat o mare importanță.

Steaua cromatica elaborată de Itten

De asemenea, tot lui Johannes Itten i se

datorează steaua cromatică, care este de fapt o
desfășurare a sferei de culoare întocmită de
Runge. În mijloc se află centrul alb, în primul cerc
cele douăsprezece culori ale cercului de culoare,
care sunt înnegrite treptat spre exterior.
Edwin G. Boring
Edwin Garrigues Boring
* 23 octombrie 1886 în Philadelphia; † 1. Iulie 1968 în Cambridge

Psihologul Edwin G. Boring a abordat culorile într-

un mod fenomenologic și a construit o piramidă
dublă cu un capăt alb și unul negru. Pătratul care
constituie temelia, indică în colțuri cele patru
culori primare ale psihologiei, roșu, galben, verde
și albastru. Din aceste colțuri, pentru fiecare caz
în parte, pleacă o axă de legătură către griul
central.
Sistemul CIE-1931
Așa-numitul tablou de culori standard al Comisiei Internaționale pentru Iluminat
“Commission International de l'Eclairage” (CIE) există încă din 1931.

Acest sistem de culori a fost construit matematic

și servește determinării culorii în mod precis și
obiectiv eliminând necesitatea de a face apel la
mostre de culoare.

CIE (Commission Internationale d'Eclairage) a fost

însărcinată să elaboreze acest sistem.
R. Luther, N. D. Nyberg
R. Luther
Corpul cromatic propus de cei doi fizicieni R. Luther și N. D. Nyberg este elaborat
în 1927 și 1928 în lucrări privind studiul măsurării intensitătii excitațiilor curomatice

Cei doi fizicieni R. Luther și N. D. Nyberg au

studiat configurația pe care o adoptă pigmenții
coloranți reali în spatiul cromatic abordând
această problemă prin metode matematice.
CIE – S. Rösch
În 1928 a avut loc marcarea culorilor de către fizicianul german S. Rösch prin așa
numitul deal al cromatic..

Mineralogul german S. Rösch a extins modelul CIE

cu o a treia dimensiune, luminozitatea culorii
optime. Rezultatul este așa-numitul munte de
culoare.
CIE – D. L. MacAdam
Încercarea de a crea o diagramă de culori cu o scală uniformă datează din 1944.

De asemenea, corpul de culori al lui Douglas L.

MacAdam se bazează pe diagrama de culori
standard CIE deja prezentată, dar este mult mai
complex. Ea își propune să reprezinte o încercare
de a arăta geometria spațiului de culoare.
CIE – Walter S. Stiles
Reprezentarea geometrică a spațiului de culoare datează din 1946..

Americanul Walter S. Stiles a încercat să creeze o

metrică în spațiul de culoare bazat pe sistemul
CIE, pentru a descrie diferențele de senzație
cromatică.
Faber Birren
Faber Birren
11 septembrie 1900 - 30 decembrie 1988

Autorul Faber Birren (1900-1988) s-a ocupat și el

de culori din punct de vedere artistic. El a distins
între culori calde și reci, dând însă culorilor calde,
situate între roșu și galben, mai mult spațiu pe
cercul de culoare decât celor reci.
Tryggve Johansson
Fizicianul suedez Tryggve Johansson își prezintă sistemul de culori între 1937 și
1939.

Modelul lui Tryggve Johansson (1905-1960),

derivat exclusiv din percepția senzorială e bazat pe
cele patru culori primare roșu, verde, galben și
albastru. Negrul formează o bază plană, în timp ce
albul reprezintă vârful.
Aemilius Müller
Teoretician și practician al studiului cromaticii, Aemilius Müller și-a prezentat cubul
cu trei culori în anul 1951.

Aemilius Müller (1901-1989) a introdus două

sisteme de ordonare a culorilor. Mai întâi un cub
colorat având în colțuri culorile galben, roșu,
albastru, portocaliu, violet, verde, alb și negru iar
apoi un dublu con, care este leagat de tradiția lui
W. Ostwald.
Alfred Hickethier
Cubul cromatic a fost publicat în 1952.

Alfred Hickethier a prezentat un cub cromatic cu

1000 de culori. Acesta era menit să fie util pentru
poligrafie și fotografia color cu trei straturi.
Culorile de bază: galben, magenta-roșu și
albastru-cyan sunt situate în acest cub la trei
colțuri, celelalte colțuri sunt ocupate de roșu,
violet-albastru, verde, alb și negru.
Sven Hesselgren
Sven Hesselgren
2 martie 1907, Luleå, Suedia, 29 aprilie 1993

Sven Hesselgren a presupus că percepția culorii

se datorează celor șase culori alb, negru, galben,
roșu, verde și albastru. Pildă pentru sistemul său
este un cerc cromatic împărțit în 24 de zone.

Hesselgren a dezvoltat, de asemenea, atlasuri de

culoare care au ajutat arhitecții și specialiștii în
alte profesii legate de modelarea spațiilor
interiore și exteriore
Sistemul DIN
La inițiativa Comitetului German pentru Standarde, a fost inițiat un studiu pentru un
sistem cromatic începând cu anul 1941. Primele rezultate au fost disponibile din
1953.

Institutul German de Standardizare abreviat DIN

a dezvoltat un sistem cromatic mai ușor de folosit
decât cel al lui Ostwald. Acesta se bazează pe un
cerc de culoare din 24 de părți și utilizează
variabilele: nuanță, saturație și luminozitate.
Sistemul ISCC-NBS
Inter-Society-Color-Council (ISCC) la sugestia National Bureau of Standards (BNS)
a propus în 1955 denumiri specifice pentru culori.

Acest sistem, dezvoltat de americani K. L. Kelly și

Deane B. Judd, încearcă să atribuie culorilor
etichete clare și logice. El se bazează pe sistemul
lui A. H. Munsell.
Sistemul OSA
Sistemul de culori, comandat de Optical Society of America (OSA), există încă din
1960.

Acest sistem, care se datorează în principal lui

Günter Wyszecki, bazat pe forma geometrică a
așa-numitului Kubo-octobedron. O structură cu
un centru și 12 puncte nodale.

În această structură, culorile sunt integrate în

funcție de nuanță, saturație și luminozitate. Este
folosit pentru a analiza diferențele de culoare sau
pentru a găsi armonii cromatice.
Sistemul NCS
“Sistemul natural de culoare” (Natural Color System, NCS) există din 1968/69.

Acest sistem suedez este bazat pe un con

dedublat cu culorile alb și negru în vârfuri iar
culorile galben, roșu, albastru și verde în cercul
de bază. Era menit să ofere celor cu o capacitate
normală în ceea ce privește percepția cromatică,
posibilitate de a efectua o determinare a culorii
fără vreun ajutor tehnic sau a unor probe de
culoare.
Sistemul Coloroid
Sistemul de clasificare a culorilor este inițiat în 1962 și pus în aplicare din 1974.

Acest sistem a fost dezvoltat la Universitatea

Tehnică din Budapesta sub îndrumarea lui Antal
Nemcsics și este menit să ofere arhitecților un
instrument pentru determinarea exactă a
culorilor.
Se bazează pe trei parametri nuanță, saturație și
luminozitate. El este schematizat cu un cerc de
culoare din 48 de părți deasupra căruia se ridică
un cilindru care reprezintă luminozitatea.
J. Frans Gerritsen
Diagrama construită în conformitate cu legea percepției culorilor datează din 1975.

Olandezul J. Frans Gerritsen s-a ocupat de

aranjarea culorilor în funcție de percepția
cromatică. Acest sistem utilizează cele trei
variabile: tonul cromatic, luminozitate și
saturație, precum și cele șase culori: galben, roșu,
magenta, albastru, cian și verde.
Acestea se află pe o linie ondulată în partea
exterioară a unui cilindru, care este negru în
partea de jos și alb în partea de sus.
Sistemul CIE-L*A*B*
Spațiul uniform de culoare este ilustrat încă din 1976.

Acest sistem a fost dezvoltat pentru a scoate în

evidență diferențele de culoare, în special pentru
aplicațiile industriale care necesită o
determinabile precisă. Este o perfectionare a
sistemului CIE.
Prin acest sistem, diferențele de culoare ale
produselor policrome pot fi determinate
numeric.
Sistemul ACC
Cilindrul cromatic a fost proiectat în 1978 pentru industria vopselelor.

Sistemul ACC (Acoat Color Codification) a fost

dezvoltat de compania olandeză Sikkens GmbH și
este utilizat pentru a descrie suprafețele colorate.
Reprezentarea are forma unui cilindru bazat pe
un cerc cu 24 de segmente de culoare.
Sistemul HLS
Nu dispune de o datare exactă; sistemul apare odată cu dezvoltarea tehnologiilor
din domeniul televiziunii.

Literele HLS sunt inițialele pentru Hue (tonul

cromatic), Luminance (luminescența) și Saturation
(saturația). Sistemul urmărește să facă sistemul lui
A.H Munsell aplicabil pentru culorile generate de
fosforescență.
Sistemul RGB
Nu dispune de o datare exactă; sistemul apare odată cu dezvoltarea tehnologiei din
domeniul televiziunii.

Imaginea de pe un ecran este creată din puncte

colorate de lumină, care sunt de obicei roșii, verzi
sau albastre. Din acestea sunt create prin
amestec culorile care trebuiesc afișate. Sistemul
RGB este denumit după inițialele celor trei culori
primare și servește, în mod special, pentru
reprezentarea culorilor pe ecran.
Michel Albert-Vanel
În 1983, francezul Michel Albert-Vanellegt încercarea să reprezezinte culorile
multidimensional

Francezul Michel Albert-Vanel a conceput un

sistem de culori care schematizează nu doar
aspectele fizice sau artistice, ci și percepția
interacțiunii culorilor cu ele înăși ori cu mediul
înconjurător. Deoarece culorile nu sunt
percepute de oameni în mod izolat, ci
întotdeauna în condiționare reciprocă cu un
întreg.
El își prezintă abordarea ca și pe un sistem
planetar al culorilor, bazat pe patru planete
constituite din culorile primare galben, roșu,
verde și albastru. Aceste planete sunt orbitate de
luni care reprezintă culorile secundare.
Sunt introduși noi parametri. La cele obișnuite:
nuanță, luminozitate și saturație, se mai adaugă
contrastul și materialul.

.
Sistemul CMN
Acest sistem de culori este prezentat în 1986 la Veneția.

Sistemul italian CMN dorește să pună în evidență

modul în care culorile apar, se schimbă ori dispar.
Harald Küppers
Harald Küppers
1928 Müden / Örtze (Un sat mic din Lüneburg) Germania de Nord

Cercetătorul german Harald Liebedank Küppers

(1928) a conceput soarele cromatic un
instrument pentru uz didactic. El a fost
preocupat, în primul rând, de producerea exactă
a nuanțelor coloristice orientată către factorii
fizici.