PROBA CU MARTORI

Consideraţii generale

Proba testimonială sau proba prin declaraţiile martorilor reprezintă

unul din mijloacele de dovadă cel mai frecvent folosit în procesul civil.
Importanţa acestui mod de probă a diferit de la o epocă la alta. În antichitate
proba testimonială a fost larg răspândită şi aceasta tocmai datorită
dificultăţilor de preconstituire a unor documente scrise. De aceea se şi afirmă
în Digeste că: “testimoniorum usus frecquens ac necessarius est”. În perioada
producerii formulare proba testimonială a devenit cea mai uyuală. Ulterior, în
perioada producerii extraordinare, proba testimonială a pierdut din
importanţa sa practică, fiind privită tot mai mult cu neîncredere datorită
fragilităţii sale.1
În general, martorul este persoana care asistă sau a asistat la un
eveniment, la o discuţie etc. şi care poate da informaţii cu privire la acestea.
În drept martorii sunt persoanele străine de interesele în conflict, care
relatează în faţa instanţei de judecată despre fapte referitoare la pricina ce se
judecă, de natură a servi la rezolvarea ei.
Mărturia este relatarea orală, făcută de o persoană în faţa instanţei de
judecată, cu privire la acte sau fapte litigioase pe care le cunoaşte personal. 2
Relatarea făcută de martor în faţa instanţei se numeşte depoziţie
( declaraţie) de martor, iar mijlocul de probă este depoziţia martorului şi nu
martorul.
Împrejurările relatate de martor trebuie să fie cunoscute personal de
acesta, în sensul că el a participat la încheierea actului sau a asistat la
săvârşirea faptei. Declaraţiile “din auzite” nu reprezintă constatări personale
ale martorului, ci relatări despre fapte necontrolabile şi cu o semnificaţie
îndoielnică. De aceea, asemenea declaraţii nu pot avea valoare probatorie. 3
Situaţia este însă diferită în cazul aşa-numitei mărturii indirecte. În
aceasta din urmă situaţie faptele relatate de martor sunt cunoscute de el prin
intermediul unei persoane determinate, care, la rândul său, a perceput în mod
nemijlocit anumite împrejurări. Datorită acestui fapt asemenea declaraţii pot

1
I. Leş- Tratat de drept procesual civil, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001, pg. 452
2
Gh. Beleiu- Drept civil român.Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, ed. a VII-a rev.,ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2001, pg. 120
3
I. Leş- Tratat de drept procesual civil, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001, pg. 452-453
fi reţinute de instanţă ca mijloc de probă, întrucât ele permit o discuţie şi un
control asupre veridicităţii faptelor.4

Admisibilitatea probei prin declaraţiile martorilor

Art. 309 alin 1, din Codul de procedură civilă stabileşte că proba cu

martori este admisibilă în toate cazurile în care legea nu dispune altfel.
Întrucât “legea dispune altfel” chiar prin art. 309, C. pr. civ., înseamnă
că, în raport cu dispoziţiile acestui text, în privinţa admisibilităţii probei
testimoniale, trebuie distins după cum se tinde la dovedirea unui fapt juridic
sau la dovedirea unui act juridic.5

1.Admisibilitatea probei prin declaraţiile martorilor a faptelor

juridice stricto sensu
În ceea ce priveşte faptul juridic, nici Codul civil şi nici Codul de
procedură civilă nu limitează posibilitatea dovedirii acestuia cu martori. 6
Astfel pot fi dovedite prin declaraţiile martorilor posesia şi viciile
acesteia; un fenomen natural: un trăznet, o inundaţie; rănirea unei persoane;
gestiunea de afaceri etc.
Însă există fapte naturale care nu pot fi dovedite prin declaraţiile
martorilor7.
În unele cazuri prevăzute de lege, proba faptelor juridice, în special
naturale, este îngrădită în raport cu dovada testimonială, datorită importanţei
faptelor de dovedit. Este cazul naşterii şi a morţii care nu pot fi probate cu
alte mijloace de dovadă decât actele de stare civilă.Prin excepţie, aceste fapte
juridice pot fi totuşi probate şi cu martori în cazurile anume arătate de legea
în domeniu nr. 119/1996 privind actele de stare civilă (de exemplu dacă
registrele de stare civilă au dispărut, au fost distruse, au fost pierdute sau
sustrase, dacă nu este posibilă procurarea certificatului de stare civilă din
străinătate etc).8
Exemplu: nimeni nu poate contesta filiaţia faţă de mamă a persoanei
care are o posesie de stat conformă cu actul său de naştere( art. 411 alin. 2 din
C. civ.)
Tot în art. 411 din C. civ. se prevede faptul că dacă printr-o hotărâre
judecătorească s-a stabilit că a avut loc o substituire de copil ori că a fost
înregistrată ca mamă a unui copil o altă femeie decât aceea care l-a născut, se
4
I. Leş- Tratat de drept procesual civil, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001, pg. 453
5
M. Tăbârcă- Drept procesual civil vol. II, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2013, pg. 358
6
M. Tăbârcă- Drept procesual civil vol. II, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2013, pg. 358
7
G. Răducan, M. Dinu- Fişe de procedură civilă, Ed. Hamangiu,Bucureşti, 2014, pg. 205
8
A. Tabacu- Drept procesual civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008, pg. 255

2
face dovada adevăratei filiaţii cu orice mijloc de probă, deci şi prin
declaraţiile martorilor.

2.Admisibilitatea probei prin declaraţiile martorilor actelor

juridice
Problema admisibilităţii probei unui act juridic prin declaraţiile
martorilor este reglementată prin art. 309 alin. 2-5 C. pr. civ. care stabileşte
mai multe regului şi deopotrivă excepţii de la acestea. 9
Astfel C. pr. civ. în art. 309 alin. 2 stabileşte ca regulă faptul că niciun
act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este
mai mare de 250 lei.
Aşadar, regula este că actul juridic al cărui obiect are o valoare mai
mare de 250 lei nu poate nu poate să fie dovedit prin declaraţiile martorilor,
ci numai prin înscris.10
Dispoziţiile enunţate nu se aplică atunci când numai prin unirea
capitalului cu dobânzile se ajunge să fie depăşită suma de 250 lei. 11
Pe de altă parte, dacă valoarea obiectului actului juridic este mai mare
de 250 lei funcţionează regula probatorie din art. 309 alin. 2 C. pr. civ., chiar
dacă prin cererea de chemare în judecată este solicitată o sumă mai mică. 12
În literatura de specialitate când se făcea referire la această sumă de
250 lei în vechiul Cod civil se considera că prin stabilirea unei sume nu foarte
mari de către legiuitor acesta încearcă să impună părţilor actului juridic să
întocmească înscrisuri pentru dovadă. Consider că în prezent ne aflăm în
aceeaşi situaţie.
Având în vedere că prin art. 309 alin. 2, C. pr. civ. legiuitorul nu face
referire decât la valoarea obiectului actului, aplicabilitatea textului de lege
este atât pentru actele juridice unilaterale, cât şi pentru convenţii, pentru
actele juridice prin care se creează raporturi juridice, pentru actele juridice
prin care se recunosc, se confirmă, se modifică, se transmit sau se sting
raporturile juridice.
Prin excepţie de la regula de mai sus se poate face dovada cu martori,
contra unui profesionist, a oricărui act juridic, indiferent de valoarea lui, dacă
a fost făcut de acesta în exerciţiul activităţii sale profesionale, în afară de
cazul în care legea specială cere forma scrisă a actului juridic.

9
M. Tăbârcă- Drept procesual civil vol. II, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2013, pg. 358
10
M. Tăbârcă- Drept procesual civil vol. II, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2013, pg. 359
11
M. Tăbârcă- Drept procesual civil vol. II, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2013, pg. 359
12
M. Tăbârcă- Drept procesual civil vol. II, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2013, pg. 358

3
 Pe de altă parte, întrucât nu face distincţie, art. 309 alin. 3 C. pr. civ.
este aplicabil şi atunci când se urmăreşte să se facă dovada actului juridic
contra unui profesionist.13
Dacă dovada actului juridic este cerută chiar de profesionist, tocmai în
considerarea acestei calităţi se revine la regulă. Profesioniştul trebuie să-şi
preconstituie dovezile atunci când valoarea actului juridic pe care îl încheie
este mai mare de 250 lei.14
De asemenea în art. 309 alin. 4 C. pr. civ. se stabileşte că este
inadmisibilă proba prin declaraţiile martorilor dacă legea cere forma scrisă
pentru dovedirea unui act juridic (ad probationem).
În acelaşi articol se stabilesc şi excepţii de la această regula respectiv:
- partea s-a aflat în imposibilitatea morală sau materială de a-şi
întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic;
- există un început de dovadă scrisă;
- partea a piersut înscrisul doveditor din pricina unui caz fortuit sau
de forţă majoră;
- părţile convin, fie şi tacit, să folosească această probă însă numai cu
privire la drepturile de care ele pot să dispună;
- actul juridic este atacat pentru fraudă, eroare, dol, violenţă ori este
lovit de nulitate absolută pentru cauză licită sau imorală, după caz;
- se cere lămurirea clauzelor actului juridic.
Regula instituită prin textul enunţat este că ori de câte ori prin lege este
cerută forma scrisă ad probationem, proba cu martori a actului juridic nu este
admisibilă, fără să intereseze valoarea obiectului actului. În acest caz, actul
juridic există, chiar dacă nu a fost întocmit înscrisul, dar, faţă de exigenţa de
ordin probator arătată, nu va putea fi dovedit prin declaraţiile martorilor, ci
eventual prin mărturisire.15
Totodata, C. pr. civ. stabileşte în art. 309 alin, 5 că proba cu martori nu
se admite niciodată împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris şi nici
despre ceea ce s-ar pretinde că s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma
întocmirii lui, chiar dacă legea nu cere forma scrisă pentru dovedirea actului
juridic respectiv. Excepţiile de la articolul precedent fiind valabile şi pentru
acest articol.

Administrarea probei prin declaraţiile martorilor

13
M. Tăbârcă- Drept procesual civil vol. II, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2013, pg. 360
14
M. Tăbârcă- Drept procesual civil vol. II, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2013, pg. 360
15
M. Tăbârcă- Drept procesual civil vol. II, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2013, pg. 360

4
 1.Propunearea martorilor
Articolul 311 alin. 1 din C. pr. civ. stabileşte că atunci când instanţa a
încuviinţat dovada cu martori, ea va dispune citarea şi ascultarea acestora.
Reclamantul va propune martorii prin cererea de chemare în judecată,
cu indicarea în cuprinsul acesteia a numelui şi a adresei la care martorii
urmează a fi citaţi (art. 194 lit. e C. pr. civ.).
Pârâtul propune martorii prin întâmpinare/cererea reconvenţională,
conform art. 205 alin 2 lit. d şi art. 209 alin 3 din C. pr. civ.
Prin excepţie dacă proba cu martori nu a fost solicitată prin cererea de
chemare în judecată, respectiv întâmpinare, aceasta va putea fi cerută şi
încuviinţată în cursul procesului, în cazurile prevăzute de art. 254 alin. 2 din
C. pr. civ. respectiv:
- necesitatea probei rezultă din modificarea cererii;
- nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească şi
partea nu o putea prevedea;
- partea învederează instanţei că, din motive temeinic justificate nu a
putut propune în termen probele cerute;
- administrarea probei nu duce la amânarea judecăţii;
- există acordul expres al tuturor părţilor.
Art. 254 alin. 4 din C. pr. civ. prevede că în cazul amânării, pentru
motivele enumerate mai sus (art. 254 alin. 2 C. pr. civ.), partea este obligată,
sub sancţiunea decăderii din dreptul de a administra proba încuviinţată să
depună lista martorilor în termen de 5 zile de la încuviinţarea probei.

2.Încuvinţarea probei cu martori

De regulă proba cu martori se propune de către părţi, cu toate acestea,
administrarea probei cu martori poate fi dispusă de instanţă din oficiu.
Prin încheierea de încuviinţarea probelor vor fi arătate faptele ce
urmează a fi dovedite cu martori, precum şi obligaţiile ce revin părţilor în
legătură cu administrarea probei. Prin aceeaşi încheiere, iar nu pe parcursul
procesului, instanţa va putea limita numărul martorilor propuşi ţinând cont de
principiul egalităţii părţilor, de complexitatea pricinii şi de teza probaţiunii. 16
Instanţa poate revenii asupra probei cu martori încuviinţate în tot sau în
parte dacă, după administrarea altor probe, apreciază că administrarea
acesteia nu mai este necesară. Instanţa este însă obligată să pună această
împrejurare în discuţia părţilor.17

3.Înlocuirea martorilor
16
M. Tăbârcă- Drept procesual civil vol. II, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2013, pg. 366
17
G. Răducan, M. Dinu- Fişe de procedură civilă, Ed. Hamangiu,Bucureşti, 2014, pg. 208

5
 Conform art. 311 alin. 2 C. pr. civ., înlocuirea martorilor nu se va
încuviinţa decât în caz de moarte, dispariţie sau motive bine întemeiate, caz
în care lista se va depune sub sancţiunea decăderii, în termen de 5 zile de la
încuviinţare.
Textul este aplicabil atunci când martorii au fost deja încuviinţaţi de
instanţă, martorii doar propuşi de părţi, prin cererile formulate sau prin lista
depusă în acest scop, putând fi înlocuiţi şi pentru alte motive. Însă, dacă
înlocuirea martorului propus, penru alte cauze decât cele arătate în art. 311
alin. 2 C. pr. civ., ar provoca amânarea judecăţii, înlocuirea trebuie să fie
încuviinţată de instanţă.18
Lipsa martorului încuviinţat şi prezenţa altei persoane a cărei audiere
se solicită rămâne la aprecierea instanţei dacă constituie un motiv bine
întemeiat, de natură să justifice înlocuirea.

4.Persoanele care pot fi ascultate ca martori

Orice persoană care are cunoştinţă despre faptele cauzei poate fi
ascultată ca martor în procesul civil.
Cu toate că în Codul de procedură civilă nu se stabileşte o limită de
vârstă, minimă sau maximă, a martorului, instanţa va ţine seama la aprecierea
depoziţiei de situaţia specială a minorului sub 14 ani, ca şi la persoana lipsită
de discernământ în momentul audierii, fără a fi pusă sub interdicţie.
De asemenea, în cazurile de mai sus, instanţa are posibilitatea să refuze
audierea martorului atunci când constată că acesta, deşi nu este pus sub
interdicţie, este lipsit total de raţiune.
Nu pot fi ascultaţi ca martori în procesul civil conform art. 315 alin 1
din C. pr. civ. următoarele categorii de persoane:
- rudele şi afinii părţilor, până la gradul al treilea inclusiv ( prin
excepţie în procesele privitoare la filiaţie, divorţ şi alte raporturi de
familie se vor putea asculta rudele şi afinii până la gradul al treilea,
cu excepţia descendenţilor, de asemenea părţile pot conveni, expres
sau tacit, în orice proces civil să fie ascultate ca martori aceste
persoane);
- soţul, fostul soţ, logodnicul sau concubinul ( şi în acest caz părţile
pot conveni, expres sau tacit, să fie ascultate ca martori aceste
persoane);
- cei aflaţi în duşmănie sau în legături de interese cu vreuna din părţi
(şi în acest caz părţile pot conveni, expres sau tacit, să fie ascultate
ca martori aceste persoane);
- persoanele puse sub interdicţie judecătorească;
18
M. Tăbârcă- Drept procesual civil vol. II, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2013, pg. 367

6
 - cei condamnaţi pentru mărturie mincinoasă.
Având în vedere datele pe care le solicită judecătorul înainte de
audierea propriu-zisă a martorului, astfe lcum sunt enumerate în art. 318 alin
1. C. pr. civ., înseamnă că situaţiile de la art. 315 C. pr. civ. trebuie să fie
identificate chiar la momentul încuviinţării probei, pentru că existenţa
vreuneia dintre interdicţiile preconizate de legiuitor va duce la respingerea
cererii de audiere a persoanei respective.19
Convenţia părţilor cu privire la ascultarea martorilor poate fi precizată
în scris, chiar şi prin înscrisuri separate, sau pot face precizarea verbală în
faţa instanţei care va mentiona despre aceasta în încheierea de şedinţă, iar
prin convenţia tacită se face referire la faptul că la termenul în care sunt
încuviinţaţi martorii sau sunt ascultaţi aceştia partea adversă nu se opune. De
asemenea în cazul convenţiei tacite dacă partea lipseşte nejustificat la
termenul la care sunt audiaţi martorii adversarului nu va mai putea invoca
incidenţa art. 315 alin. 1 pct. 1-3 C. pr. civ.
În art. 317 din C. pr. civ. se face referire la persoanele scutite de a fi
martori în procesul civil:
- slujitorii cultelor, medicii, farmaciştii, avocaţii, notarii publici,
executorii judecătoreşti, mediatorii, moaşele şi asistenţii medicali şi
orice alţi profesionişti cărora legea le impune să păstreze secretul de
serviciu sau secretul profesional cu privire la faptele de care au luat
cunoştinţă în cadrul serviciului ori în exercitarea profesiei lor, chiar
şi după încetarea activităţii lor ( cu execţia slujitorilor cultelor
religioase, care în nicio situaţie nu pot fi dezlegaţi de secretul
confesiunii, celelate categorii de persoane vor putea să depună
mărturie, dacă au fost dezlegate de îndatorirea păstrării secretului
de către cei interesaţi în păstrarea lui, în afară de cazurile în care
legea ar dispune altfel);
- judecătorii, procurorii şi funcţionarii publici, chiar şi după încetarea
funcţiei lor, asupra împrejurărilor secrete de care au avut cunoştinţă
în această calitate ( aceste persoane vor putea fi scultate ca martor,
dacă autoritatea sau instituţia pe lângă care funcţionează ori au
funcţionat, după caz, le dă încuviinţarea de a depune mărturie);
- cei care prin răspunsurile lor s-ar expune pe ei înşişi sau ar expune
pe vreuna din persoanele arătate la art. 315 alin. 1 pct. 1 şi 2 C. pr.
civ., la o pedeapsă penală sau la dispreţul public.

19
M. Tăbârcă- Drept procesual civil vol. II, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2013, pg. 373

7
 5.Prezentarea martorilor
Martorii pot fi acultaţi chiar la termenul la care proba a fost
încuviinşată, cu condiţia ca aceştia să fie prezenţi, iar în cazul în care aceştia
nu sunt prezenţi vor fi citaţi pentru a se prezenta la termenul stabilit pentru
audierea lor.
La cererea părţii interesate, instanţa poate încuviinţa ca ascultarea
martorilor să se facă fără a fi citaţi, în cazul în care partea se obligă să se
prezinte cu martorul la termenul fixat. Dacă partea nu se prezintă cu martorul
la termenul fixat instanţa va proceda la citarea acestuia la termenul următor.
Ascultarea martorului se face în instanţa, în şedinţă publică, sau la
locul unde se află aceştia dacă, din cauză de boală sau altă împiedicare gravă,
aceştia nu pot veni în instanţă. De asemenea dacă martorul se află într-o altă
localitate înstanţa poate apela la o comisie rogatorie.
Împotriva martorului legal citat, dacă acesta nu s-a prezentat la
termenul prevăzul instanţa poate emite mandat de aducere. De asemenea se
poate emite mandat de aducere chiar la primul termen dacă există urgenţă.
Martorul legal citat poate fi amendat dacă nu se prezintă, sau dacă deşi
se prezintă, acesta refuză să depună mărturie.
În cazul în care după emiterea mandatului de aducere, martorul nu
poate fi găsit sau nu se înfăţişează, instanţa poate proceda la judecarea cauzei.

6.Procedura de audiere a martorilor

Fiecare martor va fi ascultat separat,în ordinea stabilită de preşedinte,
care va ţine seama şi de cererea părţilor, cei neascultaţi încă neputând fi de
faţă .
Înainte de a lua declaraţia, instanţa va proceda la identificarea
martorului, cerându-i acestuia să arate dacă este rudă sau afin cu vreuna din
părţi şi în ce grad de rudenie, precum şi dacă se află în serviciul vreuneia din
părţi.
Instanţa va pune în vedere îndatorirea de a jura şi semnificaţia
jurământului, iar în cazul minorului sub 14 ani şi a persoanelor lipsite de
discernământ în momentul audierii, fără a fi puşi sub interdicţie, nu depun
jurământ, însă li se atrage atenţia să spună adevărul.
Cu ocazia audierii propriu-zise a martorului, acesta va arăta
împrejurările pe care le cunoaşte şi va răspunde la întrebările preşedintelui de
complet, ale părţilor, eventual ale procurorului.
Martorul nu are voie să citească un răspuns scris înainte, acesta are
totuşi posibilitatea să se folosească de însemnări cu privire lşa cifre sau
denumiri.

8
 Dacă instanţa găseşte că întrebarea pusă de parte nu poate să ducă la
dezlegarea cauzei, este jignitoare sau tinde a proba un fapt a carui dovedire
este interzisă de lege, nu o va încuviinţa, însă la solicitarea părţii, va trece în
încheierea de şedinţă atat întrebarea cât şi motivul neîncuviinţării acesteia.
Mărturia se depune verbal şi se consemnează în scris de către grefier.
Declaraţia martorului va fi semnată de către judecător, grefier şi martor, după
ce acesta din urmă a luat la cunoştinţă de cuprinsul ei şi este de acord cu cele
consemnate, iar dacă martorul nu poate sau refuză să semneze, se va face
menţiune despre această împrejurare în încheierea de şedinţă.
În caz de adăugiri, ştersături sau schimbări de depoziţie acestea trebuie
semnate de către judecător (care le şi încuviinţează), grefier şi martor.
După ascultarea sa, martorul rămâne în sala de şedinţă, dacă
judecătorul nu va dispune altfel. Acesta poate fi interpelat din nou, dacă
instanţa găseşte de cuviinţă, sau dacă declaraţiile martorilor se contrazic.
Dacă din cercetare reies bănuieli de mărturie mincinoasă sau de mituire
se va încheia un proces verbal în acest sens şi se va sesiza organul de
urmărire penală.

7.Aprecierea probei cu martori

Forţa probantă a mărturiei este lăsată astăzi la aprecierea suverană a
instanşei de judecată, care după ce evaluează declaraţiile martorilor se va
pronunţa asupra faptelor şi împrejurărilor relatate. În aprecierea acestei probe
judecătorul trebuie să stabilească, mai întâi, dacă martorul este sincer, iar,
după aceeea, considerându-l de bună-credinţă, dacă declaraţia lui corespunde
realităţii.20
Rezultatul aprecierii depoziţiei unui martor poate fi:21
- faptul probat a fost dovedit şi nu lasă nicio îndoială asupra acestui
aspect;
- faptul este nesigur şi declaraţia martorului va trebui coroborată cu
alte mijloace de probă;
- martorul nu a fost sincer, astfel încât nu se va ţine cont de depoziţia
acestuia la pronunţarea soluţiei în cauză.

BIBLIOGRAFIE
20
G. Boroi-Drept civil. Partea generală. Perosoanele, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001, pg.119-120
21
G. Răducan, M. Dinu- Fişe de procedură civilă, Ed. Hamangiu,Bucureşti, 2014, pg. 211

9
1. Codul de procedură civilă
2. I. Leş- Tratat de drept procesual civil, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001
3. Gh. Beleiu- Drept civil român.Introducere în dreptul civil. Subiectele
dreptului civil, ed. a VII-a rev.,ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2001
4. M. Tăbârcă- Drept procesual civil vol. II, Ed. Universul juridic,
Bucureşti, 2013
5. G. Răducan, M. Dinu- Fişe de procedură civilă, Ed.
Hamangiu,Bucureşti, 2014
6. A. Tabacu- Drept procesual civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2008
7. G. Boroi-Drept civil. Partea generală. Perosoanele, Ed. All Beck,
Bucureşti, 2001, pg.119-120

10