SUBIECTUL I – Grile

1. Raporturile juridice civile nepatrimoniale pot fi:

a) Raporturi juridice civile obligaționale.
b) Raporturi de identificare a subiectelor de drept civil.
c) Raporturi generate de creația intelectuală.
2. Sunt izvoare de drept civil:
a) Cutuma.
b) Doctrina.
c) Jurisprudența.
3. Principiul neretroactivității legii civile se impune:
a) Legiuitorului.
b) Organului de jurisdicție care aplică legea.
c) Tuturor participanților la raporturi juridice.
4. Încetarea aplicării legii civile poate avea loc prin:
a) Ajungere la termen.
b) Abrogare expresă, directă sau indirectă.
c) Abrogare tacită totală.
5. Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate
între comercianți și consumatori conține norme juridice care se aplică:
a) Numai persoanelor juridice.
b) Numai persoanelor fizice.
c) Persoanelor fizice și juridice.
6. Legea civilă intră în vigoare:
a) La data publicării în Monitorul Oficial.
b) La data promulgării.
c) La 3 zile de la publicare sau la data prevăzută în textul ei.
7. Legea civilă nouă se aplică:
a) Situațiilor juridice care se ivesc din momentul intrării ei în vigoare.
b) Situațiilor juridice subiective născute anterior intrării ei în vigoare și
care nu și-au produs încă efectele.
c) Situațiilor juridice născute anterior intrării ei în vigoare, care și-au
produs în întregime efectele.
8. Aplicarea legii civile în timp este guvernată de următoarele principii:
a) Ultraactivitatea legii civile.
b) Neretroactivitatea legii civile.
c) Aplicarea imediată a legii civile.
9. Sunt izvoare ale dreptului civil:
a) Practica judiciară.
b) Doctrina judiciară.
c) Legile, ca acte normative emise de puterea legislativă.
10. Raporturile juridice civile patrimoniale pot fi:
 a) Raporturi juridice civile reale.
b) Raporturi juridice civile prin care se individualizează subiectele de drept.
c) Raporturi juridice civile obligaționale.

11. Prin obligație de a da se înțelege îndatorirea:

a) De a preda un lucru;
b) De a transmite sau de a constitui un drept real;
c) De a transmite un drept de creanță.
12. Constituie o obligație de mijloace:
a) Obligația pe care și-o asumă medicul de a depune toată
priceperea sa în tratarea pacientului;
b) Obligația de a câștiga un anumit proces, asumată de avocat față de clientul
său;
c) Obligația de a preda un anumit lucru.
13. Drepturile absolute:
a) Se pot realiza numai cu concursul unei alte persoane;
b) Cuprind toate drepturile patrimoniale;
c) Au drept obligație corelativă o obligație opozabilă erga omnes.
14. Obligația propter rem:
a) Are ca izvor legea sau convenția părților;
b) Se transmite odată cu bunul, fără a fi nevoie de vreo formalitate
specială;
c) Constă în îndatorirea de a transmite sau de a constitui un drept real.
15. Dreptul real și dreptul de creanță se aseamănă, printre altele, prin aceea că:
a) Au determinate atât subiectul activ, cât și subiectul pasiv;
b) Sunt evaluabile pecuniar;
c) Sunt însoțite de prerogativa preferinței.
16. Obligația perfectă:
a) Se mai numește și obligație naturală;
b) Se valorifică, de regulă, pe cale de excepție;
c) Oferă posibilitatea creditorului de a recurge la forța coercitivă a
statului pentru a obține executarea ei.
17. Bunurile fungibile:
a) Pot fi considerate nefungibile, în temeiul voinței părților;
b) Pot fi înlocuite unele cu altele în executarea unei obligații;
c) Sunt producătoare de fructe.
18. Spre deosebire de drepturile reale, drepturile de creanță:
a) Nu se bucură de prerogativa urmăririi;
b) Sunt limitate ca număr;
c) Fac parte din categoria drepturilor absolute.
19. Bunurile consumptibile:
 a) Implică fie consumarea substanței bunurilor, fie înstrăinarea lor;
b) Nu pot fi considerate neconsumptibile prin voința părților;
c) Sunt, ca regulă, bunuri nefungibile.
20. Obligația de a preda bunul vândut este:
a) O obligație de a da;
b) Corelativă unui drept de creanță;
c) O obligație de mijloace.

21. Prerogativa urmăririi (dreptul de urmărire):

a) Constă în posibilitatea titularului oricărui drept patrimonial de a pretinde
restituirea lucrului de la orice persoană care l-ar deține;
b) Constă în posibilitatea titularului dreptului real de a-și realiza dreptul
respectiv cu prioritate față de titularii altor drepturi;
c) Este specifică dreptului real, nu și dreptului de creanță.
22. Obligația scriptae in rem:
a) Se mai numește și obligație reală;
b) Incubă și titularului actual al dreptului real, chiar dacă acesta nu a participat
direct și personal la formarea raportului obligațional;
c) Se mai numește și obligație opozabilă și terților.
23. Obligațiile naturale:
a) Se mai numesc și obligații imperfecte;
b) Pot fi valorificate numai pe cale de excepție (apărare);
c) Sunt îndatoriri care decurg din bunurile moravuri (din regulile de conviețuire
socială).
24. Drepturile reale accesorii:
a) Includ, între altele, dreptul de uzufruct;
b) Presupun, ca drept principal, un drept de creanță;
c) Includ, între altele, dreptul de gaj.
25. Fac(e) parte din categoria bunurilor imobile prin natura lor:
a) Terenurile, izvoarele și cursurile de apă;
b) Orice alte lucrări fixate în pământ cu caracter temporar;
c) Dreptul de ipotecă asupra unei construcții.
26. Fructele civile:
a) Se dobândesc prin percepere;
b) Se dobândesc zi cu zi (prin simpla scurgere a timpului);
c) Sunt foloasele rezultate în urma consumării substanței unui bun.
27. Abuzul de drept subiectiv civil:
a) Înseamnă depășirea limitelor externe, de ordin material sau juridic, ale
dreptului respectiv.
b) Constituie o excepție de la principiul pacta sunt servanda;
 c) Presupune, printre altele, exercitarea dreptului subiectiv cu rea-
credință.
28. Este un bun incorporal:
a) Dreptul de proprietate;
b) Dreptul de a pretinde arvuna;
c) Dreptul la domiciliu.
29. Interpretarea oficială:
a) Cuprinde și interpretarea efectuată de către avocat în pledoariile sale, fiind
realizată în cadrul oficial al ședinței de judecată;
b) Are caracter general obligatoriu;
c) Provine de la însuși organul de stat care a edictat norma juridică
supusă interpretării;
30. Interpretarea literală:
a) Presupune utilizarea regulilor gramaticii limbii române;
b) Se mai numește și interpretare declarativă;
c) Nu este susceptibilă a fi dată unei norme juridice ce conține o enumerare
limitativă.

31. În funcţie de modul de formare, actele juridice civile se clasifică în:

a) acte juridice unilaterale, acte juridice bilaterale şi acte juridice multilaterale;
b) acte juridice constitutive, acte juridice translative şi acte juridice declarative;
c) acte juridice consensuale, acte juridice solemne (formale) şi acte
juridice reale.
32. Capacitatea de a încheia actul juridic civil este:
a) o condiţie necesară şi suficientă pentru existenţa discernământului;
b) o stare de drept, spre deosebire de discernământ, care este o stare de fapt;
c) o condiţie de fond esenţială, de eficacitate şi generală a actului
juridic civil.
33. Constituie cerinţe ale valabilităţii consimţământului:
a) să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice;
b) să provină de la o persoană cu discernământ;
c) să provină de la o persoană cu capacitate de exerciţiu.
34. Lipseşte intenţia de a produce efecte juridice:
a) când manifestarea de voinţă a fost făcută în glumă (jocandi causa), din
prietenie, din curtoazie sau pură complezenţă;
b) când declaraţia de voinţă s-a făcut sub condiţie simplă potestativă din partea
celui ce se obligă;
c) când manifestarea de voinţă este foarte vagă.
35. Falsa reprezentare a realităţii la încheierea actului juridic civil atrage
sancţiunea nulităţii absolute, în cazul în care priveşte:
a) identitatea sau însuşirile esenţiale ale persoanei cocontractante sau beneficiare
a actului juridic;
 b) calităţile substanţiale ale obiectului acelui act juridic;
c) identitatea fizică a obiectului (error in corpore) acelui act juridic.
36. Este vorba de un viciu de consimţământ în cazul în care:
a) lipseşte discernământul;
b) manifestarea de vointa a fost facută cu o rezervă mintală, cunoscută de
destinatarul acesteia;
c) partea a avut, la încheirea actului juridic, o falsă reprezentare a
calităţilor substanţiale ale obiectului acestuia.
37. Dolul, ca viciu de consimţământ:
a) dacă este dovedit, atrage nulitatea absolută a actului juridic;
b) este aplicabil şi actelor juridice unilaterale;
c) nu afecteaza valabilitatea contractului atunci când provine de la reprezentantul
cocontractantului.
38. Dolul, ca viciu de consimţământ:
a) dacă este dovedit, atrage sancţiunea nulităţii absolute a actului
astfel încheiat;
b) poate fi probat prin orice mijloc de probă;
c) având o natură juridică dublă, de viciu de consimţământ şi de faptă ilicită a
autorului manoperelor dolosive, poate constitui temei atât pentru anularea
actului juridic, cât şi pentru o acţiune în despăgubire.
39. În materia violenţei, ca viciu de consimţământ:
a) sancţiunea care intervine este nulitatea absolută;
b) ameninţarea să provină de la cealaltă parte contractantă;
c) temerea insuflată celui ameninţat trebuie să fie considerabilă şi
actuală.
40. Pot fi anulate pentru leziune actele juridice civile care îndeplinesc şi
următoarele condiţii:
a) să fie încheiate de minorul între 14 şi 18 ani singur, fără
încuviinţarea ocrotitorului legal;
b) să fie acte juridice bilaterale, cu titlu oneros şi comutative;
c) să fie acte de dispoziţie.

41. În funcţie de momentul în care îşi produc efectele, actele juridice se clasifică în:
a) acte juridice pure şi simple şi acte juridice afectate de modalităţi;
b) acte juridice între vii (inter vivos) şi acte juridice pentru cauză de
moarte (mortis cauza);
c) acte juridice cauzale şi acte juridice abstracte.
42. Capacitatea de a încheia actul juridic civil:
a) este o stare de drept, deoarece izvorăşte din lege;
b) este o stare de fapt;
c) constituie o condiţie necesară şi suficientă pentru existenţa discernământului.
43. Prin excepţie, tăcerea valorează consimţământ:
a) când legea prevede expres aceasta;
b) când prin voinţa expresă a părţilor, se atribuie o anumită semnificaţie juridică
tăcerii;
c) când tăcerea are valoare de consimţământ protrivit obiceiului.
44. Falsa reprezentare a realităţii la încheierea actului juridic atrage sancţiunea
nulităţii relative, în cazul în care priveşte:
a) calităţile substanţiale ale obiectului acelui act juridic;
b) natura actului juridic ce se încheie;
c) identitatea fizică a obiectului (error in corpore) acelui act juridic.
45. Eroarea asupra identităţii sau însuşirilor esenţiale ale persoanei cocontractante
sau beneficiare:
a) atrage nulitatea absolută a actului juridic respectiv;
b) atrage inopozabilitatea actului;
c) poate atrage anularea actului juridic respectiv, în condiţiile legii.

46. Dolul, ca viciu de consimţământ:

a) nu afectează valabilitatea contractului atunci când împrejurarea ascunsă de una
din părţi era cunoscută de cocontractant;
b) este aplicabil numai actelor juridice bilaterale şi multilaterale;
c) se sancţionează cu nulitatea absolută a actului juridic civil.
47. Dolul incident (secundar):
a) nu constituie viciu de consimţământ;
b) constituie viciu de consimţământ numai dacă există pentru fiecare parte a
actului juridic bilateral (multilateral);
c) vizează împrejurări nedeterminante pentru încheierea actului juridic civil,
neatrăgând anulabilitatea acestuia, putându-se cere, cel mult, o reducere a
valorii prestaţiei, daca este cazul.
48. Violenţa reprezintă viciu de consimţământ la încheierea unui act juridic civil,
când este exercitată:
a) asupra descendenţilor sau ascendenţilor celui care s-a obligat;
b) numai de partea în favoarea căreia s-a încheiat actul juridic civil;
c) orice altă persoană de care cel ameninţat este legat de o temeinică afecţiune.
49. Violenţa constituie viciu de consimţământ dacă:
a) ameninţarea să fie injustă (nelegitimă);
b) provine numai de la persoana cu care s-a contractat;
c) este indiferentă.
50. Elementul obiectiv (material) face parte în mod obligatoriu din structura
următoarelor vicii de consimţământ:
a) eroarea;
b) dolul;
c) violenţa, leziunea.
51. Capacitatea de a încheia actul juridic civil este:
 a) o condiţie necesară şi suficientă pentru existenţa discernământului;
b) o stare de drept, spre deosebire de discernământ, care este o stare de fapt;
c) o condiţie de fond esenţială, de eficacitate şi generală a actului juridic civil.
52. Eroarea reprezintă:
a) falsa reprezentare a unor împrejurări la încheierea unui act juridic civil;
b) inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene, pentru a o determina
să încheie un anumit act juridic civil;
c) ameninţarea unei persoane cu un rău de natură să îi producă o temere ce o
determină să încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.
53. Dolul, ca viciu de consimţământ:
a) dacă este dovedit, atrage nulitatea absolută a actului juridic;
b) este aplicabil şi actelor juridice unilaterale;
c) nu afecteaza valabilitatea contractului atunci când provine de la reprezentantul
cocontractantului.
54. Violenţa constituie viciu de consimţământ dacă:
a) ameninţarea să fie injustă (nelegitimă);
b) provine numai de la persoana cu care s-a contractat;
c) este indiferentă.
55. Constituie cerinţe generale ale valabilităţii obiectului actului juridic civil:
a) obiectul să fie un fapt personal al celui ce se obligă;
b) cel care se obligă să fie titularul dreptului;
c) obiectul să fie determinat sau determinabil.
56. Forma actului juridic civil cerută ad validitatem:
a) atrage, în caz de nerespectare, nulitatea relativa a actului juridic;
b) nu afectează valabilitatea actului juridic, ci doar posibilitatea probării acestuia;
c) atrage, în caz de nerespectare, nulitatea absoluta a actului juridic.
57. În funcţie de natura interesului ocrotit prin dispoziţia legală încălcată la
încheierea actului juridic civil, nulităţile se clasifică în:
a) nulităţi totale şi nulităţi parţiale;
b) nulităţi amiabile şi nulităţi judiciare;
c) nulităţi absolute şi nulităţi relative.
58. Nulitatea relativă a unui act juridic civil:
a) poate fi invocată de cel al cărui interes a fost nesocotit la încheierea
actului juridic;
b) nulitatea relativă, în principiu, nu poate fi acoperită prin confirmare;
c) poate fi invocată oricând, pe cale de acţiune sau de excepţie.
59. Efectele nulităţii:
a) nu diferă după cum nulitatea este totală sau parţială;
b) sunt aceleaşi, indiferent de natura interesului ocrotit prin dipoziţia legală ce
stabileşte cerinţa de validitate nerespectată la momentul încheierii actului
juridic;
c) se produc ulterior momentului încheierii actului juridic şi se datorează
 neexecutării culpabile a obligaţiei de către una din părţi.
60. În categoria principiilor ce guvernează efectele nulităţii includem, printre
altele, principiul:
a) neretroactivităţii;
b) irevocabilităţii;
c) restitutio in integrum.