Plumb

G. Bacovia

A. DEFINIŢIE CURENT LITERAR

Simbolismul este un curent literar care apare în Franţa în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea, ca o reacţie împotriva romantismului
decadent şi a parnasianismului, promovează conceptul de poezie modernă
definită ca „artă de a simţi” şi se impune cu articolul-manifest
„Simbolismul” al lui Jean Moreas.
În evoluția simbolismului românesc, care se dezvoltă la sfârșitul
secolului al XIX-lea, într-o perioadă măcinată de adânci contradicții sociale,
se disting patru etape. Prima este considerată momentul experiențelor, al
tatonărilor, reprezentat de activitatea de pionierat desfășurată de Alexandru
Macedonski, la revista ,,Literatorul”, pe care o editează în 1880. Macedonski
teoretizează despre o nouă poezie în mai multe articole, cel mai important
fiind ,,Poezia viitorului” (1892). A doua etapă este direcția
pseudosimbolistă de la ,,Viața nouă” (1905), avându-l ca teoretician pe Ovid
Densusianu, car e opune poeziei de orientare sămănătoristă o poezie
citadină, inspirată de peisajul specific al orașelor, cu parcuri, havuzuri,
turnuri etc. Simbolismul ,,exterior”, minulescian reprezintă a treia etapă. Ion
Minulescu este considerat un poet simbolist mai mult prin mijloace decât
prin viziune și sensibilitate.Ultimul moment este simbolismul autentic,
bacovian.

*Lidia Bote:,,Simbolismul românesc parcurge o etapă estetico-teoretică,

începând din 1880, prin Al. Macedonski, o perioadă de căutări și experiențe
(1892-1908), una de plenitudine (1908-1914) și, în sfârșit, una de declin
(1914-1920)”.
B. APARTENENŢA TEXTULUI LA CURENTUL LITERAR
Simbolismul românesc cunoaşte, așadar, o manifestare plenară,
autentică odată cu publicarea volumului Plumb al poetului George Bacovia.
Textele poetice se disting printr-un imaginar sumbru şi monoton - în care un
loc aparte îl ocupă tema singurătăţii şi cea a morţii – conturat cu mijloacele
specifice simbolismului: cultivarea simbolului, sugestia, corespondenţele,
muzicalitatea. G. Bacovia s-a impus drept cel mai de seamă reprezentant al
simbolismului românesc, însă critica literară afirmă că acesta chiar
depăşeşte prin viziunea novatoare estetica simbolistă, poezia sa înscriindu-se
într-o zonă mai largă a sensibilității moderne. Nicolae Manolescu vorbeşte
despre antisimbolism, în timp ce Mircea Cărtărescu descoperă în Bacovia
din ultimele volume un precursor al postmodernismului, datorită versurilor
„prozaice, plate, destructurate”.Creația sa poetică se constituie din
volumele: Plumb (1916), Scântei galbene (1926), Cu voi... (1930), Comedii
în fond (1936), Stanțe burgheze (1946).
Poezia Plumb, care deschide volumul cu acelaşi titlu, publicat în 1916,
se înscrie în universul tipic simbolist prin folosirea simbolului, dramatismul
trăirilor eului liric, decor, cromatică, tehnica repetiţiilor şi muzicalitate.
Poezia Plumb, care deschide volumul cu acelaşi titlu, publicat în
1916, se înscrie în universul tipic simbolist prin caracteristici precum
folosirea simbolului și prin imaginarul poetic specific bacovian.
În primul rând, simbolul plumb are valoare de laitmotiv, în jurul
căruia se articulează/concentrează/organizează semnificațiile poetice.
Plumbul, fiind un metal greu, a cărui cromatica este una gri-cenușie,
semnifică oboseala copleșitoare a ființei, apăsarea sufletească și sentimentul
angoasant al unei existențe terne/monotone.
În al doilea rând, imaginarul poetic conferă o notă dezolantă, gravă și
dramatică confesiunii, iar motivele caracteristice simbolismului, precum
cavoul, sicriul, solitudinea, infernul citadin, nevroza configurează un univers
sumbru, în care spiritul este ținut captiv.
*Sugestiile muzicale, specifice esteticii simboliste, completează tabloul
sumbru al imaginarului, prin repetiția obsedantă a cuvântului plumb, care
conotează/punctează alienarea ființei și scindarea unității interioare a
acesteia. Muzicalitatea versurilor, generată și de tonalitatea minoră a
verbelor la imperfect „dormeau”, „dormea” etc. ,de sonoritatea închisă a
cuvântului-simbol „plumb” şi a cuvintelor „vânt”,” vestmânt” sugerează, de
asemenea, angoasa și înstrăinarea.

C. TEMA (*TITLU) SI 2 IDEI POETICE/ IMAGINI ARTISTICE

CARE O SUSTIN
Discursul liric se organizează în jurul motivelor artistice al plumbului
şi al cavoului care definesc tema poeziei: condiţia poetului într-o lume ostilă
care nu-i înţelege aspiraţiile, o lume în care se simte încarcerat, care nu-i
oferă nicio posibilitate de evadare. Astfel, poezia bacoviană poate fi
considerată o artă poetică implicită, care conține teme și motive literare
dezvoltate în volume ulterioare.
O idee poetică ce susţine tema se cristalizează în jurul semnificaţiilor
titlului/simbolului central, plumb. Acesta are atât un sens denotativ,
denumind un metal greu, maleabil, gri, toxic, cât şi unul conotativ, fiind
simbolul central ce sugerează apăsarea, angoasa, dezorientarea, monotonia,
moartea. Alegerea nu este întâmplătoare, ci aminteşte de obsesia
alchimiştilor de a converti plumbul într-un metal preţios, aurul, sugerând
astfel înnobilarea prin poezie a spiritului.
Într-o alchimie răsturnată însă, plumbul îşi modifică esenţa şi devine
moarte şi apăsare: zborul devine prăbuşire, florile împietresc, până şi
moartea este „turnată” în plumb:”sicriele de plumb”. Poezia va contura astfel
o stare de criză, va conduce lectorul într-un peisaj lunar, lipsit de fiinţe şi
dominat de moarte.Alienarea acestei lumi aminteşte de E.A.Poe, Laforgue
sau de înstrăinarea lui Rimbaud: de lume şi de sine („je est un autre”).
Tema textului este dezvoltată şi prin valorificarea simbolului cavoului,
care sugerează o terifiantă intimitate cu spaţiul tanatic. Termenului i s-ar
putea conferi variate accepţii: de la spaţiul de creaţie al poetului, cel mai
mic cerc al solitudinii, până la întregul univers, ultimul cerc al agoniei
bacoviene.Prins între aceste cercuri, eul creator devine prizonier al unui
spaţiu apăsător, ce generează alunecarea în neant. Solitudinea apăsătoare şi
tematica morţii accentuează ideea imposibilităţii evadării dintr-un spaţiu
care nu îngăduie împlinirea aspiraţiilor.
D. (STRUCTURĂ, COMPOZIŢIE, IMAGINAR POETIC) DOUĂ
ELEMENTE DE STRUCTURĂ ŞI DE COMPOZIŢIE
a) simetrie/compoziție
Structural, poezia este construită pe principiul simetriei. Simetria este
asigurată de structura strofică şi planurile imaginarului poetic: prima strofă
corespunde universului exterior, iar cea de a doua corespunde universului
trăirilor eului liric. Această dihotomie este specifică poeziei bacoviene,
întrucât planul exterior reflectă întotdeauna planul interior. Poetul nu
descrie peisaje, ci oferă indicii asupra stărilor sale sufleteşti, asupra
complexei geografii interioare cu valoare simbolică. Relaţia de simetrie este
asigurată şi de paralelismul sintactic dintre versurile celor două catrene:
„Dormeau adânc sicriele de plumb/ Dormea întors amorul meu de plumb”.
Imaginarul poetic se concentrează asupra semnelor implacabile ale
morţii.
b) Strofa I surprinde elemente ale unui spaţiu al singurătăţii, al
captivităţii, definindu-se astfel starea de angoasă. Lexemele care contribuie
la conturarea cadrului aparţin câmpului semantic al funerarului: „funerar
vestmânt”, „cavou”,” sicriu” etc. Prin repetarea epitetului „de plumb” se
insistă asupra ideii de existenţă monotonă, lipsită de transcendenţă
(„ sicriele de plumb”, „ flori de plumb”, „coroanele de plumb”). Cromatica
este de asemenea monotonă, prin invazia cenuşiului, întrucât vioiciunea şi
prospeţimea pe care le-ar fi putut introduce în peisaj florile sunt anulate de
mineralizarea acestora. Singurul element care sugerează mişcarea într-un
univers împietrit este vântul, dar şi acesta produce efecte reci, sumbre ale
morţii: „...şi era vânt.../ Şi scârţâiau coroanele de plumb.”
c) Strofa a II-a debutează sub semnul tragicului existenţial, generat de
neputinţa împlinirii prin iubire: „Dormea întors amorul meu de plumb”.
Epitetul „întors” sugerează înstrăinarea, despărţirea sau, după cum nota
Blaga, întoarcerea mortului cu faţa spre Apus, întoarcerea definitivă.
Anularea capacităţii de a iubi este şi semn al neputinţei de a comunica,
versul al doilea constituindu-se într-un summum al trăirilor eului liric, care
îşi exteriorizează groaza paroxistică: „şi-am început să-l strig”, amintind de
strigătul neputincios şi absurd redat, în manieră expresionistă de Edvard
Munch. Dacă la romantici zborul semnifica aspiraţia spre absolut, la Bacovia
oximoronul „Şi-i atârnau aripile de plumb” creează o imagine a neputinţei,
dar simbolizează şi zborul spre profunzimi.
D. CONCLUZIE
Prin atmosferă, muzicalitate, folosirea simbolului, a sugestiei,
conturarea stărilor sufleteşti de angoasă, de spleen, poezia Plumb se
încadrează în estetica simbolistă.

Plumb
G. Bacovia

A. PORTRET DE AUTOR
1. introducere
G. Bacovia s-a impus drept cel mai de seamă reprezentant al simbolismului
românesc, insă critica literară afirmă că acesta chiar depăşeşte prin viziunea novatoare
estetica simbolistă. Nicolae Manolescu vorbeşte despre antisimbolism, în timp ce Mircea
Cărtărescu descoperă în Bacovia din ultimele volume un precursor al postmodernismului,
datorită versurilor „prozaice, plate, destructurate”.
2. simbolismul european
Simbolismul este un curent literar modernist/ prim curent din sfera modernităţii, care
apare în Franţa, ca o reacţie împotriva romantismului decadent şi a parnasianismului,
impunându-se cu articolul-manifest „Simbolismul”, al lui Jean Moreas.
B. IPOTEZA
Poezia Plumb, care deschide volumul cu acelaşi titlu, publicat în 1916, se înscrie în
universul tipic simbolist prin folosirea simbolului, dramatismul trăirilor eului liric, decor,
tehnica repetiţiilor, cromatică şi prin muzicalitate.
C. ARGUMENTARE
1. semnificaţia titlului, tema
Titlul poeziei este simbolul central „plumb”, care sugerează apăsarea, angoasa,
monotonia, moartea, iar tema o constituie condiţia poetului într-o lume ostilă.
2. structură,compoziţie, semnificaţii
a) simetrie
 Structural, poezia este construită pe principiul simetriei. Simetria este asigurată de
structura strofică şi planurile imaginarului poetic: prima strofă corespunde universului
exterior, iar cea de a doua corespunde universului trăirilor interioare ale eului liric.
Relaţia de simetrie este asigurată şi de paralelismul sintactic dintre versurile celor două
catrene: „Dormeau adânc sicriele de plumb/ Dormea întors amorul meu de plumb”.
b) Strofa I surprinde elemente ale unui spaţiu al singurătăţii, al captivităţii, definindu-
se astfel starea de angoasă. Lexemele care contribuie la conturarea cadrului aparţin
câmpului semantic al funerarului ( „funerar vestmânt”, „cavou”,” sicriu” etc. Prin
repetarea epitetului „de plumb” se insistă asupra ideii de existenţă monotonă, lipsită de
transcendenţă („ sicriele de plumb”, „ flori de plumb”, „coroanele de plumb”).
Cromatica este de asemenea monotonă, prin invazia cenuşiului, întrucât vioiciunea şi
prospeţimea pe care le-ar fi putut introduce în peisaj florile sunt anulate de mineralizarea
acestora. Singurul element care sugerează mişcarea este vântul, dar şi acesta produce
efecte reci, sumbre ale morţii: „...şi era vânt.../ Şi scârţâiau coroanele de plumb.”
c) Strofa a II-a debutează sub semnul tragicului existenţial, generat de neputinţa
împlinirii prin iubire: „Dormea întors amorul meu de plumb”. Epitetul „întors”
sugerează înstrăinarea, despărţirea sau, după cum nota Blaga, întoarcerea mortului cu faţa
spre Apus, întoarcerea definitivă. Anularea capacităţii de a iubi este şi semn al neputinţei
de a comunica, versul al doilea constituindu-se într-un summum al trăirilor eului liric,
care îşi exteriorizează groaza paroxistică: „şi-am început să-l strig”. Dacă la romantici
zborul semnifica aspiraţia absolut, la Bacovia oximoronul „Şi-i atârnau aripile de
plumb” simbolizează zborul spre profunzimi.
d) elemente de prozodie, muzicalitate
Sentimentul înstrăinării şi al angoasei este sugerat şi prin muzicalitatea versurilor,
realizată de tonalitatea minoră a imperfectelor „dormeau”, „dormea” etc. ,de sonoritatea
închisă a cuvântului-simbol „plumb” şi a cuvintelor „vânt”,” vestmânt”.
D. CONCLUZIE
Prin atmosferă, muzicalitate, folosirea simbolului, a sugestiei, conturarea stărilor
sufleteşti de angoasă, de spleen, poezia Plumb se încadrează în estetica simbolistă.