Nina Cassian -

in tara

lui mura-n gura

In tara lui Mura-n Gura,

totu-mi este pe masura.

Cand ma scol de dimineata,

Nu la sapte, ci la zece,

Vine-o tava cu dulceata

Si-un pahar cu apa rece.

Si dulceata zice: ia-ma!

Si paharul zice: bea-ma

Ia-ma!Bea-ma!

Usor de zis!

Insa gura s-o deschizi,

Nu-i deloc asa usor!

-Ajutor! Ajutor!

Lingurita, grijulie,

Imi deschide gura mie.

Ei, asa mai merge, zic,

Daca ma ajuti un pic!

Dar e timpul sa fac baie!

Apa intra in odaie

Cu volanele-i albastre.

- Ne-adresam domniei voastre!

- Cum doriti sa fiti spalat?

Uite-asa, culcat in pat!

Cum doriti sa fiti laut?

Uite-asa, in asternut!

Iar, acum prosopul cel pufos

Se inclina, moale, pana jos

-Eu sa va frec as vrea , pe spate

-Nu, vai de mine, nu se poate!

Intreaba-te si intreaba-ma

Cum pot sa ies din plapuma?

Afara-i frig, in pat e cald

La urma urmei nu ma scald!

In tara lui Mura-n Gura,

Casti o gura cat o sura,

Si indata-ti pica-n ea,

Tot ce vrei si tot ce ai vrea!

Sarmalute-n foi de vita,

Supa calda, tocanita,

Cozonac, compot, halvita

Carnaciori si ciulama,

Muraturi, etc.

Am mancat, de m-am umflat

Nu-i nimic, o macara, iata ca pe sus ma ia

Si m-aseaza dupa plac,

Colo-n umbra-ntr-un hamac.

Huta-huta, ce sa zic,

Bine-i cand nu faci nimic.

Lectiile stau pe masa,

Dar de lectii nici nu-mi pasa.

Stau si motai in hamac,

Ele singure se fac.

-Draga aritmetica, nu stiu ce te-mpiedica

Sa rezolvi vreo trei probleme!

Eu de fleacuri nu am vreme!

Draga mea gramatica,

Nu fi antipatica!

Nu fi zau, nesuferita!

Si transcrie intr-o clipita

Exercitiile mele!

vezi ca eu n-am timp de ele!

Hai, draga mea istorie,

N-am chef sa am memorie!

Tine minte tu mai bine,

Cine s-a luptat cu cine,

In ce an si-n care loc!

Eu sa-nvat nu am timp deloc!

In tara lui Mura-n Gura,

Am prieteni pe masura!

Vreti sa vi-i prezint cumva?

S-a facut! Poftiti incoa!

Asta-i Puiu-prinde-muste,

Asta-i Lica-vreau-galuste.

Asta-i Mita-straba-nas

Asta-i Duta-mielul-gras

Asta-i Sanda-somn in gene

Si-asta-s eu: burduf de lene.

toata-toata ziulica,

ati vazut? nu fac nimica.

si programul se incarca.

astfel, nu e de mirare,

ca ceva ma-mbie parca

si ma trage la culcare.

Ah! imi este somn de pic!

si-apoi, prea mult am vorbit cu voi!

cand vorbesc mai multisor

obosesc ingrozitor!

in tara lui Mura-n Gura

somnul repede te fura!

nici n-ai timp sa spui la luna

...Noapte buna!...

Monolog „Fetita rasfatata”

SUNT AICI, CU TINE

De Cornel Udrea

(Personajul intra in scena cu un aer usor iritat.

Merge zeflemitor si incepe sa interpreteze cu un

ton vizibil nervos, subiectiv)

Anul trecut, pe vremea asta,eram in Egipt... ma

zdroncaneam pe o camila batrana si apatica,

acoperita cuniste valtrapuri complicate si

desirate de atatea funduri turistice. Stapanulei,

unul chior si fara varsta, ragea mai tare decat

camila, aratandu-mi cu unbrat descarnat

piramidele, de parca el le descoperise in chiar

ziua aceea,special pentru mine. In fond, refaceau

la scara mica, pe banii mei,

aventurasupravietuirii intr-o lume de nisip,

ostila. La o adica, n-ar fi iesit nimenidintr-o

piramida, sa-ti dea o cana cu apa. Nu draga, nam vibrat la vedereapiramidelor, a motanului

ala, pe care-l cheama „Sfinx”, eu vibrez cand

vad unbarbat viu, intepenit pe picioarele din

spate, pregatit sa ma ridice inbrate... Ma uit des

la fotografiile ce le-am facut pe-acolo. Imi statea

bine inrochita aia inflorita si palaria rosie,

barbatii mai mult cu ochii la minedecat la

piramide si Nil.

Sunt eu rasfatata? Asa-mi spune mama. S-a

intalnit in urma cu cateva zile cu vecina de la

patru si i-a bagat in cap… numai prostii! Auzi

ca a citit ea un articol pe internet intitulat „9

semne ca ai un copil rasfatat” si ce sa vezi!

Vecina de la patru se pare ca ar fi vrut sa

insinueze ca eu sunt o fetita rasfatata! Atat de

infuriata sunt incat as putea sa merg chiar acum

la nesuferită si sa-i demonstrez cine e rasfatata!

(Tacere in care se gandeste)

Dar daca sunt intr-adevar rasfatata? E si vecina

o vrajitoare…ei, nu spun ca e rea! Dar daca are

dreptate si o necajesc pe mama? Doar sunt

norocoasa posesoare al celui mai tare telefon

din clasa! Si totusi ai mei nu mi-au cumparar

tableta aia faina pe care am vazut-o eu pe

facebook in urma cu o luna luna! Ce rai sunt!

Imi vine si sa plang doar daca-mi amintesc ce

frumoasa e tableta. Si ce rai sunt parintii mei…

Si vecina de la patru…O vrajitoare!

(Se opreste. Un timp se plimba nervoasa)

Si daca as fi rasfatata, ce-ar fi? O fetita asa si

trebuie sa fie. Daca nu primesc ce-mi doresc,

oare ar trebui eu sa-mi mai ascult parintii ori sa

nu-i ignor cu vehementa? Normaaal ca asa se

face! Asa am vazut in filme ca se face! M-as

duce chiar acum in fata vrajitoarei si i-as spune

rastit ca are dreptate! Sunt o fetita rasfatata, dar

ce-i rau in a fi alintata si iubita de toata lumea?

(O pauza mica)

Daca ar fi o virtute… as fi fost sfatuita sa ma

comport asa!

Sunt eu rasfatata? Sau nu sunt? Ma duc degraba

sa-mi cer scuze mamei. Daca vecina are

dreptate…

Adevarule ca mi-am jurat sa nu plang:

cea din pat sunt eu! A dat peste mine o

nenorocirepe patru roti, o nenorocire japoneza

mi se pare, cu roti groase si dezlantuita,care m-a

aruncat la cativa metri! De ce eu, de ce pe mine?

Probabil norocul s-aplictisit sa mai locuiasca cu

mine, a plecat, insa nu mi-a spus ca pleaca,

numi-a zis nimic, m-a parasit in varful

picioarelor! Dute-n ma-ta, norocule almeu! Nu

te-am vazut nici macar o data la fata!

Foartemoarta inca nu sunt... i-am auzit

vorbind pe medici, o dadeau pe latineste, dareu

am priceput ca mai am o sansa, e drept foarte

mica, dar posibila! Si astia,baietii lui Hipocrat,

vorbeau de noroc... si de-o minune, marca

garantata, cusemnatura lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu da cu pietre in ceeace a cladit cu

mana lui... isi rumega supararile in tacere si nici

SfantuluiPetre nu-i spune de ce ofteaza uneori.

Cunorocul asta trebuie sa fie o intreaga

stiinta nevazuta, o facatura faraexplicatie:

vecinul n-a jucat niciodata la ruleta ruseasca, dar

toti ceilaltidin jur, cad secerati de plumb in

tampla, merge pe strada si gaseste

portofelulnimanui plin cu bancnote de 1000... o

mie de dolari, ce altceva? Sapa sa-sifaca privata

pe langa cabana si da de-o comoara, pierde

trenul si ala deraiazapeste-o ora, se vara ca

prostul la coada, crezand ca e ceva mai ieftin

lavanzare si afla ca e al o mie-lea vizitator al

expozitiei si primeste omasina...

Cestilalti,carora nu li s-a servit cu

lingura, trebuie sa munceasca pe branci, sasinumere fiecare banut si daca au suparat – fara

sa stie – vreun sfant aflat incadere libera, apoi la

ei se asaza boala in casa, li se rastoarna

lumanarea, leramane mata gravida cu sobolanul,

ori grindina le sparge capul.

Sau damasina peste ei... asa, tam-nisam,

da navala un Nissan!

Moarteae o realitate. Tevile alea,

aparatele alea care ma tin in viata sunt orealitate.

Visele nu, de-aia nu platim impozit pe ele,dar ne

costa.

Viata eo realitate. Trezitul din somn e o

realitate si ce urata uneori, cand ai infata pustiul

unei zile cenusii in care nu primesti nici macar

un zambet, oimbratisare, un cuvant frumos si

cinstit, ca o aripa de fluture. Viata e simana

lipicioasa care ti se pune pe fund in autobuz,

injuratura sparta intredinti ca o aluna, urletele

femeii care naste si obrazul neterminat

alincasatorului de la electricitate. Si ce mai viata

e moartea, la urma urmei...lucrul acela, daca

lucru o fi, ca nu poti sa-l iei dintr-un loc si sa-l

aseziintr-altul, il legi sa nu cada, cand il duci cu

tine prin vacante si concediicare se sfarsesc –

nedesmintit – cu o zi ploioasa, urata ca

administratorulblocului.

Eu n-amintalnit administratori de bloc

frumosi, sa-ti fie drag de ei, cand te duci cubirul

si nu incape indoiala ca nevestele lor i-au

indragit si s-au lasatpacalite la altar, pe cand ei

erau altceva si aratau altcumva.

De unde inconstienta asta de-ane crede

nemuritori? Hai, pana la 30 de ani mai merge, se

coace omul la soarelerealitatii, dar dupa aceea

care sunt temeiurile? Pe ce se bazeaza omul,

vorbalui Moromete. Adicatelea daca ajunge la o

suta de ani, acesta e-un motiv demandrie? De ce

sa ne laudam noi cu secolul de viata al altora?

Fiecare a avutin familie o strabunica ce putea sa

citeasca la varsta de o suta de ani, faraochelari,

sa umble fara baston, ori un mosneag care

povestea, cu amanunte,soldat fiind, ce fumau

nemtalaii in transeele lor de laTurtucaia! Ce

meritavem, de ce ii privim ca pe-o curiozitate

zbarcita si umblatoare? Se zice caDumnezeu, pe

cand era harnic si pus pe fapte mari, altele decat

cele de-acum,a-nceput sa-mparta tuturor

animalelor cate 40 de ani, la fiecare...

Omul, iaca si el, ultimul larand, sosit cu

intarziere, naiba stie pe unde-o fi umblat... Ii

vine randul sidin sac scoate Dumnezeu 25 de

ani, atatia ii mai ramasesera... Omul se

supara,bombane, se scarpina-n cap, se-nvarte de

colo-colo, cu mainile la spate.

– Ce-i, ma,ce nu-ti convine?

– Eputin, Doamne, putin de tot, raspunde

omul...

Dumnezeubombane si El, se scarpina-n

pleata alba, se-nvarte de colo-colo cu mainile

laspate, si-ntr-un tarziu zice: du-te de cere la

animale, o sa-ti dea animaleledin viata lor.

Pleacaomul si se-ntalneste cu calul. Peatunci vorbeau aceeasi limba, se intelegeaubine,

omul nu-i pusese inca zabala in gura si saua pe

spate: „Da-mi 25 de anidintr-ai tai, face omul.”

Si calul ii da. La fel si cainele, inca 25 de ani,iar

la urma si maimuta il cadoriseste cu inc-un sfert

de veac. Asa cu o suta deani asupra-si se-ntoarna

la Dumnezeu si-acela ii zice: „A fost hotararea

ta,omule! Primii 25 de ani ai tai ai sa-i traiesti

omeneste, in ceilalti 25 ai satragi ca un cal, in

ceilalti 25 vei latra ca un caine, iar in ultimii 25,

ceidin jur te-or maimutari, si-si vor bate joc de

tine!”

Viata astade curtezana ar trebui sa starneasca

sila oricarei fiinte delicate.Eu sunt oasemenea

fiinta ..da, nefericirea mea e cea mai buna

dovada.Sunt mereu jignitaca barbatii nu-mi vad

sufletul, mereu le-o reprosez.Cred ca viata asta

decurtezana ma va scarbi, odata siodata!Cat o

sa o mai duc asa?Cand o sa am si eu timp liber?

sa mai citesc si euo carte …de ani de zile n-am

mai citit o carte!!As vrea sa ma cuprinda sila

deviata pe care o duc, sa mi se faca lehamite si

uite ca nu mi se face.Si iar se instaleaza desfrau,

iar mise pare viata frumoasa.

MARIA MAGDALENA Din DON

JUAN MOARE CA TOTI

CEILALTI

Gata!M-am hotarat!Plec in Egipt1O casuta

pemalul Nilului:patru camere, baie, bucatarie-sa

stau acolo pana vor veni si tristeteasi remuscarea

si durerea si ce ma fac daca nu vor veni

niciodata?

Teodor Mazilu

A fost ingrozitor!Nu, nu ,numa

intreba!Ingrozitor.10000 de barbati imi strigau

innebuniti numele,voiau

sa-misfasie rochia.Mai rau ca la Carnavalul de la

Rio…Si agitatia asta isterica imifacea

placere.Ca sa vezi cum e omul!in loc sa ma

scarbeasca imi faceaplacere.Mereu imi propun

sa ma scarbeasca si pana la urma ma trezesc cami faceplacere?Nu mai stiu unde sa ma

ascund…Chiar daca m-as duce in Himalaya, tot

arveni dupa mine haitele astea de admiratori

nebuni.M-am saturat.Nu exista zi incare sa nu

primesc o mie de declaratii de dragoste:apucate, citeste-le,claseaza-le, strecoara cate un

cuvant de simpatie.A trebuit sa-mi

angajezsecretara…Chiar m-am saturat!Eu tot

sper sa ma apuce scarba..

Ma simt nefericita!Eu astept o mare iubire!Si

stau si astept si astept sistau si astept si mantrteb de ce totibarbatii pe care I-am iubit

sedeau la mama dracului, in podisul Tibetului ,

intimp ce toti cretinii, toti negustorii, toti

neputinciosii zaceau la doi paside mine?De ce

uratul e la doi pasi de noi , doar sa-ntinzi mana?

Monologul Caterineidin Furtuna de

A.N.Ostrovski (actul I,scena 7)

CATERINA:Zic :de ce nu zboara oamenii

ca pasarile?Stii, cateodata imi pare c’as fi o

pasare.Cand stai pe-o culme dedeal,parca,iti

vine sa zbori!Uite-as mi-as lua avant,as ridica

mainile si aszbura.Sa incerc oare acuma?(Vrea

sa se repeada)

…………………………………………………

…………………………….

Ah,cum eramodata!Traiam fara nici o grija ca o

pasare sloboda.Mamuca era asa de buna

cumine,ma gatea ca pe-o papusa nu ma punea la

treaba,faceam numai ce vroiam.Ah!Stii cum o

duceam cand eram acasa?Stai sa-ti spun.Ma

sculam dis dedimineata;daca era vara,ma

duceam la fantana,ma spalam,aduceam apa si

toateflorile din casa le udam.Aveam flori

multe,multe.Dupa aceea ne duceam cu mamala

biserica,cu toi si cu hagioaicele – la noi era casa

plina de hagioaice si demaici. – Cand veneam de

la biserica,ne asezam la lucru,brodam,mai mult

cuaur,pe catifea,iar hagioaicele incepeau a

povesti:pe unde au colindat,cate

auvazut,spuneau tot felul de intamplari sau

cantau stihuri.Asa trecea vremea panala masa.Pe

urma,batranele se culcau si eu ma duceam sa ma

plimb pringradina.Apio la vecernie,si seara iar

povesti si cantece.Asa ere de bine!

Suntetinumai urechi?

Esteo anume doamna Ford, Sir; dati-va,

rogu-va, mai in partea asta sa nu neaudacineva... eu, stiti, locuiesc la domnul Caius.

Vasa zica D-na Ford..

…………………………………………………

……………………………...

Da,dar aiciparc’as fi in robie.Si grozav imi

placea sa ma duc la biserica.Parca intram

inrai.Nu mai vedeam pe nimeni,uitam si de

vreme nici n-auzeam cand se sfarseaslujba.Parca

toate s-ar fi petrecut intr-o clipita.Mamuca

spunea ca toti seuitau sa vada cei cu mine.Si stii

inzilele cu soare,cade ca un stalp luminos din

bolta,si in stalpul acela,e ca unfum,ca un nor.Si

imi parea ca in stalpul acela zboara ingeri

cantand.Iarcateodata se intampla cand ma

sculamnoaptea – la noi in toate partile

ardeaucandele – si ma inchinam undeva intr-un

colt pana dimineata.Ori ma duceam disde

dimineata in gradina,la rasaritul soarelui,cadeam

in genuchi,ma inchinam siplangeam si singura

nu steam de ce ma inchin si de ce plang.Asa ma

gaseau.Si dece ma inchinam atuncea si de ce

plangeam nu stiu ca nu-mi trebuia

nimica,aveamdetonate.Si ce visuri

aveam,Varica,ce visuri!Ori biserici de aur,ori

gradiniminunate si tot cantau glasuri nevazute si

mirosea a chiparos;iar muntii sicopacii nu erau

ca cei obisnuiti ci asa cum sunt zugraviti pe

icoane.Sialtadata parka zburam,parka zburam

prin vazduh.Si acum mai visez cateodata darrar

de tot si altceva.

Doamna Quickly de W. Shakespeare

Vaurez buna-ziua, inaltimea voastra.

Sanu va fie cu suparare, inaltimea

voastra!

Asputea incredinta oare un cuvant, doua

inaltimii voastre?

Ah,sir, e o fiinta cumsecade!

Doamne,Doamne, ce mai craidon imi

sunteti! Dar sa va ierte Dumnezeu si pe noi

totipentru ca pentru asta ma rog si eu.

Eibine, iata care-i povestea din fir in par.

Ati pus-o intr-o asemenea fierberepe biata

femeie ca te minunezi, nu alta. Cel mai de frunte

dintre curteni, n-arfi putut s-o aduce in halul

asta. Si doar erau acolo cavaleri, lorzi,

gentilomicu echipajele lor... Va asigur curgeau

echipaje dupa echipaje, scrisori dupascrisori si

cadouri dupa cadouri... si toti miroseau atat de

frumos a mosc.

Si toti va spun erau numai in matasesi

aur;

Sitoti umblau numai cu cuvinte aligante

de ar fi putut cuceri inima oricareifemei.

Eibine va asigur n-au dobandit de la

dansa nici macar o privire... Chiar

astazidimineata mie mi s-au oferit douazeci

deingerasi de argint, dar eu ii dau incolo pe toti

ingerii de neamul asta, cum sespune, afara de

cazul cand ii castig pe cale cinstita...

Eibine, dansa a primitscrisoarea de la

dumneavoastra, va mutumeste de o mie deori si

va anunta ca sotul ei va lipsi de acasa intre orele

zece si unsprezece.

Zecesi unsprezece...

Siatunci spune dansa puteti veni sa-i

vedeti pictura aia pe care o stitidumneavoastra.

Jupan Ford, barbatul ei, n-are sa fie acasa. Vai

draga de ea,duce cu el o viata tare grea, e un

barbat gelos pana in maduva oaselor.

Zeceunspe; amarnica viata trage cu dansul draga

de ea.

Ca o livadă când obate bruma.

Şi bunul tău renume ţi se duce,

Aaa!Dar mai am un misaj pentru

inaltimea voastra. Doamna Page si ea va

trimitesimtaminte pornite din inima; si lasati-ma

sa v-o spun la ureche, dansa este ofemeie atat de

virtuasa si atat de iducata, cum nu mai exista

dua in Windsor...

Suntincredintat ca umblati cu farmece,

intalimea voastra, dar incantata sa va fieinima

pentru aceste farmece.

Ah!Doamna Page ar dori din toata inima

sa ii trimiteti pe micul dumneavoastra paj;sotul

ei are o netarmuita infectiune pentru dansul.

Dar!Nu e bine sa stie pruncii toate

stricaciunile; vedeti persoanele de o

anumitavarsta au cum s-ar spune discretie si stiu

cum sa se comporte in lume!

Asaca aveti mare grija cum potriviti

lucrurile!

Suntincredintata ca umblati cu farmece,

nu alta! Dar pentru farmecele astea ma rogsi eu.

Ca mugurii, când vinevijelia

Şi-i scutură. Femeia mânioasă

E-ntocmai ca fântânatulburată,

Ca apa noroioasă şi sălcie,

Din care nimeni, cât de însetat,

Nu vrea să bea măcar opicatură.

Bărbatul ţi-e stăpânşi păzitor

E viaţa ta, e capul tău, ţi-e domn ;

Veghează – asupra ta şi se-ngrijeşte

De tine. Îşi supune veşnic trupul

La grele munci, pe mare, pe uscat,

Veghează noaptea pe furtună, ziua

Pe arşiţă ; pe când tu staiacasă,

Pe lângă foc, în linişte şi pace.

ÎMBLÂNZIREA SCORPIEI de

WilliamShakespeare

Şi-ţi cere doar iubire, ascultare,

Credinţă, şi un zâmbet în privire.

CATARINA
Răsplată ne-nsemnată pentru grija

Şi osteneala lui. Căci datoria

Hai, descreţeşte-ţifruntea încruntată,

Femeii către soţul ei, e-asemeni

Şi nu-ţi zvârli privirea cu dispreţ

Supunerii pe care-o datoresc

Ca să-ţi răneşti stăpânul, domnul tău,

Supuşii suveranului. Şi când

Cârmuitorul tău. Ţi se zbârceşte,

Se-arată încruntată, necăjită,

Frumosul chip, când teîncrunţi aşa,

Cicălitoare, acră, nu-i ascultă

Porunca înţeleaptă, nu e oare

Le-ncrucişaţi, în semn de ascultare,

O învrăjbită neascultătoare,

Şi cereţi-le soţilor iertare.

Ce soţului i-arată vrăjmăşie ?

Iar dacă soţul meu îmi porunceşte

Mă ruşinez când unele femei

Îndeplinesc pe loc, tot ce pofteşte …

Se războiesc cu soţii, neprimind

Să vieţuiască-n pace, şi voiesc

Să poruncească şi să stăpânească,

În loc să se supună, să asculte

MACBETH de William

Shakespeare

Şi să iubească. Nu ne este trupul

LADY

Aşa firav şi gingaş,şi molatec

MACBETH

Şi nedeprins cu zbuciumul, cu munca

Ce i-a-mbătat pe ei,mă-mbărbătează,

Acestei lumi, ca astfel să ne fie

Ce stinsu-i-a-mi dăfoc. Auzi! Tăcere!

A sufletelor noastregingăşie !

E bufniţa, e clopotarul sorţii

Neputincioase şisemeţe gâze !

Ce-şi cântă fiorosulnoapte bună.

Şi mintea mea, a fostnechibzuită,

El e la lucru. Porţile-s deschise,

Şi inima trufaşă ;am avut

Iar pajii regelui beţi morţi, cu sforăieli,

Destule pricini să răspund la vorbe

Îşi bat şi joc de slujba lor de strajă.

Cu vorbe, la mânie cu mânie!

Le-am dres cu nişte leacuri băutura

Acum văd că lănciile noastre

Şi firea-n ei cu moartea se sfădeşte

Sunt trestii doar, şi că forţa noastra

De-s morţi sau vii.

E-o slăbiciune nemaipomenită!

Darcine-i, cine-i ? Stai !

Cu cât voim să ne-arătăm mai sus,

Mi-e teamă, vai, că s-au trezit din somn

Cu-atât ne arătăm mai de nimic!

Şi-atunci nu s-a făcutnimic. Nu fapta

Deci fiţi la locul vostru, e mai bine;

Ne poate pierde, numai încercarea!

Şi mâinile, aşa cum se cuvine,

Auzi ! Le-am pus pumnalele alături,

Şi nu se poate-a nu le fi găsit.

Iubeşti pe pruncul căruia-i dai sânul,

De n-ar fi semănat în somn cu tata,

Dar i-l smulgeam din ştirbele-i gingii

Aş fi făcut-o eu !

În clipa chiar când îmi zâmbea-n obraz,

Bărbatul meu ! …De ce-ai ieşit ? E pe sfârşit cu

cina.

Şi creierii zdrobeam, de-aş fi jurat

Cum te-ai jurat!

În treaba asta , noi ne oprimaici ?

Dăm greş ?

Ţi-a fost nădejdea beată-n care te mândreai ?

Ci strâge-ţi tot curajul într-un gând,

Şi-a adormit? Şi se trezeşte-acum

Şi nu dăm greş! Când Duncan va domi,

Atât de veştedă şi pământie

Căci greaua-i zi de drum, la somn l-îndeamnă,

Privind la ce făceai de bunăvoie ?

Eu i-ameţesc pe-nsoţitorii-i doi,

Ştiu azi ce preţ să dau pe-a ta iubire, –

Cu băuturi, într-o aşa măsură,

Te temi să fii şi-n faptă şi-n tărie

Că amintirea, paznic minţii, e-abur,

Acelaşi ca-n dorinţă . Vrei să ai

Şi-al gândului locaş, cazan de spirt.

Tot ce socoţi a fi podoaba vieţii,

Iar când în somn porcesc ei zac beţi morţi,

Şi să rămâi mişel în ochii tăi,

Ce lucru n-o să fim în stare a-i face

Ţinut între „aş vrea” şi „nu-ndrăznesc”,

Noi amândoi, lui Duncan , nepăzitul ?

Întocmai ca motanul din poveste.

Ce oare nu putem a pune-n seamă

Cefiară

Acestor doi bureţi, străjerii săi,

Te-a-mpins această faptă să-mi destăinui ?

Şi vina marei noastre făr-de-legi

Erai bărbat când cutezai s-o faci,

S-o poarte ei ?

Iar ca să fii mai mult decât ai fost,

Cine-ndrăzneşte să creadă altceva, când

Cu-atât mai mult va fi să fii bărbat.

N-aveai atunci nici timp, nici locprielnic

Ne-om urla durerea şi-ntristarea c-a murit? …

Du-te!

Dar vreai să ţi le faci! Şi când prilejul

Se-arată de la sine, eşti nevolnic!

Tennesse Williams, Orfeu în infern

Am alăptat şi ştiu cât de duios

Lady
Suntnebună de mult, nu de azi dimineaţă. Am de

gând să-ţi reţin “tovarăşa de viaţă”până îmi fac

bagajele! Da, mă duc să-mi fac bagajele şi să

plec, dacă pleci tu,să plec după tine! La asta nu

te-ai gândit? Într-adevăr, nu te-ai gândit. Cecrezi

că aveam să fac dupa plecarea ta? Ce crezi? Să

stau aici într-un magazinplin de sticle şi cutii, în

timp ce tu pleci zorit mai departe, fără să am

măcaradresa ta? O să-mi trimiţi adresa! O,

mulţumesc, mulţumesc. Şi ce să fac cuadresa ta,

să mă uit la ea în dosul acestei perdele? Să-i

spun: “ O, draga meaadresă, în locul lui strângemă, sărută-mă şi să-mi fii credincioasă!”

Batesus…Ştiu! E Moartea care-mi bate la uşă!

Crezi că eu nu aud cum bate?Parcă i s-ar ciocni

oasele între ele… Întreabă-mă şi am să-ţi spun

cum e cândte culci în pat cu Moartea, colo sus.

Mi se încreţea carnea pe mine laatingerea lui.

Dar am îndurat şi asta. Cred că inima mea ştia

că într-o zicineva se va pogorî să mă scoată din

acest infern! Ai fost tu acela. Şiiată-mă! Trăiesc

din nou! Nu vreau să mă ofilesc în bezna de

aici! Să-ţi intreasta bine în cap! Acuma, ascultă!

Tot ce este în acest blestemat magazin

îţiaparţine, nu numai salariul tău, ci tot ce a

adunat Moartea aici, însă Moarteatrebuie să

moară mai înainte de a fugi noi de aici…

Înţelegi, în sfârşit, ce-ţispun? Atunci, du-te şi

schimbă-te. Astă-seara va fi spectacol de gală.

Cine ţi-a dat puterea-aceastasupra mea?

E încă miez de noapte.

Mai lasă-mă, nu mă lua!

Îndură-te încă puţin de viaţamea.

Suntatât de tânără

Şi trebuie să mor?

Frumoasă fost-am de asemeni şide aici năpasta !

Ce aproape a fost iubitul.Astăzi e departe.

Sfâşiată e cununa. Risipităfloarea.

(ascultă cu încordare)

glasul iubitului a fost acesta?

(se ridică; lanţurile cad)

apare strada-n faţa mea,deodată,

pe unde te văzui întâiaşidată...

senină, iată şi grădina,...

în care te-aşteptam...

Margareta

cu Marta, vecina şi cântam...

(întorcându-seiar spre el)

„Faust „ - Johann Wolfgang von Goethe

Liniştea mea,

Odihna toată –

Nu le mai aflu

Ah niciodată.(îngenunchind)

se face zi. Pătrunde – aiciultina zi!

Şi de ar fi fost cum trebuia săfie,

Desigur ziua mea de nuntă-ar fi!

s-a întâmplat cum mi-a fost dat:

ne-om revedea.

Călăule,ce vii din ceaţă

Dar nu la dans...
Cenamilă se-nalţă din pământ?

„Ultima oră” – Mihail Sebastian

Ce cată el pe locul sfânt?

Nu mai puteam suporta cursul

dumneavoastră. Mă indigna. Mă înfuria.

Domnule profesor: mie-miplace Alexandru cel

Mare. Dumitale nu-ţi place. Îl critici, n-ai

încredere înel. Vedeţi, pentru dumneavoastră,

Alexandru cel Mare e un obiect destudiu…

pentru mine…el e altceva. Un om. Un prieten.

Mai mult decât atât. Opasiune…destul de veche.

Încă din liceu. Pe Alexandru cel Mare l-am iubit

dinprimul moment. Da,

Pe mine el mă vrea.

Apleacă-ţi faţa,

Îndurerato, te apleacă,

Ridică de pe mine ceaţa.

Tu, cufăptura toată

De suferinţă sfâşiată
Priveşte la fiul de pe cruce

Privirea ţi se duce

Către cerescul Tată,

Să-ţi curme suferinţa!

Ajută-ma,mă scapă

De moarte şi de ruşine

Apleacă-te, te – apleacă

Maică peste mine.

Doamne,mă dau

În grija Ta.

Mântuie-mă,Tată!

Voi îngeri cetelor senine.

Împrejmuinţi-mă, ţinându-mă subscut !

O, Henric, ce groază mi-e detine!

Magda

l-am iubit. E foarte frumos. E frumos, e tânăr, e

puţin nebun, e generos. El e înalt, puternic,

îndrăzneţ. Eu îl cunosc pe Alexandru. Îl cunosc.

Uneori îl văd, îl aud. Cunosc vocea lui,cunosc

privirea lui – privirea lui arzătoare, ochii lui

calzi şi umezi. Cu ce orgoliu îşi ridică

frunteaspre stele… Cu ce sfidare îşi lasă capul

pe spate. Uneori la curs,ascultându-te,

ascultându-te cum vorbeai despre el, aş fi vrut să

te întrerup,aş fi vrut să strig. Vorbeai cu

indiferenţă despre lucruri ameninţător

defrumoase. Cum puteai fi aşa de rece? Aşa de

absent? Şi totuşi erau clipe cândse părea că

înţelegi, că vezi. Erau momente, în cursul

dumitale când lucrurileînviau deodată… Uite

astă toamnă…în noiembrie, poate ai uitat, poate

nu mai ţiiminte, într-o joi după masă, ningea,

ningea pentru prima oară… noi eram puţini în

sală… să fi fost douăzeci. Ai intrat târziu. Erai

palid, puţin obosit. Ai început să vorbeşti cu

vocea dumitale indiferentă de totdeauna.

Vorbeai despre plecarea lui Alexandru în Asia.

Păreai plictisit, absent. Şi deodată – nu ştiucum

s-a întâmplat – ai tresărit, ai ridicat mâna cu un

gest ca un fulger – ungest care deschidea porţile

Asiei, porţile visului. Glasul îţi vibra. În

ochiaveai o mare lumină… Simţeam că

teiubesc. Pe dumneata, pe el, pe amândoi…O…

da …îl iubesc! El merge cu mâinilelibere, cu

ochii închişi, înainte, în neprevăzut, în plină

aventură, până lacapăt. Alexandru e o flacără. Nai s-o stingi dumneata. Cu toate planşele,

cutoate fişele, cu toate cărţile: n-ai s-o stingi. E

mai puternic, e mai viu, emai frumos. E aşa de frumos! Uită-te în ochii lui, drept în ochii lui –
şispune-mi nu ţi-e frică de el? Alexandru cel

Mic!

Agnès –monolog

„Şcoala nevestelor”Molière

Vei crede că-i poveste, şi-i totuşi

adevăr. Lucram la oscufie, sus pe balcon, când

iată,un tânăr foarte bine în stadă se arată, şi

cumremarcă umila mea prezenţă, adânc se

ploconeşte făcând o reverenţă. Nevrând săpar

mojică, pe loc, la rândul meu, prin altă reverenţă

l-am salutat şi eu. Elface încă una plecându-se

profund. Tot printr-o reverenţă la rândul

meurăspund. El se întoarce şi face o a treia. Eu

nu mă dau bătută, răspund şi la aceea. El

treceîncă o dată, de două ori, de nouă ori, eu,

care cu privirea mea mereu îlurmăream, o nouă

reverenţă la rândul meu făceam. Noroc că întraceste şinoaptea a venit... Alminteri cine ştie,

mergeam la infinit, deoarece în cazulîn care mă

dădeam bătută, ar fi putut să creadă că eu sunt

prost crescută.

Dimineaţa, şezând în prag, aci, veni la mine o

babă, şi astfel îmi grăi:„Copila mea, Prea-sfântui supărat. Mă tem din cer să nu trimită asupra

tablestem, el te-a făcut frumoasă, tu însă cu

păcat te foloseşti de harul ce ţieţi l-a dat. Deci

află că un suflet se plânse chiar acuşi de rana

dureroasă pecare i-o făcuşi.

– Un om rănit de mine? întrebatunci mirată.

– De tine, zice baba. Rănit demoarte, vai! E

tânărul pe care aseară-l salutai.

– Dar cum se poate una ca asta, zic. Făcui să

cadă din greşeală vreo oalăîn capul lui?

– E asta-i! zice baba. Nu fusenici o oală. Cu

ochii tăi, frumoaso, mi l-ai băgat în boală.

– Vai, Doamne! zic. Asemenicuvinte mă uimsc.

La ochi sunt eu bolnavă şi lumea îmbolnăvesc?

– Da , zicebaba. Curge din ochii tăi otravă, şi nu

cunoşti, măicuţă, puterea ei grozavă.Sărmanul

om tânjeşte, puterile îl lasă, şi dacă -zice baba

cea miloasă- nu vrei să fi cu el puţin mai

milostivă, întrei sau patru zile îi rupem de

colivă. – Vai Doamne!, zic. Aş plânge dedurere.

Dar mie, bietul tânăr, ce ajutor îmi cere? – Îţi

cere, zice baba, unlucru de nimic. Să vie să te

vadă şi să vorbiţi un pic. Privirea ta, atâta

maipoate să-l învie, căci pentru boala asta nu-i

altă doftorie. – Vai -ziceu- bucuroasă, păi,

dacă e aşa, săvină să mă vadă de câte ori o vrea!

Şi astfel veni la mine şi-lvindecai de boală.

Acuma spune singur, făcui vreo greşeală? Aş fi

putut rămâneaşa, nepăsătoare, ştiind că, fără

mine, sărmanul tânăr moare? Eu, care simt

însuflet durerea orişicui, şi care plâng în hohot

când văd murind un pui.

Marion –monolog

„Danton”- Georg Büchner

Srabunica mea a fost o femeie bună! Îmi

spunea că modestia e cea mai preţioasă virtute.

Când aducea oaspeţi la noi acasă, câteodată

vorbeau. Atunci mă obliga să plec

din cameră. Dacă o întrebam ce au vrut să spună,

îmi spunea că ar trebui să-mi fieruşine. De câte

ori îmi dădea o carte s-o citesc, trebuia neapărat

să sarcâteva pagini. Însă îmi plăcea să citesc

Biblia, şi acolo totul era sfânt,chiar dacă nu

înţelegeam anumite lucruri. N-aveam pe cine să

întreb, aşa cătrebuia să mă gândesc singură.

Odată, într-un an, venise primăvara, am simţitcă

se petrece în jurul meu ceva ciudat, la care nu

puteam lua parte. Trebuia sărespir aerul ăsta

ciudat, care aproape mi se lipea de trup. Îmi

priveam trupul.Şi de câte ori o făceam, mă

simţeam despicată în două părţi, care se
topeauapoi una într-alta. Era un băiat care

obişnuia să treacă pe la noi. Era dulceşi spunea

prostii. Nu înţelegeam ce însemnau, dar mă

făceau să râd. Mama îl invitadeseori – ne făcea

la amândouă plăcere.

Şi pe urmă n-am înţeles, dacă puteam să stăm

împreună pe două scaune, dece să nu stăm

împreună sub un singur cearceaf? Aici, el m-a

făcut mai fericitădecât cu glumele lui. O făceam

pe ascuns şi continuam să o facem.

Iar apoi... a fost ca o mare care te înghite şi te

trage din ce în ce maimult în adânc. Nu mai

simţeam decât un singur lucru – toţi bărbaţii se

topeauîntr-un singur trup. Asta mi-era firea.

Cum să scap? Până la urmă a înţeles.Avenit întro dimineaţă şi m-a sărutat de parcă ar fi vrut să

mă zugrume, eraoribil cum mă strângea de gât.

Era înfiorător să-ţi fie atât de frică. Apoimi-a dat

drumul, a râs şi a spus că era gata să facă ceva

idiot – să nu mă maidezbrac, să am grijă de

rochie că e aproape stricată. Şi că nu vrea sămistrice cheful, dar rochia asta e tot ce mi-a mai

rămas curat pe lume. Apoi aplecat şi n-am

înţeles niciodată ce-a spus. În seara aceea

stăteam lafereastră, ştii că eu înţeleg numai ceea

ce simt. Visam în amurgul roşiatic şiînnorat. Şi a

venit o mulţime pe stradă, copiii fugeau şi

femeile se uitau acumpe fereastră. M-am uitat şi

eu jos în curte. Îl cărau într-un coş, lunastălucea

pe fruntea lui albă, avea părul ud, se înecase.

Trebuia să plâng. Eraprima durere din viaţa mea.

Alţi oameni au Duminici, şi zile de lucru, au

şasezile de trai şi una de rugăciuni, ei simt ceva

deosebit când este ziua lor saucând vine

Crăciunul. Eu... nu simt nimic. Şi nu înţeleg. Nu

simt nicischimbarea, nici sărbătorile, sunt mereu

aceeaşi, un dor fără sfârşit, un foc,un torent, o

foame. Maică-mea a murit de inimă rea, oamenii

mă arătau pe stradăcu degetul... Ce mai prostie...

Toţi ne găsim plăcerea în ceva – în trupuri

deicoane, în flori, în jocuri... e acelaşi dor, iar

oamenii care simt cea maimare plăcere ar trebui

să se roage mai mult.

Sinesti

Camil Petrescu

Esti desigursurprins ca seful meu de cabinet a

insistat atat de mult, aratand ca vreau sate vad

asta-seara. Mi s-a spus la club azi

dupaamiaza,ca sunt atacat de o foaieoarecare; la

inceput n-am dat nici o importanta numelui

gazetei… Intelegi? Unministru nu o sa stea sa

citeasca toate gazetele care il injura. Unde am

ajunge ? Sipersonal din principiu nu citesc foile

care ma ataca. Asa ca habar nu aveam deacest

atac din… Intocmai zic nu aveam habar, cand

mi-au cazut ochii sub titlu.A… dar aici e

director bunul meu prieten Gelu Ruscanu…

probabil ca nici nu stieomul despre ce e vorba.

Se vede ca vreun redactor zelos in criza de

subiecte,acum pe caldurile astea, a vrut sa mai

anime foaia si…

…………………………………………………

……………………………...

Inainte deminister si de toate ma intereseaza

acum ce scrisoare este asta ? Catrecine este

adresata ?

…………………………………………………

……………………………...

Cecaraghioslacuri… Si pe urma, cu cine

ar fi putut sa ma insele ? Dar in sfarsit… da-mi

scrisoarea s-o cercetam impreuna. Sa-tidovedesc

daca e nevoie ce infamie s-a incercat.

…………………………………………………

……………………………...

Deocamdatada-mi sa vad scrisoarea…

Vreau si eu sa aflu cu cine m-a inselat ? Dacanoi fi cumva chiar dumneata. Mai stii dracie ?! Te
pomenesti ca-i faceaicurte cu piciorul pe sub

masa ? Si de aceea ii gaseai

mancaruriledelicioase. Maria te invita cam des

cand erai student. « Restaurantelesunt asa de

proaste si murdare… bietul baiat » Poate ca de

aceea imigaseai discursurile frumoase,

admirabile cand le comentam seara la

coltulcaminului pe cand Maria ne turna ceaiul ?

Si pe urma seara, cand ieseamimpreuna fumand,

iti aduci aminte ce tigari minunate aveam ? Eu

la club,dumneata acasa… sa-ti prepari

examenele… ori te pomenesti ca dupa ce

nedesparteam o luai pe bulevard la dreapata, la

mine acasa ? Si eu tecredeam cu ochii pe

carte… E drept ca servitorii oameni de incredere

nu mi-auspus nimic… Dar mai stii, poate ca

dumneata luptatorul pentru adevar,

pentrudreptatea absoluta, inflacaratul

reformator… Campionul luptei

impotrivacoruptiei… « fie ea de sus fie de jos »

cum scrie Dreptatea Sociala,ai debutat prin a

corupe pe Lina si Vasile ? Poate ca atunci cand

euintram pe usa, dumneata escaladai cum puteai

fereastra ? Fleacuri,fleacuri… dumneata ma

iubesti domnule. Da, da, mai mult decat ai crede

poate…cu toata graba inexplicabila de a publica

scrisoarea asta ! Mi-aduc amintesi n-am sa uit

niciodata, cand eram bolnav de pneumonie, cu

40 de grade temperaturacat devotament mi-ai

aratat. Infrigurarea cu care alergai dupa

doctor… ceasuripe care le vegheai cu Maria la

capataiul meu… De cate ori nu te apuca

dimineatala mine acasa…

…………………………………………………

……………………………...

Eu am jefuit, am asasinat? Afirma

aceastanevasta-mea in scrisoarea ei?

…………………………………………………

……………………………...

Astadovedeste fara putinta de tagada ca

nevasta-mea este o mitomana, o

mitomanaerotica.

…………………………………………………

……………………………...

Tepriveste… Sa admitem daca vrei,

pentru usurarea discutiei si aceasta

absurdaafirmatie. Dar sunt avocat, discutam

strict juridic…Ce valoare probanta poatesa aiba

aceasta scrisoare pe care vrei sa o publici si in

care autorul ei faceafirmatii care il privesc ca

valoare de adevar despre un tert ?

…………………………………………………

……………………………...
Atunciincepi cu un asasinat. Nu vei lovi

decat tot in aceasta nenorocita, caci vei daprada

opiniei publice, nu numai purtarea ei de sotie

nedemna si de mamadenaturata care nu-si va

mai putea pastra copiii, dar vei etala si tarele

eiintime de femeie bolnava…

…………………………………………………

……………………………...

Candeu ministrul justitiei, am venit aici,

mi-am dat seama cat risc si cat deimposibila este

orice reactie pe loc, asa cum ai merita din partea

mea. Mi-am spus catrebuie sa fiu calmorice s-ar

intampla. Mi-am spus ca trebuie sa viu pentru ca

o nenorocireameninta pe fiul singurului om

superior pe care l-am intalnit in viata mea,

sidoar in anume sens, ameninta si famila mea.

Dar cum? Pentruca dumneata crezi asta,

dumneata, in definitiv un oarecare, ma si

socoticondamnat si ma executi pe tememiul

marturiilor unei mitomane erotice care demult ar

fi trebuit sa fie internata intr-o casa de sanatate?

Nu gasesti catreci dincolo de limitele discutiei

convenite ? Caci am convenit faptul indiscutie,

numai in nadejdea ca voi impiedica o nenorocire

iscata din dementa.Daca n-ar fi fost amintirea

fierbinte a lui Grigore Ruscanu si dorinta

uneilamuriri…

…………………………………………………

……………………………...

Eraprea patimas dar patima asta, setea

asta de tot deviase la el intr-o legaturastupida si

in jocul de carti. Nopti intregi vrea sa biruie cu

logica luiexagerata absurditatea hazardului. Asa

s-a ruinat. Cum vezi, te inteleg cand te

privesccoplesit de aceasta imprejurarea

dureroasa din viata dumitale.

ca e cea mai frumoasa toamna care a existat

vreodata si noi… nu stimnimic… Nimic…

Nimic…

…………………………………………………

……………………………...

Sane intelegem… Nu poti suporta ideea

ca eu sunt ministrul justitiei. Cine e devina ca iei

fumurile dumitale drept realitate ? A, daca

printr-oinexplicabila eroare eu as fi gasit vinovat

legal, atunci desigur ca ar fi fostcazul unui cerc

patrat. Dar numai fiindca dumneata singur m-ai

condamnat, saiei in serios aceasta condamnare e

absurd, e ridicol… Pentru astfel de fumurivrei sa

sacrifici o femeie ?

Matei Visniec – Sufleurul fricii

Bruno: Pemine ma cheama Bruno… Ma cunosc

toti pe-aici… Stiti, eu sunt un visator… Imiplac

de pilda, aceste dupa-amieze de toamna. Nu-i

asa ca au in ele cevamisterios si, ca sa zic asa,

discret? Da, da… Au ceva misterios… Stiti,

euconsider ca nimic nu e mai frumos decat sa

stai la o bere, pe terasa. Uniiprefera plimbarea…

Da, accept plimbarea, dar nu pot s-o compar cu

sederea peterasa. Sunt unii care nu suporta

berea.Fie vorba intre noi, nimic nu se poate

compara cu o bere. Eu, daca nu beau obere

dupa-amiaza, ma simt, cum sa va spun, ma simt

strain… Nu mai intelegnimic… Veti crede ca e

un viciu… Nicidecum! E, ca sa zic asa, o nevoie

purspirituala… Ma intelegeti, eu, ori de cate ori

ma aflu aici, pe terasa, simtcum devin mai bun,

mai uman… Am dintr-o data o teribila

slabiciune pentru discutii,incep sa receptez mai

adanc natura, s-o observ… Iata de pilda, aceasta

toamna…Ce toamna!... Ce mai toamna!... E

domnule o toamna… cum nu sunt multe in …

univers! Ha-ha! Ce parere aveti despre aceasta

metafora, ca sa-i zic asa? V-amspus ca eu am o

predilectie pentru contemplare… spre

observarea acelor lucruricare, la prima vedere,

nu-i asa, ne scapa. Iar metafora, domnule,

oricemetafora, domnule, poseda, ca sa zic asa,

contine si cate un sambure de adevar!Da! Poate

Tenesse Williams – Menajeria de sticla

TOM: Asta-ibuna! Nu cumva ma crezi

indragostit de slujba asta? Nu cumva ma

crezi indragostit de fabrica de incaltaminte

Continental? Socoti poate ca visul meu cel mai

de pret este sa-mi petrec 55 de ani din viata

acolo, intre patru pereti de plastic cu tuburi

fluorescente? Ei bine, nu! De multe ori as

prefera sa ia cineva un par si sa-mi dea in cap

decat sa ma duc acolo. Si totusi ma duc! De cate

ori intri in camera zbierand acel “Rasari si

straluceste, mandru soare!”ma scoti din minti. Si totusi ma scol si ma duc!

Pentru 65 de dolari pe luna renuntla tot ce-am

visat sa fac sau sa ajung vreodata. Si tu spui ca

sunt egoist, ca ma gandesc numai la mine. Vrei

sa stii ceva, mama? Daca eram intr-adevar egoist

asa cum zici tu, de mult imi luam eu lumea-n

cap.

Ma duc la cinema.

Bine, mint. Ma duc sa ma destrabalez. Am intrat in Maffia,

inbanda Hogan, sunt un asasin platit, umblu cu

un pistol automat intr-o cutie devioara, conduc

un grup de case de toleranta in Valley-Street. Mi

sespune Asasinul – Wingfield Asasinul, si duc o

existenta dubla: ziua lucrez la depozit, ca orice

salariat cinstit,iar noaptea sunt rege – temutul

rege al lumii interlope! Joc la cazinouri,pierd

averi intregi la ruleta… Port mustata falsa si

bandaj negru pe un ochi, iar uneori imi pun

favoriti verzi. In asemenea ocazii mi se spune El

PATRON. A, ti-as putea spune lucruri care ar face

sa ti se zbarleasca parul in cap. Dusmanii mei si-

au pus in gand sa arunce imobilul asta in aer.

Intr-o noapte au sa ne arunce pe toti. In ceea ce

ma priveste are sa-mi para bine, am sa fiu chiar

fericit, si dumneata la fel. Te vei inalta pe o

coada de matura sus, sus de tot deasupra lui

Blue Mountain,cu toti cei saptesprezece

curtezani ai tai, ca o batrana vrajitoare,

pisaloagasi rea.

Mars, soldat!

John Gordon

Se poate sa nu credeti ca eu nu vreau sa

fac parte din grupul…

Imipare rau, am gresit, pot sa reiau? Sa

nucredeti ca vreau, adica ca nu vreau… vai de

mine, ce cacofonie…

Cred ca este greu sa examinati pe cineva

ca mine, dar…in fine…ma scuzatica v-am irosit

timpul si…. analizele si drumul…

De fapt, voi mi-ati irosit timpul,voi mi ati luat ursuletul meu de plus, si acum vreti sa plec?...

Sa plec?... bine,plec… Ba nu plec deloc! Daca

plec, iau cu minetot ce-mi apartine! E dreptul

meu ! Doar sunt si eu cineva, nu sunt doar

o suma din partile mele componente… sunt

cineva ! Sunt cetatean, platesc impozit, imi sustin

guvernul, imi tin gura, cred tot ce se scrie in

ziare, fac toate astea si am si eu drepturile

mele : vreau ursuletul meu de plus inapoi si astept

scuze ! Exact, scuze ! Imi datorati scuze !

Cineva imi datoreaza ceva, tara mea

imi datoreaza ceva !

N-am lipsit niciodata de la serviciu, tatal meu

primea cadouri, merg la sora mea, copiii ei

primesc cadouri, mama nu-mi recunoaste vocea

la telefon

Credeti ca este bine sa merg singur acasa? Sa

fim seriosi. Stiti cum ma striga portarii de la

teatru:‘Lunganul’... Eu joc intr-un fel de teatru,

terapie prin arta…de fapt, e trupa sanatoriului…

asta a fost demult … foarte demult…

Eu…cu ce am gresit eu?

vecinii astia revoltati, astia care injura,

care fura, ajung sa te hartuiasca... ei reprezinta ceva, ei fac ceva, lumea le da atentie… Sau fetele astea,
cu fusta pana aici,

care innebunesc barbatii, numele lor apare peste

tot! Sunt promovati ca vedete. Ei sunt buricul pamantului !

Poza si numele meu apar in ziarul de

duminica, Si voi imi spuneti ca

nu sunt apt ? Voi sunteti inapti…

Vreau sucul meu de portocale !Vreau

sucul meu de portocale. Mi-ati luat ursuletul de plus.

vreau sucul meu deportocale ! Imi cunosc

drepturile ! Cunosc si un avocat dat dracului ;

dar nu-l chem, ma descurc perfect si singur !

Vreau sa se termine cu petrecerile de la etaj !

Vreau liniste ! Altfel, nu ma pot concentra si ati

putea crede ca sunt nebun. Nu sunt nebun, imi

apar doar drepturile! Cand ma duc sa fac o

reclamatie,functionarul sa nu stea doar pe scaun

si sa scrie ! Trebuie sa faca ceva, sa ma ajute cu

ceva!...

(fiecare il intreaba cate ceva)

Chever, opreste-te !

Te doare ?

Nu te

doare, Chever !
Esti puternic !

Esti curajos !

Treci

la tabla : A, C, N, G, V…e bine, randul de jos…

b, i, h…E ‘n’, dareste bine..

Treci pe cantar !

Ai greutatea ideala, ai

inaltimea unui sportiv de performanta !

Ce faci?

Ma auzi ?

-DA

Ai un auz perfect! Spune-mi ce

simteai?

Aveam 13 ani si cand am ajuns acasa,el

nu era acolo. Mi-era frig. Ma obisnuisem sa-l

gasesc mereu acolo. Apoi mi-auspus ca a murit

in Vietnam. Sunt fiul unui erou mort in Vietnam,

sau n-ati auzit de Vietnam? Dumnezeu nu prea

si-adat osteneala sa binecuvanteze Americain

Vietnam!

In picioare, Chever!

Nu cred ca pot….

Poti, esti puternic, esti curajos! Asa:

spatele drept, pieptul inainte,mergi drept!

Bravo! Cu puterea investita in mine, iti ordon sa

dai jos de petine toate articolele vestimentare!

Ai 10 secunde: 1 Mississippi, 2Mississippi, 3

Mississippi. Gresit!

Cu puterea investita in mine, declarca

esti inapt! Armata americana nu are nevose de

tine. Urmatorul!....

Se poate sa nu credeti ca eu nu vreau sa

fac parte dingrupul… Imi pare rau, am gresit,

pot sa reiau? Pot?... Pot?

Tom

din „Menajeria desticlă” de Tennessee

Williams

Da, mi-s buzunarele pline cu fel defel de

scamatorii. Dar să nu credeţi cumva că aş fi

vreunul din acei scamatoride profesie care

înfăţişează iluzia sub haina realităţii. Nu. Eu am

să vă arătadevărul cu plăcuta mască a iluziei.

Voi începedeci prin a întoarce timpul

îndărăt şi-l voi opri în acea stranie

perioadădintre cele două războaie, când tineretul

american, dezamăgit şi dezorientat,bâjbâia în

căutarea unei fericiri iluzorii. În Spania era

revoluţie. La noierau doar declaraţii sforăitoare

şi confuze.

Tata ne-apărăsit de mult, de mult de tot.

Era telefonist dar, într-o bună zi, atras

dedepărtările necunoscute, şi-a lăsat telefoanele

baltă şi a plecat în lumealargă, spre libertate.

Ultima oară când am avut veşti de la el a fost

sub formaunei ilustrate trimise de la

Tehuantepec, de pe coasta pacifică a

Mexicului,care conţinea doar atât: „Bună ziua,

la revedere.” Şi nici o adresă.

Mama era ofemeie şi jumătate! Când

hotăra un lucru, nu se lăsa până nu-l ducea la

bunsfârşit.

Ei drăciadracului! Cât îţi închipui că am

să mai rabd? N-am nimic care să-mi

aparţină,care să fie al meu în casa asta. Casa ta!

Casa ta! Cine plăteşte chiria? Cine esluga...

M-amsăturat! Plec! Plec! Nu crezi că şi

răbdarea mea are o limită, mamă? Ştiu,ştiu,

pentru tine n-are nici o importanţă că ceea ce fac

este cu totul altcevadecât aş vrea să fac. Nu

cumva mă crezi îndrăgostit de slujba asta? Nu

cumva măcrezi îndrăgostit de fabrica de

încălţăminte Continental? Socoţi poate că

visulmeu cel mai scump este să-mi petrec

cincizecişicinci de ani de viaţă acolo,între patru

pereţi de plastic, cu tuburi fluorescente? Ei bine,

nu! De multeori aş prefera să ia cineva un par şi

să-mi dea în cap decât să mă mai ducacolo. Şi

totuşi mă duc! De câte ori intri în cameră

zbierând acel „Răsari şi străluceşte mândru

soare” îmispun: „Bine de cei morţi”.Şi totuşi,

mă scol şi mă duc. Pentru 65 de dolari pelună,

renunţ la tot ce am visat să fac sau să ajung

vreodată. Şi tu spui căsunt egoist, că mă gândesc

numai la mine! Vrei să ştii ceva mamă? Dacă

eramegoist cum zici, de mult îmi luam şi eu

lumea-n cap. Ca dânsul. Astăzi aş fifost departe.

Vrei săştii unde mă duc în fiecare seară?

Bine! Mă duc să mă destrăbălez! Mă duc

înlocuri de fumat opiu! În tavernele viciului şi

ale crimei, auzi mamă? Am intratîn Maffia, în

banda Hogan, sunt un asasin plătit, umblu cu un

pistol automatîntr-o cutie de vioară, conduc un

grup de case de toleranţă în Valley-Street!Mi se

spune Asasinul, – Wingfield Asasinul,şi duc o

existenţă dublă: ziua lucrez la depozit, ca orice

salariat cinstit,iar noaptea sunt rege – temutul

rege al lumii interlope!

M-amsăturat până şi de filme. Da, de

filme. Uite, le vezi? Toate vedetele astea

cuzâmbete irezistibile care au aventuri peste

aventuri şi care se îndoapă până aici... mie unul

mi-ajunge! Fiindcă, ştii cese întâmplă? Oamenii

merg la cinema în loc să trăiască ei înşişi.

Toatepersonajele astea pe care le fabrică

Hollywood-ul şi care duc o viaţă

minunată,trăiesc şi pentru ceilalţi cetăţeni ai

Americii, în timp ce America stă în săli

întunecoase şile urmăreşte din ochi aventurile.

Câtă inconştienţă! Eu unul m-am săturat! Aşacă

plec. Plec.

Ştiţi ce mi-a spus mama? „Du-te!Du-te în lună,

du-te unde vrei, egoistule!”

Nu m-am dus în lună, m-am dus mult,mult mai

departe... Căci timpul este cea mai lungă

distanţă între două locuri.Am plecat de acasă,

am păşit pentru ultima oară treptele scării de

incendiu şide atunci am amers pe urmele tatălui

meu... Am călătorit foarte mult. Oraşeletreceau

prin faţa mea ca nişte frunze moarte, frunze viu

colorate, darrupte de pe ramuri. Aş fi vrut să mă

opresc, dar parcă mă urmărea ceva. Cevacare

venea întotdeauna pe neaşteptate. Merg

câteodată noaptea singur, pestrăzile unui oraş

străin, când nu găsesc pe nimeni care să-mi ţină

de urât.Traversez strada, intru într-un

cinematograf sau într-un bar, comand un

whisky,vorbesc cu primul străin care îmi iese în

cale.

Mamă, eu... te rog să mă ierţi. Amrăsărit, dar n-o

să strălucesc... Acum nu mă mai pot întoarce.

“ION” - ACESTI INGERITRISTI

D.R. POPESCU

---

Una dingreselile mele, pentru care am

ajuns unde sunt, a fost ca n-am spus

niciodatanimic. Nu ti-am spus adevarul. Ca ma

snopeai in batai... Stateam cu capul inpamant si

nici nu strigam. M-ai batut si cu furca de fier.

Parca te vad cumvanai cu mana ridicata... Imi

place, in gand, sa te opresc intotdeauna

cumainile in sus si sa te tin asa, drept pedeapsa,

cat vreau eu... Atunci nuti-am zis nimic, naveam curaj... Dar acum pot sa-ti zic...

Am omemorie grozava, tata, si nu ma

lasa sa uit nimic. Si nu-ti iert nimic din cemi-ai

facut. Si nimanui n-o sa-i mai permit nimic. In

fiecare zi! Nu mai vreausa iau bataie. Fiindca nu

mai mi-e frica, tata, nu mai sunt las, intelegi?

Mama seimblolnavise, o lasasei. N-ai

rabdat niciodata sa vezi pe cineva suferind

langatine, n-ai rabdat nici o durere care nu era a

ta, nici o suferinta... Tederanja. Scapai de ea. Si

cand mama a murit, te-ai mai linistit.

Ai baut debucurie, in fata satului nu mai

aveai nici un pacat, puteai trai linistit cunoua

nevasta. Ai baut de bucurie, dar lumea a crezut

ca de durere. Si ai lasatlumea sa creada ca de

durere beai... N-am sa te uit.

...Mavanasei ca pe un iepure, cat

statusem acasa, dar n-am crapat... Am fugit

dincotetul tau... Dar aici s-au inselat toti,

crezandu-ma iepure, fiindca eu aminceput sa

invat sa musc si sa intep, ca un caine, ca un

arici, dar eu eram maidegraba un caine raios cu

piele de arici...
Asta mi-aizis cand am venit apoi acasa,

n-am sa te uit.

"—Ceurli, ma, la mine, ca un caine

raios?, ce tot racai lumea cu pielea ta dearici?

Vezi sa nu te-afum!"
Da, nu-tiamintesti... Nu-ti amintesti nici

de mama? Ai imbolnavit-o in batai. Nu delapte

s-a imbolnavit ea... si ei ii spuneai c-o visai

noaptea murind. Dar eate-a iubit, nu te-a

spus...cum te-am iubit si eu la inceput si am

crezut c-asatrebuie sa fie un copil, sa nu se

supere pe taica-sau.

Gasisei unacu case mari. Voiai sa scapi

de mama. O calcai in picioare!

Tintele depe bocancii tai... Aveai niste

bocanci cu tinte, ti-amintesti?

Eu mi-iamintesc... I-ai purtat mult timp,

si dupa moartea mamei... Doua tinte am luatsi

eu de pe talpile lor, ca amintire. Una pentru

mama, pe care n-am cunoscut-osi alta pentru

mine. Ai calcat-o pe mama cu bocancii...Si cand

au spalat-omoarta se mai vedeau inca, vinete,

urmele bocancilor tai. Uite tintele!Pipaie-le!

Cand o sa mori, o sa ti le pun la capatai!

Stii care afost ultima dorinta a mamei?

Cea mai fierbinte dorinta a ei inainte de a muri?

Sa nu te primeasca la inmormantarea ei!

A murittanara, la 18 ani, si tu ai omorato! Si te-a iubit, pacatosule!...

A fugit cutine de la parinti, din

dragoste... Erai lumina ochilor ei, asa-ti zicea,

imispunea bunica... Iti dai seama cum a crapat

pamantul sub ea, cand a vazut catesti de porc?

A murit dedurere. Nu numai de tintele

bocancilor tai, de durere c-ai inselat-o

pentruniste case mari. Nu voia sa te mai vada,

nu mai avea pentru ce trai, de rusine,imi spunea

bunica...

“CHELNERUL” TREI PRONUME

PERSONALE --- ANA RIPKA – RUS

"Nuva suparati, puteti sa imi dati si mie o

tigara?"

Noi, astia care servim la mese,n-avem vreme

nici macar de o tigara. Seful de sala sta mereu

cu ochii beliti lanoi, nu ne putem scarpina nici in

fund, ca ne-am si trezi cu el strambandu-se,acru

si amenintand! Daca mergeti la toaleta

barbatilor, veti vedea in fatafiecarui pisoar, cate

un chelner cu o mana tinandu-ne de slit, si cu

cealaltamascand o tigara, din care trag repeziti si

cu sete. Din cand in cand maiprivesc ingroziti

peste umar, spre usa, sa nu fie surprinsi.

Le-ati vazut pe tinerele imbracatein subrete?

Inca-s la scoala, fac practica aici. Sfioase,

stangace, naive, impiedicate...Noi, astia cu

vechime in ale meseriei, trebuie sa le

supraveghem. Pe doua le-amochit eu, nici nu mam decis inca la care sa ma opresc. Deocamdata

le calauzescpasii pe taramul ingrat al deservirii

publice. Ma aflu abia la faza aranzari tinutei" –

Hei, domnisoara, uite ce te-ai murdarit!". Le

trag intr-un coltintunecat si le asez mai bine

bonetica, sortuletul si volanele fustitei.(Priveste

precaut afara, revine si trage din tigara). Nici nu

banuiam ca nistepustoaice pot avea deja

proeminentele acelea

opulente...stiti...prematurdezvoltate. (Ramane cu

urechea ciulita). Oau! Ce-mi place piesa asta!

(Sescutura nebuneste) (Priveste afara, apoi

brusc: Sase! Vine sefu'! Stingetigara). Cred ca a

trecut...(priveste afara tusind)

Ce misto e piesa asta! Pacat ca nupot dansa.

Trebuie sa plec. (Da sa iasa, dar revine).

Apropo, ati auzit ce s-aintamplat ieri in fata

bisericii? Am crezut ca ma prapadesc de ras!

Toti ploziiaiai ingalati, calarindu-i pe popa si pe

clopotar, ca niste draci impielitati,si diaconul,

care scotea niste sunete din gat, de nu stiai daca

rade oriplange! In loc sa se teama bisericosii ca

micutii cersetori ar fura banii dincutia milei, mai

bine ar da din cand in cand cate un spectacol ca

ala de ierisi ar face bani mai dihai decat aia de la

teatru!
(Isi priveste ceasul) tre' sa plec,vine seful!

Multumesc pentru tigara!

Cadavrul

de Aldo Nicolaj

Un interior burghez. Dormitor în care –între

patru lumânări – stă mortul. Uşa încăperii e

întredeschisă şi, printr-oînlănţuire de odăi, se

poate vedea sufrageria, unde familia e la masă.

Edoardo,50 de ani, plăcut la vedere şi politicos,

îmbrăcat în negru, are mâinileîmpreunate şi

între degete un buchet de viorele. Ele este

mortul. Face câţivapaşi spre public, apoi

EDOARDO: Mă numescEdoardo Filobello,

născut la Roma, acum 52 de ani, decedat ieri la

(se uită la ceas)…la orele 20 si57…Chiar în

clipa aceea s-a oprit şi ceasul. Se întâmplă. Din

simpatie. Mort depneumonie, cu supliment de

criză cardiacă. Eu am tot spus:

„Chemaţicardiologul…chemaţi cardiologul”.

Aş! „Măcar pentru un control… .” Toţi îidădeau

întruna că în ziua de astăzi, cu atâta penicilină la

îndemână, cine maimoare de pneumonie ?

Poftim, rezultatul. Toţi contra cardiologului.

Inclusivmedicul casei. Mare dobitoc şi acesta.

De bună-credinţă, ce-i drept, dar dacăm-ar fi

ascultat, în clipa asta aş mai fi încă Edoardo

Filobello, iar nurăposatul Edoardo Filobello.

(îşipriveşte făptura) Ia te uită cum m-au

împopoţonat! Costumul negru, o fi elpotrivit cu

ocazia, nu zic nu, dar mie mi-au plăcut

întotdeauna hainele deculoare deschisă, sportive,

tweedurileacelea frumoase şi vesele…De

cravată, ce să mai vorbim, am refuzat mereu

sămi-o pun. Nevastă-mea – căci ea mi-a făcut-o

cadou – insista de fiecare dată:ai să vezi că întro bună zi o să ţi-o pui şi n-ai să mai vrei s-o

scoţi înveci! Chiar aşa. Acum înţeleg, o păstra

pentru împrejurarea de faţă. Poate căpentru o

asemenea împrejurare o fi şi cumpărat-o!

Femeile! Prevăzătoarele! Segândesc la tot şi la

toate. Mă simt atât de caraghios cu hainele astea

negre şicu buchetul de viorele în mână…Ei!

Desigur, nimeni nu s-ar fi aşteptat săsfârşesc atât

de repede. Cu atât mai puţin eu. M-am bucurat

totdeauna de osănătate de fier. Nici tu guturai,

nici tu dureri de cap…mistuiam până şipietrele

de moară. Cât despre inimă, cardiologul îmi

zicea mereu: „Ceasornic!Aş vrea eu să am o

inimă ca a dumitale!” Mai bine ar fi avut-o!

Crăpa el, nueu…Acum, nu ne mai rămâne decât

să ne resemnăm. A apărut şi anunţul în

ziar.Anunţ cu plată, bineînţeles (ia ziarul

şiciteşte): „Ieri, după o scurtă suferinţă, s-a stins

în deplinăseninătate”…Seninătate? Dar n-am

apucat nici măcar să mă dumiresc!?...„Sufletul

nobil al lui Edoardo Filobello, de ani 52…” Ce

nevoie era să mai punăşi anii…Ce trebuie să ştie

lumea câţi ani am? „…Anunţă decesul, zdrobiţi

dedurere”…cam exagerat, adjectivul! Ar fi fost

de-ajuns: îndureraţi… „Clara,soţie, Dante, fiu,

Gina, noră…” pe care, în paranteză fie spus, nam putut s-osufăr niciodată, cu aerele şi cu

fandoselile ei! „Iside, soră. Înmormântarea

vaavea loc mâine, vineri 13, la orele 17…” Şi să

mai zici că n-ai de ce să fiisuperstiţios! Vineri,

13, 17. La toate s-au gândit… „Nu se primesc

vizite”. Dece? Mie mi-a plăcut întotdeauna să

am lume în jurul meu… „Rugăm a nu se

trimiteflori. Conform dorinţei defunctului,

familia nu va purta doliu…” În privinţaflorilor –

o economie stupidă. În privinţa doliului…n-am

pomenit niciodatădespre asta, nici pro, nici

contra. O idee a soţiei mele, de buna seamă, care

nuvrea să se îmbrace în negru, fiindcă negrul o

îmbătrâneşte! „Parastasul de 30de zile va avea

loc…” (uluit) Să mor,nu altceva! S-au şi gândit,

de pe acum, la parastasul de 30 de zile. Nici nammurit bine, şi ei se şi îngrijesc de parastasul

de o lună. Aşa, scapă de-ogrijă, şi nu-şi mai bat

capul după aceea. Ce repede se lichidează un

biet omnefericit: înmormântare…parastas de 30

de zile…cine moare veşnic zace, cine-iviu

trăieşte-n pace! (înaintează spreuşă: în fund, se

întrevăd membrii familiei, aşezaţi la masă.

Decupată în geamul opac al uşii, umbra

soţieilui Edoardo înmoaie o grisină în paharul

cu vin). Chiar zdrobită de dureren-aş prea zice

că e, nevastă-mea… Mde, chiar şi durerea

trebuie hrănită…Mâncaţi, mâncaţi, dară! Poftă

bună! Consolaţi-vă cu bucatele. Ce mutră arefiumeu! Tot posomorât, cum l-am ştiut

întotdeauna… Nu pentru că am murit

eu,ferească sfântul! Expresia lui obişnuită. Şi

când s-a însurat avea aceeaşiexpresie, de

plictiseală şi dezgust. Se înviorează numai când

îşi admiră colecţiade timbre. Nevastă-sa, ce să

mai zic, chiar dacă nu-i rău ca fizic, e de

oprostie… […] Hm, ce aromă! Ciorbă de

zarzavat, făcută de Iside. Bucateletrebuie gătite

cum le găteşte ea. Cu pasiune. Trebuie să găteşti

cu entuziasmulcu care faci dragoste, asta e,

zarzavaturile tăiate bucăţele mici, mici detot…

mirodeniile, eh, mirodeniile…leuşteanul…

slănina prăjită şi ceapa tocatămărunt, mărunt…

Când aduce ciorba ei de zarzavat la masă, în

toate odăile serăspândeşte un parfum care i-ar

scula şi pe morţi… (se opreşte) Nu, e un fel de a

vorbi. Din păcate nu e decât un felde a vorbi. (se

uită la o tavă plină cutelegrame, aşezată pe

noptieră, le răsfoieşte) Câte telegrame! Soluţia

ceamai uşoară ca să scapi de condoleanţe. Toţi

împărtăşesc durerea…participămişcaţi la doliul

familiei…deplâng dureroasa pierdere…se

asociază suferinţei…În realitate îi doare în cot!

[…] Deh, ce să mai… (se întoarce din nou în

direcţia familiei) Mănâncă întruna,„dumnealor”!

Frumos lucru, familia. Bietul bărbat munceşte

toată viaţa, facesacrificii peste sacrificii, trudeşte

şi trage căruţa, pentru familie, şi peurmă…

poftim, iat-o familia! Nici nu apuci să mori de-a

binelea, că se şi adunăîn jurul mesei, şi ce fac?

Mănâncă. Liniştiţi, senini, cu poftă de parcă eu

nuaş fi existat niciodată. Chiar dacă inima le e

zdrobită, pofta de mâncare nuşi-au pierdut-o,

dimpotrivă: se gândesc la moştenire. Ei, da: un

birou deavocatură, bine pus pe picioare…

pachetul de acţiuni…cont curent înbancă…

apartament în oraş…vilişoară la mare… Iată de

ce am existat eu! Şifiindcă eram un gospodar

cam strict…fiindcă am pretins totdeauna

anumiteeconomii…acum că eu nu mai sunt,

domnii îşi trag sufletul. Nici nu le pasă demort,

se gândesc la beneficiile lăsate lor de mortul ăsta

nenorocit. Nevastă-meao să-şi cumpere un

vizon…o să renoveze casa…o să scoată

mobilele aceleafrumoase, care-mi plăceau

mie…o să primească vizite…o să organizeze

bridge-urişi canaste… Noră-mea o să fie fericită

că duce o viaţă mondenă toţineisprăviţii o să

vină aici să se înfrupte…toţi pierde-vară…toţi

faliţii. Masăaşternută pentru toată lumea…

Singurul care n-o să irosească banii moşteniţi,

osă fie fiu-meu. E de ajuns să te uiţi la mutra lui,

ca să înţelegi că nu simtenici măcar gustul de a

trăi. O să se limiteze la cumpărarea de timbre.

Timbrerare… bucăţele de hârtie colorată, de lipit

într-un album… Şi-aşa, eu m-amcanonit toată

viaţa pentru ca banii mei să folosească la

cumpărarea de timbre.Ce imoral! Ce tristeţe!...

Şi, până una alta, ăştia mănâncă.[…] Dar ce o fi

gătitatât de gustos, soră-mea Iside? Păi, sigur că

da, tocană de ciuperci. Una dinpasiunile mele.

Te pomeneşti că a făcut-o ca să-mi cinstească

amintirea! Unde ofi cumpărat ciupercile?... Pun

pariu că de la bătrânica aceea care treceregulat

pe aici… Eu am spus întotdeauna să nu le

cumpere de la babă: nu vedebine, cum poate cu

vederea ei slabă, să deosebească o ciupercă

bună, de unaotrăvitoare? Pentru că, să nenţelegem, ciupercile astea… cât eram în viaţă,

eumă pricepeam la ciuperci… au un miros

special… Ar trebui să le atrag atenţia…Cum să

fac? Sunt mort. Şi-apoi, înfulecă, toţi, cu atâta

poftă… Nevastă-mea seserveşte a doua oară…

fiu-meu repetă şi el… noră-mea tăvăleşte mieyul

de pâineîn farfurie, ca să strângă tot sosul…

soră-mea parcă n-ar fi mâncat de-osăptămână…

Cum de nu-şi dă nici unul seama? (urlând)

Opriţi-vă! Atenţie! Atenţie! (fireşte, nu este

auzit; resemnat) Mâine, ziarele o să

publiceştirea la cronica neagră : „ O întreagă

familie otrăvită cu ciuperci”. Bieţiide ei. Nu-şi

închipuie, în clipa asta, că o să ne vedem atât de

curând… Fără săaibă nici cel mai mic răgaz să

se bucure de moştenire. Nici tu vizon… nici

tumobilă nouă… nici tu viaţă mondenă… nici tu

timbre… Se spune că viaţa e plinăde neprevăzut.

Aşa o fi, dar ce să mai spunem despre moarte?...

Frumoasăîncurcătură! Până la urmă, o să se

amâne şi înmormântarea mea. Poate

căSocietatea de Pompe Funebre face o reducere

pentru înmormântarea unei familiiîntregi… În

fond, ar fi o economie. Da, numai că la ce şi cui

ar servi o asemeneaeconomie, acum? (se uită,

pe rând, lafiecare membru al familiei) Îmi pare

rău, dar mă văd nevoit să vă spun : „Pe curând!”

( salută cu mâna, apoi îşireia poziţia iniţială de

cadavru).

CIURUL

cald… nefericirea mea, topita-nnefericirea

celorlalte! Oamenii de acolo, din oras, sunt o

alta lume.

Furgonulintra-n curte. Gerard. Gilbert!

voi fi departe de voi, nu v-am vazut

crescand.Cand o sa va revad?

Politistulspune incet: “Vreti o tigara?...

in principiu este interzisa, dar…” Asta maface sa

smiorcai. Apoi: “Va e bine?”, “Da, imi este cat

se poate de bine. Suntcat se poate de moarta.”

Michael Azama

“Ce-i cu telegrama asta?”, i-am

spusgardianei.

“Cititi-o!”Si-am respirat adanc. Am ramas foarte

calma. “Nuuu!” cred ca am strigat.

“Imi parerau, ” repeta. “E vorba de mama

dumneavoastra”, a spus in cele din

urma.Probabil am mai strigat o data. Nu stiu…

apoi, cred ca am lesinat.

Sunt atatia ani de cand astept. Nuimomentul sa renunt pentru cateva ore. E ciudat

locul acesta intre doua lumi…curtea de onoare,

inchisoarea, acest portic pe care nu l-am mai

trecut deatatia ani. Porticul da in strada…

strada…

Nu-ti fie frica, fata mea. Spune-ti ca a iesi nu

inseamnanimic. Nu-i nimic. N-ar fi trebuit,

mama sa-mi faci o asemenea porcarie inseara

iesirii mele.

Nicoleimi spunea: ”De-abia cand pui

piciorul afara incep sa curga belelele.”

Tovarasamea de celula plange fara

zgomot. As mai fi ramas inca putin, chiar daca

pute.Aici se vorbeste, se rade, asta se smiocaie,

traiesti!

Gamelele,sforile cu lenjerie de la un pat

la altul, povestile prostesti, parfumurile

dedouazeci de franci, paduchii. Da, eram aici la

Usa sedeschide incetisor. Complet

singura. Pe fereastra vad un baiat, cu o paine

subbrat. Nu voi mai vedea pe nimeni. Atatia ani

de inchisoare… Vei rezista,fetito, vei rezista!

“Liniste!Sunteti in experienta

observationala pentru trei saptamani.” Ei

numesc astaprimire. Ciudata primire. Patul fixat

depodea, scaunul fixat de podea, geamurile

batute-n cuie. Ghiseul pe undegardianul iti da de

mancare… Daca vezi o pasare, ai o zi

norocoasa.

Cosmarul asta, mereu acelasi. Un

barbatma tine de mana, iti seamana. Am un

buchet de flori. Sunt fericita… ma conducepe

strazile unui oras necunoscut. Deodata ma lasa

si dispare la un colt. Ilcaut innebunita…

nimeni… alerg. Picioarele nu ma mai tin.

Noaptea cade dintr-odata ca la cinema.

Primulnostru vorbitor, Gerard. Eram

acolo de trei ani. Eram coafata,

imbracata,aranjata. “Ia zi, te mariti azi, sau ce?”

Nicole se distra.

Maiceva decat asta, am vorbitor cu fiul

meu. Nu l-am vazut de trei ani.

-
N-osa te recunoasca.

Taci!ca mi-e frica!

Si-apoi tu, tu ai vrut-o. Nu puteai fi decat al

meu. E vinamea…. iau totul asupra mea…

fiecare act. Cel mai murder, cel mai dur.

Sangelevarsat, sangele inchegat pe tesatura.

Cuscaaia de la tribunal. Astept

“MAXIMUM!” Iata ce te asteapta micuto…!

Mainile carese ridica, ce jura sa spuna adevarul,

ziaristii, sala plina, spectacolul asta!Iata viata

mea vazuta in negru: “Inca de mica smulgea

capetele papusilor ei”“Domnilor, Curtea!” Toata

sala se ridica…

“Da!pentru vinovatie. Da! pentru

premeditare. Da! pentru premeditare.

Maximum” Eimposibil!

Maestre, spuneati zece ani cel mult!

“Cel putin scapati de pedeapsa pe viata, nuva

plangeti!”

Va convine,domnilor ocnasi.

Muncesc pe nimicsi nu fac niciodata greva.

Dar la familie v-ati gandit? “Familia, stiti,

oricum n-o intereseaza.”

Maintreb, de ce ies. In fond, cine ma

asteapta: niste pusti, care vor fi barbatein toata

firea si care nu vor mai avea nevoie de mine –

cine stie poate ii voiincurca.

Mi-am impartit lucrurile ieri ca si cum as fi

murit. Adio, va spun. Ah, in inchisoare este

amuzant. Oh, ce ne mai distram… Cand esti

nefericita nu ai dreptul sa fii trista.

Clopotele de dimineata. Mila. Nuvreau sa ies,

usase deschide. Nu! Nu vreau! Mi se vor inapoia

actele. Sa ma vad asa cum eramacum… Imi voi

pune taiorul. E din nou la moda. Va fi o batista

alba lafereastra unei cellule… semnul de adio al

lui Nicole. Nu mai plange…

Gardianul va deschide larg usa cu cele doua

canaturi…

Nu voi intoarce privirea, asta poarta ghinion,voi

privi drept inainte spre oras. Mi-e frica. Asculta

acesti pasi pe culoar,vin, sunt pentru tine. Usati

se va deschide.

Ridica-te si danseaza, danseaza!