Curs 1:

 Perioada 1648-1789
 Anul 1648 este unul important deoarece marchează sfârşitul războiului de 30 de ani
(1618-1648), cel mai sâgeros conflict care a afectat Europa până în acel moment
 Majoritatea luptelor au loc în spaţiul german, în inima Europei, un teritoriu foarte
fragmentat la acea vreme. Lupta se poartă pentru a controla acest spaţiu, iar numărul de
victime rezultat în urma acestui conflict este de aproximativ 1 milion
 Odată cu acest război are loc şi ultimul mare conflict religios: o schismă în interiorul
bisericii catolice care opune puterile catolice celor protestante
 Este un conflict între marile puteri europene, în primul rând Franţa şi Austria, care
folosesc spaţiul german pentru a se confrunta
 Avem o puetere catolică, Franţa, care se aliază cu principi protestanţi împotriva unei alte
puteri catolice, Austria. Asta înseamnă că pentru Franţa religia trece în plan secund,
punând pe primul loc interesul de stat (raison d’etat)
 Unul dintre aspectele importante ale acestui conflict este faptul ca vedem manifestându-
se, pentru prima data, caracterestici ale diplomaţiei moderne
 Anul 1648 mai este important şi din alt punct de vedere: marchează sfârşitul proiectului
imperial pe care Europa îl moştenise de la Imperiul Roman, proiectul monarhiei
universale, cee ace înseamnă că mulţi văd în acest an momentul în care se afirmă
principiul suveranităţii statelor, opus monarhiei universale
 Anul 1648 mai înseamnă pentru mulţi utilizarea la o scară mult mai mare a unor practice
pe care le considerăm moderne, de exemplu: înmulţirea reprezentanţelor diplomatice
(ambasade) = naşterea diplomaţiei moderne
 Pentru mulţi, această diplomaţie, a luat naştere în Italia ranscentistă. Italia acelei perioade
era, de asemenea, foarte fragmentată între mai multe entităţi. Avem imaginea Europei
restrânsă la acest teritoriu unde este, deci, necesar să apară diplomaţia
 N. Machiavelli spune în “Principele” ca trebuie uitilizate fără scrupule orice instrumente
pentru a maximiza, a spori puterea principelui. Astfel, se remarcă metoda italiană: scopul
scuză mijloacele
 În secolul XI, apare o alternativă a metodei italiene care susţinea că diplomaţia trebuie să
fie o activitate civilizatoare, care cizelează state. Principalul reprezentat e Francois de
 Callieres care scrie o carte intitulată “Maniera de a negocia cu prinţii”, enunţând
următoarele principii:
1. Diplomaţia este o activitate civilizată şi civilizatoare
2. Profesionalizarea diplomaţiei: e nevoie de o şcoală care să pregătească viitori
diplomaţi (această profesionalizare apare abia spre sfârşitul secolului XIX)
3. Diplomaţia trebuie dusă cu bună credinţa, cu prudenţă şi având disponibilitate
spre compromise
 Este evident că această şcoală franceză rămâne un ideal
 Perioada dintre războiul de 30 de ani şi revoluţia franceză- Omniprezenţa războiului
 A fost o perioadă foarte violentă (războiul de 30 de ani, o serie de războaie anglo-
olandeze, expansiunea otomană în Europa, un foarte violent război franco-spaniol)
 Războaiele secolelor XVII-XVIII au anumite caracteristici:
 Au un character indecis (ceea ce le prelungeşte durata)
 Erau purtate cu mercenari (profesionişti foarte costisitori)
 Obligă statul să se modernizeze
 Îşi pierd caracterul religios
 Ajung să fie văzute ca sportul regilor (moft personal). Aşadar, dacă războiul e
apanajul monarhilor, pretextele sunt legate de interesele acestora; războaiele nu
ţin cont de impactul asupra societăţii. Exemplu: Franţa
 Ajung să aibă consecinţe economice, instituţionale şi politice
 Războaiele transformă statul prin resursele uriaşe pe care le consumă
 În secolul XVIII se poate vorbi despre practica congreselor de pace, ceea ce înseamnă
că fiecare mare conflict se încheie un astfel de congres la care iau parte foarte multe state
care socialzează, intră în contact unele cu altele
 Avem de aface cu o modificare de viziune asupra Europei: aceasta încetează să mai fie
văzută în termeni religioşi şi începe să fie concepută ca o comunitate de state cu interese
legitime şi de multe ori rivale. Legat de asta, în secolul XVIII începe să îşi facă loc
principiul balanţei de putere (putere hegemonică), având ca scop păstrarea
independenţei de acţiune şi ca scop final, evitarea războiului
 După 1750 se simte influenţa iluminismului care a condus la o serie de proiecte utopice
de organizare a sistemului international, la idea suveranităţii populare (vazută de unii
filosofi iluminişti ca antidot al anarhiei internaţionale), intrarea în vocabular a
conceptului de democraţie şi drepturi ale omului, despotismul luminat (fază de tranziţie
de la monarhia absolute în care suveranul era văzut ca “unsul lui Dumnezeu”; iluminiştii
credeau că puterea vine nu de la Dumnezeu, ci în urma unui contract social), accelerarea
expansiunii coloniale a puterilor europene (spaniolii şi portughezii fiind primii) care va
deveni o sursă de conflict în Europa