Particularități ale unui text narativ studiat, aparținând lui Mihail Sadoveanu.

Baltagul, Mihail Sadoveanu

roman realist mitic

CONTEXT
„Moment al conştiinţei umane” în opinia lui Constantin Ciopraga, Mihail Sadoveanu e unul dintre
cei mai importanţi prozatori ai literaturii române.

Oferind o imagine amplă și complexă asupra vieții, romanul este o creație epică în proză, de mari
dimensiuni, cu o acțiune dezvoltată pe mai multe planuri și caracterizată prin mobilitate spațio-temporală,
antrenând un număr mare de personaje, bine individualizate.

Apărut în anul 1930, Baltagul este un roman interbelic, obiectiv, realist, mitic și tradițional. Se
încadrează în realismul interbelic, articulând inspirația mitic-baladescă, proiectată într-o civilizație
pastorală, pe un scenariu polițist foarte dinamic.

I. Prima cerinţă: Încadrarea

Încadrarea în realismul interbelic este susținută de caracterul determinat și lucid al Vitoriei

Lipan, de surprinderea în limitele adevărului a vieții muntenilor, cu obiceiurile străvechi, individuale și
colective, dar și cu semnele adaptării la nou, de verosimilitatea relațiilor interumane, care nu exclud
interesele economice meschine, de stilul obiectiv și de atitudinea în general neutră a naratorului.

Categoriile romanești în care a fost plasată scrierea, de-a lungul timpului au fost: roman
antropologic și polițist( G. Călinescu), roman mitic-baladesc și realist- etnografic( E. Lovinescu), roman
demitizat ( Ion Negoițescu), parafrază cultă a Mioriței( Paul Georgescu).

a. Veridicitate

Caracteristică a romanului realist, veridicitatea este asigurată de toponimele din zona

Dornelor și a Bistriței, pe drumul parcurs de Vitoria împreună cu Gheorghiță, pe urmele lui Nechifor:
Bicaz, Călugăreni, Borca, Vatra Dornei. Vorbim însă de o scriere ficțională cu valențe mitice, în care
romancierul imaginează satul Lipanilor, Măgura Tarcăului, și utilizează toponime simbolice (satul Doi
Meri, râul Neagra).

Timpul derulării acțiunii este vag precizat, prin repere temporale din calendarul religios al satului
tradițional „aproape de Sf. Andrei”, „în postul Mare”, „10 martie”. Perioada istorică poate fi dedusă ca
fiind la începutul sec al XX-lea, din menționarea trenului și a telefonului în zona Moldovei. Dar poate fi
perceput în roman și un timp mitic, cel al faptelor exemplare.

Este un roman al transhumanței, bazat pe urcarea și coborârea oilor la și de la munte. Oamenii

își sincronizează viața după mersul bărbatului cu oile între munți, în timp ce femeia rămâne acasă, având
grijă de gospodărie și de copii, precum și de produsele rezultate de la animale.

b. Caracterul mitic

Este un roman social, deoarece se realizează o frescă a vieții prin ilustrarea categoriilor sociale
în evoluție. Sătenii munteni își organizează viața la sat.

Este un roman mitic prin gesturile rituale ale Vitoriei (vrăjitoria, magia, farmecele), tradițiile
pastorale, motivul comuniunii om-natură și mitul marii treceri.
 De asemenea, caracterul mitic-tradițional al romanului este dat de legăturile romanului cu folclorul
românesc, de pildă, inspirația din balada populară Miorița, sugerată chiar de scriitor prin motto-ul „
Stăpâne, stăpâne / Mai cheamă ș-un câne!”

Totuși, acesta constituie un aspect controversat în receptarea critică, susținut de criticii interbelic
(E. Lovinescu, G. Călinescu) și contestat de exegeza postbelică (Al. Paleologu).

Arhitectura complexă, conferită de polimorfismul structurii (sesizat de criticul Paul Georgescu în

studiul „Polivalența necesară” ) și de prezența mai multor teme și motive, a ocazionat diferite interpretări
ale romanului, unele chiar contradictorii: reconstituirea „Mioriței” (E. Lovinescu), roman antropologic și
polițist (G. Călinescu), roman mitic baladesc și realist etnografic (Perpessicius), roman demitizant (Ion
Negoițescu), roman realist, obiectiv (N. Manolescu), roman ințiatic, roman de dragoste și o „anti Mioriță”
(Paleologu).

II.Tema operei

Tema textului este călătoria, în vederea căutării adevărului, temă în jurul căreia orbitează
alte teme conexe familia, averea, moartea, destinul.

Romanul Baltagul prezintă monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaică a

păstorilor, având în prim plan căutarea și pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan.

Secvențe ilustrative:

a. Drumul

O primă secvență sugestivă o constituie dorința Vitoriei de a pleca în căutarea soțului, de

a-i urma traseul, împreună cu fiul ei, Gheorghiță. Astfel, aceasta reconstituie drumul parcurs de
bărbatul său, pentru descoperirea adevărului și realizarea dreptății.

Călătoria, căutarea adevărului constituie axul romanului și se asociază cu motivul labirintului.

Parcurgerea drumului are diferite semnificații. Vitoria reconstituie evenimentele care au condus la
moartea bărbatului ei (intriga polițistă), ceea ce devine o dublă aventură: a cunoașterii lumii și a
cunoașterii de sine.

Pentru Gheorghiță, călătoria are un rol educativ, de inițiere a tânărului (Bildungsroman).

Căutându-și soțul, Vitoria parcurge simultan două lumi: spațiul real, concret, comercial și o lume ,,de
semne și minuni”, al căror sens ea știe să-l descifreze.

b. Găsirea lui Nechifor

O altă scenă relevantă pentru tema textului este găsirea lui Lipan în râpă. Din punctul de vedere
al suspiciunilor Vitoriei, acest moment este sfârșitul călătoriei, odată cu depistarea osemintelor lui
Nechifor. Pe de altă parte, momentul e punctul care declanșează acțiunea de răzbunare.

Simbol central: râpa, un simbol al morții. Acest simbol marchează o coborâre în infern care
reprezintă moartea lui Nechifor și renașterea lui Gheorghiță precum și maturizarea acestuia. Utilizarea
arhaismelor și regionalismelor conferă textului autenticitate și culoare locală.
Scena se încheie cu replica femeii: „Gheoghiță!” care reprezintă numele de botez al soțului ei
folosit doar în intimitatea lor. Fiul tresare la această replică, momentul marcând preluarea autorității
familiale de către fiul lui Lipan.
III. Elemente de compoziție, structură, limbaj

a.Incipitul

Un prim element de compoziție îl reprezintă incipitul textului: are formă de prolog precedat
de un motto. Acesta din urmă este preluat din Miorița: “Stăpâne, stăpâne, mai cheamă ș-un câne”.

Sadoveanu valorificând astfel componenta mitică; motto-ul ghidează lectura din punct de vedere
tematic (căutarea oierului dispărut) dar și atrage atenția asupra unor elemente din lumea rurală, precum
comuniunea om-animal.

Prologul cuprinde legenda relatată de Nechifor, la evenimentele lumii satului, conform acesteia la
crearea lumii Dumnezeu le-a dăruit muntenilor o „inimă ușoară” și „muieri frumoase și iubețe”. Astfel,
prologul anticipează atât caracterul Vitoriei, loială soțului ei cât și atitudinea ei optimistă din finalul
romanului, care atestă, faptul că viața merge înainte.

B. Conflict

Un alt element de construcție îl reprezintă creionarea conflictelor romanului.

Este vorba mai întâi despre un conflictul exterior: inițial este cel mioritic doi oieri îl ucid pe al
treilea pentru a-i pune mâna pe bani și pe turme. Dispariția baciului muntean va cauza un alt conflict
exterior între soția lui și ucigașii săi, conflict bazat pe dorința de răzbunare, dar și pe intenția de a echilibra
balanța dreptății.Vitoria reconstituie drumul parcurs de Lipan, află adevărul și îi demască pe ucigași în
fața autorităților. Ea este ajutată de Gheorghiță pe care călătoria îl maturizează.

Conflictele interioare sunt mai accentuate în dreptul lui Gheorghiță, care ezită în numeroase
puncte cheie, cum ar fi plecarea de acasă și părăsirea comunității tinerilor, șovăiala de dinainte de a
coborî în râpă, stângăcia din momentul pedepsirii lui Bogza. Ezitările feciorului sunt justificate de procesul
de maturizare prin care trece,

Conflictul interior al Vitoriei este prezentat la începutul romanului, cauzat de dispariția soțului.
După îndeplinirea ritualurilor necesare, ea pornște la drum hotărâtă să-și găsească soțul, să facă
dreptate și să-l înmormânteze creștinește.

Este prezent totodată un conflict între tradiție și inovație, între lumea arhaică pastorală și
modernitatea care începe să pătrundă în satul muntenilor. Vitoria este un spirit conservator, în timp ce
tinerii receptivi la noutățile civilizației, Minodora și Gheorghiță, sunt readuși de mama autoritară la regulile
impuse prin tradiție

Încheiere

Așadar, romanul „Baltagul” aparține realismului mitic. Criticul N. Manolescu arată că, deși M.
Sadoveanu alege ca pretext epic situația din balada populară, autorul „sacrifică marele ritm al
transhumanței, pentru un fapt divers, pentru un accident; demitizează situația originară privind dintr-un
unghi deloc poetic, evenimentul ritual. Baltagul este un roman realist în sensul cel mai propriu.”