9 iul., 19.06, Maslu, Sf. Pantelimon.

mp3
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin!

Prea cucernice Părinte și iubiţi fraţi creştini,

În primul rând vă mulțumesc că m-ați primit astăzi aici ca să putem sluji împreună Taina
Sfântului Maslu în această biserică vie. Ce înseamnă o biserică vie? Înseamnă o
biserică în care credincioșii vin și încearcă să intre în ritmul slujbei. Pentru că într-
adevăr Hristos în momentul în care s-a înălțat la ceruri nu ne-a părăsit. Ne-a spus prin
intermediul Apostolilor că pururea va fi cu noi, în toate zilele veacului acestuia, cu atât
mai mult în veșnicie. Și cum este cu noi pururea în sfânta biserică cea întemeiată la
cincizecime. Întemeiată pe cruce şi apoi întemeiată în chip văzut, la cincizecime. Cum
suntem noi vii în biserică? În momentul în care încercăm să intrăm în această viață
tainică a bisericii, care viață a bisericii este, se poate simți tocmai în primul rând în
sfintele slujbe. Sfintele slujbe nu sunt scopul principal al vieții. Scopul principal al vieții
este mântuirea. Mântuirea se dobândește prin inima curată, prin inimă curată unită cu
Hristos. Pentru că de aceasta a venit Hristos, ca noi să ne putem curăți inima. Dar
slujbele, sfintele slujbe sunt una dintre cele mai importante trepte prin care putem să
ajungem la această inimă curată. Nu sunt singure dar sunt strict necesare. Prin Sfintele
Slujbe nu înțeleg numai Taina Sfântului Maslu, înţeleg şi celelalte Sfinte Taine. Fără de
botez nu se poate intra în Împărăția Cerurilor, înţeleg şi Sfânta Împărtășanie: "cine nu
mânâncă trupul meu şi nu bea sângele meu nu este vrednic de mine" Înțeleg fireşte
Sfântul Maslu și toate celelalte taine. Pocăința. Prin sfinte slujbe înţeleg și acatist
înțeleg şi paraclis, înțeleg tot ce se face în cadrul bisericii de către credincioși. Nu
neapărat numai aici în locașul de cult. Şi ceea ce facem noi acasă în acord cu ceea ce
ne învață Biserica, este de asemenea ne ajută să participăm la acest ritm tainic al vieții
pe care Duhul Sfânt o suflă înbiserică prin credincioșii săi. Ce ne împiedică să fim cu
adevărat o biserică vie? Ne împiedică nu Taina Bisericii și nu Biserica Cea care este
divino- umană și care va fi va exista până la sfârșitul veacurilor, ci ne împiedică pe
fiecare dintre noi păcatele care ne rup de Dumnezeu. Păcatele care ne fac să trăim
pentru noi înșine și după cugetul nostru sau după cugetul lumii acesteia, veacului
acestuia căzut și păcătos, lumii celei care nu a vrut să-L primească pe Hristos. Spune
că Dumnezeu-Cuvântul s-a făcut trup și între ai săi a venit şi ai săi nu L-au primit.
Lumea nu este în sine rea, dar lumea este ea însăși stăpânită și poartă urmările
păcatului strămoșesc. În momentul în care Dumnezeu i-a creat pe oameni, a spus la
început "creșteţi și vă înmulţiţi și stăpâniţi Pământul". Această poruncă a dat-o
Dumnezeu primilor oameni în Rai, înainte de cădere. Această poruncă rămâne valabilă
și va fi cu adevărat împlinită, în veacul viitor. Dar din pricina păcatului strămoșesc și
această poruncă a fost deformată. Nu mai vedem prin creștere și înmulțire stăpânirea
pământului, nu mai vedem decât dorința de a supraviețui cu orice preț sau căderea în
păcatul desfrâului. Aceste două lucruri sunt evidente în zilele noastre. Dorința de
supraviețuire cu orice preț ne face să ne întemeiem viața noastră, să ne lăsăm în viață
noastră spirituală să crească buruiana fricii. A groazei de ceea ce ni s-ar putea
întâmpla. Ca și cum pentru noi tot ceea ce contează este să trăim viața aceasta, ca și
cum pentru noi nu ar exista viață veșnică și nu ar exista făgăduința vieții veșnice. De
aceea momentul în care eu mă las cuprins de această groază, deja nu mai sunt părtaș
ritmului bisericii și nu mai sunt parte a bisericii. În momentul în care mă las cuprins de
gânduri de desfrâu chiar dacă eu nu, dar societatea în care trăiesc încearcă să-mi
inducă aceasta mie și familiei mele, copiilor mei, în momentul când dau acceptul meu
interior că așa ceva "așa este, nu avem ce face...", în momentul respectiv deja încep să
mă îndepărtez de adevărata viață a bisericii. Bineînțeles că există pocăință, există
întoarce către Dumnezeu în orice clipă. Și cel care se teme prea mult pentru viața sa
pământească se poate întoarce către Dumnezeu să și dea seama că de faptfrica cea
bună pe care o are, este frica de Dumnezeu și frica de înfricoşătoarea judecată. Nu
frica de a supraviețui aici. Cel care ajunge la frica de Dumnezeu cea adevărată, aceea
de a nu Îl supăra pe Dumnezeu cumva și frica de înfricoşătoarea judecată. Gândul
acesta că la judecată s-ar putea să dobândească nu răspunsul cel bun, ci el să-și
aleagă partea de-a stânga. Aceste frici sunt ziditoare. Frica de a supraviețui este
distrugătoare. Este cea care ne macină și ne consumă sufletește. Şi acesta a fost lait-
motivul societății în care trăim de un an și jumătate. Cealaltă parte a desfrâului, încă
dăm slavă Lui Dumnezeu, aici sunteţi și cred că sunteți o biserică puternică o
comunitate puternică în care această boală să nu intre. Dar este evident că există o
presiune la nivelul societății pentru ca această boală să fie implementată. Să fie
introdusă în sufletele copiilor noștri prin intermediul mijloacelor puterii. Adică prin planul
de învățământ. Ce putem noi face? Noi nu putem schimba Planul Învățământ nu putem
schimba ordinea aceasta a lumii căzute, venite de la mari foruri internaționale. Dar pot
face cu copiii mei și cu cei apropiați ai mei de fiecare dată, să le spun: "nu este bine, nu
este normal!" Firescul este ceea ce mă învață Biserica. Firescul este dragostea cuminte
și frumoasă între un bărbat și o femeie, firescul este colegialitatea, amiciția, prietenia
între doi oameni de același gen. Firescul este să-l îngădui şi pe cel de lângă mine, dar
să nu mă las contaminat de păcatele sale. Aceasta trebuie să o faceți! Cum putem face
lucrul acesta? În momentul în care suntem într-adevăr și revin și cu asta închei, părtași
Bisericii. Suntem cu adevărat mădulare vii ale Bisericii. Deci în momentul în care eu
stau și nu mă las nici înfricoșat de ceea ce îmi prezintă lumea aceasta ca fiind sfârșitul,
nici îndulcit de ceea ce încearcă lumea aceasta să-mi dea pentru ca să-mi câștige mie
libertatea sufletului, să-mi corupă sufletul mie şi copiilor mei, în momentul în care nu mă
las îndulcit și înfricoșat, în momentul acela eu nu sunt deloc manipulabil. Cum pot să nu
mă las nici îndulcit nici înfricoșat? Niciodată cu puterea mea, ci cu puterea lui Hristos.
Pentru că spune Mântuitorul că cel care va păstra mărturisirea de credinţă a lui Petru,
că "Tu eşti Mesia Fiul lui Dumnezeu celui Viu" spune Mântuitorul că cel care va crede
cu adevărat aceasta, cu adevărat aceasta nu doar cu vorba ci în adâncul inimii sale
aceasta, acesta va face parte din biserica aceea pe care nici porțile iadului nu vor birui.
Deci ceea ce putem noi să facem, fiecare dintre noi, fiecare între noi dumneavoastră și
noi, este să ne apropiem mai mult și mai mult de Hristos, sistematic de Hristos! Cum?
Împlinind exact cu acrivie, cu atenție, cu credință, cu sârg, cu dragoste, cu seninătate
poruncile bisericii. Postul, rugăciunea, venitul la slujbe, încercarea mereu de a iubi pe
celălalt de a ne iubi vrăjmașii, încercarea de a împlini fericirile. În felul acesta cu
adevărat vom simți în viața noastră prezența lui Hristos, vom simți în viața noastră
mângâierea Duhului Sfânt, vom simți că suntem părtași ai Bisericii. Și dacă suntem
membre vii ale Bisericii, mădulare vii ale acestei biserici divino-umane care are ca și
Cap tainic pe Hristos Domnul nostru și are ca dătător de viață Duhul Sfânt, în momentul
acela nimic nu ne va mai putea rupe pe noi de Hristos. Și dacă nu ne rupe pe noi nimic
de Hristos, atunci avem mare nădejde că și cei dragi ai noștri, cei apropriaţi ai noştri, că
sunt copii, nepoți, că sunt prieteni, cunoștințe și aceia vor putea cumva să ajungă la
această Evanghelie, la Vestea cea bună a lui Hristos. Deci nu uitați: lumea vrea să fim
înfricoșaţi și lumea vrea să fim desfrânați. Când spun lumea, înțeleg lumea care are
putere și influență politică în lumea aceasta. Hristos ne dă puterea să fim curați și să fim
cu adevărat liberi. Avem de ales fiecare dintre noi și nu o singură dată ci de fiecare
dată, pentru că vedem prea bine, există o stăruință foarte mare în a cultiva în sufletele
noastre și a copiilor nostri buruienile. Dar noi trebuie să fim mai stăruitori decât aceia,
să dăm deoparte, să plivim buruienile, să punem mereu cuvântul cel bun, Vestea cea
bună, Harul pe care Sfânta Biserică ni-l transmite. Amin!