VICTIMOLOGIA

Noţiune.
Conceptul de „victimologie” derivă din latinescul victima (victimă) şi logos (ştiinţă),
adică ştiinţa care studiază victima.
Victimologia reprezintă o ramură a criminologiei ce cuprinde studiul proceselor ”de a
deveni o victimă” sau ”de a face o victimă” (Daigle, 2018).
Obiectul de studiu
Victimologia (G. Gulotta) – studiul:
▪ victimei unui delict,
▪al personalităţii sale,
▪al caracteristicilor biologice, psihologice, morale şi socio-culturale,
▪al relaţiilor sale cu delincventul
▪şi al rolului pe care l-a jucat în geneza delictului.

Victimologia relevă cauzalitatea şi efectele agresiunii asupra victimei, ordinea în care

se produc actele agresionale şi limita reducerii acestora, respectiv actele agresionale
cu un conţinut clar: lezarea intereselor unei victime identificate sau care se va
individualiza în perioada producerii actului agresional prin legătura de cauzalitate şi
efectul victimal.
OBIECTUL VICTIMOLOGIEI
▪ Obiectul victimologiei- efectele actului agresiv asupra echilibrului dinamic (biologic
şi psihologic) al victimei.
CONCEPTUL DE „VICTIMĂ”
„Victimă” :
▪ persoană care a fost supusă unei agresiuni fizice sau psihice din partea unei persoane, a societăţii etc.;
▪ persoană care suferă urmările unei întâmplări nefericite, cum ar fi boală, accident, catastrofă etc.;
▪ în antichitate victima era un animal sau un om care urma să fie sacrificat unei zeiţe.

Astfel, prin VICTIMĂ se înţelege orice persoană care suferă direct sau indirect
consecinţele fizice, materiale sau morale ale unei acţiuni sau inacţiuni criminale .
„ Persoana ucisă, vătămată corporal, violată etc., apare în calitate de
victimă, iar cea care a ucis, a vătămat corporal sau a violat, apare în
calitate de infractor.” (Butoi,2004)
 CLASIFICAREA VICTIMELOR
In functie de categoria infracţională

▪victime ale infracţiunii de omor,

▪victime ale infracţiunii de vătămare corporală,
▪victime ale infracţiunii de lovituri sau alte violenţe cauzatoare de moarte,
▪ victime ale infracţiunii de viol,
▪victime ale infracţiunii de furt etc.
A. Karmen identifică următoarele categorii de victime:

1. copii dispăruţi;
2. copii maltrataţi fizic şi sexual;
3. persoane în vârstă – victime ale crimei;
4. femei maltratate;
5. victime ale actului sexual;
6. victime ale şoferilor aflaţi în stare de ebrietate.
Cele mai multe clasificări au în vedere criteriul privind gradul de implicare şi de
responsabilitate al victimelor în comiterea infracţiunii.

1. victima total nevinovată (pruncuciderea);

2. victimă mai puţin vinovată decât infractorul (ignorantă, imprudentă);
3. victimă tot atât de vinovată ca şi infractorul (provocatoare);
4. victimă mai vinovată decât infractorul;
5. victima care poartă responsabilitatea totală (agresoare);
6. victima înnăscută, simulatoare, imaginară.
 În lucrarea sa I. Butoi, Tudorel (1992) scrie: „ privind din perspectivă strict psihologică, nici o
victimă nu poate fi absolvită integral de o anumită răspundere legată de actul infracţional. ”
EX.:
▪Victima unui viol într-un parc în timpul nopţii poartă vina ignorării pericolelor posibile atunci când
încearcă să se plimbe singură prin parc la ore târzii.
▪ Poştaşul cu bani mulţi asupra sa nu se asigură deloc şi este atacat în scop de jaf.
▪Victima unui atac nocturn la domiciliu se poate face vinovată de „publicitatea” exagerată privind
achiziţionarea unor bunuri de valoare.
▪Chiar şi în cazul unor minori, victime ale unor infracţiuni, un anumit grad de vinovăţie aparţine
părinţilor sau persoanelor ce-i au în pază juridică (cadre didactice, personal de îngrijire etc.).
In functie de tipuri de întâlnire victimă-infractor L. Lamborn (1968) :
1. iniţiere;
2. facilitare;
3. provocare;
4. comitere, săvârşire;
5. cooperare;
6. instigare.
O interesantă clasificare la această categorie o realizează J. Sheley (1979):
1. infractor activ –victimă;
2. infractor activ – victimă semiactivă;
3. infractor activ – victimă activă;
4. infractor semipasiv – victimă activă;
5. infractor pasiv – victimă activă.
Această clasificare scoate în evidenţă foarte clar care este rolul pe care îl poate juca
victima în comiterea infracţiunii.
Folosind acelaşi criteriu E. A. Fattah (1967) elaborează următoarea clasificare:
1. victimă participantă, dispusă să suporte orice consecinţă din spirit de aventură;
2. victimă latentă, lipsită de iniţiativă va aprecia desfăşurarea agresivităţii într-un
mod imprevizibil, putând reacţiona oricând pentru a evita sau accepta eşecul actului
victimizant;
3. victimă predispusă, cu reacţii spre înclinaţii schimbătoare, rigide şi complexe care
contrazice şi încearcă să revină la vechile atitudini;
4. victimă provocatoare, fidelă unor concepţii în care dispreţul şi sfidarea regulilor
comportamentale îndeamnă la acţiuni nesocotite, la schimbări de atitudini
periculoase, euforice, isterice, exaltate, melancolice;
5. victimă neparticipantă, care adoptă posibilitatea de a-şi controla comportarea,
acceptând doar actele cu semnificaţii cunoscute.
Hans von Hentig elaborează următoarea clasificare pornind de la rolul unor
elemente situaţionale specifice victimelor în comportamentul lor:
1. victime nevârstnice, psihicul acestora fiind afectat de lipsa de interactiune si
experienta socială şi de lipsa forţei fizice-morale care să le permită rezistenţa in
fata agresorului;
2. victime femei, care devin cu precădere subiectul infracţiunilor sexuale dacă sunt
tinere sau al infracţiunilor motivate material dacă sunt mai în vârstă;
3. victime vârstnice, care depind de sănătatea mentală, de modul de implicare în
realitatea înconjurătoare, de gradul de adecvare a relaţiilor individuale psiho-
voliţionale;
4. dependenţii de alcool şi stupefiante, cei din urmă fiind expuşi în primul rând
autovictimizării;
5. imigranţii, psihicul acestora fiind afectat de probleme de ordin communicational
( bariera lingvistica), de lipsa mijloacelor materiale şi de ostilitatea băştinaşilor
6. etnicii care se confruntă cu problema integrării sociale din partea lor, şi a
discriminării rasiale din partea majoritarilor;
7. indivizii normali dar cu inteligenţă redusă, nu au capacitatea de a anticipa
rezultatele acţiunilor lor în raport cu influenţele mediului;
8. indivizii temporar deprimaţi la care prezenţa scopului în plan mental este redusă
datorită lipsei de voinţă şi a sentimentului de inferioritate;
9. indivizii achizitivi, starea de relaţionare a acestora cu mediul fiind determinată
de voinţa de a realiza profituri în orice context se iveşte o oportunitate;
10. desfrânaţii şi destrăbălaţii care devin vulnerabili faţă de manevrele infractorilor
datorită indiferenţei şi dispreţului relativ faţă de legi;
11. singuraticii, care ajung să îşi modifice comportamentul prin absolutizarea izolării
în interpretarea tuturor proceselor psihice, suportând greu singurătatea sunt foarte
vulnerabili;
12. chinuitorii, care participă la un flux de fapte psihice prin care denaturează
regulile şi raporturile interindividuale, devenind victimele acestora, fenomenul fiind
mai des întâlnit în relaţiile de familie unde unul din membrii, de regulă bărbat, îi
victimizează pe ceilalţi până când aceştia ajung la o stare de saturaţie şi ripostează;

13. indivizii „blocaţi” şi cei nesupuşi. Primii sunt cei datornici, care nu îşi mai pot
achita datoriile pe căi legale, acceptând cu uşurinţă soluţiile ilicite ale unor infractori.
Nesupuşii sunt acei indivizi care nu se lasă uşor victimizaţi atunci când sunt atacaţi. Ei
reprezintă „victimele dificile” aflate în antiteză cu „victimele uşoare”.
CLASIFICARE IN FUNCȚIE DE GRADUL DE
VICTIMIZARE
1. victimizare primară, urmarea oricărei agresiuni;
2. victimizare secundară, vizează situaţiile de păgubire a unor societăţi comerciale;
3. victimizare terţiară, reflectă delictele care au ca obiect convieţuirea socială sau
administraţia publică;
4. participarea mutuală, când infracţiunea se produce prin iniţiativa infractorului dar
victima adoptă fie o manieră relativ pasivă, fie o atitudine voluntară de a păstra
secretul victimizării: adulter, avort;
5. victimizarea juvenilă, priveşte minorii.
GRADUL DE IMPLICARE A VICTIMEI ÎN
ACTIVITATEA ECONOMICĂ ŞI AFECTIVĂ
1. victimă generoasă - infractorul reuşeşte să impresioneze victima, punând accentul
pe naivitatea şi disponibilitatea materială a victimei;
2. victima „ocaziei bune” - infractorul oferă pentru comercializare, la preţuri modice,
bunuri şi valori sustrase sau devalorizate;
3. victima afectivităţii şi devoţiunii - tendinţa victimei de a crede că psihicul său se
află în relaţie cu divinitatea, astfel încât procedează la efectuarea de donaţii pentru
purificare. Cealaltă categorie de victime ia în considerare realitatea adiacentă a
oricăror simptome pentru realizarea mariajului sau a aventurii intime;
4. victima lăcomiei, cade pradă necesităţilor sale materiale.
ÎMBINÂND CRITERIUL GRADULUI DE RESPONSABILITATE A VICTIMEI ÎN
COMITEREA INFRACŢIUNII CU CEL AL REACŢIEI SOCIETĂŢII ÎN RAPORT CU
VICTIMELE
- victimele acuzate - împotriva lor există dovezi de vinovăţie împărţită cu infractorul.
Tipurile de comportament de care pot fi făcute vinovate victimele sunt în special cele
de facilitare, precipitare şi provocare.

- victimele apărate - împotriva cărora nu există dovezi de vinovăţie comună cu

agresorul.
 CLASIFICARE ÎN FUNCŢIE DE POZIŢIA ŞI
SITUAŢIA VICTIMEI DUPĂ COMITEREA
INFRACŢIUNII
„ MODUL DE REACŢIE AL VICTIMEI, PSIHOLOGIA EI VOR „INFORMA” ASUPRA UNOR
CARACTERISTICI PSIHICE ŞI COMPORTAMENTALE ALE INFRACTORULUI.”
 Poate cunoaște
caracteristici FIZICE
Nu poate identifica
infractorul din motive
obiective, DAR Poate cunoaște caracteristici
PSIHICE

nu îl denunţă din teama de

Victimă dispărută răzbunare a acestuia;

Victimă ce nu
nu îl denunţă din motive ce ţin
supraviețuiește agresiunii:
Victimă v. decedată
de viaţa lor particulară

Victimă ce refuză să îl denunţe,

Victimă ce supraviețuiește
supraviețuiește încercând să-i găsească o
agresiunii
agresiunii justificare
Cunoaște infractorul

denunţă o altă persoană pe Il acuză, în plus, de

care vor să se răzbune fapte pe care nu le-
a comis

dorește să se răzbune pe el

reclamă o infracţiune
care nu a avut loc
IMPLICAŢIILE PSIHOLOGICE ALE ACTULUI
AGRESIONAL PRIVIND VICTIMA
Reflectarea actului agresional în planul psiho-volitiv al victimei determină dereglări
de comportament, agitaţie, lipsa de voinţă în acţiune.
În plan afectiv emoţiile pozitive sunt înlocuite, total sau parţial, cu reacţia de ură,
dispreţ sau umilinţă.
Perceperea şi reflectarea fenomenului agresional de către victimă se produce sub
trei aspecte: afectiv, intelectual şi volitiv.
Aceste trăiri pot declanşa reacţii care scapă raţionalului, determinând trecerea de la
o stare afectivă la alta.
ROLUL VICTIMEI ÎN COMITEREA INFRACŢIUNII
Din punct de vedere psiho-social corelaţia dintre delincvent şi victimă are patru
aspecte:
▪victima este cauza delictului, de exemplu în cazul infracţiunii comise de soţ când
constată adulterul în flagrant delict;
▪victima este pretextul infracţiunii, cum ar fi cazul escrocheriilor;
▪victima este rezultatul unui consens între ea şi delincvent, de exemplu în cazul unei
sinucideri în doi;
▪victima este rezultatul unei coincidenţe, de exemplu, infractorul pândind o
persoană, loveşte din eroare o alta.
DETERMINAREA GRADULUI DE VULNERABILITATE AL
VICTIMEI, SE FACE CU AJUTORUL A DOI FACTORI:
a) factori personali: se referă la trăsăturile particulare ale victimei care
favorizează comiterea infracţiunii: retardaţii mintal sau indivizii normali dar cu un
coeficient de inteligenţă redus, imigranţii, cei cu experienţă socială redusă,
persoanele cu handicap fizic, cele prea nevârstnice sau prea vârstnice, femeile
pentru infractori bărbaţi, minorităţile etnice pentru xenofobi extremişti, naivitatea,
încrederea, neglijenţa, sentimentele de afecţiune pentru infractor etc.;
b) factori situaţionali: presupun existenţa anumitor perioade de timp sau
circumstanţe, conjuncturi ale mediului înconjurător care au determinat sau favorizat
infracţiunea: de exemplu, turiştii sunt un grup mai vulnerabil care, datorită unor
consideraţii legate de timp, bani etc., nu sunt dispuşi să participe la soluţionarea unui
proces penal în cadrul sistemului judiciar; pe timp de noapte, în locuri aglomerate etc.
PARTICULARITĂŢI ALE GRUPELOR ŞI
SUBGRUPELOR VICTIMALE
Victima- femeie
▪categoria cu cel mai mare grad de vulnerabilitate victimală, alături de copii şi bătrâni.
▪este stăpânită de sentimentul fricii, rezultată din ameninţările şi agresiunea suferită care
determină, de regulă, acceptarea efectului victimal.
▪alte trăsături favorizante ale actului agresional: sensibilitate, fineţe, emotivitate, forţă fizică
limitată.

WHO:
▪1 din 3 femei de pe întreaga planetă a fost victima violenței fizice sau sexuale ale
partenerului sexual sau nonsexual
▪Aproape 30% dintre femeile cu v. între 15-49 de ani care au o relație, au fost supuse unei
forme de violență fizică sau sexuală de către partenerul lor.
Spre exemplu, într-un prim caz, o femeie de 22 de ani intră noaptea târziu într-un
bar de noapte plin cu bărbaţi şi începe să bea şi să flirteze cu unii dintre patroni.
Ulterior se comite violul. Suntem în prezenţa unui caz tipic de „licitare” a infracţiunii,
în care victimei i se pot reproşa ignoranţa faţă de pericol, supraaprecierea
capacităţii sale de a relaţiona cu şi de a înţelege mediul ambiental, stilul provocator.
Toate acestea nu justifică însă încălcarea libertăţii individuale a femeii. Întrucât
comportamentul acesteia nu reprezintă pentru agresori o constrângere fizică sau
psihică, rezultă că atitudinea victimei nu poate fi considerată nici circumstanţă
atenuantă a agresiunii. Victima va putea fi sancţionată doar în planul relaţiilor
sociale.
Într-un alt exemplu, un tânăr convinge o tânără să meargă împreună în apartamentul
lui. El începe să se dezbrace, dar când el continuă să facă pregătirile sexuale, ea i-a
şoptit „nu”. El persistă, considerând că „regula” dragostei solicită ca bărbatul să fie
mai agresiv, iar femeia să reziste, mai ales la început. El a presupus din experienţa
trecută că „nu” înseamnă „poate”, iar „poate” înseamnă „da”. Când ea a spus că nu
este pregătită pentru asta, el a interpretat protestul ca fiind o invitaţie de a fi mai
categoric. Atunci el s-a urcat deasupra ei iar ea s-a încordat foarte mult. Seara s-a
terminat, bărbatul fiind convins că şi-a sedus partenera, iar femeia că a fost violată.
VICTIMIZAREA COPILULUI
Copiii fac parte din categoria persoanelor cu o vulnerabilitate victimală crescută
datorită particularităţilor psihocomportamentale şi de vârstă specifice:
▪ lipsa posibilităţilor fizice şi psihice de apărare,
▪ capacitatea redusă de anticipare a propriilor comportamente şi ale altora,
▪ capacitatea redusă de înţelegere a efectelor şi consecinţelor unor acţiuni proprii sau
ale altora,
▪capacitate redusă empatică,
▪ imposibilitatea de a discerne între intenţiile bune şi rele ale altora,
▪nivelul înalt de sugestibilitate şi al credulităţii,
▪sinceritatea şi puritatea sentimentelor, gândurilor, intenţiilor, lipsa experienţei sociale
etc.
Datorită acestor caracteristici ei pot fi uşor antrenaţi în acţiuni victimizante pentru ei,
pot fi înşelaţi cu promisiuni sau recompense, minţiţi, constrânşi să comită acte ale căror
consecinţe negative pentru ei şi pentru alţii nu le pot prevedea.
VICTIMIZAREA COPILULUI- CAZUL ABUZULUI
SEXUAL
O metaanaliză (Asink, 2019) a arătat că prezența unui număr substanțial de domenii
de risc contribuie la un risc crescut de a fi victima unui abuz sexual:
▪ O victimizare anterioară a copilului sau a unui membru al familiei, diferite tipuri de probleme
parentale
▪ Dificultăți și probleme în relația dintre copil si părinte, dar și competențe parentale reduse
▪ O structură non-nucleară a familiei (prezența unui părinte vitreg sau a unui frate, absența unuia dintre
părinți)
▪ Probleme de familie
▪ Caracteristici ale copilului
CONSECINȚE A VICTIMIZĂRII COPILULUI
• Dificultăţi în capacitatea de autoapărare, în raport cu ceilalţi şi cu sine ;
• Anxietate ;
• Timiditate excesivă ;
• Sentimente de inferioritate şi subapreciere ;
• Modificarea expectaţiilor pentru viitor ;
• Reducerea capacităţii voliţionale (ambiţia) ;
• Tulburări de relaţionare cu sexul opus ;
• Tulburări sexuale ;
• Fundamentarea unei personalităţi autodistructive etc.
VICTIMIZAREA PERSOANELOR VÂRSTNICE.
Bătrâneţea prezintă o serie de caracteristici specifice:
▪predomină procesele involutive, capacitate redusă de apărare,
▪accentuarea fenomenelor de sclerozare,
▪ scăderea mobilităţii,
▪scăderea capacităţii de concentrare şi distributivitatea atenţiei,
▪scăderea rezistenţei la stres,
▪creșterea sentimentului de insecuritate, creşterea gradului de dependenţă interpersonală.

Infracţiunile privitoare la bătrâni au fost încadrate în două categorii : crime de stradă (furt,
tâlhărie) şi maltratarea de către persoane cunoscute.
VICTIMIZAREA STRĂINILOR.
Cauze ale victimizării străinilor :
▪ caracterul temporar al şederii pe teritoriul altui stat ;
▪atenţia concentrată maximal spre îndeplinirea anumitor scopuri ;
▪ concurenţa pe care o exercită asupra forţei de muncă indigene
▪slaba cunoaştere a limbii şi obiceiurilor locale ;
▪sumele destul de mari de bani aflate asupra lor, de obicei sub formă de valută
forte;
▪ lipsa timpului necesar pentru a rezolva problemele legate de victimizare ;
▪posibilităţile reduse de a colabora în mod eficient cu forţele de ordine pentru a-şi
asigura protecţia sau pentru a ajuta la prinderea şi pedepsirea agresorilor.
AUTOVICTIMIZAREA
Forma tipică, şi cea mai gravă, o reprezintă suicidul (sinuciderea).

Autovictimizarea DIFERĂ de suicid: ea presupune forme mult mai variate de

autoagresiune, de exemplu automutilările ori, în alt caz, vătămările corporale
autoprovocate de către deţinuţi cu scopul de a înlătura temporar regimul de
încarcerare.
 Trecerea la act, în cazul suicidului, este condiţionată atât de structura
specifică a personalităţii sinucigaşului (labilitate, egocentrism, indiferenţă afectivă
etc.), cât şi de incitaţiile exterioare, care pot fi chiar de intensitate minimă, dar
resimţite acut ca frustrante, nefavorabile, neconforme cu cerinţele şi sentimentele
intime ale subiectului.

Ei cred că moartea este singurul mod de rezolvare a problemelor pe care le au.

Tipuri de suicid
▪Suicidul-ameninţare. Indivizii care ameninţă cu suicidul vor mai mult să trăiască decât să
moară, ameninţările lor fiind folosite pentru a atinge anumite scopuri. Actul suicidal va fi însă
transpus în realitate atunci când există un pericol real de a nu-şi realiza scopurile propuse.

▪Suicidul-tentativă. Se caracterizează printr-o mare ambiguitate. Sinucigaşii din această

categorie nu reuşesc de cele mai multe ori, la nivel comunicativ, să-şi declare adevăratele
intenţii. Ei arată altora doar cât sunt de depresivi, dar evită folosirea cuvântului sinucidere.
Chiar şi atunci când reuşesc o atare comunicare, cei care recepţionează mesajul nu îl iau în
serios datorită caracterului prea vag al acestuia.
EXEMPLU:

Numitul V.T. în vârstă de 25 de ani este un caz edificator, pentru că în cinci ani a avut 16
tentative de sinucideri. A încercat, cam tot ce intră în arsenalul unui sinucigaş “profesionist”. Şi-
a tăiat venele de la braţe, a înghiţit cantităţi mari de pastile, a vrut să se înece, s-a dat cu
capul de pereţi, s-a aruncat de la etajul trei şi ultima dată şi-a tăiat meticulos, cu o bucată de
sticlă, tot pieptul, “încercând (spunea el) să ajungă la inimă”. Toate tentativele de sinucidere
le-a făcut “teatral”. Nu îl interesează că se automutilează, el ştie una şi bună: “tot de mâna
mea o să mor”. Mama lui a decedat, iar tatăl a “dispărut” în lume. Nu are fraţi, nici surori, a
fost căsătorit şi a divorţat. Consumă băuturi alcoolice în mod frecvent şi motivul încercărilor
sale este că nimeni nu îl ajută. Medicii îl compătimesc, dar de înţeles nu îl înţelege nimeni.
▪Suicidul reuşit. Categoria cuprinde acele persoane care, încercând să se sinucidă, nu au fost
salvate la timp şi pe cele care au fost mai determinate să moară.
▪ În aproximativ o treime din sinuciderile reuşite, autorii lor au mai avut tentative de suicid.

▪ De asemenea cei mai mulţi dintre ei au comunicat, direct sau indirect, ideea lor suicidară altor persoane.

În ceea ce priveşte structura personalităţii, toate statisticile demonstrează că frecvenţa sinuciderii cunoaşte o
curbă ascendentă de la vârsta de 14-15 ani până la vârsta de 50 de ani, cu două creşteri foarte accentuate
la adolescenţă şi la vârsta a treia.
Pornind de la notele lăsate de sinucigaşi, se pot identifica cel puţin patru tipuri de sentimente
suicidare:

▪sentimentul de scuză şi apărare în raport cu unele persoane ;

▪sentimente vindicative, de răzbunare pe alte persoane sau chiar pe sine ;

▪sentimente de mărinimie şi generozitate faţă de lumea pe care o abandonează cu scopul

de a-şi dona averea, trupul pentru experimente, organele altor bolnavi etc., tot aici
regăsindu-se şi sentimentele de iertare faţă de persoanele care au greşit sinucigaşului ;

▪sentimente suprarealiste: tensiunea puternică ce i-a condus spre suicid scade şi un calm
copleşitor îi cuprinde. Mulţi sinucigaşi care şi-au tăiat venele declară că nu au simţit durerea,
alţii au avut orgasm urmat de un sentiment liniştitor de relaxare şi un somn adânc.
BIBLIOGRAFIE
1. Bogdan Tiberiu, şi colab, Comportamentul uman în procesul judiciar, Edit. M.I.,
Serviciul editorial şi cinematografic, 1983
2. S.Schafer – Victimologie, Reston Publ. Comp. Reston, Virginia, 1977.
3. Mitrofan, Nicolae; Zdrenghea, Voicu; Butoi, Tudorel, Psihologie Judiciară,
Editura Şansa, Bucureşti, 1992.
4. Toma Titus Daniel, Psihologia persoanei vatamate si tactica ascultarii-Elemnte de
victimologie-Ed. IESPU FOCUS,Bucuresti,2007
5. Păunescu, C. Agresivitatea şi condiţia umană. Ed.Tehnică, Bucureşti, 2004
6. Ioana-Teodora Butoi, Tudorel Butoi, Psihologie judiciară – curs universitar , ediţia
a II-a, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2004
Vă mulțumim!