You are on page 1of 15

ACATISTUL SFÂNTULUI IERARH GRIGORIE,

LUMINĂTORUL, ARHIEPISCOPUL ARMENIEI


(30 Septembrie)

Rugăciunile începătoare

De este preot, începe aşa :

Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii


vecilor. Amin.

Iar de nu este preot, se zice :

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul


lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin!

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni


eşti şi pe toate le împlineşti, Vistierul Bunătăţilor şi Dătătorule de Viaţă,
vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea
şi mântuieşte Bunule sufletele noastre!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără-De-Moarte, miluieşte-ne pe


noi! (de 3 ori)

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh! Şi acum şi pururea şi în vecii


vecilor! Amin!

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi! Doamne, curăţeşte păcatele


noastre! Stǎpâne, iartă fărădelegile noastre! Sfinte, cercetează şi vindecă
neputinţele noastre, pentru Sfânt Numele Tău!

Doamne miluieşte! (de 3 ori)

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii


vecilor! Amin!

Tatǎl nostru, Carele eşti în Ceruri, Sfinţească-se Numele Tău! Vie


Împărăţia Ta! Facă-se Voia Ta! Precum în Cer aşa şi pe Pământ. Pâinea
noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile

1
noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri ! Şi nu ne duce pe noi în
ispită, ci ne izbǎveşte de cel viclean! Amin!

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase,


Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin!

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de


nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca un Stăpân, noi păcătoşii
robii Tăi, miluieşte-ne pe noi!

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh!

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit ; nu Te mânia


pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un
Milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul
nostru şi noi suntem poporul Tău; toţi lucrul Mâinilor Tale şi Numele Tău
chemăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!

Uşa milostivirii deschide-o nouă, Binecuvântată Născătoare de


Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne
izbăvim prin Tine de nevoi, că Tu eşti mântuirea neamului creştinesc!

Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al


pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute. Şi într-Unul Domn Iisus
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai
înainte de toţi vecii ; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat, din
Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care
toate s-au făcut. Care, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a
pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi
S-a făcut om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit
şi S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi S-a înălţat la ceruri
şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi
morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul
de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu
Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin Prooroci. Întru una, sfântă,
sobornicească şi apostolească Biserică. Mărturisesc un Botez spre iertarea
păcatelor. Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin !

Doamne miluieşte! (de 12 ori)

2
Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh! Şi acum şi pururea şi în vecii
vecilor! Amin!

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu! (o închinăciune)

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!


(o închinăciune)

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi


Dumnezeul nostru ! (o închinăciune)

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru Credincioşia


Ta, auzi-mă, întru Dreptatea Ta! Să nu intri la judecată cu robul Tău, că
nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta! Vrăjmaşul prigoneşte sufletul
meu şi viaţa mea o calcă în picioare ; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca
morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită
înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult ; cugetat-am
la toate Lucrurile Tale, la faptele Mâinilor Tale m-am gândit.
Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ
însetoşat. Degrab’ auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu! Nu-Ţi
întoarce Faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor care se coboară în
mormânt! Fă să aud dimineaţa Mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea!
Arată-mi Calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu!
Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne! Învaţă-mă să fac
Voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu! Duhul Tău Cel Bun să mă
povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru Numele Tău, Doamne, dăruieşte-
mi viaţă! Întru Dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu! Fă bunătate de
stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că
eu sunt robul Tău!

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii


vecilor! Amin!

Aliluia! Aliluia! Aliluia! Slavă Ţie, Dumnezeule!

Aliluia! Aliluia! Aliluia! Slavă Ţie, Dumnezeule!

Aliluia! Aliluia! Aliluia! Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

3
Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine
întru Numele Domnului! (de 3 ori)

Apoi, se zice Troparul Sfântului Ierarh Grigorie, Luminătorul,


ArhiEpiscopul Armeniei:

Prin propovăduirea Dumnezeieştii Credinţe, ai înnoit inimile oamenilor,


răspândind sămânţa cunoaşterii lui Hristos şi ai arătat arhieria ta luminată
cu semnele pătimirii. Părinte Cuvioase Grigorie, roagă pe Hristos
Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!

Apoi, se zice Condacul Sfântului Ierarh Grigorie, Luminătorul,


ArhiEpiscopul Armeniei (Glas 2):

Pe cel mărit şi Ierarh, ca pe un nevoitor al Adevărului, astăzi să-l lăudăm


toţi cu cântări şi cu imne de laude; pe păstorul şi învăţătorul cel
priveghelnic, pe Sfântul Grigorie, Luminătorul a toată lumea, căci se roagă
lui Hristos să ne mântuim noi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale,


noi, nevrednicii. Că de nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi
izbăvit dintru atâtea nevoi ? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi?
Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea
din toate nevoile.

Psalmul 50

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după Mare Mila Ta şi după mulţimea


Îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea! Mai vârtos mă spală de
fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte; că fărădelegea mea eu o
cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie Unuia am greşit şi
rău înaintea Ta am făcut, aşa încât Drept eşti Tu întru Cuvintele Tale şi
Biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în
păcate m-a născut maica mea. Că iată Adevărul ai iubit; cele nearătate şi
cele ascunse ale Înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop
şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi
albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele
smerite. Întoarce Faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele
4
şterge-le! Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept
înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele! Nu mă lepăda pe mine de la Faţa
Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-l lua de la mine! Dă-mi mie bucuria
Mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte! Învăţa-voi pe cei fără de
lege Căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă
de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele ! Bucura-
se-va limba mea de Dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi
gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat ; arderile de
tot nu le vei binevoi. Jertfa Lui Dumnezeu: duhul umilit ; inima înfrântă şi
smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună Voirea Ta,
Sionului şi să se zidească zidurile Ierusalimului! Atunci vei binevoi jertfa
dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe Altarul Tău viţei.

Condacul 1

Pe Ierarhul şi slujitorul lui Hristos, să-l lăudăm astăzi toţi credincioşii în


cântări, ca pe un păstor duhovnicesc, pe Sfântul Grigorie Luminătorul,
care mult s-a nevoit propovăduind Evanghelia, botezându-i pe armenii de
odinioară şi luminându-i cu învăţătura Dreptei Credinţe; pe acesta să-l
cinstim, cântându-i: Bucură-te, Sfinte Grigorie, arhipăstor prealuminat!

Icosul 1

Pe tine, răbdătorule de chinuri, Dumnezeiescule Luminător, păstorul şi


primul învăţător adevărat al Armeniei, în cântări te fericim noi,
credincioşii şi cu laude Dumnezeieşti cinstim pomenirea ta, că, îndurând
felurite chinuri de la necredincioşi, cu ajutorul Harului ceresc, ai nimicit
lucrarea cea întunecată a idolilor şi ai adus la Dreapta Credinţă pe armeni.
Pentru aceasta, Sfinte Grigorie, te lăudăm, cântând:
Bucură-te, cel ce ai cunoscut pe Hristos-Lumina lumii!
Bucură-te, dătător de lumină sfântă poporului tău!
Bucură-te, cel ce ai adus strălucirea lui Hristos tuturor!
Bucură-te, făclie a învăţăturii Dumnezeieşti!
Bucură-te, trezitor al conştiinţei oamenilor!
Bucură-te, cel ce ai scos neamul tău din negura păgânătăţii!
Bucură-te, cel luminat la chip ca un Înger!
Bucură-te, cel al cărui nume înseamnă, „cel veghetor”!
Bucură-te, cel ce ai privegheat, neîncetat, la rugăciune!
Bucură-te, cel luminat cu postul, de suflet întăritor!
Bucură-te, cel ce ai vorbit, în rugăciune, cu Stăpânul Hristos! Bucură-te,
cel ce ai urmat învăţătura cea dreaptă a Apostolilor!
Bucură-te, Sfinte Grigorie, arhipăstor prealuminat!
5
Condacul al 2-lea

Prin Pronia lui Dumnezeu, ai fost ales din neamul Arsacizilor, care încă
nu cunoşteau Dreapta Credinţă şi Duhul Sfânt a aflat, în sufletul tău, loc de
sălăşluire pentru lucrarea cea mântuitoare de luminare a păgânilor, pe care
ai săvârşit-o cu multe osteneli şi chinuri vreme de mulţi ani, cântând
Mântuitorului Hristos : Aliluia!

Icosul al 2-lea

Învăţător iscusit şi păstor mult încercat fiind, Ierarhe Grigorie, ai vieţuit


în multe nevoinţe: în tinereţe, din pricina năvălirii perşilor, ai fugit în
Capadocia, unde te-ai căsătorit cu o fecioară credincioasă şi L-ai cunoscut
pe Adevăratul Dumnezeu, Care te-a binecuvântat cu 2 copii, pe care i-ai
crescut în Dreapta Credinţă. Pentru aceasta, în ziua pomenirii tale, te
lăudăm, zicând:
Bucură-te, cel chemat să creştinezi Armenia!
Bucură-te, cel născut din familie regească!
Bucură-te, cel ce ai fugit de învăţătura păgână!
Bucură-te, cel ce ai primit învăţătura creştină în Capadocia!
Bucură-te, cel ce ai fost botezat în Numele PreaSfintei Treimi!
Bucură-te, cel ce ai avut ca dascăl pe Sfântul Episcop Firmilian!
Bucură-te, cel ce te-ai învrednicit de lumina Harului!
Bucură-te, cel ce ai avut pavăză Dumnezeiasca Pronie!
Bucură-te, făclie duhovnicească a neamului tău!
Bucură-te, botezătorul armenilor şi al popoarelor dimprejur!
Bucură-te, Mare Făcător-de-Minuni şi mult nevoitor!
Bucură-te, răbdător de chinuri pentru Hristos!
Bucură-te, Sfinte Grigorie, arhipăstor prealuminat!

Condacul al 3-lea

Ca un păstor râvnitor şi ca un pătimitor sfinţit, purtătorule de chinuri,


Grigorie, stând înaintea PreaSfintei Treimi şi purtând cunună de mult-
pătimitor şi veşmânt arhieresc, prin răbdarea chinurilor şi prin sfinţitele
tale rugăciuni, alungi chipurile cele întunecoase ale patimilor noastre, ale
celor ce te lăudăm pe tine şi-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Umplându-te de Apele, cele vii, ale Duhului Sfânt, ai ieşit ca un râu din
Edenul cel înţelegător, adăpând pe binecredincioşi şi uscând noianul
6
nebuniei idoleşti, fericite Ierarhe, că nici mulţimea chinurilor cumplite,
nici şederea în groapa cea întunecoasă şi cu noroi, în care ai vieţuit vreme
îndelungată, nu au clintit cugetul tău cel tare, vrednicule de laudă, pentru
care îţi cântăm:
Bucură-te, cel aruncat în groapa cu animale sălbatice de regele păgân!
Bucură-te, cel ce ai vieţuit, cu răbdare, între jivinele primejdioase!
Bucură-te, cel ce şi acolo te rugai neîncetat Domnului!
Bucură-te, cel închis în groapă întunecoasă pentru facerea de bine!
Bucură-te, cel hrănit în închisoare de o femeie credincioasă!
Bucură-te, cel ce ai vieţuit în temniţă 14 ani!
Bucură-te, cel ce nu ţi-ai pierdut nădejdea!
Bucură-te, cel ce ai iubit mai mult Sărăcia lui Hristos!
Bucură-te, cel ce ai trăit cu nădejdea bunătăţilor veşnice!
Bucură-te, cel ce ai avt mintea îndreptată spre cereasca împărăţie!
Bucură-te, cel unit, în cuget şi simţire, cu Dumnezeu!
Bucură-te, rugător fierbinte pentru buinecredincioşii creştini!
Bucură-te, Sfinte Grigorie, arhipăstor prealuminat!

Condacul al 4-lea

Prin chinurile îndurate de la păgâni, ai sfărâmat fălcile leilor gânditori şi,


cu pătimirile tale, ai înecat întinăciunile demonice, smulgând, din rădăcină,
învăţăturile idoleşti, vrednicule de laudă, mult pătimitorule Grigorie;
pentru aceasta, Îl lăudăm pe Hristos Dumnezeu, Cel ce te-a întărit în
răbdarea suferinţelor şi Îi cântăm : Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ochilor tăi nu ai dat dormitare, Ierarhe Grigorie, până când cei ce


stăruiau în dormitarea răutăţii păgâneşti au ajuns la lumina cunoştinţei de
Dumnezeu, au primit Dreapta Credinţă şi s-au botezat, slăvind pe Treimea,
Cea de O Fiinţă. Pentru aceasta, pe tine te lăudăm, cu dragoste, aşa:
Bucură-te, cel ce ai fost sfinţit Arhiereu de fericitul Leontie al Capadociei!
Bucură-te, creştinător al lui Tiridates, regele armenilor!
Bucură-te, cel ce ai luminat cu Botezul pe toţi armenii!
Bucură-te, cel ce ai zidit Mânăstiri şi Biserici!
Bucură-te, cel ce ai învăţat poporul Dreapta Credinţă!
Bucură-te, lucrător bun şi iscusit în Via Domnului!
Bucură-te, Arhiereu al lui Hristos, Mântuitorul lumii!
Bucură-te, cunoscător al Luminii celei adevărate!
Bucură-te, cel ce ai străpuns întunericul necunoştinţei!

7
Bucură-te, cel ce ai strălucit, ca soarele, între ierarhi!
Bucură-te, cel ce luminezi cu lumina Harului lui Hristos!
Bucură-te, purtător de lumină spre viaţa veşnică!
Bucură-te, Sfinte Grigorie, arhipăstor prealuminat!

Condacul al 5-lea

Muceniţa Ripsimia cunoscând pe singura curată Maică şi Fecioară,


Născătoarea de Dumnezeu, a urmat ei, prin vieţuire, în dragoste de
Dumnezeu şi curăţie, fiind povăţuită de tine, Sfinte Grigorie, învăţătorul ei
şi Slujitorul lui Hristos. Deci, strălucind în chinuri, mai presus de firea
omenească şi păstrând Dreapta Credinţă, s-a jertfit pentru Hristos, Căruia
cânta: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Tinerele fecioare, care au mărturisit Dreapta Credinţă, împreună cu


bătrâna Muceniţă Gaiani şi Sfânta Ripsimia, au iubit pe Hristos, Adevărul,
pentru care, cu bucurie, s-au jertfit, păstrând Dreapta Credinţă şi fugind de
plăcerile vremelnice, după cum le-ai învăţat tu, Sfinte Ierarhe Grigorie,
lauda Ortodoxiei, pentru care îţi cântăm acestea:
Bucură-te, cel crescut duhovniceşte în Dreapta Credinţă!
Bucură-te, cel ce ai povăţuit pe Gaiani şi pe uceniţele ei!
Bucură-te, cel ce ai întărit pe Ripsimia în suferinţe!
Bucură-te, cel ce le-ai vorbit despre frumuseţea veşnicei Împărăţii!
Bucură-te, cel ce le-ai îndemnat să mărturisească pe Hristos!
Bucură-te, cel ce le-ai povăţuit la Împărăţia cerurilor!
Bucură-te, părinte al monahilor nevoitori!
Bucură-te, învăţător al Mărturisitorilor Dreptei Credinţe!
Bucură-te, stăruitor în rugăciune pentru nevoitorii cei buni!
Bucură-te, făclie duhovnicească a celor ce caută Adevărul!
Bucură-te, smerenie răsplătită cu înălţimea slavei veşnice!
Bucură-te, cel ce ai adus lui Hristos mulţime de Mărturisitori!
Bucură-te, Sfinte Grigorie, arhipăstor prealuminat!

Condacul al 6-lea

Cuvioasele femei cinstitoare de Dumnezeu, povăţuite de tine, Ierarhe, au


mărturisit, cu vitejie, pe Hristos, pentru care au suferit nenumărate chinuri;
iar pe cel ce se mândrea, lăudându-se cu faptele păgâneşti, l-au înfruntat,
apărând Dreapta Credinţă şi păstrându-şi curăţia sufletelor lor. De aceea,

8
după vrednicie, le fericim pe Cuvioasele Muceniţe, iar pe tine te lăudăm,
Sfinte Grigorie, cântând PreaSfintei Treimi : Aliluia!

Icosul al 6-lea

Pe vrăjmaşul, cel fără de Dumnezeu, care strica tot pământul armenilor,


cu putere Dumnezeiască l-ai surpat, prin răbdarea chinurilor, pentru
Hristos; şi, strălucind ca o făclie în noapte, ai luminat mintea celor ce
zăceau în întunericul deşertăciunii idoleşti, preaînţelepte. De aceea, te
lăudăm, strigând aşa:
Bucură-te, turn neclintit al stăruinţei!
Bucură-te, Candelă nestinsă a privegherii!
Bucură-te, râu al învăţăturilor evanghelice!
Bucură-te, diamant al răbdării!
Bucură-te, floare neveştejită a rugăciunii!
Bucură-te, foc al dragostei de Dumnezeu!
Bucură-te, oglindă a bunelor deprinderi!
Bucură-te, pildă de bună-cuviinţă!
Bucură-te, mireasmă a faptelor bune!
Bucură-te, ancoră a nădejdii!
Bucură-te, toiag al bunilor păstori!
Bucură-te, neadormit păzitor al dreptcredincioşilor!
Bucură-te, Sfinte Grigorie, arhipăstor prealuminat!

Condacul al 7-lea

Sfinte Ierarhe Grigorie, Domnul Cel PreaÎnalt te-a suit la înălţimea


răsplătirilor cereşti, pe tine, cel ce L-ai mărturisit neclintit şi ai urmat, cu
bucurie, Sfintelor Lui Pătimiri, pentru care acum te veseleşti, în ceruri, de
vederea Celui dorit, Căruia cânţi neîncetat împreună cu Îngerii : Aliluia!

Icosul al 7-lea

Cu Dumnezeieşti învăţături ale Dreptei Credinţe, ai înmulţit talantul, cel


dat ţie şi l-ai adus însutit Ziditorului tău, că mulţi s-au izbăvit de credinţa
cea rea a idolatriei, fiind luminaţi cu Botezul în Numele Sfintei Treimi şi
primind lumina cunoştinţei de Dumnezeu. Deci, ca unul care ai dobândit
acum moştenire vrednică întru Împărăţia cerurilor, primeşte şi de la noi
această cântare:
Bucură-te, următor al Apostolilor!
Bucură-te, propovăduitor al Evangheliei!
Bucură-te, împlinitor al Poruncilor lui Hristos!
9
Bucură-te, cel ce ai înmulţit talantul Harului!
Bucură-te, cel ce ai izbăvit pe mulţi de rătăcire!
Bucură-te, cel ce ai izbăvit pe regele Armeniei de o boală grea!
Bucură-te, părinte duhovnicesc al lui Tiridates!
Bucură-te, cel ce l-ai învăţat pe acesta Dreapta Credinţă!
Bucură-te, întemeietorul Bisericii din Armenia şi întâiul ei Episcop!
Bucură-te, cel ce ţi-ai pus sufletul pentru turma ta cuvântătoare!
Bucură-te, cel ce ai lucrat „cu timp şi fără timp” pentru mântuirea
semenilor!
Bucură-te, cel ce eşti întocmai cu Apostolii!
Bucură-te, Sfinte Grigorie, arhipăstor prealuminat!

Condacul al 8-lea

Semn luminat în chip de Cruce ai văzut aievea, ca oarecând Sfântul


Împărat Constantin, risipind noaptea slujirii idoleşti, că pe credincioşi i-ai
făcut fii ai luminii celei veşnice, Sfinte Ierarhe Grigorie. Deci şi noi, fiind
luminaţi cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu, Îi cântăm : Aliluia!

Icosul al 8-lea

Vreme de mulţi ani ai fost împreună cu fiarele sălbatice în groapa cu


noroi, unde ai primit hrană de la o femeie credincioasă, iar, prin rânduială
Dumnezeiască, ai scăpat cu viaţă, ca să propovăduieşti, mai departe,
Lumina lui Dumnezeu, „Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la
cunoştinţa Adevărului să vină”. Drept aceea, noi, cei ce ne bucurăm de
faptele tale, cele de lumină, te lăudăm astfel:
Bucură-te, luminător înţelept!
Bucură-te, învăţător de Cele Sfinte!
Bucură-te, rugător fierbinte!
Bucură-te, răbdător de multe chinuri!
Bucură-te, Ierarh ales al lui Hristos!
Bucură-te, slujitor evlavios al Bisericii!
Bucură-te, sfinţitor al vieţii oamenilor!
Bucură-te, povăţuitor al celor neştiutori!
Bucură-te, postitor cu folos duhovnicesc!
Bucură-te, doritor al luminii sfinte!
Bucură-te, râvnitor pe calea mântuirii!
Bucură-te, vieţuitor al Raiului!
Bucură-te, Sfinte Grigorie, arhipăstor prealuminat!

10
Condacul al 9-lea

Sfinte Ierarhe Grigorie, răbdând multe pătimiri, te-ai încununat ca un


biruitor şi ai fost cinstit cu Harul arhieriei, botezând popoare în Numele
Sfintei Treimi şi izbăvindu-le de înşelăciunea cea vicleană a păgânătăţii.
Pentru aceasta, pe tine te lăudăm şi slăvim pe Hristos, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Pe regele armenilor, Tiridates, cel ce mai înainte era păgân şi prigonea pe


cei ce credeau în Hristos, prin răbdare multă şi „Credinţă lucrătoare prin
iubire”, l-ai înduplecat a primi adevărata Credinţă, prin Sfântul Botez şi
lumina cunoştinţei de Dumnezeu, prin învăţăturile tale, Ierarhe; de aceea,
te lăudăm, cântând:
Bucură-te, cel ce ai înţeles cuvântul: „în lume necazuri veţi avea”!
Bucură-te, cel aruncat în groapa cu noroi ca Proorocul Ieremia!
Bucură-te, cel ce ai stat în groapa cu animale sălbatice, ca Daniel în groapa
cu lei!
Bucură-te, cel asemenea, la rugăciune, cu cei 3 Tineri din Babilon!
Bucură-te, cel ce ai chemat poporul la Botez ca Înaintemergătorul Ioan!
Bucură-te, cel râvnitor pentru Domnul ca Sfântul Ilie Tesviteanul!
Bucură-te, cel ce ai fugit de păcat ca şi Iosif de femeia lui Potifar!
Bucură-te, cel ce ai iubit pe Domnul ca şi Ioan Evanghelistul!
Bucură-te, cel ce ai aşteptat, cu nădejde, pe Domnul, ca Dreptul Simeon!
Bucură-te, cel ce ţi-ai izbăvit neamul ca Moise pe evrei!
Bucură-te, cel ce ai ajutat mulţi răufăcători să-şi îndrepte viaţa!
Bucură-te, predicator statornic în Dreapta Credinţă!
Bucură-te, Sfinte Grigorie, arhipăstor prealuminat!

Condacul al 10-lea

Ca un următor al Apostolilor, fiind povăţuit de învăţăturile şi predaniile


lor, Sfinţite Slujitorule al lui Hristos, ai arătat celor rătăciţi Calea cea
luminată de Dumnezeiasca învăţătură; ca un păstor şi următor al Păstorului
Celui adevărat, PreaSfinţite Părinte Grigorie, luminezi sufletele noastre cu
învăţăturile tale, ca să lăudăm împreună pe Mântuitorul, cântându-
I: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Sfinte Ierarhe, în cer eşti acum împreună cu Soborul Sfinţilor, vorbitor


cu Proorocii, rugător împreună cu Mărturisitorii şi Cuvioşii, vestitor
11
împreună cu Apostolii, slujitor împreună cu Arhiereii, cel ce eşti asemenea
cu Îngerii. Cu tot Soborul de Sfinţi şi de Îngeri roagă-te lui Hristos,
Iubitorul de oameni, pentru noi, cei ce te lăudăm pe tine:
Bucură-te, cel asemenea la obicei cu Proorocii!
Bucură-te, cel ce ai urmat intocmai învăţătura Apostolilor!
Bucură-te, mult pătimitor ca Mucenicii lui Hristos!
Bucură-te, slujitor în cer împreună cu Sfinţii Ierarhi!
Bucură-te, rugător fierbinte cu Sfinţii Cuvioşi!
Bucură-te, cel ce ţi-ai purtat crucea cu smerenie!
Bucură-te, cel ce ai tradus Scriptura pentru Biserica nou-întemeiată!
Bucură-te, cel ce ai mărturisit Credinţa Ortodoxă la întâiul Sinod
Ecumenic!
Bucură-te, cel ce ai sfinţit Altare pentru Sfânta Jertfă!
Bucură-te, purtător de grijă al Bisericii!
Bucură-te, rugător pentru dreptcredincioşii creştini!
Bucură-te, cel ce, împreună cu Sfinţii şi cu Îngerii, Îl slăveşti pe
Dumnezeu!
Bucură-te, Sfinte Grigorie, arhipăstor prealuminat!

Condacul al 11-lea

„Stăruind cu timp şi fără timp în propovăduirea Cuvântului”, răbdând


multe şi felurite chinuri, Ierarhe, ai adus popor mult la Dreapta Credinţă,
rodul ostenelilor tale de mulţi ani pentru Domnul. Deci, ca oarecând Pavel,
ai mărturisit pe Hristos, zicând: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am
sfârşit, Credinţa am păzit. De acum mi s-a pregătit cununa dreptăţii, pe
care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai
mie, ci şi tuturor celor ce” au urmat mie şi „au iubit arătarea Lui”, Căruia Îi
cântăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Nevoindându-te după Legea Dreptei Credinţe, foarte tare ai ruşinat pe


vrăjmaşii cei fărădelege, că şi pe fiul tău, Aristakes, l-ai lăsat arhipăstor în
locul tău. Iar tu, Sfinţite Ierarhe Grigorie, te-ai dus în pustie, la rugăciune
şi nevoinţă tainică, pentru care te lăudăm aşa:
Bucură-te, cel ce nu ai vorbit de rău pe nimeni!
Bucură-te, cel ce ai fugit de invidie şi de vrajbă!
Bucură-te, cel ce ai scos din suflet clevetirea şi defăimarea!
Bucură-te, cel ce ai dispreţuit jurământul mincinos!
Bucură-te, cel ce nu ai ţinut în suflet dor de frumuseţi pământeşti!
Bucură-te, cel ce ai suflet milostiv şi îndurător!
12
Bucură-te, cel ce te-ai îmbogăţit cu fapte bune!
Bucură-te, cel ce prin faptă te-ai arătat iubitor de vrăjmaşi!
Bucură-te, cel ce ai biruit păcatul prin frica de Dumnezeu!
Bucură-te, cel ce te-ai unit cu Dumnezeu prin iubirea faţă de oameni!
Bucură-te, rugător, în cuget curat, auzit de Dumnezeu!
Bucură-te, sfinţitor al vieţii oamenilor spre măntuire!
Bucură-te, Sfinte Grigorie, arhipăstor prealuminat!

Condacul al 12-lea

Facându-te pe tine locaş PreaSfintei Treimi, Sfinţite Grigorie, ai surpat la


pământ capiştile idolilor şi ai ridicat Biserici spre mântuirea poporului,
care slăveşte pe Cuvântul lui Dumnezeu, Cel mântuitor; aşa te-ai arătat
lucrător de cele sfinte, cu dragoste aducându-te mai întâi pe tine jertfă
Stăpânului tău, pe Care, slujindu-L prin propovăduirea Evangheliei şi
mărturisindu-L prin Dreapta Credinţă, L-ai făcut cunoscut celor care
doresc viaţa veşnică şi cântă: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Dumnezeul nostru, închinat în 3 Ipostasuri, cheamă pe fiecare să


vieţuiască întru dragostea Sa. Sfinte Grigorie, tu, cel chemat să luminezi
neamul tău cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu, te-ai sălăşluit în lumina
dragostei Lui, împreună cu cei de un nume şi de un obicei cu tine, care, de-
a lungul veacurilor, au fost chemaţi să vegheze la mântuirea credincioşilor
şi să slăvească pe PreaSfânta Treime, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, Părinte Grigorie, luminător al Armeniei celei Mari!
Bucură-te, cel asemenea cu Sfântul Grigorie Taumaturgul!
Bucură-te, lucrător în Via Domnului ca şi Sfântul Grigorie Teologul!
Bucură-te, râvnitor şi rugător asemenea Sfântului Grigorie de Nyssa!
Bucură-te, liturghisitor în cer împreună cu Sfântul Grigorie Dialogul!
Bucură-te, Mărturisitor, asemenea Sfântului Grigorie Decapolitul!
Bucură-te, alungător al ereticilor ca şi Sfântul Grigorie al Acragandelor!
Bucură-te, învăţător al rugăciunii, ca Sfântul Grigorie Sinaitul!
Bucură-te, văzător al luminii taborice, ca Sfântul Grigorie Palama!
Bucură-te, povăţuitor peste veacuri al Sfântului Grigorie Dascălul!
Bucură-te, veghetor asupra Bisericii luptătoare!
Bucură-te, împreună rugător cu Sfinţii Bisericii triumfătoare!
Bucură-te, Sfinte Grigorie, arhipăstor prealuminat!

13
Condacul al 13-lea (acest Condac se zice de trei ori) :

O, Sfinte Ierahe Grigorie Luminătorul, cel ce porţi ca pe o făclie lumina


cunoştinţei de Dumnezeu, luminează şi sufletele noastre, ca să-L
cunoaştem pe Hristos în fiecare semen al nostru şi, în toată viaţa noastră,
prin faptele bunei Credinţe, să-L propovăduim pe Dumnezeu Cel adevărat,
ca, bucurându-ne în veci de lumina cea neînserată, să cântăm Sfintei
Treimi în ceruri : Aliluia!

Apoi, se zice, din nou, Icosul 1 :

Pe tine, răbdătorule de chinuri, Dumnezeiescule Luminător, păstorul şi


primul învăţător adevărat al Armeniei, în cântări te fericim noi,
credincioşii şi cu laude Dumnezeieşti cinstim pomenirea ta, că, îndurând
felurite chinuri de la necredincioşi, cu ajutorul Harului ceresc, ai nimicit
lucrarea cea întunecată a idolilor şi ai adus la Dreapta Credinţă pe armeni.
Pentru aceasta, Sfinte Grigorie, te lăudăm, cântând:
Bucură-te, cel ce ai cunoscut pe Hristos-Lumina lumii!
Bucură-te, dătător de lumină sfântă poporului tău!
Bucură-te, cel ce ai adus strălucirea lui Hristos tuturor!
Bucură-te, făclie a învăţăturii Dumnezeieşti!
Bucură-te, trezitor al conştiinţei oamenilor!
Bucură-te, cel ce ai scos neamul tău din negura păgânătăţii!
Bucură-te, cel luminat la chip ca un Înger!
Bucură-te, cel al cărui nume înseamnă, „cel veghetor”!
Bucură-te, cel ce ai privegheat, neîncetat, la rugăciune!
Bucură-te, cel luminat cu postul, de suflet întăritor!
Bucură-te, cel ce ai vorbit, în rugăciune, cu Stăpânul Hristos!
Bucură-te, cel ce ai urmat învăţătura cea dreaptă a Apostolilor!
Bucură-te, Sfinte Grigorie, arhipăstor prealuminat!

Apoi, rostim această Rugăciune:

Sfinte Ierarhe Grigorie, cel ce ai fost numit „Luminător” pentru că ai


adus în sufletele oamenilor lumina Evangheliei şi a Dreptei Credinţe, tu,
cu frumuseţea cuvintelor, ai învăţat şi ai adus mulţime de oameni la
Hristos, Mântuitorul lumii. De aceea, ziua pomenirii tale ne-a răsărit
lumină în sufletele noastre, că te-ai arătat locaş Dumnezeieştii lumini şi
acum locuieşti în lumina cea neînserată. Cel ce ai fost tată de copii, te
rugăm să ajuţi pe părinţi să iubească pe copiii pe care i-au primit de la
Dumnezeu; iar copiii să fie ascultători de părinţii lor până la vremea când
şi ei vor putea să la poarte de grijă cu recunoştinţă. Luminează-le mintea să
14
se iubească unii pe alţii, să se ajute la vreme de nevoie, să lupte împotriva
relelor deprinderi, să vieţuiască în pace, linişte şi Dreaptă Credinţă, slăvind
pe Dumnezeu, Părintele ceresc, Dătătorul a tot binele şi purtătorul de grijă
al tuturor. Cel ce ai fost Ierarh şi Slujitor al lui Hristos, ajută pe păstorii
Bisericii să povăţuiască bine obştea de credincioşi, încredinţată lor spre
păstorire, luminând-o cu învăţătura Sfintei Evanghelii, învăţându-i să
vieţuiască în dreptate, cinste şi sfinţenie. Dăruieşte păstoriţilor ascultare
deplină şi purtare după învăţătura primită de la Hristos prin Sfinţii
Apostoli şi prin păstorii lor duhovniceşti. Cel ce ai defăimat idolii şi
altarele păgâne, alungă idolii necredinţei şi ai patimilor din sufletele
noastre şi luminează mintea noastră cu învăţătura Dreptei Credinţe. Cere
de la Hristos, Lumina lumii, luminare minţii noastre, sănătate trupului şi
sufletului, ca să vieţuim în dragoste faţă de cei aflaţi în nevoi şi ajută-ne
ca, prin pocăinţă adevărată, să ne curăţim sufletele de orice întinăciune, ca,
prin vieţuirea şi faptele noastre să fim lumină celor din jurul noastru.
O, Sfinte Ierahe Grigorie, cel ce locuieşti acum în lumina cea neînserată,
ajută-ne să fim şi noi împreună cu cei binecuvântaţi de Părintele ceresc, ca
să slăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea Cea de O Fiinţă şi
nedespărţită, în vecii vecilor! Amin!

Apoi, se cântă Condacul 1 :

Pe Ierarhul şi slujitorul lui Hristos, să-l lăudăm astăzi toţi credincioşii în


cântări, ca pe un păstor duhovnicesc, pe Sfântul Grigorie Luminătorul,
care mult s-a nevoit propovăduind Evanghelia, botezându-i pe armenii de
odinioară şi luminându-i cu învăţătura Dreptei Credinţe; pe acesta să-l
cinstim, cântându-i: Bucură-te, Sfinte Grigorie, arhipăstor prealuminat!

Rostim, apoi, Rugăciunea:

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea


pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce
ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât
Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine,
cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Şi apoi se face Otpustul :

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile


PreaCuratei Maicii Tale, ale Sfântului Ierarh Grigorie Luminătorul,
ArhiEpiscopul Armeniei şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne
mântuieşte pe noi! Amin!
15

You might also like