You are on page 1of 3

Funcţiile sintactice

Pronumele demonstrativ

Nominativ

a. Subiect – cine?
Vor veni şi ceilalţi mai târziu.

b. Nume predicativ (parte din PN)


Prietenii noştri sunt aceiaşi, Maria şi David.

Acuzativ – majoritatea funcţiilor se realizează cu ajutorul prepoziţiilor


a. Complement direct (cu prepoziţia pe) – pe cine?
Nu i-am sesizat pe aceia în public.

b. Complement prepoziţional – despre cine? la cine? cu cine? etc.


De acela îşi vor aminti mereu.

c. Atribut pronominal prepoziţional (cu prepoziţie) – care? ce fel de?


Cadoul pentru acelea care au luat premiul e pe raft.

d. Circumstanţial de loc – unde?


Se va opri, într-adevăr la aceleaşi cu care a stat de vorbă ieri.
Şi-a făcut loc printre ceilalţi, ca să poată ajunge la scenă.

e. Circumstanţial de timp (cu prepoziţie) – când?


A sosit la întrunire după ăia.

f. Circumstanţial de mod – cum?/ în ce fel?


A făcut ca aceiaşi cu care a colaborat.

g. Circumstanţial de scop – cu ce scop?


Şi-a rupt spatele muncind pentru aceştia.

h. Nume predicativ (cu prepoziţie)


Albumul este cu ceilalţi, nu cu familia.
Genitiv

a. Atribut pronominal genitival – al cui? a cui? ai cui? ale cui?


Contractele acelora care au fost demişi au dispărut.

b. Nume predicativ
Cravata este a aceluia.

!!! Cu prepoziţii sau locuţiuni prepoziţionale

c. Complement prepoziţional – asupra/contra/împotriva cui?


A cuvântat în plen împotriva celorlalte din partid.

d. Circumstanţial de loc – unde?


Înaintea acelora mergea o maşină în viteză.

e. Circumstanţial de timp – când? (prep. înaintea)


E mai rapid, a ajuns înaintea acestora.

f. Circumstanţial de cauză – din ce cauză? (loc. prep. din cauza)


Totul s-a întâmplat din cauza ăluia.

Dativ
a. Complement indirect – cui?
Celorlalte le mulţumim, nu?

!!! Cu prepoziţii

b. Atribut pronominal prepoziţional – care? ce fel de?


Câştigul datorită acestora îl vom împărţi.
Adjectivul pronominal demonstrativ

Are unica funcţie sintactică de atribut adjectival!


- Preia genul, numărul şi cazul de la substantivul determinat:
S-a întâmplat această bucurie tocmai acum. – N
Despre acel moment ne vom aminti mereu. – Ac
Celorlalte fete trebuie să le mulţumim. – D
Rochiile aceloraşi domnişoare de onoare iar s-au rupt la manşetă. – G

You might also like