IMPORTANŢA POVEŞTILOR, POVESTIRILOR ÎN ACTIVITATEA DIN

GRĂDINIŢE
Literatura pentru copii este parte integrantă a literaturii naţionale şi universale. În anul
1964, scriind despre Jules Vernes şi literatura pentru copii, George Călinescu făcea o precizare,
prin care sublinia un adevăr psihologic fundamental: copilăria ca stare sufletească este o
permanenţă a vieţii noastre, ,, Ca să fie opere de artă, scrierile pentru copii şi tineri, trebuie să
intereseze şi pe oamenii maturi şi instruiţi. Copilăria nu dispare niciodată din noi, ea constituie
izvorul permanent din care decurg toate meandrele vieţii noastre.”1
Povestirile influențează în mod indirect și estetica comportării copiilor, contribuie la
lărgirea orizontului de cunoaștere prin multitudinea de aspecte din ambianța înconjurătoare la
care face apel. În procesul ascultării unei povestiri este antrenată în mare măsură activitatea
psihică a copilului. Copilul urmărește cu atenție datele povestirii, memorează, compară,
analizează diferite situații, stabilește pe plan mintal unele relații fapte, însușiri ale personajelor.
Astfel, este antrenată și gândirea copilului, devenind capabil de a înțelege faptele, gândurile și
sentimentele personajelor.
Povestirile copiilor permit dezvoltarea cu precădere a limbajului preşcolarilor,
permiţându-le astfel să se exprime cu uşurinţă, atât în relaţie cu ceilalţi copii, dar şi cu adulţii.
Povestea este o deosebită modalitate de cunoaştere a lumii, este un mijloc de comunicare
şi o bună metodă de instruire. Ea conţine adevărurile fundamentale ale vieţii. Poveştile depăşesc
hotarele spaţiului şi timpului, fiind prima hrană spirituală a copilului care îl învaţă să judece; o
poveste bine spusă poate amuza, demonstra şi dezarma.
Poveştile îmbogăţesc deprinderile de a comunica, îmbogăţesc vocabularul, cultivă
sentimente frumoase, stimulează imaginaţia şi creativitatea, educă spiritul de sacrificiu, altruism,
solidaritate, dreptate. Pune baza concepţiei despre lume şi viaţă.
Se înţelege că gustul pentru lectură se formează timpuriu si de aceea în grădiniţă
informaţiile sumare legate de mediul înconjurător sau istorie se transmit prin intermediul
povestioarelor. Acestea fac trecerea de la lumea fabuloasă a poveştilor din grădiniţă la cea reală.
Contactul cu poveştile educatoarei conduce la dezvoltarea gustului pentru frumos, la îmbogăţirea
vocabularului, la creativitate.

1
G. Călinescu, Cronicile optimismului, E.P.L.Buc. 1964, p. 274
 Grădiniţa este unul dintre factorii decisivi în educarea copiilor prin frumos pentru valoare.
Intrând „în lumea poveştilor”, copiii vor învăța sa deosebească binele de rău, adevarul de
minciună, faptele bune de cele rele; vor deveni mai atenţi , mai sensibili, încep să-si formeze
percepţiile morale.
Este de dorit ca preşcolarii şi elevii să-şi facă din cărti, cei mai buni prieteni, să le dezvolte
discernământul în selecţia valorilor. În grădiniţa de copii se desfăşoară două tipuri de povestiri:
 povestirile educatoarei;
 povestirile copiilor: repovestire şi povestirea creată de copii
Tematica operelor literare expuse în activitatea de povestire se diferenţiază de la o grupă la
alta astfel încât la grupa mare povestirile devin mai complexe, având ca scop sesizarea planului
real şi a celui ireal, stimularea creativităţii copiilor, exersarea capacităţii de comunicare.
Prin intermediul povestirii, copilul se eliberează de egocentrism întrucât se identifică în plan
imaginar cu personajele în care găseşte ceva din el însuşi, şi ceva din personaje în el. Pentru
preşcolar, adultul care îi citeşte povestea este şi autorul,
martorul întâmplărilor povestite, magicianul care deschide uşa unei lumi nebănuite, actorul, şi
mai ales modelul de vorbire şi povestire.
Audierea poveştilor permite familiarizarea copiilor cu structura basmului popular şi cu o
serie de procedee imaginative ca: amplificarea (Flămânzilă, Gerilă, Zmeul), diminuarea
(Degeţica, Degeţel), multiplicarea (Balaurul cu 7 capete, Capra cu trei iezi, Cei şapte pitici),
aglutinarea. Descoperirea semnificaţiilor, formularea titlurilor amplifică fluiditatea şi
flexibilitatea.
Repovestirea liberă se caracterizează printr-o mai mare libertate a imaginaţiei copiilor. Ei
repovestesc în funcţie de preferinţă şi de receptarea afectivă. Dacă atitudinea adultului este
permisivă, copilul introduce personaje noi (de cele mai multe ori întâlnite în alte poveşti),
modifică întămplările, îmbogăţeşte acţiunile, propune situaţii de prevenire a unor situaţii
neplăcute. Totuşi, este necesar să se asigure o succesiune logică a repovestirii şi să se acorde
atenţie exprimării corecte, nuanţate.
Povestirile create de copii au evidentă valoare formativă, contribuind la dezvoltarea gândirii
şi a imaginaţiei creatoare, la dezvoltarea unei vorbiri corecte, fluente, expresive.
 Cele mai frecvente tipuri de povestiri create şi practicate în grădiniţa de copii sunt povestirile
create pe baza unui şir de ilustraţii şi povestirile cu început dat. Tematica poveştilor create de
copii după modelul educatoarei poate fi legată de: fapte cotidiene, întâmplări, momente trăite de
copii, de familia acestora sau de prieteni; întâmplări din viaţa animalelor.
Copiii trebuie să-şi imagineze locuri, întâmplări, fapte care s-au petrecut sau se pot petrece
în viitor, ca în lumea reală, ca în filme de desene animate ori ca în vis. Copilul este independent
în expresie, îşi manifestă nestingherit iniţiativa, spontaneitatea şi fantezia inepuizabilă.
Atitudinea creatoare pe care o are faţă de limbaj depinde de natura mesajului pe care îl transmite
şi de posibilităţile sale intelectuale, lingvistice, afective. Povestirile lui sunt scurte, fără divagaţii,
fără explicaţii întinse, oarecum incorecte dar uneori pot avea o savoare deosebită. Sunt situaţii în
care, prin povestirile create, proiectează asupra personajelor, propriile sale dorinţe, preferinţe,
probleme.
Un loc deosebit între modalităţile de manifestare a potenţialului creativ îl are povestirea
creată pe baza unui şir de imagini. Tablourile reprezintă adevărate texte iconice pe care copilul
învaţă să le citească în mod creativ. Descifrarea conţinutului nu se limitează numai la descifrarea
imaginilor, ci devine chiar o adevărată creaţie verbală. După descifrarea tabloului, copiii pot
pune întrebări, pot formula titlul acestuia, pot să se completeze unul pe celălalt.
Educatoarea are sarcina didactică de a stimula imaginaţia şi de a încuraja originalitatea
copiilor.
În concluzie, în grădiniţa de copii povestirea este folosită atât ca metodă de expunere şi
comunicare de cunoştinţe, cât şi ca formă de activitate destinată cunoaşterii mediului şi
dezvoltării vorbirii preşcolarilor.
Cu ajutorul povestirii, ca metodă , educatoarea realizează apropierea copiilor de cele mai
variate aspecte de viaţă şi domenii de activitate şi-i informează asupra unor fapte şi evenimente
ce nu pot fi cunoscute prin experienţa lor proprie. În acelaşi timp, prin cuvântul viu, li se trezesc
copiilor emoţii şi li se orientează atenţia spre cele comunicate.
Prin intermediul povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizaţi cu
structura limbii române, cu bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi expresivitatea
limbajului, ceea ce contribuie la dezvoltarea vorbirii şi a gândirii lor.
Preşcolarii sunt fermecaţi de lumea fantastică a basmelor şi povestirilor, le ascultă cu
aceeaşi plăcere chiar daca sunt repetate şi îşi manifestă întotdeauna dorinţa ca ele să dureze cât
mai mult. Prin poveşti, copiii reuşesc să se elibereze de impresiile nemijlocite şi au posibilitatea
să-şi reprezinte obiecte şi fenomene pe care nu le-au perceput niciodată.
Cu ajutorul lor, se exersează modalităţile de prelucrare a reprezentărilor în imaginaţie, se
face transpunerea în lumea acestor fiinţe în care eroii acţionează în concordanţă cu imaginaţia
fecundă a copiilor, în care fiinţele apropiate şi îndrăgite (căţeluşul, iepuraşul) sunt întotdeauna
bune, puternice şi îndrăzneţe, în care binele şi dreptatea triumfă.
Atitudinea copiilor faţă de conţinutul fantastic al basmelor nu rămâne aceeaşi pe
parcursul perioadei preşcolare. Preşcolarii de vârstă mică acceptă fără discernământ critic
conţinutul basmului, ca şi când acesta ar corespunde realităţii (scaunul şi masa desenează, urşii
vorbesc,etc).Cunoştinţele lor sărace despre realitate nu le permit o separare precisă a imaginilor
fanteziei de realitate.
De asemenea, spiritul critic al gândirii le este foarte slab dezvoltat. Atitudinea critică faţă
de conţinutul fantastic al basmelor începe să se manifeste abia de la 5-7 ani, când copilul face o
distincţie între ficţiune şi realiate. Cu toate acestea, datele experimentelor arată că preşcolarii
reţin şi redau mai uşor faptele cunoscute, situațiile familiale, cu alte cuvinte tot ceea ce poate fi
asociat cu experienţa proprie. Chiar şi atunci când reproduce un basm plăsmuirile copiilor
deviază în direcţia experienţei lor de viaţă. La vârsta amintită, imaginaţia copiilor suferă
modificări calitative, în strânsă corelaţie cu schimbările psihofiziologice ce au loc. Se dezvoltă
intens funcţia analitică a scoarţei cerebrale, se perfecţionează funcţia reglatoare a limbajului şi
creşte rolul inhibiţiei condiţionate. Gândirea copilului devine mai abstractă ceea ce dă
posibilitatea lărgirii câmpului de acţiune a imaginaţiei, creşterii gradului său de creativitate.
Cunoştinţele copilului devin mai precise şi mai sistematice. Toate aceste schimbări creează noi
posibilităţi de transformare a reprezentărilor, la aceasta contribuind şi povestirile.
În cadrul activităţilor de povestire se exersează vorbirea copiilor, se formează deprinderea
de a povesti independent, ceea ce contribuie la mărirea posibilităţilor de exprimare corectă,
coerentă şi expresivă.
Domeniul”Om şi societate”are ca obiective de referinţă cunoaşterea şi respectarea de
către preşcolari a normelor necesare integrării în viaţa socială,respectarea regulilor de securitate
personală,manifestarea unor relaţii de prietenie,toleranţă,armonie cu colegii,adaptarea
comportamentului propriu la cerinţele grupului în care trăieşte,descrierea şi identificarea
elementelor locale specifice ţării noastre şi a zonei în care locuiesc.Basmele şi poveştile au un rol
important în realizarea acestor obiective.Ascultând poveşti preşcolarii cunosc şi îşî însuşesc
noţiuni,convingeri şi sentimente morale,se raportează la personajele pozitive şi dezaprobă
comportamente negative.Astfel,pentru ca preşcolarii să înţeleagă ce înseamnă
bunătatea,prietenia,hărnicia şi pentru a urî răutatea,duşmănia,lenea,le-am povestit basme
precum”Fata babei şi fata moşneagului”de I.Creangă,”Sarea în bucate” de
P.Ispirescu,”Cenuşereasa” şi „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”de Fraţii Grim.Peripeţiile
personajelor,răutatea celor negative,bunătatea celor principale îi înduioşează pe copii şi îi
conving că este bine să urmeze exemplul celor bune.Finalul moralizator contribuie în mare
măsură la alegerea exemplului pozitiv.Poveşti precum”Ionică mincinosul”,”Puf Alb şi Puf Gri”
ne învaţă ce este sinceritatea şi îi determină pe copii să spună adevărul şi să urască
minciuna.Neascultarea părinţilor,încăpăţinarea şi consecinţele acestora sunt reliefate de poveşti
precum”Capra cu trei iezi” de I.Creangă,”Scufiţa Roşie” de Charles Perrault ,”Povestea
măgăruşului încăpăţinat”.Păţaniile personajelor i-au convins pe copii că trebuie să asculte sfatul
părinţilor,că nu este bună încăpăţinarea şi trebuie să se adapteze la regulile impuse de
societate.Educarea dragostei faţă de muncă a fost posibilă şi prin prezentarea unor poveşti
precum”Povestea unui om leneş”,”Banul muncit” sau „Ionică mincinosul,din cuprinsul cărora
preşcolarii au înţeles importanţa şi utilitatea muncii în viaţa oamenilor.Cultivarea respectului faţă
de eroii neamului,dragostea de ţară şi patriotismul sunt uşor de descoperit în povestirile:”Mihai
Viteazul,voievodul tuturor românilor,”Băiatul care a vorbit cu vodă”,”Eroina de la Jiu”de
D.Almaş sau „Moş Ion Roată şi Unirea”,”Stejarul din Borzeşti”de Eusebiu Camilar.Acestea şi
multe altele trezesc în copii sentimente de admiraţie faţă de eroii neamului românesc şi prezintă
într-o manieră plăcută,pe înţelesul copiilor,pagini din istoria neamului românesc.Basmele şi
poveştile sunt bogate în exemple morale ce ajută la formarea personalităţii micilor
ascultători.Poveştile prezentate sunt cele mai cunoscute,dar ,cu siguranţă,mai sunt multe
altele.De aceea este importantă lectura nu numai pentru copii ci şi pentru adulţi!
Împreună cu frumosul din artă,frumosul din literatură contribuie la formarea gustului
estetic.Prin valorificarea capodoperelor literaturii,educatoarele pot forma la copii sentimente şi
convingeri estetice.Frumuseţea descrierilor din „Dumbrava minunată” de M.Sadoveanu sau
„Frunza” de E.Gârleanu,expresivitatea dialogurilor din operele lui Creangă trezesc dragostea şi
interesul pentru lectură.
 Lumea copilăriei este o lume de poveste lungă şi frumoasă.Ioan Slavici,subliniind
importanţa poveştilor,preciza:”povestea a fost fondul plăcerilor mele din copilărie-poveştile erau
darurile ce mi se prezentau pentru purtarea cea bună”.Să nu încetăm şi noi,educatoarele, să le
oferim copiilor astfel de plăceri spre a fi sigure că vom modela caractere nobile,asemenea eroilor
buni şi curajoşi din basme.
Pentru formarea şi informarea preşcolarilor am apelat deseori la poveşti şi basme din
literatura naţională şi universală.Mijlocul de insuflare la preşcolari a dragostei pentru
literatură,dar şi pentru informarea copiilor despre aspecte din mediul înconjurător şi formarea de
priceperi şi deprinderi este povestirea.Astfel,în cadrul temei”Cine sunt/suntem?” copiii au
dobândit informaţii despre corpul uman şi igiena corporală ascultând poveştile „Maricica” şi
„Supărarea Danielei”,au aflat ce înseamnă politeţea din povestirile”Nu numai la grădiniţă” şi
„Sanda la grădiniţă”.Personajele negative şi păţaniile lor i-au determinat pe copii să respecte şi să
aplice regulile de igienă corporală şi de comportare civilizată,spre a nu fi exemple negative în
grupă.Din basmele „Cenuşăreasa” şi „Hainele cele noi ale împăratului” copiii au obţinut
informaţii despre hainele de epocă,putând desfăşura la sectorul „Ştiinţă” jocul „Un cufăr de
mistere”.În cadrul temei”Când,cum şi de ce se întâmplă?” poveşti şi basme precum”Răţuşca cea
urâtă”,”Puiul”,”Gândăcelul”,”Căprioara” au oferit copiilor date despre viaţa păsărilor şi
animalelor şi despre diferitele medii de viaţă.Pornind de la poveşti şi basme educatoarele pot
crea diferite scenarii ce pot conduce la dezvoltarea gândirii şi imaginaţiei.Astfel,născocirea de
către copii a unui alt final al povestirii „Puiul” de I:Al. Brătescu Voineşti oferă prilejul scotocirii
în imaginaţie pentru găsirea unor soluţii de salvare a puiului.Copiii cu înclinaţii ecologice au
găsit soluţii pentru salvarea puiului:fie şi-au imaginat nişte copii care au venit în pădure şi au
găsit puiul îngheţat,l-au luat acasă,l-au îngrijit,iar primăvara i-au dat drumul în pădure,fie „au
văzut” puiul căzut în zăpadă,iar căldura zăpezii l-a salvat şi a ajuns sănătos în primăvară.Alţi
copii,mai sceptici,au acceptat moartea,dar sfârşitul a fost vesel pentru pui,căci s-a visat jucându-
se cu fraţii săi sub aripa ocrotitoare a mamei.Răspunsurile copiilor sunt indicatori ai gradului de
dezvoltare a gândirii şi imaginaţiei creatoare.Gimnastica intelectuală pe care o implică receptarea
textelor literare presupune şi exerciţii de activizare a atenţiei şi memoriei preşcolarilor.
Cu ajutorul povestirii, ca metodă , educatoarea realizează apropierea copiilor de cele mai
variate aspecte de viaţă şi domenii de activitate şi-i informează asupra unor fapte şi evenimente
ce nu pot fi cunoscute prin experienţa lor proprie. În acelaşi timp, prin cuvântul viu, li se trezesc
copiilor emoţii şi li se orientează atenţia spre cele comunicate.
Povestirea devine un instrument în mâna educatoarei, o sursă de imagini mentale ale
copiilor în process de formare şi este folosită frecvent în anumite momente ale altor tipuri de
activităţi:
-la începutul unor activităţi commune (de educaţie muzicală, joc didactic, convorbire);
-în cursul desfăşurărilor pentru sintetizarea unor date, fapte etc.
(observare , lectură după imagini);
- în încheierea lor, cu scopul de a fixa, sintetiza şi generalize cunoştinţele respective.
Povestirile şi basmele pe care le adresăm copiilor, prin conţinutul lor sunt pline de
învăţăminte.Ele scot în evidenţă calităţile eroilor pozitivi( fie ei animale personificate sau
oameni)şi influenţează pe această cale formarea personalităţii copiilor , purtarea şi atitudinea lor
în diverse situaţii, precum şi limbajul lor.
Din poveşti ca ,,Şorţuleţul“, ,,Ce-a uitat Fănucă să spună“ copiii desprind cu uşurinţă
necesitatea unei bune deprinderi igienice şi de comportare civilizată şi îşi formează astfel
convingerea că trebuie să le respecte.
În măsura în care educatoarea expune povestea într-o formă cât mai corectă din punct de
vedere stilistic şi gramatical, pătrund în limbajul copiilor forme de exprimare specifice, atât ale
limbajului literar cât şi ale celei populare (,, La cireşe”, ,,La scăldat”, ,,Pupăza din tei”) se
favorizează însuşirea fără dificultate a unor forme stilistice, expresii poetice; odata cu acestea se
fac cunoscute şi sunt assimilate de către copii, diverse forme flexionare ale cuvintelor. Ceva mai
mult ascultând povestiri, copiii sesizează mijloacele verbale folosite de educatoare, dfar şi
memorează cuvintele cu care încep şi se încheie basmele ( A fost odată ca niciodată….şi-am
încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa). Astfel limba literară şi cea populară, cu mijloace
stilistice proprii intră în limbajul current al copiilor.
Prin intermediul povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizaţi cu
structura limbii române, cu bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi expresivitatea
limbajului, ceea ce contribuie la dezvoltarea vorbirii şi a gândirii lor.
De asemenea copiii pot fi convinşi de necesitatea de a asculta cunoscând consecinţele
neascultării aşa cum reies din povestirile ,,Mălina şi ursuleţii“, ,, Scufiţa Roşie“, ,,Cocoşelul cu
creastă de aur“ etc.pot învăţa să dezaprobe necinstea, viclenia, lăcomia, zgârcenia şi minciuna
înfăţişate în ,,Găinuşa cea moţată“ , ,,Ciripel cel lacom“, ,, Coliba iepuraşului“, ,,Ursul păcălit de
vulpe“, ,,Punguţa cu doi bani“.
Prin intermediul altor poveşti cum sunt ,,Mănuşa“, ,,Căciuliţă roşie şi Căciuliţă
albastră“, ,, Iepurele şi ariciul“, ,,Ridichea uriaşă“ etc., copiii au prilejul să aprecieze frumuseţea
prieteniei, a ajutorului reciproc şi a vieţii în colectiv.
Dragostea nemărginită şi grija părinţilor faţă de copii, bunătatea şi sacrificiul lor, ajutorul
şi dragostea între soră şi frate, bine subliniate în povestirile ,,Nuieluşa de alun“, ,, Inima mamei“,
,, Lebeldele“, ,,Scoruşul“,
,,Norişor“, sensibilizează sufletul copiilor şi-i fac să trăiască mai intens aceste sentimente,
şi alte trăsături morale ca: modestia şi hărnicia, necesitatea de a munci ce pot fi sesizate din
povestirile : ,,Cei trei purceluşi“, ,,Fata babei şi fata moşului“, ,,Plici şi Plici-Plici“, ,,Fierarul
năzdrăvan“, ,,Cenuşăreasa“ înfăţişate prin eroii şi faptele din poveşti, fac pe copii să trăiască
puternice emoţii, să gândească şi să ajungă la concluzii practice privind propria lor comportare.
Ei învaţă că e frumos să fii politicos, cinstit, curajos sau harnic- ca eroul din poveste.
Preşcolarii sunt fermecaţi de lumea fantastică a basmelor şi povestirilor, le ascultă cu
aceeaşi plăcere chiar daca sunt repetate şi îşi manifestă întotdeauna dorinţa ca ele să dureze cât
mai mult.Prin poveşti, copiii reuşesc să se elibereze de impresiile nemijlocite şi au posibilitatea
să-şi reprezinte obiecte şi fenomene pe care nu le-au perceput niciodată.
Cu ajutorul lor se exersează modalităţile de prelucrare a reprezentărilor în imaginaţie, se
face transpunerea în lumea acestor fiinţe în care eroii acţionează în concordanţă cu imaginaţia
fecundă a copiilor, în care fiinţele apropiate şi îndrăgite (căţeluşul,iepuraşul) sunt întotdeauna
bune, puternice şi îndrăzneţe, în care binele şi dreptatea triumfă.
În concluzie, se poate reţine că rolul şi importanţa povestirilor – ca activităţi organizate –
constă în valoarea lor cognitivă, etică şi estetică, prin care se exercită o puternică înrâuire asupra
întregii personalităţi a copiilor.

Bibliografie:
1. Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, Programa activităţilor instructiv-educative în
grădiniţa de copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1987.
2. Revista, Învăţământul preşcolar, nr.1-2/1992.
3. Bocoş, M., Catalano, H., Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, Presa Universitară
Clujeană,2006.
4. Bratu, B., Preşcolarul şi literatura, E.D.P., Bucureşti, 1977.
5. Bratu, B., Creativitatea copilului, Ed. Enciclopedică Română, Bucureşti, 1969.
6. Preda, V., Grădiniţa altfel, Ed. V&I Integral, Bucureşti, 2003.
7. Rawlinson, G., Gândirea creativă şi brainstorming, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998.
8. Roşca, Al. şi colaboratorii, Creativitate, nivele, programare, Ed. Ştiinţifică,
Bucureşti, 1967.
9. G. Călinescu, Cronicile optimismului, E.P.L.Buc. 1964, p. 274.
10. Grecu, M. V., Sinteze de literatură pentru copii – Note de curs, Ed. Sitech, 2018.
11. www.google.ro