PARTICULARITĂȚILE MORFOLOGICE ȘI STRUCTURALE

ALE VIRUSURILOR
Virusurile se deosebesc fundamental de organismele procariote sau
eucariote, fiind încadrate într-un regn aparte numit VIRA. Virusurile sunt
entități biologice infecțioase cu organizare acelulară.
Virusurile pot exista în trei stări:
 virusul infecțios matur (virion) care reprezintă unitatea
morfofuncțională a virusurilor;
 virusul vegetativ care este virionul fără capsidă, multiplicat în celula-
gazdă;
 provirusul care este virusul decapsidat integrat în cromozomul celulei-
gazdă.
Virusurile nu au echipament enzimatic de biosinteză și catabolism
propriu, ci doar unele enzime cu rol în pătrunderea, replicarea și eliberarea din
celula-gazdă. Virusurile sunt paraziți absoluți, constanți și obligați, deoarece
nu cresc, nu se divid și nu se pot reproduce în afara unei celule- gazdă vii.
Pe baza informației genetice conținută în acidul nucleic și cu ajutorul
sistemelor biochimice ale celulei-gazdă sistemele enzimatice Lipmann ce
asigură acumularea energiei, sistemelor de transport de electroni, ribozomilor
și ARNt virusurile își pot sintetiza componentele structurale. Deoarece nu
conțin acid muramic în structura învelișurilor externe, virionii nu sunt sensibili
la multe antibiotice.
Morfologia și structura virusurilor a putut fi elucidată prin studiile de
microscopie electronică, prin analize de difracție cu raze X, analize biochimice
sau imunologice. Astfel a fost relevată o diversitate mare a tipurilor
morfologice și a dimensiunilor virusurilor.
Dimensiunile virusurilor variază în limite mari, fiind cuprinse între 10-
400 nm în diametru. Din punct de vedere morfologic, virusurile pot fi:
• sferice - virusul gripal, adenovirus, herpetic, polio;
• cilindrice, bastonașe - virusul mozaicului tutunului, fagi;
• paralelipipede - virusul variolic, virusul vaccinia;
• cartușe - virusul rabic;
• filamentoase - virusul Ebola;
• sferice cu coadă - virusul bacteriofag.
După tipul acizilor nucleici din genom pot fi:
• ribovirusuri (cu genom ARN);
1
 • adenovirusuri (cu genom ADN).
Dintre ribovirusuri fac parte: VMT provoacă viroza numită mozaicul
tutunului; virusul gripal provoacă gripa la om și animale; virusul rabiei
provoacă rabia la animale și om; HIV distruge limfocitele T din sângele uman
ce au un rol important în imunitatea celulară.
Dintre adenovirusuri fac parte: bacteriofagii (virusuri care pot infecta și
distruge bacteriile), virusul herpetic care este cantonat în ganglionii nervoși
(spinali și omologi ai nervilor cranieni). Virionul este constituit din genom viral,
capsidă și peplos.
Genomul viral este constituit dintr-o moleculă de acid nucleic mono-
sau bicatenar, cu diferite forme de compactizare. În genomul virusurilor
animale și la bacteriofagi este prezent ADN, în timp ce la virusurile vegetale -
ARN.
Funcțiile genomului:
• conține întreaga informație genetică necesară replicării;
• asigură infectivitatea virală;
• este capabilă de autoreplicare în absența celorlalți constituenți
virali, excepție face ARN viral izolat.
Capsida reprezintă un complex de structuri proteice care îmbracă
genomul și are o arhitectură și compoziție specifică fiecărui tip viral.
Principalele forme geometrice ale capsidei:

a) b) c)
Forme geometrice ale capsidei:
a) cubică-icosaedrică; b) helicoidală; c) binară, helicoidal-icosaedrică
Funcțiile capsidei virale:
§ protejează genomul de acțiunea factorilor externi, de nucleazele
celulare;
§ asigură forma virionului;
§ fixează virionii nuzi de receptorii celulari specifici.

1
 § subunitățile structurale ale capsidei sunt antigene care induc formarea
și reacționează cu anticorpii neutralizanți.
Învelișul extern (peplos) se formează în momentul când virionul
părăsește celula-gazdă. Peplosul este constituit din următoarele:
- un strat dublu lipidic (ce conține sfingolipide și colesterol)
provenit din membrana celulară a gazdei;
- pe suprafața internă reprezintă o foiță proteică (proteine de
membrană);
- pe suprafața externă reprezintă spicule (spikes) proeminențe de
natură glicoproteică, care au extremitățile ascuțite, drepte sau în formă de
butoni (figura 5.2).

Structura virusurilor

BACTERIOFAGII
Bacteriofagii sunt virusuri care parazitează bacteriile.
Din punct de vedere structural, fagii au fost clasificați în trei tipuri:
icosaedrici, icosaedrici cu coadă și filamentoși.
Din punct de vedere al ciclului de viață, bacteriofagii pot fi: litici
(virulenți) și/sau lizogeni (temperați).
Bacteriofagii virulenți își "injectează" materialul genetic (genomul,
cromozomul viral) în citoplasma celulei-gazdă, care este replicat independent
de cromozomul bacterian; are loc transcrierea, se sintetizează proteinele
virale și componentele structurale ale bacteriofagului, se asamblează
particulele virale și în final celulele bacteriene sunt lizate.
Bacteriofagii temperați după ce-și introduc genomul în celula-gazdă,
acesta se integrează în cromozomul bacterian, devenind profag și se replică
odată cu cromozomul celulei-gazdă, iar genele virale în marea lor majoritate
nu se exprimă.
Integrarea se realizează la nivelul unor situsuri specifice sau la

1
întâmplare în diferite regiuni ale cromozomului bacterian. Starea de lizogenie
poate fi perpetuată de-a lungul mai multor generații bacteriene, dar în anumite
condiții genomul viral poate fi excizat din cromozomul celulei-gazdă și eliberat
în citoplasmă, evoluând spre ciclul litic. Acesta este fenomenul inducției fagice
(inducției litice).
Integrarea genomului fagilor lizogeni în cromozomul bacterian se
efectuează cu ajutorul unei enzime numite integreaza codificată de gena int.
Excizia profagului care apare în cazul inducției fagice a unei tulpini lizogene
este determinată de enzima excizionaza codificată de gena xis.
Starea de lizogenie determină unele modificări la nivelul membranei
externe a celulelor bacteriene, care duc la alterarea situsurilor de legare, astfel
bacteria fiind protejată de atacul altor bacteriofagi virulenți înrudiți cu fagul
temperat.
Inducția litică se datorează faptului că proteinele virale represoare, care
determină inhibarea exprimării genelor virale, sunt inactivate. Inducerea
ciclului litic depinde de cantitatea relativă a proteinelor represoare Cro (care
inhibă sinteza represorului cl și permite transcrierea genelor virale implicate în
multiplicarea și morfogeneza fagului, determinând excizia profagului din
cromozomul bacterian și deci evoluția litică) și cl (care inhibă exprimarea
majorității genelor virale, determinând starea de lizogenie). Inducția fagică
poate fi declanșată spontan sau poate fi stimulată de factorii fizici (radiații
ionizante (X), neionizante (UV), temperatură) sau chimici (antibiotice -
mitomicina C în cazul tulpinilor de Streptomyces producătoare de
streptomicină).
Structura bacteriofagului este următoarea: cap, coadă, placă bazală,
fibrele cozii.

1
 Structura unui bacteriofag
Bacteriofagii sunt formați dintr-o capsidă cu contur hexagonal, care
închide genomul. În interiorul capului hexagonal se află o moleculă de ADN-
dublu catenar, împachetată în molecula de proteine și poliamine. În continuare
capul se află pe un disc și un cilindru axial (coada bacteriofagului), gol în
interior, alcătuit din 24 inele - capsomere. Acestea alcătuiesc teaca contractilă
a cozii. Cilindrul axial se termină cu o placă bazală prevăzută cu un orificiu
central cu 6 croșete (pini) - unități de fixare a bacteriofagului pe celula
bacteriană receptivă.
Infecția cu bacteriofag are loc în 5 etape:
Adsorbția se produce prin ciocniri întâmplătoare ale bacteriofagilor cu
celulele bacteriene până când aceștia ajung pe un situs receptor al peretelui
bacterian (de exemplu acizii teichoici la bacteriile gram-pozitive,
lipopoliglucidele la gram-negative).
Fixarea se realizează cu ajutorul croșetelor din placa bazală, având loc
modificări catalizate enzimatic care conduc la solubilizarea în zona de contact
a peretelui celular.
Injectarea. Se produce o contractare a capsomerilor aflate pe tija
cilindrului axial. Prin contracție tija pătrunde în celulă pe o distanță de
aproximativ 12 nm și molecula de ADN în stare relaxată este propulsată în
interiorul celulei. Carcasa liberă de acid nucleic rămâne în interiorul bacteriei.
Replicarea acidului nucleic are loc simultan cu a celorlalte virusuri,
deosebirea constând în formarea capului, a cozii are loc separat, apoi are loc
morfogeneza, intracelular.
Liza celulei bacteriene și eliberarea fagilor poate avea loc într-un
interval de 25-60 minute și se produce sub acțiunea unei enzime induse de
prezența fagului, denumită muramidază și sub acțiunea presiunii interne și
lizei are loc ruperea/solubilizarea peretelui celular.

1
 Ciclul viral al bacteriofagilor
Sunt sensibile la fagi bacteriile genului Enterobacter, Pseudomonas, Bacillus,
Vibrio, Lactobacillus ș. a.

1
Morfologia comparativă a virusurilor

Morfologia virusului hepatic

1
 Principalele caractere diferențiale între bacterii, virusuri și
ciuperci microscopice
Caracterul diferențial Virusuri Bacterii Ciuperci microscopice

Numărul tipurilor de 1 2 3
acid nucleic
Tipul de organizare acelular procariot eucariot
Organizarea genomul viral un singur cromozom și mai mulți cromozomi
materialului genetic plasmide
absente prezente prezente
Echipament enzimatic
și activitatea
metabolică proprie
Capacitatea de absentă prezentă prezentă
creștere
Mod de reproducere sunt sintetizate de celula independent, mai ales prin independent, prin forme
gazdă sciziparitate variate asexuate și
Capacitatea de nu este cazul absentă sexuate
prezentă
diferențiere celulară
Parazitism absolut constant, obligatoriu absent absent
Forme biologice de • celulă vegetativă (capabilă - miceliu sau
experiență în natură • virion infecțios (temporar
de diviziune) pseudomiceliu (tal)
extracelular)
• spor (formă de conservare) - spor (formă de
• virus vegetativ intracelular
în curs de sinteză reproducere)
• virus integrat fixat în
cromozomul celulei-gazdă
Poziția pe scară la granița dintre viu și neviu organisme vii cu organizare organisme vii cu diverse
filogenetică simplă (protiste) grade de complexitate
morfofiziologică