Basmul începe prin prezentarea unei situații de început: un crai avea trei feciori, iar într-o țară foarte

îndepărtată, fratele acestuia, Verde-Împărat, avea trei fete. Armonia se rupe odată cu sosirea unei
scrisori provenite de la Împăratul Verde, în care acesta mărturisește fratelui nevoia unui moștenitor de
linie masculină și îi cere să-i trimită cel mai vrednic dintre nepoți, ca să îi urmeze la tron. Odată cu
prezentarea acestui motiv al împăratului fără urmaș, desfășurarea acțiunii (căutarea eroului), se
concretizează prin probe, cărora cei trei feciori de crai sunt supuși de tată. Acesta, deghizat sub o piele de
urs le iese în față sub un pod; înspăimântați, primii doi feciori renunță la misiune și astfel ne apare
motivul superiorității mezinului, fiul cel mic fiind singurul care reușește să treacă proba, ajutat de Sfânta
Duminică care îl pregătește la inițiere poruncindu-i să pornească la drum cu hainele, armele și calul din
tinerețe a tatălui său, repetând astfel condițiile inițierii acestuia. Calul, deși la început apare ca fiind un
biet animal slab și bătrân, se demonstrează a fi unul înzestrat cu puteri supranaturale și va deveni
tovarășul și sfătuitorul tânărului.

Întrucât podul simbolizează trecerea de la o etapă a vieții la alta, tatăl îi dăruiește fiului pielea de urs și
primele indicații despre noua lume: să se ferească de Omul Roș și de Omul Spân. Pe drum, rătăcindu-se în
pădure, fiul de crai se întâlnește cu Omul Spân, care în a treia apariție reușește să îl determine pe fecior
să încalce sfatul părintesc; acesta crezând că se află în „țara spânilor” și având nevoie de ajutor pentru a
ieși din pădurea labirint îl ia pe Spân ca slugă, încălcând astfel recomandarea tatălui.
Cei doi pornesc la drum iar prin înșelătorie, Spânul îl convinge pe crai să coboare într-o fântână pentru a
se răcori; feciorul, încă „boboc în felul lui la trebi de aieste” coboară în fântână unde este închis de Spân și
obligat să îi mărturisească informațiile relative propriei identități și obiectivele călătoriei sale. Naivitatea
feciorului este sancționată prin pierderea identității și a dreptului de a deveni împărat. Spânul, furându-i
identitatea îl transformă în slugă și îi dă numele de Harap-Alb, spunându-i că pentru a-și redobândi
originile trebuie să moară și să învie. Astfel omul Spân se dovedește a fi un rău necesar, un inițiator care îl
va pune pe Harap-Alb în situații dificile, contribuind la dezvoltarea unor capacități morale necesare atunci
când va deveni „mare și tare”.
Aceste încercări echivalează cu diverse probe ale ascultării, curajului și milosteniei. Harap-Alb va trebui să
aducă salate din Grădina Ursului, pielea cu pietre prețioase din Pădurea Cerbului solomonit și pe fata
Împăratului Roș. Această ultimă probă presupune o serie de alte probe prin care Împăratul Roș încearcă
să îndepărteze pețitorii (proba casei de aramă, ospățul, trierea macului de nisip) dar și o serie de probe
care o vizează direct pe fată (fuga nocturnă a fetei, transformată în pasăre, proba ghicitului și proba
impusă de fată). Trecerea acestor încercări va fi realizată cu ajutorul unor personaje cu puteri
supranaturale care îl vor ajuta pe Harap-Alb: Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă, calul,
furnicile, Sfânta Duminică și Crăiasa albinelor.

Punctul culminant este atins o dată cu sfârșitul ultimei probe, când Harap-Alb se întoarce la curtea
Împăratului Verde cu fata Împăratului Roș, care dezvăluind adevărata lui identitate demaschează
răufăcătorul, recunoscând adevăratul erou. Urmează tentativa Spânului de a-l ucide pe Harap-Alb,
tăindu-i capul, dar acesta va fi înviat de fata Împăratului Roș cu o serie de obiecte magice aduse de cal la
sfârșitul ultimei probe[1]. Între timp, Omul Spân este ucis de calul lui Harap-Alb ce „îl înșfacă cu dinții”
zburând cu dânsul până în înaltul cerului de unde îi dă drumul, făcând din acesta „praf și pulbere” [2]
Harap-Alb reintră în posesia propriei identități, primind drept recompensă fata Împăratului Roș și
împărăția unchiului, ceea ce confirmă maturizarea eroului care, prin moartea și învierea sa cu conotații
inițiatice, trece de la o etapă existențială la alta, devenind împărat.

Deznodământul constă în refacerea armoniei prin încheierea conflictului cu victoria binelui asupra răului,
răsplata și nunta celor doi feciori[3].