ACASA DESPRE MINE DESPRE BLOG

EVENIMENTE PUBLICITATE PARTENERI

CONTACT

Home Articole anterioare 2021 ianuarie

Copiii și ticurile

Uncategorized

COPIII Ș I
TICURILE
By Printesa Urbana 14 ianuarie 2021
29 Comments

Ticurile copiilor: unul dintre motivele

mari de stres ale multor părinți.

Cunosc foarte bine spaima, furia, lipsa

de control, oboseala psihică și
disperarea părintelui unui copil care are
ticuri.

Mai întâi speri că ți se pare. Rogi copilul

să înceteze.

Apoi vezi că se repetă tot mai des. Fie

clipește mai des decât trebuie, fie își
drege vocea, se trage de haine, tușește,
deși nu e răcit, își freacă degetele.

Te simți cel mai prost părinte din lume.

Ți-ai stricat copilul. Sau ceva ți l-a
stricat și nu poți să-l ajuți să se repare.

Atragi atenția copilului. Vorbești cu el.

Îi interzici. Te răstești, deși știi că nu e
bine, dar frica e prea mare. Dacă e ceva
grav în neregulă cu copilul? Dacă e doar
un simptom a ceva mult mai grav? Dacă
vor râde copiii de el? Dacă nu vor trece
ticurile niciodată? Dacă urmează și
altele, mult mai serioase?

Copilul simte în tine toată această

presiune, devine și mai stresat, face
ticurile mai des, iar tu simți că-ți
explodează capul.

Știu, pentru că am fost și noi acolo.

Câteva luni acum doi ani, băiețelul
nostru sensibil și mai anxios din fire a
tras de gulerul hainelor de parcă îl
strângeau. Ele erau deja largi, dar el
trăgea de ele de se făcuseră toate la gât
ca gura de sac. A trecut, a urmat trasul
de pantaloni în sus, trăgea de ei mereu,
de se rupeau la spate. A trecut și asta,
un an a fost bine. Apoi a venit pandemia
și ticul a revenit, sub forma spălatului
compulsiv pe mâini, des, de sute de ori
pe zi. După ce cu greu am rezolvat o
dermatită cauzată de săpun (care e unul
special, dar tot face rău la mii de
spălări), a început să se spele doar cu
apă. Dar se spăla mereu, fără motive
raționale să o facă. De câteva săptămâni
e ceva mai bine, se pare că a trecut
perioada critică.

Pentru că știu că e un subiect atât de

dificil pentru părinți, am invitat-o pe
Luiza Vasilescu, care este psiholog
pediatru și la care noi mergem de mult
pentru a-l ajuta pe Iv în joacă să-și
depășească anxietatea, furia și ticurile,
să ne explice tot ce e de știut despre
ticuri, ca să știm cum să gestionăm și
când să apelăm la un specialist.

Am pus mai jos informațiile

specialistului, pe capitole.

CE SUNT
TICURILE? DE
UNDE VIN ELE?
Un tic este o acțiune motorie sau vocală
involuntară, rapidă, recurentă și
nonritmică. Este subită și lipsită de
scop. Ticurile constă în mișcări, gesturi
și sunete simple sau coordonate,
repetitive sau secvențiale, ce mimează
secvențe dintr-un comportament
normal. Ticurile pot fi simple și
complexe.

Ticurile motorii simple sunt rapide și

fără sens, incluzând clipitul, grimasele
și ridicarea umerilor, mișcări ale
capului, încruntarea, trosnirea
degetelor, lovitul cu picioarele, miscări
ale degetelor, în timp ce ticurile
motorii complexe tind să fie mai lente
și pot părea intenționate, de exemplu :
țopăitul, sărutatul, atingerea
obiectelor, răsucirea, aplecarea,
ciupitul, gesturi faciale, ecopraxia
(imitarea gesturilor altor persoane) și
copropraxia (gesturile obscene).

Ticurile vocale simple includ tusea,

lătratul, dregerea vocii, adulmecatul,
pufnitul, țipatul, mormăitul, plescăitul,
fluieratul, sunetele de sucțiune,
sunetele bisilabice (uh,uh, iii, bu).

Ticurile vocale complexe includ

repetarea anumitor cuvinte sau expresii
ca: „ O, Doamne!”, „Taci!”, „Știi…”,
„Sigur”, onomatopee animalice,
șoptitul, tiparele complexe de
respirație, bâlbâitul, variații de ritm,
accent, intensitate, viteză, ton,
coprolalia (cuvinte obscene sau
inacceptabile social), palilalia(
repetarea involuntară a unuia sau mai
multor cuvinte dintr-o frază), ecolalia.

Există trei tipuri de tulburări în care

ticurile sunt elementul essențial:
tulburarea Tourette, ticul motor sau
vocal cronic și ticul tranzitor (Sursa:
DSM-III – R). Ele se diferențiază prin
durată, complexitatea ticurilor, gradul
de deteriorare a activității.

Tulburarea Tourette este cea mai severă

și complexă. Ea este o combinație de
ticuri motorii și vocale multiple
prezente cel puțin un an. Vârsta medie
de debut este 7 ani, iar marea
majoritate a cazurilor au debutul
înainte de 14 ani, dar poate apărea și
înainte de un an.

Ticul motor sau vocal cronic cuprinde

fie ticuri motorii, fie ticuri vocale, dar
nu ambele. Durata perturbării se poate
întinde de-a lungul unei perioade de
mai mult de un an. Severitatea
simptomelor și deteriorarea
funcțională sunt de regulă mai reduse
decât în cazul tulburării Tourette.

Ticul tranzitor este caracterizat de

ticuri unice sau multiple, motorii și/sau
vocale, care survin de mei multe ori pe
zi, aproape în fiecare zi, timp de cel
puțin două săptămâni, dar nu mai mult
de douăsprezece luni consecutive.
Debutul are loc întotdeauna în copilărie
sau la începutul adolescenței, dar poate
avea loc și înainte de doi ani.

Ticurile pot dispărea pentru totdeauna

sau pot reapare, în special în timpul
perioadelor de stres.

Ticurile sunt involuntare, irezistibile,

dar pot fi suprimate pentru intervale
variabile de timp. Toate ticurile sunt
exacerbate de stres și de regulă se reduc
considerabil în somn. Ele pot fi
atenuate în unele activități, cum ar fi
lectura și cusutul.

Ticurile sunt comune în copil

copilăărie ș i
sunt privite ca ffăăcând parte din
dezvoltarea normal
normalăă. S-a estimat
c ă pân
pânăă la 10%din copii au avut un
tic la un moment dat înaintea
vârstei de zece ani. Cele mai multe
sunt în mod tipic tranzitorii ș i se
estompeaz
estompeazăă în câteva luni.

Nu se ș tie cu siguran
siguranță
ță ce anume
declan
declanșșeaz
eazăă ticurile , dar poate ssăă
fie stabilit
stabilităă deseori o predispozi
predispozițție
genetic
geneticăă sau mai pot fi implica
implicațți
factori de mediu, factori de
dezvoltare psihoemo
psihoemoțțional
ionalăă a
copilului, precum ș i factori
perinatali (greutate sc
scăăzut
zutăă la
na
nașștere, stresul maternal în
perioada sarcinii)

DE CE AU COPIII
TICURI?
Ticurile nu sunt manifestari izolate în
comportamentul copiilor. Ele sunt
asociate cu frica față de o persoană (un
părinte autoritar, de exemplu, un
educator, profesor) sau de o situație
(începutul în grădiniței sau al școlii,
schimbarea grădiniței, mutarea intr-un
alt oraș, țară; apariția unui frate mai
mic, rivalitate între frați, certuri
frecvente între părinți, divorț),
îngrijorare excesivă, anxietate, furie,
gelozie, vinovăție. De asemenea,
presiunea educatională, fie din partea
unui învațator sau profesor, fie a
părinților poate fi resimțită ca un stres
și poate duce la declanșarea ticurilor.

Prin ticuri, copilul comunic

comunicăă
p ă rin
rințților o suferin
suferință
ță interioar
interioarăă pe
care nu poate sau nu ș tie ssăă o
verbalizeze
verbalizeze.

Infecțiile care determină ticuri sunt

rare și includ Coreea Sydenham
(infecție streptococică), boala
Creutzfeld- Jakob, neurosifilisul și
diverse forme de encefalite.

Stările de intoxicație, cum este

intoxicația cu monoxid de carbon, și
hipoglicemia pot determina ticuri.

Medicamentele care determină ticuri

includ antipsihoticele, antidepresivele,
litiul, stimulantele și antiepilepticele.

Afecțiunile ereditare ce se pot

manifesta prin ticuri includ : boala
Huntington, scleroza tuberoasă, boala
Wilson și afecțiuni cromozomiale, ca
sindromul Down, sindromul Klinefelter
și sindromul X fragil.

CARE E VÂRSTA
OBI
OBIȘȘNUIT
NUITĂĂ LA
CARE APAR CELE
MAI MULTE
TICURI?
Cele mai multe ticuri apar în copilarie,
începând cu vârsta de doi ani.

CE SPUN
TICURILE DESPRE
COPIL, C Ă E
ANXIOS?
STRESAT? ARE
NEVOI
NEÎMPLINITE?
Copiii anxioși, copiii care se stresează
mai ușor, copiii care se simt “
amenințați “ de nașterea unui frate,
copiii care se simt neglijați, copiii care
sunt victime ale abuzului verbal,
emoțional sau fizic al unui adult, copiii
care nu reușesc să își gestioneze furia
sunt mai predispuși să dezvolte ticuri.

CÂND DEVIN
TICURILE O
PROBLEM
PROBLEMĂ Ă ȘI
TREBUIE SSĂ
Ă
DUCEM COPILUL
LA SPECIALIST?
Când un copil începe să aibă un tic sau
ticuri, nu poți să știi dacă este trecător,
dacă ticurile vor dispărea sau se vor
agrava.

Majoritatea tulburărilor care implica

ticuri, inclusiv sindromul Tourette, nu
necesită o intervenție semnificativă.
Adesea sunt suficiente reasigurarea
copilului si a familiei, precum și
sprijinirea lor pentru a învăța cum să-și
arate afecțiunea.

Totuși, dacă ticurile sunt dureroase,

cauzează disconfort psihic sau pur și
simplu fac viața copilului neplăcută,
este necesară o intervenție mai directă.
Scopul nu este eliminarea completă a
ticurilor, ci diminuarea disconfortului,
astfel încât copilul să atingă un nivel de
control asupra ticurilor care să îi
permită să funcționeze normal, pe cât
posibil.

De cele mai multe ori, copilul nu

este con
conșștient de ticul ssăău ș i nu îl
consider
considerăă o problem
problemăă. Îngrijorarea
excesiv
excesivăă a p
păărintelui îi poate atrage
aten
atențția copilului asupra ticului ș i
astfel devine o problem
problemăă.

Dacă pe lângă ticuri copilul prezintă și

alte manifestări, agitație, irascibilitate,
retragere, atunci ticul nu este problema
principală și este bine să consultați un
specialist.

CÂT DUREAZ
DUREAZĂĂ
ETAPA
TICURILOR?
Pentru ticurile tranzitorii, durata este
de câteva luni, timp în care acestea pot
varia ca frecvență și intensitate, se pot
accentua în momentele de oboseală, în
momentele cu încărcătură emoțională
ridicată (pozitivă sau negativă), se pot
diminua în anumite perioade ale zilei
sau în anumite zile.

Marea parte a ticurilor se remit de la

sine și nu devin permanenete. Ele nu ar
trebui să dureze mai mult de
douăsprezece luni. Ele însă ar putea
recidiva în anumite perioade de stres
foarte intens pentru copil.

CUM FACEM S SĂĂ

NE RELAX
RELAXĂ ĂM NOI,
P Ă RIN
RINȚȚII, CÂND
VEDEM C CĂĂ AL
NOSTRU COPIL
ARE TICURI?
Atitudinea p
păărin
rințților este foarte
important
importantăă pentru ccăă ar putea ssăă
agraveze manifestarea ticurilor ș i
suferin
suferințța copilului sau, dimpotriv
dimpotrivăă
s ă -l ajute pe copil ssăă în
înțțeleag
eleagăă ș i ssăă
se relaxeze.

Ce ar trebui ssăă nu fac

facăă p
păărintele. S
Săă
nu îl certe pe copil, ssăă nu considere
ticul ca fiind ceva inten
intențționat
menit ssăă îl enerveze sau pe care
copilul îl poate controla dac
dacăă ar
vrea.

A avea cîteva informa

informațții despre
ticuri este un prim pas în a în
înțțelege
ș i a face o evaluare a situa
situațției.
Concentrarea pe în
înțțelegerea
copilului, pe analiza asupra
mediului, a ritmului de via
viață
ță a
familiei, pe modalit
modalităț
ății în care
copilul poate fi ajutat e un mod în
care p
păărin
rințții se simt utili . A fi
implicat, a fi al
alăături de copil, a te
concentra pe solu
soluțții este o
modalitate în care p
păărin
rințții
contribuie la reglarea echilibrului
emotional al familiei, ceea ce duce
la un sentiment de control al
situa
situațției. Nu este ceva ce dispare de
pe o zi pe alta, nu este ceva de
netrecut, este doar pentru un timp.

Consultarea unui specialist îi poate

ajuta pe părinți să ințeleagă ce se
întâmplă, ce pot face să își ajute copilul,
îi poate ajuta să nu devină anxioși, să
nu se simtă vinovați sau rușinați.

POATE JOCUL
AJUTA LA
REDUCEREA
TICURILOR?
Jocul în sine nu va duce la dispariția
ticului, dar jocul ca moment plăcut,
jocul împreună cu părintele, conectarea
cu acesta poate contribui în timp la o
relaxare și o stare de bine a copilului, la
creșterea încrederii și a stimei de sine a
acestuia. Jocul poate conduce la o
detensionare, la exprimarea emoțiilor
trăite în raport cu ticul, a emoțiilor
trăite în context scolar.

Jocul dirijat Îl poate ajuta pe copil să

învețe strategii de gestionare a
stresului.

CUM AJUT
AJUTĂĂM
COPIII S
SĂĂ FAC
FACĂĂ
FA
FAȚĂ
ȚĂ COPIILOR
SAU ADUL
ADULȚ ȚILOR
CARE RÂD DE
TICURILE LOR?
Educarea mediului este foarte
importantă. Părinții au datoria de a-i
informa pe cei care fac parte din
familia extinsă, alte persoane de
îngrijire pentru copil, educatori,
profesori. Cu toții trebuie să înțeleagă
ca ticurile nu sunt intenționate, nu sunt
în controlul copilului, că se pot diminua
sau intensifica și că nu trebuie certat
sau criticat copilul, că nu trebuie
blamat.

Copilul trebuie să știe că luați situația în

serios, că îi sunteți alături. Ascultați-vă
copilul și asigurați-l că veți face tot
posibilul să-l ajutați. Păstrați-vă
calmul și nu ii spuneți copilului că veți
trecepe pe la școală “să-i certați pe
copiii vinovați”. Explicați-i că veți
căuta o soluție împreună cu educatorul
sau profesorul său.

Astfel, daca în context școlar apare

acest fenomen al bully-ingului, copii
care râd de copilul cu ticuri, copilul
poate cere ajutor educatorului,
profesorului. Părintele il poate sfătui în
acest sens, știind că a discutat cu
persoanele responsabile. Educatorul
,profesorii la rândul lor pot vorbi
copiilor despre ticuri într-o manieră
care să impună înțelegere și respect.

Alte forme de ajutor sunt să vorbiți cu

copilul despre motivele pe care le au
copiii care râd de el, il jignesc, îl imită și
astfel să participe la a găsi soluții.
Vorbiți-i despre experiențele și
amintirile proprii. Astfel, veți ajuta
copilul să își dea seama că nu este
singur și că înțelegeți prin ce trece.

Puteți de asemenea să îl ajutați să

exprime față de agresor ceea ce simte
într-o manieră care să nu sune ca o
victimă.

Căutați și citiți cu copilul cărți cu

povestiri care arată cum au făcut față
personajele în situații similare.

Dați dovadă de calm, rabdare, susținere.

Copilul trebuie să simtă că se poate
baza pe dumneavoastră, că îi puteți
conține emoțiile (supărare, tristețe,
furie, frică, rușine), că nu vă identificați
cu ele, că nu vă blocați, că nu vă
speriați.

Jucați-vă împreună și ajutați-l să-și

exprime emoțiile dificile, dureroase și
să găsescă modalități noi, creative de a
face față situației.

Dacă copilul trăiește intens situația,

plânge mult, are coșmaruri, devine
retras e bine să apelați la un specialist.

ÎN ADOLESCEN
ADOLESCENȚĂ
ȚĂ
CRE
CREȘȘTE
FRECVEN
FRECVENȚ ȚA
TICURILOR. CUM
AJUT
AJUTĂĂM UN
TÂN
TÂNĂĂR CU
TICURI?
Poate exista o exacerbare a ticurilor în
adolescență. Are legătură și cu
particularitățile acestei etape de
dezvoltare .

O parte din sfaturile de mai sus sunt

valabile și în cazul adolescenților.

Calm, răbdare, ascultarea acestora,

susținere în a-i ajuta să găsescă soluți
concrete. Pentru că uneori comunicarea
părinte-adolescent poate fi dificilă,
părinții pot sugera ajutorul unui
specialist. Cred că pentru adolescenți,
existența ticurilor este trăită intens și
dureros, putând crea probleme de
relaționare, de imagine de sine, de
izolare. Acestea la rândul lor se pot
constitui în declanșatori pentru
anxietate, depresie și alte tulburări. Și
aici, ajutorul de specialitate este foarte
important.

Prieteni, e greu, eu știu prea bine.

Îmi înghit vorbele și mă fac că nu văd că

se ridică din brațele mele și se duce să
se spele iar, deși în ultimele cinci
minute nu a făcut decât să stea lângă
mine în timp ce eu le citesc, lui și
surorii lui. Îmi vine uneori să plâng de