You are on page 1of 8

Viță de vie

Vita de vie este o liana originara din zona mediteraneeana, care poate atinge o lungime de
pana la 35 de metri. Aceasta este o planta cultivata inca din Antichitate, apeciata atat pentru
proprietatile medicinale, cat si pentru cele nutritionale. Vita de vie poate sa asigure o varietate
mare de struguri proaspeti, pentru consum, in conditiile in care sunt cultivate soiuri cu maturare
esalonata, in perioada iulie – octombrie.
O plantatie de vita de vie dureaza in jur de 30 – 50 de ani. In toata aceasta perioada, vita de vie
parcurge o viata formata din mai multe cicluri anuale, care se succed intre ele. Un ciclu complet
de viata pentru vita de vie este impartit in trei perioade mari: tinerete, maturitate si batranete.
Cele trei mari perioade de viata sunt caracterizate de lucrari de intretinere specifice. Scopul
principal al viticultorului este sa scurteze pe cat posibil tineretea si sa impinga cat mai repede vita
de vie in perioada de rod.

Informatii Generale
Vita de vie, denumita in latina Vitis vinifera L., este parte a genului Vitis, din familia
Vitaceae. Exista in Romania de peste 2.500 de ani, geto-dacii avand o apreciere deosebita fata de
vin, asa cum se arata in numeroase marturii istorice.
Potrivit INS, 180.000 de hectare din teritoriul tarii nostre sunt acoperite de podgorii. Asta
plaseaza Romania pe locul 5 in UE ca suprafata viticola si pe locul 6 in lume la productia de vin.
Romania gazduieste nu mai putin de 39 de podgorii, imprastiate pe tot teritoriul tarii, de la
Moldova si Dobrogea, pana la Muntenia, Oltenia sau Transilvania.
Vitele de vie roditoare se impart in trei categorii:

 Soiuri nobile – cuprind tipuri de vita de vie cultivate in special pentru productia de vin
sau pentru consum. La randul lor, soiurile nobile se impart in soiuri struguri pentru masa,
pentru vin si pentru stafide sau industrializare;
 Hibrizii direct producatori – sunt soiurile de vita de vie intalnite in majoritatea
gospodariilor si care nu au nevoie de ingrijiri speciale;
 Soiuri de butasi vita de vie rezistente in fata bolilor.

Soiuri vita de vie pentru struguri de masa


Usor de recunoscut, aceste soiuri de vita de vie produc struguri cu un aspect atragator, cu
boabe de marime medie spre mare si pulpa consistenta, mai putin suculenta. Un aspect interesant,
aceste soiuri au un continut redus de seminte sau semintele lipsesc cu desavarsire.
Strugurii de masa se impart in:
 Soiuri cu coacere extratimpurie sau timpurie – Victoria, Cardinal, Augusta;
 Soiuri cu coacere mijlocie – Milcov, Azur, Triumf, Muscat de Hamburg;
 Soiuri cu coacere tarzie – Coarna neagra, Xenia, Tamina.

Soiuri de vita de vie pentru bolta


Daca vreti sa cultivati vita de vie pentru casa, pentru bolta, va trebui sa optati pentru soiuri
mixte – pentru masa si pentru vin. In acest sens R-10, cunoscut si sub denumirea de Muscat de
Poloskei, este perfect. Acest soi de struguri are boabe de marime mijlocie, semicrocante, cu un
gust placut, usor acrisor.
Poate fi cultivat sub forma de bolti, semibolti, paravan sau cozoroc si va rezista la fel de bine si in
gradinile din spatele casei, dar si la balcoane.

1
Soiul R-10 a fost omologat in 1982 si este creatia lui Sandor Szegedi, de la Institutul de Cercetari
Vitivinicole din Kecskemet. Face parte din grupul soiurilor rezistente. Strugurii din acest soi sunt
destinati in principal consumului, insa din ei se poate obtine si un vin alb, semiaromat.

Soiuri de vita de vie pentru vin


Sunt acele soiuri de vita de vie special cultivate pentru productia de vin. Acestea sunt si
cele mai raspandite soiuri de vita de vie si se impart la randul lor in trei categorii:
 Vita de vie pentru vinuri albe – Pinot gris, Chardonnay, Mustoasă de Măderat,
Aligoté, Fetească albă, Frâncușă, Zghihară, Băbească gri, Crâmpoșie selecționată,
Grasă de Cotnari, Galbenă de Odobești, Riesling italian, Fetească regală etc.;
 Vita de vie pentru vinuri rosii – Babească neagră, Pinot noir, Burgund Mare, Cabernet
Sauvignon, Fetească neagră, Cadarcă, Negru de Dragășani, Merlot etc.;
 Vita de vie pentru vinuri aromate – Muscat Ottonel, Busuioacă de Bohotin, Ș arba,
Tămâioasă Românească.

Cele mai rezistente soiuri de vita de vie la ger si boli


Soiurile de vita de vie cu rezistenta sporita se impart in doua categorii:
 Soiuri de vita de vie rezistente la boli – in aceasta categorie putem include, de exemplu,
Valeria, Moldova, Perla de Zala sau Brumariu;
 Soiuri de vita de vie rezistente la ger – aici putem sa includem soiuri precum Burgund,
Pinot noir, Cabernet Sauvignon sau Feteasca regala.
De retinut! Daca vreti ca via dumneavoastra sa reziste gerului, este recomandat sa nu o
plantati pe vai sau la marginea pantelor. De asemenea, orientarea culturii trebuie facuta
spre sud, sud-est sau sud-vest. Dupa o perioada de inghet tarziu, partile afectate ale
plantelor trebuie taiate cat mai curand, pentru a permite regenerarea acestora. Fertilizarile
si ingrasamintele cu potasiu sau fosfor sunt recomandate si ele pentru sporirea rezistentei.

Soiurile de vita de vie pot fi clasificate si simplu in:


 Soiuri albe – Pinot gris, Chardonnay, Mustoasă de Măderat, Aligoté, Fetească albă,
Frâncușă, Zghihară, Băbească gri, Crâmpoșie selecționată, Grasă de Cotnari, Galbenă de
Odobești, Riesling italian, Fetească regală etc.;
 Soiuri rosii – Băbească neagră, Pinot noir, Burgund Mare, Cabernet Sauvignon, Fetească
neagră, Cadarcă, Negru de Dragășani, Merlot etc.

Cum si cand se planteaza vita de vie?


Perioada ideala pentru plantarea vitei de vie este primavara, in lunile martie-aprilie. In
aceasta perioada, in sol, la adancimea de 40-50 de centimetri, temperatura ajunge pana la
aproximativ 8-10 grade Celsius.
Daca plantarea se realizeaza in mai, este recomandat sa se faca pe terenuri grele, cu exces de
umiditate. Daca terenul este bine drenat, in schimb, plantarea se poate face si toamna, insa inainte
ca temperaturile sa scada sub 0 grade Celsius.

Pregatirea terenului este cruciala inainte de plantarea propriu-zisa a vitei de vie. Pentru ca aceste
culturi pot rezista pana la 30-50 de ani, este absolut necesara o pregatire minutioasa a terenului.
Primul lucru pe care trebuie sa-l aveti in vedere este perioada de repaos pe care o acordati solului.
De obicei, aceasta perioada este de 3-5 ani, timp in care pe respectivul teren sa nu fi existat nicio
alta cultura. Daca totusi vreti sa plantati vita de vie noua dupa defrisarea unei plantatii vechi,
dezinfectarea solului este o etapa pe care nu trebuie sa o sariti.
Etapele pregatirii solului pentru cultura noua de vita de vie cuprind eliminarea denivelarilor de
pamant, dar si inlaturarea vegetatiei lemnoase existente pe acel teren. Aceasta poate include
arbori, arbusti sau butuci.

2
Fertilizarea solului este si ea importanta. Se poate face foarte usor, cu gunoi de grajd (aprox. 30-
40 de tone pe hectar), dar si cu ingrasaminte chimice cu fosfor si potasiu. Dupa fertilizare se
efectueaza si desfundarea terenului.
Dupa ce terenul a fost pregatit in prealabil, urmeaza pichetatul si sapatul gropilor. Pichetarea
inseamna marcarea locului pe care il va ocupa pe teren fiecare butas de vita de vie. Este o etapa
care se realizeaza spre sfarsitul iernii. Etapa pichetarii presupune si stabilirea distantelor de
plantare sau orientarea randurilor.
Gropile – care trebuie sapate cu putin timp inainte de plantare – vor avea un diametru cuprins
intre 35 si 40 de centimetri, cu o adancime de 50 de centimetri.
Intre randurile de vita de vie plantate se va lasa o distanta de 1,5-2 metri. Intre butasii asezati pe
rand, trebuie sa existe o distanta de mimimum 1-1,4 metri.
Urmeaza pregatirea vitei de vie in vederea plantarii. Se aleg vitele sanatoase – asta inseamna ca
au sudura de jur imprejur, radacinile acestora sunt alb-sidefii si prezinta cordite cu muguri viabili.
Odata ce plantele au fost pregatite, urmeaza fasonarea – radacinile vor fi scurtate la 8-10
centimetri, iar corditele la 3-4 ochi. Dupa fasonare, se efectuea-
za parafinarea si mocirlirea vitelor, plantarea propriu-zisa, fertilizarea, udarea (fiecare vita
se uda cu aproximativ 10 litri de apa), umplerea gropilor cu pamant si musuroirea.

Cum se altoieste vita de vie?


Altoirea este cea mai practicata metoda de inmultire a vitei de vie. Altoirea presupune taierea
unui lastar de la o planta si transplantarea acestuia la o alta planta. Portiunea care va creste in
partea aeriana a butucului se numeste altoi, in timp ce portaltoiul este partea din care se formeaza
sistemul radicular.
Pentru obtinerea butasilor, atat altoiul cat si portaltoiul trebuie sa provina din plante
sanatoase. Altoirea este forma cea mai raspandita de inmultire a vitei de vie. Butasii altoiti sau
vitele altoite constituie materialul saditor de baza.
In cazul altoirii la masa , altoirea constituie o imbinare artificiala si dupa o anumita tehnica intre
doua portiuni viabile de vita de vie cu scopul de a le obliga sa traiasca impreuna.

Altoirea se poate realiza in trei feluri:


 Altoire in despicatura simpla – retezarea portaltoiului la nivelul solului. Acestuia i se
aplica altoiul sub forma de pana. Este un procedeu specific lunii mai;
 Altoirea in despicatura dubla – atunci cand portaltoiul este gros, se va face o copca in
jurul butucului, se taie la nivelul solului si se realizeaza o despicatura pe tot diametrul
taieturii. La sfarsit, pe o parte si alta, se va aplica cate un altoi;
 Altoirea in verde – o procedura specifica anotimpului cald, in prima jumatate a lui iunie.
Se aplica doar lastarilor cu grosimi de 6-8 milimetri. Lastarul portaltoiului se va scurta la 40-50 de
centimetri fata de sol. Dupa ce seva s-a scurs, altoiul se aplica prin taietura oblica.
Altoirile pe loc de pot face si toamna. Acestea pot fi in ochi sau mayorchina. Cu toate
acestea, altoirea industriala este cea mai utilizata, mai ales in podgoriile mari. Se realizeaza la
inceput de primavara, iar procedeul presupune folosirea unor masini de altoit in masa.
Marcotajul este o alta metoda eficienta de inmultre utilizata cu succes in viile pe rod, formate fara
tulpini si poate fi efectuat atat toamna, cu coarde maturate, cat si in perioada de vegetatie cu
lastari verzi. Butasii obtinuti din marcote se dezvolta bine si intra in rod in timp scurt.
Pregatirea portaltoiului si a altoiului presupune procedee specifice:
 Pregatirea portaltoiului – in prima faza acesta este pus la stratificat, apoi curatat de
nisip. Dupa ce starea de sanatate a acestuia este inspectata, portaltoiul se va introduce in
apa. In ultima faza, portaltoiul se va sectiona in butasi lungi de 38 de centimetri;
 Pregatirea altoiului – altoiul se pregateste odata cu portaltoiul. Si acesta este stratificat,
curatat de nisip si inspectat pentru a fi complet sanatos. Altoiul trebuie sectionat apoi,
chiar deasupra ochiului. Taietura trebuie sa aiba 1,5 centimetri. Altoiul trebuie lasat apoi

3
la inmuiat timp de maximum 15 ore. Altoii si portaltoii trebuie sortati in functie de
grosime, pentru a se potrivi in momentul altoirii.
Corzile altoi se pregatesc toamna tarziu si se pastreaza pana la altoire la temperaturi scazute.
Inainte de altoire pregatite de altoit se scot de la pastrare si se taie in butasi de unu maxim doi ochi
si se inmoaie in apa timp de 10 ore.
In primul an de vegetatie trebuie efectuate la timp si calitativ lucrarile de ingrijire a solului, care
trebuie sa fie in stare curata si afanata, lastarii trebuie legati dupa ce au format 2-3 frunzulite. Pe
parcursul a doi ani butasii trebuie definitiv formati si sa intre in perioada de rodire.

Tratamente vita de vie

Pentru o productie de calitate, specialistii consultati de agrointel.ro recomanda aplicarea mai


multor tratamente cu fungicide, insecticide sau erbicide:
 TRATAMENTUL I
Se aplica cand lastarii au atins deja peste 10 centimetri, dupa urmatoarea schema:
 Tratament impotriva fainarii vitei de vie – FungicidShavit 72 WDG;
 Tratament impotriva acarienilor – NISSORUN de 0,05%, MILBE0KNOCK de
0.075% sau SANMITE 0.075%;
 Tratament impotriva manei vitei de vie – RIDOMIL GOLD de 0,25%, DITHANE
M45 de 0,25% sau CAPTAN de 0,2%.
 TRATAMENTUL II – prefloral
Se aplica obligatoriu, cand au inceput sa se deschida primele flori
 Tratament impotriva manei vitei de vie – PROFILLER de 0,25%, MIKAL FLASH de
0,25%, ALLIETTE de 0,2% sau VERITA de 0,2% ;
 Tratament impotriva fainarii vitei de vie – TOPSIN de 0,15% sau FungicidShavit 72
WDG.
 Tratament impotriva moliilor – DECIS MEGA de 0.02%, ACTARA de 0.01%
sau CALYPSO de 0.02%.
 TRATAMENTUL III – floral
Se aplica obligatoriu, cand s-au scuturat majoritatea florilor, adica la 12-14 zile de la cel de-al
doilea tratament:
 Tratament impotriva manei vitei de vie – PROFILLER de 0,25%, MIKAL FLASH de
0,25% sau ALLIETTE de 0,25%;
 Tratament impotriva fainarii si a putregaiului cenusiu – TOPSIN de 0,15%.
 TRATAMENTUL IV
Se aplica la 12-14 zile de la cel de-al treilea tratament:
 Tratament impotriva manei vitei de vie – PROFILLER de 0,25%, MIKAL FLASH de
0,25%, ALLIETTE de 0,25% sau CURZATE MANNOX de 0,25%;
 Tratament impotriva fainarii vitei de vie – TOPSIN de 0,15% sau FungicidShavit 72
WDG.
 Tratament impotriva acarienilor – NISSORUN de 0,05%, MILBEKNOCK de 0.075%
sau SANMITE de 0,075%.
Atentie! Nu folositi CURZATE in combinatie cu TOPSIN
 TRATAMENTUL V
Se aplica dupa 14 zile de la cel de-al patrulea tratament:
 Tratament impotriva manei vitei de vie – CURZATE de 0,25%;
 Tratament impotriva fainarii vitei de vie – FungicidShavit 72 WDG.
 Tratament impotriva putregaiului cenusiu – CANTUS de 0,1% sau ROVRAL de
0,1%.
 TRATAMENTUL VI
Se aplica inainte de intrarea in parga:

4
 Tratament impotriva manei vitei de vie – CURZATE de 0,25%, ALCUPRAL de 0.5%,
CAPTAN de 0,2% sau DITHANE M45 de 0,2%;
 Tratament impotriva fainarii vitei de vie – FungicidShavit 72 WDG sau TOPSIN de
0,15%.
 TRATAMENTUL VII
Se aplica la intrarea in parga:
 Tratament impotriva putregaiului cenusiu – ROVRAL de 0,1%, SWICH de 0,06% sau
CANTUS de 0.1%;
 Tratament impotriva moliilor – DECIS MEGA de 0.02%, ACTARA de 0.01% sau
CALYPSO de 0.02%.
 TRATAMENTUL VIII
Este ultima schema de tratamente, care se aplica cu doua saptamani inainte de recoltare:
Tratament impotriva putregaiului cenusiu – ROVRAL de 0,1%, SWICH de 0,06% sau
CANTUS de 0.1%.

Cand se stropeste vita de vie?

In Romania, media tratamentelor fungicide la vita de vie este de 6-7 pe sezon. Specialistii in
domeniu recomanda aplicarea acestora preventiv, pentru prevenirea si diminuarea pe cat posibil a
efectelor si pagubelor produse de boli. Cu alte cuvinte, daca va doriti o cultura sanatoasa, trebuie
sa efectuati stropiri la vita de vie pe toata durata de vegetatie.
Anumite tratamente pot fi aplicate si in functie de conditiile de clima. Acestea pot favoriza
aparitia unor boli.

Vita de vie: ingrijire

Lucrarile de intretinere care trebuie efectuate in mare in decursul unui an intr-o vie pe rod sunt
urmatoarele:
 Revizuirea spalierului se poate face in timpul anotimpului rece. Acest lucru presupune
indreptarea stalpilor de sustinere a viei si intinsul sarmelor sau inlocuirea acestora, daca
sunt ruginite sau rupte;
 Taierile in uscat, despre care vom vorbi pe larg in cele ce urmeaza;
 Dirijarea coardelor (legarea viei) se va face obligatoriu inainte de dezmugurit. Respectarea
acestei reguli previne scuturarea ochilor, foarte sensibili in aceasta faza;
 Aratura de primavara, obligatorie in podgorii;
 Legatul lastarilor trebuie facut de patru ori in perioada de vegetatie, atunci cand acestia
ating 30-50 de centimetri. Trebuie fie legati cu sarma, fie petrecuti intre sarme, pentru
formarea unui perete vegetal;
 Vita de vie trebuie prasita de patru ori atunci cand e in vegetatie. Acest procedeu va
asigura afanarea solului. Se poate face mecanic sau, pe suprafete mici, manual, cu sapa;
 In decursul unui an trebuie efectuate mai multe tratamente fitosanitare impotriva manei,
fainarii si a putregaiului cenusiu. Daunatori precum molia vitei vor fi tinuti la distanta tot
prin tratamente. In conditii normale trebuie aplicate in jur de 3-4 tratamente: cand lastarii
au pana la 8 frunze, inainte de inflorit, dupa inflorit si la formarea strugurilor;
 Reglarea proceselor de crestere si rodire se realizeaza prin lucrari in verde, care pot
include:
 Plivitul lastarilor – se vor indeparta lastarii crescuti din portaltoi, cei fara rod, care pornesc
din butuc, o parte din lastarii lipsiti de rod de pe coardele anuale si lastarii de pe tulpini;
 Normarea incarcaturii de inflorescente – struguri – doar pentru soiurile de struguri de
masa, pentru o cultura mai mare se indeparteaza o parte din inflorescente;

5
 Ciupitul lastarilor – un procedeu in cadrul caruia se va indeparta varful lastarilor fertili
inainte a acestisa sa infloreasca, pentru a imbunatati conditiile de hranire a florilor;
 Carnitul lastarilor – se suprima varful tuturor lastarilor, indiferent daca poarta sau nu rod,
procedeul se aplica inainte de coacerea strugurilor si are ca scop dirijarea substantelor
asimilate catre struguri si coarde;
 Copilitul – suprimarea cu totul a lastarilor anticipati. Se efectueaza cand lastarii au 6-7
frunze. Se lasa 4-5 frunze la baza;
 Desfrunzitul partial – este recomandat mai ales in regiunile cu toamne reci si in special
soiurilor de vie cu frunzis bogat sau la cele de calitate superioara, care sunt mai sensibile
la mucegai. Acest procedeu va asigura strugurilor mai multa lumina si un proces de
coacere uniform.
 Recoltarea strugurilor;
 Fertilizarea solului, care se efectueaza toamna, o data la patru ani – 40 de tone de gunoi de
grajd pe hectar, 450 de kilograme de superfosfat pe hectar si 300 de kilograme de sare
potasica pe hectar
 Aratura de toamna.

Vita de vie: boli

Iata care sunt principalele boli care afecteaza vita de vie:


Mana vitei de vie (Plasmopara viticola) – o boala care ataca toate organele verzi ale plantei. Veti
observa pete galbui care incep sa apara pe partea superioara a frunzelor. Dupa un timp, pe partea
inferioara a frunzelor, chiar in dreptul petelor galbui, veti putea observa si o pulbere albicioasa.
Aceasta rezulta din fructificatiile ciupercii care ataca vita. Intr-un final, partea afectata a frunzei
va necroza si se va usca. Atunci cand mana ataca si ciorchinii, acest asalt este foarte daunator, mai
ales daca acestia sunt tineri. Se vor acoperi in totalitate de puf alb, florile se vor brunifica, iar intr-
un final ciorchinii se vor usca cu totul. Daca pe cirochini s-au format deja boabe, atacul de mana
va purta denumirea de Rot-Gris – daca boabele sunt inca mici, se brunifica, apoi sunt acoperite
total de puf alb – sau Rot-Brun – la boabe deja dezvoltate, care se brunifica si se stafidesc, fara a
mai fi acoperite de fructificatiile ciupercii. Mana poate compromite cu totul productia, daca
agricultorii nu iau masuri de combatere si prevenire;
Fainarea (Uncinula necator) – arata ca o pulbere alba, care acopera organele atacate. Este foarte
periculoasa mai ales pentru boabele tinere. Daca atacul ajunge intr-o faza avansata, boabele vor
crapa si vor fi distruse in totalitate;
Putregaiul cenusiu (Botrytis cinerea) – ataca deopotriva frunze, lastari, inflorescente sau
struguri. Produce pagube insemnate mai ales boabelor mature, gata de recoltare. Acestea se
brunifica, apoi sunt acoperite de fructificatiile de culoare cenusie ale ciupercii;
Putregaiul negru (Guignardia bidwellii) – afecteaza frunze, lastari sau struguri. Boala se
raspandeste de la baza butucului si ataca initial frunzele, pe care isi fac aparitia pete aproape
rotunde, galbui, mai inchise la culoare pe margine. Apoi petele se necrozeaza. Atacul putregaiului
negru este mult mai periculos pentru boabele aflate in crestere. Pe acestea apar pete mici, de circa
1 milimetru, asemanatoare cu cele de pe frunze. Acestea se dezvolta rapid, iar boabele se zbarcesc
si se inchid la culoare. Cu timpul, boabele practic se mumifica, devenind complet negre. Pe
acestea se formeaza si fructificatiile ciupercii. Atentie! Putregaiul negru se extinde de la an la an,
asa ca o combatere eficienta a focarelor de infectie este cruciala;
Excorioza vitei de vie (Phomopsis viticola) – in cazuri extreme se poate solda cu uscarea
prematura a butucilor. Este o boala care ataca frunze, ciorchini si boabe, insa al carei atac tipic
este asupra lastarilor. Poate duce la moartea mugurilor de la baza vitei si la ragilizarea coardelor,
care se vor rupe apoi usor. Boala poate fi usor observata primavara, atunci cand lastarii atacati vor
prezenta pete clorotice la baza. Aceste pete vor forma in timp cruste negre si excoriatii ale
scoartei. Odata cu sosirea toamnei, pe coardele atacate se vor forma fructificatii ale ciupercii, iar
petele vor deveni albicioase.

6
Cum se taie vita de vie

Taierea vitei este imperios necesara, daca va doriti o plantatie sanatoasa. Una dintre lucrarile de
baza la vita de vie, ea aigura obtinerea unor productii de struguri superioare calitativ si cantitativ.
O taiere bine realizata va facilita si simplifica toate lucrarile agrofitotehnice.
Exista patru tipuri principale de taieri:
 Taierile de formare – care vor fi executate numai in primii ani de la plantare;
 Taierile de rodire – acestea se aplica anual, cu scopul de a controla si regla procesele de
crestere si fructificare. Fara acestea este imposibila o exploatatie eficienta a plantatiilor de
vie. Se efectueaza in perioada de repaus fiziologic (cuprinsa intre caderea frunzelor in
timpul toamnei si pana la dezmuguritul din timpul primaverii);
 Taierile de regenerare;
 Taierile speciale – care se aplica atunci cand via este efectata de inghet, grindina, seceta
etc.
Taierile vitei de vie pot fi grupate in trei sisteme:
 Sistemul de taiere scurt – elementul de rod folosit este cepul de rod de 2-3 ochi in numar
variabil (6-10). Se efectueaza in special la soiurile de vita care diferentiaza bine primii trei
ochi de la baza coardelor, ca Aligote, Feteasca alba, Feteasca regala, Galbena de Odobesti
etc.;
 Sistemul de taiere lung – elementul de productie folosit este coarda de rod de 8-16 ochi;
 Sistemul de taiere mixt (Guyot) – elementul de productie este veriga de rod. Sistemul de
taiere mixt presupune o imbinare a sistemelor scurt si lung. Este sistemul de taiere cel mai
raspandit, datorita eficientei sale. Prezenta coardelor asigura productia pentru anul in curs,
iar cepii asigura formarea lemnului de rod pentru anul care urmeaza.
Taierile mai pot fi realizate si pentru realizarea formei de conducere, adica inaltimea de la sol la
care sunt amplasate elementele de productie ale viei si orientarea lor in spatiu. Pentru vita de vie
exista trei forme de conducere: joasa, semiinalta si inalta.
Tipurile de taiere cele mai raspandite sunt: Cordonul speronat, Cordonul Lens Moser, Cordonul
Cazenave, Guyot pe tulpină, Guyot pe semitulpină, Guyot multiplu, Teremia etc.

Cum pregatim vita de vie pentru iarna

Vita-de-vie necesita o atentie deosebita toamna, in special dupa recoltare. Spre deosebire de alte
plante, vita de vie are o rezistenta scazuta la ger, de aceea trebuie protejata cat mai bine.
Protejarea butucilor de vita de vie
Butucii de vita de vie se protejeaza prin acoperirea totala cu pamant. Acest procedeu fereste vita
de vie de inghet. Este important ca dupa recoltarea strugurilor sa se desprinda coardele anuale,
sistemul de sustinere si lemnul multianual. Cu o foarfeca speciala se suprima legaturile facute in
perioada de vegetatie. Dupa taierea coardelor, se poate realiza taierea de usurare, prin care se
indeparteaza circa 30% din coardele anuale.
Ingropatul vitei de vie
Ingropatul vitei se executa dupa aratura de toamna. Cu sapa, se face un musuroi in jurul butucului,
iar pe directia randului, in stanga si in dreapta butucilor, se ridica un pat de pamant. Coardele
lasate la taierea de usurare se curbeaza si se intind cu atentie pe paturile de pamant, apoi se
fixeaza spre varf cu pamant.
Spre finele lunii octombrie, dupa caderea frunzelor, butucii care sunt condusi fara tulpina, precum
si lastarii de pe cepii de rezerva se ingroapa in sol pentru iernare. Acest procedeu se executa prin
desprinderea coardelor si a bratelor de pe araci sau sarma, lipirea de pamant si acoperirea lor cu
un strat de sol de 20-30 de centimetri.

7
La fel se procedeaza si cu lastarii care se dezvolta pe cepul de rezerva de la baza formelor cu
tulpina.
Protejarea prin musuroire
Acest procedeu se executa in special in zonele in care temperaturile din mijlocul iernii coboara
foarte rar sub -20 de grade Celsius. Procedeul consta in acoperirea cu pamant doar a zonei de
altoire, a scaunului butucului si eventual, a primilor 2-3 ochi de la baza coardelor cu pozitie
inferioara pe butuc.
Maturarea lastarilor si rezistenta la inghet
Gradul de rezistenta al vitei de vie peste iarna este influentat intr-o masura foarte mare de
maturarea lastarilor si de rezistenta genetica a soiurilor cultivate. Factorii care influenteaza
maturarea lastarilor sunt de natura ecologica, biologica si tehnologica.
Cei de natura ecologica sunt accidentele climatice (in special grindina), cei de natura biologica
sunt reprezentati de soiul vitei, iar cei de natura tehnologica variaza intre fertilizarea cu
ingrasaminte fosfatice si potasice si incarcatura mare de lastari pe butuc.
Aratul vitei de vie
Aratul vitei se executa dupa finalizarea recoltarii. Procedeul se executa intre randuri la adancimea
de 18-22 centimetri cu aruncarea solului spre butuci. O data la 3-6 ani se face reinnoirea
desfundatului cu administrarea ingrasamintelor. Aceasta reinnoire consta in executarea a 3 fisuri
(una la mijlocul randului, iar cele laterale la distanta de 25-35 de centimetri de la butuci), la
adancimea de 50-55 de centimetri.
De ce sunt importante lucrarile de toamna
Lucrarile de toamna sunt importante pentru ca vita de vie sa reziste conditiilor climatice din
timpul iernii. Prin aplicarea corecta a lucrarilor care influenteaza maturarea coardelor, se asigura
butucilor, o rezistenta mai mare la temperaturile scazute din timpul iernii.
Culturile de vita de vie au nevoie de o ingrijire minutioasa si atenta. Numai asa va veti putea
bucura de o cultura bogata si superioara calitativ si cantitativ.

You might also like