EDUCAȚIE PRIN POVEȘTI

Literatura, ca artă a cuvântului, prin intermediul căreia realitatea este reflectată în toată
complexitatea ei, îi oferă copilului un întreg univers de gânduri şi sentimente, de aspiraţii spre
idealuri înalte.
Poveştile pentru copii constituie „cartea de suflet şi de învăţătură” a preşcolarului ce
adună valori ale tezaurului literar românesc, clasic şi contemporan, ale literaturii române şi
universale care au fost şi rămân leagănul copilăriei tuturor generaţiilor.
Tainele acestor opere sunt transmise copiilor din primii ani de viaţă, la început de către
părinţi şi apoi de cadrele didactice şi-i conduc spre visare şi cunoaştere, producându-le o
impresie puternică asupra imaginaţiei şi sensibilităţii copiilor. Prin mesajul transmis, uşor de
recepţionat poveştile au o valoare educativă deosebită şi devin un model de vorbire când sunt
prezentate într-o formă corespunzătoare sub aspect gramatical şi stilistic.
Ascultând poveşti, copiii întâlnesc expresii noi care, odată cunoscute devin un bun al lor.
Prin poveşti pătrund în limbajul copiilor forme de exprimare atât ale limbii populare cât şi a celei
literare. Copilul reţine expresii precise, uneori poetice, epitete artistice, formule stereotipe
specifice stilului povestitorului, diverse forme sau grupări sintactice care dezvoltă vorbirea
corectă a copilului.
Neîntrecutul povestitor Ion Creangă a creat un bogat şi valoros tezaur de poveşti, care au
fermecat copilăria a zeci de generaţii şi vor constitui mereu lectura preferată a copiilor. Citind
poveştile lui Creangă, copiii cunosc numeroase figuri din viaţa satului – oameni harnici, curajoşi,
dotaţi cu stăruinţă şi dărzenie, optimişti, şi veseli, glumeţi, dar şi hotărâţi să lupte pentru o viaţă
mai bună, pentru izbânda dreptăţii, a cinstei, a adevărului. Deosebit de valoroase sunt ”Povestea
unui om leneş”, „Fata babei şi fata moşneagului”. Calităţile fetei moşneagului se dezvăluie pe
măsură ce se deapănă firul poveştii. Muncitoare şi bună la inimă fata îngrijeşte căţeluşa bolnavă,
curăţă de mâl fântâna, „humuieşte” cuptorul, curăţă de omizi părul, după care ajunge la casa
Sfintei Duminici, unde pregăteşte bucate alese, deretică prin casă, spală şi hrăneşte lighioanele.
Modestă, drept răsplată pentru munca depusă alege din pod lada cea mai veche şi mică. Răsplata
fetei
pentru calităţile ei, prezentată în sfera miracolului arată copiilor roadele muncii conştiincioase.
Datorită muncii este răsplătită cu „plăcinte crescute şi rumenite”, apă „rece ca gheaţa şi limpede
ca lacrima”, pere „dulci ca mierea şi galbene ca ceara” şi o salbă de aur pe care, ajunsă acasă o
dăruieşte tatălui său.
Prin intervenţia divinităţii în derularea poveştii se asigură un trai îmbelşugat fetei şi
moşneagului prin lada fermecată din care izvorăsc tot felul de bogăţii: „nenumărate herghelii de
cai, cirezi de vite şi turme de oi ies din ea, încât moşneagul pe loc a întinerit.”
Un loc aparte în literatura pentru copii îl ocupă „Amintirile din copilărie” ale lui Ion
Creangă. Marele povestitor a realizat pentru prima dată în literatura română cea mai atractivă şi
mai accesibilă operă , de o deosebită valoare artistică, cu tema – viaţa copilului.
Citind „Amintirile din copilărie”, copiii fac cunoştinţă cu o variată galerie de personaje
tipice, luate din lumea satului de pe vremea lui Creangă, cu obiceiurile şi concepţiile lor, dar în
acelaşi timp află despre jocurile , bucuriile şi năzbâtiile copilăriei.
Deosebit de valoroase sunt şi poveştile despre animale ale lui Ion Creangă, „Capra cu trei
iezi” sau „Ursul păcălit de vulpe”, „Punguţa cu doi bani” unde personajele sunt animale dar au
trăsături omeneşti. Capra reprezintă hărnicia, isteţimea, dârzenia şi hotărârea de a lupta cu
duşmanul iar iezii înfăţişează zburdălnicia şi naivitatea copilărească.Vulpea este vicleană, perfidă
şi şireată, ursul este lacom şi credul, până la prostie iar cocoşul este atât de uriaş încât omul abia
se vede în fata lui.
Generaţii întregi de copii au lăcrimat ascultând duioasa povestire „Puiul”a lui I. Al.
Brătescu-Voineşti, care înfăţişează drama puiului de prepeliţă şi au înţeles mai bine ca oricând ce
înseamnă dragostea de mamă şi unde poate duce neascultarea copiilor.
Placute si apreciate sunt povestirile lui Emil Gârleanu din volumul „Din lumea celor care
nu cuvântă”. Ele constituie un mijloc de cunoaştere a unor aspecte ale vieţii animalelor,
păsărilor, insectelor şi chiar a plantelor redate într-o formă literară accesibilă. Lectura acestora le
trezeşte copiilor dorinţa de a observa mai atent viaţa din natură şi măreşte interesul pentru
cunoaşterea vieţuitoarelor, contribuind la dezvoltarea spiritului de observaţie.
Pe ,,Strengarel, pisoiasul mititel” copiii au de ce sa-l indrăgească; este ca şi ei curios sa
afle ce se ascunde „îndărătul zidului” întreprinzător ori de cate ori curiozitatea îl îmboldeste, iar
uneori atât de curios încat uită unde se află şi cade de pe zid.
Operele preferate ascultate acasa şi la grădiniţă sunt basmele, despre care G. Călinescu
afirma: „un gen vast , depăşind cu mult romanul, fiind mitologie, epică, ştiinţă, observaţie
morală”. Copilul care ascultă basmul se poate identifica pe plan imaginar eroului principal; este
deopotrivă Făt Frumos care i-a răpus pe zmei, Pârslea cel Voinic care a cules pentru împărat
merele de aur, iar aceste personaje îl conduc prin încercări care să-i verifice inţelepciunea,
curajul, îndrăzneala, puterea de a păstra o taină, de a-şi impune legi de conduită, de a asculta
poruncile celor mari.
Înţelegând conflictul dintre cele două forţe care apar în basm, micii cititori îşi formează
reprezentări şi noţiuni despre dreptate, cinste, curaj, vitejie, hotărâre, perseverenţă, hărnicie.
Ascultând basmele, copiii sunt de partea dreptăţii, adevărului, binelui şi detestă nedreptatea,
lăcomia, îngânfarea, răutatea şi minciuna.
Basmul este prețios şi pentru că pune într-o lumină vie ce e bine şi ce e rău, ajutându-l pe
copil să-şi însuşească aceste reprezentări morale.
Eficienţa povestilor nu depinde numai de conţinutul celor povestite, ci şi de felul în care
se captează atenţia copiilor, de vocea firească, blândă a educatoarei, de măsura în care e
completată latura semantică a cuvintelor şi îmbinările noi prin intonaţie, gesturi, de felul cum
sunt puşi copiii în situaţia de a folosi cuvintele şi expresiile în enunţuri personale.
Prin valorificarea creatoare a mesajului artistic al fiecărei creaţii în parte se stimulează
interesul, pasiunea copilului pentru literatură, setea de cunoaştere.
Preşcolarii iubesc universul magic al poveştilor pentru că ele sunt un autentic mijloc de
educare, cu multiple valenţe informative şi formative. De aceea am stabilit, împreună o „oră a
poveştii” în care le citesc zilnic cel puţin cincisprezece minute. La aceasta vârsta copilul poate
înţelege că o carte este „o minunata căsuţă cu poveşti”, primitoare şi darnică, identificând-o ca pe
un tărâm cu mistere pe care el ar trebui să îndrăznească să le descopere.

Bibliografie:
- „Documentar metodic pentru activitatile de educare a limbajului la preşcolari”, Editura
V&integral, 2001
- Monica, Lespezeanu „Tradiţional şi modern în învăţământul preşcolar” editura Omfal Esenţial,
Bucureşti 2007
- Stoian, Cornelia; Vasilescu, Eugenia, Literatura pentru copii, Manual pentru clasa a XII, şcoli
normale, Editura Didactica şi Pedagogică, Bucureşti, 1986