„O SCRISOARE PIERDUTĂ”

de I. L. Caragiale
-temă și viziune-

Reprezentată pe scenă în 1884, comedia „O scrisoare pierdută”,

de I. L. Caragiale este a treia piesă de teatru dintre cele patru scrise de
autor și o capodoperă a genului dramatic. Este o comedie de
moravuri inspirată din lupta electorală din anul 1883, în care sunt
satirizate aspecte ale societății contemporane autorului.
Comedia este o specie a genului dramatic, care stârnește râsul
prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a mai multor
situații neașteptate, cu final fericit. Personajele comediei aparțin unor
tipologii clasice, sursa principală a comicului este contrastul dintre
aparență și esență. Sunt prezente formele comicului: umorul, ironia și
diferite tipuri de comic: de moravuri, de situație, de caracter, de
limbaj și de nume.
Text dramatic, comedie este destinată reprezentării scenice.
Dovada sunt intervențiile autorului în piesă: lista cu „persoanele” de
la începutul piesei și didascaliile, compoziția în patru acte, alcătuite
din scene și tablouri, replicile, dialogul și monologul (în discursul
politic) ca moduri de expunere, limitarea în timp și spațiu.
Comedia aparține realismului prin verosimilitatea aspectelor
redate, incultura, demagogia, evidențierea politicienilor corupți,
triunghiul conjugal, reliefarea aspectelor sociale, tehnica detaliului
semnificativ și prin atitudinea critică materializată prin ironie.
Aceasta mai aparține și clasicismului prin crearea de tipologii
umane: încornoratul, Zaharia Trahanache, Don Juan, Tipătescu,
adulterina, Zoe, demagogul, Cațavencu și Dandanache și sluga
credincioasă, Pristanda, comicul de caracter și prin crearea de
caractere.
 Caragiale apelează la tipologii clasice, reliefează defecte general
umane și creează comic de caracter: demagogia lui Cațavencu,
prostia lui Farfuridi, servilismul lui Pristanda, senilitatea lui
Dandanache.
Comicul de moravuri vizează viața de familie (imoralitatea
triunghiului conjugal) și viața politică (șantajul, falsificarea listelor
electorale, corupția).
Comicul de situație susține tensiunea dramatică prin
întâmplări neprevăzute, construite după scheme comice clasice:
pierderea și găsirea scrisorii, acumularea progresivă, coincidența,
repetiția, confuzia, evoluția inversă a lui Cațavencu (păcălitorul
păcălit), triunghiul conjugal, perechea Farfuridi-Brânzovenescu.
Comicul de intenție, atitudinea scriitorului față de personaje se
reflectă în vorbirea lor. Utilizarea neologismului adâncește contrastul
comic. Personajele mai modeste sunt ironizate blând (Pristanda și
cetățeanul turmentat): ele doar pronunță greșit „bambir”, „famelie”,
„apropitar”, „andrisant”. În schimb, ambițiosul Cațavencu, înalt, dar
snob, are pretenții de aspirant la mandatul de deputat, este satirizat
nemilos, atunci când scriitorul îl pune să atribuie sensuri greșite
neologismelor „capitaliști”, „faliți”. Un singur personaj este grotesc:
Dandanache „alesul” trimis de centru. Senil, cu o vorbiri incorectă
este incapabil de a asimila neologismele, pe care le înlocuiește cu
interjecții și onomatopee.
Ticurile verbale, greșelile de exprimare: neologisme pronunțate
greșit „prințip”, „soțietate”, false etimologii: „capitaliștii”, „faliți”,
„nenumerație”, sursă de caracterizare indirectă și principala
modalitate de individualizare a „caracterelor” clasice. Rezultatul
obținut de autor este comicul de limbaj.
Comicul de nume este evidențiat prin numele personajelor:
Zaharia Trahanache: prenumele sugerează zahariseala, personajul
fiind astfel lingușitor¸ iar numele vine de la „trahana”, cocă moale,
el fiind ușor de modelat, lăsându-se ușor influențat de ceilalți,
prefăcându-se că nu știe și nu înțelege nimic din relația soției sale cu
Tipătescu, deoarece aceasta îi facilitează accesul către mai multe
funcții înalte; Cațavencu: înseamnă cață, pasăre gălăgioasă,
personalitatea ziaristului, cațavencă, haină cu două fețe, privind
caracterul acestui personaj este și numele ziarului „Răcnetul
Carpaților”; Pristanda: joc moldovenesc care sugerează că și
personajul joacă așa cum i se cere, el fiind întruchiparea tipologiei
unei slugi fidele; Agamemnon Dandanache: prenumele este de
origine grecească, iar pe lângă că Dandanache subliniază comicul de
nume, acesta este redus la Agamiță și Gagamiță, numele reprezintă o
dandana, încurcătură, el fiind cel care îi încurcă pe cei doi: Tipătescu
și Trahanache, nu întâmplător, înțelegem astfel că el nu este prost prin
scrisoarea pe care o păstrează pentru că vor mai fi și alte alegeri.
Titlul pune în evidență intriga și contrastul comic dintre
aparență și esență. Lupta pentru putere politică se realizează prin
lupta de culise, având ca instrument de șantaj politic „o scrisoare
pierdută”, pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotărât indică
atât banalitatea întâmplării, cât și repetabilitatea ei: pierderile
succesive ale aceleiași scrisori, amplificate prin repetarea întâmplării
în alt context, dar cu același efect.
Conflictul dramatic principal constă în confruntarea pentru
putere politică a două forțe opuse: reprezentanții partidului aflat la
putere: prefectul Ștefan Tipătescu, președintele grupării locale a
partidului, Zaharia Trahanache și soția acestuia, Zoe și gruparea
independentă constituită în jurul lui Nea Cațavencu, ambițios avocat
și proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaților”. Conflictul are la bază
contrastul comic dintre ceea ce sunt și ceea ce vor să pară personajele,
dintre aparență și esență. Conflictul secundar este reprezentat de
grupul Farfuridi-Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului.
Tensiunea dramatică este susținută gradat prin înlănțuirea
evenimentelor care conduc spre rezolvarea conflictului, în finalul
fericit, și prin tehnica amplificării treptate a conflictului – tehnica
„bulgărelui de zăpadă”.
 Tema comediei constă în satirizarea vieții politice și de familie
a unor politicieni din societatea românească de la sfârșitul secolului al
XIX-lea. Comedia înfățișează aspecte din viața politică: lupta pentru
putere în contextul alegerilor pentru Cameră, șantajul, falsificarea
listelor electorale și de familie a unor politicieni corupți: triunghiul
conjugal Zoe-Trahanache-Tipătescu.
Destinată reprezentării scenice, creația dramatică impune
anumite limite privind amploarea în timp și spațiu a acțiunii. Acțiunea
comediei este plasată în „capitala unui județ de munte, în zilele
noastre”. Reperul spațial vag are efect de generalizare, adică
evenimentele se pot petrece oriunde în țară, timpul precizat este
sfârșitul secolului XIX-lea, în perioada campaniei electorale, în
interval de trei zile, ca în teatrul clasic.
Acțiunea piesei este construită dintr-o serie de întâmplări care
nu modifică nimic în mod esențial, ci se derulează concentric în jurul
pretextului: pierderea scrisorii.
În actul I, pierderea scrisorii de amor s-a produs înainte de
începerea comediei, astfel că expozițiunea: existența triunghiului
conjugal și a unui conflict de interese între două grupuri politice și
intriga se reconstituie din replicile personajelor. Scena inițială
prezintă personajele Ștefan Tipătescu și Pristanda, care citesc ziarul
lui Nae Cațavencu „Răcnetul Carpaților” și numără steagurile.
Venirea lui Trahanache cu vestea deținerii scrisorii de amor de către
adversarul lor politic declanșează conflictul dramatic.
Actul IV aduce rezolvarea conflictului pentru că scrisoarea
ajunge la Zoe, iar Cațavencu se supune condițiilor ei. Intervine un alt
personaj, Dandanache, care îi întrece prin prostie și necinste pe
candidații provinciali. Propulsarea lui politică este cauzată de o
poveste asemănătoare: și el găsise o scrisoare compromițătoare și se
folosise de șantaj. În deznodământ, Dandanache este ales în
unanimitate, după voința celor doi de la Centru și cu sprijinul lui
Trahanache, iar la festivitatea condusă de Cațavencu, adversarii se
împacă.
 Prin toate aceste mijloace, piesa provoacă râsul, dar, în același
timp, atrage atenția cititorilor/spectatorilor în mod critic asupra
„comediei umane”. Lumea eroilor lui Caragiale este alcătuită dintr-o
galerie de personaje care acționează după principiul „Scopul scuză
mijloacele”.