SUBIECT

MOARA CU NOROC (1881)

de Ioan Slavici (1848 – 1925)
Imagini din film, preluate de pe http://www.cinemarx.ro/filme/poze/La-
Moara-cu-noroc-La-Moara-cu-noroc-36115,507949.html

I. Soacra cizmarului Ghiță nu este de acord ca fiica sa, Ana și ginerele ei să închirieze hanul de la Moara cu
noroc: „— Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”.
La insistențele lui Ghiță, bătrâna cedează. Ginerele ei merge la arendaș și de sfântul Gheorghe familia se
mută la cârciumă.
II. De la Ineu la Moara cu noroc era un drum cam de două ore. Locul se numea așa pentru că la început acolo
fusese o moară, care a încetat să macine. Dar oamenii continuau să oprească la râuleț. De aceea, arendașul a zidit o
cârciumă, la câteva sute de pași de râuleț. În fața morii erau cinci cruci. Acestea arată că cei care le-au ridicat au
scăpat dintr-o primejdie. De când se mută Ghiță cu familia, locul pare binecuvântat. Oamenii spun acum că vin la
Ghiță.
Lui Ghiță, cârciuma îi aduce noroc, deoarece îi merge bine, începe să
facă mulți bani. În fiecare sâmbătă seara, toți cinci (Ghiță, Ana, soacra şi cei doi
copii) se adună și numără banii. În fiecare duminică, bătrâna pleacă la biserică.
Drumul spre han este plin de mărăcini, de rămășițele unei păduri, de cioate, de
rădăcini ieșite din pământ. Un trunchi pe jumătate ars este loc de popas pentru
corbi.
III. Fiecare turmă de porci are un păstor, ajutat de doi - trei băieți, boitarii.
Pe la han trec porcarii, cam neîngrijiți, unsuroși.
Într-o zi de luni vin trei porcari, care întreabă de Sămădău. Beau
fiecare cât trei și nu plătesc.
În scurt timp apare și Lică
Sămădăul, un om de treizeci şi şase de ani, înalt, uscățiv și supt la față, cu
mustața lungă, cu ochii mici și verzi și cu sprâncenele dese și împreunate. Este
îmbrăcat cu o cămașă albă, are pieptar cu nasturi de argint și bici de un roșu
închis. Coderiștea este împodobită cu ghintulețe de aur.
Ana e impresionată de personalitatea lui Lică. Acesta încearcă să-l
intimideze pe Ghiță. Îi cere să-i spună doar lui cine trece pe drum, ce zice și ce
face. Îi precizează faptul că răspunde de douăzeci şi trei de turme de porci și că
de la el nimeni nu are curaj să fure.
Ghiță le cere femeilor să nu dea nimănui
informații despre cei care trec pe la han.
IV. Speriat, cârciumarul se duce la Arad şi îşi cumpără două pistoale şi
angajează o a doua slugă, pe Marți, un ungur înalt ca un brad. Apoi se duce la
Fundureni şi îşi ia doi câini flocoşi, pe care încearcă să-i înrăiască.
Toamna, oamenii lui Lică vin să mănânce la han. Lică îi trimite vorbă să-
și oprească cinci porci. Pentru că drumeții de la cârciumă comentează că
Sămădăul plătește foarte bine, Ghiță nu primește porcii. Când trece Lică, bea un
pahar de vin și apoi pleacă.
Ghiță vrea să stea trei ani la cârciumă, ca
să-și deschidă un atelier cu zece calfe.
Într-o duminică, când bătrâna era la biserică, Ghiță şi Ana se jucau cu
cei doi copii. Cârciumarul îşi aşază băiatul pe câine, ca pe cal, iar Ana se sperie
să nu pățească ceva copilul. Câinii încep să fie neliniştiți şi să latre, aparent fără
motiv.
V. Lică, însoțit de doi tovarăși, îi îmblânzește pe cei doi câini înrăiți ai lui
Ghiță. Ana îl trimite pe Laie la preot, ca să-i spună că îl vor vizita mai târziu,
după plecarea lui Lică și a celor doi tovarăși.

1
 Lică îi dă cârciumarului o sârmă cu însemnele turmelor lui și îi cere să fie atent. Apoi îi ia cu forța mulți
bani din ladă, cu împrumut, dar fără să facă vreun act. Ghiță nu suportă umilirea. Îl înfruntă pe Lică. Șeful porcarilor
e foarte supărat că Laie a fugit la preot.
VI. Lică începe să treacă din ce în ce mai des pe la Moară. Duminica vine cu câte doi - trei tovarăși și este
vesel. Deși Ghiță nu-i spune nimic, Lică știe tot ce se petrece la Moara cu noroc. Într-o zi, Lică îi trimite şase porci,
dar patru nu au însemnele lui Lică, adică sunt furați. Ca să nu rămână iar în
pagubă, de data aceasta, Ghiță îi opreşte.
Într-o zi, pe la sfântul Dumitru, Lică vine la Moară cu Buză Ruptă,
Săilă Boarul și cu Răuț. Îl întreabă pe Ghiță despre arendaș și bani, încât
drumeții aud clar cele două cuvinte. Lică fusese certat cu cei doi, dar Răuț îi
împăcase. Trei țigani vin la cârciumâ și îi cântă Sămădăului. Lică o ia la joc
pe Ana. La început, femeii nu-i place, dar apoi simte plăcerea dansului.
La sfârșit, Lică o ridică de la pământ, se
învârte cu ea o dată, o sărută și o pune pe laiță.
Lică îl întreabă pe Ghiță de ce nu-și ia o
slujnică, ca să poată petrece în voie şi băieții lui.
Spre seară, Săilă Boarul și Buză Ruptă pleacă spre Ineu. Răuț o ia spre
pădurea de la Fundureni.
Lică stă de vorbă cu drumeții de la han și le spune că îi pare bine că a rămas
peste noapte, deoarece vremea este înnorată și locurile sunt rele, mai ales că are mulți
bani la el. Lică rămâne să doarmă la Moară.
VII. Jandarmii trec zilnic pe la cârciumă, deoarece până la venirea lui Ghiță,
locurile erau primejdioase. Ghiță încearcă să se pună bine cu ei. Le dă mâncare
și băutură fără bani. Îl simpatizează foarte mult pe Pintea căprarul (caporalul).
Cârciumarul este de aproape jumătate de an la han și îi merge foarte bine: are
porci la îngrășare, două vaci cu lapte, căruță, doi cai buni, bani în ladă.
Abia adormise, că aude câinii lătrând. Peste vreun sfert de oră, el vede
venind pe sub fereastră un om și o femeie înaltă și lată în umeri, ca un voinic de
codru. Bărbatul nu e Răuț, pentru că Ghiță nu-i recunoaște vocea. Ana e
îngrijorată că Marți i-a lăsat să treacă.
Abia ațipise Ghiță din nou, că încep din nou să latre câinii. Omul și
femeia pleacă grăbiți. „Însă parcă era alt om, parcă era Lică, el însuși”.
Târziu, după miezul nopții, câinii încep iar să latre. Ana se ridică
din pat și se uită pe fereastră. „Lică se întorcea singur despre Fundureni la
cârciumă.
Acum le înțelegea toate: el a fost undeva și a făcut ceva cu știrea
lui Ghiță”.
Pintea soseşte la han însoțit de doi jandarmi. Îi mărturisește
hangiului că el şi Lică că au fost tovarăși. Au furat cai împreună, au fost
prinși şi au stat închişi. S-au predat pentru că Lică a fost împușcat în picior.
De aceea jandarmul le cunoaște toate potecile și obiceiurile.
Ghiță îi spune lui Pintea că Buză Ruptă și Săilă au plecat spre Ineu, Răuț s-a dus spre pădure, iar Lică a
rămas la han până dimineață. La miezul nopții, Răuț și o femeie au venit la han. Spre dimineață iar au lătrat câinii.
Marți i-a văzut pe Răuț și pe femeie plecând. Pintea îi duce la Ineu pe
Ghiță, Laie şi Marți, ca să fie anchetați.
VIII. La han vine o femeie de douăzeci şi opt de ani, înaltă, blondă,
cu ochi albaştri, îmbrăcată în negru, împreună cu un copil de cinci ani.
Soţul ei vindea în Ţara Nemţească lucrurile furate de Lică. De câte ori
femeia venea la Ineu, pleca încărcată ca stupul. Iar când se întorcea avea
asupra ei bani foarte mulți. Odată, opreşte un lanţ de aur furat şi, pentru
a nu da socoteală de unde îl are, soţul ei se împuşcă cu trei săptămâni
înainte. Din hârtia cu care femeia în negru i-a plătit Anei lipseşte un
colţ. Soția lui Ghiță vede în punga femeii foarte multe hârtii nou-nouțe.

2
IX. Auzind ce declară Ghiță în fața comisarului, lui Pintea nu-i vine să creadă că hangiul păstrează semnele
lui Lică, că a primit cadouri de la el și că era înțeles cu Săilă și Buză Ruptă să-l atace pe arendaș.
La acuzațiile comisarului, Ghiță îi reproșează acestuia că nu știe să curețe drumurile de oamenii răi și că-i
lasă pe cei buni să fie terorizați de tâlhari.
Comisarul îl lasă pe Ghiță acasă doar pe chezășie. Fratele Anei nu e hotărât să garanteze pentru Ghiță.
Preotul, vărul lui, îl ceartă că s-a dus la Moara cu noroc, dar îl încurajează și îi dă sfaturi bune. Acceptă să facă hârtia
de chezășie pe care trebuia să o dea comisarului. Astfel, la ora patru după-amiază, Ghiță pune caii la căruță și se
pregăteşte să se întoarcă la han. Înainte de a pleca cu Laie, vine și Uța, o femeie înaltă și smeadă, cu buzele subțiri și
cu ochii mici, neastâmpărați. Ea era slujnica pe care i-o găsise Pintea, după înțelegerea pe care o avuseseră
dimineață.
Pintea îi spune că are ordin să percheziționeze hanul.
Pe drum, Ghiță își propune să își ceară iertare de la Ana pentru purtarea lui și să părăsească hanul în trei
zile.
Un singur deal îi mai desparte de Moara cu noroc. Ploaia se opreşte. Pe drum este oprită o trăsură
boierească fără cai.
Găsesc lângă trăsură doar trupul unui copil, mort datorită unei lovituri date cu patul puștii în ceafă: el era
aruncat la câțiva pași pe iarbă, cu hainele lipite pe trup, cu ochii ieșiți pe jumătate din cap și cu fața plină de sânge
închegat.
O baltă mare de sânge se afla și pe partea cealaltă a trăsurii, iar capra era și ea pătată. Pintea își dă seama că
ucigașii au legat cârpe cu câlți la copitele cailor și s-au întors în pădure.
Ghiță nu-l ascultă pe Pintea și pleacă la han, să vadă dacă familia lui e bine. El plecase de dimineață și nu
apucase să vorbească cu Ana. Când îl vede, soția se supără foarte tare, descoperind-o pe Uța în căruță.
Ana îi spune ceea ce crede despre el: „Tu cu Lică, voi, în înțelegere, l-ați călcat pe arândașul”. „Crezi tu că
nu l-am văzut pe Lică întorcându-se în zori de zi de la Ineu?”
X. Între timp, Pintea îl lasă de pază pe Laie la trăsură. Spre miezul nopții, descoperă în pădure trupul înțepenit
al unei femei tinere, îmbrăcate în negru. Ea nu era înjunghiată, nici gâtuită, nici împușcată; se înăbușise cu cârpa pe
care i-o legaseră peste față, ca să-i astupe gura.
Pintea „călcase pe capătul biciului cu care hoții legaseră mâinile femeii la spate și pe care-l uitaseră în
zăpăceala lor”.
Pintea ia cadavrul femeii în brațe. Se simte urmărit. Laie se sperie și fuge spre Moara cu noroc, de frica
oamenilor cu fețele acoperite.
Ca să nu mănânce bătaie că a fugit de lângă copilul mort și de lângă trăsură, Laie minte că doi oameni cu
fețele acoperite l-au urmărit ca să-l omoare.
Cei doi jandarmi care rămăseseră la han își iau câte un cal de la Ghiță și pornesc în ajutorul lui Pintea.
Hanțl, un neamț cât un munte, îl caută pe Pintea pe la marginea pădurii.
În același timp, din valea cealaltă urcau fără zgomot la deal doi oameni.
Când Pintea cade, i se descarcă pușca. Jandarmul Hanțl și cei doi rămân nemișcați. Ucigaşii „își traseră câte
o cârpă vânătă peste față și porniră cu hotărâre la deal.”
Pintea aude două împușcături, o a treia și peste puțin, o a patra. Celălalt jandarm și Pintea îl găsiră pe Hanțl
împușcat în umăr și cu un cuțit înfipt în gât, înspre inimă. Hanțl le spune să caute biciul, pe care l-au uitat. Cei doi
văd cârpa vânătă, pe care a smuls-o de pe fața celui care l-a înjunghiat. Apoi, Hanțl leșină.
„Biciul, un bici cu coderiștea de os împodobită cu verigi de argint și cu ghintulețele de aur, era al lui (Lică).
Pintea îl văzuse chiar el în mai multe rânduri la dânsul…”
Hanțl moare, jandarmii găsesc „în casa lui Buză Ruptă o parte din argintăria arândașului, ascunsă sub
streașină”.
„Nimeni nu se mai îndoia dar că oamenii care l-au rănit pe Hanțl nu erau decât oamenii cu fețele acoperite,
care îl călcaseră pe arândașul, adică Buză Ruptă și Săilă, ca unii ce
plecaseră atunci seara la Ineu”.
Comisarul, când aude că Ghiță a fugit și Pintea nu a apucat să-i
cerceteze casa, trimite doi jandarmi ca să-l aducă pe cârciumar legat la
Ineu.
Pintea află că Lică era de marți dimineața în Ineu. Venise „ca să
aștepte pe o doamnă de la Arad, căreia avea să-i deie prețul unei turme
vândute la târgul de la Zărand, unde-i întâlnise pe Săilă și pe Buză Ruptă”.
Pintea pornește după Lică. Peste o oră îl găsește la un prieten de-al
lui, Acrișor, la marginea Ineului, zăcând „prins de friguri”.

3
 „Lică fusese de multe ori prins și avea obiceiurile sale în asemenea împrejurări; el se dedea prins, fără ca să
mai întrebe pentru ce, însă era știut că nu dă răspuns la nici un fel de întrebare decât înaintea judecătorului”.
Însă, de data aceasta, Lică îl provoacă pe Pintea, încât mulțimea are impresia că jandarmul a vrut să-l
împuște pe Sămădău pe drum. Apoi, Lică spune mulțimii adunate „să meargă cineva dintre voi la domnul Vermesy,
la curte, și să-i spună că ieri noapte i-au perit vreo şaptezeci de porci din turmă și că eu am fost prins și nu pot
umbla să-i caut”.
Lică ştie cum reacționează oamenii în anumite situații. În fața comisarului, sămădăul spune că a văzut
cuțitul lui Săilă Boarul și că biciul e al lui, dar crede că l-au găsit la Moara cu noroc.
Stăpânii lui Lică erau importanți și nu le convenea ca acesta să fie închis, pentru a nu-și pierde turmele.
„Dacă Lică e vinovat ori nu, de asta nu prea era vorba: la urma urmelor, parcă toți ucigașii se pedepsesc?! Mai ales
când oameni prea cumsecade au trebuință de dânșii...”
XI. Vineri, după sfântul Dumitru, se ține judecata. Răuț și Acrișor fuseseră arestați chiar în ziua când Ghiță
fusese adus la Ineu. Răuț era în pădurea de la Șicula. Pe Săilă Boarul și Buză Ruptă i-au arestat după treizeci şi şase
de ore, la Salonta, aproape de Oradea Mare, unde aveau să fie judecați. Lică fusese
lăsat liber, să aibă grijă de turmele stăpânilor.
Ana merge la Oradea Mare cu preotul, vărul lui Ghiță.
Primul adus în fața judecătorilor a fost Lică, om „înalt și uscățiv, care
totdeauna știa să tragă asupră-și privirile altora”.
Pintea repetă ce a spus Lică.
Buză Ruptă și Săilă Boarul mărturisesc că s-au înțeles cu Răuț ca să fure o
parte din turma lui Lică și că s-au dus pe ascuns la Salonta, ca să găsească cumpărător.
Din declarațiile tuturor, reiese că cei doi sunt
dușmanii lui Lică.
Ghiță este chemat ultimul. Încărunțise. La auzul oftatului Anei, se hotărăște
să nu-i mai apere pe cei doi, pe care-i știe nevinovați. El jură că el l-a știut toată
noaptea la cârciumă pe Lică.
Sentința îl arată nevinovat pe Lică; Buză Ruptă și Săilă sunt găsiți vinovați și
condamnați pe viață, iar Ghiță scapă din lipsă de probe.
XII. Ghiță se schimbă. Devine mai îngăduitor. Hotărăște ca în primăvară să plece de
la Moară.
Ana începe să-i fie recunoscătoare lui Lică pentru că, datorită lui, soțul ei a scăpat de închisoare.
Când vine la cârciumar, Lică își desface șerparul plin cu bani și-l deșartă pe masă. Recunoaște că sunt și de
la arendaș și de la femeia în negru. Ca hoț s-a împrumutat, ca hoț trebuie să plătească.
Lică îi explică faptul că s-a răzbunat pe Săilă și Buză Ruptă. Aceştia s-au dus cu Răuț și i-au furat vreo sută
de porci din turmă.
Despre femeia în negru mărturisește: „Am prins-o că are slăbiciune de aur și de pietre scumpe și am pus-o
să vânză, ceea ce putea să facă fără de a cădea la bănuială. (…) era să mă deie de gol, că n-a avut inima să vânză un
lanț, care-i plăcea, precum se vede, afară din seamăn”.
Îngrozit că a omorât patru oameni doar pentru atât, Ghiță îi declară lui Lică: „Tu nu ești om, Lică, ci
diavol”.
Lică nu-l mai lasă să plece de la cârciumă, pentru că l-a făcut din nevinovat, vinovat și acum îi este frică de
el. Îi povestește cum a ucis primul om. Îi spune că slăbiciunea lui Pintea a fost pentru o femeie. În mintea lui Ghiță
se instalează hotărârea de a-l duce la spânzurătoare.
XIII. Ghiță cercetează banii aduși de Lică, să vadă dacă nu au semne: o bancnotă avea o pată de cerneală, iar una
mai mică era ruptă la un colț. Era hotărât să dea judecătorului banii însemnați.
Peste trei zile, sâmbătă, toți au numărat banii. Ana recunoaște bancnota
ruptă a femeii în negru și descoperă că cincizeci şi trei de bancnote mari și noi
erau împunse cu acul la mijloc, ca și când ar fi fost trase pe o sârmă subțire.
Ana îl trezește noaptea pe Ghiță și îi spune că banii însemnați îi văzuse
la femeia în negru. Ghiță nu-i spune că are toți acești bani de la Lică. Se
îmbracă și pleacă noaptea la Pintea, fără să știe decât Ana. Pe la miezul nopții îl
aștepta într-o odaie mai retrasă a cazărmii pe Pintea, care plecase cu banii la
arendaș.

4
 Pintea îi spune că a descoperit că Marți e omul lui Lică. Banii împunși cu acul erau de la bancă, unde
hârtiile se țin teancuri câte o sută de bucăți, trase pe o sârmă subțire. Femeia luase bani de la bancă înainte de a veni
la Ineu. Argintul era de la arendaș.
Lică furase de la arendaș aur, galbeni împărătești, la care tot al treilea zimț e pilit. Hârtiile mari erau
însemnate la colț cu o slovă rotundă și o cruce lângă ea.
Pintea își dă seama că Lică are nevoie de bani pentru judecată. Va veni la Ghiță să-i schimbe și să-i vândă
aur și argintărie. El să primească orice. Jandarmul va schimba totul la arendaș, fără ca acesta să știe că sunt de la
Ghiță.
Cârciumarul se va duce la Arad sau la Oradea, ca și când acolo ar fi schimbat banii și ar fi vândut aurul și
argintul.
XIV. Ana se simte jignită, pentru că Ghiță nu-i povestește ce a făcut noaptea la Ineu. Lică devine vesel și cu
inima deschisă. Băiatul lui Ghiță, Petrișor, vrea și el să aibă cu orice preț un bici ca nenea Lică. Ana se apucă să-i
împletească unul. Lică intervine și i-l împletește el. Ana remarcă schimbarea Sămădăului și începe să-l placă. Ghiță,
când se întoarce de la treburile lui, o găsește pe Ana sprijinită de Lică, care tăia cu cuțitul crestături pe coderiștea
biciului.
Lică îi mai adusese patru hârtii mari, însemnate, care erau furate de la arendaș. Lică îi spune că jumătate din
banii schimbați îi vor rămâne lui. Ghiță îi dă jumătate în bani mici, iar pe cei primiți îi pune în ladă. Seara, Lică îi
mai aduce zece bucăți de hârtie. Îi spune să plece la Arad, să schimbe, dacă nu are mărunt acasă.
Când merge la Ineu, la Pintea, Ghiță nu-i spune că din cele paisprezece bancnote, jumătate îi vor rămâne
lui.
Trecură toamna, iarna și sosi primăvara. Pintea îi găsise pe cei doi oameni uciși, îngropați. Arendașul nu
mai vrea să schimbe chiar banii care i-au fost furați.
În acest timp, Ghiță a adunat, astfel, foarte mulți bani.
„Lică trăia zile albe. El venea des pe la Moara cu noroc, și de câte ori venea, era vesel și bun și om cu dare
de mână. Și fiindcă era vesel și bun și darnic, țiganii de la Ineu prinseseră slăbiciune de dânsul și treceau foarte des
pe la cârciumă, ca să întrebe dacă n-a venit cumva ori dacă nu are să vină în curând, ca să-și petreacă cu tovarășii”.
Lică dansa rar, doar cu Ana, copilul sau cu bătrâna. Mai mult privea la Uța, care „juca cum se joacă la
cârciumă și vorbea cum se vorbește în birt, fără multe marafeturi, fără mult înconjur”.
La început, Anei nu-i plac dezmățurile Uței. Apoi se deprinde cu ele și începe să simtă „un fel de
mâncărime și prindea pofta să zică una mai bună decât Uța”. Ghiță e gelos, dar își face mustrări că din cauza lui Ana
caută compania lui Lică.
La începutul săptămânii luminate, Pintea trece pe la cârciumă și-i cere lui Ghiță să i-l dea pe Lică.
Bătrâna plănuise să plece cu toții de Paști la una din fetele ei din Ineu. Cu un an în urmă nu putuse petrece
cum trebuie Paștele, pentru că tocmai atunci s-au mutat la Moara cu noroc.
Ghiță se hotărăşte să-și trimită familia la Ineu, iar el să fugă departe, într-un loc ascuns, unde să-i cheme și
pe ai lui. Se gândeşte mai bine și își dă seama că Lică, știind că are mulți bani adunați, îl va ataca și îl va omorî. Îi
trimite vorbă Sămădăului să vină pe la han. Îi cere să-i aducă galbenii furați de la arendaș, pentru că vrea să se ducă
la Pesta să-i dea.
Lică îi spune că va trece sâmbătă seara sau duminică dimineața.
Sâmbătă după-amiază, Ghiță le spune femeilor că el nu poate pleca, pentru că-l așteaptă pe Lică. Ana nu
vrea să-l lase singur.
Bătrâna se duce la Ineu și-i ia și pe cei doi copii. Își sărută de multe ori fata, ca și când s-ar despărți pe veci
de ea.
Ghiță rămâne la han cu Ana, cu Marți și Uța. Nu mai poate gândi limpede. Devine nepăsător.
Duminică, în ziua de Paști, pe la douăsprezece după-amiaza, Lică sosește cu Răuț și Păun, toți călare.
Aruncă o traistă cu scule într-un colț al casei. Adusese aur, argintărie și bani.
Lică îi spune Anei la ureche că-l va face pe Ghiță să plece, ca să rămână singuri.
În scurt timp, țiganii sunt la han. Iar când la Ineu oamenii intră în biserică, la Moara cu noroc începe
veselia, „o veselie destrăbălată și fără de frâu”.
Ana nu vrea să danseze cu Lică în timpul slujbei. Ghiță o ia la dans pe Uța. Lică scoate din șerparul său plin
de bani patru hârtii, scuipă pe ele și lipeşte de fruntea fiecăruia dintre țigani câte una.
Lică se așază pe o laiță, o ia pe Ana pe genunchi și începe, așa în glumă, să o sărute și să o strângă. Ghiță
iese pe cerdac, ca să nu mai vadă comportamentul Anei. Lică îi cere să i-o lase o dată, în ziua de Paști. Mânios,
Ghiță îi răspunde: „- Fă cu ea ce vrei.”
Sămădăul îi cere cârciumarului, pe la unu după-amiază, să îl lase cu Ana, să plece unde știe. Celorlalți le va
spune că hangiul s-a dus în podul grajdului să se culce.

5
 Ghiță calculează că va face două ore dus și două ore întors de la Ineu. Își lasă soția în voia lui Lică.
Sămădăul vorbește cu Răuț ca să se prefacă că pleacă la Șicula, cu căruța lui Ghiță și s-o ia și pe Uța. Ana se
trezeşte singură cu Lică. Acesta „se simțea stăpânit de dânsa și parcă
voia dinadins să se lase în stăpânirea ei”.
XV. Ziua fusese cald ca vara. Spre seară se făcu rece, începu să
bată vântul, să se adune norii și să se audă câte un tunet.
„Șerparul plin de galbeni, pe care îl descinsese câtva timp
după plecarea lui Ghiță, era aruncat jos la picioarele patului”.
Ana îi cere să o ia cu el, pentru că îi e frică și rușine să dea
ochii cu Ghiță.
Lică își ia traista cu scule și pleacă la deal spre Fundureni.
Începe să plouă și să fulgere. E obosit, amețit de băutură, de
petrecerea fără de frâu și de neastâmpărul sufletului său. Tremură în
tot trupul și abia se mai ține în scări. Ajunge în fața bisericii părăsite.
Rupe zăvorul și intră. Își leagă calul de strana din dreapta. Ia din altar o acoperitoare, cu care se învelește. Cu
acoperitoarea de pe altar își învelește calul plin de spume. Când își caută cuțitul ca să taie perdeaua, descoperă că și-
a uitat șerparul la han: „Aceasta era pedeapsa lui Dumnezeu”.
La ora nouă seara, Lică se duce la preot, ca să-l întrebe dacă l-a văzut pe Răuț. Îl roagă să-i spună acestuia,
dacă va trece pe la el, că și-a pierdut o parte din turmă și că îl așteaptă la Ineu.
XVI. Ghiță se întâlnește cu Marți pe drumul spre Ineu. Acesta plecase să-l anunțe pe Pintea despre ce se întâmplă
la han. Se întoarce cu Marți, cu Pintea și cu doi jandarmi la Moară și așteaptă să-l vadă pe Lică plecând.
Îl urmăresc, dar îl scapă din ochi, pentru că le-o ia înainte, murgul lui fiind mai rapid. Ghiță îi lasă pe ei să-l
caute pe lângă Fundureni, iar el se întoarce la han.
Ana îl imploră să nu o omoare. Ghiță îi spune că Lică i-a dat
banii însemnați și că voiau să-l prindă cu șerparul plin de banii luați de
la arendaș. Ana îi reproșează faptul că nu i-a spus și ei despre ce era
vorba.
Ghiță o înjunghie. Lică și Răuț sparg ușa. Răuț îl împușcă în
ceafă pe cârciumar. Ana îl strigă pe Lică: îi mușcă mâna și își înfige
ghearele în obrajii lui, apoi cade moartă lângă soțul ei.
Lică își ia șerparul. Apoi le spune tovarășilor lui să caute
banii din casă și să-i ia. Când se va apropia el de Fundureni, să dea foc
hanului, ca să poată privi alături
de săteni focul. Răuț trebuia să se
ducă la Ineu, iar Păun la Șicula.
Calul lui era obosit. Se
întreba ce vor zice oamenii despre
zgârieturile de pe față și despre mușcătura de pe mână. Calul e obosit și-l aruncă
din șa pe Lică. Acesta aruncă şeaua și frâul în râu.
Pintea vede focul de la Moară și îi lasă pe săteni să creadă că a trăsnit.
Descoperă murgul lui Lică. Ca să nu ajungă la închisoare, Lică se lovește de
trunchiul unui stejar uscat și-și sfărâmă capul. Pintea îl târăște de un picior și îi
împinge trupul cu piciorul în valuri.
XVII. Luni, pe la amiază, focul era stins de tot. Era o zi senină. Nu rămăsese decât praf și cenușă. În fundul
gropii, care fusese odinioară pivniță, nu se mai vedeau decât oasele albe ieșind pe ici pe acolo din cenușa groasă.
„Bătrâna ședea cu copiii pe o piatră de lângă cele cinci cruci și plângea cu lacrimi alinătoare.
- Se vede c-au lăsat ferestrele deschise, zise ea într-un târziu. Simțeam eu că nu are să iasă bine: dar
așa le-a fost dată. Apoi ea luă copiii și plecă mai departe”.
„Novele din popor”, București, 1881
Bibliografie:
Slavici, Ioan, „Moara cu noroc”, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1987.
Fotografiile au fost preluate de pe Internet, din ecranizarea „La moara cu noroc”, un film realizat în anul
1955 de către regizorul Victor Iliu.