MINORUL DELINCVENT

Cercetare sociologico-juridică

MGS An I/Sem II
Coman (căs.Matei) Carmen-Nicoleta
Cuprins
1. Introducere ...................................................................................................................................... 3
2. Obiectivele și universul cercetării .................................................................................................... 3
3. Cadrul teoretic ................................................................................................................................. 4
4. Cercetarea obiectivelor .................................................................................................................... 5
5. Concluzii ......................................................................................................................................... 7
6. Bibliografie ..................................................................................................................................... 8
 1. Introducere

Copilul reprezintă pentru orice societate cea mai importantă componentă a sa, valoarea cea
mai de preț, elementul care va defini următoarea generație. De progresul său în sfera educațională
va depinde calitatea culturală și dezvoltarea tehnologică a generației pe care o va forma la
maturitatea. Nu trebuie, însă, să facem greșeala de a-l trata ca pe un obiect, manipulându-l cu
rigiditate și severitate.
Copilul este o ființă, care are nevoie de relații în care să predomine înțelegerea, încrederea
și sprijinul necesar pentru a-și identifica perioadele de incertitudine specifice vârstei și pentru a le
depăși. Dacă în relațiile cu cei apropiați, copilul nu găsește suportul de care are nevoie sau a fost
martorul unor scene dure și a trăit astfel de scene, va ajunge să-și contureze propria ”lume” prin
care să se identifice.
De cele mai multe ori, în astfel de situații, compatibilitatea dintre copil și societate dispare,
reperele lui comportamentale nemaiputând fi acceptate. Statutul de delincvent nu ajută foarte mult,
mai ales dacă pedeapsa aplicată de societate este una privativă de libertate, deoarece copilul se
simte tot mai marginalizat și mai neînțeles, iar aceste stări nu fac altceva decât să-i accentuieze
agresivitatea.
În sprijinul concepției de prevenție, în cadrul Direcției Generală de Asistență Socială și
Protecția Copilului Romania, este înființat Compartimentul de evaluare şi prevenire a delincvenţei
juvenile, care are printre atribuții, pe lângă evaluarea comportamentului delicvent și
implementarea de politici menite să prevină delicvența în rândul minorilor.

2. Obiectivele și universul cercetării

Pentru studiul fenomenului de delicvență juvenilă mi-am propus să identific:

a) categoriile de minori care prezintă risc, precum și caracteristicile mediului în care
aceștia trăiesc;
b) cauzele principale care determină un comportament antisocial;
c) măsuri care să prevină comportamentul deviant, antisocial și delicvent al minorului

Universul cercetării pentru tema delicvenței în rândul minorilor este format din persoane
tinere, de ambele sexe, care se află sub limita de vârstă la care legea tratează oamenii ca adulți,
respectiv intervalul 14-16 ani, când minorii răspund penal limitat numai dacă se stabilește existența
discernamântului la expertiza medico-legală psihiatrică și 16 ani, vârsta de la care minorul
răspunde penal. De la vârsta de 18 ani, minorul devine adult și i se aplică legislația penală
corespunzătoare adulților care comit infracțiuni.
 3. Cadrul teoretic

Delincvența juvenilă (lat.”delinquere juvenis”) este ansamblul abaterilor și încălcărilor de

norme sociale sancționate penal, săvârșite de minori.
Termenul „delincvență juvenilă„ are mai multe accepțiuni:
- din punct de vedere sociologic, delincvența juvenilă este privită ca o formă de devianță;
- din punct de vedere juridic, delincvență juvenilă constă în orice abatere de la normele
penale;
- din punct de vedere psihologic, este sinonim cu inadaptare socială (cu referire la diferite
categorii de minori sau tineri care prezintă dificultați de adaptare psihică și socială);
- din punct de vedere psihiatric este percepută ca o tulburare comportamentală, ca o
consecință a relelor tratamente sau a abuzului sexual și fizic exercitat de familie.
La cel de-al șaselea Congres al Națiunilor Unite pentru Prevenția Criminalității și
Tratamentul Delincvenților din anul 1980, acest fenomen social a fost definit ca “produs al unei
categorii a sistemului penal, care nu corespunde naturii sau stilului de viață al individului.”
Delincvența juvenilă reprezintă orice act infracționar săvârșit de persoanele care nu au
împlinit încă 18 ani și nu au responsabilitatea socială, ori juridică. De asemenea, din punct de
vedere biologic, psihologic și social, termenul are mai multe semnificații: vagabondaj, cerșetorie,
prostituție, fuga de acasă și de la școală, nesupunerea față de autoritatea părinților, profesorilor,
consumul de droguri, de alcool, etc. Un factor important în definirea acestui fenomen este vârsta
(16 ani in Romania), care, practic, reprezintă graniță dintre delincvență și infracțiune.

Tipuri de delincvență juvenilă:

a. delincvență individuală - actele antisociale sunt comise de un singur copil, iar cauza
comportamentului delincvent este una psihologică, determinată de interacțiuni familiale
defectuoase (sentimente de respingere din partea părinților, gelozie pe alți membri ai familiei,
stimă de sine scăzută sau conflicte interne). Prin comiterea delictelor, copilul dorește să atragă
atenția părinților sau altor persoane relevante (profesori, educatori, vecini de bloc, etc);
b. delincvență de grup - actele delincvente sunt comise de mai mulți copii care își petrec mult
timp împreună, iar cauza acestora se regăsește în modelele promovate în familie și/sau în zonele
de reședință;
c. delincvență organizată - comportamente delincvente care sunt comise de grupuri organizate
formal, cu lideri recunoscuți de ceilalți membri ai grupului și reguli specifice de comportament,
de aderare la grup și de excludere din acesta;
d. delincvență situațională - acest tip de delincvență presupune că actele antisociale sunt săvârșite
de copii care nu sunt centrați pe comiterea de comportamente delincvente, cauzele putând fi
autocontrolul scăzut, supravegherea deficitară din partea părinților sau educatorilor, precum și
convingerea că, dacă va fi prins, nu va avea mult de suferit.
 4. Cercetarea obiectivelor

Minorul delincvent este “acel nevârstnic ale carui necesități biologice, afective,
intelectuale, educative și sociale nu au fost satisfăcute la timp și în mod corespunzător normelor
culturale existente”- R. K. Merton. Din această definiție rezultă că delincventul minor a fost un
copil abuzat fizic, psihic sau emoțional, hrănit necorespunzător, cu un cămin improvizat,
impropriu. Neajunsurile suferite, abuzurile și temerile lui se transformă pe zi ce trece în
agresivitate, pentru ca odată crescut, minorul să ”învețe” să supravițuiască, încălcând normele
sociale și juridice pentru a-și satisface nevoile de primă necesitate. Pentru un copil speriat,
înfrigurat și înfometat, a intra ilegal într-o casă incălzită, de unde să fure ceva de mâncare, nu
reprezintă decât un instinct de supraviețuire. De aici și până la organizarea de grupuri infracționale
care să comită omoruri și furturi de anvergură nu mai e decât un pas.
În conformitate cu Jean Pinatel, individul cu atitudine infracțională se caracterizează prin
următoarele trăsături: egocentrismul, adică individul acționează după “instinct” și nu după normele
și valorile sociale; agresivitatea, aparută ca urmare a necesităților artificiale create de societate, (de
exemplu ritmul de viață și de muncă, etc.); labilitatea, concretizată în imprevizibilitatea
comportamentului, în absența inhibiției, în abandonul in fata impresiilor momentului, etc;
indiferența afectivă, caracterizată de absența emoțiilor, a inclinațiilor altruiste, a simpatiilor, etc.
După cum stabilește P.P. Neveanu, infractorul minor se caracterizează prin:
- înclinația (latentă sau manifestă) spre agresivitate, înclinație bazată pe un fond de negare
a valorilor socialmente acceptate;
- instabilitatea emotională, generată de carențe educaționale și, în ultimă instanță, de
fragilitatea eului;
- inadaptarea socială, datorată exacerbării sentimentului de insecuritate;
- duplicitatea conduitei, manifestată în discordanță între comportamentul tainic, intim în
care individul pregătește infracțiunea și comportamentul său în societate (prin care individul își
trădează, de cele mai multe ori, caracterul delincvent);
- dezechilibrul existențial, exprimat prin vicii, patimi, perversiuni etc.
Categorile de risc provin din familiile dezorganizate, sau monoparentale, unde controlul
părinților/părintelui este scăzut sau lipsește. În astfel de familii riscul unui comportament
delincvent este ridicat în comparație cu familiile organizate.
Cauzele principale care determină un comportament antisocial sunt:
- prezența în grupul de prieteni a unor indivizi cu antecedente penale, proveniți din familii
problematice;
- inadaptarea școlară și abandonul școlar fiindcă amplifică frustrarea minorului din cauza lipsei de
afirmare de sine. Acestea favorizează și ele un comportamentul antisocial;
- situația precară din familie deoarece crește predispoziția minorului spre infracționalitate;
- minorii recidiviști sau cei proveniți din familii cu antecedente penale sunt mai predispuși la
infractiuni, continuand “tradiția familiei”.
 Măsuri de prevenire a delincvenței juvenile:
- sprijinirea minorului în procesul de adaptare familiară și scolară, testarea copiilor cu dificultăți
de adaptare;
- aplicarea unor metode specifice pentru dezvoltarea potențialului intelectual al copilului, a
capacității sale de învățare și a aptitudinilor școlare, prin suplinirea aportului familiei din punct de
vedere educativ prin ”profesorii de sprijin” care funcționează experimental prin școli;
- acordarea asistenței psihopedagogice și sociale familiilor cu necesități în acest sens;
- educarea și formarea trăsăturilor de caracter ale minorului, a sentimentelor, judecăților și
obișnuințelor morale ale sale;
- depistarea, atenuarea si înlaturarea factorilor individuali patogeni care, în anumite conditii, pot
favoriza manifestări delincvente;
- popularizarea legilor și a propagandei judiciare, cu ajutorul mijloacele de informare în masă
(presă, radioul, televiziunea etc.). Acestea exercită o influență deosebită asupra minorilor în
formare, ca urmare trebuie să se aibă în vedere interzicerea difuzarii materialelor care prezintă într-
o lumină favorabilă furtul, violența și comportamentul reprobabil. Acestea pot influența, cu
ușurință, comportamentul minorului;
- eleborarea de proiecte și strategii, care să vizeze implicarea din partea tuturor instituțiilor și
organizațiilor, avându-se în vedere:
- cunoașterea familiilor care își neglijează copii, îi maltratează sau îi expun riscurilor
sociale;
- menținerea unei evidențe a persoanelor minore și tinere care nu frecventează nici o formă
de învatamânt sau nu sunt încadrate într-o formă de activitate;
- cunoațterea situației minorilor care prezintă tulburari de comportament și eleborarea unei
evidențe a acestora, la nivel de fiecare unitate teritorială;
- cunoașterea familiilor care prezintă vicii sau antecedente penale și supravegherea foarte
atentă a elevilor, copiilor care aparțin acestor familii. Dacă minorii proveniți din astfel de familii
au dificultăți de adaptare școlară să se poată interveni și a li se acorda sprijinul necesar;
- organizarea, de catre autoritatile publice locale, a unor actiuni menite să-i includă în
procesul de învatamânt pe toți copii de vârstă școlară, inclusiv pe rromi;
- asigurarea necesarului de instituții special amenajate pentru ocrotirea minorilor, în
special pentru copii străzii (orfelinate, așezăminte,etc);
- instituirea unui sistem de formare profesională a unor specialiști în probleme de prevenire
și combatere a delincventei juvenile;
- colaborarea, intr-o mai mare masură, a unitaților de învatamânt cu familia, organizațiile
comunitare și cu alți factori implicați în sistemul educației și de sprijin moral, material și social;
- înființarea unor formațiuni distinct specializate pe probleme de minori, formate din
specialiști în sociologie, asistență socială, psihologie, pedagogie, juridice etc, care sa se preocupe,
sub toate aspectele de delincvența juvenilă (etiologie, evoluție, tendințe) pentru a elabora cele mai
potrivite măsuri de prevenire;
- acordarea asistenței psihiatrice și pedagogice infractorului, victimei și familiei în
dezvoltarea abilitatilor sociale și a unor comunicari eficiente, a controlul anxietatii, stimularii
motivației pentru o integrare socială adecvată.
Analizând toate acestea, putem spune că, fenomenul delincvenței juvenile este determinat
de anumite cauze, cum ar fi:
- creşterea după 1989 a situaţiilor de abandon şcolar;
- lipsa de supraveghere permanentă de către părinţi, supraveghetori sau tutori;
- familiile dezorganizate din rândul cărora provin unii minori infractori, cu părinți la rândul lor
infractori;
- necunoaşterea de către familie și școală a anturajului, locurilor şi mediilor pe care minorii le
frecventează ;
- lipsa unei legături permanente, a unei colaborări eficiente între familie şi şcoală;
- influenţa unor infractori majori aflaţi în anturajul minorilor;
- consumul de către unii minori de substanţe halucinogene şi alcool.

5. Concluzii

Copiii delincvenți au o atitudine ostilă sau chiar indiferentă față de familiile din care provin,
ceea ce se răsfrânge și asupra atitudinii generale față de societate. Influența familiei în care parintii
sunt divortați este un factor criminogen major pentru copiii delincvenți. Același lucru se poate
observa și în familiile cu un climat infracționar sporit, care-și implică voit copiii în diferite
activitați infracționale. Teoria arborelui genealogic a lui Gorring, are la baza ipoteza că, in familiile
ai căror antecesori au avut antecedente penale, numărul infractorilor este mai mare. Deși această
teorie a fost aplicată de Goddard unui pescar olandez pe nume Kallikak, mulți cercetători susțin că
aceasta este fară fundament științific.
Profilul psihic, comportamental și social al delincventului minor conține o serie de trăsături
cum ar fi: existența marginală, inactivitate, parazitism, respingerea valorilor morale, delimitarea
eului personal de cel social, absența orizontului temporal existențial și resentimente contra
societății.
Conform numeroaselor studii efectuate, delincvenții minori se caracterizează fie printr-o
insuficientă maturizare afectivă, fie prin diferite stări de dereglare a afectivității. Ambele au ca
rezultat, în principal, lipsa obiectivitatii atît față de sine, cât și față de ceilalți.
Toate aceste trăsături pot genera comportamente antisociale. Factorii și cauzele
delincvenței se leagă de condițiile și evenimentele existențiale, de educație, de modul în care
individul interacționează cu colectivitatea.
Minorul delincvent trebuie ajutat să se integreze în comunitate, în special de către familie
și școală întrucât aceste medii sunt cele mai apropiate și în cercul lor își petrece cel mai mult timp,
dar și autoritățile (poliție, asitență socială,etc) trebuie să-i acorde sprijin în acest sens.
 6. Bibliografie

 Pasca, Maria Dorina-Infractorul minor și reintegrarea sa în comunitate, Editura Ardealul,

2005, ISBN 973-7937-19-8;
 https://dgaspcbt.ro/, accesat 04/06/2022, ora 13:58;
 Grecu, F.,Radulescu, S., M., Delincventa juvenila in societatea contemporana,
Bucuresti,Editura Lumina Lex, 2003, p.26)
 Voinea, Maria, Sociologie generală și juridică, Editura Sylvi, București, 2000, cap.X.
Devianță și Delicvență
 Lopez, M, Manuel de psychologie juridique-Paris, (1959), PUF
 Igor Dolea, Victor Zaharia, Valentina Prițcan și Mariana Buciuceanu-Vrabie - „Fenomenul
delicvenței juvenile în Republica Moldova”
 Vasile Preda, 1998– „Delicvenţa juvenilă”;
 Art. 113, Noul Cod Penal, Limitele răspunderii penale. Regimul răspunderii penale a
minorului;
 http://www.criminalistic.ro/delincventa-juvenila-cauze-si-conditii-favorizante/,accesat
04/06/2022, ora 13:10;
 https://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/DELINCVENTA-JUVENILA-Definire-
21.php, accesat 04/06/2022, ora 12:20