Povestea lui Harap-Alb

Caracterizarea protagonistului

Basmul, aparținând inițial epicii populare, reprezintă o narațiune amplă în proză în care
personaje înzestrate cu puteri supranaturale participă la întâmplări fabuloase ce ilustrează lupta
dintre bine și rău. Caracteristica esențială a acestuia este reprezentată de stereotipia determinată
de prezența formulelor compoziționale specifice și de structurarea acțiunii după un tipar
prestabilit ce urmărește o serie de motive tipice. Basmul cult păstrează specificul comunicării
din creația populară, dar redimensionează structurile, motivele, ilustrând viziunea autorului
asupra lumii și principiile estetice ale perioadei în care a fost scris.
În literatura română, forța speciei de a „oglindi viața în moduri fabuloase” este ilustrată
de Ion Creangă în poveștile sale a căror originalitate este dată de localizarea fantasticului, arta
narativă, umor și oralitate. În cadrul acestora se remarcă basmul cult „Povestea lui Harap-
Alb”, o „sinteză a basmului românesc” ce deplasează accentul dinspre lupta dintre bine și rău
către parcurgerea drumului inițiatic al unui tânăr ce evoluează, cunoscând sensul unor valori
umane (sensul prieteniei, respectul față de ceilalți ori importanța solidarității). Basmul se remarcă
astfel prin dimensiunea realistă și se încadrează în tipologia bildungsroman-ului, Ion Creangă
reușind să creeze viață prin modul în care își construiește rotund personajele, fabuloase sau nu,
atribuindu-le atât calități cât și defecte și urmărindu-le aventurile.
Titlul basmului, concentrand atentia in jurul protagonistului si a calatoriei cunoasterii
pe care acesta o realizeaza, se constituie intr-un prim element ce anticipeaza dualitatea
personajului, amestecul dintre bine si rau, dintre calitatile si defectele sale. Constructia
oximoronica “Harap-Alb” aleasa drept nume pentru protagonist si reprezentand in viziunea lui
Vasile Lovinescu imaginea romaneasca a Yin-Yang, stabileste prin alaturarea a doua trasaturi
opuse, complementare, reperele intre care caracterul acestuia evolueaza. Astfel, Harap-Alb se
distanteaza de tipologia personajului de basm, reprezentand un erou in formare, construit pe
o schema realista, trasaturile sale fiind lipsite de fabulos.
Statutul sau evolueaza de-a lungul derularii firului epic, fiind initial introdus drept fiul
cel mai mic al unui crai, fiu ce decade apoi la nivelul unui umil slujitor datorita lipsei sale de
experienta, nivel pe care urmeaza sa il depaseasca in urma unor probe si incercari, atingand in
final nivelul de cunoastere suficient pentru a deveni imparat.
Cu ajutorul mijloacelor de caracterizare se disting particularitatile caracterului și
trasaturile sale, acestea evoluând odată cu derularea firului epic. Absența portretului fizic
evidențiază respectarea de către Ion Creangă a modelului popular, care ilustrează viziunea că
valoarea omului nu este dată de înfățișare ci de caracter; astfel accentul cade asupra trăsăturilor
morale, care ilustrează umanizarea modelului simbolic al eroului de basm.
Portretul moral protagonistului poate fi conturat initial prin intermediul observatiilor
naratorului, prezente intr-un numar relativ redus, dar mai ales dedus din replicile celorlalte
personaje participante la actiune, elemente ce se constituie in mijloace ale caracterizarii
directe. Astfel, interventiile naratorului se reduc la sublinierea statutului si a catorva trasaturi
generale printre care sensibilitatea (“fiul craiului cel mai mic, facandu-se atunci ros cum îi
gotca, iese afară în grădină și începe a plânge în inima sa, lovit fiind în adâncul sufletului de
apăsătoarele cuvinte ale părintelui său”), lipsa initiala a experientei (“i se încurca cărările, încât
nu se mai pricepe fiul craiului acum încotro să apuce și pe unde să meargă”) sau intelepciunea
ce se contureaza constant (“Harap-Alb vede el bine unde merge treaba, că doar nu era din
butuci”).
Un rol semnificativ in alcatuirea portretului protagonistului il reprezinta insa replicile
personajelor alaturi de care acesta intra in dialog. Astfel, Sfanta Duminica remarca in primul
rand generozitatea si altruismului acestuia (“fii încredințat că nu eu, ci puterea milosteniei și
inima ta cea bună te ajută”), evidentiindu-i apoi frica de necunoscut si lipsa stapanirii de sine
generate de lipsa sa de experienta (“parcă nu te-aș fi crezut așa slab de înger, dar, după cât văd,
ești mai fricos decât o femeie!”). Interventiile Spanului (“Nu știți d-voastră ce poam-a dracului
e Harap-Alb aista”) contrasteaza cu cele ale Imparatului Verde (“Ia, să am eu o slugă așa de
vrednică și credincioasă ca HarapAlb, aș pune-o la masă cu mine, că mult prețuiește omul
acesta”), sugerand dualitatea protagonistului al carui caracter inglobeaza simultan calitati si
defecte.
Caracterizarea indirectă este predominantă, imginea eroului constituindu-se treptat
prin acumulări de fapte, atitudini, gesturi, limbaj, relații cu alte personaje. Construcția
subiectului urmărește evoluția protagonistului prin surprinderea unor momente semnificative
pentru maturizarea lui. Acțiunea debutează cu proba initială la care Harap-Alb este supus; în
momentul întalnirii cu Sfanta Duminica, protagonistul isi dovedeste spiritul altruist oferind
ajutor acesteia. Episodul alegerii calului conform sfatului batranei, pune in lumina judecata
superficială a protagonistului, incapabil sa cerceteze dincolo de aparente, trasatura argumentata
de dispretul aratat calului rapciugos înzestrat cu puteri fabuloase.
Intalnirile repetate cu Spanul încheiate prin coborârea in fantana au scopul de a intari
statutul de tanar neinitiat, a carui trasatura definitorie o reprezinta naivitatea impreuna cu
lipsa de experienta. Cu toate acestea, in ciuda conditiei de servitor la care este supus, Harap-
Alb isi dovedeste onoarea si cinstea respectand juramantul acordat Spanului. Calatoria devine
astfel o lupta permanenta cu sine, lupta care ii testeaza inteligenta, curajul, rabdarea si ii
readuce aminte importanta prieteniei, a generozitatii si omeniei.
Primele două proble in care este solicitat sa rapuna Ursul si Cerbul, simboluri ale
suprematiei naturii in fata omului, ii dovedesc stapanirea de sine si capacitatea de a asculta
sfatul celor din jur. Cea de-a treia si cea mai complexa dintre incercarile la care este supus de
catre Span, aducerea fetei de imparat, debuteaza cu ajutorul oferit furnicilor si albinelor,
simboluri ale insignifiantei materiale, pasaj ce ii reconfirma spiritul altruist si generozitatea.
Întâlnirea pe drum cu cei cinci monștri scoate în evidență depasirea pragului prejudecatilor
ce parea sa il fi limitat pana in acel moment, Harap-Alb acceptand ca fiecare dintre cei cinci sa i
se alature in calatoria sa. Totodată, evenimentul pune in lumina evolutia intelepciunii acestuia si
a capacitatii de a-si gandi in avans pasii pe care ii are de parcurs (“ca tovarăș, era părtaș la
toate: și la pagubă, și la câștig, și prietenos cu fiecare, pentru că avea nevoie de dânșii în
călătoria sa la împăratul Roș”).
In urma probelor la care Imparatul Rosu il supune, Harap-Alb obtine mana fetei de
imparat; astfel, autorul nu omite sa includa puterea de a iubi printre calitatile pe care un tanar
trebuie sa le deprinda pentru a putea atinge maturizarea, protagonistul traind idila dintre el si
fata de imparat drept un fenomen nou, cu totul aparte, pe care reuseste totusi sa il stapaneasca.
Punctul culminant, cel in care Spanul este demascat iar juramantul este rupt simbolizează
purificarea finală prin ciclul moarte-inviere ce marcheaza sfarsitul drumului initiatic.
Relațiile cu celelalte personaje confirmă trăsăturile evidențiate de faptele eroului. Astfel
față de tatăl său se dovedește a fi un fiu iubitor ce își respectă părintele; în momentul în care
craiul este mâhnit, el plânge și suferă, gândindu-se la ce-ar trebui să facă pentru a remedia
situația. Relația cu Spânul este conflictuală, dar absolut necesară în formarea eroului ca om și
ca viitor conducător. De altfel, Sfânta Duminică surprinde cel mai bine sensul inițierii lui, care
se înscrie în destinul unui conducător ce va înțelege suferința supușilor săi „când vei ajunge
odată mare și tare, vei crede celor negăjiți și asupriți pentru că știi acum e ce năcazul”.
Portretul protagonistului și modul în care acesta evoluează ilustrează, în opinia mea,
mesajul etic al operei, sintetizat în cuvintele Sfintei Duminici („când vei ajunge odată mare și
tare, vei căuta să judeci lucrurile de-a fir-a-păr și vei crede ceor asupriți și necăjiți fiindcă acum
știi ce e necazul”). Evoluția sa este situată astfel sub semnul unui destin ales, acela de a fi un
„împărat puternic, slăvit și iubit” care și-a însușit în urma experienței prin care a trecut,
valorile omeniei precum modestia, prietenia ori toleranța.
În concluzie, modul în care Harap-Alb este realizat de către Ion Creangă îl plasează într-
o categorie aparte față de eroii comuni de basm, portretul său moral fiind surprins în evoluție
și definindu-se prin complexitate. Astfel, personajul eponim se înscrie în schema protagonistului
unui bildungsromann, însumând atât calități cât și defecte câștigate în urma parcurgerii unui
traseu inițiatic. Totodată, acesta ilustrează viziunea realistă a autorului întrucât este lipsit de
puteri supranaturale dar în permanență ajutat, trăsăturile sale amintind de imaginea lui Nică
din „Amintiri din copilărie” prin modul în care Ion Creangă localizează elementele fantastice în
realitatea rurală humuleșteană.