Teoria zonei proximei de dezvoltare (ZPD) a fost dezvoltată de Lev Vygotsky și este

adesea utilizată pentru a înțelege modul în care copiii învață și se dezvoltă în contextul
interacțiunilor cu adulții sau alți copii mai experimentați. ZPD reprezintă distanța dintre
nivelul de dezvoltare real al unui copil și potențialul său de dezvoltare sub îndrumarea
unui adult sau în colaborare cu alți copii.

În cazul unui copil de 1 an care învață să meargă, să examinăm ZPD și esafosajul

(concept introdus de Jean Piaget) în acest context:

1. Esafosajul (stadiul senzorio-motor - Piaget):

 La începutul primei etape a dezvoltării cognitive conform teoriei lui Piaget,
copiii trec prin stadiul senzorio-motor. În această perioadă, copilul învață
să își coordoneze mișcările motorii și să exploreze mediul înconjurător. La
vârsta de 1 an, mulți copii încep să se ridice în picioare și să își dezvolte
abilitățile motorii, explorând lumea într-un mod diferit față de perioada
anterioară.
2. Zona proximei de dezvoltare (Vygotsky):
 În ceea ce privește ZPD, acest concept se referă la sarcinile pe care un copil
le poate îndeplini cu ajutorul asistenței adulte. În cazul copilului care învață
să meargă, ZPD poate implica sprijinul adulților în asistarea copilului să își
îmbunătățească abilitățile de mers. Acest sprijin poate fi sub forma
încurajării, ghidării în timpul primilor pași sau oferirii unui obiect de sprijin,
cum ar fi o jucărie pe care copilul să o poată împinge.
3. Interacțiunea cu adulții sau copiii mai experimentați:
 În ZPD, Vygotsky subliniază importanța interacțiunii sociale în procesul de
învățare. Un copil de 1 an poate beneficia de interacțiunea cu adulții, care
îl încurajează să meargă și să îi ofere suport fizic sau emoțional în timpul
acestui proces. Acest sprijin facilitează dezvoltarea abilităților motorii și
conferă încredere copilului în propriile capacități.

Prin urmare, esafosajul (dezvoltarea motorie) a unui copil de 1 an în procesul de învățare

a mersului poate fi îmbunătățit prin interacțiunea în zona proximei de dezvoltare, unde
sprijinul adultului facilitează progresul copilului dincolo de ceea ce poate realiza singur.
Această abordare integrată a teoriilor lui Piaget și Vygotsky ne ajută să înțelegem cum
mediul și interacțiunile sociale influențează dezvoltarea copiilor.