CAPITOLUL IV Reproducerea plantelor de cultura 4.1, Sistemele de reproducere si implicafiile lor genetice in ameliorarea plantelor Efectele selectiei si suecesul ameliorérii plantelor depinde in mod considerabil de modul de reproducere a acestora. O variabilitate genetica corespunzitoare nu poate fi creat’ sau exploatata in ameliorare fara existenta reproducerii sexuate Majoritatea plantelor de cultur se reproduc pe cale sexuati, prin fuziunea a doi gamefi identici sau diferiti din punct de vedere genetic, pentru a da nastere unui zigot. In general, suprafata receptoare a stigmatului in acel moment este apta de a primi polen de la planta care-I poarti (autopolen), sau polenul plantelor vecine (alopolen). in aceasta situatie, in mod normal, sunt realizate autofecundari si fecundari incrucisate. In cele mai multe cazuri reglirile biologice impun o predominanti a unuia sau a celuilalt sistem de polenizare, iar in functie de natura genetic’ a gametilor vor rezulta indivizi homozigoti sau heterozigoti (SAVATTI, 1983). Dupa modul in care are loc polenizarea si fecundarea, speciile se impart in dou& grupe: autogame gi alogame, Trebuie mentionat faptul c& autogamia si alogamia nu este perfect, in natura existand specii ce manifest’ siun anumit grad de auto- sau alogam in unele cazuri, speciile au sc&pat sexualitatii prin adaptarea unor regimuri de reproducere asexuatf, sau chiar pe calea multiplic&rii vegetative 4.2. Bazele genetice ale ameliorarii plantelor autogame Speciile autogame au in general flori hermafrodite, organele sexuale ajungand in acelasi timp 12 maturitate (homogamie). Ele se reproduc prin autogamie natural, adic8 prin unirea a doi gameti sexuali difeiti, dar identici genetic, formati pe acelasi individ, cel mai adesea tn aceeasi loare, Un mare humir de specii Se reproduc prin autopolenizare, Sunt considerate autogame speciile la care fecundarea strain’ nu depigeste in mod obignuit 4%, cum sunt; gréul, orzul, ovarul, orezul, inul, maz&rea, soia, fasolea, tutunul, fomatele §.a. Incidenta alogamiei la speciile autogame depinde de genotip, factorii de mediu si interactiunea dintre acestia. Procentul tinde s& creasc& in 4conditiile care favorizeazi, mai ales, perioada prelungiti de inflorire si de deschidere a florilor. Mecanismele care asiguri autogamia pot fi riguros fixate la speciile cleistogame, la care florile mu se deschid inaintea polenizarii. Anterele, situate la nivelul stigmatului, asigura polenizarea in interiorul corolei_ in aceasti categorie de specii, mentionim violetele si numeroasele speci floricole spontane de primavari, care emit si flori de vara, cleistogame, mai mici, destinate si produc& seminte in numeroase cazuri, florile fara a fi cleistogame, nu se deschid decat dupa ce fecundatia a fost realizaté; este cazul graului unde inflorescentele sunt inchise in glume, iar florile in glumele, a ciror deschidere se realizeaz’ tardiv. La fel, in cazul inului, fecundatia are loc inaintea deschiderii florilor. Un alt dispozitiv floral, fl prezint& leguminoasele autogame, la care, in carend este inchis pistilul, inconjurat de cele zece stamine. La Solanaceae, la tomate, florile sunt aparent casmogame, adic floarea lor posed’ o coroli deschis’ in momentul fecundirii, ins& pistilul, in cursul cresterii sale, trece prin tubul format din anterele sale (DEMARLY, 1977) Dup& cum am mai mentionat, descendentii provenifi de la plantele autogame homozigote, sunt identici din punct de vedere genetic, toate variafiile sunt datorate modificatiilor. in natura se pot intalni rar linii pure; cultivarele autogame sunt in majoritatea cazurilor constituite dintr-un amestec de linii pure. Datorita autogamici, ele prezinté 0 omogenitate gi o stabilitate mai pronuntat& decat cultivarele alogame. 4.2.1. Teoria liniilor pure Teoria a fost elaborata de botanistul danez JOHANNSEN in 1903, plecdndu-se de la supozitia ci exist’ o variabilitate si la plantele autogame, apartindnd aceleasi varietafi. Pentru a stabili acest fapt, el @ aplicat metoda selecfiei individuale la cultivarul de fasole Princess. Descendentii plantelor alese au fost diferiti in cea ce priveste indltimea, perioada de vegetatie, mirimea semintelor $i alte caractere, JOHANNSEN a diferentiat 19 tipuri de plante, foarte diferite intre ele, numindu-le linii, Desecendentii acestor linii au fost foarte uniformi din punct de vedere genetic, capabili si transmita aceasta uniformitate si descendentele lor, fapt ce a facut sf fie denumite lini ‘pure (dup ALLARD, 1960). JOHANNSEN a fost interesat s estimeze efectele selectiei in cadrul unei linii pure. El a impartit seminfele unei linii pure in trei grupe, mari, mijlocii si mici, Cele care au provenit din seminfe mari produc si seminje mijlocii si mici. Acelasi lucru s-a intamplat si in cazul descendentelor provenite din celelalte categorii de samanfa. Privitor la productia de seminte Pe unitatea de suprafata, cele trei grupe de descendenti au produs aproximativ aceeagi cantitate de simanta. Rezultatele obtinute pe parcursul a sase ani de nselectie individuald, in cadrul unei linii pure, au ardtat c& nu apar diferente semnificative in greutatea medic a seminfelor care provin din seminje mari sau mici JOHANNSEN a concluzionat cé orice incercare de selectie in cadrul unei linii pure este ineficienta. Rezultatele sale sunt in concordanfa cu constitujia genetic& a liniilor pure, © linie pur este constititi din descendentii_ unei singure plante homozigote si toti indivizii sunt homozigofi, avind acelasi genotip. Homozigotia lor este rezultatul autopolenizarii, a unirii gamejilor de sex opus cu alele identice din punct de vedere genetic (tabelul 4.1.) _ Din moment ce tofi indivizii dintr-o linie pur& sunt homozigoyi, neexistind 0 variabilitate geneticd in cadrul lor, selectia intr-o linie pura va trebui si fie inevitabil ineficienta. Variabilitatea care se observa la 0 linie pura se datoreazi efectului factorilor de mediu, selectia puténd avea efect mumai daca materialul ales posed o variabilitate heritabilé (MAYO, 1980, ARDELEAN, 1986) Tabelul 41. Efectele selectici pe parcursul a sase generatii, intr-o linie a varietatii Princess (JOHANNSEN, dupi ALLARD, 1969) Greutatea medic a Grentatea medica Anul de semintelor Diferenta semingelor Diferenja cultura arentale descendengilor js Tach ‘mark ‘mart 1902 60 70 10, 64.85_| +170 | 1903 35 80 25 70,88 31 1904 50, 87 37 36.68 | _*2.09 1905 3 7B 30 63,64 0,09 1906 46 34 38 73,00 =1,38 1907 36 81 25 67.66 “141 jn mod normal, o linie pura nu este absolut uniforma si permanent homozigot& pentru toate caracterele. Schimblrile heritabile intr-o linie purl au loc datorit mutatiilor si poleniz&rii libere. Mutajiile spontane au loc in mod regulat cu o anumita frecventé/geni/generatie, iar un anumit procent de polenizare liberd este inevitabila, fenomene ce pot constitui, surse variabilitate geneticd in linia respectiva. O alt& sursi de variabilitate intro linie purd poate fi data de heterozigotia reziduala, rimasé in urma hibridit formelor parentale. in cazul in care selectia naturala va favoriza heterozigol ei vor manifesta 0 productivitate mai mare, dind mai multi descendent fenomen ce va fi reflectat in menjinerea mai indelungat a heterozigot¢ riatiei genetice in cadrul un decat se asteapta in mod teoretic. Mentinerea va drul unel Iinii autogame, va depinde pe lang avantajul dat de nivelul heterozigonc!$ de avantajul competitiv (MAYO, 1980) 43Se poate afirma ca toate sursele de variabilitate genetic& dintr-o linie purd, pot s& se manifeste cu o frecvenfa foarte sclizutd, asa ch 0 asemene® linie va prezenta un inalt grad de uniformitate in ansamblul ei : Se poate concluziona c& selectia aplicaté intr-o singura varietate ® unei specii autogame (gréu, orz, soia etc.) va fi eficient& numai in cazul in care varietatea nu este constituita dintr-o linie pur’, ci din cateva linii diferite in unele caractere Odati ce se obfine o linie pura, selectia in cadrul ei va fi ineficient’, find mai profitabil s& se incerce o recombinare genetic prin hibridare, sau prin alte metode conventionale sau neconvenfionale, decat s4 se conteze pe schimbiri genetice ce pot avea loc intr-o perioada indelungata de timp Trebuie mentionat faptul cd, timp de multi ani, s-a pus accentul pe crearea cultivarelor tip linie pura, considerate extrem de uniforme si performante. In ultimele decenii, s-a ajuns la concluzia ca o uniformitate excesiva nu este necesar’, din contra, uneori este de nedorit, Cultivarele tip linie pura, extinse pe areale geografice intinse, au manifestat o vulnerabilitate genetica evident. Aceasta schimbare de conceptie se bazeaza pe observatia ‘cd un soi ce se caracterizeaza printr-o variabilitate genetic& mai pronunjaté are 0 mai mare adaptabilitate ecologicd, realizind producti mai stabile in conditii climatice schimbate (POEHLMAN, 1989) 4.2.2, Semnificaria genetica a hibridarii la plantele autogame incrucisarea sau hibridarea, este rezultanta fuziunii gametilor genetic diferiti, rezultnd organisme hibride, heterozigote pentru una sau mai multe gene alele. in cazul unui organism autogam, dupa hibridare, in urma autopolenizArii, homozigotia se instaleaza relativ rapid (fig, 4.1.) Fi Aa Fy 25%AA 50%Aa 25%aa F3 25%AA 12,5%AA 25%Aa 12,5%aa_ 25% aa Fy 37,5%AA 6,25%AA 12,5%Aa | 6,25%aa 37,5%aa Fs 43,75%AA | 3,125%AA 6,26%Aa | 3,125%aa | 43,75%aa 46,875%AA | 1,562%AA | 3,125%Aa | 1,562%aa | 46,875%aa Fe Fig. 4.1, Proporfia genotipurilor homozigote si heterozigote dupa citeva generatii de autofecundare (dup POEHLMAN, 1989)Se constata ca in F tofi indivizii sunt heterozigoti avand constitutia genetic Aa, Plantele vor avea dou’ tipuri de gamefi, A si a. Autofecundarea in F; oferd sanse egale fiecdrui gamet de a se uni cu fiecare tip de gamet Rezultanta acestui eveniment este generatia Fz, constituité din genotipurile 25% AA:50% Aa:25% aa. Proportia genotipurilor homozigote (AA si aa) fats de cele heterozigote (Aa) este 50%:50%, in generatiile urmitoare de autopolenizare indivizii heterozigoti vor produce descendenti homo- heterozigofi (AA si aa, respectiv Aa), num&rul homozigotilor crescand in fiecare generatie de autofecundare cu 1/2 din diferenta dintre cele doua generatii precedente, in timp ce procentul heterozigotilor scade cu 1/2. ‘Dupa cinci generatii de autofecundare vor rezulta 96,9% indivizi homozigoti, iar dupa zece generafii 99,9% (tabelul 42.) Tabelul 4.2. Efectul autofecundarii asupra unei populatii hibride, constituitd din genotipuri heterozigote de tipul Aa (dupi BOROJEVIC, 1990) eal Genotipunte Numan Procentul AA Aa 2a__| heterozigoiilor | nomozigoritor - 1 - 1 0 1 2a a Wa 50.0 38 28 38 va 75,0 TAG 2/16, 76, 18 a75 | 15/32 22, 1532 ié 938] 364 2164 364 1/32 96.9 | To232018 | 22048 | Tor2046 102s 99.9 a | abet [aan] en a Dac& formele parentale diferi printr-un numar mare de gene alele, homozigotia va fi realizabila relativ mai tarziu. in cazul diferenfelor de 100 de perechi de gene, populatia va avea 50% de indivizi homozigoti, pentru toate genele, dupa sapte generafii de autopolenizare (fig. 4.2.) Procentul indivizilor homozigoti (ho)/generafie, dupa hibridare, poate fi calculaté cu formula: ho = (l-he)", unde (he) este procentul indivizilor heterozigoti si (n) este numirul de.leci genitorii, Avand in vedere cé numirul heterozigotilor scade cu jumiitate in fiecare generatie de autofecundare, rezult cd he = (1/2)*, unde (g) reprezint& numirul generafiilor de autofecundare. Pentru exemplificare, si considera c& plrintii difer’ in doi loci (n), procentul indivizilor homozigoti dupa trei generafii de autofecundare (g) va fi; ho = (1 - (1/2)°)' = 0,767 = 76,7% 45Chiar dack exist diferente de 40 de loci, peste 50 % din lini vor fi homozigote In F) pentru toti locit; in generatia Fip diferentele in cea ce priveste numaral de loci nu mai sunt relevante (vezi fig. 4.2.) Formula menfionatt, este aplicabili numai in cazul in care toate genotipurile au acceasi raté de supravietuire si daci genele nu sunt Tinkate (BOROEEVIC, 1990). Din moment ce succesul procesului de ameliorare depinde de timpul necesar atingerii homozigotiei pentru caracterele dorite, timp ce este conditionat de numarul si efectul locilor genelor pentru aceste caractere, principiile metodologice ale ameliorarii caracterelor cantitative vor fi discutate separat. ae Procentul de homozigoti Generajii de consangvinizare Fig. 42, Procentul de indivizi homozigoji dupa mai multe generafii de autofecundare, ‘cind nuntirul perechilor de genc ce se mostenesc independent este de 1,5, 10, 20,40 sau 100 (dup ALLARD, 1960) 4.2.3. Mostenirea caracterelor calitative Caracterele calitative sau alternative sunt aceles a ciror aparitie este conditionaté de actiunea genelor cu un efect puternic, asa numitele gene ‘majore, Culoarea si forma florilor, fructelor, frunzelor si altor p&rti din plant’ 46si, uneori, chiar si rezistenfa la patogeni pot f incadrate tn caracterele calitative Din moment ce nu exist cultivare ideale care si posede combinatii de gene si caracteristici satisfaicitoare pentru o lung perioada de timp, apare necesitatea cre&rii in mod continu, de noi recombinari genetice si pe baza lor, obfinerea de cultivare cu caracteristici noi, mai valoroase. Pentru exemplificare, s& considertim ca obiectiv de realizat obtinerea unui cultivar de orz cu dowd randuri, care s& posede rezistent’ Ja rugina. Pentru aceasta se presupune ci ne stau la dispozitie un soi de orz de doua rinduri, sensibil la rugini si 0 varietate de orz (de sase randuri) rezistenta la rugini. Se stie ca locusul genelor pentru structura spicului este localizat intr- un singur cromozom gi c& gena care determind aparitia spicului cu dow’ randuri de boabe, este dominanta (D), faté de gena care determin’ aparitia a sase randuri de boabe (4). Locusul genelor pentru rezistenfa este dominant (R), fafa de gena ce marcheaza susceptibilitatea la rugini (7). Dac& varietatea de orz susceptibila la rugini este utilizata ca forma matemi, pentru a preveni autofecundarea, se efectueazé castrarea manual sau aplicarea unui gametocid. Planul de hibridare va fi urmatorul P, DDr x diRR Pa gameti Dr x dR F, DdRr Se constati ci in generatia F, au aplrut plante rezistente la rugini ‘Avand in vedere c& parinfii diferé in doua perechi de gene alele, generatia Fy este heterozigoté, segregénd in Fs, dupa urmatorul model mendelian’ Fi Dd Rrxautofecundat | gamefi $ DR Dr aR Dr fo DR DDRR DDRr DARR DaRr Dr DDRr DDrr DdRr Darr aR DARR DaRr ddRR ddRr dr DdRr Darr ddRr ddr Din cele 16 combinafii posibile, 9/16 din plante vor poseda combinatia de gene dorite, rezistenja la rugini si doua randuri de seminte. Fenotipul celor 9/16 combinafii nu vor avea acelasi genotip. Numai 1/16 va fi homozigot pentru ambele perechi de gene dominante (RRDD). Avand in vedere ca genele ce determin’ aparitia plantelor cu dou randuri si gene pentru rezistent& sunt dominante, fafi de alelele lor recesive, stares homozigoti nu va putea fi separaté din punot de vedere fenotipic de cea "7heterozigota. De aceea, in generafia F apare necesitatea efectuarii ae tuturor plantelor rezistente si cu doua rénduri (D-R-) si numai in sere a ‘ia f posibilé selectia genotipurilor pentru ambele caractere dort, care vor segrega in aceasté descendenti in ceea ce priveste caracterele (DP Dac gonerafia Fy nu segrega, se poate considera cl s-@ obyinut © Hinie de orz de doa rinduri si rezistenja la rugini, Aceasta Tinie multiplieata in urmatoarele generafii, dact va manifesta 0 calitate si productic satisfacdtoare, se poate considera c& s-a obfinut un cultivar nou. Deoarece s-a urmérit imbinarea fntr-un si majore, frecvenja unor astfel de fenotipuri in Fa a < dior fenotipuri, 9/16 din 16/16, Datorité acestui fpt, nu apare necesitates citivarii unei populatii numeroase de plante F2, pentru a gsi recombinarea favorabil& a genelor, De exemplu, 0 populatie de 300 de plante ve confine /16%300 = 168 plante rezistente gi cu dows randuri, din care 18 vor fi DDRR (1/16%300). Cazul prezentat poate fi considerat cel mai simplu exemplu In practic, de obicei, se urméreste obfinerea recombindrilor utilizand trei sau mai multe caractere, Spre exemplificare, si considerim c& se urmareste obfinerea unui cultivar de orz cu dou’ rénduri (DD), rezistent la rugini (RR) si cu spicul erect (nn). in acest caz, planul de hibridare va fi: ingur genotip a doud gene fost mult mai mare decat al Py DDrnn =x _~— ddRRNN P2 gameti DmxdRN Fr DrRrNn fin generatia F; plantele vor prezenta cite dou randuri de boabe, rezistenfa si spic erect. Pentru a se realiza recombindrile dorite, generatia Fi trebuie cultivata fara nici o interventie. Plantele F), cu constitufia genetic& DAR:Na, vor produce opt tipuri de gameti: DRN,DRn, DrN, Dm, dRN, dRn, GN, dm. Acesti gamefi pe baza recombindrilor intamplatoare vor produce 64 combinatii in Fp. Dintre acestea, 9/64 vor prezenta recombinarea D — R —nn. in continuare plantele de orz rezistente si cu spicul erect vor trebui retinute gi supuse in continuare unei select pan’ se va ajunge la starea completa de hhomozigotie, pentru toate caracterele, Din punet de vedere teoretic, in cazul in care avem de a face cu trei caractere $i cu o recombinare a genelor cu o frecventa de 9/64, este necesar si avem un numér suficient de plante pentru a se asigura combinarea de gene doriti. in cazul unei populatii de 300 de plante, in F; freeventa recombinirii asteptate va fi de 9/644300 = 42 plante, Acesi numir poate fi considerat prea mic deoarece pierderea incidentals @ cAtorva tipuri dorite, vor scdea sansele de succes. Datorit& acestui fapt est necesarécultivarea unei populajit de circa 1000 plante in Fs, pentsu a avea 48